Comunicarea la caine

COMUNICAREA LA CAINE

Stramosul cainelui, lupul, are un sistem de comunicare complex. Consta in adoptarea unei anumite posturi, in miros, pozitionarea urechilor si cozii, in comunicare vocala. Cainele, ca si lupul, fiind un animal sociabil, dispune de o gama diversa de semnale pentru a comunica cu congenarii sai.

Cum ar putea cainii comunica fara un limbaj verbal sofisticat? Raspunsul: latrat, marait, expresii faciale, limbajul corpului, posturi. Cainele isi utilizeaza vocea pentru producerea diverselor sunete: latrat de avertizare sau scheunat de placere. Lasa urme olfactive prin urina si excremente, in primul rand pentru a-si semnala prezenta altor caini de acelasi sex, dar si pentru a-si delimita teritoriul revendicat pentru sine. Aruncand pamant in jurul dejectiilor sale, cainele lasa in urma sa un semnal vizual prin care isi subliniaza prezenta pe acel teritoriu. In sfarsit, el isi exprima trairile si emotiile prin intermediul limbajului corporal, modificandu-si pozitia urechilor si a cozii (Fig. 16 - 0 - pozitie normala; de la 1 la 4, creste dominarea; de la 5 la 8, creste subordonarea. Limbajul corpului si fetei intaresc mesajul transmis de pozitia cozii).

1. COMUNICAREA VOCALA

La lup, consta dintr-o serie de maraituri, urlete, latraturi si scheunaturi; Lupii latra foarte rar, in adevaratul sens al cuvantului, insa scot sunete ce seamana cu un latrat scurt. Dintre toate, urletul este cel mai misterios, stiindu-se ca aduna haita pentru vanatoare, ca este folosit ca salut de intampinare sau despartire fata de alti membri ai haitei, pentru a "jeli" pierderea unui tovaras din haita sau ca este un semnal pentru a tine la distanta lupii straini - Fig. 17. Cand lupii urla, schimba de fiecare data inaltimea sunetului, iar cand doi lupi urla impreuna, o fac pe diferite tonalitati si folosind diferite frecvente, pentru a da impresia ca sunt mai multi lupi prezenti decat sunt in realitate.

Comunicarea vocala a cainelui este uluitor de eficace. O femela-mama invata rapid sa recunoasca vocea fiecaruia dintre puii sai si sa faca diferenta intre urlete de foame, de placere sau de durere.

Din observatiile intreprinse, cainii produc sase game diferite de sunete: scancete, gemete de placere, marait de avertizare, latrat sonor, urlete plangarete, scheunat de durere, generate de diferite stari si trairi: agresivitate, bucurie, frica / durere, singuratate, dorinta, gelozie.

Analize atente ale strigatului lupului au demonstrat ca fiecare individ poseda un urlet specific, la fel de unic ca o amprenta digitala. La anumiti caini, urletul este o forma de cantat: muzica le provoaca uneori o reactie de placere. Cainii urla mai putin ca lupii, in schimb latra mai mult, caracteristica care a fost dezvoltata prin domesticire. Latratul de avertizare al cainelui a fost fara indoiala primul atribut canin selectionat de oamenii ancestrali.

Acest gen de comunicare serveste adesea pentru a fi reperat de alti membri ai grupului. Anumiti indivizi produc diferite sunete atunci cand vor sa exprime singuratatea (Fig. 18), placerea sau pericolul. Cainii de vanatoare in haita sunt mult mai zgomotosi din acest punct de vedere decat cei mai independenti.

COMUNICAREA OLFACTIVA

Lupii sunt animale extrem de teritoriale, in consecinta isi marcheaza granitele teritoriului stapanit, pentru a da de stire altor lupi ca acesta este ocupat. Fac acest lucru prin depunerea de urina si fecale la limita zonei in care traiesc, astfel incat, lupii straini pot mirosi substantele chimice lasate de "proprietari" cu ajutorul glandelor anale sau codale. Pot afla adulmecand aceste substante odorifere genul, rangul, starea fiziologica sau gradul de maturitate al marcatorului, vechimea urmei de miros. Daca urma este slaba ca intensitate, intrusul realizeaza ca lupul ce a marcat copacul, de exemplu, este departe si ca, daca este vorba de o haita, aceasta s-a mutat in alt loc. Lupii vor marca de fiecare data aceleasi locuri, zilnic, pentru ca daca urma este veche, un strain va sti ca haita a parasit arealul si ca nu il ameninta un pericol imediat.

Lupii comunica cand sunt in calduri tot prin intermediul semnelor chimice din urina si fecale. Aceste substante chimice, cunoscute sub denumirea de feromoni, anunta mascului, de exemplu, ca femela este gata sau nu pentru imperechere.

