TENDINTE ACTUALE PRIVIND DEZVOLTAREA TURISMULUI LA NIVEL MONDIAL

TENDINTE ACTUALE PRIVIND DEZVOLTAREA TURISMULUI LA NIVEL MONDIAL

Stiinta economica este preocupata de realizarea unei utilizari optime a resurselor limitate, multe dintre ele, rare sau unice. Acest principiu functioneaza si in cazul unei cereri individuale ce vizeaza beneficii psihologice de pe urma unei calatorii, sau afaceri ce-si propune drept scop incasarea de profit - prin furnizarea de bunuri substantiale si servicii catre turisti, sau chiar in cazul unei comunitati - gazda ce vede turismul in termenii castigului economic si prosperitatii zonei pe care o reprezinta. Agentii economici cauta sa satisfaca dorinte fizice si psihologice. Cum trebuie sa fie alocate aceste resurse rare in scopul satisfacerii unei varietati de nevoi si dorinte? Aceasta este intrebarea careia teoria si practica economica din domeniul turismului incearca sa-i dea un raspuns cat mai acceptabil.

Din aceasta perspectiva pot fi nominalizate cel putin trei scopuri importante ale turismului:

1. maximizarea importantei experientei psihologice pentru turisti;

2. maximizarea profiturilor firmelor ce furnizeaza bunuri materiale si servicii turistilor;

3. maximizarea efectelor - primare si secundare - induse de investitiile turistice asupra unei comunitati sau regiuni.[1]

Aceste obiective sunt adesea compatibile; maximizand experienta psihologica, se creeaza o clientela fericita, ceea ce face sa revina, sa cheltuie bani si sa satisfaca pe fiecare ofertant din industria turistica si dintr-o regiune oarecare. In unele cazuri insa, aceste scopuri sunt incompatibile. Un obiectiv precum maximizarea profitului obtinut intr-o zona turistica mica poate cauza dezvoltarea capacitatilor peste disponibilitatile locului, ceea ce conduce la suprautilizarea si declinul placerii psihice. Exagerata accentuare a turismului ca element in dezvoltarea economica poate avea aceleasi rezultate. Pot aparea, de asemenea, ciocniri intre utilizarea resurselor pentru turism si potentialitatea utilizarii acestora pentru alte forme ale activitatii social-economice. Din evolutia de pana acum a turismului international se desprind urmatoarele aspecte caracteristice ale cererii de servicii turistice:

- tendinta de dezvoltare continuu ascendenta, care dupa toate premisele, va fi de lunga durata, desi in perspectiva ritmurile de crestere vor fi probabil mai lente decat cele inregistrate in ultimul deceniu;

- diversificarea continua a cererii, ca o consecinta a evolutiei preferintelor turistilor si a modificarii categoriilor de varsta, pe de o parte, si a transformarii turismului intr-o activitate cu caracter de masa, pe de alta parte;

- se inregistreaza diferente apreciabile de la o tara la alta si de la o zona geografica la alta a ritmurilor de dezvoltare a turismului. In ceea ce priveste ponderea diferitelor regiuni geografice in traficul turistic international, se observa o mare concentrare atat din punct de vedere a tarilor primitoare, cat mai ales a tarilor trimitatoare, Europa fiind pe primul loc;

- ritmurile cele mai rapide de crestere la sosirile de turisti au fost inregistrate, incepand din anul 1960, de tarile din Europa, printre care si Romania;

- tendinta turismului international de a se dezvolta intr-un ritm mai rapid, avand ca scop distractia, relaxarea sau diferite motive personale (cultura, sanatate etc.), fata de turismul international in scopuri de afaceri;

- tendinta turismului international de a reprezenta proportii crescande in bugetele de familie ale populatiei;

- tendinta de scadere a duratei de sedere a turistilor intr-o tara (zona geografica).

- tendinta generala manifestata in calatoriile turistice internationale de a vizita un numar din ce in ce mai mare de tari, ca urmare a perfectionarilor tehnice in transporturi, in special in sectorul transporturilor aeriene, care joaca un rol de prim ordin pentru deplasarea vizitatorilor spre destinatiile turistice indepartate.

