Trebuie sa redam istoria asa cum este

ea si din aceasta nu avem decat de cas-

tigat. Sa facem ca oamenii sa cunoasca

si sa inteleaga cum trebuie istoria .

I. SCURT ISTORIC AL ORASULUI MIZIL

"Mizilul!Asezat la poalele Tohanilor, celebre pod-gorii, aceasta urbe - o gradina - se rasfata cu multa coche-tarie pe o pajiste plana, asupra careia bate soarele in plin de cum rasare si pana cand apune, iarna si vara. Rar se gaseste o panorama asa de placuta si atat de luminata; la miaza-noapte, tramba podgoriilor aici aproape, si mai sus in depar-tare, treptele din ce in ce mai azurii ale Carpatilor; la miaza-zi, campia vasta, care se-ntinde, usor povarnita, pana depar-te-n Dunare, la spate, cea din urma treapta a muntilor; in fata netarmurita zare a campiei. Se poate zice ca Mizilul este poarta Baraganului. Alaturi se afla Fefeleiul, ilustru pentru vechimea lui istorica, leaganul aristocratiei de pe valea Bu-zaului[2]".

In acest cadru natural, cu posibilitati de aprovizionare si legaturi cu toate zonele tarii, ferit de curentii mari de aer, oamenilor li s-au oferit din cele mai vechi timpuri largi posi-bilitati pentru agricultara, viticultura, comertul de cereale si monopol.

Locurile pe care traim astazi au fost acoperite cu ca-teva sute de ani in urma de paduri seculare ale caror urme se mai puteau vedea prin 1935 in gradina Mavrului ce despar-tea Mizilul de Fefelei. Dealurile ce strajuiesc orasul dinspre nord si nord-est - Tohanilor, Corbeanca, Strehanul si Istrita - au o panta usoara ce coboara pana-n campie fiind acoperite cu vii si pomi fructiferi din cele mai vechi timpuri.

Asezat in partea de sud-est a tarii pe o suprafata de 281,05 ha intr-o zona de clima temperat continentala, orasul beneficiaza vara si iarna de influenta maselor de aer cald ce patrund uneori dinspre Mediterana.

Caracterul temperat continental al climei este impri-mat de temperaturile ridicate din timpul verii - temperatura maxima +39,6°C si a celor scazute din timpul iernii -tempe-ratura minima absoluta - 29⁰ C. In zona orasului Mizil tem-peratura medie anuala in ultimii 30 de ani a inregistrat urma-toarele valori:

1942 1946 1950 1951 1955 1962 1970 1973

9,9°C 11,6°C 12,1°C 12,1°C l0,5°C 11,7°C 11,5°C 12,1°C

Precipitatiile medii anuale sunt de circa 470,7 mm a-nual ceea ce rezulta ca sunt mult sub media pe tara.

Repartitia pe anotimpuri asigura insa o cantitate de precipitatii suficienta dezvoltarii vegetale. Astfel: iarna pre-cipitatiile ajung la 77,3 mm, primavara ­- 110 mm, vara -185,6 mm, iar toamna - circa 97,8 mm. Dinamica atmosfe-rica se caracterizeaza prin predominarea vanturior din direc-tia nord-est, urmata de vanturile din sud-vest[3].

Vegetatia si animalele sunt specifice zonei de silvo-stepa, padurea fiind la o departare de 10-15 km. Pe alocuri intalnim leasa, plantatiile de salcam, macesul si porumbarul, iar dintre ierboase in special pe islazuri si malul paraurilor, pelinul, coada soricelului, paiusul, ovasciorul auriu, lucerna salbatica, scaiul si ciulinul. Raritatea florei si a faunei se da-toreaza extinderii culturilor agricole, plantatiilor de vii si pomi fructiferi. Lumea animala, rar intalnita, se rezuma la rozatoare: harciogul, popandaul si iepurele, iar dintre pasari: cucuveaua, porumbelul salbatic, ciocanitoarea, cioara si cio-carlia. Nu lipsesc vulpea, dihorul, sarpele, soparla cenusie si verde.

Astazi, in acest cadru natural s-au construit intreprin-deri industriale noi, blocuri moderne si instalatii tehnico-sa-nitare, altadata inexistente. Printre noile constructii: Fabrica de tapiterii moderne Relaxa, Fabrica de mobila si mobilier tapitat, Uzina de reparatii utilaj special, iar urbea de la 1900 s-a transformat intr-un oras industrial-agrar in curs de dez-voltare.

Populatia orasului a crescut de la 5 000 in 1900 la a-proape 14 000 locuitori in 1974, iar "vechiul leagan al aris-tocratiei de pe valea Buzaului" - Fefeleiul - a devenit un cartier nou al orasului, cu oameni muncitori si harnici, fauri-tori ai vietii noi.

Atras de curiozitatea cunoasterii trecutului istoric al patriei si in special al orasului Mizil, impreuna cu un grup de elevi de la Scoala generala nr. 2 Mizil, am intreprins cer-cetari cu caracter arheologic pe terasele paraurilor Tohaneanca si Budureasca. In urma acestora, prin observarea teraselor celor doua parauri, am descoperit mai multe asezari datand din perioade istorice diferite. Trei dintre cele sase asezari sunt situate pe teritoriul orasului Mizil in partea de nord la o distanta de circa 1 km de centrul orasului. Cea mai veche asezare se gaseste pe malul drept al paraului Tohaneanca la o adancime de 4-5 m si apartine 'culturii Boianu -Vidra'. In aceasta asezare au fost gasite bogate resturi de ceramica cenusie frumos decorata, cu incizii liniare si mean-drice, obiecte de uz casnic si mai multe vetre de locuire. Cea mai mare parte a acestor obiecte au fost expuse la muzeul de istorie judetean Prahova, altele au fost oranduite intr-un in-ceput de muzeu scolar.

Celelalte asezari din straturile de locuire de 1,5 si 1 m adancime, din dreapta si stanga paraurilor Tohaneanca si Budureasca, mult mai bogate in resturi ceramice si obiecte de uz casnic, m-au dus la concluzia ca au fost locuite mai in-tens si mult mai stabile. Dupa obiectele de uz casnic, marele numar de case si vetre, ceramica si uneltele gasite apartin neindoielnic primei culturi atribuite poporului nostru, cunos-cuta sub denumirea de cultura Dridu, datand din secolele III -IV e.n.

Acestor descoperiri li se adauga noile obiecte din ce-ramica scoase la iveala cu ocazia sapaturilor executate pen-tru canalizarea orasului. Pe o distanta de cateva sute de metri pe strada Mihai Bravu, din fata supermagazinului Mercur si pana la Liceul agricol, au fost scoase la iveala obiecte din ceramica cu caracter din epoca bronzului (circa 1600 i.e.n.) precum si urne de incinerare a caror forma sunt neindoielnic de origine dacica, datand din secolul I i.e.n.-secolul I e.n.

Asezarile din zona geografica a orasului Mizil, cera-mica, obiectele de uz casnic si celelalte obiecte de cultura materiala trebuie privite in stransa legatura cu alte descope-riri facute in zona Budureasca-Vadu Sapat. Aici au fost scoase la iveala zece asezari omenesti din ultimele secole ale primului mileniu al erei noastre, atestand existenta populati-ei bastinase daco-romanizata, chiar si intr-o zona mai des-chisa, expusa permanent pericolului migratiunii popoarelor.

De remarcat este ca la Budureasca a existat un important centru mestesugaresc de prelucrarea metalelor, unic de acest fel in tara noastra descoperit pana in prezent, iar in Europa se mai cunoaste unul la fel in Suedia. Aici au fost descoperite unelte agricole, printre care un cutit de plug, se-ceri, cutite din fier si amnare. Cele 11 tipare de podoabe, (in tara noastra se cunosc 19 asemenea tipare), maiestria artisti-ca a mestesugarilor de la Budureasca este o expresie vie a romanitatii lor, cea ce dovedeste o continuitate neintrerupta a populatiei pe aceste meleaguri si in contact permanent cu civilizatia romanica[4].

Aceste asezari documentate arheologic pentru secole-le IV-IX, sunt in mod firesc o continuare a altor asezari din secolele anterioare raspandite in intreaga zona subcarpatica, de la Pietroasele-Buzau si pana la Rucar-Bran.

Stiut este faptul ca in urma razboaielor daco-romane (l0l-l02 si l05-l06), zona subcarpatica a Munteniei a fost anexata provinciei romane Moesia Inferior. Pentru intarirea punctelor de supraveghere, Traian a construit mai multe castre romane pe vaile sudice ale Carpatilor, printre care si cel de la Pietroasele-Buzau si probabil punctul de observatie de la Poiana lui Roman din satul Jugureni. In jurul acestor castre s-au gasit urme de cultura materiala care dovedesc prezenta unei importante populatii geto-dace.

In aceasta zona s-a creat la un moment dat o situatie favorabila unor rascoale ale geto-dacilor liberi, carora li se vor alatura si roxolanii din rasarit. Climatul favorabil rascoalei se datoreaza in parte si retragerii unei parti din armata ro-mana din castre de catre Traian spre a le duce in Orient in razboiul contra Partilor, razboi in care va muri insusi impa-ratul.

Urmasul acestuia, Hadrianus (117-138), este nevoit ca in primul an de domnie sa vina personal in Dacia. Vizita se datoreaza si faptului ca in anul 117 murise guvernatorul provinciei, Iulius Quadratus Bassus, in luptele cu dacii ras-culati, iagizii si roxolanii, vecini ai imperiului.

Cercetarile arheologice au atestat ca lagarul roman de la Pietroasele fusese trecut prin foc si sabie mai inainte de a fi parasit. Or numai invazia roxolanilor, cei care atacau prin Muntenia cu directia spre sudul Dunarii, nu puteau realiza distrugeri pe o atat de mare regiune si mai ales in locuri acci-dentate usor de aparat, fara o actiune concomitenta, dusa de triburile dacice din regiunea deluroasa a Munteniei[5].

Retragerea armatei romane din castrul Pietroasele, cel mai apropiat de zona orasului Mizil, ca si din celelalte castre, de la Drajna de Sus, Malaiesti si Rucar, n-a insemnat pentru populatia geto-dacica din aceste locuri o rupere defi-nitiva cu provincia romana de la sud de Dunare. Relatiile de schimb, organizate sau intamplatoare, au continuat si dupa anul 118.

Pentru geto-dacii care au continuat sa traiasca in jurul fostelor lagare romane, relatiile de schimb s-au mentinut cu siguranta, deoarece existenta monedelor romane batute de Hadrianus si emisiuni chiar mai tarzii, au circulat si in aceasta zona. Asemenea monede au fost descoperite intamplator in partea nord-vestica a orasului Mizil, in punctul numit Cartier, de catre bunicul elevei Baciu Victoria la aproximativ 1 m adancime, in timp ce sapa o varnita. Cele doua monede de argint, gasite intamplator in orasul Mizil, constituie un docu-ment numismatic deosebit de valoros.

Moneda ce se pastreaza, reprezinta pe avers capu1 imparatului Hadrianus din profil, cu inscriptia "HADRIA-NUS AVGUSTUS IMP(ERATOR)". Reversul reprezinta, probabil, zeita victoriei, iar pe margini inscriptia "VICTORIANUS D(ACICUS)". Desi aceste monede, emise ulterior evenimentelor din Dacia, il reprezinta pe Hadrianus victorios, biograful sau, Spartiani, in Vita Hadriani nu arata ca roxolanii au fost invinsi, ci doar ca imparatul a consimtit marirea subsidiilor pentru acestia[6].

Pe baza marturiilor lui Spartiani se poate trage concluzia ca nici dacii liberi n-au fost infranti, din moment ce Hadrianus retrage trupele din zona subcarpatica a Munteniei.

Baterea unor asemenea monede urmarea sa ascunda senatului si Romei adevarata situatie de la granita carpato-dunareana a imperiului. Descoperirea acestor monede, si probabil vor mai fi si altele, reprezinta, dupa parerea noastra, mentinerea unor relatii de schimb pe baza de monede intre puternica obste de geto-daci liberi din zona geografica a orasului Mizil si provincia romana de la sud de Dunare, sau cu provincia Dacia Romana. De altfel in zona au fost desco-perite monede emise mai tarziu, din perioada romano-bizan-tina, ceace demonstreaza ca patrunderea culturii romane la nord de Dunare a continuat si dupa parasirea Daciei de catre Aurelianus in secolul al III-lea e.n. (271).

Desi dintr-o perioada mai tirzie, secolele XI-XV, stirile despre existenta unei obsti libere in zona orasului Mizil sunt foarte putine, sau deloc, si despre care nu avem cunostinta, cred ca stirile de mai tarziu, atesta o continuitate fireasca a unei obsti in aceasta zona, datorita conditiilor pedoclimatice deosebit de favorabile.

Atestat documentar din secolul al XVI-lea printr-un hrisov emanat de cancelaria domneasca a lui Mihnea Turci-tul, localitatea se numea Esteu-Iasteu. Pergamentul slavon din 6 iulie 1585 arata ca Esteul are un trecut de veacuri renumit prin chilimuri (covoare turcesti) si scoarte. Din acelasi document reiese ca domnitorul Mihnea Turciul intarea unui oarecare Stanimir ocina (proprietate) cumparata in Esteu cu 2 000 de aspri (moneda turceasca), de la un anume Danciul[7].

Intr-alt document, dat de voievodul Stefan Surdul la 30 septembrie 1591, acesta o imputernicea pe fosta doamna Neaga (a carei legenda circula si astazi in zona Mizilului) si pe calugarita Elisafta, sa stapaneasca satul Esteu, cu via pe care a mostenit-o, si poruncea vecinilor sa asculte de ele[8].

Evolutia denumirii spre forma mai noua este mentionata in inscrisul dat de comisul Mandrea si spatarul Balea, la 6 aprilie 1602, stolnicului Preda, prin care cei doi renuntau la judecata cu acesta din urma pentru satul Isteu, vandut de bunica lor Dragna, pe cand era pribeaga in tari straine[9].

La 5 ianuarie 1609, voievodul Radu Serban intarea unui anume Micu si fratilor sai Dragomir si Preda, mai multe pogoane de vie la Valea Rea-Budea, cum si locurile din ocina Esteului, cumparate sau dobandite prin inrudiri si ale caror carti de stapanire le-au pierdut la navala tatarilor[10].

Rezultatele navalirii tatarilor sunt mentionate si in hrisovul din 3 mai 1610 al aceluiasi domnitor, prin care intarea, lui Calcea si Fatuc, ocine si vii nedasnice la Tohani, Esteu si Carunti, iar lui Bran, vie in dealul Tohanilor, pentru ca au pierdut cartile cand a fost jaf si robie de la turci si tatari[11].

In 1612, intr-un inscris semnat de Rada Mihnea, apare ca martor al intaririi atestate prin document si un oarecare Craciun din satul Esteu. Tot Radu Mihnea intareste la 30 aprilie 1616 ocina si vie in Esteu, unui popa Stanciu[12]. Prezenta acestei fete bisericesti, ca si deasa ei atestare documentara ne determina sa tragem concluzia ca localitatea Esteu era o asezare temeinica si statornica, avand biserica proprie.

In ceea ce priveste toponimicul Fefelei, apare atestat documentar inca din anul 1600, la 6 iulie, cand Necolo (Patrascu) Voievod, asociat la domnie de catre Mihai Viteazul, intareste unui anume Fatuicu ocina in suprafata da 25 pasi la Fefelei, cumparata de acesta cu 500 aspri[13].

La 3 februarie 1619, din cancelaria sa de la Targoviste, Gavril Movila intareste unui Carstian logofat si fratelui sau Draghici, ambii din Fefelei, ocine la Geamana - obtinute in urma unei judecati[14].

Fefeleii e cu mult mai vechi decat Mizilul, fiind intemeiat de cinci boieri ce au fost inzestrati de Mihai Viteazul, la 1597, cu mosii intinse si care aveau sediul la Fefelei sau, cum ii mai spun documentele vechi Fefeleiului, satul celor cinci felii[15].

De remarcat este faptul ca satul Fefelei se inscrie ca vechime in randu1 unor localitati ca: Naieni, Sahateni, Fantanele, Ceptura si Inotesti, ceea ce demonstreaza ca zona geografica a orasului Mizil era relativ dens populata la sfarsitul secolului al XVI-lea.

Din descrierea facuta de Jan Zamoyski, fost cancelar al regelui polon si comandant al trupelor regale care sprijinea pe Simion Movila impotriva lui Mihai Viteazul, ne-au ramas interesante insemnari despre locurile dintre Buzau si Bucovel (Bucov). Descriind cu lux de amanunte luptele din anul 1600 impotriva lui Mihai Viteazul intre Buzau si Bucov, Zamoyski spune:

"La 12 octombrie 1600, prima etapa dupa Buzau, acest Baba Novac s-a asezat la panda intr-o vale ingusta langa satul Naieni, aproape de drumul pe care trecea armata regala. In noaptea de 12 octombrie mi-am asezat trupele pentru noapte la poalele muntelui, in satul Sahateni.

A doua zi, 13 octombrie 1600 dimineata, Mihai s-a asezat cu trupele sale dupa niste rape adanci, sapate de suvoaiele de munte ce vin primavara chiar de-a curmezisu1 drumului trupelor regale polone, dar au fost scoase iute de acolo". Aceste rape, sapate de suvoaiele de primavara, dupa cum arata configuratia terenului intre Sahateni si Mizil, nu pot fi altele decat cele ale paraurilor Tohaneanca si Budureasca din satu1 Fefelei.

"Hartuit neincetat de trupele regale, el s-a retras spre munti prin vii langa satul Ceptura. Aceasta tara este vesela, manoasa si incantatoare, are acest cusur ca duce lipsa de apa"[16].

In anul 1674, viitorul domn Constantin Brancoveanu (1688-1714) se va casatori cu Marica, fiica lui Neagoe din Popesti-Prahova, si astfel ocina Fefelei va intra in proprietatea domnitorului. In anul urmator, 1675, Brancoveanu va re-intra in proprietatea altor mosii ramase de la Danciul, fratele rasbunicului sau si ale bunicului sau Preda[17].

In timpul domniei lui Constantin Brancoveanu, satul Fefelei devine centrul administrativ al mosiilor, padurilor si viilor primite ca zestre de la sotia sa Marica si apoi sporite prin cumpararea altora.

