Turism rural, agroturism, ecoturism. definitii, concepte, teorii

. Turismul rural

Fenomenul turismului rural nu este unul nou. Dorinta de expansiune si petrecere a timpului liber si a vacantelor la "tara" constituind preocupari vechi mai ales ale impatimitilor de natura. Nou este modul in care a evoluat aceasta forma de turism atat cantitativ cat si calitativ in ultimele decenii, el tinzand sa devina un fenomen de masa.

Aceasta forma de turism s-a dezvoltat, valorificand caracteristicile deosebit de favorabile celor trei elemente principale ce concura la infaptuirea actului turistic:

Ø      Spatiul rural (vatra si mosia satului) ca suport al procesului de vietuire si derulare a activitatilor specifice;

Ø      Populatia rurala ca element al perenitatii de veacuri a obiceiurilor si traditiilor populare ale satelor, factor al transformarii mediului natural, a resurselor locale;

Ø      Produse naturale (bogatii naturale) care satisfac cerintele personale si pe cele ale ofertei turistice, destinate persoanelor care vin in ospetie.

Turismul rural cuprinde activitatea turistica propriu-zisa (cazare, pensiune, circulatie turistica, derulare de programe, prestare de servicii de baza si suplimentare)- activitati economice (predominant agricole dar si practicarea unor ocupatii traditionale) precum si modul de petrecere a timpului liber, pentru cei ce solicita acest tip de turism. Turismul se dezvolta in mediul rural in stransa corelatie cu economia locala, ceea ce conduce la interdependenta dintre aceste doua laturi.

Dezvoltarea turismului rural a produs mutatii importante in viata satelor, cu deosebire a celor care dispun de o oferta turistica importanta, aducand elemente noi privind:

valorificarea resurselor proprii specifice (balneare, naturale, vitipomicole, cinegetice, gastronomice, artizanale, etnografice si folclorice);

transformari in plan edilitar si al dotarilor prin aparitia unor constructii specifice (ferme agroturistice, pensiuni), puncte de informare, brutarii, unitati de deservire (magazine, posta), amenajari pentru sport si echitatie, echipamente igienico-sanitare;

modificari ale structurii culturilor agricole si ale septelului, in concordanta cu satisfacerea cerintelor turistice in plan gastronomic;

evitarea procesului de depopulare rurala prin aparitia unor solutii noi de ocupare a fortei de munca, mai ales in localitatile rurale, in care turismul se poate practica tot timpul anului;

dezvoltarea micii industrii rurale de valorificare primara a produselor agricole si revitalizarea mestesugurilor specifice zonei rurale;

valorificarea resurselor de apa locale in scopuri energetice si, mai ales pentru piscicultura;

abordarea unor solutii echilibrate privind dezvoltarea viitoare a sectorului agricol, zootehnic, silvic si agroturistic;

combaterea poluarii mediului prin eliminarea surselor si conservarea pe aceasta cale, a unor conditii de viata optime in zonele agroturistice;

creearea unor noi surse de venit in bugetele familiale, inclusiv prin dobandirea unor facilitati financiare privind investitii noi pentru turism sau extinderea celor existente.

Turismul rural se bazeaza, in majoritatea tipurilor de primire existente, pe dotarile ce se regasesc, in mare parte, in proprietatea privata a locuitorilor din spatiul rural, participanti (in calitate de prestatori) la activitatile turistice.

Reteaua turismului rural prezinta cea mai buna organizare in cadrul statelor Uniunii Europene. Aceasta datorita:

conditiilor de organizare create;

a organismelor neguvernamentale nationale si internationale existente;

sprijinul primit din partea statului (credite pe termen lung, cu dobanda de 3-5% - Franta, Germania, Austria- scutite de impozit pe activitatea turistica, sprijin logistic, formare de cadre si indrumare), a UE, prin intermediul programelor PHARE;

experientei castigate si dorintei de perfectionare manifestate permanent ( Nistoreanu, 1999).

In general, in domeniul turismului practicat in mediul rural, se utilizeaza in mod frecvent o terminologie diversa, dominata, in principal, de cele trei notiuni: agroturism, turism rural, ecoturism.

