VALEA DIMBOVITEI

Drumurile rutiere care converg catre Valea Dimbovitei se indreapta in doua directii: unele, venind dinspre Brasov, Pitesti si Valea Oltului, merg catre partea superioara a vaii, spre Podul Dimbovitei, Rucar si Dragoslavele; altele, dinspre Gaiesti, Bucuresti, Ploiesti si Sinaia, duc in orasul Tirgoviste, de unde pleaca o sosea regionala in cea mai mare parte asfaltata, pe linga comuna Dragomiresti in sus, pe Valea Dimbovitei.

Drumetii care cutreiera inaltimile din Iezer-Papusa, Fagaras, Piatra Craiului si Leaota au posibilitati de legatura intre acesti munti si Valea Dimbovitei.

Pentru calatorii care folosesc si trenul, linia ferata Bucuresti - Pitesti - Craiova este cea mai recomandabila. Din statiile C.F.R. Titu si Golesti se ramifica liniile spre Tirgoviste - Pietrosita si respectiv spre Cimpulung, pe ambele directii circulind garnituri directe din Bucuresti.

Tot pe calea ferata se poate ajunge la Tirgoviste din Ploiesti-Sud sau Ploiesti-Vest.

SOSELE DE LEGATURA CU ZONA MUNTOASA

Artera principala Pitesti - Cimpulung - Brasov (137 km, din care 95 km asfaltati) este fara indoiala calea cea mai lesnicioasa de apropiere si constituie prin ea insasi - cu deosebire in regiunea inalta - un obiectiv turistic de prim rang.

Creata si folosita din timpuri stravechi, calcata de stramosii nostri daci, de catre romanii care, dupa bunul lor obicei, au construit un drum pietruit - Via glareata - ale carei urme se mai pastreaza pe alocuri si astazi, aceasta sosea a intrat in traditia si istoria poporului roman ca una dintre cele mai frecventate cai de legatura intre Tara Romaneasca si Transilvania.

Traseul actual al soselei in regiunea inalta, pe versantul muntenesc, a fost definitivat intre 1870-1891, cind localnicii si trupele de geniu sub conducerea a doi ingineri romani si antreprenori italieni i-au adus ameliorari importante. Soseaua poate fi strabatuta din orice directie, ea oferindu-ne privelisti incintatoare.

a) Drumul dinspre Brasov

Dupa ce am vizitat vechea asezare feudala peste care oamenii epocii socialiste au ridicat o formidabila cetate a industriei moderne, ne indreptam prin Cristian si prin Risov spre Bran, cu cabanele sale turistice, cu interesantele sectii ale complexului muzeal ce ne prezinta aspecte din trecutul castelului, din viata iobagilor si din activitatea vamii medievale.

Mai departe, soseaua nationala urca serpentinele printre vechile asezari risipite in satele branene, invingind treptat culmile care ne ofera la tot pasul privelisti inegalabile.

Trecem vechea granita, pe linga fosta vama Giuvala, si la km 89 dam de cabana turistica Giuvala. Coborim pe Dealul Oratiilor sau Sasului (1 186 m) si apoi in satul Podul Dimbovitei, taiat in jumatate de Dimbovita.

Din Brasov pina in Bran sint 28 km asfaltati, pina la cabana Giuvala 47 km, iar pina in Podul Dimbovitei 56 km. Altitudinea maxima in Pasul Giuvala este de 1 240 m. Pe aici circula curse I.R.T.A. si multe autovehicule de ocazie.

b) Drumul dinspre Pitesti

Din Pitesti pina la Cimpulung sint 52 km; soseaua este asfaltata, are directia spre nord si dupa ce strabate cimpia inalta, intra treptat in regiunea dealurilor subcarpatice.

Pe aceasta ruta putem vizita: Uzinele metalurgice din Colibasi, vechea biserica din Hirtiesti (1532), ruinele curtii feudale ale banului Mares din Bajesti (sec. XVII), bazinul carbonifer Schitul Golesti cu orasul minier si biserica din 1676, precum si urmele castrului roman Jidava (sec. II) din Pescareasa.

