ASIGURARI GENERALE - Asigurarea cladirilor, constructiilor, echipamentelor si a altor bunuri

ASIGURARI GENERALE

1. Asigurarea cladirilor, constructiilor, echipamentelor si a altor bunuri

Conditii generale ale asigurarii de bunuri si cladiri

Asigurarea joaca un rol important in protejarea bunurilor (mobile si imobile) de care cineva dispune.

Asigurarea de bunuri compenseaza cheltuielile impuse de repararea sau de inlocuirea acelor bunuri care sunt avariate, distruse, sau pierdute.

In cazul asigurarii de bunuri, societatea de asigurari se obliga ca, la producerea riscului asigurat, sa plateasca asiguratului sau beneficiarului desemnat in polita o despagubire.

Interesul asigurabil. O cerinta de baza pentru existenta oricarui contract de asigurare este interesul asigurabil. Daca pentru un contract de asigurare nu exista interes asigurabil, acesta nu va fi valid, din punct de vedere juridic. O persoana are un interes asigurabil daca producerea unui eveniment asigurabil poate cauza o pierdere financiara sau un prejudiciu persoanei respective.

In cazul asigurarii de bunuri, prin interes asigurabil se intelege valoarea pecuniara a bunului, expusa pierderii, sau valoarea patrimoniala ce poate fi pierduta de asigurat sau beneficiar, ca urmare a producerii evenimentului asigurat.

Conditiile esentiale pentru existenta unui interes asigurabil, in cazul unui bun, sunt:

in cazul pierderii sau degradarii bunului, asiguratul sa sufere o dauna, ce poate fi evaluata in bani;

bunul mentionat sa constituie obiectul asigurarii;

asiguratul sa aiba un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat; altfel spus, asiguratul trebuie sa fie intr-o relatie directa, recunoscuta legal, cu obiectul asigurarii, astfel incat sa aiba de suferit in urma distrugerii obiectului asigurat.

In cazul in care, in polita de asigurare a fost desemnat un beneficiar al asigurarii, altul decat persoana asigurata, acesta trebuie sa aiba un interes patrimonial fata de bunul asigurat.

Regula generala in asigurarile de bunuri este ca interesul asigurabil sa existe atat in momentul incheierii asigurarii, cat si in momentul producerii riscului asigurat. Nici o instanta de judecata nu poate sili o societate de asigurari sa plateasca despagubiri catre sau in interesul asiguratului, daca acesta nu are un interes asigurabil.

De regula, in asigurarea de bunuri, interesul asigurabil decurge din statutul de proprietar al persoanei care doreste sa se asigure. Insa, in afara proprietarului bunului, exista si alte persoane care pot avea interes asigurabil, in situatii cum ar fi:

Proprietate in comun: o persoana, care detine in comun cu una sau cu mai multe persoane un bun sau o cladire, are dreptul legal de a asigura bunul sau cladirea respectiva la intreaga valoare. Acest lucru nu inseamna ca, in caz de distrugere totala a bunului sau cladirii asigurate, persoana respectiva va fi singura care va fi despagubita. Aceasta va putea beneficia de despagubire doar in limita dreptului sau de proprietate, iar daca incaseaza valoarea totala a despagubirii, va actiona ca agent al celorlalti proprietari, fiind obligata sa le ofere acestora partea ce li se cuvine din despagubire.

Proprietate ipotecata: in cazul unui contract de ipoteca, ambele parti au un interes asigurabil; debitorul ipotecar, in calitate de proprietar si societatea ipotecara, in calitate de creditor. De obicei, in asemenea cazuri se incheie o asigurare in numele ambelor parti.

Proprietate inchiriata: chiriasul nu este obligat sa incheie un contract de asigurare a proprietatii inchiriate, insa, in cazul in care incheie o astfel de asigurare, el o incheie in numele si folosul proprietarului, neputand pretinde incasarea despagubirii in urma producerii unui risc asigurat, ci doar sa pretinda proprietarului restituirea primelor de asigurare.

Proprietate aflata in custodie: custodele are un interes asigurabil in ceea ce priveste proprietatea sau bunul pe care il detine in custodie, deoarece este responsabil, din punct de vedere legal, pentru orice dauna produsa bunului respectiv.

Asiguratul sa faca parte din familia proprietarului: persoanele din familia proprietarului pot utiliza obiectul asigurarii, ceea ce determina existenta unui interers asigurabil al acestora fata de bunul respectiv.

Obiectul asigurarii. In contractele de asigurari de bunuri si cladiri pot fi asigurate facultativ: a) bunurile apartinand persoanelor fizice sau juridice cu domiciliul, sediul sau resedinta in Romania; b) bunurile primite in folosinta sau aflate la acestea spre pastrare, reparare, prelucrare, curatare, vopsire, vanzare ori spre a fi expuse in cadrul muzeelor sau expozitiilor; c) bunurile care fac obiectul unor contracte de concesionare, inchiriere sau locatie de gestiune.

Bunurile si riscurile ce pot fi asigurate, precum si situatiile in care se acorda despagubiri, sunt prevazute in conditiile speciale stabilite pentru fiecare fel de asigurare.

In principiu, nu se pot asigura bunurile care, din cauza degradarii, nu mai pot fi folosite potrivit destinatiei.

Riscuri asigurate. In asigurarile de bunuri exista o clasificare a riscurilor in:

riscuri civile - asociate cladirilor ce servesc ca locuinte si birouri si bunurilor aflate in acestea;

riscuri comerciale si industriale - asociate cladirilor ce servesc ca unitati de productie si comercializare si bunurilor aflate in acestea.

In general, societatile de asigurare acorda despagubiri in caz de pierdere sau avariere a bunurilor asigurate, produse de: incendiu, trasnet, explozie (chiar daca aceste doua din urma riscuri au fost urmate de incendiu), ploaie torentiala (inclusiv efectele indirecte ale acesteia), grindina, inundatie, furtuna, uragan, cutremur de pamant, prabusire sau alunecare de teren, greutate a , lovire a cladirii de catre un autovehicul.

Pentru cladiri sau constructii se mai acorda despagubiri si:

in cazul in care, datorita iminentei unui incendiu, a unor inundatii, prabusiri sau alunecari de teren, a fost necesara daramarea sau demontarea cladirii asigurate sau mutarea ei in alt loc;

in cazul in care, ca urmare a unei inundatii, prabusiri sau alunecari de teren, a devenit imposibila folosirea cladirii si este necesara demontarea sau mutarea acesteia din loc;

pentru cheltuielile reclamate de curatarea locului unde s-a produs paguba (ridicarea molozului, aluviunilor, pamantului provenit de la prabusiri sau alunecari de teren etc.).

Pentru alte bunuri decat cladirile, se mai acorda despagubiri si pentru pagubele produse ca urmare a:

carbonizarii si topirii acestora;

avariilor accidentale produse la instalatiile de gaz, apa, canal sau incalzire centrala;

daramarii, demontarii sau mutarii in alt loc a cladirilor in care se afla bunurile asigurate, sau a unor cladiri invecinate, in cazul iminentei unui incendiu, inundatii, prabusiri sau alunecari de teren;

pierderii sau disparitiei bunurilor asigurate, cauzate direct de riscuri asigurate.

Unele societati de asigurare ofera asigurari pentru masini, utilaje si instalatii pentru cazurile de avarii accidentale. In astfel de polite sunt acoperite riscuri precum: ruperi sau deformari in timpul functionarii, ciocniri sau izbiri cu alte corpuri, explozie, lipsa apei din cazane sau recipiente, efectul unor substante chimice, actiunea curentului electric, scurt-circuit si altele asemenea.

In legatura cu riscul producerii de pagube ca urmare a furtului prin efractie sau a talhariei, societatile de asigurare practica o anumita specializare atat in ceea priveste asiguratii, cat si bunurile acceptate in asigurare. Astfel, unele societati emit polite distincte pentru doua categorii de bunuri asigurate: (i) bunuri din locuinte si birouri si (ii) bunuri din unitati de productie si comercializare. Unele societati trateaza furtul si talharia ca riscuri de sine statatoare, altele le asigura in mod complementar, cu plata unei prime corespunzatoare, in timp ce altele le refuza.

In anumite imprejurari, cum ar fi vanzarea pe credit a anumitor marfuri susceptibile de a fi furate inainte de achitarea acestora, incheierea unei polite de asigurare pentru protejarea bunurilor respective corespunde atat intereselor furnizorului, cat si celor ale cumparatorului.

In caz de furt, atunci cand acesta este insotit de alte daune (spargerea usii, geamului, peretelui etc.), produse incaperii in care s-a aflat obiectul asigurarii, se pot acorda despagubiri in limita sumei asigurate.

In cazul asigurarii obiectelor si hartiilor de valoare, principalul risc asigurat este furtul prin efractie sau talharia.

In cazul asigurarii obiectelor casabile, pe langa riscurile acoperite in mod obisnuit, se ofera despagubire si pentru pagubele produse de: faptele oamenilor; accidente de orice fel, inclusiv cele produse prin actiunea animalelor; lucrari de montare, demontare sau mutare a bunurilor asigurate, precum si gresita montare initiala. In general, obiectele casabile sunt acoperite pentru cazurile de spargere sau fisurare.

Cele mai multe societati de asigurare ofera produse de asigurare de bunuri pe mai multe niveluri, in functie de riscurile acoperite. Astfel, exista:

polite de asigurare impotriva incendiului;

polite FLEXA, adica Fire Lightening Explosion and Aircraft (care include urmatoarele riscuri: incendiu, trasnet, explozie, caderea aparatelor de zbor, parti ale acestora si obiecte transportate de acestea);

polite de asigurare standard (care, in general, acopera riscurile de incendiu, trasnet, explozie si caderi de corpuri);

polite de asigurare extinse (care acopera, pe langa riscurile prevazute in polita standard, si cateva riscuri suplimentare);

polite de asigurare "toate riscurile" (in care nu sunt numite riscurile acoperite, ci doar excluderile).

Excluderi. Exista situatii in care asiguratorul nu acorda despagubiri pentru pagubele produse bunurilor asigurate. Aceste situatii sunt prevazute in contractul de asigurare ca excluderi.

Desi de multe ori termenul "excludere" este rezervat clauzelor politei identificate in mod clar drept excluderi, termenul poate desemna orice clauza a politei a carei functie este de a elimina acoperirea pentru anumite expuneri la dauna. Prima functie a unei excluderi este aceea de a clarifica acoperirea acordata de asigurator. De asemenea, excluderile elimina posibilitatea acoperirii unor riscuri considerate neasigurabile de catre asigurator.

In general, in baza politelor de asigurare de bunuri nu se acorda despagubiri pentru pagubele provocate de razboi, de invazie, de insurectie, de revolutie si de altele asemanatoare. Alte excluderi se refera la uzura fizica, la pagubele rezultate in urma actelor intentionate ale asiguratului, in urma radiatiei nucleare sau a viciului intern (de exemplu, rugina fierului, putrefactia lemnului, deteriorarea cauciucului). Nici una dintre aceste excluderi nu reuseste sa cuprinda, in mod suficient, macar una dintre caracteristicile unei expuneri la paguba, ideal asigurabile.

Razboiul si radiatia nucleara cuprind un potential de catastrofa incalculabil.

Viciul intern si pericolele similare nu sunt accidentale, sau nu au un caracter fortuit, ci sunt predictibile, asteptate si, intr-o anumita masura, controlabile de asigurat.

Suma asigurata. In cazul asigurarii de bunuri, suma asigurata nu trebuie sa depaseasca valoarea reala a bunului in momentul incheierii contractului de asigurare, deoarece asigurarea este astfel conceputa incat sa nu permita, sub nici o forma, acordarea unei despagubiri mai mari decat pierderile efectiv suportate de asigurati.

Suma la care sunt asigurate bunurile trebuie sa fie stabilita in deplina concordanta cu valoarea reala a acestora, deoarece orice subevaluare sau supraevaluare poate avea consecinte negative fie pentru asigurator, fie pentru asigurat. Astfel, supraevaluarea bunurilor poate conduce la slabirea preocuparii asiguratului pentru prevenirea pagubelor. Pe de alta parte, subevaluarea bunurilor nu permite, in caz de paguba, acordarea unei despagubiri cu care asiguratul sa poata compensa in intregime pierderea suferita. Pentru prevenirea subasigurarii, majoritatea societatilor de asigurari aplica principiul raspunderii proportionale. Conform acestui principiu, in conditiile in care contractul de asigurare a fost incheiat pentru o suma inferioara valorii bunului, despagubirea datorata se reduce proportional cu raportul dintre suma asigurata si valoarea bunului respectiv.

Prin valoarea bunurilor la data asigurarii se intelege:

la cladiri si constructii - valoarea de inlocuire (costul construirii sau achizitionarii cladirilor/constructiilor respective sau a unora similare, din punct de vedere al parametrilor functionali sau constructivi, la preturile uzuale de pe piata locala), din care se scade uzura, in raport cu vechimea, cu gradul de intrebuintare si cu starea de intretinere a cladirii/constructiei asigurate;

la mijloacele fixe si obiectele de inventar - valoarea din nou a acestora (valoarea de inlocuire), din care s-a scazut uzura, in raport cu vechimea, intrebuintarea si starea de intretinere a bunurilor respective;

la materiile prime, materiale, produse finite, marfuri si altele asemanatoare - pretul de cost sau pretul de achizitie al acestora;

pentru bunuri casabile - valoarea de inlocuire;

pentru bani in numerar, timbre si librete de economii - valoarea nominala;

pentru hartii de valoare - pretul pietei sau, dupa caz, cotatia la inchiderea bursei din ultima zi lucratoare, inainte de data completarii cererii de asigurare;

pentru metale nobile neprelucrate, bunuri din metale nobile, bijuterii, perle, pietre pretioase, precum si altele asemenea - pretul pietei;

pentru colectii si obiecte de arta - valoarea de circulatie (de piata), determinata pe baza de cataloage si/sau expertize.

In asigurarea de bunuri se foloseste o varietate de limite in ceea ce priveste suma asigurata. Astfel, in unele polite se specifica o suma asigurata pentru fiecare bun asigurat ("pe articol"), in timp ce in altele se prevad sume asigurate "pe incident". Aceste doua metode sunt similare, in sensul ca se acopera fiecare articol asigurat sau fiecare incident pana la o anumita suma asigurata.

O limita specifica este o valoare baneasca ce fixeaza limita superioara a despagubirii pe care o va plati asiguratorul, "pe articol" sau "pe incident", pentru fiecare paguba asociata unui anumit bun sau unei anumite categorii de bunuri.

Limitele de suma asigurata se pot aplica unui singur articol (asemenea cladirii), sau unei categorii de bunuri (ca de exemplu, bunurile personale). Bunurile personale nu sunt, de obicei, inventariate separat sau identificate si, astfel, limitele de suma asigurata din cadrul politei se aplica tuturor bunurilor neidentificate apartinand categoriei de bunuri acoperite. De exemplu, in cadrul unei polite de asigurare a gospodariei se poate aplica o singura suma asigurata pentru toate bunurile personale, fara a inventaria separat nici un obiect de proprietate.

Insa, poate exista situatia in care bunurile sunt identificate, intocmindu-se o lista in care fiecare obiect este inventariat si precis identificat prin descrieri, numar de serie etc. In acest caz, se stabileste suma asigurata pentru fiecare bun identificat.

Uneori, in cadrul aceleiasi polite, sunt acoperite atat bunurile identificate, cat si cele neidentificate; pentru fiecare bun identificat se stabileste o suma asigurata, iar pentru bunurile neidentificate se aplica o singura suma, in mod colectiv, tuturor articolelor din cadrul acestui grup. De exemplu, o polita emisa pentru un colectionar de timbre poate sa asigure un numar de timbre identificate, cu o suma de asigurare precizata separat pentru fiecare timbru descris. Aceeasi polita contine o alta suma globala pentru cateva albume de timbre mai putin valoroase.

In ultimul deceniu, rata inflatiei a fost accelerata, efectul acesteia fiind resimtit prin cresterea valorii bunurilor. In general, oamenii sunt constienti ca valoarea multor obiecte tinde sa creasca in timp, crescand in proportii ce depind de o varietate de factori externi. Aceste fluctuatii de valoare ridica probleme serioase privind corelarea sumei asigurate cu valoarea reala a bunului. Asiguratul care, initial, incheie o polita la o suma asigurata corespunzatoare, poate sa constate ca, la momentul expirarii politei, sau la momentul producerii riscului asigurat, suma asigurata este inadecvata. Pe de alta parte, asiguratul care achizitioneaza o polita la o suma asigurata mai mare decat cea potrivita, plateste pana la expirarea politei mai mult decat este necesar.

Pentru aceasta problema exista mai multe solutii.

Anumiti asiguratori solutioneaza problema inflatiei prin cresterea automata a sumelor asigurate si a primelor la fiecare reinnoire anuala, in afara cazului in care cresterile sunt refuzate de asigurat. Valoarea acestei cresteri se bazeaza, de obicei, pe rata anuala medie a inflatiei. Desi, evident, este o metoda sigura, aceasta nu garanteaza limite de acoperire adecvate pentru detinatorii de polite, din urmatoarele motive:

detinatorul politei, care este subasigurat la inceputul perioadei de asigurare, va fi subasigurat si dupa reinnoire;

chiar daca acoperirea este corespunzatoare la inceputul perioadei fiecarei polite, aceasta va fi, probabil, inadecvata la momentul producerii pagubei - in special daca paguba totala se produce chiar inaintea reinnoirii. Aceasta este consecinta faptului ca limitele de asigurare nu se maresc intre datele de reinnoire.

Societatile de asigurare de bunuri utilizeaza metode prin care sumele asigurate cresc automat, conform unei metode prestabilite, pe timpul perioadei politei. Astfel, suma asigurata poate fi marita la fiecare trei luni cu un anumit procent (de fapt, de trei ori pe durata politei de un an). Aceasta metoda reduce problemele asociate cresterii valorii bunului pe perioada unui an, insa, nu face nimic pentru cresterea corespunzatoare fiecarei perioade de trei luni. Exista societati de asigurare care utilizeaza polite care prevad cresterea sumei asigurate cu un procent determinat pe zi si nu pentru o perioada de trei luni, prin impartirea procentului de crestere anuala la numarul de zile dintr-un an.

O alta metoda utilizata de societatile de asigurare pentru corelarea sumei asigurate cu valoarea reala a bunului este indexarea, adica exprimarea sumei asigurate, in functie de un indice al preturilor.

Prima de asigurare. Prima de asigurare este un element foarte important al unui contract de asigurare si reprezinta suma de bani pe care o primeste asiguratorul de la asigurat, in schimbul preluarii in asigurare a riscului la care acesta este expus. Primele de asigurare se stabilesc de catre asigurator si se achita fie anticipat si integral, fie in rate subanuale.

Prima de asigurare se stabileste aplicandu-se cota de prima la suma asigurata si se plateste anticipat si integral, sau se plateste in rate. Cota de prima este diferentiata, in functie de felul bunului asigurat, de frecventa si de intensitatea producerii riscurilor asigurate. In cazul asigurarilor de bunuri, societatile de asigurare diferentiaza bunurile asigurate pe clase de risc, iar pentru fiecare clasa se stabileste o cota de prima specifica.

In cazul unitatilor de productie, magazinelor, depozitelor, cotele de prima se diferentiaza si in functie de natura produselor folosite in procesul de productie sau depozitate:

produse care nu sunt combustibile, inflamabile sau explozive;

produse combustibile;

produse inflamabile;

produse explozive.

Fransiza. Un alt element important al contractului de asigurare de bunuri si cladiri este fransiza. Fransiza reprezinta partea din valoarea fiecarei daune care este suportata de catre persoana asigurata. In general, fransiza are urmatoarele functii:

Incurajeaza masurile de control al riscului: anumiti asigurati nu sunt dispusi sa-si cheltuiasca timpul, efortul sau banii pentru a preveni pagubele care, daca se vor produce, vor fi platite de societatea de asigurari. De exemplu, o persoana poate renunta la instalarea unui sistem de alarma contra spargerilor, atunci cand stie ca societatea de asigurari ii va acoperi pagubele rezultate in urma unui furt. In cazul in care, in polita de asigurare se prevede o fransiza, asiguratul va fi incurajat sa instaleze un astfel de sistem, deoarece este constient ca, in caz de furt, va trebui sa suporte o parte din dauna.

Reduce cheltuielile efectuate de asigurator in legatura cu despagubirea: de cele mai multe ori, in cazul despagubirilor de mica valoare, cheltuielile administrative ale asiguratorului efectuate in vederea solutionarii cazului de despagubire pot fi mai mari decat suma platita efectiv asiguratului ca despagubire; existenta unei fransize implica reducerea numarului de cereri de despagubire, cu care se confrunta societatea de asigurari, deoarece sunt eliminate cererile de despagubire pentru pagubele de mica valoare.

Reduce nivelul primei de asigurare pe care asiguratul trebuie sa o plateasca: deoarece fransiza reduce cheltuielile efectuate de asigurator in legatura cu despagubirea, aceasta determina, de asemenea, reducerea valorii primelor platite de asigurat.

Fransiza poate fi deductibila sau atinsa. In cazul fransizei atinse, asiguratorul acopera in intregime paguba - pana la nivelul sumei asigurate - daca aceasta este mai mare decat fransiza. Fransiza deductibila se scade, in toate cazurile, din valoarea daunei, indiferent de volumul acesteia din urma. Cu alte cuvinte, in cazul fransizei deductibile, despagubirea se acorda numai pentru partea de dauna care depaseste fransiza. De exemplu, o persoana si-a asigurat televizorul la o valoare de 500 lei. Aceasta este valoarea de piata a bunului. In perioada asigurata, acesta sufera o paguba in valoare de 200 lei. Pot exista doua situatii: (i) in cazul in care se stabileste o fransiza atinsa de 50 lei, societatea de asigurari va plati intreaga valoare a despagubirii, 200 lei, deoarece valoarea daunei depaseste valoarea fransizei; (ii) in cazul in care se stabileste o fransiza deductibila de 50 lei, societatea de asigurare va plati o despagubire in valoare de 150 lei, adica valoarea pagubei (200 lei), minus valoarea fransizei deductibile (50 lei). In ambele cazuri, daca valoarea pagubei ar fi fost mai mica decat 50 lei, societatea de asigurari nu ar fi platit nici o despagubire.

Fransiza se poate stabili pe eveniment sau ca suma agregata pentru intreaga perioada de asigurare. Fransiza pe eveniment se aplica fiecarei daune in parte. Fransiza agregata se aplica pe o anumita perioada de timp. De exemplu, un televizor asigurat la o valoare de 500 lei, cu o fransiza deductibila de 50 lei, inregistreaza o paguba in valoare de 30 lei si, dupa o anumita perioada, o paguba de 35 lei.

Pot exista doua situatii: (i) in cazul in care fransiza este stabilita pe eveniment, societatea de asigurari nu va plati despagubire in nici unul dintre cazuri; (ii) in cazul in care se stabileste o fransiza agregata pe intreaga perioada de asigurare, societatea de asigurare nu va plati despagubire in primul caz, iar in al doilea caz va plati 15 lei (30 + 35 - 50); in cazul producerii altor daune, acestea se vor plati in intregime de societatea de asigurare.

In cazul in care, in aceeasi polita de asigurare de bunuri, sunt acoperite mai multe articole, se poate stabili o fransiza pentru fiecare articol in parte, sau o fransiza agregata pentru toate articolele asigurate in cadrul politei respective. De exemplu, sa consideram ca, in cadrul aceleiasi polite de asigurare impotriva incendiului, o persoana isi asigura televizorul, la o suma asigurata de 500 lei, si frigiderul, la o suma asigurata de 600 lei, si ca, in urma unui incendiu, televizorul suporta o paguba in valoare de 50 lei si frigiderul este afectat de o paguba in valoare de 15 lei.

Pot exista doua cazuri:

(i) in cazul in care fransiza deductibila se stabileste pentru fiecare articol in parte (30 lei pentru televizor si 45 lei pentru frigider), societatea de asigurari va plati 20 lei ca despagubire pentru televizor (50 - 30) si nu va plati nimic ca despagubire pentru frigider, pentru ca valoarea pagubei nu depaseste valoarea fransizei;

(ii) in cazul in care se stabileste o fransiza agregata pentru ambele articole in valoare de 80 lei, societatea de asigurari nu va plati nimic ca despagubire, deoarece suma valorii pagubelor la cele doua articole (50 + 15 = 65 lei) nu depaseste valoarea fransizei agregate.

Perioada de asigurare. Asigurarea se incheie pe o perioada de un an, insa, la cerere, se poate incheia si pe perioade mai scurte.

Limitele de raspundere si drepturile asiguratorului. Asigurarea se considera incheiata prin plata primelor de asigurare si prin emiterea de catre asigurator a contractului de asigurare si este valabila numai pentru bunurile si riscurile specificate in contract, la adresele indicate de acesta.

Contractul de asigurare nu se poate dovedi prin martori, chiar daca exista un inceput de dovada scrisa. Raspunderea asiguratorului incepe, de regula, dupa 24 de ore de la expirarea zilei in care s-a platit prima de asigurare si s-a intocmit contractul de asigurare. Daca evenimentul asigurat s-a produs inainte de a incepe raspunderea asiguratorului, asigurarea ramanand astfel fara obiect, precum si daca producerea evenimentului asigurat a devenit imposibila dupa inceperea raspunderii asiguratorului, contractul de asigurare se reziliaza de drept, iar primele de asigurare platite pentru perioada ulterioara rezilierii se restituie.

Daca asiguratul a dat raspunsuri incomplete sau inexacte sau daca nu a informat imediat asiguratorul referitor la schimbarea imprejurarilor esentiale privind riscul, asiguratorul are dreptul ca:

inainte de producerea evenimentului asigurat, sa propuna asiguratului modificarea corespunzatoare a contractului, sau sa-l denunte, in cazul in care, cunoscand adevarata situatie, nu ar fi incheiat contractul;

dupa producerea evenimentului asigurat, sa reduca indemnizatia cuvenita, corespunzator raportului dintre prima stabilita initial si cea care ar fi fost stabilita, in cazul in care se cunostea adevarata situatie, sau sa refuze plata despagubirii in cazul in care, cunoscandu-se aceasta situatie, contractul nu ar fi fost incheiat.

Daca asiguratul a dat raspunsuri (ori a facut comunicari) incomplete sau inexacte cu rea-credinta, asiguratorul are dreptul ca:

inainte de producerea evenimentului asigurat, sa denunte contractul;

dupa producerea evenimentului asigurat, sa refuze plata indemnizatiei.

Obligatiile asiguratorului. In baza contractului de asigurare, asiguratul trebuie sa indeplineasca o serie de obligatii specificate in conditiile de asigurare, a caror neindeplinire poate conduce la rezilierea contractului sau la refuzul asiguratorului de a plati despagubirile.

Exista obligatii corespunzatoare perioadei anterioare producerii unei daune si obligatii referitoare la procedura ce trebuie urmata de asigurat la producerea unei daune.

Una dintre obligatiile asiguratului este aceea de a intretine si de a folosi bunurile asigurate in bune conditii si in conformitate cu dispozitiile legale, in scopul prevenirii producerii evenimentelor asigurate.

Daca prin nerespectarea de catre asigurat a acestor obligatii s-ar putea produce pagube, asiguratorul are dreptul sa denunte asigurarea, fara restituirea primei achitate.

Asiguratul este obligat sa ia, pe cheltuiala sa, toate masurile si sa se conformeze tuturor recomandarilor facute de asigurator pentru prevenirea producerii pagubelor, in conformitate cu prevederile legale si/sau recomandarile producatorului.

De asemenea, asiguratului ii revine obligatia de a-i comunica asiguratorului, in scris, orice modificare fata de situatia existenta la incheierea asigurarii, modificare ce poate agrava riscul asigurat. De exemplu, o agravare a riscului poate avea loc atunci cand:

mijloacele de siguranta care existau la momentul cand s-a facut oferta, sau au fost ulterior stipulate in polita, sunt inlaturate sau reduse ca numar, capacitate sau dimensiune;

urmare a pierderii unei chei de la intrarea cladirii in care se afla bunurile asigurate sau de la un seif sau tezaur, incuietoarea nu este inlocuita cu una de aceeasi calitate;

in cladirea asigurata sau in care se afla bunurile asigurate, ori intr-o cladire invecinata, se desfasoara lucrari de constructie, se monteaza schele, instalatii sau alte obiecte;

incaperile direct invecinate cu cele in care se afla bunurile asigurate, sau situate deasupra sau dedesubtul acestora, devin permanent sau temporar neocupate;

activitatea este temporar sau permanent intrerupta;

cladirea - care de altfel este ocupata permanent - este nelocuita si nesupravegheata mai mult de 30 zile.

Asiguratul are si obligatia de a permite reprezentantului asiguratorului sa efectueze inspectia de risc ori de cate ori considera ca este necesar si sa puna la dispozitia acestuia toate informatiile necesare pentru evaluarea riscului.

In cazul producerii unui risc asigurat, asiguratul este obligat:

Sa ia, pe seama asiguratorului si in limita sumei asigurate, masuri pentru limitarea pagubelor, prin protejarea, salvarea, transportarea, depozitarea si pastrarea resturilor valorificabile in conditii corespunzatoare specificului fiecaruia. Sa presupunem ca acoperisul cladirii asiguratului este partial deteriorat de un risc asigurat. Prin cumpararea sau inchirierea unei prelate si fixarea acesteia peste acoperisul deteriorat, asiguratul impiedica ploaia sa cauzeze alte pagube cladirii asigurate sau bunurilor asigurate care se afla in cladirea respectiva - pagube care ar fi mult mai costisitoare decat cheltuielile facute cu prelata. Evident, asiguratorul va prefera sa plateasca costul mai redus al prelatei, decat costurile mai mari ale pagubei ce s-ar putea inregistra in cazul in care acoperisul nu ar fi acoperit.

Sa instiinteze imediat, in caz de incendiu, explozie, furt, dupa caz, organele de politie, unitatile de pompieri sau alte organe de cercetare, cerand intocmirea de acte cu privire la cauzele si imprejurarile producerii evenimentului asigurat si la pagubele provocate. Unele pagube pot fi rezultatul savarsirii unei infractiuni (spre exemplu, furtul). Daca a fost comisa o infractiune, politia are posibilitatea de a-l aresta pe infractor, iar bunurile furate ar putea fi recuperate. De asemenea, aceasta clauza de notificare poate ajuta la prevenirea revendicarilor frauduloase. Un asigurat care intocmeste o cerere de despagubire frauduloasa poate fi solicitat sa completeze si o declaratie la politie. Multe persoane care au intentia de a intocmi cereri de despagubire frauduloase ezita sa completeze aceasta declaratie.

Sa instiinteze imediat asiguratorul, personal sau printr-o persoana imputernicita, despre producerea pagubei. In instiintare trebuie precizate: seria, numarul si data emiterii politei de asigurare; felul bunurilor avariate sau distruse; locul, data, ora, cauzele si imprejurarile producerii evenimentului asigurat; locul unde se afla resturile avariate sau distruse; marimea probabila a pagubei. Intarzierea poate fi daunatoare asiguratorului, daca aceasta impiedica o investigare si o solutionare prompta. Perioada de timp in care asiguratul este obligat sa anunte societatea de asigurari despre producerea daunei variaza de la o societate la alta si poate fi exprimata sub forma unei perioade efective de timp (ore, zile), sau se poate prevedea ca notificarea sa fie facuta "imediat". Aceasta inseamna ca instiintarea trebuie facuta cat mai repede posibil, in functie de circumstante. Daca anuntul nu a fost facut suficient de prompt, sau daca ar fi fost practic posibila o instiintare mai rapida, este problema instantei de judecata de a decide. De asemenea, este importanta masura in care capacitatea asiguratorului de a-si apara interesele (daca acestea exista) a fost afectata de intarziere.

Sa contribuie alaturi de asigurator la determinarea naturii si a cuantumului pagubei. El trebuie sa furnizeze toate informatiile si probele documentare solicitate de asigurator si sa permita acestuia sa faca toate investigatiile necesare.

Sa conserve dreptul de regres al asiguratorului impotriva celor vinovati de producerea daunei.

TIPURI DE ASIGURARI DE BUNURI SI CLADIRI

Sub aspect formal, societatile de asigurare abordeaza diferit problema asigurarii bunurilor. Astfel, unele societati de asigurare iau in considerare toate riscurile care pot afecta bunul sau cladirea, in timp ce alte societati au polite de asigurare prin care se acopera doar anumite riscuri.

Printre cele mai raspandite polite de asigurare a bunurilor si cladirilor se numara:

Asigurarea cladirilor, a altor constructii si a continutului acestora impotriva pagubelor produse de incendiu si alte calamitati;

Asigurarea masinilor, utilajelor si a instalatiilor impotriva avariilor accidentale;

Asigurarea lucrarilor de constructii - montaj si a raspunderii constructorului;

Asigurarea bunurilor sau valorilor impotriva furtului prin efractie sau prin acte de talharie;

Asigurarea complexa a gospodariilor persoanelor fizice.

EVALUAREA PAGUBELOR SI STABILIREA DESPAGUBIRILOR

Atunci cand se produce un risc asigurat, in urma caruia asiguratul inregistreaza o paguba, se declanseaza automat mecanismul despagubirii. Dupa producerea evenimentului asigurat, asiguratorul achita despagubirea cuvenita asiguratului, numai dupa ce acesta din urma a probat legitimitatea sa de a incasa indemnizatia; a declarat daca a mai incheiat asigurari cu alte societati pentru acelasi risc; a predat asiguratorului intreaga documentatie necesara subrogarii acestuia pentru a exercita actiuni de subrogare.

La acoperirea pagubelor, se aplica cele trei principii de despagubire: principiul raspunderii proportionale, principiul primului risc si principiul raspunderii limitate.

Despagubirea datorata de asigurator nu poate depasi valoarea bunului in momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei si nici suma la care s-a facut asigurarea, daca nu s-a prevazut altfel in conditiile de asigurare. O despagubire mai mare decat paguba suferita ar reprezenta un profit pentru asigurat sau pentru beneficiar. Pentru a evita aceasta situatie, societatile de asigurare desemneaza anumiti angajati, numiti inspectori de dauna, pentru a se ocupa de verificarea incadrarii daunei in acoperirea oferita in baza politei, de investigarea cauzelor producerii daunei. In acest sens, inspectorul de dauna ia declaratii scrise sau inregistrate partilor implicate si martorilor, strange dovezi materiale, de documentare si demonstrative. De regula, in cazul asigurarii de bunuri, rolul inspectorului de dauna este:

de a determina cauzele producerii riscului asigurat;

de a verifica incadrarea in acoperirea oferita prin polita;

de a estima costul reparatiilor sau pretul de inlocuire a bunului avariat.

Dupa efectuarea inspectiei de dauna si dupa verificarea incadrarii in riscurile acoperite prin polita, se evalueaza dauna si se stabileste valoarea despagubirii. Cuantumul pagubei se stabileste in functie de tipul pagubei: totala sau partiala.

Prin paguba totala se intelege:

la cladiri si alte constructii:

distrugerea in intregime, fara resturi ce se mai pot valorifica sau intrebuinta;

distrugerea intr-un asemenea grad incat, desi au mai ramas resturi ce se pot valorifica sau intrebuinta, refacerea prin reparare nu mai este posibila sau cheltuielile implicate ar depasi suma asigurata;

la bunuri a caror cantitate se exprima in diverse unitati de masura (kilograme, litri, bucati, metri liniari, patrati sau cubi): partea din cantitatea totala care a fost distrusa in intregime sau a disparut;

la celelalte bunuri:

distrugerea in intregime, fara resturi ce se mai pot valorifica sau intrebuinta;

distrugerea bunului intr-un asemenea grad incat, desi au mai ramas resturi ce se pot valorifica sau intrebuinta, bunurile respective nu mai pot fi folosite prin repararea partilor componente ori a pieselor avariate sau prin inlocuirea, reconditionarea ori restaurarea acestora;

costul repararii obiectelor de muzeu depaseste suma asigurata.

Prin paguba partiala se intelege:

la cladiri si alte constructii: distrugerea sau deprecierea partiala, astfel incat se poate reface prin reparare sau restaurare;

la bunuri a caror cantitate se exprima in diverse unitati de masura (kilograme, litri, bucati, metri liniari, patrati sau cubi): deprecierea acelei parti din cantitatea totala care a ramas dupa producerea evenimentului asigurat si care diminueaza valoarea bunurilor respective;

la celelalte bunuri: avarierea bunurilor, astfel incat acestea pot fi folosite dupa repararea partilor componente ori a pieselor avariate sau dupa inlocuirea, reconditionarea ori restaurarea acestora.

Cuantumul pagubei reprezinta:

in caz de dauna totala:

la cladiri si alte constructii: valoarea de inlocuire a cladirii distruse, la data producerii evenimentului asigurat, din care se scad uzura si valoarea, la aceeasi data, a resturilor ce se mai pot intrebuinta sau valorifica;

la bunuri a caror cantitate se exprima in diverse unitati de masura (kilograme, litri, bucati, metri liniari, patrati sau cubi): valoarea reala la data producerii evenimentului asigurat a cantitatii de bunuri distruse in intregime sau disparute;

la celelalte bunuri: valoarea reala la data producerii evenimentului asigurat a bunului distrus sau disparut, din care se scade valoarea, la aceeasi data, a resturilor ce se mai pot intrebuinta sau valorifica;

in caz de dauna partiala:

la cladiri si alte constructii: costul reparatiei, din care se scad uzura si valoarea, la data producerii evenimentului asigurat, a resturilor ce se pot intrebuinta sau valorifica;

la bunuri a caror cantitate se exprima in diverse unitati de masura (kilograme, litri, bucati, metri liniari, patrati sau cubi): valoarea pierderii de calitate a acelei parti din cantitatea totala care a ramas dupa paguba si care diminueaza valoarea bunurilor respective;

la celelalte bunuri: costul reparatiilor partilor componente sau a pieselor avariate, ori costul de inlocuire sau de reconditionare a acestora, din care se scad uzura corespunzatoare pentru piesele noi sau reconditionate si valoarea resturilor ce se mai pot intrebuinta sau valorifica.

In limita sumei asigurate, societatile acorda despagubiri si pentru: cheltuielile facute in scopul limitarii daunei; cheltuielile legate de indepartarea resturilor de la locul producerii evenimentului asigurat; daunele provocate bunurilor mentionate in contractul de asigurare, prin distrugeri sau avarii datorate masurilor de salvare luate de asigurat pentru impiedicarea si/sau limitarea consecintelor producerii riscului.

Din cuantumul despagubirii se scad:

fransiza prevazuta in contractul de asigurare, adica partea din dauna care este suportata de asigurat, pentru fiecare eveniment in parte;

primele datorate pana la sfarsitul perioadei asigurate.

La cererea uneia dintre parti, dauna se poate evalua prin expertizare, costul expertizei fiind suportat de catre partea care o solicita. Exista situatii in care societatea de asigurari poate refuza plata despagubirii, si anume:

daca dauna a fost provocata in mod intentionat de catre:

asigurat, contractant sau beneficiar;

persoane fizice majore care, in mod statornic, locuiesc si gospodaresc impreuna cu asiguratul, contractantul sau beneficiarul;

un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, prepusii asiguratului sau beneficiarului;

daca pagubele au fost provocate din culpa persoanelor indicate mai inainte;

daca persoanele specificate anterior nu au luat masurile necesare evitarii sinistrului sau limitarii acestuia, desi puteau sa faca acest lucru;

daca cererea de despagubire este facuta cu rea-credinta, sau daca asiguratul (sau oricare alta persoana actionand in numele sau) a contribuit in mod deliberat ori prin neglijenta grava la producerea daunei.

De regula, societatea de asigurari nu acorda despagubiri nici pentru:

pagube sau cheltuieli in legatura cu poluarea si/sau contaminarea provocate direct sau indirect din orice cauza;

pagube produse de influente directe ale exploziei atomice, ale radiatiei sau infestarii radioactive, ca urmare a folosirii energiei atomice sau a materialelor fisionabile;

pagube pricinuite de masuri de razboi, invazie, ocupatie militara, razboi civil, insurectie, rebeliune, revolutie, dictatura militara sau uzurpare de putere;

pagube produse de operatiuni militare in timp de razboi;

pagube produse de tulburari civile, acte de terorism, vandalism sau altele asemanatoare;

prejudicii provocate de masurile de confiscare, nationalizare, sechestrare, rechizitionare sau altele similare luate de autoritati;

pagube indirecte provocate de: intarzieri in livrarea bunurilor, reducerea valorii bunurilor asigurate dupa reparatie, scaderea preturilor bunurilor;

pagube produse prin intreruperea folosirii bunurilor ori prin intreruperea productiei;

cheltuieli facute pentru transformarea sau imbunatatirea bunurilor in comparatie cu starea lor dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarii sau distrugeri produse din cauze necuprinse in asigurare si nici cele pentru reparatii, reconditionari sau restaurari nereusite;

pagube provocate de alte riscuri necuprinse in asigurare.

Dupa stabilirea valorii daunei, societatea de asigurari va decide asupra metodei de indemnizare. Exista cel putin trei metode prin care se poate acorda despagubirea: plata unei indemnizatii, inlocuirea, repararea.

Plata unei indemnizatii. Majoritatea covarsitoare a cazurilor de despagubire sunt solutionate prin incasarea de catre asigurat a unui cec ce reprezinta contravaloarea pierderii suferite.

Repararea bunului sau cladirii avariate. In locul platii unei indemnizatii, asiguratorul poate sa repare bunul sau cladirea avariata prin producerea evenimentului asigurat. De obicei, aceasta metoda se utilizeaza mai ales in cazul asigurarii auto. Majoritatea asiguratorilor auto au contract de colaborare cu ateliere de service auto, care presteaza lucrarile de reparatii ale autovehiculelor asigurate. In tarile cu traditie in domeniul asigurarilor, exista tendinta ca societatile de asigurare sa detina propriile ateliere de service auto.

Inlocuirea bunului. Un exemplu de solutionare prin inlocuire a unui caz de despagubire este acela al asigurarii obiectelor casabile. Astfel, in cazul spargerii unui geam in urma producerii unui eveniment asigurat, o firma de specialitate poate sa-l inlocuiasca in numele asiguratorului. De regula, in astfel de cazuri, societatile de asigurare beneficiaza de discounturi, din partea firmelor de profil cu care colaboreaza.

Plata despagubirii se face numai pe baza de acte care atesta existenta daunei, marimea acesteia, imprejurarile in care s-a produs, valabilitatea politei, calitatea de asigurat sau beneficiar a persoanei care revendica despagubirea, precum si alte documente care au legatura cu dauna.

In situatia in care, in legatura cu dauna, a fost instituita impotriva asiguratului o ancheta sau o procedura penala, asiguratorul poate amana acordarea despagubirii pana la finalizarea anchetei, respectiv a procedurii penale.

Daca prin reparare, reconditionare sau restaurare valoarea bunului se mareste in comparatie cu valoarea acestuia la data producerii evenimentului asigurat, despagubirea acordata se va diminua corespunzator diferentei dintre cele doua valori. Astfel, in cazul in care, de exemplu, se repara reteaua electrica sau sanitara la o cladire, iar noua instalatie este intr-o stare mai buna decat cea veche, se scade din costul reparatiei uzura fizica. In cazul in care la repararea unei cladiri avariate se mai construieste o camera in plus, costul constructiei acesteia este suportat in intregime de catre asigurat.

Daca bunul asigurat este gajat/ipotecat unei banci - in vederea obtinerii sau garantarii unui credit, asiguratul este obligat sa instiinteze societatea de asigurari pentru regularizarea eventualelor despagubiri. In caz de dauna totala, despagubirea se plateste bancii creditoare in limita sumei ramase pana la achitarea creditului, iar eventualele drepturi de despagubire ramase se platesc asiguratului. In caz de dauna partiala, despagubirea se acorda asiguratului; asiguratul va plati o prima aditionala pentru readucerea sumei asigurate la nivelul celei stabilite in momentul incheierii asigurarii. Sarcina de a proba ca dauna produsa unui bun este consecinta directa si nemijlocita a unui risc asigurat revine asiguratului.

In cazul in care asiguratul a incheiat mai multe contracte de asigurare pentru acelasi risc, asiguratorul datoreaza numai o parte a despagubirii, si anume, acea parte care rezulta din repartizarea proportionala a despagubirilor datorate de catre toti asiguratorii. In felul acesta, se urmareste ca despagubirea platita asiguratului de catre toti asiguratorii sa nu depaseasca valoarea pagubei, deoarece scopul asigurarii este acoperirea pierderii financiare a asiguratului si nu imbogatirea acestuia.

Dupa fiecare dauna, suma asigurata se diminueaza cu valoarea despagubirii acordate, cu incepere de la data producerii evenimentului asigurat. Pentru restul perioadei de asigurare, asigurarea continua pentru suma ramasa. Revenirea la suma asigurata initial se poate face la cererea asiguratului, printr-o asigurare suplimentara, contra platii diferentei de prima corespunzatoare. In caz de furt, cand acesta este insotit de alte daune (spargerea usii, geamului, peretelui etc.) produse incaperii in care s-a aflat obiectul asigurarii, asiguratul este despagubit cu intreaga valoare a acestei daune, in masura in care nu se depaseste suma asigurata.

Daca inainte ca asiguratul sa primeasca despagubirea, bunurile furate au fost gasite, societatea de asigurari il despagubeste numai pentru eventualele pagube inregistrate ca urmare a furtului.

Daca bunurile furate nu au fost gasite, despagubirile se acorda numai cu conditia ca asiguratul sa dea o declaratie in care sa arate ca, in cazul in care bunurile furate vor fi gasite, se obliga sa restituie total sau partial, dupa caz, despagubirea primita. Astfel, daca dupa plata despagubirii, bunurile au fost gasite, se procedeaza in felul urmator:

daca bunurile au fost gasite neavariate si complete, asiguratul este obligat sa inapoieze in totalitate despagubirea primita;

daca bunurile au fost gasite, dar sunt avariate sau incomplete, asiguratul este obligat sa restituie diferenta dintre despagubirea primita si pagubele produse bunurilor respective;

daca s-a gasit doar o parte din bunuri, asiguratul este obligat sa restituie acea parte din despagubirea primita, care reprezinta valoarea bunurilor gasite.

Sunt situatii in care, pentru paza bunurilor, s-au incheiat contracte cu societati specializate in paza civila. In caz de dauna datorata furtului, daca societatea respectiva este absolvita de raspundere, asiguratorul plateste in intregime despagubirea cuvenita. In cazul in care si societatea care asigura paza este considerata raspunzatoare, asiguratorul plateste asiguratului diferenta dintre despagubirea cuvenita si ceea ce datoreaza societatea de paza civila.

In unele polite, care asigura bunurile personale, exista clauze ce stabilesc modul de acordare a despagubirii in cazul distrugerii sau disparitiei unei piese ce apartine unei perechi sau unui set (spre exemplu, o pereche de cercei, un set de tacamuri de argint). Pierderea unui cercel, de exemplu, poate face ca al doilea obiect al perechii sa nu mai aiba valoare pentru asigurat, valoarea unui cercel fiind, in mod sigur, mai mica decat o jumatate din valoarea perechii. Daca polita de asigurare nu se refera la aceasta problema, asiguratul ar putea argumenta ca cercelul ramas fara pereche nu mai are valoare, pentru ca nu mai poate fi purtat. Existenta clauzei referitoare la pereche sau la set avertizeaza asiguratul ca paguba unei jumatati de pereche nu constituie o paguba totala. Asiguratorul va plati reparatia sau inlocuirea partii deteriorate sau pierdute, pentru a readuce perechea sau setul la valoarea initiala.

2. ASIGURARI DE TRANSPORT

ASIGURAREA BUNURILOR PE TIMPUL TRANSPORTULUI TERESTRU

(ASIGURAREA CARGO)

Obiectul asigurarii. Politele de asigurare a bunurilor pe timpul transportului terestru cuprind numai marfurile obisnuite, care sunt transportate pe caile ferate, cu vehicule sau prin posta. La cerere, in baza unor conditii speciale sunt acoperite si marfurile perisabile, cele periculoase (usor combustibile, inflamabile sau explozive, lichidele acide), bunurile de valoare mare (bani, hartii de valoare, documente, obiecte pretioase, colectii, tablouri si altele asemenea) si animalele vii.

Riscuri asigurate. La asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru sunt acoperite urmatoarele riscuri:

incendiu, trasnet, explozie, furtuna, ploaie, grindina, inundatie, uragan, cutremur, prabusire sau alunecare de teren, greutate a stratului de zapada sau de gheata, avalansa de zapada, contaminare;

accidente ale mijlocului de transport: ciocniri, loviri, izbiri, caderi, derapari, rasturnari, impotmoliri;

acte de talharie;

spargere, scurgere, risipire, disparitie sau furt al bunurilor asigurate, ca urmare a unui accident al mijlocului de transport;

accidente in timpul incarcarii, asezarii sau descarcarii bunurilor.

Excluderi. In afara de cazurile de excludere prezentate in conditiile generale de asigurare, nu se acorda despagubiri pentru:

pagubele produse din cauza unor insusiri proprii naturii bunurilor transportate;

pagubele produse ca urmare a relei conservari de catre asigurat a bunurilor transportate, a ambalarii si a transportarii bunurilor in stare deteriorata;

pagubele produse bunurilor transportate, provocate de viermi, rozatoare, insecte, ger sau caldura atmosferica;

pagubele produse bunurilor transportate, ca urmare a predarii spre expediere a unor bunuri excluse de la transport, sub denumire falsa, inexacta sau incompleta.

In cazul asigurarii bunurilor pe timpul transportului international (care poate implica si transport maritim), sunt utilizate clauze standard, cunoscute sub denumirea de A, B si C. Clauza "A" este cea mai cuprinzatoare, in baza ei fiind acoperite toate riscurile de pierdere si de avariere a bunului asigurat, cu exceptia unor riscuri prezentate separat.

Excluderile sunt comune tuturor celor trei conditii si cuprind trei grupe de riscuri: (a) pierderea, avarierea si cheltuielile ce rezulta din: comportarea necorespunzatoare voita a asiguratului; pierderea uzuala in greutate sau in volum a bunului asigurat; ambalarea si pregatirea insuficienta sau necorespunzatoare a bunului asigurat; viciul propriu sau natura bunului asigurat; intarzierea directa a navei; pierderea voiajului sau a calatoriei; utilizarea oricarei arme de razboi care foloseste fisiunea si/sau fuziunea atomica, nucleara, sau o reactie asemanatoare; contaminarea radioactiva; starea de nenavigabilitate a navei; (b) riscuri de razboi; (c) riscuri de greve. In baza clauzei de asigurare "B", sunt acoperite, cu exceptia excluderilor (a), (b), si (c) de mai inainte, pierderea si avaria la bunul asigurat cauzate de: incendiu sau explozie; esuarea, scufundarea sau rasturnarea navei; rasturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru; coliziune; descarcarea marfii intr-un port de refugiu; cutremur de pamant, eruptie vulcanica sau trasnet; sacrificiul de avarie comuna; aruncarea marfii sau luarea ei de valuri peste bord; intrarea apei in nava.

Clauza de asigurare "C" are o sfera de acoperire mai ingusta decat clauza "B" si acopera aceleasi pierderi si avarii ca si clauza "B", cu exceptia celor cauzate de: cutremur de pamant, eruptie vulcanica si trasnet; luarea marfii de valuri peste bord; intrarea apei de mare in nava.

Suma asigurata. La asigurarile cargo suma asigurata poate fi formata din:

a)      valoarea bunurilor potrivit facturii;

b)      costul transportului si costul asigurarii, daca acestea nu sunt incluse in valoarea facturii;

c)      cheltuieli si taxe vamale;

d)     supraasigurare de 10% din valoarea bunului, daca nu s-a convenit altfel, pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevazute la incheierea asigurarii.

Sumele asigurate se pot stabili, la cererea asiguratului, separat pentru fiecare transport pe caile ferate, cu vehicule ori prin posta, daca bunurile asigurate sunt transportate pe o ruta definita, sau separat pentru toate bunurile transportate cu fiecare vehicul, in cazul persoanelor juridice care efectueaza transportul cu vehicule proprii.

Prima de asigurare. Prima de asigurare se determina prin inmultirea sumei asigurate cu cota de prima. Cotele de prima variaza in functie de felul transportului.

Cand asigurarea se incheie pentru un singur transport, prima de asigurare se calculeaza pe baza valorii bunurilor transportate, iar atunci cand asigurarea se incheie pentru o anumita perioada, prima de asigurare se calculeaza in functie de valoarea bunurilor transportate in acea perioada. In cel de-al doilea caz, modalitatea de plata a primei de asigurare prezinta caracteristici specifice. Astfel, la inceputul perioadei asigurate, asiguratul plateste societatii de asigurari o prima de depozit, reprezentand un anumit procent (de exemplu, 75%) din prima calculata pe baza valorii totale estimate a bunurilor ce vor fi transportate; la finele perioadei asigurate, in baza calculului primei de asigurare definitive si in functie de volumul total al transporturilor efectiv realizat, are loc un procedeu de regularizare, in urma caruia asiguratul va plati sau va incasa diferenta dintre prima de asigurare definitiva si cea de depozit. Pentru o mai buna intelegere, sa consideram urmatorul exemplu: o societate comerciala incheie o asigurare cargo pentru marfa pe care doreste sa o transporte din vama la sediul firmei. Marfa transportata consta in aparate electrocasnice in valoare de 500.000 u.m. Costul transportului este de 1.000 u.m. Societatea comerciala a mai platit taxe vamale ce reprezinta 8% din valoarea marfii.

Marfurile transportate sunt acoperite pentru urmatoarele riscuri:

calamitati naturale;

accidente ale mijlocului de transport: ciocniri, loviri, izbiri, caderi, derapari, rasturnari, impotmoliri;

acte de talharie;

spargere, scurgere, risipire, disparitie, sau furt al bunurilor asigurate, ca urmare a unui accident al mijlocului de transport;

accidente in timpul incarcarii, asezarii sau descarcarii bunurilor.

Cota de prima corespunzatoare este de 1,3%. Pe durata transportului, datorita poleiului, camionul a derapat si s-a rasturnat. In urma efectuarii inspectiei de dauna s-a constatat o paguba evaluata la 266.000 u.m. Pentru masurile luate in vederea limitarii pagubei, asiguratul a cheltuit 855 u.m. In contractul de asigurare se prevede o fransiza deductibila de 5% din suma asigurata.

Se cere sa se determine:

a)      La ce suma se incheie asigurarea?

b)      Care este prima de asigurare platita de asigurat?

c)      Care este nivelul despagubirii primite de asigurat?

Rezolvare: a) Suma asigurata S_A este formata din: pretul marfii conform facturii, costul transportului, cheltuieli si taxe vamale, o supraasigurare de 10% din valoarea marfii, pentru acoperirea unor cheltuieli ce nu pot fi prevazute la incheierea asigurarii.

S_A = 500.000 u.m. + 1.000 u.m. +

+8%  500.000 u.m.+ 10%  500.000 u.m. =

= 591.000 u.m.

b) Prima de asigurare P_A este data de produsul dintre suma asigurata si cota de prima tarifara:

P_A = 1,3%  591.000 u.m. = 7.683 u.m.

c) Contractul de asigurare prevede o fransiza de 5% din suma asigurata, ceea ce inseamna ca asiguratul va suporta o anumita parte din valoarea pagubei, si anume:

5%  591.000 u.m. = 29.550 u.m.

Societatea de asigurari va suporta diferenta dintre cuantumul pagubei si fransiza:

266.000 u.m. - 29.550 u.m. = 236.450 u.m.