1.2. Agroturismul

Agroturismul este definit prin deplasarea unor persoane intr-o localitate rurala nepoluata, asezata intr-o zona pitoreasca, finalizata prin sederea a cel putin 24 ore si prin consumul de produse alimentare si nealimentare specifice, completata cu coabitarea si integrarea in societatea rurala privita in toata complexitatea sa.

Aceasta forma de turism cuprinde doua mari componente: activitatea turistica propriu-zisa, concretizata in cazare, servicii de masa, agrement (calatorie, pescuit, echitatie), alte servicii curente, iar pe de alta parte, activitatea economica, (agricola) prestata de proprietarul fermei (pensiunii) agroturistice gazda, concretizata in producerea si prelucrarea primara a produselor agroalimentare in gospodarie si comercializarea lor direct la turisti sau prin alte retele comerciale.

Agroturismul joaca, fara indoiala, un rol important in metamorfoza de ansamblu a spatiului rural, cu deosebire a satelor si a oraselor mici cu grad sporit de ruralitate si un potential turistic valoros.

Asezarile cu un trecut istoric indelungat, cu cladiri in stil arhitectonic caracteristic regiunii, cu obiceiuri, traditii si un mod de viata propriu, atrag turistii care doresc sa cunoasca pe viu aceste aspecte.

Nu este de ajuns sa spunem ca Romania este frumoasa, ca poate oferi multe posibilitati pentru practicarea turismului rural si agroturismului, ci este necesar sa dezvoltam aceste doua activitati complementare pe principiul rentabilitatii (Buianu, 2001)

Zonele pentru agroturism reprezinta in numeroase tari ale lumii o creatie mai recenta, aparuta din nevoia de evadare in spatii de liniste, dincolo de zidurile orasului sau de aglomeratia unor statiuni turistice. Ele pun in evidenta specificul unor zone rurale (cadrul natural, constructii, obiceiuri, activitati, traditii gastronomice) diferite de la o zona la alta. Exista spatii geografice extrem de generoase, mai mult sau mai putin extinse, in care odihna se imbina cu recreatia, plimbarea, activitatile practice, lectura in unele situatii valorificandu-se chiar unii factori naturali de cura balneara. Pot apare in teritoriu in mod unitar (ca in culoarul Bran- Rucar, Depresiunea Dornelor, Valea Ariesului sau dispersate sub forma satelor turistice (statiuni verzi), precum: Poieni (jud.Cluj); Geoagiu Bai (Hunedoara), Tismana (Gorj); Murighiol (Tulcea); Botiza (Maramures); Bala (Mehedinti).

Experiente importante inregistreaza in acest domeniu tarile alpine europene, acestea fiind printre primele tari in care s-a practicat aceasta forma de turism (Mitrache, Manole, Bran, Stoian,Istrate, 1996).

Intre acestea, Elvetia este tara in care a aparut aventura turistica" (denumirea de inceput a agroturismului) in jurul anilor 1840. Este vorba de zona Chateau d' Oex, unde englezii au descoperit o lume mirifica (peisaje montane, ape de munte, pajisti bogate cu turme de vite, oameni primitori) si in care s-au revarsat (peste 700 de turisti in anul 1878), ocupand toate pensiunile agroturistice. La cele 6 milioane de locuitori, Elvetia gazduieste astazi 10 milioane de turisti anual, practic satele sale dobandind, in cea mai mare parte functia agroturistica (zona lacului Leman, Muntii Jura, Neuchatel).

Franta are o veche si bogata traditie in organizarea turismului rural, activitatea fiind aici coordonata de asociatia generala TER (Tourisme et Espace Rural). Statul francez incurajeaza dezvoltarea acestor zone, inspre care se dirijeaza persoanele cu venituri mai modeste, promovand un sistem de creditare avantajos si o politica fiscala stimulatoare. Aceasta explica evolutia rapida a numarului de adaposturi rurale (Gites de France) clasificate si a numarului de nopti de cazare petrecute (2,5 milioane in 1994). Cele mai importante zone pentru aceasta forma de turism sunt: Masivul Central (Auvergne, Limousin, Cantal), Bretagne, Savoia, Champagne, Vosgi.

Austria a dezvoltat o importanta baza turistica in mediul rural (satele turistice de recreatie), promovand sistemul pensiunilor complete rurale pentru vacantele familiale. Sunt bine reprezentate in Tirol si zona Salzburg pe Valea Dunarii.