Pentru Romania, considerata ca o tara cu un mare potential turistic de primire, concluziile ce se desprind din analiza evolutiei turismului pe plan mondial au o deosebita insemnatate, servind la orientarea spre dezvoltarea industriei turismului, bazata pe o politica corespunzatoare de investitii si pe continua diversificare si specializare a serviciilor oferite turistilor potentiali.[2]

ASPECTE PRIVIND EVOLUTIA TURISMULUI INTERNATIONAL

Turismul, componenta majora a sectorului tertiar, a reusit sa se impuna rapid in viata sociala si economica din a doua jumatate a secolului nostru printr-o dezvoltare spectaculoasa.

La originea acestei evolutii remarcabile, inceputa inca din 1950, sta cresterea economica generala, acompaniata de o serie de factori determinati: cresterea duratei timpului liber si a concediilor platite, ameliorarea veniturilor pe termen lung, dar mai ales revolutia in transporturi - factori care au facut ca deplasarile sa fie mai frecvente, rapide, confortabile si accesibile.

Efectul favorabil combinat al acestor progrese marcheaza era "turismului de masa". Motivatia turistica ajunge sa detina principala pondere in ansamblul motivatiilor care determinau voiajul. Este timpul in care activitatea turistica isi pune in valoare adevaratul potential atragand dupa sine prefaceri impresionante cu precadere in spatiul: geografic - prin amenajarea unor regiuni intinse pentru primirea unor fluxuri importante de turisti; economic - prin punerea in valoare a unor importante resurse naturale, materiale si umane alaturi de crearea unei noi branse profesionale; socio-cultural - prin relatii complexe care se dezvolta intre turisti si localnici, pe de o parte si intre turisti si prestatorii de servicii turistice, pe de alta parte.

Din ce in ce mai multe tari incep sa se bucure de beneficiile aduse de turism: se creeaza noi locuri de munca, se gasesc noi resurse neexploatate, se echilibreaza balanta de plati externe, se imbunatateste infrastructura - situatie favorabila macroeconomic. In plus, prin turism, tarile isi redefinesc identitatea nationala, imbunatatindu-si astfel imaginea lor internationala.

Iata de ce turismul devine o componenta strategica de prim rang in politica de dezvoltare nationala si internationala.

In perioada cuprinsa intre 1950-1977 populatia mondiala a crescut de 2,5 ori, iar numarul sosirilor in turismul international s-a multiplicat de mai mult de 20 de ori fata de anul 1950, cand se inregistrau doar 25 de milioane de sosiri, obtinem astfel un ritm de crestere de 10 ori mai rapid!

Tendinta de cerstere a turismului international din 1950 si pana in prezent se mentine, insa se mai inregistreaza o incetinire marcata dupa cum urmeaza: rata medie de crestere pe cele patru decenii scade in continuu de la 11,7% in 1950-1959 la 8,3% in 1960-1969 la 6,1% in 1970-1979, pentru a ajunge in 1980-1989 la 4,0%.[3]

Tabelul 1.1

Ritmul de crestere a turismului international

Sursa: Cristureanu, C., Economia si politica turismului international, Casa editoriala pentru turism si cultura "ABEONA", Bucuresti 1992, pag. 49.

Din datele prezentate in tabelul 1.1 desprindem urmatoarele concluzii:

- ritmul mediu anual al sosirolor mondiale inregistreaza o scadere continua, explicabila pentru orice fenomen economic cu manifestare initiala exploziva care treptat, prin maturizare, isi plafoneaza cresterea;

- ritmul mediu anual de crestere al incasarilor inregistreaza o scadere discontinua, ca urmare a unor evenimente de natura conjuncturala care, intervenind in mecanismul de formare a circulatiei turistice, i-au distorsionat evolutia valorica. Este vorba, de exemplu, despre scumpirea petrolului care a determinat cresterea preturilor de transport, cresterea ratei inflatiei ca o consecinta a recesiunii economice, devalorizarea dolarului etc. Toate acestea au imprimat in deceniul opt un ritm mediu anual de 18,4% pentru incasarile turistice, fara a modifica insa substantial evolutia volumului fizic al turismului international.