Satul Fefelei era in vremea aceea destul de mare, intinzandu-se de la podul peste raul Budureasca, de-a lungul drumului ce-1 lega de localitatea Tohani. Domnitorul infiinteaza aici o scoala de bucheri, aduce calugari de la manastirea Sinaia si creaza un lazaret cu felceri si sacagii pentru stingerea incendiilor. A inzestrat localitatea cu robi tigani cumparati de la manastirea Casin-Bacau. Din acesti mesteri ai lautelor, potcovari si fierari se va remarca in mod deosebit, taraful lui Costea si al cantaretei Lina, care la sfarsitul secolului al XIX-lea vor ajunge pana la Constantinopol[18].

Marcheaza drumurile cu cruci, purtand semnul heraldic - corbul cu crucea in cioc inchis intr-un cerc - cruci ce pot fi si astazi vazute la intrarea in cartierul Fefelei, langa podul de peste paraul Budureasca.

Dupa moartea lui Brancoveanu, la 1714, targul Fefelei incepe sa decada, mosiile acestuia ajung prin vanzare in mainile unor mari boieri legati prin interese de Imperiul Otoman. Din amintirile lui Spirea Anastasiu rezulta ca o parte din aceste averi vor fi cumparate de Iordache Russet, iar o alta parte vor fi vandute in 1828, de catre marea baneasa Safta Gr. Brancoveanu, generalului Nicolae Mavru.

Secolul al XVIII-lea reprezinta un pas inainte in dezvoltarea zonei geagrafice in care se afla asezat Mizilul.

Evenimentele ce se petrec - razboaiele ruso-turce si in special razboiul dintre anii 1768-1774 - se vor sfarsi prin incheierea Pacii de la Kuciuc-Kainargi in 1774. Infrangerea Turciei de catre Rusia si incheierea pacii vor avea importante urmari economice si politice pentru Tarile Romane. Pe plan administrativ, vechea capitala a Tarii Romanesti, Targoviste isi pierde importanta. Bucurestiul devine principalul oras administrativ politic si economic al tarii. Vechile drumuri nu mai corespundeau. Legaturile Bucurestiului cu dife-rite centre administrative si targuri impuneau construirea unor drumuri noi. Aparitia si dezvoltarea orasului Ploiesti va duce la decaderea unor targuri de traditie ca Gherghita si Targsor, dar va impune, in acelasi timp, prin pozitia sa geografica, dezvoltarea altora. Astfel incepe constructia unor noi drumuri care vor lega Ploiestiu1 de Bucuresti, iar de la Ploiesti, spre Buzau si Moldova. Pe la anul 1785, drumul pe sub dealu1 Tohanilor catre Buzau, era batut de caravane incarcate cu felurime de marfuri catre balciurile si iarmaroace-le din aceasta parte a tarii. Cum distanta Ploiesti - Buzau era destu1 de mare, se impunea intre aceste doua targuri un popas pentru odihna, masa si adapatu1 animalelor. Acest popas se va creea la jumatatea drumului dintre cele doua targuri, acolo unde se ingemaneaza paraurile Tohaneanca si Budureasca, iar Baraganu1 isi intinde mana prieteneste dealurilor subcarpatice.

Se poate afirma ca in perioada anilor 1785-1790, Popasul nr. l spre Buzau era constituit la circa 1 km sud de vechea asezare Fefelei, avand grajduri, baraci pentru posta, fantani pentru adapatul cailor. Dintre constructiile de pe a-cest loc se mai pastreaza si astazi fantana postei, folosita de locuitorii strazii Grivitei, careia batranii ii spun Mahalaua Postei. Popasul nr. l va purta numele, dupa anul 1785, de Asezarea bicigasilor de pe menzilurile postei. Este interesant sa prezentam o descriere a trasurilor de posta facuta de catre calatoru1 francez Raou1 Perrin, din anul 1839 "si prin drumuri cu posta, cu podarojna, cu postasul si trasura lui ca o treuca, avand la cei opt cai, dintre care trei fara scari si zabale, hamuri de franghie si osie de lemn negeluit, in scoarta lui[19]".

In timpul domniei lui Mihai Sutu (1791-1793), fiscalitatea crescuse atat de mult incat, dupa afirmatiile consulu-lui austriac la Bucuresti, Berkelius, nemultumirea maselor populare putea duce dintr-un moment in altul la o rascoala generala impotriva privilegiatilor . In acesta perioada veniturile postei cu diligente apartineau Imperiului Otoman. Insarcinat cu veniturile (vacufurile) postei, demnitarul turc Sefchet Pasa, aflat in trecere pe la Popasul nr. 1, gaseste ca nepotrivita denumirea de Asezarea bicigasilor si ordona sa se scrie scurt, Menzil, astfel ca de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, toponimicul Menzil va evolua spre forma lui de azi, Mizil. La 1790, mica asezare, care purta numele Menzil, adica posta, isi avea biserica ei ca toate asezarile statornice .

In primele decenii ale secolului al XIX-lea, noua asezare va prospera, prin pozitia sa geografica, prin dezvoltarea drumului comercial, incat va intrece cu mult alte targuri mai vechi, ca Gherghita si Urlati. Astfel, la inceputul anului 1800 Menzilul avea 327 de gospodarii, Urlatii - 85, Urzicenii - 180, Slobozia - 264, iar Gh. M. Petrescu Sava numeste pe drept cuvant Mizilul drept mostenitor al marelui targ prahovean Gherghita.

In 1828 generalu1 Nicolae Mavru, cumparand mosia Mizilului, o da zestre fiicei sale, care se casatoreste cu mare-le aga Ion Cantacuzino.

Administrativ Mizilul face parte, din 1831 pana la 1 ianuarie 1845, din judetul Saac-Sacuieni, fiind resedinta a plasii Campului, cand trece la judetul Buzau[22]. Tot acum este ridicat la rangul de comuna urbana si resedinta a plasii Tohani. Populatia orasului se dubleaza, iar in anul 1864 numarul gospodariilor se ridica la 789, incat vechea asezare de pe mosia lui Brancoveanu, Fefelei, isi pierde insemnatatea, locul sau fiind luat inca de la inceputul secolului al XIX-lea de catre noul targ. Intre anii 1845-1865 in Mizil se construiesc doua biserici - biserica Sf. Ioan de catre aga Ion Cantacuzino cu 2 000 de galbeni, dupa cum reiese din pisania bisericii si biserica Sf. Nicolae de catre un filantrop localnic si cu contributia orasenilor.

Se poate spune ca targu1 dispunea la jumatatea sec. al XIX-lea de trei biserici si o singura scoala, infiintata in 1857 de catre Ion Craciunescu.

Cea mai veche biserica din Mizil este cea din cartierul Fefelei, care in secolul al XVIII-lea aducea importante venituri visteriei prin obligatia vinaritului. De altfel, printr-un hrisov din 5 februarie 1817, domnitorul Ion Caragea Voievod da bisericii din Fefelei, cu hramu1 Sfintei Troite, con-struita de Nicolae Polcovnicu Stamboleanu pe mosia sa de aici, cartea pentru scutirea vinariciului, pentru via ce o are. Din acelasi hrisov reiese ca biserica avea si calugarite care se ocupau de ingrijirea viei si a bisericii[23].

Biserica Sf. Ioan, care domina prin silueta ei centrul orasului, este un monument arhitectonic, zidit in forma de cruce, imbinand armonios stilul bizantin cu cel gotic, avand multe elemente din stilu1 Renasterii. Pictura veche din biserica a fost distrusa in intregime in urma cutremurului din 10 octombrie 1940 si refacuta ulterior. Catapeteasma sculptata in lemn de tei si poleita in foita de aur in 1912, prezinta cu maiestrie arta populara romaneasca.

La 13 septembrie 1866, Mizilul arde mai mult de jumatate, iar primarul orasului, Mateiu Jaravete este huiduit de locuitori ca nu s-a ingrijit ca serviciul de pompieri sa aiba suficiente sacale. Acest incendiu va duce la inlaturarea ve-chiului consiliu si in anu1 urmator, 1867, se va alege un nou consiliu comunal in frunte cu Stefan Nicolau. Reprezentant al arendasilor si al Partidului conservator, primarul Stefan Nicolau va administra orasu1 urmarind propria sa imboga-tire.

Cateva date aduse din lucrarea lui Isaia I. Georgescu, Comuna Urbana Mizil si Situatiunea Casei Comunale de la fondarea orasului si pana in 1890 sunt edificatoare: "Dl. Stefan Nicolau a facut in gand o sosea si a cheltuit 16 000 de lei, in care intra si 800 lei aldamasul (actele din dosar). Aceasta sosea poate sa fie facuta pe vre-una din caile catre cer caci, pe caile orasului nici nu se stie de acea sosea."

Mai departe arata Isaia I. Georgescu, 'Domnul Stefan Nicolau era atunci arendas al mosiei scoalei Soimari, pe un period de 5 ani, incepand de la 1865 pana la 1870 si arendile nu le varsase ci le tinea inca in punga sa. Suma era de 40.000 lei constatata de Consiliu1 comunal prin decisiunea din 1867, iscalita si de dl. Stefan Nicolau".

In 1881, consiliul comunal condus de Stefan Nicolau este inlocuit de un nou consiliu in frunte cu Ion Craciunescu, care va administra orasul pana in anul 1887.

'Intrati in administratia comunei', spune Isaia Georgescu, 'gasim falimentul batand la use. Veniturile erau sechestrate de stat, functionarii neplatiti pe luni in urma, pe strazile orasului lacurile erau focare de infectie, serviciul incendiilor si al pazei de noapte erau inexistente, orasul era bantuit de hoti, iar spargerile se tineau lant chiar in centrul orasului'.

Conducerea orasului din perioada 1881-1887 ia o serie de masuri administrative. 'Am adus trei ingineri pe care i-am platit cu 1600 lei si a ridicat planul pe stradele din intreg oras, care s-a aprobat in consilul tehnic. Cu economiile facute, fara nici un imprumut si fara sa punem taxe pe oras, am pavat intregul oras, am facut Bulevardul si Gradina Sf. Ioan. Am organizat serviciul pompierilor, aducand pompa sistematica de la fabrica din Lipsca (Leipzig). Am infiintat garda nocturna cu 18 gardisti in loc de 2 cum era. Am facut spital cu 8 paturi si serviciu medical. Am facut abator care a costat 1 700 lei[24].

Se pare ca, totusi, noul consiliu comunal nu facuse prea multe lucruri, iar sistemul folosit de Isaia Georgescu, am facut, am organizat etc. pare sa fie laudativ la adresa amicilor sai politici. Fac aceasta afirmatie deoarece, in cartea sa Poezie sau destin, Agata Grigorescu-Bacovia, vorbind cu dragoste si caldura despre urbea ei natala -"prafuita si cu gropi chiar in strada principala Carol", pare sa contrazica afirmatiile lui Isaia Georgescu. De altfel, pavarea cu piatra si asfaltarea trotuarelor incepe dupa anul 1900, in timpu1 administratiei comunale condusa de Leonida Condeescu.

Intre anii 1900-1905, edilii orasului incep sistematizarea strazilor, pavarea cu piatra, asfaltarea trotuarelor, construirea cladirii postei, primariei si cazarmilor Regimentului 72-Infanterie. Administratiile comunale ulterioare se schimba des, dar orasul ramane acelasi. Dintre primarii vremii (1905-1916) amintim pe mosierul Plutarch Mares, acela care in 1907 va conduce inabusirea rascoalei taranesti, Basilius Mares, care in 1905 va construi prima sala de teatru din Mizil, Gheorghe Spirea, Anastasiu Soreanu, Petre Radulescu si altii, care prezinta mai putina insemnatate pentru trecutul orasului. In perioada de dupa 1921 merita sa remarcam acti-vitatea desfasurata de Spirea Anastasiu, primarul orasului, care initiaza ridicarea monumentului in memoria eroilor din Regimentul 72-Infanterie cu garnizoana la Mizil, punerea in functiune a bailor Boboci si construirea unei bai populare in oras.

In anii primului razboi mondial (1916-1918), perioada in care Romania participa la razboi alaturi de puterile Antantei, Mizilul cunoaste ororile ocupatiei, populatia saraca este decimata de tifos exantematic, floarea tinerimii din oras lupta eroic pe frontul de la Marasesti. Regimentul 72-Infanterie, in cadrul caruia au luptat multi mizileni, s-a acoperit de glorie pe front. In cartea de aur a acestui regiment figureaza ofiterii Pitis Gheorghe si Tudoran Gheorghe, soldatii Tudor Grigore, Radu Ion, Zaharia Tanase si altii.

Perioada dintre cele doua razboaie mondiale se caracterizeaza printr-o lenta dezvoltare a orasului. Se construiesc unele fabrici lipsite de importanta economica, cu un numar mic de muncitori, printre care: Fabrica de otet - Florica si Uzina electrica, in anul 1933. "Intr-un cuvant, viata lancezea, imaginea dezolanta a provinciei, in care banalitatea si lipsa oricaror intamplari erau aproape neverosimile", asa cum descria in 1938 Geo Bogza in reportajul sau "O suta saptezeci si cinci de minute la Mizil".

In toamna anului 1940, Romania este ocupata de catre trupele germane. La Mizil acestia construiesc un aerodrom si alte instalatii militare destinate apararii antiaeriene a zonei petroliere Prahova. In anul 1943, la 2 ani dupa dezlantuirea razboiului antisovietic, escadrila de avioane de pe aerodromul din Mizil urma sa fie transferata la Smolensk, in vederea sustinerii unei ofensive planuite de Hitler.

Aici la Mizil, intr-un atelier mobil, a fost fabricata bomba pusa in sticla de sampanie Mott, care urma sa puna capat vietii lui Hitler. Cel care a pus sticla-bomba in avionul lui Hitler, Lahousen va da la iveala acest amanunt[25].

Administrativ, Mizilul ramane pana in anul 1950 ca centru de plasa in judetul Buzau. La aceasta data o noua impartire administrativa il face centru raional in regiunea Buzau pana in anul 1952, cand va trece la regiunea Ploiesti, iar de la 1 martie 1968 va ramane in judetu1 Prahova cu rang de oras.

In anu1 1949 se infiinteaza la Mizil prima cooperativa mestesugareasca Cismarii progresisti, iar in 1950 Cooperativa Higiena. In 1954 toti mestesugarii din Mizil vor fi uniti in cele 41 de sectii ale Cooperativei Unirea Mestesu-garilor.

In vara anului 1967 Mizilul este vizitat de conducatorii de partid si de stat in frunte cu N. Ceausescu, secretar general al Partidului Comunist Roman, Presedintele Repu-blicii.

Pe intreg traseul fostului raion Mizil, de la intrarea in comuna Ulmeni si pana la Loloiasca, pe soseaua nationala Ploiesti-Buzau, zeci de mii de tarani si oameni ai muncii din orasu1 Mizil au facut conducatorilor de partid si de stat o entuziasta primire. Coloanele de masini intra in oras pe sub arcuri de triumf, iar in fata statuii eroilor din Regimentul 72 -Infanterie, de pe o tribuna construita in acest scop, N. Ceausescu se adresa celor peste 8 000 de mizileni veniti sa-l in-tampine. In incheierea cuvantarii sale, secretarul general al partidului a spus: 'Oamenii muncii din orasul Mizil, care s-au dovedit harnici si priceputi in agricultura nu vor fi mai prejos nici in activitatea din industrie. In viitor, Mizilul va deveni, pe langa un important centru viticol si cerealier si un centru industrial al Republicii Socialiste Romania[26].

Un an mai tarziu intra in functiune la Mizil prima fabrica - cea mai moderna din tara, Relaxa, fabrica ce a intrat in circuitul economic cu saltele detasabile, miezuri plastice si covor impaslit. Acesteia i se va adauga in 1970 o noua fabrica de mobila si mobilier tapitat. Au fost construite blocuri moderne, orasul se schimba, intra in sfera industriala, noi obiective se vor construi ce vor transforma Mizilul in viitorul cincinal 1976-1980 cu adevarat intr-un centru industrial si agrar al Republicii Socialiste Romania.

II. DEZVOLTAREA SOCIAL-ECONOMICA A ORASULUI MIZIL

Spre sfarsitul secolului al XVII-lea, Istaul, ajuns in proprietatea domnitorului Constantin Brancoveanu, incepe sa se dezvolte ca targ de sine statator sub numele de Fefelei1.

Aici domnitoru1 construieste case domnesti, planteaza via de la Corbeanca si dealul Dumbravii -Valea Scheii, infiinteaza targ anual2 ce va deveni vestit cu vremea, ca cel al Dragaicii-Buzau, pe care de fapt il continua. Se vor construi drumuri marcate cu cruci purtand insemnul heraldic al Tarii Romanesti din vremea domnitorului. Targul de la Fefelei se bucura de privilegii speciale, veniturile acestuia fiind incasate de domnitor, pe a carei mosie se organiza anual la 29 iunie.

Stolnicul Constantin Cantacuzino il va denumi iarmarocul Dragaica II. In perioada la care ne referim, balciurile constituiau o forma caracteristica a comertului feudal. Ele au aparut si au inflorit cand raritatea marilor centre populate, caracteru1 rudimentar al mijloacelor de comunicatii si de transport erau neinsemnate, au creat necesitatea unor intalniri periodice la care negustorii si producatorii isi schimbau marfurile.

Domnii acordau boierilor si manastirilor dreptul de a infiinta pe mosiile lor balciuri periodice si le inzestrau cu privilegii, deoarece contribuiau la largirea pietei interne. De regula privilegiile acordate ajungeau pana acolo incat, in timpu1 balciului 'sa nu se amestece nici ispravnicii, nici vamesii, nici alti oameni domnesti intru nimic, ci sa se ia de la casa boierului vama cea obisnuita si celelalte obiceiuri la targ3.

Celelalte obiceiuri erau ierbaritul, dreptul exclusiv de a vinde vin si rachiuri si de a tine scaune de carne, precum si taxa de la toate vitele vanzatoare la aceste balciuri. Asemenea privilegii le avea si targul Fefelei, iar mai tarziu si cel al Mizilului.

In timpul domniei lui Brancoveanu, targul va prospera, devenind vestit prin vanzarea rachiurilor, a vinului si a animalelor, in special cornute mici, cerute pe piata Istambulului. Dupa moartea acestuia, targul va decadea, iar slujbasii de pe mosia lui Brancoveanu, fie ca vor pleca de aici, fie ca intretineau relatii sporadice cu vechiul targ, el insa nu va dispare definitiv. Traditia locala il va continua si in secolul al XVIII-lea, deoarece la inceputul secolului al XIX-lea prerogativele vechiului targ Fefelei le va lua noul targ Menzil, care incepuse sa se dezvolte.

