TEHNOLOGIA DE INTRETINERE A PLANTATIILOR DE VITA DE VIE PE ROD

TEHNOLOGIA DE INTRETINERE A PLANTATIILOR DE VITA DE VIE PE ROD

Din dorinta de a avea in fiecare an recolte de struguri normale si de calitate, corespunzatoare directiei de productie a soiurilor cultivate in conditii de eficienta economica ridicata, cultivatorii de vita de vie trebuie sa-si indrepte atentia spre respectarea si imbunatatirea tehnologiei de cultura.

Tehnologia de cultura a vitei de vie cuprinde totalitatea masurilor agrofitotehnice aplicate butucilor: taieri, conducerea si legarea elementelor lemnoase si verzi, lucrarile solului, fertilizarea, erbicidarea, irigarea, lucrarile si operatiile in verde si masurile de protectie aplicate vitei de vie. Toate acestea sunt diferite pe perioada de vegetatie a vitei de vie, deoarece si cerintele vitelor sunt diferite de la un an la altul si de la o faza de vegetatie la alta.

1. TAIEREA VITEI DE VIE

La vita de vie taierea se practica inca din antichitate. Grecii au fost cei care au cultivau vita de vie in forma joasa prin taieri scurte, romanii o cultivau in forme inalte, pe cordoane, iar getodacii cultivau vita la fel ca romanii.

Definitie: Taierea este o operatie de 'chirurgie' vegetala, prin care se inlatura anual integral o parte din elementele existente de pe butuc si se scurteaza cele ramase.

Columella (sec. I d.H.) spunea: 'Nici una dintre lucrarile aplicate viilor nu depaseste in importanta taierea', iar podgorenii nostri considera ca: 'in foarfeca viticultorului sta recoltatul productiei'.

Scopurile taierii

transformarea fortata a formei de crestere din cea de liana in cea de arbust sau tufa si aducerea vitei de vie la o forma de cultura pe care o consideram adecvata (inalta, semiinalta sau joasa);

reglarea proceselor de crestere si fructificare;

usurarea celorlalte lucrari de intretinere;

asigurarea unei productii de struguri corespunzatoare directiei de productie a soiurilor cultivate, relativ constante an de an;

imbunatatirea calitatii productiei de struguri;

asigurarea unei economicitati ridicate.

Principiile teoretice care stau la baza taierilor:

unitatea biologica dintre sistemul aerian si cel subteran al vitei de vie trebuie sa fie intotdeauna echilibrata;

ponderea fenomenului biologic de polaritate care influenteaza cresterea si fructificarea vitei de vie determinand cresteri vegetative la extremitatea bratelor sau cordoanelor, degarnisindu-se astfel spre baza, unde se afla lemnul batran, neproductiv;

vita de vie rodeste preponderent pe lemn de un an, situat pe lemn de doi ani;

distributia mugurilor de rod este diferita pe lungimea coardelor, existand o portiune a coardei cu o frecventa mai mare a mugurilor roditori. Astfel, la soiurile cu vigoare slaba si mijlocie frecventa mugurilor roditori incepe chiar de la baza coardei, iar la soiurile viguroase, frecventa este mai mare in zona de mijloc a acesteia;

mugurii vitei de vie contin o cantitate mare de primordii ale inflorescentelor, vita nu este capabila sa-i duca la maturitate pe toti, din care cauza prin taieri se echilibreaza numarul ochilor retinuti in vegetatie.

1.1. Elementele rezultate in urma taierilor (sunt redate si in fig. 47):

- Cepul este formatiunea lemnoasa scurta ( de 1,2 sau 3 ochi), care, in raport de coarda din care provine si de rolul indeplinit, poate fi: cep de rod, de inlocuire, de siguranta sau de rezerva.

- Cordita este formatiunea lemnoasa anuala, lunga de 4-7 ochi, situata pe lemn de 2 ani, fiind purtatoare de rod.

- Coarda de rod este formatiunea de baza, anuala, situata pe lemn de doi ani; in functie de forma de conducere a vitelor si de sistemul de taiere practicat, aceasta poate fi: scurta, de 8-10 ochi; mijlocie, de 10-15 ochi; si lunga, de 15-18 ochi.

- Calarasul se intalneste la vitele cultivate in forme joase, are 4-7 ochi si este situat deasupra unei coarde de rod principale, fiind purtator de rod.

- Biciul este o formatiune multianuala lunga, care se termina cu o coarda de rod.

Veriga de rod reprezinta unitatea de baza la taierea de rodire si este constituita din cep + cordita sau coarda, fiind situate pe aceeasi portiune de lemn.

Fig. 47. Elementele lemnoase rezultate in urma taierilor:

forma de conducere joasa: a-cep neroditor, b-cep roditor, c-cordita, d-calaras, e-coarda de rod scurta, f-coarda de rod mijlocie, g-coarda de rod lunga, h-veriga de rod, i-biciul

forma de conducere inalta: a-cep de siguranta, b-cep de rod, c-cordita, d-veriga de rod

1.2. Formele de conducere a vitei de vie

Formele de conducere sunt definite de inaltimea la care sunt amplasate elementele de rod fata de nivelul solului si de orientarea lor in spatiu. In raport de inaltimea trunchiului se pot distinge urmatoarele forme de conducere:

- forme de conducere joasa, la care elementele de rod se afla la 10-30 cm fata de nivelul solului si se practica in sistemul de cultura protejata.

- forme de conducere semiinalta, a caror elemente de rod sunt situate la inaltimea de 60-80 cm fata de sol, se practica in zonele neprotejate sau partial protejate.

- forme de conducere inalta, cu elementele de rod amplasate la inaltimea de 100-120 cm, este specifica sistemelor de cultura neprotejate.

1.3. Sisteme de taiere folosite in practica viticola

Sistemele de taiere sunt definite de lungimea elementelor anuale de pe butuc, rezultate dupa taiere.

In raport de felul si lungimea de scurtare a elementelor active de pe butuc, taierile se grupeaza in 3 sisteme de taiere si anume: scurt, lung si mixt.

Sistemul de taiere scurt se caracterizeaza prin prezenta pe butuc numai a elementelor scurte, sub forma de cepi de 2-3 ochi, in numar variabil, cuprins intre 2 si 12, in functie de soi si de nivelul agrotehnic practicat. Se preteaza la soiurile de struguri pentru vin foarte productive, la care diferentierea mugurilor de rod se realizeaza la baza coardei (Feteasca regala, Galbena de Odobesti, Aligoté etc.).

Acest sistem prezinta avantajele ca asigura un echilibru intre crestere si rodire, grabeste maturarea strugurilor, inlatura coacerea neuniforma a acestora si usureaza efectuarea tratamentelor fitosanitare datorita masei vegetative reduse.

Prezinta insa dezavantajul diminuarii productiei prin faptul ca se elimina cea mai mare parte a elementelor de rod (pe butuc nu ramane decat 10-20% din potentialul de rodire).

Sistemul de taiere lung se caracterizeaza prin existenta pe butuc numai a elementelor active lungi, sub forma de coarde, lungi de 8-18 ochi. Numarul de coarde lasate pe butuc variaza dupa varsta si vigoarea acestora, sistemul de cultura si forma de conducere folosita.

Sistemul de taiere lung asigura productii mari de struguri, sporeste longevitatea vitei de vie. Prezinta insa si unele neajunsuri, printre care: degarnisirea rapida a butucilor, maturarea neuniforma a strugurilor si necesita un volum mare de forta de munca. Acest tip de taiere este tot mai putin practicat, fiind preferat tipul mixt de taiere.

Sistemul de taiere mixt se caracterizeaza prin prezenta pe butuc a elementelor de diferite lungimi: scurte, mijlocii si lungi si cu functii diferite, de asigurare a recoltei de struguri pe anul in curs, datorita prezentei corditelor sau coardelor si de inlocuire a elementelor de rod pentru productia anului urmator, pe seama cepilor.

