Asigurarile de viata. Caracteristici generale

Asigurarile de viata. Caracteristici generale

1.1. Importanta asigurarilor de viata

Produsele de asigurare de viata au suferit transformari considerabile in ultimii ani, in special o data cu aparitia politelor de asigurare de viata care ofera, nu numai protectie impotriva riscului de deces, ci si posibilitati de investire.[1]

Asigurarile "traditionale", adevarati piloni ai sistemului de asigurari de viata, cuprind asigurarea pe termen, asigurarea permanenta (viagera) si asigurarea dotala. Celelalte tipuri de polite de asigurare elaborate de societatile de asigurare pot fi considerate combinatii ale acestora. Asigurarea de viata furnizeaza o anumita suma de bani beneficiarilor nominalizati de catre detinatorul politei de asigurare la decesul acestuia. Ea creeaza un capital care este pus automat la dispozitia mostenitorilor pentru a le asigura securitatea financiara. Asigurarea la termen este asigurarea pura de viata care are cele mai mici prime, dar care nu contribuie la constituirea de economii.

Asigurarea de viata este justificata din punct de vedere economic, daca unul dintre membrii unei familii castiga un venit, iar ceilalti sunt dependenti total sau partial de acel venit. Impactul financiar pe care decesul unei persoane il are asupra familiei nu este uniform, ci difera foarte mult in functie de structura familiei in cauza. O asigurare de viata de valoare modesta poate fi furnizata de catre un patron unui angajat, ca un beneficiu suplimentar prevazut in contractul de asigurare. De asemenea, exista posibiliatea ca un membru al unei organizatii sa beneficieze de asigurari colective care ofera avantaje similare, dar sunt mai ieftine.

Denumirea de asigurare de viata este intentionat aleasa gresit deoarece nimanui nu-i place sa vorbeasca despre moarte. Aceasta asigurare este gandita ca mijloc de protectie financiara pentru urmasii celui asigurat, la moartea acestuia. Oamenii cumpara asigurari de viata pentru a garanta securitatea financiara a mostenitorilor. Asigurarea de viata este cumparata in mod frecvent pentru achitarea integrala a principalelor credite ale detinatorilor de polite, in cazul decesului prematur al acestora. Daca valoarea asigurarii de viata cumparate este suficient de mare, la decesul prematur al asiguratului se vor putea achita imprumuturile, iar persoanele dependente de asigurat (copii, parinti) vor fi eliberate de plata acestor datorii.

Folosirea asigurarilor de viata pentru plata datoriilor importante este foarte populara in S.U.A. astfel ca s-a lansat pe piata un tip special de asigurare pentru garantarea creditului (credit life insurance). Aceasta asigurare de viata pentru garantarea creditului este oferita in mod regulat de catre creditori persoanelor care contracteaza imprumuturi.

O astfel de asigurare pentru garantarea creditului, care se adauga la costul imprumutului, echilibreaza soldul creditului astfel incat se produce decesul prematur al detinatorului politei de asigurare.

Asigurarea de viata pentru garantarea creditului a devenit atat de pupulara in S.U.A. deoarece creditorii ii incurajeaza puternic pe debitori sa asocieze la contractul de credit polita de asigurare. Uneori polita de asigurare este inclusa in contractul de creditare chiar si fara a cere permisiunea celui care contracteaza imprumutul, desi acesta este cel care trebuie sa semneze contractul de asigurare. Aceasta asigurare aduce avantaje creditorului pentru ca ii garanteaza faptul ca imprumutul va fi returnat chiar si in cazul in care persoana care a contractat imprumutul decedeaza inainte de expirarea termenului de plata a imprumutului. Totodata, asigurarea de viata pentru garantarea creditelor se adauga profiturilor creditorilor, deoarece acest tip particular de asigurare de viata se vinde foarte bine. Asigurarea de viata pentru garantarea creditului este o acoperire scumpa intrucat returneaza doar aproximativ 40% din primele de asigurare in cazul despagubirii.