In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea (1780-1790), pe drumul postei cu cai care lega Ploiestiul de Buzau, incepuse sa se stabileasca in jurul menzilhanalei (statie de posta) o multime de negustori, carora locul le inlesnea nevoile de schimb cu cele doua centre comerciale mai apropiate, si apoi surugii, bicigasi, rotari, darvari si pazitori ce deserveau releul postei4.

Dezvoltarea noii asezari si preluarea atributiunilor comerciale si administrative, in primul deceniu al secolului al XIX-lea, de la vechiul targ Fefelei, fac ca Mizilul sa treaca inaintea altor targuri de traditie din Tara Romaneasca.

La 1804 Mizilul avea targ anual vestit, la 29 iunie, pentru care se faceau, de autoritatile administrative centrale, publicatii speciale in toata tara, in acelasi fel cum se facea pentru targul Dragaicii din Buzau si pentru targul Sloboziei din Ialomita. La 1830, Mizilul lasase cu mult in urma nu numai Urlatii ci si toate targurile din partea rasariteana a tarii. Avea 327 de gospodarii, pe cand Urlatii avea numai 85, Gherghita, careia ii luase locul, 163, Slobozia - 264, Urzicenii - 180 si Filipestii - 159. El intra dintr-odata in randul celor mai vechi targuri ca Ramnicul, Pitestii si Targoviste, dand astfel tarii orasul pe care ea il pierduse o data cu disparitia Gherghitei5.

Mutarea targului de la Gherghita la Mizil si Urlati este un fenomen asemanator cu mutarea Targsorului la Ploiesti si Filipesti, aceasta mutare datorandu-se, in amandoua cazurile, atractiei dealurilor6.

Dezvoltarea economico-sociala si comerciala a targului, in prima jumatate a secolului al XIX-lea, se largeste. Negustorii din Mizil sunt intalniti inca de la inceputul secolului cu afaceri prin Prahova sau alte centre comerciale ale tarii. In registrele vamii Brasovului intalnim repetat termenul ot Menzil printre care si un negutator Frangulea ot Menzil, venit aici cu chervanele (caravane comerciale) pentru aprovizionarea turcilor in timpu1 razboaielor ruso-turce (1806-1812)

In perioada anilor 1800-1806, Menzilul, ca toate celelalte statii de posta, avea obligatia de a plati la cutia de milostenii, prin epistatii (administrator de posta, logofat, vechil) menzilurilor, suma de 250 de taleri7.

Dintre privilegiile de care se va bucura Mizilul in timpul domniilor pamantene de dupa Miscarea revolutionara condusa de Tudor Vladimirescu va fi si cea a comertului cu pacura. Intr-un hrisov dat de domnitoru1 Grigorie Dumitru Chica in iulie 1824 se spune: 'Comertul cu pacura la targurile Urlatilor si Mezilului sa fie slobode, atat pentru cei ce cumpara cat si pentru cei ce vand8.

Analizand registrele de impozite ale ocarmuirii judetului Saac in perioada anilor 1834-l837, reiese ca la Mizil numarul locuitorilor plugari si muncitori dajnici era de 69, iar al celor nedajnici de 5. Este de remarcat faptul ca printre locuitorii dajnici ai targului nu apare Nicolae Mavru, pe atunci proprietar al Mizilului si nici ginerele sau Ion Cantacuzino. Sumele incasate de la locuitorii dajnici se ridicau la 30 de lei anual, indiferent de averea pe care o aveau. Totalul sumei incasate pe cei 4 ani de la locuitorii targului, asa dupa cum reiese din registru, se ridica la 8 280 lei9.

La jumatatea secolului al XIX-lea, comertul de capetenie al targului il faceau in mare parte blanarii, cojocarii, ciubotarii (cismarii), scaunasii (macelarii) si negustorii de monopol al rachiului, vinului si tutunului. Micile industrii, fierarii, tinichigii, caretasii erau in mana strainilor, unguri, nemti, evrei, iar comertul cu cereale il faceau negustorii fanarioti si albanezi10.

Alaturi de negustori si mestesugari se formeaza, in aceasta perioada, cetele carausilor de marfuri - chirigii - inzestrati cu chervane mari trase de 4-6 boi. O alta categorie de oameni -poterasii - legati atat de negustori cat si de chirigii, erau insarcinati cu paza convoaielor de chervane incarcate cu marfuri pe drumurile inca nesigure ale tarii. De altfel, drumurile spre Ploiesti si Bucuresti treceau prin padurea nebuna, iar traditia populara a locului aminteste de un haiduc pe nume Panait Chioru, care actiona ia zona de trecere a raului Cricovul Sarat.

Atat chirigiii cat si poterasii locuiau in acelasi cartier al targalui, pe strazi apropiate. Si astazi batranii care locuiesc in aceasta parte a orasului isi amintesc de la bunicii lor ca strazile pe care locuiesc s-au numit candva Mahalaua chirigiilor si a poterasilor, astazi strazile Tudor Vladimirescu si 15 August. Din traditia locala reiese ca incheierea contractelor de carausie si paza a caravanelor se facea sub prestare de juramant la Crucea zapiselor si raboajelor. Vechea cruce, care mai putea fi vazuta prin 1940 in Piata varzariei (stadionul orasului), a disparut, ea fiind inlocuita cu o alta cruce, ridicata de Mateiu Jaravete, fost primar al orasului, in anul 1876, vechea cruce fiind parasita fara a se tine seama de importanta ei ca vechime.

Vestit era Mizilul in prima jumatate a secolului al XIX-lea prin cultura vitei de vie, a pomilor fructiferi si a cerealelor, traditii ca se pastreaza si astazi in aceasta zona. Viile din dealu1 Dumbrava, Corbeanca, Valea Scheii si Tohani, ce apartineau lui Ion Cantacuzino, Iordache Russet si Iancu Craciunescu erau renumite.

Cresterea populatiei, in prima perioada a dezvoltarii targului, continua sa se faca pe aceeasi cale, pe care o urmasera, secolele anterioare, celelalte targuri ale Tarii Romanesti. Satele din jur: Baba Ana, Conduratu, Gura Vadului, Ciresanu, sau altele mai indepartate, din zonele de deal, Tohani, Calugareni, Jugureni, Fintesti si Naieni, vor constitui a-devarate rezerve de populatie ce vor intregi tabloul social al orasului Mizil, inca din prima jumatate a secolului al XIX-lea si chiar in zilele noastre.

Locuitorii orasului vor lua contact cu ideile revolutionare ale lui Tudor Vladimirescu si prin intermediul Eteriei. Astfel, la 18 martie 1821, in drum spre Bucuresti, arnautii lui Alexandru Ipsilanti, conducatorul Eteriei, vor poposi la Mizil, venind dinspre Focsani. Aici se va intalni cu Iordache Farmache, Ghencea, Mihale si Sfetcu cu arnautii lor11.

De la Focsani, Ipsilanti a parcurs cu toata Adunarea lui si cu arnautimea ce-i iesise inainte, pe sub munti, pana la Mizil, ferindu-se de drumul mare, din cauza garnizoanei turcesti de la Braila. La Mizil, el afla de ridicarea consulatelor si de pribegia boierilor (probabil a fost informat de Iordache Farnache, care il intampinase aici). Sub impresia acestei stiri el adresa la 18 martie un apel special catre bucuresteni in care osandeste pe boieri12.

La 9 mai 1821 Gheorghe Cantacuzino porneste la drum cu intentia de a lua cu sine, la Ploiesti, pe Orphanos si pe Duca. Dar amandoi acestia refuza sa-1 insoteasca si la Mizil nu a ajuns decat cu 375 de oameni13.

Neintelegerile ivite in luna mai 1821 intre Tudor Vladimirescu si Alexandru Ipsilanti, ca urmare a faptului ca acesta din urma nu intentiona sa treaca Dunarea si se purta ca un cuceritor, vor adanci conflictul, fapt pentru care, probabil, la 9 mai 1821 Orphanos si cu Duca refuza sa-1 intalneasca pe Gheorghe Cantacuzino la Ploiesti.

Evenimentele se vor precipita, iar la 27 mai 1821, cu sprijinul unor capitani ai lui Tudor, care fusesera atrasi in complot de eteristi, il vor prinde pe Tudor Vladimirescu la Golesti si il vor ucide in mod miselesc.

Uciderea acestuia nu va ramane fara urmari nici in randul arnautilor lui Ipsilanti, din care un numar mare erau romani din Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca. Acestia se vor rascula la 11 iulie 1821 in tabara de la Margi-neni si vor fi trimisi spre judecare lui Alexandru Ipsilanti. In randul arnautilor rasculati se gasea si Pone Dragulin, nascut la Mizil .

Prefacerile economice si sociale ce au loc in Tara Romaneasca dupa Miscarea revolutionara condusa de Tudor Vladimirescu, dar mai ales dupa Pacea de la Adrianopole de la 1828, desfintarea monopolului comercial al turcilor si intrarea Tarilor romane sub administratia ruseasca vor constitui un important pas inainte spre dezvoltarea relatiilor de productie capitaliste, dar, in acelasi timp, introducerea Regulamentului Organic a constituit un prilej favorabil pentru intarirea privilegiilor marii boierimi. Impotriva aplicarii Regu-lamentului Organic se vor ridica taranii clacasi din fostul plai al Campului, a carei resedinta se afla la Mizil inca din 1831. Daca documentele amintesc mai putin despre asemenea actiuni ale embaticarilor din targul Mizil, nu se poate trece cu vederea faptul ca o serie de tarani clacasi de pe mosiile din jurul Mizilului se gasea intr-o permanenta neintelegere cu boierii. Jalbele inaintate de tarani ocarmuirii judetului Saac, la indemnul generalului Kisseleff demonstreaza cert aceste neintelegeri.

Astfel, "lacuitorii clacasi din Tohaneanca, dupa mosia d-sale Nae Dolete (locuitor al targului Mizil) nu s-ar fi supuind a da oameni(i) oranduiti in slujba proprietarilor dupa cuprinderea poruncilor ce sunt"15.

Trecerea de la economia naturala la economia bazata pe schimburi de marfuri, accentuata dupa Pacea de la Adrianopole va inrautati necontenit situatia taranilor, a micilor mestesugari si a saracimii orasului Mizil. De aceea nu este de mirare ca in 1848 taranii clacasi din plasa Tohanilor si embaticarii din Mizil vor participa in masa la revolutie. De altfel, problema taraneasca va ramane una din cele mai arzatoare, fiind pe deplin rezolvata numai in anii oranduirii soci-aliste.

Incepand din anul 1845 Mizilul este resedinta a plasii Tohanilor. Din traditia locala rezulta ca in 1848, in trecere spre Buzau, marele revolutionar si democrat Nicolae Balcescu ar fi poposit la Mizil intre doua diligente. Aici i s-a facut o primire calduroasa de catre saracimea targului, iar tiganii robi de pe mosia lui Ion Cantacuzino ar fi cerut sa fie scapati din robie. Nu este exclus ca traditia locala sa contina adevarul, stiut fiind faptul ca drumul spre Buzau trecea prin tirgul Mizil. Mai mult, sosirea lui Balcescu la Buzau va aduce radicale schimbari in conducerea administrativa a judetului si a subadministratiilor de plasa. Aceste schimbari vor nemultumi, in primul rand, boierimea locala a plasii Tohanilor, care, in octombrie 1848, se vor plange Departamentului din Launtru contra subadministratorului Iancu Hariseescu.

Un numar de 24 proprietari din aceste parti (plasa Tohanilor) se ridica impotriva numirii lui Hariseescu. In scrisoarea trimisa Marii Vornicii a Treburilor din Launtru, la 9 octombrie 1848, acesti proprietari scriau urmatoarele:

'Vremurile de suferinta si republica au trecut si, cu nasterea legiuiriilor tarii, credem sa fim scapati de orice nenorocire; cand inaltele doua puteri (Rusia si Turcia n.a.), ce ne sprijina si bunii nostri patrioti ar hotari sa dea chiar prefacere vechi-lor institutii Pe bazele acestea venim plecati a spune in constiinta bunei obladuiri ca nu putem fi multamiti a avea intre subcarmuitori in locul lacuintei noastre unde ne avem proprietati si interesuri sfinte pe un om ce nu-l socotim capabil.

Zicem astfel ca dumnealui Iancu Hariseescu, ce-l vedem aici la noi in plasa Tohanilor, nu este nici pamantean, nici proprietar, nici ales dupa legi, nici nobil, nici cunoscut de vreun om cu sentimente, nici ca a ocupat asemenea sluj-ba"16.

Ceea ce stiau "bunii patrioti" si-i indigna in mod deosebit era faptul ca Iancu Hariseescu, in timpul Constitutiei revoltante, "care-l numisera subadministrator", ingropase Regulamentul organic, nu era nobil si om cu sentimente.

Dupa inlocuirea lui Iancu Hariseescu cu M. Dambo-viceanu, slujbasii instalati in plasa Tohanilor de noul guvern reactionar au gasit momentul sa se imbogateasca pe cele mai necinstite cai.

"Abuzurile si bataile in satele plasii se tin lant Alecu Antonescu, Dinu Capraru si Ghita Dorobantu din Mizil, cu stirea subadministratorului M. Damboviceanu iau in mod abuziv bani din toate satele plasii Tohani"17.

Cu toata ancheta facuta de guvern, prin Pantazi Popescu, abuzurile vor continua, iar slujbasii administratiei locale se vor imbogati pe seama celor care formau "talpa tarii". Sigur ca participarea maselor de tarani si targoveti la revolutia de la 1848, din plasa Tohanilor si orasul Mizil, constituie doar o parte mica din grandoarea luptei eroice, a poporului roman, intr-un moment crucial al existentei sale.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea spiritul innoitor si prefacerile economico-sociale determinate de reformele domnitorului Alexandru Ion Cuza se vor resimti si la Mizil.

Construirea drumului de la Ploiesti pe sub deal pana la Buzau il va pune in legatura directa cu celelalte orase ale tarii.

Un incendiu nimicitor izbucnit la 13 septembrie 1866 va impiedica dezvoltarea Mizilului. Mai mult de jumatate din oras va fi mistuit de flacari, autoritatile, in frunte cu primarul Mateiu Jaravete, care va fi inlocuit cu Stefan Nicolau sunt huiduiti de locuitori, saracimea este gata de revolta. Ion Cantacuzino, proprietarul orasului'de teama sa nu se sparga targul si in intelegere cu sotia sa, in februarie 1867 este nevoit, sa permita ca locuitorii care pana atunci fusesera embaticari sa se rascumpere, platind embaticul ce se cuvenea pe 30 de ani in 15, cei bastinasi, iar cei nou veniti, dupa invoiala Intelegerea va fi legalizata de Tribunalul Buzau cu Hotararea nr. 23 din 1867"18.

Conditiile convenind, locuitorii si-au rascumparat terenurile de casa, Mizilul devenind astfel oras liber.

Pentru ducerea tratativelor cu proprietarul Ion Cantacuzino, embaticarii vor alege un comitet de circumscriptie pentru rascumparare, format din 9 membri: preotul Gheorghe Protonotariu, Stefan Pitis, Grigore Iordache, H. Molandrescu, N. Manciulescu, Dinca Stancu, Panait Dumitrescu, Costache Condeescu si Ghita Creteanu.

Aceasta comisie va inainta primariei Mizilului la 27 ianuarie 1867 o adresa cu nr. 12 in care se aratau: 'Fiindca subsemnatii am terminat gestiunea rascumpararii acestui targ definitiv cu Dl. Proprietar destrasi Ion Cantacuzino din partea caruia ni s-au si liberat un actu de libertate relativ la vanzarea obiectelor de indestulare ce pana acum erau rezervate pe seama numai a D-lui Proprietariu. Cu onóre va rugam D-le Primar bine voiti a face o intinsa publicitate in toata intinderea comunii ce administrati; ca de astazi 27, corentu sintu liberi toti orasani ce au consimtit la aceasta rascumparare a esercita comertu liber de vin, rachiu, carne, paine, lumanari exetera; iar cei ce nu au consimtit vor respecta vechile invoieli'19.

La 1 aprilie 1869 serviciul de posta internationala este preluat de catre posta romana. In aceiasi vreme cursa de diligenta si posta functionau zilnic pe distanta Bucuresti-Iasi prin Mizil, strabatand distanta de 420 km in 58 ore. Legaturile cu alte centre din tara se dezvolta si mai mult dupa 1872 cand ia fiinta statia C.F.R.

Dupa incendiul din 1866, mizilul se reface greu, administratia orasului isi insuseste in mod samavolnic contributia baneasca a cetatenilor, rotunjindu-si frumusel averile personale pe seama contribuabililor. In perioada anilor 1864 -1880, primar al orasului a fost Stefan Nicolau - mare arendas si proprietar. In acesta perioada orasul avea un venit anual de 70.000 lei, carora li se adaugau 14.000 lei de la bugetul prestatiei. Impozitele percepute asupra bunurilor de consum ce intrau in oras "Accize" erau arendate primarului de catre Pavel Snel la suma de 16.000 lei, incat veniturile orasului se sfarsea prin cheltuieli inchipuite" .

'La 1880 comuna se gasea sechestrata de catre stat pentru frauda sumei de 3.000 lei de catre perceptori, iar mandatele comunei se vindeau pe piata cu 40%, functionarii chiar sufereau, casa comunei era sleita'21.

Arendas al Bailor Boboci, Stefan Nicolau prin alte persoane ca: Ion Marghiloman, Nicolae Paraschivescu si Alexe Ion, vor contribui la ruinarea lor, incat din 1881 acestea in mod practic nu mai exista, desi aduceau insemnate venituri comunei si sanatatii locuitorilor. Fraudele administratiei conservatoare, condusa de Stefan Nicolau, in dauna avutului obstesc, vor tine in loc dezvoltarea economica a orasului Mizil. Administratia comunala din perioada anilor 1881-1887 va lua o serie de masuri pentru redresarea finantelor orasului, atat pe seama orasenilor, dar mai ales prin arendarea accizelor comunale cu suma de 50.400 lei fata de 16.000 lei cat fusesera arendate pana atunci.

Ultimul deceniu al secolului al XIX-lea marcheaza oarecare inviorare in viata economica si comerciala a orasu-lui: 'creste numarul populatiei la 5.200 locuitori prin alipirea la comuna urbana Mizil a satelor Ciresanu si Maracini. Pe langa targul care se organizeaza saptamanal, anual aveau loc trei targuri: Targul Floriilor, Targul de Duminica Tomii si Dragaica, se dezvolta o industrie mestesugareasca locala multe cojocarii, cismarii si renumite tesaturi de scoarte si chilimuri (covor turcesc cu doua fete), o importanta fabrica de faina'22.