Lupii folosesc mirosul pentru a identifica membrii din haita proprie. Ei au in corp cateva glande odorifere specializate, folosite in comunicare; doua glande anale, dispuse in anus, una localizata la baza cozii, denumita glanda precaudala, cateva glande localizate in pernite si pe fata. Aceste glande sunt folosite pentru marcare dar si pentru identificare. Prin mirosirea regiunii uro-genitale, un lup poate sa-si dea seama cu exactitate cine este celalalt.

Cainele isi marcheaza teritoriul utilizand semnale vizuale si olfactive ce furnizeaza informatii asupra statutului acestuia. Aceste semnale au aceeasi menire ca a unei carti de vizita.

Cainii secreta substante odorante denumite feromoni, care sunt prezente in saliva, excremente, urina si in scurgerile vaginale si peniene. Impregnandu-si dejectiile cu aceste substante, cainele comunica cu semenii sai. In timpul defecarii, printr-o contractie musculara sunt presate glandele anale, care elibereaza in fecale un lichid foarte odorant impregnat cu feromoni. Aceasta secretie contine cel putin 12 substante distincte prin care sunt vehiculate o multitudine de informatii perceptibile prin simtul mirosului foarte dezvoltat al cainelui. Chiar daca functia specifica a glandelor perianale la caine nu sunt cunoscute, aceste tesuturi glandulare produc la alte specii de animale hormoni sexuali.

Feromonii prezenti in urina comunica informatii asupra fecundabilitatii femelei ori asupra puterii si autoritatii masculului. Scurgerile vaginale si peniene transmit de asemenea informatii asupra statutului sexual. Masculii se straduiesc sa lase in teren cat mai multe semne posibile la inaltimea trufei unui alt caine. Adesea, se pot observa masculi care isi ridica membrul posterior si isi lasa urina pe numerosi suporti (cca. 20 asemenea manifestari in decursul unei ore). Cu cat mediul inconjurator este mai curat, cu atat cainele isi manifesta mai mult dorinta de a-l marca. Cainii din orase urineaza mai des decat cei de la tara, deoarece ei trebuie sa-si imparta teritoriul cu toti cainii din vecinatate, astfel incat incearca sa mascheze mirosurile descoperite in drum.

Cainii scormonesc pamantul in jurul locului unde au urinat sau defecat. Daca aceasta precautie este destinata a sublinia prezenta unui semnal olfactiv, ea constituie de asemenea o alta tehnica de marcaj olfactiv, solul fiind impregnat cu substante secretate de glandele sudoripare de la nivelul pernitelor labelor.

Produse de un sistem foarte evoluat de glande, mirosurile corpului transmit informatii de care cainii iau cunostinta mirosindu-se reciproc (Fig. 19). Mirosurile degajate de urechi, in principal, pot preciza statutul sexual al individului.

La caine, glanda odorifera caudala este atrofiata. Ea este insa mai activa la alte canide, cum sunt lupul sau coiotul, care isi freaca coada de vegetatia din mediu pentru a-si lasa mirosul specific.

3. LIMBAJUL CORPULUI

Lupii isi arata evident trairile celorlalti membri ai haitei adoptand diferite pozitii ale corpului, urechilor sau cozii. Ei isi vor purta coada ridicata pentru a indica ca sunt la conducere (Fig. 20 - a), relaxata, in pozitie normala, pentru a-si manifesta multumirea de sine (Fig. 20 - b) sau o vor purta intre picioare pentru a-si arata frica si supunerea (Fig. 20 - c). Urechile erecte, indreptate inainte, plus dezvelirea dintilor indica agresivitate si curaj, insa, urechile lasate pe spate acompaniate de dezvelirea dintilor indica frica - Fig. 21 (individul din imagine se simte amenintat de actiunea altuia, insa nu va ceda usor; el se pregateste de lupta, prin aratarea coltilor, chiar daca se simte mai slab decit oponentul sau).

Lupii isi manifesta agresivitatea prin maraituri, ciulirea urechilor, privirea fixa a rivalului si ridicarea cozii. Un exemplu semnificativ in acest sens se afla prezentat in Fig. 22, unde individul din imagine are urechile indreptate inainte si isi arata dintii, ceea ce inseamna ca va ataca daca cel din jur nu-l asculta. Este un exemplar dominant, aratand agresivitate fata de un individ de rang inferior. Acest comportament se manifesta pentru gonirea intrusilor sau indepartarea din jurul prazii ucise a lupilor cu rang inferior. De fapt, adoptarea acestei atitudini este pentru a evita confruntarea, manifestarea agresivitatii fiind ultima faza inaintea luptei propriu-zise.