În legatura cu fondurile pentru acoperirea cheltuielilor cu taxele si impozitele exista cateva aspecte care trebuie mentionate, astfel: persoanele foarte bogate care vor lasa o avere substantiala ca mostenire pot cumpara asigurari de viata prin care sa se asigure in caz de deces, plata impozitelor si taxelor percepute la transferul proprietatilor si bunurilor prin testament. O avere care include o asigurare de viata suficienta pentru a acoperi impozitele pe avere va elibera mostenitorul de plata unor sume foarte mari intr-un timp foarte scurt. Asigurarea de viata conceputa in acest scop va permite mostenitorilor sa plateasca impozitele din despagubirile obtinute de pe urma politelor de asigurare si nu-i va pune in situatia limita de a vinde o serie de bunuri sau de a lichida o parte de afaceri pentru a-si putea onora obligatiile financiare.[2]

De multe ori, chiar lichidarea unor afaceri intr-un timp foarte scurt poate fi dificila. Spre exemplu, o avere care consta intr-o serie de terenuri pe care se afla constructii cu diferite grade de finalizare sau dintr-un pachet de actiuni al unei companii care nu poate fi vandut imediat. Pentru astfel de cazuri, prevederea unor asigurari de viata care sa asigure mostenitorilor sumele de bani necesare pentru plata taxelor si impozitelor percepute la preluarea mostenirii constituie cea mai buna solutie financiara.

Privind donatiile, este posibil ca o persoana sa-si doreasca sa lase averea ca mostenire uneia sau mai multor societati de caritate pe care le considera demne de o asistenta financiara caritabila. În loc de a imparti mostenirea intre copii si societatile de caritate, se poate cumpara o polita de asigurare de viata ale carei beneficii vor fi platite organizatiilor de caritate alese. În aceasta situatie, mostenitorii vor primi mai putin, dar bunurile mostenite nu se vor mai imparti. Cumpararea unei asigurari de viata poate contribui totodata la reducerea impozitelor percepute donatorului. De obicei se fac calcule pentru a se ajunge la un echilibru optim intre valoarea averii lasata drept mostenire si beneficiul politei de asigurare de viata. Multe persoane cumpara asigurari de viata mai mult pentru economiile pe care le vor acumula decat pentru protectia financiara pe care asigurarea o furnizeaza. Anumite tipuri de asigurari de viata includ economii care sunt scutite de impozitele pe venit, pana in momentul in care fondurile acumulate sunt eventual retrase, dupa un anumit numar de ani. În cazul unor tipuri de polite de asigurare de viata care sunt incheiate in tinerete se pot acumula, pana la varsta de pensionare a detinatorului de polite, economii substantiale.

Este de la sine inteles ca nu oricine are nevoie de asigurare de viata. Poti sa nu ai nevoie de asigurare de viata, daca ai putine datorii si substantiale venituri din investitii care sa furnizeze urmasilor suficiente resurse financiare pentru cheltuielile de existenta. Asigurarea de viata poate sa nu prezinte interes pentru o persoana care nu are membrii de familie dependenti financiar de veniturile sale. Atunci cand sotia are propriul sau venit, iar copii sunt suficient de mari pentru a se angaja, atunci sotul si tatal copiilor nu se afla sub presiunea asigurarii viitorului financiar al familiei.

Chiar daca unele persoane nu au nevoie de asigurare de viata sau avantajele pe care le-ar obtine sunt foarte mici, cei mai multi considera ca asigurarea de viata este un element important in planul financiar de ansamblu. Necesitatile care pot fi acoperite printr-o asigurare de viata depind de o varietate de factori care pot fi evaluati sau nu din punct de vedere financiar, cum sunt: principalele datorii contractate anterior, veniturile sotiei, numarul si varsta copiilor, stilul de viata adoptat de familie si importanta acordata protectiei financiare a familiei sa depinda de veniturile unuia dintre parinti, garantarea existentei acestor venituri sau a altora, in cazul unui deces prematur reprezinta o necesitate.

Cele mai importante argumente pentru cumpararea asigurarilor de viata sunt:

Rambursarea creditelor asumate de asigurat: in cazul unui barbat casatorit si care are in intretinere copii mici, in eventualitatea unui deces prematur familia este pusa intr-o situatie financiara foarte grea. Daca sotia lucreaza, atunci scopul pentru care se incheie asigurarea de viata ar putea fi acela de a se achita, din despagubirile oferite de polita, cel putin 50% din principalele datorii ale familiei. În cazul in care sotia nu lucreaza si copii sunt mici atunci interesul pentru protectia urmasilor in cazul unui deces prematur este destul de puternic pentru a determina achizitionarea unei polite de asigurare care sa acopere integral principalele datorii ale familiei.

Acoperirea cheltuielilor de deces: moartea prematura a uneia dintre parti creeaza, pe langa durere, o serie de cheltuieli importante legate de spitalizare si de organizarea funerariilor. Cheltuielile de inmormantare pot fi destul de mari si pot crea probleme materiale deosebite urmasilor, in cazul in care celalalt parinte nu lucreaza. Asigurarea de viata poate constitui o solutie pentru rezolvarea acestor probleme.