In 1893 un anume Alexandru C. Gheorghiu construieste la Mizil o rafinarie de petrol cu o capacitate de 521 tone si un capital investit de 40.000 lei. Fabrica, care mai functiona pe la 1900, era inzestrata cu un cazan, un distilator pentru benzina, un aparat Abel-Pensky pentru determinarea inflamabilitatii petrolului, un termometru, un areometru pentru constatarea densitatii, un cantar si avea un personal format doar din 3 lucratori23.

Alaturi de aceasta rafinarie va functiona la Mizil si o Fabrica de unelte agricole, "Providenta', - fabrica cu forta motrica, depozit de masini agricole, atelier de reparat masini, cazangerie si o turnatorie al carui patron, Misa Litin-schi, va deveni si presedintele corporatiei meseriasilor din oras. Inca din 1890 la Mizil isi desfasoara activitatea comerciala o serie de depozite de cherestea, de var hidraulic si ciment, tabla plumbuita si galvanizata, manufacturi de fierarie, brasovenie, carbuni si piatra, ai caror patroni, Matei N. Vladarescu, Haralambie Georgescu, Tasse Dumitrescu si altii, obtineau insemnate profituri in timp ce marea majoritate a locuitorilor abia isi duceau existenta de la o zi la alta. Negu-storii orasului, pe langa depozitele si magazinele ce le aveau in oras, deschisesera sucursale si in alte localitati ale judetului Prahova, in special in marile asezari rurale, printre care negustorul Vasile Tudoran isi avea depozite si in comuna Ciorani.

La sfarsitul secolului al XIX-lea numarul locuitorilor din oras ocupati in productia mestesugareasca si comerciala crescuse in mod simtitor. Astfel, la o popalatie de 4.780 locuitori, 15 erau lemnari, 9 tamplari, 10 rotari, 6 butnari, 5 carutasi, 50 croitori, 197 cismari, 45 fierari, 6 masinisti, 196 cojocari, 4 boiangii, 20 brutari, 6 varari, 2 pietrari, 15 zidari, 3 barbieri, 7 tinichigii' . Acestora li se adaugau cele: '67 de carciumi, 2 mori cu aburi, 2 casarii, 4 stane, l 'fabrica' de faina si 5 'fabrici de lumanari' .

Structura socio-profesionala este diversa 'din totalul locuitorilor 500 erau servitori si 330 lucratori26.

Marea majoritate a locuitorilor targului la sfarsitul secolului al XIX-lea continua sa se ocupe cu agricultura pe proprietatile marilor mosieri si arendasi locali. Numarul mare de animale de tractiune 650 boi si 496 cai, precum si su-prafata arabila de 3.270 ha cat avea Mizilul la sfarsitul seco-lului trecut demonstreaza cert acest lucru.

Desi la 1867 embaticarii din Mizil s-au rascumparat devenind liberi, nu putem trece cu vederea faptul ca o parte a populatiei targului a ramas pe mai departe a respecta vechile invoieli deosebit de umilitoare, care de altfel "loveste de la inceput pe orice strain cu simt omenesc, anume ca fondul natiei il fac taranii, desi au ramas evlaviosi, inchinati plugariei, desi au pastrat traditiile si limba parinti1or, desi rabdatoarei lor supuneri, credintei lor in trainicia neamului romanesc, nadejdii lor intr-un viitor mai bun se datoreste pastrarea autonomiei nationale, trebuie sa spunem cu parere de rau ca ei poarta stigmatele unei indelungate suferinti, ale privatiilor si saracimii unei serbii aspre. Sunt exploatati in voie si nimeni nu-i apara"27.

Mentinerea vechilor relatii in agricultura, lipsa de pamant, conditiile inumane impuse taranilor prin legea invoielilor agricole din 1872 si cu modificarile ulterioare din 1882 si 1893 nu rezolva cu nimic dorinta de pamant si libertate a taranilor. Framantarile taranesti ce au loc in intreaga tara dupa Razboiul de Independenta, 1877, imbraca uneori forma rascoalelor.

In primavara anului 1888 in judetul Ialomita izbucneste rascoala taranilor, care va cuprinde repede judetele vecine, printre care Prahova si Buzau. In zona orasului Mizil rascoala va fi deosebit de puternica, cuprinzand satele: Fulga, Baba Ana, Ciresanu, Maracini, Fantanele si altele, antrenand la rascoala si pe targovetii orasului Mizil.

De aici de la Mizil vor fi dirijate fortele sa reprime rascoala. De altfel autoritatile locale sunt nevoite sa recunoasca ca ordinea nu a fost restabilita decat la interventia regimentului de infanterie din Mizil. Ziarul Romania Libera nr. 7 din 7/19 aprilie 1888 scria in acest sens: 'In Prahova, domnul prefect comfirma raportul de ieri al D-l prim procuror ca ordinea s-a restabilit fara varsare de sange la Fulga. Oborenii din Mizil au voit sa libereze in gara pe arestatii din Fulga si Baba Ana, insa in data ce comandantul a facut somatiile si a comandat incarcarea, razvratitii adunati s-au imprastiat ca o droaie de potarnichi'.

Printre cei arestati se gaseau invatatorul Cristache Alexandrescu din Fulga si preotul Ghita Teodorescu din Baba Ana, care indemnau lumea la rascoala. Desi autoritatile, cu telegrama nr. 345/33 din 18 aprilie raporta ca la Mizil si in imprejurimi "liniste completa", la 25 aprilie, se raporteaza ca la Mizil au fost arestati astazi data de mai sus doi indivizi care faceau propaganda.

Inabusirea rascoalei din 1888 nu rezolva problema taraneasca, care va continua sa constituie principala contradictie la sate, contradictie ce se va ascuti si va duce la marea rascoala taraneasca din 1907.

Rascoala din 1907 constituie corolarul firesc al framantarilor de veacuri ale taranimii pentru pamant si liberta-te, impotriva asupririi si nedreptatii sociale.

Zona orasului Mizil este cuprinsa din nou de valvataia taranilor rasculati.

De la Lapos si Mires, de la Baba Ana si Conduratu, Ciresanu si Maracini, taranii in grupuri compacte se indreapta spre Mizil pentru a cere subprefectului plasii Tohani pamant pentru ca este revolutie.

O alta miscare de mare amploare, cu caracter petitionar au initiat taranii din comunele Baba Ana impreuna cu cei din Fantanele si Conduratu. Indemnati de un soldat, calaras cu schimbul care venise din Moldova si era sub impresia celor petrecute acolo, taranii au pornit in masa spre Mizil, punand in vedere subprefectului ca nu vor parasi orasul pana ce nu vor fi schimbate conditiile de invoiala pe care le impusese proprietarul Teodor Th. Ion. Petitia era semnata de peste 150 tarani28.

Miscari si framantari taranesti au avut loc si in comunele Boldesti si Gradistea, precum si in Ciresanu, Maracini si Schiopoaia. 'Constituiti in 3 grupuri, taranii s-au indreptat catre proprietatea lui Plutarch Mares desemnand o delegatie care sa ceara proprietarului pamant. Pentru a aplana conflictul, primarul orasului Mizil a recurs la o stratagema. A mobilizat personalul primariei si a simulat o improprietarire a taranilor, dupa care potrivit repartizarii facute, taranii, si-au luat loturile in primire29. (primar al orasului Mizil era la acea vreme Plutarch Mares).

Pentru linistirea spiritelor si intimidarea celor care ar fi incercat sa se rascoale, in orasul Mizil sunt aduse la l5 martie 1907 trupe de supraveghere, intarite ulterior cu inca un pluton de infanterie'30.

Cu toate masurile luate de autoritati, rascoalele se intetesc, mai ales in zonele de deal. Rasculatii din Sangeru si Lapos indemnati de sunetul goarnei lui Ion Voicu, ataca conacul mosierului Mihale Georgescu din Lapos. Fiul acestuia si secretarul primariei fug spre Mizil pentru a anunta autoritatile.

'Agitatii ale taranilor s-au semnalat la 15 martie si in catunul Valea Scheii, din comuna Tohani, unde a fost trimisa o companie de infanterie pentru a preintampina izbucnirea unor miscari de mai mare amploare31.

Framantari taranesti de amploare au loc si in alte comune din jurul orasului. La Fulga taranii ameninta pe arendasul Ivancio cu moartea daca nu va respecta invoielile agricole, iar manifestul lipit pe un stalp de telefon in satul Fulga demonstreaza ca aici taranii erau indrumati de un stiutor de carte hotarat sa puna capat asprelor invoieli agricole.

In acest sens este semnificativ sa redau continutul acestui manifest pentru a sublinia inea odata conditiile deose-bit de aspre ale invoielilor agricole: 'Domnule Ivancio, ce ai in socoteala in privinta invoielilor cu oamenii, ca vedem ca Dumneata stai foarte greu, nu-ti ajunge de cand sugi sange nevinovat din oameni, nu-ti aduci aminte ca-ti vei da imprumutul de toate cate le-ai facut, dar te rog, impreuna cu toti te rugam a invoi oamenii dupa cum cer, altfel sa te astepti ca nu e mult pana cind vei vedea moartea cu ochii ci numai Dumneata si slugi si logofeti si cari ii vad ca inchid ghitele pe garla.

E, ce crede Iorgu si cu Niculai ca prin toata paza lor ce sa pazeste, dar mai bine ii pazim noi intotdeauna Domnu-le Ivancio poate sa stati numai inchisi in curte in vara asta si tot trebuie sa cadeti cate unu cate unu la rand. Alt ne mai a-vand ce scri ne-am inteles si asteptam cafeaua si ceaiul pen-tru ceilalti'32.

Problema taraneasca va ramane inca multi ani nerezolvata, proprietarii mai ales, printre care un oarecare Miculescu si Plutarch Mares, vor incerca prin falsuri si minciuni sa sustraga o parte din mosiile lor si in timpul reformei agra-re din 1921 spre a nu fi date taranilor.

La inceputu1 secolului al XX-lea, criza economica politica si sociala se resimte in mod dureros de catre saracimea targului. In timp ce reprezentantii partidelor burgheze, se luptau pentru atragerea in partidul lor a diversilor 'oameni cu stare' din targ, intr-o familie modesta ca stare sociala, copilarea Gherghe Gh. Niculescu Mizil, cel care mai tarziu va deveni militant de seama al miscarii socialiste si comuniste din Roiaania. Avea doar 20 de ani in 1907, atunci cand a intrat in valtoarea luptelor revolutionare, iar in 'sangerosul 1907', cum obisnuia sa-si dateze inceputurile activitatii socialiste, s-a incadrat activ in aceasta miscare33.

Printre alti simpatizanti ai socialistilor din Mizil din aceasta perioada poate fi amintit si negustorul Banica Grigorescu in a carei biblioteca au fost gasite lucrari cu caracter socialist: 'Ce-i de facut' de V. I. Lenin, tradusa de Panait Musoiu si expediata acestuia de catre traducator cu autograf si alte brosuri de popularizare cu caracter social34.

Moartea prematura, 1910, il va impiedica sa evolueze spre socialism, mai ales ca 'era un visator si un sentimental de unde si generozitatea si marea lui compasiune pentru cei saraci, poate de aceea nu era un bun comerciant in intelesul strict al cuvantului'35.

Influenta ideilor socialiste se vor raspandi in orasul Mizil inca din preajma primului razboi mondial. Aceste idei vor fi imbratisate in primul rand de micii meseriasi care isi vor manifesta nemultumirea fata de corporatia mestesugarilor din Mizil prin tulburari si scandaluri' cu ocazia diferitelor sedinte ale corporatiei.' Cu adresa nr. 1598 din 11 martie 1911 Misu Litinschi, presedintele corporatiei mestesugarilor, cerea politiei orasului 6 sergenti si 1 subcomisar, deoarece "mai multi meseriasi s-au unit pentru a face tulburari si scandaluri'36.

Aceste tulburari si scandaluri, precum si faptul ca mai multi meseriasi se unisera contra corporatiei locale sunt negate in mod neindoielnic de activitatea socialistului Gheorghe Niculescu-Mizil in randul acestora. De altfel subpre-fectul plasii Tohani, cu adresa nr. 1152 din 19 iulie 1911 cere politiei orasului Mizil ca Gh. Niculescu sa fie din aproape supravegheat de propaganda ce o face, deoarece dintr-un raport confidential purtand data de 15 iulie 1911, politia generala transmitea la Mizil: "Suntem informati ca sindicalistul Gh. Niculescu Mizil de profesie chelner in capitala a plecat de aici in orasul Mizil, Buzau si Ploiesti cu scop de a indruma pe muncitorii sindicalisti sa inceapa miscari si intruniri in vederea diferitelor evenimente la ordinea zilei37.

Daca din primele decenii ale secolului al XX-lea, despre miscarea socialista de la Mizil se pot spune numai cateva lucruri, dupa primul razboi mondia lputem afirma neindoielnic ca la Mizil existau simpatizanti socialisti ce se gaseau sub influenta lui Gh. Niculescu Mizil si a materialelor de propaganda pe care acesta le aducea in mod curent la Mizil. In acest scop citam dintr-un raport de perchezitie intocmit la 20 decembrie 1918 de catre politia din Mizil: "Am onoarea a inainta dvs. odata cu aceste doua procese verbale, trei telegrame, un pachet sigilat si pe socialistul Gh. Gh. Niculescu din Mizil, rugandu-va a dispune trimiterea lui in judecata Curtii Martiale".

Desi nu sunt documente din care sa reiasa numele celorlalti simpatizanti ai socialistilor din orasul Mizil, cert este faptul ca pachetul sigilat confiscat de catre politie continea manifeste adresate acestor simpatizanti din orasul nostru.

Inegalitatile sociale si tocmelile nedrepte ale vietii economice dintre cele doua razboaie mondiale fac ca Mizilul sa-si schimbe foarte putin sau de loc infatisarea urbanistica si economica. Cateva cladiri mai rasarite apar dupa primul razboi mondial. Se construieste cladirea liceului de cultura generala in anul 1925 de catre Tase Dumitrescu si cladirea Gimnaziului industrial de catre Inspectoratul scolar Buzau, cam in acelasi an.

Viata economica este aproape inexistenta, rezuman-du-se la activitatea negustorilor locali. Se construieste Fabrica de otet Florica si Uzina electrica in 1933, o moara cu valturi si cateva darace de lana ce se adaugau celor existente la inceputul secolului. Urbea de la 1900 se schimba foarte putin. In 1939 se construieste la Mizil un atelier mecanic si de reparat utilaj feroviar cu masini aduse din Germania. Aici lucrau circa 150 de muncitori.

III. REALIZARILE DIN ANII SOCIALISMULUI

Cei 30 de ani care au trecut de la infaptuirea Insurectiei nationale antifasciste armate, si care a marcat eliberarea patriei noastre de sub jugul Germaniei hitleriste, i-au adus orasului Mizil prefaceri insemnate pe toate planurile, asezandu-l cu adevarat printre localitatile urbane ale tarii, pe baza indeplinirii indicilor aferenti acestui atribut.

Orasul numara astazi peste 13.800 locuitori stabili, la care se adauga inca cel putin 800 de locuitori veniti aici ca flotanti si angajati in diferite sectoare ale activitatii economice si social-culturale ale orasului. Infaptuirile socialismului se vad pretutindeni. Preocuparile de alta data se mentin si astazi, evoluand in sensul modernizarii lor. In locu1 micilor gospodarii agricole s-a creat inca din 1949 Cooperativa Agricola de Productie "Unirea", care cuprinde populatia agri-cola a orasului, din cartieru1 Fefelei si locuitorii strazilor marginase.

Creata la inceput din 265 familii nevoiase cu o suprafata de 358 ha teren arabil, astazi cooperativa agricola reuneste peste 600 de familii, avand o suprafata de peste 1800 ha teren arabil si vita de vie. Cooperativa agricola se remarca prin rezultatele bune ce le obtine an de ar, fiind considera-ta fruntasa in zona in ceea ce priveste productiile medii obtinute 1a ha, precum si la valoarea retributiei membrilor cooperatori.

Statiunea de mecanizarea agriculturii infiintata in 1970, dispune de un modern parc de masiui agricole si tractoare cu care deserveste cooperativele agricole din zona orasului Mizil.

Incepand din 1949, treptat se creeaza Cooperativa Unirea Mestesugarilor care va intruni initial in cadrul sau 43 de cismari uniti in doua sectii, iar in anul urmator, 1950, frizerii se unesc in cadru1 Cooperativei Higiena Buzau. Anul 1954 marcheaza momentul infiintarii Cooperativei Unice a tuturor mestasugarilor din Mizil, intrunind in randurile sale peste 150 de cismari, croitori, boiangii, tamplari, dulgheri si frizeri.

Astazi Cooperativa Unirea Mestesugarilor este o intreprindere bine organizata, cu 41 de sectii traditionale, prestand 56 de activitati diferite si cu un numar de peste 400 de muncitori si tehnicieni.

Un modern complex mestesugaresc a fost construit si dat in folosinta in 1970, adapostind sectiile principale ale co-operativei si dominand cu silueta sa svelta piata orasului.

Cooperativa produce astazi un bogat sortiment de marfuri ce se desfac atat pe piata orasului cat si in alte orase din tara: Constanta, Pitesti, Ploiesti, Bacau si altele. Sunt apreciate in deosebi produsele de marochinarie: posete de dama, serviete diplomat, genti de voiaj, incaltaminte de dama si barbateasca din piele si inlocuitori de piele.

Renumiti sunt in imprejurimi tamplarii, care executa tocuri de usi si ferestre, mobila tapitata, mobilier de birou si mobila de bucatarie. Atelierele de cismarie si mai ales cele de croitorie de dama si barbati, care lucreaza in serie, realizeaza in mod ritmic si de calitate planul de productie, contribuind la ridicarea standardului de viata al membrilor cooperatori.

O mai veche preocupare, ce la sfarsitul veacului al XIX-lea facea Mizilul in intreaga tara, il constituie sectia da covor inodat (persan) ale carei produse se bucura de aprecierea unanima a mizilenilor si beneficiarilor din alte orase.

Cooperativa este in plina dezvoltare, an de an creste numarul muncitorilor in specia1 prin pregatirea tinerilor absolventi ai scolii generale de 8 si 10 ani, prin ucenicie la locul de munca.