Asiguratul a cheltuit 855 u.m. cu masurile luate pentru limitarea pagubei, suma ce ii va fi despagubita de catre asigurator. In concluzie, despagubirea primita de asigurat se ridica la valoarea de:

236.450 u.m. + 855 u.m. = 237.305 u.m.

Raspunderea asiguratorului. In cazul transporturilor pe caile ferate, raspunderea asiguratorului incepe din momentul primirii bunurilor de catre transportator si inceteaza din momentul eliberarii bunurilor catre destinatar. In cazul transporturilor efectuate cu vehicule, raspunderea asiguratorului incepe din momentul incarcarii bunurilor in vehicule si inceteaza din momentul descarcarii bunurilor din vehicule, la destinatie.

Exemplu. SC ROMIMPEX SRL doreste sa incheie o asigurare de transport marfa, transportul efectuandu-se cu camionul propriu, din vama Bors in Bucuresti, la sediul firmei. Marfa transportata consta in aparate electrocasnice marca Rowenta (350 mixere, 200 cafetiere, 50 aspiratoare), in valoare de 500.470.000 u.m. In acest scop, reprezentantul societatii completeaza o cerere-chestionar menita a furniza asiguratorului informatii referitoare la mijlocul de transport, tipul si cantitatea de marfa transportata, descrierea marfii, locul de incarcare si cel de descarcare, distanta pe care se efectueaza transportul, data efectuarii transportului, precum si alte informatii necesare asiguratorului pentru aprecierea riscului si pentru eventuala acceptare a acestuia in asigurare. Pe baza analizei informatiilor cuprinse in cererea de asigurare, asiguratorul accepta incheierea contractului. Astfel, marfurile transportate de SC ROMIMPEX SRL vor fi acoperite pentru urmatoarele riscuri generale:

a)      deraparea sau rasturnarea autovehiculului;

b)      coliziunea sau contactul cu un alt autovehicul sau cu orice alt obiect exterior;

c)      incendiu, trasnet, explozie, inundatie, furtuna, ploaie, grindina, uragan, cutremur de pamant, prabusire sau alunecare de teren, avalanse, cicloane, eruptii vulcanice, cutremur;

d)     prabusirea podurilor, cladirilor sau tunelelor;

e)      caderi de arbori;

f)       ruperi de diguri, baraje si conducte de apa;

g)      accidente in timpul incarcarii, asezarii sau descarcarii marfurilor.

Conditiile fiind acceptate de ambele parti, SC ROMIMPEX SRL achita integral prima de asigurare, in data de 11.03.2000, prin OP nr.3335, in contul asiguratorului, iar asiguratorul emite polita nr.122 din 11.03.2000 privind asigurarea marfurilor pe timpul transportului terestru.

Transportul urmeaza a fi efectuat pe data de 12.03.2000, mijlocul de transport folosit fiind un camion MERCEDES. In baza contractului de asigurare incheiat, asiguratorul urmeaza sa plateasca despagubiri pentru pierderea si/sau distrugerea totala sau partiala a marfii pe timpul transportului - de la vama Bors la sediul SC ROMIMPEX SRL din Bucuresti, precum si pe timpul incarcarii si descarcarii marfii, cauzate de riscurile generale prevazute in Conditiile specifice privind asigurarea marfurilor pe timpul transportului terestru.

Suma la care se incheie asigurarea este obtinuta prin insumarea pretului marfii (conform facturii) cu costul transportului, majorate cu 10%, pentru acoperirea unor cheltuieli care nu pot fi prevazute la incheierea asigurarii:

S_A = P_m + C_t + S_s, unde:

P_m - pretul marfii (conform facturii);

C_t - costul transportului;

S_s - suma suplimentara.

P_m = 500.470.000 u.m.

C_t = 300.000 u.m.

S_S    = 10%  (500.470.000 u.m.+300.000 u.m.)=

=50.077.000 u.m.

S_A = 500.470.000 u.m. +300.000 u.m. + 50.077.000 u.m.

= 550.847.000 u.m.

Prima de asigurare se determina aplicand cota de prima de 1,30% - corespunzatoare asigurarii pe transport si unei distante de aproximativ 600 km - asupra sumei asigurate:

P_A = 1.30%  550.847.000 u.m. = 7.161.011 u.m.

Pe durata transportului, datorita poleiului, camionul a derapat si s-a rasturnat. Au fost anuntate organele de politie cele mai apropiate de locul producerii accidentului, care au intocmit un proces verbal de constatare a pagubelor.

In aceeasi zi, este anuntata si societatea de asigurari, care trimite un inspector de dauna, care sa evalueze paguba produsa. Inainte de a efectua constatarea daunei, reprezentantul asiguratorului verifica daca polita de asigurare este in vigoare, daca prima de asigurare a fost achitata, daca evenimentul produs se incadreaza in riscurile acoperite prin contractul de asigurare, daca exista acte constatatoare privind producerea evenimentului intocmite de organele de politie. In urma constatarii producerii daunei si evaluarii marimii acesteia, inspectorul de dauna intocmeste un proces verbal, in prezenta reprezentantului SC ROMIMPEX SRL. Cu acest prilej, reprezentantul societatii de asigurari fotografiaza marfa distrusa, pentru a constitui proba la dosarul de dauna.

In urma inspectiei de dauna, s-a constatat distrugerea in intregime a unei anumite parti din marfa si deteriorarea partiala a unei alte parti. Pentru partea din marfa distrusa in intregime, cuantumul pagubei este dat de valoarea partii respective, si anume 355.800.000 u.m. Pentru marfa distrusa partial, cuantumul pagubei este stabilit in urma expertizei efectuate de un expert desemnat de asigurator, aceasta fiind evaluata la 88.476.000 u.m.

In concluzie, paguba inregistrata de SC ROMIMPEX SRL se ridica la:

355.800.000 u.m. + 88.476.000 u.m. = 44276.000 u.m.

Fransiza prevazuta in contractul de asigurare, respectiv partea din paguba suportata de asigurat, este de 10% din valoarea daunei, si anume:

10%  44276.000 u.m. = 4427.600 u.m.

Despagubirea se acorda dupa ce asiguratul face o declaratie precum ca, pentru marfurile asigurate, nu exista alte asigurari in vigoare, la data producerii evenimentului asigurat. Despagubirea acordata SC ROMIMPEX SRL este data de diferenta dintre cuantumul pagubei si fransiza:

Despagubirea = 44276.000 u.m. - 4427.600 u.m. =

= 399.848.400 u.m.

ASIGURAREA AUTOVEHICULELOR (ASIGURAREA AUTO CASCO)

Importanta asigurarilor de autovehicule face ca aceasta polita sa poata fi incadrata in categoria celor mai cunoscute si mai bine vandute produse de asigurare. Consecintele financiare ale avarierii automobilului proprietate personala, in conditiile actualei puteri de cumparare a consumatorului din tara noastra, pot fi uneori catastrofale. Societatile de asigurari care incheie asigurari de autovehicule se confrunta cu numeroase probleme, determinate, in principal, de:

frecventa mare a accidentelor auto;

costurile ridicate pe care le implica accidentele auto;

pierderile inregistrate in activitatea de subscriere;

iresponsabilitatea unor conducatori auto;

starea tehnica a autovehiculelor aflate in circulatie;

gradul de dezvoltare a infrastructurii;

posibilitatea de cumparare a unei polite de asigurare.

Frecventa mare a accidentelor auto. Accidentele auto provoaca, anual, in intreaga lume, milioane de victime. In tara noastra, frecventa de producere a accidentelor se situeaza cu mult peste media europeana.

Conducerea autovehiculelor sub influenta alcoolului este cauza unei mari parti din totalul accidentelor. O serie de alte metehne ale conducatorilor auto, cum ar fi viteza excesiva, nerespectarea distantei regulamentare intre autovehicule, adormirea la volan, pierderea controlului autovehiculului si patrunderea pe contrasens, sunt, de asemenea, principala cauza a unui numar mare de accidente rutiere. Una dintre tendintele care se face simtita din ce in ce mai des, in special in mediul urban, este aceea a accidentelor produse de agresivitatea la volan, aceasta reprezentand o consecinta a conducerii autovehiculului sub influenta stresului si a lipsei de respect fata de ceilalti participanti la trafic.

Costurile ridicate ale accidentelor auto. Implicatiile financiare ale accidentelor auto sunt foarte mari.

Acestea includ pagubele materiale generate de avarierea autovehiculelor, cheltuielile medicale pentru vatamarile corporale suferite de persoanele implicate in accident, serviciile medicale de urgenta, pierderile de venit inregistrate de aceste persoane, cheltuielile implicate de actiunile in justitie si onorariile avocatilor etc.

Cresterea costurilor de reparare a autovehiculelor, precum si cresterea taxelor legale au contribuit, de asemenea, la cresterea costurilor implicate de accidentele auto.

Pierderile inregistrate in activitatea de subscriere. Pierderea din activitatea de subscriere se inregistreaza atunci cand valoarea despagubirilor platite, impreuna cu cheltuielile de functionare ale unui asigurator, intr-o anumita perioada de timp, depasesc volumul de prime incasate in aceeasi perioada.

In asemenea cazuri, asiguratorii ar trebui fie sa-si actualizeze, periodic, nivelul primelor de asigurare percepute la incheierea contractelor de asigurare, fie sa procedeze la o selectie mai atenta a solicitantilor de asemenea contracte de asigurare, in functie de gradul de expunere la risc.

Realitatea de pe piata romaneasca a asigurarilor auto este insa cu totul alta.

Preturile de "dumping" la aceste tipuri de polite, practicate de unele societati de asigurare, fac aproape imposibila recalcularea nivelului primelor de asigurare.

In dorinta de a incheia cat mai multe contracte de asigurare, aceste societati recurg la una dintre urmatoarele alternative:

fie accepta sa compenseze pierderile inregistrate la asigurarile auto cu veniturile inregistrate din vanzarea celorlalte tipuri de produse de asigurare;

fie recurg la o politica de "tergiversare" a solutionarii dosarelor de dauna si deci a acordarii despagubirilor, ceea ce le permite sa supravietuiasca, din punct de vedere financiar.

Iresponsabilitatea unor conducatori auto. Conducatorii auto iresponsabili reprezinta o alta problema pentru acest produs de asigurare. Ei pot fi grupati in trei categorii principale, cu mentiunea ca o parte dintre acestia pot apartine, simultan, mai multor categorii:

conducatori auto neasigurati;

conducatori auto aflati sub influenta alcoolului;

alte categorii de conducatori auto expusi unor riscuri majore.

Conducatorii auto aflati sub influenta alcoolului sunt responsabili pentru producerea unui numar mare de accidente de circulatie. La fel ca in multe alte state, noul Cod Rutier Roman a inasprit pedepsele pentru cei care incalca legea.

In categoria conducatorilor auto expusi altor riscuri majore sunt inclusi cei care, in mod obisnuit, incalca legile de circulatie, precum si cei care se fac vinovati de comiterea unor infractiuni grave, cum ar fi, de exemplu, conducerea fara permis sau conducerea autovehiculului in perioada in care permisul este suspendat. Asigurarea acestei categorii de conducatori auto implica acceptarea preluarii unor riscuri mult mai mari decat nivelul standard.

Starea tehnica a autovehiculelor aflate in circulatie. Spre deosebire de restul tarilor europene, una dintre cauzele frecvente ale producerii accidentelor de circulatie din tara noastra o constituie starea tehnica a autovehiculelor aflate in circulatie. Aceasta se datoreaza, in principal:

importului de autovehicule cu un grad ridicat de uzura;

mentinerii in circulatie a unor autovehicule de fabricatie romaneasca, cu o vechime de peste 15 ani;

lipsei de resurse financiare a detinatorilor de autovehicule, necesare intretinerii acestora.

Gradul de dezvoltare a infrastructurii. Si din punct de vedere al gradului de dezvoltare a infrastructurii, intre Romania si celelalte state europene exista diferente fundamentale. Daca in celelalte state, unele chiar si est-europene, lungimea autostrazilor insumeaza mii de km, in tara noastra aceste tipuri de sosele sunt de ordinul al catorva sute de km.

Un alt factor important, care influenteaza securitatea circulatiei rutiere, il constituie nivelul de intretinere a drumurilor existente. Numeroase accidente de circulatie, cu consecinte dramatice, se produc datorita starii proaste a drumurilor, atat din interiorul localitatilor, cat si din afara acestora.

Posibilitatea de cumparare a unei polite de asigurare. In ceea ce priveste posibilitatea de a cumpara o polita de asigurare, s-a constatat ca, in general, categoria de conducatori auto implicati in cea mai mare parte a accidentelor de circulatie nu dispun de mijloacele financiare necesare cumpararii unei polite de asigurare. Este vorba aici despre persoanele in varsta de sub 20 de ani, care, desi detin o pondere relativ redusa in totalul conducatorilor auto, sunt implicati intr-un numar mare de evenimente rutiere, soldate adesea cu decesul unor persoane.

Factorii enumerati mai inainte constituie principalele aspecte legate de riscurile implicate de conducerea unui autovehicul. Exista insa si o serie de alti factori, specifici, care pot duce la cresterea probabilitatii de producere a unor accidente rutiere cu consecinte grave.

In momentul in care ne urcam la volanul unui autovehicul, trebuie sa fim constienti atat de riscurile pe care ni le asumam noi insine, cat si de consecintele pe care acest lucru le poate avea asupra altor persoane, conducatori auto sau pietoni. Rolul unei polite de asigurare nu este acela de a preveni producerea accidentelor, ci de a face mai usor suportabile, cel putin din punct de vedere financiar, consecintele producerii acestora.

Asigurarea autovehiculelor, denumita si "asigurarea pentru cazuri de avarii ale autovehiculelor" sau "asigurarea autocasco", poate fi incheiata de persoane fizice sau juridice cu domiciliul, sediul sau resedinta in Romania.

Obiectul asigurarii il pot constitui urmatoarele grupe de autovehicule:

autovehicule destinate transportului de persoane, cum ar fi: autoturisme, autobuze, autocare, autostatioane, motociclete, scutere etc.;

autovehicule destinate transportului de bunuri, cum sunt: autocamioane, autofurgonete, autobasculante, autocisterne, autotractoare, tractoare rutiere etc.;

autovehicule construite sau echipate pentru diverse destinatii speciale, cum sunt:

autovehicule pentru gospodaria comunala;

autovehicule pentru stingerea incendiilor;

autoateliere, automacarale;

autovehicule echipate cu aparatura specifica pentru transmisii radio si de televiziune, pentru explorari geologice, hidrotehnice etc.;

remorci auto;

alte tipuri de autovehicule speciale, cu acordul societatii de asigurari.

Ca o regula generala, nu pot fi asigurate autovehiculele care nu sunt inmatriculate potrivit dispozitiilor legale privind circulatia pe drumurile publice in Romania.

In baza unei polite de asigurare autocasco se acorda despagubiri pentru pagubele produse prin avarierea sau distrugerea autovehiculelor asigurate, provocate de unul sau de mai multe dintre urmatoarele evenimente:

diverse accidente, cum ar fi: ciocniri, loviri sau izbiri cu alte autovehicule sau cu alte corpuri mobile sau imobile, aflate in afara sau in interiorul autovehiculului asigurat, zgarieri, caderi, derapari sau rasturnari;

producerea unor riscuri generale, ca de exemplu: incendiu, trasnet, explozie, ploaie torentiala, grindina, inundatie, furtuna, cutremur de pamant, prabusire sau alunecare de teren, greutate a stratului de zapada, cadere a unor corpuri pe constructia in care se afla autovehiculul etc.;

cheltuieli de transport al autovehiculului la atelierul de reparatii cel mai apropiat de locul producerii accidentului, care poate efectua reparatia, sau la locul cel mai apropiat de adapostire;

pagube produse autovehiculului asigurat de avarieri sau distrugeri prilejuite de masurile de salvare luate in timpul producerii riscului asigurat, pentru salvarea autovehiculului sau a constructiei in care se afla acesta;

cheltuieli facute in vederea limitarii pagubelor etc.

Autovehiculele pot fi asigurate optional si pentru riscul de furt. In asigurarea pentru furt sunt cuprinse:

furtul autovehiculului, al unor parti componente sau piese componente ale acestuia;

pagubele de orice fel produse autovehiculului ca urmare a furtului sau a tentativei de furt al autovehiculului, al unor parti componente sau piese ale acestuia ori ale unor bunuri aflate in interiorul autovehiculului;

pagubele produse incaperii, proprietate a asiguratului, in care se afla autovehiculul, ca urmare a furtului prin efractie sau a tentativei de furt prin efractie.

Despagubirea platita de asigurator se stabileste in functie de starea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat. Valoarea despagubirii nu poate depasi insa suma la care s-a facut asigurarea, nici cuantumul pagubei si nici valoarea autovehiculului din momentul producerii riscului asigurat. Reglementarea cererilor de despagubire se face in functie de tipul daunei - totala sau partiala.

In cazul unei daune partiale, produsa ca urmare a unor riscuri cuprinse in asigurare, cuantumul despagubirii se stabileste la valoarea costului reparatiilor partilor componente sau a pieselor avariate ori la costul de inlocuire al acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum si cele de demontare si montare aferente reparatiilor si/sau inlocuirilor efectuate. Din suma astfel obtinuta se scade valoarea eventualelor recuperari.

Valoarea autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat se stabileste prin scadere din valoarea din nou a acestuia a uzurii corespunzatoare. Scala de uzura aplicata in acest caz difera de la o societate de asigurari la alta. In general, gradul de uzura nu poate depasi 75% din valoarea din nou a autovehiculului.

In cazul unei daune totale, despagubirea se stabileste ca o valoare minima intre suma asigurata si valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat, din care se scade fransiza prevazuta in contractul de asigurare.

Dupa fiecare dauna, suma asigurata se micsoreaza, cu incepere de la data producerii evenimentului asigurat, cu suma cuvenita drept despagubire.

Pentru perioada de asigurare ramasa, asigurarea continua pentru suma ramasa, prima de asigurare ramanand neschimbata.

La cererea asiguratului, suma ramasa poate fi completata, prin incheierea unei asigurari suplimentare, in conditiile platii unei diferente de prima corespunzatoare.

Este evident faptul ca, in cazul unei daune totale, contractul de asigurare inceteaza.

La fel ca in cazul oricarui contract de asigurare, si la asigurarea autocasco exista anumite situatii excluse expres din acoperire. Astfel, societatea de asigurari nu plateste despagubiri pentru:

pagubele produse autovehiculului, unor parti componente sau unor piese ale acestuia, din alte cauze decat cele mentionate anterior, cum ar fi, de exemplu, pagubele cauzate prin intrebuintare, functionare sau uzare, precum si cele determinate de defecte de fabricatie; daca insa, datorita defectarii din orice cauze a unor piese ale autovehiculului, se produc pagube de tipul celor acoperite prin asigurare, acestea vor fi despagubite;

pagubele produse sub influenta temperaturii asupra motorului autovehiculului, ca urmare a inghetarii apei, si cele produse motorului sau cutiei de viteze, ca urmare a lipsei sau insuficientei ungeri ori a supraincalzirii, din orice alte cauze decat cele cuprinse in asigurare;

pagube indirecte, cum ar fi reducerea valorii autovehiculului dupa reparatii sau pagube produse ca urmare a intreruperii folosirii acestuia;

cheltuielile facute pentru transformarea sau imbunatatirea autovehiculului, in comparatie cu starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat;

pagube provocate de operatiuni militare pe timp de razboi etc.

Mai exista, de asemenea, o serie de cazuri excluse din acoperirea oferita de polita autocasco, dintre care putem aminti:

autovehiculul nu avea certificat de inmatriculare valabil sau alta autorizatie de circulatie valabila;

in momentul producerii accidentului, autovehiculul era condus sau actionat de o persoana fara permis de conducere valabil pentru categoria respectiva de autovehicule, ori al carei permis fusese retras, anulat, retinut in vederea anularii sau suspendat;

persoana care conducea autovehiculul si care se face vinovata de producerea accidentului se afla sub influenta bauturilor alcoolice;

persoana care conducea autovehiculul si care se face vinovata de producerea accidentului s-a sustras de la recoltarea probelor biologice, in vederea stabilirii alcoolemiei, ori a parasit locul accidentului;

paguba s-a produs in timpul comiterii de catre asigurat a unei infractiuni, ori in timpul cat asiguratul, autor al unei infractiuni savarsite cu intentie, incerca sa se sustraga de la urmarire.

Suma la care se incheie asigurarea este cea declarata de asigurat, dar care nu poate depasi insa valoarea autovehiculului la data incheierii asigurarii. In general, pentru autovehiculele cu o vechime de sub un an, asigurarea se incheie la valoarea din nou a acestora, respectiv la valoarea de factura sau valoarea de catalog. Pentru autovehiculele care au o vechime mai mare de un an, suma asigurata se stabileste in functie de valoarea acestora la data incheierii asigurarii. De obicei, valoarea unui autovehicul se stabileste in functie de urmatorii factori: an de fabricatie, stare de intretinere, distanta rulata, reparatii efectuate etc.

Primele de asigurare se obtin prin aplicarea unor cote de prima asupra sumelor asigurate. Cotele de prima se stabilesc diferentiat, in functie de tipul autovehiculului si de provenienta acestuia (fabricatie interna sau straina). Plata primelor se poate face fie integral si anticipat, pentru intreaga perioada asigurata, fie in rate.

In conditiile reinnoirii unei polite, societatile de asigurare acorda, de obicei, pentru al doilea an de asigurare si urmatorii, reduceri de prime, cu conditia ca in anii precedenti sa nu se fi platit despagubiri pe acel contract de asigurare. Perioada asigurata este, in general, de un an. La cererea asiguratului, contractul poate fi incheiat si pentru perioade mai scurte de timp, dar nu mai mici de 6 luni. In acest caz, primele se calculeaza prorata, in functie de numarul de luni de asigurare. Fractiunile de luna de asigurare se considera luna intreaga.

Pentru o mai buna intelegere a modului de calcul al primei si de determinare a despagubirii in cazul asigurarii autocasco, sa consideram urmatoarele exemple:

Exemplul 1. O societate comerciala doreste sa isi asigure autovehiculul aflat in proprietatea sa, pentru riscurile de furt si avarii accidentale. Asigurarea se incheie pentru suma de 35.000.000 u.m. si pe o perioada de 1 an. Cota de prima anuala este de 3.25%.

Dupa zece luni de la incheierea asigurarii, autovehiculul este implicat intr-un accident. In urma inspectiei de dauna, s-a constatat ca este necesara efectuarea urmatoarelor cheltuieli:

piese: 8.540.000 u.m.;

manopera: 3.500.000 u.m..

Asiguratul a cheltuit 230.000 u.m. pentru tractarea autovehiculului pana la cel mai apropiat atelier de reparatii.

Din documentatia prezentata de asigurat a rezultat ca valoarea din nou la momentul producerii accidentului este de 47.000.000 u.m., iar uzura este de 15%.

Sa se calculeze:

a)      prima de asigurare anuala;

b)      valoarea reala a autovehiculului in momentul producerii accidentului;

c)      despagubirea primita de asigurat;

d)     suma asigurata pentru care va continua asigurarea.

Rezolvare: a) Prima de asigurare P_A se determina prin inmultirea sumei asigurate cu cota de prima:

P_A= 35.000.000 u.m.  3.25% = 1.137.500 u.m.

b) Valoarea reala a autovehiculului in momentul producerii accidentului V_R rezulta din diferenta dintre valoarea din nou a autovehiculului la acea data si valoarea uzurii:

V_R = 47.000.000 u.m. - 15%  47.000.000 u.m. =

= 39.950.000 u.m.

c) Cuantumul pagubei se obtine prin insumarea urmatoarelor elemente:

pretul pieselor ce trebuie inlocuite: 8.540.000 u.m.;

manopera: 3.500.000 u.m.;

cheltuielilor cu tractarea autovehiculului pana la cel mai apropiat atelier de reparatii: 230.000 u.m..

Cuantumul pagubei = 8.540.000 u.m. + 3.500.000 u.m. +

+ 230.000 u.m. = 12.270.000 u.m.

Deoarece valoarea autovehiculului in momentul accidentului este mai mare decat suma asigurata, inseamna ca despagubirea cuvenita asiguratului va fi mai mica decat cuantumul pagubei, fiind proportionala cu raportul dintre suma asigurata si valoarea autovehiculului la momentul producerii accidentului. Despagubirea va fi de:

d) Asigurarea va continua pentru o suma egala cu diferenta dintre suma asigurata initiala si despagubirea acordata:

35.000.000 u.m. - 10.750.000 u.m. = 2250.000 u.m.

Exemplul 2. O persoana isi asigura automobilul aflat in proprietate, printr-o polita de avarii si furt, pentru suma de 50.000.000 u.m. Contractul de asigurare prevede o fransiza deductibila de 10% din suma asigurata, corespunzatoare asigurarii pentru furt. Pe perioada asigurata, automobilul este furat.

Din documentatia prezentata de asigurat reiese ca, la momentul producerii furtului, valoarea din nou a masinii este de 60.000.000 u.m., iar cota de uzura este de 15%. La doua saptamani dupa ce asiguratul primeste despagubirea, automobilul este gasit abandonat si avariat, dauna fiind evaluata la 1000.000 u.m. Sa se determine despagubirea primita de asigurat.

Rezolvare Despagubirea asiguratului se face in functie de valoarea reala a automobilului la momentul comiterii furtului. Valoarea reala este diferenta dintre valoarea din nou la momentul comiterii furtului si uzura:

V_R= 60.000.000 u.m. - 15% 60.000.000 u.m. =

= 51.000.000 u.m.

Deoarece valoarea reala este mai mare decat suma asigurata, cuantumul pagubei este egal cu suma asigurata.

Din cuantumul pagubei se scade fransiza corespunzatoare asigurarii de furt. Astfel, despagubirea primita de asigurat este:

50.000.000 u.m. -5.000.000 u.m. = 45.000.000 u.m.

Dupa gasirea masinii, asiguratul trebuie sa returneze societatii de asigurari partea din despagubire ce nu i se cuvine, si anume:

45.000.000 u.m. - 1000.000 u.m. = 31.000.000 u.m.

In final, despagubirea cu care ramane asiguratul este de 1000.000 u.m.

Exemplul 3. O persoana isi asigura autoturismul pentru suma de 60.000.000 u.m., printr-o polita de avarii si furt, pe o perioada de 1 an. La zece luni de la incheierea asigurarii, din masina au fost furate, prin efractie, urmatoarele bunuri: un radiocasetofon in valoare de 3.500.000 u.m., o haina de piele in valoare de 2.600.000 u.m. si casetofonul din dotarea masinii, in valoare de 2.200.000 u.m. Cu ocazia comiterii furtului, masina a fost avariata, paguba ridicandu-se la 100.000 u.m.. Stiind ca la momentul producerii riscului asigurat valoarea din nou a masinii era de 70.000.000 u.m., iar uzura de 10%, sa se determine despagubirea cuvenita asiguratului.

Rezolvare: Paguba ce urmeaza a fi despagubita de asigurator este reprezentata de casetofonul furat, care se afla in dotarea masinii, si de avarierea masinii.

Furtul bunurilor care se afla in masina, dar care nu sunt din dotarea masinii, nu se despagubeste.

P = 2.200.000 u.m. + 100.000 u.m. = 6.300.000 u.m.

Valoarea reala a autoturismului asigurat, la momentul comiterii furtului, este:

V_R = 70.000.000 u.m. - 10%  70.000.000 u.m. =

= 63.000.000 u.m.

Deoarece suma asigurata S_A este mai mica decat valoarea reala a automobilului la momentul producerii riscului asigurat, despagubirea cuvenita D va fi:

Asigurarile auto pot fi considerate ca facand parte din categoria celor mai cunoscute tipuri de asigurari.

Acest lucru se datoreaza, in principal, faptului ca, in cazul acestor contracte de asigurare, probabilitatea de producere a riscurilor asigurate este deosebit de ridicata, iar consecintele producerii unui accident rutier sunt semnificative si, nu de putine ori, puternic mediatizate.

Fiecare persoana trebuie sa inteleaga faptul ca are posibilitatea de a-si alege tipul de asigurare care corespunde cel mai bine cerintelor sale si care ii ofera protectia adecvata in calitatea sa de individ, de membru al unei familii si al unei societati. Costul unei polite de asigurare nu poate fi comparat cu lipsa protectiei oferita de aceasta, in conditiile producerii unui eveniment nedorit.

Exemplu. S.C. Axim SRL doreste sa isi asigure autovehiculul aflat in proprietatea sa. Pentru aceasta, reprezentantul societatii completeaza cererea-chestionar de asigurare din care asiguratorul obtine informatiile necesare pentru dimensionarea riscului si, implicit, a primei de asigurare.

Analiza acestei cereri va fi completata de rezultatele inspectiei de risc efectuata de asigurator pentru constatarea starii autovehiculului si a masurilor generale si specifice de prevenire a riscului asigurat. In functie de rezultatele acestei etape se determina acceptarea sau respingerea de catre asigurator si se va dimensiona prima de asigurare.

La data de 21.01.1998, S.C. Axim SRL incheie asigurarea de avarii si furt pentru autovehiculul respectiv, cu inceperea acoperirii din data de 22.01.1998,
ora 00.00 si cu scadenta in data de 21.01.1999, ora 200.

Asigurarea se incheie la valoarea reala a autovehiculului. Valoarea reala este valoarea care se obtine aplicand la valoarea din nou scala de uzura utilizata de societatea de asigurare.

Tinand seama de faptul ca autovehiculul a fost fabricat in anul 1997, potrivit scalei de uzura se va aplica o cota de uzura de 11% asupra valorii din nou. Valoarea ramasa va fi, deci, de 89% din valoarea din nou a autovehiculului.

Astfel, in cazul unui autovehicul DACIA a carui valoare din nou la data incheierii politei de asigurare este de 30.000.000u.m., valoarea reala a autovehiculului va fi:

30.000.000 u.m.  89% = 26.700.000 u.m.

Suma asigurata, mentionata in contractul de asigurare este de 26.700.000 u.m.

Prima de asigurare se determina prin aplicarea asupra sumei asigurate a unei cote de prima anuala. Cota de prima anuala corespunzatoare autovehiculului cu un an vechime este de 3.25%. Societatea acorda o reducere de 10% pentru achitarea integrala a primei de asigurare.

Prima de asigurare va fi:

26.700.000 u.m. 3.25% = 867.750 u.m.

Dupa aplicarea reducerii de 10%, prima de asigurare va avea valoarea de 780.975 u.m.

La data de 01998, autovehiculul a fost implicat intr-un accident. Evenimentul a fost anuntat de catre asigurat la Circa 13 de Politie, care a incheiat procesul verbal de constatare a daunelor. Din procesul verbal rezulta ca au fost avariate: aripa fata stanga, portiera stanga fata si sistemul de directie. In urma acestor constatari, s-a emis autorizatia de reparatie.

In aceeasi zi, asiguratul anunta societatea de asigurare in legatura cu producerea evenimentului, comunicand data, ora producerii evenimentului asigurat, imprejurarile in care a avut loc accidentul, persoana raspunzatoare de producerea evenimentului.

Inainte de a efectua inspectia de dauna, reprezentantul societatii trebuie sa verifice daca asiguratul avea incheiata polita la respectiva societate de asigurare, daca aceasta era valabila la data producerii evenimentului asigurat, daca evenimentul asigurat se incadreaza in riscurile acoperite de societate, daca prima de asigurare sau ratele de prima au fost achitate la termenele scadente si daca exista acte intocmite de organele competente sa cerceteze evenimentul produs din care sa rezulte cauzele, imprejurarile, intinderea pagubei si vinovatul de producerea evenimentului.

Constatarea daunelor se face in baza unui proces-verbal intocmit de asigurator, in prezenta asiguratului, a reprezentantului atelierului de reparatii si, dupa caz, a vinovatului de producerea accidentului. Cu aceasta ocazie, se efectueaza si fotografierea tuturor partilor componente sau pieselor avariate ca urmare a producerii evenimentului asigurat.

Daca, din cauza nerespectarii termenului de avizare, asiguratorul nu a putut determina cauzele, imprejurarile si intinderea pagubei, acesta este indreptatit sa refuze acordarea despagubirii.

Cuantumul despagubirii este format din pretul inlocuirii pieselor, la care se adauga cheltuielile efectuate de asigurat cu tractarea autovehiculului pana la cel mai apropiat atelier de reparatii, astfel:

Pentru aripa fata stanga . . ..150.000 u.m.

Pentru usa fata stanga.. . . . 250.000 u.m.

Cheltuieli cu manopera

pentru tinichigerie si vopsire . . 1.150.000 u.m.

Pentru bieleta directie . ..25.000 u.m.

Pentru cheltuieli de tractare. . . . 210.000 u.m.

TOTAL 1.785.000 u.m.

Inainte de a se proceda la evaluarea finala a pagubei si la stabilirea despagubirii, se verifica daca dosarul de dauna cuprinde toate documentele justificative, inclusiv actele de cheltuieli privind reparatia sau inlocuirea partilor componente sau a pieselor avariate. In cazul in care actele depuse de asigurat sunt incomplete, acesta va fi instiintat in mod obligatoriu, printr-o adresa scrisa, mentionandu-se toate actele care mai sunt necesare pentru lichidarea daunei.

Pentru stabilirea corecta a despagubirii, se au in vedere urmatoarele:

se verifica actele justificative de cheltuieli si se iau in considerare la evaluarea pagubei ce se despagubeste numai acele cheltuieli efectuate pentru partile componente, piesele, materialele prevazute in devizul postcalcul si celelalte acte prezentate (chitante fiscale, facturi), care corespund partilor componente sau pieselor care au fost prevazute sa fie reparate sau inlocuite in procesul-verbal;

se verifica daca piesele sau partile componente procurate corespund tipului de autovehicul asigurat, respectiv sa nu se accepte cheltuielile aferente unor piese de calitate superioara celor cu care a fost dotat autovehiculul la data incheierii asigurarii, sau cheltuielile aferente unor accesorii suplimentare ce nu au existat la autovehiculul asigurat;

se verifica daca actele privind cheltuielile, altele decat cele privind reparatia autovehiculului (cheltuielile de transport), au fost pentru cheltuieli necesare si daca aceste costuri corespund realitatii;

se deduce din cuantumul despagubirii valoarea eventualelor resturi ce se mai pot intrebuinta sau valorifica. Valoarea acestora se va stabili prin negocieri cu asiguratul.

Se considera ca a fost necesara revopsirea integrala a autovehiculului atunci cand suprafata necesara de revopsit depaseste 40% din suprafata totala a autovehiculului. S.C. Axim SRL nu a fost de acord cu valoarea despagubirii stabilite de societatea de asigurare. Aceasta nu a acceptat sa acopere cheltuielile efectuate cu vopsirea suprafetei totale a autovehiculului, deoarece partile avariate nu depaseau 40% din suprafata totala a autovehiculului. Pentru a lamuri aceasta situatie, asiguratorul intocmeste o instiintare prin care explica concret in ce consta fiecare suma ce nu a putut fi luata in calculul despagubirii care va fi transmisa asiguratului, stabilind dreptul de despagubire pe baza de calcul la o valoare de 1.348.500 u.m.

In cazul in care autoturismul constituie gaj pentru imprumutul la o banca, societatea de asigurare adreseaza serviciului credite al bancii o scrisoare in urma careia banca trebuie sa-si precizeze pozitia privitoare la destinatarul drepturilor de despagubire.

In cazul in care nu se doreste reintregirea sumei asigurate, asigurarea continua pentru suma asigurata de:

26.700.000 u.m. - 1.348.500 u.m. = 25.351.500 u.m..

ASIGURAREA AERONAVELOR

Modernizarea flotei aeriene civile, cresterea numarului orelor de zbor, a valorii marfurilor si a numarului pasagerilor transportati au condus la accentuarea nevoii de asigurare a riscurilor aviatice. In plus, numarul important de sinistre inregistrat in acest domeniu a determinat companiile aviatice sa ia masuri in scopul evitarii posibilelor catastrofe.

Asigurarea aeronavelor este o asigurare complexa, care include urmatoarele sectiuni:

asigurarea pentru pierderea sau avarierea navei (casco);

asigurarea de raspundere fata de pasageri si pentru bagajele acestora, precum si pentru marfurile transportate;

asigurarea de raspundere civila legala fata de terti.

Suma asigurata se stabileste pe baza valorii declarate de asigurat, care nu trebuie sa depaseasca valoarea din nou - in cazul asigurarii aeronavei - sau in limitele prevazute in legislatia din Romania, in conventiile internationale la care tara noastra este parte sau in acordurile incheiate cu partenerii externi - in cazul asigurarii de raspundere. Raspunderea civila a companiilor de navigatie aeriana este reglementata pe plan international prin:¹⁾

Conventia de la Varsovia (anul 1929), completata cu Protocolul de la Haga (anul 1955), care se aplica oricarui transport international de persoane, bagaje sau marfuri, efectuat pe aeronave, cu plata transportului. In plus, raspunderile civile ale companiilor de aviatie au fost completate prin Conventia de la Guatemala.

Conventia de la Tokyo (anul 1963), care se aplica tuturor infractiunilor penale sau actelor care pot compromite securitatea aeronavei, a persoanelor ori a bunurilor aflate in aeronave sau ordinea si disciplina la bord.

Conventia de la Roma (anul 1953), care se aplica in cazul daunelor provocate tertilor din afara aeronavei.

Primul contract de asigurare de aviatie a fost incheiat in anul 1912 de catre societatea Lloyd's of London. El acoperea numai raspunderea civila. De altfel, politele de asigurare realizate inainte de primul razboi mondial se adresau in principal raspunderii civile sau accidentelor de persoane. Asigurarea impotriva avarierii aparatelor de zbor, extrem de fragile din acele timpuri, ar fi insemnat un risc mult prea mare pentru societatile de asigurari.

Dupa ce primul razboi mondial a luat sfarsit, multi dintre pilotii reintorsi de pe front au intrat in aviatia comerciala. Acesti piloti au gasit unele societati de asigurare care si-au exprimat interesul de a experimenta asigurarea aparatelor de zbor. Afacerea nu a fost insa profitabila. Retragerile de pe piata erau frecvente. Pana in anul 1922, in SUA nu a existat nici un contract de asigurare de aviatie incheiat de societatile de asigurari americane. Existau cateva contracte de asigurare realizate de firma Lloyd's of London, prin intermediul companiei Barbel and Baldwin Inc. din New York.

Adoptarea in anul 1925 a Legii postei aeriene in SUA si succesul primului zbor transatlantic realizat in anul 1927 de catre Charles Lindbergh au atras atentia asupra posibilitatilor oferite de transportul aerian, conducand, o data cu aceasta, la atragerea unor capitaluri insemnate pentru investitii in acest domeniu. A urmat dezvoltarea puternica a postei aeriene, iar apoi a industriei aviatice americane care a devenit, in scurt timp, un factor foarte important in viata economica a SUA.

Dupa anul 1927 si pana la inceperea celui de-al doilea razboi mondial, a avut loc o crestere continua a traficului aerian. Zborurile au inceput sa devina regulate si mai sigure. Multe companii au cumparat avioane pentru transportul bunurilor si personalului. Avioanele particulare, de o constructie mai simpla, au devenit tot mai prezente. S-au dezvoltat continuu facilitatile la sol sub forma aeroporturilor, a pistelor de aterizare de urgenta si a sistemelor de dirijare a zborurilor, pentru buna decolare si aterizare a avioanelor.

Utilizarea avioanelor militare in cel de-al doilea razboi mondial a constituit un impuls foarte puternic pentru dezvoltarea industriei aviatice, precum si pentru realizarea unor sisteme la sol pentru decolare si aterizare tot mai performante. Dezvoltarea avioanelor cu reactie dupa 1960 a oferit noi oportunitati transportului aerian. Concomitent a inceput si fantastica cursa de cucerire a spatiului cosmic, cu prima aselenizare din anul 1969. Toate segmentele transportului aerian s-au dezvoltat intens in ultimele trei decenii. Aviatia a cunoscut o expansiune incredibila, ajungandu-se, de exemplu, in Statele Unite, de la 76.000 aparate de zbor in 1960, la 210.000 in 1990.

Riscuri de pierdere sau avariere a aeronavelor

Aviatia, indiferent de specificul ei, prezinta o serie de riscuri comune, ce includ expunerile la pierderi catastrofice, expuneri la risc limitat si o diversitate semnificativa de factori care fac ca expunerile sa se individualizeze, in functie de aparatul de zbor si de pilot.

Societatile de asigurare evalueaza in mod individual fiecare contract de asigurare, luand in consideratie calitatile pilotului, tipul aparatului de zbor si dotarea electronica de la bord, aspectele geografice ale zborurilor, precum si scopul folosirii aparatului de zbor.

Pierderea catastrofala. Pentru societatile de asigurari, aparatele de zbor si riscurile implicate prezinta, fiecare in parte, multe elemente de unicitate, dar nici unul nu este atat de important ca expunerea permanenta la riscul de catastrofa. Riscul unor pierderi catastrofale este prezent, de fapt, in grade diferite, in fiecare forma de asigurare, dar, in asigurarea de aviatie, el a primit un statut de sine statator.

In evaluarea acestui risc de pierdere catastrofica, un rol important il au caracteristicile fizice ale avionului. Avionul este, data fiind natura zborului, un aparat de contructie usoara, robusta si foarte sofisticata.

Ingineria aviatica este mult mai complexa decat cea feroviara sau rutiera, avioanele fiind supuse unor forte exterioare diferite de cele la care sunt supuse, in general, trenurile si automobilele. Avand in vedere conceptia, constructia si conditiile de functionare, se poate constata ca avioanele sunt mult mai susceptibile la pierderi catastrofice decat orice alt vehicul terestru sau maritim.

Accidentele aviatice au demonstrat cat de predispuse sunt avioanele la daune totale si cat de rapid se pot transforma unele accidente in catastrofe. O data cu cresterea capacitatii de transport si a imbunatatirii parametrilor de zbor (viteza si altitudine), creste frecventa accidentelor majore.

Numar limitat de unitati expuse riscului. Din punctul de vedere al societatilor de asigurare, o situatie mai complicata decat cazul pierderii catastrofice o constituie numarul limitat de unitati expuse riscului.

Daca se iau in considerare aparatele de zbor de pe toate liniile aeriene din SUA, se ajunge la aproximativ 6.000 de avioane. Numarul total al aparatelor de zbor din aviatia civila a SUA se ridica insa la 200.000. Numarul avioanelor expuse la pierderi este relativ mic, in comparatie cu alte tipuri de bunuri (automobile, case etc.). De aceea, societatile de asigurare pentru aviatie nu dispun, pentru anumite clase de risc, de suficiente unitati expuse la risc, pentru a permite calcule statistice corecte, pe baza carora sa se stabileasca probabilitatea producerii riscului. Ca si in cazul asigurarilor maritime, societatile de asigurari trebuie sa se sprijine mai mult pe rationamente logistice, decat pe o baza de date statistice.

Criterii de evaluare a riscului. Chiar daca numarul limitat de unitati expuse riscului ridica atat de multe probleme, iar pierderea catastrofica constituie o perpetua amenintare, sarcina societatilor de asigurare ar fi mai simpla, daca aparatele de zbor ar fi usor clasificabile pe categorii de risc. Chiar si atunci cand doua avioane sunt asemanatoare, varietatea factorilor de risc la care sunt expuse face ca asigurarea lor sa poarte pecetea individualitatii. Valoarea contractelor de asigurare poate diferi de la un avion la altul de ordinul miilor de dolari, in functie de echipamentele electronice de bord si de sistemele de ghidare instalate.

Aceasta valoare depinde foarte mult de abilitatea expertilor societatii de asigurari de a evalua cat mai corect probabilitatea producerii riscului.

Exista patru criterii majore de evaluare a riscului: 1) caracteristicile aparatului de zbor care urmeaza sa fie asigurat; 2) abilitatile pilotului; 3) considerentele geografice; 4) scopul in care urmeaza sa fie folosit aparatul de zbor.

1) Tipul aparatului de zbor si echipamentul de bord. Tipul aparatului de zbor si numarul de persoane care pot zbura in calitate de pasageri sau de membri ai echipajului determina valoarea contractului de asigurare. Aceste informatii ofera o baza de plecare in evaluarea potentialului maxim de risc, respectiv valoarea maxima a unei daune totale. Valoarea contractului de asigurare va fi mai mica decat aceasta valoare maxima, dar va depinde de ea. Probabilitatea daunei totale depinde de o serie de factori, cum ar fi vechimea aparatului, caracteristicile constructive si configuratia lui generala.

Vechimea. Problema vechimii aparatului de zbor se pune atat in ceea ce priveste deteriorarea structurii sale, cat si in ceea ce priveste uzura motoarelor. Dupa o perioada de functionare, aparatul, expus rigorilor zborului si impactului cu solul la fiecare aterizare, incepe sa dea semne de oboseala. Adeseori performantele acestuia se reduc, datorita deteriorarii suprafetei aripilor, care creeaza forta portanta, aparitiei unor zone de coroziune, sau a unor crestaturi pe elicea avionului. Multe aparate de zbor se construiesc cu o anumita rezerva, astfel ca deteriorarile care se produc in timp sa nu afecteze imediat performantele de zbor. Fiecare aparat de zbor are propria lui durata de viata proiectata, durata ce poate varia de la cativa ani, la cateva decenii. De exemplu, mai mult de jumatate din aeronavele aviatiei civile din SUA au fost construite cu mai mult de zece ani in urma.

Caracteristicile constructive. Caracteristicile constructive ale unui aparat de zbor sunt foarte importante nu numai in stabilirea probabilitatii de dauna, dar si in evaluarea reparatiilor necesare, in caz de avariere a aparatului. In industria aviatica exista o diversitate mai mare de tipuri constructive decat in industria automobilelor, de aceea fiecare aparat reprezinta un unicat, din punct de vedere al reparatiilor. Reconditionarea suprafetelor metalice ale avionului necesita multa experienta din partea mecanicilor si dotari corespunzatoare. La avioanele cu structuri mai sofisticate, daune relativ minore pot necesita inlocuirea unui intreg element structural, implicand costuri deosebite.

Din acest motiv, este preferabil sa se declare o pierdere totala a aparatului de zbor, in cazul in care cheltuielile pentru reparatii devin excesiv de mari.

Configuratia. Configuratia aparatelor de zbor determina o serie de particularitati in manevrarea aeronavelor. De exemplu, avioanele cu tren de aterizare conventional, format din doua roti montate in fata, inaintea centrului de greutate, prezinta o pozitionare usor inclinata in sus. Aceasta pozitie este dezavantajoasa pentru pilot, deoarece atunci cand aparatul ruleaza la sol, pilotul nu are suficienta vizibilitate. Pe de alta parte, trenul de aterizare sub forma de triciclu, cu doua roti pozitionate in spatele centrului de greutate, ofera o pozitie mai buna pentru rulajul aparatului la sol, dar este mult mai pretentios la aterizarea pe suprafete prea tari sau prea moi. Hidroavioanele si aparatele de tip amfibie trebuie sa faca fata la o serie de pericole maritime, in plus fata de cele aeriene. Avioanele care dispun de mai multe motoare sunt mai puternice, dar intampina serioase dificultati de zbor atunci cand cade un motor, datorita asimetriei fortei de propulsie. Am putea afirma ca, practic, fiecare aparat de zbor prezinta propriile riscuri generate de specificul configuratiei sale.

2) Pilotii. Exista o veche zicala care suna cam asa: "Aviatia, ca si marea, nu este periculoasa, ci neiertatoare fata de greselile umane". Aceasta zicala evidentiaza importanta vitala a pilotilor, a experientei si, respectiv, a calitatilor lor.

Avand in vedere importanta covarsitoare a pilotilor, au fost dezvoltate sisteme complexe si severe de testare si evaluare a lor. In SUA, aceste testari si evaluari sunt supervizate de catre Federal Aviation Administration.

Aceste exigente confera credibilitate companiilor aviatice, atunci cand solicita includerea unui contract de asigurare. Evaluarile facute de catre Federal Aviation Administration sunt necesare, dar nu si suficiente. Societatea de asigurari ia in calcul si varsta pilotului, starea sanatatii sale, experienta, precum si istoricul accidentelor. Uneori, cerintele impuse de catre societatea de asigurari sunt chiar mai severe decat cele impuse de organismele de evaluare a pilotilor. Aceste cerinte pot deveni si mai restrictive, in cazul in care un pilot schimba aparatul de zbor cu unul nou, mult mai sofisticat. Daca pilotul nu este reatestat imediat pentru noul aparat, atunci societatea de asigurari va impune limite de asigurare asupra numarului de ore de zbor.

Ocazional, se poate limita acoperirea la zborurile efectuate numai ziua, sau pe timp favorabil. Faptul ca peste 70% din accidentele produse in aviatia generala implica erori de pilotaj, demonstreaza importanta factorului uman in aviatie. Totodata, acest procent justifica si exigenta societatii de asigurari la incheierea contractelor de asigurare.

Varsta pilotului si starea sanatatii sale constituie doi parametri foarte importanti. Astfel, celor foarte tineri si celor in varsta li se vor solicita prime mai mari. De asemenea, este importanta data ultimului control medical. Federal Aviation Administration solicita trei categorii de examinari medicale:

examinari medicale la fiecare 6 luni, pentru comandantii aeronavelor care apartin unei linii aeriene de transport;

examinari medicale la fiecare 12 luni, pentru pilotii liniilor aeriene de transport;

examinari medicale la fiecare 24 de luni, pentru celelalte categorii de piloti.

Cu cat aceste examinari medicale sunt mai recente, cu atat ele sunt mai semnificative pentru societatea de asigurari.

3) Considerente geografice. Conditiile de teren, conditiile atmosferice, precum si alti factori ce tin de amplasarea aeroporturilor si de frecventa de zbor, constituie elemente de referinta foarte importante in evaluarea expunerilor la daune.

In acest sens, amplasarea aeroportului prezinta o semnificatie deosebita. Fiecare avion are o distanta minima necesara de rulaj, atat la decolare, cat si la aterizare. Aceasta distanta se stabileste pentru un aeroport conventional, situat la nivelul marii, la o temperatura a aerului la sol de 15 C. Pentru un aeroport situat la o anumita altitudine fata de nivelul marii, cu o temperatura a aerului la sol mai mare, distanta minima de rulaj se modifica.

Din aceasta cauza, un avion care poate folosi, de exemplu, in conditii normale aeroportul J.F.Kennedy din New York, poate avea probleme pe aeroportul din Denver, Colorado.

Alti factori de influenta sunt diferitele fenomene atmosferice, cum ar fi furtunile foarte puternice, tornadele, furtunile de nisip, sau ploile cu grindina. Toti acesti factori contribuie la cresterea riscului de avariere a aparatelor de zbor.

4) Scopul folosirii aparatelor de zbor. In functie de scopurile pentru care sunt utilizate aparatele de zbor, acestea se impart in cinci categorii: aeronave ale liniilor de transport aeriene, aeronave proprietate personala, aeronave proprietate comerciala, aeronave de inchiriat si aeronave speciale.

Aeronave ale liniilor de transport aeriene. Acestea pot fi internationale, nationale sau regionale. Aceasta categorie de aparate de zbor este cel mai bine definita si este singura care ofera societatilor de asigurare baze de date credibile privind accidentele aviatice si cauzele care le-au generat. Totodata, acest sector al aviatiei se caracterizeaza printr-un sistem de control exigent, caracteristica ce lipseste, in general, altor sectoare. Aceste controale tind sa elimine multe dintre posibilele riscuri de dauna. Ele pot reduce frecventa de producere a pierderilor, dar nu si severitatea lor.

Aeronave proprietate personala. Aceasta categorie cuprinde aparatele de zbor proprietate personala, care se folosesc pentru rezolvarea unor probleme curente ale proprietarului, fie de afaceri, fie pentru agrement.

Exista un numar de riscuri care sunt comune pentru avioanele din aceasta categorie. Dintre cele mai semnificative amintim: piloti cu experienta de zbor redusa, echipare tehnica modesta, aparate de zbor relativ ieftine, folosirea unor aeroporturi de dimensiuni relativ mici, care nu au dotarile tehnice performante ale marilor aeroporturi.

Aeronave proprietate comerciala. In aceasta categorie intra avioanele care sunt in proprietatea marilor corporatii si care au drept caracteristici comune faptul ca:

sunt folosite pentru a transporta angajati, asociati si persoane din conducerea companiei;

sunt pilotate de profesionisti angajati de catre corporatia care detine aceste avioane. Pilotii sunt deci certificati, autorizati ca piloti pentru aviatia civila. Acestia zboara regulat, insumand multe ore de zbor pe luna.

Corporatia care detine avioanele exercita un control aproape total asupra zborurilor.

In consecinta, aparatele de zbor proprietate comerciala prezinta un interes deosebit pentru societatile de asigurari. Statisticile privind accidentele pentru aceasta categorie de aparate de zbor sunt comparabile cu cele ale aparatelor de zbor apartinand liniilor aeriene de transport.

Prin urmare, primele de asigurare sunt mai mici decat pentru avioanele proprietate personala.

Aeronave de inchiriat. Aparatele din aceasta categorie sunt folosite pentru curse charter, ca taxiuri aeriene, pentru fotografieri de la mare altitudine sau pentru alte activitati care au la baza obtinerea de profit.

Tot din aceasta categorie fac parte aparatele de zbor care pot fi inchiriate de catre piloti si cele destinate instruirii. Aceste aparate au, deci, un scop comercial. Aparatele utilizate in scop comercial sunt folosite mai intens decat aparatele de zbor din celelalte categorii.

Aceste ore de zbor suplimentare contribuie la uzura mai accentuata a avioanelor si deci la cresterea riscului de accident.

Totodata, experienta pilotilor variaza de la profesionisti cu multa experienta, angajati in curse charter pe distante mari, si pana la incepatori, care participa la cursuri de pilotaj.

Experienta pilotului are mare importanta in stabilirea primelor de asigurare. In general, cotele primelor de asigurare pentru aparatele de zbor inchiriate sunt mai mari decat pentru aparatele de zbor din celelalte categorii.

Aeronave speciale In aceasta categorie intra avioanele utilitare, folosite pentru tratarea recoltelor cu insecticide, realizarea de fotografii de la mica altitudine, supravegherea conductelor de petrol, vanatoare, stingerea incendiilor (in special a celor declansate in paduri) etc.

Avand in vedere aceste particularitati, in evaluarea contractelor de asigurare trebuie sa se tina seama de specificul activitatii pentru care este folosit aparatul de zbor si de probabilitatea de risc pe care il implica respectiva activitate.

Asigurarea aparatelor de zbor

Inspirandu-se din experienta si traditia asigurarilor maritime, acest tip de asigurare are drept scop protectia proprietarului aparatului de zbor impotriva distrugerilor fizice pe care le poate suferi avionul.

Riscurile de dauna sunt, in multe privinte, asemanatoare expunerilor din navigatia maritima si oceanica.

Atat aparatele de zbor, cat si navele maritime pot avea valori extrem de mari si sunt susceptibile la daune generate de erori umane sau de conditiile meteorologice nefavorabile.

Riscuri asigurate. Cu ani in urma, sfera de acoperire a asigurarilor oferite de societatile de asigurari era restrictionata, in sensul ca furniza protectie numai pentru un numar limitat si strict definit de pericole la care erau expuse aparatele de zbor. De exemplu, incendii, explozii, puternice descarcari electrice in atmosfera, furturi si vandalism. In prezent, societatile de asigurari au adoptat o noua strategie de asigurare, in sensul acceptarii tuturor categoriilor de riscuri. Se disting doua categorii de asigurari:

toate riscurile, in timpul zborului, rularii la sol sau stationarii la sol;

toate riscurile, in timpul stationarii la sol.