Aceasta imbinarea a celor doua sisteme de taiere (scurt si lung) se realizeaza prin constituirea verigilor de rod (cep si cordite sau cepi si coarde de rod). A fost elaborat de Dr. Guyot, in Franta, motiv pentru care este cunoscut si sub denumirea de 'taierea Dr. Guyot'. Dupa numarul verigilor de rod se deosebesc mai multe tipuri de taiere: cu o singura veriga de rod - Guyot simplu, cu 2 verigi de rod - Guyot dublu, cu 3 sau mai multe - Guyot multiplu. Cel mai folosit tip de taiere in tara noastra este cel multiplu si se practica atat in cazul formei joasa (clasica), cat si la vitele cultivate in forme inalte, in toate sistemele de cultura.

1.4. Tipurile de taiere

Tipurile de taiere reprezinta o combinatie dintre un sistem de taiere si o anumita forma de conducere, la care se adauga si unele particularitati ale mijloacelor de sustinere sau o anumita directie data elementelor butucului. Tipurile de taieri folosite in Romania sunt:

-tipul 'de Teremia', la care se lasa in vegetatie 4-6 cepi de rod si se practica la soiurile mai putin viguroase (fig. 48), specifice acestui centru viticol.

Fig. 48. Tipul de taiere 'De Teremia'

- tipul Guyot (fig. 49) simplu, dublu, multiplu, cu brate inlocuite periodic, pe tulpina, pe semitrunchi. Acest tip de taiere se bazeaza pe verigi de rod (3-4), plasate pe butucii condusi in forma joasa sau pe tulpina;

Fig. 49. Tipul de taiere 'Dr.Guyot': a- cu brate inlocuite periodic; b-Guyot multiplu;c-Guyot pe semitrunchi; d-Guyot pe tulpina.

- tip 'cordon Cazenave' (fig. 50) prezinta un cordon uni sau bilateral, pe o tulpina semiinalta de 70-80 cm, pe care se lasa 6-8 verigi de rod (cordita de 4-6 ochi si cepul de 1-2 ochi);

-tip 'cordon speronat' (fig. 51) - pe cordonul uni sau bilateral se lasa cepi de rod de 1-2 ochi.

Fig. 50. Tipul de taiere Fig. 51. Tipul de taiere

'cordon Cazenave' 'cordon speronat'

Alte tipuri de taiere: Lenz-Moser (se practica pe forma de conducere inalta, bazata pe verigi de rod formate din cordite si cepi), Sylvoz (forma inalta, cu coarde de rod), pergola rationala (verigi de rod, pe forma inalta), cortina dubla genoveza (pe forma de conducere inalta, elemente de rod: cepi de rod) etc.

15.1.5. Clasificarea taierilor.

Dupa scop si perioada de varsta a vitelor se disting

taieri de formare se executa in perioada de tinerete, respectiv in primii 3-5 ani dupa plantare. Au drept scop formarea elementelor lemnoase necesare rodirii vitelor.

b) taieri de rodire (fructificare) - se executa anual, dupa intrarea pe rod a vitelor. Scopul lor: dimensionarea productiei de struguri pe butuc si mentinerea vigorii butucilor pentru a se asigura un echilibru intre crestere si rodire.

c) taieri de regenerare - se aplica in viile batrane, pentru refacerea potentialului de rodire pe mai multi ani.

d) taieri speciale - se executa in situatii deosebite, determinate de diferite accidente climatice.

Dupa modul de executare: manuale, semimecanizate si mecanizate.

taierile manuale - se executa cu foarfecile de vie si se practica in cazul taierilor de formare, de regenerare si a celor speciale;

taierile semimecanizate - se executa cu foarfecile pneumatice, racordate la un compresor de aer, cuplat la un tractor.

taierile mecanizate - se executa cu dispozitive speciale de taiere: discuri sau lame taietoare, care sunt actionate mecanic de la priza de putere a tractorului. Se refera la taierile de rodire, in plantatiile cu vite conduse pe tulpini inalte sau semiinalte. Ele pot fi neselective, denumite taieri de tip 'gard viu'; sau selective, la care se respecta sistemele de taiere si formele de conducere (taieri in cepi de 1- 2 ochi, in cordite de 4-6 ochi etc.)

Dupa materialul biologic asupra caruia se executa taierile: taieri in uscat si taieri in verde.

a)   taierile in uscat se executa in perioada de repaus si se refera la taierile de rodire;

b)   taierile in verde se executa in perioada de vegetatie si se refera la taierile speciale.

TAIERILE DE FORMARE

Taierile de formare se executa in primii 3-6 ani de la plantarea vitei de vie. Scopul taierilor de formare este proiectarea formei de conducere si asigurarea elementelor de rod in primul an de rodire. Formele de conducere folosite in tehnologiile de cultura a vitei de vie sunt determinate de zona de cultura, respectiv de temperaturile minime inregistrate peste iarna si constituie elementul de baza al sistemelor de cultura a vitei de vie.

Taierile de formare incep in anul doi-trei de la plantare si constau in realizarea tipului de taiere prin proiectarea formei de conducere si a sistemului de taiere stabilit. Ele sunt completate apoi cu operatii in verde.

Taierile de formare a principalelor tipuri de taiere practicate la noi sunt prezentate in tabelele 10, 11, 12, 13,14 si figurile 52, 53, 54, 55, 56.

Tabelul 10

Formarea tipului de taiere " de Teremia"

(in sistem scurt, forma de conducere joasa)

II 2 cepi a 2-3 ochi 0

Fig.52. Formarea tipului de taiere " de Teremia"

Tabelul 11

.Formarea tipului de taiere "cordon speronat" bilateral

( in sistem 'scurt', forma de conducere 'semiinalta')

I - un cep de 2-3 ochi (la fasonare)(martie); 0

II - alegerea unei cordite viguroase si sectionarea ei la

5-6 ochi (martie);

-alegerea si palisarea a 3 lastari mai vigurosi (iulie); 0

III -alegerea unei cordite pentru completarea cordonului

(50 %), scurtarea ei la jumatatea distantei dintre

butuci si palisarea orizontala ;

-scurtarea la 2-3 ochi a unei alte cordite cu pozitie 0

opusa primei;

-eliminarea corditei slab dezvoltate (martie)

-plivitul lastarilor de pe semisemitulpina (iunie-iulie)

V -taierea tuturor coardelor la 2-3 ochi 50

Fig.53.Formarea tipului de taiere 'cordon speronat'

Tabelul 12

Formarea tipului de taiere "Guyot pe semitrunchi"

(in sistem 'mixt', forma de conducere 'semiinalta')

Fig. 54. Formarea tipului de taiere "Guyot pe semitrunchi"

Tabelul 13

Formarea tipului de taiere "cordon Cazenave" bilateral

(in sistem 'mixt', forma de conducere 'semiinalta')

Fig.55. Formarea tipului de taiere "cordon Cazenave" bilateral

Tabelul 14

Formarea tipului de taiere "Guyot multiplu"

(in sistem 'mixt', forma de conducere 'joasa')

Fig. 56. Formarea tipului 'Guyot multiplu'

TAIERILE DE RODIRE

Taierile de rodire la vita de vie sunt taieri in uscat si de mare importanta, intrucat dimensioneaza productia de struguri din anul respectiv si asigura lemnul pentru cel urmator.

Epoca de efectuare a taierilor de rodire este perioada de repaus fiziologic a vitei de vie. In sistemul de cultura neprotejata se poate efectua pe tot parcursul perioadei de repaus, iar in sistemul de cultura protejata se face primavara, dupa dezmusuroire.