Cimpulungul este cel mai vechi oras din Muntenia, datind de la inceputul secolului al XIII-lea. Colonistii sasi veniti de peste Carpati contribuie la dezvoltarea lui si il denumesc Langenau, iar slavii prin secolele XV-XVIII ii vor spune Dolgopol. Prin 1300 acest centru era comandat de comitele Laurentiu "de Longo Campo', a carui piatra funerara se pastreaza si azi in Baratia. In 1330, la Posada, Basarab I, fiul lui Tihomir (probabil legendarul Negru Voda) zdrobeste oastea maghiara a trufasului Carol Robert si pune bazele statului feudal Tara Romaneasca, care a avut prima sa capitala in Cimpulung, intre anii 1331-1369. In Muzeul de istorie din localitate, instalat intr-o frumoasa casa in stil romanesc din secolul al XVIII-lea, sint infatisate documente si obiecte importante din trecut si prezent.

Orasul Cimpulung pastreaza monumente de arhitectura de o valoare certa ca autenticitate si vechime, printre care: complexul muzeal Negru Voda (turnul clopotnitei, biserica veche din timpul primilor Basa-rabi, reconstruita in 1636, casa feudala cu sectia de arta plastica si fostele chilii cu sectia de arta feudala etc.); bisericile Subesti, Fundeni si Olari in apropiere; biserica Sfintul Ilie la nord-vest de piata centrala, cu o frumoasa priveliste peste Flamanda, Matau si Leaota; crucea juramintului in fata halei, cu privilegiile cimpulungenilor; biserica catolica cu renumitul sau turn, cu elemente decorative romanice la parter ce dateaza probabil dinaintea intemeierii statului muntean etc.

Orasul a fost din vremuri indepartate o renumita statiune climaterica (578 m altitudine, cadru pitoresc, clima blinda de depresiune subcarpatica, cu temperatura medie anuala de +8°C, cu cele mai multe zile insorite din tara - 2 000 ore solare anual - si tinde sa devina o statiune internationala.

Recomandari pentru excursii in imprejurimi: Bughea de Jos cu manastirea Ciocanul (sec. XVII), Bughea de Sus cu statiunea balneara, carierele din Albesti, ruinele castrului roman Jidava din Pescareasa, Statiunea experimentala pomicola Bilcesti, privelistile de pe Cretisoara, Flaminda sau Matau, drumul spre cabana Voina etc.

Din Cimpulung soseaua nationala DN 73 trece prin Valea Mare Pravat, urca Costita Namaestilor si iar coboara spre apa Argesului, apoi se pregateste pentru serpentinele din jurul Mateiasului, perla Muscelului, dupa care coboara vertiginos in Dragoslavele. Din Cimpulung pina in Namaesti sint 6 km, pina la Virful Mateias 11 km, iar pina in Dragoslavele 18 km.

Din capatul de sus al comunei Valea Mare Pravat se desface la stinga o sosea spre Namaesti (1 km), unde putem vizita biserica veche din sat si manastirea cu schitu rupestru (sapat in stinca). In Namaesti a copilarit autorul "Baladelor vesele si triste', poetul G. Topirceanu; sora sa, Alexandrina, care traieste aici, casa memoriala, nobletea si energia peisajului inconjurator fac sa creasca dimensiunile sufletului nostru la amintirea lirismului tulburator al rimelor sale.

Din Namaesti un drum forestier, strajuit de culmi paralele, duce pe Valea Argeselului in sus pina in inima muntilor, la I.F. Argesel (20 km), iar pe o poteca de picior care incepe in dreptul scolii din Gura Pravat si urca pe valea piriului Pravat spre nord-est, dupa 1-1½ ora de mers ajungem in Dragoslavele. Pe aici era vechiul drum feudal inainte de construirea celui de pe Mateias; pe culmea apelor dintre aceste doua

sate este o poiana cu mesteceni si o veche cruce de piatra cu inscriptie slavona (sec. XVII).

