CONCEPTUL DE INTREPRINZATOR SI EVOLUTIA ACESTUIA

1. Consideratii referitoare la conceptul de intreprinzator

Intotdeauna cand analizam intreprinderea mica si mijlocie, apare sinonimia intreprinzator-intreprindere, existand, mai ales in strategiile de inceput ale noii intreprinderi, o suprapunere aproape perfecta intre cele doua elemente. Acest fenomen are o insemnatate fundamentala in intelegerea comportamentului acestui tip de intreprindere. In procesul crearii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, intreprinzatorul este actorul principal, factorul activ si determinant.

Conceptul de intreprinzator reprezinta, in sens larg, numele dat in teoria economica proprietarului-manager al unei firme.

Penguin Economics Dictionary (1976), considera ca functiile intreprinzatorului sunt:

1. sa furnizeze, sa procure capitalul necesar firmei;

2. sa organizeze productia prin cumpararea si combinarea factorilor de productie;

3. sa-si asume riscul activitatilor respective, risc care creste inevitabil prin faptul ca resursele trebuie alocate productiei inainte ca productia obtinuta sa fie vanduta.

Consideram ca intreprinzatorului ii pot fi atribuite trei functii majore:

1. purtator de risc si incertitudine;

2. inovator;

3. conducator si organizator al intreprinderii.

Prima folosire a termenului de intreprinzator intr-un con­text economic este atribuita lui Richard Cantillion in lucrarea “Essai sur la nature de commerce en général” (1755).

Mergand pe linia evolutiei conceptului, urmatorul om de stiinta care aduce o contributie importanta in dezvoltarea con­ceptului de intreprinzator este Jean Baptiste Say. Mai mult, Jean Baptiste Say a fost si intreprinzator, ceea ce i-a permis o mai buna intelegere a activitatii acestuia. Definitia data de acesta pla­seaza intreprinzatorul intr-un rol mai speciali­zat si mai deta­liat, fiind mai putin generala. El considera ca intreprinza­torul trebuie sa posede “judecata, perseveren­ta, precum si o intelegere a lumii si a afacerilor. El trebuie sa estimeze cu o precizie tolerabila importanta produselor, nivelul probabil al cererii si factorii de productie necesari la un moment dat; pe de alta parte, el trebuie sa cumpere materii prime, sa-si asigure forta de munca, sa-si identifice clientii, acordand o atentie deosebita economiei si ordinii; intr-un cuvant, el trebuie sa posede arta controlului si administra­tiei”. Say insista asupra necesitatii afirmarii simultane a acestor calitati ca o conditie a succesului in afaceri. Daca oricare din calitatile de mai sus ar lipsi, atunci activitatea intreprin­zatorului ar putea esua.

O mare contributie in aprofundarea conceptului de intreprinzator si a rolului acestuia a fost realizata de Schumpeter. Cuvantul cheie in opera acestuia referitoare la intreprinzator este inovatia, cele doua concepte practic suprapunandu-se in opera sa. El considera ca intreprinzatorul este persoana care realizeaza un nou produs sau un nou proces de productie, printr-o noua combinatie a factorilor de productie, in esenta, printr-o inovatie. Schumpeter are in vedere cinci tipuri de inovatii:

1. aparitia unui bun nou;

2. identificarea unei metode de productie mai eficace in cazul unui bun deja existent;

3. descoperirea unei noi metode de organizare si condu­cere;

4. folosirea unor noi surse de materii prime;

5. descoperirea si cucerirea de noi piete;

In viziunea lui Schumpeter elementele specifice activitatii de intreprinzator exista numai atata timp cat are loc introducerea unei ino­vatii. Adevaratul intreprinzator nu mai este privit ca persoana care raspunde la fortele pietei sau la un proces de ajustare determinat de un raport nou intre cerere si oferta, ci, mai curand, ca persoana care cauzeaza schimbarea.

Celebrul profesor american Drucker (1985), considerat un adevarat guru al managementului modern, defineste intreprinzatorul intr-un mod pragmatic, dintr-o perspectiva mana­geriala. El considera ca intreprinzatorul intotdeauna cauta schimbarea, o identifica, raspunde la ea si o exploateaza ca o oportunitate, activitatea acestuia nefiind nici stiinta si nici arta, ci practica. Definitia lui Drucker se concentreaza pe existenta unei adevarate culturi de intreprinzator, care are la baza exploatarea noilor oportunitati ale pietei. Autorul considera ca elementele caracteristice comportamentului de succes al intreprinzatorului pot fi dezvoltate in cadrul organizatiilor existente, asigurandu-se un avantaj competitiv. Aceasta definitie se inscrie pe linia scolii pragmatice americane, fiind intalnita si la alti autori (de exemplu, Timmons, 1990), accentuand mai mult ceea ce face intreprinzatorul, decat ceea ce este el.

Sexton, Kent si Vesper (1982) considera ca intreprinzator nu e orice proprietar-manager al unei intreprinderi. Daca latura inovativa a activitatii sale nu apare, el poate fi considerat administrator.

