Inaltimea jeturilor, proportionala cu dimensiunile bazinului, va fi inferioara celei mai scurte axe a acestuia. Asemenea dimensionare permite vizitatorilor sa se apropie de marginea bazinului fara a risca sa fie stropiti, iar terenul din jur ramane uscat, chiar in cazul unor viteze moderate ale miscarii aerului.

Apele cazatoare sub forma de cascade pot fi naturale sau artificiale. Inaltimea de cadere este determinata de forma terenului si debitul apei. In spatiile verzi din unitatile turistice se pot realiza mici cascade prin folosirea ca suport a pietrelor sau al catorva panouri sintetice (plexiglas) de forma dreptunghiulara sau patrata, asezate orizontal, la distanta de cativa zeci de centimetri intre ele, astfel incat apa cade in trepte de pe panoul superior pe cel inferior.

4.6. Amenajarea terenurilor sportive

La amplasarea diferitelor terenuri destinate jocului cu mingea, axa longitudinala a acestora va fi pe directia nord-sud, acceptandu-se o abatere de 5⁰ catre est sau vest. Fiecare teren va avea o panta de 0,5% de la centru catre periferie pentru a se impiedica stagnarea apei rezultata din precipitatii (ploi, topirea zapezii). Uneori, apare necesara drenarea acestora. Pentru terenul de fotbal, care are dimensiuni mai mari (tabelul 4.1) se folosesc tuburi de drenaj, peste care se aseaza piatra de rau; urmeaza stratul vegetal, gros de 25-30 cm, pe care se seamana samanta de specii graminee.

In cazul terenurilor de dimensiuni mai mici (handbal, baschet, volei s.a - tabelul 4.1), drenarea se realizeaza mai usor si mai putin costisitor .

Terenurile de fotbal, rugbi, oina sunt acoperite cu gazon instalat prin semanare.

Terenul pentru atletism cuprinde: pista pentru alergari, cu o lungime minima de 125-130 m pentru ca la alergarea de 100 m se adauga 10-15 m la plecare si sosire, latimea stabilindu-se in functie de numarul celor care alearga concomitent, fiecaruia atribuindu-i-se 1,25 m, piste destinate sariturilor in lungime sau inaltime, aruncarilor cu discul, toate fiind acoperite cu zgura sau cu un amestec de bitum - cauciuc, numit "Elbitex".

Cand se amenajeaza teren de fotbal, pista de alergare se amplaseaza in jurul acestuia si are o lungime mai mare (pana la 400 m).

Popicaria are 2,4 maximum 6 piste cu lungimea de 28,50 m si latimea unei piste de 1,70 m, distanta intre ele fiind de minimum 1 m. Pista, perfect plana, se realizeaza din asfalt cu o compozitie specifica, turnat pe un strat de beton gros de 10 cm. In spatele scandurilor de lansare se pot amenaja tribune cu 50-200 locuri.

Terenul de gimnastica, de 30 x 20 m, acoperit cu gazon, nisip, asfalt, este dotat cu diverse aparate: paralele egale si inegale, barna pentru echilibru, capra fixa, cal cu manere etc., lasandu-se o suprafata neocupata pentru practicarea diferitelor exercitii individuale sau colective .

Cand nu se dispune de o suprafata de 600 m² pentru amplasarea terenului de gimnastica se poate amenaja teren pentru culturism, de 15 x 10 m, acoperit cu gazon, asfalt, nisip, zgura, echipat cu scari si bare fixe, paralele egale si inegale, cal cu manere, banci pentru gimnastica, bara fixa, lazi si suporturi pentru haltere si gantere.

Patinoarul se amplaseaza pe un teren plan in apropierea unei surse de apa care sa permita realizarea ghetii.

Bazinul de inot, cu dimensiuni de minimum 50 x 21 m, se recomanda sa aiba o adancime diferita, precizata prin indicatoare si sa fie posibila schimbarea periodica a apei.

Plaja, plana sau cu o usoara inclinare spre sursa de apa - cand aceasta exista, acoperita cu nisip, are dimensiuni diferite, in functie de intinderea terenului si frecventa medie a turistilor, apreciind ca o persoana ocupa 4-6 m². Este bine ca orientarea acesteia sa fie spre vest sau est, deoarece, se pare, ca expunerea la soare este preferata dupa amiaza si dimineata, cand razele ultraviolete nu sunt puternice.

De cele mai multe ori, terenurile sportive sunt grupate, la o distanta de minimum 4 m intre ele. Se recomanda ca intre terenuri sa se planteze un gard viu tuns, alcatuit din specii ce au frunzis verde inchis, bogat, care sa favorizeze concentrarea jucatorilor si a spectatorilor, sa imbogateasca aerul cu oxigen si sa retina mingiile cat mai aproape de teren. Se vor evita speciile care produc mari cantitati de fructe si seminte usoare, fructe suculente ce disemineaza toamna devreme, deoarece, imprastiindu-se pe suprafetele de joc, murdaresc terenul si impiedica desfasurarea jocului.

4.7. Amplasarea diferitelor echipamente utilitare si/sau ornamentale

Pavilioanele, destinate orchestrelor, fanfarelor, adapostirii turistilor pe timp nefavorabil (ploaie, furtuna etc.), se construiesc din lemn, beton, caramida s.a., avand o forma simpla, dar estetica. Se amplaseaza de-a lungul sau la capatul aleilor, pe malul apelor, adica acolo unde se incadreaza bine in peisaj si de unde se deschid perspective.

Chioscurile sunt constructii usoare - mici pavilioane, situate de-a lungul strazilor sau in apropierea institutiilor. Dupa alcatuire, Persy, citat de Carmazin - Cocovschi (1957,1978) le imparte in: chioscuri naturale, deschise in partea superioara si lateral, formate numai din bare de lemn, metal, beton, ce servesc ca suport pentru plantele agatatoare; chioscuri acoperite, dar deschise lateral; chioscuri acoperite si inchise lateral.

La alegerea tipului, se va urmari sa se creeze un adapost intim, linistit, corelat cu constructiile principale prin aceeasi arhitectura.

Belvederile, de diferite forme (uneori ca turnuri cu doua sau trei etaje), se vor plasa in locurile care inchid spatii intinse, la sfarsitul aleilor largi si, de multe ori, la cotele cele mai inalte ale terenului.

Scarile sunt constructii utilitare, dar si ornamentale. Ele usureaza circulatia unde, de regula, panta terenului depaseste 15⁰ si permit accesul intre terasele situate la niveluri diferite, fiind totodata anexe necesare taluzurilor, zidurilor de sustinere etc. Scarile accentueaza orizontalitatea terenului, evidentiaza directia pe verticala, intrerup uniformitatea si monotonia zidurilor, dau un aspect variat si pitoresc atunci cand sunt incadrate de vegetatie si permit amplasarea unor elemente decorative: balustrade, statui, vase. Marimea scarii (latime si lungime), trebuie sa fie proportionala cu dimensiunile locului de amplasare.

Axa scarii poate fi dreapta, franta, curba, ramificata (de obicei simetrica), fiind in continuare cu axa aleilor sau drumurilor din partea ei inferioara, ori superioara. Inaltimea treptei este constanta de 15-18 cm, iar latimea de asemenea, constanta este de 35-40 cm. De multe ori, in statiunile balneo-climaterice se realizeaza scari la constructia carora nu se tine seama de faptul ca ele sunt destinate nu numai pentru coborare, ci si pentru urcarea lor de catre varstnici sau suferinzi. De aceea, sunt indicate scarile de tip sanatoriu, care nu au acelasi numar de trepte si nici inaltime egala de la un palier la altul; pe masura urcarii, ele se construiesc cu micsorarea progresiv-ritmica a palierelor, a inaltimii si numarului treptelor.

Panta scarii trebuie sa fie in concordanta cu cea a taluzului invecinat. Cand numarul treptelor este mare, devenind obositoare la urcare, se amenajeaza paliere de odihna, cu latimea de 1,20 - 1,30 m.

Se recomanda ca materialul de constructie - piatra, mozaic, asfalt, beton - sa fie asemanator cu cel folosit la amenajarea cladirilor, a zidurilor de sprijin.

Balustradele (parapetele) sunt elemente utile ce marginesc scarile, potecile trasate pe terenuri accidentate, terasele, malurile apelor, indeplinind adesea si un rol ornamental. Bara, asa numita "mana curenta", confectionata din lemn, este paralela cu axul caii de circulatie, se fixeaza pe suporti de piatra, beton, caramida, fier sau alte metale, lemn de aproximativ 0,90 m inaltime si ajuta pe turist sa urce ori sa coboare treptele.

Balustradele ce marginesc aleile destinate plimbarii nevazatorilor au diferite insemne sesizate tactil.

Podurile si podetele au un rol functional si decorativ, servind la unirea malurilor si alcatuind adevarate "puncte nodale", spre care converg numeroase cai de circulatie. De pe ele, trebuie sa se deschida perspective interesante spre mal si spre apa. Sunt renumite podetele realizate in stil "chinezesc" si "japonez". Se confectioneaza din lemn (desi decorative, sunt mai putin indicate pentru ca se deterioreaza repede), metal, beton, beton armat, zidarie.

Trecerile peste izvoare, paraie pot fi amenajate mai simplu: trunchiul unui arbore, pietre naturale, lespezi.

Bancile si scaunele asigura odihna turistilor; unele modele sunt si decorative.

Bancile au lungimi diferite (1,20-3,00), atribuindu-i-se unei persoane cca 0,60 m, latimea de 0,40 - 0,50 m si inaltimea de 0,45 m. Ele pot fi fixe sau portabile cu sau fara spatar, confectionate din lemn, lemn si metal (cele mai indicate), piatra, metal, beton. Pe unele alei, in poieni, luminisuri se pot folosi banci confectionate din lemn de mesteacan, a carui scoarta, aproape alba, creeaza un aspect vesel, primitor, atunci cand se proiecteaza pe fondul verde al vegetatiei arbustive sau erbacee.

Bancile se vopsesc in culori astfel alese incat sa se incadreze bine in peisaj. Culorile indicate sunt: vernil, gri-verde, alba, alba-cenusie, alba-verzuie, albastruie, alba-galbuie. Nu sunt recomandate culorile lucitore ale metalului acolo unde soarele straluceste puternic si nici culoarea verde, deoarece se pierde pe fondul vegetatiei.

Ele se amplaseaza in fata unor perspective interesante, a unui rond de flori, grup sculptural etc., atat la soare cat si la umbra, in locuri linistite, retrase sau de-a lungul aleilor, in nise, pentru a nu impiedica circulatia si/sau a nu fi deranjati cei ce se odihnesc.

Pergolele au un rol ornamental. Ele constau din stalpi verticali, reuniti la partea superioara printr-o retea de grinzi orizontale, pe care se sprijina plante cu tulpini cataratoare formand bolti de vegetatie. Pergolele au o inaltime de aproximativ 2,20 m si o latime maxima de 3 m, avand in plan vertical diferite forme: orizontala, semicirculara, ovala, cu schimbari in aliniament etc. Stalpii de sustinere (montantii) se fac din piatra cioplita, piatra cu mortar de ciment, fier, aluminiu sau alte metale, caramida, lemn fasonat sau nefasonat .

