Obiective turistice cu caracter istoric si antropic din zona satelor sasesti - lucrare

GRUP SCOLAR AGRICOL - BISTRITA

LUCRARE PENTRU OBTINEREA CRTIFICATULUI DE COMPETENTA PROFESIONALA

OBIECTIVE TURISTICE CU CARACTER ISTORIC SI ANTROPIC DIN ZONA SATELOR SASESTI

INTRODUCERE

Cu siguranta ca intrebarea ce se iveste la deschiderea copertilor unei astfel de lucrari e mereu aceeasi: DESPRE CE S-A SCRIS? Prin cuvintele asternute pe hartie, imprastiate printer fotografii nu fac altceva decat sa va invite sa descoperiti singuri raspunsul si totodata va chem. In mijlocul unor locuri frumoase, interesante'I valoroase dar din pacate putin cunoscute, specifice zonei periurbane a Bistritei. Specificul care da si identitatea, il veti gasi in natura zonei: deal, ape, paduri s.a. ; care a determinat o anume arhitectura a casei sasesti, a anexelor acesteia, un anumit port traditional si anumite obiceiuri si preocupari. Mediul natural adeterminat ocupatiile iar ele, le randul lor, au generat si intretinut mestesugurile si obiceiurile, mult diferite de altele, multe devenind peste trecerea anilor traditionale. Iata de fapt ceea ce vreau sa va arat: modul si masura in care cultura si traditia sasilor din judetul Bistrita-Nasaud, au reusit a fid use mai departe, transmise din tata-n fiu atat tinerei generatii sasesti de atunci, acum prea atinsa de vreme, cat si populatiei care a vietuit alaturi de ei la bine si la greu, intersectandu-si drumurile zi de zi, aparandu-se de cei ce voiau sa le destrame pacea, care se facuse stapana pe obstea lor sateasca; fiind impreuna atat la sarbatori, munca campului, momente importante din viata fiecaruia fie el sas, roman sau maghiar, cat si in momentele grele ale vietii; au avut parte de razboi , lucru care le-a intarit vointa de a fi impreuna, fapt care a contribuit la solidificarea relatiilor dintre ei, tinand cont ca marea majoritate a plecat in perioada dinspre sfarsitul razboiului, fiind fortata. S-au destramat atunci multe iluzii, multe planuri de viitor , in inima fiecarui locuitor, dar urmasii, fiii si nepotii acelor sateni incearca atat cat pot sa reinvie traditiile si viata de alta data. O sa vedeti pe parcursul lucrarii in ce masura s-a reusit acest lucru si de asemenea modul cel mai favorabil, ales de acestia pentru continuarea datinilor si traditiilor concepute de inaintasii lor, parinti si bunici.

CAPITOL: ISTORIC PRIVIND PREZENTA SASILOR

1.1 SASII DIN ZONA DE INFLUENTA A BISTRITEI

"Tara Nasaudului", adica spatiul geographic al Bistritei, a fost o regiune culturala definita prin prezenta populatiei germane, care cuprindea practice toate localitatile cu populatie germana din actualul judet Bistrita-Nasaud. Cu toate ca populatia germana a emigrat aproape in intregime, aceasta este inca receptata de populatia regiunii ca element cultural definitoriu al imprejurimilor Bistritei. Sasii incep a fi asezati pe teritoriul Bistritei-Nasaud spre sfarsitul secolului XII cam in acelasi timp cu al secuilor din Estul Transilvaniei. Ei au venit in grupuri mici si in etape diferite din Vestul Germaniei, Flandra, Pays de Liège, Valonia, Franconia, Saxonia, Luxemburg si Bavaria, dupa cum o arata traditia, studiile lingvistice si dialectele; denumirile de sate au fost date dupa specificul locurilor de origine.

Numele satelor sasesti din nordul Transilvaniei, care aveau in 1930 mai mult de 10% locuitori germani, sunt trecute in figura alaturata. Harta arata granitele regiunii Bistrita si imprejurimile.

In 1944 taranii din teritoriu au primit pentru intrebuiniare cai. Inca de pe atunci spuneau pesimistii ca au primit caii pentru a putea fugi, insa putini au luat-o in serios. Abia dupa pierderea trecatorilor din Carpatii Sudici, au luat in calcul posibilitatea necesitatii de a-si parasi patria, insa fara a-si pierde intru totul speranta. Instructiuniile conducerii erau pentru refugiu, toti trebuiau sa se ajute cu alimente, mancare si imbracaminte; nimeni nu avea voie sa plece cu doua carute; mancarea era prevazuta pentru 10-14 zile, pana la urma ajungand toti la destinatie. Pentru majoritatea oamenilor din Unirea era ceva sigur inca din 1944, ca orice se va intampla ei vor apartine celor invinsi. Cand si-au parasit comuna, pentru a se refugia impreuna cu alti sasi din Nordul Transilvaniei, ei au lasat in urma case, curti, ogoare, vite si recolta din anul acela care de altfel era foarte bogata. Majoritatea au banuit sau cel putin s-au temut ca odata cu retragerea lor din comuna, toata avutia lor va ajunge pe mana invingatorilor. La intoarcerea de dupa 1945, foarte putini din sasi au banuit ce soarta o sa-i astepte. Doar putini din cei intorsi acasa au putut sa prinda radacini in fosta comuna. Romani intelegatori(dintre cei care au recunoscut ca bunurile pe care le-au preluat au fost lucrate de sasi) i-au lasat pe fostii proprietari sa locuiasca intr-una din odaile casei. Multi insa au fost adapostiti pentru o perioada indelungata de timp in casa parohiala care, din fericire era destul de mare.

CAPITOL 2. : POTENTIALUL TURISTIC AL ZONEI PERIURBANE A MUNICIPIULUI BISTRITA

POTENTIALUL ANTROPIC

Potentialul antropic reprezinta o componenta importanta a potentialului turistic si cuprinde resursele turistice pe care le ofera activitatea antropica, reprezentate de vestigii arheologice, monumente istorice, de artasau arhitectura, elemente etnofolclorice etc.