- deceniul noua are la randul sau o evolutie particulara in privinta indicatorilor turismului international. In acest interval de timp viata economico - sociala a fost marcata atat de catre evenimente conjuncturale, dar mai ales de evenimente politice. Astfel, in primii ani se inregistreaza singurele ritmuri negative din istoria postbelica a turismului international, atat in privinta sosirilor turistice ( - 0,1% ) cat si in privinta incasarilor din turism ( - 1,3% ). Situatia este explicabila prin efectele celui de-al doilea soc petrolier, ale recesiunii economice complicata cu frecventele acte de terorism, cu exacerbarea conflictelor regionale avand efecte certe asupra turismului inter-regional.[4]

Distributia inegala a circulatiei turistice in manifestarea ei temporala este acompaniata de o evolutie diferentiata in spatiu de la o regiune turistica la alta. Analizand, concentrat, pentru deceniul 9, dinamica in spatiu a turismului international, se inregistreaza urmatoarele ritmuri medii anuale ale sosirilor turistice in cele sase mari regiuni ( conform evidentei OMT): Africa - 7,1%, Americile - 4,4%, Asia de Est si Pacific - 9,2%, Asia de Sud - 4,2%, Orientul Mijlociu - 2,9%, Europa - 3%. Remarcam aceeasi evolutie a fenomenului turistic, datorata "varstei" sale diferite, in diferitele regiuni ale lumii. Asfel, in Africa si Asia de Est tuirsmul se afla la inceputul afirmarii sale ca sector de productie si ramura de export, ritmurile fiind inalte, peste cele medii inregistrate pe plan mondial. Pe continentul european, precum si in America, unde turismul s-a constituit ca sector economic traditional, iar exportul turistic se realizeaza in special in interiorul regiunilor respective, saturarea cererii imprima un ritm lent cresterii sosirilor turistice internationale. Disparitatile regionale prezentate pot fi oglindite si mai sugestiv de proportia fiecarei regiuni in circulatia turistica mondiala.

Cea mai dinamica regiune pe plan turistic (si nu numai) este Asia de Est si Pacific, unde evolutia inregistrata de dezvoltarea economica generala a cuprins si sectorul turistic. Ponderea acestei regiuni a crescut pe plan mondial in intervalul 1950 - 1989 de 15 ori, cu un ritm mediu anual de 9,2%. Cea mai mare pondere in sosirile mondiale de turisti apartine insa continentului european, a carui importanta este totusi in scadere (de la 72,6% in 1960 la 63,4% in 1989). Pozitia Europei este consecinta cresterii proportionale a turismului in celelalte regiuni, si atingerii pragului de saturare amintit. Din punctul de vedere al evolutiei incasarilor turistice repartizate pe regiuni, se constata ca America si Europa detin in prezent peste 79% din incasarile mondiale, ceea ce reprezinta o scadere fata anul 1980, cand ponderea celor doua continente in veniturile mondiale provenite din turism era de 85%. Principalul beneficiar al acestei scaderi a fost regiunea Asiei de Sud-Est si Pacific care si-a dublat ponderea in incasarile turistice mondiale de la 7% cat ocupa in 1980, la aproape 15% in 1989. Dintre tarile in curs de dezvoltare, tarile Asiei de Sud-Est si zona Pacificului au inregistrat totodata si cea mai dinamica crestere economica. In aceasta zona a fost impulsionat turismul de afaceri, alaturi de care a inflorit turismul de vacanta, in special cel provenit din Statele Unite.

Cea mai puternica sezonalitate este inregistrata de circulatia turistica spre tarile puternic dezvoltate pe plan turistic, cum ar fi Austria, Elvetia, Portugalia, Italia, Iugoslavia si Turcia. Dimensiunea relativa a sezonalitatii este cu atat mai mare cu cat valorile coeficientilor sunt mai mari, deci exista diferente mai mari intre circulatia turistica din luna cu minim aflux turistic si circulatia turistica din luna cu maxim aflux turistic. In tarile scandinave, in Germania, Japonia, Australia si Anglia circulatia turistica este etalata mai uniform pe parcursul anului.