O parte a literaturii economice, mai ales cea referitoare la primele cercetari din domeniul sectorului mic si mijlociu, considera conceptul de intreprinzator strans legat de caracteristicile personale ale diferitilor intreprinzatori. In consecinta, se considera ca aceste caracteristici ar avea o valoare absoluta in dobandirea statutului de intreprinzator si in conducerea cu succes a unei intreprinderi, intreprinzatorii fiind nascuti si nu facuti, formand o categorie distincta in functie de anumite caracteristici, care ii diferentiaza de ceilalti indivizi. O alta parte a literaturii si cercetarilor economice considera ca intreprinzatorii sunt mai bine analizati si definiti in functie de contextul social in care se afla si grupurile sociale de care sunt legati. Factorul social are, asadar, un rol primordial in dobandirea statutului de intreprinzator si in conturarea anumitor caracteristici.

Exista prin urmare doua abordari ale procesului de analiza a intre­prin­zatorilor:

a) abordarea clasica, conform careia analiza trebuie sa aiba la baza valorile individuale ale intreprinzatorilor;

b) abordarea bazata pe contextul social in care intreprinzatorii isi desfasoara activitatea.

Rezulta interpretari diferite referitoare la forma­rea motivatiei principale, la dorinta de a deveni intreprinza­tor, doban­direa ideilor despre noua afacere, la decizia de a intra in afaceri si rolul interventiei guvernului (tabelul 1).

Tabelul nr. 1

2. Profilul intreprinzatorului

Desi nu exista un model ideal pentru intreprinzatorul de succes, pentru toate tipurile de medii economice, sociale si pentru toate tipurile de activitati, analiza mai multor intreprinzatori de succes din economia romaneasca, dar si a unor intreprinzatori celebri din economiile de piata dezvoltate, autori ai unor intreprinderi devenite faimoase pe toate meridianele (cazul creatorilor firmelor Sony, Body‑Shop, Apple-Computer, Ben & Jerry, Microsoft etc.), a condus la elaborarea listei urmatoare de caracteristici ale intreprinzatorului de succes (calitati, aptitudini, personalitate). Desigur, prezenta insusirilor urmatoare nu poate garanta succesul, dar poate contribui la lansarea cu succes a unei intreprinderi si apoi la cresterea ei:

– asumarea riscului fara ca aceasta sa fie insotita de sentimente de teama;

– o buna opinie despre propria persoana si incredere in propriile forte;

– o buna calificare, cunostinte si experienta intr-un anumit domeniu sau chiar talent;

– ambitios, hotarat si insistent in urmarirea obiectivelor fara sa fie stresat de acestea;

– curiozitate, creativitate (imaginatie si inovatie), capitalizarea ideilor altora;

– extravertit, bune abilitati comunicationale cu angajatii, clientii, partenerii de afaceri etc.;

– nu cauta evitarea conflictelor, abordand o maniera deschisa;

– rational, obiectiv, responsabil, considera intreprinderea o activitate serioasa, acordandu-i o importanta maxima;

– o mare nevoie pentru realizari si satisfactii personale;

– energic si sanatos, cu o mare capacitate de munca;

– dispune de arta de a vinde si de a-si promova propriile produse si servicii;

– entuziast, avand capacitatea de a-si motiva subordonatii;

– accepta infrangerea, avand capacitatea de a invata din greselile sale si ale altora si de a o lua de la capat;

– isi cunoaste atuurile si punctele slabe;

– dispune de calitati manageriale, spirit de organizare si putere de decizie, orientare spre profit si aptitudini de lider;

– spirit de independenta;

– se bucura de sprijinul familiei;

– optimist, dar, in acelasi timp, realist;

– flexibil, cu o mare putere de adaptabilitate, receptiv la schimbari;

– spirit de initiativa;

– se bucura de o buna reputatie;

– banii nu constituie motivatia principala;

– personalitate puternica;

– echilibrat, matur din punct de vedere emotional, are capacitatea de a se controla si de a trece peste evenimentele neplacute.

Astfel, am putea concluziona ca nu toti indivizii au aceeasi disponibilitate pentru activitatea de intreprinzator de succes, unele din trasaturile de mai sus fiind chiar esentiale (asumarea riscului, nevoia pentru realizari, cunostinte si experienta intr-un domeniu, extrovertit, calitati manageriale). Aceasta nu inseamna ca indivizii care nu prezinta unele din caracteristicile de mai sus trebuie exclusi de la aceasta activitate, ci doar ca indivizii la care le intalnim au mai mari sanse de a desfasura o activitate de succes. De aceea, unele din programele de asistenta pentru potentialii intreprinzatori includ definirea clara a atuurilor si a punctelor slabe ale indivizilor pentru ca acestia sa-si evalueze corect potentialul de care dispun pentru aceasta activitate. Oricum, in conditiile in care caracteristicile de mai sus nu se intalnesc si nu exista o motivatie bine conturata pentru lansarea intreprinderii, devine evident ca activitatea de intreprinzator nu este indicata pentru acestia, riscurile de esec fiind foarte mari.

