ROLUL RESURSELOR UMANE IN TURISM

ROLUL RESURSELOR UMANE IN TURISM

1. PARTICULARITATILE MUNCII IN ACTIVITATEA TURISTICA. CALITATEA MUNCII

Dezvoltarea industriei turistice in tarile in curs de dezvoltare, precum si in cele dezvoltate, este generatoare de locuri de munca necalificata sau semicalificata. Tinand seama de diversitatea industriei turistice, este dificil de evaluat toate efectele asupra fortei de munca pe care o antreneaza intr-o multitudine de activitati: cazare, restaurare, agrement, comert, transport, gestiune etc., la care se adauga si forta de munca ce activeaza in sectoarele care aprovizioneaza intreprinderile turistice.

Tabelul 1.

Lista activitatilor incluse total sau partial in sectorul turistic

Sursa: Cristureanu, C., Economia si politica turismului international, Casa editoriala pentru turism si cultura "ABEONA", Bucuresti 1992, pag. 213.

Efectele turismului asupra ocuparii fortei de munca sunt cu atat mai ample cu cat economia tarii este mai dependenta de fluxurile turistice, cum este cazul in tarile mici sau cu resurse industriale reduse. Activitatile care, prin natura lor, intra total sau partial in definirea sectorului turistic, difera (in anumite limite) in functie de specializarea turistica, de la o tara la alta. Trebuie deci stabilit nomenclatorul activitatilor turistice, pentru a putea apoi sa urmarim efectele economice generate de intreprinderile si firmele care utilizeaza forta de munca in respectivele activitati. In practica mondiala se folosesc mai multe metode de elaborare a acestei liste de activitati turistice. Scopul ei este de departajare a activitatilor specifice de cele nespecifice turismului, activitatile total dependente de turism de cele partial legate de acest sector de activitate, precum si excluderea activitatilor neturistice care ar risca sa fie incorporate in analiza. In continuare, prezentam, cu titlu de exemplificare, o lista a activitatilor turistice care cuprinde diferentierile expuse mai sus. Precizam ca o activitate este considerata specific turistica atunci cand clientela turistica reprezinta cel putin 90% din clientela totala.

Profesiile din domeniul turistic trebuie sa se adapteze exigentelor profesiunilor din domeniul serviciilor publice. Biroul International al Muncii a stabilit caracteristicile generale ale profesiilor din turism, cu referire in special la turismul hotelier, dupa cum urmeaza:

- nivel scazut de tehnicitate, ce caracterizeaza anumite functii de baza din hotelarie si restaurante;

- marea mobilitate a fortei de munca - chiar daca activitatea respectiva nu este sezoniera, exista frecvent fluctuatii ale gradului de antrenare a fortei de munca, ceea ce necesita utilizarea personalului suplimentar ocazional pentru zilele de maxima intensitate turistica;

- munca in contratimp fata de programul obisnuit de munca (week-end-uri, sarbatori, concedii etc.) provoaca mari dificultati in recrutarea fortei de munca, in special a persoanelor tinere;

- dimensiunea zilei de munca si intreruperea zilei de munca - munca in turism presupune o angajare a intregului timp disponibil de pe parcursul unei zile. Consecintele negative pe plan familial si social provoaca o serie de perturbari in continuitatea in munca a personalului angajat in turism;

- oboseala fizica - majoritatea functiilor din hotelarie si restaurante sunt generatoare de eforturi fizice deosebite, precum si de oboseala nervoasa, in special in perioadele de maxim aflux turistic;

- constrangeri psihologice - pesonalul care intra in contact cu clientela turistica trebuie sa aiba stapanire de sine, buna dispozitie si rabdare. Calitatea comportamentului sau nu trebuie sa jigneasca sau sa indispuna pe turisti. De asemenea, personalul trebuie sa aiba o prezenta agreabila, sa cunoasca mai multe limbi straine, sa aiba tact si sa posede cunostinte psihologice. Toate aceste calitati supun pe lucratorii din turism unor constrangeri si presiuni de natura psihologica, care sunt generatoare de modificari ale intervalului de timp destinat calificarii fortei de munca pentru aceste activitati.[1]

Beneficiind de o natura proprie, constituit dintr-o multitudine si diversitate de activitati, turismul imprima muncii prestate in acest sector o suma de caracteristici care se reflecta, in principal, asupra nevoii de forta de munca si efectelor folosirii acesteia. Printre cele mai importante trasaturi se numara: consum mare de munca vie, raspundere materiala si morala superioara, nivel relativ ridicat si complex de pregatire, relatii directe lucrator-client, sezonalitate accentuata, utilizarea modelului muncii cu timp partial.

Asa cum s-a aratat, turismul este un domeniu intensiv in munca sau, altfel spus, consumul de munca vie este superior comparativ cu alte ramuri cu dimensiuni si/sau productie apropiata. Din acest punct de vedere, turismul raspunde trasaturilor fundamentale ale componentelor tertiarului; mai mult, necesarul de munca la unitatea de produs este unul dintre cele mai ridicate, ceea ce presupune un numar mai mare de lucratori si conduce la o productivitate a muncii mai redusa. Aceasta situatie este rezultatul faptului ca mecanizarea si automatizarea au o sfera de aplicare relativ limitata, se pot realiza pentru un numar mic de operatiuni. Pe de alta parte, introducerea progresului tehnic, chiar daca este posibila, nu se recomanda in toate cazurile. De exemplu, inlocuirea omului cu masina nu este cea mai inspirata solutie pentru servicii, cum sunt cel de cazare-receptie, alimentatie-servire, conducerea grupurilor-ghid, turistii dorind ca macar pentru perioada vacantelor sa evadeze din lumea automatelor, sa fie serviti.

Raspunderea materiala si morala ridicata decurge, in principal, din implicarea nemijlocita a unei parti importante a lucratorilor din turism in procesul servirii consumatorilor si are o semnificatie deosebita in selectia si pregatirea personalului.

Raspunderea materiala, comparabila in mare masura cu cea din alte sectoare, este determinata de valorile materiale pe care le au in grija, le gestioneaza si le manipuleaza lucratorii (mobilier, echipamente, utilaje si instalatii, materii prime). La aceste valori se adauga, pentru multe categorii de personal, responsabilitatea fata de bunurile turistilor aflati in unitatile de cazare hoteliera si similara.