Treiajele sunt panouri de zabrele confectionate din lemn sau metal, late pana la 2,0 - 2,5 m pe care se catara plante lemnoase sau floricole si sunt destinate pentru a margini o perspectiva, a impodobi un perete, o gradina etc. Treiajele de langa ziduri se fixeaza cu ajutorul unor suporti metalici la o distanta de 0,30 - 0,50 m , fata de acestea, pentru a se asigura circulatia aerului in scopul evitarii aparitiei igrasiei pe ziduri. Ele se vopsesc in culori contrastante culorii zidului (gri, verde, vernil, alb).

Suporturile pentru plante (jardiniere) trebuie sa fie usoare, rezistente, lipsite de artificialitate, sa nu incarce prea mult peisajul. Se confectioneaza din metal, lemn, se vopsesc in culori discrete.

4.8. Echipamente pentru jocul copiilor

Pe terenurile fondurilor de vanatoare se recomnada amplasarea echipamentelor pentru jocul copiilor care vor fi supravegheati de personal calificat, in timpul in care parintii participa la diferite activitati pe terenul respectiv.

Echipamentele destinate jocurilor individuale sau colective ale copiilor trebuie sa le dezvolte curiozitatea, sa contribuie la fortificarea lor fizica, sa le permita largirea orizontului cultural, sa le insufle dragostea pentru citit, pentru arta dramatica, arta plastica, pentru tehnica, pentru natura.

Ele vor fi dimensionate in functie de varsta celor carora le sunt destinate si se vor grupa, pe cat posibil, tot in functie de varsta. Echipamentele sunt numeroase si constructia lor este diferita; unele sunt nelipsite (leagane, tobogane, balansoare, gropi cu nisip etc.), altele, fiind mai costisitoare, se intalnesc mai rar.

Balansoarul, cu inaltimea de 50-60 cm, este constituit dintr-o scandura de 400 (300) x 25 cm, fixata la jumatate pe un ax sustinut de doua bare de lemn sau metalice.

Toboganul, cu inaltimea in jur de 1m pentru copiii mici (pana la 5-6 ani) si pana la 3m pentru cei de varsta mai mare, cu planul inclinat la 45⁰, confectionat din tabla galvanizata, avand un podium in partea superioara; scarile de acces la podium sunt marginite cu bare de mana.

Gropile cu nisip, de diferite forme, cu suprafata de minimum 8 m², nisipul, de culoare deschisa, se amesteca cu argila pentru a se modela usor cand este in stare umeda. Gropile sunt marginite de scanduri orizontale, rindeluite, cu inaltimea de 40 cm, fiind folosite de copii ca loc pentru a se aseza sau masa pentru etalarea jucariilor.

Leaganele au inaltimi mai mici sau mai mari, dupa varsta celor carora le sunt destinate. Confectionate din lemn sau metal, trebuie sa fie suficient de rezistente si bine ancorate.

Paralele egale si inegale cu inaltimi diferite, spaliere fixe din lemn, metal sau material textil cu ochiuri de 10-20 cm, pe care se catara copii, dezvolta curajul acestora.

Labirintul, realizat din vegetatie, este destinat prescolarilor si are drept scop dezvoltarea atentiei si a simtului de orientare.

CAPITOLUL 5. AMPLASAREA VEGETATIEI

5.1. Functia decorativa a vegetatiei

Prin prezenta ei pe un anumit teritoriu, vegetatia imprima acestuia o deosebita valoare decorativa, apreciata prin satisfactia ce o realizeaza omul, care, datorita componentelor (tulpina, lujeri, frunze, flori, fructe, seminte), dau impresia unui lucru bine organizat, a unui lucru "compus", in care partile se imbrica intre ele si se subordoneaza in mod armonios intregului, pentru a pune in evidenta "masura inerenta a fiecarei compozitii", ceea ce inseamna de fapt, frumusete . Alberti A., citat de Simonds O., 1967, definea frumusetea ca "fiind armonia tuturor partilor, indiferent de subiectul in care apare, asamblate intr-o astfel de proportie si legatura, incat nimic sa nu poata fi adaugat, diminuat ori modificat decat in dauna operei". Desigur ca aprecierea anumitor elemente din natura ca "frumoase" este caracterizata de o oarecare subiectivitate, de existenta unui grad mai inalt de rafinament al inteligentei si sensibilitatii, devenite, intre timp, capabile sa descopere si sa contemple armonia, coloristica sau grandoarea unor plante.

Frumusetea vegetatiei instalate de om, selectata dupa anumite criterii este amplificata, pentru ca frumosului natural (vegetatia care creste natural) i se adauga frumosul artistic, ultimul fiind rezultatul unei constiinte creatoare, apreciat dupa criterii estetice apartinand unui sistem de gandire, iar efectul pe care il produce asupra omului tine, de asemenea, de domeniul estetic.

Frumosul natural, oferit "de-a gata", imprima o bucurie tonifianta, angajand mai mult resorturi de ordin moral, prin senzatiile de relaxare, de eliberare, de intimitate si mai putin ratiuni "artistice, dezvaluite ca acte de creatie".

Vegetatia exprima prin intermediul diferitelor forme expresive, cum ar fi armonia dintre forma si continut, imbinata cu elemente ale unitatii, ordinii si proportionalitatii, inestimabile valori ale frumosului natural, valori amplificate de efectele sanitare si recreative.

La acestea se adauga faptul ca numeroase insusiri decorative ale vegetatiei (culoare, volum, forma) variaza cu o mare amplitudine in timp (de-a lungul anului si al anilor) imprimand astfel mediului (peisajului) trasaturi caracteristice in fiecare anotimp sau de la un an la altul.

Vegetatia amplasata de-a lungul cailor de circulatie realizeaza armonie prin corelarea spatiului artificial cu cel natural.

Prin schimbarea cromatica a frunzelor in diferite perioade ale anului, a dimensiunilor (in special inaltimea), formei coroanei s.a., speciile lemnoase introduc varietate in uniformitatea constructiilor care raman neschimbate decenii, chiar secole.

Uneori, vegetatia lemnoasa constituie adevarate ecrane, mascand obiective naturale sau artificiale inestetice. Alteori, dimpotriva, evidentiaza valoarea artistica a unor constructii, obiective turistice etc.

Calitatea estetica a speciilor floricole consta in faptul ca, in timpul infloririi, adeseori o perioada indelungata, acestea prezinta flori sau inflorescente numeroase, cu multiple tonuri spectral pure si ameliorate.

O alta calitate decorativa a vegetatiei consta in ambianta sonora specifica. Fosnetul frunzelor, trosnetul ramurilor uscate cand se calca pe ele, fasaitul produs prin trecerea peste un covor de frunze de pe suprafata solului, suieratul vantului de intensitate nu prea mare printre coroanele arborilor, cantecul pasarelelor, taraitul greierilor care-si gasesc hrana si adapost in diferitele specii de plante, constituie surse de satisfactie care formeaza unul din punctele de plecare ale categoriei de "frumos" in domeniul esteticii sonore, spre deosebire de zgomotele datorate diferitelor tehnici, care constituie o "lipsa de confort", devenind nocive pentru sistemul nervos.

Istoria culturii materiale cunoaste nenumarate si variate conceptii si forme de modelare si valorificare decorativa a vegetatiei. Gradinile japoneze, unde abunda elementele de surpriza, pitoresc si contrast, gradinile franceze din secolele XVII - XVIII, un loc de frunte ocupand gradinile palatelor Versailles, Tuilleries etc., cu simetria si ordinea specifica stilului geometric, parcurile din Anglia, avand caracteristicile stilului peisager in care se acorda importanta deosebita naturii "salbatice", adeseori realizata artificial si multe altele constituie exemple de valorificare decorativa maxima a vegetatiei.

Uneori, exagerarea functiei decorative a condus la realizarea unor forme "in sine", nelegate de utilitate, asa cum au fost amenajate bunaoara unele gradini olandeze din secolul XVII. Absolutizarea adaosului, a inutilului sub pretextul "infrumusetarii", pe langa faptul ca nu se respecta principiul economic, conduce la incarcatura superflua, la inzorzonare si, in final, la invadarea prostului gust, care inlocuieste frumosul natural sau artificial.

5.2 Functia sanitara

Influenta vegetatiei asupra sanatatii oamenilor se resimte indirect si/sau direct. Astfel, puritatea aerului, amplitudinile mai mici diurne sau anotimpuale ale valorilor de temperatura, umbra generata de un arbore reducand radiatia solara au o actiune directa asupra organismului, in timp ce armonia liniilor, a culorilor, gruparea artistica a arborilor, arbustilor, florilor, incanta privirea, creand o dispozitie sufleteasca favorabila care, la randul ei, influenteaza pozitiv starea generala, de confort a organismului.

Influenta vegetatiei asupra compozitiei aerului

Prin producerea oxigenului si consumul dioxidului de carbon, in procesul de fotosinteza, vegetatia contribuie la imbunatatirea evidenta a compozitiei aerului, asigurand mentinerea vietii. Se cunoaste rolul deosebit al oxigenului in organism: este indispensabil arderilor care mentin temperatura corpului; purtat de hemoglobina trece prin tesuturi, contribuind la oxigenarea acestora si in mod deosebit a inimii, a neuronilor in special a celor din neocortex, dar si a scoartei cerebrale, a rinichilor.

Ozonul in cantitati mici, rezultat din oxidarea substantelor organice din litiera si a terebentinei din rasina, activeaza arderile din organism, reduce iritabilitatea, este un puternic dezodorizant si actioneaza ca narcotic usor.

Vegetatia, in special cea lemnoasa, prin procesul de fotosinteza contribuie la ionizarea aerului cu ioni negativi.

S-a stabilit ca un cm³ aer contine 1500 - 4000 ioni, raportul optim intre ionii pozitivi si cei negativi fiind de 1,2 : 1, dar poate sa ajunga pana la 1,7 : 1, chiar 2 : 1. Ori de la raportul 1,3i⁺ : 1,0i^-, s-a constatat clinic aparitia starilor nervoase anormale.

Ionii negativi faciliteaza asimilarea oxigenului, a potasiului si a fierului din organism; utilizarea ultimului in producerea unor enzime cu fier, stimuleaza metabolismul unor compusi cu inalt continut energetic, al acizilor nucleici, accelereaza oxidarea serotoninei - hormon din sange care participa la mai multe procese (somn, transmiterea impulsurilor etc.) cu efect calmant, linistitor asupra sistemului nervos.

Multe plante produc fitoncide (flavone si flavonoide) care au rolul antibioticelor, actionand cu efect paralizant sau mortal, asupra microbilor, ciupercilor (Candida albicans - in cavitatea bucala), distrugand colibacili, stafilococi, streptococi. De exemplu, fitoncidele produse de stejar distrug bacilul dizenteriei, cele de brad pe al difteriei, iar fitoncidele produse de rasinoase si in mod deosebit de pini distrug bacilul Koch, al tuberculozei. Sanatoriile de la Turia (Covasna), Sanpetru (Brasov) instalate in paduri de rasinoase sunt deosebit de apreciate in tratarea tuberculozei.