Reteaua de pregatire cuprinde meseriile de croitori, electricieni, tamplari, tesatori covor inodat, cismari si rictu-itori.

Analizand cifrele de plan ale cooperativei se constata ca fata de anul 1966 cand productia-marfa realizata si van-duta reprezenta 100%, in anul 1971 aceasta a crescut de 2,2 ori urmand ca in anul 1974 productia marfa planificata sa creasca fata de cea realizata in 1975 cu 1,8 ori. Cresterea productiei mestesugaresti este strans legata de cresterea nu-marului populatiei orasului, dar mai alas de cresterea nivelu-lui de trai material si cultural al mizilenilor. In 1974 planul de productie marfa a fost indeplinit in proportie de 109,6%, la incasari, prestari, servicii catre populatie cu 96%, iar la desfaceri cu amanuntul si livrari catre alte organizatii comerciale in proportie de 101%.

Astazi se practica la Mizil un comert civilizat, organizat pe baze socialiste, locul negustorilor si comerciantilor speculanti de alta data fiind luat de Cooperativa Oraseneasca de Consum, care isi desface marfurile in cele peste 150 de magazine diferite din oras.

Analizand indicatorii econonici ai cooperativei de consum pe anul 1972 se constata ca desfacerea marfurilor cu amanuntul catre populatie fata de indicele planificat pentru acest an a crescut in mod simtitor.

Astfel, la desfacerea marfurilor cu amanuntul in anul 1972, planul a fost realizat in proportie de 102%, la carti 103%, la marfurile alimentare cu 110%, iar la prestari industriale in proportie de 149%. Au crescut beneficiile coopera-tivei la 1000 lei fonduri fixe fata de plan cu 1,4%, iar pentru anul 1975 aceste beneficii planificate se vor ridica la 114,5% fata de anul 1972. La fondurile circulante, beneficiile vor fi in 1975 cu 17,2% mai mari ca in 1972, iar in anul 1974 beneficiile cooperativei vor creste cu 18,5% fata de anul 1973.

Largirea retelei comerciale, cresterea volumului de desfacere al marfurilor sunt, fara indoiala, dovezi graitoare pentru viata civilizata a unui oras, pentru nivelul de trai in ascensiune al populatiei. Pe langa volumul mare de marfuri vandute catre populatie in 1974 au fost date in folosinta noi spatii comerciale.

Un complex comercial modern cuprinzand 7 unitati de desfacere confectii dama, barbati si copii, incaltaminte si produse de marochinarie. Complexul Supercoop "Mercur" dat in folosinta in mai 1973, modern utilat si cu marfuri in sortimente variate, aminteste mizilenilor prin arhitectonica sa de stilul neobizantin, dominand prin silueta sa masiva soseaua de interes turistic Ploiesti -Buzau. Acestora li se adauga modernul bazar din cartierul de vest al orasului. Restaurante modernizate, gradini de vara bine intretinute, magazine cu autoservire, cofetariile chioscurile si bufetele completeaza tabloul comercial al orasului, raspunzand exigentelor sporite ale populatiei in ceeea ce priveste calitatea si modul de prezentare a marfurilor.

De remarcat este faptul ca Cooperativa de Consum Mizil deserveste prin unitati proprii 10 localitati din jurul orasului, realizand in anul 1973 la desfacerea marfurilor cu ridicata suma de 256,062 milioane lei, urmand ca in 1974 aceasta cifra sa creasca cu peste 50%.

Industria alimentara a orasului se compune dintr-o fabrica de otet, construita in anul 1933 de catre Constantin Niculescu, care in 1938 avea o productie anuala de 250.000 litri. Fabrica era inzestrata cu trei aparate de fermentatie. Repusa in functiune in 1956, fabrica a fost inzestrata cu utilaj modern, iar productia de otet a ajuns in 1973 la 2.100.000 litri anual, prin scaderea ciclului de fermentatie la 7 zile in loc de 30 de zile, cat era in anul 1938. fabrica expediaza zilnic insemnate cantitati de otet, facandu-se cunoscuta in intregul judet Prahova, precum si in orasele Bucuresti, Buzau, Targoviste si alte centre ale tarii.

O moara moderna cu o productie zilnica de 15 tone cereale macinate, deserveste atat populatia orasului cat si localitatile din jur.

Acestor mici unitati industriale li s-au adaugat in anul 1971 noi fabrici de interes local, printre care: o fabrica de gheata cu o productie zilnica de 12 tone, o fabrica de sucuri cu o capacitate de imbuteliere si fabricatie de 600 hl zilnic, precum si o moderna fabrica de paine, data in folosinta in cursul anului 1971 cu o productie de fabricatie zilnica de circa 12 tone. Fabrica produce 8 sortimente de paine si specialitati, aprovizioneaza atat orasul Mizil cat si localitatile din zona acestuia. De asemenea, cele trei combinate de vinificatie: Tohani, Mizil si Vadul Sapat completeaza gama industriei alimentare din zina orasului Mizil.

Asemenea sutelor de asezari urbane ale tarii, Mizilul este un oras care isi manifesta plenar vitalitatea. In spatiul sau s-a conturat si continua sa se contureze in epoca noastra vizibil si promitator un centru de gravitatie, alcatuit din cateva nuclee industriale remarcabile.

Un aspect deosebit, conferind conferind orasului o nota distincta il constituie faptul ca aici isi desfasoara activitatea Fabrica de tapiterii moderne Relaxa, puternica unitate economica productiva, ce reuneste un insemnat numar de muncitori, ingineri, economisti si tehnicieni. Intrata in functiune la finele anului 1968, fabrica atinge in 1969 parametrii proiectati. In cele trei sectii dotate cu utilaje la nivelul tehnicii mondiale se produc saltele detasabila de alta calitate, miezuri elastice din sarma si covor impaslit pe baza de fibre sintetice si vegetale din import. Produsele fabricii sunt solicitate in intreaga tara, iar peste 42% din productie se exporta prin intermediul Combinatului de industrializare a lemnului Pipera, in URSS. Cehoslovacia si RFG, facand Mizilul cunoscut peste hotarele tarii. Ca urmare a folosirii complete a utilajelor si a capacitatilor de productie, a inaltei calificari si a generalizarii schimbului trei, productia marfa a sporit an de an. Astfel in anul 1972, productia marfa a crescut cu 22% fata de anul 1969, iar productivitatea muncii cu 2,7% fata de aceeasi perioada.

In anul 1975 intreprinderea si-a indeplinit planul productiei globale cu 60 de zile mai devreme, iar in 1974 sunt in avans fata de cincinalul 1971-1975 cu 112 zile, ceea ce ne determina sa credem ca harnicul colectiv de la I.M.T.P.T.-Relaxa isi va indeplini angajamentul realizand planul cincinal in patru ani si jumatate.

Limitandu-ne la ultimii ani si in perspectiva planului cincinal, graficul alaturat este edificator privind cresterea productiei la diferite sortimente in actualul cincinal.

In acelasi plan se situeaza si fabrica de mobilier tapitat, a carei constructie a inceput in anul 1971, avand o valoare de peste 50.000.000 lei investiti din fondurile centralizate ale statului si care a intrat in probe tehnologice la 26 iunie 1972, iar la 1 octombrie acelasi an producea cu intreaga capacitate de productie.

Fabrica dispune de 5 sectoare productive: sectorul de prelucrare mecanica a lemnului, de finisaj mobila pe baza de lacuri, nitroceluloza si poliesterice, precum si de un sector de mobilier tapitat. Fabrica este dotata cu o centrala termica proprie, rezervoare de apa potabila si industriala, precum si cu instalatii de uscare si conditionare a materialului lemnos.

Acestor fabrici de profil li s-au adaugat, in octombrie 1972, sectii de repansat stofe ce lucreaza pentru intreprinderile textile 'Argesana' Pitesti, 'Dorobantul' Ploiesti si Uzinele textile Brasov.

Incepand din septembrie 1974 s-a creat o noua sectie, de impletituri din rachita nobila, sectie ce apartine intreprinderii locale "Tehnolemn" Ploiesti. Aceasta sectie functioneaza cu un numar de 40 de muncitori, urmand ca la finele anului 1974, numarul acestora sa se ridice la 60, contribuind astfel la folosirea mai completa a fortei de munca locale.

In apropierea acestor unitati industriale de interes republican si local se inalta siluetele masive ale halelor Uzinei Mecanice, producatoare de utilaj greu si special, reparatii auto si altele, care completeaza tabloul industrial al orasului.

Cei mai tineri locuitori ai orasului nici nu-si amintesc cum arata urbea de la ingemanarea Baraganalui cu dealurile Tohanilor acum 50 de ani. Astazi, sute de tineri s-au calificat in meserii pe care parintii lor nici nu le visau vreodata infaptuite la Mizil. Specializati la scoli profesionale sau unitati industriale din tara cu acelasi profil se intorc aici strungari, mecanici auto, lacatusi mecanici, frezori si sculeri, mecanici utilaje tamplarie, tapiteri si lustruitori furnire, tamplari de mobila etc., iar altii s-au specializat in folosirea unor utilaje de inalta tehnicitate in strainatate.

Daca pana in anul 1968 se vorbea despre Mizil, ca fiind un oras in care ponderea economica o detinea agricultura si viticultura, astazi se poate afirma cu certitudine ca Mizilul a devenit un oras industrial-agrar in curs de dezvoltare.

Structara socio-profesionala a locuitorilor orasului s‑a diversificat, conturandu-se o crestere simtitoare a populatiei ocupate in activitati industriale, in raport cu activitatea din agricultura si viticultura. Graficul structurilor socio-pro-fesionale demonstreaza in mod categoric ocupatiile de astazi si cele viitoare ale Mizilenilor.

Structura socio-profesionala a populatiei active la 1 octombrie 1973

Evolutia numerica si dinamica dezvoltarii populatiei a fost influentata in mod pozitiv in ultimii 30 de ani de mai multi factori: cresterea natalitatii, scaderea morbiditatii si a mortalitatii infantile, dar mai ales datorita politicii juste, marxist-leniniste a Partidului Comunist Roman privind repartitia judicioasa a mijloacelor de productie si a fortei de munca pe intreg teritioriul tarii, acordand atentie in ultimul cincinal si in cele viitoare, oraselor mici si mijlocii.

Dinamica cresterii populatiei orasului Mizil

Statistica populatiei active a orasului la 1 octombrie 1973

Statistica repartitiei pe ramuri de activitate a populatiei ocupate la 1 octombrie 1973

IV. DEZVOLTAREA INVATAMANTULUI, CULTURII SI CIVILIZATIEI

Caracteristic pentru cultura si invatamatul din Tara Romaneasca in a doua jumatate a secolului al XVII-lea este impunerea limbii romane ca limba dominanta, limba vorbita de popor in toate domeniile activitatii social-economice si culturale. Cultura laica este prevalenta in raport cu cea bise-riceasca nu numai in istoriografie, dar si in alte domenii: literatura, juridic, filozofic, geografic, politica si chiar in predoslaviile cartilor cu caracter bisericesc.

Se dozvolta scoli orasenesti in care tendintele de innoire sunt evidente prin insusi continutul materiilor predate. Traditia locala aminteste de faptul ca Istaul devenind proprietatea domnitorului Constantin Brancoveanu, acesta ar fi infiintat aici o scoala de bucheri cu gramatici adusi de la manastirea Sinaia, a organizat un lazaret cu felceri si sacagii pentru stingerea incendiilor.

Nu este exclus ca lucrurile sa fi fost intocmai, deoarece este cunoscuta preocuparea domnitorului pentru laicizarea culturii, iar veniturile mosiei, viei si targului erau destu1 de mari si deci avea nevoie de oameni cu stiinta de carte care sa tina evidenta acestor venituri.

Dezvoltarea invatamantului si culturii va cunoaste un spirit novator dupa 1848. Ideile revolutiei burghezo-democratice fusesera sustinute cu energie de numerosi dascali si intelectuali inaintati, dintre care unii participasera direct la pregatirea si desfasurarea evenimentelor de la 1848.

Dupa acest an se produce o larga miscare pentru reorganizarea invatamantului ce avea la baza necesitatea instruirii maselor populare in vederea creerii posibilitatii de recrutare a mainii de lucru calificate pentru intreprinderile capitaliste si institutiile sale.

Acestei miscari i se va alatura si o serie de boieri cu vederi progresiste, care vor intemeia scoli, pe care le vor sustine material, iar unii dintre ei lasand prin testament o parte din avere pentru buna functionare a scolilor.

Unu1 dintre acesti boieri cu vederi inaintate a fost si Ion Craciunescu, fost o perioada de timp subpretor al plasii Tohani, care in 1857 lasa prin testament o parte din averea sa pentru infiintarea unei scoli la Mizil.

'Toata starea mea, adeca atat chironomia, de la repusatul unchiu1 meu, Medelnicerul Enuta Craciunescu, impreuna cu partea raposatului meu frate, capitan Nicu Craciunescu si a sorei mele Elena, repusata, care mi s-au coborat tot mie dupa incetarea lor din viata, precum si mostenirea de la parintii mei, cu un cuvant toata starea mea de astazi, miscatoare si nemiscatoare o las dupa sfarsitul vietii mele ca din venitul ei sa se formeze din nou scoala pentru invatatura copiilor in targu1 Mizil, pe proprietatea d-lui Aga si Cavaler Ioan Cantacuzino se vor primi spre invatatura toti copiii ce vor veni atat din targu1 Mizil, cum si din alte parti fara a li se cere nici un fel de plata sub nici un cuvant' .

Din primul paragraf al testamentului mi-a retinut atentia formularea 'sa se formeze din nou scoala pentru invatatura copiilor din Mizil', ceea ce inseamna ca anterior anului 1857 mai functionase o scoala in targu1 Mizil dar la aceasta data nu mai exista, fapt confirmat si de traditia locala.

La 1857 cand s-a facut aceasta donatie isi aminteste Isaya Georgescu in publicatia sa 'Comuna Urbana Mizil si situatiunea casei comunale de la Fondarea orasului pana la 1890 'cred desi eram copil, a facut mult ecou in tara, multe orase principale, trebuie sa fi invidiat Mizilul Pentru ca la Mizil s-a infiintat o scoala cu profesori si o institutiune aleasa cum nu era nici o scola primara in statu1 roman'.

Scoala avea patru clase si din clasa I-a preparatoare se preda limba franceza, germana, italiana si notiuni de limba greaca. Avea profesori distinsi, era mai mult un gimnaziu si nu o scoala incepatoare. La inceputul activitatii sale scoala se bucura de prestigiu in intreaga tara deoarece cei 600 de elevi, atat din oras cat si din alte judete ale tarii, primeau aici o instructie si o educatie aleasa.

De altfel scoala a fost vizitata deseori de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care se intretinea cu profesorii despre instructie, iar la plecare trecea in revista pe elevi incurajindu-i la invatatura. Din insemnarile preotului Ion Inotescu, fost profesor al seminarului din Buzau, apoi profesor al scolii Ion Craciunescu, rezulta ca in perioada 1857-1860 scoala a functionat in diferite cladiri din oras. In 1860 este data in folosinta cladirea scolii, iar cursurile au inceput sa se desfa-soare normal.

Din aceleasi amintiri printre profesorii scolii se gasea si un oarecare Lusignon avand si functia de director din 1861 si un altul Sirgosin ca profesor. Incendiul din 13 septembrie 1866 mistuie si cladirea scolii cu intreaga arhiva, incat este foarte greu de precizat situatia scolara din perioada anterioara.

Din amintirile lui Isaya Georgescu reiese ca dupa incendiu averea scolii a trecat in administrarea Consiliului Comunal. Conducerea conservatoare a orasulni in frunte cu Stefan Nicolau tergiverseaza mult reconstructia scolii, fapt pentru care scoala isi pierde prestigiu1 de alta data.

'Dupa preluarea averii scolii in administratia comunala fraudele se tin lant. Primarul orasului Stefan Nicolau isi insuseste cea mai mare parte din veniturile scolii; numarul elevilor incepe sa scada, iar disciplinele care se predasera pana la 1866 incep sa dispara. In scoala abia se mai preda limba romana si franceza, iar catre 1881 singurul profesor care mai preda in scoala era Ion Inotescu'2.

In anu1 1881 incepe constructia unei noi scoli in oras. In actul de donatie din 14 octombrie 1891 aprobat prin decret regal la 7 decembrie al aceluiasi an Procopiu Casoti spune: 'Invatatura primara este temelia instructiunii; aceasta invatatura insa, pentru a aduce natiunei toate foloasele trebuie sa nu fie numai teoretica, caci nu toti copiii au menirea si putinta de a urma cursurile scoalelor secundare superioare sau speciale. Mai ales ca copilu1, oricare ar fi dezvoltarea sa ulterioara, sa aiba pe langa cunostinte de carte si cunostinte practice. In aceasta privire lucrul de mana introdus in scoalele primare dezvolta aptitudini naturale si da de cu mic intreprinderea unei munci constante" .

Scoala, ccnstructie cu etaj prevazuta cu patru sali de clasa si un atelier de lucru in care se executau scoarte, va intra in functiune inca din 1881 si va purta denumirea de Scoala primara de fete nr. l, a carei eleva va fi si scriitoarea Agata Grigorescu Bacovia. Desi in targ functionau la sfarsitul secolului al XlX-lea doua scoli, din totalul de 4780 de locuitori ai orasului 1686 erau stiutori de carte, numarul elevilor baieti - 218, fete - l02 .

In prima jumatate a secolului al XIX-lea orasul este practic lipsit de o viata culturala proprie. Catre sfarsitu1 secolului trecut, formarea unei mici burghezii locale, dornica de prosperitate economica si spirituala, determina construirea in oras in l895 a unui teatru al carui parinte spiritual a fost marele dramaturg I. L. Caragiale. La teatrul construit de Vasile Mares vor fi prezentate piesele O noapte furtunoasa, Conul Leonida fata cu reactiunea de I. L. Caragiale, la care isi vor da concursul artisti cu renume ca: Iancu Brezeanu,

Maximilian Cotescu si altii. Piesele istorice mai ales, erau reprezentate atat de artisti consacrati cat si de artisti amatori.

Animatorul serbarilor populare, a activitatilor de amatori este inimosul primar al orasului

Leonida Condeescu 'bravu1 amic' al marelui dramaturg Caragiale.

La insistentele aceluiasi Leonida Condeescu, in anul 1902 se infiinteaza la Mizil Scoala elementara de meserii. Desi nu s-a gasit un ordin de infiintare, in mod cert ea exista in 1902 deoarece din 'Registru1 matricol nr. 3 de inventar, rezulta ca in anu1 1902 scoala avea 27 de elevi'5.