Din Valea Argeselului soseaua nationala urca lin, apoi in serpentine din ce in ce mai dese si mai frumoase, care se apropie treptat de abruptul calcaros al Mateiasului, cu marile sale cariere si cuptoare de var modernizate in ultimul timp. La capatul urcusului ne intimpina Monumentul eroilor din 1916; panorama este splendida si vasta. Pentru o priveliste mai ampla se pot face ascensiuni de citeva ore catre unul din cele trei virfuri ale Mateiasului.

Coborim panta mult inclinata a soselei de pe versantul nord-estic, pastrind mereu in dreapta adinca vale a Dimbovitei, cu care ne intilnim in marginea de sud a Dragoslavelor.

c) Drumurile dinspre Valea Oltului

Turistii care vor sa treaca din Valea Oltului in Valea Dimbovitei pot folosi urmatoarele sosele mai importante:

Din Rimnicu Vilcea peste apa Topologului si pe serpentinele Dealului Negru la Pitesti (63 km, asfalt, privelisti minunate).

Din Rimnicu Vilcea prin Blidari si Tigveni la Curtea de Arges (46 km, 3 curse I.R.T.A. pe zi).

Mai putin frecventat, dar foarte pitoresc este drumul care coboara de la Ciineni prin Depresiunea Titesti, prin Perisani, pe Valea Topologului, intre Salatruc si Suici, la Curtea de Arges (75 km), intre Ciineni si Perisani (25 km) si intre Salatruc si Curtea de Arges (38 km) circula curse I.R.T.A.

Soseaua asfaltata dinspre Corbeni ne cheama sa vizitam marea constructie hidroenergetica de pe Arges si cetatea lui Vlad Tepes. De la Curtea de Arges pina la Cimpulung, pe distanta de 47 km, circula curse I.R.T.A., pe asa-numitul drum al voievozilor cum ii spunea N. Iorga, urcind si coborind pe rind sapte dealuri si sapte vai printr-o regiune subcarpatica brazdata de ape, acoperita de livezi intinse, cu sate specific romanesti.

OBIRSIA

Locul de obirsie al riului Dimbovita se afla sub fruntea puntii de legatura dintre Fagaras si Iezer-Papusa, Culmea Mezea-Otic.

Lantul masiv si lung al Fagarasului, cu orientare est-vest, se leaga de Iezer-Papusa printr-o culme dispusa pe directia nord-sud; ea uneste virful Bratila (2 279 m) din Masivul Fagaras cu Virful Rosu (2 469 m) din Masivul Iezer-Papusa. Pe aceasta coama se afla traseul marcat cu triunghi rosu care trece pe linga Catunul (2 206 m) prin Saua si Virful fttezea (2 125 m), pe linga Virful (2 044 m) si peste Curmatura Oticului (1 870 m). Pe versantul vestic al acestei creste iau nastere izvoarele care vor forma mai la vale Riul Doamnei, iar pe versantul estic curg suvitele de ape repezi pe care le aduna piriul Boarcas din sud sau piriul Vladului din nord. Aceste doua piraie se unesc in punctul numit Gura Vaii Vladului (1 223 m) si semneaza certificatul de nastere al riului Dimbovita. Prin aceste locuri se pare, au trecut "voinicii cu fruntea lata' ai lui Negru Voda venind din Tara Fagarasului direct peste creste. Aici, acum se afla noul canton I.F. Gura Vaii Vladului unde era cindva barajul care forma un lac de acumulare folosit pina mai ieri la plutaritul dirijat al bustenilor de vale pina in Rucar; pina aici s-a intins modernul drum forestier auto care strabate o distanta de peste 40 km pina la soseaua nationala DN 73 in Podul Dimbovitei. De-a lungul Boarcasului si Vladului continua constructia soselei care se bifurca pe directiile respective si probabil in viitor aceasta sosea se va uni peste Curmatura Oticului cu cea care s-a construit similar pe Valea Riului Doamnei, pe versantul opus.

La I. F. Gura Vaii Vladului ni se ofera in permanenta cazare in dormitoare comune si posibilitatea de preparare a alimentelor la bucataria cabanei forestiere. Pe Boarcas si pe piriul Vladului in sus exista numeroase locuri de pescuit pastravi.

La km 33,700 se afla amplasata I. F. Valea Coltilor, unde ne putem aproviziona.