Un rol important il reprezinta plantele prin capacitatea de a retine pe frunze, lujeri, scoarta deci pe organele aeriene cantitati mari de poluanti, in special sub forma solida. Chiar daca mijloacele tehnice tot mai perfectionate vor reduce poluarea industriala, a mijloacelor de circulatie etc. si vegetatia, in special cea lemnoasa, inlesneste fenomenele naturale de autoepurare prin: retinerea particulelor de poluanti in suspensie, datorita actiunii fizice a filtrului vegetal, reprezentat de aparatul foliar; fixarea biologic activa a pulberilor pe suprafata frunzelor, determinata de fenomenele fizice si biologice ale adsorbtiei si transpiratiei; fixarea gazelor toxice, datorata proceselor metabolice specifice plantelor; sedimentarea particulelor solide, ca urmare a micsorarii vitezei curentilor de aer; dezintegrare fermentativa, epurare microbiana etc.

Masuratorile efectuate au demonstrat ca, in general, vegetatia fixeaza de 3-6 ori mai multe pulberi decat suprafetele inerte, intensitatea de filtrare fiind direct proportionala cu suprafata aparatului foliar cu tomentozitatea frunzelor, proeminenta nervurilor etc.

Influenta vegetatiei asupra unor elemente climatice

Vegetatia plantata in centrele populate, ca si cea periurbana contribuie la reducerea valorilor de temperatura in zilele calduroase ale verii, diminuarea ecartului intre extreme, incetinirea variatiilor orare de temperatura, in special a unor variatii bruste, toate acestea avand o influenta benefica asupra organismului. Scaderea valorilor ridicate de temperatura face ca pulsul sa se rareasca cu 8-10 batai pe minut, temperatura pielii scade si, datorita faptului ca la suprafata frunzelor si a tulpinilor se inregistreaza mai putine grade, omul nu mai capteaza caldura suplimentara, ci, dimpotriva, elimina caldura prin radiatie. De aceea, intre arbori omul are senzatia de racorire.

In anotimpul rece, temperatura este cu cateva grade mai ridicata intr-un teritoriu acoperit cu vegetatie, comparativ cu terenul descoperit.

Arborii si arbustii micsoreaza viteza de deplasare a aerului, constituind o perdea de protectie impotriva vantului care, uneori, are o actiune daunatoare asupra sanatatii, prin: uscarea excesiva a pielii si a mucoaselor, deshidratare generala, marirea campului electric, producerea zgomotului, adeseori, enervant, provocarea rasuflarii sacadate etc.

De retinut ca deplasarea aerului cu o viteza mica (1-3 m/sec) stimuleaza activitatea nervilor din piele, fiind echivalenta cu un masaj usor, favorizand astfel circulatia sangelui, conduce la o electrizare negativa (deci ioni negativi), produce un murmur agreabil (briza in frunze).

Vegetatia arborescenta contribuie la reducerea radiatiei solare in exces, efectele nocive ale exceselor de lumina fiind cunoscute: cresterea termica cutanata, reactivarea virusilor latenti (herpes, eritem), favorizarea urticariilor, a eczemelor, a cancerului cutanat, a oboselii sau a unor accidente oculare (conjunctivite, cheratite etc.), aparitia hipertensiunii, a insomniilor, a crizelor de astm, de hemoptizii, chiar de epilepsie. Bolnavii de miocard risca unele complicatii datorita radiatiilor puternice. Hepaticii, bolnavii de plamani, persoanele cu dermatoze extinse s.a. trebuie sa stea in natura, dar sa nu se expuna foarte mult la soare.

Sigur nu trebuie sa se considere ca diminuarea intensitatii radiatiei solare reprezinta un avantaj, stiut fiind faptul ca helioterapia este la moda. Radiatia solara favorizeaza producerea vitaminei D cu rol in fixarea calciului si o buna dezvoltare a oaselor, reduce glicemia, distruge microbii, conducand la vindecarea ranilor, a acneei, a furunculozei, este favorabila bolnavilor de tuberculoza osteo-articulara si cutanata, reumaticilor, precum si celor anemici, rahitici.

Vegetatia influenteaza umiditatea relativa si absoluta a aerului, care actioneaza asupra plamanilor si pielii. In perioadele foarte uscate (umiditate relativa sub 30%), plantele, prin procesul de transpiratie, contribuie la sporirea umiditatii aerului care devine favorabila organismului.

Influenta vegetatiei asupra starii psihice

Prin forma coroanei, dispozitia ramurilor, culoarea predominanta a florilor, fructelor, nuantele de verde ale frunzelor, modul de grupare al speciilor, vegetatia influenteaza evident starea psihica.

Astfel, forma columnara a coroanei arborilor (tuia, plopul s.a) are o influenta dinamica, excitanta asupra psihicului, dezvoltand fantezia prin faptul ca privirea este atrasa in sus, urmarind cele doua linii "aproape paralele ale conturului coroanei, amintind de coloana infinitului".

Forma conica a coroanei stimuleaza, dinamizeaza intr-o masura mai mare starea psihica, datorita celor doua linii inclinate ale conturului ce converg spre varful acesteia.

Forma sferica a coroanei constituie un element conservator care mentine o stare psihica normala; de aceea, de-a lungul aleilor destinate plimbarii sunt indicate specii cu o astfel de forma.

Forma umbelata a coroanei, marginita in partea superioara a acesteia de o linie aproape orizontala, constituie un factor calmant, creand senzatia de aparare, de ocrotire, de protectie.

O pregnanta influenta asupra psihicului o au arborii cu conturul neregulat al coroanei si cu ramurile "pendente" (aplecate spre pamant), denumiti plastic "arbori plangatori". Asemenea exemplare imprima o stare de pasivitate, de tristete, de renuntare, constituind un factor calmant-inhibitor al peisajului.

In privinta culorii florilor, fructelor, de retinut ca cele calde (galben, portocaliu, rosu, verde galbui) sunt considerate culori active. Culorile reci (albastru ultramarin, albastru, violet) sunt culori pasive.

Culoarea verde are efectul cel mai util in sporirea capacitatii de munca, de concentrare pe o perioada indelungata. Fiind poate culoarea cea mai odihnitoare creeaza impresia de calm, de odihna; simbolizand speranta, sugereaza liniste si siguranta, favorizand echilibrul psihic.

Galbenul invioreaza peisajul si predispune la veselie, optinism, comunicativitate.

Similar galbenului, portocaliul radiaza caldura, da senzatia de apropiere.

Rosu este o culoare exploziva, activa, nelinistitoare, care simbolizeaza temperament, pasiune, dragoste de viata. Are influenta cea mai stimulatoare asupra psihicului, fiind cea mai indicata pentru a dinamiza actiunile . de retinut ca aceasta dinamizare se manifesta brusc si numai initial; elanul si buna dispozitie se transforma curand in oboseala si, in final, capacitatea de munca se reduce.

Culoarea albastra este culoarea cerului, a marii, a serii, a muntilor din departare; ea dematerializeaza si creaza impresia de intindere, distanta, nemarginire. Ca simbol al infinitului, al departarii, increderii, tristetii, exprima seriozitate, raceala, suferinta si predispune la calm, liniste interioara, concentrare, pasivitate.

Albastrul ultramarin calmeaza psihicul intr-o asemenea masura incat gandirea, reactiile, sentimentele, cu alte cuvinte - procesele intelectuale si emotionale devin incetinite.

5.3. Alegerea si amplasarea speciilor lemnoase arborescente si arbustive

Valoarea decorativa deosebita, importantele functii sanitare indeplinite, costul relativ scazut al materialului, al lucrarilor de instalare si intretinere pentru unitatea de suprafata, cheltuieli ce se efectueaza la intervale mari de timp (decenii, zeci de decenii) justifica proportia insemnata pe care o ocupa speciile lemnoase in unitatile de spatii verzi inclusive in fondurile de vanatoare.

Printre criteriile ce stau la baza alegerii speciilor lemnoase prezinta importanta corelarea cerintelor ecologice ale acestora cu conditiile din teritoriu, rezistenta speciilor la noxe, insusirile biologice, inaltimea pe care o realizeaza la maturitate, forma si dimensiunea coroanei care, asa cum s-a aratat, influenteaza starea psihica a turistilor, marimea si forma frunzelor, a florilor, culoarea si perioada de inflorire, rapiditatea de crestere, longevitatea exemplarelor. Lucrarile de specialitate prezinta aceste caractere, iar firmele producatoare de puieti emit anual cataloage din care cei interesati pot sa selecteze un numar mai mic sau mai mare de specii, varietati etc.

Cand se intentioneaza ca speciile lemnoase sa se planteze de-a lungul aleilor, soselelor se va acrorda o atentie mai mare urmatoarelor aspecte:

speciile sa prezinte rezistenta sporita la fum, praf, alti poluanti;

la speciile arborescente trunchiul sa fie drept si sa realizeze inaltimi de minimum 2,5 m;

coroana sa fie piramidala, conica, sferica, chiar tabulara; nu se recomanda specii cu ramuri pendule;

in zona de campie cu numeroase zile insorite si temperaturi ridicate speciile folosite sa prezinte coroana bogata, care sa asigure o umbrire corespuzatoare;

in zonele de deal si munte, unde durata de stralucire a soarelui este mai mica si temperaturile mai scazute, se vor folosi specii cu coroana transparenta, rara, creandu-se alternante de lumina-umbra deosebit de apreciate de turisti;

de-a lungul aleilor, se planteaza specii decorative prin detalii;

de-a lungul cailor de circulatie pe care vehiculele circula cu viteze mari se planteaza specii cu frunze mari, compuse sau simple;

perioada de la infrunzire pana la caderea frunzelor sa fie cat mai lunga;

toamna frunzele sa se desprinda de lujeri intr-un interval cat mai scurt, pentru ca strangerea si indepartarea lor sa nu necesite cheltuieli suplimentare prin revenirea pe o perioada indelungata cu aceste lucrari;

fructele sau semintele diseminate sa nu murdareasca trotuarul, aleea, strada;

sistemul radicelar sa fie profund (nu superficial); speciile cu inradacinare pivotant-trasanta rezista mai bine la actiunea vanturilor cu viteze mari, de asemenea, nu apare riscul ca radacinile sa se extinda superficial pe o suprafata intinsa, deranjand imbracamintea caii de circulatie;

sa nu drajoneze, pentru ca si drajonii pot disloca imbracamintea drumului;

sa aiba o crestere activa;

sa fie longevive;

sa suporte taierile in coroana, atunci cand se doreste obtinerea unei forme geometrice caracteristice sau este necesar sa se mentina la o anumita inaltime spre a nu fi deranjate firele aeriene de energie electrica, telefonie, troleibuze etc.

Amplasarea speciilor lemnoase arbustive sau arborescente se face solitar (izolat), in randuri sau grupuri.

La dispunerea izolata se recurge mai rar. Specia -arbust sau arbore - trebuie sa fie deosebit de atragatoare prin una sau mai multe insusiri biologice. Exemplarele solitare se pot amplasa pe peluze, la marginea unui grup care serveste drept fundal, langa o cladire spre a o evidentia, pentru inchiderea unei perspective.

Randul de arbori se intalneste frecvent de-a lungul cailor de circulatie. Daca se adopta un ritm static, distanta intre exemplare se stabileste astfel incat, la maturitate intre coroanele a doi arbori alaturati sa ramana o distanta de aproximativ un metru pentru a se asigura primenirea aerului si alternanta lumina-umbra.

Curtina reprezinta tot un aliniament de arbori sau arbusti, constituit dintr-o singura specie, exemplarele fiind foarte apropiate unele de altele, incat formeaza un "perete verde".

Labirintul este o curtina cu inaltimea de 1,0 - 1,5 m, strabatuta de o retea densa si intortochiata de poteci.

