Consideratii privind evolutia administratiei romanesti in perioada incepand din 1866 si pana in prezent

Consideratii privind evolutia administratiei romanesti in perioada incepand din 1866 si pana in prezent

Constitutia de la 1866 lasa pe seama legilor speciale organizarea si functionarea organelor locale. Potrivit acestora organele centrale ale statului erau reprezentate in teritoriu de prefecti (la judete) si de administratorul de plasa. Prefectul era numit de Ministrul de interne si avea calitatea de comisar al guvernului, fiind reprezentantul intereselor generale ale statului. Interesele judetene erau reprezentate de consiliul judetean si de delegatia judeteana. Unitatile administrativ-teritoriale de baza erau comunele urbane sau rurale. Acestea erau conduse de primari ca reprezentanti ai prefectului in comuna si de consilierii comunali. In legile de organizare a administratiei locale din anii 1874, 1894, 1906, 1910, 1912 este vizibila tendinta accentuarii centralismului administrativ pentru asigurarea puterii statale. In Transilvania comitatele erau conduse de un comite suprem, iar plasa era condusa de pretor. Comunele rurale si comunele urbane erau conduse de un consiliu. Desavarsirea unitatii nationale in anul 1918 a impus unele perfectionari ale organizarii si functionarii administratiei pe structura consacrata in Constitutiile din anii 1866 si 1923. In Constitutia din anul 1923 este reglementata pentru prima data activitatea Guvernului. S-a dezvoltat administratia la nivel central prin cresterea numarului de ministere (in 1920 se creasera trei ministere noi: Ministerul Comunicatiilor, Ministerul Cultelor si Artelor, Ministerul Muncii si Ocrotirii Sociale, iar in anul 1922 s-a infiintat Ministerul Sanatatii). Legea de organizare administrativa din anul 1929 a fixat numarul ministerelor la zece, in afara Presedintiei Consiliului de Ministri.

Organizarea administratiei publice locale in Basarabia a fost o perioada diferita de restul Romaniei, pana la unificarea administrativ-teritoriala din anul 1925, cand a fost promulgata prin lege organizarea administrativa pentru toata Romania. Prin aceasta lege au fost acordate importante competente prefectilor si primarilor, fiind consacrata centralizarea administrativa. Aceasta lege a fost inlocuita prin legea din 3 august 1929. Intre anii 1929 si 1936 au fost adoptate un numar de 11 legi care urmareau organizarea administratiei publice locale, astfel incat sa nu slabeasca conducerea centralizata a statului. Prin Legea din 27 aprilie 1936 si Regulamentul din anul 1937 s-a stabilit o noua organizare teritoriala a tarii in judete si comune (plasa ramanand o simpla circumscriptie administrativa a judetului menita a permite controlul activitatii administrative din comune). Administratia comunala era formata din: consiliul comunal - organ deliberativ compus din membrii alesi si membrii de drept - si primarul, organ executiv al puterii centrale. Judetul era condus de consiliul judetean (compus din membrii alesi si membrii de drept) si de prefect. Acesta era seful administratiei judetene, reprezentant al guvernului, sef al politiei si jandarmeriei si care avea competente deosebit de mari.

Constitutia din anul 1938 a instituit dictatura regala a lui Carol al II-lea, inlocuita in septembrie 1940 de dictatura lui Ioan Antonescu. In acea perioada Regele concentra atat puterea legislativa, pe care o exercita prin Reprezentanta Nationala, cat si puterea executiva si, in mare masura, pe cea judecatoreasca. Stabilind un asa-numit 'regim reprezentativ simplu', Constitutia din anul 1938 a acordat regelui atributia de numire si de revocare a ministrilor. Prin Legea administrativa din 14 august 1938 s-au produs schimbari si in organizarea administratiei locale, in ideea consolidarii pozitiei organelor numite in dauna celor alese. Judetul nemaiavand personalitate juridica a devenit, alaturi de plasa, o simpla circumscriptie de control. La nivelul judetului s-a mentinut prefectul care era numit prin decret regal si reprezenta puterea centrala in cadrul judetului. Unitatile administrativ-teritoriale reglementate de aceasta lege au fost provincia (tinutul) si comuna. Provincia (tinutul) era condusa de o persoana purtand numele de rezident regal si care era numita prin decret regal, avand competenta de a reprezenta guvernul in provincia respectiva. Comunele rurale, comunele urbane si comunele balneo-climaterice erau conduse de un primar numit fie de Ministrul de Interne (in cazul municipiilor), fie de rezidentul regal (in cazul oraselor), fie de prefect (in cazul comunelor rurale). Exista, de asemenea, un consiliu compus din membrii numiti, dar care aveau atributii minore si restranse.

