Conceptul de turism rural

Conceptul de turism rural

In ultimii 50 de ani, industria turistica a creat forme de manifestare foarte puternice, concentrate in statiuni si localitati turistice, punand in valoare o oferta turistica "standard", de tip industrial.

Accentuarea si globalizarea procesului de industrializare si urbanizare, amplificarea fenomenelor de poluare, cresterea gradului de stres cotidian au creat premisele reintoarcerii populatiei din marile aglomeratii urbane spre lumea satului.

Reintoarcerea treptata la natura nemodificata, la un mod de viata simplu, dar confortabil, constituie o motivatie valabila pentru toate categoriile de varsta, sex, socio-profesionale, statut social, fiind rezultatul tendintei de conservare, sanatate, confort fizic si spiritual.

Pentru cei ramasi in mediul urban, posibilitatea de a iesi din anonimatul si uniformitatea caracteristice marilor aglomeratii citadine este data de petrecerea momentelor libere intr-un mediu rustic unde orice turist isi recapata conditia de membru al unei comunitati, capata un prestigiu si poate participa la actiuni colective initiate de comunitatile locale.

Contactul direct cu valori si bunuri autentice ale tezaurului cultural, ale folclorului, aproprierea de ocupatiile si obiceiurile traditionale transforma vacantele intr-un proces activ de imbogatire a cunostintelor generale, de invatare a unor mestesuguri care conduc la obtinerea de satisfactii individuale si dau sentimentul utilitatii in plan individual. De altfel principalele motivatii turistice pentru lumea rurala sunt date de reintoarcerea la natura, apropierea de grupuri sociale mai bine structurate si solidare, dezvoltare creativitatii personale, satisfacrea unei curiozitati native, practicarea de miscare in aer liber, etc.

Din mediul rural nu lipsesc odihna, cura de aer, alimentele proaspete, sportul, vanatoarea, pescuitul sportiv, drumetiile si chiar cura balneara, toate capatand o nota autentica si lasand loc suficient initiativei, imaginatiei si inclinatiilor individuale. Interesul oamenilor pentru recreerea in mediul rural s-a dezvoltat odata cu secolul al XIX lea ca o reactie la stresul determinat de explozia oraselor industrilale

Pe baza acestor considerente se poate afirma ca aceasta forma de turism a inceput sa se dezvolte in mod deosebit cu precadere in ultimii 30-40 ani, in special in tarile europene dezvoltate. In acceptiunea Organizatiei Mondiale a Turismului si a multor asociatii europene turismul rural este o forma a turismului care include orice activitate turistica organizata si condusa in spatiul rural de catre populatia locala, valorificand resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane) precum si dotarile si structurile turistice, inclusiv pensiunile si fermele agroturistice.

La inceputurile sale a fost destinat sa aiba un rol social si economic limitat doar la spatiile familiale, dar treptat si-a diversificat oferta, devenind o componenta esentiala a politicilor de dezvoltare regionala si locala a spatiului rural.

Potrivit acestei definitii, turismul rural este determinat de urmatoarele aspecte:

existenta localitatilor rurale

pastrarea functionalitatii rurale

conservarea unei infrastructuri rurale

conservarea modului de viata traditional

pastrarea identitatii culturale specifice

Toate aceste elemente esentiale au devenit componentele de baza ale turismului rural, iar cerinta fundamentala o constituie pastrarea acestora cat mai mult posibil, pe baza noilor principii de dezvoltare durabila a turismului in general.

Dar la definirea conceptului de turism rural nu au contribuit numai aspectele definitorii mentionate ci si o serie de elemente care au conferit dimensiunea si valoarea pe care a capatat-o turismul rural in ultimele decenii ale secolului abia incheiat :

dimensiunea psihologica care se sprijina pe nevoia omului de a se bucura de momente de odihna si recreere, pentru a-si reface potentialul fizic si psihic, de a-si mentine o buna stare de sanatate. Pe de alta parte se nasc si relatii mult mai apropiate intre gazde si turisti care lipsesc in alte forme de turism, depersonalizate din acest punct de vedere;

dimensiunea sociala prin care locuitorii oraselor vin in contact cu o lume aparte mult mai apropiata de natura, de un mod de viata mai simplu, lipsita de artificialitate, plina de autenticitate si culoare; relatiile care se nasc intre localnici si turisti capata un plus de deschidere si toleranta, de apreciere fata de comunitatea rurala care depune eforturi deosebite in pastrarea unor ocupatii traditionale;

dimensiunea geografica are multiple implicatii prin componentele sale majore. Configuratia reliefului major si minor, caracteristicile climatice, hidrografice, calitatea solurilor, biodiversitatea florei si faunei sunt elemente care pot favoriza sau dimpotriva restrictiona dezvoltarea acestei forme de turism;

dimensiunea urbanistica se refera la modul de organizare spatiala, marimea     asezarilor rurale ca numar de locunte si populatie, la nivelul de dotare cu infrastructura generala si in special tehnico-edilitara. Deasemenea satele vor suferi mereu o puternic influenta din partea spatiului urban, dar acest fapt nu trebuie sa conduca la modificari majore in arhitectura si sistemul de construire rurala.