Riul si drumul forestier merg tot timpul impreuna; initial au directia sud-vest - nord-est si aluneca usor pe linga culmile paralele si abrupte care stau fata in fata, sprijinind, asemenea unor masivi contraforti, Fagarasul si Papusa. In portiunile inalte ambii versanti prezinta caldari glaciare bogate in grohotis si izvoare critaline. Mai jos, culmile priporoase alterneaza cu cele mai domoale, defrisate sau impadurite. Din vai inguste curg numeroase piraie, adesea in cascade zgomotoase, care fac sa creasca treptat puterea Dimbovitei. Tot din vai coboara vertiginos scocuri pentru alunecarea materialului lemnos spre rampele de la sosea. Astazi drumurile forestiere secundare ce pleaca in cele mai neasteptate vagauni se inmultesc mereu, pentru ca transportul modern cu autovehicule a inlocuit vechile practici primitive din exploatarile forestiere.

Valea se largeste prin anumite locuri formind poieni, pajisti sau lunci, pe care se afla baracile sau cantoanele I. F. Dupa citiva kilometri de mers ne aruncam privirile inapoi, spre golurile alpine acoperite cu iarba de pe culmile inalte ale Virfului Mezea format din trei piramide, spre Comisul si Lutele la nord, sau spre cele ale Batrinei si Papusii la sud.

In dreptul km 29, intr-o poiana frumoasa, putem gasi un loc indicat pentru popas sau camping. In dreptul km 27 soseaua trece printre brazi si mesteceni, avind pe stinga o poiana larga (loc pentru popas, pentru amplasare de corturi sau stationare auto-moto, iar pe dreapta lunca Dimbovitei, cu resturi importante ale fostului baraj si lac de acumulare Bunea, situat la Gura Vaii Comisului, care coboara din virful cu acelasi nume (1 884 m). Dupa inca 2 km, in dreptul cantonului I. F. Pecineagu, Dimbovita face un unghi drept si ia directia sud-est, pe care o va pastra pina in Podul Dimbovitei. Trece pe linga cantonul rutier Richita (la km 21,100; posibilitate de cazare modesta in toate zilele, cu exceptia duminicilor) si pe linga lunca Richitii, cu urmele unui alt fost baraj, cu locuri pentru popas si camping intre km 21 si km 20. Exact la km 19,100 trecem un pod peste apa Dracsinului care vine de pe dreapta noastra, apoi intram in Cheile Petrimanului, de unde zarim pentru o clipa Piatra Craiului inainte si putin la stinga. La km 17,800, acolo unde se termina cheile, o punte solid construita ne trece pe malul sting al Dimbovitei, la cabana I. F. Tufa Cerbului (posibilitate de cazare, loc pentru camping). Dupa 1,5 km lasam pe stinga soseaua care duce spre Tamasul; in continuare valea se largeste formind L.unca, Hotaririi si se mentine astfel pina in Cascue, la km 14,500. In aval de fostul baraj este un bun loc de baie si pescuit. Cabana I. F. Cascue are doua dormitoare comune pentru muncitori, magazin alimentar, brutarie, depozit de benzina, generator pentru curent electric, centru de colectare a fructelor etc. Mai jos intr-o cladire noua si pitoreasca, se afla sectorul de exploatare Dimbovita.

In dreptul km 13, pe Valea Dragoslavelor, spre est, se vede Marele Grohotis din Piatra Craiului; pe aceasta vale se construieste o alta sosea forestiera.

Drumul nou este bine intretinut si rivalizeaza cu o sosea asfaltata. Cam ingust, fara curbe periculoase sau pante repezi, prezinta totusi, la anumite cotituri, portiuni cu vizibilitate redusa. Prevazuta cu parapet de margine, cu constructii din beton pentru captarea torentilor si cu diguri mari din blocuri de ciment, intruneste toate atributele unei sosele moderne pe care se revarsa in aceasta vale ascunsa forme superioare de organizare a muncii in exploatarile forestiere. Socialismul a trimis la muzeu toporul si tapina, aducind in schimb ferastraul mecanic, tractorul si autocamionul. Linistea incremenita si viata trudnica din aceasta vale au fost inlocuite cu o intensa activitate economica desfasurata in conditii civilizate de munca si viata. "Aurul verde' din bazinul superior al Dimbovitei este exploatat cu mult spirit gospodaresc prin folosirea celor mai noi tehnologii.