Testarea sau controlul viabilitatii mugurilor

Pierderile de muguri care apar in cursul iernii si primavara devreme pot proveni atat din cauza temperaturilor scazute (in cazul elementelor butucului neprotejate), cat si temperaturilor mai ridicate asociate cu umiditate mare, cand are loc fenomenul de clocire (in zona coardelor acoperite cu pimant), motiv pentru care este obligatorie operatia de testare a viabilitatii mugurilor.

S-a constatat ca soiurile de struguri pentru vin rezista neprotejate pana la -22 . -24⁰C, iar soiurile de struguri pentru masa pana la -18⁰ . -20⁰C.

Controlul viabilitatii este obligatoriu inainte de taieri, iar rezultatul se exprima procentual si se executa pentru a stabili incarcatura de ochi la butuc, in vederea obtinerii productiei dorite a se obtine.

Se executa pe fiecare soi, parcele, forme de conducere, varsta, portaltoi.

In acest scop se iau probe medii formate din coarde de grosime mijlocie, se aduc in incaperi, unde se tin cu baza in apa timp de 12-25 zile la temperatura camerei de 20-24⁰C, pana la pornirea in vegetatie. Probele de coarde pot fi tinute si in termostat la temperatura de 28-32 ⁰C.

Metodele de determinare a viabilitatii mugurilor sunt urmatoarele:

a)   metoda sectionarii longitudinale a ochilor de iarna;

b)   testarea histochimica;

c)   fortarea mugurilor in termostat.

Testarea prin sectionare longitudinala a ochilor de iarna este metoda cea mai simpla si destul de precisa. Se foloseste frecvent si consta in: sectionarea longitudinala a ochilor, incepand de la baza coardei spre varf, analizand in special mugurele principal. Sectionarea se face sau cu lame sau cu bricege bine ascutite. Examinarea se face vizual, mugurii care prezinta in sectiune culoarea verde inseamna ca sunt viabili, iar cei care prezinta culoarea maronie sau neagra sunt morti. Rezultatele se trec intr-un tabel (fisa) folosind legenda: '+' = ochi viu si '-' = ochi mort sau lipsa

Model de tabel pentru controlul viabilitatii mugurilor

Soiul..

Parcela...

Calculul pierderilor de ochi pieriti se stabileste pe baza formulei:

P%= (b x 100)/ a, in care:

P % = procentul de ochi pieriti

b = numarul ochilor pieriti

a = numarul total de ochi examinati

Stabilirea incarcaturii de ochi

In functie de pierderile de ochi calculate se va stabili sarcina de ochi pe butuc si la hectar.

Prin sarcina de ochi se intelege numarul acestora care se lasa la taierea de rodire, raportat la un butuc, la m² sau la hectar.

La stabilirea acesteia se va tine cont de recolta de struguri ce preconizam a se obtine, de indicele de productivitate, de numarul de butuci la ha, precum si de pierderile ce ar putea aparea in cursul perioadei de vegetatie.

Astfel, o incarcatura prea mare duce la obtinerea unui numar mare de struguri dar mai mici si de calitate mai slaba (continut scazut de zahar), precum si la cresteri vegetative slabe si nematurarea lemnului anual. Incarcaturile prea mici duc la obtinerea de productii scazute, cresteri foarte viguroase, iar diferentierea mugurilor de rod este stanjenita.

O incarcatura optima determina o corelatie favorabila intre procesele de crestere si fructificare. Pentru calcularea incarcaturii se foloseste relatia:

I_n= R/ Irp, la ha, in care: I_n = incarcatura normala

R = recolta preconizata, in kg

Irp = Indicele relativ de productivitate

(productia unui lastar fertil)

Irp = Crf x greutatea medie a unui strugure

Crf= nr. infl./nr. total de lastari

in care: Crf = coeficient de fertilitate relativ (are valori egale sau mai mari decat 1, respectiv intre 1si 3)

I_n= R/ Irp x Nb, la butuc;

in care: Nb = numarul de butuci la hectar

In cazul pierderilor de ochi se calculeaza o incarcatura compensata (Ic) dupa formula:

Ic = (I_n x 100)/ 100-p

In care: p = pierderile de ochi, in %.

Compensarea ochilor pieriti se face printr-un numar mai mare de elemente de rod sau prin lungimi mai mari ale acestora.

De stabilirea corecta a incarcaturii de rod depinde realizarea unei productii normale de struguri si mentinerea longevitatii plantatiei. Incarcatura de ochi poate varia intre 25 si 45 ochi/butuc si chiar pana la 70 ochi /butuc in podgoriile de mare productie (ex. Odobesti).

TAIERILE DE REGENERARE

Taierile de regenerare se executa in plantatiile batrane sau imbatranite, cu scopul de refacere a potentialului de productie a butucilor, pentru o perioada de 4-5 ani, prin stimularea si fortarea pornirii in vegetatie a ochilor dorminzi.

Taierile de regenerare pot fi totale, prin decapitarea butucului deasupra zonei de concrestere dintre altoi si portaltoi si partiala, cand se suprima bratele sau cordoanele, esalonat pe o perioada de 2-3 ani.

2. CONDUCEREA COARDELOR

Conducerea coardelor - se practica in cazul sistemelor de taiere cu elemente lungi de rod (Guyot si pergola). Lucrarea (la unele tipuri de conducere) se mai numeste cercuit si consta in dirijarea si legarea in anumite pozitii sau forme a coardelor ramase libere pe butuc, dupa taiere (fig.57).

Fig. 57. Moduri de conducere a coaedelor dupa taiere si influenta polaritatii asupra cresterii lastarilor:a-vertical ascendent;b-vertical descendent; c-orizontal; d-oblic ascendent; e-semicerc; f-cerc

3. LUCRARILE SOLULUI IN VII

Prin specificul culturii vitei de vie care ocupa terenul timp indelungat, de 30-35 ani si chiar mai mult, lucrarile solului capata o importanta deosebita. De aceea, asigurarea in permanenta a regimului aerohidric si trofic favorabil in stratul explorat de radacinile vitelor trebuie asigurat in permanenta prin lucrarile de intretinere a solului. Astfel, prin prasile repetate solul se mentine afanat, permeabil pentru aer si apa; fara crusta; se combat buruienile si se ingroapa ingrasamintele si erbicidele.

Dupa regularitatea cu care se aplica si adancimea la care se executa, lucrarile agrotehnice ale solului din plantatiile viticole se clasifica astfel:

A.  Lucrari anuale: adanci (aratura de primavara cu rasturnarea brazdei, afanarea de primavara a solului fara rasturnarea brazdei, afanarea adanca a solului pe rand - sapa mare, aratura de toamna cu rasturnarea brazdei spre randul de vite - bilonarea) si superficiale (afanarea solului cu cultivatorul, discul, freza, afanarea solului pe randul de vite).

B.   Lucrari periodice: adanci - afanarea solului cu subsolierul o data la 2-3 ani, la adancimea de 35-45 cm si afanarea solului cu organele active tip 'Cizel' la 20-25 cm adancime, in alternanta cu aratura adanca.

Lucrarile anuale care se aplica in plantatiile viticole au ca scop mentinerea solului afanat, prevenirea pierderilor de apa, distrugerea buruienilor, activarea proceselor chimice si biologice din sol.

Lucrarile periodice urmaresc: reafanarea solului in straturile adanci la 30-45 cm; regenerarea radacinilor si imbunatatirea conditiilor de nutritie.

Aratura de primavara - are ca scop mobilizarea solului la 14-16 cm si combaterea buruienilor. Se executa cu plugul fara cormana si se grapeaza concomitent (se aplica imediat dupa taiere), sau cu plugul-cultivator echipat cu trupite pentru rasturnarea brazdei catre mijlocul intervalelor dintre randuri. O data cu aratura de primavara se pot administra ingrasaminte cu azot; in aceeasi perioada se face si mobilizarea solului pe randurile de vite prin prasila manuala, la adancimea de 10-12 cm (sapa mare).