Germania a trecut la organizarea turismului rural dupa 1960, prin organizarea primara a unui inventar al siturilor care se preteaza la practicarea turismului, cu deosebire fermele bine intretinute. Cele mai multe au fost inregistrate si functioneaza in Muntii Padurea Neagra (Schwartzwald), dar la fel de importante sunt si cele raspandite in celelalte landuri de la Marea Nordului.

In Muntii Alpi, in zonele montane din sud, turismul rural se manifesta ca un puternic ferment de stimulare a productiei artizanale si a comertului cu produse proaspete de ferma.

Polonia detine peste 3 000 de sate turistice, primele amenajari turistice rurale aparand in jurul anului 1970, zonele rurale preluand importante efective turistice interne si internationale, descongestionand astfel marile zone si centre, practic sufocate in timpul sezonului. Satele turistice au aparut ca urmare a initiativelor locale pe baza unui nomenclator de criterii, fiind omologate prin certificat de clasificare de catre Centrul National de Informatii Turistice.

Belgia si-a construit veritabile nuclee pentru turismul rural prin asocierea a 5-6 familii care investesc, deruleaza activitatile si impart profitul. Prezenta turismului rural a incurajat productia locala alimentara, cointeresand direct micii producatori.

Danemarca a promovat produsul turistic rural denumit "vacante active". Sunt oferite servicii complete (pensiune la ferma) in 22 de asezari rurale cu 3000 de locuri de cazare.

Irlanda dispune de circa 500 de ferme cu capacitati de 6-10 persoane, in care se ofera servicii complete sau partiale, completate cu activitati de agrement diversificate (echitatie, pescuit, escalada, golf).

Italia a trecut la promovarea pe scara larga a "vacantelor verzi", in care un rol important revine agroturismului. Dispune de peste 1500 locuri de primire (ferme, vile, case traditionale, castele), situate in 20 de regiuni ale tarii (Piemonte, Toscana, Veneto, Alto, Adige, Abruzzo, Calabria, Sicilia). Aceasta activitate este puternic stimulata printr-o publicitate constanta, ghidul Agroturist care apare din 1995, mentionand informatii foarte pretioase. Traditiile culturale, gastronomia si vinurile, folclorul, fac din Italia un principal receptor si, in acelasi timp, un emitator al turismului rural european.

Finlanda are omologate peste 500 de sate turistice, cu peste 10000 locuri de cazare. Beneficiind de un cadru natural de exceptie, rezultat din alaturarea oglinzilor de apa (18800 lacuri) cu paduri (68% din teritoriul tarii), precum si prezenta noptilor albe, Finlanda ofera doritorilor de liniste si destindere posibilitati de agrement multiple (schi, pescuit, sauna, echitatie), inclusiv participarea la diverse lucrari agricole in fermele agroturistice gazda.

In Romania, bazele institutionalizate ale agroturismului au fost puse in anul 1972, cand Ministerul Turismului, a selectat 118 asezari rurale reprezentative, ce urmau a fi promovate in turism (OMT 297/1972).

Prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 744/16 iulie 1973, au fost declarate "sate turistice" un numar de 14 asezari rurale din 10 judete ale tarii: Bogdan Voda (Maramures), Fundata si Sirnea (Brasov), Sibiel (Sibiu), Vatra Moldovitei (Suceava), Poiana Sarata (Bacau), Recas (Timis), Tismana (Gorj), Vaideeni (Valcea).

Prin Hotararea Guvernului nr.438/1990, s-a infiintat Comisia Zonei Montane din Romania ale carei atributii au fost preluate, dupa 1993, de catre Federatia Romana pentru Dezvoltarea Montana si de catre Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), afiliata (din 1994) la EUROGITES (Federatia Europeana de Turism Rural, care coordoneaza intreaga activitate de promovare si dezvoltare in domeniu).

Organizarea spatiala a agroturismului este caracterizata prin dualitatea concentrare - dispersie:

concentrarea serviciilor de masa, cazare si animatie in sate sau statiuni verzi;

dispersia activitatilor (promenada pietonala sau ecvestra, pescuit, turism fluvial) in spatiul rural;

Turismul rural are o sfera de cuprindere mult mai larga, un caracter continuu si dispune de o structura de primire eterogena, reprezentata nu prin gospodariile taranesti, ci prin campinguri, popasuri turistice, sate de vacanta cu bungalouri sau vile grupate in jurul unor spatii comune pentru masa, distractii sportive. In acest caz, activitatea de baza a persoanelor implicate este prestarea unor servicii turistice, iar veniturile realizate au caracter permanent (Candea, Erdeli, Simon, 2001). In Franta el reprezinta 28% din totalul sejururilor estivale si 28% din cel al sejururilor de iarna.