Gardurile vii, nelipsite din spatiile verzi, sunt plantatii de arbori sau arbusti dispuse cel mai adesea pe doua randuri echidistante (mai rar pe unul sau trei randuri), urmarind un traseu liniar sau sinuos.

In plan vertical, profilul este liber (garduri vii netunse), geometric (paralelipipedic, trunchi de con etc.), in trepte (cand se folosesc doua sau mai multe specii amplasate in planuri diferite) - garduri vii tunse.

In functie de locul amplasarii, acestea se realizeaza si se mentin la inaltimi diferite, deosebindu-se garduri vii: foarte mici (borduri), cu inaltimea sub 0,5 m, mici (inaltimea 0,5 - 1,0 m), inalte (intre 1,0 - 3,0 m) si foarte inalte (peste 3,0m).

Dupa destinatie se identifica garduri vii decorative alcatuite din una, doua sau mai multe specii care sa se diferentieze prin perioada de inflorire. Sunt indicate speciile care au un aparat foliar bogat,lujeri subtiri, flori si/sau fructe remarcabile.

Gardurile vii pentru camuflarea unor elemente inestetice se constituie din specii arbustive sau/si arborescente cu frunzis bogat, care sa se mentina mult timp (chiar si iarna), cu ramificare cat mai apropiata de sol.

La gardurile vii pentru protejare se pot folosi specii arbustive cu spini, ghimpi, cu numeroase ramuri care sa le faca impenetrabile.

Grupurile de arbori si/sau arbusti se amplaseaza in scopuri decorative, sanitare, pentru aparare, mascare, liniste, izolare, evidentierea unui obiect sau obiectiv, ori pentru realizarea legaturii intre doua masive.

Grupurile se constituie din una sau mai multe specii. Nu se recomanda asocierea unui numar mare de specii, deoarece s-ar obtine o ingramadire de forme si culori ce ar atribui grupului un caracter difuz si un aspect de "neliniste".

Asocierea a doua sau mai multe specii presupune ca in grup sa predomine una singura, de regula cel mai bine adaptata conditiilor locale, careia sa i se subordoneze celelalte specii, realizandu-se astfel unitatea in diversitate.

Amplasarea in amestec intim intr-un singur plan a rasinoaselor cu foioasele este controversata. Unii sustin ca foioasele ce-si pierd frunzele peste iarna, plantate printre rasinoase ce au ace (frunze) permanent verzi, creaza un contrast neplacut, asemanator celui realizat de oameni imbracati saracacios amestecati cu altii avand vesminte bogate.

Contrastul poate fi diminuat daca foioasele se amplaseaza in prin plan, proiectandu-se pe fondul inchis, creat de rasinoase situate in planurile urmatoare.

Alti specialisti sunt de parere, ca, dimpotriva, amestecul intim contribuie ca in perioada repausului vegetativ, peisajul sa nu apara monoton, trist, pentru ca rasinoasele prin nuantele verzi ale acelor introduc o nota de veselie, realizand unitate de-a lungul anului.

Datorita, aspectului monoton pe care il imprima peisajului rasinoasele atunci cand sunt sub forma de grupuri, palcuri, masive pure, arhitectii peisagisti recomanda ca in spatiile verzi urbane proportia lor sa fie de 30%, maximum 40%.

Cand este posibil, se vor asocia specii de varste diferite, deoarece asemenea grupuri invioreaza peisajul si permit inlocuirea exemplarelor batrane, fara pericolul aparitiei unor goluri.

De altfel, omogenitatea varstelor nu este indicata nici din punct de vedere al rezistentei exemplarelor la diferite noxe, daunatori biotici, boli criptogamice, arborii maturi fiind mai sensibili ca cei tineri.

La gruparea speciilor se va tine seama si de faptul ca arborii (inclusiv speciile cu crestere rapida) produc un efect decorativ numai dupa cativa ani de la plantare, spre deosebire de arbusti care se garnisesc cu numerosi lujeri foliacei si infloresc la varste relativ mici (trei, patru ani). De aceea, intr-un spatiu verde creat, in primii ani, podoaba principala o vor constitui arbustii, apoi speciile cu crestere rapida si ulterior cele care cresc incet.

Un grup se alcatuieste obisnuit dintr-un numar impar de exemplare (trei pana la noua foioasele si mai multe rasinoasele). Se recomanda ca la constituirea grupurilor sa se remarce unul din exemplare, care sa atraga atentia prin inaltime sau alte caractere deosebite. Acest arbore domina compozitia si trebuie sa se gaseasca pe axa de echilibru a grupului intreg.

Grupul alcatuit din doua exemplare trebuie sa fie bine echilibrat, incat sa formeze o "pereche solitara".

Trei exemplare ale unui grup se planteaza in unghiurile unui triunghi cu laturi neegale (fig. 5.1.). Daca se utilizeaza patru exemplare, cel predominant se dispune, de regula, in punctul de intalnire al medianelor triunghiului scalen .Cand grupul este format din cinci sau sase arbori, patru, respectiv cinci, se planteaza in colturile unui patrulater sau pentagon cu laturi neegale, iar ultimul sau ultimii in centrul acestuia. Daca grupul cuprinde sapte exemplare,patru dintre ele - cele mai scunde - se planteaza in colturile unui patrulater cu laturi neegale, iar urmatoarele - mai inalte - intr-un triunghi scalen inscris in patrulater (fig. 5.1).

Fig.5.1. - Exemple de amplasare a exemplarelor intr-un grup

Grupurile mai mari se realizeaza plantand arborii pe un contur aproximativ oval, iar arbustii in fata lor.

Boschetul, varianta a grupului, reprezinta o asociatie densa de arbori sau arbusti, dispusi inelar, in scopul obtinerii unui spatiu linistit, destinat odihnei, care sa ofere umbra in orele de arsita si protectie impotriva miscarilor de aer.

Palcul este o asociere mai numeroasa de arbori sau arbusti.

Masivul este constituit din specii arborescente si, eventual arbustive, ocupand o suprafata mai mare comparativ cu grupul sau palcul.

Instalarea vegetatiei lemnoase se face cu puieti de varste si inaltimi diferite, in functie de specie si rapiditatea de crestere.

Plantatiile se executa primavara, inainte de pornirea in vegetatie si dupa ce solul se desgheata (martie-aprilie) sau toamna in timpul repausului vegetativ (dupa caderea frunzelor). Se recomanda ca rasinoasele sa se planteze prin octombrie-noiembrie, pentru ca peste iarna, prezenta lor sa imprime varietate in peisaj.

5.4. Alegerea, asocierea si amplasarea speciilor floricole

Speciile floricole au mare importanta, datorita aspectului decorativ al florilor, frunzelor, fructelor, inaltimii diferite a exemplarelor (de la cativa centimetri pana la 2-3 m) . Multe specii au flori placut mirositoare, ceea ce le sporeste atractivitatea.

Dat fiind costul ridicat al materialului floricol, cat si al lucrarilor de intretinere, proportia de participare din suprafata ocupata cu vegetatie este relativ redusa: 2-10%.

Criteriile de alegere a speciilor floricole sunt numeroase, mai importante fiind: durata ciclului biologic, inaltimea exemplarelor, forma, marimea, dispunerea, mirosul, culoarea florilor si perioada de inflorire, forma, marimea, culoarea frunzelor exigenta deferita fata de insusirile solului, factorii climatici, noxe, locul unde vor fi amplasate etc.

Dupa durata ciclului biologic speciile floricole sunt anuale, bienale si perene.

Speciile floricole anuale rasar, cresc, infloresc, produc seminte si dispar in decursul unui an calendaristic; de la sfarsitul iernii - inceputul primaverii pana la sfarsitul verii sau al toamnei, deci intr-un sezon de vegetatie.

Speciile floricole bienale isi desfasoara ciclul biologic, de-a lungul a doi ani calendaristici, chiar daca durata vietii - de la rasarire pana la disparitie este mai mica de douasprezece luni. De regula, semintele acestor specii se seamana la sfarsitul verii; pana toamna ele germineaza si plantele formeaza o rozeta de frunze. Se planteaza la locul definitiv toamna sau primavara anului urmator, cand formeaza tulpini, infloresc si isi incheie ciclul biologic la sfarsitul primaverii - inceputul verii (banuteii, nu ma uita, panselele s.a).

Plantele perene sau vivace vegeteaza mai multi ani, supravietuind fie prin muguri existenti in jurul coletului, care sunt protejati impotriva gerurilor din timpul iernii de resturile vegetale moarte ale plantei, fie prin organe subterane (bulbi, rizomi s.a), care la plantele rustice raman peste iarna in pamant, iar la plantele semirustice se scot din pamant si se pastreaza peste iarna la temperaturi pozitive.

Inaltimea plantelor floricole reprezinta un criteriu important de alegere si mai ales de asociere si amplasare.

Arbitrar, speciile floricole se grupeaza dupa inaltime in trei categorii:

de talie mica - 5 cm - 25(30) cm;

de talie mijlocie - 25 (30) cm - 50 (60) cm;

de talie mare - peste 50 (60) cm.

Dispunerea pe tulpina, forma, marimea, culoarea, mirosul florilor constituie, adeseori, elementul principal al decorului sezonier.

Dispunerea florilor poate fi solitara sau in diferite tipuri de inflorescente. Dupa forma corolei florile sunt foarte diferite: tubuloasa, labiata, ligulata, pintenata s.a.

Marimea florilor si/sau a inflorescentelor prezinta importanta mai ales pentru amplasarea lor. Speciile cu flori sau/si inflorescente mici se situeaza in prim plan spre a fi remarcate, in timp ce speciile la care florile (inflorescentele) sunt mai mari se pot planta in planul al doilea, chiar al treilea.

Frunzele prin marime, forma, culoare sunt decorative mai ales in perioada cand florile lipsesc, remarcandu-se mai ales speciile ce prezinta frunze simple sau compuse de mari dimensiuni.

Culoarea frunzelor este diferita (nuante de verde, verde albastrui, verde galbuie, verde-rosietica, rosie-bruna, argintie, panasata - verde cu alb - verzui, marmorata etc.

Asocierea speciilor floricole se face luand in considerare mai multe aspecte: ciclul de viata, inaltimea, perioada si durata infloririi, forma, marimea si mai ales culoarea florilor si frunzelor.

In monoculturi se prefera speciile cu inflorire indelungata. Tendinta generala este de a se asocia specii floricole anuale cu specii floricole perene, ambele categorii avand inaltimi egale sau apropiate.

Inaltimea speciilor ce se asociaza prezinta o mare importanta. Amplasand speciile de talie mica in prim plan, speciile de talie mijlocie in planul al doilea, iar cele de talie mare in ultimul plan se realizeaza o dispunere in trepte, care este de mare efect si, de aceea, se utilizeaza frecvent in amenajarea rondurilor, rabatelor etc.

Nu este indicat amestecul intim intre specii de inaltimi diferite deoarece plantele mai mici vor fi inabusite de cele inalte, iar florile lor abia vor fi observate.

Amplasarea speciilor floricole se realizeaza frecvent in grupuri, si, mai rar, izolat.

Dispunerea in grupuri se poate face dupa un contur geometric sau liber. In functie de forma geometrica si dimensiuni se disting: parterul, platbanda, rabata, rondul, bordura, mozaicul s.a.

Parterul , de forma dreptunghiulara, are dimensiunile cele mai mari (zeci de metri lungime). El este alcatuit din plat-banda si platoul central intre care se intercaleaza o fasie de gazon.