In privinta aprecierii raspunderii morale, trebuie pornit de la premiza ca intre lucratorul din turism si consumator intrevin raporturi cu un continut particular, diferit de cel din alte ramuri. Astfel, munca lucratorilor presupune, alaturi de realizarea unor elemente de ordin cantitativ - volum de serii prestate, de marimi cmercializate, numar de turisti/clienti serviti - si indeplinirea unor cerinte de ordin calitativ, precum cele legate de nivelul servirii sau gradul de satisfacere a nevoilor consumatorilor. In aceste conditii, lucratorul din turism are un rol important in stimularea cererii, crearea unei atmosfere de destindere, formularea deciziei de cumparare, formarea si mentinerea interesului, simpatiei pentru un anumit produs turistic sau destinatie de vacanta, unitate hoteliera sau de alimentatie, mijloc de transport sau forma de agrement etc. si, respectiv, in determinarea revenirii turistului. Dezvoltarea turismului si sporirea exigentelor consumatorilor antreneaza o crestere a raspunderii materiale si morale a personalului. Ca urmare, in procesul de selectie va trebui sa se tina seama atat de pregatirea profesionala, cat si de calitatile morale ale lucratorilor, referitoare la corectitudine, rabdare, solicitudine, capacitatea de a descifra trasaturile de caracter ale turistului si de a anticipa nevoile acestuia. Desfasurarea activitatii turistice presupune, in opinia majoritatii specialistilor, si un nivel relativ ridicat si complex de pregatire. In turism, exista un numar important de functii ce nu necesita o calificare deosebita, asa numitele "bad jobs" (femeie de serviciu, liftier, portar, bagajist, comisionar, ajutor de ospatar sau de bucatar); in afara acestora, munca din turism reclama pe langa cunostintele de ordin tehnic, specifice fiecarui sector (hotelarie, alimentatie, transport, agentie de voiaj) si un nivel general de instruire si cultura ridicat (apropiat de cel al turistilor). Lucratorul, mai ales in cazul celui in contact cu turistii straini, trebuie sa cunoasca o limba de circulatie internationala, sa fie in masura sa prezinte valorile turistice ale zonei in care isi desfasoara activitatea, sa poata oferi informatii de larga utilitate, detaliate si corecte. Totodata, el trebuie sa aiba un comportament civilizat, elegant chiar, egal fata de toti turistii, sa fie convingator, sa aiba capacitatea de adaptare la starea psihica a turistilor, sa promoveze si sa intretina un climat destins, relaxant, de incredere. La acestea se impune a fi adaugat ca, de multe ori, in special in perioadele de varf, lucratorul este chemat sa faca fata multor solicitari complexe, sa indeplineasca atributii conexe celor pe care le incumba functia, ceea ce presupune o pregatire profesionala buna, multilaterala, dar si o conditie fizica adecvata. De asemenea, insusirile fizice si tinuta - elemente aparent minore - sunt la fel de importante in crearea unei atmosfere agreabile, de buna dispozitie, in stimularea consumatorilor.

Aceste cerinte isi pun amprenta asupra criteriilor de selectie a personalului si directiilor de orientare a procesului de pregatire profesionala, precum si asupra necesitatii desfasurarii acestuia cu caracter permanent.[2]

Munca in turism se mai caracterizeaza si prin contactul direct dintre lucrator si client/turist, prin participarea turistului la realizarea serviciului propriu-zis. Aceasta trasatura determina, in primul rand, un efort continuu de adaptare a lucratorului la cerintele si personalitatea fiecarui client, ca si un sistem adecvat de comunicare intre cei doi parteneri.

Participarea nemijlocita a turistului la realizarea prestatiei are o serie de implicatii asupra organizarii productiei si consumului, asupra necesarului de personal si rezultatelor folosirii resurselor umane. Este vorba, intre altele, de nevoia unei mai bune cunoasteri a pietei, in general, si a cererii, in particular, in vederea specializarii unor angajati pentru aceste activitati; o alta consecinta este cea a practicarii vanzarii directe, ca principala forma de comercializare a vacantelor; mai pot fi mentionate: aparitia unor dificultati in standardizarea produselor ei si, de aici, o eterogenitate sporita a ofertei, dependenta activitatii - ca volum si performante - deopotriva de calitatile lucratorului si beneficiarului, de o productivitate a muncii mai scazuta, mai putin controlata de prestator, conditionata de receptivitatea turistului, de nivelul sau de cultura, de capacitatea de a se face inteles.

Intre particularitatile muncii in turism se inscrie si ocuparea sezoniera/temporara si asociat acesteia, fluctuatia mare a personalului comparativ cu alte sectoare de activitate; aceasta caracteristica este rezultatul concentrarii sezoniere a circulatiei turistice si functionarii temporare a unei imporatnte parti a bazei tehnico-materiale.

Fluctuatia mare a personalului - mai mult de jumatate din totalul angajatilor sunt ocupati sezonier - reduce nivelul satisfactiei in munca a lucratorilor (ca urmare a veniturilor mai reduse si nesigurantei locului de munca), incurajeaja migratia spre sectoarele cu activitate permanenta, determina cheltuieli mai ridicate privind crearea si intretinerea locurilor de munca etc., sporind complexitatea problemelor carora trebuie sa le raspunda politica in domeniul resurselor umane.

Specificitatea activitatii turistice genereaza practicarea, in masura mai mare decat in alte sectoare, a muncii cu timp partial (part time), a modelelor "flexibile" ale ocuparii personalului. Este vorba de angajari in week-end, cu prilejul diverselor evenimente sau sarbatori sau pentru anumite activitati (ghizi, instructori sportivi, serpasi, personal ajutator in cazul partidelor de vanatoare etc.). Aceste formule - intalnite pe scara tot mai larga - raspund nu numai naturii proprii a turismului, ci si nevoilor unor segmente ale populatiei (femei, pensionari, studenti). Cu toate acestea, ele creeaza si dificultati in recrutarea fortei de munca, mai ales in situatia muncii in contratimp (cand majoritatea angajatilor au liber, se odihnesc).

PROGRAMAREA TIMPULUI DE MUNCA

Prezenta la lucru a personalului se face in functie de serviciile asigurate clientilor la diverse ore, inclusiv securitatea intregului hotel pe timpul noptii. Intrucat, practic, pentru cea mai mare parte dintre functiile utilizate, nevoile obiective nu permit stabilirea unor programe individuale de lucru astfel incat fiecaruia sa i se asigure o prezenta continua zilnica de 8 ore, organizarea muncii trebuie sa recurga la urmatoarele tehnici:

- programele individuale de lucru (ture) inegale, cu realizarea, prin insumare, a numarului lunar normal de ore (turnus);

- fragmentarea orarului zilnic de lucru;

- lucrul cu program redus (fractionat), adica 4-4 ½ ore sau 6 ore zilnic;

- polivalenta sarcinilor; de exemplu, in hotelurile de capacitate mica si medie apartinand lanturilor hoteliere integrate, in cadrul autonomiei de care beneficiaza, cadrelor de conducere le este prescrisa disponibilitatea si capacitatea asigurarii continuitatii serviciului, prin suplinirea oricarui subordonat care absenteaza dintr-un motiv sau altul de la locul de munca.

Alte repere ale organizarii muncii sunt:

- posibilitatea utilizarii personalului sezonier, precum si a lucratorilor exteriori;

- crearea unor posturi de turnanti, pentru acordarea de zile libere;

timpul afectat mesei nu face parte din timpul de munca efectiv.