Toate riscurile, in timpul zborului, rularii la sol sau stationarii la sol. Aceasta este cea mai cuprinzatoare asigurare. Ea asigura protectie impotriva oricarui risc, indiferent daca avionul se afla la sol sau in aer. In polita de asigurare, conceptul timp de zbor este definit de perioada de timp in care avionul se afla in aer, imediat dupa decolare. Uneori, se poate considera momentul initial cel in care au fost pornite motoarele avionului pentru decolare, iar momentul final acela al opririi motoarelor, dupa aterizarea avionului.

Toate riscurile, in timpul stationarii la sol. Aceasta asigurare preia riscurile care pot aparea la sol, atunci cand avionul nu se afla in miscare, sau cand se misca prin alte mijloace decat prin propria forta de propulsie. De exemplu, avionul poate fi tractat, atunci cand este scos din hangar, sau poate fi impins de un alt autovehicul specializat, atunci cand este introdus in hangar. Unele societati de asigurari prefera alternativa toate riscurile in afara timpului de zbor, ceea ce ar permite includerea situatiei in care avionul ruleaza la sol, sub actiunea propriei forte de propulsie. Asigurarea nu se aplica in situatiile de decolare si aterizare, deoarece ele sunt cuprinse in categoria precedenta de asigurari. In polita de asigurare trebuie mentionat tipul aparatului de zbor, inclusiv sistemul de propulsie si echipamentul de bord (echipamentul pentru navigare si transmisiuni radio).

De obicei, acest echipament se poate afla intr-una din urmatoarele situatii:

Instalat la bordul avionului;

Detasat temporar;

Detasat pentru a fi inlocuit cu un alt echipament.

Acele aparate si echipamente care au fost proiectate si realizate in mod special pentru avionul respectiv sunt considerate parti componente ale aeronavei.

O persoana sau o companie care detine un avion asigurat prin acest tip de polita de asigurare si obtine un nou avion sau il inlocuieste pe cel avut beneficiaza de continuarea asigurarii aeronavei, cu conditia sa anunte aceasta modificare in termenul precizat de societatea de asigurari.

Clauzele contractuale existente se extind si asupra noului aparat de zbor.

Suma de asigurare pentru noul aparat nu va depasi valoarea reala a acestuia.

Asiguratorul acorda despagubiri pentru:

pierderea sau avarierea navei din orice cauza, in timpul zborului, rularii la sol si al stationarii la sol ( cu exceptiile mentionate la excluderi);

avariile provocate aparatului de zbor de masurile de salvare;

cheltuielile facute pentru salvarea, conservarea, transportul aeronavei la cel mai apropiat loc de efectuare a reparatiilor;

cheltuieli facute in vederea micsorarii pagubei, prevenirii extinderii acesteia sau pentru stabilirea cauzelor si determinarea cuantumului pagubei;

eventualele cheltuieli de judecata sau arbitraj, facute de asigurat, cu acordul asiguratorului, pentru formularea pretentiilor fata de terti;

disparitia aeronavei.

Exemplu de asigurare a aeronavei. Proprietarul unui avion are la dispozitie la asigurarea corpului aparatului de zbor una dintre urmatoarele optiuni:

a)    Toate riscurile, in timpul zborului, rularii la sol sau stationarii la sol;

b)   Toate riscurile, in timpul stationarii la sol;

c)    Toate riscurile, in afara timpului de zbor.

Intrebare Care dintre optiunile acestea s-ar putea aplica la fiecare dintre pierderile descrise in continuare?

Aparatul asigurat a suferit o coliziune cu un alt aparat in timp ce rula pe pista, actionat de propriile motoare.

Raspuns Pierderea s-ar putea acoperi cu o asigurare de tipul a) si c).

Aparatul asigurat a suferit o coliziune cu un alt aparat, in timpul decolarii, dar inainte de a se desprinde de sol.

Raspuns Pierderea s-ar putea acoperi numai cu o asigurare de tipul a).

Aparatul asigurat a fost distrus de un incendiu in timp ce se afla in hangar.

Raspuns Pierderea s-ar putea acoperi cu oricare dintre cele trei tipuri de asigurari.

Aparatul asigurat a fost lovit de un vehicul de deservire a aeroportului in timp ce era scos din hangar, cu ajutorul unui vehicul de tractare.

Raspuns Aparent, varianta b) nu s-ar aplica. Totusi, aceasta optiune acopera situatia descrisa, deoarece avionul nu era actionat de propria forta de propulsie.

In timp ce un elicopter se afla in faza premergatoare decolarii, a fost lovit de un avion. Coliziunea s-a produs cand elicea elicopterului se afla in miscare.

Raspuns Pierderea s-ar putea acoperi prin asigurarea de tipul a). De asemenea, se poate aplica si varianta c).

Excluderi. In asigurarea aeronavei exista un numar limitat de excluderi. Cele mai multe dintre acestea sunt comparabile cu cele existente la asigurarea auto casco.

Uzura si deteriorarea treptata Polita de asigurare exclude pierderea sau avarierea aparatului de zbor generate de:

Uzura normala;

Deteriorarea treptata;

Inghet;

Defectiuni ascunse si cele ale partilor mecanice si electrice.

Excluderea nu se aplica daca pierderea este rezultatul direct al unor riscuri care sunt acoperite prin contractul de asigurare.

Rotile si parbrizele. Nu se asigura acoperirea rotilor, cu exceptia cazurilor de furt, vandalism sau alte evenimente care sunt prevazute in contractul de asigurare. Societatea de asigurari nu va plati pentru parbrizele care se sparg ca urmare a inghetarii lor si nici pentru explozia anvelopelor rotilor atasate trenului de aterizare. Totusi, daca in urma spargerii parbrizului se produce un accident, care se soldeaza cu avarierea aparatului de zbor, societatea de asigurari va despagubi pagubele produse, inclusiv parbrizul.

Deturnarea aeronavei. Asigurarea aeronavei nu acopera cazul de deturnare sau de furt al avionului asigurat de catre cineva care are un drept legal de utilizare, conform unui contract de inchiriere, de vanzare conditionata, de vanzare in rate sau conform altor intelegeri legale.

Razboi, confiscare. Asigurarea aeronavei exclude orice pierdere sau avariere in caz de razboi declarat sau nedeclarat, de invazie, de rebeliune sau de capturare si retinere a avionului de catre un guvern. De asemenea, nu se acorda despagubiri pentru:

pierderi suferite in situatia folosirii unor piste si terenuri de aterizare neautorizate, sau care nu prezinta conditii pentru siguranta aterizarii, cu exceptia cazurilor de forta majora;

pierderi generate de transportul de pasageri si marfuri peste numarul de locuri si greutatea admise;

cheltuielile pentru elaborarea studiului tehnico-economic de repunere in functiune a aeronavei, efectuate de asigurat;

pierderi generate de culpa grava sau de actiunea intentionata a asiguratului ori a reprezentantilor sai;

pierderi sau avarieri suferite de aeronava in timp ce aceasta se afla in zbor, fara ca certificatul de aeronavigabilitate sa fie valabil;

pierderi in urma transformarii gresite a aeronavei;

pierderea suferita in perioada cand aparatul de zbor este folosit in scop ilegal, sau in alt mod decat cel conform termenilor din certificatul de aeronavigabilitate;

piederi in urma modificarii sau convertirii aeronavei intr-un alt tip decat cel de la data incheierii asigurarii;

pierderi generate de transferul de interese al asiguratului in legatura cu aeronava, fara existenta consimtamantului scris al asiguratorului;

pierderi indirecte (pierderi de profit etc.);

pierderi produse din cauza zgomotului si/sau poluarii;

pierderi determinate de contaminarea radioactiva;

pierdere suferita in perioada cand aeronava este exploatata in contradictie cu regulile aviatiei civile aplicabile zborurilor instrumentale, reparatiilor, intretinerii, inspectarii, modificarilor si zborilor de zi cu zi si de noapte, avand consimtamantul sau cunostinta asiguratului ori a reprezentantilor acestuia.

Evaluarea daunelor. Pentru evaluarea daunelor se pot folosi urmatoarele metode: 1) estimare in functie de valoarea agreata si 2) estimare in functie de valoarea reala. Valoarea agreata reprezinta valoarea asupra careia au cazut de comun acord cele doua parti ale contractului de asigurare. Aceasta valoare este mentionata, in polita de asigurare, ca limita a daunelor care pot fi acoperite prin asigurarea respectiva. Abordarea este similara cu cea folosita in asigurarea maritima.

Evaluarea pe baza valorii reale se caracterizeaza si ea printr-o limita de asigurare. In aceasta situatie insa societatea de asigurari nu este de acord ca limita de asigurare sa fie reprezentata de valoarea reala a aparatului de zbor, ci de limita precizata in polita de asigurare pentru fiecare risc in parte.

Dauna totala. In cazul unei daune totale, despagubirea depinde de metoda folosita pentru evaluare. Daca polita de asigurare este intocmita pe baza valorii agreate, atunci despagubirea se va face pana la limita agreata, indiferent de valoarea de piata a aeronavei in momentul producerii accidentului. Daca polita de asigurare este intocmita pe baza valorii reale, atunci aceasta valoare se stabileste in momentul accidentului si poate fi mai mica decat limita stipulata in polita de asigurare.

Dauna partiala. In cazul producerii unei daune partiale, trebuie luate in consideratie doua situatii: 1) situatia in care reparatiile sunt efectuate chiar de catre compania care are in proprietate avionul asigurat si 2) situatia in care reparatiile sunt efectuate de catre o alta companie.

Daca reparatiile sunt efectuate chiar de catre asigurat, atunci societatea de asigurari plateste pentru materialele folosite, precum si pentru salariile lucratorilor, dar fara a lua in considerare orele suplimentare.

Daca reparatiile sunt executate de catre o alta companie, atunci se plateste costul efectiv al reparatiilor (excluzandu-se orele suplimentare) si cheltuielile de transport. Cu alte cuvinte, se achita in intregime nota de plata a reparatiilor, mai putin fransiza si orele suplimentare.

Atunci cand costul operatiunilor de salvare, limitare a pagubei, transport, reparatie si punere in functiune depaseste 75% din valoarea asigurata, dauna se considera pierdere totala constructiva.

In anumite situatii, cand se repara aparate de zbor vechi, pentru care nu exista piese de schimb, costul reparatiilor depaseste valoarea aparatului de zbor. De aceea, politele de asigurare contin, in general, o clauza prin care se interzice plata unei despagubiri care sa depaseasca valoarea pierderii totale a aceluiasi aparat de zbor. Cheltuielile cu reparatia aparatelor de zbor cu o anumita vechime sau ceva mai ieftine sunt practic imposibil de acoperit. Pentru a depasi o astfel de situatie, politele de asigurare contin o procedura de despagubire a partilor componente, care se bazeaza pe valoarea relativa procentuala a componentelor respective. De exemplu, daca repararea unui motor reprezinta 15% din costul total, atunci societatea de asigurari va plati pentru repararea lui cel mult 15% din valoarea totala asigurata pentru aparatul de zbor.

Multe polite de asigurare contin o clauza care stipuleaza faptul ca societatea de asigurari poate inlocui aparatul distrus cu unul similar, de aceeasi calitate.

Daca aparatul de zbor a fost inlocuit sau daca societatea de asigurari a platit despagubiri pentru pierderea totala, polita de asigurari prevede ca societatea de asigurari sa preia ceea ce se mai poate salva din aparatul distrus.

Cheltuielile de transport. Polita de asigurare stipuleaza faptul ca, atunci cand este necesar transportul, se vor folosi cele mai ieftine mijloace de transport, indiferent daca este vorba de transportul aparatului avariat sau de transportul unei serii de componente.

Aparatul distrus trebuie transportat la cel mai apropiat centru de reparatii, iar componentele care trebuie inlocuite se achizitioneaza de la cele mai apropiate centre. Pentru transportul aparatului de zbor se despagubeste transportul acestuia de la locul accidentului la centrul de reparatii si intors, pe cel mai scurt drum posibil.

Fransiza. Cele mai multe polite de asigurare a aeronavelor prevad o fransiza deductibila.

Aceasta se foloseste indeosebi pentru aparatele de zbor cu un singur motor din categoria aeronavelor personale si se stabileste ca valoare fixa pentru pagubele produse la sol si ca valoare procentuala pentru pagubele produse in zbor. Sunt posibile si alte combinatii, variind intre fransiza de valoare zero si prima de asigurare mare si, la cealalta extrema, fransiza mare si prima de asigurare mica.

In general, fransizele pentru aeronavele inchiriate sunt mai mari decat acelea pentru aparatele de zbor proprietate personala. Aparatele de zbor mari, cu mai multe motoare, care apartin corporatiilor si care folosesc piloti experimentati se asigura fara a apela la fransize. Reparatiile la astfel de avioane costa foarte mult si deci nu s-ar obtine avantaje semnificative daca s-ar introduce fransize deductibile in politele de asigurare.

Asigurarea de raspundere civila a proprietarului sau utilizatorului unei aeronave

Ca regula generala, raspunderea civila a proprietarului sau operatorului unui aparat de zbor se determina in functie de legislatia existenta in statul in care s-a produs accidentul, sau in statul care are cea mai mare legatura cu accidentul produs, cu exceptia cazului in care exista tratate de colaborare internationale, care reglementeaza acest aspect.

Multe state cer reclamantului sa stabileasca daca neglijenta pilotului sau a proprietarului constituie cauza directa a daunei. Gradul de atentie necesar se stabileste considerandu-se un pilot ideal, cu experienta si calificarea similara pilotului care a gresit, in conditii similare celor in care s-a produs accidentul. Acesta este un standard foarte exigent de evaluare, dar este comparabil cu cele pentru alte profesiuni care implica responsabilitate fata de viata altor persoane.

Conform legislatiei existente in majoritatea tarilor participante la traficul aviatic, proprietarul avionului are si el o serie de responsabilitati legale, in sensul obligatiei de a acorda atentia cuvenita intretinerii aparatului de zbor. Acest lucru este valabil indiferent daca proprietarul este si pilotul aparatului de zbor, sau nu. In multe procese care au rezultat in urma unor accidente aviatice, in special atunci cand conditiile atmosferice nefavorabile nu au fost singura cauza a accidentului, reclamantii au solicitat despagubiri de la toti factorii implicati: pilotul, proprietarul si constructorul aparatului de zbor.

Experienta a demonstrat ca in astfel de situatii instanta de judecata decide in favoarea reclamantului sau a reclamantilor.

Tipuri de asigurari de raspundere civila de aviatie. Asigurarea de raspundere civila de aviatie ofera detinatorului politei de asigurare protectie pentru raspunderea legala fata de cei care au suferit vatamari corporale sau daune. Sunt disponibile urmatoarele tipuri de asigurari:

Asigurare de raspundere civila pentru vatamari corporale suferite de alte persoane decat pasagerii. Acest tip de asigurare ofera protectie celui asigurat pentru raspunderea legala, in cazul producerii unor vatamari corporale, imbolnaviri, a stresului psihic sau decesului persoanelor aflate la bord, altele decat pasagerii. Vatamarea corporala, imbolnavirea, stresul psihic si alte consecinte trebuie sa fie rezultatul direct al accidentului aviatic pentru care sunt raspunzatori proprietarii aparatului de zbor, cei care il exploateaza si il intretin.

Asigurare de raspundere civila pentru vatamari corporale suferite de pasageri. Acest tip de asigurare este similar cu cel descris mai inainte, dar se aplica numai pentru prejudiciile aduse pasagerilor in caz de accident. Pasagerii se pot afla intr-una din urmatoarele situatii: a) se afla la bordul avionului in momentul accidentului; b) se urca in avion in vederea decolarii acestuia sau c) coboara din avion dupa aterizarea acestuia.

Asigurare de raspundere civila pentru avarierea bunurilor. Avarierea bunurilor trebuie sa fi fost cauzata de un accident aviatic, detinerea in proprietate a unui aparat de zbor asigurat, din folosirea sau intretinerea lui.

Asiguratorul acorda despagubiri si pentru: cheltuielile necesare pentru procurarea obiectelor de stricta necesitate, in cazul sosirii cu intarziere a bagajelor, cheltuielile necesare facute cu salvarea pasagerilor, a bagajelor si a marfurilor transportate, precum si a persoanelor si a bunurilor din afara aeronavei, sau pentru micsorarea si prevenirea extinderii pagubei, ori pentru cheltuielile de judecata, arbitraj, facute de asigurat in scopul reducerii pretentiilor la despagubire ori in scopul formularii pretentiilor fata de terti.

Excluderi in asigurarea de raspundere civila. Aceste excluderi sunt similare celor considerate in asigurarea de raspundere civila din domeniile maritim si auto.

Dintre acestea, cele mai importante sunt:

Vatamari corporale ale unui angajat al asiguratului.

Folosirea terenurilor de aterizare neautorizate, cu exceptia cazurilor de forta majora.

Pagube produse bunurilor detinute, utilizate sau aflate in custodia celui asigurat.

Vatamari corporale intentionate, cu exceptia cazului in care se incearca prevenirea deturnarii avionului.

Orice obligatie ce decurge dintr-o lege de asigurare a fortei de munca, de protectie sociala sau orice alta lege similara.

Pretentiile de despagubire rezultand din daune morale.

Pierderi indirecte.

Actiunea intentionata sau culpa grava a asiguratului.

Amenzile de orice fel si cheltuielile penale la care ar fi condamnat asiguratul, precum si cheltuielile de executare a hotararilor privind plata despagubirilor.

Daune cauzate de sau rezultate din: orice detonare in scopuri ostile a oricarei arme de razboi care foloseste fisiunea sau fuziunea nucleara ori alte reactii, forte sau materiale radioactive; razboi, insurectie, invazie, rebeliune; greve, revolte, tulburari civile; confiscare, nationalizare, rechizitionare, masuri dictate de guvern, sau de o autoritate publica, ori prin lege martiala.

Folosirea aeronavei in alte scopuri decat in cele indicate in polita de asigurare.

Pilotarea aeronavei de catre persoanele care nu poseda brevet de pilot pentru categoria si tipul aeronavei respective, ori deservirea aeronavei de personal tehnic nespecializat, care nu poseda brevete corespunzatoare.

Zborurile de proba dupa constructie sau reconstructie.

Gararea, sau parasirea aeronavei in afara spatiilor special rezervate de pe aeroporturi, fara luarea masurilor corespunzatoare pentru securitatea ei.

Folosirea temporara a unui alt avion. Daca un avion asigurat este scos din functiune datorita defectiunilor produse, a reparatiilor necesare, sau pur si simplu datorita pierderii lui, contractul de asigurare de raspundere civila poate, in mod normal, acoperi cheltuielile de utilizare a unui alt avion, ce substituie temporar avionul asigurat indisponibil.

Achizitionarea unui nou avion. Persoana sau organizatia care si-a asigurat aparatul de zbor pentru raspundere civila poate beneficia de aceasta asigurare atunci cand achizitioneaza un nou avion.

Pentru noul aparat achizitionat se ofera aceeasi acoperire si aceleasi limite de asigurare.

Limite in asigurarea de raspundere civila. Societatea de asigurari impune anumite limite pentru asigurarea de raspundere civila, limite ce sunt stabilite pentru fiecare tip de pierderi in parte.

Prezentam, in continuare, un exemplu preluat din industria asigurarilor din SUA:

Asigurari complementare. O data cu asigurarile de aviatie se pot incheia si o serie de asigurari complementare. Dintre acestea, vom mentiona numai pe cele mai importante, respectiv asigurarea medicala si asigurarea de raspundere civila asumata.

In acest context, asigurarea medicala este similara celei din categoria asigurarilor auto. In mod normal, asigurarea medicala se incheie pentru aparatele de zbor care nu intra in categoria celor inchiriate si se refera la raspunderea fata de vatamarile corporale ale pasagerilor. Aceasta asigurare prevede despagubiri pentru cheltuielile medicale rezonabile, pentru interventii chirurgicale, spitalizare si convalescenta. In caz de deces, asiguratorul plateste cheltuielile funerare. Despagubirile se acorda indiferent cine poarta raspunderea legala pentru accidentul aviatic. Pentru societatea de asigurari, asigurarea medicala este deosebit de utila, deoarece persoanele care au suferit vatamari corporale intr-un accident aviatic si carora li s-au platit cheltuielile medicale nu mai au de ce sa dea in judecata pe cei responsabili de producerea accidentului aviatic. Asigurarea de raspundere civila asumata este specifica asigurarilor aviatice. Aceasta asigurare prevede ca, in caz de accident aviatic, daca o persoana isi pierde viata, vederea sau membrele, societatea de asigurari sa plateasca insotitorului sau supravietuitorului o despagubire care nu depaseste limita stabilita prin contract, in urmatoarele conditii:

Solicitarea vine din partea asiguratului.

Cel care primeste banii elibereaza persoana fizica sau juridica asigurata de raspunderea civila privind accidentul.

Cu alte cuvinte, asigurarea de raspundere civila asumata urmareste sa "dezamorseze" intentia persoanelor vatamate in accidentul aviatic de a da in judecata pe cei responsabili de accident. Prin aceasta se evita procesele costisitoare la care s-ar ajunge in mod normal. O limita obisnuita pentru asigurarea de raspundere civila asumata, in SUA, este de aproximativ 500.000 de dolari pentru fiecare persoana. Cel care primeste despagubirea trebuie sa se angajeze in scris ca nu va da in judecata asiguratul.

Asigurari maritime

Asigurarea maritima, ca ramura a asigurarilor de bunuri, protejeaza navele maritime si fluviale, celelalte ambarcatiuni si instalatii folosite in porturi, precum si incarcatura acestora impotriva unui complex de riscuri.

Riscurile maritime au ca efect anumite daune, a caror probabilitate este mai mult sau mai putin cunoscuta, dar in nici un caz nu se apropie de certitudine. Prin natura sa, asigurarea este chemata sa compenseze daunele posibile si nu pe cele inevitabile. De exemplu, evaporarea lichidelor, uscarea cerealelor, moartea naturala a vietatilor etc. sunt rezulatul unor procese fizico-chimice interne, care tin de natura acestor bunuri, sunt proprii acestora si din acest motiv, nu sunt riscuri asigurabile. Daca insa armatorul nu respecta normele tehnice obligatorii care asigura transportul in bune conditii al unor marfuri, atunci dauna, chiar daca a aparut ca urmare a insusirilor fizico-chimice ale marfii, va fi pusa in sarcina armatorului si va face obiectul acoperirii prin asigurare pentru proprietarul marfii, deoarece in acest caz paguba putea fi evitata.

Un alt risc in asigurarea maritima este expedierea navei in stare de nenavigabilitate. Practica internationala a consacrat in aceasta privinta principiul, potrivit caruia asiguratorul este eliberat de orice raspundere numai atunci cand starea de nenavigabilitate a navei a fost determinata de defecte ascunse. In cazul in care starea de nenavigabilitate a navei era cunoscuta armatorului si el a expediat totusi nava in voiaj, atunci daunele produse nu formeaza obiectul acoperirii prin asigurare. Starea de nenavigabilitate a navei pune in pericol atat nava, cat si marfa aflata la bordul sau. Uzantele internationale au consacrat regula, potrivit careia asiguratorul este eliberat de orice raspundere pentru acoperirea daunelor generate de starea de nenavigabilitate a navei doar in cazul contractelor de asigurare a navei si nu se extinde asupra contractelor de asigurare a marfurilor. Totusi, daca asiguratul (proprietarul marfii) a favorizat culpa armatorului vinovat de starea de nenavigabilitate a navei (de exemplu, cunoscand starea de nenavigabilitate a navei nu a comunicat acest fapt asiguratorului), asiguratorul va fi eliberat de obligatia despagubirii.

Dezvoltarea stiintei si tehnicii in domeniul nuclear a adus cu sine riscurile atomice ale caror consecinte pot fi extrem de pagubitoare. Aceste riscuri sunt excluse atat din contractele de asigurare a navelor, cat si din contractele de asigurare a marfurilor aflate la bordul acestora. Nu se acopera prin asigurare nici daunele produse navei de transportul materiilor radioactive si nici daunele suferite de proprietarii marfurilor transportate de o nava propulsata cu ajutorul energiei atomice. O alta categorie de riscuri excluse din asigurarea maritima sunt riscurile de razboi.

Asigurarea protejeaza patrimoniul asiguratului, dar nu il elibereaza pe acesta de obligatia de a manifesta grija necesara pentru pastrarea bunului asigurat. Tocmai de aceea asiguratorul nu raspunde pentru daunele care au aparut ca urmare a actului intentionat sau a imprudentei grave a asiguratului.

In concluzie, ca regula generala, asiguratorul se elibereaza de raspundere pentru acoperirea daunelor generate de cauze a caror manifestare este certa sau se apropie de certitudine, asa cum sunt: insusirile naturale ale bunului asigurat; incarcarea, fara stirea asiguratului, a unor obiecte sau substante periculoase (explozive, toxice etc.); proprietatile daunatoare ale energiei atomice; actiunile si masurile cu caracter militar; actiunea premeditata a asiguratului, expeditorului, primitorului si reprezentantilor acestora; arestul navei. Asemenea limitari de raspundere se extind atat asupra contractelor de asigurare a navei, cat si asupra contractelor de asigurare a marfurilor. In plus, legat de asigurarea navelor, asiguratorul se elibereaza de raspunderea pentru daunele care au aparut ca urmare a starii de nenavigabilitate a navei, sau a fortarii gheturilor (cu exceptia spargatoarelor de gheata). Limitari suplimentare ale raspunderii asiguratorului, in cazul asigurarii marfurilor sunt: ambalarea sau impachetarea necorespunzatoare a marfii; expedierea marfii in stare deteriorata; vatamarea marfii prin actiunea viermilor, rozatoarelor, insectelor etc.

Trebuie subliniat faptul ca asemenea limitari nu au un caracter absolut. Asiguratorul poate lua asupra sa si raspunderea pentru unele riscuri excluse, cum este riscul de razboi. De aceea, regulile privind eliberarea asiguratorului de raspunderea pentru daunele pricinuite de anumite riscuri trebuie sa fie intelese in sensul ca riscurile respective nu sunt acoperite in conditii obisnuite de asigurare. Totusi, ele pot fi acoperite in conditii speciale, in schimbul unor prime de asigurare deosebite si prin forme de asigurare specifice. De exemplu, asigurarea armatorului pentru consecintele care rezulta din incalcarea contractului de transport si care fac obiectul asigurarii prin intermediul Cluburilor de protectie si indemnizare (cluburi P&I). Astfel, putem spune ca, din punctul de vedere al conditiilor de asigurare, riscurile pot fi asigurabile si neasigurabile. La randul lor, riscurile asigurabile pot fi generale si speciale. Riscurile generale sunt acoperite prin conditii obisnuite de asigurare, in timp ce riscurile specifice se trateaza diferit, de la caz la caz, si in forme specifice de asigurare.

In urma producerii unui risc asigurat, se inregistreaza anumite pagube, denumite, in practica asigurarilor maritime, avarii.

Avaria reprezinta o paguba materiala sau degradarea unui obiect, indiferent de marimea sau de cauza acesteia. Pierderea obiectului considerat poate sa fie totala (de exemplu, scufundarea navei) sau partiala (de exemplu, deteriorarea marfurilor transportate).

Din punct de vedere al asigurarilor, se face distinctie intre avaria particulara si avaria comuna.

Avaria particulara se caracterizeaza prin faptul ca paguba materiala adusa unor bunuri este consecinta directa a fortei majore (furtuna, incendiu etc.), a unei greseli de navigatie (abordaj, coliziune etc.), sau a viciilor proprii bunurilor respective. Pagubele rezultate din avaria particulara privesc interesul uneia dintre partile participante la expeditia maritima. Avaria particulara are un caracter accidental si este efectul unor riscuri produse in afara vointei oamenilor.

Avaria comuna reprezinta cheltuiala extraordinara sau sacrificiul realizat in mod intentionat si rational pentru salvarea de la pericolul care ameninta interesele tuturor celor care participau la expeditia maritima.

Pentru ca o paguba sau o cheltuiala sa fie acceptata ca avarie comuna, trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

sa fie intentionata si rationala;

actiunea sa aiba drept scop salvarea de la o primejdie comuna a navei, a incarcaturii acesteia, precum si a navlului; acest sacrificiu sa fie neaparat necesar;

sacrificiul sa fie real (de exemplu, sa nu fie vorba de aruncarea peste bord a unor obiecte considerate ca lipsite de valoare);

actiunea sa aiba loc in conditii exceptionale, si nu in conditii normale de navigabilitate;

sacrificarea voluntara a unei parti din averea aflata in pericol, cheltuielile de salvare, ca si toate cheltuielile ce intra in avaria comuna, se suporta atat de bunurile salvate, cat si de cele sacrificate, in mod proportional, cu valoarea lor neta, la data si la locul unde expeditia maritima s-a incheiat.

In adoptarea masurilor ce determina avaria comuna trebuie sa se faca dovada ca acestea sunt in interesul navei, incarcaturii si navlului. Daca s-au efectuat cheltuieli de avarie comuna inainte ca marfa sa fie incarcata pe nava, acestea vor fi decontate ca avarie particulara, deoarece ele nu au fost efectuate in interesul comun al participantilor la aventura maritima, ci numai in interesul navei.

Stabilirea caracterului avariei este foarte importanta, deoarece regimul de decontare a pagubelor difera, in functie de natura avariei. In cazul avariei particulare, paguba se suporta fie de nava, fie de incarcatura, in functie de bunul care a fost supus avariei sau pentru care s-au facut cheltuielile de salvare.

In cazul avariei comune, paguba suferita, in urma masurilor luate in mod constient si rational, se repartizeaza intre cele trei interese. Adica intre nava, incarcatura si navlu. Cheltuielile extraordinare pe care le-ar ocaziona armatorul in legatura cu avaria comuna pot fi asigurate. Printre aceste cheltuieli se numara:

cheltuieli portuare efectuate in portul de refugiu;

reparatiile la nava efectuate in portul de refugiu;

salariile si retributia aferenta orelor suplimentare cuvenite echipajului navei;

intretinerea echipajului si combustibilul consumat;

remorcarea pana la al doilea port de refugiu sau pana la destinatie;

inchirierea pompelor pentru voiaj;

cheltuielile de dispasa;

costul asigurarii.

Regulile referitoare la avaria comuna sunt cele recunoscute pe piata internationala a asigurarilor sub denumirea de Regulile York-Anvers.

Inainte de predarea marfurilor transportate cu o nava in avarie comuna, comandantul navei solicita un document numit obligatie / angajament de contributie (la avaria comuna), prin care primitorii marfurilor transportate se obliga sa contribuie la acoperirea pagubelor si cheltuielile facute, in mod deliberat, de catre capitan pentru salvarea comuna a navei si incarcaturii. Pe langa acest document, primitorii marfurilor sunt obligati sa depuna o garantie de avarie comuna, din care urmeaza sa se acopere contributia incarcaturii la avaria comuna. In cazul in care obligatia de contributie este semnata si de asiguratorul incarcaturii, armatorul renunta, de regula, la solicitarea garantiei. Pagubele si cheltuielile ocazionate de avaria comuna sunt estimate si repartizate de catre specialisti denumiti dispasori. Documentul de lichidare al avariei comune poarta denumirea de dispasa. In asigurarea maritima, pierderea vizeaza atat nava, cat si incarcatura si poate sa fie totala sau partiala. Dauna partiala reprezinta o paguba produsa de un risc asigurat la nava sau la incarcatura, care nu este atat de mare incat bunul asigurat sa fie considerat pierdere totala. Pierderea totala poate sa fie reala sau prezumata. O nava este considerata pierdere totala reala atunci cand este complet avariata sau atat de avariata incat nu mai poate fi reparata sau cand costul reparatiei necesare ar depasi valoarea comerciala a navei. Pierderea totala reala a unei nave poate fi provocata de scufundarea, distrugerea sau disparitia fara urme in mare. In ceea ce priveste incarcatura, se considera pierdere totala reala a acesteia, disparitia marfii in urma scufundarii navei ori a incendiului, deteriorarea completa a acesteia sau intr-o asemenea masura incat, din punct de vedere comercial, ea nu mai poate fi valorificata, nefiind reconditionabila.

Pierderea totala prezumata se caracterizeaza prin aceea ca nava exista si poate fi salvata si reparata, dar ea este atat de grav avariata, incat operatiile de salvarea si reparare, daca s-ar efectua, ar reclama cheltuieli extrem de mari, care ar depasi valoarea asigurata a navei.

In practica asigurarilor, pierderea totala prezumata este determinata in functie de urmatoarele criterii:

cand nava este abandonata in mod deliberat, din cauza ca pierderea ei totala reala apare ca inevitabila;

cand nava nu poate fi salvata de la o pierdere totala reala, fara o cheltuiala care ar depasi valoarea ei comerciala;

cand nava este atat de avariata, incat costul reparatiilor ar depasi valoarea pe care ar avea-o dupa reparatie sau valoarea asigurata.

In practica, se foloseste o clauza care prevede dreptul asiguratului de a considera nava pierdere totala prezumata, atunci cand valoarea reparatiilor depaseste trei patrimi din valoarea reala sau din valoarea de asigurare a navei. Asiguratul are posibilitatea sa opteze pentru una din urmatoarele solutii:

a.       sa considere paguba drept avarie partiala si sa pastreze nava, primind de la asigurator, cu titlu de despagubire, o suma egala cu valoarea estimata a pagubei;

b.      sa abandoneze nava asiguratorului, ca si cum ar fi o pierdere totala reala si sa primeasca, drept despagubire, valoarea asigurata.

Asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului maritim

Obiectul asigurarii. Acest tip de asigurare este denumit in practica cargo si cuprinde bunurile care fac obiectul unui transport international de marfuri; se incheie pentru valoarea bunurilor respective, inclusiv cheltuielile de transport, taxele vamale si alte cheltuieli asemanatoare.

In practica internationala a asigurarilor, sunt consacrate trei conditii de asigurare stabilite in functie de riscurile acoperite, cunoscute sub denumirea de "A", "B" si "C". Aceste conditii se deosebesc intre ele dupa sfera de cuprindere a riscurilor in asigurare.

Conditia A este cea mai cuprinzatoare. In baza acestei conditii sunt acoperite toate riscurile de pierdere sau avariere a bunului asigurat, cu exceptia unor riscuri prezentate separat.

Conditia B acopera, cu aceleasi exceptii ca si la conditia A, pierderea si avaria bunului asigurat, cauzate de:

incendiu sau explozie;

esuarea, scufundarea sau rasturnarea navei sau ambarcatiunii;

coliziunea sau contactul navei cu un obiect exterior, altul decat apa;

descarcarea marfii intr-un loc de refugiu;

cutremur de pamant, eruptie vulcanica sau trasnet;

sacrificiul in avaria comuna;

aruncarea peste bord sau luarea de valuri;

intrarea apei de mare, de lac sau de rau in nava, ambarcatiune, cala, container etc.;

dauna totala a unui colet pierdut peste bord sau cazut, in timpul incarcarii sau descarcarii pe si de pe nava.

Conditia C acopera pierderea si avaria la bunul asigurat, cauzate de riscurile mentionate la conditia B, cu urmatoarele exceptii:

cutremurul de pamant, eruptia vulcanica sau trasnetul;

luarea de valuri;

intrarea apei de mare in nava;

dauna totala a unui colet pierdut peste bord sau cazut in timpul incarcarii sau descarcarii pe si de pe nava.

Asigurarile incheiate in conditiile A, B si C mai acopera:

cheltuielile si contributiile la avaria comuna si/sau cheltuielile de salvare, platite de asigurat, stabilite conform contractului de navlosire si/sau legii aplicabile, daca acestea au fost facute pentru sau in legatura cu inlaturarea unei pierderi cauzate de orice eveniment;

suma ce reprezinta proportia raspunderii stabilite, conform clauzei culpa comuna in caz de coliziune, daca aceasta clauza este prevazuta in contractul de navlosire.

Pierderea si avaria bunului asigurat ca urmare a unui furt, jaf si nelivrare a unui colet intreg pot fi acoperite prin asigurare, in masura in care contractul de asigurare cargo prevede o conditie speciala in acest sens.

In baza conditiei riscuri de depozitare, se acopera pierderea si avaria bunului asigurat cauzate de riscurile generale, precum si de furt prin efractie.

Riscurile excluse in cazul conditiilor de asigurare A, B si C, precum si in conditiile riscuri de furt, jaf si nelivrare si riscuri de depozitare, sunt:

I. Pierderea , avaria si cheltuiala rezultand din sau provocate de:

comportarea necorespunzatoare voita a asiguratului;

scurgerea ordinara, pierderea uzuala in greutate sau volum ori uzura normala a bunului asigurat;

ambalarea si pregatirea insuficienta sau necorespunzatoare a bunului asigurat;

viciul propriu sau natura bunului asigurat;

intarzierea directa a navei, chiar daca aceasta este determinata de un risc asigurat;

pierderea voiajului sau a calatoriei;

insolvabilitatea sau neindeplinirea obligatiilor financiare de catre proprietarii, administratorii, navlositorii sau operatorii navei;

utilizarea oricarei arme de razboi care foloseste fisiunea si/sau fuziunea atomica, nucleara sau o reactie asemanatoare;

contaminarea radioactiva;

starea de nenavigabilitate a navei.

II. Pierderea, avaria sau cheltuiala provocate de:

razboi, razboi civil, revolutie, rebeliune, insurectie sau conflicte civile rezultand din acestea sau orice act ostil al sau impotriva unei puteri beligerante;

capturare, sechestrare, arestare, retinere sau detentie (cu exceptia pirateriei), tentativa de a le face si consecintele acestora;

mine, torpile, bombe sau alte arme abandonate.

III. Pierderea, avaria si cheltuiala provocate de:

grevisti, persoane care participa la tulburari, revolutie sau miscari civile;

greve, tulburari, revolte sau miscari civile;

orice terorist sau orice persoana care actioneaza din ratiuni politice.

Contractul de asigurare cargo se poate incheia si in conditia riscuri de razboi sau riscuri de greve, care acopera riscurile de la litera b) respectiv c) de mai sus, precum si cheltuielile si contributiile la avaria comuna si/sau cheltuielile de salvare.

Suma asigurata. Intr-un contract de asigurare maritima, suma asigurata poate fi formata din:

valoarea bunului potrivit facturii sau, in lipsa acesteia, valoarea de piata a bunului la locul de expediere in momentul incheierii asigurarii;

costul transportului, al asigurarii, precum si alte costuri legate de transportul bunului si necuprinse in valoarea facturii;

cheltuielile si taxele vamale;

supraasigurare de 10% din valoarea bunului, pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevazute la incheierea asigurarii.

Durata asigurarii. In contractele de asigurare a marfurilor in timpul transportului maritim, nu exista o limita de timp bine precizata ca durata a asigurarii, ci potrivit practicii internationale se aplica principiul duratei transportului de la depozit la depozit. Acest lucru presupune ca marfurile sunt asigurate din momentul in care au parasit depozitul sau magazia din localitatea de expeditie, mentionata in contract, si continua pe toata durata transportului, inclusiv a transbordarilor obisnuite, pana cand au fost descarcate de pe nava in portul de destinatie.

De asemenea, asigurarea continua in cursul obisnuit al transportului, al intarzierii care este in afara controlului asiguratului, al devierii, descarcarii fortate, depozitarii, reexpedierii sau transbordarii, precum si in cursul schimbarii voiajului, intervenite din exercitarea unui drept acordat armatorilor sau navlositorilor in cadrul contractului de navlosire.

Raspunderea asiguratorului. Raspunderea asiguratorului incepe in momentul in care bunul asigurat paraseste depozitul indicat in contractul de asigurare si inceteaza in una din urmatoarele situatii:

cand bunul asigurat este livrat la depozitul destinatarului;

cand bunul este livrat la alt depozit sau loc de depozitare, pe care asiguratul se decide sa-l foloseasca pentru depozitare, alocare sau distributie;

cand contractul de transport se termina in alt port sau loc decat destinatia specificata in contractul de asigurare, sau transportul se termina in alt fel, inainte de livrarea bunului la depozitul destinatarului;

la expirarea a 60 de zile de la terminarea descarcarii bunului de pe mijlocul de transport maritim in portul final, intermediar sau de refugiu.

Principiul existentei acoperirii prin asigurare pe tot parcursul transportului este justificat de faptul ca, de regula, vanzatorul preda marfa spre expediere transportatorului, care se ingrijeste de manipularile sau eventualele transbordari si reexpedieri, astfel incat, in toata perioada, proprietarii marfurilor sa aiba siguranta continuitatii asigurarii. Pe acelasi principiu, este acoperit si eventualul voiaj de deviere, in caz de forta majora sau alte cauze, stabilit de comandantul navei, precum si descarcarea fortata intr-un alt loc pe parcurs, pana la destinatie.

Locul asigurarii. La asigurarile de transport, locul asigurarii este oriunde se afla bunul asigurat in timpul perioadei de asigurare (in timpul transportului).

Asiguratul are obligatia sa anunte pe asigurator ori de cate ori intervin elemente noi, necunoscute de asigurator in momentul incheierii asigurarii, cum ar fi: schimbarea rutei, a locului de transbordare sau de destinatie, intarzieri in expedierea incarcaturii, incarcarea unor marfuri pe puntea navei, in loc de hambare etc. Atunci cand asiguratul ascunde asiguratorului o serie de elemente, pe care daca le-ar fi cunoscut acesta nu ar fi acceptat primirea in asigurare a marfurilor, contractul este lovit de nulitate.

Despagubirea. Pentru compensarea pagubelor materiale cauzate marfurilor prin producerea unui risc asigurat, asiguratorul plateste o despagubire care insumeaza atat prejudiciul direct, cauzat prin distrugerea sau avarierea bunurilor, cat si cheltuielile judicios facute pentru salvarea bunurilor, pastrarea resturilor ramase dupa eveniment, precum si cheltuielile in vederea reconditionarii bunului avariat.

Marimea daunei se determina in functie de urmatoarele elemente care, dupa caz,

se aduna

valoarea bunurilor distruse in intregime;

volumul cheltuielilor ocazionate de reconditionarea bunurilor avariate partial;

volumul cheltuielilor pentru salvarea bunurilor si pastrarea celor ramase.

se scad

valoarea recuperarilor care mai prezinta o valoare si pot fi valorificate;

fransiza, potrivit conditiilor de asigurare.

Asigurarea marfurilor in timpul transportului se incheie pe principiul proportionalitatii care presupune ca, atunci cand marfurile au fost asigurate la o valoare mai mica decat cea reala (subasigurare), despagubirea acordata va fi mai mica decat dauna, fiind calculata proportional cu raportul dintre valoarea asigurata si valoarea reala a marfurilor.

Pentru acordarea despagubirii, asiguratorul desemneaza un reprezentant numit comisar de avarie care va constata, stabili valoarea daunei si va lua toate masurile necesare pentru limitarea pagubei. Comisarul de avarie va intocmi un raport de expertiza denumit certificat de avarie, in care sunt descrise atat detaliile transportului, cat si cauza si marimea daunei. Pretentiile de despagubire se justifica prin documentul de constatare a daunei, iar dreptul de incasare a despagubirii se dovedeste prin prezentarea documentului de transport, factura furnizorului si polita de asigurare.

Drepturile si obligatiile din polita de asigurare pot fi transmise altei persoane prin andosare.

Asigurarea navelor maritime si fluviale

Obiectul asigurarii. In practica, asigurarea navelor maritime si fluviale este denumita asigurare casco si cuprinde navele comerciale, navele de pescuit si navele colectoare, precum si alte ambarcatiuni, instalatii si utilaje plutitoare, asimilate navelor, cum sunt remorcherele, macaralele plutitoare, salupele, slepurile etc.

Asigurarea cargo se poate incheia in una din urmatoarele conditii:

Pierdere totala, avarii si raspundere pentru coliziuni - ofera cea mai larga protectie asiguratului, acoperind pierderea totala, pierderile si avariile la nava, contributia la avaria comuna, raspunderea pentru coliziunea navei asigurate cu alte nave, obiecte plutitoare si alte obiecte fixe ori plutitoare si cheltuielile decurgand din acestea;

Pierdere totala, avarie comuna si raspundere pentru coliziuni - ofera o acoperire mai limitata decat clauza de mai inainte, nefiind acoperite pierderile si avariile la nava;

Pierdere totala - acopera pierderea totala a navei, cheltuielile de salvare si alte cheltuieli ce decurg din aceasta;

Pierdere totala si avarii - acopera pierderea totala, pierderile si avariile la nava, precum si contributia la avaria comuna;

Pierdere totala si avarie comuna - acopera pierderea totala a navei, precum si contributia la avaria comuna si cheltuielile de salvare;

Asigurarea navelor aflate in constructie in santierele navale.

In baza conditiilor de mai sus, asiguratorul acorda despagubiri pentru:

I. Pagubele produse navei de urmatoarele riscuri:

pericole ale marilor, fluviilor, lacurilor sau altor cai navigabile;

incendiu, explozie;

furt comis de catre persoane din afara navei;

aruncare peste bord si luare de valuri;

piraterie;

coliziune cu nava, avion sau alte obiecte similare ori obiecte care cad din acestea, mijloc de transport, echipamente sau instalatii de doc sau portuare;

coliziune cu cheu, doc uscat sau de alt fel, cala de constructie, cala de lansare, suport de carenaj, ponton, mol, dig, platforma, geamandura, cablu telegrafic sau orice alt obiect fix sau plutitor, inclusiv gheata plutitoare;

cutremur de pamant, eruptie vulcanica sau trasnet;

accidente la incarcarea, descarcarea sau miscarea incarcaturii ori a combustibilului;

spargerea caldarilor sau a instalatiilor si orice avarie provocata de un defect la masini sau la corpul navei;

masuri de salvare a navei;

masuri luate de autoritati pentru prevenirea si micsorarea pericolului
de poluare sau al amenintarii cu poluarea, rezultand direct din avaria
la nava;

eroare de navigatie;

neglijenta comandantului, a ofiterilor, a echipajului sau a pilotilor;

neglijenta reparatorilor sau a navlositorilor, cu conditia ca acestia sa nu fie asiguratul;

barateria comandantului, a ofiterilor sau a echipajului, cu conditia ca paguba sa nu fie rezultatul lipsei de diligenta a asiguratului, a armatorului sau a administratorului navei.

II. Cheltuielile necesare si economicoase pentru prevenirea pagubei, micsorarea pagubei produse, stabilirea imprejurarilor, cauzelor, efectelor, realitatii daunei si intinderea acesteia;

III. Retributiile de salvare sau asistenta acordata navei, inclusiv cheltuielile cu expertii, avocatii de judecata sau de arbitraj si altele asemanatoare pentru stabilirea acesteia;

IV. Cheltuieli reprezentand contributia navei la avaria comuna, inclusiv cele cu expertii, avocatii de judecata sau de arbitraj pentru stabilirea contributiei;

V. Sumele care cad in sarcina asiguratului cand, ca urmare a coliziunii navei asigurate cu alte nave, instalatii portuare, alte obiecte fixe sau plutitoare, acesta este raspunzator pentru:

pierdere sau avariere la alta nava sau bun de pe aceasta, instalatie portuara sau orice obiect fix sau plutitor;

intarzierea sau pierderea de folosinta a altei nave sau bun de pe aceasta instalatie portuara sau orice obiect fix sau plutitor;

avarie comuna, remorcaj sau salvare in baza unui contract , a altei nave sau bun de pe aceasta instalatie portuara sau orice obiect fix sau plutitor.

In cazul asigurarii incheiate in conditia "Pierdere totala", asiguratorul nu despagubeste cheltuielile de la punctele IV si V.

Asiguratorul nu acorda despagubiri pentru:

uzura normala, deteriorarea treptata si defectele ascunse ale corpului navei, ale masinilor sau ale celorlalte parti componente ale navei, precum si defectarea sau incetarea functionarii partilor electrice sau mecanice ale acesteia;

pagubele produse de fortarea ghetei, cu exceptia navelor care au destinatia de spargatoare de gheata;

scoaterea si indepartarea epavei;

pierderi si avarii la incarcatura transportata in baza unui contract sau la bunuri personale, cu exceptia celor de pe alta nava, cu care nava asigurata intra in coliziune;

salariile, retributiile si intretinerea comandantului, a ofiterilor si a echipajului, cu exceptia cazurilor de avarie comuna;

pierderi de vieti omenesti, daune corporale sau imbolnaviri;

pagube indirecte ca: pierderea venitului, despagubiri datorate intarzierii transportului, chiar daca sunt urmare a unui risc cuprins in asigurare;

pierderi si avarii la inventarul mijloacelor fixe si al mijloacelor circulante materiale, aflate la bordul navei, inclusiv buncarul, lubrifianti si plasele de pescuit;

pierderi si avarii la incarcatura aflata la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv productia de peste;

pagubele produse navei de riscurile de razboi;

neincasarea navlului, a contributiei la avaria comuna si a altor sume cheltuite in legatura cu exploatarea navei.

Suma asigurata. Nava se asigura pentru suma declarata de asigurat si agreata de asigurator si care nu trebuie sa fie inferioara valorii de inlocuire sau sa depaseasca valoarea din nou a unei nave similare la data incheierii asigurarii.

Suplimentar, la suma asigurata a navei, se poate asigura pana la 25% din valoarea navei pentru:

cazul de pierdere totala;

acoperirea diferentelor ce ar putea rezulta din aplicarea raportului dintre suma asigurata si valoarea navei, stabilita pentru cazurile de salvare sau contributie la avaria comuna.

In baza acestei asigurari suplimentare si tinand cont ca asigurarea se incheie pe principiul proportionalitatii, daca in momentul producerii daunei valoarea navei depaseste suma asigurata, nu se va aplica proportia la stabilirea contributiei la avaria comuna si la cheltuielile de salvare, in limita sumei asigurate; de asemenea, se va plati valoarea majorata a navei, in limita asigurarii suplimentare, in caz de pierdere totala.

Durata asigurarii. Asigurarea casco se poate incheia pentru o singura calatorie sau pentru calatoriile pe care nava urmeaza sa le efectueze intr-o anumita perioada de timp.

Raspunderea asiguratorului. Raspunderea asiguratorului pentru orice dauna la nava se limiteaza la suma asigurata.

In caz de pierdere totala, se plateste suma asigurata si suma asigurata suplimentar. Este considerata pierdere totala constructiva a navei atunci cand costul repunerii sale in folosinta depaseste 3/4 din suma asigurata. Nava se considera disparuta, in situatia in care timp de 180 de zile de la data ultimei stiri primite de la aceasta, nu s-a mai reusit a se obtine o informatie cu privire la existenta ei.

In caz de avarie, asiguratorul plateste cuantumul pagubei, fara scaderea uzurii. Cuantumul despagubirii este egal cu costul reparatiilor partilor sau al pieselor avariate ori cu costul de inlocuire al acestora, din care se scade valoarea eventualelor parti sau piese recuperate.

Avariile provocate de uzura normala, deteriorarea treptata si defectele ascunse ale corpului navei, ale masinilor sau ale celorlalte componente ale navei ori de defectarea sau incetarea functionarii partii electrice sau mecanice se despagubesc, cu exceptia valorii de inlocuire sau a cheltuielilor de reparare a pieselor sau a altor parti componente, defecte sau uzate, care au provocat avaria.

Fransiza nu se aplica in cazurile de avarie comuna si de coliziune cu alte nave, instalatii portuare ori alte obiecte fixe sau plutitoare.

Pentru pagubele produse de nava asigurata altor nave, instalatii portuare ori alte obiecte fixe sau plutitoare, raspunderea asiguratorului se limiteaza la 3/4 din suma asigurata pe eveniment.

Exemplu. O nava este asigurata la o societate de asigurari pentru suma de 1.800.000 $. Nava efectueaza un transport de marfuri catre Amsterdam, asigurate pentru suma de 700.000$. Ca urmare a avariei produse de o coliziune, apa a patruns in cala si este nevoie de serviciul unui remorcher pentru a tracta nava avariata pana la primul port unde pot fi efectuate reparatii. Pentru serviciul facut, remorcherului i se plateste suma de 150.000$. Intretinerea echipajului si combustibilul consumat in plus pana la portul cel mai apropiat pentru efectuarea reparatiei presupun cheltuieli de 35.000$. In urma coliziunii, nava sufera avarii in valoare de 350.000$, iar marfa de 120.000$.

Se cere:

a)      sa se stabileasca cheltuielile care intra in avaria comuna;

b)      cota de contributie la avaria comuna;

c)      despagubirea platita de asiguratorul navei si despagubirea platita de asiguratorul marfii.

Rezolvare:

a) In acest caz, cheltuielile care intra in avaria comuna sunt:

cheltuielile de salvare (suma platita remorcherului) - 150.000$;

cheltuielile cu intretinerea echipajului si combustibilul consumat in plus - 35.000$.

b) Pentru stabilirea cotei de contributie la avaria comuna, se calculeaza masa creditoare (daunele suferite de nava si marfa, cat si cheltuielile extraordinare si rezonabile efectuate in scopul salvarii comune) si masa debitoare (elementele care au beneficiat de pe urma sacrificiilor si cheltuielilor efectuate pentru salvarea comuna).

Masa creditoare = cheltuielile de avarie comuna

Masa debitoare = Valoarea salvata a navei + Valoarea salvata a marfii

= (1.800.000$ - 350.000$) + (700.000$ - 120.000$)

= 1.450.000$ + 580.000$ = 2.030.000$.

Cota de contributie la avaria comuna este raportul dintre masa creditoare si masa debitoare.

c) Contributia navei la avaria comuna va fi:

9,11% x 1.450.000$ = 132.095$

Contributia marfii la avaria comuna va fi:

9,11% x 580.000$ = 52.838$

Despagubirea acordata de asiguratorul navei va fi:

Valoarea daunei suferite de nava + Contributia navei la avaria comuna =

= 350.000$ + 132.095$ = 482.095$

Despagubirea acordata de asiguratorul marfii va fi:

Valoarea daunei suferite de marfa + Contributia marfii la avaria comuna =

Asigurarea de protectie si indemnizare

In asigurarile maritime exista doua forme distincte de asigurare:

forma contractuala, care are la baza contractul de asigurare incheiat intre asigurat si asigurator, reprezentat prin polita de asigurare;

forma asigurarii reciproce sau mutuale, prin care asiguratii (armatorii) constituie un fond comun din cotizatiile pe care le platesc in calitate de membri ai unei asociatii de asigurare mutuala, numita pe scurt Club P&I, fond din care se acopera daunele suferite de membrii asociatiei respective.

Protectia oferita de un Club P&I este mutuala, adica membrii sai sunt in acelasi timp si asigurati si asiguratori. Fiecare armator membru al unui astfel de club, contribuie la acoperirea daunelor suferite de alti membri ai clubului si, la randul sau, beneficiaza de contributiile celorlalti membri la acoperirea propriilor daune.

In cazul cluburilor P&I, contributia initiala a membrilor asociati este revizuibila; la finele anului, daca aceasta contributie se dovedeste a fi subdimensionata, membrii clubului achita o contributie suplimentara.

Cluburile utilizeaza veniturile realizate (din cotizatii, plasamente si din reasigurari acceptate) pentru acoperirea cheltuielilor lor (pentru despagubiri, cedari in reasigurare, cheltuieli de administratie).

De regula, protectia oferita de societatile de asigurare este limitata ca valoare, in timp ce protectia oferita de cluburile P&I, este nelimitata (cu exceptia acoperirii pentru raspunderea in caz de poluare cu titei, care este limitata la 500 milioane USD).

