Amenajarea turistica a statiunilor balneare

AMENAJAREA TURISTICA A STATIUNILOR BALNEARE

Statiunile termale se numara printre cele mai vechi destinatii turistice, rezultat al recunoasterii efectelor tamaduitoare ale izvoarelor minerale.

Amenajarile initiale, localizate in imediata apropiere a izvoarelor s-au transformat treptat in adevarate centre turistice, dotate cu echipamente adecvate pentru primirea turistilor si pentru ingrijirea sanatatii. Aceasta evolutia a statiunilor balneare s-a datorat interesului pentru cura balneara si trecerii spre un turism de masa.

Dezvoltarea centrelor turistice a fost influentata de durata lunga a sejurului si de posibilitatea realizarii curei pe intreg parcursul anului. Acest lucru a stimulat dezvoltarea unor activitati de productie, comerciale si de servicii, numeroase si variate, specifice asezarilor umane care au atras, la randul lor, crearea altor functii urbane. Ca atare, astazi cele mai multe dintre statiunile balneare (60%) au devenit orase.

Amenajarea turistica a statiunilor balneare impune deci, in prezent organizarea si gestionarea atenta a teritoriului si asigurarea echilibrului intre functiile turistice si cele urbane. Trebuie avut in vedere si faptul ca tot mai multe statiuni balneare indeplinesc o functie turistica complexa, servind nu numai odihnei si tratamentului ci si ca punct de pornire in turismul montan sau ca destinatie a turismului itinerant, cultural (de vizitare a oraselor, muzeelor etc).

1. DEZVOLTAREA TURISMULUI BALNEO-MEDICAL

Turismul balnear detine astazi un loc important in cererea turistica interna si internationala. Evolutia sa, comparabila pana la un punct cu tendinta fenomenului turistic, in ansamblul sau, a fost si e determinata si de actiunea unor factori specifici precum:

l) Deteriorarea starii de sanatate a populatiei, ca urmare a mutatiilor intervenite in modul de viata al oamenilor, ritmului alert al existentei, solicitarilor fizice si psihice tot mai numeroase si mai complexe, pe de o parte, si prezentei factorilor nocivi proprii civilizatiei moderne (stress, poluare, sedentarism), pe de alta parte;

2) Cresterea duratei medii de viata, stiut fiind ca frecventa maladiilor cronice sporeste odata cu varsta, datorita reducerii capacitatii de efort si adaptare a organismului in perioada varstei a treia si aparitiei bolilor de uzura (afectiuni reumatismale, degenerative, cardiovasculare, metabolice, ale aparatului respirator, de nutritie etc);

3) Intensificarea eforturilor individuale si colective pentru ingrijirea starii de sanatate si pentru prevenirea imbolnavirilor: curele balneare au devenit astfel parte integranta a sistemului de ocrotire a sanatatii, factorii naturali de cura reprezentand - prin efectele profilactice, terapeutice si de recuperare - o alternativa, demna de luat in seama, a farmacoterapiei;

Datorita factorilor enumerati si a dinamicii activitatilor turistice, turismul balnear detine o cota importanta din piata turistica, cu tendinta de crestere. Conform evaluari lor la scara nationala si mondiala, vizitatorii statiunilor balneare reprezinta 10-15% din circulatia turistica totala, cu valori mai mari in tarile cu potential economic si turistic dezvoltat (de ex. Franta cu 5 mil.de turisti in statiunile balneare, Rusia -6 mii.; Romania - 2,6 mil.etc).

Studiile de specialitate anticipeaza o evolutie pozitiva, mai ales daca se tine seama si de numarul in crestere al turistilor care se deplaseaza in statiunile balneare in scop profilactic sau pentru odihna si recreere. In acest sens, trebuie mentionat faptul ca, in ultima vreme, are loc o modificare importanta a raportului intre ponderea curelor de recuperare si a celor profilactice in favoarea acestora din urma, determinand dezvoltarea corespunzatoare a amenajarilor si prestatiilor oferite turistilor sanatosi.

In privinta destinatiei definitorii a statiunilor balneare -tratamentul, se remarca si aici o serie de mutatii inspirate de necesitatea diversificarii prestatiei medicale. Astfel, alaturi de procedurile bazate pe utilizarea resurselor naturale apar si se dezvolta tipuri de tratamente cu medicamente sau bazate pe acupunctura, apiterapie, miscare, tratamente de cosmetica medicala, cure de slabire etc.

O alta orientare manifestata in cererea turistica e data de prezenta tot mai semnificativa, in statiunile balneare, a altor categorii de turisti decat curantii. Ca urmare, multe dintre statiuni, incercand sa raspunda solicitarilor tot mai diversificate ale turistilor, s-au dezvoltat si pentru alte forme de turism cum ar fi: cel lacustru, montan, de litoral, turismul "verde", sportiv, de congrese, cultural, urban etc. Practic, are loc o intrepatrundere a diferitelor forme de turism si, in mod corespunzator, realizarea unor statiuni polivalente (polifunctionale).

Particularitatile clientelei turistice sunt de maxima importanta pentru determinarea coordonatelor procesului de amenajare a arealelor balneo-climatice.

- grupa de varsta: Cercetarile intreprinse in aceasta directie au evidentiat faptul ca cea mai mare parte a turistilor care vin in statiunile balneare o reprezinta - cu exceptia celor care trateaza afectiuni ale aparatului respirator, populatia de varsta a treia (media de varsta se situeaza intre 50 si 80 de ani). Acest segment de varsta are mari disponibilitati de timp liber, de aceea in conceptia statiunilor trebuie avuta in vedere o durata prelungita a sejurului (20-30 zile) si posibilitatea desfasurarii acestuia in orice perioada a anului.

- venituri: Clientela statiunilor balneare dispune in marea ei majoritate, de venituri medii si mici, la care se adauga si categoriile de turisti a caror ingrijire e suportata de sistemul asigurari sociale. Acestea fac necesara o dotare cu echipamente turistice de primire si gazduire a turistilor mai putin pretentioase si deci mai ieftine. De asemenea, clientela statiunilor balneare - formata din curanti - se caracterizeaza printr-o mare fidelitate, reclamand o organizare corespunzatoare a activitatilor.

2. TIPURI DE AMPLASARE A ECHIPAMENTELOR

In functie de configuratia zonelor si cerintele urbanizarii au fost identificate urmatoarele tipuri de localizari (Cazes s.a., 1993; Minciu, 2000):

l) Localizarea sub forma "tabla de sah", in care dotarile turistice si balneare alterneaza cu dotarile urbane si edilitare ale asezarilor umane. Este cea mai simpla formula de organizare a spatiului in conditiile existentei unui teren plat, fara denivelari importante sau, in cazul litoralului, in conditiile unei plaje rectilinii. Acest tip de localizare asigura o desfasurare comoda a activitatilor, dar nu ofera un element de atractie deosebit care sa polarizeze interesul.

Figura 1 : Localizarea in forma de "tabla de sah' (Minciu, 2000)

2) Localizarea in forma de "panza de paianjen este mai frecvent intalnita in cazul statiunilor balneare situate in vai largi, marcate de inaltimi sau cursuri de rauri si ofera avantajul unui punct de concentrare a activitatilor.

Figura 2 : Localizarea in forma de "panza de paianjen' (Minciu, 2000)

3) Localizarea "radiocentrica" reprezinta modelul cel mai evoluat al amenajarilor balneare, fiind prezent in aproape toate statiunile noi. Are o desfasurare in plan circular sau de amfiteatru, cu un element de atractie in jurul caruia graviteaza toate activitatile.

Figura 3. Localizarea "radiocentrica (Minciu, 2000)

Solutia de amenajare ofera un cadru general de gestionare a teritoriului si trebuie adaptata conditiilor specifice ale fiecarui perimetru si necesitatii desfasurarii unor forme variate de turism. Dat fiind numarul mare de statiuni balneare deja existente, precum si vechimea lor, (re)amenajarea perimetrelor balneare trebuie realizata in concordanta cu noile conceptii si cu necesitatea modernizarii echipamentelor in raport cu evolutiile cererii si cu realizarile in domeniul tehnic.

3. PRINCIPII DE AMENAJARE TURISTICA A STATIUNILOR BALNEO-CLIMATERICE

Statiunile balneare functioneaza, asa cum am amintit, atat ca centre turistice dar si ca centre urbane si sunt destinate unei clientele de mare eterogenitate. Amenajarea lor necesita deci o conceptie integrata asupra organizarii teritoriului, care sa asigure coordonarea spatiala a tuturor activitatilor turistice si ne-turistice.

Dat fiind faptul ca motivatia principala a vacantelor in aceste statiuni este cura balneara, elementul de referinta in dimensionarea si localizarea amenajarilor il constituie factorii naturali de cura: varietatea, capacitatea, calitatea, distributia in teritoriu etc. in procesul de amenajare trebuie insa evaluate si celelalte resurse turistice, naturale si antropice, capabile sa stimuleze formele de turism asociate.

Normele si principiile care trebuie avute in vedere in procesul de amenajare a arealelor balneare sunt urmatoarele:

1) Delimitarea zonelor functionale (a perimetrelor balneare), in care sa se asigure exploatarea optima a factorilor naturali, amplasamentele cele mai favorabile si materializarea masurilor de protejare a mediului;

2) Dimensionarea constructiilor balneare si de alta natura in raport cu volumul, capacitatea si calitatea resurselor turistice;

3) Structurarea echipamentelor intr-o conceptie unitara;

4) Amenajarea unor spatii libere si utilizarea lor in scopuri terapeutice (parcuri, terenuri de sport, zone pentru cura de teren etc);

5) Utilizarea judicioasa a factorilor de cura si exploatarea resurselor prin folosirea tehnologiilor moderne, a instalatiilor balneare de inalta tehnicitate si conservarea resurselor.

Pentru determinarea marimii viitoarelor localizari se porneste de la:

1) Evaluarea capacitatii factorilor naturali de cura: izvoare minerale, ape termale, emanatii de gaze, namoluri etc, precum si a suprafetei totale care ar putea fi amenajata;

2) Stabilirea modalitatilor de utilizare a resurselor - cura interna sau externa - si a necesarului pentru o procedura, in cazul fiecarui tip de tratament (stranduri, bai de cada, impachetari, inhalatii, buvete etc). Asemenea determinari se fac pentru fiecare statiune si resursa in parte;

3) Stabilirea raportului intre curanti si cei veniti pentru alte scopuri : odihna, recreere, miscare, divertisment, informare cultural-stiintifica etc. Acest raport se situeaza, in medie, in statiunile balneare renumite, la nivelul 70% curanti si 30% alti turisti, dar el poate inregistra variatii semnificative - pana la proportia inversa - in functie de conditiile specifice ale fiecarei statiuni; in consecinta, se impun determinari individuale.

Determinarea capacitatii totale de primire a zonei : Se utilizeaza normative de suprafata care sa asigure o folosire optima a resurselor si conditii adecvate pentru turisti, de 50-200 persoane/ha suprafata (Cazes s.a., 1993).