Prasilele - sunt lucrari superficiale aplicate in perioada de vegetatie a vitei de vie in intervalul mai-august, pentru a se mentine solul in stare afanata si curat de buruieni. Se executa la adancimea de 5-10 cm, in numar de 4-5 prasile, in functie de regimul precipitatiilor si de gradul de imburuienare a solului. Afanarea solului cu mijloacele mecanizate se realizeaza prin cultivatie (cu plugul cultivator cu organe de tip sageata + grapa stelata sau cu colti), discuire (cu discul pentru vie) sau lucrari cu freza purtata pentru vie.

Pe randurile de vite, solul se mentine curat de buruieni si afanat prin 3-4 prasile, la adancimea de 5-8 cm.

Mulcirea solului - se practica pentru a reduce numarul prasilelor din vii sau chiar eliminarea lor in totalitate. Lucrarea consta in acoperirea solului dintre randurile de vite, la jumatatea lunii mai, cu materiale reziduale acumulate in gospodarie sau in ferma ca: paie tocate, pleava, resturi de siloz, frunze, turba etc. Acest strat de mulci contribuie la imbunatatirea regimului hidric si termic al solului, impiedica rasarirea si cresterea buruienilor.

Mulcirea poate fi totala, pe intreaga suprafata sau partiala, in benzi pe randul de vite.

Mulcirea solului se poate practica si prin tocarea pe loc a ingrasamintelor verzi, acolo unde se practica acest sistem de intretinere.

Aratura de toamna - este o lucrare agrotehnica importanta, prin care se asigura acumularea apei in sol (provenita din ploi si din zapezi), incorporarea adanca a ingrasamintelor organice si chimice (cu P si K), distrugerea unor daunatori din sol si epuizarea sau reducerea rezervei de seminte de buruieni din sol. Lucrarea se executa dupa caderea frunzelor, la adancimea de 16-18 cm.

Subsolajul - se executa toamna dupa recoltatul strugurilor, la adancimea de 35-45 cm, din doua in doua intervale, o data la 2-3 ani.

Afanarea adanca a solului cu organe de tip 'Cizel' - inlocuieste pe solurile usoare, subsolajul. Se executa toamna in alternanta cu aratura adanca de toamna.

4. FERTILIZAREA IN VII

Vita de vie consuma mari cantitati de elemente nutritive, fiind o planta cu mare capacitate de crestere si de productie. Desi sistemul radicular este puternic dezvoltat si utilizeaza un volum mare de sol, vita de vie se cultiva mai ales in zonele sau pe terenurile cu soluri mijlocii sau slab fertile, unde pe langa consumul productiv al elementelor nutritive, acestea sunt expuse pierderilor prin eroziune si levigare. De aceea, experientele au demonstrat utilitatea si necesitatea aplicarii periodice a ingrasamintelor in plantatiile viticole.

Se utilizeaza cu buna eficienta gunoiul de grajd, ingrasamintele verzi si alte ingrasaminte organice, precum si ingrasamintele chimice cu N, P, K si cu microelemente. Dozele se stabilesc atat pe baza de experiente in plantatii, cat si prin testari asupra plantei si solului, fiind variabile in functie de productia scontata, de starea de aprovizionare a solului, de conditiile pedoclimatice si de soiurile cultivate.

De regula, ingrasamintele organice si cea mai mare parte din cele chimice cu P si K se administreaza toamna si se incorporeaza in sol o data cu aratura adanca. Ingrasamintele cu azot si o mica parte din celelalte se administreaza primavara si vara.

Ingrasamintele organice se aplica o data la 3-4 ani, in doza de 30-50 t/ha sub forma de gunoi de grajd, compost sau tescovina, incorporate la adancimea de 20-25 cm in sol. Rezultate bune se obtin si prin folosirea ingrasamintelor verzi, despre care s-a amintit la capitolul privind lucrarile solului.

Aplicarea corecta a ingrasamintelor asigura sporuri insemnate de productie, imbunatatirea calitatii strugurilor, fortificarea butucilor si cresterea potentialului de productie al plantatiei. Rezultate bune se obtin atunci cand se aplica, la 35-40 cm adancime, o data la 4 ani, ingrasaminte cu fosfor si potasiu.

Aplicarea ingrasamintelor in vii se poate face atat pe cale radiculara cat si foliara (extraradiculara).

Fertilizarea radiculara consta in aplicarea ingrasamintelor lichide sau solide in sol. Ele se pot administra pe toata suprafata solului sau pe benzi de-a lungul randurilor si se incorporeaza apoi o data cu aratura adanca de toamna, precum si in santuri deschise cu subsolierul.

Fertilizarea foliara se aplica pe frunze, cu ingrasaminte lichide, care se administreaza o data cu tratamentele fitosanitare, in diferite fenofaze ale vitei de vie.

Fertirigarea este metoda de administrare radiculara a ingrasamintelor chimice solide, solubile, o data cu apa de irigat.

5. IRIGAREA VIILOR

Vita de vie are cerinte mari fata de apa, ce se pot exprima prin consumul de peste 4000 m³ apa/ha/an. Cele mai mari cerinte sunt in perioada de crestere intensa a lastarilor si de formare a rodului, pana la intrarea in parga, cu un maxim necesar in lunile iulie-august.

Desi are un consum specific ridicat, datorita sistemului sau radicular profund si puternic ramificat, vita de vie isi poate asigura relativ usor necesarul de apa (integral sau partial), din care cauza este considerata a fi o planta 'rezistenta la seceta'.

Pentru vita de vie este considerata ca satisfacatoare o suma anuala a precipitatiilor de circa 500 mm, iar in timpul vegetatiei 250-300 mm. Deficitul de precipitatii trebuie completat prin irigare. Cele mai bune rezultate se obtin prin aplicarea unui regim de irigatie care sa asigure in sol, pe o adancime de 100 cm si pe intreaga durata a perioadei de vegetatie, o umezire optima, in jur de 50% din IUA.

Lipsa sau deficitul apei din sol influenteaza negativ dezvoltarea vitelor prin scurtarea perioadei de vegetatie, caderea prematura a frunzelor si reducerea potentialului de productie al butucilor.

Insuficienta apei determina stari de suferinta ale vitei de vie: in primele faze de vegetatie se incetineste cresterea lastarilor, are loc vestejirea varfurilor si schimbarea culorii lor, apoi se intrerupe cresterea si maturarea boabelor, iar strugurii se ofilesc, boabele cad sau se margeluiesc. Cele mai sensibile la seceta sunt soiurile de struguri pentru masa, iar dintre cele de vin cele de mare productie.

Irigarea asigura un spor de productie cuprins intre 27 si 36%.

Pentru irigarea vitei de vie trebuie sa se cunoasca cerintele acestei plante fata de apa, elementele regimului de irigare (norma de irigare, norma de udare, numarul de udari, udarea de aprovizionare, prognoza udarilor), metodele de irigare folosite (udare prin brazde, aspersiune, prin picurare, localizata prin picurare sau rampe perforate), masurile agrotehnice aplicate si influenta irigatiei asupra vitei de vie.

Norma de irigare reprezinta cantitatea totala de apa care trebuie aplicata in perioada de vegetatie; ea variaza intre 1500-2500 m³/ha, in functie de conditiile climatice ale anilor respectivi. Norma se distribuie in 2-3 reprize de udari, ultima fiind la intrarea in parga.

Norma de udare este cantitatea de apa ce se administreaza la o udare si aceasta variaza intre 400-800 m³ apa/ha.

