ANALIZA SERVICIILOR OFERITE DE INTREPRINDERILE DE TURISM

ANALIZA SERVICIILOR OFERITE DE INTREPRINDERILE DE TURISM

1. CONTINUTUL SI CARACTERISTICILE SERVICIILOR TURISTICE

Serviciile, ca "obiect" al schimburilor internationale, se caracterizeaza printr-o puternica eterogenitate. Ele cuprind atit componente imateriale (prestatiile, ambianta, ideile etc.) cit si componente materiale care includ mijloacele tehnice antrenate in activitatea de prestatie (mijloacele de transport, infrastructura etc.) si bunurile de consum valorificate prin intermediul prestatiei. O alta caracteristica a schimburilor cu servicii internationale se refra la bidirectionalitatea lor. Fiecare tara este in acelasi timp importatoare si exportatoare de servicii din aceeasi categorie. Asa se explica necesitatea contului de "servicii" in balanta de plati a fiecarei tari, net exportatoare (sold pozitiv) si net importatoare (sold negativ) de servicii. Aceasta particularitate a comertului cu servicii este accentuata prin faptul ca situatia activa sau pasiva a soldului balantei serviciilor este relativ stabilita pe intervale mari de timp. Aceste caracteristici ce apartin comertului cu servicii internationale sunt aplicabile si turismului international, care "marcheaza" schimburile internationale cu servicii prin specificul sau.

Caracteristica turismului ca activitate de productie si consum, de a fi "fixat" pe teritoriul tarii exportatoare, determina principala particularitate a fluxurilor turistice internationale si anume de a grupa circulatia persoanelor in calitatea lor de consumatori si nu circulatia serviciilor in calitate de valori. Serviciul turistic este "fixat" prin potentialul turistic, pe teritoriul tarii ofertante, unde are loc consumul. Acesta genereaza venituri in valuta egale cu valoarea prestatiilor turistice vandute.[1]

Serviciile turistice prezinta o serie de trasaturi distincte, care rezulta din modul particular de desfasurare a activitatii, din natura specifica a productiei si a muncii.

Din categoria trasaturilor de ordin general ale serviciilor turistice, fac parte:

- caracterul imaterial al prestatiilor turistice, serviciul turistic existand in forma potentiala si concretizandu-se numai in contact cu cererea;

- nestocabilitatea, care decurge din caracterul nematerial al prestatiilor turistice;

- simultaneitatea productiei si consumului serviciilor turistice, care decurge de asemenea din caracterul lor nematerial, ce face ca realizarea lor efectiva sa necesite prezenta in acelasi loc a prestatorului si beneficiarului, respectiv concomitenta executiei si consumarii lor;

- serviciile turistice sunt inseparabile de persoana prestatorului, ele incetand sa existe in momentul in care se incheie actiunea acestuia;

- efectuarea serviciilor turistice presupune o pondere mare cu munca vie, mai mare decat in alte ramuri componente ale sectorului tertiar. Aceasta face ca in domeniul serviciilor turistice, patrunderea progresului tehnic sa se fac lent, cu eforturi mai mari fata de alte sectoare.

- serviciile turistice sunt intangibile, ceea ce creeaza o serie de avantaje in procesul distributiei, dar apar o serie de dificultati legate de vanzarea si promovarea produselor.

- caracterul dinamic al prestatiilor turistice care se manifesta in primul rand datorita caracterului lor variabil, flexibil in raport cu celelalte componente ale ofertei, dar si datorita sensibilitatii ridicate a serviciilor turistice la mutatiile intervenite in dezvoltarea economico-sociala, in schimbarile comportamentale ale consumatorului de turism;

- caracterul puternic sezonier al prestatiilor turistice determinat de oscilatiile cererii turistice, de concentrarea acesteia in anumite momente ale anului calendaristic.[2]

Din categoria trasaturilor specifice trebuie evidentiata, in primul rand, personalizarea serviciilor, particularizarea lor la nivelul grupului sau chiar al individului. Motivatiile foarte variate ale cererii, ca si comportamentul diferit al turistilor fata de fiecare componenta a prestatiei, conduc la realizarea unor servicii adaptate specificului fiecarui client. O asemenea individualizare este mai evidenta in situatia turistilor ce calatoresc pe cont propriu; in cazul formelor organizate ale turismului, particularizarea se intalneste la nivelul grupului.

Urmand indeaproape evolutia cererii, serviciile turistice se caracterizeaza si printr-o dinamica inalta. Acest lucru se datoreaza, in primul rand, caracterului lor variabil, flexibil in raport cu celelalte componente ale ofertei. Pe de alta parte, hipersensibilitatea lor la mutatiile intervenite in dezvoltarea economico-sociala, dar si la schimbarile comportamentale ale consumatorului, imprima serviciilor turistice ritmuri de crestere superioare evolutiei de ansamblu a turismului. Totodata, serviciile turistice manifesta si o puternica fluctuatie (variatie) sezoniara, rezultat al oscilatiilor cererii turistice, al concentrarii acesteia in anumite momente ale anului calendaristic.

Prestatia turistica se particularizeaza si prin complexitate; produsul turistic este rezultatul diferitelor combinatii intre elemente decurgand din conditiile naturale si antropice specifice fiecarei destinatii si serviciile furnizate de organizatori. Aceste elemente intra in proportii variate in alcatuirea produsului final, dupa cum unele dintre ele se pot substitui. Existenta unei multitudini de posibilitati de combinare si substituire ale elementelor consecutive ale ofertei turistice permite realizarea unei game largi de produse sporind astfel atractivitatea programelor si calitatea serviciilor.

O alta trasatura distinctiva a serviciilor turistice, determinata de continutul complex al acestora, este eterogenitatea; ea apare in relatie atat cu intreg sistemul serviciilor turistice, cat si cu fiecare in parte si este rezultatul dependentei acestora de dotarile materiale si persoana prestatorului.[3]

2. CLASIFICAREA SERVICIILOR TURISTICE

In linii mari, turismului ii sunt caracteristice doua categorii principale de servicii si anume: - serviciile legate de calatorie (voiajul);

- serviciile de sejur;

Calatoria turistica (voiajul) consta in deplasarea unei persoane (sau grup de persoane) din localitatea (tara) de resedinta in localitatea (statiunea) preferata ca destinatie pentru petrcerea timpului liber. Serviciile privind sejurul reprezinta, de fapt, un complex de servicii cu caracteristici eterogene, incluzand ca elemente principale o serie de prestatii legate de cazare, alimentatie, odihna, petrecerea agreabila a timpului liber (agrement, distractii etc.). La toate acestea se mai adauga o serie de servicii cu caracter special, solicitate de anumite categorii de turisti, decurgand din motivatia principala a calatoriilor turistice (de exemplu, tratamente balneo-medicale).