Determinarea modelului (tipului) de amenajare

Prin natura specifica a activitatilor si modul de organizare a acestora, in amenajarea statiunilor balneo-climatice exista multe elemente comune cu statiunile din zonele de litoral. Aceasta este consecinta a doi factori:

- cele doua functii se intrepatrund pentru ca numeroase statiuni balneare sunt situate geografic in zone de litoral;

- ambele tipuri de statiuni tind spre un mod de viata urban.

De aceea amenajarea perimetrelor balneare ia, in mod frecvent forma "urbanizarilor', cu concentrari de echipamente in raport cu elementele de atractie ale zonei (izvor mineral, lac termal, pavilion balnear, cazinou, parc etc).

Se intalnesc si localizarile izolate - sub forma unor complexe balneare polifunctionale - situate in apropierea centrelor urbane, dar cu titlu de exceptie.

Un alt aspect ce caracterizeaza localizarile balneare, mai ales cele moderne, indiferent de orientarea acestora spre concentrare sau izolare - este formula "totul sub acelasi acoperis , care presupune realizarea unor dotari complexe care sa ofere in aceeasi incinta servicii de cura balneara si prestatii turistice clasice (cazare, masa, agrement).

Tot cu caracter general se manifesta si preocuparea de a face cat mai mult loc - prin modul de gestionare a spatiului - echipamentelor de agrement.

In ultimii ani se remarca pe plan international aplicarea urmatoarelor principii de reamenajare a statiunilor balneo-climatice (Teleki s.a., 2004):

1. Formarea in statiuni a doua sectoare balneare distincte, in acelasi timp sinergice:

a)     balneologia terapeutica si de recuperare ;

b)            balneologia de "bunastare*' (curele de sanatate).

Termenul de bunastare a fost preluat de balneologii romani din lb. franceza si reprezinta traducerea expresiei bien-etre care inseamna stare de confort, de bine, de relaxare.

2. Valorificarea, in statiunile balneare destinate unei clientele nationale si internationale, a factorilor terapeutici naturali nu numai pentru tratarea afectiunilor organismului in sistemul de cura intensiva ci si pentru relaxare psihica, refacerea echilibrului psiho-fizic si crearea de spatii de relaxare care asigura un sejur cu divertisment si recreere.

3. Statiunile balneo-climatice moderne, prin activitatile complexe pe care le propun vizitatorilor (cure balneare terapeutice si de recuperare, cure de sanatate, tratamente profilactice, de intarire a organismului) pot deveni adevarate centre de referinta pentru satisfacerea nevoii de refacere fizica si psihica si de relaxare a oamenilor.

4. Statiunile balneo-climatice ale mileniului III sunt prefigurate ca Centre polivalente integrate compuse din:

- centru de sanatate cu vocatii medicale multidisciplinare unde se practica tipul de cura de sanatate bazata pe componenta medicala;

- centru de recuperare cu vocatii medico-sanitare pentru aplicarea unor cure profilactice secundare, terapeutice si de recuperare medicala;

-centru de "bunastare' si infrumusetare (beauty center);

- centru de primire, divertisment si cultural, sinergie si complementar celorlalte centre, cu activitati de receptie si informatii, divertisment, bar-restaurant, relaxare, magazine diverse, inclusiv cu produse balneare si cosmetice, educatie sanitara si activitati stiintifice medicale.

Aceste centre urmaresc realizarea unei alternative intre "sanatos si bolnav'. Asemenea proiecte au fost aplicate in anii 1990 in mai multe tari: in Franta la Aix-en-Provence (Sextius), in Germania (la Bad Suiza), in Elvetia la Leukerbad, in Austria la Bad Loipersdorf si Bad Waltersdorf, in Cipru la Anassa si in Jordania la Marea Moarta (Mowenpick).

4. PERSPECTIVELE DE DEZVOLTARE A STATIUNILOR BALNEO-CLIMATICE DIN ROMANIA

Romania, ca tara situata in zona centrala a Europei, dispune de un relief foarte variat, fiind strabatuta de arcul muntilor Carpati, care separa la sud podisul Transilvaniei si Banatul de zona dealurilor subcarpatice si Campia Romana pana la Dunare si Marea Neagra, iar in est de podisul Moldovei. In aceste conditii, se intalnesc tipuri de climat continental temperat foarte variate: zonele alpine pina la 2500 m altitudine si subalpine, zona dealurilor subcarpatice impadurite, strabatute de numeroase vai, depresiuni in podisul Transilvaniei si in zonele precarpatice, Campia de vest si Banatul cu influente mediteraneene, Campia Romana cu caracter de stepa ce se intinde pana la litoralul Marii Negre.

Varietatea tipurilor climatice si respectiv caracteristicile bioclimatice determinate de acestea reprezinta o prima categorie de factori naturali cu valente terapeutice din tara noasrra.

A doua categorie de factori naturali de cura este reprezentata de bogatia si diversitatea extraordinara de ape minerale naturale existente pe teritorul tarii noastre:

- numeroase surse de ape termale de-a lungul faliei din vestul tarii de la Carei-Felix-Geoagiu-Vata de jos pana la Herculane, unele oligominerale, altele sulfuroase;

- apele carbo-gazoase cu diferite compozitii fizico-chimice din zona muntilor vulcanici din Carpatii Orientali, insotite de emanatii de dioxid de carbon gaz (utilizat in mod original in tara noastra sub denumirea de mofete);

- sursele de ape minerale sulfuroase de depozit din depresiunea getica (Valea Oltului);

- bogatia extraordinara de ape sarate concentrate din zone cu masive de sare din depresiunea Transilvaniei (Sovata, Bazna, Ocna Sibiului, Ocna Muresului etc), din depresiunea precarpatica (Ocnele Mari);

- apa Marii Negre si apele sarate din lagune, in care se formeaza namoluri particulare cum este cel sapropelic din lacul Techirghiol sau cel de turba de la Mangalia;

- apele sarate ale lacurilor din Campia Romana, de asemenea cu namoluri, de la Amara, Lacu Sarat, Balta Alba si altele.

Trebuie subliniat faptul ca pe litoralul romanesc se poate aplica un complex de factori terapeutici naturali definit ca talassoterapie cu particularitati deosebite din punct de vedere balnear si turistic, prin includerea onctiunilor cu namol sapropelic si bai reci in lacul Techirghiol sau a bailor sulfuroase si a tratamentului cu namol de turba la Mangalia-Neptun.

In concluzie factorii naturali de care dispun statiunile balneo-climatice romanesti sunt:

- climatul variat, cu zone bioclimatice cu efecte terapeutice

diferite;

- apele minerale naturale cu diferite compozitii fizico-chimice si efecte terapeutice (izvoare naturale sau obtinute prin foraje);

- apele si namolurile unor lacuri din zona lacustra, din Campia Romana sau din zone cu masive de sare (ocne);

-emanatii naturale de gaze (dioxid de carbon-mofete sau HS-solfatarii);

-tratamentul in saline (grote subterane in exploatarile de sare).

Statiunile balneo-climatice din Romania, ca si cele din alte tari cu traditie balneara din Europa se confrunta la inceput de mileniu cu o criza care a inceput cu multe decenii in urma. In perioada sistemului totalitar, in jumatatea a doua a secolului trecut, statiunile balneo­climaterice etatizate au fost dezvoltate si modernizate la nivelul anilor 1970, beneficiind de politica de socializare puternica a acestui sector concomitent cu dezvoltarea turismului international, bazat pe curele din statiunile balneo-climatice. Schimbarea de sistem politic, economic si social odata cu inlaturarea comunismului si revenirea tarii noastre la democratie a insemnat pentru sectorul balnear si turistic intrarea intr-o criza profunda, in ciuda potentialului extraordinar pe care il reprezinta pentru turismul romanesc bogatia de factori terapeutici naturali si structurile hoteliere si de tratament balneo-climatic, ca si personalul calificat din domeniul medical balnear si hotelier format in ultimele decenii.

In ultimii 15 ani baza materiala din statiuni s-a degradat, lipsa unor investitii a facut ca multe unitati construite in anii 1970-1980 sa ramana cu echipamente invechite si depasite moral in hoteluri si in bazele de tratament, echipamentele edilitare si amenajarile publice (parcuri, pavilioane de cura interna, captarile de izvoare), protectia surselor de factori naturali s-au degradat uneori considerabil.

In conditiile privatizarii majoritatii patrimoniului statiunilor balneo-climatice in forma unor structuri de turism variabile ca dimensiuni si forta economica, investitorii din domeniul turismului balnear din Romania cauta solutii si formule pentru ca hotelurile pe care le administreaza sa devina atractive si viabile, atat pentru populatia Romaniei cat si pentru straini, cu intentia de reintegrare a statiunilor balneo-climatice romanesti in circuitele balneare internationale.

Cele mai importante premize pentru cresterea importantei statiunilor balneo-climatice romanesti sunt urmatoarele:

1.Bogatia enorma de factori terapeutici naturali ce pot fi valorificati economic in turismul balnear si medical prin cure cu diferite obiective profilactice, terapeutice si de recuperare;

2.Infrastructura statiunilor balneo-climatice care, desi invechita, cu uzura mare si necorespunzatoare noilor orientari din balneologia moderna, reprezinta totusi o baza larga cu un mare numar de hoteluri, baze de tratament si de alimentatie, care pot fi ameliorate prin investitii pentru modernizare (figura 4).

3.Activitatea terapeutica balneara si de promovare a sanatatii prin turism balnear ofera evident perspective mult mai mari, atat in zona litoralului cat si in zona montana si colinara impadurita decat turismul clasic sezonier, practicat cateva luni pe an;

4.Existenta de cadre medicale si tehnice de specialitate pregatite sa asigure prestatii medico-balneare de calitate, competitive pe plan international.

Cresterea eficientei economico-sociale si medicale a statiunilor balneare romanesti depinde insa de o serie de factori:

- calitatea investitorilor romani sau straini in turismul balnear romanesc, in primul rand capacitatea lor de a se orienta in privinta destinatiei, echipamentelor si modului de functionare a unitatii modernizate sau nou construite intr-o statiune balneara;

- calitatea ofertelor de servicii medicale balneare, pentru promovarea sanatatii, recreative si educative etc, pentru a deveni competitive pe piata turistica interna si internationala;

- capacitatea factorilor politici de decizie in domeniul protectiei sociale, sanatatii si asigurarilor de sanatate de a intelege importanta statiunilor balneo-climatice si potentialul lor enorm de a interveni in prevenirea, terapia si recuperarea bolnavilor cronici, ca si in ameliorarea starii de sanatate a populatiei prin cure de sanatate, prin cure profilactice

Figura 4 : Procedurile, tratamentele si recomandarile terapeutice din principalele statiuni balneare din Romania (Teleki si al, 2004)

primare si - in consecinta - de a actiona pentru cresterea facilitatilor financiare pentru curele balneo-climatice prin casele de asigurari de sanatate si prin asigurarile sociale in sprijinul bolnavilor cronici, a celor cu factori de risc, a pensionarilor etc;

- dezvoltarea unitatilor medicale de recuperare din statiunile balneare, care sa preia un numar din ce in ce mai mare de bolnavi cronici din spitale, cu degrevarea acestora de sarcini financiare importante; infiintarea in statiunile balneo-climatice a unor centre de recuperare medico-sociala pentru varstnici (recuperare geriatrica) dupa modelele existente in alte tari;

- crearea unor centre balneare si de sanatate specific diversificate - centre de talassoterapie pe litoral, centre de sanatate in statiuni climatice (Valea Prahovei, Paltinis, Ranca, Stana de vale etc.) pentru prelungirea perioadei de activitate a acestora in extrasezon.