6. COMBATEREA BURUIENILOR DIN VII

ERBICIDAREA. Combaterea chimica a buruienilor (erbicidarea) a devenit o componenta a tehnologiilor de cultura a vitei de vie, deoarece sporeste considerabil productivitatea muncii. Cea mai mare parte a buruienilor din plantatiile de vii o constituie cele anuale, cu durata de viata foarte diferita, si anume: buruieni de primavara (Sinapis arvensis, Veronica arvensis), apoi cele de vara-toamna (Amaranthus sp., Chenopodium sp., Setaria viridis s.a.) si speciile umblatoare (Capsella bursa pastoris). La acestea se adauga buruienile perene, care sunt cele mai pagubitoare si mai numeroase. Ele se inmultesc prin rizomi (Agropyron repens, Cynodon dactylon, Sorghum halepense) sau prin drajoni (Cirsium arvensis, Sonchus arvense s.a.). Pentru a sti compozitia floristica si gradul de imburuienare a plantatiilor se fac lucrari de cartare a buruienilor. Aceste lucrari de fac in timpul verii, iunie-iulie, buruienile se grupeaza pe clase (monocotiledonate, dicotiledonate) si se stabileste numarul de buruieni pe metru patrat. Toate acestea duc la stabilirea erbicidelor ce se vor folosi, a dozelor si la strategia de lupta impotriva buruienilor.

Din punct de vedere al combaterii chimice, buruienile din plantatiile viticole se impart in: buruieni dicotiledonate anuale (cele mai numeroase) care pot fi combatute cu erbicide triazinice; buruieni monocotiledonate anuale, asupra carora erbicidele triazinice actioneaza slab, ele fiind combatute doar partial; buruieni perene (mono si dicotiledonate) ce nu pot fi combatute cu triazine si care constituie si grupa ce se combate cel mai greu.

Sunt utilizate erbicidele preemergente si/sau de contact (postemergente).

Erbicidele preemergente sunt cele triazinice ce combat buruienile anuale, dicotiledonate si monocotiledonate. Se administreaza in sol, de unde buruienile le absorb prin radacini, insa in cazul vitei de vie nu pot fi absorbite foarte bine de radacini, deoarece ponderea acestora sunt in adancime, iar erbicidele au solubilitatea mica si raman in straturile superficiale ale solului. Dintre acestea se folosesc: Gesatopul, Simadonul (s.a. simazin); Gesaprimul, Atrazinul si Pitezinul; Caragardul (terbumeton).

Erbicidele de contact (postemergente) combat buruienile perene care nu sunt distruse de triazine. Dintre acestea amintim:

-erbicidele pe baza de glyphosate ca Roundup, Glialka; sunt erbicide sistemice ce sunt absorbite de buruieni prin frunze, se manifesta dupa 7-14 zile de la tratament; cele pe baza de derivati ai piridinei - Gramoxone (foarte toxic atat pentru vita cat si pentru animale); cele pe baza de fluazifop-para-butyl - Fusilade, nu este toxic pentru vie.

Pentru marirea efectului de distrugere a buruienilor anuale si perene, mono si dicotiledonate, se recomanda alternarea aplicarii in timp a diferitelor tipuri de erbicide.

Metode de erbicidare: - in benzi si totala.

Erbicidarea in benzi - se executa pe o latime de 30-40 cm, de-a lungul randului de vite, completata cu lucrarea mecanica a solului intre randuri.

Erbicidarea totala - se executa in cazul plantatiilor nemecanizabile, situate pe terenuri in panta, folosindu-se aparate de stropit de tip 'Vermorel'.

In plantatiile ce urmeaza a se erbicida trebuie executat un copcit riguros, iar solul trebuie sa fie bine maruntit si nivelat pentru a se repartiza uniform erbicidele.

Doza de erbicid preemergent se aplica in 500-1000 litri apa/ha, iar cea de erbicid postemergent in numai 250-350 l apa/ha; adeseori doar pe vetre de buruieni.

Combaterea integrata a buruienilor presupune imbinarea lucrarilor agrotehnice de lucrare a solului, cu masurile de erbicidare care completeaza si finiseaza actiunea de combatere a buruienilor si cu folosirea metodei biologice de lupta impotriva buruienilor (deoarece exista plante din flora spontana sau cultivata, care elimina anumite substante toxice prin radacini, distrugand astfel buruienile).

7. COMBATEREA BOLILOR SI DAUNATORILOR VITEI DE VIE

7.1. Bolile vitei de vie

Cele mai daunatoare dintre bolile vitei de vie sunt: mana vitei de vie (Plasmopara viticola), fainarea sau oidiumul (Uncinula necator) si putregaiul cenusiu al strugurilor (Botryotinia fuckeliana).

Mana ataca toate organele verzi ale plantei, mai ales frunzele, atacul cel mai sever se produce in anii ploiosi si caldurosi. Primele manifestari se produc pe frunze prin aparitia de 'pete untdelemnii' in dreptul carora, pe dosul frunzei se formeaza un puf albicios (organele de reproducere ale ciupercii), pe boabele in crestere se formeaza un puf gri, iar pe boabele dezvoltate nu apar fructificatii ale ciupercii, insa acestea se brunifica, apoi boabele cad de pe ciorchine, iar productia este compromisa.

Mana trebuie prevenita deoarece dupa instalarea atacului acesta este foarte greu de combatut. Pentru combatere se folosesc tratamentele preventive (se trateaza pe baza avertizarilor de la Statiile de prognoza si avertizare a laboratoarelor din zona) si curative. In prima parte a vegetatiei, pana la inflorit se recomanda fungicide acuprice ca: Zineb, Vandozeb, Poliram etc. si cele cu actiune sistemica: Mikal, Ridomil etc.; imediat dupa inflorit, se recomanda folosirea produselor cu actiune polivalenta (combate mana, fainarea si putregaiul) cum sunt: Captadin, Folpan, Dithane; in partea a doua a vegetatiei, dupa formarea strugurilor se recomanda fungicidele pe baza de cupru sau produsele organo-cuprice: Ridomil, Dithane, Cuprofix etc. Pentru combaterea manei sunt necesare numai 4-5 tratamente, la acoperire. Pentru a se mari eficacitatea tratamentelor se recomanda alternanta folosirii substantelor de combatere.

In ultimii ani au mai fost omologate sau extinse (acceptate pentru tratamente si la vita de vie) si alte produse de uz fitosanitar cu o buna eficacitate in combaterea manei, printre care: Folicur E-50 WP (2,5 kg/ha) - eficace si impotriva fainarii cat si a putregaiului cenusiu, Patafol (2), Quadris (0,75) eficace si impotriva fainarii, Oxicig 50 PU (6), Delan 700 WDG (0,5), Equation PRO (0,4), Winner M-80 (2), Funguran 50 WP (3), Kocide 101 (3) s.a.

Fainarea sau oidiumul se manifesta pe toate organele aeriene ale butucului, mai puternic in verile calduroase si secetoase. Se manifesta prin aparitia unui miceliu paslos de culoare alb-gri, acoperit cu o pulbere cu aspect de 'fainare' (conidiile ciupercii). Cel mai periculos este atacul pe ciorchini imediat dupa legarea florilor (rot-gris), acestea se usuca, iar boabele atacate mai tarziu, crapa si se brunifica (rot-brun). Tratamentele se efectueaza inca de cand lastarii au 5-7 cm in zonele cu atac in an precedent, apoi se efectueaza la doua saptamani dupa primul, cel de-al treilea imediat dupa inflorit, apoi celelalte la intervale de 10-14 zile, in functie de frecventa atacului.

In zonele in care fainarea nu este periculoasa (nu ataca in fiecare an si apare mai tarziu) primul tratament se aplica la semnalarea bolii in zona sau imediat dupa inflorit, apoi celelalte la intervale de 14-21 zile, in functie de conditiile climatice ale anului.