Cluburile P&I acopera riscurile care nu sunt acceptate de societatile de asigurare, si anume:

lipsuri si avarii constatate la descarcarea marfurilor de pe nava;

contributia marfii la avaria comuna, atunci cand aceasta nu s-a putut incasa de la proprietarii marfurilor, din cauza ca nava nu era in stare de navigabilitate;

amenzi aplicate navei pentru infractiuni la legile vamale sau la cele ale emigratiei;

daunele cauzate altei nave sau danelor, cheilor, geamandurilor si altor obiecte portuare fixe sau plutitoare;

cheltuieli pe care armatorul este obligat sa le efectueze pentru ridicarea epavei;

accidente de munca, spitalizare, decese si funeralii ale personalului navei sau ale muncitorilor folositi de nava;

cheltuieli de carantina;

fransizele avariilor particulare ramase in sarcina armatorului;

contaminarea marfurilor.

Pe linie de "protectie", cluburile efectueaza anchete pentru elucidarea imprejurarilor in care s-a produs evenimentul, in care este implicata raspunderea membrilor sai, ajuta in procesele privind incasarea de navlu, contrastalii, remuneratii de salvare, reparatii necorespunzatoare, furnizare de combustibil de calitate inferioara, abuzuri savarsite de autoritatile portuare etc.

Fiecare membru plateste cotizatii in avans pentru acoperirea daunelor obisnuite si cotizatii suplimentare pentru acoperirea daunelor exceptionale, cotizatii care sunt stabilite in functie de felul navei.

Metoda de calcul a cotizatiei in avans este metoda costului arderii, conform careia se stabileste valoarea fiecarei flote, ce daune s-au platit in fiecare an, pe o perioada de cinci ani. La totalul daunelor platite in ultima perioada de cinci ani, se adauga:

totalul daunelor in suspensie, potrivit estimarilor;

un procent pentru inflatie;

un procent pentru cheltuielile generale ale clubului.

Totalul astfel obtinut se imparte la numarul de tone (tonajul tuturor navelor) inscrise in Club, obtinandu-se astfel costul mediu pe fiecare tona. Acesta se ia in calcul in stabilirea cotizatiei in avans pe anul urmator. In cazul in care cotizatia in avans nu este suficienta pentru plata daunelor, se calculeaza cotizatia suplimentara. Pretentiile de despagubire pentru riscurile asigurate la un ClubP&I sunt reglementate cu ajutorul unei largi retele de corespondenti si reprezentanti. Dreptul de a primi despagubire de la un Club P&I il are numai armatorul membru al clubului respectiv, dupa ce el insusi a achitat suma respectiva celui pagubit.

3. ASIGURARI DE RASPUNDERE CIVILA

Elemente generale ale asigurarilor de raspundere civila

Asigurarea de raspundere civila are ca obiect acoperirea prejudiciului produs de asigurat unor terte persoane, in conditiile in care asiguratul este raspunzator, din punct de vedere legal. Spre deosebire de asigurarile de bunuri, in cazul producerii unui risc, acoperit prin asigurarea de raspundere civila, mai intervine si o a treia persoana, respectiv tertul pagubit.

Asigurarea de raspundere civila este avantajoasa pentru toate partile implicate in contractul de asigurare: permite persoanei pagubite sa primeasca despagubirea cuvenita, asiguratorului sa incaseze primele de asigurare, iar asiguratului sa-si protejeze patrimoniul, deoarece, prin cumpararea unei astfel de asigurari, el nu mai poate fi urmarit pe cale juridica pentru prejudiciul produs.

Raspunderea civila reprezinta temeiul in baza caruia o persoana poate actiona in instanta o alta persoana sau organizatie, care se presupune a fi vinovata de producerea unor pagube, prin nerespectarea legislatiei in vigoare. Raspunderea civila presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

savarsirea de catre asigurat a unei fapte ilicite;

dovada existentei unui prejudiciu;

existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita a asiguratului si prejudiciul adus tertei persoane;

constatarea culpei asiguratului care a savarsit fapta ilicita.

Conceptul de "raspundere civila" este foarte important pentru societatile de asigurari care incheie asigurari de acest tip, intrucat acestea sunt obligate sa despagubeasca in numele asiguratului numai daca se dovedeste ca acesta este raspunzator legal fata de o terta parte; deci numai daca sunt indeplinite toate conditiile precizate mai sus.

Asigurarea de raspundere civila difera prin cateva aspecte principale de asigurarile de bunuri si/sau de cele de persoane. Astfel, spre deosebire de asigurarile de bunuri si persoane, unde eventuala vinovatie a asiguratului conduce la refuzul despagubirii, in cazul asigurarii de raspundere civila, cerinta esentiala pentru a se acorda despagubirea o constituie tocmai culpa asiguratului. In asigurarile de raspundere civila, in calitate de beneficiar apare numai terta persoana prejudiciata, necunoscuta in momentul incheierii asigurarii, ceea ce nu se intampla la asigurarile de persoane.

Riscuri asigurate. Prin incheierea contractului de asigurare se acorda despagubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de desdaunare pentru prejudicii de care raspunde in fata legii si pentru cheltuielile de judecata la care este obligat in procesul civil. De asemenea, se acorda despagubiri in cazul in care prejudiciile pricinuite s-au produs din culpa prepusilor asiguratului, sau a persoanelor pentru care asiguratul raspunde conform legii.

De regula, prin asigurarile de raspundere civila sunt acoperite numai acele prejudicii, produse de asigurat unor terte persoane, care sunt urmarea unui accident. Aceasta inseamna ca, in cadrul asigurarilor de raspundere civila, nu se acorda despagubiri pentru pretentiile formulate de terte persoane fata de asigurat, ca urmare a neexecutarii de catre acesta a unor obligatii preexistente, si nici in cazul in care prejudiciul a fost provocat cu intentie sau din neglijenta grava de catre asigurat. Alte excluderi din asigurare se refera la: amenzi si penalitati de orice fel la plata carora este obligat asiguratul, la pretentii de despagubire formulate de asigurat pentru prejudiciile suferite de el insusi, la pretentii de despagubire rezultand din daune morale, la prejudicii cauzate de asigurat in legitima aparare sau stare de necesitate, la pagube produse de razboi, explozie atomica, poluare etc.

Suma asigurata. Suma asigurata se stabileste la valoarea solicitata de asigurat si agreata de societatea de asigurare, separat pentru deces, vatamari corporale sau pagube la bunuri.

In cazul persoanelor juridice, cuantumul acestei sume se determina in functie de cifra de afaceri anuala, estimata la incheierea contractului. In cazul persoanelor fizice, se poate aplica una dintre urmatoarele metode:

metoda evaluarii averii personale prezente si viitoare;

metoda evaluarii averii personale prezente;

metoda determinarii sentintei judecatoresti maxime pentru vatamare corporala sau deces.

O caracteristica specifica a asigurarilor de raspundere civila consta in stabilirea unei sume asigurate pe perioada si a unei sume asigurate pe eveniment.

Evenimentul desemneaza orice actiune sau fapta a asiguratului care antreneaza raspunderea civila a acestuia si care este acoperita prin polita de asigurare. Indiferent de valoarea prejudiciului generat de asigurat, societatea de asigurari nu va plati despagubiri mai mari decat valoarea sumei asigurate pe eveniment. De asemenea, indiferent de numarul evenimentelor produse in perioada asigurata, asiguratorul nu va acorda despagubiri mai mari decat suma asigurata pe perioada.

Primele de asigurare se achita fie anticipat si integral pentru intreaga perioada asigurata, fie in rate subanuale.

In cazul producerii unei pagube, despagubirea se plateste, de regula, pe baza intelegerii intre asigurat, asigurator si terta persoana prejudiciata, sau, daca nu se poate ajunge la o solutie pe cale amiabila, se recurge la hotarare judecatoreasca.

Despagubirea pentru fiecare dauna in parte se plateste in limita sumei asigurate pe eveniment, iar despagubirea acordata pentru toate prejudiciile produse in decursul perioadei de asigurare nu poate depasi suma asigurata pe perioada. In cazul in care bunurile avariate sau distruse pentru care se datoreaza despagubiri au fost asigurate separat de detinatorii lor - prin asigurare facultativa de bunuri - de regula, se acorda despagubiri pentru diferenta dintre cunatumul pagubei si despagubirile platite la asigurarile facultative incheiate. Daca este vorba despre vatamarea unei persoane insa, sumele care i se cuvin acesteia din asigurarea de raspundere civila a celui care i-a produs vatamarea corporala se platesc independent de cele la care este indreptatit printr-o eventuala asigurare de persoane.

Multe societati de asigurare, pentru a oferi produse mai atractive clientilor lor, acorda despagubiri si pentru pagubele produse in perioada de valabilitate a politei, dar care sunt descoperite ulterior.

Asigurarea obligatorie de raspundere civila auto

Asigurarea de raspundere civila auto are un pronuntat caracter social, fiind destinata sa protejeze victimele accidentelor de circulatie, prin repararea prejudiciilor suferite de acestea (avarierea ori distrugerea bunurilor sau vatamarea corporala ori decesul unor persoane). De aceea, fiind considerata de o mare importanta pentru populatie, a fost reglementata prin acte normative specifice, capatand caracterul de obligativitate. In prezent, legea care guverneaza in Romania asigurarea obligatorie auto este Legea 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare si a ordinului nr. 8/2008 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Asiguratorii pot practica asigurarea obligatorie RCA daca sunt autorizati pentru desfasurarea activitatii de asigurare, in conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare, si indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii speciale:

   a) sunt autorizati pentru subscrierea riscurilor de raspundere civila a vehiculelor, prevazute la clasa 10 lit. B din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare;
   b) dispun de o reprezentanta de despagubiri in fiecare stat situat in limitele teritoriale de acoperire a asigurarii RCA, definite la art. 11 pct. 7 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale celorlalte state semnatare ale Acordului multilateral;

   c) dispun de o retea teritoriala formata din cel putin o unitate, sucursala ori agentie, inregistrata la oficiul registrului comertului, in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, cu exceptia judetului Ilfov, atat pentru activitatea de contractare a asigurarii, cat si pentru cea de constatare si lichidare a daunelor pentru vehicule;

   d) pentru fiecare unitate si subunitate dispun de personal specializat pentru activitatea de constatare si de lichidare a daunelor auto si efectueaza plati de despagubire la cel putin una dintre unitatile teritoriale din fiecare judet si din municipiul Bucuresti, cu exceptia judetului Ilfov;

   e) dispun, atat pentru sediul central, cat si pentru subunitati de o dotare cu tehnica de calcul si software adecvate si de personal care sa permita contractarea asigurarii RCA, tinerea unor evidente detaliate privind incheierea, derularea si incetarea asigurarii RCA si transmiterea in format electronic a acestor informatii catre baza de date CEDAM;

   f) asiguratorii care au fost autorizati de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor sa practice asigurarea obligatorie RCA pot desfasura aceasta activitate prin intermediari numai la:
   - sediile principale sau secundare ale asiguratorilor sau, dupa caz, ale brokerilor ori agentilor de asigurare persoane juridice;

   - sediile principale sau secundare ale asiguratilor ori ale potentialilor asigurati persoane juridice;
   - domiciliul sau, dupa caz, resedinta asiguratilor ori a potentialilor asigurati persoane fizice;
   g) detin un program de reasigurare care garanteaza o retinere proprie prudentiala, potrivit statutului Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR);

   h) sunt membri ai BAAR, precum si ai asociatiei Fondul de protectie a victimelor strazii.

Conditiile pentru practicarea asigurarii obligatorii RCA, prevazute la alin. (1), trebuie indeplinite pe toata perioada de valabilitate a autorizarii de catre asiguratorii autorizati pentru practicarea acestei asigurari. Asiguratorii care au fost autorizati sa practice asigurarea obligatorie RCA isi asuma raspunderea pentru toate politele de asigurare RCA distribuite intermediarilor in asigurari, inclusiv pentru erorile sau omisiunile de redactare a politelor.

In aplicarea prevederilor art. 53 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale art. 5 lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, avand in vedere elaborarea si publicarea prezentelor norme, gestionarea programului de monitorizare a activitatii asiguratorilor care practica aceasta asigurare, dezvoltarea si intretinerea bazei de date CEDAM, precum si pentru protejarea corespunzatoare a intereselor asiguratilor se preleva o cota procentuala de 1,25% din volumul primelor de asigurare brute incasate lunar pentru asigurarea obligatorie RCA.

Pentru activitatea de constatare si lichidare a daunelor auto, asiguratorii RCA au obligatia de a dispune de personal specializat, imputernicit pentru a actiona in numele asiguratorului cu care are incheiat contractul de munca ori de mandat.

Asiguratorii RCA sunt obligati sa transmita catre baza de date CEDAM prin sistem informatic, utilizand un mediu de comunicare electronica, toate informatiile privind incheierea asigurarii obligatorii RCA si data de incetare a valabilitatii sau de reziliere a documentelor de asigurare, precum si informatii cu privire la daunele inregistrate in baza politelor de asigurare RCA ca urmare a unor evenimente produse pe parcursul derularii contractului de asigurare.

Se considera ca un vehicul este asigurat, daca proprietarul sau utilizatorul acestuia are incheiat un contract de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu valabilitate in limitele teritoriale prevazute la art. 11 pct. 7 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale celorlalte state semnatare ale Acordului multilateral, denumit in continuare asigurarea obligatorie de raspundere civila auto sau asigurarea obligatorie RCA. Contractul de asigurare se incheie cu un asigurator care are dreptul de a practica pe teritoriul Romaniei asigurarea obligatorie RCA.

La incheierea asigurarii obligatorii RCA pentru un vehicul aflat in evidenta autoritatii de inmatriculare sau, dupa caz, de inregistrare din Romania, asiguratorul este obligat sa emita asiguratului polita de asigurare obligatorie de raspundere civila a vehiculelor, denumita in continuare polita de asigurare RCA, impreuna cu vigneta si documentul international de asigurare.
In baza unui act aditional, contractul de asigurare RCA poate cuprinde clauze suplimentare, in conditiile in care acestea nu reduc sau nu restrictioneaza drepturile unei parti prejudiciate, ce decurg din asigurarea obligatorie RCA, sau nu contravin prevederilor legale.

Dovada existentei asigurarii obligatorii RCA, in cazul controalelor efectuate de autoritatile abilitate, in conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, o constituie:

polita de asigurare RCA emisa de asiguratorul RCA, pentru perioada de valabilitate inscrisa, precum si vigneta aplicata pe parbrizul vehiculului in loc vizibil din exterior pentru vehiculele inmatriculate sau inregistrate in Romania;

documentul international de asigurare;

documentele internationale de asigurare de raspundere civila a vehiculelor, eliberate de asiguratori RCA din strainatate, cu valabilitate pe teritoriul Romaniei si numai pentru perioada mentionata in acestea, sau polita de asigurare de frontiera pentru vehiculele inmatriculate/inregistrate in afara Spatiului Economic European si a Confederatiei Elvetiene.

In limitele teritoriale de acoperire a asigurarii obligatorii RCA se garanteaza, pe baza aceleiasi prime, acoperirea prejudiciilor in conformitate cu legislatia in vigoare din statul pe teritoriul caruia s-a produs accidentul de vehicul si cu cel mai mare nivel de despagubire dintre cel prevazut in legislatia respectiva si cel prevazut in contractul de asigurare.

In cazul prejudiciului produs unui cetatean al unui stat membru prin utilizarea unui vehicul stationat in mod obisnuit pe teritoriul Romaniei, in timpul deplasarii sale intre doua state membre in care este valabil Tratatul privind instituirea Comunitatii Economice Europene, daca nu exista birou national responsabil pentru teritoriul traversat, si pe care s-a produs prejudiciul, se vor aplica prevederile prezentelor norme sau ale legislatiei statului in care isi are sediul asiguratorul emitent al politei de asigurare RCA.

Asigurarea obligatorie RCA se incheie pe perioada determinata:

anual ori semestrial, pentru vehiculele inmatriculate ori inregistrate, dupa caz;

pe perioada de valabilitate a autorizatiei provizorii de circulatie, pentru vehiculele care se inmatriculeaza sau se inregistreaza provizoriu, dupa caz, dar nu mai mult de 90 de zile;

pe perioada inmatricularii/inregistrarii temporare, dar nu mai mult de 12 luni.

Asiguratorii au obligatia de a stabili tarifele de prima pentru fiecare categorie de vehicule, pe perioade de un an, calculate pe baze actuariale pentru limitele de despagubire stabilite in baza prevederilor legale, astfel incat sa garanteze permanent indeplinirea obligatiilor ce decurg din incheierea contractelor de asigurare RCA, constituirea rezervelor tehnice prevazute in legislatia in vigoare si plata contributiilor catre fondurile stabilite in conformitate cu legislatia in vigoare, precum si acoperirea cheltuielilor de achizitie si de administrare.

Limitele de despagubire stabilite de catre fiecare asigurator, precum si tarifele de prima stabilite se notifica Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor cel tarziu cu 30 de zile inainte de inceperea perioadei in care acestea pot fi practicate, impreuna cu intregul calcul actuarial ce a stat la baza stabilirii tarifelor primelor de asigurare, inclusiv datele statistice pe care s-a bazat acest calcul, precum si o declaratie a actuarului responsabil pentru calculul primei de asigurare cu privire la corectitudinea acestuia, insusita si semnata de conducatorul societatii.

Tarifele de prima notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor se publica pe site-ul fiecarui asigurator si se afiseaza atat la sediul social, cat si la unitatile teritoriale ale asiguratorului.
Asiguratorii nu pot practica tarife de prima diferite fata de cele notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si publicate. Limitele de despagubire si tarifele de prima notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor pot fi modificate dupa minimum 6 luni de la ultima modificare.

Limitele minime de despagubire sunt stabilite de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.
 Pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste pentru anul 2008 la un nivel de cel putin 150.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru anul 2009 limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de cel putin 300.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru anul 2010 limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de cel putin 500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste, pentru anul 2008, la un nivel de cel putin 750.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru anul 2009 limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de cel putin 1.500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru anul 2010 limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de cel putin 2.500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei.
In cazul in care in unul si acelasi eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane si valoarea totala a prejudiciilor depaseste limitele de despagubire specificate in polita RCA, despagubirea va fi stabilita in functie de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fiecarei persoane indreptatite la despagubire pentru prejudiciile suferite in acelasi accident.

   Riscurile acoperite si excluderile

Asiguratorul are obligatia de a despagubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite in urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretentiilor formulate in cererea de despagubire, dovedite prin orice mijloc de proba. Fara a se depasi limitele de despagubire prevazute in contractul de asigurare RCA, in conditiile in care evenimentul asigurat s-a produs in perioada de valabilitate a politei de asigurare RCA, se acorda despagubiri, in forma baneasca, pentru:

vatamari corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial;

pagube materiale;

pagube consecinta a lipsei de folosinta a vehiculului avariat;

cheltuieli de judecata efectuate de catre persoana prejudiciata.

Indiferent de locul in care a fost produs accidentul de vehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice, in incinte si in orice alte locuri, atat in timpul deplasarii, cat si in timpul stationarii vehiculului asigurat, asiguratorul acorda despagubiri pana la limita de despagubire prevazuta in polita de asigurare, pentru:

prejudiciul produs de dispozitivele sau instalatiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii sau atasului tractat de vehicul;

prejudiciul produs din culpa conducatorului vehiculului asigurat, inclusiv in cazurile in care la data accidentului conducatorul vehiculului:

- a condus vehiculul fara consimtamantul explicit sau implicit al asiguratului;
   - nu este titularul unui permis care sa ii dea dreptul sa conduca vehiculul respectiv;
   - nu a respectat obligatiile legale de ordin tehnic cu privire la starea si siguranta vehiculului respectiv;

prejudiciul produs prin fapta lucrului, cand prejudiciul isi are cauza in insusirile, actiunea sau inactiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori caderea accidentala a substantelor, materialelor sau a obiectelor transportate;

cazul in care persoanele care solicita despagubiri pentru vatamari corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducatorului auto sau ai oricarei alte persoane a carei raspundere civila este angajata intr-un accident de vehicul;

prejudiciile provocate tertilor, consecinta a deschiderii in timpul mersului, sau atunci cand vehiculul este oprit ori stationeaza, a usilor vehiculului de catre pasagerii acestuia, fara asigurarea ca nu se pune in pericol siguranta deplasarii celorlalti participanti la trafic.

Asiguratorul nu acorda despagubiri pentru:

   1. cazurile in care proprietarul, utilizatorul sau conducatorul vehiculului vinovat nu are raspundere civila, daca accidentul a fost produs:

   a) de un caz de forta majora;

b) din culpa exclusiva a persoanei prejudiciate, cu exceptia situatiilor prevazute mai sus;

 c) din culpa exclusiva a unei terte persoane;

   2. prejudiciile suferite de conducatorul vehiculului raspunzator de producerea accidentului;
   3. prejudiciile produse bunurilor apartinand persoanelor fizice sau persoanelor juridice, daca au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, detinut de aceeasi persoana fizica sau juridica, si care este condus de un prepus al aceleiasi persoane juridice ori de o alta persoana pentru care raspunde persoana fizica sau persoana juridica;

prejudiciile cauzate in situatiile in care nu se face dovada valabilitatii la data accidentului a asigurarii obligatorii RCA sau asiguratorul RCA nu are raspundere;

   5. partea din prejudiciu care depaseste limitele de despagubire stabilite prin polita de asigurare RCA, produs in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate si de numarul persoanelor raspunzatoare de producerea prejudiciului;

   6. amenzile de orice fel si cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducatorul vehiculului asigurat, raspunzator de producerea prejudiciului;
   7. cheltuielile facute in procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducatorul vehiculului asigurat, raspunzator de producerea prejudiciului, chiar daca in cadrul procesului penal s-a solutionat si latura civila;

   8. sumele pe care conducatorul vehiculului raspunzator de producerea prejudiciului este obligat sa le plateasca proprietarului sau utilizatorului care i-a incredintat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul;

   9. prejudiciile produse bunurilor transportate, daca intre proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducatorul auto raspunzator si persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului;

   10. prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate in vehiculul cu care s-a produs accidentul, daca asiguratorul poate dovedi ca persoanele prejudiciate stiau ca vehiculul respectiv era furat;
   11. prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalatiile montate pe vehicule, atunci cand acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalatii de lucru;

   12. prejudiciile produse prin accidente survenite in timpul operatiunilor de incarcare si de descarcare, acestea constituind riscuri ale activitatii profesionale;

   13. prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului;
   1 prejudicii cauzate prin utilizarea unui vehicul in timpul unui atac terorist sau razboi, daca evenimentul are directa legatura cu respectivul atac sau razboi;

   15. pretentiile ca urmare a diminuarii valorii bunurilor dupa reparatie.

In situatia in care persoana prejudiciata a contribuit din culpa la producerea accidentului sau la marirea prejudiciului, cel chemat sa raspunda va fi tinut raspunzator numai pentru partea din prejudiciu care ii este imputabila - culpa comuna. In astfel de situatii intinderea raspunderii fiecarei persoane va fi cea constatata prin orice mijloc de proba.

  
Raspunderea asiguratorului RCA incepe:

   a) din momentul eliberarii documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrarii in vigoare a asigurarii, inscrisa in document, pentru asiguratul care isi indeplineste obligatia incheierii asigurarii cel mai tarziu in ultima zi de valabilitate a perioadei de asigurare anterioare;
   b) dupa 48 de ore de la expirarea zilei in care s-a eliberat documentul de asigurare, pentru persoanele care nu aveau o asigurare obligatorie RCA, valabila la momentul incheierii asigurarii;
   c) din momentul eliberarii documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrarii in vigoare a autorizatiei provizorii de circulatie sau a inmatricularii/inregistrarii vehiculului, pentru vehiculele comercializate care urmeaza a fi inmatriculate/inregistrate.

In cazul instrainarii unui vehicul in baza unor acte civile sub semnatura privata, pentru care exista o asigurare obligatorie RCA valabila, aceasta asigurare ramane in vigoare pana la data dobandirii calitatii de titular al inmatricularii/inregistrarii vehiculului. In cazul in care noul proprietar detine o asigurare obligatorie RCA pe numele sau, aceasta va fi considerata valabila chiar daca nu s-a efectuat procedura de inmatriculare/inregistrare pe numele sau. Raspunderea asiguratorului inceteaza la ora 24,00 a ultimei zile de valabilitate inscrise in polita de asigurare sau, anterior acestei date, in momentul radierii din evidenta circulatiei sau al transmiterii dreptului de proprietate al vehiculului, mentionat in documentele emise de autoritatea de inmatriculare/inregistrare.

Prin exceptie, pentru vehiculele pentru care se transmite dreptul de proprietate noului proprietar in perioada de asigurare ca urmare a incetarii contractelor de leasing, asigurarile obligatorii RCA raman in vigoare pana la expirarea perioadei de valabilitate inscrise in documentele de asigurare, fara modificarea primei de asigurare, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

   - noii proprietari sunt utilizatorii prevazuti in documentele de asigurare; si
   - asiguratorul a incasat integral prima de asigurare aferenta perioadei de valabilitate.

Pentru vehiculele care se radiaza din circulatie sau pentru care asiguratul nu mai are calitatea de titular al inmatricularii/inregistrarii in perioada de asigurare, prima de asigurare aferenta perioadei cuprinse intre data inceperii si data incetarii raspunderii asiguratorului RCA se calculeaza prin insumarea primelor lunare stabilite in tariful de prime al asiguratorului RCA, corespunzator numarului de luni intregi cuprinse in perioada de valabilitate a asigurarii.

Asigurari facultative de raspundere civila, la nivel intern si international

O categorie importanta de asigurari de raspundere civila o constituie asigurarile de raspundere civila profesionala. Acestea au rolul de a proteja asiguratul, persoana fizica sau juridica, impotriva prejudiciilor (corporale, materiale, financiare etc.) pe care acesta le poate provoca unor terte persoane. In tarile dezvoltate, incheierea unei asemenea polite de asigurare de raspundere constituie una din conditiile principale pentru practicarea anumitor profesii.

In Romania. Asigurarile de raspundere profesionala practicate pe piata romaneasca vizeaza urmatoarele categorii de profesii: constructori, medici, contabili, evaluatori, experti tehnici, consultanti, manageri, si, mai recent, avocati. Se observa ca, in general, aceste polite de asigurare sunt adresate celor care presteaza o munca de raspundere.

Prin activitatea desfasurata, aceste categorii profesionale pot, prin eroare, greseala, neglijenta, omisiune sau orice culpa proprie sa aduca pejudicii persoanelor pentru care lucreaza sau unor terti. Prin asigurarea de raspundere profesionala se garanteaza plata acestor prejudicii, in conditiile in care ele se incadreaza in categoria riscurilor asigurate. Sunt despagubite, astfel, pretentiile emise impotriva asiguratului pentru prejudicii provocate de acesta in timpul perioadei de valabilitate a contractului de asigurare. Ele se refera la orice raspundere civila in legatura directa cu activitatea profesionala a asiguratului, activitatea executata de catre si in numele asiguratului, sau de catre persoane pentru care asiguratul raspunde potrivit legii.

In general, despagubirile se acorda pentru:

daune materiale produse din culpa asiguratului, persoana fizica sau juridica, precum si din culpa altor persoane pentru care asiguratul raspunde potrivit legii;

cheltuieli de judecata la plata carora este obligat asiguratul prin hotarare judecatoreasca;

despagubiri la care este obligat asiguratul ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorarii unor documente etc.

Ca in orice contract de asigurare, si in cazul acestor polite exista anumite situatii excluse in mod expres din asigurare, cum ar fi:

prejudiciile cauzate de activitatile desfasurate de asigurat in afara unui contract incheiat cu clientul sau;

pagubele produse cu intentie de asigurat;

pretentiile referitoare la raspunderea asiguratului pentru pagube produse hartiilor de valoare, documentelor, registrelor sau titlurilor, actelor manuscriselor, pietrelor scumpe, obiectelor de valoare artistica etc;

pretentii referitoare la pagube provocate de razboi, invazie, actiunea unui dusman extern, dictatura militara, confiscare, expropriere, rechizitionare, sechestrare, distrugere sau avariere din dispozitia oricarei autoritati de drept sau de fapt etc.

Alaturi de asigurarile de raspundere profesionala, piata romaneasca mai ofera cateva tipuri de produse de asigurare de raspundere civila, respectiv: asigurarea de raspundere a transportatorului, in calitate de caraus, pentru marfurile transportate, asigurarea de raspundere civila - alta decat cea profesionala, a persoanelor fizice, asigurarea de raspundere civila a conducatorilor de autovehicule cu valabilitate in afara teritoriului Romaniei (Carte verde).

Ca o caracteristica generala a acestor tipuri de asigurari, in ceea ce priveste suma asigurata, exista doua categorii de limitari: o limita de suma pe perioada asigurata si, respectiv, o limita de suma pe fiecare eveniment produs in perioada de valabilitate a contractului de asigurare. Despagubirile acordate pe fiecare dosar de dauna nu vor putea depasi suma maxima asigurata pe eveniment.

La nivel mondial, acolo unde sectorul asigurarilor ocupa un loc deosebit de important in cadrul economiilor nationale, iar asiguratorii au o experienta vasta in domeniu, si asigurarile de raspundere civila cunosc o dezvoltare mult mai accentuata decat in tara noastra. Pentru exemplificare, vom analiza, in continuare, cateva forme de asigurare de raspundere civila existente in SUA.

Raspunderea civila legala

Atat agentii economici implicati in tranzactii comerciale, cat si alte organizatii sunt expusi la daune in domeniul raspunderii civile legale.

Aceste daune se refera la sumele pe care organizatia sau persoana respectiva trebuie sa le plateasca pentru nerespectarea unor reglementari legale sau ca urmare a sentintei judecatoresti intr-un proces in care au fost implicate. De exemplu, orice companie care ofera servicii populatiei in propriile cladiri poate fi data in judecata de catre orice persoana care aluneca pe pardoseala lucioasa a cladirilor respective si sufera vatamari corporale care impun spitalizare. Probabilitatea producerii unui astfel de eveniment este ceea ce numim o expunere la daune in domeniul raspunderii civile.

Sa presupunem, de exemplu, ca Mary este o clienta a salonului de cosmetica A&B. Din neatentie, ea aluneca pe pardoseala salonului si isi fractureaza mana dreapta. Ca urmare a accidentului ea se interneaza in spital unde i se pune mana in gips. Timp de doua saptamani Mary se afla in concediu medical. Internarea in spital inseamna pentru ea nu numai cheltuieli medicale considerabile, dar si intreruperea fortata a serviciului, deci o scadere a veniturilor ei salariale.

Pentru a recupera aceste pierderi, Mary intenteaza proces salonului de cosmetica pentru neglijenta cu care a intretinut pardoseala. A&B pierde procesul si trebuie sa plateasca clientei sale despagubiri pentru cheltuielile medicale si pentru pierderea veniturilor salariale pe perioada spitalizarii, ca urmare a fracturii suferite. Pentru salonul de cosmetica A&B acestea sunt daune in domeniul raspunderii civile.

Aceste daune pot avea valori cuprinse intre cateva sute de mii si milioane de u.m.. Daca aceste expuneri la daune nu sunt tratate corespunzator in cadrul managementului de risc al companiei, ele pot avea consecinte financiare dezastruoase asupra companiei. La limita, ele pot conduce chiar la faliment. De aceea, cele mai multe organizatii incearca sa previna producerea unor astfel de pierderi, iar daca acestea totusi se produc sunt cautate modalitati eficiente pentru finantarea lor.

Fiecare persoana fizica sau juridica are responsabilitatea de a respecta legile, iar in cazul in care le incalca, are obligatia de a se supune sanctiunilor ce decurg din faptele sale.

Raspunderea legala constituie deci, temeiul pe baza caruia o persoana poate actiona in instanta o alta persoana sau organizatie, care se presupune a fi vinovata de producerea unor pagube, prin nerespectarea legislatiei in vigoare. Daca se dovedeste ca intr-adevar o persoana este vinovata, atunci aceasta trebuie sa plateasca despagubiri persoanei vatamate.

Rezulta de aici ca oricine doreste sa evalueze expunerea la riscul de raspundere civila al unei organizatii, trebuie sa inteleaga diferitele cai prin care organizatia respectiva ar putea fi chemata in instanta, in temeiul raspunderii civile. De aceea, sarcina principala a reprezentantului societatii de asigurari este de a determina daca asiguratul se afla sau nu in situatia de a plati daune unei terte parti, in temeiul raspunderii civile.

Daca concluziile reprezentantului societatii de asigurari releva vinovatia clientului lor, atunci societatea de asigurari prefera sa plateasca despagubirile pretinse inainte de a se ajunge la instanta de judecata. Bineinteles ca motivul reclamatiei, respectiv cauza prejudiciului, trebuie sa fie acoperita de polita de asigurare, iar reclamantul si compania de asigurari trebuie sa cada de acord asupra valorii despagubirilor care se platesc.

Pentru a intelege conceptul de raspundere civila legala, prezentam in Fig. 6.1 structura de baza a acestuia.

Figura 6.1. Structura conceptului de raspundere civila

A. Raspundere civila pentru prejudicii

Un prejudiciu este o paguba materiala sau o vatamare corporala care se poate produce prin incalcarea sau stirbirea unui drept protejat legal. Putem mentiona, de exemplu, dreptul individului la libertate, dreptul la securitate in cadrul proprietatii detinute, dreptul la viata particulara si altele. Daca se produce o incalcare sau o stirbire a unui drept protejat prin lege, avand ca rezultat o vatamare corporala sau o paguba, atunci legea prevede un remediu sub forma unei despagubiri. Elementele caracteristice ale unui prejudiciu sunt urmatoarele:

un drept protejat prin lege;

incalcare sau stirbire a acestui drept;

daune rezultate prin actiunea de incalcare sau stirbire a dreptului respectiv.

Numeroasele prejudicii recunoscute de lege se pot clasifica in trei mari categorii:

a)      neglijente;

b)      prejudicii intentionate;

c)      prejudicii in sensul strict al raspunderii legale.

In practica, delimitarea acestor categorii este greu de realizat, fiind o chestiune interpretabila. Structura prezentata in Figura 6.1. ramane insa utila pentru intelegerea de ansamblu a raspunderii legale.

a) Neglijenta. Neglijenta reprezinta un prejudiciu neintentionat, care se produce atunci cand o persoana nu isi exercita intreaga responsabilitate impusa de realizarea unei activitati, pentru a preveni vatamarea unei alte persoane sau entitati legale. Se presupune ca, in aceleasi conditii, o persoana rezonabil de prudenta si-ar asuma aceasta responsabilitate, astfel incat s-ar elimina vatamarea unei alte persoane sau entitati legale. Daca o persoana face ceva ce o persoana rezonabil de prudenta nu ar fi facut in conditii similare, atitudinea acelei persoane este considerata un act de neglijenta. Daca o persoana nu reuseste sa faca ceea ce o persoana rezonabil de prudenta ar fi facut in conditii similare, atitudinea acelei persoane este caracterizata drept neglijenta prin omisiune.

Atunci cand un reclamant da in judecata un individ pentru neglijenta, raspunderea civila legala va fi impusa celui acuzat numai daca se face dovada celor patru elemente definitorii ale neglijentei. Societatile de asigurari iau in consideratie aceleasi patru elemente cand negociaza cu o terta parte acordarea unei despagubiri de raspundere civila. Neglijenta constituie, de departe, cea mai frecventa acuzatie adusa in cadrul proceselor de raspundere civila in care sunt implicate companiile de asigurari.

Elementele caracteristice neglijentei. Neglijenta se poate dovedi numai daca reclamantul poate dovedi urmatoarele:

Acuzatul a avut obligatia legala fata de reclamant de a manifesta grija necesara in realizarea unei actiuni.

Acuzatul nu a respectat aceasta obligatie pe care a avut-o fata de reclamant.

Reclamantul a suferit anumite daune.

A existat o conexiune cauzala intre neglijenta acuzatului si daunele suferite de reclamant.

Elementul 1: Obligatia legala fata de reclamant. In contextul legislativ al neglijentei, obligatia legala constituie obligatia celui care desfasoara o activitate de a manifesta atentia si grija cuvenite pentru a nu afecta securitatea altora. Astfel de obligatii legale decurg din: 1) legislatia existenta si 2) statute sau ordonante. Prin ordonante intelegem unele reglementari scrise existente la nivel local. Deoarece statutele si ordonantele pot modifica si/sau defini modul de aplicare a obligatiilor legale in cadrul anumitor activitati, o violare a acestora reprezinta o incalcare a obligatiilor legale.

Elementul 2: Incalcarea obligatiilor legale. O persoana care are o anumita obligatie legala fata de o alta persoana sau entitate legala trebuie sa manifeste o atentie deosebita in realizarea acesteia; altfel, va suporta consecintele. Persoana respectiva trebuie sa observe cu multa atentie care sunt cerintele de exigenta in indeplinirea obligatiei legale, pentru a putea manifesta grija cuvenita. Cu alte cuvinte, obligatia legala implica si o constientizare a cerintelor de calitate corespunzatoare activitatii ce trebuie desfasurate.

Instantele de judecata au adoptat testul persoanei rezonabil de prudente, pentru a putea evalua comportamentul acuzatului.

Prin acest test, se urmareste sa se stabileasca daca acuzatul s-a comportat in maniera in care s-ar fi comportat o persoana rezonabil de prudenta, in conditii similare. Daca judecatorul constata ca persoana rezonabil de prudenta nu si-ar fi permis omisiunea sau actul de neglijenta in cauza, datorita consecintelor ce puteau fi anticipate, concluzia este ca acuzatul nu a reusit sa-si dea seama de exigentele impuse de circumstantele concrete.

Elementul 3: Daunele. Reclamantul trebuie sa stabileasca prejudiciile efective in termeni monetari si sa le incadreze intr-o categorie recunoscuta de lege. In contextul reglementarilor legale privind neglijenta se recunosc urmatoarele tipuri de daune, care pot fi exprimate in termeni monetari:

Daune compensatorii, care il compenseaza pe reclamant;

Daune punitive, care il pedepsesc pe acuzat.

Daunele compensatorii reprezinta sumele pe care le solicita reclamantul cu titlu de desdaunare.

Daunele compensatorii se impart de obicei in doua categorii:

daune speciale;

daune generale.

Daunele speciale sunt acele daune compensatorii care au rezultat sau vor rezulta direct din neglijenta acuzatului, exprimate in unitati valorice. Ele pot include:

Cheltuieli medicale rezonabile facute de reclamant.

Daune determinate de avarierea bunurilor reclamantului, considerate ca fiind valoarea minima dintre:

costul necesar pentru a repara ceea ce s-a stricat;

costul necesar inlocuirii a ceea ce s-a stricat cu ceva similar, de aceeasi calitate.

Daune rezultate din imposibilitatea de a folosi bunurile pentru producerea de venituri, datorita daunei produse.

Daca persoana vatamata moare sau ramane inapta de a munci, ca urmare a neglijentei acuzatului, atunci se considera dauna: 1) orice pierdere de venituri datorata incetarii activitatii pana la data procesului si 2) valoarea actuala sau echivalenta a veniturilor viitoare ce ar fi fost obtinute, prin activitatea personala, de la data procesului pana la data anticipata de pensionare sau pana la expectanta de viata a reclamantului.

O data ce au fost stabilite daunele speciale de catre reclamant, acestuia i s-ar putea acorda o suma aditionala pentru daune generale.

Daunele generale sunt daune compensatorii pentru prejudicii intangibile, care se pot deduce din daunele speciale si celelalte fapte si circumstante asociate cazului, cum sunt prejudiciile intangibile datorate suferintelor fizice, stresului psihic, suferinta in urma decesului unei persoane iubite, problemelor generate de invaliditatea sotului sau sotiei. Valoarea totala a daunelor generale este stabilita de catre instanta.

In contrast cu daunele compensatorii, daunele punitive pot fi impuse acuzatului in scopul pedepsirii lui. Cu alte cuvinte, se urmareste sa i se dea acuzatului o lectie de conduita, pentru a nu mai repeta greselile facute sau pentru a-i avertiza pe altii, care ar putea face acelasi lucru.

Atunci cand se acorda daune punitive, ele constituie sume aditionale sau suplimentare fata de daunele compensatorii descrise.

Cu ani in urma, daunele punitive au fost rareori acordate in procesele ordinare de neglijenta. Ele erau impuse acuzatului numai in procesele de neglijenta grava, cand comportamentul acuzatului era considerat malitios, neglijent, atroce. Desi aceasta constituie inca regula generala, in ultima vreme a crescut frecventa si severitatea daunelor punitive, in special in domeniul medical. Unele societati de asigurari exclud daunele punitive din politele de asigurare.

Intr-un numar relativ mic de actiuni legale, intentate pentru neglijenta, reclamantii urmaresc sa obtina in loc de despagubiri banesti, sau pe langa despagubiri banesti, si un remediu echitabil. Astfel, se poate interzice acuzatului un anumit lucru (de exemplu, sa faca discriminari la angajarea de personal), sau i se impune sa faca un anumit lucru (de exemplu, sa curete un teren pe care l-a poluat).

Desi anumite legi impun limitarea marimii daunelor pe care un reclamant le poate obtine in anumite tipuri de procese, practic, nu exista nici o limita care sa restrictioneze decizia unei instante de judecata intr-un proces intentat pentru prejudiciu. Aceasta caracteristica reprezinta diferenta fundamentala dintre expunerea la daune in domeniul raspunderii civile si expunerea la daune a bunurilor.

Pierderea maxima posibila in cazul expunerii la pierderi in domeniul bunurilor este limitata de valoarea bunurilor si, respectiv, la pierderea veniturilor obtinute pe baza bunurilor, pana la inlocuirea lor. Spre deosebire de aceasta, dauna maxima posibila in cazul raspunderii civile este, practic, nelimitata. Studiind datele acumulate in domeniu, specialistii in asigurari pot estima pierderea maxima probabila pentru expunerea la daune in domeniul raspunderii civile, dar valoarea estimata este pur orientativa, deoarece se poate intampla ca in instanta de judecata sa se decida o valoare cu mult mai mare.

Elementul 4: Raportul de cauzalitate. Sentinta intr-un proces de raspundere civila intentat pentru neglijenta nu poate fi data numai pe baza existentei unor daune si a unui act de neglijenta din partea unei persoane. Trebuie sa se demonstreze ca actul de neglijenta este cel care a generat daunele respective. Cauza directa este acea cauza care, intr-un sir continuu si natural de secvente, neintrerupt de catre un eveniment nou si independent, produce un eveniment care, fara cauza directa considerata, nu s-ar fi produs. De exemplu, prin lege, un hotel trebuie sa fie echipat cu un sistem automat de incendiu, pentru prevenirea eventualelor incendii. Hotelul, al carui patron este cel acuzat, a ars complet intr-un incendiu.

Ca rezultat al acestui incendiu, reclamantul a suferit arsuri grave. In cadrul procesului, reclamantul demonstreaza ca hotelul nu detinea sistemul automat de incendiu si, ca atare, s-a incalcat legea. Aceasta dovada nu este suficienta pentru a atrage raspunderea civila a patronului de hotel. Reclamantul trebuie sa demonstreze ca tocmai aceasta lipsa a sistemului automat de incendiu constituie cauza directa a vatamarii corporale produse. De exemplu, reclamantul s-ar fi putut afla la capatul opus al hotelului fata de locul unde a izbucnit focul si deci ar fi avut suficient timp sa se salveze. Daca nu a facut-o inseamna ca au existat alte cauze.

b) Prejudicii intentionate. In contrast cu neglijenta, care este un prejudiciu neintentionat, sunt multe cazuri in care prejudiciile sunt clasificate drept prejudicii intentionate. Aceasta denumire provine din faptul ca, in general, aceste prejudicii implica un act de rea-credinta sau o omisiune cu intentia de a produce o dauna. Cu toate acestea, pentru unele prejudicii nu este necesar, de fapt, nici un act de intentie. Asa cum am aratat inca de la inceput, liniile de demarcatie dintre principalele tipuri de prejudicii sunt uneori foarte neclare.

Cateva dintre cele mai importante prejudicii intentionate vor fi prezentate in continuare. Acestea sunt:

1. Prejudicii intentionate aduse unei persoane;

2. Defaimarea;

3. Incalcarea dreptului la viata privata;

Frauda;

5. Rea-credinta;

6. Interferenta in relatiile dintre alte persoane;

7. Folosirea improprie a procesului legal;

8. Prejudicii intentionate aduse proprietatii;

9. Neplacerea.

1. Prejudicii intentionate aduse unei persoane. Exemplele de prejudicii intentionate aduse unei persoane cuprind: amenintarea, bataia, sechestrarea si privarea de libertate.

2. Defaimarea. Orice persoana are dreptul de a-si pastra reputatia, pe care a reusit sa si-o construiasca de-a lungul vietii. Daca aceasta reputatie este defaimata in public prin imagini, expresii scrise sau rostite, atunci persoana respectiva are dreptul de a actiona in justitie persoana raspunzatoare pentru prejudiciul adus.

Avand in vedere dezvoltarea deosebita a mijloacelor de comunicatie, precum si impactul fara precedent al mass-mediei asupra publicului, defaimarea poate aduce prejudicii catastrofale.

3. Incalcarea dreptului la viata privata. Prejudiciile aduse prin incalcarea dreptului la viata privata se pot manifesta sub diferite aspecte. Dintre cel mai des intalnite, mentionam urmatoarele:

Intruziune in solitudine. Exemple clasice de intruziune sunt: introducerea neautorizata a unor microfoane in birou sau in apartamentul unei persoane, inregistrarea convorbirilor telefonice si folosirea obiectivelor de fotografiat telemetrice.

Abuz fizic. Exemplele includ controlul neautorizat al sacoselor intr-un centru comercial sau prelevarea neautorizata a unor probe de sange.

Dezvaluirea in public a unor intimitati. In acest caz, dreptul de a actiona in justitie depinde de statutul public al reclamantului si, respectiv, al acuzatului.

Transmiterea unor informatii confidentiale, in mod neautorizat. De exemplu, transmiterea neautorizata a unor informatii confidentiale detinute de medicul personal sau a unor informatii care se refera la situatia financiara a unei persoane.

Frauda. Acesta este un act de rea-credinta, de inselatorie savarsit de cineva in scopul obtinerii unui profit material, cu incalcarea drepturilor altuia.

5. Rea-credinta. Recunoasterea actului de rea-credinta ca un prejudiciu independent constituie o dezvoltare mai recenta a dreptului. Rea-credinta are la baza ideea ca, in anumite situatii, reclamantul este indreptatit la daune suplimentare, peste cele care se cuvin in urma incalcarii prevederilor contractului de catre acuzat.

Un exemplu de rea-credinta din partea unei societati de asigurari este refuzul acesteia de a apara persoana asigurata, conform clauzei de raspundere civila sau de a plati despagubirea cuvenita tertei parti.

6. Interferenta in relatiile dintre alte persoane. In acest caz, avem in vedere atat persoanele fizice, cat si persoanele juridice. Dintre cele mai importante tipuri de astfel de interferente mentionam:

Injurii;

Concurenta neloiala;

Interferenta cu managementul de personal;

Interferenta cu drepturile de copyright;

7. Folosirea improprie a procesului legal. Folosirea procesului legal cu scop impropriu poate conduce la prejudicii serioase. Aceasta folosire se poate manifesta sub doua forme:

Acuzare malitioasa;

Abuz de actionare in justitie.

8. Prejudicii intentionate aduse proprietatii. Sunt doua tipuri de astfel de prejudicii: violarea proprietatii si conversia.

Violarea proprietatii. Ne referim in acest caz la proprietatea sub forma de terenuri, cladiri si anumite elemente care sunt atasate acestor cladiri. Proprietarul unui teren are dreptul legal exclusiv de posesiune si folosinta a acestuia. Atunci cand o alta persoana intra neautorizat pe acest teren sau incearca sa-l foloseasca in scopuri personale, aceasta inseamna o violare a proprietatii private.

Utilizarea bunurilor in alte scopuri. Aceasta reprezinta incalcarea dreptului de uzufruct asupra bunurilor care sunt in proprietatea altora. De exemplu, posesorul unui automobil doreste sa-si vanda vechiul automobil si sa-si cumpere altul nou de la acelasi dealer. In acest scop, el isi lasa automobilul la dealer si asteapta ca acesta sa fie vandut. In mod abuziv, dealerul foloseste acest automobil pentru rezolvarea unor probleme personale, calatorind cu el mii de kilometri.

9. Neplacerea. Prejudiciul acesta are un inteles mai larg si se refera practic la orice interferenta cu dreptul cuiva de a se bucura de viata, de proprietate, de munca si de petrecerea timpului liber. Se disting, in general, doua clase de actiuni specifice:

Neplaceri in domeniul privat. Acestea se refera la interferenta nelegala in folosirea unei proprietati. Un exemplu il constituie zgomotul foarte puternic produs de o alta persoana.

Neplaceri in domeniul public. Acestea afecteaza grupuri de oameni sau chiar comunitati. De exemplu, cineva care are o fabrica pe malul unui rau si deverseaza toate deseurile industriale in apa raului.

c) Prejudicii in sensul strict al raspunderii civile. In anumite situatii, inculpatul nu a actionat neglijent si nici intentionat, dar cu toate acestea, prin actiunea sa, a produs daune. Termenul folosit pentru a descrie aceasta situatie este "raspundere civila stricta" sau "raspundere civila absoluta". Principalele tipuri de raspundere civila stricta sunt urmatoarele:

Depozitarea unor materiale extrem de periculoase (dinamita, substante chimice nocive, substante explozive etc.);

Activitati foarte periculoase (fabricarea de materiale explozive, foraje, minerit, lucrul cu substante usor inflamabile);

Vanzarea unor produse periculoase sau care pot deveni periculoase, datorita faptului ca sunt defecte sau contin o serie de lipsuri.

d) Raspundere civila din culpa prepusilor. Prezentarea prejudiciilor de mai inainte a avut in vedere numai prejudiciile directe, comise ca urmare a unor acte ilegale de catre o persoana sau o organizatie. Exista insa si situatii cand o persoana sau o organizatie nu a contribuit direct la producerea unui prejudiciu, dar, din punct de vedere, legal poarta raspunderea acelui prejudiciu.

Este vorba de raspundere indirecta sau din culpa prepusilor a persoanei sau organizatiei respective.

De cele mai multe ori, aceasta raspundere legala delegata se naste din relatiile care exista intre un patron si angajatii lui. Un angajat este o persoana care, prin contract de munca, se obliga sa realizeze o serie de activitati cerute de catre patron.

Deci, patronul are controlul deplin asupra muncii angajatilor sai. Avand acest control, patronul are si raspunderea legala pentru faptele angajatilor sai, dar numai in cadrul procesului de munca. Orice persoana care sufera un prejudiciu din partea unui angajat, intr-un context dat de atributiile de serviciu ale angajatului, poate actiona in justitie atat pe angajatul respectiv, cat si pe patronul acestuia. Angajatul este responsabil pentru actele sale, in sensul in care fiecare persoana raspunde in fata legii pentru orice incalcare a ei, dar si patronul este raspunzator, in mod indirect.

Nu acelasi lucru se intampla atunci cand patronul deruleaza o afacere cu un contractor independent si asteapta de la acesta anumite rezultate. Raspunderea civila a contractorului nu se transmite asupra patronului. Exista, totusi, unele exceptii care se pot clasifica in:

Atributii ce nu pot fi delegate

Activitati care prin natura lor sunt periculoase.

B. Raspunderea civila contractuala

Pe langa prejudicii, contractele constituie o alta baza pentru impunerea raspunderii legale. Problema raspunderii legale in acest caz poate aparea la incalcarea clauzelor contractuale.

Incalcarea clauzelor contractuale. In general, prin contract intelegem un act legal incheiat intre doua sau mai multe parti prin care se stabilesc o serie de obligatii ale fiecarui participant la contract. Daca una dintre partile contractante nu a indeplinit ceea ce s-a angajat sa faca, aceasta reprezinta o incalcare a clauzelor contractuale. Partea care are de suferit de pe urma acestui lucru poate actiona in justitie partea care a incalcat clauzele contractuale, cerand despagubiri.

In mod normal, orice organizatie incheie cel putin un contract si, astfel, se expune la posibilitatea incalcarii clauzelor contractuale.

Evident ca fiecare organizatie vrea sa se achite de obligatiile sale contractuale in mod legal si onorabil. Decizia de a onora sau de a incalca un contract este la indemana oricarei organizatii. De aceea, nu se incheie asigurari pentru cazul in care una dintre partile participante la un contract incalca clauzele acestuia. Ar exista posibilitatea ca o organizatie sa incalce, in mod constient, obligatiile sale rezultate dintr-un contract mai putin avantajos, cu scopul de a fi despagubita ulterior de catre compania de asigurari. De fapt, societatea de asigurari ar despagubi partea vatamata, eliminand raspunderea legala a partii care a incalcat contractul.

Acord de despagubire. In managementul riscului se iau in consideratie si acele contracte care contin acorduri de despagubire. Aceste acorduri se refera, in general, la expunerile la pierderi aferente raspunderii legale. Un aspect important in identificarea acestor posibile pierderi il constituie analiza atenta a tuturor clauzelor contractuale. De exemplu, contractele de inchiriere a unor cladiri, autovehicule, de prestari servicii de intretinere etc. contin acorduri de despagubire.

In cazul includerii acestor clauze de despagubire, una dintre partile contractante (A) se obliga sa plateasca celeilalte parti contractante (B) daunele aduse bunurilor care fac obiectul contractului.

In anumite situatii, partea B se obliga sa plateasca partii A despagubiri pentru prejudiciile aduse unei terte parti C, care actioneaza in justitie partea A. Sa presupunem, de exemplu, ca partea A este reprezentata de o persoana care detine un teren pe care doreste sa construiasca o cladire. Partea B este reprezentata de constructorul care se angajeaza sa construiasca cladirea. In contractul de constructie, B se angajeaza sa plateasca lui A daunele pe care le-ar putea pretinde o a treia parte C, care s-ar accidenta pe terenul de constructie. Deci, desi A este proprietarul terenului, prin acordul de despagubire, B poarta raspunderea legala pentru daunele pe care le-ar putea reclama o a treia parte C, care ar suferi unele prejudicii pe terenul de constructie sau datorita constructiei.

C. Raspunderea civila stabilita prin lege

Pe langa prejudicii si contracte, legile constituie o a treia baza importanta pentru impunerea raspunderii civile.

Asa cum am prezentat anterior, in sectiunea referitoare la neglijenta, legile modifica in mod frecvent responsabilitatile unei persoane fata de alta persoana. Astfel, responsabilitatile impuse de o lege pot fi folosite ca probe intr-un proces de prejudiciu, vis-a-vis de responsabilitatea ce-i revine acuzatului. Dincolo de aceste aspecte, o lege poate impune o raspundere civila unei anumite persoane sau organizatii, indiferent daca acestea au actionat in mod neglijent, au comis prejudicii, sau si-au asumat o raspundere legala contractuala.

Cu alte cuvinte, o lege poate impune unor persoane sau organizatii obligatia legala absoluta de a compensa alte persoane, in cazul producerii anumitor evenimente. Aceasta obligatie este o forma de raspundere civila stricta, asa cum am aratat anterior, cu exceptia faptului ca ea se bazeaza pe cerintele impuse de o lege.

Legea asigurarii fortei de munca. Unul dintre cele mai cunoscute exemple in acest sens il ofera Constitutia SUA, care prevede un sistem de compensare a muncitorilor, care se materializeaza printr-o serie de legi similare in fiecare dintre statele federative.

De asemenea, au fost elaborate o serie de acte normative pentru angajatii institutiilor federale, pentru marinari, precum si pentru functionarii publici din Districtul Columbia.