In functie de cele mentionate mai sus, un prim criteriu de clasificare a serviciilor turistice ar fi in functie de structura serviciilor oferite. Din acest punct de vedere, distingem:

servicii pentru pregatirea consumului turistic, legate de organizarea calatoriilor, publicitate, informarea clientelei, elaborarea programelor de calatorie pe diferite itinerarii, editarea ghidurilor si hartilor turistice, rezervarea serviciilor pe itinerariile solicitate, procurarea documentelor de calatorie, obtinerea vizelor turistice etc. ;

servicii de baza in care includem

a) serviciile de transport turistic (in cazul in care turistii solicita agentilor de voiaj sa le asigure asemenea servicii de transport)

b) servicii hoteliere care constau in crearea conditiilor pentru innoptarea turistilor in diferite    forme de cazare la nivelul de confort solicitat, inclusiv serviciile auxiliare prestate in unitatile de de cazare;

c) servicii de alimentatie in restaurante, cantine, snack-baruri, cofetarii, braserii etc.   

servicii complementare sunt cele prestate pentru asigurarea petrecerii agreabile a timpului liberal turistilor, constand in agrement, distractii, sport, excursii, manifestari cultural-artistice, inchirieri de autoturisme si materiale sportive etc.

- servicii cu caracter special ca de exemplu tratamente balneo-medicale, servicii pentru turismul de congrese (translatori, xeroxuri), pentru actiunile de vanatoare si pescuit sportiv s.a.

- servicii nespecifice precum cele de reparatii si intretinere, telecomunicatii, posta, schimb valutar, diferite comisioane etc. . Le numim nespecifice pentru ca pe de o parte din ele pot beneficia si alte categorii de populatie care nu intrunesc calitatea de turisti.

Un alt criteriu de clasificare a serviciilor tine seama de forma in care se manifesta cererea si momentul in care se realizeaza comercializarea produsului turistic.

Dupa acest criteriu se disting:

- cererea ferma de servicii turistice care, de regula, se manifesta anterior calatoriei turistice. Este vorba de cererea care apare in localitatea de resedinta a turistului, in momentul perfectarii unui aranjament turistic oferit de agentiile de voiaj, prestarea lor, respectiv consumul, urmand sa fie decalat in timp si spatiu, la termenele si in conditiile convenite;

- cererea spontana de servicii turistice concretizata in momentul in care turistul, ajuns la locul de destinatie, vine in contact cu oferta de servicii prezentata de organizatori.

Se intelege ca, daca cererea ferma, formulata anterior, este o caracteristica esentiala a formelor organizate de turism (intr-o masura oarecare si formelor de turism semiorganizat), cererea spontana este caracteristica fluxurilor de turism neorganizat, adica turismului pe cont propriu, unde turistii solicita pe loc serviciile necesare. Fireste, anumite elemente ale cererii spontane se manifesta si in cazul turismului organizat si semiorganizat. In contact cu posibilitatile de agrement si de distractie oferite la destinatie, care nu sunt componente ale aranjamentelor perfectate, turistii recurg adesea la o serie de servicii pe durata sejurului in functie si de posibilitatile lor financiare.[4]

Una din clasificarile mai putin cunoscute, dar prezentand interes pentru munca organizatorilor de turism, grupeaza serviciile turistice din punct de vedere al modalitatilor de achitare a tarifelor percepute pentru aceste servicii. Astfel, potrivit acestui criteriu distingem: servicii turistice cu plata si servicii turistice gratuite. Din prima categorie fac parte serviciile achitate anticipat, serviciile achitate in momentul consumatiei, serviciile cu plata in rate si serviciile achitate ulterior consumatiei (cum ar fi cele platite prin serviciul cartilor de credit). Cat priveste ultima categorie , putem vorbi de unele servicii aparent gratuite (de exemplu, serviciile oferite de unele hoteluri clientelei lor pentru folosirea unor instalatii de agrement, pentru transferul bagajelor in camera) si servicii absolut gratuite, suportate prin cheltuielile generale ale organizatorilor de turism si prestate in scopul sporirii gradului de atractivitate a unor statiuni sau obiective turistice, cum ar fi serviciile de informare turistica generala, de intermediere a unor servicii, de relatii publice etc.

Ratiunea unei asemenea clasificari rezida in conditiile specifice ale activitatii turistice si urmareste delimitarea decalajului in timp si in spatiu dintre cererea turistica ferma, care in cazul turismului organizat comporta achitarea anticipata - integral sau partial - a tarifelor percepute pentru aranjamentele perfectate si consumul turistic propriu-zis, prevazut a se realiza ulterior, la destinatia prevazuta. Serviciile gratuite, asa cum mentionam mai sus, urmaresc scopuri promotionale si stimularea consumului turistic. Poate fi citat in acest context, sistemul practicat de unele unitati de alimentatie publica care ofera o consumatie nelimitata de mancaruri in schimbul unui tarif global, consumul de bauturi stimulat prin aceste mancaruri fiind taxat separat. Practica a demonstrat ca, in afara unor cazuri cu totul exceptionale, costul consumului mediu se situeaza sub limita baremului stabilit pentru asa-numita "consumatie nelimitata". Dar, alaturi de formele aratate, mai pot fi si alte facilitati. De pilda, unele unitati turistice ofera unele abonamente gratuite pentru transporturile montane pe cablu, scutiri de taxa de viza pentru copiii in varsta pana la 14 ani, cazare gratuita copiilor turisilor familisti, cursuri gratuite pentru practicarea unor sporturi, oferirea unui sejur suplimentar gratuit pentru turistii care perfecteaza aranjamente de vacanta in perioadele de extrasezon (a treia saptamana gratuita peste 14 zile platite), oferirea unor cadouri, artizanat s.a.

3.CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR TIPURI DE SERVICII TURISTICE

3.1.SERVICIILE TURISTICE DE CAZARE

Turismul se poate dezvolta satisfacator numai in situatia in care exista suficiente posibilitati pentru odihna si cazarea vizitatorilor. De aceea, dintre serviciile turistice de baza, serviciile hoteliere conditioneaza in cel mai inalt grad volumul activitatii turistice, desi anumite categorii de vizitatori nu recurg intotdeauna la serviciile obiectivelor de cazare, fiind gazduiti de rude, prieteni, cunoscuti, altii innopteaza in propriile mijloace de transport (masini, rulote, corturi). Ponderea acestor categorii de turisti poate sa influenteze uneori destul de semnificativ coeficientii capacitatilor de cazare luate in evidenta localitatilor de destinatie turistica.

Tabelul 1.

Hotelurile franceze omologate pe categorii de confort

(la 1 ianuarie 1989)

Sursa: Postelnicu, G., Economia turismului; Universitatea crestina "Dimitrie Cantemir", Cluj Napoca 1996, pag. 107.

Capacitatile de cazare cuprind totalitatea formelor capabile de gazduire (innoptare) cum sunt: hoteluri, moteluri, hanuri, cabane, popasuri turistice, vile, sate de vacanta, camine, campinguri, casute, tabere de vacanta etc., care asigura odihna turistilor pe o anumita durata de timp, in baza unor tarife determinate. In practica turistica internationala se cunosc mai multe criterii de clasificare a obiectivelor de cazare. Astfel, dupa structura retelei de cazare pot fi distinse forme de cazare de baza (hotelul, motelul, hanul turistic, vila) si forme complementare de cazare (popasul turistic, satul de vacanta, camine) care se folosesc acolo unde statiunea nu dispune de o retea de baza suficienta. Daca luam in considerare categoria de confort a obiectivelor de cazare atunci se poate vorbi de categoria I-a, a II-a, a III-a, a IV-a si de lux, sau hoteluri cu o stea, doua stele, trei stele, patru stele si cinci stele (de lux).