1.1.2. FORMAREA SI ORIENTAREA FLUXURILOR TURISTICE INTERNATIONALE

Despre calatoria si turismul international se poate spune, fara teama de a gresi, ca au inceput atunci cand un oras-stat mediteranean desfasura acte de comert, cu altul, probabil cu 5000 de ani in urma. Si totuti, calatoria internationala din ratiuni comerciale a devenit o activitate sistematica cam in jurul anilor 1500 i.e.n., cand fenicienii au devenit cunoscuti ca fiind comercianti si fondatori ai oratelor-state independente in zone ca Utica si Cartagina din partea mediteraneana a Africii de Nord, Tir si Sidon unde se afla acum Libanul. Cam pe la 500 i.e.n. s-au pus bazele oraselor-state in vestul indepartat al Italiei Alexandru cel Mare (356-323 i.e.n.) a reunit, este adevarat doar pentru o perioada, cele mai multe dintre comunitatile vestice. Ca urmare, fenomenul turistic se autonomizeaza tot mai mult in relatiile economice internationale. De pilda, doar intr-o singura perioada a anului 334 i.e.n., Efes - ale carui ruine pot fi vazute si astazi, langa taramul turcesc pe matca unui rau ce a fost astupata de atunci incoace - 700.000 de turisti s-au reunit pentru a fi distrati de acrobati, jongleri, magicieni si prostituate. Romanii si functionarii de stat bogati calatoreau mult pentru afaceri, dar si pentru placere. Faceau excursii pe Nil pentru a admira piramidele.

Din secolul opt pana in secolul zece vikingii au venit pe continent din Scandinavia sa jefuiasca, sa prade si sa rapeasca, dar sa faca si comert. O parte s-au stabilit in locuri indepartate si dispersate ca Rusia, Irlanda, Sicilia, Franta si Anglia din ziua de azi.

Cruciatii, venind mai ales din teritorii cum sunt Franta si Germania de azi, la porunca Papei, au incercat sa salveze Tara Sfanta (Palestina) de musulmani. Orice cruciada era o lunga calatorie ce presupunea mult timp si cam trei secole pana cand romanii au abandonat cauza ce i-a pus in miscare. Prin prisma intentiei lor, aparent religioase, s-au dezvoltat comertul si caile de comunicatie prin Europa si din Europa in Orientul Mijlociu. In Estul Mijlociu, inca de pe la anul 500 i.e.n., erau poste-statii pentru calatori, predecesoarele hotelurilor mari.

Fervoarea religioasa se reflecta pregnant in istoria internationala a voiajului. Islamul s-a raspandit mult de-a lungul Africii si in sudul Spaniei, castigandu-si faima prin idealul de a cuceri in numele lui Alah. Asa se explica de ce astazi cam jumatate din populatia Africii este oficial musulmana. Manastirile romano-catolice medievale, manastirile de maici si alte case religioase ofereau locuri de cazare si primeau musafirii. Camerele de odihna erau fara un pret dinainte stabilit, dar se astepta din partea vizitatorilor sa se faca o oferta. Iata de ce s-ar putea spune ca biserica a administrat o forma antideluviana a lanturilor hoteliere de astazi.

Motivatia religioasa a constituit, cel putin in parte, cauza prezentei turismului in circuitul economic mondial. De secole, crestinii au calatorit si inca mai calatoresc cu milioanele in fiecare an. La Lourdes, in Franta, se intalnesc anual 5.000.000 de oameni in speranta vindecarii fizice si intaririi spirituale. Musulmanii incearca sa faca o excursie la Mecca cel putin o data in viata lor. Vaticanul este continuu aglomerat cu credinciosi si curiosi, iar Zidul Plangerii, la Ierusalim, este o destinatie fundamentala pentru pelerinii evrei din intreaga lume.

Calatoria internationala de placere si cunoastere (informare) s-a conturat in Europa in perioada dintre 1763 (sfarsitul razboiului de 7 ani) si 1789 (inceputul revolutiei franceze), o perioada cand calatoria prin Franta si Italia se putea face in siguranta. Calatoriile durau in multe cazuri trei ani, timp in care tinerii invatau limba, arta si arhitectura. Dupa razboaiele purtate de Napoleon, "Marea Calatorie" a fost inlocuita treptat cu voiajul in masa.

Concentrandu-ne atentia asupra fenomenului din zilele noastre, potrivit cifrelor si faptelor turismului mondial al anilor '90, voiajele pe Terra au devenit una dintre cele mai mari industrii de export, ea antrenand peste 2000 miliarde dolari SUA, respectiv 7% din vanzarile de bunuri si servicii si 15% din totalul sectorului tertiar. Turismul beneficiaza de bunurile economice ale altor sectoare in valoare totala de 1000 miliarde dolari SUA.