O lege tipica de asigurare a fortei de munca cere ca fiecare patron sau companie sa prevada o serie de indemnizatii pentru prejudiciile suferite in timpul lucrului sau pentru bolile cu caracter profesional.

Aceste indemnizatii au ca scop sa despagubeasca un angajat care a suferit un accident de munca sau care s-a imbolnavit, pentru cheltuielile medicale, pentru pierderea veniturilor, ca urmare a pierderii temporare a capacitatii de munca si pentru recuperare.

Daca se intampla ca angajatul sa moara datorita accidentului de munca sau bolii profesionale contractate, compania trebuie sa plateasca o suma de bani pentru inmormantare si compensatii supravietuitorilor (sot sau sotie si copii).

Pentru a incasa aceste indemnizatii compensatorii, un angajat nu trebuie sa demonstreze neglijenta managementului companiei. Angajatul trebuie sa demons-treze numai faptul ca accidentul sau boala contractata se datoreaza conditiilor de lucru.

Cu alte cuvinte, el trebuie sa evidentieze faptul ca mediul in care lucreaza si specificul muncii pe care o desfasoara sunt singurele surse ale evenimentului produs, satisfacand astfel conditiile sistemului de compensare.

Cei mai multi patroni cumpara asigurari pentru forta de munca proprie pentru a-si putea achita obligatiile ce le revin in cadrul sistemului legislativ de compensare a angajatilor.

Pentru o mai buna intelegere a modului de functionare a asigurarilor de raspundere civila, sa relatam, in continuare, cateva exemple privind acest tip de asigurare. Vom oferi, astfel, exemple referitoare la raspunderea civila legala a persoanelor fizice, precum si la raspunderea civila profesionala a unor categorii profesionale specifice: experti contabili, medici, manageri. Exemplul 1 - Asigurarea de raspundere civila a persoanelor fizice. O persoana fizica a incheiat un contract de asigurare cu o societate de asigurari, privind raspunderea civila - alta decat cea profesionala, oferind urmatoarea acoperire pe eveniment:

7 500 000 u.m. suma asigurata maxima pentru deces;

12 500 000 u.m. suma asigurata maxima pentru vatamari corporale;

2 000 000 u.m. suma asigurata maxima pentru pagube materiale.

a) Cu ocazia reamenajarii apartamentului, Asiguratul a daramat doi pereti ai apartamentului proprietate personala. In urma acestei operatiuni, peretii vecinului sau au suferit crapaturi considerabile, molozul cazut dintr-unul din pereti producandu-i acestuia leziuni multiple.

Pentru degradarea peretilor vecinului, despagubirile au fost stabilite prin intelegere intre asigurat, partea prejudiciata si societatea de asigurari la valoarea de 1 500 000 u.m.. Pentru vatamarea corporala produsa vecinului asiguratului nu s-a putut ajunge la o intelegere, deoarece partea vatamata a solicitat plata unei despagubiri de 10 000 000 u.m., suma considerata nejustificata de catre societatea de asigurari. In aceste conditii, asiguratul este chemat in judecata pentru a se stabili valoarea despagubirii.

Cum se va imparti despagubirea intre asigurat si asigurator, in cazul in care instanta admite actiunea si da castig de cauza reclamantului?

Rezolvare Instanta de judecata, prin hotararea pronuntata a admis actiunea, obligandu-l pe asigurat la plata despagubirii de 10 000 000 u.m., plus cheltuieli de judecata in valoare de 1 000 000 u.m..

In final, asiguratul a fost obligat la plata urmatoarelor sume:

1 500 000 u.m. pentru prejudicii materiale;

10 000 000 u.m. pentru vatamarile corporale;

1 000 000 u.m. cheltuieli de judecata.

Dupa deducerea fransizei de 1 250 000 u.m., adica:

10%*1 500 000+10%*10 000 000 u.m. +

+ 10%*1 000 000 u.m. = 1 250 000 u.m.

pe care o suporta asiguratul, societatea de asigurari va avea de platit diferenta de 11 250 000 u.m..

b) In cazul in care vecinul asiguratului ar fi avut incheiata o asigurare de accidente, care sa fie in vigoare la data producerii evenimentului mentionat anterior si care oferea o acoperire de 5 000 000 u.m. pentru vatamarile corporale suferite, acesta ar fi fost indreptatit sa primeasca si aceasta despagubire de la societatea de asigurari.

In schimb, daca asiguratul ar fi generat pagube materiale in urma unei inundatii din reteaua de apa potabila, pentru care ar fi fost obligat la plata unor despagubiri de 2 000 000 u.m., iar persoana prejudiciata ar fi avut incheiata o asigurare a locuintei care sa acopere si riscul de inundatie din reteaua de apa potabila, societatea de asigurari care a emis polita de raspundere civila ar fi acordat despagubiri numai pentru partea neacoperita de asigurarea locuintei.

c) La data de 15.12.1999, asiguratul, conducand motocicleta sa personala cu o capacitate cilindrica de 50 cm³, a accidentat un autovehicul parcat neregulamentar. In urma constatarilor facute de organele politiei rutiere, s-a stabilit ca valoarea daunei produsa autovehiculului este de 2 500 000 u.m..

Cum va fi solutionat acest prejudiciu si care va fi despagubirea acordata de asigurator?

Rezolvare: Societatea de asigurari este instiintata de producerea evenimentului si de valoarea prejudiciului generat de asigurat, insa, in urma cercetarilor efectuate de catre inspectorii de dauna ai societatii se constata ca asiguratul era vinovat doar in proportie de 60%. Soferul autoturismului parcat neregulamentar este si el raspunzator pentru 40% din valoarea prejudiciului suferit. Astfel, in urma intelegerii dintre asigurat, societatea de asigurari si partea prejudiciata, societatea de asigurari va trebui sa plateasca o despagubire in valoare de 1 500 000 u.m., adica 60% * 2 500 000 u.m..

In final, asiguratul va acoperi 10% * 1 500 000 u.m., adica 150 000 u.m., iar societatea de asigurari va plati 1 350 000 u.m., valoare ce se incadreaza in suma maxima asigurata per eveniment, de 2 000 000 u.m..

Exemplul 2 - Asigurarea de raspundere civila profesionala a expertilor contabili si contabililor autorizati, a evaluatorilor si expertilor tehnici. Un expert contabil, membru al CECAR doreste sa incheie o asigurare de raspundere civila profesionala pentru o perioada de un an.

Solicitantul a optat pentru o suma asigurata pe eveniment de 5 000 000 u.m. si, respectiv, pentru o suma asigurata pe perioada de 15 000 000 u.m.. Prima de asigurare anuala este de 75 000 u.m., iar plata se face integral, o data cu completarea cererii de asigurare.

a) La trei luni de la incheierea asigurarii, asiguratul este chemat in instanta de catre unul dintre clientii sai, in urma unui control efectuat de Garda Financiara la sediul clientului. Garda Financiara a constatat anumite nereguli in balanta de verificare de la sfarsitul lunii precedente, iar clientul a primit o amenda de    5 000 000 u.m..

Clientul prejudiciat va recurge la actiunea in justitie. Aceasta presupune ca, in plus fata de valoarea prejudiciului, asiguratul va trebui sa suporte si cheltuielile de judecata, in valoare de 1 000 000 u.m..

In urma procesului, instanta da o hotarare prin care asiguratul este obligat la acoperirea prejudiciului cauzat, in valoare de 5 000 000 u.m..

Cum se va imparti despagubirea intre asigurator si asigurat si care este valoarea acoperirii oferite de polita de asigurare pentru perioada ramasa pana la expirare?

Rezolvare: Polita de asigurare ofera o acoperire de 5 000 000 u.m. pe eveniment, ceea ce inseamna ca, indiferent de valoarea prejudiciului produs de asigurat, ca urmare a aceluiasi eveniment, societatea de asigurari nu va acorda despagubiri mai mari de 5 000 000 u.m..

In cazul de fata, se solicita o despagubire de 6 000 000 u.m. (inclusiv cheltuielile de judecata). Conform conditiilor contractului de asigurare, societatea de asigurare poate acorda o despagubire maxima de 5 000 000 u.m. pe eveniment, din care se deduce fransiza de 500 000 u.m. (10% * 5 000 000 u.m.). Prin urmare, asiguratorul va plati o despagubire de 4 500 000 u.m., iar asiguratul va suporta pe cont propriu fransiza de 500 000 u.m., precum si partea care depaseste suma asigurata pe eveniment, de 1 000 000 u.m. ( 6 000 000 - 5 000 000 u.m.), deci, in total, 1 500 000 u.m..

Dupa plata acestei despagubiri, asigurarea va oferi pentru perioada ramasa urmatoarele tipuri de acoperire: maximum 5 000 000 u.m. pe eveniment si maximum 10 500 000 u.m. pe perioada (15 000 000 u.m. - 4 500 000 u.m.).

b) La doua luni de la solutionarea acestei daune, asiguratul este acuzat de pierderea unor documente contabile apartinand unuia dintre clientii sai, valoarea despagubirii, de 3 000 000 u.m., fiind stabilita prin intelegerea partilor.

Care este valoarea despagubirii platite de asigurator?

Rezolvare: In cazul acestei revendicari, societatea de asigurari va plati o despagubire de 3 000 000 u.m., mai putin fransiza de 300 000 u.m., suma ce cade in sarcina asiguratului. Deci, asiguratorul va plati 2 700 000 u.m., urmand ca asiguratul sa suporte diferenta pana la valoarea despagubirii, respectiv 300 000 u.m..

c) Daca asiguratul doreste sa revina la suma asigurata initial, are de platit prima suplimentara in valoare de:

P_S = D_a * CP * N_l / 10

Unde:

P_S - prima suplimentara;

D_a - despagubirea acordata;

CP - cota de prima;

N_l - numar de luni ramas pana la expirarea contractului de asigurare

P_S = 7 200 000 u.m. * 0.5 %* 7 / 10 = 25 200 u.m.

In caz contrar, pentru urmatoarele sapte luni de asigurare ramase, acoperirea maxima va fi de 7 800 000 u.m. (15 000 000 - 4 500 000 - 2 700 000 u.m.).

Exemplul 3 - Asigurarea de raspundere civila decurgand din practica medicala. Un cabinet particular constituit din doi medici autorizati si doua asistente incheie o asigurare de raspundere civila decurgand din practica medicala pe o perioada de un an, cu urmatoarele limite pe eveniment:

suma asigurata maxima pentru deces de 25 000 000 u.m.;

o suma asigurata maxima pentru vatamari corporale de 25 000 000 u.m.;

suma asigurata maxima pentru pagube materiale de 1 250 000 u.m..

Solicitantul trebuie sa achite o prima de depozit care reprezinta 80% din cuantumul primei de asigurare totale, determinate in functie de volumul estimat al incasarilor pentru anul de asigurare - de 900 000 000 u.m. In conditiile unei cote anuale de prima de 0,88%, prima de asigurare totala va fi de 7 920 000 u.m., iar prima de depozit de 6 336 000 u.m..

a) La o luna de la incheierea asigurarii, sotia unui pacient decedat intre timp intenteaza un proces unuia dintre medicii cabinetului. Medicul este acuzat de stabilirea gresita a diagnosticului, ca urmare a consumului de alcool. Despagubirea solicitata este de 5 000 000 u.m..

In acest caz, va acorda despagubiri societatea de asigurari?

Rezolvare Societatea de asigurari este instiintata despre chemarea asiguratului in instanta, insa, conform conditiilor de asigurare, hotaraste respingerea revendicarii, deoarece exercitarea profesiei sub influenta consumului de alcool reprezinta una dintre situatiile excluse expres din asigurare.

b) La trei luni dupa incheierea asigurarii, una dintre asistente este chemata in instanta pentru prejudicii materiale de

1 000 000 u.m. si pentru vatamari corporale in valoare de

10 000 000 u.m., cauzate unui pacient, ca urmare a indeplinirii defectuoase a obligatiilor profesionale.

Conform hotararii pronuntate de catre instanta de judecata, valoarea totala a prejudiciului pe care trebuie sa il acopere asiguratul este de 16 000 000 u.m., respectiv: 1 000 000 u.m. reprezentand despagubirea pentru prejudicii materiale, 10 000 000 u.m. constand in despagubirea pentru vatamari corporale si 5 000 000 u.m. pentru cheltuieli de judecata.

Care este valoarea despagubirii suportate de catre societatea de asigurari si cat trebuie sa suporte asiguratul pe cont propriu?

Rezolvare Conform conditiilor de asigurare, asiguratul s-a obligat sa suporte fransiza de 10% din valoarea prejudiciului cauzat, adica:

(10% * 1 000 000 u.m. + 10% * 10 000 000 u.m. + 10% * 5 000 000 u.m.

= 1 600 000 u.m.

Avand in vedere ca despagubirile solicitate se incadreaza in limitele pe eveniment stabilite la incheierea contractului, societatea de asigurari va plati in totalitate diferenta de 14 400 000 u.m., astfel: 900 000 u.m. pentru prejudicii materiale, 9 000 000 u.m. pentru vatamari corporale si 4 500 000 u.m. cheltuieli de judecata.

Exemplul 4 - Asigurarea de raspundere civila a managerului

Directorul economic al S.C. CONIMPEX S.A. incheie o asigurare de raspundere civila a managerului pe trei ani, cu o suma asigurata pe perioada de 100 000 000 u.m. si, respectiv, pe eveniment de 20 000 000 u.m..

Managerul trebuie sa plateasca o prima de asigurare de 4 800 000 u.m.

a) In urma incheierii unui contract de livrare de marfuri, asiguratul inregistreaza o intarziere de doua saptamani in livrarea acestora, situatie care a generat beneficiarului o pierdere de 25 000 000 u.m. datorita intreruperii de stoc.

Partea prejudiciata hotaraste ca va solicita despagubiri in valoare egala cu prejudiciul suferit.

Care este procedura de solutionare a prejudiciului si cum va fi impartita despagubirea intre asigurat si asigurator?

Rezolvare O data ce asiguratul este instiintat de existenta acestei revendicari, va anunta societatea de asigurari pentru a participa la solutionarea daunei.

In urma intalnirii celor trei parti - asigurat, partea prejudiciata si societatea de asigurari - se ajunge la o intelegere cu societatea de asigurari, prin care aceasta se obliga sa achite partea de despagubire datorata de asigurat, nefiind deci necesara solutionarea cazului in instanta.

Raspunderea maxima a asiguratorului, pe eveniment, este de 20 000 000 u.m., ceea ce presupune ca orice dauna care depaseste aceasta valoare va trebui sa se suporte de catre asigurat.In cazul de fata, asiguratul va suporta diferenta de
5 000 000 u.m. fata de suma maxima asigurata pe eveniment - 20 000 000 u.m. si fransiza de 2 000 000 u.m., adica 10% din 20 000 000 u.m.. Diferenta de
18 000 000 u.m. va fi acoperita de asigurator. In final, asiguratul va acoperi in total 7 000 000 u.m. din valoarea prejudiciului, iar asiguratorul 18 000 000 u.m..

b) Daca presedintele S.C. SPERANTA S.A. considera ca directorul economic se face vinovat de indeplinirea defectuoasa a obligatiilor care ii revin si solicita, in numele firmei, o despagubire de 80 milioane u.m., cat va trebui sa plateasca societatea de asigurari ?

Rezolvare Conform conditiilor contractului de asigurare, cererile de despagubire formulate de un membru al echipei manageriale impotriva altui membru al aceleasi echipe nu sunt acoperite prin asigurare, deci societatea de asigurari nu va acorda nici un fel de despagubire.

ASIGURARI DE RISCURI FINANCIARE

Unul dintre cei mai importanti factori care stau la baza dezvoltarii asigurarilor de credite, a celor de cautiune si a asigurarilor de riscuri politice il constituie amplificarea schimburilor economice interne si internationale, multe dintre acestea fiind intemeiate pe sistemul de credite. Intensificarea raporturilor de creditare a condus, in mod firesc, la necesitatea gasirii unei masuri de protectie a creditorilor impotriva eventualelor pierderi pe care le pot suferi in urma neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre debitori. Astfel, a aparut asigurarea riscurilor financiare si politice, creata pentru a oferi protectie creditorilor impotriva imposibilitatii recuperarii imprumuturilor acordate de la debitorii rau-platnici.

Asigurarea riscurilor financiare cuprinde, in general, asigurarea de credite (interne, externe, asigurarea ratelor de credit si a creditelor de investitii), asigurarea de cautiune si asigurarea de fidelitate (ultimele doua fiind asigurari de garantie). Serviciile majore oferite de o polita de asigurare a creditelor se refera la: prevenirea riscurilor, acoperirea creditelor nerambursate, suportarea pierderilor generate de producerea riscului.

Asigurarea riscurilor politice, care in limbajul asigurarilor se refera la o arie mult mai restransa decat in vorbirea curenta, denumeste acoperirea de care dispun societatile comerciale dintr-o tara pentru sustinerea activitatilor lor de export, contractare, investitii in strainatate. Riscurile politice difera de riscurile de credit prin faptul ca, desi ambele sunt riscuri financiare, riscurile politice implica interventia unui cumparator public sau a unei puteri politice din statul cumparatorului (in general guvernul), in timp ce riscurile de credit exclud aceste interventii, cauzele insolvabilitatii fiind pur comerciale.

ASIGURAREA CREDITELOR INTERNE

Asigurarea de credite este o asigurare specifica economiei de piata, care isi gaseste utilitatea in contextul existentei unui sistem de credite dezvoltat. Asigurarea de credite interne se refera la riscuri din toate etapele productiei, pana la distributie, cu exceptia vanzarii finale catre consumator, care este acoperita prin alt tip de asigurare de creante, si anume, asigurarea ratelor de credite de consum. De asemenea, asigurarea de credite interne nu garanteaza plata unui debit la scadenta. Despagubirile se acorda numai in cazul in care creditorul se confrunta cu situatia de imposibilitate a recuperarii imprumuturilor din cauza neplatii prelungite de catre cumparator, sau din cauza insolvabilitatii acestuia.

Tipul de polita emis in cadrul asigurarilor de credite interne variaza, in functie de legislatia si de uzantele fiecarei tari. Contractul de asigurare poate fi incheiat pe tranzactii individuale, sau pe intreaga cifra de afaceri a asiguratului.

Polita de asigurare incheiata pe tranzactie acopera un singur contract, este o polita scumpa si necesita, in general, un volum mare de munca. Se recomanda numai in cazul unor tranzactii de valori mari.

Polita de asigurare pe cifra de afaceri a asiguratului acopera toate afacerile vanzatorului, pe o perioada de timp determinata, de obicei 12 luni. Inaintea incheierii unui asemenea contract de asigurare, asiguratorul va solicita vanzatorului o serie de informatii referitoare la experienta acestuia in ceea ce priveste creditele nerecuperate de la clientii sai, lista clientilor, precum si limitele de credit pe fiecare client in parte.

La randul lor, clientii vor fi verificati de catre asigurator, in legatura cu solvabilitatea si bonitatea lor. In functie de situatia acestora, societatea de asigurari isi rezerva dreptul de a exclude din asigurare anumiti cumparatori, sau de a diminua plafonul de credit acordat acestora. Este tipul cel mai uzual de asigurare. Principalele avantaje pe care le prezinta acest tip de asigurare de credite interne sunt: gestionarea relativ usoara, costuri reduse si evitarea de catre asiguratori a antiselectiei, intrucat toate contractele de credit sunt oferite spre asigurare, si nu numai cele de valori mari. Pentru asigurat, principalul avantaj il constituie verificarea inca o data, prin specialistii societatii de asigurari, a solvabilitatii si bonitatii clientilor sai.

O caracteristica comuna a tuturor asigurarilor de credite consta in faptul ca niciodata ele nu acopera pierderea in proportie de 100%, asiguratul fiind obligat, prin prevederile politei, sa suporte pana la 20-25% din paguba.

ASIGURAREA CREDITELOR DE INVESTITII

Asigurarea creditelor de investitii garanteaza plata furniturilor de bunuri de investitii, de catre clienti, conform unui anume plan de rambursare. Este o asigurare ce se incheie pe termen mediu si lung (in general, pana la 60 de luni). Polita cea mai uzuala este polita generala pe cifra de afaceri; tranzactiile individuale se utilizeaza mai rar. Acest tip de asigurare se foloseste atat la asigurarea exporturilor de bunuri, cat si a exportului de capital, sub forma de imprumuturi sau investitii de capital. In aceasta directie, a cunoscut o importanta dezvoltare asigurarea tranzactiilor de leasing. In multe state, aceasta forma de garantare cade in sarcina unor organisme guvernamentale.

ASIGURAREA DE CAUTIUNE

Asigurarea de cautiune este o forma de protectie prin care societatea de asigurari garanteaza ca debitorul isi va indeplini obligatiile legale sau contractuale pe care le are fata de creditor. In fapt, cautiunea este un serviciu similar cu cel oferit de banci, cand acestea garanteaza pentru clientii lor.

Asigurarea de cautiune are urmatoarele particularitati: creditorul este beneficiarul cautiunii, care este protejat; debitorul (asiguratul) este responsabil de indeplinirea obligatiilor dintre el si creditor, obligatiile fiind garantate prin cautiune; societatea de asigurari este partea care se alatura debitorului, in scopul garantarii, fata de beneficiar, a indeplinirii de catre asigurat a obligatiilor sale. Polita de cautiune reprezinta un document accesoriu al unui contract principal, care leaga debitorul de creditor. Intre asigurarile de credite si cele de cautiune exista similitudini, dar si diferente:

ambele polite reprezinta un mod de protectie impotriva neexecutarii unor obligatii contractuale;

in cazul asigurarii de credite, asiguratul este creditorul, care se protejeaza impotriva riscului de nerambursare a creditului de catre debitor; de cele mai multe ori, el este si beneficiarul asigurarii; la asigurarea de cautiune, in schimb - care este in fapt o garantie - asiguratul este debitorul, care se obliga alaturi de asigurator sa ramburseze creditul acordat de creditor; creditorul este beneficiarul cautiunii;

polita de cautiune este guvernata de prevederile Codului civil;

polita de asigurare a creditelor este guvernata de Legea asigurarilor;

in cazul politei de cautiune, producerea riscului nu are un caracter aleator, deci, in acest caz, nu se aplica legea numerelor mari.

Cautiunea poate fi prezentata sub forma de mai jos:

Figura .1. Modul de functionare al asigurarii de cautiune

Tipurile de polite de cautiune sunt urmatoarele:

a) Cautiunea simpla:

exista beneficiul discutiunii si diviziunii;

opereaza numai dupa recursul impotriva debitorului.

b) Cautiunea solidara:

renuntare la beneficiul discutiunii si diviziunii;

exceptiile apartinand debitorului pot fi opuse creditorului;

functioneaza dreptul de subrogare.

c) Garantia autonoma:

plata catre beneficiar se face la prima si simpla cerere, fara a putea fi invocata nici un fel de exceptie;

polita de asigurare isi pierde caracterul accesoriu fata de contractul de baza.

In contractele de cautiune, asiguratorul solicita asiguratului depunerea unor contragarantii, cele mai importante dintre acestea fiind:

acordurile de recuperare - in baza carora asiguratul se obliga sa-i ramburseze asiguratorului toate sumele acordate cu titlu de despagubire;

subrogarea asiguratorului in drepturile creditorului - beneficiar contra debitorilor;

contragarantii bancare aduse de asigurat (scrisori de garantie bancara);

contragarantii ale societatii mama pentru filiala;

contragarantii sub forma de gaj/ipoteca asupra unor bunuri/cladiri apartinand asiguratului;

contragarantii ale persoanelor fizice;

contragarantii in numerar (colateral).

In multe tari, cautiunea profesionala este obligatorie prin lege pentru anumite categorii profesionale: avocati, notari, magistrati, agenti imobiliari, administratori, experti - evaluatori, consilieri in proprietate industriala, agenti de turism, transportatori rutieri, curtieri si societati de curtaj in asigurari, intermediari in operatiuni bancare. Polita de cautiune insoteste, in general, asigurarea de raspundere civila profesionala.

Principalele tipuri de asigurari de cautiune sunt:

garantia de buna executie a contractului (performance bonds), care garanteaza beneficiarului indeplinirea la termen de catre asigurat a contractului, in concordanta cu programul si cu specificatiile convenite prin clauzele contractuale; se foloseste, de obicei, in domeniul constructiilor;

garantia de buna efectuare a platilor (payment bonds). Se foloseste, de asemenea, in domeniul constructiilor si se refera la platile pe care asiguratorul va trebui sa le efectueze unor subantreprenori sau furnizori pentru remunerarea fortei de munca, sau livrarea unor produse, in cazul in care antreprenorul principal al constructiei se afla in imposibilitate de a realiza aceste plati;

garantia de participare la licitatie (bid bonds), care garanteaza faptul ca debitorul, in cazul in care castiga licitatia, va semna contractul pentru care a licitat si va pune la dispozitia beneficiarului garantiile de buna executie a contractului si de efectuare a platilor;

garantia de restituire a avansului, care este practicata in situatiile in care creditorul prefinanteaza debitorul prin plata unui avans; de fapt, se garanteaza rambursarea sumei platite cu anticipatie, printr-o cautiune a carei valoare descreste proportional cu valoarea lucrarilor executate;

garantia pentru asigurarea serviciilor de intretinere (maintenance bonds), care pot fi solicitate in completarea proiectului de constructie pentru asigurarea protectiei in cazul unei executii defectuoase sau al utilizarii unor materiale necorespunzatoare.

In afara acestor tipuri de asigurare de cautiune, care se incadreaza in categoria cautiunilor contractuale, se mai practica si o serie de asigurari de cautiune noncontractuale, caracterizate prin aceea ca obligatiile debitorului fata de beneficiar, a caror indeplinire este garantata prin cautiune, nu sunt de natura contractuala. Dintre cele mai intalnite tipuri de cautiune non-contractuale, amintim: garantiile pentru organele judecatoresti (judicial bonds), garantiile pentru obtinerea de autorizatii (license and permit bonds), garantii pentru indeplinirea obligatiilor fata de diverse autoritati publice (public official bonds).

Bibliografie selectiva

C.Bennet, Dictionar de asigurari Editura Trei, Bucuresti, 2002;

Dan Anghel Constantinescu, Tratat de asigurari, vol.I+II, Editura Economica, Bucuresti, 2004;

Gh. Iosif, Al. Gherasim., N. Cirsan, I. Galiceanu, G. Saner, P. Tanasescu, Sistemul de asigurari in Romania, Tribuna Economica, Bucuresti, 1997

Gheorghe Bistriceanu, Asigurari si reasigurari in Romania, Editura Universitara, 2006;

Marinica Dobrin, Paul Tanasescu, Teoria si practica asigurarilor, Editia a II-a, revizuita si imbunatatita, Editura Economica, Bucuresti, 2003;

Marinica Dobrin, Asigurari si reasigurari, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000;

Marinica Dobrin, I. Galiceanu, Asigurari si reasigurari, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003;

Titel Negru, Asigurari si reasigurari, sinteze si aplicatii, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003;

Violeta Ciurel, Asigurari si reasigurari. Abordari teoretice si practici internationale, Editura All Beck, Bucuresti, 2000.

Legislatie:

Legea nr.136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, Monitorul Oficial nr.303 din 29 decembrie 1995;

Legea nr.32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, Monitorul Oficial nr.148 din 10 aprilie 2000;

Legea nr. 76 din 12 martie 2003 pentru modificarea si completarea Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, Monitorul Oficial nr.193 din 26 martie 2003;

Legea nr. 172 din 14 mai 2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania;

Legea 403/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor;

Ordonanta de urgenta nr. 61 din 23 iunie 2005 pentru modificarea si completarea legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania;

Ordinul nr. 8/2008 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Surse documentare Internet:

www.1asig.ro;

www.primm.ro

www.csa-isc

www.unsar.ro

www.fiar.ro

5. ASIGURARI DE PERSOANE

5.1. Caracteristici de baza ale asigurarilor de persoane

In Romania, necesitatea asigurarilor de persoane este extrem de putin inteleasa. Folosirea mass-mediei pentru educarea populatiei in privinta asigurarilor nu este suficienta si nici eficienta. O contributie mai mare in acest sens trebuie sa o aiba agentii de asigurare, care intra in contact direct cu clientii si care isi vor oferi serviciile pe toata perioada de valabilitate a unei polite. Avand in vedere rolul jucat de asigurarile de persoane in ansamblul asigurarilor oferite pe piata, dar si in alcatuirea unui plan financiar care sa ofere siguranta si profit, se impune o mai buna cunoastere si intelegere a acestora. Asigurarile de persoane ofera solutii pentru problemele financiare cauzate de moarte sau accident. Decesul survine in mod neasteptat si in momentul cel mai nepotrivit. Orice planuri in acest domeniu sunt inutile. Chiar si persoanele tinere se pot imbolnavi sau pot deceda in urma unor accidente neasteptate, ce vor genera in mod automat si dificultati financiare. Aceste dificultati financiare sunt determinate de:

Necesitati banesti pentru funeralii.

Asigurarea unor resurse financiare mostenitorului legal, dupa decesul asiguratului.

Restabilirea morala dupa deces.

Aceste trei dificultati, ce trebuie sa fie acoperite, au caracter permanent sau temporar.

Dificultatile permanente sunt cele mai greu de acoperit si se refera la asigurarea unor sume viagere pentru mostenitor, spre deosebire de dificultatile temporare ce acopera nevoi temporare, cum ar fi repatrierea corpului decedatului asigurat. Pe langa motivatiile economice, care sunt evidente, exista si motivatii psihice. Acestea nu trebuie sa fie izolate de cele economice, deoarece formeaza un tot unitar. Cercetarile psihologice se bazeaza pe studii comportamentale, analize statistice si observatii individuale. Studiile psihologice au scos in evidenta trei mari grupe de motivatii care stau la baza incheierii asigurarilor facultative de persoane:

Stresul.

Motivatiile personale.

Conceptia despre moarte.

Riscul este un eveniment definit de majoritatea economistilor prin asociere cu o pierdere propriu-zisa (ex. distrugerea unei case de catre un incendiu), sau cu o pierdere produsa de o neglijenta ce poate avea urmari asupra individului sau asupra unei proprietati. In asigurarile de persoane, riscul reprezinta acel eveniment legat de persoana fizica a asiguratului a carui producere poate duce la vatamarea corporala, imbolnavirea, decesul sau supravietuirea acestuia.

Riscul poate fi determinat de pericol si de hazard. De exemplu, la asigurarile de sanatate putem intalni :

- Hazarduri naturale sau clasice. (Orice slabiciune fizica a unui om sanatos asociata cu un mediu viciat poate determina o imbolnavire.)

- Hazarduri morale. (Trebuie intelese ca tendinte ale oamenilor de a consuma produse ce pot cauza sau favoriza aparitia unor boli.)

In ceea ce priveste suma asigurata (despagubirea) platita de catre asigurator, in eventualitatea producerii riscului, exista anumite deosebiri intre asigurarile de persoane si cele de bunuri. Astfel, in cazul asigurarilor de bunuri, asiguratorul se angajeaza sa plateasca o indemnizatie care nu poate depasi cuantumul daunei suferite de asigurat si nici suma asigurata. Daca o persoana fizica sau juridica si-a asigurat un bun oarecare, din eroare sau cu intentie, pentru o suma mai mare decat valoarea reala a acestuia si a achitat primele de asigurare aferente acestei sume supraestimate, la distrugerea acestuia de catre un sinistru, asiguratul are dreptul la o despagubire limitata la valoarea daunei inregistrate, fara ca aceasta sa depaseasca suma asigurata.

In cazul asigurarilor de persoane, lucrurile stau altfel. Suma asigurata se stabileste in mod forfetar de catre asigurat, in functie de nevoile si posibilitatile sale financiare. Asiguratul poate sa incheie mai multe contracte de asigurare impotriva aceluiasi eveniment (complex de evenimente) si pentru sume diferite. La producerea riscului asigurat, asiguratul, sau beneficiarul asigurarii, poate incasa drepturile de asigurare de la toti asiguratorii, deoarece aici nu mai este vorba de dauna, cum este la asigurarile de bunuri. Neavand caracter reparator, asigurarea de persoane nu sufera restrictiile la care este supusa asigurarea de bunuri.

Daca, in urma producerii riscului asigurat, asiguratul a suferit o vatamare corporala sau a contractat o maladie care i-a afectat puterea de munca, el are dreptul la o indemnizatie de asigurare, care sa refaca situatia financiara existenta inaintea producerii accidentului sau contractarii bolii.

Aceasta categorie de asigurari de persoane reprezinta o masura de prevedere si, in acelasi timp, de economisire, pentru persoanele fizice si pentru familiile lor; are rolul de a diminua efectele financiare ale pierderii totale sau partiale a capacitatii de munca datorate aparitiei unei boli sau a unor accidente, atingerii unor anumite limite de varsta, decesului. Sumele asigurate sau indemnizatiile care se acorda in asigurarea de persoane suplimenteaza sumele oferite de asigurarile sociale si de asistenta sociala, permitand asiguratului sau familiei acestuia sa depaseasca situatiile de criza si sa-si continue stilul de viata obisnuit.

Contrar asigurarilor de bunuri si raspundere civila, unde valoarea indemnizatiilor nu poate depasi cuantumul pagubei produse, in asigurarile de persoane, principiul despagubirii nu se aplica, viata si sanatatea oamenilor neputand fi evaluate in bani.

Obiectul asigurarii de persoane. Obiectul asigurarilor de persoane este reprezentat de un atribut al persoanei (viata, integritatea fizica sau capacitatea de munca). Obiectul asigurarii nu trebuie insa confundat cu obiectul contractului de asigurare. Viata sau integritatea fizica a unei persoane poate face obiectul asigurarii, insa nu poate face obiectul unui contract civil sau comercial. Prin urmare, obiectul contractului de asigurare consta in prestatiile reciproce la care se obliga partile, respectiv, plata primei si a indemnizatiei de asigurare.

In asigurarile de persoane, riscul asigurat este un eveniment viitor posibil, dar incert, la care sunt expuse viata ori integritatea fizica a unei persoane. Incertitudinea se refera la posibilitatea producerii evenimentului (de exemplu, un accident) sau numai la momentul survenirii sale (de exemplu, decesul este un fapt inevitabil, insa nu se cunoaste momentul in care acesta se va produce). Astfel, putem spune ca, in asigurarile de deces, riscul asigurat nu este reprezentat de decesul asiguratului (care de altfel este un eveniment cert), ci de durata incerta a vietii persoanei asigurate.

Inainte de initierea procedurilor de incheiere a contractului, riscul trebuie determinat cu precizie, caci numai astfel asiguratorul poate aprecia posibilitatea acoperirii riscului si, in caz afirmativ, cuantumul primei. Pentru a obtine toate datele necesare in legatura cu riscul, asiguratul trebuie sa raspunda, in scris, la intrebarile cu privire la imprejurarile esentiale referitoare la risc formulate de asigurator in cererea (declaratia) de asigurare. Deoarece cererea (declaratia) de asigurare determina elementele contractului ce urmeaza sa se incheie, ea trebuie sa fie precisa, completa, intocmindu-se intotdeauna pe propria raspundere a asiguratului. Informatiile cuprinse in cererea (declaratia) de asigurare dau posibilitatea asiguratorului sa cunoasca natura si proportiile riscului si sa determine valoarea primei de asigurare. Daca asiguratul ascunde, omite anumite informatii sau face o declaratie inexacta, aceasta influenteaza precizia cu care este determinat riscul si are efecte juridice pentru asigurat. Constatarea unei omisiuni sau a unei declaratii neadevarate din partea asiguratului, la intrebarile ce i s-au pus la incheierea contractului, pot atrage nulitatea acestuia.

Ca obligatie suplimentara a asiguratului in legatura cu riscul asigurat, legislatia prevede ca, daca imprejurarile esentiale privind riscul se modifica in cursul executarii contractului, asiguratul trebuie sa comunice schimbarea, in scris, asiguratorului. Pentru a fi acoperit, riscul trebuie sa fie independent de fapta intentionata a asiguratului, a beneficiarului sau prepusilor acestora. De asemenea, legea prevede ca asiguratorul poate refuza plata indemnizatiei de asigurare in cazul sinuciderii asiguratului in termen de doi ani de la incheierea contractului sau a comiterii cu intentie de catre asigurat ori beneficiar a unor fapte grave prevazute in contractul de asigurare. Daca un beneficiar a produs intentionat decesul asiguratului, suma asigurata se plateste celorlalti beneficiari desemnati sau mostenitorilor.

Un aspect important referitor la prima este indivizibilitatea ei. Asiguratul, in schimbul platii primei, obtine protectia prin asigurare impotriva unor riscuri, pe o anumita perioada de timp. Intervalul pentru care s-a stabilit prima, ca unitate de timp in decursul careia asiguratorul suporta riscul asigurarii, se numeste perioada de asigurare. Prima stabilita pentru perioada de asigurare este indivizibila. Astfel, daca perioada de asigurare este de 1 an, iar evenimentul asigurat s-a produs in prima jumatate a intervalului, asiguratul nu poate pretinde rambursarea unei prime proportionale, pentru intervalul de timp ramas. Aceasta, deoarece probabilitatea de dauna se stabileste pe intreaga perioada de asigurare si nu are relevanta momentul cand se produce evenimentul asigurat, sau daca acesta nu se produce deloc in cursul perioadei. Asiguratorul foloseste totalul primelor aferente perioadei de asigurare pentru acoperirea comunitatii de riscuri.

Cu totul altfel se pune problema in situatia rezilierii contractului de asigurare, a anularii sau denuntarii acestuia. Prima de asigurare fiind o contraprestatie a riscului, cand garantia de asigurare inceteaza a mai exista, ramane fara cauza si se restituie. In caz contrar, s-ar realiza o imbogatire in dauna asiguratului. Asiguratul (contractantul) este obligat sa plateasca primele de asigurare la termenele stabilite de comun acord cu asiguratorul, in caz contrar acesta din urma avand dreptul de a rezilia contractul.

Desi plata ratei de prima initiale sau a anticipatiei conditioneaza inceputul raspunderii asiguratorului, neplata urmatoarelor rate nu conduce intotdeauna la incetarea raspunderii asiguratorului. In cele mai multe cazuri, societatile de asigurare acorda un termen de pasuire pentru plata ratelor de prima restante, pentru ca raporturile de asigurare sa poata continua si sa se evite rezilierea contractului de asigurare. Neachitarea primelor pana la expirarea termenului de pasuire il indreptateste pe asigurator sa rezilieze contractul. O situatie speciala intalnim la asigurarile de persoane, pentru care se constituie rezerva de prime, asigurari la care asiguratul poate inceta plata primelor de asigurare, cu dreptul de a mentine in vigoare contractul de asigurare la o suma de asigurare redusa.

Dovada platii primelor de asigurare revine asiguratului, inscrisul constatator fiind polita de asigurare, chitanta, dispozitia de plata sau alt document probator al platii. De asemenea, legislatia prevede ca asiguratorul are dreptul sa compenseze primele ce i se datoreaza pana la sfarsitul anului de asigurare, in temeiul oricarui contract, cu orice indemnizatie cuvenita asiguratului sau beneficiarului.

Interesul asigurarii. Interesul asigurarii nu prezinta importanta, intrucat indemnizatia de asigurare este datorata independent de existenta unor daune.

De aceea, asiguratul sau tertul beneficiar nu trebuie sa dovedeasca vreun interes pentru a putea exercita contra asiguratorului drepturile izvorate din contract in urma cazului asigurat.

Indemnizatia de asigurare in asigurarile de persoane. Indemnizatia de asigurare reprezinta suma de bani pe care asiguratorul o achita asiguratului (beneficiarului) in cazul producerii riscului asigurat.

Deoarece asigurarile de persoane nu sunt contracte de despagubire, asiguratorul plateste suma asigurata sau o parte din aceasta suma (corespunzator gradului de invaliditate permanenta partiala), independent de orice idee de prejudiciu. Deoarece nici viata si nici sanatatea unei persoane nu sunt evaluabile in bani, nu se poate pune problema unui raport intre suma asigurata si paguba suferita de asigurat. Legislatia nu ingradeste dreptul unei persoane de a contracta mai multe asigurari de persoane la mai multe societati de asigurare.

Ca urmare, daca asiguratul a incheiat un numar de polite de asigurare cu asiguratori diferiti, beneficiarul are dreptul, in ipoteza producerii evenimentului asigurat, sa incaseze toate sumele ce-i revin, conform contractelor de asigurare incheiate.

Incheierea contractului de asigurare de persoane. Contractul de asigurare se incheie in forma scrisa. Pentru aceasta potentialul asigurat trebuie sa completeze o declaratie (cerere) de asigurare, prin care trebuie sa raspunda in scris la intrebarile formulate de asigurator. Raspunsurile scrise ale asiguratului permit asiguratorului sa-si faca o opinie asupra riscului si sa stabileasca prima aferenta.

In materie de asigurari, buna credinta ramane un principiu de baza, astfel ca asiguratul trebuie sa faca declaratii complete, chiar si atunci cand, pe parcurs, imprejurarile esentiale privind riscul s-au schimbat. In caz contrar, asiguratorul isi rezerva dreptul fie de a modifica sau denunta contractul, fie de a refuza despagubirea solicitata.

Daca, dupa analizarea raspunsurilor, asiguratorul este de acord cu incheierea contractului, acesta redacteaza contractul in forma scrisa si inmaneaza un exemplar asiguratului. Inscrisul constatator al contractului se numeste, in cazul asigurarilor de persoane, polita de asigurare.

Contractul de asigurare se considera incheiat prin plata primei de asigurare si emiterea politei. Intre prezenti, conditiile incheierii contractului se pot realiza concomitent. Intre absenti, contractul de asigurare se considera incheiat in momentul in care ofertantul a luat cunostinta de acceptare (data primirii politei sau contractului).    

Momentul incheierii contractului de asigurare nu coincide in mod obligatoriu cu momentul intrarii in vigoare a asigurarii. Momentul inceperii raspunderii asiguratorului este precizat in polita de asigurare si poate succede momentul perfectarii contractului.

Incetarea contractului de asigurare de persoane. Modul obisnuit de incetare a contractului de asigurare cu durata determinata il constituie ajungerea la termen, adica expirarea perioadei pentru care a fost incheiat.

Un alt mod de incetare a contractului este producerea evenimentului asigurat. Dupa plata sumei asigurate, obligatiile asiguratorului fata de asigurat se sting, ceea ce echivaleaza cu incetarea automata a contractului.

Modurile mai putin uzuale de incetare a contractului de asigurare sunt: denuntarea, rezilierea si anularea contractului. Ele sunt considerate "mai putin uzuale", deoarece fac sa inceteze contractul inaintea expirarii duratei sale, precum si inaintea producerii cazului asigurat.

Specificul denuntarii, ca modalitate de incetare a contractului, consta in exercitarea acesteia in mod unilateral si din cauze autorizate de lege. Astfel, asiguratorul poate denunta contractul, daca asiguratul nu a comunicat, in scris, modificarile intervenite in cursul contractului in legatura cu datele luate in considerare la incheierea asigurarii. Totusi, denuntarea poate fi exercitata numai daca modificarea intervenita exclude, potrivit conditiilor de asigurare, mentinerea contractului. De asemenea, asiguratorul poate denunta contractul daca se dovedeste ca asiguratul a fost de rea-credinta. Deoarece contractul de asigurare se caracterizeaza prin executare succesiva, denuntarea acestuia nu produce, in principiu, efecte retroactive, ci numai efecte pentru viitor. Astfel, retinerea primelor pentru perioada in care contractul a fost in vigoare este normala, dar nu se justifica incasarea primelor pentru perioada urmatoare denuntarii contractului, deoarece ar conduce la imbogatirea nejustificata a asiguratorului.

Rezilierea contractului de asigurare inseamna desfacerea pentru viitor a acestuia, datorita neexecutarii obligatiei uneia dintre parti din cauze care i se pot imputa. Efectele produse de contractul de asigurare, pana la reziliere, raman valabile. In momentul rezilierii, creditorul are dreptul sa ceara executarea silita a tuturor obligatiilor scadente care nu fusesera executate pana la acea data. De asemenea, el poate pretinde despagubiri pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate, ca urmare a neexecutarii respectivelor obligatii.

Nulitatea contractului de asigurare este reglementata de conditiile de asigurare si de normele dreptului comun. Nulitatea poate fi cauzata de declaratiile inexacte sau incomplete facute de asigurat la incheierea contractului de asigurare sau de lipsa interesului asigurabil din partea contractantului asigurarii, in momentul incheierii acestuia. In cazul anularii contractului, efectele juridice opereaza atat pentru trecut, cat si pentru viitor. Prin urmare, partile sunt obligate sa restituie reciproc prestatiile efectuate. Astfel, asiguratorul trebuie sa restituie primele de asigurare incasate, iar asiguratul indemnizatia de asigurare, daca a beneficiat de aceasta. Asigurarile de persoane se pot clasifica, in functie de riscul asigurat, in categoriile de asigurari prezentate in continuare:

Asigurari de supravietuire. In cazul asigurarilor de supravietuire, asiguratorul se obliga sa plateasca asiguratului suma asigurata, cu conditia ca acesta sa fie in viata la sfarsitul perioadei pentru care s-a incheiat contractul de asigurare. In perioada de valabilitate a asigurarii, asiguratul, platind primele datorate, acumuleaza o suma de bani la dispozitia asiguratorului, suma de care poate dispune (integral sau esalonat, sub forma de renta) la expirarea contractului.

Asiguratul intra in posesia sumei asigurate numai in cazul in care este in viata la expirarea contractului.

Daca insa acesta a decedat anterior expirarii termenului de valabilitate a contractului, asiguratorul este eliberat de angajamentul luat prin contract si nu mai are nici o obligatie fata de mostenitorii asiguratului. Primele de asigurare platite de asigurat pe parcursul valabilitatii contractului raman de drept asiguratorului, dupa decesul prematur al asiguratului.

O alta asigurare de supravietuire este asigurarea de renta, potrivit careia suma asigurata este pusa la dispozitia asiguratului sub forma unor plati periodice cu titlu de renta.

Fondul din care se suporta renta se constituie fie pe seama unei prime unice platite de catre asigurat la incheierea contractului, fie pe seama primelor achitate treptat (anual, semestrial, trimestrial sau lunar) de asigurat pe perioada de valabilitate a contractului. Si plata rentei se poate efectua in doua maniere distincte, si anume: plata rentei incepe fie imediat dupa perfectarea contractului de asigurare, fie de la o data ulterioara (spre exemplu, dupa iesirea la pensie a asiguratului).

Aceasta este forma cea mai frecvent intalnita in practica: o perioada de timp, mai lunga sau mai scurta, asiguratul varsa primele datorate asiguratorului pentru constituirea fondului, din care acesta din urma va suporta renta.

Ca si in cazul anterior, la asigurarea de renta, asiguratorul va plati renta numai in cazul in care asiguratul va fi in viata la data expirarii contractului. Decesul anterior al asiguratului il dezleaga pe asigurator de orice obligatie fata de mostenitorii asiguratului.

Evident ca o asigurare de supravietuire, care are drept consecinta pierderea dreptului beneficiarului asigurarii asupra sumei asigurate, in cazul in care asiguratul a incetat din viata anterior expirarii asigurarii, nu este prea atractiva, nu stimuleaza spiritul de economisire.

Ca urmare, unele societati de asigurare au luat unele masuri, precum includerea in contractul de asigurare a clauzei contraasigurarii. Aceasta clauza permite rambursarea unei parti din primele platite de asigurat (dupa ce asiguratorul a retinut o anumita cota), daca asiguratul decedeaza inainte de expirarea contractului.

Asigurarea de viata variabila. Asigurarile de viata variabile cu prime de asigurare fixe au fost introduse in SUA, in anul 1976, iar cele cu prime de asigurare flexibile au fost introduse in anul 198 In cele ce urmeaza ne vom referi numai la prima categorie.

Asigurarea de viata variabila cu prime de asigurare fixe este asemanatoare cu asigurarea de viata permanenta. Nivelul primelor de asigurare este constant, iar componenta de acumulare de capital se dezvolta in asa fel incat devin posibile chiar unele imprumuturi.

Diferenta principala dintre polita de asigurare variabila si cea permanenta consta in faptul ca asigurarea de viata variabila plaseaza riscul investitiei asupra proprietarului politei de asigurare. In general, sunt disponibile mai multe optiuni de investitie si, deci, proprietarul politei de asigurare trebuie sa aleaga varianta de investitie care ii poate aduce cel mai bun castig. Daca a facut o alegere buna si investitia facuta se dovedeste a fi performanta, persoana asigurata primeste o acoperire de asigurare aditionala sub forma cresterii beneficiilor de deces. Totodata, persoana asigurata isi asuma riscul unei investitii neperformante, caz in care i se reduc beneficiile de deces.

Asigurarea de viata variabila are o piata de desfacere relativ redusa. In anul 1991, in SUA, vanzarile de polite de asigurare de viata variabila reprezentau numai 1,2% din totalul politelor de asigurare de viata.

Caracteristici de baza. Cele mai importante caracteristici ale acestei categorii de asigurari de viata sunt urmatoarele:

Proprietarul politei de asigurare are posibilitatea de a alege una din optiunile de investitie pe care societatea de asigurare i le pune la dispozitie.

Beneficiile politei de asigurare se ajusteaza in functie de valoarea investitiilor prevazute in polita de asigurare, in momentul in care se solicita plata lor.

Beneficiile de deces nu pot fi mai mici decat sumele asigurate initiale pentru care s-a incheiat contractul de asigurare, dar ele pot fi mai mari, daca investitiile facute au fost profitabile.

Ideea de baza a asigurarii de viata variabile este aceea ca se pot obtine beneficii suplimentare printr-o serie de investitii favorabile, acest surplus de beneficii contrabalansand influenta inflatiei de-a lungul anilor asupra sumei asigurate. Totusi, riscul acestor investitii revine proprietarului politei de asigurare.

Asigurarea de viata universala. Aceasta categorie de asigurari este relativ recenta, daca luam in calcul vechimea asigurarilor de viata traditionale.

Desi nu are o istorie foarte lunga, asigurarea de viata universala a reusit sa se impuna pe piata produselor de asigurare. De exemplu, in anul 1992, aproximativ 21% din totalul noilor polite de asigurare de viata incheiate in SUA ii reveneau asigurarii de viata universale.

Caracteristici de baza. Cele mai importante elemente definitorii sunt urmatoarele:

Posesorul politei de asigurare poate, la anumite intervale de timp, modifica valoarea beneficiilor de deces (cu evidentierea calitatii de asigurabilitate).

Posesorul politei de asigurare poate schimba valoarea si data efectuarii platii primelor de asigurare, fara a avea obligatia de a anunta anticipat societatea de asigurari.

Primele de asigurare sunt plasate intr-un cont si din valoarea lor se vor scadea, la un moment dat, cheltuielile de deces. In acest cont se varsa, totodata, si dobanzile obtinute, care pot varia in timp.

Posesorul politei de asigurare poate retrage anumite sume din economiile acumulate.

O parte din riscul de deces si o parte din riscul investitional este transferat posesorului politei de asigurare. Totusi, societatea de asigurari este cea care decide cum vor fi investiti banii si cea care garanteaza o rata minima de rentabilitate. Societatea de asigurare poate oferi informatii privind modul in care s-a facut alocarea interna a fondurilor intre rezerve, cheltuieli si investitii (uneori aceasta se numeste "desfacerea" contractului).

Asigurarile de viata sunt instrumente de investire, avand valoare capitalizata. In general, politele la termen nu includ componenta de economisire, ele oferind numai protectie pe perioada de valabilitate. Valoarea capitalizata este un fond care se acumuleaza pe intreaga perioada de viata a politei si la care detinatorul de polita poate avea acces in mai multe moduri: poate face imprumuturi, poate opta pentru cumpararea unei polite de asigurare de viata cu plata integrala, sau poate rascumpara polita. Fondul respectiv se constituie pe baza rezervei matematice specifice contractului.

Unul dintre cele mai performante produse in acest sens il constituie asigurarea de viata variabila, cu prime constante sau variabile. Caracteristica principala a acestui tip de polita este faptul ca plaseaza riscul investitiei asupra proprietarului politei de asigurare. In general, sunt disponibile mai multe optiuni de investitie, asiguratul alegandu-si acea varianta care ii aduce maximul de castig. Daca a facut o alegere buna si investitia se dovedeste a fi performanta, persoana asigurata primeste o acoperire de asigurare aditionala, sub forma cresterii beneficiilor de deces. Beneficiile de deces nu pot fi mai mici decat sumele asigurate initial la care s-a incheiat contractul de asigurare, dar ele pot fi mai mari, daca investitiile facute au fost profitabile.

Asigurarile de deces. Acest tip de asigurare protejeaza asiguratul impotriva riscului de deces. Decesul este un eveniment viitor si sigur, dar incert ca data, fapt ce permite asiguratorilor elaborarea unor diverse forme de asigurare care sa satisfaca cele mai diferite preferinte. Aceasta asigurare acopera riscul de deces, indiferent de data la care survine acesta. Pentru a beneficia de o asemenea protectie, asiguratul se angajeaza sa plateasca prime toata viata, existand posibilitatea ca plata primelor sa se realizeze pana la o anumita data stabilita de asigurat, cum ar fi: data x, iesirea la pensie etc. Persoanei asigurate i se da posibilitatea transformarii unei asigurari viagere de deces, intr-o asigurare viagera optionala, care consta in transformarea, la un moment dat, a asigurarii viagere de deces intr-o asigurare de renta viagera. In cazul asigurarii de deces incheiata pe termen limitat, asiguratorul se obliga sa achite suma inscrisa in contract, cu conditia ca decesul asiguratului sa survina in perioada de valabilitate a acestuia. La expirarea contractului, daca asiguratul este in viata, asiguratorul este exonerat de orice obligatie fata de asigurat, asigurarea de deces nefiind o asigurare de economisire, ci una de protectie impotriva unui risc determinat.

Cele doua asigurari de viata - de supravietuire si de deces - acopera fiecare in parte cate un singur risc, creand astfel impresia ca una dintre parti este intotdeauna perdanta. In realitate, supravietuirea si decesul constituie riscuri alternative, nu se pot produce niciodata simultan.

Asigurarile mixte de viata. Pentru a veni in intampinarea necesitatilor asiguratilor, asiguratorul ofera un produs care acopera ambele riscuri prin intermediul unui singur contract, si anume asigurarea mixta de viata. Datorita faptului ca se ofera acoperire pentru doua riscuri alternative, asiguratii vor avea castig de cauza in ambele situatii: in cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurarii intra in posesia sumei asigurate pentru deces, iar in caz de supravietuire, asiguratul incaseaza personal suma asigurata pentru supravietuire prevazuta in contract. Beneficiul de care se bucura asiguratul in ambele situatii este obtinut cu pretul corespunzator acoperirii celor doua riscuri distincte, prin urmare, cu suportarea primelor datorate atat pentru riscul de deces, cat si pentru riscul de supravietuire. Daca asiguratorul nu ar taxa fiecare risc preluat asupra sa, nu ar reusi sa-si echilibreze primele incasate cu indemnizatiile datorate, veniturile realizate cu angajamentele asumate fata de asigurati.

Asigurarile de accidente. Acest tip de asigurare urmareste protejarea persoanelor fizice de consecintele nefaste ale unor evenimente neprevazute care le poate afecta viata, integritatea corporala sau capacitatea de munca. Persoanele accidentate vor primi cu titlu de indemnizatie o suma pentru acoperirea cheltuielilor de ingrijire medicala, refacere si compensare a pierderii de venit.