Platbanda are, de asemenea, o forma dreptunghiulara, cu latimea de 1,50-2,00 m. Poate fi ocupata de specii floricole si/sau arbusti.

Rabata este ca si precedentele de forma dreptunghiulara, insa cu o latime mai mica (de la 0,60 m pana la 1,20 (1,50) m, ocupata cu una sau mai multe specii floricole dispuse in randuri longitudinale - daca au inaltimi diferite sau in anumite figuri geometrice .

Rondul, impropriu numit astfel, pentru ca si un teren avand forma unui patrat, romb, pentagon etc. este numit tot rond, este ocupat cu una sau mai multe specii floricole asociate pe baza principiilor unitatii, proportiei, armoniei etc.

Bordura este o fasie de 20-40 cm latime, delimitand rondurile, rabatele s.a., avand scopul de a le evidentia pe acestea; ca atare, ea nu reprezinta o amenajare de sine-statatoare. Se executa din specii floricole de talie mica, arbusti pitici sau gazon.

Mozaicul este o suprafata acoperita cu combinatii complicate de plante floricole decorative prin frunze sau flori dispuse in figuri geometrice asemanatoare mozaicurilor folosite la decorarea zidurilor, pardoselilor etc.

Arabescul reprezinta o amenajare floricola obtinuta prin stilizarea unor obiecte (frunze, flori, pasari etc)

Petele sau covoarele alcatuite din specii floricole au un contur liber, care nu trebuie sa fie exagerat de sinuos spre a nu pune pregnant in evidenta nota de artificialitate.

Amplasarea izolata a speciilor floricole se practica mai rar. In aceasta varianta se folosesc specii de talie mare, cu tulpini bogat ramificate, frunze mari, flori sau / si inflorescente mari, numeroase, astfel incat exemplarul sa poata fi remarcat.

5.5. Instalarea si ingrijirea gazonului

Gazonul este constituit din plante ierbacee, reprezentate, de regula, prin specii de graminee, supuse unor lucrari de ingrijire si indeplinind functii multiple sanitare, recreative, decorative.

Inainte de semanare, terenul este supus unor lucrari pregatitoare, care constau in curatirea acestuia de caramizi, pietre, moloz, imprastierea uniforma a unui strat de 15-20 cm pamant vegetal, fiindca de cele mai multe ori acesta nu exista.

Perioada indicata pentru semanarea ierburilor graminee este primavara, in "mustul zapezii" (lunile februarie-aprilie). Rezultate bune se obtin si in cazul semanaturilor de toamna (august-septembrie). Uneori, semanarea se face toamna tarziu (sfarsitul lui noiembrie), pentru ca rasarirea sa se produca primavara devreme. Acolo unde este posibil udatul artificial, semanaturile se pot face si in timpul verii.

In functie de specie si calitatea semintelor, norma de semanat este de la 20 pana la 40 g/m²

Semanarea se executa manual (cand suprafetele sunt mici) sau mecanic. Pentru distribuirea uniforma a semintelor, operatia se executa "in cruce", adica jumatate din norma de seminte se imprastie intr-un sens si cealalta jumatate se distribuie mergand perpendicular pe prima directie.

Adancimea de semanare este de la 0,5 pana la 2,5 cm. Daca semanarea se executa manual, terenul se grebleaza pentru ca semintele sa nu ramana la suprafata, apoi se taseaza cu un travalug usor din lemn si se uda.

Tunderea gazonului se face mecanic cu masini speciale care permit reglarea inaltimii de taiere ce se mentine constanta pe intreaga suprafata.

Reintinerirea gazonului se face dupa 5-10 ani si se realizeaza prin semanarea unor noi cantitati de seminte apartinand speciilor initiale. Norma de semanat este mai mica, reprezentand numai 25-50% din cea initiala.

CAPITOLUL 6. AMENAJAREA TURISTICA A ZONELOR PREORASENESTI

6.1. Tendinte in evolutia turismului la sfarsit de saptamana

Timpul liber are tendinta de crestere, ca urmare a faptului ca in tot mai multe tari legislatia muncii prevede reducerea zilelor lucratoare din saptamana si lungirea perioadei de concediu si, de asemenea, creste durata medie de viata .

Practicarea turismului de scurta durata de la sfarsitul saptamanii este influentata de mai multi factori printre care:

sporirea gradului de solicitare psihica si fizica in cadrul sarcinilor de serviciu, ca urmare a complexitatii activitatilor ceea ce presupune consum ridicat de energie fizica si mai ales nervoasa;

cresterea nivelului general de instruire a populatiei privind efectele benefice de petrecere a timpului liber in zone cu poluare fizica si fonica minima, influenta vegetatiei asupra starii psihice s.a.;

schimbarile in modul de viata al oamenilor;

cresterea numerica a oraselor si a populatiei acestora, populatie venita, in general, din mediul rural, obisnuita sa petreaca mai mult timp in natura, inclusiv prin desfasurarea unor activitati;

imbunatatirea, in general, a situatiei materiale;

sporirea si diversificarea mijloacelor de deplasare;

inmultirea si modernizarea retelei de drumuri;

dotarea zonelor periurbane cu echipamente turistice;

imbunatatirea calitatii serviciilor.

Ca urmare a acestor factori, turismul de la sfarsitul saptamanii a inregistrat cresteri semnificative, cuprinzand segmente tot mai largi ale populatiei. R.Minciu, 1995 mentioneaza ca numarul celor care participa la traficul turistic de sfarsit de saptamana reprezinta 55% din populatia urbana a Austriei, 50% din cea a Elvetiei, 40% din cea a Frantei, 35% din cea a Germaniei, 30% din populatia urbana a Poloniei, 25% - a Bulgariei, 20% -a Romaniei, cu tendinta de crestere.

Dintre spatiile deschise situate in zonele periurbane susceptibile practicarii turismului, padurea este preferata, datorita numeroaselor insusiri ce actioneaza favorabil asupra vizitatorilor, zonele impadurite reprezentand motivatia a 75% din calatoriile de week-end si, de asemenea, oglinzile sau cursurile de apa.

Printre motivatiile principale ale turismului de week-end se inscriu: linistea, odihna in mijlocul naturii, miscarea, practicarea unor sporturi, relaxarea, amuzamentul, dezvoltarea personalitatii prin vizitarea unor obiective interesante etc.

In trecut, deplasarea in zonele preorasenesti in scopuri turistice se efectua pe o raza in jur de 50 km, parcursa in aproximativ 1-1,5 ore. In prezent, ca urmare a cresterii timpului liber, a vitezelor sporite ale mijloacelor de deplasare individuale si in comun, distantele sunt mai mari - 120-200 km, iar durata deplasarii depaseste o zi, fiind mai lunga - 1,5 - 2,5 zile. Desigur ca aceste distante sunt influentate de la o tara la alta de anumite conditii specifice. Dupa C. Budianu, citat de R. Minciu, 1995 distantele medii sunt de 30 km in fosta Iugoslavie, 50-60 km in Belgia, Elvetia, Anglia, 100 km in Franta, Austria, Germania, Cehia, 200 km in Rusia, Polonia.

In tara noastra, padurile sunt grupate, dupa functia lor prioritara, in doua grupe: grupa I - paduri cu rol de protectie deosebit si grupa II - paduri de protectie si productie.

In grupa I - zona 4 sunt incluse padurile de recreare, repartizate dupa pozitie si importanta prin Normele tehnice de amenajarea padurilor, completate ulterior de V. Giurgiu, 1988, in mai multe categorii:

- Paduri de recreare, de intensitate functionala foarte ridicata (paduri parcuri);

- Padurile din jurul municipiilor, oraselor si comunelor, cu suprafata pentru 1000 locuitori si pana la distanta maxima mentionate in tabelul 6.1.

- Padurile din jurul statiunilor balneoclimaterice si al sanatoriilor; de intensitate functionala foarte ridicata, ridicata si medie;

- Padurile de interes peisagistic din jurul monumentelor arheologice, istorice, arhitectonice, de arta plastica, cu o suprafata corelata cu importanta obiectivului cultural;

- Benzile de padure in suprafata de pana la 50 ha, situate in jurul hotelurilor, motelurilor, cabanelor turistice, campingurilor, taberelor turistice;

- Padurile in suprafata de pana la 50 ha, situate la o distanta de 2 km de la limita perimetrului construibil al comunelor din zona de coline si campie;

- Padurile situate de-a lungul cailor de circulatie de interes turistic;

- Padurile de interes cinegetic deosebit;

- Padurile incluse in parcurile nationale, naturale, rezervatiile naturale, stiintifice, peisagistice, monumente ale naturii.

Suprafata optima a padurilor de recreare pentru 1000 locuitori si

distanta maxima pana la acestea

Tabelul 6.1.

6.2. Modele de amenajare a padurilor de recreare

Spatiile libere, spatiile deschise situate in zonele periurbane, spre care se indreapta citadinii in timpul liber presupun numeroase tipuri de ocupatii, din care padurea reprezinta forma cea mai cautata, fiind cea mai atragatoare si permitand desfasurarea unor activitati multiple.

Prin armonie, unitate si proportie, padurea ofera turistului numeroase emotii stenice, contribuind la relaxarea sa, indepartand oboseala, constituindu-se intr-o reparatoare a traumelor psihice provocate de starile de tensiune, rezultate din obligatiile zilnice.

In ansamblul ei padurea cu patura erbacee si fauna ce o populeaza reprezinta diversitatea in unitate. Influentand unele componente ale microclimatului, actionand favorabil asupra compozitiei aerului si elaborand fitoncide, vegetatia lemnoasa contribuie la desfasurarea normala a metabolismului uman, avand astfel un rol benefic asupra starii de sanatate.

De aceea, se vorbeste frecvent de turism silvestru, turism de vanatoare, ca forme de recreare.

In ultimile decenii, se recomanda tot mai mult silvoterapia pasiva, care convine persoanelor obosite fizic ori psihic, dar si silvoterapia activa, realizata mai ales prin plimbari, mersul fiind lent, meditativ, calmant, incetinind metabolismul sau, dimpotriva, rapid, excitant, accelerand procesele vitale.

Daca insa se decreteaza ca numai padurea trebuie sa raspunda la toate cerintele de spatii deschise, atunci exista riscul ca ea sa primeasca turisti din ce in ce mai numerosi, avand drept consecinta, pe de o parte, degradarea sporita a mediului forestier prin inmultirea drumurilor, parcarilor, a pajistilor, a echipamentelor voluminoase, iar pe de alta parte, abandonarea aproape totala a caracterelor specifice padurii, astfel incat,aceasta sa nu mai poata raspunde la dorinta turistului de a-si petrece timpul liber in mijlocul naturii. Ca urmare, in multe tari s-au propus norme, privind suprafata optima pentru un turist. De exemplu, in Franta la nivel regional, se propun 100 m²/turist, repartizati astfel: paduri, parcuri regionale, rezervatii - 75 m²/turist; paduri amenajate pentru sederile de la sfarsit de saptamana - 25 m²/turist. In alte lucrari se considera drept capacitate optima de primire norma de 30-70 turisti/ha, ceea ce ar reveni 140-330 m²/turist.

In prezent, cand in tara noastra se restituie padurile fostilor proprietari (personae fizice sau juridice) este posibil ca unele dintre ele sa fie amenajate ca paduri de recreare.