In perioada 1902-1916 scoala este absolvita de 199 de elevi calificati in meseriile de fierari, strungari, rotari si dogari. Atelierele scolii primeau comenzi atat de la particulari cat si de la unitati militare. 'Cu adresa nr. 749 din 4 aprilie 1915 regimentu1 72 infanterie comanda la atelierele scolii executarea unor cutii metalice si rotile necesare transporturilor militare si trenurilor de lupta6.

Documentele de arhiva demonstreaza ca scoala obtinea importante beneficii in ateliere. 'Numai in 1915 la sfarsitul anului scolar, beneficiile atelierelor se ridicau la suma de 4336 lei"7. Beneficiile importante obtinute, necesitatea scolii elementare de meserii si la insistentale repetate ale di-rigintelui acestei scoli, in exercitiul financiar 1916-1917 al bugetului de venituri si cheltuieli a judetulni Buzau un paragraf special prevedea: 'Anuitatea imprumutului de lei 75000 ce urmeaza a se contracta la Casa creditului judetean si comunal pentru cumpararea terenului si construirea unui local propriu pentru scola de meserii din Mizil'.

Datorita razboiului constructia scolii va fi intarziata pana in anu1 1925. Incepand din anu1 1926 scoala este transformata prin ordinu1 nr. 29034 din 1 aprilie in Scoala inferioara de meserii cu durata de stadii de 3 ani, avind meseriile de: tamplar, forjor, dogar si croitor8.

In scoala inca din clasa I-a se efectua o zi de practica completa in atelier, in celelalte zile practica de atelier se imbina cu pregatirea teoretica. Un accent deosebit se acorda disciplinelor realiste: matematica, tehnologia meseriei, desen tehnic si geomatrie.

'In 1926 scoala avea 7 cadre didactice si l00 de elevi. Din 1942 se transforma in Gimnaziu industrial de gradul I cu durata de studii de 6 ani, iar in 1945 va deveni Gimnaziu industrial'9.

Dupa reforma invatamantului din 1948 ultimele doua clase, a V-a si a VI-a, sunt transformate in Scoala tehnica profesionala, iar in anul 1951 se desfiinteaza, creandu-se o Scoala profesionala de viticultura si vinificatie, care se va desfiinta in 1953.

Invatamantul liceal de cultura generala se dezvolta dupa primu1 razboi mondial. In 1919, la insistentele mizilenilor sprijiniti de un alt 'inimos primar' Spirea Anastasiu, se infiinteaza la Mizil un Gimnaziu mixt. 'Intemeiat prin De-cret Regal nr. 3864 din 4 septembrie 1919'10, va functiona pana in anu1 1925 in fosta scoala Ion Craciunescu, cand se va da in folosinta un local nou construit din vanzarile si licitatiile succesiuii negustorului mizilean Tasse Dumitrescu.

'Hardughia cea rosie s-a inaltat din sfertu1 de paine, din dramu1 de grasime, din bucatica de zahar a mahalalelor sarace care targuisera la bacania raposatului si din lada de fier plina de salbi si mahmudele de aur, de cercei si margari-tare, de inele si ghiuluri batute in diamante, daruita Casei Scoalelor. Lada ceia fusese o prinzatoare de amaneturi cu dobanda grea ce curgea zi si noapte ca garla Istaului printre mormanele de balegar din marginea targului"11.

'Odata cu darea in folosinta a noii cladiri gimnaziul se va transforma in Liceu teoretic prin ordinul nr.78o58 din 28 iulie 1925 al Ministerului Instructiunii'12.

'In 1934 se va infiinta si un Gimnaziu de fete cu clase extrabugetare, dar care va fi desfiintat in anu1 1938, cand si Liceu1 teoretic va fi transformat in Liceu comercial13. Acesta va functiona pana in anul 1948 cand va fi reorganizat prin reforma invatamantului din 1948 pe profil de Scoala tehnica de administratie economica si Scoala medie tehnica de agricultura.

O imagine succinta asupra sistemului de instructie si educatie la Liceul Tasse Dumitrescu din Mizil intre cele doua razboaie mondiale ne sunt redate plastic de fostul dascal Ioachim Botez.

'Aici, copii localnici ori de prin partile dealurilor vecine incarcate de podgorii in loc sa deprinda a croi doage, a incheia boloboace si a invata despre zamislirea vinurilor, studiau limba latina cu un belfer care nu stia din Horatiu decat 'Ergo Bibamus (asa dar, sa bem!).

Se faceau si ceasuri de educatie morala. Urmarea lor practica era cu totu1 alta decat cea dorita. Daca se lipeau in ferestre listele cu corijentii apoi a doua zi trebuia chemat geamgiul cu lada lui dc scule. Daca un belfer se arata neinduplecat, n-avea ce cauta noaptea pe la cele raspantii mai dosnice. Asa a fost so pat eu in cetatea Mizilului, loc de oameni aprigi, dar unde zavistia si barfeala, ca in toate targurile marunte, era o molima fara ratiune si fara leac14.

'In vremea aceea, unii dascali lasau cat mai multi corigenti pentru ca examenul de indreptare era cu plata.

O suta lei

-Trece-l, bre! staruia belferul de istorie pe langa cel de nemteste.

-Nu! a raspuns Tapiru1.

-De ce, bre ?

-Pentru ca

Si zvarlind creionu1 pe foaia catalogului unde dramuia media, Tapirul se rasturna razand in scaun si-si freca degetul gros de varful aratatorului.

Ce hatar putea sa aiba belferul de istorie? El, cand intra in clasa, deschidea catalogu1 ca pe un catastif de bacanie, il rasfoia, privea incruntat peste geamurile ochelarilor si striga cutarui scolar clatinand din cap:

-N-ai mai! N-ai mai!

In propozitiune dezvoltata, asta insemna: N-ai mai adus nici un burduf de branza, nici o gasca, nici o damigeana de tuica"15.

Intre cele doua razboaie mondiale viata culturala a orasului se dezvolta lent. Incercari sporadice de a scoate din anonimat Mizilul se lovesc de nepasarea administratiei comunale si a protipendadei orasenesti, imbogatite din comertul de cereale si monopol. O publicatie de interes scolar este 'Anuaru1 societatii culturale' M. Eminescu al elevilor din Mizil, editat sub indrumarea profesorului D. R. Mazilu, anuar care va aparea in patru numere anuale pana in anu1

O incercare laudabila se face in 1933, cand la Mizil un grup de tineri in majoritate elevi ai liceului, editeaza o revista locala 'Rasarit de soare'. Revista isi propunea sa publice articole literare, artistice, stiintifice si de critica literara. Isi avea administratia in str. Iuliu Maniu nr. 5 (azi maior Ivanovici). Redactor era un oarecare Ionel Vodarici (N.Tristea), administrator Nicolae Dragomirescu, iar secretar de redactie Gheorghe Mantu. Tiparirea revistei se facea la Buzau.

In primul numar al revistei se arata: 'In aceste vremuri de grea cumpana, cand o criza financiara atat de acuta bantuie intreaga omenire, cand omu1 de abia isi poate intretine o existenta ingrata, aparitia unei noi reviste este cat se poate de dificila. Au trebuit sacrificii mari, a trebuit o munca inversunata spre a ajunge la tinta dorita; aparitia unei reviste intr-un asemenea cadru si cu astfel de material intr-un orasel ca al nostru.'

Revista isi avea corespondenti in mai multe orase ale tarii, la Constanta, Deva, Buzau, Braila si Galati. Din relatarile unuia dintre fondatorii revistei reiese ca aceasta a aparut in 3 numere, cel de al patrulea numar a fost confiscat de autoritatile judetului Buzau, deoarece nu aveau autorizatie de tiparire a unei reviste. (Acest al 4-lea numar putea fi vazut in anu1 1935 in hala de peste din Buzau, folosit ca ambalaj, dupa cum relateaza fondatorul amintit).

Alaturi de aceasta incercare neizbutita, in 1937 se infiinteaza pe langa Liceul Tasse Dumitrescu un Ateneu Popular, care isi propunea sa prezinte elevilor si locuitorilor orasului teme de cultura generala, stiintifice si cu caracter militar, de interes general. Astfel in 1937 se fac expuneri de catre profesorii liceului si ofiterii din oras pe diferite teme: Apararea contra gazelor de lupta, Calea Lactee, Universul in poezia bacoviana si altele.

Raportate la dimensiunile modeste ale targuluii de alta data, targ ce traia monotonia unei existente cu orizont limitat, ritmurile de dupa anul 1944 isi dezvaluie, fara indoiala, sensul major si dinamic.

Ca toate asezarilo patriei, intinerite prin politica lucida si inteleapta a Partidului Comunist Roman, orasul Mizil a cunoscut transformari esentiale pe planu1 vietii spirituale. Daca in anu1 1944 Mizilul avea 1513 analfabeti, in anul 1948 acest flagel al regimului burghezo-mosieresc este lichidat, iar portile scolii sunt larg deschise tuturor copiilor oamenilor muncii. 'Astfel numarul elevilor din scolile primare si gimnaziul unic din oras se ridicase la 721, al celor din in-vatamantul tehnic de spocialitate, economic si agricol se ridica la circa 180'16.

In ultimii 30 de ani, numarul elevilor, al cadrelor didactice si al constructiilor scolare au crescut an de an. Astfel in anul 1957 este dat in folosinta un local nou pentru liceu1 de cultura generala cu 16 sali de clasa, biblioteca scolara, laboratoare, carora li se vor adauga in 1961 inca 8 sali de cla-sa, o centrala termica si o baza sportiva moderna.

Pentru invatamantul general si obligatoriu au fost construite in perioada 1955-1965 doua scoli generale cu 16 sali de clasa, laboratoare si biblioteci, carora le-au fost anexate in 1972 doua ateliere scolare pentru practica de productie a elevilor. In anu1 1974, scolii generale nr. l i-au mai fost anexate inca 3 sali de clasa si 1 laborator, iar scoala a fost legata la reteaua de incalzire centrala a microraionului din centrul orasului.

Masurile de generalizare a invatamantului obligatoriu a facut sa creasca numarul elevilor si al cadrelor didactice incat in 1968 invatamantul liceal de cultura generala si tehnic de specialitate cuprindea 878 de elevi, cel obligatoriu de 8 ani - 1262, iar numarul cadrelor didactice crescusera de la 41 in 1948 la 116 in 1968.

In 1974 reteaua de invatamant a orasului cuprinde la unitati scolare si prescolare, in care sunt cuprinsi 3500 elevi si prescolari, adica un numar de 3 ori mai mare decat in 1948. Liceul de cultura generala cu sectii de zi, seral si fara frecventa cu un numar de 1589 elevi si 68 cadre didactice, Liceul de contabilitate si merceologie agricola cu sectie de zi si fara frecventa cu un numar de 641 elevi si 23 cadre didactice, 2 scoli generale de 8 ani cu un numar de 863 de elevi si 40 de cadre didactice, 4 gradinite pentru prescolari, caminul de zi cu orar normal si Casa pionierilor, constituie reteaua de temeinica pregatire a tinerei generatii. Pe langa aceste unitati scolare, incepand din anul 1974 s-au creat clase speciale pentru treapta I-a de liceu cu sectiile agricultura generala si textile-confectii, care insumeaza peste l00 do elevi.

In perioada 1954-1973, liceu1 de cultura generala a dat peste l000 de absolventi, deveniti astazi oameni cu munci de raspundere in toate domeniile vietii noastre economice si culturale, ingineri, medici, juristi, ofiteri, profesori, invatatori, tehnicieni si muncitori de inalta calificare. Este o cifra prestigioasa, o cifra a mandriilor justificate, mai ales ca o parte a acestora lucreaza astazi in orasu1 Mizil.

Liceul de contabilitate si merceologie agricola cu durata de studii de 4 ani, pregateste economisti cu studii medii in speecialitate, incat nu exista aproape Cooperativa Agricola de Productie, I.A.S. si S.M.A. in judetele Prahova si Buzau unde sa nu lucreze un specialist pregatit aici.

In anul 1969 a fost infiintata la Mizil Casa Pionierilor a carei activitate in cercuri s-a impus inca de la inceput atragand un mare numar de elevi si pionieri.

Sfera de cuprindare a activitatii Casei pionierilor s-a extins si la scolile generale din jur. Astfel, incepand de la 1 octombrie 1974 au fost infiintate cercuri tehnico-productive cu profil de tamplarie artistica si traforaj la scolile generale din Gura Vadului si Persunari, cercuri ce sunt frecventate de un numar dc peste l00 de pionieri.

Acordand o grija deosebita dezvoltarii tinerei generatii, Comitetul orasenesc de Partid a initiat o larga actiune de refacere a constructiilor din frumoasa depresiune intra-deluroasa dc la Baile Boboci. Aici, prin munca patriotica, cu un larg sprijin acordat de muncitorii si conducerile Uzinei Me-canice, Relaxa, Cooperatia mestesugarilor, Cooperatia de consum si alte organizatii obstesti a fost amenajat pentru pionieri si scolari un frumos sat de vacanta, care s-a inaugurat la 26 iunie 1974. In perioada 1 iulie-1 august peste 200 de pionieri si scolari si-au petrecut vacanta intr-un cadru natural rar intalnit.

'Baile Boboci', fosta proprietate a filantropului mizilean Ion Craciunescu se gasesc la l0 km nord de Mizil in apropierea comunelor Jugureni si Calugareni. Aici s-a construit prin donatia proprietarului in 1881 un pavilion din piatra stil romanesc cu 33 de camere, un restaurant si instalatii de bai, care la sfarsitu1 secolului al XIX-lea erau renumite in intreaga tara pentru actiunea lor curativa. Intre cele doua razboaie mondiale din initiativa primarului orasului Mizil Spirea Anastasiu baile functioneaza intre 1921-1938 dupa care sunt parasite. In anu1 1973 se incepe campania de refacere a cladirilor in scopul infiintarii unui sat de vacanta. In 1974 constructiile au fost transferate Casei pionierului pentru dezvoltarea satului de vacanta.

Incercarile ditre cele doua razboaie mondiale de a creea la Mizil un cadru adecvat dezvoltarii culturii si artei se lovesc de ignoranta conducerii administrative a orasului, iar avantul de la sfarsitul secolului al XIX-lea ii luase locu1 goana dupa inavutire a protipendadei orasului. Un singur cinematograf care era si teatru in acelasi timp cu 150 de locuri nu putea satisface viata spirituala a unui oras cu o populatie de peste 7000 de locuitori.

In anii de dupa eliberare, vechiului cinematograf i se ataseaza noi institutii de cultura. In 1948 se organizeaza biblioteca oraseneasca si caminul cultural orasenesc. Spectacolele de teatru si estrada profesioniste, spectacole de amatori, activitatea desfasurata de biblioteca si serbarile in aer li-ber, vor schimba treptat viata spirituala a mizilenilor.

Incepand din anul 1948, activitatea artistica de amatori condusa si indrumata de Organizatia de Partid si U.T.C. din oras se invioreaza, in special prin atragerea tineretului muncitor si a celui scolar. Printre animatorii vietii artistice de amatori din aceasta perioada se va remarca invatatorul Lisagurschi Vasile, ca dirijor al corului caruia i se va alatura, incepand din anu1 1950, invatatorul Stoicescu Paul. Mai tarziu vor fi antrenati o pleiada intreaga de muncitori si intelectuali ai orasului, tineri si varstnici, care vor pune bazele altor activitati artistice de amatori: teatru, brigada artistica de agitatie, taraf de muzica populara, grupuri de recitatori si orchestra de muzica populara. Printre activistii culturali ai vietii artistice de amatori sunt demni de remarcat profesorii: Toma Macovei, Ionita Pompiliu, Stan Petre si muncitorii: Tanase Ion, Ghetau Victor, Marcea Olimpia si altii.

In 1959 se infiinteaza la Mizil Casa Oraseneasca de Cultura, care va desfasura o prodigioasa activitate. In 1960 se da in folosinta o sala de cinematograf noua cu 400 de locuri si aparate de proiectie pe ecran lat, iar in 1968 se va pune la dispozitia activitatii cultural artistice si educative de masa un edificiu nou cu o sala de spectacole de 420 de locuri, sala pentru club si cercuri artistice.

In anii fauririi societatii socialiste multilateral dezvoltate, viata culturala a orasului a inregistrat forme si dimensiuni noi. Activitatile cultural-educative sau diversificat: simpozioanele, expunerile, brigazile stiintifice, intalnirile cu conducatori de partid si de stat, cu oameni de stiinta si arta au prins in sfera lor aproape de 40.000 de auditori, insumand in ultimul timp peste 200 de actiuni cultural-educative anual.

La Casa oraseneasca de cultura activeaza o formatie de cor cu 120 de membri cu un bogat repertoriu din muzica corala clasica si contemporana, o formatie de teatru de amatori, care in 1973 a prezentat in oras si in alte localitati din jur spectacole de teatru cu piesa Omul care a vazut moartea de Victor Eftimiu, piesa Nik-Kic si Unchiu1 nostru din Jamaica, o formatie de muzica populara si usoara, grup de recitatori si formatie de dansuri populare. Acestor formatii artistice de amatori li se adauga alte formatii ale Cluburilor Uzinei Mecanice, Fabricii de mobila si tapiterii si a Intreprinderii comerciale teritoriale.

Formatiile artistice de amatori din oras si cele profesioniste au prezentat in 1973-1974 peste 60 de spectacole la care au participat circa 25.000 de spectatori.

Cursurile Universitatii populare sunt frecventate de peste l50 de muncitori si salariati din intreprinderile si institutiile orasului. Cabinetul de stiinte sociale, organizat in 1972 pune la dispozitia oamenilor muncii din oras o variata gama de tiparituri social-politice, expozitii si grafice ce infatiseaza politica Partidului Comunist Roman de edificare a societatii socialiste multilateral dezvoltate in Romania.

Biblioteca oraseneasca si-a sporit numarul da volume de la 2100 in 1950 la 54000 in 1974, iar numarul cititorilor la sfarsitul lunii noiembrie 1974 era de 2900, numarul cartilor imprumutate ridicandu-se la 12460 volume. In acelasi in-terval de timp cinematograful orasenesc a fost frecventat de 176.500 de spectatori.

Merita sa fie mentionate, de asemenea, pasiunile sportive, tinere, care se manifesta generos pe stadionul orasului, pe terenurile spotive ale celor doua licee, pe sectii si ramuri, dispunand astazi de mijloace materiale corespunza-toare.