Acoperirea impozitelor pe avere: mostenirea unei averi importante va conduce in mod necesar la plata unor taxe foarte mari pentru transferul mostenirii. Din acest motiv, pentru a preintampina problema obtinerii acestor fonduri este necesara asigurarea de viata. Aceasta asigurare poate pune la dispozitia urmasilor sumele necesare pentru toate taxele si impozitele cerute de legislatia in vigoare pentru transferul legal al averii mostenite.

Acoperirea cheltuielilor de existenta: atunci cand venitul unei familii este folosit in principal pentru acoperirea cheltuielilor curente cu mancarea, imbracamintea, plata intretinerii casei sau apartamentului, la decesul sustinatorului familiei va aparea problema acoperirii in continuare a acestor cheltuieli, prin urmare, a gasirii unor noi surse de venituri. Una dintre aceste surse o constituie asigurarea de viata incheiata de sustinatorul familiei.

Asigurarea de viata este cumparata indeosebi datorita capacitatii sale de a oferi posibilitatea obtinerii imediate de capital. Asigurarea de viata poate invinge problema timpului, daca asigurarea este in vigoare, adica daca polita de asigurare a fost emisa, iar primele au fost platite, la decesul persoanei asigurate se poate plati imediat despagubirea datorata.

Motivele care sustin necesitatea asigurarii de viata sunt urmatoarele:[3]

- Necesitatea inlocuirii venitului castigat anterior de cel decedat, respectiv pentru a asigura protectia financiara a familiei asiguratului.

- Obtinerea capitalului (suma baneasca disponibila dupa decesul asiguratului) necesar pentru acoperirea cheltuielilor de deces si taxelor de mostenire percepute asupra averii, in asa fel incat mostenitorul ramas in viata sa nu fie nevoit sa vanda active nelichide pentru a obtine lichiditati.

- Obtinerea capitalului necesar pentru a achita o obligatie care poate aparea dupa deces, cum este, de exemplu, o conventie de cumparare sau achitare a unei compensatii amanate.

În zilele noastre exista tendinta unei vieti mai lungi in comparatie cu viata stramosilor nostri. Din acest motiv, la batranete, pentru multi dintre noi pot sa apara cheltuieli medicale costisitoare fara a dispune de o acoperire adecvata din partea vreunei companii de asigurari. Asigurarea de viata ale carei prime au fost achitate in intregime pentru toata perioada de asigurare, poate fi utilizata drept garantie pentru obtinerea unui imprumut in vederea acoperirii acestor costuri, in acest mod, urmasii celui decedat fiind eliberati de o povara financiara suplimentara.

Exista o tendinta conform careia cu cat se inainteaza in varsta, cu atat scade motivatia pentru asigurarea de viata. Contrar acestui argument, statisticile indica faptul ca nevoia de asigurare este reala si ca motivatia pentru cumpararea unei polite de asigurare de viata nu scade odata cu inaintarea persoanelor in varsta si, ca o concluzie la cele prezentate anterior se poate spune ca asigurarea de viata este foarte necesara.

1.2.Evolutia    asigurarilor de viata la nivel mondial si in Romania

Înca din antichitate, oamenii s-au preocupat de protejarea vietii, a sanatatii si a bunurilor in forme diferite, care au evoluat pana la cele care se practica in zilele noastre.

Cele mai vechi forme ale asigurarilor de viata sunt:

Indemnizatiile de deces-pentru acoperirea cheltuielilor de inmormantare;

Asigurarea renta viagera

Ambele au aparut in antichitate, inaintea erei noastre in zona Marii Mediteraneene (Grecia si Roma Antica), fiind legate de asociatiile religioase.

Prin asigurarea de inmormantare, asiguratorul suporta toate cheltuielile de inmormantare si incinerare. Ele erau incheiate sub forma asigurarilor mutuale si in aceasta forma se mai practica si astazi. Asigurarile mutuale sunt acele asigurari incheiate in cadrul unui grup de persoane, in baza unui sistem care prevedea ca la moartea unei persoane din grup toti ceilalti membrii sa adune bani pentru achitarea cheltuielilor de inmormantare. Este forma de achitare ulterioara a primei de asigurare. Asigurarea de inmormantare a fost multe secole singura forma de asigurare de viata cu indemnizatie in caz de deces.