La toate acestea se mai adaugau 4665 locuri in tabere de copii si 1593 locuri in hanuri neclasificate.

Dupa cum se poate vedea, cea mai mare parte a locurilor de cazare erau distribuite in unitati de o stea, doua sau cel mult trei stele. Drept urmare, tocmai in aceste categorii de confort s-au inregistrat si numarul cel mai mare de innoptari.

Cat priveste situatia distribuirii capacitatii de cazare turistica din Romania pe categorii de confort situatia in anul 1993 se prezenta astfel:

Tabelul 2.

Sursa: Postelnicu, G., Economia turismului; Universitatea crestina "Dimitrie Cantemir", Cluj Napoca 1996, pag. 107.

Merita retinut faptul ca, pe plan mondial, nu exista un sistem unitar de incadrare in diferite categorii de confort a obiectivelor de cazare. In consecinta, continutul categoriilor de confort difera de la o tara la alta, in functie de reglementarile elaborate de tara respectiva. De exemplu, in Elvetia se utilizeaza o clasificare proprie care ia in considerare numai nivelul tarifelor practicate. In alte tari, pe langa clasificarile oficiale se utilizeaza, in paralel diferite clasificari semioficiale ale agentiilor de voiaj care scot in evidenta un numar limitat de obiective cu un standard constant superior al serviciilor. In acest sens, poate fi mentionata reteaua hoteliera GOLDEN TULIP (laleaua de aur) din Olanda, care include cele mai reprezentative unitati unde se garanteaza servicii la un inalt nivel calitativ.

Clasificarea pe stele are ca scop prioritar protectia turistilor, fiind o forma de prezentare sintetica a nivelului de confort si a calitatii serviciilor prestate. Totodata, sistemul de clasificare faciliteaza relatiile contractuale dintre prestatorii si beneficiarii de servicii din domeniul turismului.

La noi in tara, in conditiile specifice ale perioadei de trecere spre economia de piata, caracterizata prin patrunderea in turism a numerosi agenti economici, multi dintre ei provenind din alte sfere de activitate, s-a impus aplicarea unor norme riguroase de clasificare dupa gradul de confort, care sa tina seama atat de practicile in vigoare de pe pietele statelor trimitatoare de turisti, cat, mai ales, din tarile care reprezinta concurenta directa pentru Romania. In consecinta, problemele acestea au fost reglementate prin Hotararea Guvernamentala nr.114 din 27 februarie 1995.

In conformitate cu aceasta H.G. toate structurile de primire turistica, indiferent de forma de organizare si de proprietate, se clasifica pe stele si categorii in functie de:

caracteristicile constructive;

calitatea dotarilor;

calitatea serviciilor prestate.

Prin structuri de primire turistica se inteleg orice constructii si amenajari turistice destinate prin proiectare si executie cazarii si servirii mesei turistilor, impreuna cu serviciile aferente.

Clasificarea structurilor de primire turistica se face de catre Ministerul Turismului prin certificat de clasificare in termen de 60 de zile de la data inregistrarii cererii agentului economic. In cazul in care s-au modificat conditiile care au stat la baza acordarii clasificarii, agentul economic este obligat sa solicite reclasificarea structurii de primire in cauza, in termen de 30 de zile de la data aparitiei modificarilor.

De regula, insemnele privind numarul de stele sau categoria de clasificare se expun la loc vizibil, in exteriorul unitatii, pentru a fi cunoscute de turisti. Drept urmare, constituie contraventie si se pedepseste conform legilor in vigoare nerespectarea criteriilor care au stat la baza acordarii numarului de stele, sau inscrierea unor informatii false privind categoria de clasificare in materialele de publicitate.

Majoritatea clasificarilor au, totusi, un element comun si anume ele urmaresc gruparea unitatilor de cazare in categorii mai mult sau mai putin omogene, care ofera conditii apropiate de confort. Acestei categorii standard de confort i-a fost atribuita gruparea pe stele distinctive (cinci stele desemnand maximum de distinctie). Din acest punct de vedere, determinarea categoriilor de confort ale obiectivelor existente de cazare, precum si a celor ce vor fi realizate in viitor, constituie una din problemele importante care cad in atributiile Ministerului Turismului de la noi din tara. Deocamdata, majoritatea hotelurilor existente nu depasesc conditia de doua stele. Probabil prin modernizarea unora si constructia altora vom inregistra si alte categorii, mergand pana la cinci stele de lux, incadrate in reteaua hotelurilor internationale.

Tabelul 3.

Primele 10 retete hoteliere internationale si numarul lor de camere

Sursa: Postelnicu, G., Economia turismului; Universitatea crestina

"Dimitrie Cantemir", Cluj Napoca 1996, pag. 112.

Hotelurile care reusesc sa intre in aceste retele binecunoscute pe plan international se bucura de o serie de avantaje ce decurg din notorietatea excelentelor performante inregistrate de unitatile respective de cazare, de localizarea lor in spatiul unor intense circuite turistice, de utilizarea numelui comun cu o rezonanta deosebita pentru client si binenteles de competenta manageriala si gestionara.

Dupa cum se stie, loialitatea in turism este dificil de stabilit. O serie de studii efectuate pana acum ne arata ca tocmai turistii care au acumulat o anumita experienta sunt dispusi sa incerce si alte trasee. Curiozitatea ii indeamna sa calatoreasca spre alte localitati, sa foloseasca noi linii aeriene si sa recurga la serviciile unor hoteluri noi. In acest context, denumirea hotelului, precum si reteaua hoteliera din care face parte au un rol foarte important in decizia turistului.

Intr-adevar, firma il ajuta:

sa identifice usor produsul sau serviciul turistic;

sa recunoasca o anumita calitate, aceasta identificandu-se cu imaginea firmei;

sa faca anumite comparatii in ceea ce priveste preturile practicate;

sa diminueze riscurile, fiecare retea hoteliera bucurandu-se de un anumit prestigiu.

Pe de alta parte, denumirea retelei constituie un element cheie in marketingul firmei, fiind pe larg utilizata in procesul de patrundere pe noi piete si de atragere a unor noi grupuri de consumatori. Oricum, insa, simbolurile adoptate trebuie sa fie cat mai simple, usor identificabile, deci, fara a fi generatoare de confuzii. Deoarece firmele turistice opereaza intr-un mediu dinamic, denumirile alese trebuie sa contina elemente de permanenta, schimbarile prea dese nefiind indicate.

In functie de perioada de folosire a obiectivelor de cazare, acestea pot avea o activitate permanenta (in cazul in care functioneaza fara intrerupere in tot cursul anului) sau sezoniera in cazul in care se impune intreruperea temporara a activitatii in anumite perioade de extrasezon. Trebuie retinut faptul ca, in mod paradoxal, obiectivele cu activitate sezoniera inregistreaza sejururi medii mai lungi, in comparatie cu cele ce au o activitate permanenta (exceptie fac, totusi hotelurile sanatorii). Obiectivele care inregistreaza sejururi scurte (uneori numai pentru o innoptare) sau de tranzit se mai numesc si hoteluri terminale, deoarece sunt situate in vecinatatea sau chiar in incinta aerogarilor, porturilor, garilor etc.