'In oras isi desfasoara activitatea doua echipe de fotbal, juniori si seniori, in campionatu1 judetean -Rapid Mizil, doua echipe de handbal-masculin si feminin, aletism, basket si sah, iar numaru1 tinerilor antrenati in activitatile sportive in 1974 se ridica la peste 2400'17.

Dintre traditiile folclorice, specifice zonei geografice in care este asezat Mizilul, se mai pastreaza si astazi: plugusorul, sorcova, vasilca si buhaiul, iar vechea preocupare care facea renumit Mizilul prin chimiluri si scoarte s-a pierdut.

De asemenea, se pastreaza un vechi obicei litvan privind cultul mortilor. In aceasta privinta sunt demne de retinut insemnarile calatorului polonez Maciej Stryjcowski din secolu1 al XVI-lea.

'Litvanii obisnuiesc sa serbeze amintirea mortilor, a parintilor, mamelor si rudelor lor, de obicei in luna octombrie.

Acest obicei se pastreaza nu numai la acestia, dar si in Moldova si Tara Romaneasca , precum singur am vazut in cateva orasele, la Buzau, Giurgiu si la Bucuresti, unde pe langa bocete, aprind lumanari si cadelniteaza cu tamaie pe mormant'18.

Fara indoiala, singura aceasta sumara enumerare a realizarilor din ultimii 30 de ani poate constitui suportul a ceea ce inseamna interes viu pentru cultura, sete de frumos si cu-nostinte, vibratie a unui bogat orizont spiritual.

V. AMPRENTA CIVILIZATIEI

Orasul Mizil a dobandit in ultimii 30 de ani de neintrerupt avant creator, un profil modern si curat, o discreta eleganta a noilor sale proportii. Acest lucru apare evident de la intrarea in oras din spre vest. Aici intalnesti siluetele halelor platformei industriale, statia de apa, o moderna statie de benzina si blocuri de locuit cu 3 si 4 etaje.

In opozitie cu unilateralitatea preocuparilor conducerii locale de odinioara, care se lupta cu prafu1 si noroiul targului, cu cadrul stramt si intortcheat al ulitelor, cu fraudele din venitul comunal,cu bunul plac al formelor si asezarii caselor, astazi, alesii orasului manifesta o permanenta preocupare pentru infaptuirea programului de desvoltare edilitaro-gospodareasca si urbanistica a orasului, program ce face parte integranta din sarcinile trasate de Congresul al XI-lea al Partidului Comunist Roman.

In acest sens stau marturie constructile realizate, tinuta svelta si stralucitoare a edificiilor, blocurilor, preocuparile pentru infrumusetarea si gospodarirea orasului.

Cu aproape trei decenii in urma, in 1938, intre orasu1 Mizil si o comuna rurala mai rasarita cu greu s-ar fi putut stabili deosebiri esentiale. Pavarea strazilor era realizata numai pe 30000 m², iluminatul electric se limita la strazile din centru, iar trotuarele nu depaseau l5 000 m² si acestea in cea mai mare parte pavate cu piatra de rau si macadam. In oras nu exista nici macar in forma cat de elementara o instalatie de aprovizionare cu apa potabila, o retea de canalizare sau de termoficare.

Astazi orasul cunoaste o innoire remarcabila. Au fost modernizate, pavate si asfaltate l06356 m² de strazi, suprafata trotuarelor asfaltate se ridica la peste 20000 m², iar spatiile verzi insumeaza 20000 m².

Populatia orasului primeste de la 1 iulie 1971 sute de mii de m³ de apa potabila, prin sistemul de aductiune nou construit de la Baltesti-Prahova. Reteaua de apa este de peste 20 de km, iar la sfarsitul anului 1973 lucrarile de aprovizionare cu apa in oras au fost practic incheiate.

Reteaua de canalizare a fost extinsa de la cele doua cvartale de blocuri si pe strazile: Tepes Voda si Mihai Bravu, urmand ca in anul 1975 sa fie incheiate lucrarile de cana-lizare in intreg orasul.

Anii 1965-1974 au avut o pondere deosebita in ascensiunile edilitar-gospodaresti ale orasului Mizil. In acesta perioada s-au construit 392 de apartamente confortabile in blocuri de 2 si 4 nivele, din fondurile centralizate ale statului, peste 600 case noi din fondurile populatiei, iar la sfarsitul anului 1973 au fost date in folosinta inca 60 de apartamente in microraionul ce se contureaza in centrul orasului. Acestor constructii li se adauga la sfarsitul anului 1974 un camin de nefamilisti in microraionul din vestul orasului cu 240 de locuri. La toate acestea trebuie sa adaugam si constructia unor asezaminte de interes social cum sunt: Stationarul de pediatrie, Casa de cultura, doua mari magazine ale cooperatiei de consum, Complexul mestesugaresc, Maternitatea si Gradinita-cresa cu 120 de locuri.

Concludente pentru orasul Mizil sunt realizarile pe taram sanitar. Actiunile in domeniul sanatatii publice au cunoscut o permanenta largire si perfectionare in comparatie cu trecutul.

De la lazaretul cu felceri pe care traditia locala il atribuie lui Constantin Brancoveanu, in 1893 se construieste la Mizil un spital cu o suprafata de 855 m², 8 paturi si 2 cadre medicale. Intre cele doua razboaie mondiale in oras functiona o circumscriptie oraseneasca medicala si 2 cabinete particulare. Slaba asistenta medicala a trecutului facea ca morbiditatea sa fie ridicata, iar mortalitatea infantila situa orasul pe primele locuri din tara.

Distanta la realitatile prezentului e uriasa. Orasu1 dispune in prezent de o policlinica moderna, un spital dotat cu tot aparatajul medico-sanitar necesar, cu l06 paturi si sectii de profil, doua circumscriptii sanitare orasenesti, o maternitate cu 40 de paturi, construita in anul 1969, un spital de pediatrie cu 60 de paturi, serviciu de salvare cu 10 autosanitare si un dispensar TBC. In aceste unitati isi desfasoara activitatea 33 de medici, 33 cadre medii-sanitare, 42 surori de caritate, 24 infirmieri, 12 moase, 8 farmacisti si oficianti sanitari. Unitatile medicale sunt deservite de peste 70 de muncitori si personal tehnico-administrativ.

Largirea retelei comerciale, cresterea volumului de desfacere a marfurilor, sporirea numarului de aparate de radio si televizoare, cresterea depunatorilor la CEC la l000 de locuitori, precum si numarul mare de telefoane instalate la domiciliul cetatenilor sunt dovezi graitoare pentru nivelul de trai in ascensiune al mizilenilor.

In anul 1974 marfurile de larg consum desfacute pe piata catre populatie se ridica la suma de peste 20 000 mii lei. Comparativ cu anul 1950 a sporit numarul abonatilor la telefoane, de la 16 in 1951 la 290 in 1973, a1 aparatelor de radio de la 182 la 664, iar al televizoarelor este de 1550. Nu-marul depunatorilor la CEC a sporit fata de anul 1965 de la 3817 librete la 8450, ceea ce reprezinta 604 librete la l000 de locuitori.

Nivelul ridicat de trai se reflecta si in faptu1 ca peste 300 de locuitori detin autoturisme proprietate personala. Cresterea nivelului de trai, dezvoltarea asistentei medicale, au dus la scaderea mortalitatii si la cresterea mediei de var-sta, fapt consemnat si de numarul mare al pensionarilor de asigurari sociale care este de aproximativ 1240 de persoane.

'Cinstirea inaintasilor este

un semn de civilizatie si

cultura pentru un popor'.

N.Ceausescu

VI. PERSONALITATI DE SEAMA ALE ORASULUI

Din acest tirg a carui monografie am schitat-o fara a avea pretentia ca nu am omis nimic, s-au ridicat o serie de personalitati, originare sau care cu trait o perioada mai lunga din viata lor aici si peste care, pe nedrept, vremea a asternut colbu1 uitarii. Fara a aduce date inedite poate, ne facem o pioasa datorie, noi ce traim si muncim la Mizil, de a schita profilul unor scriitori, compozitori, istorici si altii, ce detin un loc de seama in istoria culturii romanesti, iar altii in traditia orasului.

Ordinea prezentarii va respecta strict cronologia fara a incerca o ierarhizare axiologica a timpurilor de fata.

Grigore Gr. Tocilescu - 26 octombrie 1850 -18 septembrie 1909. Descinzand dintr-o familie de boiernasi cu stare materiala destul de modesta (pe unica lor proprietate din Fefelei vazu Grigore Tocilescu lumina zilei la 26 octom-brie 1850).

Primii ani ai copilariei si-i va petrece in urbea natala, jucandu-se impreuna cu alti copii pe malurile paraurilor Budureasca si Tohaneanca.

Absolvind cursurile primare la Ploiesti si apoi liceul Sf. Sava din Bucuresti, tanarul, dotat cu spirit vioi, patruns de mare iubire pentru trecutul stramosesc s-a inscris in 1868 la Universitatea din Bucuresti ca student al Facultatii de drept si litere, sectia de istorie. Chiar de la inceput a dovedit insusirile intelectuale ale unui om de stiinta, desfasurand tot-odata, ca student, o activitate culturala care 1-a impins tuturor in atentie.

Profesorul sau B. P. Hasdeu il stimuleaza cooptandu‑l colaborator. Sentimentele sale patriotice se definesc evident, atunci cand, prezentand intr-o lucrare figura marelui voievod Mihai Viteazul, sau cea clar vazatoare a marelui re-volutionar N. Balcescu, arata ca numai legatura organica dintre acestia si nazuintele maselor, i-a ridicat la rangul de eroi ai neamului. Lucrarea sa de doctorat din 1874 demonstreaza pe deplin ancorarea fiintei sale in trecutul istoric al neamului romanesc, scotand in evidenta indisolubilitatea culturii romane cu cultura romaneasca.

In anul 1875 este trimis la Praga si Viena pentra a se perfectiona in studiul istoriei vechi si in cel al paleografiei. Dupa 2 ani de munca staruitoare i-si da doctoratal cu tema 'Dacia straveche, Dacia inainte de romani', pentru care Societatea Academica Romana (Academia Romana) instituie un premiu.

A fost prima manifestare stiintifica a lui Tocilescu pe un plan superior si punctul de plecare al unei stralucite cariere. Este ales in 1880 membu corespondent al Academiei, apoi dupa o perfectionare in epigrafie si arheologie la Paris, este numit in 1881 profesor de istorie antica la Universitatea din Bucuresti si director al Muzeului National de Antichitati. Intemeaza si conduce 'Revista pentru istorie, arheologie si filologie', fiind in acelasi timp unul din cei trei redactori ai 'Marelui dictionar geografic al Romaniei'. Ocupa functii in Ministerul Instructiunii Publice, ca secretar general al acestuia si inspector general al Invatamantului intre anii 1881 -1890. In 1882 intreprinde primele sapaturi sistematice, la Adam-Clisi in ruinele enigmaticului monument de calcar si marmura semnalat inca de la inceputul secolului al XIX-lea de diferiti calatori. El precizeaza primul 'caracterul votiv' al monumentului ridicat de Traian in cinstea soldatilor sai ca-zuti in luptele cu geto-dacii.

In 1895 publica la Viena rezultatele cercetarii sale, fapt pentru care Societatea Arheologica din Paris ii confera medalia de aur. Congresul epigrafistilor germani ii decerneaza diploma de onoare.

Tocilescu este ale rand pe rand membru al Societatii Arheologice din Paris, Bruxelles, Roma, Atena, Moscova si Odessa. Tara il rasplateste cu onoruri, conferindu-i ordine si medalii romanesti.

Toate aceste succese nu l-au facut pe saavant sa uite meleagurile natale. Inca din 1888 a initiat sapaturi arheologice la Drajna de Sus in castrul roman, iar in 1890 incepe cercetarea valului roman de pamant "Brazda lui Novac", care incepe la Drobeta-Turnu Severun si se opreste langa Mizil. Este primul care stabileste ca acest val a fost ridicat in seco-lul IV d. C. De catre imparatul Constantin cel Mare.

Legat inca din copilarie de prieteni care locuiau in Mizil (Banica Grigorescu George Ranetti) sau in preajma Mizilului, cu prilejul unor vizite facute acestora cerceteaza si teritoriul multor sate ca: Vadu Sapat, Valea Scheii, Saranga si Pietroasele, lasand informatii pretioase despre trecutul istoric al acestei zone geografice. Ultimii ani ai activitatii ii desfasoara din nou pe santierul monumentului si al cetatii Adam-Clisi.

Trupul suprasolicitat incepe sa dea semne de oboseala, iar cand toamna calma a anului 1909 abia incepea sa intinda spre lume roadele muncii de un an intreg, un om ajuns pe patul de suferinta cantarea cu neliniste rodul propriei sale vieti. In cateva zile se istovi si in seara de 17 septembrie 1909 sosi grabnica moarte. Taisul acesteia reteza nu numai o existenta bogata in pilde, ci si ultima luna prin care istoricul originar din Mizil ar fi inmanuncheat abia 59 de ani.

Dupa 61 de ani, in septembrie 1970, posteritatea nu putea sa uite opra infaptuita cu multa migala a aceluia care a fost savantul Tocilescu, iar pe locul unde a fost casa in care s-a nascut, la Fefelei in Mizil, s-a dezvelit o placa comemorativa, simbol al pretuirii date de poporul nostru celora a caror viata si activitate s-a confundat cu a sa.

Gheorghe Bratianu - Nascut la Mizil in 1855, urmeaza cursurile Conservatorului din Bucuresti si apoi pleaca in Italia fiind angajat in 1874 la Scala din Milano. Este primul cantaret roman de opera angajat la una din cele mai renumite opere din lume. Succesele obtinute aici nu i-au stins niciodata dragostea de patrie.

Intors in tara in 1885 este numit la catedra de principii a Conservatorului din Bucuresti, cantand in acelasi timp pe scena Operei italiene din Bucuresti.

In 1890 este numit profesor la Liceul Gh. Lazar din Bucuresti, dedicandu-se in intregime invatamantului muzical din tara noastra. Tipareste mai multe volume: Exercitii practice si studii melodice pentru studentii conservatorului, Curs teoretic si practic de muzica vocala etc. Simultan cu activitatea didactica, neobositul muzician dovedeste si o prodigioasa activitate compozitionala. Scrie un ciclu de cintece patriotice printre care: 'Domnul Tudor', 'Cine trece Oltul mare', 'Cel viteaz razbunator', 'Cine umple astazi de teroare' si altele, in care compozitoru1 i-si dezvaluie dragostea sa profunda fata de popor.

Va muri de timpuriu, la 16 mai 1905, cand inca nu implinise 50 de ani, lasand neterminata opereta plina de optimism inspirata din viata poporului nostru: Izbanda dragostei.

Matei Eminescu, frate al marelui poet M. Eminescu si prieten apropiat al familiei Condeescu, s-a nascut in 1856 la Ipotesti. In lunga-i cariera militara va poposi si pe meleagurile Mizilului, in calitate de comandant in regimentul 32 Dorobanti. In 1876, dupa ce absolveste scoala de ofiteri din Iasi cu gradul de sublocotenent, se distinge in Razboiul de Independenta din 1877, iar in 1886 este avansat la gradul de capitan.

In cele doua decenii de cariera militara a fost decorat de 6 ori cu: Virtutea militara, Crucea de aur cu spada a Sf. Stanislav si Aparatorii Independentei.

Ajuns la Mizil se va casatori, a doua oara, cu Ana Condeescu, sora lui Leonida Condeescu. Din aceasta casatorie se vor naste 4 copii: Lelia Sapho, Ecaterina, Hanibal si Gheorghe. Dupa moartea mamei lor, Ecaterina va fi crescuta si adoptata de familia Taciu din Mizil'[27]

Din Mizil, Matei Eminescu va interzice tiparirea si difuzarea poeziilor lui Eminescu fara consimtamantul sau[28].

Leonida Condeescu, nascut la Mizil pe la anul l865, moare in chip tragic sub rotile trenului la 8 ianuarie l865 in varsta de 41 ani.

Este primar cu intreruperi al orasului intre 15 iulie 1899 si 21 februarie 1905. Cavaler al ordinului Coroana Romaniei, introduce un spirit inovator in administratia orasului. "Ce-a facut Leonida Condeescu pentru urbea lui este imposibil de scris pe larg intr-un cadru asa de stramt. Ma voi margini prin urmare a consemna, in liniamentele lor generale, unele din faptele sale cele mai importante, al caror mobil a fost totdeauna fierbinte, acela de a afirma importanta Mizilului, de a grabi ridicarea Mizilului, de a realiza inflorirea Mi-zilului. Este Leonida un ambitios? Da, fara indoiala! zic eu; dar cand ambitiunea nu este egoista, ci altruista, cand ea s-aprinde pentru binele public, este nobila si mai presus de orice lauda Chiar si audienta regala pe care o obtine denota dorinta sa ferma de a crea conditii bune de viata trupei si ofiterilor din garnizoana Mizil. 'Ori mutati regimentul cel acoperit de glorie la Smardan, - spunea regelui - ori ne dati fonduri pentru cazarmi, altfel nu se mai poate. E o rusine cum traiesc trupa si ofiterii'

Fondurile alocate n-au fost suficiente; inimosul primar organiza serbari,lansa liste de subscriptie,piesele istorice, mai ales, erau reprezentate atat de artisti consacrati cat si de amatori Astfel in vara anului 1900 se termina constructia cazarmilor. Leonida Condeescu, a insistat pentru infiintarea unui gimnaziu sau a unei scoli profesionale, dar moartea prematura va curma intentiile celui care pe nedrept posteritatea l-a prezentat ca pe un tipic reprezentant al ambitiosilor politiicieni provinciali. Chiar daca marele dramaturg I. L. Caragiale l-a 'zeflemisit' in unele din schitele sale, pe nedrept s-a incercat a-l asemana cu Leonida din farsa satirica intr-un act 'Conu Leonida fata cu reactiunea'.

Nu poate fi vorba de el aici, in primul rand pentru ca la data cand a fost tiparita farsa satirica - 1 februarie 1880 in Convorbiri Literare - Leonida Condeescu avea numai 15 ani si marele dramaturg nu-l cunostea.

George Ranetti. Poet si prozator, umorist si dramaturg, publicist inzestrat cu o verva si o ironie putin obisnuita Ranetti a invins vremea si s-a inscris in istoria literaturii noastre la loc de frunte.