CAPITOLUL 11

AMENAJAREA SPATIILOR VERZI

Actiunile de amenajare turistica a teritoriului trebuie sa respecte metodele, principiile si tehnologiile adecvate pentru promovarea unui mediu ambient favorabil, de armonizare a spatiilor libere si plantate cu cele construite, in vederea realizarii unei ambiante favorabile desfasurarii activitatilor de vacanta a turistilor in statiunea respectiva si a mentinerii echilibrului ecologic.

Spatiile verzi sunt un atribut al dezvoltarii moderne in teritoriu a localitatilor, cu atat mai mult al celor cu functie turistica, oferind posibilitatea organizarii spatiului in conditii sanitar-igienice favorabile desfasurarii unor actiuni social-culturale si sportive. Zonele verzi contribuie la ameliorarea mediului de viata, la combaterea poluarii, la conservarea resurselor de apa si la combaterea eroziunii solului. Ele sunt proiectate dupa criterii privind climatul, topografia, directia vanturilor dominante, sursele de poluare atmosferica si densitatea cladirilor inalte.

11.1. FUNCTIILE SPATIILOR VERZI

1) Functia sanitar - igienica consta in:

-imbunatatirile conditiilor de microclima - reglarea regimului termic, a umiditatii, diminuarea vitezei vantului, ameliorarea compozitiei fizico-chimice a atmosferei.

Prin prezenta sa, vegetatia influenteaza pozitiv microclimatul unei statiuni turistice, contribuind la reducerea temperaturii aerului, cresterea umiditatii relative a acestuia, scaderea intensitatii luminoase directe sau reflectate, stimularea schimbului de aer si, implicit, oxigenarea si purificarea acestuia.

Starea de echilibru a compozitiei aerului se datoreaza in primul rand vegetatiei care este principala sursa de oxigen si, in acelasi timp, principalul consumator al bioxidului de carbon din atmosfera. Unele plante degaja ioni negativi, care influenteaza pozitiv starea de sanatate a oamenilor, prin contributia adusa la stimularea metabolismului unor compusi cu pronuntat caracter energetic.

Agentii poluanti afecteaza vegetatia in primul rand prin intermediul aparatului foliar, care are o mare suprafata in contact cu atmosfera. S-a constatat ca rasinoasele sunt mai sensibile decat foioasele datorita duratei de persistenta a frunzisului, care acumuleaza an de an noi cantitati de noxe. In general se recomanda folosirea speciilor vegetale autohtone, mai bine adaptate din punct de vedere ecologic.

Desi vegetatia sufera sub influenta poluarii, prin retinerea pe frunze sau includerea in tesuturi a noxelor, tocmai aceste aspecte ii confera o importanta functie depoluanta. Amplificarea cercetarilor in acest domeniu evidentiaza faptul ca pana la anumite limite ale gradului de poluare, plantele au o importanta capacitate de diminuare a cantitatii de noxe in atmosfera, actionand ca adevarate filtre biologice. Filtrarea se realizeaza, in principal, prin depunerea si retinerea pe frunze si pe celelalte organe supraterestre a impuritatilor sub forma de particule solide si aerosoli, care periodic sunt spalate de ploi si incorporate in sol.

Pe langa mijloacele fizico-mecanice de retinere a noxelor, vegetatia lemnoasa depolueaza atmosfera si prin metabolizarea unor compusi gazosi si lichizi. Efectul cel mai important este absorbtia dioxidului de carbon din atmosfera in procesul fotosintezei.

Plantatiile de protectie, pentru a realiza functia de epurare, trebuie alcatuite etajat, cu subarboret bogat, din specii foioase locale, rezistente la adversitati, inclusiv la noxe. De aceea in apropierea parcarilor se recomanda instalarea grupurilor de arbusti si garduri vii rezistente la noxe.

Functia sanitar-igienica se manifesta si prin reducerea poluarii fonice. Zgomotele produse de trafic se combat eficient prin realizarea spatiilor verzi in mai multe etaje, dispuse perpendicular pe directia zgomotului (figura 11.1). Spatiile verzi exercita un efect de interceptie si dispersie a zgomotelor si contribuie la atenuarea poluarii sonore.

Arborii si arbustii reduc viteza vantului pana la o distanta de 20-30 de ori inaltimea lor (Sonea si al., 1980).

Spatiile verzi contribuie in mod eficient la imbunatatirea conditiilor microclimatice. Sub influenta lor, temperaturile sunt influentate pana la o distanta de 1 km, iarna temperatura aerului poate fi mai ridicata cu 1-2 °C iar vara mai scazuta cu 5-6 °C in cursul zilei.

Figura Exemplu de dispunere etajata a speciilor vegetale pentru atenuarea zgomotelor (profil transversal propus de-a lungul bulevardului Mamaia, SC DecoDesign SRL)

2) Functia utilitara si de protectie consta in : -fixarea terenurilor nisipoase

- protejarea plajei, drumurilor, platformelor impotriva zapezii, vanturilor etc.

Aceasta se face in general prin plantarea de arbori cu radacini combinate si cu radacini tip ancora. Plantatiile de arbori si arbusti reduc viteza vantului, in functie de gradul de compactitate, intindere, pozitie, astfel incat, in interiorul sau la adapostul lor, influenta vantului este mai putin resimtita.

In acest sens, pentru protectia plajelor si aleilor de promenada se propune in general o dublare cu un gard viu. La randul lor, plantatiile de aliniament de-a lungul strazilor au rol de protectie contra insolatiei, poluarii rutiere, vantului, zgomotelor.

3) Functia estetica se refera la:

punerea in valoare a obiectelor de arhitectura;

Zonele verzi au si o functie estetica si peisagistica, dand viata si expresivitate cadrului arhitectural. Astfel, plantatiile adecvate in jurul unui obiectiv arhitectural important sau de-a lungul arterelor de circulatie accentueaza perspectiva acestora. Arborii inalti, plantati langa cladiri reduc efectul agresiv al liniilor drepte, scotand in evidenta linii mai calde, sinuoase. Tot cu ajutorul vegetatiei se pot masca cladiri, anexe sau imprejmuiri mai putin estetice, dar necesare.

- mascarea aspectelor inestetice;

Constructiile anexe, incluse sau nu in obiectivele construite, reprezinta elemente in general inestetice si totusi indispensabile functionarii spatiilor destinate publicului. Statiile de pompare, posturile de transformare, bucatariile restaurantelor, accesele de serviciu pentru personal si marfa, depozitele spatiilor comerciale sunt elemente construite care se vor masca cu ziduri verzi si garduri vii, cu plante cataratoare etc. Acestea pot deveni fundaluri pentru alte elemente decorative sau decoratii de sine statatoare si se integreaza in acelasi timp in compozitia peisagera creata.

- valoarea decorativa proprie, prin forma, colorit etc.

Spatiul verde amenajat artistic si valoarea decorativa a speciilor transpuse in forma de gradina se constituie in obiect de contemplatie, gradina fiind perceputa ca o zona, un spatiu de libertate.

4) Functia educativa

Diversitatea de specii vegetale poate trezi interesul oamenilor, inca de la varste mici, pentru cunoasterea florei si respectarea acesteia, pentru intretinerea si ocrotirea plantelor si implicit respectul fata de mediul inconjurator. Preocuparea pentru amenajarea spatiilor verzi releva aparitia unor noi tendinte si problematici : cresterea constiintei privind grija fata de mediul inconjurator, promovarea unei politici de protejare a valorilor naturale si dezvoltarea anumitor valente estetice.

5) Functia urbanistica consta in:

- delimitarea cresterii dezordonate a aglomerarilor urbane Plantatiile sunt subordonate organizarii functionale a terenului,

avand rol de separatie si de creare a unui cadru de verdeata care atenueaza goliciunea si aspectul plat al suprafetelor rezervate jocurilor, circulatiei pietonale etc.

Dispunerea plantatiilor in zonele destinate sportului nu trebuie sa incomodeze activitatea pe terenuri. De exemplu, se evita umbrirea terenurilor de tenis, caderea de frunze si fructe.

Terasele restaurantelor si hotelurilor vor fi amenajate prin cultivarea plantelor ornamentale in jardiniere sau vase mobile.

- element separator intre diferite zone functionale (circulatie -constructii, carosabil - pietonal, intre constructii cu functiuni diferite);

In acest sens, plantatiile de aliniament au rolul de separatie a zonelor de cazare fata de traficul stradal. Se utilizeaza plantatii de aliniament, perdele si ecrane verzi de separatie vizuala si fonica, garduri vii libere si tunse, de diferite inaltimi, plantatii cu caracter decorativ la intrari si in vecinatatea constructiilor.

- element de unificare si legare a spatiilor.

Indiferent daca arhitectura constructiilor difera de la un obiectiv la altul, zonele plantate in a caror organizare sunt respectate principii clare, unifica intregul ansamblu, creand o imagine generala unitara.

6) Functia sociala:

- loc pentru preluarea functiei de loisir - odihna, cultura, sport, distractii, joc etc;

Intr-o statiune turistica, vegetatia are influente profunde asupra starii de confort a organismului uman, jucand un rol fundamental si de neinlocuit in mentinerea echilibrului fizic si psihic, in inviorarea si recreerea organismului. Spatiile verzi constituie un mediu deosebit de favorabil pentru plimbarile usoare, activitatile artistice, sportive, jocurile pentru copii.

Cadrul propice pentru deconectare, pentru recreere este reprezentat de peisajele naturale atragatoare cum ar fi, de exemplu, deschiderea catre un lac sau catre mare. De aceea, in amenajarea spatiilor verzi dintr-o zona sau statiune turistica se considera ca deschiderea peisajului inspre mare sau catre un lac sunt componente esentiale ale compozitiei peisagere propuse si se recomanda ca aceasta sa fie realizata ori de cate ori cadrul construit existent si cel care urmeaza a fi realizat permit astfel de amenajare peisagistica.

- loc de stabilire a contactelor sociale;

La aspectul psiho-biologic amintit mai sus se adauga valenta de cadru fizic propice a spatiilor verzi nou create, pentru desfasurarea unor activitati cu implicatii sociale: contacte sociale, cultura, sport, odihna si recreere activa, educare si stimulare estetica.