Anumite obiective de cazare sunt concepute pentru a servi aproape exclusiv anumite forme de turism. Drept urmare, ele dispun de o anumita dotare, iar functionalitatea lor corespunde nevoilor de consum ale unei categorii determinate de clientela. De exemplu, motelul, amplasat de-a lungul principalelor autostrazi a aparut in urma dezvoltarii turismului automobilistic, fiind adaptate pentru sejururi scurte. Sau rotelurile (hotelurile rulante) utilizate in formele turismului de circuit, unde autocarele (supraetajate) permit transformarea fotoliilor situate in partea inferioara in paturi. La fel procedeaza si flotelurile (floating hotels) si boatelurile (boats hotels) care reprezinta obiective de cazare plutitoare, ancorate sau cu posibilitati de deplasare. In fine, pe un plan superior se situeaza complexele turistice care definesc o urbanistica relativ independenta, situate intr-o zona atragatoare, constituite din mijloace de cazare si dotari de infrastructura capabile sa satisfaca o gama larga de servicii turistice.

Capacitatea de primire a unui obiectiv de cazare ramane, pana la urma, elementul decisiv al asigurarii serviciilor hoteliere. Din acest punct de vedere, sunt considerate unitati mici cele cu pana la 40 de locuri de cazare, mijlocii intre 200 - 400 locuri si mari, de tipul complexelor turistice, cu peste 1000 de locuri. Media mondiala se situeaza in jurul cifrei de 500 de locuri de cazare, ceea ce poate justifica o activitate rentabila, chiar si in conditii de fluctuatie a turistilor.

Care sunt principalele tendinte ale dezvoltarii in perspectiva a industriei hoteliere?

In primul rand, dupa toate probabilitatile, hotelul va ramane cu o pondere mai mare in cadrul mijloacelor de cazare, in ciuda tendintei manifestata pe plan mondial de reducere a gradului de ocupare. Ele se vor adapta mai bine diferitelor categorii de clientela si diferitelor forme de turism. De pilda, tinand cont de ritmurile de crestere mai lente in perspectiva a formelor turismului de lux, in comparatie cu cresterea mai rapida a turismului de grup, dimensiunile si structura noilor capacitati vor fi modelate dupa cerintele clientelei, oferind, pe langa serviciile clasice, tot mai multe servicii turistice complementare. In aceasta privinta este destul de sugestiva o statistica facuta in Franta in anul 1995 din care rezulta ca 63% dintre francezi n-au frecventat niciodata un hotel de lux. Un francez din doi era gata sa plateasca 100 de franci pentru o camera, dar numai 36% acceptau sa plateasca 150 de franci pentru o camera. De aici se desprindea concluzia ca hotelurile de 2, 3, 4 stele raspundeau cel mai bine trebuintelor unui mare numar de francezi. Acesta este motivul pentru care, in multe tari s-au inmultit hotelurile de categorie medie, hotelurile - pensiune, hotelurile familiale, cu clientii casei, ale caror gusturi si preferinte sunt cunoscute. S-a dezvoltat mult turismul montan si rural, cu dotari si amenajari minime, dar foarte variate din punct de vedere arhitectural. Toate acestea mai sunt denumite in unele studii de specialitate si parahotelarie, cu un numar apreciabil de locuri si cu o mare capacitate de adaptare la puterea de cumparare a populatiei, indeosebi a categoriilor ce fac parte din varsta a treia in totalul populatiei va creste in anul 2000 la 2%, iar in 2020 la 24%, fata de numai 17% cat reprezenta in anul 1980. Aceste persoane prefera sa locuiasca in case mai retrase, de regula in mediul rural, departe de freamatul marilor orase.

Servciile oferite de obiectivele de cazare, indiferent de gradul lor de confort, reprezinta un element decisiv pentru asigurarea unor conditii confortabile de sejur ale turistilor. S-a calculat ca mai mult de jumatate din timpul concediului unui turist este petrecut in incinta obiectivelor de cazare.

Prin diversitatea lor si continutul extrem de eterogen aceste servicii nu pot fi separate decat in mod arbitrar de serviciile propriu-zise de cazare. Ele intervin, practic, in orice moment pentru satisfacerea preferintelor clientelei, interferandu-se cu indeplinirea celorlalte functii ale industriei hoteliere. Serviciile obligatorii constituie componente organice ale standardelor de servicii minimale pentru fiecare obiectiv de cazare, incepand cu transportarea bagajelor in camera clientului si terminand cu dotarea camerelor cu inventar corespunzator. In functie de anumite preferinte de ordin personal, receptiile hotelurilor pun la dispozitia clientilor o serie de obiective de inventar complementar, care, de regula, nu intra in inventarul standard al camerelor (de exemplu, perne suplimentare, paturi suplimentare, termosuri cu apa fierbinte, aparatura pentru gimnastica de camera, vase pentru pastrarea florilor, cantare pentru controlul greutatii corporale s.a.m.d.). Facand abstractie de aceste elemente, hotelurile pun la dispozitia turistilor o mare varietate de servicii complementare care vin sa intregeasca gradul de atractivitate a obiectivului de cazare in cauza si sa-l individualizeze fata de alte unitati hoteliere cu functii similare.

Din randul acestor servicii complementare se disting cele legate de informatii cu caracter turistic sau de orice alta natura cum ar fi: programele obiectivelor culturale (muzee, expozitii, saloane de arta, case memoriale), programele manifestarilor sportive, programele unitatilor care presteaza servicii de agrement, obiectivele de interes turistic din zonele invecinate, orariile curselor mijloacelor de transport urban, interurban si international, formalitatile de prelungire a vizelor, formalitatile vamale etc. Toate serviciile de informare fac parte, pe un plan mai larg, din campaniile de propaganda turistica generala, campanii sustinute de o intensa publicitate prin intermediul unor pliante, prospecte, programe, trasee turistice, harti turistice s.a.

O serie de servicii complementare, prin natura lor, se asociaza cu serviciile de cazare propriu-zisa. Ne referim la serviciile de posta si telecomunicatii (primirea si distribuirea in hotel a corespondentei sosite pe adresa turistilor, servicii de telefon, faxuri, primirea unor mesaje), pastrarea temporara in camerele de bagaje a unor obiecte, servicii de schimb valutar, spalatul si calcatul lenjeriei, ateliere de reparatii, servirea in camera clientului a unor comenzi individuale de preparate culinare si bauturi (service-room), servirea micului dejun in camera clientului, dotarea camerelor sau etajelor cu frigidere, rezervarea de locuri in unele restaurante locale, trezirea la orele indicate de client s.a.m.d. In mai toate cazurile administratiile hotelurilor pun la dispozitia clientilor lor o serie de obiective prin inchiriere cum ar fi: umbrele, binocluri, televizoare, magnetofoane, masini de scris, ustensile pentru pescuit, sezloguri, biciclete, sahuri etc. Un loc aparte il detin unele servicii mijlocite de congrese, conferinte, simpozioane. Cu acest prilej, la nivelul hotelurilor se asigura servicii de secretariat, de translatori, de tiparire si multiplicare a unor documente, asigurarea unor sali de receptie, chemarea taxiurilor, curieri, aparate de filmat si fotografiat, autoturisme, stenografe, mijlocirea asistentei medicale si servicii pentru supravegherea copiilor (daca este cazul). In multe hoteluri functioneaza saloane de cosmetica, saune, piscine acoperite, sali de gimnastica medicala supravegheate de instructori, sali de jocuri distractive (biliard, popice, jocuri mecanice), parcaje acoperite rezervate absolut clientilor s.a.