A. Orariile de lucru ale personalului serviciului front-ofice. Pe exemplul unui hotel 4*, orarul de lucru al directorului de cazare, atasatilor de relatii cu clientela, sefului de brigada receptie, sefului de hol (bell-captain) si responsabilului de rezervari este prevazut ca fiind determinat de imperativele dictate de sederea clientilor.

Pentru functiile de executie, orariile de lucru sunt prezentate in tabelul 2.

Tabelul 2.

Orariile de lucru ale personalului seviciului front-office de la un hotel 4 (Romania)

Sursa:Lupu Vasile, Hotelul - economie si management, Editura ALL, pag. 212.

Schimburile de dimineata si de dupa-amiaza sunt compuse din doi bagajisti si un portar. In timpul noptii, personalul de hol se rezuma la un singur bagajist. Orarul de lucru al soferilor este stabilit in functie de programarea sosirilor clientilor, 7 zile din 7.

In cadrul zilei de munca, fiecarui lucrator i se acorda o masa (pranz sau cina, in functie de orarul de lucru). Timpul mesei este de 30 min, intre orele stabilite de seful de serviciu. Aceasta intrerupere a timpului de munca efectiv face ca orarul de lucru sa fie prelungit cu ½ h ( 6.30 - 100 etc.), interval util pentru predarea-primirea serviciului.

In receptie, in multe hoteluri din Romania se lucreaza in doua ture (de la 7 la 19 si de la 19 la 7) si chiar in ture prelungite de 24 h, cu consecinte negative asupra solicitudinii si relatiei cu clientul.

B. Programarea activitatii personalului serviciului de etaj. Orarul de lucru pentru diferitele functii poate fi urmatorul:

- guvernanta de zi (dimineata) - 8-17;

guvernanta de seara - 14-23;

camerista de zi - 8-17;

- camerista de seara - 14-23;

- valet de camera - 7-16.

O parte din personalul aferent spatiilor comune poate sa lucreze in cursul noptii.

Cate camere ar trebui sa-i revina unei cameriste in cursul unei zile de lucru de 8 ore?

Se accepta ca pentru curatenia completa a unei camere sunt necesare 15-25 de minute, in medie 20 minute. Timpul zilnic de munca de 8 ore, adica 480 de minute, ar putea include urmatoarele intreruperi:

- 15 minute inceperea lucrului;

- 30 de minute masa (lunch) ;

- 15 minute pauza de cafea (coffee-break) ;

- 15 minute incetarea lucrului.

Prin urmare, un total de 75 de minute de intreruperi, care se deduc din timpul total de munca, rezultatul fiind reprezentat de un timp de munca productiv de 405 minute.

Daca pentru curatenia unei camere sunt necesare 20 de minute, intr-o zi de lucru, o camerista poate sa efectueze curatenia a 20 de camere eliberate sau macar ocupate.

Sigur, numarul de camere repartizate unei cameriste este influentat si de nivelul de confort al hotelului, suprafata camerelor, eventualitatea lucrului in echipa cu un valet, atributiile de intretinere a unor spatii comune (holuri), gradul de ocupare, categoria de clientela (tranzit sau sejur), durata medie a sederii, eventualele atributii de servire a micului dejun, nivelul inzestrarii cu utilaje de tipul aspiratoarelor etc.

De asemenea, timpul pentru masa poate fi scos in afara duratei de 8 ore a zilei de lucru. Ar trebui tinut cont si de aglomerarea activitatii in jurul orei 12.

In orice caz, un nivel de 8-10 camere pentru o camerista, care se inregistreaza inca in unele hoteluri din Romania, poate fi caracterizat ca risipa de mana de lucru.

Stabilirea numarului de camere necesita un studiu al conditiilor concrete, pentru toate categoriile de hoteluri numarul de camere care revin unei cameriste trebuind sa fie cuprins in intervalul 10-20.

Repartizarea camerelor te poate pune in fata unei alternative: una sau doua cameriste curatamereu aceleasi camere, pe un acelasi etaj, acordandu-si reciproc zile libere (daca sunt doua) si asumandu-si gestiunea materiala a lenjeriei din camere, precum si din oficiul de etaj sau repartizarea camerelor se face zilnic, in functie de situatia eliberarii si ocuparii lor si de programarea prezentei la serviciu a fiecarei cameriste; in acest din urma caz, gestiunea lenjeriei poate fi atribuita guvernantei.

In Romania, de regula se prefera prima varianta, cu consecinte negative asupra utilizarii rationale si echilibrate a fortei de munca.

2. EVOLUTIA SI STRUCTURA PERSONALULUI OCUPAT IN TURISM

Intr-o serie de tari si regiuni, in special in Insulele Mediteraneene, ponderea    angajarilor turistice in total angajari reprezinta 30 - 50% si mai mult. Angajarile cele mai numeroase provin din activitatea de hotelarie si restaurante (75% din total), dar cresterea cea mai dinamica a angajarilor provine in special din partea serviciilor de transport. Conform studiilor Biroului International al Muncii (BIT), in sectorul hotelier si in restaurante lucreaza astazi in intreaga lume aproape 50 de milioane de angajati. Efectivul de forta de munca folosit in hotelarie si restaurante este mai ridicat in Statele Unite, Rusia si Japonia, in timp ce in alte tari cu turism international dezvoltat, paradoxal, efectivele sunt mai mici. Un exemplu in acest sens il reprezinta Franta si Elvetia. In tabeleul alaturat prezentam numarul de salariati in cele doua domenii amintite, pentru o serie de tari a caror industrie turistica difera ca structura si grad de dezvoltare.

Tabelul 3.

Forta de munca angajata in hoteluri si restaurante

Sursa: Cristureanu, C., Economia si politica turismului international, Casa editoriala pentru turism si cultura "ABEONA", Bucuresti 1992, pag. 218.

Evolutia ocuparii fortei de munca intre 1975 si 1988 demonstreaza o crestere importanta (+30%) in tarile bazinului mediteranean si in Canada. In Anglia, Elvetia, Austria, angajarile in turism au stagnat si ca urmare a utilizarii in proportie mai mare a angarilor sezoniere de provenienta straina arata ca cea mai mare pondere a fortei de munca imigrate se afla in Europa de Nord, unde atinge: 25% in Germania, 35% in Franta si Elvetia.