11.2. TIPURILE DE SPATII VERZI

Principalul criteriu de clasificare a spatiilor verzi il constituie modul de folosinta si functionalitatea spatiilor respective. in functie de acest criteriu se disting:

1) Spatiile verzi de folosinta generala (cu caracter public): scuarurile, gradinile, parcurile, padurile-parc, plantatiile arterelor de circulatie.

Scuarul are suprafata restransa, sub 3 ha si este amplasat in interiorul oraselor, de obicei intre doua strazi. Functiile principale sunt de a asigura odihna de scurta durata a vizitatorilor, de a facilita circulatia pietonilor de la o strada la alta si de a servi ca loc de joaca pentru copiii de varste mici. Numarul scuarurilor dintr-un oras depinde de numarul de locuitori, norma medie fiind de 1.5- 4 m.p. scuar pentru un locuitor.

Gradina este un spatiu verde urban cu suprafata de 3 pana la 20 ha, care serveste pentru recreerea zilnica a locuitorilor din zona limitrofa. Cuprinde suprafete importante plantate cu arbori si arbusti, contribuind la ameliorarea climatului urban.

Parcul este cea mai mare zona verde din perimetrul unui oras si depaseste 20 ha.

Normele referitoare la marimea zonelor verzi din interiorul oraselor tin cont de numarul si densitatea locuitorilor. In medie la 30000 de locuitori este necesar un parc sau o gradina mare de cartier, norma pe locuitor fiind de 3-8 m.p. Vegetatia din parc trebuie sa cuprinda plantatii de arbori si arbusti care sa acopere 40-60% din suprafata parcului, spatii gazonate si flori (5-10%). Aleile trebuie sa fie putin numeroase si sa reprezinte 10% din suprafata totala a parcului.

Numarul de intrari si amplasarea lor se stabileste in functie de capacitatea proiectata a parcului si de structura stradala invecinata (intersectii, artere de mare circulatie). Reteaua de circulatie interioara cuprinde si alei carosabile, pentru deservirea obiectivelor importante, numarul acestora limitandu-se la strictul necesar.

Principiile si normele care trebuie respectate la proiectarea unui parc sunt urmatoarele:

- obiectivele de mare afluenta a publicului (teatre, cinematografe, expozitii) se amplaseaza periferic, avand alei corespunzator dimensionate si parcari la limita parcului;

zonele de distractie si restaurantele se amplaseaza in locuri usor accesibile.

Padurea-parc este situata in afara perimetrului orasului si este cel mai vast spatiu verde. Transformarea padurii in parc trebuie realizata cu interventie minima asupra cadrului natural. Reteaua de alei de plimbare (pe jos, cu bicicleta, calare) nu va depasi 4% din suprafata iar parcarile si caile rutiere de acces trebuie sa fie situate la limita padurii. Amenajarile interioare pot cuprinde adaposturi pentru vizitatori, terenuri de camping, gradini zoologice si botanice, terenuri de sport, amenajari nautice (daca exista un lac). Ariile de joc si de sport vor fi prevazute in spatiile degajate si vor ocupa maxim 5% din suprafata totala.

Plantatiile arterelor de circulatie sunt de categorii diferite: plantatii de aliniament (cu un singur rand de arbori, cu 2 sau mai multe randuri, aliniamente de gard viu si aliniamente mixte de arbori si gard viu) si fasii plantate de-a lungul arterelor de circulatie cu latime minima de 6 m si dispuse axial sau lateral.

2) Spatiile verzi cu acces limitat: parcurile sportive, gradinile institutiilor, spatiile verzi din jurul unor zone industriale, gradinile locuintelor.

In parcurile sportive, spatiile verzi detin numai 30% din suprafata totala, restul fiind ocupat de terenurile si constructiile cu diferite destinatii (stadion, terenuri pentru alte sporturi, piscine, amenajari pentru sporturi nautice, grupuri sanitare, vestiare, cladiri adminstrative). Plantatiile nu trebuie sa incomodeze activitatea pe terenuri, evitandu-se umbrirea terenurilor (de tenis), caderea de frunze si fructe etc.

3) Spatiile verzi cu profil specializat precum gradinile botanice, parcurile dendrologice, gradinile de trandafiri, gradinile si parcurile zoologice, parcurile pentru expozitii, plantatiile din cimitire.

Gradinile botanice si parcurile dendrologice (cum sunt cele amenajate in tara noastra la Bucuresti, Cluj-Napoca si Simeria) reprezinta o destinatie stiintifica dar servesc in acelasi timp si ca spatii de recreere si odihna. in astfel de spatii sunt aplicate principii de arhitectura peisagera care permit realizarea de ansamble armonioase si estetice.

Gradinile de trandafiri sau rozariile sunt concepute ca gradini de-sine-statatoare (rozariile pentru concursuri) sau ca parti componente ale unui parc sau gradini botanice.

4) Spatiile verzi cu functii utilitare pot fi:

- Spatii verzi intravilane, incluzand diferite formatiuni de spatii verzi, cuprinse in perimetrul construit al orasului. Acestei categorii ii revin importante functii de ameliorare a climatului urban si de satisfacere a necesitatilor cotidiene de recreere si destindere fizica si psihica in aer liber;

- Spatii verzi extravilane, cuprinzand padurile-parc, zonele de agrement si alte categorii de spatii verzi suburbane care au in principal functia de a asigura petrecerea in cadru natural a timpului liber.

Plantatiile cu functii utilitare au si rolul de a consolida terenurile in panta, de a proteja sursele de apa (acestea se amenajeaza pe latimi de minimum 50 m pentru protejarea surselor deschise de apa potabila), de a proteja impotriva incendiilor. Plantatiile pe sosele si autostrazi 'au rolul de a separa sensurile de circulatie, de a limita viteza vantului pe portiunile de drumuri expuse, de a jalona arterele de circulatie sau de a intrerupe monotonia traseelor neinteresante.

11.3.PRINCIPII COMPOZITIONALE SI REGULI DE AMPLASARE

A SPECIILOR VEGETALE

In amenajarea spatiilor verzi se urmareste realizarea unei unitati intre spatiul construit si peisaj prin tratarea armonioasa a spatiului exterior constructiei, accentuarea trasaturilor peisagistice ale sirului, interconectarea suprafetelor comune, de tranzitie, folosind elemente de detaliu comune, sensibilizarea reciproca a celor doua elemente de baza -arhitectura si natura - cel dominant urmand a-si impune caracterul.

Relatiile intre spatiul construit si cel natural sunt de doua tipuri esentiale:

a) Relatia de concordanta nu trebuie sa duca la mimetism sau anihilare, ci la accentuarea unui caracter dominant, imprimat in general de constructiile existente.

b) Relatia de contrast pune in evidenta anumite tipuri de linii arhitecturale, in scopul maririi expresivitatii compozitiei, prin crearea unor planuri stabile, cu posibilitati de realizare a unor puncte de tensiune in interiorul compozitiei, cu variatii de volum, culoare, lumina, textura.

Criteriile de compunere urmaresc:

- principiul separarii activitatilor zgomotoase si atragerea unui mare numar de vizitatori, fata de spatiile de odihna si de cazare;

- principiul cooperarii functiunilor, care necesita spre rezolvare functiuni anexe (parcari, accese carosabile);

- principiul ponderii profilului activitatilor (activitate majora, diversitate in cadrul principiului pastrarii unitatii);

- principiul relatiei intre structurile majore si suprafetele folosite.

In amenajarea spatiilor verzi trebuie sa se urmareasca:

- reducerea spatiilor de tranzitie cu aspect de spatiu rezidual, in favoarea spatiului verde grupat, organizat ca unitate functionala;

- existenta unei conceptii globale a spatiului verde care sa indeplineasca atat functia de recreere prin includerea unor activitati statice si dinamice variate (pentru toate categoriile de varsta), cat si cea ecologica, de ameliorare climatica si de protectie si cea energo-economica prin gospodarire usoara si eficienta;

- crearea spatiului fizic pentru miscarea libera, pentru sportul organizat sau pentru jocurile de copii;

- existenta unei viziuni coerente de ansamblu prin folosirea spatiului verde ca factor de continuitate spatiala de identitate, iar vegetatia ca element de ritmare spatiala diferentiata (scara umana, scara urbana).

In general, la amplasarea vegetatiei se respecta urmatoarele reguli:

- cu ajutorul vegetatiei se va dirija privirea vizitatorilor catre obiectivele centrale sau spre mare sau lac;

- axele de perspectiva vor fi marginite de plantatii;

- elementele inestetice vor fi mascate cu ajutorul vegetatiei;

- evidentierea elementelor frumoase se va realiza prin contrast, utilizand nuante     diferite, forme particulare, fundaluri potrivite;

- plantatiile de racordari de alei au forme bine constituite;

- se evita plantatiile astfel facute incat lizierele sa aiba o linie uniforma monotona;

- forma etajata a masivelor plantate urmareste linia generala a valonamentului;

- se evita plantarea in masive sau grupuri la distante egale, in aliniament sau simetric fata de o axa imaginara;

- locurile de joaca pentru copii vor inspira intimitate, securitate, optimism, veselie prin folosirea liniei curbe, frante, vegetatiei la scara mica, spatiilor variate, compartimentate, dar continue, adaptate cu elemente de informatie, repere de recunoastere.

La amenajarea spatiilor verzi dintr-o statiune turistica se va tine seama de o serie de principii generale de compozitie. Astfel, orice compozitie trebuie sa prezinte o proportie justa a tuturor elementelor de ansamblu si a detaliilor fata de elementul dominant. In acest scop, inca de la inceputul amenajarii se va fixa centrul compozitiei si se va cauta ca toate celelalte elemente sa i se subordoneze in ordinea importantei lor si a apropierii fata de acest centru compozitional.

De la dominantele compozitionale este necesar sa se creeze axe de perspectiva principale si secundare, catre diferite obiective mai mult sau mai putin indepartate. Aceste axe corespund in parte si traseelor de circulatie.

Reteaua de alei asigura circulatia pietonilor si, pe zone limitate, pe unele numai in timpul noptii, a vehiculelor pentru aprovizionarea unor obiective: restaurante, hoteluri, chioscuri, spatii comerciale., pentru accesul autovehiculelor de interventie in cazuri extreme (pompierii militari, politie, salvare etc.) si pentru intretinerea zonelor verzi.

La amenajarea aleilor se va tine seama si de faptul ca vizitatorii sunt atrasi de pantele moi, comode; ei se deplaseaza de-a lungul unor linii directionale naturale (malul lacului si al marii), sau sugerate (plantatii de aliniament), au tendinta sa urmeze traseul de la zona umbrita catre cea insorita, de la spatiul amplu la cel intim.

La distante obiectiv egale se poate obtine senzatia de parcurgere inegala, in functie de traseu, tratarea pe verticala si de factori de influentare a raportului timp-distanta.

Recomandari privind alegerea speciilor vegetale

Vegetatia poate fi dispusa intr-o serie de grupari, plante izolate si aliniamente in compunerea carora se recomanda a se folosi specii locale bine adaptate conditiilor de mediu.