Calitatea serviciilor de cazare poate fi de cel putin doua feluri: intrinseca si relationala.

Calitatea intrinseca se remarca pe alte doua planuri si anume: material si uman.

In ceea ce priveste latura materiala se disting cinci tipuri de norme:

-legate de tipul sau modelul materialului furnizat (dusul, ventilatorul, televizorul, video-ul, radioul etc. trebuie sa fie in pas cu tehnica, sa nu fie prezentate modele vechi, vetuste, depasite de timp si uzate total din punct de vedere moral);

-legate de reinoirea aparaturii (un aparat de radio poate sa fie in prefecta stare de functionare, dar pentru client el sa para devalorizat, desuet);

-norme legate de intretinerea inventarului (starea de igrasie, prize defecte, mochete si covoare patate s.a. pe care un client le poate interpreta ca disfunctionalitati provocate fie de insuficienta personalului de intretinere, urmare a unui efort de economie care se traduce ca un afront la adresa consumatorului, fie ca incompetenta manageriala, ca neglijenta);

-norme legate de igiena (dezinfectia grupurilor sanitare, a bailor, curatenia in camere si in salile de masa);

-norme de securitate (prezenta extinctoarelor, a scarilor de acces si de evacuare in caz de sinistru s.a.).

Cat priveste celalalt criteriu - uman - aici numarul angajatilor ce revine la o camera constituie un parametru determinant al gradului de confort (de lux) al unui hotel.

O unitate de cazare poate sa fie apreciata pentru calitatea serviciilor sale, dar mai ales pentru permanenta calitatii prestatiilor ei. Acest lucru nu exclude nicidecum dezvoltarea capacitatii ei de adaptare la o cerere particulara ivita pe parcurs.

In legatura cu asa-zisa calitate relationala aspectul cel mai important ramane relatia care se stabileste intre prestatorul de serviciu de cazare si client. Aceasta relatie se rasfrange direct asupra atitudinii ulterioare a clientului si anume de respingere sau de incredere. Desigur, nu se pot da retete unice de comportament. Situatia va diferi foarte mult de la caz la caz, in functie de gradul de pregatire profesionala si de cultura a personalului.

3.2. SERVICIILE TURISTICE DE ALIMENTATIE

In conditiile in care turismul modern capata dimensiuni din ce in ce mai mari, o problema deosebit de importanta cu care se confrunta in tot mai mare masura industria hoteliera este asigurarea unor servicii ireprosabile turistilor. Privit pe un plan foarte larg, comportamentul clientelei turistice nu se deosebeste prea mult de cel pe care il are la resedinta sa permanenta. Cu toate acestea, in timpul vacantelor turistii solicita conditii superioare de confort, indeosebi pentru serviciile de alimentatie, conditii traduse in practica printr-o ambianta placuta a salilor de consumatie, printr-o oferta diversificata si calitativ superioara, printr-o servire prompta si ireprosabila. Traditional, meniu-ul unui restaurant este relativ lung, permitand clientului sa gaseasca si sa aleaga ceea ce doreste. Din pacate, o astfel de optiune (pentru o lista lunga) prezinta si unele inconveniente. Adeseori, o lista prea lunga pune clientul in incurcatura. Obisnuit fiind cu un numar restrans de preparate, pentru moment el nu stie ce sa aleaga, pare nehotarat si mareste timpul de asteptare.

Totodata, o lista prea lunga prezinta unele inconveniente si pentru producator. El va trebui sa dispuna de un stoc important de materii prime pe care sa le conserve o perioada de timp mai indelungata in ciuda progreselor tehnice inregistrate in acest domeniu: congelare, conservare sub vid, calitatea produselor nu se amelioreaza. In plus, o asemenea optiune obliga personalul care lucreaza in bucatariile restaurantelor sa mentina un numar mare de preparate diferite. Aceasta comporta un personal numeros, ceea ce depaseste posibilitatile unui restaurant de talie mai modesta. De asemenea, in cazul listelor lungi, unele dereglari produse de rupturi de stoc, erori de management risca sa accentueze dificultatile economice ale unitatii in cauza.

Fireste, in unele circumstante, este posibila mentinerea unor liste lungi de preparate daca restaurantul dispune de un amplasament foarte bun (pozitia sau vadul comercial), cu o clientela numeroasa si cu o baza materiala de coservare si preparare care sa nu-i creeze probleme. Uneori, poate fi alcatuita o lista relativ lunga de preparate care rezulta din combinarea unui numar mic de produse de baza. Este cazul, in general, al restaurantelor chinezesti care din combinarea a trei-patru produse de baza (carne, legume, sosuri si condimente) reusesc sa ofere 27-30 de platouri diferite. Alteori, avand in vedere ambiguitatea clientului, chiar conservatorismul lui, se recomanda ca pe listele de preparate sa se conserve un numar restrans de specialisti, restul urmand sa completeze oferta zilnica, mareu alta, in functie de legumele si fructele de sezon.

Totusi, asigurarea diversificarii preparatelor culinare in conditii de competitivitate cere un volum mare de munca, consumat in procesele de pregatire si servire a lor. La toate acestea se mai adauga si faptul ca, in unele perioade, se inregistreaza fluctuatii mari de clientela (nu numai in sezon, dar si in cursul uneia si aceleiasi zile). In asemenea imprejurari, aglomerarile ce se creaza prelungeste timpul de asteptare, pana la primirea comenzilor si apoi pana la executarea lor. Toate acestea fac din satisfacerea preferintelor alimentare ale clientelei turistice o problema foarte complexa, cu atat mai mult cu cat comportamentul consumatorilor potentiali ramane foarte individualizat (gusturi personale, regimul alimentar preferat, regimuri dietetice, impulsuri de moment dictate de senzatia de foame etc.).

Pentru a face fata la aceasta cerere considerabila, paralel cu preocuparile de reducecre a nivelului cheltuielilor si de folosire rationala a fortei de munca, in ultimul timp s-au extins foarte mult procesele de industrializare a productiei de preparate culinare, cunoscute in literatura de specialitate sub denumirea de catering industrial.

Industrializarea productiei de preparate culinare se manifesta ca o tendinta in toate tarile care se confrunta cu o crestere considerabila a fluxurilor turistice si a cererii de consum prin unitatile de alimentatie publica. Producerea pe cale industriala a preparatelor culinare destinate unitatilor de alimentatie publica, prin concentrarea productiei in bucatarii mari, este considerata, in prezent, ca o solutie foarte eficienta pentru a rezolva problemele cu care se confrunta unitatile turistice.