Fungicidele folosite sunt: cele organice de sinteza (din grupa triazolilor si imidazolilor): Tilt, Anvil, Systhane, Rubigan (2-3 tratamente pe an); sulful muiabil, Kumulus, Microthiol - sunt preferate deoarece asigura o acoperire indelungata; in cazul unui atac puternic se va administra un tratament cu hipermanganat de potasiu in doza de 0,125%, urmat de o prafuire cu sulf pulbere.

Putregaiul cenusiu - se manifesta mai puternic pe struguri in perioada de coacere, fiind favorizat de umiditate si caldura, insa ataca toate organele vitei de vie. Se manifesta prin brunificarea pielitei bobului, care se desprinde usor de pe pulpa si intreg bobul putrezit se acopera cu un praf cenusiu - sporii ciupercii.

Fungicide folosite sunt cele pe baza de folpet si diclorfluanid, ca Folpan, Foldin, Euparen etc.; pe baza de derivati ai acidului carbamic: Topsin, Metoben etc.

Este interzisa folosirea Sumilexului deoarece contine promicydona - substanta cancerigena care poate ajunge si in vin.

7.2. Daunatorii vitei de vie

Daunatorii vitei de vie care provoaca pagubele cele mai mari sunt insectele. Spre deosebire de boli, care se combat in principal prin metode chimice, daunatorii se combat din ce in ce mai mult prin metode biologice.

Filoxera vitei de vie este o insecta foarte mica, abia observata cu ochiul liber, dar foarte daunatoare, care ataca radacinile (forma radicicola) indeosebi vitele provenite din Vitis vinifera sau frunzele (forma galicola), care ataca adesea vitele portaltoi si HPD. Activitatea formei radicicole se manifesta prin intepaturi pe radacini, apoi putrezirea acestora. La o temperatura din sol de sub 13⁰C isi inceteaza activitatea.

Pentru prevenirea atacului se iau masuri ca: interzicerea necontrolata a importului de material saditor viticol; dezinsectizarea acestuia.

Metode de combatere: pe langa altoire, metoda indirecta de lupta impotriva filoxerei, se practica si irigarea abundenta a plantatiilor in timpul perioadei de vegetatie pentru distrugerea ei, cultura vitei de vie pe terenuri nisipoase.

Acarienii vitei de vie ataca mugurii, frunzele, inflorescentele si alte organe verzi ale vitei de vie. Atacul se produce prin inteparea si sugerea continutului celulelor din organele parazitate. In locurile respective apar pete caracteristice de culoare galbena-ruginie sau roscata.

Masurile de combatere sunt de natura biologica, cu ajutorul pradatorilor si chimica prin tratamente cu ulei horticol 1%, in perioada de repaus vegetativ, cu 10-12 zile inainte de pornirea in vegetatie sau cu produse acaricide specifice, in timpul vegetatiei.

Moliile strugurilor - eudemisul (Lobesia botrana) si cochilisul (Clysia ambiguella) sunt insecte a caror larve distrug inflorescentele si boabele.

Lupta impotriva lor se duce pe doua cai:

-biologica - cu ajutorul biopreparatelor de Bacillus thuringiensis si a viespilor de Trichograma; a inhibitorilor de crestere a insectelor; precum si a capcanelor cu feromoni utilizate indeosebi pentru stabilirea gradului de frecventa a acestora;

-chimica cu insecticidele carbamice: Sevin, Victenon sau piretroizii Decis, Fastac etc.

8. PROTECTIA VITEI DE VIE IMPOTRIVA CALAMITATILOR NATURALE

Plantatiile de vii sunt periclitate de influenta distrugatoare a gerurilor din timpul iernii, a brumelor si ingheturilor tarzii de primavara si a celor timpurii de toamna, precum si a grindinei.

Protectia impotriva gerurilor. Vita de vie are o rezistenta limitata fata de temperaturile scazute din timpul iernii. Temperaturile minime absolute trebuie sa nu coboare sub -18.-20⁰C pentru soiurile de struguri pentru masa si -22.-24⁰C pentru cele de vin.

Viile trebuie protejate prin acoperire totala sau partiala cu pamant, adica prin ingropare sau musuroire. Aceste lucrari se aplica toamna, dupa caderea frunzelor, prin rasturnarea pamantului cu plugul, peste butuci, lucrare completata manual cu sapa.

Combaterea ingheturilor si brumelor tarzii de primavara se face prin utilizarea unor ecrane de fum sau de ceata artificiala si a unor mijloace de incalzire a aerului, prin stropirea cu lapte de var a butucilor.

Combaterea grindinei - cu ajutorul plaselor antigrindina sau cu proiectile antigrindina lansate de la sol sau din aer la momentul indicat de statiile meteorologice.

9. LUCRARILE FITOTEHNICE APLICATE VITEI DE VIE

In perioada de vegetatie, vita de vie necesita o serie de lucrari ce regleaza procesele de crestere si de fructificare, in scopul asigurarii productiei de struguri. Ele se mai numesc si 'lucrari si/sau operatii in verde', deoarece actioneaza asupra organelor verzi (vegetative) ale plantei. Dupa necesitatea executarii lor si influenta asupra productiei, lucrarile se impart in:

- lucrari fitotehnice curente - care se executa in mod obisnuit in plantatiile de vii- legarea lastarilor, plivitul, copilitul si carnitul lastarilor;

- lucrari fitotehnice speciale - ce se aplica numai in anumite situatii, in special in cazul soiurilor de struguri pentru masa - ciupitul lastarilor, polenizarea suplimentara, raritul inflorescentelor, scurtarea ciorchinilor, rarirea boabelor, incizia inelara a lastarilor si/sau cordoanelor, desfrunzitul partial in zona strugurilor.

Legarea lastarilor se executa in timpul perioadei de vegetatie, de 3 ori: inainte de inflorit, dupa inflorit, inainte de intrarea strugurilor in parga. Daca spalierul este prevazut cu sarme duble, lastarii se dirijeaza printre sarme, iar daca lastarii se leaga de sarme, este preferabil sa se faca individual si nu in grup.

Plivitul lastarilor consta in eliminarea celor de prisos de pe butuc; a celor porniti din portaltoi; cei de pe lemnul batran, plasati necorespunzator; o parte din lastarii fara rod; si cei slab dezvoltati. Plivitul se executa numai dupa aparitia inflorescentelor, astfel incat proportia intre lastarii fertili si cei sterili sa fie de 2/3 in cazul soiurilor cu multi lastari sterili (cca 50%), si eliminarea lor totala la soiurile care formeaza un numar redus de lastari sterili. Prin aceasta lucrare la soiurile de struguri pentru masa se mareste productia marfa.

La vitele conduse in forme inalte si semiinalte, se face plivitul lastarilor de pe tulpina, lasandu-se doar 1-2 din cei situati la baza, pentru formarea cepilor de siguranta.

Copilitul consta in suprimarea, totala sau partiala, a lastarilor secundari (copili - care se formeaza din mugurii de vara situati la subsuoara frunzelor), aparuti pe lastarii principali. Se executa o data cu legatul II si III, atunci cand copilii au 6-7 frunze. In majoritatea cazurilor copilii sunt lipsiti de rod sau strugurii formati pe ei sunt mici si de calitate inferioara.

Carnitul lastarilor consta in suprimarea varfurilor lastarilor de pe butuc, in momentul intrarii strugurilor in parga (inceputul lunii august). Se taie cu foarfeca de vie varfurile acestora impreuna cu frunzele tinere. Lucrarea favorizeaza luminarea si aerisirea mai buna a butucului; determina sporirea productiei marfa la strugurii de masa, grabeste maturarea soiurilor de vin (cu 4-6 zile); determina o acumulare mai mare de zaharuri; si reduce aciditatea din struguri.