Cand vor sa convinga indivizii de rang superior din jur ca nu reprezinta o amenintare si ca sunt constienti de pozitia lor, lupii si cainii isi lasa urechile pe spate, isi baga coada intre picioare, evita privirea rivalului si isi arcuiesc spatele - supunere activa (in general aratata de lupii de rang superior fata de perechea alfa) - Fig. 23. Cand vor sa arate supunere totala, fata de toti membrii superiori in rang, se rotesc pe spate, expunandu-si abdomenul - supunere pasiva - Fig. 24.

Lupii pot combina adesea aceste semnale, atunci cand au trairi emotionale complexe. Frica si agresivitatea se pot manifesta si impreuna: limba scoasa este un semn de supunere, de abandonare a disputei, dintii dezveliti indica insa agresiune, iar urechile lasate pe spate inseamna frica (Fig. 25).

Invitatia la joaca, ce se manifesta de timpuriu (Fig. 26), consta in ridicarea posteriorului, miscarea cozii stanga-dreapta, asezarea pe sol a membrelor anterioare si latrat scurt.

Prin intermediul acestor semnale extrem de distinctive, este foarte usor de vazut, de pilda, cine este individul alfa la uciderea vanatului. Perechea alfa se va hrani prima si isi va arata fatis dominanta fata de toti ceilalti, pana termina de mancat.

Lupii comunica de asemenea printr-o serie de gesturi, combinate cu sunete. Un exemplu in acest sens este starea de tristete. Lupii sunt foarte expresivi atunci cand isi manifesta supararea. Cand, de pilda, un membru al haitei moare, lupii, odata jucausi, vor refuza sa manance si sa se joace, vor fi permanent indispusi, vor lasa urechile pe spate, coada atarnanda, capul in jos, se vor plimba de colo pana colo anemic, gemand si scheunand. Vor urla in grup (Fig. 27), urlet ce va incepe lung, pe o tonalitate joasa, cu o serie de latraturi la mijloc, asemanator unui planset in hohote.

La caine, fiecare schimbare a pozitiei corpului reprezinta tot atatea semnale ce releva dispozitia sau intentiile animalului. Privirea este in mod special importanta. Astfel, cainele dominant isi priveste fix stapanul sau rivalul, in timp ce un caine docil evita privirea celui din fata (Fig. 28).

Pozitia corpului in sine este si ea foarte explicita. Cainele dominant ramane bine fixat pe labe, pe cand un individ supus se culca la pamant. Variand in functie de circumstante, aceste pozitii nu sunt statice. La un caine destins, urechile si coada sunt lasate, dar se ridica la cel mai mic pericol. Pentru a-si arata ostilitatea, isi zbarleste parul, isi ridica si mai mult coada si isi arata dintii. Daca vrea sa se arate si mai agresiv, se apleaca inainte si incepe sa maraie. Daca ii este frica, lasa urechile pe spate si coboara coada si capul (Fig. 29). In sfarsit, un animal care capituleaza in fata stapanului sau rivalului se lasa complet pe sol (Fig. 30), isi da ochii peste cap, ridica un membru posterior si urineaza.

O combinatie a expresiilor faciale comunica starea in care se afla un caine, intentiile sale, si poate fi inteleasa de alte specii, inclusiv de om. Iata cateva exemple de comunicare faciala:

− amenintare: ochi ficsi ca doua proiectoare; urechi orientate inainte; dinti expusi (Fig. 31 - A);

− dispozitie relaxata: ochi linistiti, stralucitori, privire cautatoare dar nu fixa; urechile orientate spre inainte; gura deschisa, buzele putin retrase, dand senzatia de zambet; limba atarna moale in lateralul gurii (Fig. 31 - B);

− anxietate: ochi ce privesc rapid in toate partile; urechi orientate in lateral; dintii inclestati, buzele retrase ferm; limba ori nu este vizibila ori linge buzele (Fig. 31 - C);

− frica: ochi cu privire pierduta, pupile dilatate; urechi adunate catre inapoi, tinute aproape de cap; respiratie agitata printre dintii inclestati sau prin gura putin deschisa; falcile atat de tensionate incat de vad tendoanele prin obraji (Fig. 31 - D).

Pozitia capului si a gatului poate exprima urmatoarele trairi:

− cap coborat - supunere sau depresie;

− cap / gat la 45 cu orizontala - stare normala;

− cap / gat intors intr-o parte - deferenta;

− cap tinut sus / gat intins inainte - interes sau, in functie de alte semne, provocare;

− cap asezat pe spatele altui caine - dominanta.

Trunchiul si membrele anterioare pot si ele sa comunice diferite mesaje: incordarea muschilor de la acest nivel, zburlirea parului semnifica amenintare si o iminenta confruntare.