Nascut la 19 octombrie 1875 la Mizil, va publica 50 de ani mai tarziu in 'Spovedanie intima' semnat cu pseudonimul Jorj Dela-Mizil un articol plin de duiosie despre orasul natal; 'Sarmanul Mizil asa pe nedrept lovit de discreditul zeflemelelor legendare ale obsteipentru mine constituie cea mai mare injustitie a secolului ponosurile ridicole ce se pun in seama bietei urbe natale sub al carei cer, asa de minuscul ce-ti da mai mult impresia unui decor de teatru decat al unui cer natural, am incercat intaile si cele mai curate bucurii si dureri

In 1892 a absolvit liceul la Ploiesti. Inca de pe bancile scolii, pe cand era elev in clasa a VII-a a colaborat la Adevarul literar, iar incepand din 1899, impreuna cu Anton Bacalbasa redacteaza revista 'Mos Teaca', jurnal tivil si cazon, colaborand in acelasi timp la 'Moftul Roman' al lui I. L. Ca-ragiale.

In perioada 190l -1904 a scos revista umoristica "Zeflemeaua". Intelectual cu multiple preocupari, Ranetti publica primul sau volum de poezii, 'De inima albastra' sub pseudonimul Dom Paladu, in 1899. Urmeaza 'Strofe si apostrofe', 'Ahtuuri si ofuri' 190l, 'Eu rad, tu razi, el rade' l903, 'Frantuzomania' 1904 si altele, printre care,' Fasonel et compania' 1907. Proza lui Ranetti cuprinsa in volumul de schite intitulat 'Schite vesele' 1909, 'Nea Matache Pisalog', precum si romanele 'Domnisoara Mian' si 'Madam Straki-hidy' se inscriu in prodigioasa sa activitate scriitoriceasca.

Comedia 'Romeo si Julieta la Mizil', in care autorul infiereaza politicianismul nu are nimic jignitor la adresa urbei natale pe care a iubit-o intotdeauna.

Prin opera sa, Ranetti se situeaza pe pozitiile antimonarhismului, pozitie ce reiese clar din articolul 'Patania regelui Leopold', de asemene persifleaza politicianismul burghez fata de problema taraneasca in articolele, 'Capacele cu-tiilor de chibrite si Mesagiul meu'. George Ranetti a fost in primul rand un umorist, dar in acelasi timp a fost si un poet al celor multi si asupriti, un revoltat impotriva nedreptatii sociale, a comediei politice a tuturor trahanachilor si farfurizilor din epoca marelui Caragiale. Se stinge din viata destul de tanar in anu1 1928 cand implinea 53 de ani.

Eliza V. Cornea - feminista energica - sustinatoare a drepturilor femeii - scoate revista 'Rolul femeii'. Nascuta la Mizi1 in martie 1885, urmeaza Scoala Normala din Bucuresti, mai apoi studiaza literele si literatura la Sorbona si Bruxelles debutand in literatura inca din 1910.

Ioachim Botez - prieten si colaborator al lui Ranetti la revista 'Furnica' - s-a nascut la Bistricioara in 13 iunie 1884. Functioneaza un timp ca invatator in judetul Ilfov. Intre timp obtine licenta in litere si preda limba franceza la li-ceul Tase Dumitrescu din Mizil intre ani 1932 - 1934, dupa cum singur va marturisi in schitele 'Minerva la Mizil', 'De la Piatra la Mizil', 'Impuscat la Mizil' si altele. Din schitele amintite reiese in mod evident ca profesorul si scriitorul s-a confundat de la inceput cu locuitorii acestui oras, iar prin munca si comportarea sa s-a straduit sa contribuie la luminarea mizilenilor. Mizilul pe care Ioachim Botez l-a intalnit la venirea sa da la Piatra Neamt este de la inceput etichetat 'O cetate prafuita a lui Conu Leonida, vechi popas de tabere turcesti, oras cu biserici albe intre perdelele verzi de cetina, o asezare negustoreasca care nu-i de fel ridicola'.

In schita 'De la Piatra la Mizil', autorul se revola impotriva acelora ce-l sfatuiau sa nu mai fie dascal la Mizil, avand drept baza zeflemeaua careia era supusa biata urbe.

Ioachim Botez il considera pe Leonida Condeescu 'un om de treaba, de pe urma caruia Mizilul are azi un drum cu plopi, cazarmi si scoala de meserii'. Pe locuitorii orasului ii considera oameni ce nu sunt prea stilati si prea ceremoniosi, dar care sunt romani de nadejde. O nota hilarianta, dar nu generala, zice scriitorul, s-ar dovedi in patura intelectuala, care se instraineaza de rosturile adanci ale locului. Schitele lui au darul sa ne readuca in prim plan imaginea locului si a oamenilor dintre cele doua razboaie mondiale.

Gheorghe Niculescu Mizil - Istoria miscarii muncitoresti a partidului nostru comunist cunoaste numeroase figuri de militanti revolutionari, devotati cauzei poporului muncitor, care s‑au daruit cu inflacarare luptei pentru victoria socialismului in patria noastra.

In randul acestora se inscrie si Gheorghe Niculescu, nascut la 25 noiembrie 1886, intr-o casa de oameni modesti, in comuna Mizil din judetul Buzau - azi Prahova. Incepu sa munceasca de mic, cunoaste prin propria-i experienta si suferinta, viata grea a ucenicior, precum si brutalitatea patronilor. (este vorba de Misu Litinschi, patron al fabricii 'Providenta' din Mizil). Neajunsurile materiale l-au impiedicat sa-si continue studiile, cartea i-a placut nespus de mult, citeste mult, sorbind cu sete carti dupa carti. In varsta de numai 21 de ani, in valtoarea marilor zguduiri revolutionare ale anului 1907 se va indrepta catre miscarea socialista. Mai tarziu, peste ani, la unul din interogatoriile luate de organele politienesi, intrebat de cand face parte din miscarea socialista, va raspunde simplu 'din 1907'. Eliberat din armata in 1910, face un scurt popas la Mizil, apoi pleaca in Bucuresti, unde depune o sustinuta propaganda socialista, contribuind la educarea si organizarea muncitorilor.

Ca o recunoastere a meritelor sale, este ales si participa ca delegat la Congresul al II-lea al P.S.D. si la cel de al IV-lea Congres al Uniunii Sindicatelor.

Colaboreaza din 1907 la gazeta 'Romania Muncitoare', apoi la 'Unirea', fiind unul din redactorii principali ai acestei gazete.

Din articolele sale semnate sub pseudonimul Mizil sau Liz-Im, Gheorghe Niculescu demasca abuzurile savarsite de patron si militeaza ferm pentru organizarea muncitorilor intr-o singura organizatie, bazata pe principiul luptei de clasa. In primavara anului 1918, la Iasi, era nelipsit de la sedintele si consfatuirile ce se tineau la sediul socialist din strada Colonel Langa.

Aici se intalneste cu Spiridon Calu, fratii Gheorghe si Zaharia Tanase, cu dr. Ghelerter, iar in toamna anului 1918 se va intalni cu I. C. Frimu. Intors in Bucuresti in 1918 este arestat dupa masacrul din Piata Teatrului National. Judecat si condamnat pentru 'crima contra sigurantei statului, provocari la rebeliune si ofensa 1a adresa regelui', in inchisoare opteaza de la inceput pentru transformarea Partidului Socialist in Partid Comunist. Eliberat din inchisoare, se ocupa de organizarea muncitorilor din transporturi preluand functia de secretar al Uniunii de transporturi cu sediul in Galati. Participa la organizarea alegerilor parlamentare din 1920 in judetul Tulcea si Covurlui, candidand pe lista Partidului Socialist. La 1 mai 1920, ca delegat al Comitetului Executiv al Partidului Socialist, luand cuvantul la Campina, spunea: 'Pentru apararea existentei nici un sacrificiu nu este destul, nici o jertfa nu e prea mult, oricat de multe jertfe am da'.

In cadrul lucrarilor Consiliului General al Partidului si sindicatelor din 30 ianuarie - 3 februarie 1921, sustine cu hotarare punctul de vedere comunist pentru transformarea Partidului Socialist in Partid Comunist.

La 8 mai 1921, Gheorghe Niculescu Mizil era prezent la Congresul I al Partidului Comunist Roman ca delegat al sectiunii Bucuresti, avand 'mandat imperativ'. Arestat impreuna cu ceilalti delegati, la procesul din Dealul Spirii, face un aspru rechizitoriu regimului burghezo-mosieresc, aratand ca acesta si-a trait traiul si va trebui sa cada sub propriile-i pacate; in locul acestuia se va fauri un nou regim plin de toata vlaga tineretii si care va cuprinde un ideal de adanca dreptate pentru cei multi si nedreptatiti.

Participa cu elan la clarificarea ideologica si politica din partid. Sustine ideea ferestrelor larg deschise ale partidu-lui pentru a intra in randurile sale aerul curat si sanatos al uzinei si satului. Ca secretar al sectiunii Bucuresti a P. C. R. si delagat al C. C. Pentru presa si propaganda, in anii grei ai ilegalitatii, este supravegheat indeaproape de politie si siguranta supunandu-l continuu actiunilor de intimidare, amenintandu-l cu internarea in lagar.

Traieste bucuria marilor victorii, care au marcat drumul de lupta al maselor populare dupa victoria insursctiei nationale antifasciste armate de la 23 August 1944. O suferinta mai veche, la care s-au adaugat anii de lupta, plin de tot felul de privatiuni, i-au apropiat sfarsitul. Moare in luna august l945.

Agata Grigorescu-Bacovia, fiica a negustorului Banica Grigorescu din Mizil, va vedea lumina zilei la 8 martie 1895. Dupa o copilarie zbuciumata, determinata de moartea prematura a ambilor parinti, Agata Grigorescu absolva cursul primar la Scoala de fete din Mizil.

Sfatuita de verisoara sa Florina Dolote din Tohani se inscrie la Scoala de menaj din Leordeni. Interventia rudelor o va aduce in Bucuresti, unde va obtine o bursa la Institutul de fete, pentru educatie integrala. Aici face cunostinta cu operele lui Balzac, Hugo, Lamartine, Chateaubriand si altii, si tot acum, in 1912, compune primele versuri din poezia Oboseala, de care, asa cum spunea mai tarziu autoarea, nu prea era incantata.

Dupa terminarea Institutului de educatie integrala, la 1 martie 1915, devine functionara la 'Societatea de asigurare Adriatica di Sicurtà'. In 1919 scrie Balada cetatii Bucuresti si tot in acelasi an publica in revista 'Scena' primul poem in proza Cand n-oi mai fi. Dupa multe greutati, luptand cu viata si vicisitudinile create de primul razboi mondial in 1923, obtine diploma de bacalaureat si ii apare primul volum de ver-suri 'Armonii crepusculare'. In toamna aceluiasi an devine studenta a Facultatii de litere si filozofie a Universitatii din Bucuresti, pe care a absolvit-o cu mentiunea 'Magna cum laudae'.

Este numita profesoara la scoala normala de fete din Bacau, unde va cunoaste pe Maria Bogdan, fiica lui Vasile Alecsandri. Dupa 5 ani se va intoarce in capitala dedicandu-se invatamantului si literaturii. Aici va publica, incepand din 1958, volumele 'Terase albe', 'Lumina' si altele. In 1962 apare volumul 'Bacovia' - viata poetului', inchinat tovarasului de viata. Colaboreaza la o serie de reviste: 'Cele trei Crisuri', 'Indreptarea , 'Miscarea literara', 'Orizonturi noi', 'Rasaritul' si altele. In primavara anului 1972 viziteaza Mi-zilul, unde se intalneste cu tineretu1 urbei in care poeta si scriitoarea vazuse lumina zilei cu peste 7 decenii in urma.

Din discutiile purtate cu scriitoarea a reiesit ca tatal sau era foarte bun prieten cu I. L. Caragiale, George Rane-ttti, Leonida Condeescu si intretinea relatii stranse cu Panait Musoiu. Pe acesta din urma scriitoarea il va vizita des impreuna cu sotul sau, poetul Bacovia.

Petre Strihan - nascut in Mizil la 27 mai l899, dupa absolvirea cursului secundar si cel universitar devine profesor universitar, apoi cercetator la Institutul de Istorie 'Nicolae Iorga' din Bucuresti.

Debuteaza in poezie in anul 1922, la revista 'Flacara', ce aparea sub directiunea poetului Ion Minulescu. Din toamna aceluiasi an frecventeaza cu regularitate, timp de l0 ani, cenaclul literar al lui Eugen Lovinescu.

Din destainuirile poetului reiese ca poezia sa este o nevoie de daruire catre cei multi si anonimi. Primele poezii sunt publicate in 1922, iar in 1934 publica in antologia tinerilor poeti alaturi de Zahari Stancu, Vladimir Streinu si altii. In 1971 publica volumul 'Poezie', iar in autograful dat cititorilor se descrie: 'Sunt un nefericit autor ce scrie greu ca sa‑l citesti usor'.

VII. PERSPECTIVELE VIITORULUI

Luminoasele perspective deschise dezvoltarii multilaterale a patriei noastre socialiste vor crea si orasului Mizil conditii dosebite pentru o valorificare mai buna a rezervelor materiale si a energiilor creatoare ale oamenilor muncii. Asa cum sublinia tov. Nicolae Ceausescu cu prilejul vizitei in ju-detul Prahova in 1973: "industria prahoveana trebuie sa se situeze in continuare la nivelul inalt pe care 1-a atins, iar agricultura sa obtina rezultate tot mai bune in productia agricola, vegetala si animala, creandu-se astfel premizele pentru o dezvoltare multilaterala a tuturor sectoarelor economice si social-culturale ale judetului'.

In acest context orasul Mizil devine pe zi ce trece un centru urban plin de energie, cu multiple implicatii umane, morale si tehnice. Pe un ecran al viitorului apropiat orasul isi are schitate perspectivele sale frumoase, certe si indraznete.

In actualul cincinal 1971-1975, prifilu1 industrial al orasului se va imbogati, adaugandu-i-se noi valente. In raza orasului Mizil se vor construi noi obiective economice si social-culturale. De altfel, a fost terminata constructia unei m-derne fabrici de mobila, care la 26 iunie 1972 a intrat in probe tehnologice, iar la 1 octombrie cu intreaga sa capacitate de productie, livrand primele garnituri de mobila. Pentru anul 1975 fabrica va trece la productia in serie a mobilei stil destinata exportului si pietii interne.

In viitorul apropiat vor mai fi date in folosinta, pe langa cele 160 de apartamente, inca l00 in blocuri moderne cu 4 nivele in microraional ce contureaza de acum viitorul orasului Mizil.

Pentru anul 1975 este prevazuta incheierea lucrarilor de extindere a retelei de alimentare cu apa, precum si a prin-cipalelor canale colectoare din sistemul de canalizare al orasului.

In cincinalul 1976-1980 se deschid perspective noi dezvoltarii social-economice a orasului. Tabloul industrial se va intregi ca noi unitati productive de interes republican. Astfel, pentru anii 1975-1976 au fost facute masuratorile si s-a terminat proiectul pentru amplasarea unei fabrici de textile 'Filatura de lana pieptanata', pe terenul dintre strazile Tohani si Tepes Voda. In aceasta noua intreprindere vor lucra la finele anului 1976 circa 3500 de muncitori, in cea mai mare parte din Mizil si din zona invecinata.

De asemenea, se perfecteaza formele ca in urmatorul cincinal sa se mai construiasca o fabrica de subansamble grele pentru masini de constructii, care urmeaza sa intre in functiune la finele anului 1979. Construirea acestor intre-prinderi industriale va duce la folosirea completa a fortei de munca din oras si din zona sa de influenta.

Alaturi de aceste doua mari intreprinderi industriale, in noul cincinal vor mai fi construite si alte unitati industriale de interes local, a caror valoare de investitii se stimeaza la circa 4,5 milioane lei. Printre acestea se numara: 'Centrul de semiindustrializare' pentru fructe si alte produse alimentare, ce va apartine Cooperatiei de consum orasenesti, 'Atelierul cu productie mixta', al Cooperatiei mestesugaresti, precum si un 'Atelier de reparatii ale utilajului agricol' al Statiunii de mecanizare a agriculturii.

Ritmul intens de industrializare al orasului in viitorul cincinal va schimba radical structura socio-profesionala a locuitorilor, iar numarul populatiei in anul 1980 va creste la aproape 25 000 de locuitori. Aceasta crestere se va realiza atat pe calea sporului natural, cat si pe calea atragerii fortei de munca din sectorul agricol al zonei orasului.

Cresterea numarului populatiei va atrage dupa sine noi masuri cu caracter social ce vor trebui aplicate in lumina Documentelor Congresului al XI-lea al Partidului Comunist Roman. Mergand pe linia ridicarii nivelului de trai, in perioada 1976-1980, se vor construi la Mizil doua gradinite insumand 420 de locuri, dintre care una va fi data in folosinta in 1976, iar cealalta in 1978, cu o valoare totala de 3 milioane de lei. Acestora li se vor adauga pana la sfarsitul cincina-lului, inca o cresa de copii cu 200 de locuri si un internat pentru Liceul de cultura generala cu 120 de locuri, a caror valoare se va ridica la circa 6 milioane de lei.

O grija deosebita se va acorda sanatatii publice, prin sporirea numarului de paturi de spitalizare, largirea retelei sanitare cu noi circumscriptii orasenesti, iar in anul 1977 va fi data in folosinta o baie publica, care va folosi apa adusa de noua conducta ce se va construi alaturi de cea existenta.

Pentru perioada ce urmeaza, aspectul urbanistic al orasului se va schimba complet. Reteaua de canalizare va fi generalizata, strazile marginase vor fi asfaltate, iar Mizilul va dispune de o zona de agrement in zona intradeluroasa de la Baile Boboci.

Vor fi construite intre anii 1975-1980 circa 520 de apartamente si un bloc pentru nefamilisti. Din acestea, 240 de apartamente vor fi proprietate personala, iar 40 vor fi date in folosinta in anul 1975, celelalte urmand a se da esalonat in folosinta pana in anul 1980. din fondurile statului, insumand circa 14,3 milioane lei, se vor construi 240 de apartamente, carora li se vor adauga un numar mare de case construite de fondurile proprii ale locuitorilor.

Succesele obtinute de mizileni in constructia economica si social-culturala a orasului, toate progresele realizate in viata lor materiala si spirituala, sunt garantia de nezdrun-cinat a implinirilor viitoare.

Oamenii muncii din orasul Mizil, increzatori in justetea liniei politice a partidului nostru, sunt ferm hotarati sa contribuie cu tot elanul la infaptuirea obiectivelor propuse.