In caz de invaliditate permanenta, asiguratorul datoreaza asiguratului intreaga suma asigurata sau o parte din aceasta, in functie de gradul de invaliditate dobandit in urma accidentului suferit.

La expirarea contractului, asiguratorul poate sa accepte reinnoirea acestuia pentru o noua perioada, sau sa o refuze, daca persoana accidentata a suferit un grad ridicat de invaliditate, care i-a redus total sau partial capacitatea de munca.

Asigurarea de boala. Asigurarea de boala are drept obiectiv protejarea persoanelor care au suferit o incapacitate temporara de munca determinata de boala.

Asigurarile de sanatate sunt o alta componenta a asigurarilor de persoane. Rolul acestor asigurari este deosebit de important, si anume, acoperirea totala sau partiala a cheltuielilor cu ocrotirea sanatatii, diferenta fiind suportata de stat sau de individ, dupa caz. Aceste asigurari pot fi contractate numai in mod facultativ, fie individual, fie in grup, tinandu-se seama de managementul riscurilor legate de sanatate. In cele mai multe cazuri, aceste asigurari se intind pe perioade foarte lungi de timp (chiar pana la varsta pensionarii persoanei) si pot fi precedate de controale medicale generale. In tarile dezvoltate ale lumii, aceste asigurari au capatat o mare extindere pe piata asigurarilor, mergand pana la impunerea treptata a asigurarilor private de sanatate in fata celor sociale de sanatate (de exemplu,
in SUA).

In tarile in curs de dezvoltare ale lumii coexista sistemul asigurarilor private de sanatate cu alte sisteme, cautandu-se contracararea consecintelor financiare negative ale unei stari precare de sanatate, cu efecte economice nefavorabile, ce se repercuteaza atat asupra individului, cat si asupra societatii in ansamblul ei. O clasificare succinta a acestor asigurari scoate in evidenta:

asigurarile de accidente;

asigurarile de boala;

asigurarile de sanatate permanenta.

Societatile de asigurari ofera mai multe tipuri de polite de asigurare de sanatate, de exemplu:

asigurarea cheltuielilor de spitalizare;

asigurarea pentru interventii chirurgicale;

asigurarea medicala de baza;

asigurarea medicala majora;

asigurarea medicala complexa.

Asigurarea de sanatate permanenta. Acest tip de asigurare urmareste sa elimine saracia, adesea asociata cu o incapacitate de munca de durata, provocata de un accident sau de o boala. Din momentul in care un asigurat a fost examinat medical si/sau acceptat pentru o asigurare de sanatate permanenta, contractul de asigurare isi pastreaza valabilitatea pentru un anumit numar de ani si nu poate fi reziliat de catre asigurator.

Daca asiguratul ajunge in incapacitate de munca in urma unei boli sau a unui accident, el are dreptul la o indemnizatie de asigurare, care se acorda periodic, atat timp cat se mentine starea de incapacitate, sau pana cand asiguratul atinge varsta de pensionare, ori decedeaza.

Asiguratii salariati beneficiaza de indemnizatia oferita de asigurarea de sanatate permanenta pe perioada de timp cat sunt bolnavi, perioada care variaza intre o luna si un an. Aceasta limitare se datoreaza faptului ca, in perioada de boala, salariatii au dreptul la o parte din salariu. Marimea indemnizatiei acordate de catre asigurator pe perioada de incapacitate se stabileste de comun acord intre asigurat si asigurator, la incheierea contractului, dar ea nu poate sa depaseasca 75% din castigul asiguratului realizat inainte de imbolnavire, din care se deduce suma primita din fondurile publice.

Asigurarea dotala. Asigurarea dotala este conceputa ca o modalitate de constituire treptata a dotei unui copil, pana cand acesta ajunge la majorat.

Asiguratorul onoreaza aceasta asigurare, daca beneficiarul asigurarii este in viata la data atingerii majoratului, in momentul cand asigurarea devine exigibila. In ipoteza in care beneficiarul asigurarii a decedat anterior acestei date, asiguratorul este exonerat de orice raspundere legata de acel contract. In cazul in care contractul prevede clauza contraasigurarii, in cazul mortii premature a beneficiarului asigurarii, asiguratorul este obligat sa restituie primele incasate.

Asigurarea de nuptialitate. Acest tip de asigurare este o asigurare de viata, in baza careia asiguratorul se angajeaza sa plateasca o anumita suma de bani asiguratului, daca acesta se casatoreste inainte de a implini o anumita varsta.

Asigurarea de natalitate. Asigurarea de natalitate consta in obligatia asiguratorului de a plati o anumita suma de bani asiguratului caruia i s-a nascut un copil, intr-un anumit termen.

5.2.Conditiile generale si speciale ale asigurarilor de persoane practicate in Romania

In Romania, asigurarile de persoane sunt facultative si se incheie pe baze contractuale, in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare si cu conditiile stabilite de societatile comerciale de asigurare, autorizate sa practice asemenea asigurari.

Contractele de asigurare pot fi incheiate de catre persoane care se incadreaza in limitele de varsta, duratele de timp si conditiile de achitare a primelor si de plata a sumelor asigurate, stabilite de asigurator si prevazute in politele de asigurare. Durata asigurarii, durata de plata a primelor si perioadele de timp-luni, trimestre, semestre, ani - de asigurare se socotesc de la data inceperii asigurarii, si anume:

La asigurarile de viata (cu exceptia asigurarilor viagere cu prima unica) - de la 1 a lunii calendaristice pentru care s-a platit cea dintai rata de prima.

La asigurarile viagere de deces cu prima unica - de la data emiterii politei si incasarii primei de asigurare.

La asigurarile de accidente - de la data inceperii raspunderii asiguratorului.

Contractul de asigurare se considera incheiat prin emiterea de catre asigurator a politei de asigurare.

Prima de asigurare se plateste anticipat, in cuantumul si la termenele stabilite in polita de asigurare, pe toata durata prevazuta in tariful de prime al fiecarei asigurari.

La asigurarile de viata, o data cu completarea si semnarea declaratiei de asigurare, persoana care doreste sa se asigure trebuie sa achite o suma (denumita anticipatie) egala cu valoarea celei dintai rate de prima, plus taxa de polita.

In ceea ce priveste asigurarile incheiate cu plata primelor in rate, in caz de neplata la scadenta a unei rate de prima, asiguratul are dreptul sa o plateasca in termenul de pasuire stabilit.

Daca rata de prima restanta nu a fost platita in termenul de pasuire stabilit, se procedeaza astfel:

a) la asigurarile de viata, la care se constituie rezerva de prima (cu exceptia asigurarilor temporare de deces), daca incetarea platii primelor are loc dupa ce au fost achitate pe timpul prevazut in conditii speciale, contractul ramane in vigoare pentru o suma asigurata redusa (renta);

b) in toate celelalte cazuri, contractele se reziliaza fara restituirea primelor platite anterior.

La asigurarile de viata la care se constituie rezerva de prime (cu exceptia asigurarilor temporare de deces), asiguratul are dreptul, in decurs de trei ani de la incetarea platii primelor, sa reactiveze contractul.

Reactivarea contractului se face prin plata primelor restante, prin prelungirea duratei asigurarii cu timpul cat nu s-au platit prime sau partial, prin plata primelor restante si partial, prin prelungirea duratei asigurarii.

De asemenea, asiguratul are dreptul sa ceara incetarea contractului de asigurare prin plata sumei de rascumparare, daca a achitat primele pe timpul prevazut de conditiile speciale.

Suma asigurata se plateste asiguratului, beneficiarului desemnat sau mostenitorilor, dupa caz, daca primele sunt achitate la zi, ori daca nu s-a depasit termenul de pasuire. Asiguratorul nu plateste suma asigurata, daca evenimentul asigurat a fost produs de operatii militare in timp de razboi. Astfel, la asigurarile de persoane la care se constituie rezerva de prime, in caz de deces al asiguratului, asiguratorul plateste rezerva de prime aferenta contractului, indiferent de timpul care a trecut de la incheierea acestuia.

Asiguratorul nu plateste suma asigurata, daca decesul sau invaliditatea permanenta a asiguratului a fost prilejuita de comiterea sau incercarea de a comite de catre asigurat sau beneficiar, cu intentie, a unor fapte penale de o deosebita gravitate. Drepturile asupra sumelor rezultand din rezerva de prime sunt imprescriptibile.

La asigurarile de viata, care cuprind riscul de deces din orice cauze, persoanele bolnave nu sunt primite in asigurare. Pentru a preveni incheierea unor asigurari cu persoane bolnave, contractele pentru sume ce depasesc anumite plafoane se incheie numai cu avizul favorabil al medicului desemnat de asigurator.

La asigurarile care cuprind riscul de deces sau invaliditate permanenta, rezultata in urma accidentului, raspunderea asiguratorului incepe dupa 24 de ore de la expirarea zilei in care a fost achitata prima de asigurare. In caz de invaliditate permanenta totala din accidente, se plateste intreaga suma asigurata. Daca invaliditatea este partiala, se plateste o parte din suma asigurata, corespunzatoare gradului de invaliditate stabilit.

Accidentele cuprinse in asigurare sunt urmatoarele evenimente subite, provenite din afara si fara vointa asiguratului: explozia, prabusirea de teren, lovirea, inteparea, taierea si alte asemenea, caderea, alunecarea, atacul din partea altei persoane sau a unui animal, trasnetul, actiunea curentului electric, arsura, degerarea, inecul, intoxicarea subita, asfixierea din cauze subite, cele produse ca urmare a circulatiei mijloacelor de transport, de functionarea sau folosirea masinilor, aparatelor, instrumentelor, sculelor sau armelor.

Sunt cuprinse in asigurare si urmarile imediate (deces sau invaliditate permanenta) ale efortului fizic excesiv si subit, determinat de cauze de forta majora in timpul productiei. Plata sumei asigurate se face numai daca invaliditatea permanenta sau decesul a fost provocat de un accident produs in perioada de valabilitate a contractului si s-a ivit in decurs de un an de la derularea acestuia. In caz de deces sau de invaliditate permanenta, ca urmare a unui efort fizic excesiv si subit, determinat de o cauza de forta majora in timpul productiei, suma asigurata se plateste daca decesul sau invaliditatea permanenta s-a produs imediat.

La unele asigurari mixte de viata, suma asigurata poate fi platita inainte de expirarea termenului de valabilitate a contractului prin sistemul tragerilor de amortizare. Suma aferenta combinatiilor iesite castigatoare la tragerile la sorti se achita imediat de catre asigurator. Cand amortizarea este partiala, contractul de asigurare ramane in vigoare pentru restul sumei asigurate, reducandu-se in mod corespunzator si prima de asigurare datorata.

Deci, in anumite imprejurari, asiguratorul nu este obligat sa achite suma asigurata, ci sa restituie numai primele incasate, mai putin cheltuielile de incasare, care constau in retributia de baza aferenta felului asigurarii si anilor de asigurare respectivi. In alte imprejurari, se restituie primele incasate mai putin cheltuielile suportate.

La unele asigurari mixte de viata, asiguratorul poate acorda asiguratilor imprumuturi pe baza politelor de asigurare. Acestea sunt purtatoare de dobanda si rambursabile intr-un anumit termen.

Asigurarea de viata este o activitate mixta: o parte o reprezinta asigurarea riscurilor, cealalta parte, plasarea sumelor economisite de catre asigurati. In acest caz, dimensiunea riscului se reduce aproape la zero, plasamentul la termen implicand termenul de capitalizare.

Astfel, asigurarea traditionala de viata presupune doua tipuri mari de garantii: in caz de deces si in caz de supravietuire, care se pot realiza separat sau combinat in acelasi contract. Majoritatea garantiilor continute in contractele de asigurare de viata sunt garantii in caz de deces. Anumite contracte sunt incheiate pentru o perioada data (cativa ani). Altele sunt incheiate pe perioade mari, pana la decesul persoanei, si pot imbraca o dubla dimensiune a protectiei (transferuri de tipul asigurarii si de economii).

5.3.Tipuri de asigurari de persoane practicate pe plan international

Produsele de asigurare personale au suferit transformari considerabile in ultimii ani, in special o data cu aparitia politelor de asigurare de viata care ofera nu numai protectie impotriva riscului de deces, ci si posibilitati de investire.

Astfel, in vederea cresterii atractivitatii produselor de asigurare, in conditiile unei piete puternic concurentiale, asiguratorii ofera clientilor lor o serie de facilitati suplimentare. Cele mai importante dintre acestea sunt:

participarea la beneficii;

suma de asigurare variabila;

valoarea de rascumparare a politei;

amortizarea contractului prin tragere la sorti;

imprumuturi in baza politei de asigurare;

indexarea politei;

incetarea platii primelor de asigurare;

polite cu unitati de investitii.

Participarea la beneficii. Metoda cea mai obisnuita de acordare a beneficiilor este cea a platilor amanate, conform careia acestea se platesc la scadenta politei sau in momentul decesului. Aceste beneficii sunt, in general, stabilite la sfarsitul fiecarui an de asigurare ca procent din suma asigurata. Daca acest procent se aplica sumei asigurate de baza, se utilizeaza denumirea de beneficii amanate simple. Daca procentul se aplica cuantumului sumei asigurate plus beneficiile deja acumulate, se utilizeaza denumirea de beneficii amanate compuse. Aceste beneficii sunt acordate prin distribuirea fondului de beneficii declarat de asigurator pentru categoria respectiva de asigurari, fond din care asiguratorul isi retine anumite sume pentru rezervele speciale si pentru dividendele actionarilor.

In general, aceste fonduri de beneficii sunt constituite pe seama excedentului de dobanda obtinut din investirea rezervei matematice, din care se deduc cheltuielile de administrare ale asiguratorului. Modul de atribuire a beneficiilor este stabilit prin conditiile speciale ale fiecarei asigurari. Participarea la beneficii depinde de rezultatele financiare ale fiecarui an si deci nu poate fi garantata.

Suma de asigurare variabila. Intr-un contract de asigurare de deces cu termen fix, suma de asigurare poate fi crescatoare sau descrescatoare. Astfel, aceasta se poate reduce in fiecare an (uneori chiar mai des) cu un anumit procent, putand ajunge pana la nivelul zero. Pe de alta parte, exista polite cu sume asigurate crescatoare, ale caror valori se maresc an de an, sau la anumite intervale de timp, cu un anumit procent, de cele mai multe ori 10%.

Asigurarile pe termen cu suma asigurata descrescatoare sunt intalnite in cazul persoanelor asigurate care au contractat un credit si care urmaresc ca, in cazul decesului, polita de asigurare sa acopere creditul restant.

Asigurarile pe termen cu suma asigurata crescatoare sunt utilizate pentru a contracara efectul inflatiei asupra valorii despagubirii.

Valoarea de rascumparare a politei. La asigurarile de viata, la care se constituie rezerva de prime (cu exceptia asigurarilor temporare de deces), asiguratul are dreptul sa solicite incetarea contractului de asigurare si plata sumei de rascumparare, daca a achitat primele pe perioada prevazuta in conditiile contractului.

Suma de rascumparare reprezinta o parte din rezerva de prime, parte care creste proportional cu timpul cat s-au platit primele. Exista polite care nu prevad o suma de rascumparare. Acestea sunt, de regula, asigurari cu termen fix, destinate sa ofere acoperire impotriva decesului o anumita perioada de timp.

Desi cheltuielile impuse de achizitionarea politelor sunt deosebit de mari in primul an si, de asemenea, in al doilea, primele de asigurare anuale sunt calculate plecandu-se de la ipoteza ca aceste cheltuieli vor fi recuperate pe perioada de valabilitate a contractului. Prin urmare, in general, nu se acorda o suma de rascumparare in primii doi ani de asigurare. Chiar si dupa acest termen, asiguratorul nu garanteaza, de obicei, valoarea de rascumparare a politei. Exceptie fac contractele cu unitati de investitii, in cazul carora suma de rascumparare este determinata de pretul de vanzare al unitatilor de investitii.

Societatea nu poate acorda inainte de ultimii 5 ani ai asigurarii o suma de rascumparare mai mare de 95% din rezerva de prime constituita, deoarece ar deteriora echilibrul financiar al asigurarii.

Solicitarea sumei de rascumparare de catre unii asigurati conduce la cresterea, in cadrul portofoliului de asigurari ramas, a proportiei asiguratilor la care decesul se poate produce, inainte de expirarea perioadei pentru care s-a incheiat asigurarea. Drept urmare, societatea trebuie sa-si constituie fonduri banesti suplimentare necesare pentru acoperirea riscurilor, a caror probabilitate de producere a crescut. Pentru aceasta, societatea de asigurari retine o parte (maxim 5%) din rezerva de prime ce revine asiguratilor care solicita suma de asigurare si, implicit, rezilierea contractului. In momentul achitarii, suma de rascumparare va fi redusa cu echivalentul primelor de asigurare restante si majorata cu echivalentul primelor de asigurare platite in plus, daca este cazul.

Principiul general aplicat de asiguratori, in ceea ce priveste suma de rascumparare, este acela ca aceasta suma trebuie sa fie mai mica decat valoarea economiilor acumulate corespunzatoare politei. Aceasta deoarece asiguratorul retine cheltuielile cu achizitionarea politei (ce altfel ar fi fost distribuite pe toata perioada de valabilitate a acesteia), precum si costul asigurarii. Acest aspect este deseori neglijat de catre cei care doresc sa-si rascumpere polita de asigurare. Totusi, datorita acumularilor de capital, valoarea de rascumparare depaseste, de cele mai multe ori, totalul primelor platite de asigurat.

Amortizarea contractului prin tragere la sorti. Anumite forme de asigurare de viata pot include in conditiile politei posibilitatea amortizarii totale si partiale, inainte de scadenta, a unor polite, prin tragere la sorti.

Sumele ce se platesc pentru politele iesite castigatoare nu pot fi mai mari decat sumele prevazute a fi platite la scadenta sau in caz de deces.

Prin amortizare, contractul de asigurare inceteaza.

Imprumuturi in baza politei de asigurare. De indata ce o asigurare are o suma de rascumparare (pentru contractele la care rascumpararea este posibila), contractantul poate solicita un imprumut.

Conditiile de solicitare a imprumutului sunt stabilite prin conditiile speciale corespunzatoare fiecarei forme de asigurare. Totusi, indiferent de caz, valoarea imprumutului nu poate depasi valoarea de rascumparare. Pe perioada de imprumut, suma de rascumparare si suma asigurata continua sa creasca, ca si cum nu s-ar fi acordat imprumutul.

Banii imprumutati nu provin din suma asigurata sau din suma de rascumparare, aceste sume reprezentand doar o valoare reper pentru imprumut.

Daca asiguratul rascumpara polita, sau decedeaza inainte de a returna imprumutul, sumele restante (inclusiv imprumutul nerambursat si dobanda aferenta) se deduc din sumele cuvenite asiguratului.

Rata dobanzii pentru imprumut poate fi fixa, sau variabila. In SUA, politele cu dobanda variabila pentru imprumut prevad o rata a dobanzii identica cu rata obligatiunilor publicata de Moody. Pentru a subventiona aceasta dobanda, compania poate reduce valoarea participatiilor la profit ce revin detinatorilor de polite.

In cazul politelor cu dobanda fixa la imprumut, exista posibilitatea ca detinatorii de polite sa primeasca un credit mai redus, cand ratele de dobanda sunt ridicate. In schimb, o rata variabila de dobanda permite unei companii stabile, din punct de vedere financiar, sa solicite o dobanda avantajoasa si sa continue sa plateasca beneficii ridicate.

Dobanda pentru imprumut se poate plati imediat, in momentul ridicarii imprumutului, sau la scadenta acestuia. Dobanda imediata reprezinta dobanda pentru perioada dintre ziua in care a fost acordat imprumutul si prima data de scadenta a ratelor de restituire a imprumutului.

Daca se solicita o dobanda la sfarsitul perioadei de credit, aceasta se va achita la termenul de scadenta, impreuna cu creditul restituit.

Indexarea politei. Principiul indexarii este foarte simplu. Deoarece politele incheiate pentru o suma asigurata fixa ofera o acoperire, in valoare reala, tot mai redusa pe masura trecerii timpului, indexarea permite actualizarea acesteia cu inflatia.

Indicele cel mai utilizat este indicele cresterii preturilor. Acesta poate fi aplicat atat sumei asigurate, cat si primelor de asigurare. Corectarea se face fie la fiecare aniversare a politei, fie la un interval de cativa ani.

Suplimentul de prima de asigurare se va utiliza pentru adaugarea unei sume asigurate aditionale, care se calculeaza pe baza varstei asiguratului in anul respectiv si a perioadei ramase pana la expirarea politei.

Prin aceasta facilitate, atat asiguratul, cat si asiguratorul beneficiaza de avantaje.

In primul rand, asiguratul are certitudinea ca va primi indemnizatia cuvenita la un nivel nealterat de devalorizarea monedei nationale. In al doilea rand, volumul de prime incasate de asigurator creste, permitand, prin fructificare, evitarea efectelor negative ale inflatiei asupra activitatii sale.

Incetarea platii primelor de asigurare. Rascumpararea politei nu reprezinta singura optiune a detinatorului de polite care doreste sa intrerupa plata primelor de asigurare. Uneori, asiguratorul ofera posibilitatea transformarii politei de asigurare cu prime achitate anual (in special in cazul asigurarilor de deces sau mixte), intr-o polita cu prime achitate integral. Prin aceasta optiune, desi asiguratul nu mai achita primele de asigurare, polita ramane in vigoare, pentru o suma asigurata redusa.

In cazul politelor cu participare la beneficii, beneficiile acordate pana la data incetarii achitarii primelor raman in vigoare insa, dupa aceasta data, nu este obligatorie acordarea altor beneficii.

Aceasta optiune este inclusa, de cele mai multe ori, sub forma unei clauze suplimentare la conditiile generale de asigurare, in schimbul unei prime de asigurare suplimentare.

Polite cu unitati de investitii (united linked). Din punctul de vedere al investitorului, contractele traditionale emise de asiguratori prezinta un dezavantaj. Beneficiile adaugate sumei asigurate reprezinta rezultatele unor calcule realizate de specialisti in matematici actuariale. Variabilele ce stau la baza acestor calcule, precum ratele de mortalitate, rata dobanzii sau rata cheltuielilor, sau metodologia de calcul a acestor beneficii, nu sunt facute cunoscute asiguratului. Prin urmare, investitorul nu poate fi sigur de modul in care se calculeaza aceste beneficii.

Spre deosebire de produsele traditionale, foarte populara s-a dovedit asigurarea cu unitati de investitii sau "united linked". Acest concept, relativ recent pe plan mondial, combina elementele de protectie cu cele de investitie.

Deosebirea esentiala fata de produsele traditionale consta in faptul ca riscul investitiei este suportat de client. O parte din primele de asigurare platite de client se acumuleaza in contul asiguratului, de unde se indreapta, in functie de optiunea acestuia, catre unul sau catre mai multe fonduri financiare.

Contractele de asigurare cu unitati de investitii sunt mult mai explicite decat contractele conventionale.

Beneficiile oferite de aceste asigurari sunt determinate de valoarea unitatilor de investitii dintr-un anumit fond. Fondul poate fi un fond deschis de investitii, de cele mai multe ori administrat de societatea de asigurare.

Daca contractul de asigurare este incheiat cu prima unica, numarul unitatilor cumparate este cunoscut de la inceputul contractului.

Numarul acestora se poate, ulterior, mari prin reinvestirea venitului obtinut din investitii. In cazul contractelor cu prime anuale, polita de asigurare indica procentul din valoarea primelor ce va fi utilizat pentru cumpararea de unitati de investitii. Referitor la aceste unitati de investitii putem vorbi de doua categorii de preturi.

Pretul de vanzare reprezinta valoarea neta a unei unitati de investitii si este pretul folosit pentru evaluarea activelor fondului in momentul rascumpararii contractului, sau al retragerii de lichiditati.

Pretul de cumparare reprezinta pretul la care contractantul asigurarii poate cumpara unitatile de investitii. Pretul de cumparare reprezinta, de regula, 95% din pretul de vanzare.

Fondurile deschise de investitii pot fi foarte diversificate, din punct de vedere al structurii portofoliului de active financiare. Acestea pot fi fonduri separate sau combinate de actiuni ordinare, titluri de valoare cu dobanda fixa sau investitii imobiliare.

Deseori, asiguratorul permite detinatorului politei sa efectueze transferuri de la un fond la altul, in schimbul unei taxe de transfer reduse. Prin aceasta asiguratul beneficiaza de o oarecare libertate de investitie, dar suporta riscul investitiilor facute.

Pe plan international exista tendinta practicarii, cu predilectie, a urmatoarelor produse de asigurari de viata:

Asigurarea la termen: este tipul de contract care ofera acoperire pe o perioada determinata de timp.

Asigurarea de viata permanenta: in general, asigurarile permanente ofera acoperire pentru intreaga viata a asiguratului.

La asigurarea la termen, lungimea perioadei asigurate poate varia intre 1, 5, 10, 20 sau 40 de ani, sau poate fi stabilita la momentul contractarii pana la o anumita varsta, cum ar fi 65 sau 70 de ani.

Intr-o asigurare la termen, daca asiguratul moare in timpul perioadei asigurate, suma asigurata va fi platita ca despagubire in momentul decesului asiguratului.

Tipuri de asigurari la termen:

Asigurari la termen ce pot fi innoite: dau asiguratului posibilitatea de a reinnoi la sfarsitul perioadei asigurate (ex. asigurarea de viata reinnoibila anual).

Asigurari la termen convertibile: dau asiguratului dreptul de a transforma asigurarea la termen intr-una de viata.

Alte tipuri de asigurari la termen:

Asigurari la termen nivelate: suma asigurata in caz de deces este aceeasi pe toata durata contractului.

Asigurari la termen crescatoare: suma asigurata de deces creste pe perioada politei; se foloseste, in special, pentru deschiderea unei linii de credit, suma asigurata crescand pe masura ce valoarea obtinuta din credit creste.

Asigurari la termen descrescatoare: suma asigurata de deces descreste pe perioada politei; se folosesc pentru asigurarea decesului dintr-o anumita cauza, de exemplu, asigurarea de deces pentru cei ce contracteaza un imprumut; in acest caz, suma asigurata descreste, in fiecare an, pe masura ce creditul este rambursat, dar valoarea este mai mare decat valoarea ipotecii sau imprumutului la orice moment. Daca ipoteca este achitata mai devreme, polita trebuie sa aiba o clauza de convertibilitate, primele platite in plus considerandu-se achitate pentru o alta polita.

In ceea ce priveste clauzele de reinnoire in calculul primei, se ia in consideratie noul adaos de mortalitate, dar nu se solicita verificare medicala suplimentara. De asemenea, la convertibilitate se percepe doar o diferenta de prima, fara verificare medicala suplimentara. Principalele diferente dintre asigurarea la termen si asigurarea de viata viagera sunt:

Asigurarea de viata viagera acopera intreaga durata de viata a persoanei asigurate.

Asigurarea de viata plateste in momentul decesului persoanei asigurate despagubirea de deces impreuna cu valoarea de rascumparare acumulata de-a lungul perioadei asigurate. Asigurarea la termen ofera doar componenta de protectie.

Asigurari de viata traditionale:

Asigurarea universala de viata.

Asigurarea permanenta de viata.

Asigurarea de viata variabila.

Asigurarea de viata variabila-universala.

La asigurarea universala de viata, in functie de valoarea de rascumparare a politei, asigurarea poate creste sau scadea in fiecare an nivelul primelor de asigurare; de asemenea, contractantul poate modifica suma asigurata.

La asigurarea permanenta de viata, ratele de prima si valoarea de rascumparare variaza in functie de cheltuielile si veniturile din investitii ale asiguratorului, precum si in functie de experienta lui in domeniul mortalitatii.

La o crestere a venitului din investitii, asiguratul poate opta fie pentru o scadere a valorii primei platite, fie pentru o reducere a frecventei platii primelor de asigurare.

La asigurarea variabila de viata, suma asigurata si valoarea de rascumparare depind de performanta investitionala.

Asigurarea variabila-universala de viata combina flexibilitatea platii primelor dintr-o asigurare universala cu posibilitatile de investire ale unei asigurari variabile de viata.

Detinatorul politei poate alege care sa fie marimea primelor, atata timp cat primele raman intre anumite limite stabilite de asigurator. Suma asigurata si valoarea de rascumparare a politei variaza in functie de performantele investitionale.

In Franta, de exemplu, asigurarile de persoane reprezinta aproape trei patrimi din totalul incasarilor din prime realizate de industria franceza de asigurari, ele putand fi clasificate in doua categorii:

a. Asigurari de viata cu componenta de economisire, la care volumul de prime incasate totalizeaza 392 miliarde franci si care includ contracte de viata pentru care beneficiarul este platit numai in caz de supravietuire a asiguratului, precum si contracte de viata participative. Aceste tipuri de polite ofera avantajul constituirii unor economii pe perioade de timp medii si lungi, sume care pot fi obtinute in totalitate la sfarsitul contractului, sau care pot fi platite sub forma unei pensii suplimentare. Contractele de asigurare de viata cu componente de economisire au constituit, in ultimii 15 ani, elementul motor al cresterii volumului de incasari din prime realizate din asigurari de viata. Modificarile succesive ale fiscalitatii in domeniul asigurarilor de viata, in special in ultimii doi ani, au avut ca efect diminuarea incasarilor din prime la aceste tipuri de produse.

b. Asigurari de persoane, altele decat cele de viata, care contribuie cu un volum de incasari de 91 miliarde de franci si care acopera riscurile de deces, de vatamari corporale, din boala sau din accident. Asigurarile de deces pot fi incheiate prin subscriere individuala, sau prin subscriere colectiva. In aceasta ultima categorie se incadreaza contractele subscrise de catre angajatori in favoarea salariatilor si contractele incheiate cu ocazia contractarii unui credit, de cele mai multe ori cu destinatie imobiliara.

Prin urmare, domeniul asigurarilor de persoane este foarte vast; oferta asiguratorilor este extrem de diversa, gasindu-se combinatii optime pentru fiecare client. Este important de evidentiat faptul ca asigurarile, in special cele de viata, nu sunt standard; ele trebuie concepute dupa nevoile individuale ale clientilor, nevoi care trebuie, in primul rand, constientizate.

Bibliografie selectiva

C.Bennet, Dictionar de asigurari Editura Trei, Bucuresti, 2002;

Dan Anghel Constantinescu, Tratat de asigurari, vol.I+II, Editura Economica, Bucuresti, 2004;

Gh. Iosif, Al. Gherasim., N. Cirsan, I. Galiceanu, G. Saner, P. Tanasescu, Sistemul de asigurari in Romania, Tribuna Economica, Bucuresti, 1997

Gheorghe Bistriceanu, Asigurari si reasigurari in Romania, Editura Universitara, 2006;

Marinica Dobrin, Paul Tanasescu, Teoria si practica asigurarilor, Editia a II-a, revizuita si imbunatatita, Editura Economica, Bucuresti, 2003;

Marinica Dobrin, Asigurari si reasigurari, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000;

Marinica Dobrin, I. Galiceanu, Asigurari si reasigurari, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003;

Titel Negru, Asigurari si reasigurari, sinteze si aplicatii, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003;

Violeta Ciurel, Asigurari si reasigurari. Abordari teoretice si practici internationale, Editura All Beck, Bucuresti, 2000

Legislatie:

Legea nr.136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, Monitorul Oficial nr.303 din 29 decembrie 1995;

Legea nr.32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, Monitorul Oficial nr.148 din 10 aprilie 2000;

Legea nr. 76 din 12 martie 2003 pentru modificarea si completarea Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, Monitorul Oficial nr.193 din 26 martie 2003;

Legea nr. 172 din 14 mai 2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania;

Legea 403/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor;

Ordonanta de urgenta nr. 61 din 23 iunie 2005 pentru modificarea si completarea legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania;

Surse documentare Internet:

www.1asig.ro;

www.primm.ro

6. REASIGURARI

6.1.Necesitate si concept

Asa cum orice asigurator are sarcina de a-si proteja asiguratii impotriva posibilelor daune majore, tot asa si reasiguratorul isi protejeaza reasiguratii. Societatile de reasigurari preiau de la asiguratori acele riscuri care sunt prea mari pentru capacitatea lor financiara. Astfel, reasigurarea isi asuma un rol foarte important, daca nu chiar vital, pentru industria asigurarilor. Acest rol poate fi sintetizat astfel:

Cresterea capacitatii de asigurare;

Omogenizarea riscurilor;

Stabilizarea financiara.

Cresterea capacitatii de asigurare. Principalul motiv pentru care se apeleaza la reasigurare este cresterea capacitatii de primire in asigurare. In fiecare domeniu de asigurare exista riscuri care, datorita dimensiunii sau naturii lor, nu pot fi acoperite in intregime de o singura companie de asigurari. Asemenea riscuri sunt numeroase, iar cel mai bun exemplu l-ar putea constitui asigurarile aviatice. In anumite cazuri, aceste riscuri sunt asigurate prin repartizarea riscului intre companiile de asigurari. Astfel, fiecare companie asigura atat cat isi poate permite, iar restul este asigurat de catre celelalte companii. Aceasta procedura este denumita "coasigurare".

Figura 1. Exemplu de derulare a tranzactiei

In alte cazuri, companiile de asigurari acopera initial intregul risc, dupa care cedeaza o parte din suma acceptata altor companii de asigurari si reasigurari, pastrand pe cont propriu numai atat cat isi pot permite sa asigure. Prin urmare, daca suma asigurata pentru un risc sau pentru un grup de riscuri ce caracterizeaza un eveniment depaseste limita retinerii pe care si-o poate permite o companie de asigurari, este necesar ca acea companie sa apeleze la reasigurare. Schema din Figura 1 exemplifica derularea tranzactiei.

Omogenizarea riscurilor. Un alt motiv deosebit de important pentru folosirea reasigurarii este acela de a nivela rezultatele obtinute de compania de asigurari pe o anumita perioada de timp. Oscilatiile mari ale rezultatelor obtinute de o companie de asigurari pot periclita imaginea acesteia in fata publicului si pot genera ingrijorare in randurile actionarilor.

Rezultatele fluctueaza ca urmare a acumularii intr-o anumita perioada de timp a unor pagube diferite de valoare ridicata, sau ca rezultat al producerii neasteptate a unei pagube catastrofale. Reasigurarea minimizeaza aceasta fluctuatie, prin limitarea riscului de dauna si prin reducerea nivelului daunelor per eveniment sau per an contabil.

Graficul din Figura 2 ilustreaza aceasta functie. Zona hasurata reprezinta participarea reasigurarii la rezultatele obtinute pe parcursul perioadei analizate. Reasiguratorul "urmeaza soarta" companiei cedente; prin participarea la profit (partea de sub linie) si prin contributia la daune (partea aflata deasupra liniei).

Rezultatul este stabilizarea ratei daunei (reprezentata de linia orizontala), pe perioada acoperirii.

Figura 2. Omogenizarea riscurilor prin reasigurare

Stabilizarea financiara. Alta functie importanta a reasigurarii este functia financiara. Unul dintre etaloanele folosite de organismele de control al activitatii companiilor de asigurare este gradul de solvabilitate. Acesta este calculat ca procent, reprezentand raportul dintre capital, plus rezerve si incasarile din prime. Autoritatile stabilesc procente minime sub care nu permit companiilor de asigurare sa functioneze. Acest procent este denumit "procent minim de solvabilitate". Urmatorul exemplu ilustreaza folosirea reasigurarii in vederea cresterii solvabilitatii companiei: o companie are un capital si rezerve in valoare de 30.000.000 u.m.. Venitul anual din incasarile de prime este de 200.000.000 u.m.. Daca nu ar folosi reasigurarea, rata solvabilitatii sale ar fi de 15%, adica (30.000.000/200.000.000) x 100. Insa, daca incheie o reasigurare, prin care se cedeaza anual, catre reasigurator, prime in valoare de 150.000.000 u.m., rata solvabilitatii va fi de 60%, adica 30.000.000/(200.000.000 - 150.000.000) x 100. Cedand 75% din venitul din prime catre reasigurator, compania isi mareste rata solvabilitatii la 300%.

Forme de reasigurare

Reasigurarea poate fi realizata in mai multe forme. In Tabelul 9.1 se prezinta aceste forme si tipuri care vor fi analizate in sectiunile urmatoare.

Tabelul .1. Forme de reasigurare

1. Reasigurarea facultativa

Exista numai doua tipuri de reasigurari: reasigurarea facultativa si reasigurarea obligatorie. Acest subcapitol este dedicat reasigurarii facultative, urmand ca reasigurarea obligatorie sa fie studiata in subcapitolele urmatoare.

Reasigurarea facultativa este cea mai veche metoda de reasigurare care, desi este mai putin folosita decat reasigurarea obligatorie, este totusi necesara si utila.

Caracteristici de baza. Principalele caracteristici ale reasigurarii facultative sunt:

reasiguratorul analizeaza separat fiecare risc care necesita un plasament facultativ;

compania de asigurare trebuie sa puna la dispozitia reasiguratorului toate materialele informative despre riscul in cauza, pentru a-i permite acestuia din urma sa decida daca il va accepta sau nu si in ce conditii;

reasiguratorul are posibilitatea fie sa accepte riscul partial sau integral, fie sa il respinga.

Dezavantaje. Principalele dezavantaje ale acestei reasigurari facultative sunt:

Efort de gestionare semnificativ, de aici rezultand costuri administrative ridicate, atat pentru asigurator, cat si pentru reasigurator. Aceasta situatie este creata de necesitatea analizarii de catre reasigurator a tuturor detaliilor oferite de asigurator pentru fiecare risc in parte, atat in momentul incheierii contractului, cat si in cazul reinnoirii acestuia.

Timpul necesar pentru a plasa un risc, compania de asigurari fiind nevoita sa contacteze fiecare reasigurator pentru fiecare risc in parte. Adesea, asiguratorul trebuie sa contacteze cativa reasiguratori, care sa preia cate o parte din fiecare risc.

Asiguratorul nu poate oferi imediat acoperirea solicitata pentru riscurile care depasesc capacitatea sa de absorbtie, deoarece acesta trebuie sa asigure mai intai plasamentul sumei pe care doreste sa o reasigure.

Datorita motivelor mentionate, comisioanele acceptate de reasiguratori pentru cesiunea facultativa tind sa fie mai mici decat pentru reasigurarile obligatorii.

Utilizari. In ciuda dezavantajelor amintite, reasigurarile facultative se folosesc inca in urmatoarele scopuri:

reasigurarea riscurilor speciale care sunt in afara sferei reasigurarilor obligatorii;

reasigurarea sumelor care depasesc limitele reasigurarilor obligatorii in vigoare;

reducerea raspunderii companiei de asigurari si a reasiguratorilor implicati in reasigurari obligatorii, acolo unde riscurile sunt neobisnuit de mari;

reducerea expunerii in domeniile in care, datorita acumularii riscurilor, compania este deja foarte mult implicata;

pentru a permite companiei sa faca schimb de afaceri similare cu alte companii de asigurari;

pentru a obtine o capacitate mai mare de asigurare, atunci cand volumul afacerilor nu justifica acordurile obligatorii, ca in cazul lansarii in noi domenii de asigurare;

pentru a permite reasiguratorilor sa evalueze procedurile de subscriere ale companiei de asigurari;

pentru a permite companiilor de asigurari sa beneficieze de metodologia si experienta reasiguratorilor in cazul riscurilor mai deosebite.

Reasigurarea facultativa proportionala. In Figura 9.4 se prezinta o nota de acoperire (placing slip) care cuprinde detalii despre un risc ce urmeaza sa fie reasigurat facultativ si proportional. In exemplul anterior, prima datorata asiguratorului este de 11.250 u.m., adica 0,25% din 1.500.000 u.m., plus 0,15% din 5.000.000 u.m.. Prima datorata de asigurator reasiguratorului este de 7.875 u.m., adica 70% din 1.250 u.m..

Reasiguratorul plateste un comision companiei cedente pentru compensarea cheltuielilor suportate de aceasta pentru incheierea asigurarii, precum si o contributie la cheltuielile de management ale asiguratorului. Rata comisionului care variaza in functie de tara de origine si de tipul de asigurare este scazuta de asigurator din prima datorata reasiguratorului. In exemplul anterior, rata comisionului este de 25%. Deci, prima neta datorata reasiguratorului este de 5.906,25 u.m., adica 7.875 u.m., mai putin 25% ce reprezinta comisionul.

Tabelul 2. Exemplu de nota de acoperire

Aceasta nota de acoperire este prezentata potentialului reasigurator care, daca o accepta, o semneaza si mentioneaza, imediat dupa semnatura, procentul acceptat. In mod normal, asiguratorul trimite rapoarte sumare privind riscurile acceptate de reasigurator, fie lunar, fie trimestrial, impreuna cu deconturile ce cuprind toate tranzactiile intre asigurator si reasigurator pe o anumita perioada. Tranzactiile includ primele datorate, mai putin comisioanele, precum si daunele mici care s-au produs privind asigurarile anterioare sau prezente. Daunele mari sunt solutionate in numerar, imediat dupa despagubirea asiguratului de catre asigurator, fara a se astepta pana la decontul lunar sau trimestrial

Reasigurarea facultativa neproportionala. Acest tip de reasigurare s-a dezvoltat mai recent, pe masura ce primele de asigurare au scazut foarte mult si companiile de asigurare au considerat ca este mai bine sa faca o selectie facultativa, pe baza excedentului de dauna, in scopul de a retine cat mai mult posibil din prima, limitandu-si, in acelasi timp, expunerea la risc. Mai mult, unii reasiguratori prefera acest tip de reasigurare, deoarece isi pot fixa primele cuvenite pentru sumele acceptate in reasigurare, indiferent de cuantumul primelor de asigurare.

Daca in exemplul anterior cota de prima de asigurare ar fi fost de 0,08%, asiguratorul ar fi pastrat o prima neta de 520 u.m., in loc de 1.125 u.m..

Asiguratorul poate considera ca nu este rentabil sa aiba in portofoliu riscuri pentru care incaseaza prime asa de mici. In acest caz, asiguratorul poate plasa riscul prin reasigurarea excedent de dauna, in loc sa incheie o reasigurare proportionala. Nota de acoperire va fi modificata dupa cum urmeaza:

a)      Prima de asigurare: 0,08% din suma totala asigurata;

b)      Comisionul va fi exclus;

c)      Suma care va fi cedata facultativ va fi:

d)     Suma reasigurata: 550.000 u.m., excedent peste 1.950.000 u.m.;

e)      Prima neta de reasigurare: 150 u.m..

Prima neta retinuta de asigurator va fi de: 1.683,33 u.m.. In cazul unei daune de 1.000.000 u.m., reasiguratorul nu va avea de platit nimic, spre deosebire de cazul anterior, cand ar fi platit 700.000 de u.m. (adica 70% din 1.000.000 de u.m.).

Principala problema ce poate aparea in folosirea reasigurarii facultative neproportionale este aceea ca potentialul de daune al unui asigurator este mai mare decat in cazul reasigurarii proportionale.

2.2. Reasigurarea obligatorie

Anterior s-au evidentiat cateva dezavantaje ale metodei de reasigurare facultativa. Reasigurarea obligatorie s-a dezvoltat ca urmare a incercarilor de a gasi modalitati de reasigurare mai eficiente, care sa nu prezinte aceste neajunsuri. Reasigurarile obligatorii sunt impartite in doua categorii: proportionale si neproportionale. In Tabelul 3 sunt clasificate diferitele tipuri de reasigurari obligatorii.

Tabelul 3.

Tipuri de reasigurari obligatorii

Reasigurari obligatorii proportionale. Reasigurarea obligatorie proportionala este un contract incheiat intre un asigurator si un reasigurator, prin care asiguratorul cedeaza si reasiguratorul accepta un procent din toate asigurarile ce intra in sfera acestui contract. Aceasta este echivalenta cu o protectie automata: reasiguratorul este obligat sa accepte toate riscurile care cad sub incidenta contractului de reasigurare, iar asiguratorul este obligat sa cedeze riscurile in conformitate cu termenii contractului. Astfel, asiguratorul poate accepta orice propunere de asigurare pe care doreste sa o accepte si care se incadreaza in limitele contractului.

Reasiguratorul nu va mai putea examina fiecare risc in parte si nu are posibilitatea de a respinge sau a evalua un risc, atat timp cat cade sub incidenta contractului - el trebuie sa accepte riscurile mici la fel ca si pe cele mai mari. Pentru a permite reasiguratorilor sa cunoasca riscurile care le-au fost cedate, asiguratorii pot sa ofere reasiguratorilor, prin acord, borderouri detaliate ale riscurilor cedate. Cu toate acestea, datorita costurilor administrative ridicate, aceasta practica a fost abandonata.

In acordurile proportionale, asiguratorul mai este denumit uneori "cedent" sau "companie cedenta", deoarece riscurile sunt cedate pe baza contractelor. In notele de acoperire ale reasigurarilor obligatorii proportionale apar urmatoarele informatii:

Compania cedenta;

Categorii de asigurari;

Limite teritoriale;

Tipul contractului;

Limita maxima per retinere (plin);

Numar de plinuri;

Venit din prime estimat;

Comision;

Comision din profit;

Rezerve;

Dobanda asupra depozitelor;

Portofoliu;

Limita valorica a pagubei;

Borderouri;

Deconturi;

Data de intrare in vigoare;

Anuntarea rezilierii;

Informatii statistice;

Limita raspunderii.

O parte din acesti termeni au fost deja explicati in paragraful privind cesiunile facultative. Termenii specifici unui anumit tip de contract proportional vor fi explicati ulterior. Ceea ce urmeaza sunt definitii ale termenilor comuni pentru toate reasigurarile obligatorii proportionale.

Comisionul din profit Reprezinta un procent din profitul obtinut de reasigurator in urma acordului, procent care se restituie companiei cedente la sfarsitul fiecarui an al contractului. Profitul obtinut din contract se datoreaza priceperii si atentiei dovedite de compania cedenta in administrarea contractului si este normal ca aceasta sa obtina un profit din afacerile pe care le-a cedat reasiguratorului.

Comisionul din profit se plateste in plus fata de comisionul normal primit de compania cedenta. Cel mai simplu mod de calcul este urmatorul:

VENITURI:

Prime aferente anului curent;

Daune in suspensie aferente anului anterior;

Rezerva de prime necuvenite reportata din anul anterior.

CHELTUIELI:

Comision platit pentru anul curent;

Despagubiri platite in anul curent;

Rezerva de prime necuvenite pentru anul curent;

Daune in suspensie la sfarsitul anului curent;

Cheltuielile reasiguratorului: X% din primele nete pentru anul curent;

Pierderi reportate din anul (anii) anterior;

Cheltuieli diverse.

Diferenta dintre venit si cheltuieli reprezinta profitul net anual, iar comisionul din profit va fi egal cu un anumit procent din aceasta valoare.

Articolul 5 din cadrul cheltuielilor reprezinta un procent din primele nete si nu intra in calculatia profitului, acesta reprezentand cheltuielile reasiguratorului realizate in derularea contractului. De regula, aceste cheltuieli variaza intre 2,5 si 5%. Daca intr-un anumit an cheltuielile depasesc veniturile, atunci se inregistreaza pierdere si nu se datoreaza nici un comision din profit companiei cedente. Daca acordul inregistreaza profit sau pierdere in anul urmator, pierderea din anul anterior este reportata la articolul 6 in vederea calculatiei comisionului din profit si orice pierderi viitoare se vor reporta, in general, in anii urmatori, pana ce acestea vor fi acoperite si se va inregistra un profit. Pe de alta parte, in anumite contracte, pierderea nu se mai reporteaza dupa un anumit numar de ani, de regula, 2, 3, sau 5 ani, chiar daca nu a fost acoperita prin profit.

Comisionul din profit platibil companiei cedente (15%) este egal cu 15%
x 12.500 u.m. = 1.875 u.m.

In unele cazuri, in loc sa se reporteze daunele timp de cativa ani, sau pana la acoperirea acestora din profit, comisionul din profit se calculeaza asupra profitului mediu obtinut in ultimii 3 ani. De asemenea, in anumite contracte poate sa lipseasca comisionul din profit si sa se aplice un comision variabil, in locul comisionului fix. In acest caz, comisionul va fi invers proportional cu rata daunei.

Rezerve pentru prime Rezerva pentru prime reprezinta un procent din primele datorate reasiguratorului, care este retinut de compania cedenta ca o garantie pentru indeplinirea obligatiilor reasiguratorului. Aceasta nu trebuie sa fie confundata cu rezerva pentru riscul neexpirat, desi sumele sunt, de regula, aceleasi. Rezerva pentru riscul neexpirat este acel procent din prime solicitat pentru riscurile care s-au produs pe perioada contractului si care vor trebui sa fie acoperite intr-o anumita perioada dupa expirarea contractului. Astfel, acoperirea unui risc incepe la 01.10.1996 si continua, timp de 12 luni, pana la 30.09.1997. La 31.12.1996, data de expirare a contractului de reasigurare, mai ramane o prima necuvenita pentru perioada 1.01.1997 si 30.09.1997. Aceasta practica de pastrare drept garantie a unui depozit egal cu rezerva pentru riscul neexpirat s-a raspandit, deoarece, in cazul insolvabilitatii reasiguratorului, compania cedenta este protejata. Deci, compania cedenta nu va suferi nici o pierdere, ca urmare a imposibilitatii de recuperare a primelor de restituit de catre reasigurator.

Compania cedenta pastreaza aceasta rezerva timp de un an si o transfera in contul corespondent in anul viitor, pastrand, in acelasi timp, aceeasi proportie din primele din anul viitor ca garantie pentru anul care urmeaza.

Rezerve pentru daune Scopul rezervelor pentru daune este asigurarea securitatii companiei cedente in ceea ce priveste respectarea obligatiilor de catre reasiguratori in solutionarea revendicarilor care sunt in suspensie la sfarsitul anului contractual si care vor fi probabil platite in anul sau anii viitori. Aceasta rezerva este, de regula, de 100% sau 90% din daunele in suspensie de la sfarsitul anului. Exista doua posibilitati in ceea ce priveste constituirea depozitelor pentru rezerve:

pot fi impuse prin lege, caz in care partile nu pot sa opteze asupra includerii lor in acodurile incheiate;

acolo unde nu sunt solicitate prin lege, nu se obisnuieste sa fie incluse in acorduri. In ultimii ani, rezultatele contractelor proportionale au fost negative si, pentru a usura fluxul de numerar catre reasiguratori, n-au mai fost retinute rezerve de catre compania cedenta.

Dobanda pentru depozitele de rezerve Depozitele sunt pastrate de compania cedenta, dar apartin in final reasiguratorului. Atat timp cat banii nu sunt pastrati de reasigurator, acesta neputandu-i investi, el va primi o dobanda care sa compenseze pierderea rezultata din faptul ca nu-si poate fructifica singur banii. Pana in prezent, se obisnuia ca dobanda sa fie foarte mica. Acolo unde rezervele sunt impuse prin lege, reasiguratorii insista asupra acordarii unor rate de dobanda mai mari, apropiate de dobanzile bancare.

Portofoliul de prime Scopul transferului portofoliului de prime este acela de a transfera raspunderea neexpirata, ce rezulta dintr-un contract, de la un reasigurator catre alt reasigurator. Astfel, daca un reasigurator este scutit de raspundere contractuala la sfarsitul anului contractual, el va fi debitat cu un anumit procent din primele pe care el le-a primit in acel an. Noul reasigurator, care preia afacerea in anul urmator, este creditat cu primele retrase primului reasigurator. Efectul acestei tranzactii este de a-l scuti pe vechiul reasigurator de orice raspundere aferenta partii neexpirate din riscurile acceptate in anul precedent, aceasta raspundere transferandu-se noului reasigurator.

Transferul portofoliului de prime se mai foloseste la reinnoire, atunci cand se modifica procentul detinut de reasiguratori. Reasiguratorul care isi modifica portofoliul este debitat cu valoarea pe care o detinea la sfarsitul anului si este creditat cu noul portofoliu la inceputul anului urmator. Astfel, portofoliul reprezinta partea din prime aferenta riscului neexpirat, cuvenita vechiului reasigurator, din care se deduce un comision. Acesta este, de obicei, de 35% - 40% din primele anuale.

Portofoliul de daune In plus fata de transferul raspunderii neexpirate, un reasigurator poate fi scutit si de daunele in suspensie existente la sfarsitul anului contractual. Acest transfer este mai simplu decat transferul primelor, deoarece reasiguratorul va fi debitat fie cu 90%, fie cu 100% din daunele in suspensie la sfarsitul anului, iar noul reasigurator, care preia afacerea, este creditat cu aceeasi suma. Scopul acestui transfer este de a-l elibera pe vechiul reasigurator de orice raspundere legata de revendicarile inregistrate in anul anterior, dar care vor fi platite in anul curent. Noul reasigurator accepta aceasta raspundere, primind pe credit acest portofoliu.

Borderoul de prime Acesta reprezinta o situatie a riscurilor cedate de compania cedenta in cadrul contractului, pentru o anumita perioada de timp; el prezinta detalii privind sumele asigurate, localizarea riscurilor, valoarea primelor etc. Acest borderou este trimis reasiguratorului la intervale fixe de timp, astfel incat acesta sa stie care sunt riscurile reasigurate si daca cesiunea se incadreaza in termenii contractului. Alt motiv pentru folosirea borderoului este acela ca reasiguratorul sa poata sa faca un calcul precis al acumularilor de riscuri in fiecare zona dorita.

Borderoul daunelor Acesta reprezinta o situatie a revendicarilor (despagubirilor) pentru riscurile cedate de compania cedenta in cadrul contractului. Borderoul ofera detalii asupra daunelor precum: data producerii, natura revendicarilor, marimea daunelor, sumele platite, sumele in suspensie etc. In contractele incheiate in prezent exista mai putine clauze referitoare la borderouri decat erau cu cativa ani in urma.

Deconturi Reprezinta rapoarte privind tranzactiile derulate in prezent intre parti si se intocmesc la intervale fixe, de regula semestrial sau trimestrial. Deconturile sunt de doua tipuri :

in functie de anul contabil;

in functie de anul de subscriere.

Deconturi pe baza anului contabil. In aceasta categorie intra deconturile care se refera la primele si daunele din anul analizat, indiferent de anul de producere a cesiunii sau a daunei. De regula, se inchid la sfarsitul anului analizat, in functie de intrarile si retragerile in/din portofoliu. Acest set de deconturi arata miscarea rezervelor si portofoliului in primul trimestru si in ultimele trimestre ale anilor respectivi. Unele deconturi prezinta rezervele calculate in fiecare trimestru, rezerve deblocate in trimestrul corespunzator din anul care urmeaza. Nu exista modele standard pentru transmiterea deconturilor. Acestea depind de tipul de afacere acoperita, de tara de origine si de tipul acordului.

Deconturi intocmite pe baza anului de subscriere. In cazul acestor deconturi este extrem de important anul in care s-a facut cesiunea riscului, astfel incat, indiferent de anul in care apare revendicarea, contul se inchide in anul in care a fost cedat riscul in cadrul acordului. De regula, acest tip de deconturi se foloseste in acordurile maritime si de aviatie, dar si in cazul subscriitorilor Lloyd's. Deconturile sunt transmise trimestrial, dar fiecare decont prezinta separat anii de subscriere la care se refera sumele in cauza.

Limita valorica a daunei. Asa cum am precizat anterior, in majoritatea cazurilor, toate daunele si primele unui acord sunt incluse in rapoarte trimestriale sau semestriale. Totusi, atunci cand apar daune individuale mari, compania cedenta poate sa nu astepte pana la emiterea raportului pentru a obtine banii datorati, deoarece aceasta ar putea afecta in mod nejustificat lichiditatea companiei. Astfel, se cere reasiguratorului o rambursare imediata a sumei in numerar platita pentru dauna respectiva. Dauna totala trebuie sa depaseasca o anumita limita, pentru a se putea solicita restituirea sumei in numerar, iar aceasta limita este denumita "limita valorica a daunei".