Ciupitul lastarilor consta in suprimarea varfului de crestere a celor principali, lucrare ce se efectueaza inainte de inflorit, cu aproximativ o saptamana. Scopul acesteia este de a intrerupe cresterea lastarilor pe perioada infloritului, pentru a favoriza procesul de fecundare a florilor. Aceasta lucrare poate da sporuri de productie de 20-30%. Se poate efectua si atunci cand viile au fost afectate de inghet, cand se ciupesc lastarii lacomi pentru a stimula formarea copililor, in vederea refacerii potentialului vegetativ si productiv al butucilor.

Polenizarea suplimentara este necesara soiurilor cu flori morfologic femele (Bicane), la care polenul nu germineaza si la soiurile la care capacitatea de germinare a polenului este slaba (Muscat de Hamburg, Cramposie). Se face cu polenul provenit de la alte 3-4 soiuri, recoltat in pungi, dimineata, in zilele cu cer senin, pana la ora 10-11. Aceasta nu constituie o solutie tehnologica in plantatiile de productie, de aceea in acest caz trebuie sa se asigure polenizatorii inca de la infiintarea plantatiei, prin plantarea unui rand cu un soi polenizator, la fiecare doua randuri cultivate cu soiul de baza.

Normarea inflorescentelor pe butuc (raritul inflorescentelor) se impune in mod normal soiurilor de struguri pentru masa, pentru a spori productia marfa. Lucrarea se executa imediat dupa legatul florilor, cand s-au format bobitele si consta din indepartarea inflorescentelor mici, nedezvoltate, sau cand sunt peste 2 pe un lastar, prin suprimarea celor de la varful acestora. La un butuc trebuie sa ramana cca 14-16 inflorescente la soiurile cu struguri foarte mari; 24-26 la cele cu struguri mari si 30-32 la soiurile cu struguri mici.

Scurtarea ciorchinilor este operatie specifica soiurilor de struguri pentru masa care au inflorescente lungi si boabe mari ori a celor cu ramificatii laterale lungi si consta in suprimarea a 1/3-1/4 din varful rahisului si/sau a primelor 2-3 ramificatii laterale. Se executa la 3-5 zile dupa inflorit, manual, cu ajutorul forfecutelor de cizelat. Aceasta lucrare determina cresterea productiei prin sporirea volumului si greutatii boabelor.

Rarirea boabelor se executa in special la soiurile de struguri pentru masa extratimpurii si timpurii, in scopul obtinerii unor productii de buna calitate.

Incizia inelara a lastarilor este o lucrare cu totul speciala, cu efect limitat, ce consta din eliminarea unui inel de scoarta lat de 5-6 mm pe internodul situat sub prima inflorescenta de la baza. Obiectivele urmarite constau in legarea unui procentaj mai mare de flori, cresterea marimii boabelor si grabirea procesului de maturare a strugurilor. Operatia poate fi efectuata si pe cate un brat al butucului.

Desfrunzitul partial se recomanda atat in scopul prevenirii atacurilor puternice de putregai cenusiu la struguri cat si al patrunderii mai intense a luminii si razelor solare la struguri, in scopul intensificarii asimilatiei clorofiliene si respectiv a acumularilor de zaharuri. Se efectueaza cu 2-3 saptamani inainte de cules si consta in suprimarea frunzelor situate in zona strugurilor.

10. RECOLTAREA STRUGURILOR

Stabilirea momentului optim de recoltare al strugurilor

Momentul optim de recoltare al strugurilor se stabileste in functie de gradul de maturare al acestora, de starea lor de sanatate, de destinatia productiei si de conditiile climatice ale perioadei de recoltare.

In procesul de maturare, strugurii parcurg trei etape: parga, maturare propriu-zisa si supramaturare.

Momentul de recoltare poate fi in etapa de maturare propriu-zisa sau de supramaturare.

Strugurii au mai multe categorii de maturare propriu-zisa si anume: maturitate deplina, maturitate de consum (comerciala), maturitate tehnologica si maturitate fiziologica.

Maturitatea deplina a strugurilor este acea stare de maturitate in care boabele ating volumul si greutatea maxime, acumularile de zaharuri sunt mari si aciditatea redusa, specifice soiului, parametri care se mentin constanti cateva zile.

Maturitatea de consum sau comerciala este caracteristica soiurilor de struguri pentru masa si constituie starea in care strugurii ating parametrii optimi de fermitate, gust, aroma si suculenta, care satisfac cerintele de consum ale acestora.

Maturitatea tehnologica este starea in care strugurii intrunesc parametrii prevazuti de normele tehnice pentru procesele tehnologice, cum ar fi depozitarea strugurilor de masa sau de prelucrare industriala (a celor de vin) pentru producerea diferitelor produse pe baza de struguri: must, vin sau derivate ale acestora.

Maturitatea fiziologica este starea strugurilor in care semintele sunt in stare sa germineze, moment care la struguri este localizat la sfarsitul perioadei de parga si inceputul perioadei de maturare propriu-zisa.

Recoltarea strugurilor se face la diferite stadii de maturare, momente care se stabilesc prin urmarirea mersului coacerii si consta din prelevarea de probe de struguri inca din perioada de parga, la inceput din 5 in 5 zile, apoi din 3 in 3 zile, probe la care se determina masa a 100 de boabe, continutul in zaharuri si aciditatea. Lucrarea se efectueaza pe parcele si pe soiuri.

10.1. Recoltarea strugurilor de masa

Soiurile de struguri pentru masa se esaloneaza in 7 epoci de maturare, avand o durata de cate doua saptamani, incepand de la 16 VII si pana la 31 X. Strugurii se recolteaza cand ajung la maturitatea comerciala sau de consum, respectiv atunci cand intrunesc caracteristicile de compozitie si de calitate ce ii fac apti pentru consum. Aprecierea se poate face atat organoleptic cat si/sau pe baza analizelor de laborator. Se considera ca strugurii au ajuns la maturitatea de consum, atunci cand au un gust placut, echilibrat, iar raportul dintre zaharuri si aciditate (indicele glucoacidimetric) este in jur de 40, boabele au culoarea caracteristica soiului, cu pruina densa si bine reliefata.

Culesul trebuie sa se faca pe timp frumos, uscat, iar pentru acelasi soi se executa in 2-3 reprize in parcelele cu acelasi soi. Strugurii recoltati trebuie sa fie sanatosi, aspectuosi si bine formati, cu boabele uniforme ca marime si culoare. Se desprind de pe coarde cu ajutorul unei foarfece sau se taie petiolul cu cutitul, evitandu-se stergerea pruinei, dupa care se asaza in ladite si se sorteaza, se cizeleaza si se ambaleaza.

Sortarea este operatia prin care strugurii sunt alesi pe trei categorii de calitate: extra, calitatea I si a II-a, calitati stabilite prin STAS, dupa forma, marimea si greutatea strugurilor, dupa marimea si uniformitatea boabelor.

Cizelarea strugurilor este operatia de inlaturare a boabelor nematurate, meiate ori margeluite, uscate, crapate sau atacate de boli si daunatori, lovite de grindina etc. Eliminarea boabelor necorespunzatoare se face prin taierea pedicelului cu o forfecuta de cizelat.

In cazurile in care varful strugurelui are boabe putine si neuniforme, aceasta portiune se elimina prin taierea axului rahisului impreuna cu aceasta portiune.

Ambalarea strugurilor. Strugurii sortati si cizelati se ambaleaza pe categorii de calitate in ladite speciale pentru struguri, in care se asaza cu varful in sus, cu grija de a nu depasi marginile ambalajelor, pentru a evita strivirea lor la stivuirea laditelor.