Activitatea de formare profesionala a fortei de munca are drept scop stabilirea unui raport optim intre formare si utilizare. Necesitatile de calificare si formare profesionala in domeniul turismului sunt mai mari in tarile in curs de dezvoltare in care crearea unor noi destinatii turistice a determinat cresterea necesitatilor de forta de munca. Calificarea profesionala in domeniul turismului imbraca o forma specifica in tarile dezvoltate in care forta de munca trebuie sa se adapteze contiuu la noile tehnologii si evolutii ale profesiilor din turism. In tarile in curs de dezvoltare, politica de formare profesionala este sustinuta prin acordurile bilaterale de cooperare tehnica, incheiate intre tarile in curs de dezvoltare si tarile dezvoltate, acorduri tutelate de BIT sau OMT. Asfel, in 1984 OMT a negociat un acord cu Asociatia Mondiala pentru Formarea Profesionala in Turism. BIT are de asemenea atributii importante in urmatoarele domenii: organizarea si planificarea formarii profesionale in domeniul hotelariei si restaurarii; aspectele administrative si juridice ale calificarii profesionale; evaluarea sectoriala a necesitatilor de forta de munca; gestiune previzionala;

conditii de angajare si de munca prin racordarea si afilierea la legislatia internationala a muncii.

Fiecare tara in curs de dezvoltare isi organizeaza activitatile de formare a fortei de munca in cadrul unui sistem de instruire specific.

In tarile industrializate, politica formarii profesionale este orientata spre domeniile in care forta de munca este utilizata continuu. Formarea fortei de munca pentru activitatile de calificare medie sau inferioara revine fiecarei unitati turistice prestatoare.

Aparitia unor noi tehnologii afecteza formarea si utilizarea fortei de munca. Pe de o parte, prin introducerea unor noi tehnici de prestare a anumitor servicii, o parte a fortei de munca care continua sa activeze, trebuie sa se adapteze la noile tehnologii, fiind necesara o recalificare a acesteia. Aceasta este situatia in special pentru activitatile nelegate direct de contactul cu piblicul consumator. Este cazul activitatilor de catering, activitatilor de gestiune hoteliera etc.

Turismul, ca ramura a industriei de servicii, exercita o puternica influenta asupra antrenarii fortei de munca active si reprezinta pentru multe tari un instrument destinat rezolvarii problemei somajului.[4]

In cazul tarii noastre, dimensiunile si dinamica personalului reflecta involutiile din circulatia turistica si dificultatile in plan economic si social. Astfel, numarul total al celor ocupati in turism este de circa 165 mii, din care 130 mii in hoteluri si restaurante, respectiv 78%; corespunzator ponderea in total PO este mai mica de 2 % (vezi tabelul 4.), apropiata de contributia turismului la realizarea PIB.

Tabelul 4.

Evolutia principalilor indicatori de personal din hoteluri si restaurante

Sursa: Minciu, R., Economia Turismului, Editura Uranus, Bucuresti 2000, pag. 204.

In ce priveste evolutia in timp, dupa un curs ascendent inregistrat pana in 1991, s-a manifestat si continua sa se manifeste o tendinta descrescatoare; tendinta de scadere, suficient de accentuata, este rezultatul actiunii conjugate a mai multor factori cum sunt: reducerea dramatica a circulatiei turistice interne si internationale, scoaterea din functiune a unor capacitati de cazare si ca urmare, cererea mai mica de personal, absenta unei strategii in dezvoltarea turismului, involutiile din economie.

Toate acestea se reflecta intr-o calitate mai slaba a prestatiilor - desi raportul lucratori/locuri de cazare se situeaza pe o pozitie buna, in realitate el este consecinta consumului mare de munca vie, echiparii tehnice modeste din multe unitati - si o valorificare sub posibilitati a potentialului de care dispune Romania. Totodata, aceste tendinte accentueaza decalajul fata de tarile cu traditie in domeniu, solicitand, pentru viitor, eforturi de dezvoltare mai sustinute.

In caracterizarea fortei de munca, alaturi de evolutiile cantitative, o semnificatie deosebita au mutatiile structurale. Specificitatea activitatii turistice, complexitatea acesteia se regasesc in multitudinea unghiurilor de abordare a structurii personalului.

Una dintre cele mai frecvent intalnite modalitati de grupare a lucratorilor o reprezinta functia indeplinita; aceasta poate fi asociata unui compartiment de activitate, importantei si nivelului de pregatire.

Astfel, din punctul de vedere al sectorului in care lucreaza, se poate vorbi de personal ocupat in:

- hotelarie, reprezentand, la scara globala, 40-50% din total;

- alimentatie, cu 30-40%;

- agentii de voiaj (si touroperatori), circa 5%;

- administratia (nationala si locala) a turismului, 1-2%;

- alte sectoare ale industriei turistice (agrement, transport, activitati sportive si culturale etc.), cu 3-4%.

Din punctul de vedere al rolului sau importantei functiei, lucratorii din turism indeplinesc functii directe (proprii domeniului) - in hotelarie, alimentatie, agentii de voiaj, transport - care antreneaza circa 90% din totalul angajatilor si functii indirecte (secundare continutului propriu-zis al activitatii) - in sectoarele cultural-sportive, recreative si de divertisment - cu aproape10%din personal.

Analizele asupra continutului muncii din turism evidentiaza un nivel relativredus de tehnicitate si, corespunzator, o strucuta din punct de vedere al pregatirii profesionale, dominata de munca putin sau deloc calificata. Intr-o grila a functiilor, agreata de numerosi autori, coborata cu nivelul de pregatire, distributia (structura) personalului ia forma unei piramide:

- cadre de conducere (cu studii superioare) - director, director adjunct (de agentie, oficiu de turism, hotel) - circa 10% din totalul angajatilor;

tehnicieni cu studii medii si superioare de specialitate (scoli postliceale, colegii, alte forme de pregatire) - circa 8%;

personal de baza fara calificare - circa 40%;

Tabelul

Structura lucratorilor din turism in functie de nivelul de pregatire (scolarizare) - in procente

Sursa: Minciu, R., Economia turismului, Editura Uranus, Bucuresti 2000, pag. 206.

O detaliere a acestei structuri cu accent pe nivelul de pregatire (studii) este inca si mai relevanta (vezi tabelul 5).

Nivelul mai modest de pregatire cerut de turism asigura, pe de o parte, o mai facila atragre a personalului si ocupare a functiilor si, implicit, o diminuare a somajului in randul celor fara calificare, dar, pe de alta parte, nu permite oferirea unor servicii de calitate.

Un aspect interesant prezinta structura pe sexe a fortei de munca in turism. Din acest punct de vedere, se evidentiaza tendinta de feminizare a personalului, orientare comuna celor mai multe ramuri ale tertiarului.

Tabelul 6.

Structura pe sexe a personalului ocupat in "hotelurisi restaurante" in cateva tari - in procente

Sursa: Minciu, R., Economia turismului, Editura Uranus, Bucuresti 2000, pag. 206.

Nota: * pentru anul 1994, ** pentru anul 1997

Ponderea mai mare a femeilor, in general in randul lucratorilor din turism si, in particular, a celor din hoteluri si restaurante (vezi tabelul 6), reflecta specificitatea muncii din acest domeniu care, in anumite compartimente, presupune aptitudini mai apropiate femeilor (rabdare, intelegere, tact, buna dispozitie, sensibilitate).