Putin mai la vale apar citeva case din Cojocaru (860 m). De o parte si de alta finete intinse si catifelate fac aceste locuri si mai incintatoare, intilnim sateni, muncitori forestieri, culegatori de fructe, pescari, biciclisti, motociclisti si automobilisti, toti atrasi de bogatia si frumusetea acestei vai.

Mai departe ajungem in Saticul de Sus, aruncam o ultima privire crestei sudice a Pietrei Craiului si apoi in Saticul de Jos. Distanta de la Cascue si pina in Saticul de Jos este poate partea cea mai fermecatoare a Vaii Dimbovita, cu privelisti minunate, cu pajisti odihnitoare, cu locuri pentru recreare, vinat, pescuit, baie si plaje in sezonul cald, cu posibilitati optime pentru amplasarea la sosea sau in imediata apropiere a corturilor, cu case taranesti primitoare, obisnuite cu gazduirea turistilor, cu magazine satesti pentru aprovizionare. De aceea in ultimul timp corturile drumetilor si turistilor auto-moto se inmultesc mereu.

La km 3,300 intram in Cheile Plaiului Mare (numite si Cheile Mici sau Cheile de Sus) ale Dimbovitei (749 m), taiate in calcarul Muntelui Juga, inalte si inguste, intinse pe o distanta de 2 km, depasind in monumentalitate multe alte chei renumite din tara. La km 2,100 intilnim pe dreapta scarile de piatra ce urca in Pestera Ursilor sau Coltul Surpat; timp necesar pentru vizitarea ei aproximativ o ora; galeria din stinga este mai recomandabila; aici se pot vedea lilieci, depozite cu nisip de albie, stalactite si stalagmite, camere spatioase alternind cu tuneluri etc.

Cheile se termina brusc; inca 1 400 m si drumul nostru forestier auto (DFA 172) intra in soseaua nationala putin mai sus de podul construit peste Dimbovita.

Drumetii care se afla in valea superioara a Dimbovitei pot cutreiera imprejurimile sau chiar sa treaca in Fagaras, Iezer-Papusa ori Piatra Craiului pe poteci nemarcate sau pe trasee marcate. Astfel se poate alege unul din urmatoarele trasee:

I. F. GURA VAII VLADULUI - SAUA MEZEA - STINA VLADULUI - I. F. GURA VAII VLADULUI

Traseu nemarcat. Durata: 5 ore.

In dreptul confluentei piriului Vladului cu cel al Boarcasului, din soseaua principala se desface drumul care merge spre Otic pe Valea Boarcasului; pe acesta din urma mergem doar 30 m si la dreapta, pe o stinca, se afla o radacina uscata de brad inalta de vreo 2 m, cu marcajul V/112 si trei indicatoare vechi: la nord-vest spre Valea Vladului, la sud-est spre Otic, iar la vest spre Mezea. Asadar pe aceasta culme care ia nastere chiar de aici, avind orientarea spre vest, ne indreptam si noi tinind numai creasta impadurita cu brad; poteca este buna, dar urcusul greu timp de 1 ora, pina cind ajungem in golul de munte, unde dam peste o stina. De aici se vede in fata Mezea cu virfurile sale piramidale. Dupa inca o ora de urcus pe plai in directia nord-vest ajungem la marcajul triunghi rosu de sub creasta. Este greu de descris ceea ce poate cuprinde privirea aruncata peste culmile Fagarasului sau cele din Iezer-Papusa, peste Valea Dimbovitei la sud sau peste vaile dinspre vest care se indreapta spre Riul Doamnei. Ne aflam pe puntea care leaga Fagarasul cu Iezer-Papusa, una dintre cele mai frumoase regiuni alpine din tara.

Din Saua Mezea se poate merge la refugiul Iezer (inca 5 ore) sau la cabana Urlea in Fagaras (inca 9 ore) pe traseele descrise in ghidurile turistice ale masivelor respective.