Pe glob, sau la nivelul continentelor, adevaratele zonele rurale se caracterizeaza prin densitati reduse ale populatiei, cu numar de gospodarii foarte variabil de la o regiune geografica la alta, cu distante mai amri intre ele, cu importante suprafete agricole si forestiere. In functie de mediul natural existent mai apar diferente notabile si de la o tara la alta, fapt ce determina varietatea subformelor pe care le prezinta turismul rural.

De-a lungul aparitiei si dezvoltarii activitatilor turistice in spatiul rural, ca urmare ca numerosilor factori de influenta s-au contural mai multe subforme esenitale, reprezentate prin :

Agroturismul care se axeaza pe acordarea de servicii turistice de catre gospodaria sau ferma rurala detinuta de taran. In aceste conditii creste intersul proprietaruluiu pentru intretinerea in bune conditii a locuintei, a carui spatiu excedentar este pus la indemnana turistilor. Astfel propria gospodarie devine un obiectiv turistic si un loc pentru recrere si odihna. In plus turistii pot cunoaste indeaproape activitatile din ferma, la care si pot participa in anumite conditii. Proprietarul isi poate valorifica mai bine si produsele agricole pe care le realizeaza si care sunt vandute sau pregatite pentru a fi consumate de clienti. Cel care detine o astfel de gospodarie agroturistica devine mai prosper decat ceilalti locuitori ai comunitatii rurale, obtinand venituri suplimentare si este dispus sa investeasca mai mult in modernizarea propriei gospodarii. Prin urmare, agroturismul este o activitate turistica care poate sa contribuie la dezvoltarea si sustinerea gospodariei taranesti, si sa aduca venituri complementare din valorificarea completa a resusrselor proprii.

Turismul rural are o conotatie mai larga deoarece include toate ofertele de servicii turistice care provin din mediul rural. Structurile de primire si de alimentatie, agrement se pot dezvolta nu numai in gospodaria taraneasca, dar ele pot beneficia de alte structuri specifice. In acest sens pot fi aminite casele de vacanta, campinguri si popasuri rurale, pensiuni si hoteluri rurale, atributul definitoriu fiind localizarea in intravilanul sau extravilanul unei comunitati rurale. Aici se remarca dorinta turistilor de a si petrece vacantele sau concediile la tara dorind sa beneficieze de servicii turistice separate de cele ale proprietarului. Deci din punctul de vedere al consumatorilor, turismul rural reprezinta actiunile prin care acestia calatoresc sau se cazeaza in zonele rurale (in care nu exista turism de masa), altele decat mediul lor uzual, pentru o perioada mai mica de 1an si cu scopuri diverse: agrement, afaceri, etc.". Nu se includ aici calatoriile, cazarea, etc. persoanelor remunerate de la respectivele unitati de cazare (de exemplu: constructorii care beneficiaza de cazare pe perioada unor lucrari la unitatea primitoare). Definirea si delimitarea zonelor de turism rural se bazeaza pe doua criterii fundamentale:

- dimensiunea si densitatea populatiei

- capacitatile de cazare din fiecare localitate

Asadar, zonele de turism rural sunt slab populate si dispun de capacitati de    cazare reduse. De aceea, in studierea turismului rural, sunt excluse toate activitatile turistice din mediul urban si din zonele rurale supraexploatate din punct de vedere turistic (de exemplu statiunile turistice).Un alt aspect este dat de faptul ca administratia publica locala poate crea propriile mijloace de agrement pe care le pune la indemana turistilor, pe terenuri de interes public.

Turismul verde are un continut mult mai restrans. Acesta se refera cu precadere la comunitatile rurale care se gasesc in spatiul sau in aproprierea unor Parcuri Nationale, Parcuri Naturale, Rezervatii ale Biosferei, rezervatii naturale. Ele fac parte din categoria ariilor naturale protejate care au un statut de valorificare socio-economic aparte. In cadrul lor exista o delimitare foarte stricta a unor areale care detin un regim de maxima protectie a biodiversitatii floristice si faunistice si a spatiilor unde se poat desfasura activitati econimice. Dintre activitatile economice pretabile - cresterea animalelor, exploatari miniere, roci de de constructie, silvicultura, cultivarea unor plante agricole care pot aduce prejudicii importante acestor spatii naturale deosebite, este preferat turismul.

Din cele prezentate rezulta ca toate aceste subforme de turism sunt expresia cea mai evidenta de dezvoltare a turismului in mediul rural, menite sa puna in valoare lumea satului contemporan. Dar caracteristicile care stau la baza definirii turismului rural sunt pot fi puse in evidenta prin analiza in paralel a principalelor trasaturi care individualizeaza turismul clasic, standardizat si pe cel rural (tabel).

Tabel- Diferentele dintre turismul standard si cel rural

Ca urmare a celor prezentate se poate afirma ca turismul rural se sprijina pe toate atributele spatiului rural si ca reprezinta o convergenta a intereselor socio-economice existente in plan local determinand stabilitatea populatiei tinere si implicit viabilitatea comunitatilor rurale mai mari sau mai mici.