Pozitia cozii transmite de asemenea semne importante indivizilor din jur (Fig. 32):

coada ridicata = alerta, incredere, dominanta - a;

coada orizontala rigida = atac sau vanatoare (coada orizontala miscata incet stanga-dreapta = precautie; coada orizontala miscata energic - nivel ridicat de energie, excitare sau agitare) - b;

coada coborata = relaxare relativa - c;

coada cazuta - relaxare totala - d;

coada relativ intre picioare = subordonare in fata unui individ dominant - e;

coada total intre picioare = frica extrema fata de un individ dominant - f.

Un alt element cheie al comunicarii la caine este reprezentat de gesturile corporale adoptate:

− capul jos, crupa ridicata - semnul universal al fericirii canine, o invitatie la joaca;

− labele asezate pe spatele altui caine - dominanta;

− rostogolire - subordonare, deferenta;

− urinare prin ghemuire - deferenta;

− urinare prin ridicarea membrului - dominanta, sfidare;

− asezarea deasupra - dominanta;

− incalecare - dominanta.

Ochii, urechile, parul si coada contribuie in mod egal la acest tip de comunicare. Prin crestere selectiva sau chirurgie plastica nepotrivite, omul a redus cateodata potentialul acestor mijloace de comunicare. Astfel, comunicarea non verbala este denaturata daca parul acopera ochii sau daca lungimea lui impiedica cainele sa-l zbarleasca. De asemenea, un caine care are coada cupata nu mai dispune de aceleasi mijloace de comunicare si va trebui sa faca apel la alte gesturi pentru a se exprima.

Nici unul din semne nu poate dezvalui de unul singur trairile unui caine, insa, daca acestea sunt luate in considerare per total, se poate deslusi destul de limpede ce se petrece in capul unui caine, la un moment dat: un individ care se uita fix la un alt caine, are urechile erecte, indreptate inainte si coada teapana, probabil isi transmite dominanta sau, cel putin, o are in intentie; un caine care isi abate privirea pierduta din fata altuia si se ghemuieste incordat la pamant, nu poate fi decat unul fricos, care incearca sa dezamorseze situatia, manifestandu-si subordonarea fata de celalalt (Fig. 33).

Cu toate acestea, uneori, limbajul corpului poate fi ambivalent. De exemplu, nu de putine ori, se poate observa un caine maraind la altul, in timp ce, din cand in cand priveste in lateral si se retrage dand din coada. Acest caine este invariabil unul fricos. In clipa in care semnele fricii sunt prezente, frica se afla in ecuatie. Acesti caini sunt imprevizibili, modificandu-si limbajul corpului si comportamentul in functie de circumstante. Daca rivalul se retrage, ei s-ar putea sa sara de bucurie si sa para fericiti; insa daca oponentul se apropie prea mult, s-ar putea sa clantane din dinti sau sa muste. Stapanii, daca sunt prezenti, pot sa dezamorseze ambivalenta sau nesiguranta cainilor, adoptand un rol de conducator puternic. Este uimitor cat de repede se schimba dispozitia unui caine fricos atunci cand intervine un stapan autoritar si controleaza momentul. Cainii au nevoie de conducatori puternici.

Mesaje non-verbale semnificand "hai sa ne jucam", "lasa-ma in pace", "cu cine crezi ca vorbesti", "promit ca nu-ti voi crea probleme", sunt transmise tot timpul intre caini, fara ca stapanii sa-si dea seama. Unii caini sunt maestri ai acestui limbaj subtil.

Cel mai putin comunicativi sunt acei caini care au fost crescuti fara a fi in compania altora ca ei in perioada cea mai sensibila a vietii lor, cand are loc socializarea intre exemplare - de la 3 la 6 saptamani. Puii orfani crescuti de om constituie un exemplu extrem din acest punct de vedere. Multi din acesti caini sunt necorespunzatori din punct de vedere social, ei nefiind capabili sa invete invete comunicarea canina si eticheta sociala. Ei ar putea ataca si continua sa atace alt caine chiar daca razboiul psihologic este castigat deja. De asemenea, ar putea sa nu stie sa semnaleze inferioritatea atunci cand sunt atacati si sa fie grav raniti.

Majoritatea cainilor nu sunt atat de "dislexici" si isi pot comunica nevoile, inclusiv oamenilor. Un limbaj corporal total functional poate ajuta la clarificarea situatiilor incerte printr-un simplu schimb de priviri. Si oamenii comunica cu ajutorul limbajului corporal, insa nu sunt la fel de buni in aceasta privinta, unii indivizi fiind chiar rigizi din acest punct de vedere. Daca ar putea vorbi, cainii ne-ar categorisi probabil ca fiind niste "animale proaste".