Ne vom inapoia in Valea Dimbovitei pe unde am venit, sau mai recomandabil pentru varietatea privelistilor, din dreptul stilpului indicator cu marcaj triunghi rosu din Saua Mezea, ne abatem treptat de-a coasta pe versantul estic, pe o poteca de pastori cu directia spre nord-est. Mai jos, pe dreapta, lasam in urma o stina si dupa ce traversam citeva fire de apa facem citeva mici ocoluri spre stinga si intram intr-o zona de jnepenis pentru aproximativ 10 minute. Cind aceasta se termina, trecem un piriias si urcam 3 minute panta inierbata a unui picior de munte al Catunului, care se ridica destul de brusc in fata noastra, pastrind aceeasi directie spre nord-est; numai dupa ce intram in padure coborim treptat spre Valea Vladului, care s-a mentinut mereu in dreapta noastra. Aici dam peste stina Vladului si mai jos peste soseaua noua care are directia spre sud; mergind pe ea, ajungem dupa 5 km Ia Gura Vaii Vladului de unde am plecat. Parcurgerea acestui traseu in circuit se face cam in 5 ore.

2) I. F. GURA VAII VLADULUI - VIRFUL BATRINA

Traseu nemarcat. Durata: 4 ore.

Drumetii care vor sa treaca in Iezer-Papusa si sa cunoasca versantul nordic mai abrupt al acestui masiv pot merge initial pe piriul Boarcasului si apoi in sus pe piriul Conomat, dupa care pe Coltii lui Andrei Mari ajung in creasta. In prezent aceasta varianta nu este recomandabila din cauza exploatarilor forestiere care fac impracticabila poteca in portiunea sa initiala. Mai indicat este ca de la Gura Vaii Vladului sa coborim pe sosea la I. F. Valea Coltilor (km 33,700), sa trecem Dimbovita si sa ne angajam pe poteca ce merge pe Valea Coltilor, pe linga niste grajduri si cabana muncitorilor forestieri, in directia sud-vest. Poteca este in curs de amenajare de pastori pina la stina Coltii lui Andrei (1½ ora de la I. F. Valea Coltilor).

Pina la stina Coltii lui Andrei se mai poate ajunge plecind din dreptul fostului baraj de la Gura Vaii Vladului, de pe partea sa dreapta, de acolo unde se afla o casuta parasita. Din spatele ei urcam pieptis o poteca in directia sud - sud-est, care dupa 10 minute da intr-o vale pe oare mai urcam inca alte 7 minute pina la o confluenta; o luam la stinga tot pe vale si curind, la o noua confluenta de vai, o luam la dreapta, pina cind valea se termina si incepem a urca, tot mai greu, prin padure exact in directia sud. Extinderea exploatarilor forestiere ar putea face dificila inaintarea noastra, insa ca orientare generala mergem numai spre sud, pe mijlocul acestei coame late, fara a ne abate mai ales la dreapta. Cind padurea se termina, in fata

ne apare un punct geodezic, iar de aici o poteca spre sud ne scoate in 3-4 minute la stina Coltii lui Andrei. De la sosea si pina aici facem 1½ ora.

Stina se afla in Plaiul Coltilor; la stinga coboara spre I. F. Valea Coltilor o poteca de pastori. Un mic popas pentru orientare ne permite sa precizam punctele de reper ale traseului nostru pina in creasta. In fata, spre sud, se vede Virful Batrina, din care se desface culmea pe care ne aflam noi, adica Coltii lui Andrei Mari. Versantul estic al acestui munte delimiteaza la vest caldarea din care iau nastere o parte din izvoarele ce vor forma piriul Coltilor. Pe fundul acestei caldari vom merge si noi, pina la ultima ei terasa glaciara, cind vom face la dreapta pentru a iesi in creasta.