Intinderea acestora poate avea valori diferite, cuprinzand o padure in totalitate ("trup de padure") sau numai o portiune din aceasta, selectata pe baza criteriilor enumerate, sistematizarea fiind influentata de marimea lor.

Astfel, daca padurea luata in considerare are o suprafata mare - sute de hectare - se pot diferentia trei zone: zona de primire si sedere, zona pentru plimbare si zona de regenerare.

Zona de primire si sedere sau zona forestiera de tranzitie este teritoriul spre care se indreapta cea mai mare parte a turistilor "sedentari", veniti in padure pentru a gasi aerul pur, liniste pentru a se odihni, a se destinde si care nu doresc sa circule prea mult. Ea are un grad mai mare de prelucrare, de artificializare. Reprezinta o suprafata relativ mica - 15-20% din padurea constituita ca padure de recreare si este astfel echipata, incat sa primeasca in cele mai bune conditiuni vizitatorii, densitatea optima fiind de 20-50 vizitatori/ha, adica de la 200 pana la 500 m²/vizitator. Frecvent ocupa teritoriile situate in vecinatatea drumurilor de acces, atat spre periferia padurii (fig.6.1.a), cat si in interiorul acesteia (fig.6.1.b), in apropierea unui curs ori luciu de apa sau cu posibilitati de a le crea, cu luminisuri etc., deoarece asemenea teritorii plac turistilor, atragandu-i intr-un numar mare. Zona, destinata in special odihnei pasive, picnic-ului, jocurilor de masa, va fi selectata in locuri cu sol bine drenat, chiar uscat la suprafata, cu textura usoara, fara schelet, de culoare inchisa pentru a fi incalzit repede de razele soarelui (fig. 6.1c). Vor fi evitate situatiile cu sol rece si umed, acelea unde sunt focare de tantari.

Fig. 6.1. Locuri de campare in paduri de recreare (dupa Roisin,P., 1975)

a.          zona de primire este situata la periferia padurii: 1- drum de acces; 2-canton silvic; 3 - teren pentru parcare; 4-restaurant si chioscuri pentru racoritoare; 5 - limita padurii;6-poteca pentru plimbare; 7-arboret semideschis cu sol curat si sanatos; 8-instalatii sanitare; 9-mese si banci pentru picnic; 10-peluza cu panta moderata;11-intindere de apa;

b.          zona de primire amenajata intr-un luminis existent in mijlocul unui masiv forestier: 1-drum de acces; 2-apa; 3-teren pentru parcare; 4-sursa de apa; 5-canton silvic; 6-pajisti pentru picnic; 7-padure; 8-instalatii sanitare; 9 cursuri de apa pentru pescuit autorizat; 10-pajiste pe care se amplaseaza diferite dispozitive pentru joc.

c.           Zona de primire in Padurea Mare de la Vieslom: 1-gratare zidite cu acoperis; 2-pavilion de primire; 3-fantana; 4-pompa; 5-instalatii sanitare; 6-cosuri pentru gunoi; 7-indicator; 8-parcare in spic; 9-canton silvic; 10-grupuri de arbusti ornamentali.

Arboretele incluse in zona de primire vor avea coronamentul usor intrerupt, avand consistenta moderata, care sa permita insorirea si incalzirea solului ca si instalarea subarboretului sau/si a paturii erbacee, reprezentata in special prin graminee de talie mica ori mijlocie sau prin unele plante medicinale.

Arboretele vor constitui obiectivul unei supravegheri constante. Silvicultorul va urmari sa mentina sau sa creeze o padure cat mai variata si atragatoare, evitand ceea ce poate soca pe vizitator. Vor fi ocrotiti arborii cu o forma curioasa sau remarcabila, se vor conserva sau crea amestecuri de specii, facand apel la numeroase foioase, uneori chiar specii nelocale deosebit de decorative. Se recomanda ca liziera padurii in aceasta zona sa fie sinuoasa spre a multiplica si a proteja "alveolele", destinate sa primeasca familii dornice sa gaseasca un minimum de intimitate.

Zonele de primire situate de-a lungul drumurilor nationale, internationale sau in vecinatatea unor obiective interesante, constituie cadrul natural deosebit de apreciat pentru amplasarea unui camping cu caracter permanent sau sezonier care sa primeasca un mare numar de vizitatori. In principiu, este bine ca ele sa fie situate spre periferia padurii. Echipamentele specifice acestei categorii de campare sunt mai pretentioase (cabine pentru dus, toalete, spalatoare etc.).

In zona de primire se pot amplasa mici cabane, corturi dispersate in tot cuprinsul zonei, care sa deserveasca una sau cateva familii, care sa beneficieze de fantana sau alta sursa de apa potabila, loc pentru foc de tabara si vetre pentru foc in vederea prepararii hranei, groapa pentru depozitarea resturilor menajere, latrine de o constructie simpla s.a.

Uneori, se pot amenaja mici terenuri pentru sederea unei sau doua familii, cu o parcare pentru una-doua masini, cu o suprafata inierbata pe care se aseaza cortul, masa, scaunele, o vatra rudimentara din piatra s.a. Se recomanda ca ansamblul sa fie protejat de un subarboret dens de foioase, destinat sa asigure intimitate si adapost impotriva vantului. Amplasamentele individuale trebuie sa fie suficient de dispersate si indepartate unele de altele. Din acest motiv, ele sunt indicate in masive intinse, rational frecventate, fara a fi suprapopulate. Au capatat relativ mare extindere in Statele Unite ale Americii .

Fig.6.2. Locuri de campare in paduri de recreare (dupa Roisin, P., 1975)

a.         camping permanent de capacitate mai mare: 1-drum de acces; 2-birou de primire si locuinta celor care supravegheaza; 3-instalatii sanitare;4-spalatorie si jgheaburi pentru spalarea veselei; 5-cosuri; 6-amplasamente pentru corturi si caravane; 7-cabine pentru dus; 8-pajiste cu panta redusa cu cateva adaposturi izolate; 9-malul raului amenajat pentru plaje; 10-rau; 11-padure;

b.         amplasarea unui camping individual in padure: 1-drum de acces; 2-loc pentru masina si caravana; 3-masa si banci; 4-cos pentru gunoi; 5-vatra de foc din patra cu gratar; 6-instalatie sanitara; 7-suprafata inierbata;

c.          camping "salbatic"temporar: 1-groapa pentru gunoi; 2-cort; 3-loc pentru foc cu masa si banci provizorii; 4-stalp si drapel; 5-privata; 6-padure; 7-parau.

In zona de primire in portiunile destinate odihnei pasive se va urmari, de regula, simplitatea. Volumele vor varia ca dimensiuni de la foarte mici (un luminis de cativa metri patrati sau un grup alcatuit din cativa arbusti) pana la foarte mari (o pajiste de 2-3 ha, un palc de arbori de talie mare - peste 20 m). Se vor propune forme si spatii curbilinii care sa creeze senzatia de confort. Vor predomina culorile calde-nuante de verde, alb, gri.

Suprafetele destinate dejunului in aer liber, intime ca dimensiuni, avand un contur simplu, vor fi nepretentioase, luminoase, aerisite, rafinate in ceea ce priveste detaliul si textura. Ele se vor situa in apropierea unei surse de apa potabila, a parcarilor, la intretaierea drumurilor si se vor dota cu mese si banci confectionate dintr-un material solid (preferabil lemn), cu suporti fixati in pamant, vetre pentru foc, groapa sau cosuri pentru gunoi. Spatiul va fi astfel alcatuit incat sa favorizeze starea de calm in timpul servirii mesei.

Sectorul destinat odihnei active, jocurilor se va caracteriza prin forme indraznete, planuri unghiulare, verticale inalte. Terenuri pentru tenis, peluze pentru golf, locuri amenajate pentru jocul copiilor, dispunand de numeroase dotari se intalnesc frecvent in zona de primire a padurilor de recreare. Daca exista o apa curgatoare sau statatoare se pot face amenajari pentru plaje, canotaj, sporturi nautice, pescuit etc. La constructiile din acest sector se vor folosi materiale solide ca: piatra, lemn procurate, adeseori, din apropierea terenului de amenajat sau beton. Miscarea poate fi sugerata prin linii retorice, prin lumini care dau impresia ca tasnesc, prin succesiuni gradate de forme, desene, sunete. Dintre culori sunt recomandate cele primitive, puternice: sangeriu, stacojiu (rosu aprins), galben, portocaliu .

Prin echiparea zonei de primire cu dispozitive de joc se urmareste:

- fixarea unui numar cat mai mare de vizitatori in partile de padure usor accesibile, spre a se evita dispersarea lor in intreaga padure si deci de a reduce inconvenientele frecventarii turistice asupra cresterii, dezvoltarii si regenerarii arboretelor; de altfel, numeroase persoane nici nu se aventureaza foarte departe in interiorul masivului, dorind numai sa dispuna de anumite facilitati si distractii intr-un mediu forestier;

- favorizarea destinderii vizitatorilor, permitandu-le sa profite la maximum de binefacerile padurii: aer curat, liniste, destindere nervoasa;

- satisfacerea gusturilor turistilor pentru o anumita activitate chiar si in vacante.

In concluzie, asa cum o caracterizeaza si numele, zona de primire trebuie sa fie, in adevar, primitoare pentru turisti, contribuind la retinerea intr-o masura cat mai mare a acestora, pentru ca ei sa nu se imprastie in intreaga padure intr-o totala anarhie. Ea va trebui sa fie permanent atractiva, sa existe o curatenie ireprosabila, pajistile sa fie cosite de 2-3 ori pe an, subarboretul sa fie protejat de invazia unor specii nedorite. Va fi dotata cu echipamente diverse, jocuri pentru copii fara insa a o transforma in luna parc.

Zona pentru plimbare reprezinta 75-80% din intinderea padurii de recreare, dimensionandu-se astfel, incat densitatea optima sa fie de 8-10 (maximum 20) turisti care viziteaza concomitent padurea/hectar.

Aceasta zona nu necesita o amenajare intensa, pastrand, in mare parte caracterul natural al padurii, care constituie, adesea, motivul principal al vizitelor. Echipamentele turistice vor fi reduse: 8-10 banci/ha, 2-4 cosuri de gunoi/ha, eventual adaposturi de ploaie, situate in apropierea cailor de plimbare (poteci 10-15 km/100 ha, mai rar alei), mijloace de semnalizare pentru evidentierea unor obiective interesante sau a unor trasee mai dificile. Circulatia vehiculelor va fi interzisa sau limitata la cateva drumuri principale, lungimea si traseul fiind determinate de intinderea masivului (in jur de 3% din suprafata), ceea ce ar reprezenta o lungime de la 4 pana la 10 km/100 ha.

Conducerea arboretelor - regim si tratamente - se va face in functie de tipul de padure si obiectivele de productie ce le sunt specifice, evitand, pe cat posibil, interventiile brutale, cum ar fi taierile rase, aplicarea fitocidelor etc.

Zona de regenerare, zona protejata reprezinta in jur de 5%, ocupand teritorii in cuprinsul zonelor de primire si de plimbare sau in afara acestora, suprafete ce trebuiesc ocrotite spre a permite instalarea naturala sau artificiala a noii generatii, adeseori dificila ca urmare a tasarii solului de catre turisti, a unor pagube inevitabile produse de vizitatori prin ruperea, smulgerea, taierea puietilor. Se recomanda de catre unii specialisti ca aceste suprafete regenerate, avand intinderi de 2-3 ha sa fie imprejmuite. Parerea noastra este ca o imprejmuire, indiferent de materialul folosit, este, adeseori, socanta si costisitoare. In schimb, sa se evite trasarea potecilor prin aceste teritorii, iar prin panouri explicative, bine plasate si prezentate sa fie ajutati vizitatorii sa inteleaga necesitatea protejarii noii generatii.