Satele turistice sunt asezari rurale pitoresti, bine consolidate din punct de vedere economic, edilitar si cultural, situate in medii nepoluate, conservatoare a unor modele culturale (obiceiuri, inventar al obiectelor de munca, port, gastronomie) si care, dincolo de functiile politice, administrative, culturale, sociale, indeplinesc, sezonier sau permanent, functia de primire a turistilor.

Numeroase clasificari avansate de specialisti au in vedere functionalitatea acestor sate (Negoescu, 1974, Nistoreanu, 1999, Buianu, Bogdan, 2001), adica elementul esential care contureaza motivational actul turistic. Au fost identificate urmatoarele tipuri de sate:

sate peisagistice si climaterice: Fundata, Sirnea (in culoarul Rucar-Bran), Tismana (Gorj), Bradet, Podul Dambovitei (Arges), Botiza (Maramures), Dorna Candreni (Suceava), Arieseni (Alba), Vama Veche, 2 Mai (Constanta);

sate turistice pentru practicarea sporturilor de iarna: (Fundata - Brasov, Garina - Caras Severin) si nautice (Murighiol, Mila 23);

sate balneare: Zizin, Covasna, Bala(Mehedinti), Oglinzi si Baltatesti (in Subcarpatii Moldovei), Costiui (Maramures), Calacea (Timis), Sacelu (Gorj), Geoagiu si Vata de Jos (Hunedoara), Moneasa (Arad), Tinca (Bihor);

sate turistice pastorale: Orlat, Rasinari, Saliste, Gura Raului, Miercurea Sibiului, Cisnadioara (toate in Marginimea Sibiului), Vaideeni, Polovragi, Stanesti, Pocruia, Tismana, (in depresiunile Olteniei), Borlova, Turnu Ruieni (Caras Severin), Pui, Clopotiva, Ohaba de sub Piatra (in tara Hategului);

sate cu monumente istorice, de arta si arhitectura : Sucevita, Putna, Dragomirna, Agapia, Varatec (in Moldova), Aninoasa, Cotmeanca, Cozia, Horezu, Polovragi, Tismana (in Subcarpatii Getici), Harman, Prejmer, Biertan, Feldioara, Cristian - cu renumitele biserici fortificate (in Transilvania);

satele turistice etnofolclorice: Curtisoara (Gorj), Avram Iancu (Alba), Rasinari (Sibiu), Vama (Suceava), Sapanta (Maramures), Pietrosita (Dambovita), Bujoreni (Valcea), Naruja (Vrancea);

sate turistice de creatie artistica si artizanala: Oboga, Marginea (Suceava), Corund (Harghita), Humulesti (Neamt), Sacel si Sapanta (Maramures), Carpus (Cluj), Malu cu Flori (Dambovita);

sate turistice pomi-viticole: Recas si Giarmata (Timis), Voinesti (Dambovita), Cotesti, Jaristea, Straoane (Vrancea), Pietroasele, Sahateni (Buzau), Radaseni (Suceava), Siria (Arad), Agapia (Neamt), Murfatlar si Ostrov (Constanta), Bucium (Iasi), Dabuleni (Dolj).

1.3. Ecoturismul

O alternativa a turismului verde, marcata de practicarea sa in spatii nealterate de interventia antropica este ecoturismul, care capata astazi valentele unui turism belicos, intrucat implica o lupta permanenta pentru pastrarea integritatii cadrului natural, si cu deosebire, protejarea resurselor turistice.

Practicarea acestui tip de turism, in viziunea unor organisme internationale abilitate (Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii - UICN, Fondul Mondial pentru Ocrotirea Naturii, Federatia Europeana a Parcurilor Naturale, Fondul pentru Natura Salbatica, numeroase organizatii pacifiste in domeniu), este una benefica, fiind conceputa ca un instrument util in asigurarea bunurilor naturale si culturale valoroase prin activitati si politici speciale de protectie.