În antichitate a existat obiceiul ca aristocratii sa incheie cu supusii lor contracte de renta viagera, pentru a obtine venituri pentru tot restul vietii. Cele mai vechi date privind aceste contracte provin din Milet-Asia Mica- si dateaza din anii 200 inainte de Hristos. Acest tip de contracte au existat si in Evul Mediu, fiind incheiate de administratiile orasenesti. Ele prevedeau aceeasi suma anuala, indiferent de varsta asiguratului.

În evul mediu, asociatiile de sprijin reciproc care reuneau mestesugarii si lucratorii din acelasi domeniu, cunoscute sub denumirea de ghilde, constituiau fonduri speciale, de indemnizatii pentru urmasii membrilor sai. Pentru aceste fonduri, fiecare membru platea o cotizatie anuala. Cotizatia pentru cei mai varstnici era stabilita la o suma mai mare decat cea pentru tineri. Acest lucru punea in evidenta diferentele in riscul de deces pentru persoanele de varste diferite.

O forma speciala de asigurari a contractului de renta viagera a fost tontina[4]. Ea reprezinta un fond in care un numar de persoane varsau anual anumite sume de bani. Profitul anual provenit din banii depusi anterior era impartit intre participanti. Daca unul din ei murea, urmasii sai pierdeau banii depusi de acesta in timpul vietii, profitul revenind celorlalti participanti. Ultimul supravietuitor devenea beneficiarul intregii sume depuse de-a lungul timpului. Cand si el murea, banii erau preluati de organizator, de cele mai multe ori un organ al conducerii locale. Tontina a evoluat indreptandu-se spre ideea casei de economii. Cea mai simpla forma a contractului pentru economisire prevedea ca participantii in viata sa primeasca la sfarsitul contractului suma economisita.

În Anglia, in secolul XVI-XVII se practicau asigurari mai evoluate si mai diversificate, cum ar fi:

Asigurarile pe termen lung (pe o perioada determinata), numai pentru acoperirea riscului de deces, legate in special de transportul pe mare. Aceasta asigurare era folosita si ca o garantie pentru imprumutant, astfel incat, daca asiguratul deceda, creditul putea fi rambursat de catre asigurator.

Asociatiile mutuale de asigurari, care erau cluburi de "autoasigurare" unde toti membrii acestora participau cu o anumita contributie baneasca la crearea unui fond din care se plateau anumite sume de bani familiilor membrilor asociatiei si numarul de decese.

Anuitatile, care au reprezentat o alta forma de asigurare de pensie prin care se oferea asiguratilor un venit pe o anumita perioada de timp. Ele au fost de mare ajutor pentru vaduve dupa moartea sotului.

Pana in secolul al-XIX-lea asigurarile de inmormantare si cele de renta viagera au fost cele mai practicate forme de asigurare.

Îmbunatatirea calitatii in evolutia asigurarilor de viata au fost puternic marcate in secolul al-XVI-lea si al-XVII-lea de abordarea stiintifica a problemei asigurarilor. Aparitia preocuparilor pentru colectarea si centralizarea informatiilor demografice, permanentizat, ceea ce a permis intocmirea tabelelor de mortalitate, pe baza carora a fost posibila calcularea primelor de asigurare.

Pretul asigurarilor de viata poate fi calculat in functie de varsta, varsta persoanelor a caror viata se asigura, ca sa poata plati aceeasi prima de asigurare pe toata durata contractului de asigurare de viata, in functie de varsta asiguratului la momentul intrarii in risc. Atunci s-a introdus si conceptul de "prima nivelata".[5]

În prezent asigurarile de viata sunt privite cu multa seriozitate in intreaga lume. Ele fac parte dintr-o categorie mai ampla a asigurarilor de persoane, care acorda imdemnizatii banesti pentru producerea unor riscuri ce afecteaza viata persoanei, sanatatea si integritatea fizica. Asigurarea de viata este o forma de protectie financiara a dependentei sau a altor persoane desemnate in cazul decesului asiguratului.

Din punct de vedere al societatii de asigurari, asigurarea de viata reprezinta o modalitate de transfer a riscurilor financiare legata de pierderea vietii sau sanatatii unui individ asupra unui grup de indivizi, expusi aceluiasi risc. Transferul riscului se face de la individ spre grup si fiecare membru al grupului participa la constituirea fondului din care se vor plati sumele asigurate (despagubirile) printr-o cota de participare care nu este altceva decat prima de asigurare.

Asigurarea de viata poate fi definita ca o intelegere prin care asiguratul plateste o anumita suma de bani-prima de asigurare-in schimbul careia asiguratorul va plati o anumita suma de bani-suma asigurata-in caz de deces sau de supravietuire.