Abordarea bazata pe contextul social releva, pe buna dreptate, ca exista factori sociali care pot stimula prezenta intreprinzatorilor, influentand comportamentul acestora, cum ar fi:

influentele sistemului cultural national, bazat pe un sistem de valori;

modul de receptare a activitatii intreprinzatorilor de catre opinia publica;

influenta scolii si atitudinea ei relevata prin planul de invatamant fata de intreprinderea mica si mijlocie;

traditiile activitatii de intreprinzator in cadrul familiei;

existenta in societate a conduitei de concepere a carierei in intreprinderi mici si mijlocii;

interventia guvernului in vederea stimularii sectorului mic si mijlociu si a realizarii unei mai bune integrari a acestuia in cadrul economiei. Acesti factori influenteaza comportamentul indivizilor vis-à-vis de statutul de intreprinzator. In concluzie, trebuie sa avem in vedere ca ideile si ambitiile fiecaruia sunt ancorate intr-un context social. Modelul traditional de analiza trebuie depasit, intreprinzatorul aflandu-se atat sub influenta valorilor sociale, cat si a celor individuale.

Unele cercetari au fost indreptate, de asemenea, spre contu­rarea unor tipuri de intreprinzatori. Exista in litera­tura de specialitate un model traditional al intreprinzatorului de succes: needucat, necalificat, emigrant sarac, care se considera margina­lizat social si care cauta sa dobandeasca o pozitie sociala. Unele elemente ale acestui tip de intreprinzator se intalnesc in menta­litatea sociala din tarile aflate in perioada de tranzitie, la care se adauga alte conceptii intalnite in randul populatiei cum ar fi :

– capitalul de lansare al intreprinzatorilor are de multe ori un caracter ilicit;

– unii intreprinzatori desfasoara activitati pe terenul practicilor ilegale; aceasta conceptie exista din cauza unor activitati speculative desfasurate in perioada economiei centralizate si, intr‑o anumita masura, si in perioada actuala in cadrul pietei negre sau a economiei subterane;

– intreprinzatorii se imbogatesc exploatand munca altora;

– acumularea capitalului va denatura sistemul de valori ale intreprinzatorilor si ii va impinge spre etalarea ostentativa a unui stil de viata occidental.

Ace­stea constituie unele din cauzele receptarii negative a activitatii intreprinzatorilor in randul unor indivizi, atat in Romania, cat si alte economii de tranzitie. Apare in aceste conditii necesitatea crearii unei culturi de intreprinzator bazata pe valorile moderne, intalnite in tarile cu economie de piata.

Autori din diferite tari au cautat sa contureze tipul de intreprinzator caracteristic tarii supuse cercetarii. Aceste tipuri stau sub semnul valorilor culturale, al mediilor economico‑social, politic, juridic din aceste tari. In acelasi timp, se recunoaste ca, indiferent de spatiul geografic si economic, exista un set de caracteristici comune ale intreprinzatorilor.

Referitor la intreprinzatorul roman, cercetarile efectuate au aratat ca acesta se individuali­zeaza fata de cel din tarile cu o economie de piata prin urmatoarele elemente:

– o relativa slaba educatie economica si o lipsa a experientei in afaceri;

– preocupat in buna masura de activitatile care conduc spre un profit imediat (comert, servicii), rareori avand in vedere obtinerea profitului pe termen lung, lipsindu-i de multe ori viziunea strategica;

– se confrunta cu un capital insuficient datorita nive­lului scazut al economiilor personale si restrictiilor pe care le pre­zinta piata creditului;

– motivatia principala a demararii unei afaceri consta in dorinta de a lucra pentru propria persoana, de a conduce si de a nu fi condus;

– in general, constient de faptul ca seriozitatea si efortul sustinut sunt factori de baza ai succesului in afaceri;

– multe din elementele afacerii sale (utilaje, produse, servicii, conceptii manageriale) sunt invechite, fiind con­fruntat permanent, in mod constient sau inconstient, cu perico­lul perpetu­arii unor practici manageriale caracteristice mecanismului eco­nom­ic centralizat.

Referitor la virtutile intreprinzatorilor romani, este interesant de mentionat analiza statistica referitoare la ratele de intreprinzator ale grupelor de emigranti in SUA, cercetare publicata de revista Inc. in 1989. Conform acestui studiu, grupul de emigranti romani ocupa pozitia a treia, inaintea intreprinzatorilor de alte nationalitati ale caror calitati de intreprinzator sunt bine cunoscute, cum ar fi cei greci si armeni (tabelul 2). Ratele de intreprinzator se calculeaza ca numar de intreprinzatori la o mie de locuitori de nationalitatea respectiva. Rata de intreprinzator medie la nivelul SUA este de 48,9‰.

Aceasta demonstreaza ca exista un set de calitati native ale intreprinzatorilor romani care se manifesta indiferent de spatiul economic in care acestia actioneaza.

Tabelul nr. 2