2.1.1 Obiective cultural- istorice

Obiectivele culturale - religioase au o mare valoare architectonica si mai ales simbolica, deoarece au reprezentat focarele de culturea si de conservare a religiei. Pe langa importata symbolica, obiectivele religioase reflecta unitar si evolutia stilurilor in constructile religioase, acestea suferind numeroase influente.

Astfel intalnim biserica evanghelica pe teritoriul localitatii Livezile, vechi monument istoric si architectural, de o deosebita frumusete ce se impune si astazi prin maretia sa. Constructia sa a inceput in jurul anului 1500, intr-un elegant stil neobaroc si a fost finalizata pe la 1800. Ornamentele din jurul altarului, care dateaza din 1968 si a orgii sunt din stucatra (lemn aurit). Ca materiale de constructie s-au folosit piatra si caramida, iar pentru acoperis tigla. In turnul clopotnitei se afla trei clopote de bronz.

Se mai remarca biserica romaneasca in stil bizantin, construita intre anii 1936-

- Biserica evanghelica din Livezile -

1940, tot din piatra si caramida de catre preotul Adrian Flamand impreuna cu credinciosii ortodocsi ai satului. Pe locul acesteia sa afla o biserica veche din lemn care in present e donata credinciosilor din Dorolea.

Din acest punct de vedere , Unirea se remarka doar prin biserica evanghelica, punct de atractie de altfel pentru acest cartier. In acest loc au mai fost inca doua biserici. Dupa ce prima a devenit neincapatoare cea de-a doua a fost ridicata in 1441 in stil gotic. Fiind probabil rau avariata in timpul razboaielor crunte, s-a construit cea de-a treia si actuala biserica in stil baroc. Pana acum vreo 250 de ani, biserica a fost ocrotita de un zid inalt cu porii puternice. In anul 1982 a fost cumparata de

- Biserica evanghelica din Unirea -

catre ritul ortodox de la Episcopia Sibiu, in present oficiindu-se liturghie in fiecare duminica, interiorul fiind amenajat specific acestui rit.

Obiective culturale cu functii turistice

In aceasta categorie sunt incluse categorii de edifice care se impun prin functia lor de conservare, prin exponatele din cadrul lor, a unor componente de civilizatie umana, reflectand fie segmente de tip istoric, fie componente de civilizatie si culturea rurala.

Casa Saseasca, muzeu intalnit in localitatea Livezile, face parte din categoria de muzee etnografice, dar care prin colectiile provenite din donatii da o nota aparte acesteia. Muzeul isi face veacul intr-o casa o0bisnuita, locuita de o familie de sasi obisnuiti (inainte de plecarea lor in Germania), care se ocupau cu treburile gospodaresti, cu cresterea animalelor s.a; construita in 1914 de catre Simon Sofia si Maria Holzträger, probabil familia de la care a luat aceasta casa, ioan Rusu, primar in acea vreme, vazand ca numarul sasilor care pleaca este in continua crestere s-a gandit ca ar fi un lucru benefic pentru comunitate sa colectioneze obiecte specifice sasilor, pentru a nu se pierde, a nu se uita de prezenta lor pe teritoriul localitatii; astfel in 1954 isi incepe colectionarea. Fiecare familie care pleca aducea la "Herr Johann" obiectele pe care vroiau sa le doneze. In acelasi fel a obtinut si casa care astazi gazduieste colectiile lui.

Biblioteciile adapostesc fonduri valoroase formate din manuscrise, tiparituri vechi, documente pastrate in colectii speciale, la care se adauga fonduri de carte din cele diferite domenii,

- Muzeul "Casa Saseasca" -

pentru uzul general. In ceea ce priveste biblioteca din Livezile, e doar o biblioteca comunala, construita in 1959 avand in vedere ca primul inventar al bibliotecii a fost facut in 2004. Astazi ea detine un numar de peste 10 000 de volume.

Monumente istorice nu se intalnesc in arealul Unirea-Livezile, dar in viitorul apropiat urmeaza a fi ridicat un monument al eroilor in parcul din centrul satului Livezile, in cinstea eroilor cazuti in razboaiele mondiale.

Patrimoniul turistic apartinand culturii si civilizatiei rurale sasestit

Civilizatia si cultura traditionala a suferit si ea in ultima vreme impactul lumii moderne, dar totusi se conservea atat componente materiale cat si spirituale, care dau culoare si atrag prin personalitate si originalitate. Habitatul rural conserva in continuare componente materiale si spirituale cu impact din ce in ce mai mare asupra cererii turistice provenite din tarile ultradezvoltate. Trebuie remarcata insa deosebita capacitate a nationalitatii germane (din Romania) de a conserva bunurile de pretale culturii sale, de a le imbogatii mereu si de a recaptiona ce este mai valoros la altii. In afara de edificiile religioase, in cadrul asezarilor rurale se impun gospodariile, un numar mare de case taranesti sasesti, datand din secolul XVI si XVII, demonstreaza inchegarea unui stil propriu sasilor din Transilvania, constituit atat din elemente aduse din mediul socio-geografic in care s-au asezat, cat si patrunse prin contactul cu Europa Centrala.

Planul casei precum si aspectul exterior al acesteia, evolueaza pe o linie proprie arhitecturii din Sud-Est si din partea de Sud a Europei Centrale,determineand pe specialisti sa considere casele taranesti sasesti de tip "francon". Intrarea in curte se facea printr-o poarta mare din lemn, acoperita.

- casa saseasca -

Prin introducerea acesteia curtea taraneasca saseasca capata un aspect de fortificatie. Intr-o casa locuiau de obicei trei familii impreuna. Pentru ridicarea unei case se foloseau ca si materiale de constructii piatra de rau, de stanca, tigle, lemn; astfel pentru pereti era folosita piatra de stanca si tigla, acoperisul in doua sau patru ape din tigla arsa, iar lemnul era folosit pentru porti, geamuri, ganguri.