10.2. Recoltarea strugurilor pentru vin

Recoltarea strugurilor pentru vin este mai scurta decat a celor pentru masa, deoarece majoritatea soiurilor se incadreaza in epocile IV-V de maturare. Momentul optim de recoltare este maturitatea tehnologica a strugurilor, cand acestia prezinta caracteristicile de compozitie si de calitate necesare realizarii tipului de vin dorit.

Strugurii din soiurile de mare productie destinati obtinerii unor vinuri de consum curent se recolteaza la maturitatea deplina sau chiar inainte de aceasta, pe cand strugurii pentru vinurile rosii de calitate trebuie recoltati la 10-15 zile dupa maturitatea deplina.

In cazul exploatatiilor posesoare a unei mari suprafete, pentru evitarea pierderilor de productie, se recomanda ca recoltatul sa inceapa cu 4-5 zile inainte de momentul maturarii tehnologice, incat la jumatatea culesului sa se atinga stadiul de maturare dorit.

Esalonarea recoltarii soiurilor de struguri pentru vin .

Recoltarea strugurilor pentru vin trebuie sa se desfasoara in etape, pe baza unor grafice, care se intocmesc dupa urmatoarele criterii: epoca de maturare a strugurilor; continutul de zaharuri si de aciditate; rezistenta strugurilor diferitelor soiuri la atacul de putregai cenusiu; pierderile de productie; eficienta economica a strugurilor lasati la supramaturare; precum si capacitatea de preluare si prelucrare a centrelor de vinificatie. Etapele de recoltare ale strugurilor pentru vin sunt:

- etapa I-a : soiurile de struguri pentru vinuri albe, roze sau rosii de consum curent, care acumuleaza cantitati mici de zaharuri si are ar inregistra pierderi mari de productie, in conditiile amanarii recoltatului;

- etapa a II-a : soiurile sensibile la atacul de putregai cenusiu;

- etapa a III-a: soiurile pentru vinuri de calitate in care caz recoltarea se face, dupa momentul maturarii depline, pana la supramaturare, la care pierderile de productie sunt de numai 10-15% si sunt compensate prin calitatea vinurilor si preturile obtinute prin valorificare;

- etapa a IV - a: soiurile pentru vinuri aromate, cand s-au acumulat minimum 190 g zahar la litru de must, iar boabele s-au stafidit in proportie de pana la 50%;

- etapa a V-a: soiurile de struguri pentru vinurile rosii de calitate, la care maturitatea tehnologica se realizeaza la acumularea maxima a substantelor colorante (antociani), etapa care nu trebuie sa depaseasca primele ingheturi, intrucat acestea ar degrada antocianii, prin hidroliza.

In situatia recoltelor avariate de grindina, putregai cenusiu sau inghet, recoltatul se face imediat, indiferent de continutul in zaharuri, pentru eliminarea pierderilor, iar destinatia este stabilita in functie de continutul in zaharuri.

Recoltarea strugurilor se executa manual sau mecanizat.

Recoltarea manuala este cea mai des folosita, in tara noastra, desi solicita un consum mare ce forta de munca, care poate ajunge pana la 35% din volumul total de forta de munca dintr-un an.

La recoltare strugurii trebuie sa ramana intregi, fara boabe sparte sau scuturate.

Culesul manual al strugurilor se executa pe parcele, prin recoltarea separata a soiurilor sau in amestec, insa pe culori pentru a se evita obtinerea unor 'vinuri patate'. Culesul poate fi integral, cand se recolteaza toti strugurii o data, indiferent de continutul in zahar, sau pe etape, prin mai multe treceri pe aceeasi parcela, pe masura ajungerii acestora la maturitatea tehnologica, asa cum este cazul la soiurile de struguri pentru vinuri dulci, de calitate deosebita (Pietroasa, Cotnari, Murfatlar).

Recoltarea mecanizata. Pentru aceasta recoltare s-au realizat diferite tipuri de masini autopropulsate, tractate sau purtate lateral, pe tractor. Recoltatul se realizeaza prin "batere si scuturare" si separa strugurii de frunzele smulse de pe butuc si celelalte impuritati, apoi descarca strugurii in mijloacele de transport. Viteza de batere si scuturare se regleaza in functie de gradul de maturare al strugurilor.

Productivitatea acestor combine este de 2,5-3,0 tone/10 ore de lucru.

Transportul strugurilor.

Strugurii recoltati trebuie transportati la centrul de vinificatie intr-un timp cat mai scurt (maxim 4-6 ore). Transportul trebuie astfel efectuat incat sa nu se zdrobeasca strugurii, iar recipientii de transport sa fie usor de incarcat si descarcat, mijloacele de transport sa fie rezistente la socuri si sa se poata spala si dezinfecta usor.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Berar V si colab., 2000 - Compendiu horticol, Editura de Vest, Timisoara

Cepoiu N., 1998 - Pomicultura aplicata, Editura Stiintifica Bucuresti

Ciofu Ruxandra, Nistor S., Popescu V., Chilom P., Apahidean S., Horgos A., Berar V., Lauer K.F., Atanasiu N, 2003 - Tratat de legumicultura, Editura Ceres

Dobrei A. si Iova Gh., 2001 - Viticultura practica, Editura Solness Timisoara

Dobrei A., 2003 - Viticultura, Editura Agroprint, Timisoara

Draganescu E., 1989 - Lucrari practice de Viticultura si Vinificatie, IA Timisoara

Draganescu E. si Mihacea I., 1993 - Curs de viticultura, Editura Euroart Timisoara

Draganescu E., 1996 - Pomologie, Editura Mirton Timisoara

Florescu Elene si colab., 1988 - Lucrari practice de legumicultura, USAB Bucuresti

Grecu V., Baicoianu Floarea, Boian I., 2000 - Cultura vitei de vie in gospodariile familiale. Editurea Genuine, Bucuresti

Iova Gh., Dobrei A., 1996 - Lucrari practice de viticultura, Editura Mirton Timisoara

Indreas Adriana, 1994 - Curs de ampelografie. USAMV Bucuresti

Lazureanu , A, 1991 - Lucrari practice de Agrotehnica, Editura Helicon Banat SA Timisoara

Lazureanu , A, 1993 - Agrotehnica, Editura Helicon Banat SA Timisoara

Lazureanu , A, 1994 - Agrotehnica, Editura Helicon SA Timisoara

Lazureanu , A, 2002 - Agrotehnica si Herbologie, Timisoara

Martin Th., Oprea D.,1988 - Taierea si conducerea vitei de vie, Ed. Ceres, Bucuresti

Mihut E, 2001 - Pomicultura generala si speciala, Editura Agroprint

Mihut E. si Draganescu E., 2003 - Pomicultura, Editura Agroprint Timisoara

Namolosanu I. si colab., 1990 - Viticultura - lucrari practice. Lito IANB Bucuresti

Oprea A., Indreas Adriana, 2000 - Viticultura. Ed. Ceres, Bucuresti

Oprea St.,1995 - Cultura vitei de vie. Ed. Dacia, Cluj Napoca.

Opris L. si colab., 1980 - Tehnologia culturilor hortiviticole, Tipografia Universitatii Timisoara

Oslobeanu M., 1980 - Viticultura generala si speciala, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti

Oslobeanu M. si colab.,1991 - Zonarea soiurilor de vita de vie in Romania. Ed. Ceres Bucuresti.

Pomohaci N. , Namolosanu I., 1999 - Tehnologia culturilor horticole, Editura Ceres Bucuresti

Pop Adelina, 1997 - Fiziologia vegetala. Editura Cupidon Timisoara

Tardea C., Dejeu L., 1995 - Viticultura. Ed. Didactica si pedagogica R.A., Bucuresti

Vladut M., Popa S., 2002 - Gradina familiala, Editura MAST

*** Buletinul ICVV nr. 7/1988

*** Memorator hortiviticol, 1997 - Patronatul Horticultorilor din Romania