3. DEFINIREA SI CUANTIFICAREA PRODUCTIVITATII MUNCII IN TURISM

Definita generic prin cantitatea de bunuri si servicii produse in unitatea de timp, productivitatea muncii constituie si pentru domeniul turismului unul din principalii indicatori ai calitatii activitatii, respectiv ai eficacitatii utilizarii resurselor umane. Adaptat, cu prioritate, analizei performantelor sectoarelor cu productie de masa, acest indicator are, in cazul turismului, ca dealtfel si in alte ramuri ale tertiarului, o serie de particularitati in privinta tehnicilor de calcul si modalitatilor de exprimare ce reflecta specificitatea muncii in acest sector.

In primul rand, este vorba de dificultatea determinarii in termeni reali a productiei de bunuri si servicii turistice si de exprimarea acesteia in unitati specifice; de asemenea, chiar si atunci cand efectele muncii pot fi redate prin informatii tehnice, acestea nu sunt suficient de concludente, nu reflecta aceeasi cantitate de munca (de ex., se pot utiliza indicatori ca numar de turisti/clienti serviti, numar de vacante/bilete vandute, dar fiecare caz/proces este unul singular; practic, nu se poate realiza decat in mica masura o standardizare a acestor activitati si o egalizare a consumurilor de munca). Pe de alta parte, eterogenitatea activitatilor turistice, diferentele majore intre componentele aceluiasi produs sau pachet de vacanta, care au totodata existenta de sine statatoare (cazare, alimentatie, transport, agrement etc.) fac dificila, daca nu chiar imposibila, gasirea unor indicatori fizici, comuni pentru munca tuturor categoriilor de lucratori.

In aceste conditii, exprimarea valorica (incasari, PIB, VA pe lucrator sau/si unitatea de timp) reprezinta modalitatea cea mai potrivita de caracterizare a productivitatii muncii; ea constituie numitorul comun al diversitatii activitatilor turistice, asigurand, in acelasi timp, comparabilitatea intre procese, verigi organizatorice (unitati, societati comerciale, lanturi) si ramuri. Aceasta modalitate de exprimare prezinta insa inconveniente, rezultate din faptul ca nu se evidentiaza consumul de munca, ci doar efectele, care sunt influentate si de lati factori extraumani, intre care: amplasarea unitatii, gradul de inzestrare tehnica, nivelul tarifelor, structura turistilor. Un exemplu elocvent in acest sens il constituie productivitatea muncii din industria hoteliera, unde se practica tarife diferentiate pentru turisti interni si internationali; oricec modificare in structura clientelei va antrena o modificare a volumului incasarilor si, implicit, a productivitatii muncii, desi toti ceilalti parametri au ramas neschimbati. Exprimarea valorica a productivitatii muncii impune, de asemenea, anumite rezerve, atunci cand se urmareste dinamica indicatorului; in acest caz, volumul valoric al serviciilor turistice (incasari, PIB, VA) trebuie determinat in preturi comparabile, or asa cum se stie, cresterea preturilor nu este rezultatul exclusiv al inflatiei, ci si al imbunatatirii calitatii serviciilor; de asemenea, masurarea productiei prin insisi factorii acesteia (in speta, consumul de munca) inseamna, prin definitie, eliminarea variatiei productivitatii muncii. Rezulta ca productivitatea muncii in exprimarea valorica nu oglindeste in totalitate efectul economic si, mai ales, cel social al muncii cheltuite. Ca atare, este necesara utilizarea combinata a indicatorilor valorici si fizici pentru a se obtine o imagine completa a modului in care este utilizata forta de munca si eficienta ei.

Productivitatea muncii din turism este influentata de un complex de factori, sensibil asemanatori cu cei intalniti in cadrul altor ramuri de activitate, deosebirile fiind la nivelul locului pe care acestia il ocupa si intensitatii cu care actioneaza. Din punctul de vedere al importantei si modului de influenta asupra rezultatelor muncii cheltuite, se disting factori directi si factori indirecti. In prima categorie se incadreaza nivelul pregatirii profesionale, organizarea muncii si gradul de inzestrare tehnica, iar in cea de-a doua, nivelul preturilor si tarifelor, structura turistilor, categoria de confort a unitatilor, amplasarea in spatiu a unitatilor, sezonalitatea activitatii.

Nivelul de pregatire a lucratorilor reprezinta unul dintre cei mai importantifactori ai productivitatii muncii. Fiecare functie din domeniul turismului necesita o anumita calificare, ceea ce permite executarea corespunzatoare si intr-un timp optim a atributiilor aferente acesteia. Este de presupus ca un nivel mai inalt de pregatire permite exercitarea in mai bune conditii a functiilor si obtinerea unor performante superioare; dupa cum, orice neconcordanta intre cerintele functiei si pregatirea profesionala a angajatilor se reflecta negativ asupra rezultatelor muncii si implicit asupra productivitatii, dar si asupra lucratorului si satisfactiei in munca a acestuia.

In consecinta, realizarea unui nivel adecvat al productivitatii muncii reclama, pe langa o riguroasa delemitare a atributiilor fiecarui loc de munca, selectia unor lucratori bine pregatiti. Totodata, asigurarea unei cresteri a productivitatii muncii este conditionata de ridicarea permanenta a nivelului de califacare.

Un alt determinant major al productivitatii este modul de oragnizare a muncii; rolul deosebit al acestui factor decurge din consumul mare de munca vie si complexitatea proceselor economice proprii turismului. Apare astfel necesitatea organizarii stiintifice a muncii, in scopul reducerii consumului de munca si fluidizarii activitatii. Influenta factorului "organizarea muncii" se manifesta, in forme specifice, deopotriva la nivel macro- si microeconomic, cele doua planuri interconditionandu-se. La nivelul turismului, ca ramura a economiei nationale sau chiar mondiale, organizarea stiintifica a muncii se concretizeaza in simplificarea structurilor organizatorice, reducerea numarului de intermediari, dezvoltarea si organizarea retelei de unitati pentru a asigura o mai buna acoperire a pietei, perfectionarea sistemului informational etc. In cazul societatilor comerciale cu profil turistic, organizarea stiintifica a muncii vizeaza, intre altele, rationalizarea formatiilor de personal si imbunatatirea sistemului de normare a muncii, organizarea fiecarui loc de munca astfel incat randamentul sa fie maxim, simplificarea circuitului informatiilor, promavarea metodelor moderne de conducere.

Gradul de inzestrare tehnica este, de asemenea, un factor principal si direct de influenta a productivitatii muncii. In raport de dotarea tehnica a diverselor compartimente si parametrii tehnico-functionali ai echipamentelor si instalatiilor, difera consumul de munca vie si rezultatele muncii. Evident, o inzestrare tehnica superioara, cu aparatura de inalta performanta, va permite obtinerea unor rezultate mai bune sub aspect cantitativ, concomitent cu servirea mai rapida si de calitate a consumatorilor.