Anuntarea rezilierii De regula, acordurile proportionale se incheie pentru o perioada nelimitata, cu alte cuvinte, ele continua atat timp cat ambele parti sunt de acord sa mentina contractele in vigoare. Totusi, fiecare parte poate cere rezilierea acordului si aceasta se poate face la o anumita data (de exemplu, 31.12), in urma expedierii unui preaviz cu trei luni inainte.

Brokerajul. Adesea, in incheierea acordurilor dintre compania cedenta si reasigurator se apeleaza la brokeri de reasigurare. Remuneratia brokerului pentru serviciile efectuate de acesta se numeste brokeraj si este platit de reasiguratori sub forma unui procent fix din primele cedate prin acord.

Informatii statistice. Informatiile statistice ofera detalii despre primele brute, comisioanele, daunele platite, daunele in suspensie, rezerva de prime retinuta si deblocata pentru fiecare an anterior celui in care se negociaza acordul, pentru cinci ani sau chiar mai mult.

Limita raspunderii Reprezinta limita baneasca pana la care reasiguratorul este raspunzator pentru fiecare risc in parte. Este exprimata fie pe baza sumei asigurate, fie pe baza daunei maxime probabile. Cand limita este exprimata in functie de suma asigurata, reasiguratorul stie ca, in cazul producerii daunei, suma maxima pe care ar trebui sa o plateasca este cea determinata in functie de suma asigurata. Insa, atunci cand limita este exprimata in functie de dauna maxima probabila, se va previziona suma maxima pe care compania cedenta crede ca o va solicita reasiguratorului, in cazul producerii daunei, indiferent de suma asigurata.

Reasigurari obligatorii neproportionale. Un acord neproportional este o intelegere stabilita intre un asigurator si un reasigurator, prin care reasiguratorul este de acord sa plateasca toate daunele care depasesc o anumita limita prestabilita, pentru un anumit portofoliu de riscuri protejate. Prin aceste contracte se cedeaza o parte din sumele asigurate. De aceea, asiguratorul mai este denumit si "reasigurat".

In reasigurarile obligatorii, reasiguratorul devine in intregime dependent de procedurile de subscriere folosite de asigurator. Astfel, apare un nou concept si anume acela de "subscriere a asiguratorului", in loc de "subscriere a riscului". Acest concept releva faptul ca metodele de management, procedurile de subscriere si experienta anterioara a asiguratorului sunt mai importante decat riscurile individuale ce trebuie sa fie reasigurate.

Principalele dezavantaje ale reasigurarii facultative, respectiv timpul si costurile implicate, au fost inlaturate prin metoda reasigurarii obligatorii, care este mai ieftina si mai usor de folosit. In ceea ce priveste costurile, acestea sunt clar in avantajul reasiguratorului, care nu trebuie sa administreze un numar mare de riscuri individuale. Mai mult, reasiguratorul stie dinainte ca va avea un anumit volum de afaceri, de un anumit tip sau categorie.

In notele de acoperire ale contractelor neproportionale apar urmatoarele titluri:

Reasigurat;

Clasa de asigurari;

Limite teritoriale;

Tipul contractului;

Tipul acoperirii;

Limita;

Fransiza;

Procent din prime;

Perioada de reasigurare;

Prima de depozit si prima minima;

Restabilire;

Conditii;

Excluderi;

Brokeraj;

Informatii statistice.

Reasigurat. Deoarece nu se face o cesiune proportionala a riscurilor in cadrul contractului, asiguratorul, care este protejat prin contractele nepropor-tionale, este denumit "reasigurat" si nu "companie cedenta".

Limita Este suma pe care o va plati reasiguratorul peste valoarea de la care incepe excedentul.

Fransiza Este suma exprimata fie ca o limita valorica, fie ca procent din prime, peste care reasiguratorul va incepe sa plateasca despagubiri.

Procent din prime. Procentul este indicele pe care reasiguratorul il va aplica venitului din prime de asigurare pentru a determina primele de reasigurare. Acesta poate fi un procent fix, sau poate varia, in functie de istoricul portofoliului, intre o limita minima si una maxima. In anumite cazuri, reasiguratorul isi stabileste o prima fixa, in loc sa fixeze un procent pentru calculul primelor.

Prima de depozit si prima minima. Reasiguratorii se asteapta sa fie platiti in avans pentru acoperirea oferita. Totusi, atat timp cat nu se stie care va fi valoarea primelor, el calculeaza o suma pe care doreste sa o primeasca la inceputul contractului. Aceste prime de depozit sunt apoi ajustate la sfarsitul perioadei de asigurare. Prima minima marcheaza limita inferioara a primelor solicitate de reasigurator.

Restabilire. Daca reasiguratorul trebuie sa plateasca despagubiri pentru o dauna, valoarea reasigurarii este diminuata cu despagubirea platita. Exista posibilitatea ca intreaga valoare a reasigurarii sa se epuizeze. Clauzele de restabilire permit reconstituirea automata a acoperirii in schimbul unei prime suplimentare.

Conditii. Acest articol include clauze specifice acoperirii oferite.

Excluderi. Contractul poate sa nu acopere toate tipurile de riscuri dintr-o anumita clasa de afaceri, excluderile aparand adesea in contractele neproportionale.

6.3.Caracteristici principale ale reasigurarii obligatorii

In paginile urmatoare, vom prezenta caracteristicile de baza ale diferitelor forme de reasigurare obligatorii.

Reasigurarea cota-parte

Contractul de reasigurare cota-parte este un acord prin care compania cedenta este obligata sa cedeze si reasiguratorul sa accepte o anumita proportie din fiecare risc acceptat de compania cedenta. Astfel, reasiguratorul participa proportional la toate daunele si primeste acelasi procent din primele de asigurare, mai putin comisionul. De exemplu, o companie cedenta poate incheia un acord cota-parte pentru un procent de 80%, acord care acopera riscul de incendiu aferent tuturor asigurarilor incheiate de cedenta. Retinerea companiei va fi de 20% din fiecare risc, iar proportia cedata reasiguratorului este de 80%. Astfel, reasiguratorul va acoperi 80% din toate riscurile, va primi 80% din prime (mai putin comisionul) si va plati 80% din toate daunele care intra sub incidenta acordului. Se obisnuieste, insa, ca in acordul cota-parte sa se precizeze o limita valorica pentru fiecare risc, limita peste care reasiguratorul nu va accepta sa fie obligat la plata. In exemplul anterior, aceasta limita ar putea fi exprimata astfel: "Se accepta 80% din fiecare risc asigurat, dar fara a se depasi 800.000 u.m. pentru fiecare risc in parte".

De asemenea, se mai poate preciza si ca acest procent de 20% va fi retinut de compania cedenta in cont propriu si nu va fi reasigurat. Astfel, compania cedenta, care accepta riscuri mici si le reasigura partial, conform acordului cota-parte, nu mai poate sa reasigure retinerea sa, fara a pastra o raspundere pentru acel risc.

Avantaje si dezavantaje. Acordul cota-parte are avantajele si dezavantajele sale. Uneori, avantajele pentru compania cedenta pot fi dezavantaje pentru reasigurator si invers. Principalele avantaje ale unui contract cota-parte, pentru o companie cedenta, sunt:

Simplitatea operatiilor. O data ce acordul a fost incheiat, acesta implica eforturi de administrare reduse.

Se pot obtine comisioane mai mari si clauze mai avantajoase. Deoarece acest tip de contract impiedica selectia riscurilor in defavoarea reasiguratorului, acesta este, de regula, mai profitabil decat alte acorduri proportionale si include termeni si comisioane mai bune.

Principalele dezavantaje sunt :

Compania cedenta nu poate sa-si modifice retinerea pentru anumite riscuri si, astfel, plateste prime si pentru riscurile mici, pe care ar fi putut sa le pastreze in contul propriu.

Marimea riscurilor retinute de cedenta nu este omogena, atat timp cat aceasta pastreaza un procent fix din toate riscurile subscrise, iar dimensiunile acestora variaza.

Avantajele pentru un reasigurator sunt:

Reasiguratorul primeste cate o parte din fiecare risc Nu se face nici o selectie in defavoarea lui, astfel incat poate participa la afacerile subscrise de asigurator intr-o masura mai mare decat prin alte tipuri de reasigurari.

Reasiguratorul obtine un profit mai mare de la compania cedenta decat ar putea obtine in oricare alt tip de contract de reasigurare.

Contractul cota-parte nu are nici un dezavantaj important pentru reasigurator, cu exceptia aceluia ca trebuie sa plateasca un comision mai mare companiei cedente decat in alte tipuri de acorduri, insa, atat timp cat reasiguratorul este compensat de o profitabilitate mai buna si de o extindere mai mare a contractului, acest lucru nu este chiar un dezavantaj.

Principalele utilizari ale contractelor cota-parte. Contractul cota-parte este cel mai potrivit pentru:

Companiile cedente nou infiintate, sau pentru companiile care se lanseaza intr-o noua clasa de afaceri, sau intr-o noua zona geografica. Acesta ar putea fi cel mai bun mod de a obtine participarea reasiguratorilor la un portofoliu cu un istoric necunoscut, de dimensiuni reduse.

Companie cedenta, care doreste sa primeasca in reasigurare, dar si sa ofere o parte din afacerile proprii, pe baza de reciprocitate.

Cresterea ratei solvabilitatii unei companii cedente.

Reasigurarea excedent de suma asigurata

Un contract excedent de suma asigurata este o intelegere prin care compania cedenta este obligata sa cedeze, iar reasiguratorul este obligat sa accepte excedentul de raspundere peste retinere al companiei cedente.

Un contract excedent de suma permite companiei cedente sa reasigure orice parte a riscului, altfel spus - excedentul - care nu este retinut pe propria raspundere. Astfel, daca un anumit risc este retinut in intregime, nu mai poate fi vorba de un excedent care sa fie plasat prin acord.

Cand ne referim la un contract excedent de suma, se presupune ca acesta acopera, spre exemplu, 20 sau 30 de plinuri. Aceasta inseamna ca acordul va implica o valoare maxima de 20 sau 30 de ori retinerea companiei cedente. Un plin reprezinta retinerea companiei cedente.

Modul in care functioneaza un astfel de contract poate fi surprins printr-un exemplu simplu. Sa presupunem ca retinerea companiei cedente pentru un anumit tip de risc, este de 150.000 de u.m., cu alte cuvinte, un plin reprezinta 150.000 u.m.. Daca a fost incheiat un contract "excedent de suma" pentru 20 de plinuri, aceasta inseamna ca cedenta poate ceda prin acord sume care ajung pana la de 20 de ori retinerea pentru acel tip de risc, adica pana la 3.000.000 u.m.. Daca suma asigurata pentru un risc este de 2.000.000 u.m., raspunderea se imparte astfel:

retinere: 150.000 u.m.

excedent de suma 1.850.000 u.m., adica de 12 si 1/3 retinerea

Daca retinerea era de 50.000 u.m., suma maxima cedata prin contract ar fi fost doar de 1.000.000 u.m. (20 x 50.000 u.m.). Restul de 950.000 u.m. ar fi trebuit sa fie reasigurat prin alte acorduri de reasigurare. Primele de asigurare se repartizeaza in aceeasi proportie cu cea a sumelor asigurate.

Plinul reprezinta maximul pe care compania cedenta il poate retine. Deci, este posibil sa se pastreze chiar si o suma mai mica decat aceasta limita. Posibilitatea de variatie a marimii retinerii permite companiei cedente sa-si stabileasca retinerea, in functie de calitatea riscului care este reasigurat. Daca riscul acceptat este foarte bun, atunci compania cedenta poate avea o retinere mai mare decat in cazul in care riscul subscris ar fi mai mare. Totusi, cand compania cedenta are o retinere mare se cedeaza o suma mai mare prin contractul surplus decat atunci cand retinerea este mai mica. De exemplu, se presupune ca riscurile A si B au aceeasi suma asigurata de 500.000 u.m., iar A este un risc bun, in timp ce B este un risc mai putin bun. Retinerea maxima a companiei este de 50.000 u.m., contractul excedent de suma acoperind 20 de plinuri. Compania poate hotari sa retina un plin (adica 50.000 u.m.) din riscul A si doar 20.000 u.m. din riscul B.

In cazul riscului B, din cauza retinerii mai mici, compania nu poate plasa intregul risc in reasigurare prin contractul excedent de suma si va ramane cu o parte din risc nereasigurata.

Cedenta va avea nevoie de o reasigurare facultativa, dar care va fi greu de obtinut, daca riscul nu este chiar atat de bun. Pentru a rezolva problema, compania ar trebui sa creasca retinerea pana la 2000 u.m., deoarece suma care va fi reasigurata in aceste conditii (adica 476.000 u.m.) va fi putin sub limita celor 20 de plinuri.

Avantaje si dezavantaje

Avantajele reasigurarii excedent de suma pentru compania cedenta sunt:

Este reasigurata numai acea parte a riscurilor care depaseste retinerea companiei cedente. Daca marimea riscului este sub retinerea companiei, aceasta nu este obligata sa cedeze parti din acel risc in contractul excedent de suma, iar primele pentru asemenea riscuri sunt retinute in intregime.

Deoarece compania cedenta retine o anumita limita valorica (spre deosebire de proportia fixata prin contractul cota-parte), portofoliul retinut este omogen.

Retinand o suma mai mare din riscurile bune si o parte mai mica din riscurile mai putin bune, compania cedenta poate pastra afacerile mai profitabile pe cont propriu, fara a le ceda reasiguratorilor.

Principalul dezavantaj pentru compania cedenta este costul administrativ ridicat, deoarece este nevoie de persoane experimentate, care sa determine retinerea pentru fiecare risc, in functie de tipul, calitatea si expunerea acestuia si care sa calculeze primele retinute si primele cuvenite reasiguratorilor. Utilizarea calculatoarelor a redus totusi considerabil volumul de munca necesar pentru realizarea acestor operatii.

Dezavantajele pentru reasigurator sunt:

Deoarece compania cedenta retine o parte mai mare din riscurile bune, inseamna ca reasiguratorul primeste o parte mai mare din riscurile nedorite.

De asemenea, atat timp cat cedenta retine o parte mare din riscurile mai mici, reasiguratorul va primi o parte mai mare nu numai din riscurile nedorite, dar si partea cea mai mare a riscurilor.

Practic, nu exista nici un avantaj care ar putea sa-l determine pe reasigurator sa prefere contractul excedent de suma contractului cota-parte, cu exceptia faptului ca procentul de comision platit cedentului este mai mic, in cazul contractelor excedent de suma.

Contracte excedent de suma multiplu. In multe cazuri, companiile au deja incheiate contracte pentru primul, al doilea si chiar al treilea excedent. De exemplu, o companie cedenta poate avea, pentru o anumita categorie de risc, un contract de 10 plinuri pentru primul excedent de suma, alt contract de 10 plinuri pentru al doilea excedent, un contract de 5 plinuri pentru al treilea excedent si alt contract de 10 plinuri pentru al patrulea excedent. Astfel, numarul plinurilor disponibile ar fi de 30. De ce nu s-a incheiat, totusi, un singur contract excedent de suma pentru 30 de plinuri? S-ar putea ca al doilea si al treilea surplus sa fi fost adaugate in timp, pe masura ce a fost necesara o capacitate de asigurare mai mare, iar brokerii din reasigurari au fost dispusi sa plaseze surplusurile suplimentare.

De asemenea, compania cedenta poate utiliza in mod deliberat aceste contracte, atunci cand are nevoie de o mai mare capacitate, obtinand un comision mai mare pentru acel contract excedent de suma care are o rata a daunelor mai buna, stiindu-se faptul ca cheltuielile nete cu primele pot fi mai mici in trei contracte separate decat intr-unul singur.

Reasigurarea mixta si poolurile de reasigurare

Pooluri de reasigurare. Principiul poolului de reasigurare este acela ca toti membrii aceluiasi pool pun intr-un fond comun o parte sau toate primele pentru o anumita categorie de asigurari si impart intre ei revendicarile totale, fie proportional cu primele, fie pe baza unei alte metode acceptate. Profiturile, pierderile si cheltuielile sunt impartite in acelasi mod. De fapt, acest pool actioneaza ca o companie de asigurare sau reasigurare creata de membrii sai, fara a fi necesar ca acestia sa detina capital pentru formarea unei astfel de companii.

Avantaje si dezavantaje Poolurile sunt formate pentru diferite motive. Principalul motiv consta in posibilitatea de a acoperi riscul de catastrofa sau cele dintr-o categorie speciala, precum riscul nuclear. Acestea nu s-ar putea asigura sau reasigura in alt mod. In trecut, poolurile au fost create, in anumite tari sau regiuni, pentru a reduce tendinta de reasigurare in afara tarii sau regiunii. Exista, de asemenea, si dezavantaje. Principalul dezavantaj consta in pericolul potential al acumularii riscurilor de aceeasi natura sau al unor posibile daune produse in acelasi timp de catre un singur risc. Resursele membrilor pot sa nu fie suficiente pentru a acoperi daunele de o asemenea natura.

Reasigurarea mixta. Reasigurarea mixta sau contractul facultativ-obligatoriu este un acord prin care compania cedenta are optiunea de a ceda (si nu obligatia), iar reasiguratorul este obligat sa accepte (fara a putea refuza) o parte dintr-un anumit risc subscris de compania cedenta. Acest contract se realizeaza, de regula, peste limita unui contract excedent de suma si ofera companiei cedente, in mod automat, posibilitati de reasigurare, atunci cand s-a depasit valoarea excedentului. Acesta actioneaza ca un surplus suplimentar, cu exceptia cazului in care compania de asigurare nu il cedeaza, deoarece poate apela la alte aranjamente mult mai profitabile.

Avantaje si dezavantaje

Avantajele companiei cedente sunt:

reasigurare prompta peste limita contractului obligatoriu;

Obtinerea automata a unor facilitati pentru riscurile de o anumita natura sau pentru evenimente cu producere neregulata.

Dezavantajele pentru reasigurator sunt:

Nu se poate exercita nici un control asupra asigurarilor cedate de asigurator;

Nu este garantat un anumit volum de afaceri, precum in contractele cota-parte sau surplus de suma asigurata;

Exista pericolul selectiei riscurilor in defavoarea reasiguratorului.

Singurul avantaj pentru reasigurator consta in faptul ca aceasta metoda ii permite sa aiba o mai buna dispersie a riscurilor decat in cazul metodei facultative.

Reasigurarea excedent de dauna

Un contract excedent de dauna este un acord intre un reasigurat si un reasigurator, prin care reasiguratorul accepta sa plateasca reasiguratului toate daunele care depasesc o anumita limita precizata pentru fiecare risc in parte sau per eveniment.

Acest lucru poate fi explicat printr-un exemplu:

Un reasigurat considera ca valoarea pagubei pe care o poate suporta in cazul producerii unui singur eveniment este, eventual, de 200.000 u.m. si doreste sa se reasigure pentru toate daunele ce depasesc 200.000 u.m., produse de un singur eveniment. Daca reasiguratul inregistreaza o dauna de 300.000 u.m., el va trebui sa suporte 200.000 u.m., iar reasiguratorul va plati 100.000 u.m.. Totusi, daca dauna este de 175.000 u.m., reasiguratul o va acoperi in intregime, iar reasiguratorul nu va mai plati nimic. Cu alte cuvinte, in cazul acestui tip de contract, reasiguratorul plateste toate daunele care depasesc retinerea reasiguratului.

Totusi, contractul prevede, de obicei, o limita superioara peste care reasiguratorul nu va mai plati. Reasiguratorul poate conveni sa plateasca 300.000 u.m. excedent peste 200.000 u.m.. Daca dauna este mai mare de 500.000 u.m., reasiguratul va trebui sa suporte daunele peste aceasta limita, precum si retinerea de 200.000 u.m.. Daca reasiguratul nu doreste sa plateasca daunele peste 500.000 u.m., el va apela la o acoperire excedent de dauna pentru daunele care depasesc 500.000 u.m..

Exista doua tipuri de contracte excedent de dauna:

acoperire curenta;

acoperire pentru catastrofa.

Acoperiri curente. Acoperirile curente reprezinta contractele excedent de dauna prin care atat reasiguratorul, cat si reasiguratul considera ca pagubele se vor produce cu o anumita regularitate. Retinerile sunt mici, iar valoarea pagubelor le poate usor egala. Astfel, ei sunt expusi pentru fiecare polita/risc sau catastrofa minora. Exista doua tipuri de acoperire curenta excedent de dauna: per risc sau per eveniment.

Datorita rezultatelor contractelor proportionale incheiate in trecut, asiguratorii au fost nevoiti sa mareasca nivelul retinerii, pastrand majoritatea riscurilor de marime mica si medie, urmand sa acopere, prin contractele proportionale, riscurile de dimensiuni mari. Totusi, anumite companii au retinut mai mult decat capacitatea lor financiara. Pentru ca aceasta retinere sa nu le produca pagube prea mari, aceste companii au incheiat un contract excedent de dauna per risc. Reasiguratorii acoperirii per risc au constatat ca, in cazul producerii unei catastrofe, pot fi nevoiti sa plateasca sume foarte mari, in schimbul unor prime foarte mici. Acestia au introdus in acoperirea per risc o "limita per eveniment", astfel incat, atunci cand daunele depasesc limita per eveniment, diferenta sa fie suportata de catre reasigurat, care poate fi protejat prin acoperirea de catastrofa.

Acoperirea per eveniment protejeaza contra acumularii de riscuri in cazul producerii unei catastrofe. Acoperirile curente sunt destul de rare in prezent, deoarece sunt scumpe si putini reasiguratori sunt dispusi sa le accepte.

Acoperiri impotriva catastrofelor. Aceasta acoperire protejeaza reasiguratul contra riscului de acumulare a daunelor, in cazul producerii unei catastrofe. Retinerile si cesiunile stabilite per cladire, in cazul producerii unui cutremur sau ciclon, de exemplu, pot fi rezonabile luate individual, dar acumularea pagubelor dintr-o anumita regiune poate atinge o valoare foarte mare, daca o singura companie asigura mai multe cladiri in acea zona.

Contractele excedent de dauna, indiferent daca sunt acoperiri curente sau de catastrofa, se contabilizeaza diferit de contractele proportionale.

In acoperirile excedent de dauna, reasiguratul plateste o prima reasiguratorului, calculata prin aplicarea unui procent primelor incasate de reasigurat pentru clasa de asigurari acoperita. Metoda de determinare a acestui procent depinde de nivelul acoperirii. Pentru niveluri curente sau joase se utilizeaza, de obicei, "metoda costului arderii". Costul arderii se calculeaza prin impartirea daunelor totale ce depasesc limita excedentului, pe o anumita perioada, la primele pentru aceeasi perioada si inmultirea rezultatului cu 100. Astfel, costul arderii este de: (370.000/13.000.000) x 100 = 2,846%. Acest cost al arderii este inmultit cu o fractie, de obicei 100/70 sau 100/75, care reprezinta ajustarea in functie de cheltuieli, fluctuatia rezultatelor viitoare si profit. Daca utilizam, sa presupunem, 100/75, costul final al arderii este de 2,846 x 100/75 = 3,795%. Acest procent este utilizat pentru a calcula primele platite de reasigurat pentru reasigurarea pe anul 1985.

De obicei, pentru o mai mare flexibilitate, se aplica procente maxime si minime, in locul unui procent fix.

Acestea sunt aproximativ de doua ori si jumatate valoarea costului arderii aferent anilor anteriori. Astfel, in exemplul anterior, procentul minim va fi, probabil, de 1,75%, iar maximul de 7,5%.

Primele efective platite de reasigurat pe anul 1985, incadrate intre limitele minime si maxime, vor fi calculate in functie de rezultatele efective pe anul 1985, la sfarsitul anului. Astfel, daca totalul primelor pe anul 1985 este de 100.000 u.m., iar pagubele ce depasesc 20.000 u.m. platibile de reasigurat in acel an totalizeaza 150.000 u.m., costul arderii pentru acel an este de: (150.000/800.000) x 100 = 3,125%, inmultit cu 100/75, adica 4,167%. Primele de reasigurare platite de reasigurat catre reasiguratorii excedentului de dauna pe anul 1985 vor fi, prin urmare, de: (4,167 x 800.000)/100 = 200.016 u.m.. Primele efective pentru anul 1985 sunt cunoscute doar dupa sfarsitul anului 1985, insa reasiguratorul nu poate sa astepte pana atunci pentru a incasa primele de reasigurare, deoarece el trebuie sa solutioneze orice revendicari survenite pe perioada acoperirii. Prin urmare, se vor plati asa-numitele prime de depozit, de obicei mai mici decat primele estimate si, la sfarsitul anului, cand se vor cunoaste primele brute efective, se va face ajustarea si se vor determina fie primele suplimentare necesare, fie primele ce trebuie returnate.

De obicei, primele de depozit sunt egale cu primele minime si, chiar daca reasiguratul incaseaza prime brute mai mici decat acestea, nu se va face nici o rambursare din primele de depozit. Deci primele platite in avans, de obicei anual, semestrial sau trimestrial, se numesc prime minime sau de depozit.

In exemplul de mai inainte, primele minime sau de depozit ar fi putut sa fie de 100.000 u.m.. Daca un contract cu plati esalonate trimestrial intra in vigoare la 1.01.1985, reasiguratorul va trebui sa plateasca pe 1 ianuarie reasiguratorilor sai 25.000 u.m.; aceeasi suma va fi platita si pe 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie. La sfarsitul anului, primele efective vor fi calculate, asa cum s-a aratat mai inainte, iar diferenta dintre suma datorata si prima de depozit platita va fi remisa reasiguratorilor (200.016 u.m. - 100.000 u.m. = 100.016u.m.). Pe de alta parte, incasarile din prime aferente reasiguratului au fost de 000.000 u.m., iar pagubele in exces fata de retinere au fost de 60.000 u.m., astfel ca rata costului arderii va fi de 1,5% x 100/75 = 2%. Primele de reasigurare efective vor fi de 80.000 u.m.. Totusi, deoarece primele minime si de depozit sunt de 100.000 u.m., nu se va face nici o rambursare catre reasigurat.

Daca pagubele in exces fata de retinere ar fi fost de 30.000 u.m., iar incasarile de prime de 000.000 u.m., rata daunei ar fi fost de 0,75% x (100/75) = 1%.

Acest procent este mai mic decat procentul minim de 1,75%, deci se va aplica procentul minim. Insa, deoarece primele efective calculate prin aplicarea procentului de 1,75% la 000.000 u.m. reprezinta 70.000 u.m., fiind mai mici decat primele minime si de depozit de 100.000 u.m., acestea din urma vor reprezenta primele de plata .

In cazul reasigurarii excedent de dauna impotriva catastrofelor, primele pentru niveluri inalte de reasigurare nu pot fi evaluate in acelasi mod ca primele pentru niveluri joase, deoarece astfel de pagube se produc foarte rar si, prin urmare, nu poate fi utilizat costul arderii. Reasiguratorul se va baza pe experienta sa proprie privind contractele similare si va aplica o prima fixa pentru intregul an, ce nu poate fi ajustata, sau un procent fix asupra primelor brute, cu stabilirea unor prime minime si de depozit.

Reasigurarea oprire de dauna

Acoperirea stop dauna il protejeaza pe reasigurat impotriva pagubelor mai mult decat o anumita valoare prestabilita, pentru o anumita clasa de afaceri.

De obicei, aceasta valoare variaza in functie de venitul din prime al reasiguratului aferent categoriilor de asigurari in cauza si se prezinta sub forma de procent. Astfel, reasiguratorul nu este raspunzator pentru nici o paguba, pana cand rata daunelor pentru acel an nu depaseste un anumit procent din prime.

Dupa acesta, el este raspunzator pentru toate pagubele, mici sau mari, pana se atinge limita de raspundere a contractului. Si aceasta limita se exprima in functie de rata daunei. Acoperirile stop dauna sunt des utilizate in asigurarea recoltelor. In acest domeniu evenimentele sunt, de obicei, de natura catastrofala, iar producerea lor nu poate fi estimata.

Acest lucru face dificila utilizarea celorlalte tipuri de reasigurare anterior descrise, cu exceptia reasigurarii cota-parte.

O protectie suplimentara pentru reasigurator este aceea de a stabili o limita baneasca peste care raspunderea sa va inceta, chiar daca rata maxima a daunei nu a fost atinsa. Aceasta opreste reasiguratul sa-si mareasca foarte mult volumul primirilor in asigurare, marind, totodata, raspunderea reasiguratorului.

Asa cum arata si denumirea, o acoperire stop dauna urmareste sa protejeze asiguratul de o paguba foarte mare. Acoperirea stop dauna nu garanteaza un profit companiei. In acest fel, rata daunei peste care intra in actiune acoperirea trebuie sa fie suficient de mare, astfel incat compania sa fi suportat deja o paguba inainte de aplicarea acoperirii.

Reasigurarea excedent de dauna agregat. Reasigurarea excedent de dauna agregat functioneaza pe baza acelorasi principii ca si reasigurarea stop dauna, insa in loc sa stabileasca valoarea estimata a pierderii pe care o va suporta reasiguratul sub forma de procent, aceasta este prezentata valoric. Astfel, contractul poate acoperi pagubele anuale pana la 2.000.000 u.m., excedent peste 3.000.000 u.m.. Reasiguratul va plati toate pagubele pana la 3.000.000 u.m., iar reasiguratorul va plati toate pagubele peste 3.000.000 u.m., dar fara a depasi suma de 2.000.000 u.m.. Deci, orice suma ce depaseste 5.000.000 u.m. revine din nou reasiguratului.

Reasiguratorul trebuie sa fie deosebit de atent atunci cand acorda o astfel de acoperire. Sa presupunem ca, reasiguratul estimeaza un venit din prime de 1.800.000 u.m., dar, in final, va incasa prime de 2.500.000 u.m.. In acest caz, 2.000.000 u.m. nu vor mai reprezenta o rata a daunei de 111%, ci o rata a daunei de 80%. Aceasta rata poate garanta asiguratorului un profit.

Bibliografie selectiva

C.Bennet, Dictionar de asigurari Editura Trei, Bucuresti, 2002;

Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin, Ana M. Ungureanu, Alina Costache, Reasigurari, Editura Bren, Bucuresti, 1998

Dan Anghel Constantinescu, Tratat de asigurari, vol.I+II, Editura Economica, Bucuresti, 2004;

Gh. Iosif, Al. Gherasim., N. Cirsan, I. Galiceanu, G. Saner, P. Tanasescu, Sistemul de asigurari in Romania, Tribuna Economica, Bucuresti, 1997

Gheorghe Bistriceanu, Asigurari si reasigurari in Romania, Editura Universitara, 2006;

James S. Trieschmann, Eric A. Wienning, Bob a. Hedges, Commercial Property Insurance and Risk Management, American Institute for CPCU, Malvern, Pennsylvania, 1994

Marinica Dobrin, Paul Tanasescu, Teoria si practica asigurarilor, Editia a II-a, revizuita si imbunatatita, Editura Economica, Bucuresti, 2003;

Marinica Dobrin, Asigurari si reasigurari, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000;

Marinica Dobrin, I. Galiceanu, Asigurari si reasigurari, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003;

Thomas Krause, Douglas Bean, Robert Canthon, Connor Harrison, Insurance information systems, American Institute for CPCU, Malvern, Pennsylvania, 1990

Titel Negru, Asigurari si reasigurari, sinteze si aplicatii, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003;

Violeta Ciurel, Asigurari si reasigurari. Abordari teoretice si practici internationale, Editura All Beck, Bucuresti, 2000

Legislatie:

Legea nr.136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, Monitorul Oficial nr.303 din 29 decembrie 1995;

Legea nr.32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, Monitorul Oficial nr.148 din 10 aprilie 2000;

Legea nr. 76 din 12 martie 2003 pentru modificarea si completarea Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, Monitorul Oficial nr.193 din 26 martie 2003;

Legea nr. 172 din 14 mai 2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania;

Legea 403/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor;

Ordonanta de urgenta nr. 61 din 23 iunie 2005 pentru modificarea si completarea legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania;

Surse documentare Internet:

www.1asig.ro;

www.primm.ro

Managementul si eficienta asigurarilor

Fundamente teoretice ale managementului

Cum a evoluat managementul si ce forme a imbracat?

Preocuparile privind conducerea activitatii umane au aparut o data cu primele forme de organizare sociala si si-au amplificat pe masura progresului material si spiritual al omenirii. Desi elemente si percepte ale managementului apar inca din antichitate, cristalizarea lor stiintifica este de data relativ recenta, daca privim formarea stiintei managemntului din perspectiva preistorica.

Dezvoltarea stiintei si tehnicii a accelerat si imbogatit gindirea umana in domeniul organizarii si conducerii activitatii economice si sociale. Managementul ca stiinta nu a aparut pe un teren virgin. Pina la conceptele moderne din zilele noastre, stiinta managementului a parcurs un secol.

In ce priveste managementul stiintific, ca proces a carui evolutie este o reflectare a preocuparilor de analiza si dezvoltare a teoriei sale, se pot distinge trei etape principale: managementul empiric, inceputurile managementului stiintific, managementul stiintific.

Managementul empiric caracterizeaza perioada in care functia manageriala era indeplinita de proprietarul intreprinderii si se baza pe intuitie, experienta practica si bun simt.

Inceputurile managementului stiintific sunt marcate de aparitia si consolidarea unor concepte generale de management. Folosirea in procesele de productie a unor echipamente de valoare mare si ridicat randament, introducerea larga a mecanizarii, utilizarea de noi surse energetice, modificarea structurii fortei de munca au determinat schimbari profunde in structura interna a proceselor de productie. Aceste schimbari au solicitat competente carora conducerea empirica nu le putea face fata. In acest context, la inceputul secolului al XX-lea apar lucrarile lui F.W. Taylor ("The Principles of Scientific Management", 1911, S.U.A.) si H. Fayol ("Administration industrielle et g n rale", 1916, franta), considerati ca intemeietori ai managemtului stiintific.

Managementl stiintific este etapa actuala, contemporana, in care numeroase rationamente aparute in prima jumatate a secolului al XX-lea s-au precizat intr-o asemenea masura, incit pot fi indentificate si integrate intr-un concept general asupra unui proces cuprinzator de management. Progresele in domeniul stiintei si tehnicii, in general, in tehnologia comunicatiilor, a informaticii si calculatoarelor si a teoriei sistemelor, in special, favorizeaza si totodata impun exercitarea managementului numai pe baze stiintifice.

Tinind cont de cele de mai sus, am putea spune ca, managementul este arta si stiinta de a-i face pe altii sa actioneze in asa fel incit sa se atinga obiectivele unei organizatii; este procesul de statutare si indeplinire a obiectivelor, prin realizarea unor functii de baza, specifice, in dirijarea si utilizarea resurselor umane, materiale si financiare ale organizatiei.

H. Fayol, parinte al teoriei moderne a managementului operational, a largit continutul conceptului de management, tratind problemele acestuia la nivelul intreprinderii, considerata ca un organism de sine statator in legatura cu alte organisme asemenatoare. A sintetizat o serie de principii, si anume: diviziunea muncii, autoriattea, responsabilitatea, disciplina, unitatea de conducere, subordonarea intereselor particulare interesului general, remunerarea personalului, initiativa, unitatea personalului. A fost primul care a stabilit si definit functiunile intreprinderii si ale managementului. Intre functiunile intreprinderii, considerata functiunea administrativa - functiunea de management, ca fiind centrala, esentiala pentru viata intreprinderii. Aceasta functiune include functiile managementului. "A conduce", arata Fayol, "inseamna a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona si a controla", adica ceea ce este acceptat si astazi, atit in teoria managemtului, cit si in practica sa.

Care sunt si ce am putea spune despre functiile managemetului?

Cele mai multe opinii, au in vedere natura sarcinilor implicate in desfasurarea actului de conducere si modul de realizare a acestuia si precizeaza urmatoarele functii ale managementului:

 functia de previziune consta in ansamblul proceselor de munca care conduc la determinarea principalelor obiective ale firmei, a componentelor acestora, a resurselor si mijloacelor necesare realizarii lor. Aceasta se materializeaza in elaborarea prognozelor (orizont de minim 10 ani, nu au caracter de obligativitate etc.), planurilor (orizont de o luna - 5 ani, gradul lor de determinare este invers proportional cu orizontul acestora, se refera la obiective fundamentale ale firmei si principalele resurse aferente acestora), programelor (au orizont mai mic, decada, saptamina, zi, ora, sunt foarte detaliate, au grad ridicat de certitudine);

functia de organizare desemneaza ansamblul proceselor prin intermediul carora se stabilesc si se delimiteaza procesele de munca (fizica si intelectuala) de elementele lor, gruparea acestor posturi, functiuni si compartimente si atribuirea indeplinirii lor unor persoane cu pregatirea corespunzatoare pentru realizarea obiectivelor previzionate in conditii cit mai bune si pe baza unor criterii economice, tehnice si sociale. Aceasta functie cuprinde atit organizarea de ansamblu a firmei (stabilirea structurii organizatorice si a sistemului informational), cit si organizarea principalelor functiuni componente ale firmei (cercetare-dezvoltare, p[roductie, etc.);

functia de coordonare cuprinde ansamblul proceselor de munca prin care se armonizeaza deciziile si actiunile personalului firmei inclusiv ale subsistemelor sale, tinind cont de previziunile si sitemul organizatoric stabilit in prealabil. Coordonarea are un caracter dinamic determinat de: dimensiunea firmei si mediul inconjurator, complexitatea, diversitatea si partial ineditul reactiilor personalului si subsistemelor firmei, fapt ce reclama existenta unor relatii feedback operative;

functia de antrenare incorporeaza ansamblul proceselor de munca prin care personalul firmei este determinat sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate luindu-se in considerare factorii care-l motiveaza. Antrenarea se bazeaza pe motivare, adica corelarea satisfacerii necesitatilor si intereselor personalului cu realizarea obiectivelor si sarcinilor stabilite. Aceasta poate fi motivare pozitiva (bazata pe amplificarea satisfactiei personalului participant la procesulmuncii, ca urmare a realizarii sarcinilor atribuite in conditiile in care nivelul sarcinilor obligatoriu de realizat este accesibil majoritatii executantilor) si motivare negativa (bazata pe ameninatrea personalului cu reducerea staisfactiilor daca nu realizeaza intocmai obiectivele si sarcinile repartizate, al caror nivel este foarte ridicat, naccesibil in conditiile date unei parti insemnate a participantilor la procesul de productie);

functia de control - evaluare cuprinde ansamblul proceselor prin care performantele firmei si ale diviziunilor acesteia se masoara si compara cu obiectivele si standardele stabilite initial in vederea eliminarii deficientelor constatate si folosirii abaterilor pozitive. Aceasra functie, sub aspectul realizarii ei in practica, presupune, parcurgerea urmatoarelor faza: masurarea realizarilor, compararea realizarilor cu obiectivele si standardele stabilite initial; evidentierea eventualelor abateri constate; stabilirea cauzelor care au generat abaterile constatate; corectarea abaterilor constatate atunci cind este posibil.

Functiile managementului se afla intr-o strinsa interdependenta formind un sistem si au caracter dianmic. Ele apar si se dezvolta concomitent cu evolutia firmei si isi manifesta, mai mult sau mai putin accentuat, caracterul in diferite stadii ale dezvoltarii firmei.

Culegerea si utilizarea informatiilor in vederea desfasurarii unei bune activiati de management.

Datorita asumarii acestor responsabilitati, managementul companiilor de asigurari utilizeaza o multitudine de informatii, atit interne cit si externe organizatiei. Acestea pot fi de natura financiara, statistica, economica, demografica sau sociala si pot face referire atit la proiectele treute cit si la cele viitoare. Fiecare faza a procesului de management poate utiliza totalitatea acestor tipuri de informatii sau numai o parte din ele. Chiar daca sistemul informational nu furnizeaza totalitatea informatiilor utilizate de catre management, el ar trebui sa satisfaca cea mai mare parte a necesitatilor acestuia. In plus un sistem informational ar trebui sa fie flexibil, selectiv si exact.

Informatiile manageriale sunt gindite, de cele mai multe ori, ca date organizate in forma statistica. Fiecare societate de asigurare trebuie sa elboreze o serie de rapoarte financiare. Societatile de asigurare sunt preocupate de cota de piata detinuta, de rata daunelor, de numarul si tipul intermediarilor sai, de numarul de angajati, de conditiile economice in care isid esfasoara activitatea etc.

Informatiile manageriale pot fi prezentate insa si sub forma unor date calitatetive. Informatiile legate de modificarile legislative, de emiterea unor noi tipuri de polite standard, precum si de revizuirea conditiilor de subscriere reprezinta forme ale informatiilor manageriale.

Clasificarea informatiilor manageriale poate fi facuta si in functie de tipul acestora. Informatiile manageriale pot fi obtinute din exterior, sau pot fi generate in interiorul organizatiei.

In functie de natura lor, informatiile manageriale externe pot fi dgenerale sau specifice: rapoartele si statisticile legate de conditiile economice nationale sau regionale, in asociere cu factorul politic din mediul ambiant. Informatiile externe, specifice industriei de asigurari, pot include rapoartele diferitelor organisme de specialitate.

Informatia variaza si in functie de gradul lor de degradare. Statisticile elaborate de departamentele nationale de asigurari prezinta situatii centralizatoare referitoare la gradul de expunere la risc, la nivelul de prime si la daunele inregistrate, clasificate pe zone geografice si pe tipuri de asigurari.

Cele mai importante tipuri de informatii manageriale sunt cele prezentate de companii in legatura cu propria lor activitate. Aceste informatii manageriale generate in interior pot face referire la trecutul, rezentul sau viitorul organizatiei. Rezultatele activitatii constituie adesea baza pentru analiza rezultatelor din operatiuni curente si un suport pentru stabilirea tendintelor viitoare. Rezultatele activitatii curente sunt, in general, comparate cu obiectivele stabilite pentru aceasta perioada. Rezultatele planificate sunt utilizate pentru a stabili oportunitatea adoptarii diferitelor decizii strategice si corectitudinea orientarilor de dezvoltare pe termen lung.

Modul in care este raportata fiecare informatie manageriala poate fi, de asemenea, diferit. Acesta poate fi periodic, respectiv lunar, trimestrial, semestrial, anual sau sub forma oricarei planificari calendaristice. Poate fi, de asemenea, elaborat "la cerere", sau in situatii de exceptie. Informatiile manageriale furnizate " la cerere" sunt transmise utilizatorului numai la soliciatrea acestuia. Datele sunt accesibile imediat, sub forma informatiilor preplanificate, insa nu sunt distribuite in conformitate cu o schema prestabilita. "Rapoartele exceptionale" sunt elaborate doar atunci cind exista anumite conditii predeterminate, de exemplu, atunci cind rezultatele la un produs depasesc un anumit nivel stabilit, cum ar fi rata daunei de 75%. In asemenea situatii, se elaboreaza un document informativ detaliat pespre acest produs ce contine inclusiv suportul detaliat de date si se transmite utilizatorului final. Prin urmare, asemenea rapoarte sunt elaborate numai in cazul in care variabila masurata nu este conforma standardelor.

7.2.Managementul resurselor umane

Modul de organizare si conducere a activitatii de asigurare este determinat atat de actiunea unor factori comuni si altor domenii de activitate, cat si a unor factori specifici care genereaza anumite particularitati. Aceste particularitati rezida ĩn faptul ca asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila apar, pe de o parte, ca relatii de repartitie ĩn forma baneasca, care mijlocesc formarea unor fonduri la dispozitia societatilor de asigurari destinate acoperirii unor cheltuieli determinate de producerea riscurilor asigurate care au un pronuntat caracter aleatoriu, iar pe de alta parte, ca prestatii de servicii efectuate ĩn baza contractului de asigurare ĩn favoarea unor persoane fizice si juridice, care au calitatea de asigurati.

Rezulta ca ĩn activitatea de asigurare riscul ĩsi face simtita prezenta ĩntr-o masura mult mai mare decat ĩn alte domenii. Acest fapt determina ca, ĩn proiectarea si realizarea managementului ĩn asigurari, sa se aiba ĩn vedere influenta deosebita pe care o exercita acest factor. Mai mult decat atat, se impune luarea ĩn considerare atat a influentei pe care o exercita asupra organizarii si conducerii activitatii de asigurare, riscurile preluate de asiguratori prin contractele de asigurare, cat si a influentei pe care o genereaza riscurile globale.

Riscurile asumate prin contracte de asigurare conduc la efecte financiare directe pentru asiguratori numai ĩn masura ĩn care evenimentele si fenomenele asigurate se produc ĩn perioada de valabilitate a raporturilor contractuale.

Riscurile globale, care sunt determinate de o serie de cauze de ordin tehnic, economic, social, financiar, monetar, etc. si care pot avea caracter obiectiv sau uneori si subiectiv, se interpun ĩn activitatea curenta de asigurare, putand conduce ĩn final la insolvabilitatea si chiar la ruinarea societatilor de asigurari.

Managementul ĩn asigurari este necesar sa fie astfel conceput ĩncat sa creeze conditii optime pentru:

constituirea la timp si ĩn cuantumul prevazut a fondului de asigurare;

acordarea operativa a despagubirilor si, respectiv, a sumelor asigurate la care au dreptul asiguratii, atunci cand se produc riscurile asigurate;

adaptarea continua a formelor de asigurari de bunuri, persoane si raspundere civila la cerintele care apar pe piata de asigurari si reasigurari, interna si internationala.

Daca aceste conditii de baza sunt ĩntrunite, se creeaza premisele necesare pentru ca eventualele consecinte negative ale producerii calamitatilor naturale sau a accidentelor, cat si ĩn ceea ce privesc evenimentele neprevazute ce apar ĩn viata asiguratilor sa poata fi mai usor depasite, facand posibila, totodata, continuarea procesului de productie vremelnic ĩntrerupt.

Deoarece prin intermediul asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila se constituie fonduri ce se utilizeaza pentru acoperirea unor daune (pagube) produse de riscuri care au un pronuntat caracter aleatoriu, este necesar ca managementul ĩn acest domeniu sa fie proiectat tinand cont atat de actiunea acestui factor, cat si de actiunea altor factori cum sunt:

forma juridica de realizare a asigurarii (asigurare facultativa sau asigurare obligatorie);

ramura de asigurare (asigurari de bunuri, asigurari de persoane sau asigurari de raspundere civila);

sfera de cuprindere ĩn profil teritorial a asigurarii (asigurari interne sau asigurari externe si reasigurari);

dimensiunea fondurilor pe care si le poate constitui o societate de asigurari.

Societatile de asigurari ĩsi asuma - prin ĩncheierea asigurarii si ĩncasarea primelor de asigurare - raspunderi ĩn legatura cu acoperirea unor daune care se produc ĩntamplator si ulterior si al caror volum nu se cunoaste, ci se poate doar aproxima, prin calcule bazate pe teoria probabilitatilor. Pentru ca aceste calcule sa poata fi efectuate ĩn mod stiintific, este necesara existenta unui sistem informational cat mai complex, care sa cuprinda inclusiv date privind frecventa si intensitatea riscurilor pe perioade de timp cat mai ĩndelungate. Cu ajutorul acestor date, societatea de asigurari poate sa stabileasca nivelul primelor de asigurare, apeland la metodele statistico - matemetice.

Existenta unui asemenea sistem informational - conceput ca un ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si tranzmitere a informatiei, permite, totodata, efectuarea unor calcule privind evolutia ĩn perspectiva a cheltuielilor cu plata despagubirilor si a sumelor asigurate. Cunoasterea acestei evolutii creeaza conditii favorabile pentru stabilirea pe permen mediu si lung a marimii fondurilor necesare realizarii echilibrului financiar si valutar al activitatii de asigurare.

In cadrul sistemului informational, un loc important ĩl ocupa evidenta statistica privind daunele produse de diferite riscuri asigurate sau asigurabile fara de care practic, nu poate fi vorba de calcularea, pe baza unor criterii stiintifice, a primelor de asigurare.

Sistemul informational prezinta importanta si ĩn ce priveste fundamentarea temeinica a deciziilor care se adopta de consiliile de administratie ale societatilor de asigurari ĩn probleme de baza privind dezvoltarea, organizarea si conducerea activitatii de asigurare. Este vorba de adoptarea unor decizii,cum sunt cele privind introducerea de noi forme de asigurari facultative de bunuri, persoane si raspundere civila ori de decizii legate de normele de functionare si structura organizatorica a societatii de asigurari si a unitatilor teritoriale ale acesteia.

Aparitia conceptului de resurse umane.

Folosirea oamenilor (in sensul de resurse umane), chiar si la modul elementar, dateaza din cele mai vechi timpuri, fiind stiut ca, dintotdeauna, in cadrul comunitatilor s-au depus eforturi pentru fructificarea talentelor. De abia in secolul trecut insa, eforturile depuse pentru conducerea resurselor umane au capatat o forma organizata si au luat aspectul unei specializari. In istoria managementului resurselor umane se pot distinge patru etape principale:

- Sistemul meseriilor

Din cele mai vechi timpuri, in Egiptul si in Babilonul antic, ucenicii erau pregatiti pentru a putea prelua indatoririle mesterilor. In Europa, regatirea pe meserii s-a raspindit incepind cu secolul al XIII-lea.

Breslele mestesugarilor vegheau asupra calitatii si tehnicilor de productie, reglementind conditiile de angajare. Breasla era condusa de un mester si un recrut era acceptat numai dupa o perioada de ucenicie. Mesterul si asistentii sai lucrau si locuiau in aceeasi casa.

- Managementul stiintific

Revolutia industriala, urmata de aparitia productiei de masa la inceputul secolului XX, a dus la destramarea breslelor mestesugaresti. Productia de masa a transformat organizarea muncii in 2 privinte importante.

In primul rind, sarcinile s-au divizat in operatii simple, care puteau fi realizate de lucratori necalificati, iar in al doilea tind, productia s-a extins atit de mult, incit a fost nevoie de o intreaga ierarhie de supraveghetori si conducatori. Odata cu dezvoltarea productiei de masa, au aparut liniile de productie si abordarea stiintifica a analizei muncii.

In al doilea deceniu al secolului actual, principiile managemtului stiintific au fost aplicate in S.U.A. pe baze cantitative. Taylor si discipolii sai sustineau faptul ca muncitorii doreau sa fie folositi in mod eficient, fiind motivati exclusiv de bani, insa aceasta conceptie s-a dovedit incorecta, pentru ca nu tinea seama de sentimentele muncitorilor si de motivatiile reale acestora.

- Abordarea prin prisma relatiilor umane

Prima descoperire importanta in contextul social al productiei de masa a derivat dintr-un renumit experiment realizat intre anii 1924 si 1932 la Western Electric's Hawthorne din Chicago, de catre cercetatorii americani Elton Mayo (1880 - 1949) si Fritz Roethlisberger (1898 - 1974).

Mayo si colegii lui au cecetat efectul pe care iluminarea il are asupra productivitatii; pentru aceasta, ei au ales doua grupe de angajati, care lucrau in aceleasi conditii.

Muncitorii din cele doua grupuri au fost anuntati ca nivelul de iluminare se va imbunatati, dar acesta a fost modificat numai pentru grupul d etest, mentinindu-se neschimbat pentru grupul d econtrol. Spre surprinderea lui Mayo, productivitatea ambelor grupuri a crescut. Chiar si in situatia in care unul dintra grupuri a fost anunatat ca se va modifica nivelul de iluminare, insa aceasta nu s-a produs, muncitorii au fost satisfacuti, iar productivitatea lor a crescut.

Mayo a constatat, asadar, ca factorul important era cel psihologic si nu cel fizic, motivul cresterii productivitatii fiind atitudinea muncitorilor fata de activitatea lor si fata de Western Electric.

Dat fiind faptul ca li s-a cerut cooperarea, muncitorii se simteau parte a unui grup important, ajutorul si sfatul lor fiind solicitat si apreciat de companie.

- Stiinta organizationala

Realizind limitarile abordarii prin prisma relatiilor umane, cercetatorii din diferite domenii ale stiintei comportamentului (psihologie, stiinte politice, economie si sociologie) au inceput sa studieze organizatiile. Stiinta organizationala pune accentul mai mult pe organizatie, decit pe individ.

Managementul resurselor umane, asa cum se manifesta in zilele noastre, s-a dezvoltat din stiinta organizatorica, combinind experienta acumulata cu descoperirile recente din domeniul stiintelor comportamentale.

Definirea notiunii de management al resurselor umane.

Managementul resurselor umane include toate deciziile manageriale si practicile care influenteaza sau afecteaza in mod direct oamenii, respectiv resursele umane, care isi desfasoara activitatea in cadrul unei organizatii. In ultimii ani a fost acordata o atentie deosebita modului in care organizatiile isi coordoneaza resursele umane, deoarece s-a ajuns la concluzia ca managementul acestora detine un rol deosebit de importanta la realizarea cu succes a obiectivelor organizatiei.

Unul dintre obiectivele frecvent mentionate ale organizatiilor il reprezinta obtinerea unei pozitii de lider mondial in domeniul de activitate respectiv. Prin prisma managementul resurselor umane, caracteristicile unui lider mondial includ:

- viziune orientata catre nevoile strategice ale organizatiei;

- filozofie si valori aflate in concordanta cu cele ale organizatiei;

- departamentul de resurse umane ca parte integranta a organizatiei, care opereaza in acelasi mod ca si celelalte unitati organizationale, respectiv avind proprii "clienti", fiind preocupat de managementul calitatii etc.;

- organizare intr-un mod care sa asigure cele mai bune servicii si motivarea corespunzatoare a personalului;

- programe competitive de resurse umane, satisfacatoare atit pentru angajatii departamentului de resurse umane, impartasita, in mod activ, de intregul grup de angajati;

- viziune unitara asupra resurselor umane, impartasita, in mod activ, de intregul grup de angajati;

- implicarea in toate problemele importante cu care se confrunta organizatia;

- departamnetul de resurse umane perceput ca "artizanul" unei organizatii cu locuri de munca foarte atragatoare.

Numarul activitatilor implicate in managementul resurselor umane este destul de ridicat, in functie de dimensiunea organizatiei si de nevoile acesteia. Activitatile din domeniul managementului resurselor umane pot fi clasate in:

- planificarea;

- completarea cu personal;

- realizarea performantelor individuale si de grup;

- remunerarea angajatilor;

- protejarea potentialului resurselor umane;

- managemtul multinational al resurselor umane.

Care sunt functiile managementului resurselor umane din punctul de vedere al societatilor de asigurare.

Managemetul est procesul care, prin directionarea activitatii altor persoane, duce la atingerea obiectivelor stabilite de o organizatie. Un proces de management eficient implica indeplinirea mai multor functii, care, in cazul unei societati de asigurari, sunt:

- planificarea - stabilirea obiectivelor ce trebuie indeplinite so gasirea celor mai eficiente cai de realizare a acestora

- organizarea - divizarea muncii in sarcini executabile

- gestionarea resurselor umane - localizarea si selectarea persoanelor calificate pentru a indeplini anumite sarcini

- conducerea - armonizarea activitatilor astfel incit sa se ajunga la rezultatele dorite

- controlul - monitorizarea rezultatelor si revizuirea acestora pentru a atinge obiectivele planificate

La baza functiilor managemtului satu trei elemente de baza: ideile, lucrurile si oamenii. Planificarea se ocupa de idei, organizarea se ocupa de lucruri, iar gestionarea resurselor umane, conducerea si controlul se ocupa d eoameni. Productia de asigurari este o afacere orientata catre oameni; in consecinta, ultimele trei activitati sunt foarte importante pentru managementul unei societati de asigurari. Totusi, conducerea unei astfel de societati trebuie sa depuna eforturi in sensul mentinerii unei balante echitabile intre cele cinci functii ale managementului, astfel incit sa se asigure succesul societatii pe piata.