Sistemul de catering s-a extins destul de repede prin crearea unor intreprinderi specializate in productia si distributia preparatelor culinare. El cuprinde o gama larga de sortimente culinare, incepand cu materiile prime prelucrate primar (legume curatate, carne transata, portionata), trecand prin semipreparate tip "gospodina" si terminand cu produsele finite, gata pentru consum. Un exemplu sugestiv al dezvoltarii cateringului il ofera alimentatia pasagerilor transportati de companiile aeriene. Spatiile reduse de la bordul avioanelor de pasageri, greutatea limitata a incarcaturilor si baza materiala redusa de pregatire a preparatelor a impus pregatirea prealabila a unor mancaruri la sol.

In cadrul sistemului cateringului industrial functiile de aprovizionare cu materii prime, pregatirea si transformarea lor in preparate finite sunt complet separate de acelea de servire si desfacere. Aceasta inseamna ca o bucatarie centralizata, de mari proportii, aprovizioneaza un numar mare de unitati de alimentatie publica, fara a mai fi nevoie ca acestea sa-si organizeze propria productie. Ramane ca acestea sa-si puna la punct depozitarea stoccurilor tampon (pentru asigurarea continuitatii intre doua aprovizionari) si sa asigure conditiile de reincalzire a preparatelor primite, in functie de cerintele consumatorilor. In acest caz, centrul de greutate al activitatilor de alimentatie publica se limiteaza la prezentarea si desfacerea preparatelor culinare, ramanand ca un numar restrans de sortimente sa fie gatite pe loc (salate, minuturi s.a.). Deoarece intre locul de producere a mancarurilor (fabrica de catering) si locul de consum ( unitatea de alimentatie publica) intervine o separare in timp si spatiu, devine necesara rezolvarea unui complex de masuri legate de ambalarea preapratelor, stocarea si conservarea lor, transportul si in final convertirea in vederea consumarii.

Ambalarea in portii individuale tinde sa aiba o larga raspandire datorita avantajelor pe care le ofera: rapiditate in desfacere, respectarea gramajelor standard, conservabilitate mai indelungata s.a. Tehnologiile actuale permit confectionarea unei mari varietati de ambalaje sub forma de pungi din plastic, cutii, farfurioare, folie de aluminiu, carton caserat, in asa fel incat ele sa indeplineasca o serie de conditii privind impermeabilitatea la apa, aer si vapori, rezistenta la temperaturile ridicate, transport si depozitare. Ca urmare a practicarii acestui sistem, a devenit posibila diversificarea formelor de servire a turistilor, mult mai rapide si eficiente. In acest sens, au aparut noi tipuri de unitati cum ar fi snak-barul, bistro-ul, drugstore, restoroute s.a. mai bine adaptate la cerintele diferitelor grupuri de clientela. De asemenea, in cadrul sistemelor moderne de comercializare in alimentatia publica se regasesc cu autoservire si cel de tip "fast-food", ultimul fiind foarte raspandit in gari, aerogari, porturi si de-a lungul autostrazilor unde este practicat in mai multe variante de organizare (drive-in, eat-in, take-home), fiind o forma perfect adaptata la cerintele automobilistilor. Pentru turism aplicarea sistemului cateringului prezinta o serie de avantaje care nu pot fi trecute cu vederea. Dintre acestea amintim: reducerea numarului de personal si a sezonalitatii in utilizarea fortei de munca in bucatarii; largirea gamei de sortimente oferite si castigarea unei anumite independente fata de sezonalitatea unor materii prime; stisfacerea mai deplina a cererii de consum a turistilor, mai ales in perioadele de varf de sezon; asigurarea unei calitati superioare a preparatelor, cu deosebire sub aspect organoleptic, nutritional si igienico-sanitar; reducerea pierderilor datorate fluctuatiei cererii de consum; reducerea suprafetelor bucatariilor cu 40-60%, suprafetele ramase libere putand sa ia alte destinatii;[8]

3.3. AGREMENTUL SI SERVICIILE TURISTICE COMPLEMENTARE

Acest gen de servicii urmareste asigurarea petrecerii agreabile a timpului liber al turistilor. Pentru a oferi turistului satisfactiile dorite si pentru a asigura cresterea incasarilor din activitatile de prestatii de servicii, organizatorii pot oferi o gama foarte variata de servicii complementare. Acestea, prin atractivitatea lor trebuie sa-l determine pe turist la o reorientare rapida si nefortata a cererii sale spre o serie de servicii recreative, fara a leza interesele majore urmarite de el intr-o vacanta sau sejur. Din multitudinea de posibilitati de servicii complementare avem in vedere in primul rand pe cele culturale, sportive, de agrement, recreative s.a. Se stie ca, ambianta calatoriilor turistice si a vacantelor creste pe masura ce turistul reuseste sa-si largeasca orizontul cultural, sa cunoasca mai bine istoria si geografia unei tari, a unei zone, oras sau statiune, sa se deprinda, practic fara efort, cu traditiile si obiceiurile populatiei cu care vine in contact. In aceasta privinta, o mare influenta o exercita participarea la spectacole (teatru, opera, recitaluri, concerte), la spectacole folclorice, la spectacole evocative de sunet si lumina, reuseste sa viziteze cele mai reprezentative muzee, case memoriale, galerii de arta, obiective istorice (castele), gradini botanice, parcuri, rezervatii naturale, sa se intalneasca, chiar si pentru putin timp, cu personalitati din domeniul culturii, artei si stiintei.

Activitatile recreative ale turistilor pot fi completate apoi cu cu cele mai diverse aspecte, individualizate de preocuparile turistilor, incepand cu serate, baluri, muzica de promenada in parcurile publice, vizite la restaurantele cu specific gastronomic, activitati de club, concursuri distractive dotate cu premii, concursuri de dans, de frumusete (miss-statiune), parada modei, carnavaluri, serbari ale florilor si terminand cu jocuri distractive de societate (domino, bridge, jocuri mecanice, popice, golf, focuri de tabara etc.).

Serviciile turistice cu caracter sportiv ocupa un loc extrem de important in cadrul activitatilor complementare. Ca si activitatile de agrement, activitatile sportive se desfatoara atat in interiorul unor obiective turistice (de exemplu gimnastica sportiva, culturismul) cat si in aer liber, reunind de la amatori si incepatori, pana la cantonamente si antrenamente organizate pentru sportivii avantajati sau de performanta. Enumerarea fie si exemplificativa a unor asemenea activitati cu caracter extrem de eterogen ne conduce la concluzia ca, in functie de posibilitatile locale si de formulele adoptate de prestatori, programele pot fi diferentiate considerabil. Este suficient sa amintim: echitatia (vacantele de calarie, inchirieri de cai si ponei pentru copii), inchirierile de trasuri, sanii, de barci, ambarcatiuni nautice, schiuri, programele de vanatoare si pescuit sportiv, participarea la unele competitii sportive importante s.a.[9]

3. SERVICIILE DE TRANSPORT TURISTIC

Circulatia turistica presupune deplasarea persoanelor spre locurile de destinatie a calatorilor. Drept urmare, fluxurile turistice implica derularea unui trafic turistic considerabil. In vederea derularii acestui trafic turistic se apeleaza la o gama variata de mijloace de transport: terestre, aeriene si navale. Adesea, deplasarea turistilor necesita folosirea combinata a mai multor mijloace de transport, in functie de distanta pana la locul de destinatie, de caracteristicile itinerariilor alese, de starea cailor de comunicatie, de intensitatea si sezonalitatea circulatiei turistice si competitivitatea tarifelor practicate.