De precizat ca gradul de inzestrare tehnica difera sensibil intre compartimentele activitatii turistice, unele fiind, prin specificul lor, mai receptive la progresul tehnic, altele mai putin. Drept urmare, cresterea gradului de dotare tehnica, ca premisa a sporirii productivitatii muncii, reclama eforturi investitionale mari si relativ limitata.

Factorii indirecti se carecterizeaza prin faptul ca actiunea lor nu este nemijlocit legata de cantitatea si calitatea muncii cheltuite, ci se exercita asupra conditiilor in care se desfasoara activitatea turistica. De asemenea, ei se manifesta aleatoriu, iar influenta lor, desi in general secundara, poate atinge uneori intensitatea celor din prima categorie.

Nivelul preturilor si tarifelor si modificarea acestora in timp determina volumul valoric al activitatii si, implicit, rezultatele muncii cheltuite. In consecinta, cresterea preturilor si tarifelor, materializata in sporirea volumului incasarilor, conduce la o crestere a productivitatii muncii; in realitate, majorarea preturilor si tarifelor este efectul actiunii conjugate a mai multor cauze; intre acestea se numara si imbunatatirea calitatii serviciilor, dar un rol deloc de neglijat revine inflatiei. Ca urmare, in caracterizarea nivelului si dinamicii reale a productivitatii muncii este necesara recalcularea volumului activitatii in preturi comparabile (deflatie).

Variatia preturilor si tarifelor este, pe de alta parte, rezultatul structurii tipologice si pe categorii de confort a unitatilor. In aceasta situatie, unitatile de categorie superioara, cu profil mai complex, vor inregistra niveluri mai ridicate ale productivitatii muncii desi, in conditii tehnice egale, efortul lucratorilor, consumul de munca vie sunt aceleasi cu cel al angajatilor din unitatile mai simple sau de categorie mai madesta.

Sezonalitatea activitatii turistice isi pune, la randul ei, amprenta asupra productivitatii muncii. Dependenta, in principal, de factorii naturali care favorizeaza manifestarea efectiva a ofertei, sezonalitatea de exprima prin concentrarea cererii in anumite perioade si ramanerea in afara interesului turistic a restului timpului, cu efecte asupra volumului activitatii, consumului de munca si rezultatelor acestora. Pentru zonele puternic afectate de sezonalitate (litoral, munte) productivitatea va fi, pe ansamblu, mai mica fata de celelalte areale si va inregistra oscilatii mai ample de la un sezon la altul. De asemenea, absenta imprevizibila a unor conditii naturale favorabile (soare, zapada, temperaturi adecvate) poate genera modificari ale volumului activitatii, cu efect asupra rezultatelor muncii.

Structura turistilor reprezinta un alt factor cu incidenta asupra productivitatii muncii. Este vorba, mai intai, de implicatiile distributiei turistilor pe cele doua forme majore de tarifare - intern si international - si, asociat acestora, practicarea unor tarife diferentiate. Apoi, rezultatele muncii sunt influentate de structura turistilor in functie de tipul de aranjament solicitat (in cazul celor organizate, tarifele practicate sunt mai reduse), mijlocul de transport utilizat, motivul calatoriei etc.[5]

Mai pot fi inclusi in categoria determinantilor productivitatii muncii din turism: amplasarea unitatilor fata de principalele orientari ale fluxurilor de calatori, forta de atractie a diferitelor zone, renumele destinatiilor de vacanta in randul turistilor, cu efecte asupra cererii si volumului activitatii desfasurate.

CONCLUZII

Turismul, componenta majora a sectorului tertiar, a reusit sa se impuna rapid in viata sociala si economica din a doua jumatate a secolului nostru printr-o dezvoltare spectaculoasa. La originea acestei evolutii remarcabile, inceputa inca din 1950, sta cresterea economica generala, acompaniata de o serie de factori determinanti: cresterea duratei timpului liber si a concediilor platite, ameliorarea veniturilor pe termen lung, dar mai ales revolutia in transporturi - factori care au facut ca deplasarile sa fie mai frecvente, rapide, confortabile si accesibile.

Efectul favorabil combinat al acestor progrese marcheaza era "turismului de masa". Motivatia turistica ajunge sa detina principala pondere in ansamblul motivatiilor care determinau voiajul. Este timpul in care activitatea turistica isi pune in valoare adevaratul potential atragand dupa sine prefaceri impresionante cu precadere in spatiul: geografic - prin amenajarea unor regiuni intinse pentru primirea unor fluxuri importante de turisti; economic - prin punerea in valoare a unor importante resurse naturale, materiale si umane alaturi de crearea unei noi branse profesionale; socio-cultural - prin relatii complexe care se dezvolta intre turisti si localnici, pe de o parte si intre turisti si prestatorii de servicii turistice, pe de alta parte.

Din ce in ce mai multe tari incep sa se bucure de beneficiile aduse de turism: se creeaza noi locuri de munca, se gasesc noi resurse neexploatate, se echilibreaza balanta de plati externe, se imbunatateste infrastructura - situatie favorabila macroeconomic. In plus, prin turism, tarile isi redefinesc identitatea nationala, imbunatatindu-si astfel imaginea lor internationala.

Iata de ce turismul devine o componenta strategica de prim rang in politica de dezvoltare nationala si internationala.

In Romania activitatea turistica a evoluat in linii mari in acelasi sens ca si in alte state europene situate in centrul si sud-estul Europei.

Relieful tarii noastre si cu precadere cel carpatic se inscrie cu cel mai variat si important potential turistic, prezentand interes atat prin valoarea sa peisagistica, dar mai ales prin aceea ca ofera posibilitati diferentiate de amenajare si dotare turistica, si in general, de desfasurare a activitatii de turism, constituind "suportul" material al acesteia.

Romania se caracterizeaza printr-o mare diversitate a peisajului generata de feluritele structuri geologice si forme de relief, de alternanta a culmilor montane si deluroase cu depresiunile si culoarele de vale, de diferentierile altitudinale etc. ce se completeaza cu diferite componente ale vegetatiei, faunei si apelor, care-i sporesc complexitatea si atractivitatea.

Dealurile si podisurile se inscriu cu un potential turistic al reliefului mai modest, reprezentat prin aspecte peisagistice legate, mai ales, de alternanta dealurilor cu depresiunle si vaile, iar intinsele paduri de foioase si plantatii de pomi si vita de vie, covorul pasunilor sau fanetelor si bogaatia de ape si mai ales a celor minerale (clorosodice, bicarbonatate sau sulfuroase), completeaza si imbogatesc valoarea turistica a acestora. Un real interes turistic prezinta unele fenomene geologice ca "Focurile nestinse" de la Andreiasu de Jos (jud. Vrancea) si "Vulcanii noroiosi" de la Paclele Mari si Paclele Mici (jud.Buzau) sau structuri geologice cum sunt "blocurile de calcar" de la Badila (jud.Buzau), "Muntele de sare" de la Slanic (jud.Prahova), Rapa Rosie (jud.Alba) etc., toate monumente ale naturii.