Ecoturismul este o forma specifica practicata pe spatii virgine si culturale traditionale, care tind sa devina areale de protectie a naturii si valorilor umane perene, care sa contribuie substantial la evolutia comunitatilor locale.

Ecoturismul a aparut ca o manifestare practica, aplicativa pe tot spatiul planetar pentru a materializa prevederile inscrise in Conventia de la Paris cu privire la protectia patrimoniului universal natural si cultural, emanatie a conferintei mondiale a UNESCO (1972), primul document care realizeaza o reconciliere a celor doua elemente ale mediului inconjurator: naturala si culturala.

Mentionam ca Romania se afla intre primele tari din lume care a abordat protectia mediului inconjurator pentru turism, care a institutionalizat acest lucru prin crearea unui organism specializat: Societatea de Turism pentru Protectia Naturii, aparuta la inceputul secolului XX, la Sinaia, si avand ca mentor marele iubitor de natura, Mihai Haret.

O strategie pentru acest tip de turism care protejeaza resursele turistice a fost elaborata de catre Secretariatul National de Turism din Mexic, in colaborare cu Alianta Mondiala pentru Natura, care promoveaza ideea crearii unui echilibru intre natura si turism. Acest document a fost preluat, prelucrat si comentat in literatura romaneasca de specialitate (Bran, Simon, Nistoreanu, 2000). Citam mai jos urmatoarele segmente:

Zonele unde se practica ecoturismul trebuie sa fie considerate de interes continental sau mondial, sa faca parte din patrimoniul turistic al planetei si aici sa fie respectate cu o rigoare deosebita teritoriile cu stiluri de viata traditionale ale populatiilor locale;

Prin ecoturism se incearca minimalizarea efectelor negative asupra mediului local si natural, ca si asupra populatiei locale;

Ecoturismul trebuie sa contribuie la gestionarea spatiilor protejate si sa amelioreze relatiile dintre comunitatile locale si personale, abilitate sa gestioneze aceste spatii protejate;

Aceasta forma de turism trebuie sa furnizeze avantaje economice si sociale locuitorilor zonelor turistice si sa asigure participarea lor in luarea deciziilor in ceea ce priveste genul si volumul activitatilor turistice si care trebuie astfel autorizate;

Noul turism poate sa favorizeze o interactiune autentica intre populatia de primire si turisti, ca si un interes real pentru o dezvoltare durabila si protectia zonelor naturale, atat in tarile receptoare, cat si in cele emitente de turisti;

Prin ecosistem se incearca largirea spectrului de activitati economice traditionale (agricultura, cresterea animalelor, pescuit), fara a le marginaliza sau inlocui, pentru ca economia locala sa nu fie subordonata schimbarilor si influentelor interne si externe;

Activitatile turistice desfasurate sub emblema ecoturismului trebuie sa ofere oportunitati specifice, in asa fel incat populatia locala si angajatii din industria turistica sa fie in masura sa utilizeze spatiile naturale intr-o maniera durabila si sa aprecieze obiectivele naturale si culturale valoroase, care sunt puncte de maxima atractie pentru turisti.

1.4. Definitii rezultate din reglementarile legale

In ultimii ani, la nivel mondial, s-au manifestat preocupari intense de reglementare a activitatii de turism. In 1999 Organizatia Mondiala a Turismului a adoptat Codul global de etica pentru turism care stabileste un cadru de referinta pentru dezvoltarea responsabila si sustinuta a turismului. Codul contureaza regulile de comportament pentru destinatii, guverne, turoperatori, investitori, agenti de turism, lucratori si chiar pentru turisti.

La nivelul Uniunii Europene a fost emisa Directiva 90/314/EC privind comercializarea pachetelor de servicii turistice si Directiva 95/57/EC privind colectarea datelor statistice in domeniul turismului.

In majoritatea tarilor cu un turism puternic dezvoltat, au aparut reglementari specifice care orienteaza si integreaza aceasta activitate in ansamblul economiilor nationale, asigurand totodata conditii de conservare si protejare a resurselor turistice.

In Romania, prin Ordonanta de Urgenta 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, aprobata prin Legea 462/2001 si prin Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice se asigura cadrul adecvat de protectie a mostenirii naturale si culturale si de valorificare a acesteia, inclusiv prin turism.