Timpul liber de care dispune un turist pentru efectuarea unei calatorii este alcatuit din doua elemente si anume: timpul cheltuit pentru deplasare pana la destinatie (t) si durata sejurului (S). Deci, putem scrie:

T = t + S

In functie de formele de turism practicate, de distantele parcurse si viteza de deplasare, componenta "t" poate afecta sensibil bugetul total de timp liber al turistului. Astfel, daca timpul de deplasare este mare, atunci sejurul devine minim. De aici decurg o serie de consecinte, dintre care cea mai importanta este decizia turistului de a alege un mijloc de transport sau altul. Fireste, aceasta decizie va fi mult influentata de fenomenul concurentei intre posesorii diferitelor mijloace de transport, dar si de fenomenul complementaritatii, adica al inlocuirii unui mijloc de transport cu altul.

Transporturile turistice rutiere ocupa o pondere foarte mare in totalul mijloacelor de transport folosite. Ele se refera la autoturisme, autocare si microbuze. Autoturismele, sunt folosite, in general, pentru calatoriile turistice neorganizate (pe cont propriu) si semiorganizate. Celelalte, autocarele si microbuzele servesc pentru transporturile colective. Din punct de vedere al apartenentei lor, autoturismele folosite pot fi proprietate personala (in cea mai mare parte), sau proprietatea organizatorilor de turism, ori a unor intreprinderi specializate de transport, fiind inchiriate pentru o anumita persoana, cu sau fara sofer in sistemul "rent a car".

Din punct de vedere al rapiditatii, comoditatii si atractivitatii calatoriei (cu posibilitatea alegerii libere a diferitelor itinerare la venire si la plecare) nici un alt mijloc de transport nu poate sa satisfaca intr-o masura mai mare turistii pe cont propriu si semiorganizati ca automobilul. Alaturi de avantajul alegerii libere a itinerarului, automobilul permite un volum relativ mare de bagaje, orarii flexibile, posibilitati multiple de oprire, costul cel mai convenabil (in cazul transportarii a patru persoane) s.a.

Sigur, calatoria cu autoturismul nu este scutita de riscuri si dezavantaje. Statisticienii germani au calculat ca numarul persoanelor ranite in accidente de transport, de-a lungul unui an, se repartizeaza dupa cum urmeaza: 0,3% in autocare, 94% in automobile personale, 4,1% in trenuri si 1,6% in avion.[10]

Datorita frecventei tot mai mari a turistilor automobilisti, aceasta forma d deplasare turistica devine un factor foarte important al cererii turistice, careia trebuie sa i se opuna o oferta turistica de servicii corespunzatore. Turistul automobilist solicita ca pe sosele si autostrazi sa fie etalati toti factorii ofertei precum: statii de benzina, ateliere service cu depozite de piese auto, servicii mobile de asistenta tehnica, hanuri, moteluri, popasuri turistice, magazine cu marfuri specifice, birouri de schimb valutar, servicii sanitare, locuri de parcare etc. Se poate vorbi asadar de formarea unor puncte complexe de concentrare a ofertei turistice pe caile magistrale de circulatie.

Nu este nevoie sa mai demonstram faptul ca investitiile pentru constructia de sosele si autostrazi sunt foarte ridicate, foarte costisitoare. De aceea, investitiile facute in aceasta parte importanta a infrastructurii tehnice trebuie sa fie valorificate rational, astfel incat, sa fie amortizate cat mai rapid. Pentru aceasta, se poate recurge la plata directa a unor tarife pentru utilizarea autostrazilor.

Pentru a facilita circulatia turistica automobilistica organizatorii de turism si prestatorii de servicii trebuie sa se preocupe de diversificarea lor, in scopul de a veni in intampinarea dorintelor calatorilor. Astfel, agentiile de voiaj sau cluburile automobilistice pot organiza calatorii individuale sau de grup (package-tour) pe un itinerar fix, dinainte stabilit, cu servicii rezervate de cazare si demipensiune in toate orasele de etapa, sau pensiune completa pentru statiunile de pe litoral, tururi la alegere, dand posibilitatea turistului ce vine in tara noastra de a vizita, in functie de preferintele lui, anumite obiective turistice, aranjamente tip "FLY AND DRIVE" respectiv calatorii combinate avion/autoturism (cu transport aerian pana la aeroportul cel mai apropiat si apoi continuarea calatoriei cu autoturisme inchiriate), eliberarea de cupoane turistice pentru hoteluri (adica masa si cazare) fara o rezervare a locurilor la o data fixata si intr-un obiectiv de cazare anume, eliberarea de cupoane pentru campinguri, precum si o gama intreaga de servicii individualizate convenite in cadrul aranjamentelor. Dintre acestea se desprind serviciile de asistenta juridica si de asigurare in caz de accidente de circulatie.

Dupa transporturile rutiere (cu deosebire cele auto) transporturile aeriene dobandesc in turism o importanta tot mai mare, mai ales in fluxurile turistice internationale. De altfel, in viitorii zece ani calatoriile aeriene sunt proiectate sa creasca, la nivel mondial, intr-un ritm mediu anual de 5%. Principalii indicatori demografici, veniturile personale, precum si nivelul inalt al standardului de trai din statele dezvoltate ne indreptatesc sa credem ca un asemenea ritm va fi pe deplin realizabil.

Pentru unele tari, mai ales in cazul calatoriilor turistice la mari distante, transportul aerian constituie factorul principal. La factorul distanta mai trebuie adaugata cresterea capacitatii de transport a avioanelor moderne si a vitezei medii de croaziera, sporirea numarului de linii cu zboruri directe, concomitent cu cresterea frecventei zborurilor.

Daca inainte de cel de-al doilea razboi mondial aviatia civila era inzestrata cu aparate care nu depaseau viteza de 450 km/ora si nu se incumetau, decat rareori, sa acopere distante mai mari de 500 km, astazi noile aeronave parcurg fara escala 15 000 km avand la bord circa 800 de pasageri.[11]

Despre o reducere a tarifelor de transport nu poate fi vorba nicaieri in lume, fie din cauza costului carburantilor, fie datorita cheltuielilor de amortizare care trebuie acoperite indiferent de numarul pasagerilor transportati.

Mai mult decat atat, progresul tehnic actual presupune asigurarea, intr-un interval rational de timp, a valorii de inlocuire a navelor aeriene. Or, pentru a se asigura competitivitatea si atractivitatea necesara calatoriilor cu avionul, recuperarea valorii de inlocuire trebuie realizata intr-un termen mai scurt decat in alte sectoare de transport. In practica internationala, in conditiile folosirii aparatelor de zbor cu reactie, perioada de obsolenta (uzura fizica si morala) este situata la maxim 14 ani.