Speciile de arbori pentru aliniamentul stradal trebuie sa aiba talie medie, portul regulat, trunchiul drept si coronamentul la cel putin 2.5 m inaltime, sistemul radicular dezvoltat in profunzime, infrunzire de lunga durata, perioada scurta de cadere a frunzelor. Se evita speciile ale caror flori si fructe murdaresc strada si incomodeaza pietonii. Se impune alegerea speciilor cu buna rezistenta biologica in conditiile mediului urban, la seceta, radiatia calorica a pavajelor, poluare atmosferica, boli, daunatori.

La alegerea si dispunerea vegetatiei se ia in considerare stilul adoptat, regulile de compozitie, specificul local, conditiile pedoclimatice, proprietatile plantelor. Foarte importante sunt: cerintele plantelor, longevitatea, inaltimea, rapiditatea de crestere, forma si desimea coroanei, coloritul si forma frunzelor, florilor, fructelor, scoartei, perioada infloririi, fructificarii, aromele, plasticitatea, posibilitatea efectuarii unor grupari, rezistenta la anumiti factori nocivi etc.

Aromele unor specii sunt foarte pretuite, mai ales in perioada infloririi: tilia, robinia pseudocacia, jasminum nudiflorum, syringa etc; unele specii emit arome din scoarta si frunze (coniferele, eleagnus anustifolia), altele din fructe.

Plasticitatea plantelor reprezinta posibilitatea ca unele specii sa fie conduse prin taieri. Forma coronamentului poate fi stabila (columnara, piramidala, globulara, ovoidala, tabulara) sau schimbatoare (pletoasa, eruptiva). Speciile cu coronament compact sunt utilizate la garduri si ziduri vii, mascare, incadrari: euonimus, buxus, thuja, spiraea, ligustrum.

Arborii pot fi instalati astfel incat sa formeze pe bolta profile interesante si impresii diferite. Astfel se pot alege coniferele pentru crearea impresiei de solemnitate, stejarii pentru masivitate, teii pentru poezie, salciile pentru nostalgie, mestecenii pentru finete si gingasie.

Acolo unde in amenajarea statiunii au fost prevazute bazine cu apa, se recomanda plantarea unei vegetatii expresive, cu profil si coloratie deosebita, in asa mod incat sa se poata oglindi in luciul apei: salix babylonica, solidago, pampas etc.

11.4. AMENAJAREA ELEMENTELOR CONSTRUITE

In amenajarea spatiilor verzi dintr-o statiune turistica trebuie sa se acorde atentie si amenajarii elementelor construite si anume: -amenajarea aleilor din pietris;

- iluminatului (inclusiv a plantatiilor care se va face astfel incat sa creeze planuri succesive de umbre si lumini, de siluete de arbori pe fond luminos, sau de profile clare si luminoase pe fond intunecat);

- amenajarea pergolelor (constructii din beton, piatra, lemn sau caramida si decoreaza aleile pietonale. Se imbraca in plante urcatoare: polygonum, tecoma, rosa, lonicera etc.

- amenajarea sculpturilor (Sculptura de piatra necesita un fundal vegetal, iar cea de bronz se cere proiectata pe cer);

- amenajarea locurilor de joaca pentru copii.

Locul de joaca special amenajat pentru copii este in general cu gard viu si poate cuprinde: banci, spalier (6,40 m), tobogan, nisipar de cea. 3 m x 3 m, elemente de joc individuale, carusel tip (0 0,90 m, 0 3,00 m). Spalierele se pot confectiona din metal sau lemn si trebuie asezate pe terenuri acoperite cu un strat de nisip de 20 cm grosime.

Toboganele se realizeaza din schelet metalic, cu jgheabul de alunecare din tabla eloxata sau fibra de sticla.

Bazinul de nisip este elementul cel mai frecvent in spatiile de joc pentru copii pana la 10 ani. El poate fi amenajat intr-o groapa, inconjurata cu un cadru din lemn sau beton. Nisiparul are dimensiunile de 3m x 3m si se prevede un strat de 20 cm nisip. Pentru a asigura conditii de igiena corespunzatoare, nisipul din bazin se va curata si improspata periodic. Elementele de joc pot fi foarte variate, fund folosite pentru catarare, tarat, alunecare, echilibru, miscari de gimnastica etc.

Caruselul mic corespunzator varstei 0 - 3 ani are diametrul de 0,90 m. Caruselul cu balansoar este asemanator cu caruselul mic, avand insa dimensiuni mai mari (0 3,00m), corespunzator unei grupe de varsta mai mari.

- amenajarea terenurilor sportive, de joc ;

- evacuarea apelor meteorice (se face prin rigolele pluviale existente, asigurandu-se pante de scurgere de pe suprafata carosabila si trotuare);

- alimentarea cu apa (pentru irigarea spatiilor plantate trebuie proiectata o retea de distributie, amplasarea acesteia facandu-se sub adancimea minima de inghet).

CAPITOLUL 12

AMENAJAREA TURISTICA A ZONELOR URBANE SI PERIURBANE

12.1. FORME DE TURISM PRACTICATE IN ZONELE URBANE

12.1.1.Turismul cultural si conservarea valorilor de patrimoniu

Activitatile turistice practicate in interiorul oraselor imbraca forma turismului cultural sau a turismului de afaceri, la care se adauga si turismul religios si cel balneoclimateric (in orasele care dispun de factori naturali de cura).

Strategiile de amenajare turistica a teritoriului in mediul urban sunt diferite fata de cele prezentate in capitolele anterioare, amenajarea turistica confundandu-se adesea cu amenajarea urbana.

Tendintele actuale ale turismului mondial arata ca orasele au devenit destinatiile preferate ale turistilor, mai ales ale celor straini.

Turismul cultural are ca motivatie principala a turistului largirea orizontului de cunoastere si interesul de a descoperi un teritoriu nou si valorile sale de patrimoniu. Conform definitiei, aceasta forma de turism nu se desfasoara numai in mediul urban. Notiunea de patrimoniu cultural in schimb face trimitere la valorile de patrimoniu arhitecturale, artistice, istorice, arheologice sau legate de traditii. Valorile de patrimoniu pot fi admirate in situ* (monumente, ruine etc), in locurile in care sunt expuse si pastrate (muzee) sau acolo unde ele ocazioneaza diferite evenimente (festivaluri, targuri etc).

*in situ = defineste calitatea unui element de a se gasi in locul de formare

Turismul cultural este forma cea mai veche de turism, motivatiile calatoriilor fiind dintre cele mai diverse: religioase, istorice, artistice (muzee, spectacole, festivaluri), tehnice (artizanat, industrie etc); pot fi incluse de asemenea si stagiile de pregatire profesionala, vizitele gastronomice etc Turismul cultural este, inainte de toate, principala motivatie a turistilor straini, a caror frecventa este in medie de 1 din 5 vizitatori in muzee si monumente din tari dezvoltate cu circulatie turistica importanta, determinand astfel cresterea incasarilor din turism.

Anumite forme de turism cultural au devenit activitatea principala a unor orase, asa cum este cazul oraselor pentru pelerinaj.

Valorificarea turistica a patrimoniului arhitectural si urban presupune masuri corespunzatoare de protectie si conservare a acestor resurse si anume (Merlin, 2001):

- crearea de institutii (centre de informare turistica, asociatii, sindicate) si spatii de primire (birouri de informare si primire a publicului) cu scopul de a face cunoscute valorile de patrimoniu si a servi ca intermediari in raport cu agentiile profesionale din turism;

- amenajarea siturilor, obiectivelor turistice pentru a permite circulatia comoda a turistilor fara a exista riscul degradarii obiectelor, monumentelor, siturilor vizitate;

- organizarea semnalizarii, transporturilor si cailor de acces (mai ales a parcarilor);

- crearea unor spatii de cazare, de alimentatie publica, de recreere si spatii comerciale care sa raspunda nevoilor clientelei;

- la scara siturilor si monumentelor vizitate, efortul de valorificare si de prezentare (ghizi specializati pentru prezentarea muzeelor, expozitiilor; material publicitar, ghiduri detaliate si prezentate in mod atractiv) care sa corespunda asteptarilor diferitelor categorii de vizitatori.

Masurile enuntate mai sus pot avea insa in timp efecte negative asupra conservarii patrimoniului:

- frecventarea prea numeroasa a monumentelor si muzeelor poate conduce la degradarea progresiva a unor obiecte de valoare. Putem cita aici exemplul catedralei Chartres din Franta unde s-a constatat deteriorarea vitraliilor din cauza curentilor de aer provocati de deplasarea grupurilor mari de vizitatori in interiorul catedralei si din cauza gazelor poluante rezultate din respiratia acestora ;

- prezenta spatiilor de cazare si a echipamentelor turistice si dezvoltarea activitatilor comerciale, foarte adesea fara nici o legatura cu activitatile traditionale ale unui cartier, au provocat transformarea cadrului urban si modificarea lui ca structura. Implantarea unor noi axe de circulatie si a parcarilor au transformat, in unele situatii in mod radical, specificul cartierelor respective, pierderea stilului si spiritului ansamblurilor patrimoniale vechi, care reprezentau de fapt principala motivatie a deplasarii turistilor la locul respectiv ;

- reconstituirea unor cartiere a fost criticata ca fiind de o autenticitate indoielnica, efectul fiind acela de "artificializare' a spatiilor respective. Desi unele restaurari s-au facut cu foarte mult entuziasm, schimbarea folosintei imobilelor pentru a oferi un "ansamblu cultural' a transformat insusi specificul cartierelor vechi si modul de viata al locuitorilor lor, care se considera in prezent victime ale fenomenului turistic ;

- conservarea oraselor, cartierelor vechi, respectiv a practicilor si obiceiurilor vechi, este in prezent afectata de supra-frecventarea turistica.

Pentru masurarea acesteia au fost elaborati indicatori cum ar fi raportul dintre numarul de vizitatori ai unui sit si populatia autohtona sau suprafata sitului. Astfel s-au putut calcula densitati de 5000 pana la 10000 turisti pe an si pe hectar, si chiar peste aceste valori in situri istorice din interiorul unor orase precum Venetia (Italia) pentru o suprafata mai mica de 800 ha, Praga (Cehia) pentru o suprafata de 750 ha, Amsterdam (Olanda). La scara unei piete publice (cum este piata San Marco in Venetia), a unei strazi (Kalverstraat in Amsterdam), a unui pod (podul Sf.Carol in Praga) sau in apropierea unei catedrale, biserici (Catedrala Notre-Dame din Paris, Capela Sixtina din cetatea Vaticanului), a unor palate (palatul lui Diocletian din Split), densitatile sunt mult mai mari fata de valorile amintite.

In concluzie la cele prezentate, este evidenta contradictia celor doua obiective:

l. Cel de conservare a patrimoniului cultural si

2. Cel de valorificare turistica a lui (in scopul cresterii numarului de vizitatori si deci a incasarilor din hotelarie si comertul local, de creare sau mentinere de locuri de munca directe sau indirecte, de incasari valutare pe plan national).