Ordonanta Guvernului nr. privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism in Romania, nu satisface decat in mica masura cerintele unui act normativ de larga cuprindere care sa permita si sa stimuleze dezvoltarea durabila a turismului in Romania. Din acest motiv, Ministerul Turismului a initiat un Proiect de Lege a Turismului.

Acest proiect de lege a turismului isi propune sa integreze intr-un cadru general unitar ansamblul reglementarilor specifice activitatii de turism, sa stabileasca aceste reguli care sa asigure dezvoltarea durabila a turismului in Romania, cu protectia corespunzatoare a participantilor la actul turistic.

In acest sens, proiectul reglementeaza:

Implicarea Ministerului Turismului in gestionarea patrimoniului turistic;

Cadrul institutional de desfasurare a activitatii turistice;

Dezvoltarea activitatii turistice;

Drepturile si obligatiile agentilor economici cu activitati de turism;

Protectia turistilor;

Formarea profesionala in turism;

Contraventiile in activitatea de turism si modul de sanctionare a acestora.

L E G E A T U R I S M U L U I ( Proiect)

Art.1 Prezenta lege reglementeaza organizarea, coordonarea si dezvoltarea durabila a turismului ca domeniu prioritar al economiei nationale.

Art.2 In sensul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos se definesc astfel:

- agentie de turism - orice unitate specializata, autorizata in conditiile legii, care organizeaza, ofera si vinde pachete de servicii turistice sau componente ale acestora;

- agentie de turism detailista - agentia care ofera si vinde pachete de servicii turistice sau componente ale acestora, in cadrul colaborarii cu agentiile de turism turoperatoare sau cu prestatorii de servicii turistice;

- agentie de turism turoperatoare - agentia de turism care are ca obiect de activitate organizarea si vanzarea pe baza de cataloage a pachetelor de servicii turistice sau componente ale acestora, direct sau prin intermediari;

- brevet de turism - documentul prin care se atesta capacitatea profesionala in domeniul turismului a persoanelor fizice care asigura conducerea agentiilor de turism sau a structurilor turistice cu functiuni de cazare;

- functie turistica - capacitatea de a produce bunuri si servicii turistice;

- ghid de turism - persoana atestata in conditiile legii, care asigura desfasurarea in bune conditiuni a programelor turistice;

- licenta de turism - documentul prin care se atesta capacitatea titularului de a comercializa servicii turistice in conditii de calitate si siguranta pentru turisti si posibilitatea de a infiinta o agentie de turism;

- localitate turistica - asezare urbana sau rurala cu functie turistica, care dispune de un patrimoniu turistic semnificativ si in care activitatile turistice ocupa o pondere importanta;

- obiectiv turistic - element individualizat al resursei turistice, introdus in circuitul turistic;

- oferta turistica - ansamblul bunurilor si serviciilor destinate consumului turistic;

- pachet de servicii - combinatie prestabilita a cel putin doua dintre urmatoarele trei grupe de servicii, cu conditia ca durata neintrerupta a acestora sa depaseasca 24 de ore sau sa cuprinda o innoptare si anume: transport, cazare, alte servicii, fara legatura cu transportul sau cazarea, sau care nu sunt accesorii ale acestora si care reprezinta o parte semnificativa a pachetului de servicii turistice cum ar fi: alimentatie, tratament balnear si de recuperare, agrement si altele asemenea;

- patrimoniu turistic - resursele turistice si structurile realizate in scopul valorificarii acestora prin activitati de turism;

- potential turistic - patrimoniul turistic impreuna cu infrastructura generala, forta de munca si sistemul de comercializare a produselor turistice;

- produs turistic - complex de bunuri materiale si de servicii, concentrate intr-o activitate specifica, oferite pachet consumului turistic;

- punct turistic - obiectiv turistic cu amenajari aferente necesare desfasurarii activitatii turistice;

- resurse turistice - componente ale mediului natural si antropic, care prin calitatile si specificul lor, sunt valorificate prin turism, in masura in care nu sunt supuse regimului de protectie integrala;

- resurse turistice antropice - monumente si situri arheologice, monumente istorice, ansambluri si rezervatii de arhitectura, monumente de arta si ansambluri memoriale, monumente tehnice, muzee, elemente de folclor si arta populara;