Cand suprafata padurii destinata recrearii este mai mica, de exemplu, cateva zeci de hectare, ea poate fi amenajata in scop recreativ adoptand unul din cele trei modele: padure parc, padure pentru plimbare sau padure "naturala".

Padurea parc, parcul padure, parcul forestier se amenajeaza, de regula, in imediata vecinatate a unui oras si prezinta o mare atractivitate (prezenta unui lac, a unei ape curgatoare, sit istoric, deschideri de perspective interesante etc.). Padurea parc este destinata sa primeasca concomitent un mare numar de vizitatori, apreciind ca densitate optima 30-70 turisti/ha sau atribuindu-i-se fiecarui turist 300 m². Frecventarea intensa conduce, de regula, la o puternica degradare a padurii, daca ea nu este ingrijita si ocrotita. In astfel de paduri se realizeaza un echilibru prin adoptarea unor tehnici adecvate, care se refera, in special, la artificializarea mediului, ca urmare a interventiilor in peisaj prin introducerea florilor, a arbustilor si arborilor ornamentali, a unor peluze decorative, realizarea unor alei si poteci acoperite cu nisip, pietris, amenajarea suprafetelor pentru jocul copiilor, amplasarea unor echipamente sportive, adaposturi pentru ploaie, mese, banci, vetre pentru foc etc.

Asemenea paduri sunt comparabile ca amenajare cu zona de primire si sedere din padurile de recreare de mare intindere, dar mai puternic artificializate, fiind apropiate ca sistematizare, dotare si frecventare de spatiile verzi urbane.

in padurea destinata plimbarilor se urmareste asigurarea unor bune accese rutiere, amenajarea parcarilor, crearea de goluri in padure pentru practicarea diferitelor jocuri. In orele de varf, densitatea maxima nu trebuie sa depaseasca 50 vizitatori/ha. Aceste paduri corespund zonei pentru plimbare din padurile de recreare cu suprafete apreciabile.

in padurea "naturala" se prevede mentinerea integrala a arboretului, conservand ambianta sa prin amenajari sumare: poteci pentru vanatori sau vizitatori, mici luminisuri pentru odihna, echipamente usoare care sa usureze exercitarea pescuitului si a vanatorii la specii si in perioade permise.

De retinut ca padurea "naturala", deschisa publicului trebuie sa fie echipata discret pentru ca ea sa imprime sentimente de calm, de perenitate, avand un rol important in imaginatia orasenilor. Adeseori asemenea paduri au o utilitate fundamentala prin simpla lor prezenta pentru aceia care, in realitate, nici nu le frecventeaza.

6.3. Amenajarea turistica a zonelor rurale

Zonele rurale sunt preferate tot mai mult de catre turisti pentru petrecerea timpului liber. Ele prezinta, printre altele, avantajul ca imbina forme ale odihnei active (cultivarea si ingrijirea unor plante agricole, lemnoase, floricole, ingrijirea unor pasari sau animale), cunoasterea obiceiurilor si traditiilor s.a. cu natura, caracterizata, adeseori, prin elemente climatice cu valori optime (microclimate), slab sau deloc poluate fonic, chimic.

De aceea, amenajarea turistica a teritoriilor rurale urmareste crearea de conditii favorabile pentru turisti, fara a fi impiedicata desfasurarea activitatilor economice, sociale ci, dimpotriva, stimularea acestora.

Amenajarea turistica a zonelor rurale are ca obiectiv principal evitarea desertificarii unor areale apreciindu-se ca receptia turistica poate deveni un instrument de valorificare si de mentinere a vietii rurale in zonele mai critice. De aceea, dupa R. Minciu, 1995 , majoritatea specialistilor se orienteaza spre zonele confruntate cu depopularea, consecinta a procesului de concentrare industriala si agricola. Se au in vedere efectele benefice globale ale receptiei turistice asupra mediului de primire, contributia activitatilor turistice la dezvoltarea rurala. Potrivit opiniei lor "spatiul rural este reprezentat de regiuni in stagnare sau regres din punct de vedere demografic si/sau economic, care pot fi situate la munte sau la campie, in mediu natural sau modificat agricol si unde turismul figureaza printre elementele de relansare a activitatilor agricole sau artizanale".

Amenajarea zonelor rurale inglobeaza un ansamblu de actiuni care, dupa R. Minciu, 1995 se desfasoara in trei directii: 1. realizarea unor rezervatii funciare; 2. dezvoltarea de servicii pentru gazduirea turistilor si desfasurarea unor activitati recreative; 3. crearea unor oglinzi de apa.

Pentru amenajarea zonelor rurale, factorii de decizie ai unei tari trebuie sa emita legi si reglementari care sa stimuleze organismele locale, organizatiile profesionale agricole, populatia locala pentru implementarea respectivelor amenajari.

Printre factorii ce influenteaza selectia teritoriilor si tipologia amplasamentelor un rol important il au: accesibilitatea, deci pozitionarea in raport cu traficul rutier, suprafata mai mare a teritoriilor comparativ cu mediul urban, prezenta vegetatiei, lipsa poluarii, prezenta unor curiozitati sau a unui obiectiv istoric, arheologic, arhitectura locala, traditii, starea economica a populatiei si altele, dar in mod deosebit, posibilitatea de a participa la viata localitatii ca si dorinta de revenire periodica la locurile de origine.

In ultimele decenii, a aparut si s-a dezvoltat continuu o forma particulara a turismului rural anume agroturismul.

Prezent intr-un numar important de tari cu traditie turistica (Italia, Franta, Austria, Finlanda, Canada s.a.), dar si in alte tari, inclusiv in Romania, agroturismul presupune cointeresarea agricultorilor la dezvoltarea turismului prin inchirierea de locuinte si comercializarea produselor naturale pe de o parte, iar pe de alta parte se doreste antrenarea turistilor la activitatile agricole.

Specialisti, citati de R.Minciu , analizand evolutia localizarii echipamentelor turistice pe teritorii rurale in diferite tari, au identificat doua etape:

1. Etapa implantarilor individuale, caracterizata printr-o amplasare in teritoriu oarecum intamplatoare a echipamentelor, fara a se lua in considerare particularitatile economice si sociale. Aceasta etapa este reprezentata prin:

a. Resedinte secundare, amplasate initial la distante de la 20 pana la 80 km de marile centre urbane. Ulterior, acestea s-au extins tot mai mult catre teritorii linistite, nepoluate, cu vegetatie bogata. In prezent, in tarile cu traditie in turismul rural, asemenea resedinte sunt distribuite echilibrat in teritoriu si au un grad de dezvoltare semnificativ; de exemplu, o resedinta secundara revine la 32 locuitori in Franta, 40-50 locuitori in Anglia si Germania, 77 locuitori in Statele Unite ale Americii etc.

b. Locuinte rurale si pensiuni, realizate prin adaptarea si modernizarea unor gospodarii satesti, care indeplinesc mai multe obiective:

- protejeaza si chiar amelioreaza patrimoniul imobiliar al localitatilor rurale;

- scot din izolare unele localitati;

- reduc exodul populatiei locale;

- imbunatatesc starea economica a locuitorilor prin realizarea unor venituri suplimentare din activitatile turistice;

- asigura orasenilor posibilitatea de a petrece timpul liber in familie, intr-o ambianta deconectanta, la un cost accesibil.

Aceste tipuri de implantari reprezinta coloana vertebrala a satelor turistice .

c. Mica hotelarie rurala, constituita, in principal, din hanuri (obiective cu functionalitate complexa, ce asigura deservirea calatorilor si in afara sezonului turistic) amplasate, mai ales, in localitati izolate.

2. Etapa amenajarilor concertate, in care noile implantari se raporteaza imperativelor dezvoltarii complexe a zonelor rurale si sunt concepute intr-o viziune integrala, produsele turistice create completandu-se reciproc. Amenajarea concertata este determinata de dezvoltarea turismului de masa. Ea presupune o coordonare a actiunilor de sistematizare a teritoriului si de amplasare a echipamentelor, luand in considerare multiplicarea relatiilor dintre colectivitati. Amenajarea concertata poate avea diferite forme, prezentate in continuare:

a. Statiuni verzi, localitati situate intr-o zona cu vegetatie bogata avand peste 10.000 locuitori. Amenajarile constau in realizarea unui echipament complex de receptie si de recreare, alcatuit din: punerea in valoare a unor atractii naturale, hotel, apartamente mobilate, teren pentru camping, discoteci, hanuri, unitati comerciale cu produse de baza, piscina sau strand, teren pentru practicarea jocurilor organizate sau nu (teren de volei, baschet etc.).

b. Oglinzile de apa si bazele nautice sunt amenajari realizate prin utilizarea unor resurse naturale de apa (izvor, rau, lac s.a.) ori artificiale. Acestea contribuie la evitarea proliferarii anarhice a resedintelor secundare prin coordonarea si dirijarea diverselor initiative privind implantarea de noi obiective. Prin controlarea permanenta a raportului cerere-oferta se asigura mai bine protejarea zonei.

c. Locuintele familiale sunt grupuri de unitati mici, fara servicii colective, create sau amenajate in constructiile existente. Adeseori, locuintelor familiale li se asociaza echipamente colective destinate turistilor si populatiei locale, echipamente ce contribuie la dezvoltarea si diversificarea activitatilor de recreare.

d. Satele cu locuinte noi, avand functia principala de petrecere a timpului liber, se realizeaza cu intentia de a popula sau repopula unele zone si reprezinta ansambluri eterogene.

In implantarile individuale si concertate, trebuie retinut ca solutiile adoptate si amplasarea dotarilor difera in functie de cererea fata de formele turismului si de particularitatile geografice, economice si sociale ale fiecarei localitati sau teritoriu. De aceea, dimensionarea implantarilor rurale nu se bazeaza pe normative sau calcule foarte riguroase, ca in cazul altor tipuri de amenajare, ci pe evaluari ale fluxurilor turistice corelate cu necesitatea asigurarii unui echilibru privind protectia mediului.

6.4. Amenajarea turistica a parcurilor nationale si naturale (regionale)

Parcurile nationale sunt arii naturale terestre si/sau acvatice, de mare intindere, remarcabile prin frumusetea deosebita a anumitor portiuni, aspectul grandios sau curios al formelor de relief, bogatia sau raritatea unor specii vegetale sau animale. Ele sunt destinate pentru: a). protectia integritatii ecologice a unuia sau mai multor ecosisteme; b). excluderea exploatarii sau locuirii care contravine scopului desemnarii; c). punerea la dispozitie a unei baze care sa asigure posibilitati spirituale, stiintifice, educationale, recreationale si de vizitare, toate fiind compatibile cu principiile de protectie a mediului si cu diversitatea culturala.

Parcul national Yellowstone din statul Wyoming (Statele Unite ale Americii) este primul parc national, constituit la 1 martie 1872 prin promulgarea unor reglementari de catre Congresul american.