Unele tari au experimentat diferite solutii pentru "reconcilierea" celor doua obiective.

Exemple: In cazul siturilor istorice foarte frecventate nu a fost permis decat accesul pietonal de la punctul terminus al mijloacelor de transport (gara, parcare). Ulterior a trebuit insa rezolvata problema accesului persoanelor handicapate fizic sau a celor in varsta sau insotite de copii de varste foarte mici.

O alta solutie a fost organizarea vizitelor sau a participarilor la manifestari culturale de anvergura, prin care se permitea accesul turistilor doar pe baza unor rezervari facute in prealabil (asa cum se practica pentru marile expozitii organizate in anumite muzee din cateva capitale europene).

S-a optat de asemenea pentru limitarea timpului vizitei, pentru a descuraja prezenta turistilor care nu erau foarte motivati sa viziteze obiectivul turistic respectiv.

12.1.2. Turismul de afaceri

Este practicat din ce in ce mai mult in marile orase si face apel la un anumit grad de confort al cazarii (in general hoteluri de lux), la mijloace de transport diverse, intre care un loc important revine transportului aerian. Dezvoltarea turismului de afaceri si cresterea fluxurilor de vizitatori straini au dinamizat constructia si modernizarea a numeroase hoteluri, in special a celor de categorie superioara.

Aceasta forma de turism se desfasoara cu precadere in orase si mai ales in zona centrala a acestora, acolo unde se gasesc birourile si sediile sociale ale intreprinderilor. Deplasarile in scop pur profesional nu necesita deci, ca echipamente turistice, decat birourile si hotelurile pentru cazarea vizitatorilor. Deplasarile legate de participarea la congrese, colocvii, seminalii, festivaluri, targuri si saloane necesita spatii adecvate pentru reuniuni si pavilioane expozitionale. Se intampla frecvent ca intreprinderile, companiile care nu dispun de sali de reuniuni sa faca apel la organisme specializate.

Toate aceste constructii (pavilioane expozitionale, palate ale congreselor, centre de conferinte etc.) trebuie sa fie echipate pentru traducerile simultane, sa ofere echipamente performante de telecomunicatii, sa dispuna de sali de marimi diferite, de holuri de expozitie de dimensiuni mari, in general de ordinul miilor de km.p. si de cel putin o sala de congrese care sa depaseasca 1000 de locuri, cat si de sali mai mici pentru reuniuni mai restranse.

Numarul participantilor variaza in functie de tipul evenimentelor: congrese politice - peste 1.500 participanti, congrese/plenare - pana la 1.500 de participanti, congrese periodice -pana la 1.000, congrese de lucru - pana la 750, simpozioane ale organizatiilor si asociatiilor - pana la 500, sedinte de comisii - pana la 250 de participanti (Neufert, 2004).

Se recomanda o capacitate a salii principale de 1.000 persoane in orasele de marime mijlocie, de cea. 2.500 persoane in orasele mari si de 3.000-6.000 de persoane in orasele cu peste 1.000.000 de locuitori (figurile 12.1, 12.2 si 12.3). Construirea acestor tipuri de echipamente a fost finantata in general de camerele de comert si industrie, in legatura cu colectivitatile locale. Centrele de conferinte sunt adesea incluse in interiorul hotelurilor sau al universitatilor, institutelor.

In Romania astfel de centre sunt in Bucuresti (Centrul International de conferinte Palatul Parlamentului, Complexul de congrese Sala Palatului, Hotelul Athenee Palace-Hilton, prezentat in fig.12.1, Hotelul Crowne Piaza) si pe litoral Centrul roman de afaceri "Marea Neagra" (Draica, 1999).

Capacitatea salilor din complexul de congrese Sala Palatului este de maxim 4060 locuri (sala mare) si de minim 50-100 locuri (salile A si B 102 si C203 iar cea a salilor de la Athenee Palace este de 300 locuri (fig.12.1)., dispunand de toate dotarile tehnice necesare desfasurarii conferintelor.

a)

Normele de proiectare a acestor centre au in vedere, in afara de capacitatea salilor si amplasarea constructiilor, care are o importanta capitala in asigurarea functionalitatii cladirii, pozitia traditionala fiind reprezentata de centrul orasului. Amplasarea este determinata de legaturile cu mijloacele de transport, se cauta in general amplasari in apropierea nodurilor de autostrazi si a aeroporturilor, care sa faciliteze fluenta sosirilor si plecarilor participantilor la manifestarile respective.

Cheltuielile medii ridicate facute de o persoana care se deplaseaza pentru turismul de afaceri, tendinta de crestere a acestora si caracterul permanent al acestei forme de turism explica competitia care exista astazi intre marile orase pentru organizarea acestui gen de manifestari si atragerea turistilor.

Figura 12.2 : Centrul de congrese si sport din Copenhaga, arh. Martensson si Jensen (Neufert, 2004)

Figura 12.3 : Centrul cultural si de congrese Le Havre, arh. Niemeyer si Lyonnet (Neufert, 2004)

Factorii determinati in dezvoltarea turismului de afaceri sunt:

- potentialul economic al orasului;

- climatul si atractivitatea mediului sau natural;

- imaginea orasului, mai ales in domeniul turismului: existenta monumentelor, muzeelor si a altor tipuri de echipamente susceptibile de a oferi posibilitati de petrecere a timpului liber;

- numarul holurilor expozitionale, palatelor de congrese, modernitatea lor si competenta profesionala a organizatorilor;

- calitatea cooperarii intre organismele profesionale care se ocupa de organizarea manifestarilor si calitatea infrastructurii cu destinatie culturala si de recreere;

-accesibilitatea, mai ales pe calea aerului;

- gradul de confort al spatiilor de cazare si in special al hotelurilor.

Tendinta actuala in turismul de afaceri, pentru tarile europene, este cea a organizarii unor manifestari la scara europeana mai degraba decat la scara nationala, ceea ce obliga orasele sa finanteze constructii si dotari de dimensiuni mari si din ce in ce mai costisitoare. Poate fi citat in acest sens exemplul Palatului festivalelor de la Cannes, construit pe 60000 m.p. si cel de la Monaco, extins pe 35000 m.p.

O alta tendinta, care se manifesta mai ales in America de Nord, consta in realizarea centrelor de afaceri, comerciale si de petrecere a timpului liber, cum este cazul centrului Princeton (figura 12.4). Centrele comerciale nord-americane au fost prevazute cu spatii pentru jocurile de copii si pentru activitatile sportive (a se vedea cap. 12.2).

O alta tendinta in amenajarile turistice din interiorul oraselor este cea a utilizarii vechilor platforme industriale abandonate sau a zonelor portuare abandonate, pentru realizarea unor constructii de amploare si revitalizarea cartierelor parasite. Principiul a stat la baza amenajarii zonelor denumite Festival Market Places din unele orase americane care, in jurul unor cladiri dezafectate (gari, piete acoperite, uzine, depozite etc.) au construit sau reamenajat spatii publice - de promenada, dotari pentru agrement si recreere, hoteluri si restaurante sau cartiere de locuit.

Figura 12.4: Planul centrului de perfectionare si conferinte Princeton, arh. Friis si Moltke (Neufert, 2004)

Operatiile de "recuperare urbana' incununate de succes sunt indeosebi cele realizate in zonele situate in apropierea unor oglinzi de apa, asa cum este cazul cartierului Merseyside din Liverpool (Anglia). Desi acest tip de amenajare nu tine exclusiv de turismul de afaceri ci mai degraba de planurile urbanistice, el arata preocuparea pentru valorificarea spatiului si crearea unei imagini noi si atractive a orasului.

12.2. AMENAJAREA TURISTICA A ZONELOR PERIURBANE

12.2.1.Turismul de week-end

Cresterea duratei timpului liber dar si a gradului de solicitare fizica si nervoasa a populatiei urbane au determinat dezvoltarea turismului de week-end, devenit astazi un fenomen de amploare, caracteristic locuitorilor marilor orase. De aici si necesitatea adoptarii unor strategii de amenajare adecvata a zonelor periferice ale oraselor, amenajare care sa raspunda particularitatilor cererilor de acest gen.

Amenajarea zonelor periurbane are rolul de a controla si dirija turismul de week-end pentru evitarea supraaglomerarilor si a tendintei de urbanizare* care diminueaza efectul benefic al evadarii in natura si polueaza mediul natural.

Turismul de week-end cuprinde calatoriile de scurta durata, efectuate in scopuri de odihna, recreere si agrement, in locuri cu un cadru natural benefic, care sa raspunda nevoii de evadare in natura a locuitorilor marilor orase. Dezvoltarea acestei forme de turism a fost determinata de o serie de factori precum: cresterea gradului de urbanizare si a dimensiunilor oraselor, schimbarile intervenite in modul de viata al oamenilor, cresterea consumului de energie fizica si nervoasa, gradul de motorizare, dezvoltarea retelei de drumuri etc.

Turismul de week-end a cuprins progresiv segmente tot mai largi ale populatiei, astfel ca, fata de o medie de 30% din populatia urbana a lumii in 1993, numarul celor care participau la traficul turistic al lumii in acelasi an era de peste 40% din populatia urbana a Frantei, 50% din cea a Elvetiei, 30% din cea a Poloniei etc.

Principalele mutatii survenite in manifestarea acestei forme de turism privesc: distantele si durata deplasarilor, motivatia calatoriilor si preferintele pentru anumite destinatii, modul de organizare si dotarea zonelor periurbane cu echipamente turistice, calitatea serviciilor etc.

S-a constatat in primul rand o crestere a distantelor de deplasare : pentru excursiile de o zi, calatoriile se concentreaza in limitele a 60-80 de km, iar in cazul celor de doua zile, raza de deplasare este de 120-200 km.p. In functie de gradul de atractivitate al zonelor si de mijloacele de transport utilizate, de starea drumurilor si de accesibilitatea in zona, distanta de deplasare fata de orasul de resedinta poate varia (Minciu, 2000).'

In privinta destinatiilor, s-a constatat ca marea majoritate (70-75%) a celor care practica turismul de week-end prefera zonele impadurite, a caror atractivitate creste daca acestea sunt situate in apropierea unor oglinzi de apa (lacuri) sau ape curgatoare. Urmeaza in ordinea preferintelor zonele montane, cele de litoral si altele. S-a constatat de asemenea ca marea majoritate a turistilor prefera zonele cu dotari turistice, amenajate.

In functie de timpul de deplasare si timpul de odihna, in cadrul arealelor periurbane s-au distins doua zone (Minciu, 2001; Cazes, 1993):

- zonele preferate pentru recreerea de o zi (cu plecarea si intoarcerea in aceeasi zi), situate in limitele a 50 km fata de orasul de resedinta;

- zona calatoriilor mai lungi, de 1.5-2.5 zile, cu dotari si echipamente turistice adaptate cerintelor.