Odata cu instaurarea guvernului prosovietic, ales la 6 martie 1945, s-au desfiintat treptat structurile statale anterioare si au fost inlocuite cu autoritati de tip sovietic. Prin Decretul nr. 25 din ianuarie 1949 s-a infiintat militia. De asemenea, prin Legea nr. 5/1952 s-a reorganizat justitia, iar prin Legea nr. 6 din 21 aprilie 1952 s-a infiintat ca organ distinct Procuratura Republicii Populare Romane (R.P.R.). In anul 1949 au fost desfiintare prefecturile, preturile si primariile, fiind inlocuite cu comitetele provizorii instituite prin Legea nr. 17/1949 privind Consiliile populare, comitete care au functionat pana in decembrie 1950, cand a fost adoptat Decretul nr. 259 pentru organizarea si functionarea sfaturilor populare regionale, raionale, orasenesti si comunale. Toate aceste acte normative au fost adoptate sub imperiul Constitutiei din anul 1866 cu modificarile din anul 1923 repusa in vigoare prin Decretul nr. 1626 din 31 august 1944, completat prin Decretul nr. 1849 din 11 octombrie 1944, care a abrogat Decretele - Legi din septembrie 1940 si a pus in vigoare Constitutia din 1866 cu unele rezerve care priveau in intregime puterea legiuitoare si, partial, puterea judecatoreasca. La 13 aprilie 1948 a fost adoptata Constitutia Republicii Populare Romane in care principiul separatiei puterilor in stat nu mai exista si care stabilea ca in stat vor functiona patru mari catregorii de organe, dupa modelul sovietic, si anume, organele supreme ale puterii de stat: Marea Adunare Nationala si Prezidiul Marii Adunari Nationale; organele administratiei de stat, Consiliul de Ministri si ministerele; organele locale ale puterii de stat in forma Consiliilor populare, iar ca organe executive Comitetele executive; organele judecatoresti si parchetul carora le corespundeau instantele de judecata si procurorul general al R.P.R.

In septembrie 1952 a fost adoptata o noua Constitutie, care a fost modificata ulterior prin Legea nr. 1 din 21 martie 1961, cand s-a schimbat denumirea Prezidiului Marii Adunari Nationale in Consiliul de Stat al R.P.R. In 21 august 1965 a fost adoptata o alta Constitutie, prin care s-a schimbat denumirea statului in Republica Socialista Romania, consacrandu-se existenta a patru mari categorii de organe de stat prin care acesta sa realizeze puterea (corespunzator teoriei celor patru forme fundamentale de activitate care a inlocuit teoria separatiunii puterilor in stat), si anume: organele puterii de stat, organele administratiei de stat, organele judecatoresti si organele procuraturii, acestea din urma fiind trecute pentru prima data ca organe distincte. Se actiona in numele principiului centralismului democratic. Constitutia din 1965 a cunoscut mai multe modificari: prin Legea nr. 1/1969 Consiliul de Stat a devenit organ suprem al puterii de stat cu activitate permanenta, in anul 1974 a fost infiintata institutia presedintelui republicii prin Legea nr. 1 privind modificarea Constitutiei.

Referitor la organizarea administrativ-teritoriala, pana in anul 1950 s-au mentinut regiunile, judetele, plasile si comunele, iar prin Legea nr. 5/1950 s-a preluat modelul sovietic, infiintandu-se regiunile si raioanele, mentinandu-se orasul si comuna. Aceasta arondare administrativa a fost pastrata pana in anul 1968, cand prin Legea nr. 2/1968 s-a stabilit ca teritoriul tarii este organizat in judete, orase si comune. Modificarea organizarii teritoriului a facut necesara adoptarea in acelasi an, 1968, a Legii nr. 57 de organizare si functionare a Consiliilor populare. Organele centrale ale administratiei de stat erau Consiliul de ministri si ministerele, iar la nivel local, Consiliile populare calificate drept organe locale ale puterii si administratiei de stat, precum si organele de specialitate cu dubla subordonare, respectiv ministerelor si organelor locale.

Evenimentele din decembrie 1989 au generat un amplu proces de reforma a statului. Astfel, decretele-lege emise imediat dupa 22 decembrie 1989 au desfiintat structurile de putere ale regimului totalitar si au declansat procesul de innoire. Prin actele normative cu caracter constitutional, apoi prin Constitutie, s-au pus bazele statului de drept : suprematia legii, separatia puterilor, pluralismul politic, descentralizarea serviciilor publice, autonomia functionala pentru administratia publica locala si, mai presus de toate, suprematia legii.