Ornamentele, elemente decorative a unei forme ce confera acesteia o anumita valoare estetica, se leaga de stilul epocii. Frumosul si esteticul devine astfel o problema concreta ce da personalitate si particularitate. Sasii foloseau ca si ornamente forme geometrice: romburi, cercuri,

- frumosul si esteticul la sasi -

dreptunghiuri sau elemente preluate din natura cum sunt florile sau frunzele. Camerele erau orientate fie spre strada (3 camere de la intrare), in care se intra direct din strada, camera de oaspeti, care mai era numita si casa mare. Aici se tineau cele mai importante obiecte de mobila si cele mai valoroase textile si vase; urma dormitorul. In curte se afla bucataria de iarna unde se afla si cuptorul "de lef', ornamentat cu desene albastre si albe si in care se puteau coace 10 paini de cate 4-5 kg, camara pentru faina, slanina, iar din camara se intra in pod unde se depozita ceapa, porumbul la uscat si se afuma slanina, iar beciul era pentru pastrarea cartofilor, morcovilor, vinului s.a.

In bucatarie mai era si "armarocul", dulap din lemn bagat in perete si o banca de dormit ca un cufar cu spatar. Mobila era confectionata di lemn: mese, scaune, dulapuri de haine, oglinda de perete, cufere si erau foarte simplu lucrate, in sat. Cu timpul apare mobile pictata. Masa se afla in mijlocul camerei si avea sertar pentru linguri si

- Mobila pictata -

chiar cate un sertar ascuns unde se tineau documente si bani. Bancile cu sau fara spatar erau puse de-a lungul peretilor . Membrii familiei dormeau, de obicei intr-o camera, deoarece era mai simplu iarna. Sugarul dormea in leagan sau pe banca cu spatar langa patul parintilor. Pe soba se puneau tigle sau sticle cu apa, folosite pentru a incalzi patul inainte de culcare.

In ceea ce priveste grajdul, cel pentru cai si cel pentru vaci erau sub acelasi acoperis, iar cel pentru porci era separate. Cel mai folosit mijloc de hranire pentru animalele de transport, animalele de lapte si cele folosite in fabricarea mustului (mostiere) era fanul, iarba proaspata de pe camp, iar la porci porumbul si cartofii. Pieile cailor, vacilor si a oilor erau prelucrate de catre tabacarii, care nu locuiau in sat, in piele pentru incaltaminte, blanuri de oaie, accesorii pentru cai sau curele de piele.

- aparat pentru prelucrarea pieilor -

Caii erau deseori imbaiati la rau. Laptele, smantana, branza, untul si laptele acru erau folosite in casa fiecaruia. Gunoiul era adunat de obicei in curte, in fata grajdului si dus iarna si imprastiat pe camp. Animalele erau recunoscute dupa un semn facut cu un fier inrosit. Propietarii care aveau doar doua sau trei vaci le lasau la pasune in ciurda satului. Ciurda se forma dimineata devreme, iar seara se intorceau acasa animalele care erau pana la 100. In principiu fiecare vaca isi gasea singura grajdul. O activitate traditionala, care se inscrie in categoria ocupatilor, dar si a modalitatilor de prelucrare traditionala, este cea textila. In cadrul acesteia se detaseaza o gama larga de produse necesare in gospodaria taraneasca, de la tesaturi de uz gospodaresc, prosoape, fete de masa la tesaturi de ceremonii si tesaturi decorative pentru interiorul casei. Portul popular sasesc evolueaza pe baza unor elemente stravechi, cu care treptat se imbina altele preluate din moda orasaneasca a diferitelor secole, unele piese de imbracaminte amintind de gravurile lui Albercht Dürer. Duminica se purta

costumul national viu

- "sucala "-

colorat si costisitor, in timp ce in zilele obisnuite purtau imbracaminte alba si neagra. Influentele reciproce romano-germano-maghiare sunt numeroase in broderii, in ornamentarea ceramicii, in crestaturile in lemn. Ornamentatia geometrica, elementele preluate din mediul natural, sunt prezente atat la sasi cat si la romani.

In viata stintifica a arealului nostru, mestesugurile si meseriile au jucat un rol secundar. Acesta nu a fost niciodata un mare centru de desfacere ce mai degraba un centru administrative pentru celelalte asezari apropiate. In ceea ce priveste mestesugurile pana la al doilea razboi mondial au existat numai mestesugari tarani. Dintre acestia erau tamplari, zidari, pielari, morari. Pe langa forta umana si tractiunea animala se folosea si forta apei. Fara raul Bistrita si canalul morii, astfel de activitati ar fi fost cu totul necunoscute in arealul nostru. In comparatie cu alte asezari, aceasta zona era cunoscuta pentru facerea vinului.

Munca pe podgorii necesita cunostinte multe din domeniul prasitului, culesului, "fixarii" . In 1880 si aici ca si in celelalte regiuni ale Transilvaniei au fost distruse complet multe podgorii. In perioada urmatoare au fost aduse sortimente europene altoite, imbunatatite si plantate dupa stilul american si stropite cu piatra vanata. In aceasta zona era cunoscuta pompa de spate, pompa pentru stropit plantele ce se purta pe spate. Ca si unelte si scule pentru munca se foloseau cutitul de altoit, foarfece pentru pentru vita de vie s.a.