Deci de la stina pornim exact spre sud, pe poiana lunga din plai; apoi poteca urca treptat pe muchie prin padure si dupa 8-10 minute socotite de la stina coboara pe versantul estic, ca numai dupa alte 3 minute sa ne conduca la baza caldarii unde intilnim apa rece, iute si zgomotoasa a unui piriias. Aici se termina padurea si incepe jnepenisul. Calcam peste lespezi mari caracteristice sistului cristalin. Nu ne indepartam de apa; urcam moderat si dupa 30 minute, socotite de la marginea padurii, parasim firul apei, dupa ce bineinteles am umplut bidonul; trecem pe versantul din dreapta noastra, pe poteca bine sapata in stinca, printre ienuperi si cu cit cistigam altitudine, cu atit privirea noastra devine mai cuprinzatoare. In dreapta imediat este Caldarea Boarcasului, iar mai departe Culmea Otic-Mezea ce se continua in spate cu Bratila si tot lantul Fagarasului. Chiar la nord vedem Muntele Berevoescu, care coboara prelung in Valea Dimbovitei.

Pina in creasta principala este usor si mai facem cam 1 ora. Aici intilnim traseul marcat cu triunghi rosu, care din Sleaul Batrina (imediat in dreapta noastra) duce pe sub Virful Batrina (2341 m, in stinga noastra), pe Plaiul lui Patru, la cabana Voina. Din Sleaul Batrina marcajul banda rosie trece prin Virful Rosu (2 469 m) si Iezerul Mare pina la Crucea Ateneului; de aici pe traseul marcat cu punct si cruce albastra se coboara la refugiul Iezer (2 165 m); de la I. F. Gura Vaii Vladului si pina in Virful Batrina mergem timp de 4 ore; din Virful Batrina si pina la cabana Voina mai sint inca 4 ore de mers, iar din Sleaul Batrina si pina la refugiul Iezer 4-5 ore.

Portiunea mijlocie a acestui traseu, prin caldare, prezinta pericole de avalanse pe timp de iarna.

3) CONFLUENTA VAII RICHITII CU DIMBOVITA - SUB VIRFUL TAMASUL MARE - PLAIUL TURCILOR SAU CURMATURA FOII - CONFLUENTA PIRIULUI TAMASUL MARE CU DIMBOVITA

Traseu marcat cu banda albastra si triunghi galben. Durata: 3½-4 ore.

Piriul Richitii se varsa in Dimbovita in dreptul km 21,100. Aici, pe malul drept al riului, chiar linga sosea, se afla un canton cu salariat permanent (prezent numai in zilele de lucru), care se ocupa de intretinerea drumului si care ne poate oferi gazduire de ocazie. Prin acest loc trece o poteca marcata cu banda albastra care pleaca de la cabana Plaiul Foii din Piatra Craiului, traverseaza ultimele creste estice ale Fagarasului si apoi Dimbovita, mergind mai departe peste Dracsin in Masivul Iezer-Papusa. Drumetii care se afla prin Valea Dimbovitei si doresc sa adauge noi si variate impresii la cele culese pina acum pot folosi, o parte din acest traseu pina aproape de creasta, dupa care se pot reintoarce la riul Dimbovita, coborind pe Plaiul Turcilor sau prin Valea Tamasului Mare.