Reteaua hidrografica reprezinta unul din factorii determinanti ai turismului.

Apele curgatoare, care impanzesc intreaga tara, se inscriu cu un potential ridicat, atat prin peisajul creat, cat mai ales prin posibilitatile pe care le ofera pentru practicarea pescuitului sportiv si agrementului nautic, pentru baie si plaja etc. Amenajarile hidrotehnice realizate, pe principalele rauri (Bistrita, Arges, Olt, Sebes, Cerna, Raul Mare, Raul Sadu etc.) imbogatesc zestrea turistica a acestora, sporindu-le atractiviatatea pentru recreere. In ultimii ani, pe raurile mari, ca Muresul, Oltul, Somesul, Bistrita, au intrat in traditie "expeditiile nautice", reeditandu-se, dar, in scopuri recreative, traditia plutasilor sau a "carausilor" de sare de odinioara. Intre apele curgatoare, Dunarea se inscrie cu cel mai important potential turistic.

Vestigiile arheologice preistorice, care atesta prezenta omului inca din paleoliticul inferior, dar mai ales din cel mijlociu (cultura musteriana, circa 100.000 - 40.000 ani i.Hr.) cu marturii aflate in diferite muzee din Craiova, Slatina, Bucuresti, Deva etc. inscriu zona carpato - danubiana in marea arie geografica a antropogenezei.

Cetatile de scaun din Moldova: Suceava, Neamt ale caror vestigii sunt restaurate, impreuna cu ruinele curtilor domnesti de la Piatra Neamt, Bacau, Iasi etc. constituie importante obiective turistice. In Tara Romaneasca se pastreaza vestigiile fortificatiilor si ansamblurilor voievodale din vechile capitale: Curtea de Arges, Campulung, Targoviste si ansamblul feudal Curtea Veche din Bucuresti. De o factura aparte sunt cetatile taranesti sasesti din sudul Transilvaniei sau din judetul Bistrita Nasaud ridicate in mai multe etape de populatia saseaca in fata invaziilor tatare sau otomane si care prin stilul arhitectonic si al fortificatilor sunt unicate in tara noastra. Fortificatii independente sau construite, de regula in jurul unui edificiu religios, romanic sau gotic, mai vechi (biserici fortificate), cetatile taranesti sunt alcatuite din una pana la patru incinte cu ziduri groase de circa 3 m si inalte de 10-12 m, si intarite cu turnuri de aparare. In interior aveau curtine cu camere de refugiu pentru populatia asezarii sau adapostul hranei, vitelor, munitiei etc. Se mai pastreaza vestigiile cetatilor taranesti de la Prejmer si Biertan, unele dintre cele mai puternice din acele vremuri, ale bisericilor fortificate de la Harman, Ghimbav, Rupea, SanPetru, Calnic (langa Sebes) etc. care, in parte, au fost cuprinse in circuitul turistic. Unele dintre bisericile fortificate si cetatile taranesti (Biertan, Prejmer, Calnic, Saschiz, Darju, Valea Viilor, etc.) sunt propuse pentru a fi incluse in lista Patrimoniului Universal.

Componenta a ofertei turistice, baza tehnico-materiala joaca un rol important in organizarea si dezvoltarea turismului. Asfel, dimensiunile si structura sa, nivelul tehnic al echipamentelor determina nemijlocit accesul si prezenta turistilor intr-o anumita zona, amploarea fluxurilor turistice si gradul de multumire a calatorilor. Totodata, cresterea si modernizarea dotarilor materiale antreneaza o intensificare a circulatiei turistice.

Baza tehnico-materiala a turismului cuprinde totalitatea mijloacelor materiale de care se foloseste turismul pentru realizarea functiilor sale economice si sociale. In acest context se au in vedere atat mijloacele materiale specifice turismului, cat si cele comune, apartinand altor ramuri, dar folosite si de turism (infrastructura generala). In cadrul bazei materiale a turismului, capacitatile de cazare, de alimentatie publica, agrementul etc., prin numarul si structura lor, reflecta, in cea mai mare masura, gradul de dotare si dezvoltare turistica, in ansamblu sau la nivel teritorial.

Serviciile, ca "obiect" al schimburilor internationale, se caracterizeaza printr-o puternica eterogenitate. Ele cuprind atit componente imateriale (prestatiile, ambianta, ideile etc.) cit si componente materiale care includ mijloacele tehnice antrenate in activitatea de prestatie (mijloacele de transport, infrastructura etc.) si bunurile de consum valorificate prin intermediul prestatiei. O alta caracteristica a schimburilor cu servicii internationale se refra    la bidirectionalitatea lor. Fiecare    tara este in acelasi timp importatoare si exportatoare de servicii din aceeasi categorie. Asa se explica necesitatea contului de "servicii" in balanta de plati a fiecarei tari, net exportatoare (sold pozitiv) si net importatoare (sold negativ) de servicii. Aceasta particularitate a comertului cu servicii este accentuata prin faptul ca situatia activa sau pasiva a soldului balantei serviciilor este relativ stabilita pe intervale mari de timp. Aceste caracteristici ce apartin comertului cu servicii internationale sunt aplicabile si turismului international, care "marcheaza" schimburile internationale cu servicii prin specificul sau.

Serviciile turistice prezinta o serie de trasaturi distincte, care rezulta din modul particular de desfasurare a activitatii, din natura specifica a productiei si a muncii.

Din categoria trasaturilor de ordin general ale serviciilor turistice, fac parte:

- caracterul imaterial al prestatiilor turistice, serviciul turistic existand in forma potentiala si concretizandu-se numai in contact cu cererea;

- nestocabilitatea, care decurge din caracterul nematerial al prestatiilor turistice;

- simultaneitatea productiei si consumului serviciilor turistice, care decurge de asemenea din caracterul lor nematerial, ce face ca realizarea lor efectiva sa necesite prezenta in acelasi loc a prestatorului si beneficiarului, respectiv concomitenta executiei si consumarii lor;

- serviciile turistice sunt inseparabile de persoana prestatorului, ele incetand sa existe in momentul in care se incheie actiunea acestuia;

- efectuarea serviciilor turistice presupune o pondere mare cu munca vie, mai mare decat in alte ramuri componente ale sectorului tertiar. Aceasta face ca in domeniul serviciilor turistice, patrunderea progresului tehnic sa se fac lent, cu eforturi mai mari fata de alte sectoare.

- serviciile turistice sunt intangibile, ceea ce creeaza o serie de avantaje in procesul distributiei, dar apar o serie de dificultati legate de vanzarea si promovarea produselor.