De atunci, numarul parcurilor nationale a crescut considerabil pe toate continentele, astfel ca in anul 2002, pe internet figurau mii de parcuri nationale, care reprezentau aproximativ 3% din suprafata globului.

In tara noastra, prin Ordinul nr.7 din 27.01.1990 al Ministerului Apelor, Padurilor si Mediului inconjurator au fost constituite in fond forestier 13 parcuri nationale (inclusiv Rezervatia Biosferei Delta Dunarii). Acestea insumeaza o suprafata totala de 397.400 ha, din care rezervatiile integrale reprezinta 130.000 ha, asa cum rezulta din analiza tabelului 9.2.

Modul de organizare, ca si intinderea acestora difera in limite foarte largi de la o tara la alta.

De retinut ca, in parcurile nationale nu vor aparea contradictii intre cele doua functii principale - de conservare si recreativa - numai daca ele vor ocupa suprafete foarte intinse (zeci si sute de mii de hectare). De altfel, in definirea parcurilor nationale, data in anul 1969 de catre U.I.C.N., intinderea acestora era de mimimum o mie hectare. Limitand parcurile nationale pe suprafete mici exista riscul ca ele sa esueze din cauza presiunii excesive a populatiei. Parcurile nationale constituite pe mari intinderi, favorizeaza organizarea unui turism eficient si sub aspect economic, permitand construirea unor capacitati suficient de mari si confortabile de cazare si amplasarea a numeroase echipamente specializate.

Parcuri nationale constituite in fond forestier in Romania

Tabelul 6.2.

Sistematizarea teritoriului parcurilor nationale este diferita. Spre exemplu, in mai multe tari din Europa, dar si din alte continente, sunt delimitate trei zone:

1. zona periferica sau de preparc, zona, in general, locuita, cu ecosisteme evident modificate, cu rol deosebit in sistematizarea turistica a intregului parc si in care se urmareste reconstructia ecologica;

2. zona tampon care, de regula, ocupa cea mai mare suprafata a parcului. In aceasta zona se mentin obiectivele de protejare a mediului - geologia, geomorfologia, flora, fauna, dar sunt admise si unele activitati nepoluante ca de exemplu: agricultura, cresterea vitelor, foresterie, turism, admitandu-se amplasarea unor constructii utilitare, bineinteles si ele nepoluante;

3. zona rezervatiilor integrale, protejata de zona tampon, reprezentata prin arii naturale stricte (categoria I a - U.I.C.N.), arii naturale salbatice (categoria I b - U.I.C.N.), monumente naturale (categoria III - U.I.C.N.), arii de gestionare a habitatelor sau speciilor (categoria IV - U.I.C.N.). Aici se urmareste protectia si conservarea biotopurilor pentru generatiile viitoare sau in scopuri stiintifice. In aceasta zona, accesul turistilor este, de regula, interzis. Totusi, este permisa circulatia pe cateva "poteci de instruire", bine marcate, cu elemente deosebit de interesante care sunt semnalate vizitatorilor de catre ghizii ce insotesc obligatoriu, turistii .

Amenajarile turistice in parcurile nationale constau, in primul rand, in realizarea unor cai de acces pana in zonele sau obiectivele interesante, incercand ca, fara sa le denaturam, sa deschidem aceste teritorii publicului, pe care sa-l facem sa inteleaga istoria pasionanta a naturii, sa-l transformam in oameni atenti, cu privirea indreptata asupra unei lumi pe care risca sa nu o mai vada. Reteaua de poteci care strabate parcul va fi astfel distribuita si amenajata, incat sa poata fi parcursa pe jos, calare sau pe schiuri - dupa sezon.

Educarea si culturalizarea reprezentand obiective esentiale ale parcului national, prin amenajarile turistice trebuie sa se stimuleze si sa se satisfaca in cat mai mare masura curiozitatea publicului, nu intr-un mod exhaustiv, ci mai curand "demonstrand" diverse mecanisme biologice, cum ar fi adaptarea speciilor de plante si animale la conditiile mediului, interactiunile in biocenoze s.a., spre a crea "reflexe ecologice", a caror importanta este capitala pentru supravietuirea civilizatiei contemporane.

La intrari, se vor pune la dispozitia turistilor cat mai multe mijloace de informare, inclusiv amplasarea, in apropiere de intrarile principale, a unor colectii de plante sau animale in semi-libertate.

Parcurile naturale (parcs naturels regionaux - in Franta, Naturparke - in Germania) cuprind suprafete de teren de intindere mai mica in comparatie cu parcurile nationale. Ele contin ecosisteme mai mult sau mai putin alterate dar care pot fi conservate si, in acelasi timp, pot fi accesibile turistilor. Teritoriile sunt remarcabile prin frumusetea peisajelor naturale, incluzand pe o anumita suprafata si peisaje transformate de om de-a lungul secolelor, cum sunt: campuri agricole si paduri exploatate periodic, sate, hanuri, locuinte izolate, instalatii artizanale si chiar mici industrii nepoluante.

Constituirea lor se justifica prin motive de ordin estetic, stiintific, cultural si turistic, fara a fi ignorate interesele economice si sociale ale populatiei, in general, putin densa, stabilita aici de foarte mult timp. Ele corespund categoriei V - U.I.C.N.

In parcurile naturale se urmareste mentinerea frumusetii peisajelor si resurselor naturale: culturi si pasuni, paduri, puritatea aerului, capacitatea biogenica a apelor, conservarea valorilor culturale si stiintifice, dezvoltand, in acelasi timp, capacitatea de primire a acestora, prin instalarea unor echipamente (planuri de apa compatibile cu frumusetea peisajului, trasarea unor poteci, alei s.a.). Terenurile de cultura si pasunile sunt protejate in mod deosebit, iar padurile, considerate rezervatii forestiere, sunt supuse lucrarilor de conservare .

Biotopurile remarcabile prin flora si fauna sunt transformate in rezervatii.

In tarile lipsite de paduri destinate recrearii, parcurile naturale se constituie mai mult pentru petrecerea timpului liber a unui public numeros si mai putin pentru conservarea biotopurilor.

Ca si in cazul parcurilor nationale, o buna sistematizare a parcurilor naturale presupune de asemenea sistematizarea in trei zone.

1. Zona exterioara in care se urmareste ca si in zona de preparc (periferica) a parcurilor nationale, conservarea aspectului tipic al regiunii. Teritoriul nu este susceptibil de servituti, dar constructiile (case, hoteluri, vile, cabane etc.) trebuie sa se supuna unor reguli estetice proprii pentru a nu dauna peisajului. Activitatile agricole si pastorale se exercita normal si pot beneficia chiar de unele masuri speciale, favorabile mentinerii si dezvoltarii lor pentru a permite salvarea peisajelor de care sunt legate. Activitatile artizanale si industriale care nu sunt poluante se desfasoara normal.

Turismul este stimulat prin amenajari corespunzatoare: spatii de cazare (hoteluri, vile, cabane, corturi, terenuri de campare) care sa beneficieze de surse de apa curenta si energie electrica s.a.), unitati de alimentatie publica (restaurante, baruri, cofetarii, chioscuri, mici magazine), amenajarea unor suprafete destinate jocurilor in grupuri organizate sau neorganizate, piscine, cai de acces si de circulatie (poteci, alei, drumuri), puncte de belvedere, poduri, podete, infiintarea unor muzee speciale (de prelucrare a lemnului, a fierului, a lutului, a produselor lactate s.a.), tabere de sculptura, pictura si expozitii in natura, diferiti alti poli de atractie turistica. Multe din aceste dotari constituie utile "plombe de fixare", contribuind la retinerea unui numar mare de turisti, evitand raspandirea lor in alte zone, care necesita mai multe menajamente. Aceasta zona poate fi asimilata cu zona de primire a padurilor de recreare.

2. Zona de calm si liniste asemanatoare zonei tampon din parcurile nationale sau zonei de plimbare din padurile de recreare, reprezinta un teritoriu in care natura este respectata intr-o mai mare masura. Cu exceptia unor drumuri bine alese, circulatia autovehiculelor ca si alte constructii nu sunt recomandate.

3. Zona protejata ocupa arii naturale, monumente naturale etc. si este supusa acelorasi amenajari ca si zona rezervatiilor integrale din parcurile nationale.

In tara noastra, s-au facut propuneri pentru amenajarea ca parcuri naturale a zonelor: Portile de Fier, Cetatile dacice, Maramures-Oas, Timis-Prahova, Valea Oltului-Motru, Valea Bistritei-Bicaz, Obcinele Bucovinei, Curtea de Arges-Fagaras .

BIBLIOGRAFIE

Barbu, G., s.a.,1981: Turismul in economia nationala. Editura Sport-Turism, Bucuresti.

Baranescu Rodica., 1975: Turism si alimentatie publica.

Berbecaru, I., Botez, M., 1977: Teoria si practica amenajarii.Editura Sport-Turism, Bucuresti.

Bereziuc R., Parascan, D., Negrutiu F., 1974: Consolidarea taluzurilor de pe drumurile forestiere prin metode biologice. Buletinul Universitatii din Brasov, vol.XVI, Seria B.

Damian, I., Negrutiu F., 1976: Turismul si padurea, Buletinul CIT., Brasov.

Douglas R., 1969: Forest recreation, Oxford - New York - Toronto -Sydnei-Braunchweig - Paris. Pergamon Press.

Giurgiu, V., s.a., 1995: Protejarea si dezvoltarea durabila a padurilor Romaniei. Editura Arta Grafica, Bucuresti.

Minciu R., 1995: Amenajarea turistica a teritoriului, Editura Sylvi, Bucuresti.

Munteanu, S., Negrutiu F., 1976: Natura se razbuna, Revista Sanatatea,7, pg.9-10.

Negrutiu, A., s.a.2000: Fauna cinegetica si salmonicola. Editura Asociatia Romana pentru Educatie Democratica Bucuresti.

Negrutiu, F., 1980: Spatii verzi. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Negrutiu F., 1979: Padurile de agrement in contextul actiunilor privind protectia mediului, Revista padurilor nr. 4.

Negrutiu F., 1983: Quelques propositions concernant l'amenagement de la fôret de recreation "Noua", Brasov, Buletinul Universitatii, Seria B - Economie Forestiera, Vol. XXV.

Negrutiu, F., 1985: Padurea, factor esential de recreare. Revista economica, nr. special.

Negrutiu, F, 1986: Urbanizarea si padurea. Volumul: Padurile noastre ieri, astazi, maine. Redactia Centrului de material didactic.

Negrutiu, F., Abrudan, I.V. 1995: Turismul si padurea. Volumul: Padurile si protectia mediului. Universitatea din Oradea

Negrutiu, F., Abrudan, I.V., 2001: Rolul vegetatiei in protejarea si infumusetarea mediului. Lucrarile stiintifice ale celei de a 5-a Conferinte nationale pentru protectia mediului. Editura Universitatii "Transilvania" Brasov.

Plaisance, G., 1985: Fôret et santé. Ed. Dangles.

Roisin, C., 1975: La fôret des loisirs.Les presses agronomiques de Gemblouxe.

Romanovici, Al., Negrutiu, F., 1975: Horticultura. Partea I. Amenajari floristice orizontale. Reprografia Universitatii din Brasov.

Simonds, J.O., 1967: Arhitectura peisajului. Editura Tehnica, Bucuresti.

X X X, 1978: Rolul peisagistic si recreativ al padurilor. Universitatea din Brasov

U.C.I.N., 1994: Arii protejate