Afaceri | Agricultura | Economie | Management | Marketing | Protectia muncii | |
Transporturi |
Din punctul de vedere al potentialului turistic, Europa, prin cadrul sau natural, se inscrie cu atractii turistice de mare varietate si spectaculozitate, iar prin istoria sa multimilenara a lasat urme materiale si spirituale de o deosebita valoare, ce dainuie pana astazi si care constituie obiective de mare interes turistic.
Daca tinuturile nordice permit admirarea renumitelor fiorduri si originalitatea peisajelor polare, de tundra si glaciare, vestita taiga sau frumusetea zilelor si a noptilor polare cu minunatele aurore boreale, cele vestice, cu un peisaj mai monoton, dispun de o mare bogatie si varietate de monumente istorice, arhitecturale si muzee ce atesta o straveche si avansata civilizatie pe aceste meleaguri.
Unitatile alpino-carpatice, etaleaza o mare diversitate peisagistica si domenii schiabile dintre cele mai bine amenajate. Peisajele alpine si glaciare, cele carstice sau vulcanice, cele de eroziune cu forme bizare, depresiunile si culoarele de vale, bine reprezentate sub aspect antropic, cu interesante monumente istorice si de arta, salbaticia vailor si bogatia florei, faunei si a rezervatiilor naturale, numeroasele lacuri glaciare si existenta ghetarilor alpini, multitudinea de statiuni pentru odihna si schi etc. reprezinta puncte de atractie turistica in orice anotimp.
Tinuturile situate mai la nord de acestea se impun atat prin varietatea de peisaj, de munti, dealuri si campii si prin bogatia de ape minerale, dar, mai ales, prin multitudinea si valoarea obiectivelor istorice si de arta ce dainuie de veacuri in aceste locuri.
Catre sud, peisajul deosebit de pitoresc, intinsa si insorita riviera, clima calduroasa tot anul, ca si trecutul istoric cu o civilizatie de milenii, ale carei vestigii - unele de valoare universala - imbogatesc patrimoniul cultural actual, alaturi de potentialul uman confera o valoare turistica de exceptie meleagurilor mediteraneene.
Contrastele geografice cu peisaje dintre cele mai variate, cu valente turistice importante, de la stepa pana la taiga, de la zone alpine la litoral, alaturi de istoria, civilizatia si cultura specifice numeroaselor popoare ce locuiesc pe continentul european, creatoare si pastratoare de impresionante valori materiale si spirituale, contureaza Europa ca destinatie principala, atat pentru fluxurile turistice internationale, cat si pentru turismul intern din fiecare tara.
Chiar daca din punct de vedere geografic Europa este o entitate unitara, exista diferente importante care ofera atat oportunitati cat si dificultati pentru dezvoltarea turismului.
Diversitatea culturala a Europei este unul dintre cele mai importante atu-uri ale sale. Europa nu are o identitate culturala unica, existand, mai degraba, o multitudine de limbi vorbite, de traditii, care reprezinta o atractie pentru turismul intern si international.
Existenta identitatii culturale in interiorul notiunii de uniune a unor state federale din Europa este una din cele mai mari provocari pentru istoria europeana.
Cea mai interesanta abordare, poate, din perspectiva industriei turismului, in definirea cuvantului "Europa" este cercetarea imaginii despre Europa a potentialilor turisti.
Pentru turistii proveniti din SUA sau Orientul Îndepartat, Europa este adesea perceputa mai degraba ca o entitate unitara, decat ca un numar de state individuale. Perceptia lor despre Europa este aceea a unor metropole renumite, imagine care se impleteste cu o varietate de atractii naturale si antropice ce depasesc frontierele nationale. Pentru europeni, imaginea continentului lor este formata din mai multi factori in care nu putin importanti sunt regimul politic si starea economica a tarii in care traiesc. Restrictiile de calatorie din trecut, pentru cei din estul continentului, alaturi de nivelurile scazute ale veniturilor disponibile si accesul limitat la mijloacele de informare in masa au contribuit la o viziune ingusta si restransa despre Europa, dar extinderea Uniunii Europene si atingerea cifrei de 27 de state in acest moment, au condus la sporirea numarului de turisti in cadrul UE, la o mai larga posibilitate de comunicare interculturala si la largirea orizontului de cunoastere.