In conformitate cu cercetarile Organizatiei Mondiale a Turismului, turismul international a crescut mai repede decat schimbul international de bunuri si servicii in anii '80 - cresterea medie anuala intre 1980-1990 a pretului curent la exportul de marfa a fost de 5,5%, a serviciilor comerciale, de 7,5% si a turismului international, de 9,6%; turismul international a ajuns astfel pe locul trei in lista exportului global pe categorii (dupa petrolul brut si autovehicule). Semnificativ este faptul ca aceasta ierarhizare situeaza turismul inaintea echipamentului electronic, minereurilor, imbracamintei, etc.

In anii '90 traficul turistic in lume s-a intensificat, dovada fiind rata de crestere de peste 3,5% pe an. Conform datelor publicate de Organizatia Aviatiei Cvile Internationale (OACI) in 1995, peste 360 milioane pasageri au apelat la serviciile transportului aerian. Cea mai inalta rata de crestere s-a inregistrat in Estul Asiei si zonele Pacificului, 56% din sosirile de turisti internationali pe rutele aeriene de transport.[7]

Dupa cum indica Tabelul 1.2 si figura 1, evolutia turismului internatinal este in continua ascensiune. Aceasta crestere este caracteristica tuturor regiunilor dupa cum ilustreaza figura 2.

Tabelul 1.2.

Trecut, prezent si viitor in evolutia turismului international

Sursa: Cosmescu, I., Turismul - fenomen complex contemporan, Editura economica,

Bucuresti 1998, pag. 60.

Paralel cu aceasta s-a inregistrat si o crestere a firmelor si institutiilor de profil turistic, atat dintr-o perspectiva profesionala, cat si in interes instructiv-didactic. Se apreciaza ca un salariat din 16 persoane ocupate este angajat in activitati turistice, iar prin prisma incasarilor din prestatii internationale, turismul se situeaza printre primele trei ramuri ale comertului mondial. Iata de ce, in cateva decenii, incasarile din turism indreptatesc conducerile liniilor aeriene, guvernelor si milioanelor de oameni antrenati in organizarea calatoriilor internationale sa se gandeasca la turism ca la o "comoara economica".

Principalele concentrari ale turismului international au fost in Europa, America si Asia de Est-Pacific. In 1995 America a inregistrat 19,7% din sosirile mondiale, Europa 59,4% si Asia de Est-Pacific aproape 15%, Africa a inregistrat 3,3%, Orientul Mijlociu 2% si Asia de Sud mai putin de 1%. Oricum, ponderile existente se schimba sensibil in fiecare an.

Modificarile cantitativ-calitativ intervenite in cadrul Uniunii Europene, prin reunificarea Germaniei si includerea unor noi state in cadrul acestei comunitati regionale, admiterea cu statut de asociat a altora si, dar nu in ultimul rand, trecerea Europei de Est la o economie de piata sunt premise ce vor permite cresterea atat a afacerilor cu bunuri materiale cat si a celor ce au ca obiect calatoria de placere, daca razboaiele, terorismul si criza economica vor fi evitate.

Fig. 1. Sosirile turistice internationale in lume: tendinte si perspective

1970 1980 1990 2000 2010

Sursa: Cosmescu, I., Turismul - fenomen complex contemporan,

Editura economica, Bucuresti 1998, pag. 61

Fig.2.

Dinamica sosirilor turistice internationale pe regiuni si in intreaga lume:

rata cresterii anuale (%)

Europa Total Estul Americile Africa Sudul Asia de est

mondial mijlociu Asiei si Pacific

Sursa: Cosmescu, I., Turismul - fenomen complex contemporan, Editura economica,

Bucuresti 1998, pag. 61

In domeniul calatoriei internationale, Japonia reprezinta un caz special. Guvernul actual al Japoniei este unul dintre putinele in istorie care isi propune si reuseste tot mai mult sa realizeze un program activ care sa incurajeze proprii cetateni sa viziteze tari straine, prin aceasta accentuandu-se deficitul turismului national japonez. De fapt, potrivit informatiilor din domeniu, japonezii sunt deja pe locul trei, dupa canadieni si mexicani, in statistica sosirilor in SUA. De pilda, dupa 1990, 10% din japonezi sau aproximativ 12 milioane de persoane au calatorit in strainatate pentru afaceri si de placere. Destinatia lor preferata este SUA, unde, ca medie a anilor '90, au cheltuit mai mult decat oricare alt grup national de vizitatori, respectiv circa 13 miliarde dolari, urmati de canadieni (9,5 miliarde dolari) si mexicani (peste 6 miliarde dolari).