- caracterul dinamic al prestatiilor turistice care se manifesta in primul rand datorita caracterului lor variabil, flexibil in raport cu celelalte componente ale ofertei, dar si datorita sensibilitatii ridicate a serviciilor turistice la mutatiile intervenite in dezvoltarea economico-sociala, in schimbarile comportamentale ale consumatorului de turism;

- caracterul puternic sezonier al prestatiilor turistice determinat de oscilatiile cererii turistice, de concentrarea acesteia in anumite momente ale anului calendaristic.

Din categoria trasaturilor specifice trebuie evidentiata, in primul rand, personalizarea serviciilor, particularizarea lor la nivelul grupului sau chiar al individului. Motivatiile foarte variate ale cererii, ca si comportamentul diferit al turistilor fata de fiecare componenta a prestatiei, conduc la realizarea unor servicii adaptate specificului fiecarui client. O asemenea individualizare este mai evidenta in situatia turistilor ce calatoresc pe cont propriu; in cazul formelor organizate ale turismului, particularizarea se intalneste la nivelul grupului.

Urmand indeaproape evolutia cererii, serviciile turistice se caracterizeaza si printr-o dinamica inalta. Acest lucru se datoreaza, in primul rand, caracterului lor variabil, flexibil in raport cu celelalte componente ale ofertei. Pe de alta parte, hipersensibilitatea lor la mutatiile intervenite in dezvoltarea economico-sociala, dar si la schimbarile comportamentale ale consumatorului, imprima serviciilor turistice ritmuri de crestere superioare evolutiei de ansamblu a turismului. Totodata, serviciile turistice manifesta si o puternica fluctuatie (variatie) sezoniara, rezultat al oscilatiilor cererii turistice, al concentrarii acesteia in anumite momente ale anului calendaristic.

Prestatia turistica se particularizeaza si prin complexitate; produsul turistic este rezultatul diferitelor combinatii intre elemente decurgand din conditiile naturale si antropice specifice fiecarei destinatii si serviciile furnizate de organizatori.

O alta trasatura distinctiva a serviciilor turistice, determinata de continutul complex al acestora, este eterogenitatea; ea apare in relatie atat cu intreg sistemul serviciilor turistice, cat si cu fiecare in parte si este rezultatul dependentei acestora de dotarile materiale si persoana prestatorului.

Turismul este un domeniu intensiv in munca sau, altfel spus, consumul de munca vie este superior comparativ cu alte ramuri cu dimensiuni si/sau productie apropiata. Din acest punct de vedere, turismul raspunde trasaturilor fundamentale ale componentelor tertiarului; mai mult, necesarul de munca la unitatea de produs este unul dintre cele mai ridicate, ceea ce presupune un numar mai mare de lucratori si conduce la o productivitate a muncii mai redusa.

Raspunderea materiala si morala ridicata pentru lucratorii din turism decurge, in principal, din implicarea nemijlocita a unei parti importante a acestora in procesul servirii consumatorilor si are o semnificatie deosebita in selectia si pregatirea personalului.

Raspunderea materiala, comparabila in mare masura cu cea din alte sectoare, este determinata de valorile materiale pe care le au in grija, le gestioneaza si le manipuleaza lucratorii (mobilier, echipamente, utilaje si instalatii, materii prime).

In privinta aprecierii raspunderii morale, trebuie pornit de la premiza ca intre lucratorul din turism si consumator intrevin raporturi cu un continut particular, diferit de cel din alte ramuri. Astfel, munca lucratorilor presupune, alaturi de realizarea unor elemente de ordin cantitativ - volum de serii prestate, de marimi cmercializate, numar de turisti/clienti serviti - si indeplinirea unor cerinte de ordin calitativ, precum cele legate de nivelul servirii sau gradul de satisfacere a nevoilor consumatorilor. In aceste conditii, lucratorul din turism are un rol important in stimularea cererii, crearea unei atmosfere de destindere, formularea deciziei de cumparare, formarea si mentinerea interesului, simpatiei pentru un anumit produs turistic sau destinatie de vacanta, unitate hoteliera sau de alimentatie, mijloc de transport sau forma de agrement etc. si, respectiv, in determinarea revenirii turistului. Dezvoltarea turismului si sporirea exigentelor consumatorilor antreneaza o crestere a raspunderii materiale si morale a personalului. Ca urmare, in procesul de selectie va trebui sa se tina seama atat de pregatirea profesionala, cat si de calitatile morale ale lucratorilor, referitoare la corectitudine, rabdare, solicitudine, capacitatea de a descifra trasaturile de caracter ale turistului si de a anticipa nevoile acestuia.

Bibliografie

1). Baron, T., Biji, E. M., Tovissi, L., Wagner, P., Statistica teoretica si economica, Editura Didactica si Pedagogica - R.A., Bucuresti 1996;

2). Badita, M., Baron, T., Korka, M., Statistica pentru afaceri, Editura Eficient, Bucuresti 1998;

3). Bran, F., Marin, D., Simon, T.,-Economia turismului si mediul inconjurator, Editura economica;

4). Biji, E. M., Rosca, E., Lilea, E., Vatui, M., Statistica aplicata in economie, Editura Universal Dalsi, 2000;

5). Cosmescu, I., Turismul-fenomen complex contemporan, Editura economica, Bucuresti 1998.

6). Cristureanu, C., Economia si politica turismului international, Casa editoriala pentru turism si cultura "ABEONA", Bucuresti 1992;

7). Fleseriu, A., Metode si tehnici de turism si comert intern si international, Cluj Napoca 1997;

8). Glavan, V., Geografia turismului in Romania, Note de curs, Editura Fundatiei Romania de maine, Universitatea Spiru Haret, Bucuresti 1995;

9). Glavan, V., Turismul in Romania, Editura economica, Bucuresti 2001;

10). Lupu, N., Hotelul - economie si management, Editura ALL, 2000;

11). Minciu, R., Economia turismului, Editura Uranus, Bucuresti 2000;

12). Postelnicu, G., Economia turismului, Universitatea crestina "Dimitrie Cantemir", Facultatea de management turistic si comert, Cluj Napoca 1996;

13). Postelnicu, G., Introducere in teoria si practica turismului, Cluj Napoca 1997;

14). Postelnicu, G., Turismul international - realitati si perspective, Editura Casa cartii de stiinta, Cluj Napoca 1998;

15). Rosca, E., Economia turismului: curs de invatamant la distanta, Editura Universitatii Suceava, 2002:

16). Rosca, E., Marketing si management in turism, Editura I.P.I. Bucovina, Campulung Moldivenesc, 2001;

17). Snak, O., Economia si organizarea turismului, Editura sport - turism, 1997;

18). Stanciulescu, G., Tehnica operatiunilor de turism, Editura All educational, Bucuresti 1998;

*** Anuarul statistic al Romaniei, INS Bucuresti 2001, 2002;

*** Breviarul turistic al Romaniei, Bucuresti 2002;

*** Revista Romania turistica, anul 2003, numarul 171.