Tabelul nr.4

Varsta flotei principalelor companii aeriene in anul 1988

ani -

Sursa: Postelnicu, G., Economia turismului, Universitatea

crestina, "Dimitrie Cantemir", Cluj Napoca 1996, pag. 101.

De regula, transportul aerian al turistilor se realizeaza prin intermediul zborurilor pe cursele regulate de pasageri si prin zborurile efectuate la cerere (asa numitele chartere aeriene). Zborurile pe cursele regulate de pasageri sunt stabilite in prealabil, avand puncte de decolare si aterizare precise, fiind programate dupa orarii cunoscute dinainte. Acest tip de curse este folosit mai mult de turistii care calatoresc pe cont propriu (deci in mod neorganizat).

Oricum, insa, dincolo de obiectivele strategice urmarite de companiile aeriene, pentru operarea unei curse aeriene regulate este nevoie de un trafic permanent de pasageri, cu un numar suficient de mare de solicitanti, astfel incat sa fie posibila recuperarea cheltuielilor din veniturile incasate.

Desigur, ca orice agent economic si compania aeriana doreste sa-si maximizeze profitul. In vederea atingerii acestui obiectiv ea va urmari sa-si utilizeze la maximum capacitatea oferita spre vanzare, adica numarul de locuri, pe categorii de clase si tarife. In acest sens, in ultimul timp, am asistat la o continua diversificare a claselor de servicii. In general, clasele cu cel mai ridicat nivel al calitatii sunt "FIRST CLASS" si "BUSINESS CLASS", iar clasele ale caror servicii sunt mai restranse,avand un grad mai mic de confort, sunt cele de tip "ECONOMY", "BUGET" si "TOURIST". Fireste, aceste denumiri pot diferi de la o companie la alta, dar in esenta, ele au cam acelasi continut, cu mentiunea ca cea mai larga varietate de tarife este cea oferita de clasa "ECONOMY". Zborurile la cerere au loc atunci cand o persoana, o agentie de voiaj sau o intreprindere de turism inchiriaza partial sau integral capacitatea de transport a unui aparat de zbor, pentru o cursa sau mai multe curse. Se intelege ca, in cazul curselor regulate riscul comercial este suportat de companiile aeriene, pe cand in cazul curselor la cerere, acesta trece asupra celui ce inchiriaza (afretatorului). S-a demonstrat ca o cursa regulata este eficienta in conditiile realizarii unui coeficient de umplere de 30%, pe cand cursa de tip charter are nevoie de acoperirea a 80% din capacitate pentru a fi eficienta. Este adevarat ca la cursele charter se acorda uneoi reduceri de tarife, devenind mai avantajoase pentru turisti.

In cadrul curselor de tip charter exista mai multe forme de zboruri la cerere, dintre care semnalam pe cele mai importante:

a)        zborurile de tipul "totul inclus" (Inclusive tours sau I.T.) pregatite de un organizator de calatorii turistice, al caror tarif cuprinde transportul aerian, cazarea, alimentatia (totala sau partiala) si unele servicii la sol (transferuri, excursii etc.);

b)       zborurile separate (Separate Fares) cand o persoana fizica sau juridica inchiriaza capacitatea unui avion pentru a-i revine individual locurile publicului calator, costul neinclutand cazarea si nici altfel de servicii;

c) zborurile la cerere pentru voiaje forfetare cu "servicii consecutive" (tip back to back charter) care este si cea mai raspandita. De data aceasta cel ce inchiriaza aparatul de zbor o face pentru o serie de curse spre o anumita destinatie a vacantelor, asigurand transportul continuu al grupelor de turisti spre aceasta destinatie (de exemplu saptamanal). Evident, acest tip de cursa la cerere presupune o piata importanta, o intensitate mare a traficului.

Tabelul nr. 5.

Structura transportului aerian in 1975

(in %)

Sursa: Postelnicu,G., Economia turismului, Universitatea crestina "Dimitrie Cantemir", Cluj Napoca, 1996, pag. 10

d) Decomercializarea partiala a curselor regulate ("part charterul") caz in care o portiune din spatiul aeronaval este considerata cursa charter (vanzarea biletelor facandu-se in sistem charter) iar restul ramane in sistem obisnuit.

Pretul serviciilor la sol si transportul in sistem I.T. pot fi aplicate separat, cu conditia ca pretul transportului propriu-zis sa fie achitat in intregime inainte de inceperea calatoriei. Pentru cazare la hotel, excursii si alte aranjamente la sol, pasagerii I.T. primesc de la agentia de turism bonuri de schimb (vouchers). Din pacate, oamenii de afaceri nu prea pot beneficia de tarifele I.T. Dupa cum am vazut, in acest sistem biletele trebuie procurate printr-o agentie turistica, iar pasagerul care utilizeaza traficul I.T. trebuie sa foloseasca si serviciile oferite la sol, iar sejurul sa aiba o durata minima stabilita. Or, aceasta categorie de oameni de afaceri nu prea au timp de asa ceva. In plus, un aranjament tip I.T. consta dintr-o calatorie dus si intors (round trip) sau in circuit (circle tip), ceea ce, pentru un om de afaceri constituie un impediment.

Cu toate acestea, exista si aici unele solutii. De pilda, pot fi folosite cursele charter own-use (single entity) care sunt admise atunci cand o persoana fizica sau juridica inchiriaza un avion pentru uz propriu, cu scopul de a transporta persoane sau materiale. In acest caz, cel care inchiriaza spatiul de zbor nu-l poate comercializa. In egala masura mai pot fi folosite si alte forme. Amintim, in acest sens, cursele charter pentru studenti sau grupuri de studenti (study group charter). Avionul inchiriat poate transporta orice numar de grupuri cu conditia ca numarul minim de participanti intr-un grup sa fie de 40 iar varsta maxima a participantilor de 25 de ani. In aceeasi categorie se incadreaza si cursele charter pentru evenimente speciale (special event charter) de natura sociala, culturala, sportiva, profesionala, religioasa etc. Aceste curse pot opera numai spre tara unde are loc evenimentul special, iar durata sejurului este strans legata de durata evenimentului.

Societatile comerciale cu profil turistic trebuie sa cunoasca in amanuntime toate reglementarile cu caracter national si international privind acordarea drepturilor de operare a zborurilor cu scopuri turistice. Exista, in acest sens, o serie de libertati stabilite prin conferinte internationale (cum ar fi dreptul de survol, la tranzit, deci fara escala, dreptul la escala tehnica, de aprovizionare cu combustibil, fara scopuri comerciale si fara imbarcare si debarcare de pasageri) si o serie de restrictii (cum ar fi cele de rute obligatorii, capacitate).[12]

Transporturile turistice pe calea ferata s-au numarat printre pionierii prestatiilor de servicii turistice. Desi in transporturile turistice se manifesta, dupa cum am vazut, doua tendinte dominante - viteza si independenta - ceea ce da castig de cauza avionului si automobilului, totusi aceste mijloace de transport nu rezolva absolut toate problemele. Astfel, transporturile aeriene sunt dezavantajate de inconvenientele penetrarii in toate zonele de interes turistic.