- resurse turistice naturale - elemente de relief, intinderi de apa si cursuri hidrografice, de clima, de flora si de fauna, peisaje, zacaminte de substante minerale cu efecte terapeutice;

- statiune turistica - localitate sau parte a unei localitati care dispune de un patrimoniu turistic important si in care activitatile turistice sunt preponderente;

- structura turistica - orice constructie si amenajare destinata, prin proiectare si executie, cazarii turistilor, servirii mesei pentru turisti, agrementului, transportului special destinat turistilor, tratamentului balnear si de recuperare pentru turisti si organizarii de conferinte si alte evenimente speciale, impreuna cu serviciile aferente;

- structuri turistice cu functiuni de agrement - cluburi, parcuri de distractii, cazinouri, instalatii si dotari specifice agrementului turistic;

- structuri turistice cu functiuni de alimentatie - unitati de alimentatie din incinta structurilor turistice cu functiuni de cazare, unitati de alimentatie independente, situate in statiuni turistice, precum si cele de categorii superioare care deservesc turistii, indiferent de amplasament, de tipul: restaurante, baruri, unitati tip fast-food, cofetarii, patiserii;

- structuri turistice cu functiuni de cazare turistica - hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hoteluri pentru tineret, hosteluri, tabere scolare, vile, bungalouri, cabane turistice, refugii turistice, cabane de vanatoare si de pescuit, sate de vacanta, campinguri, popasuri turistice, pensiuni turistice urbane, pensiuni turistice rurale si pensiuni agroturistice, apartamente sau camere de inchiriat in locuinte familiale sau in cladiri cu alta destinatie, structuri turistice cu functiuni de cazare pe nave fluviale si maritime si alte unitati cu functiuni de cazare turistica;

- structuri turistice cu functiuni de transport aviatic - avioane pentru curse de linie si charter, elicoptere pentru agrement;

- structuri turistice cu functiuni de transport pe cablu - telecabine, telescaune, teleschi si alte tipuri de mijloace de transport pe cablu pentru persoane;

- structuri turistice cu functiuni de transport feroviar - trenuri de epoca, trenuri de agrement, trenuri turistice, trenuri cu cremaliera si alte tipuri de mijloace de transport feroviar pentru persoane;

- structuri turistice cu functiuni de transport fluvial si maritim - nave, iahturi si alte tipuri de ambarcatiuni de transport fluvial si maritim pentru persoane;

structuri turistice cu functiuni de transport rutier - autocare, microbuze si alte tipuri de mijloace de transport auto pentru persoane;

- structuri turistice cu functiuni de tratament balnear si de recuperare - unitati de prestari servicii pentru tratament balnear, independente sau integrate complexurilor de turism balnear. Complexul de turism balnear este ansamblul care include in acelasi edificiu sau in edificii legate fizic sau functional, structuri turistice cu functiuni de cazare turistice, de alimentatie si de tratament balnear si de recuperare, eventual de agrement;

- structuri turistice cu functiuni specifice organizarii de conferinte si alte evenimente speciale - centre de conferinta independente si structuri de conferinta integrate complexurilor hoteliere. Centrul de conferinta este ansamblul care include in acelasi edificiu spatii proiectate si amenajate special pentru organizarea de evenimente, dotate corespunzator, in care se presteaza servicii specifice, cu personal calificat. Facilitatile de conferinta reprezinta spatii cu destinatie speciala aflate in incinta unui hotel sau legate fizic si functional cu hotelul, avand aceleasi dotari si servicii ca si centrele de conferinta;

- turismul - ramura a economiei nationale, cu functii complexe, care include activitatile desfasurate pentru producerea de bunuri si servicii oferite spre consum persoanelor ce calatoresc in afara mediului lor obisnuit pe o perioada mai mica de un an si al caror motiv principal este altul decat exercitarea unei activitati remunerate in interiorul locului vizitat;

- zona turistica - teritoriu delimitat distinct din punct de vedere geografic, caracterizat printr-o concentrare de resurse turistice, care include mai multe obiective, localitati sau statiuni turistice;

- zona de recreere periurbana - areal situat in zonele limitrofe ale oraselor care beneficiaza de cadru atractiv, accesibilitate si de dotari corespunzatoare pentru petrecerea timpului liber, in principal la sfarsitul de saptamana.