Metodologia amenajarilor turistice ale zonelor periurbane presupune:

-delimitarea unor arii teritoriale;

- accesibilitatea in zona, care trebuie sa se poata realiza cu mijloace de transport diverse (automobile, autocare, tren etc). Se recomanda de asemenea crearea de facilitati pentru patrunderea in zona atat cu mijloace proprii cat si cu cele ale transportului in comun. in cazul deplasarilor lungi, este necesara dezvoltarea unor servicii specifice (alimentarea cu carburanti, autoservice, cazare si alimentatie publica).

- alegerea amplasamentelor pentru infrastructura turistica, dimensionarea si structurarea acesteia. Dimensiunile se stabilesc in raport de capacitatea de primire a zonei si particularitatile cererii. Spatiile de cazare sunt realizate in general din constructii usoare, care nu au necesitat investitii mari, pentru a se putea adapta rapid la variatiile cererii.

Baza tehnico-materiala de alimentatie publica trebuie sa cuprinda unitati variate, care sa acopere preferintele diferite din punct de vedere al tipologiei, confortului, tarifelor, profilului, distributiei in teritoriu etc. Se recomanda functionarea acestor unitati pe tot timpul anului.

Pentru dotarile de agrement trebuie avut in vedere faptul ca deplasarile pentru turismul de week-end se fac in general in familie si trebuie deci asigurate conditii de agrement adecvate tuturor categoriilor de varsta si ocupatii.

Dinamica acestei forme de turism face ca amenajarea si adaptarea zonelor periurbane sa devina o prioritate. Principalele obiective care se recunosc in activitatea de amenajare a zonelor periurbane pe plan international sunt:

modernizarea retelei de drumuri;

crearea unor noi centre de atractie (cap. 12.2.2);

3) masurile de protectie a siturilor naturale situate in apropierea marilor orase.

Noile centre de atractie sunt in cele mai multe cazuri in principal centre comerciale (mall-uri), extinse pe suprafete mari, care cuprind si dotari pentru activitati recreative, sportive etc. (a se vedea capitolul urmator).

Un principiu important care trebuie respectat in actiunea de amenajare a zonelor periurbane este acela al realizarii unei unitati intre zona ce urmeaza a fi amenajata si teritoriile invecinate, si asigurarea posibilitatilor de dezvoltare in viitor.

Un exemplu negativ in acest sens, in opinia unor arhitecti americani (Ryan, 2002) sunt parcurile de distractii din SUA, numite si parcuri tematice, construite atat de Disney cat si de studiourile Universal. Desi scumpe, ele sunt destinatii foarte populare, care atrag turisti din toata lumea si care s-au extins cu hoteluri luxoase, restaurante, cinematografe etc. Zonele din afara acestor parcuri sunt insa neamenajate, in afara oricarui control sau principiu de design, lipsite de orice contextualism dezvoltat de parcul tematic. Nu exista o continuitate intre dezvoltarea urbana marginala, moteluri, birouri, fast-food-uri, statii de benzina. Parcurile tematice sunt considerate "niste falsuri, construite din materiale ieftine, fara nici o valoare istorica sau estetica".

12.2.2.Aparitia mall-urilor

Tendinta construirii centrelor comerciale pe suprafete mari a fost urmata de o alta, a regruparii constructiilor de dimensiuni foarte mari avand functii diferite: centrul comercial formeaza un ansamblu impreuna cu restaurantele, salile de expozitii, targuri, centrele de congrese, activitati culturale si sportive. In Europa acest gen de amenajari au fost realizate la Sheffield (centrul Meadowhall) si la Sulzbach in Germania (centrul Main-Taunus Zentrum).

In situatia in care aceste constructii au fost realizate la periferia marilor orase, ele au devenit un nou pol de atractie si pentru turismul de afaceri (prin crearea de facilitati : birouri, spectacole, hoteluri etc.) si au determinat pierderea interesului turistilor pentru centrele vechi ale oraselor.

Centrele comerciale desfasurate pe suprafete mari au aparut la inceput in SUA, inca din 1950, prin exploatarea ideii de piata (idee existenta in Europa, unde pietele publice sunt locuri de interactiune sociala si sunt adesea inconjurate de magazine, restaurante, cafenele).

La inceput comertul era bazat pe desfacere de marfa; astazi el presupune o varietate de evenimente publice, ca de exemplu cinema, spectacole, prin modalitati comerciale de prezentare. S-a urmarit atragerea tuturor categoriilor de varsta : adolescentii gasesc o multime de posibilitati de petrecere a timpului liber in mall-uri, in restaurante, cinematografe, localuri video sau de jocuri; cumparatorii in varsta folosesc centrele comerciale ca pe o experienta sociala. Spatiile comerciale sunt controlate climatic in regiunile friguroase din nordul SUA sau cele foarte calduroase din sud, astfel ca persoanele in varsta, sensibile la poluare si variatii de temperatura, vor cauta sa petreaca mai mult timp intr-un mediu controlat, unde pot sa mearga la cumparaturi, sa interactioneze social sau sa se distreze.

Un exemplu este cel al centrului West Edmonton Mall din Canada, realizat in 1981, care include spatii comerciale pe o suprafata de 500000 m.p. (fiind, ca dimensiuni, cel mai mare centru comercial din lume), cu 830 de magazine, 140 de restaurante, 2 km de galerii acoperite, 35000 locuri de parcare, un patinoar, un acvariu, un parc acvatic, un parc de distractii, un teren de golf, discoteci, numeroase hoteluri pentru cazarea turistilor straini veniti special pentru vizitarea acestui centru comercial.

Un alt exemplu este cel al mall-ului Millenia, construit in Orlando, Florida, deschis la 18 oct. 2002, care are o suprafata de 130000 m.p., pe 2 nivele (figurile 12.5 si 12.6).

Prin crearea acestor centre comerciale s-a urmarit valorificarea comportamentului turistilor veniti in SUA care "inainte de orice experienta culturala, educationala sau estetica, sunt interesati in primul rand sa mearga la cumparaturi. De aceea antreprenorii americani au transformat aceasta statistica intr-o varietate de evenimente comerciale" (Ryan, 2002).

Aparitia mall-urilor a fost determinata si de extinderea zonelor de locuit din afara oraselor (determinata de cresterea demografica, de dezvoltarea infrastructurii de drumuri si a industriei automobilului).

Afluenta turistilor a determinat aparitia unor activitati precum motelurile si birourile.

Arhitectura acestor centre comerciale este influentata de geografia locului, de orientare, de tipul de clima, de venitul mediu in zona si de categoria de magazine (cu pret redus sau de lux), de cumparatori (locali sau turisti) si de influentele arhitecturale din zona. in ultimii ani in SUA se opteaza din ce in ce mai mult pentru structurile pe verticala ca urmare a crizei de spatiu. Sistemele rapide de tranzit precum metroul, statia de tren atrag si mai multi consumatori in interiorul incintei. Un bun exemplu este Pentagon City sau defunctul World Trade Center, care avea un sistem de legatura cu metroul chiar in mijlocul centrului comercial, aducand mii de oameni, care erau astfel nevoiti sa treaca pe langa magazine pentru a-si continua calatoria.

CAPITOLUL 13

TURISMUL SI PROTECTIA RESURSELOR TURISTICE

13.1. CAPACITATEA DE INCARCARE TURISTICA

Potentialul turistic este o parte integranta a mediului inconjurator si deci existenta si dezvoltarea lui depind de calitatea mediului. Pentru aprecierea corecta a consecintelor pe care turismul le produce asupra mediului natural este necesara studierea mai multor aspecte (Candea si al., 2001): a)-prezentarea activitatii ce urmeaza a se intreprinde, a fazelor de realizare si gradul de exploatare a resurselor turistice; b)-analiza starii prezente a calitatii mediului si a tendintelor ei de evolutie; c)-descrierea alternativelor posibile fata de activitatea propusa pentru evitarea efectelor distructive asupra mediului; d)-gasirea de solutii concrete pentru ameliorarea acestor efecte; e)-elaborarea unui plan de monitorizare a activitatii turistice pentru a atenua efectele negative asupra mediului ambiant.

Un indicator important folosit pentru a masura limitele exploatarii turistice este capacitatea de suport (de incarcare)*, definita ca "nivelul de exploatare turistica a unei zone care poate fi suportat asigurand un maxim de satisfactie vizitatorilor, cu repercusiuni minore asupra resurselor' (Baltaretu, 2003).

In literatura de specialitate au fost delimitate urmatoarele tipuri-capacitate de suport pentru turism:

- Capacitatea ecologica se refera la stabilirea unui nivel de dezvoltare a structurilor si activitatilor turistice care sa nu afecteze mediul ambiant prin procesul de degradare a componentelor acestuia. Se au in vedere componentele naturale (aer, apa, sol, vegetatie, fauna) si procesul de productie si refacerea economica, care sa nu implice costuri de investitii deosebite, determinate de degradarea unor destinatii turistice;

- Capacitatea fizica are rol esential in stabilirea nivelului de saturatie pe care il pot atinge activitatile turistice, dincolo de care incep sa apara probleme legate de mediu. Protejarea componentelor fizice ale teritoriului se poate face prin investitii in tehnologie performanta si prin servicii turistice de nivel calitativ ridicat;

- Capacitatea social-receptiva vizeaza bunele relatii care trebuie sa se stabileasca intre gazde (populatia autohtona) si vizitatori (turisti). Din momentul in care Populatia locala poate manifesta reactii ostile fata de activitatile turistice care contribuie la degradarea mediului natural si cultural, ceea ce va determina din partea acesteia o atitudine de respingere, inregistrandu-se totodata o diminuare a pragului de toleranta. Pentru evitarea unor astfel de situatii, dezvoltarea unei zone sau localitati turistice trebuie sa tina cont de modul traditional de viata al locuitorilor, de obiceiurile acestora etc. (a se vedea cap. 1.2);

- Capacitatea economica este capacitatea de mentinere a functiei turistice a unui teritoriu dat. Eficienta exploatarii resurselor turistice prezente se masoara prin raportul dintre costuri si beneficii, iar ponderea beneficiilor poate fi marita prin utilizarea unor tehnologii performante. Nivelul costurilor este dat si de valoarea calitativa si cantitativa a resurselor (naturale, culturale, forta de munca, infrastructura generala etc);

-Capacitatea psihologica este legata de perceptia negativa a turistilor fata de destinatia turistica, in urma degradarilor de mediu sau a atitudinii populatiei autohtone.

Tipurile de capacitati de suport indica masura nivelului la care poate ajunge impactul turismului asupra mediului, dand posibilitatea de a identifica caile de reducere a degradarilor produse de circulatia si activitatile turistice.

13.2. EFECTELE NEGATIVE ALE ACTIVITATII TURISTICE

ASUPRA MEDIULUI INCONJURATOR

Turismul este o activitate umana care consuma spatiu si resurse turistice si deci participa la degradarea si poluarea mediului inconjurator si a resurselor turistice. Degradarea mediului inconjurator este legata direct de actiunile turistilor si de exploatarea nestiintifica si nerationala a resurselor turistice de catre comunitatea locala.