Strugurii copti erau dusi de pe podgorii sau gradini in oale, cosuri, cosuri de spate. Mai demult strugurii erau prelucrati intr-un dispozitiv prin calcare cu picioarele "Tretkübel" sau zdrobiti cu ajutorul unui piston de must "Mostkolb". Dupa primul razboi mondial apar morile de struguri si presele grele de metal. Mustul, din care o parte era oferitcopiilor ca si suc de fructe, era pus in "Fässer" si dupa cateva zile sau saptamani,se putea gusta asa-numitul "Tulburel". Butoaiele erau toate din lemn de stejar de diferite marimi de la 50 la 100 de litri si spalate cu apa rece proaspata. Nu s-a cunoscut niciodata fabricarea

- presa de struguri -

moderna a vinului cu instalatii frigorifice, mecanizate, prese hidraulice; calitatea vinului si a strugurilor nefiind foarte ridicata. Muntii de vin de aici se aflau in cea mai de Est parte a zonei de cultivare a vitei de vie din Transilvania de Nord in apropierea Carpatilor de Est. Pana pe 10-15 octombrie fiecare incerca sa termine munca campului, pentru ca dupa aceasta data incepea culegerea strugurilor. Toti proprietarii au organizat un comitet condus de un judecator. De indata ce primii struguri s-au copt, este vorba de soiul "Perlele lui Csaba", podgoria era inchisa, iar sambata de la ora 16°° la ora 18°° se deschideau portile, fiecare proprietar putand intra si culege struguri sau piersici din putinii piersici. La rece strugurii erau macinati, pe urma presati cu o presa speciala pentru vin, iar mustul obtinut era pus in butoaie si transportat in pivnite.

Pe la inceputul lui aprilie, sfarsitul lui mai, avea loc tunsul oilor. Se intampla dar ca dupa 10 mai sa aiba loc o scadere de temperatura numita "frigul oilor", ceea ce le-ar face rau oilor tunse . Pentru copii, tunsul oilor era o zi speciala in fiecare an.

Ca si la nunti aveau voie sa participe si ei, in plus 10 mai era ziua nationala a statului roman de razboi, ( la 10 mai 1866 a fost pus pe tron viitorul rege, pe atunci printul Karl von Hohenzollern- Sigmaringe in locul lui Alexandru Ioan Cuza formandu-se astfel Regatul Roman); in aceasta zi nu se putea lucra la camp,

- "vartelnita" -

cine era prins de jandarmerie trebuia sa plateasca amenda. Practic in aceasta zi se aduna intregul sat si se servea tot felul de specialitati din lapte.

Mulsul oilor era o procedura destul de complicata. In prima perioada a mulsului, la inceputul anului, primavara si la inceputul verii, oile erau mulse de 3 ori: o data dimineata devreme la ora 4°°, la amiaza la 11°° si dupa-masa la 18°°. Spre sfarsitul verii cand campurile nu mai sunt proaspete, oile se mulg doar de doua ori pe zi. Pentru acest lucru oile erau bagate intr-un tarc de unde erau trimise una cate una de catre strungar, cu biciul, in strunga. Era necesara aceasta procedura dat fiind cunoscuta incapatanarea oii. Fiecare mulgator sta pe un scaun langa strunga si tine intre picioare o galeata de lemn. Spre deosebire de vaci, oile sunt mulse "pe dinapoi". Mulsul in primele saptamani este greoi si dureros pentru oi. Cand galeata se umplea era golita in "budaca" (butoi)

O componenta aparte este cea tinand de gastronomia traditionala. In cadrul acesteia sunt utilizate materii prime obtinute prin mijloace de prelucrare primara (produse de morarit) sau produse lactate obtinute prin fermentatie biologica sau produse din carne, condimentate si conservate prin afumare.

In ceea ce priveste facerea painii, ca si materie prima pentru paine era folosit graul. In anii de foamete, faina de grau era amestecata in aluatul de paine cu faina de porumb sau cartofi fierti si zdrobiti. La oamenii saraci acest lucru se intampla destul de des.

Aluatul era copt in cuptor . In principiu fiecare casa avea un cuptor care se afla in curtea din spate. In casele nou construite exista un al doilea cuptor in pivnita. Cuptorul era facut din caramida si avea un diametru de doi metrii si o inaltime de circa 60-80 cm. Cuptorul era incalzit inainte de introduce coca pentru copt. Incalzirea cuptorului era facuta cu lemne uscate si subtiri. Pentru o paine mare era nevoie de circa 1 ½ kg de faina. Coacerea painii dura aproape 2 ore. De obicei incapeau cate 5-10 paini a 3-4 kg fiecare. Numarul painilor si frecventa cu care acestea se

- cuptor specific sasesc -

faceau era data de marimea familiei. Toamna de exemplu se folosea mai multa paine sau la mari sarbatori si la nunti. De painea proaspata cei mai incantati erau copiii.

Prepararea branzei Dupa ce s-a strans tot laptele in budaca se puneau 2-3 linguri de cheag pentru a se inchega. Cheagul se face intr-un stomac de miel, in care se pune lapte proaspat si o mana plina de sare. Se folosea doar o mica parte care se amesteca cu apa si apoi se toarna in laptele caldut. Procesul de inchegare are loc rapid in circa 15-20 de minute, pe urma se rupe masa formata cu un bat de lemn in asa fel incat partea solida sa se separeu de zer. Se scurge zerul si partea solida se framanta cu mana, astfel incepand formarea formarea casului. Se pune intr-un stergar si se preseaza incet. Lichidul obtinut este alb si foarte gustos si se numeste jantuit

- "vanturatoarea" -

dulce. Acesta amestecat cu branza dulce si cu putina sare e oferit oaspetilor. Prin fermentatia lui are loc transformarea lui in jantuit acru, ingredient important in balmos, specialitatea casei. Zarul neurdit va fi folosit si ca medicament in bolile de plamani. Pentru iarna, branza se pune cu sare in vase speciale de lemn.

Legumele si fructele erau cultivate pentru fiecare casa in gradina de langa casa. Gradinile erau cele mai importante, izvoare pentru traiul multor familii. Aici erau practic cultivate tot soiul de legume, pomi fructiferi, iarba si alte mijloace de alimentatie pentru animalele din gospodarie. Sigur, cultivarea legumelor era cea mai intensa dupa razboi decat inainte. Legumele erau inainte unica sursa de trai, insa dupa razboi in multe cazuri erau atatea incat erau si vandute la piata saptamanala din Bistrita sau la piata din Vatra Dornei. Culesul fructelor se facea pe o scara, fructele culese erau depozitate in saci si cosuri, iar dupa al doilea razboi mondial in lazi de lemn si tot atunci incep a fi comercializate la piata din Bistrita sau Vatra Dornei ca si legumele, erau conservate prin compot, gem, vin, bauturi racoritoare si tuica de 52° - 54°. Fructele specifice erau strugurii, zmeura, coacazele, murele etc.

In ceea ce priveste curatenia si igiena, sasii au fost si sunt cunoscuti si azi in Transilvania ca oameni foarte curati. Casele erau la cativa ani proaspat zugravite iar podelele erau spalate in fiecare saptamana. Vara erau aerisite. Cand era foarte cald se dormea bineinteles cu ferestrele deschise. Wc-ul si groapa de gunoi se aflau in curtea din spate sau chiar in gradina. Wc-ul

- "asternut" tipic sasesc -

era in principiu o camera mica din scanduri care avea o lotrina cu scaun tot din scanduri si un acoperis. Un Wc adevarat a aparut in aceasta zona abia in 1970. Curatatul wc-ului si a curtii se facea de obicei sambata. Grajdurile erau curatate de gunoi, iar animalele erau periate si tesalate saptamanal.

In ceea ce priveste igiena corpului, zilnic sau saptamanal se facea dus sau baie. Igienei corporale ii apartinea spalatul zilnlc cu apa rece si pieptanatul, iar saptamanal barbieritul barbatilor.Lamele de ras au aparut in 1950 iar aparatele de ras dupa 1965.Tunsul era facut de catre taranii care aveau masini de tuns, ca dupa 1960 sa fie facut de catre frizer. Pentru spalat se foloseau ligheane de tabla in care se punea apa si sapun de casa. Ingrijirea medicala a aparut mult mai tarziu. Medicii cu pregatire academica nu au existat in acest areal inainte de al doilea razboi mondial. In cazurile de imbolnaviri, care necesitau medic, bolnavul era transportat fie la Bistrita, fie la Cluj.

- masina de spalat -

Bineinteles ca tratamentul era o problema din cauza costurilor ridicate. Trebuie mentionat faptul ca inainte de primul razboi mondial nu exista nici o asigurare in caz de accident sau de pensie. Mai tarziu dupa ce comunistii au ajuns la putere, bolnavii puteau fi tratati in policlinica sau spital. In ceea ce priveste tratamentul animalelor, abia dupa al doilea razboi mondial a aparut un doctor veterinar si un tehnician veterinar. Sigur ca inainte de razboi existau oameni care sa ingrijeasca animalele bolnave sau accidentate; cunostintele lor nefiind acumulate din scoli sau carti ci invatate din experienta de-a lungul timpului si mostenite din tata-n fiu.

Cultura traditionala De la nastere pana la moarte, din 1 ianuarie pana in 31 decembrie, fiecare sas si sasoaica ducea o viata traditionala, crestineasca, erau impreuna la bucurie si suparare. Sarbatoreau impreuna sarbatorile anuale si familiale cum sunt nasterea, botezul, casatoria, moartea, confirmarea si altele. Se pot distinge pe parcursul anului, momente punctate prin diferite manifestari, precum cele din calendarul bisericesc (sarbatorile de Pasti, Craciun, Rusalii s.a.) sau momente ce prefigureaza inceputul sau sfarsitul unor activitati agricole.

In ceea ce priveste nasterea si botezul, nasterea a avut loc pana dupa al doilea razboi mondial, in casa mamei insarcinate cu ajutorul moasei. Imediat dupa 1948 mamele au la indemina maternitati gratuite. In timpul sarcinii si ziua botezului erau multe "porunci" si interdictii superstitioase. Femeia insarcinata nu avea voie sa se gandeasca la ceva rau pentru ca pruncul sa nu se nasca cu acest cusur. Femeia nu avea voie nici sa tanjeasca sau sa pofteasca dupa ceva, pentru ca acest lucru ar fi putut cauza o nastere prematura. Nasterea insasi putea fi usurata daca in casa toate lucrurile erau innodate (panglica, banda etc.). Fereastra trebuia sa fie inchisa, usa la fel, insa toate celelalte trebuiau deschise spre exemplu dulapurile. Dupa nastere atat mama cat si copilul trebuiau sa fie aparati de orice primejdie care dadea tarcoale. Pentru ca mamei sa nu i se ia laptele, iar copilului somnul, orice vizitator trebuia sa se aseze, dar niciodata pe patul mamei. Sugarul trebuia ocrotit de toate deochiurile fiindca altfel era supus bolilor. Dupa nastere tatal se ducea la preot pentru ai cere sa-i sa-i boteze pruncul. Dupa botez se dadea o petrecere la care participau parintii, nasii de botez ai copilului, preotul si sotia acestuia, dascalul satului insotit de sotie si rudele foarte apropiate.

La varsta cuvenita, copiii erau dusi la scoala, pana la confirmare, dupa ce erau confirmati urma numirea in fratia baietilor si a fetelor. Confirmarea se facea la varsta de 14 ani, odata cu ea incepe un nou capitol din viata, trecerea de la copilarie la varsta de domnisoara sau barbat. Cursurile de pregatire, de obicei ceva in plus fata de orele de religie, incepeau in luna octombrie, iar de Florii anul imediat urmator avea loc confirmarea. Pentru cei care urmau sa confirme se faceau un costum nou, in general costumul fetelor era mai costisitor decat cel al baietilor, avand in vedere tot dichisul pe care il cerea. In schimb baietii purtau ceva simplu, o camasa noua si batic la gat, un cojoc nou de piele si pantaloni de iarna albi. Ei erau ceva mai norocosi in sensul ca primeau imbracamintea.

- in ziua confirmarii -    (www.siebenbürgen.de)

Confirmarea avea loc, dupa cum spuneam, de Florii adica duminica inainte de Pasti. Dupa-masa inainte de sarbatoarea Floriilor confirmazii se duceau la profesor si la preot cu o gaina in semn de multumire pentru invataturile primite. Odata cu confirmarea incheia si scoala. Tot in acea dupa-masa multumeau rudelor, nasilor pentru educatia ce-au primit si totodata le cereau iertare, inainte de a intra in biserica, parintilor si bunicilor si le multumeau. In ziua confirmarii se adunau la biserica, fetele in fata, baietii in spate, in corul bisericii si se incepea examinarea: cele 10 porunci, micul catechism al lui Luther, cantece religioase. Dupa acestea fiecare confirmand merge in fata, strange mana preotului si zice "Prin aceasta strangere de mana jur sa traiesc si sa mor ca un adevarat crestin dupa invatatura lui Isus" . La confirmare era invitata toata lumea si spre bucuria confirmanzilor se primeau cadouri.

Pastele era o sarbatoare mult iubita de copii. In prima zi acestia mergeau cantand din casa in casa, baieti si fete impreuna. Cel mai mare baiat si cea mai mare fata aveau la gat o punguta in care intrau banii pe care ii primeau pentru cantat. La casa preotului era punctul de intalnire pentru plecatul la cantat si era si prima casa unde se canta. Tot aici se imparteau in doua grupe: grupa de jos si grupa de sus. Un baiat si o fata mergeau inainte la proprietarul casei si primeau cativa lei, multumeau si mergeau in casa urmatoare. La sfarsit se intalneau, ambele grupe strangeau banii, care erau dati domnului parinte. Cu acesti bani erau platiti tiganii care cantau de Pasti. A doua si a treia zi de Pasti scolarii puteau dansa in camera de dans. Acest lucru era o adevarata placere pentru toti copiii, deoarece acolo exista posibilitatea de a invata sa dansezi. Scoli de dans bineinteles ca nu existau in vremea aceea. Se dansa pana la cina, se lua o pauza in care toti mergeau acasa sa manance iar dupa o ora se reintorceau si continuau dansul pana la ora 22°°.Muzicantii erau tigani cu viori de o clasa mai inferioara, dar copiii erau multumiti, pentru ei era mai mult decat bine. Mancarea si bautura proveneau de la parinti, iar somnul si-l faceau pe bancile din camera de dans. La acest dans al copiilor veneau si copiii romani, Pastele ortodox avand loc aproximativ o saptamana mai tarziu. Exista si un obicei legat de ouale de Pasti. Romanii aruncau cu monede in oua. Se punea oul la cativa pasi mai departe sau se tinea in mana si se arunca cu o moneda mica, de un leu in el. Daca moneda ramanea in ou, oul apartinea celui care a aruncat, daca nu, ramanea la proprietar. De Pastele romanesc erau copiii germani cei care aruncau cu monede in oua.

Un alt obicei sezatoarea, dura pana inainte de Craciun, aici fetele aduceau faina, oua, grasime, zahar si coceau prajituri, iar baietii aduceau vinul si iaca se prindea de o petrecere care se sfarsea la miezul noptii, cand baietii trebuiau sa conduca fetele acasa. Baietii erau invitati deci de dimineata, gazda punea caii la sanie sau caruta si mergeau cu fetele cantand prin sat. In timpul plimbarii erau invitati baietii la petrecere. Fetele tinere necasatorite aveau o fratie a lor.

Cand se apropia deja sarbatoarea Craciunului se apropia si taiatul porcilor. Acestia inainte de a fi taiati nu erau hraniti pentru a avea stomacul gol.

Dimineata devreme in mijlocul curtii se aranjau deja paiele; porcul era legat cu sfoara de piciorul din spate, dus in curte si injunghiat cu un cutit lung. Sangele era golit pentru carnatul in sange. Porcul este asezat pe o parte si acoperit cu paie, o mana de paie se pune in gura pentru a ramane deschisa. Dupa ce este parjolit se spala cu apa fierbinte si se rade cu lama cutitului; se crede ca in functie de lungimea cozii va fi si stratul de slanina. Vecinii se ajutau intre ei la taiatul porcului. Carnea era folosita pentru friptura si carnati, iar slanina se afuma sau sara.

Plamanii, ficatul, inima si carnea capului erau fierte si taiate marunt dupa care erau amestecate cu piper, usturoi, orez fiert si introduse in intestinul gros; dupa ce era umplut era fiert in supa de carne grasa. Se mai facea "carnat presat" la care se folosea stomacul si in care se introducea carnea fiarta din zona capului si gatului.

In seara taierii porcului se servea o supa acra cu mici bucati de carne si cu mult lapte acru. La copii li se spunea sa manance din creier pentru a auzi mai bine. Vinul nu lipsea de la masa de seara. Nu era o problema usoara pastrarea carnii pentru ca nu existau frigidere. Metodele cele mai folosite erau saratul, afumatul si prajirea in grasime de porc.

In Noaptea Sfanta , de Craciun la copiii mici venea Mos Craciun imbracat intr-o haina grea din piele de oaie, cu un baston, cu o jordie si cu un cadou pentru copii. Copiii erau pusi sa spuna rugaciuni, poezii si sa cante iar pe urma primeau mere si nuci. Si pentru cei buni si pentru cei rai jorda era acolo. Pe urma se faceau luminite si se pleca cu ele la biserica unde copiii se adunau in jurul lor. Lumanarile erau aprinse de la cele patru lumanari de Advent (perioada dinainte de Craciun- 4 saptamani) ce erau puse in cor. Fiecare copil isi aprindea luminita lui astfel ca tot corul era luminat, unul dintre cele mai frumoase momente din viata unui scolar. - cojoc purtat de sarbatori -

Biserica se umplea de tineri si batrani care erau imbracati in haine de sarbatoare; slujba incepea cu un cantec de Craciun, tonul era dat de orga.

CAPITOLUL 3. BAZA MATERIALA

PRINCIPALELE CATEGORII DE CAZARE

Evolutia bazei de cazare a fost relativ lenta si cu realizari modeste pana la sfarsitul secolului XX, dar avand in vedere cererea impusa de un numar destul de mare de turisti, baza de cazare incepe a fi din ce in ce mai diversificata pe teritoriul judetului Bistrita-Nasaud. In perimetrul Unirea-Livezile intalnim ca si forme de cazare un hotel si doua moteluri in lungul soselei. Hotelul, principala forma de cazare ce s-a impus in ultimele patru decenii, ofera confort superior celorlalte categorii.

Hotelul "Diana", hotel de trei stele, situat pe DN 17 (E58) la intrarea dinspre Vatra Dornei, la mai putin de 1,5 km de centrul orasului intr-o zona linistita si deosebit de frumoasa, ofera cea mai buna cazare si pensiune in 8 apartamente, 105 camere, cu unul sau doua paturi, toate dotate cu TV color si

- Hotel "Diana" Bistrita -

cablu TV, minibar, telefon cu acces international, cu acces internet si baie cu cada. Parcarea este gratuita, are 100 de locuri si paza permanenta.

Hotelul "Diana" detine un restaurant cu 250 de locuri in care turistii pot gusta din delicioasele preparate cu specific local romanesc si international realizate de maestrii bucatari sau pot degusta vinurile savuroase oferite de cele mai renumite podgorii. Pentru intalnirile mai intime sau de afaceri stau la dispozitia turistilor saloane separeu: "Primavara" cu o capacitate de 15 locuri, "Mov" cu o capacitate de 40 locuri sau "Diana" tot cu 40 de locuri si sala de conferinte cu o capacitate de 200 de locuri, ideal organizarii de simpozioane, sedinte si conferinte fiind dotata cu toate facilitati necesare. Barul cu program non-stop si terasa ofera o gama variata de bauturi fine si cocktailuri. In clubul hotelului se poate juca biliard, darts, fotbal de masa si altele. Ca si facilitati de destindere, hotelul detine sala de fitness, sauna, salon de masaj si Jacuzzi.

La aproximativ 1 km de hotelul "Diana" inspre Livezile, intalnim motelul "Sheriff", motel ce se incadreaza in categoria celor de trei stele, ofera pe langa cazare in 5 camere cu 1 si 2 paturi si masa intr-un restaurant select si rafinat, deschis non-stop la dispozitia turistilor si

- Motelul "Sheriff", Unirea -

service auto si remorcari non-stop. In general cazarile nu depasesc o noapte si pune la dispozitia turistilor un bar de zi si o terasa. Un alt motel situat la 6 km de Bistrita Motelul "Unirea", pe drumul Bistrita- Vatra Dornei, sta la dispozitia turistilor intr-un cadru exceptional cu restaurant unde se mananca "ca la mama acasa", terasa si bar. Motelul dispune de 50 de locuri de cazare in vile si casute.

O alta posibilitate de cazare mai acceptabila pentru buzunarul oricarui turist este cazarea la localnici in gospodarii cu specific sasesc, desi acestia nu sunt autorizati pentru a desfasura astfel de activitati avand in vedere probabil numarul mic de gospodarii care practica aceasta forma de turism, care pun la dispozitia drumetilor tot confortul pe care il poate oferi un astfel de amplasament. Turistii au posibilitatea de a privi pentru inceput, anumite activitati care au avut sansa de a trece bariera generatilor iar astazi sa fie ridicate la un mare rang, in sensul ca sunt foarte apreciate, dar ei le ofera si posibilitatea de a invata, iar pe parcursul sederii lor chiar de a practica aceste activitati. Ca urmare acest gen de turism contribuie la o dezvoltare mai ampla a prezentarii tuturor valorilor sasesti, transmise din stramosi in stramosi prin ospitalitate precum si prin generozitatea de a face cunoscut in intreaga lume chiar, a tot ceea ce reprezinta cultura si traditia saseasca care are o valoare impresionanta dar putin cunoscuta.

CAPITOLUL 4. PROPUNERI PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI

Propunerea mea pentru dezvoltarea turismului este amenajarea unei cetati cu specific sasesc. Spatiul propus pentru ocupare este in centrul comunei Livezile, mai exact intre strada Principala (la Nord) si strada Parcului (la Sud). Sa o luam pas cu pas: zidurile vor fi din piatra, nu mai inalte de 1,60 m, avand in vedere ca zidul nordic e inspre strada principala. Doua porti vor face trecerea si iesirea din si in cetate. La poarta de intrare (9) vor fi doi ostasi: unul dintre ei va verifica biletele si va inscrie turistii, ce vor cazare. Vor fi doua tipuri de bilete: unul include plimbarea cu trasura/sania iar altul doar pentru intrarea simpla; celalalt ostas de un rang mai superior primului citeste drepturile si obligatiile turistului si ii prezinta atractiile si orarul. Ca si atractii intalnim: Primaria (2) plasata in partea centrala a cetatii, unde se afla si in prezent; are o sala de conferinte in care va fi o masa lunga din lemn masiv, scaune cu spatare inalte, sculptate si tapitate, iar in capul mesei un scaun mare pentru primar; biroul primarului si o sala unde se vor pastra actele. Hanul (3), alaturi de primarie, va avea doua incaperi pe langa bucatarie si sala de provizii. Prima incapere va fi pentru "nobilime", va avea in dotare mese lungi din lemn masiv, scaune cu spatar inalt, tacamuri din argint sau aur in functie de rangul nobilului, cupele din argint sau aur impodobite cu pietre pretioase, sculpturi si ornamente. Deviza pentru nobili va fi "MANANCI CAT POTI". Masa va fi servita in trei randuri: 1- supe, fripturi usoare, sos; 2- vanat, fripturi bogate in grasimi; 3-prajituri, miere, dulceata, fructe si vin tare dupa fiecare masa. Se plateste o suma fixa ce include toate cele trei randuri servite, iar comenziile sunt oficiate doar pentru cei care au rezervare. Maximul de persoane la o masa e de 30. A doua incapere va fi pentru "oamenii de rand", va avea in dotare mese lungi din lemn, scaunele vor fi inlocuite cu banci; paharele, tacamurile vor fi din lemn sau tabla. Deviza pentru acestia va fi "MANANCI CAT TE TINE BUZUNARUL", mancarea va fi din cea obisnuita, de zi cu zi, de exemplu balmos, vanat, chifle negre; vinul de calitatea a doua, iar chelnerii sunt imbracati in portul sasesc de zi cu zi, in timp ce nobilii sunt serviti de chelneri imbracati in port de sarbatoare. Biserica (1), orele de vizita vor fi programate, la fel ca si concertele de orga sau a corului de copii; ghidul bisericii se va ocupa de prezentarea acesteia, istorie, stil etc. , tot ce e nevoie pentru ca turistul sa fie multumit. Breslele (5) vor avea ateliere la casele din lungul strazii principale a cetatii si la cele 4 turnuri de aparare, acestea din urma vor fi: turnul temnitei (6D), turnul armelor (6A), turnul tunurilor (6B), iar cel al carutasilor (6C). La case vor fi gazduite breslele dogarilor, fierarilor, macelarilor, curelarilor, tamplarilor, tocilarilor, iar una din case va fi casa negustorilor cu bijuterii si matasuri din Orient. Aici turistii vor avea posibilitatea sa priveasca uneltele, sa le cumpere sau chiar sa incerce sa confectioneze chiar ei unelte dupa o privire foarte atenta. Cazarea pentru cei care doresc se poate face la breasla pe care o aleg ei. Muzeul (4) se va pastra cel prezent astazi si va fi deschis zi de zi si poate fi si un magazin de suveniruri, pliante, broderii etc. Toaleta (7), in apropierea hanului va fi construita din lemn, dar cu un sistem de canalizare igienic; in apropierea ei o pompa cu apa. Urmatoarele activitati vor sta la dispozitia turistilor: trasura/sania, va face un tur al cetatii oprindu-se la fiecare atractie, va avea un ghid al cetatii care va da informatii despre fiecare in parte; taiatul porcului; confirmarea. In functie de sezon si de datele calendaristice, se vor face in spatiul special amenajat (8) pentru activitati sezoniere.

Planul "imaginar" al cetatii

1. Biserica; 2. Primaria; 3. Hanul; 4. Muzeul; 5. Bresle (case); 6. Turnuri: 6A-turnul armelor, 6B-turnul tunurilor, 6C- turnul carutasilor, 6D- turnul temnitei.; 7. WC; 8. spatiu verde pentru activitati sezoniere; 9. poarta principala; 10. poarta secundara.

CONCLUZII

O natura complexa si generoasa, oameni primitori si cinstiti, caracterizeaza perimetrul studiat. Ei dainuie si vor dainui cu traditiile pe care le-au creat, le pastreaza si le transmit cu piosenie si dragoste urmasilor lor fie ei sasi sau pur si simplu prieteni cu care au impartit atat de multe lucruri, bucurii si tristeti, dezamagiri si satisfactii. Unitatea lor in toate momentele vietii i-a facut pe cei din urma ca in amintirea lor si din respect pentru ei sa nu lase pierzaniei lucrurile frumoase, obiceiurile celor care le-au fost intotdeauna aproape. Nu au putut-o face in toata complexitatea traditiei, dar ingloband cate ceva in propria lor traditie s-a rezultat a fi cea mai buna idee, de aceea noi din aceste vremuri le datoram multumiri; desi cred ca nu e suficient pentru ceea ce au facut si pentru dorinta lor de a pastra vii aceste nestemate. Timpul a fost martor al multor schimbari: au disparut mestesuguri, s-au pierdut traditii dar unele s-au si pastrat.

Au fost lasate distrugerii case si biserici, valori ce fixau identitatea acestei etnii . Foarte tarziu si putini si-au dat seama ca oamenii sunt pretuiti pentru ceea ce ii caracterizeaza si chiar acele lucruri au fost lasate sa se distruga. De abia acum se constata ca ele sunt cautate si pretuite, iar valoarea acestei etnii e probata de ele. Trebuie remarcat insa ca nu totul este pierdut si mai ales capacitatea nationalitatii germane de a conserva bunurile de pret ale culturii sale (locuinta, mobilierul, tesaturile, uneltele, vasele de ceramica si lemn de uz gospodaresc, portul si obiceiurile au supravietuit de-a lungul istoriei); capacitatea de a le imbogatii mereu si de a receptiona ce este mai valoros la altii, intr-o maniera atat de clara incat chiar si acum, cand toate acestea au devenit oarecum istorie, mostenirea lor ramane vie, in constiinta populatiei cu care sasii au convietuit intotdeauna pasnic. Prin restaurari si conservari se incearca refacerea a ceea ce a fost valoros si util, dar resursele financiare limitate obliga la un ritm de lucru extrem de lent si daunator prin pierderile irecuperabile in urma intarzierilor. Cand suprema intrebare a istoriei -a fi sau a nu fi - a fost pusa locuitorilor acestei zone, aceasta etnie a fost gasita in stransa unire cu ceilalti fii romani si maghiari.

BIBLIGRAFIE:

1. Alexandru Pintelei/ Horst Göbbel, "Wendepunkte in Nordsiebenbürgen"/"Puncte cruciale in Ardealul de Nord", Verlag Haus der Heimat Nürnberg, Nürnberg, 2004
2. Benedek Jósef, "Organizarea spatiului rural in zona de influenta apropiata a orasului Bistrita", Editura Presa Universitara Clujana, Cluj-Napoca, 2000
3. Chintauan Ioan, Prahase Mircea, "Bistrita-Nasaud- Mediul si traditia", Editura Supergraph, Cluj-Napoca 2001
4. Judetele patriei, "Bistrita-Nasaud-monografie", Editura Sport Turism, Bistrita 1979
5. Walder Engler, Simon Frühm, Dr. Thomas Frühm, "Abschied aus der Geschichte Jaad in Siebenbürgen", Nürnberg 1990
6. Wagner Ernst, "Wallemdorf in Nordsiebenbürgen-Festschrift", Nürnberg, 1978
7. Wagner Ernst, "Istoria sasilor ardeleni", Editura Minerva, Bucuresti, 2000