7.3.Comunicarea organizationala

Societatea si existenta noastra sunt dependente de procesul decomunicare. Incepind de la cele mai simple si pina la cele mai complexe activitati, comunicarea ocupa un loc foarte important in viata noastra. Fie ca este vorba de comunicare orala, electronica (in forma scrisa sau verbala), nonverbala sau in forma scrisa, este important sa stim sa comunicam eficient.

Comunicarea reprezinta schimbul de mesaje intre oameni, in scopul de a ajunge la acelasi mod de a percepe lucrurile. Conducatorii considera ca este extrem de dificil sa-si determine colaboratorii sa adopte un anumit comportament, sau sa realizeze o anumita activitate, daca acestia din urma au puncte de vedere diferite.

Una dintre cele mai simple definitii ale comunicarii este urmatoarea: transmiterea sau schimbul de informatie pe cale orala sau on scris.

Exista mai multe clasificari ale comunicarii, dupa cum urmeaza:

Comunicarea de marketing cuprinde:

publicitatea

marketingul direct

promovarea

relatiile publice (public relation) etc

Comunicarea interna care cuprinde:

informarea personalului

comunicarea pe verticala si orizontala

actiuni de implicare si dinamizare a personalului

Comunicarea financiara care include:

raportarea informatiilor financiar-bancare

relatiile finanaciar-bancare

Comunicarea institutionala - promovarea imaginii

Ale tipuri de comunicare (lobbying)

O alta clasificare a comunicarii, distinge doua categorii principale:

 Comunicarea verbala se realizeaza pe cale orala sau scrisa si este cel mai frecvent utilizata, avind o contributie importanta la crearea unui mediu adecvat atingerii obiectivelor. Comunicarea in scris se realizeaza sub diverse forme, cum ar fi: scrisori de afdaceri, rapoarte, mesaje prin fax, corespondenta, planuri de activitate. In ciuda deficientelor unor persoane privind aptitudinile de redactare, comunicarea in scris are citeva avantaje: asigura o inregistrare a mesajului, poate fi difuzata cu minimum de efort si permite emitatorului sa elaboreze mesajul cu atentie. De asemenea, comunicarea in scris are citeva dezavantaje cu privire la costul pregatirii, caracterul relativ impersonal, posibila neintelegere a mesajului de catre receptor si intirzierea raspunsului la mesaj. Comunicarea orala ia forma conversatiilor directe intre indivizi, a discutiilor cu mai multe persoane si a conversatiilor telefonice. Comunicarea orala are avantajul de a fi rapida, mai personala decit comunicarea in scris aiguraind un feedback imediat la cei implicati in conversatie. Printre dezavantajele comunicarii orale se numara consumul de timp si efortul suplimetar pentru pregatirea documentelor necesare, daca este cazul.

Avind in vedere avantajele si dezavantajele comunicarii orale si in scris, in practica se folosesc ambele tipuri de comunicare verbala.

 Comunicarea nonverbala se realizeaza prin intermediul elementelor si comportamentelor care nu sunt exprimate in cuvinte. Interesant este faptul ca rareori se poate realiza o comunicare verbala fara a fi insotita de anumite forme ale comunicarii nonverbale. Principalele forme ale comunicarii nonverbale sunt: comportamentul cinetic, (care se refera la miscari ale corpului cum ar fi: gesturi, expresii ale fetei, miscari ale ochilor si pozitia corpului); proximitatea (care se refera la influenta apropierii si spatiului asupra comunicarii); paralimbajul (se refera la aspecte vocale ale comunicarii, mai precis la modul inn care se comunica ceva si nu al continutului mesajului); comunicarea prin obiecte (care reprezinta utilizarea obiectelor materiale, precum imbracaminte, cosmetice, mobila si arhitectura in scopul comunicarii).

O privire generala asupra principalelor elemente ale procesului de comunicare ne ajuta sa apreciem importanta unei comunicari eficiente. Aceste elemente sunt:

 emitatorul este initiatorul mesajului. De obicei, mesajele sunt initiate ca raspuns la un stimul extern, ca de exemplu, o intrebare, osedinta, un interviu, o problema sau un raport. Stimulul extern declanseaza dorinta emitatorului de a comunica sau de ajunge la un consens cu o alta persoana.

 codificarea se refera la faptul ca inainte ca schimbul de mesaje sa aiba loc, emitatorul trebuie sa codifice ceea ce vrea sa transmita. Codificarea este procesul de transformare a sensului mesajului in cuvinte si gesturi.

 mesajul este rezultatul procesului de codificare si consat in simboluri verbale (orle sau scrise) si nonverbale realizate in scopul transmiterii catre receptor.

 canalul reprezinta metoda utilizata pentru transmiterea mesajului catre receptor. Emitatorul mesajului trebuie sa ia in considerare caracterul adecvat al canalului de transmitere a mesajului.

 receptorul este persoana careia i se adreseaza mesajul. In cazul in care nu realizeaza un schimb de mesaje (de exemplu, receptorul nu primeste mesajul), nu exista comunicare. In procesul de comunicare poate exista un singur receptor, ca in cazul conversatiei intre doua persoane, sau mai multi receptori, ca in cazul unei circulare adresate mai multor departamente ale unei firme. Pot exista si receptori la care mesajul ajunge intimplator, atunci cind, de exemplu, o persoana aude fara sa vea o anumita conversatie.

 decodificarea are loc dupa ce receptorul primeste mesajul, care apoi trebuie sa fie decodifucat. Decodificarea reprezinta procesul de transformare a simbolurilor in mesaj interpretat. Atunci cind comunicarea este eficace, emitatorul si receptorul acorda aceeasi semnificatie mesajului. Se poate ajunga la neintelegeri, daca receptorul nu decodifica corect mesajul.

 factorii perturbatori sunt acei factori care perturba transmiterea mesajului si care pot constitui un obstacol la intelegerea acestuia. Acestia pot fi de exemplu, defectiuni pe linia telefonica, oboseala emitatorului sau a receptorului etc.

 feedback este raspunsul receptorului la mesajul transmis. Acest raspuns implica traversarea procesului, astfel incit receptorul devine emitator, iar emitatorul devine receptor. Feedback-ul ofera emitatorului informatii preliminare despre succesul procesului d ecomunicare. Fara feedback, pot apare dificultati in evaluarea eficientei procesului de comunicare din firma.

Multe din informatiile eronate preluate din comunicare se datoreaza corespondentei expediate gresit si mesajelor pierdute, care au drept cauza factori individuali, ce pot impiedica sau favoriza procesul de comunicare in cadrul firmei. Astfel de factori sunt:

 perceptia este procesul prin care indivizii isi insusesc si inteleg informatia primita din mediu. Acest proces este complex si implica trei etape principale. Prima etapa este selectarea, adica filtrarea stimulilor pe care ii primim, astfel incit atentia sa poata fi indreptata doar asupra anumitor informatii. A doua etapa o reprezinta organizarea, adica modelarea informatiei selecata. O caracteristica interesanta a perceptiei este tendinta de a organiza informatia sub forma unor tipare. A treia etapa este interpretarea, adica atribuirea unui inteles informatiei selectate si organizate.

 semantica reprezinta procesul de alegere a cuvintelor si studiul sensurilor acestora. O retea semantica reprezinta totalitatea cuvintelor si intelesurilor acestora pe care un anumit individ le foloseste in comunicare. Fiecare individ are propria retea semantica, care poate fi mai mare sau mai mica decit a altor persoane. Blocajele semantice sunt dificultati d ecomunicare ce rezulta din alegerea cuvintelor. Astfel de blocaje sunt obisnuite, datorita intelesurilor variate ale unor cuvinte sau a intelesurilor diferite pe care indivizii le atribuie cuvintelor. Ele depind de reteaua semantica proprie a fiecarei persoane. In procesul de comunicare, receptorul decodifica frazele si cuvintele in conformitate cu reteaua semantica proprie, care poate fi diferita de cea a emitatorului.

 aptitudinile de comunicare

 corelatia dintre comunicarea verbala si nonverbala evidentiaza faptul ca la interpretarea unui mesaj primit, trebuie sa luam in considerare atit elementele comunicarii verbale, cit si elementele de comunicare nonverbala. Exista sase moduri prin care aceste elemente se coreleaza. In cazul primelor patru, comunicarea nonverbala intareste mesajul verbal. Astfel, intarirea mesajului verbal printr-un gest (de exemplu, explicarea localizarii unui anume departament unui vizitator si indicarea directiei corecte); completarea mesajului verbal prin gesturi (de exemplu, un angajat care este jenat atunci cind raporteaza sefului sau ca nu si-a indeplinit sarcina cum trebuie); accentuarea prin gesturi a mesajului verbal (de exemplu, desenarea unei sageti pe tabla atunci cind spui ca trebuie crescuta productia); atentionarea (de exemplu, sa faci un semn unei persoane sa nu mai vorbeasca). In cazul celei de-a cincea metode, mesajul nonverbal il inlocuieste pe cel verbal adica, substituirea mesajului verbal (de exemplu, utilizarea unor expresii faciale sau utilizarea unor miscari ale corpului pentru a comunica mesajul verbal). In cazul ultimeimetode, comunicarea verbala se combina cu cea nonverbala si de aici rezulta un mesaj inconsistent adica, contrazicera mesajului verbal (de exemplu, tremuri inainte de o intilnire, dar spui Nu imi este frica!).

Folosirea electronicii pentru facilitarea comunicarii ofera conducatorilor noi metode si canale de comunicatie. Trei dintre cele mai importante facilitai sunt: posta electronica, posta vocala (voice mail) si teleconferinta. Exista de asemenea un interes crescind pentru realizarea grupurilor de dialog prin reteaua de PC-uri.

Sistemul de posta electronica permite schimbul rapid de mesaje pe baza procesarii computerizate a textului si comunicatiei prin retea. Orice persoana care are acces la computer poate concepe si trimite un mesaj scris oricui detine o cutie postala (mailbox) pe un computer din retea.

De asemenea, posta electronica faciliteaza schimbul de informatii intre conducatorii care nu comunicau anterior prin posta sau telefon si care acum, prin intermediul acesteia, primesc tipuri noi de informatii. Posta electronica stimuleaza nu numai comunicarea pe vertical, ci si cea pe orizontala.

Un dezavantaj al postei electronice este ca elimina informatiile nonverbale (de exemplu, expresia fetei, miscarile corpului, tonul vocii etc.), care sunt foarte importante in comunicarea directa. Un alt dezavantaj consta in faptul ca, datorita usurintei treimiterii mesajelor, utilizatorii pot primi un numar excesiv de scrisori neinteresante.

Posta vocala reprezinta un sistem de inregistrare care ofera posibilitatea de a lasa mesaje celor apelati prin telefon. Ea permite transmiterea de informatii nonverbale, ca de exemplu, tonul vocii. Acest sistem este util in special pentru comunicarea mesajelor scurte.

Teleconferinta permite organizarea de intruniri intre persoane din doua sau mai multe localitati prin intermediul circuitului inchis de televiziune.

O alta metoda de comunicare electronica o reprezinta crearea de grupuri de dialog prin retea. Acest sistem coordoneaza mesajele electronice simultane de la membrii grupului; fiecare dintre acestia foloseste un computer pe al carui ecran apar toate mesajele. Mesajele sunt anonime.

Deoarece comunicarea implica frecvent grupuri, se considera utila cunoasterea unor notiuni practice despre dinamica grupului si despre conflictele acestora cu conducerea.

Desi, tinind seama de progresele tehnologice dominatia comunicarii scrise in culturile vestice a scazut, cuvintul scris are inca o mare influenta asupra activiattilor noastre zilnice. Cuvintul scris pastreaza deliile, gindurilor si experientelor noastre, depasind limitarile memoriei. Datorita suportului portabil, cuvintul scris ne permite sa comunicam peste distante foarte mari, cu persoane pe care nu le putem vedea sau auzi. Deoarece este durabil si se poate duplica cu usurinta, cuvintul scris ne permite sa luam legatura cu mai ulte persoane decit am putea intilni.

Cuvintul scris a exercitat o influenta atit de mare in majoritatea societatilor, incit si-a lasat amprenta si asupra vocabularului curent. Limba romana, ca si multe alte limbi europene contine nenumarate expresii care se refera, intr-un fel sau altul, la scriere, sau la varianta sa mai moderna tiparitura. De exemplu, atunci cind vrem sa spunem ca un anumit lucru este evident, spunem "sta scris negru pe alb"; dorim ca cineva sa prinda intelesul mai adinc al unui eveniment, ii spunem sa "citeasca printre rinduri".

Datorita avantajelor unice, comunicarea scrisa s-a impus de-a lungul timpului situindu-se, in multe domenii, pe primul loc intr-o clasificare a mijloacelor de comunicare folosite. Desi nu au fost abandonate alte mijloace de ccomunicare, in lumea afacerilor, cuvintul scris reprezinta inca cea mai"serioasa" si oficiala cale de comunicare, cuvernata de o serie de regului mai mult sau ai putin stricte.

Comunicarea nu mai constituie o problema in momentul in care tehnologiile electronice avansate sunt integrate intr-o retea de comunicatii. Prin intermediul retelei, informatia, o data generata si stoicata, poate fi aceasta si utilizata ori de cite ori este nevoie. In acest context, activitati precum procesrea de texte, de date, crearea de grafice, de agende electronice, expedieri prin posta electonica etc. se pot executa semiautomat sau automat. Pentru crearea de documente, cea meai eficienta metoda la ora actuala o constituie dictarea persona-computer. Pentru ca dictarea se fie eficienta, ea trebuie sa urmeze sa urmeze urmatoarele trei etape: pregatirea dictarii, dictarea propriu-zisa si activitatile post dictare (editarea, verifiacvrea, semnarea si transmiterea).

Comunicarea in afaceri trebuie sa utilizeze noile tehnologii informationale in ceea ce priveste crezarea, transmiterea, receptionarea, arhivarea si distribuirea informatiei atit pe cale orala, cit si scrisa. Folosirea eficienta acestor tehnologii nu numai ca imbunatatesc calitatea mesajului, dar cresterea si eficienta procesarii informatiei la toate nivelurile.

Etica si responsabilitatea sociala a firmelor de asigurari

Scandalurile recente s-au intins foarte repede asupra institutiilor ce presteaza servicii financiare, fapt ce a condus la cresterea atentiei acordate eticii la locul de munca.

Time, Newsweek, The Wall Street Journal si nenumarate alte reviste si ziare au atras atentia asupra practicilor neoneste si neprincipiale si depling ipocrizia si scandalurile care submineaza conduita morala. Pe scurt, se acorda o atentie deosebita eticii morale, cu precadere celei legate de afaceri. Dictionarul defineste etica dupa cum urmeaza:

stiinta care se ocupa de valori si nonvalori, obligatii si datorii morale;

serie de principii si valori morale;

teorie a valorilor morale;

principiile de conduita ce guverneaza o persoana sau un grup de persoane.

Oricum ar fi aceasta definita, obiectul eticii are in vedere conduitele corecte si incorecte. Ca disciplina, etica poate fi definita ca fiind examinarea si evaluarea actiunilor cu scopul de a stabili moralitatea si cauza moralitatii actiunilor. De exemplu, exista o discordanta in aprecierea moralitatii vis-à-vis de pedeapsa capitala. Etica analizeaza caracterul oportun sau inoportun al utilizarii principiului "dinte pentru dinte".

Un motiv care sta la baza studierii eticii consta in deprinderea de a aplica principiile in orice actiune. Aceasta este capacitatea de a decide cind si cum trebuie actionat. Atunci cind se hotarasc asupra unui mod de a actiona intr-o situatie data, indivizii vor aplica acelei situatii principiile de conduita etica.

Pentru fiecare persoana, cunostintele de etica sunt un sprijin din trei puncte de vedere. In primul rind, unele convingeri pot fi inadecvate, datorita faptului ca ele sunt simple teorii nefundamentate referitoare la complexul de ipoteze. Studiul eticii poate fi de un real folos la solutionarea acestui complex. In al doilea rind, etica poate clarifica unele aspecte referitoare la oportunitatea desfasurarii diverselor actiuni. In al treilea rind, indivizii pot avea unele convingeri necorespunzatoare, iar o evaluare etica ar demonstra lipsa lor de relevanta. De exemplu, sa luam situatia concedierii unui angajat pentru un motiv minor. Consideratiile etice si examinarea au pus la indoiala aceasta practica. In acest sens, obligatiile managerilor se manifesta in doua directii: fata de actionari in sensul ca nu trebuie sa mentina angajate persoane care nu sunt necesare si fata de cei care au fost concediati fara sa fie vina lor. Obligatiile fata de cei din ultima categorie presupun un tratament echitabil si admiterea reactiei ca o consecinta a demnitatii umane.

Conduita etica poate avea consecinte favorabile in afaceri in general, si in industria asigurarilor in particular. In continuare va fi examinata legatura dintre etica si practicile unei afaceri sanatoase, responsabilitatea sociala a afacerilor si consecintele conduitelor etice pentru societatile de asigurari.

Practicile conforme principiilor etice au intotdeauna rezultate favorabile. Thomas G. Labrecque si-a exprimat opinia astfel: "Desi conduita etica trebuie sa fie un scop in sine, mai exista o serie de motive viabile pentru a face ceea ce este corect. Daca se vor analiza exemplele de conduite de afaceri lipsite de etica, doua lucruri vor iesi in evidenta: societatea obtine doar avantaje pe termen scurt din actiunile sale si dupa un interval mai mare de timp deficientele in calitate sau servicii nu sunt benefice. Nu este o afacere sanatoasa".

Industria asigurarilor isi fundamenteaza practicile de calculare a cotelor de prime pe experienta acumulata pe eprioade mari de timp si pe capacitatea de a proiecta istoricul daunelor in viitor. Asiguratorii imbratiseaza o viziune pe termen lung a nevoilor curente si viitoare ale populatiei. Scopul principal al asigurarii consta in satisfacerea nevoii finanaciare prezente sau viitoare a cumparatorului de asigurari.

Primele de asigurare care au fost incasate trebuie administrate si plasate in asa fel incit sa se poata raspunde cererilor de despagubire ce vor aparea in viitor. Activitatea de asigurari este bazata, maimult decit celelalte activitati, pe incredere si promisiuni. Produsele de asigurare sunt intangibile si reflecta, pur si simplu, o promisiune din partea societatii de asigurari cu privire la despagubirea asiguratilor pentru eventualele pierderi financiare, daca acestea sunt consecinta evenimentului asigurat. Contractul dintre asigurator si asigurat este un contract de buna credinta si necesita onestitatea si increderea ambelor parti.

Asiguratorii au responsabilitati fata de detinatorii de polite, actionari, angajati, agenti in vederea mentinerii solvabilitatii, a indeplinirii obligatiilor financiare viitoare si a supravietuirii. Practicile incorecte de afaceri pot conduce la obtinerea unor profituri si surplusuri pe termen scurt, dar nu contribuie la misiunea majora a activitatii si anume aceea de a asigura bunastarea detinatorilor de polite si a purtatorilor pretentiilor de despagubire.

Conform opiniilor unor teoreticieni, activitatea economica fiinteaza si se deruleaza cu unicul scop de a realiza profit. Milton Friedman este unul din sustinatorii acestei idei, urmind indeaproape teoriile lui Adam Smith, autorul renumitei lucrari "Avutia natiunilor". Smith considera persoanele ca fiind motivate de interese proprii. "Nu din bunavointa macelarului, brutarului sau berarului putem sa ne servim prinzul ci datorita faptului ca acestia isi urmaresc propriile lor interese".

Smith a concluzionat ca acest punct de vedere (cel al intereselor proprii) va conduce la inflorire comertului. El a realizat astfel faimoasa imagine a "miinii invizibile". Conform acesteia, daca o persoana urmareste realizarea propriilor interese, atunci, intreaga societate, ca si cum aceasta ar fi condusa de o mina invizibila, si-ar imbunatatii pozitia, ar avansa. Friedman pretinde ca acest lucru s-a intimplat. Succesul sistemului economic al S.U.A., care incuranjeaza activitatea de obtinere legala, corecta a profitului, se poate atribui faptului ca, atunci cind intreaga acrtivitate se desfasoara cu scopul obtinerii de profit, se creeaza mediul concurential, se produc mai multe bunuri si intrega societate beneficiaza de un nivel de trai ridicat. Teoriile lui Friedman si Smith prezinta doua neajunsuri. In primul rind, urmarirea propriilor interese nu inseamna intotdeauna imbunatatirea situatiilor altora. In al doilea rind, nedefinirea precisa a scopurilor activitatii, factor motivant in desfasurarea acesteia, constituie cel de al doilea neajuns al teoriilor celor doi. Motiviul pentru care unindivid executa anumite activitati nu se confunda, in mod necesar, cu scopul acestor activitati. De exemplu, scopul actiunilor umnaitare este cel de ajutor acordat nevoiasilor, insa motivul celor care intreprind astfel de actiuni poate sa fie diferit. O persoana poate sa intreprinda acte de caraitate cu scopul de asi impresiona prietenii sau pentru a evita impunerea fiscala. Prin urmare, actul de caritate are o dimensiune externa, scoiala - scopul, si una interna interna, persoanala - motivul persoanei care recurge la acte de caritate. Daca, prin caritate, individul nu indeplineste doar o datorie, ci este si recompensat, acesta va fi mult mai tentat sa faca acte de caritate. Totusi, inclinatia indivizilor de a recurge sau nu la acte caritabile nu depreciza motivatia sociala a acestor acte. In mod similar motivatia similara pentru existenta activitatii economice nu este acea de al ajuta pe proprietar si pe manager. Aceasta nu exista pentru obtinerea de profit. Chiar daca desfasurarea activitatii va avea drept rezultata obtinerea de profit pentru propietar sau manager acesta nu va inceta eforturile sale depuse in vederea atingerii scopului in sine, acela de a oferi societatii bunuri si servicii.

Cunosterea obiectivelor activitatii ofera menegerilor un standard care constituie un sistem de referinta. De exemplu, daca obiectivul activitatii este cel de a obtine profitul, o activitate profitabila este cea care are o baza sanatoasa. In mod similar, daca obiectul activitatii este cel de a obtine bunuri si servicii, atunci o activitate sanatoasa este cea care are drept rezultat satisfacerea clientilor. Obtinerea unui profit este necesra pentru supravietuire activitatoii si este singurul motiv pentru desfasurarea acesteia dar nu constituie unicul sau scop. O activitate sanatoasa este cea care ofera bunuri si servicii si care conduce la obtinerea de profit. Conceptele etice recente sugereaza faptul ca, daca managerii ar privi activitatea economica precum un cetatea simplu, ar putea sa se sesizeze alte responsabilitati. Organizatia este o persoana juridica, capatind prin lege dreptul de a intra in contact cu alte persoane fizice sau juridice. Proprietatii si/sau managerii organizatiilor, prin activitatile duse in cadrul acestora, intretin relatii de afaceri cu persoane sau cu grupuri de persoane, iar aceste relatii ii obliga sa-si indeplineasca responsabilitatile.

Clientii carora le sunt adresate rezultatele activitatii respective sunt adesea considerati purtatori de interese, deoarece au un interes in atitudinea firmei, a succesului sau a esecului acestuia. Purtatorii de interese sunt persone si grupuri de persoane, cum ar fi comunitatea in care este localizata firma, angajatii firmei si familiile acestora, clentii, actionarii, detinatorii de polite, proprietari sau alte firme. Existind, o firma intra in contact cu alte firme, cu alte activitati. Aceste relatii devin baza obligatiilor etice, a datoriilor morale pe care o firma le are fata de purtatorii de interese si vice versa.

Societatile de asigurari au obligatia de a presta anumite servicii, un angajament pe care societatea l-a autorizat. Aceste servicii constituie un sprijin in cazul pierderilor financiare, oferind astfel siguranta si eliminind grija pentru acoperire acestora. Cu toate ca o societate de aigurari nu poate garanta ca un anumit eveniment nu se va produce, asiguratorul poate incheia un contract cu asiguratul, obligindu-se sa plateasca despagubiri in cazul in care se poroduce evenimentul asigurat.

Deorece este responsabilitatea societaii de asigurari sa ofere astfel de servicii, exista o relatie strinsa intre riscul asumat si marimea primei de asigurare. Examinarea modului de adoptare a deciziilor de marketing, subscriere, de ajusatre a daunelor, precum si modului in care acestea vin in indeplinirea obligatiilor contractului de asigurare reprezinta componente de natura etica.

Situatia ideala ar fi diminuarea sau evitarea delimelor etice in afaceri prin intermediul planurilor organizationale, al previziunilor, cit si prin ocolirea situatiilor in care apar conflicte de interese. Daca incercarile de eliminare a dilemelor esueaza, iar acestea apar urmatoarea etapa trebuie sa vizeze inlatutrarea lor. Logicienii considera ca ambele variante ale dilemeni sunt nefavorabile. Prin urmare, solutia ar fi sau eliminarea alternativelor sau pozitionarea in cele doua variante. Daca o persoana promite doua lucruri pe care nu le poate solutiona simultan, aceasta ve incerca sa elimine una dintre promisiuni. Renegocierea contractelor este una dintre cele mai intilnite metode de eliminare a dilemelor. In cazul in care este imposibil de solutionat o dilema, va exista o parte care va avea de suferit (cazul asiguratorului care se retrage de pe piata unui anumit stat).

Bibliografie selectiva

Management ~ Ioan Ursachi ~ Editura ASE, Bucuresti 2001

Economia si gestiunea firmei ~ Ioan C-tin Dima (coordonator), Dan Anghel Constantinescu, Mariana Man, Marinica Dobrin ~ ED. Economica, Bucuresti 1999

Managementul societatilor de asigurare ~ Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin, Monica Galea, Adina Bejenaru, Adina Nastase ~ Colectia Nationala 1998

Managemetul resurselor umane ~ Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin, Stanel Nita, Anca Nita ~ Colectia Nationale, Bucuresti, 1999

Comunicarea in asigurari ~ Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin, Daniela Gradisteanu, Anca Nita ~ Colectia Nationala 1999

8. IMPACTUL INTERNETULUI SI A COMERTULUI ELECTRONIC IN ASIGURARI

8.1.Internetul schimba aproape "totul" in asigurari

In zilele noastre unul din subiectele multor dezbateri este impactul pe care il are dezvoltarea sectorului informatic asupra industriei asigurarilor.

Internetul este substanta, simbolul si instrumentul principal a ceea ce oamenii de afaceri cred ca trebuie sa fie evolutia comuna a tehnologiei si a increderii. Asiguratorii care incheie polite utilizand Internetul testeaza, in prezent, modele tehnologice inovative pentru desfasurarea activitatii.

Cum ne va determina evolutia tehnologica rapida a Internetului, ca mijloc de relatii sociale si comerciale sa ne schimbam atitudinea fata de incredere? Cum vor reusi marcile sa creeze retele sociale si retelele sociale sa creeze marci in conditiile cresterii riscurilor aparute in afacerile electronice? Cum va fi afectata concurenta de catre afacerile electronice? Cum vor imbunatatii afacerile electronice calitatea serviciilor? Acestea sunt doar cateva din intrebarile la care trebuie sa raspundem pentru a determina raportul dintre relatiile umane si de afaceri si dezvoltarea comertului electronic. Raspunsul l-ar putea determina felul in care oamenii intra in relatie cu tehnologia si cu ei insisi.

Multi asiguratori trec printr-o perioada de restructurare a activitatii traditionale de vanzare, incercand sa implementeze sisteme informatice de vanzare on-line. Desigur aceasta restructurare fiind respinsa de catre managerii aflati la niveluri ierarhice superioare.

O analiza desfasurata asupra mai multor abordari ale sistemelor informatice utilizate in cadrul industriei asigurarilor a condus la urmatoarele concluzii:

 Asiguratorii care utilizeaza vanzarea on-line castiga pozitii importante in cadrul pietei. Tranzactionarea electronica ofera companiei de asigurari posibilitatea reducerii timpului necesar incheierii unei asigurari, o flexibilitate mai mare in ceea ce priveste structura portofoliului de produse si a modului de aplicare a managementului riscului.

Tranzactiile electronice conduc la cresterea eficientei activitatii economice. Swiss Re a estimat ca, pe termen lung, companiile care ofera spre vanzare asigurari personale vor reduce nivelul cheltuielilor administrative si al cheltuielilor generate de solutionarea unei despagubiri, precum si marimea despagubirilor cu aproximativ 12%.

Tranzactiile electronice reduc barierele de intrare a noilor competitori in cadrul pietei si determina cresterea intensitatii concurentei. Internetul permite companiei de asigurari sa reduca timpul necesar procesului de infiintare si dezvoltare a retelei traditionale de vanzare.

Furnizorii software ofera aplicatii complet integrate, ceea ce ii determina pe asiguratori sa renunte la lantul valoric traditional si sa externalizeze anumite activitati care urmeaza a fi desfasurate de catre furnizori specializati.

In viitor, brokerii si agentii de asigurare vor trebui sa se adapteze noilor conditii in ceea ce priveste schimbul electronic de date si, anume, sa se concentreze asupra prestarii de servicii de consultanta, de management financiar si management al riscului.

Clientii vor beneficia de o transparenta mai mare in ceea ce priveste incheierea unui contract de asigurare, de reducere a costurilor si imbunatatire a serviciilor prestate de companiile de asigurari. Tranzactiile electronice ofera posibilitatea reducerii costurilor.

Cererea pe Internet pentru asigurarile de raspundere civila, asigurarile maritime si cele de risc financiar inregistreaza o crestere semnificativa.

Internetul s-a dezvoltat initial ca mediu de transmitere a informatiilor, de comunicare rapida, pentru ca ulterior sa devina un canal de distributie foarte eficient.

In prezent, aproximativ 300 de milioane de persoane au acces la Internet, majoritatea acestora fiind cetateni ai tarilor puternic industrializate. Aproximativ 40-50% dintre nord-americani, 15-20% dintre japonezi si europeni utilizeaza curent Internetul, preconizandu-se ca aceasta rata sa se dubleze sau chiar sa se tripleze in Europa de Vest si Japonia pana in anul 2005, asa cum se poate observa in figura 1.

Figura 1 - Procentul populatiei care utilizeaza Internetul si evolutia acestuia in S.U.A. (primele doua blocuri) si in Europa (ultimele doua blocuri)

Prin intermediul retelei Internet se accelereaza trecerea de la vechea metodologie de lucru in asigurari ce presupunea detinerea intregului lant de distributie la noua metodologie de lucru ce presupune specializarea pe una sau mai multe dintre activitatile ce constituie verigi in lantul de distributie. Pentru a avea succes pe piata societatile de asigurari vor fi nevoite sa se concentreze asupra unei singure activitati din lantul de distributie pentru a putea obtine avantaje competitive si economii la scara. Cresterea numarului de tranzactii automate intre diferitele verigi ale lantului de distributie, precum si cresterea eficientei sisitemului de distribuite in asigurari va determina reducerea avantajelor integrarii verticale. In plus, barierele scazute la intrarea pe piata si cresterea concurentei vor fi factori ce vor stimula tendinta spre specializare.

Imaginea ideala a societatii de asigurari - un supermarket de unde clientul isi poate alege orice produs doreste dintr-o gama extrem de variata - este perimata. Societatile de asigurari nu mai considera o buna investitie alocarea resurselor pentru furnizarea tuturor tipurilor de produse de asigurare. Se estimeaza ca in urmatorii ani fiecare societate de asigurari se va specializa in unul sau mai multe din urmatorele domenii: distributie; elaborarea produselor de asigurare; subscriere; prelucrarea informatiilor de asigurare; solutionarea daunelor; managementul investitiilor.

Nu toate produsele de asigurare pot fi vandute prin intermediul Internetului. In general, introducerea unui anumit produs spre a fi comercializat pe Internet se face in functie de cat de multa asistenta este necesara pentru incheierea unei polite.

Internetul face ca distributia produselor de asigurare sa fie in "puterea" consumatorilor, determinind o crestere fara precedent a posibilitatilor de alegere ale consumatorilor si o scadere nemaiintilnita a controlului exercitat de catre societatile de asigurare asupra clientilor.

De asemenea cu cat produsul este mai complex si presupune tranzactionarea unor valori mai mari,cu atat clientul este mai dispus sa plateasca pentru consultanta de specialitate. Legatura dintre complexitatea produsului si posibilitatea introducerii acestuia pe Internet este prezentata in figura 2.

Figura - Proportia produselor care pot fi distribuite prin Internet in total volum piata

Produsele care sunt potrivite pentru marketingul pe Internet sunt cele care pot fi descrise si evaluate in functie de un numar mic de parametri, cum ar fi asigurarile de raspundere civila auto, asigurarile de case, asigurarile familiale si asigurarile de viata la termen. In ciuda obstacolelor mentionate anterior, asiguratorii care recurg la Internet se asteapta sa inregistreze cresteri substantiale ale cotelor lor de piata, mai ales in domeniul liniilor personale.

Orice societate de asigurari daca doreste sa isi desfasoare activitatea prin intermediul retelei Internet, trebuie sa studieze factorii cheie ai succesului si sa isi dezvolte strategii specifice. Abilitatea de a identifica acesti factori va determina crearea unei linii de demarcatie intre diferitele sectoare ale economiei, precum si intre firmele concurente din acelasi sector.

8.2.Mutarea granitelor afacerilor in asigurari

In trecut, multe produse de asigurare au fost distribuite in special prin intermediul agentilor captivi sau al brockerilor independenti. Pentru ca sunt necesare investitii enorme pentru a crea o retea de distributie a produselor, vechii asiguratori au fost bine protejati pina acum impotriva noilor companii de asigurare aparute. Acum Internetul asigura posibilitatea noilor companii sa intre rapid pe piata asigurarilor la un cost rezonabil. In plus, transparenta pietei este in crestere, in conditiile in care informatiile despre produse si preturi sunt mult mai accesibile prin Internet. Barierele de intrare pe piata sunt combinate cu intensificarea concurentei si fortarea in jos a preturilor.

Pentru ca Internetul reprezinta de obicei un mediu pasiv de vinzare, companiile de asigurare care vind produsele pe Internet se bazeaza foarte mult pe capacitatea lor de a gasi modalitati indirecte prin care sa-si creeze un segment stabil de vizitatori ai site-ului lor.

Pe Internet exista web-site-uri ce ofera comparatii ale cotelor de prima si ale serviciilor furnizate de catre diferite societati de asigurari. In plus, Internetul determina reducerea costurilor prin scaderea importantei pe care o are agentul de asigurare in cadrul unei tranzactii. Un alt avantaj major al utilizarii retelei Internet de catre societatile de asigurare il constituie faptul ca diferitele site-uri ce trateaza problemele legate de asigurari realizeaza educarea consumatorilor in ceea ce priveste diferentele existente intre diferitele produse de asigurare. Ca urmare a acestui fapt, societatile de asigurare vor fi nevoite sa isi imbunatateasca oferta de produse de asigurare, sa scada primele de asigurare si sa isi imbunatateasca calitatea serviciilor oferite.

Clientul care apeleaza la Internet, de obicei o persoana cu venituri peste medie, bine informat si constient de importanta pretului, doreste in general sa cumpere variantele pe care le are la dispozitie. In sprijinul acestor tipuri de clienti vin anumite companii asa numitii 'integratori". Aceste companii actioneaza independent si sunt specializate in prezentarea cotatiilor diferitelor companii de asigurare pentru efectuarea unor comparatii de catre clienti. Pe linga acest serviciu, pot oferi suplimentar informatii generale si despre produsele de asigurare. Integratorii sunt uneori priviti ca brockeri de asigurare on-line sau brockeri pe Internet. Companii de acest fel precum Ins Web, Quice Insurance, au deja 4-5 ani de experienta in acest domeniu pe piata americana.

Mai mult, integratorii ofera deja mult mai rapid decit brockerii conventionali comparatii pertinente ale preturilor produselor de asigurare. In multe cazuri clientii pot obtine on-line diverse cotatii de pe paginile web si in alte cazuri cerintele clientilor sunt inaintate electronic companiilor de asigurare.

In sectorul asigurarilor de viata, in special, distributia on-line poate schimba natura concurentei. Aici costurile traditionale de achizitie joaca un rol cheie. De multe ori ajung la mai mult de 100% din noile prime si se amortizeaza doar pe un interval mare de timp, pe durata politei. Pentru noii intrati pe piata, un astfel de cost ridicat inregistrat la incheierea contractuluiu de asigurare reprezinta o barierea importanta, care restrictioneaza accesul pe piata, asiguratorii nefiind capabili sa mentina un flux constant de bani pentru acoperirea cosurilor de achizitie ale unei polite noi. Daca asiguratorii on-line vor reusi sa reduca semnificativ costurile de achizitie a politelor, le va fi mult mai usor sa patrunda pe piata. Pe de alta parte asiguratorii care ies pe Internet trebuie sa atraga clientii prin publicitate, fapt care conduce la cresterea cheltuielilor totale. Mai mult decat atat, in general, datorita volumului mare al tranzactiilor si complexitatii ridicate ce caracterizeaza asigurarile de viata, este necesara o intensa activitate de consultanta.

Un alt factor important, mai ales pentru sectorul asigurarilor, este faptul ca un client trebuie sa aiba incredere in compania la care se asigura. Vanzarile on-line mai au inca un anumit grad de nesiguranta pentru multi clienti, mai ales pentru cei din Europa. Asiguratorii care au deja un nume pe piata beneficiaza de un avantaj competitiv si, prin urmare, prezinta un grad mai inalt de siguranta.

Noile companii trebuie sa-si creeeze un nume pe piata relativ rapid si acest lucru implica cheltuieli ridicate de publicitate si marketing.

Dezavantajele curente pe care le pot inregistra noii asiguratori on-line trebuie sa devina treptat mai putin importante. In primul rand, increderea in Internet privit ca un canal de distributie va creste pe masura ce utilizarea acestei retele se va generaliza. In al doilea rand, noii intrati pe piata isi pot construi reputatia prin incheierea de aliante si colaborari cu companii bine cotate si cunoscute.

Companii deja infiintate, dar in alte domenii de activitate, se pot extinde si in domeniul asigurarilor pe Internet. Cele mai probabile candidate sunt companiile care au deja o reputatie pe piata si un cerc stabil de clienti.

Importanta numelui de firma pentru o companie care actioneaza pe Internet este ilustrata de exemplul companiilor Charles Schwab (companie de brockeraj on-line ), Dell (vanzari de calculatoare on-line) si Amazon (vanzari on-line de carti). Toate trei companiile au reusit sa castige cote substantiale de piata in ciuda preturilor pe care le-au practicat, mai mari decat cele ale concurentilor lor.

In activitatea de asigurare prin Internet nu va fi importanta parcurgerea tuturor etapelor ciclului de viata al produselor de asigurare, ci va fi important sa fii "companie-pionier". Societatile de asigurare care vor aplica primele o anumita metoda sau vor fi primele care vor utiliza o anumita tehnologie, vor obtine avantaje competitive fata de concurenta si, in consecinta, vor avea succes pe piata obtinind un profit superior concurentilor

Afacerile electronice pot imbunatati substantial calitatea serviciilor oferite. Printre cele mai importante aspecte care determina succesul iesirii pe Internet al companiilor de asigurare pot fi enumerate:

- servicii non-stop 4 de ore, 7 zile pe saptamina);

- furnizarea de informatii complexe, cum ar fi comparatii de pret, informatii despre produse;

- lipsa restrictiilor date de granitele nationale;

- timp de raspuns rapid;

- confidentialitate;

- mai multa transparenta si rezolvare rapida a cererilor de despagubire.

Asiguratorii pot crea valoare utilizand Internetul pentru administrarea on-line a politelor precum si pentru rezolvarea cererilor de despagubire. O dezvoltare fezabila ar putea fi introducerea on-line a informatiilor continute in solicitarile de acordare a despagubirilor, utilizarea fotografiilor digitale fiind recomandata. Progresele tehnologice vor da posibilitatea clientului sa urmareasca permanent in ce stadiu se afla solutionarea cererii lui de despagubire si sa obtina informatii de la cel care se ocupa de cererea lui. Includerea unei terte persoane sau companii in procesul de solutionare a cererii de despagubire, cum ar fi atelierele de reparatii auto, nu va ingreuna procesul, ci, dimpotriva il va grabi si il va face mai transparent. In viitor, despagubirile vor putea fi platite chiar electronic.

In cadrul liniilor comerciale sunt fezabile multe solutii radicale datorita marimii contractelor de asigurare si volumul mare de date transferate. Asiguratorul poate avea acces on-line la schimbarea continua a informatiilor despre riscuri, permitand astfel ajustatea cotatiilor de prime. Astfel, in asigurarile de viata, clientul, care este o firma, administreaza politele angajatiilor sai, iar asiguratorul ajusteaza automat primele de asigurare.

Virtual nu exista limite pentru noile oportunitati oferite de afacerile electronice. Asiguratorii trebuie sa fie suficient de inventivi pentru a exploata noile tehnologii si

serviciile sofisticate aparute in afaceri in scopul castigarii avantajului competitiv.

In aceasta era a informatiei putem avea impresia ca toate lucrurile sunt posibile: sa accesam orice vrem in orice moment sau sa lucram in companii non ierarhice si democratice. Lucrurile nu stau chiar asa. Revolutia informationala a deschis intr-adevar noi drumuri comertului si organizarii, dar, ca si in celelalte revolutii tehnologice, efectele nu se vor produce decat atunci cand tehnologia va fi potrivita cu institutiile si noile relatii sociale. Increderea decurge din interactiunea intre indivizi care isi respecta angajamentele si spun adevarul si aceasta este mult mai greu de realizat decat legatura fizica.

8.3. Avantajele si dezavantajele internetului in asigurari

Tehnologiile comertului electronic maresc probabilitatea aparitiei unor greseli tehnice. Dincolo de intreruperile de curent, defectiunile sistemului si suprasolicitarea serverelor, tendinta de a lucra din ce in ce mai mult in retea mareste pericolul de patrundere a virusilor si a heckerilor, fapt care poate pune in pericol siguranta intregului sistem. Caderea unui sistem va provoca nu numai paralizarea distributiei, ci vor fi afectate pe termen lung increderea in companie si reputatia acesteia. Pentru ca aceste riscuri ameninta chiar existenta furnizorilor pe Internet, se pune problema transferarii lor prin asigurare. Acest lucru nu conduce numai la aparitia de noi oportunitati pentru asiguratori, dar ii pune pe acestia in fata unui risc cu care nu s-au confruntat pana acum.

O problema aparuta in securitatea siteului Web poate aduce pagube considerabile, dar aceasta reprezinta doar unul dintre riscurile cu care se confrunta companiile care folosesc Internetul.

Alte riscuri sunt reprezentate de erori si omisiuni tehnologice si de piraterie. Problema pentru companiile de asigurari si brockeri este de a identifica aceste riscuri, de a crea produse de asigurare pentru a le transfera si de a le subscrie cu succes.

Ca o solutie la aceste probleme, unii asiguratori subscriu acum noi polite, care includ, pe langa riscurile existente in politele de raspundere civila si de bunuri, si riscul comertului electronic. Avand in vedere utilizarea tot mai frecventa a comertului electronic, asiguratorii vor fi fortati sa includa aceste riscuri in conditiile generale ale politelor de raspundere civila.

Produsele de asigurare traditionale au fost proiectate pentru acoperirea anumitor riscuri, si, atunci cand se incearca utilizarea lor pentru riscurile de pe Internet, se dovedesc a fi ineficiente, lasand anumite aspecte neacoperite. De exemplu, ideea protejarii dreptului de autor exista de foarte mult timp, dar Internetul poate incalca aceasta regula cu usurinta. Daca incalcarea dreptului de autor necesita o anumita acoperire, directa sau indirecta, depinde de circumstante. Iata cateva exemple:

- o companie poate avea aceiasi marca de inregistrare, slogan sau nume de domeniu cu un alt site Web;

- concurenta poate schimba numele domeniului unei companii prin simpla omitere a unui apostrof, astfel incat potentialii clienti pot accesa din greseala pagina de Web a companiei concurente cu o simpla apasare de deget, sau

- o companie poate utiliza neintentionat marca comerciala a unei alte companii.

Ingrijorator este faptul ca micile companii care decid ca trebuie sa aiba un site Web nu inteleg implicatiile legale legate de acest lucru. De asemenea si metatagul poate crea probleme. Un metatag este un descriptor care este atasat textului in siteul Web, astfel clientii care cauta siteul companiei concurente pot fi directionati catre siteul gresit.

In anumite cazuri justitia a stabilit ca fiecare companie beneficiaza de dreptul de utilizare a unui anumit metatag, chiar daca el pare ca incalca marca comerciala sau sloganul unei alte companii.

Desfasurarea afacerilor sau modalitatile in care sunt realizate tranzactiile in siteul propriu sunt si ele vulnerabile in fata pirateriei.

Aspectele juridice privind defaimarea si calomnia capata noi forme pe Internet. Politele traditionale de asigurare care asigura acoperire pentru defaimare si calomnie se refera la vanzarea propriilor bunuri si servicii ale companiei.

Multe siteuri Web fac publicitate pentru bunurile altora, astfel incat poate aparea o fisura in acoperire. O companie poate fi raspunzatoare pentru defaimarea sau calomnia care apare din publicitatea pe care o face altor companii in propiul site, dar polita sa de asigurare va acoperi doar publicitatea facuta propriilor bunuri si servicii.

Companiile pot avea probleme de Internet si din cauza inscenarilor si a link-urilor ascunse. Inscenarea presupune copierea continutului de pe un site Web si prezentarea lui in altul. Link-urile ascunse apar atunci cand o companie creeaza o legatura de la siteul sau Web la pagina Web a altui site, evitand prima pagina a site-ului. Cand se intampla acest lucru este posibil ca un client sa piarda termenii de utilizare sau de renuntare din al doilea site.

Un al doilea tip de asigurare a companiilor pe Internet se refera la acoperirea omisiunilor si erorilor tehnologice.

O fisura in securitatea calculatorului necesita o acoperire indirecta daca pierderea de date si refuzul acordarii service-ului pot aduce prejudicii clientilor sau partenerilor de afaceri.

Internetul a accentuat riscurile financiare pana in punctul in care au fost create acoperirile cele mai neobisnuite. Una dintre aceste acoperiri se refera la tranzactionarea cartilor de credit.

Vanzarile pe Internet cresc atat de rapid incat responsabilitatea bancilor in cazul in care comerciantul greseste in livrarea comenzilor, poate creste mult peste posibilitatile bancii. Astfel, a fost proiectat un nou produs de asigurare care sa reprezinte garantia ca banca nu va avea probleme legate de riscul comerciantului. Comerciantul cumpara garantia de la compania de asigurari prin plata unei prime, care reprezinta un procent din garantia respectiva. Daca comerciantul nu-si poate onora comenzile, compania de asigurari plateste bancii valoarea garantiei.

Riscurile de creditare vor creste in distributia pe Internet, mai ales in retelele business to business. Pentru ca multe produse se livreaza pe baza creditului acordat de furnizor si pentru ca tranzactiile sunt anonime pe Internet, riscul creditelor creste.

Subscrierea pentru majoritatea produselor care au legatura cu comertul electronic este in continua schimbare. Acest lucru implica familiarizarea amanuntita cu problemele tehnologice si de securitate. Parte importanta a subscrierii produselor legate de comertul electronic consta in capablitatea acestora de examinare a siteului Web pentru a cunoaste modul de utilizare al acestuia.

Asiguratorii prefera in general sa subscrie polite noi pentru acoperirea riscului comertului electronic, decat sa faca acte aditionale la politele de raspundere civila si de bunuri existente. O intrebare interesanta pentru industria asigurarilor este " ce se va intampla cu politele de raspundere civila generala in urmatorii ani?". Un raspuns ar putea fi acela ca asiguratorii sa raspunda problemelor legate de comertul electronic intr-un mod cat mai general. Cel mai bine ar fi insa sa se faca o analiza a pierderilor care pot aparea si o evaluare cat mai stricta a riscurilor.

Unii asiguratori au totusi retineri in extinderea acoperirii pierderii civile pentru comertul electronic. Aceasta acoperire reprezinta o problema speciala in asigurari si, de aceea, introducerea acesteia in politele obisnuite este mai dificila.

O modalitate importanta in identificarea noilor riscuri ar putea fi dezvoltarea sistemului juridic in domeniul Internetului. Multe riscuri sunt cunoscute. Rezultatele cazurilor si ale reglementarilor care vor aparea in viitor reprezinta totusi o mare incertitudine.

In urma unui studiu efectuat in luna martie a anului 2000, de Institutul de Sondaje din San Francisco, a rezultat ca 90% dintre marile corporatii si agentii guvernamentale au observat fisuri in securitatea calculatoarelor de-a lungul ultimelor 12 luni si doar 74% dintre ele au recunoscut pierderile datorate acestor fisuri. 42% din companii au fost capabile sa-si cuantifice pierderile financiare.

Cele mai intalnite fisuri in securitatea comertului electronic sunt reprezentate de virusi, furtul laptop-urilor si abuzurile angajatilor referitoare la posibilitatiile pe care le ofera Internetul,care incarca

siteuri pornografice sau software pirat. Cu toate acestea, 70% au raportat serioase fisuri in securitatea calculatorului altele decat cele mentionate si anume: furtul informatiilor private, frauda financiara precum si sabotajul datelor si al retelelor.

Majoritatea intervievatilor (71%) au sesizat accesul neautorizat al personalului, 59% considerand conectarea prin Internet un punc frecvent de atac fata de 30% care considera propiile sisteme interne ca principal punct de atac. Din cei care au recunoscut un atac, 64% au raportat vandalismul asupra siteului Web.

Protectia datelor personale pe Internet este esentiala pentru cladirea increderii clientilor. Daca este incalcata confidentialitatea de catre companie sau de catre o terta persoana, clientul nu numai ca isi pierde increderea, dar poate cere sa fie despagubit.

In mod surprinzator, sectorul asigurarilor a fost pentru mult timp ineficient in ceea ce priveste relatiile cu clientii in ciuda concurentei acerbe in acest domeniu. Utilizarea retelei Internet pentru distributia produselor de asigurare va schimba aceasta stare de fapt, determinind cresterea puterii consumatorilor in defavoarea societatilor de asigurari. Persoanele care doresc sa achizitioneze un produs de asigurare vor face acest lucru cu o mai mare comoditate, vor avea acces la oferta mai multor asiguratori si vor avea controlul total asupra deciziei de achizitionare. Prin intermediul retelei Internet:

- cunostintele clientilor asupra produselor de asigurare se vor imbunatati simtitor;

- va creste exponential posibilitatea de alegere a acestora;

- clientii vor achizitiona produse de asigurare personalizate;

- cotatiile de prima vor fi mai scazute;

- calitatea serviciilor oferite de asiguratori va fi mult mai ridicata.

Noile posibilitati oferite de afacerile electronice aduc imbunatatiri semnificative in distributie, administrarea politelor de asigurare si in procesul de solutionare a cererilor de despagubire. In figura 3.1 sunt comparate structurile de costuri specifice asigurarilor non-viata in Germania, Marea Britanie si Statele Unite. Cele mai ridicate costuri inregistrate la asigurarile non-viata sunt costurile cu despagubirile acordate, care pot atinge usor doua treimi din volumul total de prime incasate. Aproape o treime din prime merge pe acoperirea costurilor cu distributia, administrarea si rezolvarea cererilor de despagubire.

Figura 3 - Comparatii intre diferite structuri de costuri in asigurarile non-viata    (costurile sunt prezentate ca procent din primele de asigurare platite)

Distributia on-line conduce la reducerea directa a costurilor de distributie, care pot reprezenta 12-26% din volumul de prime incasate. Posibilitati de reducere a costurilor pot aparea prin utilizarea Internetului pentru automatizarea proceselor desfasurate in cadrul companiei. Acest lucru conduce la reducerea costurilor de administrare, care reprezinta intre 19 si 15% din prime, precum si a costurilor cu rezolvarea cererilor de despagubire, care reprezinta intre 4 si 12% din primele incasate.

Tehnologiile informationale moderne permit de asemenea reducerea costurilor generate de despagubirile acordate.

In asigurarile de viata, costurile cu despagubirile reprezinta 15-20% din primele incasate, mai putin decat in asigurarile non-viata, datorita componentelor diferite ale costurilor totale. Costurile de distributie sunt cele importante, reprezentand 50 pana la 75% din costurile totale; prin urmare cele mai mari reduceri de cost se pot obtine la aceasta categorie. Totusi in cadrul asigurarilor de viata este necesar acordarea de consultanta, si din acest motiv, acest tip de asigurari pot fi partial practicate pe Internet.

Pe piata liniilor comerciale, caracterizata printr-un nivel de complexitate mult mai ridicat, posibilitati de reducere a costurilor se pot inregistra la administrarea politelor si la procesul de rezolvare al cererilor de despagubire. Astfel se apreciaza de catre specialistii americani ca se vor reduce cu 15 % costurile cu rezolvarea cererilor de despagubire si cu 35% costurile de administrare. Potentialul de reducere a costurilor de distributie va fi sensibil mai redus datorita necesitatii de acordare a unor servicii suplimentare de consultanta. De asemenea, nici costurile cu despagubirile nu vor fi mult reduse, procentul fiind de aproximativ 2,5%.

8. Influentarea flexibilitatii si a sensibilitatii clientilor

Concurenta tot mai puternica dintre companiile de asigurare, care conduce la reducerea preturilor aduce evident beneficii clientilor. Impactul exact al scaderii preturilor va depinde de dimensiunea potentialului de rationalizare. In general, scaderea preturilor determina cresterea cererii. Totusi elasticitatea cererii in functie de pret variaza semnificativ de la un tip de asigurare la altul:

Cererea de asigurare este inelastica pentru asigurarile obligatorii, cum sunt asigurarile de raspundere civila auto, sau, in unele tari, asigurari de cladiri. Singura posibilitate de a raspunde la reducerea preturilor este sa se reduca fransiza deductibila sau sa creasca suma asigurata peste cota obligatorie.

La alte grupe de produse, cum ar fi asigurarile de viata la termen sau asigurarile familiale, cererea nu ar trebui sa fie mai elastica la reducerea preturilor. Ramane de vazut daca cresterea cererii va putea compensa reducerile de pret.

Pentru asigurarile comerciale, reducerile de preturi ar trebui sa fie minime, dar aceasta ar trebui sa duca la o crestere mai mare a cererii.

Bibliografie selectiva

Conjunctura Pietei Mondiale a Asigurarilor - 2000 ~ Dan Anghel Constantinescu ~ Colectia Nationala, 2000 Stephens Inc

Online Salea of Insurance - Which business models make sense and which don't. Februarie 2000

H.R. Varian

Effect of the internet anf finanacial markets. Workink Paper, Septembrie 1998

E. Fusion. Where insurance and technology converge. The insurance information source. A.M. Best Company. 2000

The inpact of e-business on the insurance industry: Pressure to adapt - chance to reinvent. Swiss Re publishing, Zürich, 2000

"Comertul electronic si increderea in industria asigurarilor", Marinica Dobrin, Bucuresti, 2001 in volumul Analele Universitatii Spiru Haret nr.1, Editura Fundatiei Romania de Maine, pg.199-208;

Surse documentare Internet:

www.1asig.ro;

www.csa-isc.ro

www.portaldeasigurari.ro;

www.primm.ro

www.unsar.ro