Istrate si al. (1996) amintesc care sunt efectele prezentei turistilor asupra mediului:

a) Supraaglomerarea populatiei in anumite perioade ale anului, cand datorita fluxurilor mari de turisti populatia unei asezari poate creste de mai multe ori, determina degradarea peisajului, a dotarilor, a monumentelor de arta.

b) Circulatia turistica in zonele sau la obiectivele turistice care se gasesc in afara traseelor marcate duce in mod frecvent la distrugerea vegetatiei si florei, ruperea copacilor, distrugerea puietilor s.a.

c) Braconajul are de asemenea consecinte foarte grave prin crearea de dezechilibre in ecosistemele     respective sau chiar distrugerea completa a unor specii.

ecosistem - sistem ecologic rezultat din interactiunile dintre organismele vii si mediul inconjurator.

d) Colectarea abuziva a florei si a plantelor declarate monumente ale naturiicare poate cauza disparitia unor specii floristice (in Romania de exemplu sunt ocrotite de lege floarea de colt, garofita de Piatra Craiului si alte specii de plante considerate a fi pe cale de disparitie).

e) Frecventa mare a vizitatorilor in interiorul unor monumente istorice si religioase, iluminatul cu lumanari, lipsa dotarilor tehnice de aerisire sau depoluare au cauzat degradarea unor picturi si fresce ale acestora.

f) Instalarea corturilor si popasurile in aer liber in zone turistice in care lipsesc locuri special amenajate si patrunderea cu automobilul pe vai care se abat de la drumurile principale au determinat degradarea peisajului prin resturile, gunoaiele lasate de turisti la intamplare, strivirea vegetatiei de pe pajisti si poluarea prin gazele de esapament si chiar prin provocarea de incendii.

g) Poluarea apei este produsa prin camparea pe malul apelor, lacurilor unde reziduurile, gunoaiele lasate de turisti provoaca scaderea calitatii apelor de suprafata sau a celor de adancime (Bran si al., 2000 aminteste exemplul pastravariei de la Slanic unde s-a inregistrat, in 1999, moartea puietului de peste din cauza patrunderii in bazinele piscicole a apelor poluate de turisti cu detergenti folositi la spalarea masinilor si alte categorii de gunoaie).

h) Poluarea aerului prin gazele de esapament produse de automobile, autocare, curse aeriene de tip charter este resimtita in sezonul turistic cand circulatia turistica este foarte intensa.

Exemple de degradare-a resurselor turistice din tara naostra din cauza exploatarii lor nestiintifice sau lipsei amenajarilor turistice sunt urmatoarele:

a) Dotarile insuficiente in zone care dispun de resurse naturale exceptionale, fapt ce conduce la imposibilitatea de a satisface fluxul turistic si deci la degradarea resurselor naturale (Bran si al., 2000). Lipsa sau starea necorespunzatoare a drumurilor de acces la un obiectiv turistic (manastire, pestera etc), in zone montane, in rezervatii naturale provoaca dispersarea turistilor pe suprafete mari. Inexistenta unor dotari precum scari, indicatoare, parapete, puncte de sprijin etc.) duce la o circulatie dezordonata si la producerea de accidente. De asemenea, nivelul necorespunzator al dotarilor, fara respectarea unor norme tehnice au provocat degradarea unor resurse naturale cum este cazul pesterii Muierii de la poalele Mt. Parang, a pesterii Ialomitei din Bucegi s.a.

b) Anumiti parametri fizici si chimici ai factorilor naturali de cura (ape minerale si termominerale, namoluri) pot fi usor modificati daca nu se respecta principiile de protectie si exploatare a lor in limitele de exploatare stabilite in raport cu rezervele cunoscute. Situatii de degradare a acestor resurse au aparut in tara noastra la Covasna si Buzias (Istrate si al., 1996) unde a scazut semnificativ continutul de C0₂ si potentialul resurselor din zona si la Baile Felix (langa Oradea) unde din cauza realizarii unei baze de cazare mari si a supraincarcarii statiunii exploatarea apelor minerale a ajuns deja la limita de exploatare a zacamantului hidrotermomineral.

Situatii asemanatoare sunt la Techirghiol, lacul Ursu din Sovata si statiunea Sacelu din jud. Gorj unde din cauza utilizarii si tratarii necorespunzatoare a namolurilor terapeutice, zacamintele s-au depreciat.

c) Apele menajere in cantitati mari pot contamina apele naturale, mai ales atunci cand ele provin de la unitatile turistice care nu detin microstatii de epurare sau care deverseaza aceste ape la reteaua de canalizare si epurare a localitatii (unde statiile de epurare nu pot prelucra volume mai mari de apa sau nu sunt echipate cu filtre performante).

d) Irigatiile, chimizarea solurilor si deversarea de ape industriale reziduale au cauzat degradarea resurselor naturale din lacurile Amara. Balta Alba, Lacul Sarat, Nuntasi s.a.

e) Ocuparea exagerata a teritoriului cu constructii si instalatii turistice, excesul de amenajare a unei zone, statiuni afecteaza echilibrul ecologic al zonei fiind in disproportie cu resursele naturale existente. Asemenea situatie apare de exemplu in statiunea Baile Felix, in unele zone de pe litoral etc.

f) Amenajarile turistice in zone acoperite cu vegetatie (in special paduri) contribuie la degradarea mediului in cazul in care se fac defrisari.

g) Unele instalatii turistice precum cele de transport pe cablu sau partiile de schi si alte terenuri de sport pot produce tasarea solurilor sau pot declansa erodarea lui.

Studiile de caz si rapoartele nationale, reunite in programul OCDE indica degradarea mediului inconjurator care a avut doua cauze (dupaNeacsu, 1999):

-cresterea rapida si necontrolata a industriei turistice, mai ales in regiuni in care ea se caracterizeaza prin pronuntat caracter sezonier;

-controlul ecologic scazut in unele zone sau posibilitati tehnice si financiare reduse care nu permit asigurarea unei infrastructuri adecvate.

13.3. TEHNICI DE SENSIBILIZARE A POPULATIEI LOCALE SI A

TURISTILOR PENTRU PROTEJAREA RESURSELOR TURISTICE

Masurile de protectie a potentialului turistic vizeaza o exploatare rationala a resurselor naturale (rata de exploatare sa fie mai mica decat rata lor de reciclare si regenerare), amenajarea si organizarea corespunzatoare a zonelor, traseelor, obiectivelor turistice, actiuni de educare a populatiei cu privire la mediul natural si la potentialul turistic.

1 .Educarea populatiei locale

Mclntyre (1997) propune urmatoarele tehnici de sensibilizare a populatiei locale pentru un turism durabil:

- emisiuni radio periodice care sa explice activitatile turistice actuale si notiunile elementare. Radio-ul este considerat cel mai bun mijloc de sensibilizare a unui numar mare de persoane, in special in zone in care populatia este raspandita pe teritorii mari;

- programe periodice sau ocazionale despre proiectele de amenajare-dezvoltare turistica sau despre activitatile turistice, care sa fie prezentate la posturile de televiziune locale;

- articole in presa despre manifestarile turistice si o cronica saptamanala despre turism;

- brosuri si pliante destinate difuzarii pe scara larga, care sa explice fenomenul turism;

- introducerea in sistemul scolar local a unor lectii despre turism. Responsabilii, profesionistii din turism pot fi invitati sa faca expuneri, prelegeri la clasa;

- reuniuni ale colectivitatii locale si existenta unui contact direct intre responsabilii din turism si localnici. Aceste reuniuni pot fi consacrate modului de participare la activitatea turistica si modului de a profita de pe urma ei;

- publicarea unei reviste consacrate manifestarilor turistice, destinate atat comunitatii locale cat si organizatiilor din sectorul turistic;

- seminarii sau conferinte publice asupra unor aspecte precise din turism. Se pot organiza periodic, de exemplu anual si la nivel regional, sub forma unei conferinte despre turism.

2. Educarea turistilor

In general turistii sunt interesati mai mult de costurile produselor turistice si mai putin de protejarea zonelor pe care urmeaza sa le viziteze. Se intampla de asemenea ca multe agentii de turism sa nu tina cont de situatia ecologica existenta in tarile lor. De aceea strategia de dezvoltare a turismului la nivel mondial are in vedere protejarea, refacerea si conservarea resurselor turistice.

Actiuni de educare a turistilor au fost intreprinse in SUA de catre societatea americana a agentiilor de turism (ASTA); aceasta a difuzat turistilor urmatorul material intitulat "Cele 10 porunci ASTA':

"Fie ca sunteti intr-o calatorie de afaceri sau de recreere:

1. Respectati o planeta fragila. Deveniti constienti de faptul ca, fara bunavointa tuturor de a contribui la protectia ei, destinatiile de vacanta atragatoare si unice risca sa se piarda pentru generatiile care vor veni.

2. Nu lasati decat urma pasilor vostri. Faceti doar fotografii! Nu faceti mizerie! Nu desenati grafiti! Nu luati cu voi "suveniruri' din locurile istorice si din zonele naturale.

3. Informati-va asupra geografiei, obiceiurilor si culturii regiunii pe care o vizitati caci astfel calatoria voastra va capata mai mult sens. Aveti rabdare sa-i ascultati pe oameni. incurajati eforturile locale de protectie a mediului.

4. Respectati intimitatea si demnitatea celuilalt. inainte de a fotografia pe cineva, cereti permisiunea acelei persoane.

5. Nu cumparati produse realizate din plante si animale pe cale de disparitie (fildes, carapace de broasca testoasa, pene si piei de animale). Informati-va asupra listei de produse a caror import este interzis de administratia vamilor SUA

6. Urmati intotdeauna potecile si drumurile semnalizate. Nu deranjati animalele, nu distrugeti plantele, nu perturbati habitatele naturale.

7. Invatati sa cunoasteti si sa sustineti programele si organizatiile care au ca scop protectia mediului.

De fiecare data cand este posibil, mergeti pe jos sau folositi mijloace de transport care nu afecteaza mediul inconjurator. Convingeti-i pe conducatorii de autovehicule publice sa opreasca motorul atunci cand aceste vehicule sunt parcate.

9. In calitate de client, alegeti hoteluri, companii aeriene, statiuni turistice, companii de navigatie, agentii de turism etc. care actioneaza in favoarea economiei de energie si a protectiei mediului inconjurator, a calitatii apei si aerului, a reciclarii, a gestionarii sigure a deseurilor si materialelor toxice, a luptei impotriva zgomotului si a implicarii populatiei locale si care au un personal bine pregatit, experimentat si care aplica cu scrupulozitate principiile protectiei mediului inconjurator.

Cereti agentiei dvs. de voiaj sa repereze organizatiile care subscriu la principiile directoare ale ASTA in materie de mediu pentru calatoriile cu avionul, pe uscat sau pe apa. ASTA recomanda ca aceste organizatii sa-si adopte propriul cod de mediu pentru siturile si ecosistemele sensibile.'