Istoria Europei privita in ansamblu, in secolul trecut, a fost aceea a conflictelor si diviziunii. Distinctia rigida intre socialism, tarile cu economie planificata ale Europei de Est si "lumea libera", democratica, capitalista a Europei de Vest s-a atenuat dupa caderea Zidului Berlinului in 1989. Noile state din Europa Centrala si de Est (inclusiv fosta URSS), ce au pornit pe calea implementarii noilor reforme economice, incepand cu anul 1990, au generat un impact pozitiv asupra industriei turistice din Europa, benefic pentru tarile din regiune. Totusi, sunt de retinut cele mai importante schimbari politice, cu efecte notabile asupra turismului in ultimul deceniu, cum ar fi: caderea Zidului Berlinului si unificarea Germaniei, destramarea URSS si formarea Federatiei Ruse, schimbarile din fosta Iugoslavie si extinderea UE spre est. Un exemplu pentru a vedea influentele celor de mai sus il constituie razboiul din fosta Iugoslavie care a decimat industria turistica si a servit ca invatatura pentru a vedea fragilitatea turismului international in fata conflictelor politice.
Figura nr.1.1.: Structura industriei turistice europene.
Sursa: dupa Ray Youell, op.cit. p.67.
Turismul in Europa este o industrie foarte fragmentata in care o mare pondere o au intreprinderile mici si mijlocii. Comisia Europeana a estimat ca mai putin de jumatate dintre angajatii din turism lucreaza in hotelarie si ca aproximativ 95% dintre firmele care activeaza in acest domeniu sunt intreprinderi mici, cu mai putin de 9 salariati. Industria turistica europeana este dominata de companii din sectorul privat care isi desfasoara activitatea intr-un mediu mai mult sau mai putin reglementat la nivel local, regional, national, european sau international. Comisia Europeana face referire la "natura orizontala" a industriei turistice europene care consta intr-o multitudine de sectoare industriale, interconectate cu activitati ce depasesc frontierele nationale. Aceasta complexitate a structurii industriei turistice europene, care rezulta din fig.1.1 pune accent pe un numar de caracteristici ale industriei turistice europene cum sunt:
q Europa concureaza direct cu alte regiuni din lume in ceea ce priveste cota sa de piata in sosirile internationale de turisti.
q Corporatiile multinationale cum ar fi marile companii aeriene, companiile de inchiriere, grupurile hoteliere care isi desfasoara activitatea dincolo de frontierele europene, pot avea diferite interese in alte regiuni ale lumii.
q Autoritatile publice si private coopereaza prin intermediul parteneriatelor sau independent si asigura elementele esentiale ale industriei turistice europene.
q Societatile comerciale, incluzand agentiile de turism si turoperatorii ofera canale de distributie pentru produsele turistice europene, atat in interiorul tarii cat si la nivel international. Companiile germane cum ar fi TUI, NUR si LTV, domina marea masa a pietei turistice europene a turoperatorilor.
q O serie de agentii publice, incluzand Comisia Europeana, Comisia Europeana a Calatoriilor, organismele nationale de turism influenteaza planificarea, dezvoltarea, reglementarea si promovarea turismului european, atat pe plan national cat si pe plan international.
q Componentele variate ale industriei turistice europene tind sa satisfaca nevoile turismului intern si international.
q Apreciem ca fenomenul de largire a UE presupune adaptarea acestor caracteristici ale industriei turistice europene la noua situatie, statele nou intrate fiind interesate sa-si valorifice potentialul natural, sa ajunga la nivelul tarilor din vest ca dotare tehnico- materiala si calitate a serviciilor si sa-si armonizeze legislatia cu cea a UE. Atentia UE se va concentra mai mult pe rolul sau de incurajare a dezvoltarii turismului. Datorita fragmentarii accentuate a acestei industrii si sectorului predominant privat, influenta UE in turism va ramane la un nivel strategic, concentrat pe dezvoltarea durabila, protectia consumatorului si revigorarea cooperarii intre statele membre UE in domeniul formelor de turism in curs de repozitionare.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate