PIATA INTREPRINDERII TURISTICE

PIATA INTREPRINDERII TURISTICE

Similar intreprinderilor din alte domenii de activitate, intreprinderea turistica apare in cadrul pietei in calitate de ofertant, adresandu-se cu serviciile sale atat clientilor proveniti din alte zone, cat si celor domiciliati in zona de amplasare a unitatilor.

Pe aceasta baza se poate aprecia ca piata intreprinderii turistice prezinta, din punct de vedere geografic, doua componente: una locala, in cadrul careia are loc confruntarea unui parti a ofertei cu cererea din perimetrul in care este amplasata intreprinderea si o alta nationala si internationala, in cadrul caruia se confrunta oferta de servicii cu cererea provenita din alte zone. Raportul cantitativ in care se gasesc aceste doua componente confera unei zone caracterul de emitatoare sau receptoare de fluxuri turistice.

Fizionomia pietei intreprinderii turistice este data de trasaturile specifice celor doua categorii colective ale sale - cererea si oferta. Continutul acestora, modul de formare si de manifestare in timp, de confruntare si de adaptare reciproca - se cer atent observate, pentru a clarifica dinamica insasi a pietii turistice, posibilitatile de dezvoltare si perfectionare a activitatii intreprinderilor de turism.

Cererea turistica exprima un cerc de nevoi de ordin superior, ceea ce face ca ea sa fie extrem de elastica fata de actiunea factorilor de influenta.

Elasticitatea ridicata a cererii se manifesta atat direct, aceasta suferind modificari insemnate la actiunea factorilor proprii de influenta, cat si incrucisat, modificarea pretului la marfurile mai putin elastice afectand in anumite limite cererea turistica.

Elasticitatea ridicata face posibila totodata amanarea satisfacerii nevoii. In majoritatea cazurilor, aceasta amanare este asociata cu atractivitatea elementelor din structura ofertei, elasticitatea cererii fiind deci si un element important al accentuarii caracterului sezonier al acestuia.

Caracterul rigid al ofertei impune satisfacerea nevoii prin migrarea turistului pana in zona de existenta a produsului turistic, imprimand cererii un mare grad de mobilitate.

Teoretic, distanta parcursa de turist, din zona de resedinta pana in cea de interes turistic, poate fi nelimitata. In realitate insa, datorita costului calatoriei si timpului necesar deplasarii, exista o zona geografica din care turistii sunt atrasi cu precadere.

Turismul de sfarsit de saptamana, de pilda, se desfasoara in anumite perimetre cu o delimitare destul de precisa.

Deplasarea unor categorii de purtatori ai cererii turistice, de o mare diversitate in ceea ce priveste nevoile exprimate, imprima cererii un caracter eterogen.

In functie de natura elementelor de atractivitate, cererea poate fi pentru litoral, munte, statiuni balneare, orase si trasee turistice.

Clasificarea cererii dupa acest criteriu este utilizata, de pilda in urmarirea fluxurilor din cadrul turismului international de primire. Si in urmarirea fenomenului turistic intern se opereaza cu o clasificare similara. Ea are in vedere urmatoarele destinatii ale cererii: excursii interne, excursii externe, odihna si tratament.

Oferta turistica este definita, in lucrarile de specialitate, ca reprezentand fie ansamblul atractiilor care pot motiva vizitarea lor de catre turisti, fie totalitatea bunurilor si serviciilor ce satisfac, la un moment dat cererea turistica sau, intr-o exprimare referitoare la oferta de servicii, prin capacitatea organizatorica a retelei (baza tehnico-materiala, infrastructura ) de a satisface in anumite conditii cererea populatiei.

Oferta turistica este privita unilateral, cei mai multi autori incluzand in sfera ofertei numai acele elemente care fac obiectul actelor de vanzare-cumparare, in timp ce altii se opresc asupra acelora care motiveaza cererea turistica.

In cadrul conceptului de oferta trebuie incluse atat elementele de atractie, cat si cele destinate sa valorifice aceste elemente. De altfel, cand analizeaza in mod desfasurat structura ofertei turistice, toate lucrarile de specialitate mentioneaza atat elementele de atractivitate, cat si pe cele de retea, destinate sa satisfaca cererea turistica. In ceea ce priveste elementele de atractivitate ( naturale, istorice ) includerea lor in oferta turistica se justifica prin aceea ca ele reprezinta o componenta a produsului turistic, fara de care celelalte elemente nu pot exista. Cererea turistica nu se manifesta, de pilda, pentru un loc de cazare si masa in general, ci pentru un loc de cazare si masa la munte, la mare. Mai mult, in cadrul destinatiei alese de turist, cererea se manifesta numai pentru anumite perioade ale anului.

Elementele luate in considerare in alegerea destinatiei turistice si a perioadei de efectuare a calatoriei particularizeaza un produs turistic fata de altul si nu pot fi neglijate in analiza ofertei turistice.

Pe baza acestor consideratii, se poate defini oferta turistica prin ansamblul atractiilor (naturale, istorice) care pot determina vizitarea anumitor zone de catre turisti, impreuna cu capacitatea organizatorica a retelei de a satisface in anumite conditii cererea populatiei.

Se observa deci ca oferta turistica este formata din doua grupuri de elemente: elemente de atractivitate, existente la un moment dat numai potential, iar pe de alta parte, oferta de servicii, prin intermediul careia acestea sunt puse in valoare si impreuna cu care formeaza oferta reala.

Primul grup de elemente din structura ofertei nu are valoare turistica in tot cursul anului; asociindu-se cu conditiile de clima, ele prezinta o anumita valabilitate in timp determinand, in ansamblu, sezonalitatea ofertei.

Cel de-al doilea grup de elemente contine o parte variabila in anumite limite (personalul turistic, desfacerile din alimentatie publica) si o alta parte (baza tehnico-materiala, infrastructura ) fixa, rigida, practic neputand fi deplasate in spatiu pentru a intalni cererea.

Aceasta componenta confera intregii oferte o anumita rigiditate. Din acest motiv, consumul ofertei se realizeaza pe loc, numai anumite elemente de oferta marfurile achizitionate de pe piata turistica (amintiri, produse specifice zonelor vizitate) - fiind destinate consumului in zonele de origine ale turistilor. De remarcat, ca insasi notiunea de consum, in cazul majoritatii elementeler de oferta turistica, este alta decat in cazul ofertei de marfuri. Unele elemente se consuma prin simpla prezenta a turistului in mediul natural. Aceasta face ca oferta turistica sa nu poata fi stocata, un raport necorespunzator cu cererea conducand la pierderi efective pentru intreprinderea turistica.

Elementele constitutive ale ofertei turistice satisfac un mare numar de nevoi, fiind diferite ca mod de prezentare, fiecare element constituindu-se de fapt intr-o oferta separata.

Diversitatea elementelor componente imprima ofertei un caracter eterogen si totodata complex. Desi distincte, elementele constitutive ale ofertei nu pot fi privite izolat: este de ajuns ca numai unul dintre ele sa nu fie in concordanta cu cererea pentru ca nici celelalte sa nu se realizeze.

Trebuie remarcat ca elementele constitutive ale ofertei nu se bucura de aceeasi importanta in cadrul ordinii stabilite de catre consumatori pentru a satisface nevoile turistice. De modul in care intreprinderea combina elementele din structura ofertei sale, astfel incat sa gaseasca cele mai potrivite cai prin care sa suplineasca diminuarea atractivitatii ori absenta temporara a unor conditii naturale favorabile satisfacerii cererii, depind in mare masura eficacitatea activitatii sale.

Varsta reprezinta un alt criteriu, important de segmentare a cererii turistice si totodata, un factor important care explica comportamentul turistilor.

O serie de elemente specifice unor categorii de varsta, cu mare pondere in formarea cererii turistice, conduce la conturarea a cel putin trei segmente distincte in cadrul pietei noastre interne: este vorba de tineret, personalul muncitorilor si persoanele de varsta a III-a.

Tineretul, format in cea mai mare parte din elevi si studenti, se constituie ca un segment distinct al pietei turistice. Disponibilitatea mai ridicata a tineretului pentru excursiile de sfarsit de saptamana, ca si dependenta mai scazuta a acestor excursii de conditiile de odihna, constituie un motiv important de includere in cadrul programelor intreprinderii turistice a unor actiuni menite sa conduca la desfasurarea activitatii sustinute pentru cresterea continua a numarului celor care participa la activitatea turistica.

Personalul muncitor reprezinta alt segment distinct, participant la activitatea turistica. Timpul liber anual, exprimat prin concediu legal de odihna si concentrat de obicei intr-o singura perioada a anului, ca si cel saptamanal, reprezinta elemente esentiale care dau profilul acestui segment. Nevoia de odihna si refacere a capacitatii de munca impune petrecerea concediului de odihna in conditii cat mai ridicate de confort, ceea ce explica in buna masura tendinta planificarii acestuia in perioadele cele mai atractive, din punct de vedere turistic, ale anului. Marimea diferentiata a concediului de odihna in raport cu vechimea in munca, diferentierele determinate de ocupatie si venituri, unele caracteristici demografice ca si diferentierile in ceea ce priveste gradul de instruire, determina o mare varietate de motivatii turistice si, pe aceasta baza, constituirea unor subsegmente importante ale pietei. Studiate cu atentie, acestea pot oferi intreprinderii turistice posibilitati suplimentare de echilibrare a raportului dintre cerere si oferta in anumite perioade ale anului.

Persoanele de varsta a III-a reprezinta un segment de populatie asupra careia specialistii atrag tor mai mult atentia in legatura cu necesitatea abordarii distincte a serviciilor turistice oferite. Timpul liber practic nelimitat, varsta inaintata si posibilitatile mai reduse de a calatori veniturile mai scazute ca si unele aspecte care tip de psihologia unor persoane cu indelungata experienta de viata, sunt elemente pe baza carora se constituie segmentul respectiv.

Datorita actiunii unor factori specifici, cererea turistica are un pronuntat caracter sezonier, Aceasta se manifesta printr-o presiune puternica exercitata asupra ofertei in perioada de sezon plin si printr-o " depresiune " in perioadele de extrasezon.

Caracterul variabil al cererii, pe de o parte, nivelul relativ constant al unor elemente din structura ofertei pe de alta parte, pun cele doua laturi corelative ale pietei in situatii diferite una fata de cealalta, acestea particularizand evolutia raportului dintre ele in decursul unui an calendaristic. Astfel, in decursul anului, cererea si oferta se pot afla in una din urmatoarele situatii:

a) oferta > cererea , situatie in care gradul de ocuparea capacitatii de

cazare este redus; este perioada de pre si post-sezon din activitatea turistica.

Cazul particular al acestei situatii il intalnim in conditiile unei oferte fara cerere . Prin asimilare cu situatia din cadrul pietei marfurilor, aceasta perioada este abudenta iar piata este a cumparatorului.

b) oferta = cererea situatie in care practic gradul de ocupare a capacitatii

de cazare este 100 % . Este situatia de echilibrul din cadrul pietei turistice;

c) oferta < cererea, situatie in care capacitatea de cazare este depasita de cererea exprimata. Ne aflam in situatia de penurie , iar piata este a prestatorului de servicii turistice, care-si desfasoara activitatea in sezon plin.

Intrucat situatia de echilibru este mai mult teoretica, se poate afirma ca raportul cerere-oferta se afla intr-un anumit permanent dezechilibru. Tendinta spre echilibrare trebuie sa reprezinte obiectivul fundamental al tuturor activitatilor initiate de organizatiile de turism.