In dreptul cantonului de drumuri traversam Dimbovita pe o punte improvizata si facem primii pasi pe malul ei sting, de-acum incolo in Masivul Fagaras. In fata se ridica un picior al Muntelui Tamasul Mare, iar mai la nord, spre stinga, curge Richita. Poteca marcata cu banda albastra urca pieptis prin padure chiar pe muchie. Dupa aproximativ 1 ora de mers dam intr-o poiana, din nou in padure, apoi intr-o poienita si iar in padure, pina in golul de munte, cind privelistea devine din ce in ce mai larga. De acum inainte poteca ia treptat directia sud-est si apoi sud, trecind peste locul de origine al Vaii Stanciului, care coboara spre Dimbovita in dreapta noastra. Culmea care ne apare in fata pleaca chiar din Virful Tamasul Mare (1 735 m) si pe ea se afla o stina putin mai sus de traseul marcat. Poposim pe acest plai si admiram culmile de dincolo de Dimbovita, dintre care Papusa este cea mai mare la orizontul sud-vestic. Din apropierea noastra, spre sud, pleaca izvoarele care vor forma mai jos piriul Turcilor. Catre sud-est apar destul de aproape formele arhitectonice impresionante ale Pietrei Craiului cu creste puternic conturate, cu versanti abrupti, cu Marele Grohotis, Cerdacul Stanciului etc. Mai departe, marcajul continua pe sub Virful Tamasul Mare care ramine in stinga noastra, trece peste izvoarele Vaii Turcilor, intra din nou in padure pe linga sipotul "mutatoarea turcilor' si urca Plaiul Turcilor, cel de al treilea picior de munte pe care il intilnim coborind din Tamasul Mare spre Dimbovita. Aici, din traseul banda albastra pe oare am venit noi, se desprinde la dreapta o poteca buna care trece pe linga stina din Plaiul Turcilor si coboara exact pe muchie prin padure, timp de 1½ ora, pina in Valea Tamasului, acolo unde aceasta conflueaza cu Dimbovita. Traseul banda albastra continua in directia sud-est, pe pantele sud-vestice ale Tamasului Mare pina in creasta principala, unde se intilneste cu marcajul triunghi rosu care face legatura intre cabana Plaiul Foii si Dimbovita prin Valea lui Ivan. Ceva mai la sud se afla Curmatura Foii (1 343 m). Potecile se intilnesc formind un triunghi. Sintem la o rascruce de drumuri turistice. Putem merge la cabana Plaiul Foii pe Muntele Plaiul Mare (inca 2 ore, marcaj triunghi rosu), sau in Valea Dimbovitei peste Tamasel si Piscul cu Brazi, pe linga Crucea Granicerului si prin Valea lui Ivan (inca 3 ore, marcaj triunghi rosu). Creasta principala a Fagarasului continua spre sud-est si se termina unindu-se cu Piatra Craiului in locul numit "La Umeri'. Cei care vor sa admire indeaproape frumusetile caracteristice ale crestei sudice din Piatra Craiului pot merge pina la baza peretelui vestic peste marele Grohotis pina la Cerdacul Stanciului (marcaj triunghi albastru, 2 ore). In sens invers, poteca de creasta trece prin Tamasul Mare, Lerescul, Comisul, Bratila pina la virful si cabana Urlea. Pentru amanunte la aceste trasee se vor consulta calauzele turistice ale masivelor respective. Din Curmatura Foii pleaca un traseu marcat cu triunghi galben care coboara direct in Valea Dimbovitei pe Valea Tamasului (timp de mers 1½ ora). Pentru turistii care vor sa parcurga acest traseu in sens invers reamintim ca in dreptul km 16,400 al soselei forestiere principale, la confluenta Tamasului Mare cu Dimbovita, se desprinde o sosea secundara spre est, care trece peste un pod mare de beton si urca pe Valea Tamasului Mare. Cam la 25 m dincolo de pod si spre nord incepe poteca care urca pe muchia Plaiului Turcilor pina la traseul banda albastra din creasta. Daca mergem pe sosea in sus, pe piriul Tamasul Mare, zarim din loc in loc marcajul triunghi galben pe dreapta soselei; dupa 1,100 km dam peste cantonul I. F. Tamasul deschis in permanenta (dormitoare comune, cantina modesta), iar dupa inca 400 m soseaua se termina in dreptul unei confluente de vai, iar marcajul triunghi galben pe stinga pina in Curmatura Foii.

Parcurgerea acestui traseu intr-un sens sau altul pe una din cele doua variante (pe Plaiul Turcilor sau prin Valea Tamasului Mare) dureaza 3½-4 ore; cea de a doua varianta ofera mari satisfactii si posibilitati ele drumetie spre diverse directii in portiunea inalta.

4) CHEILE PETRIMANULUI - MUNTELE DRACSINUL - VIRFUL PAPUSA

Traseu marcat cu banda albastra. Durata: 5 ore.

Inainte de a intra in capatul de nord al Cheilor Petrimanului, la km 19,100 soseaua trece un pod peste apa Dracsinului, care se varsa aici in Dimbovita. Mergem catre vest in sus, pe piriul Dracsinului, si dupa 20 m traversam o constructie din beton menita sa capteze torentii si sa le anihileze astfel efectul distrugator. In viitor se va construi pe aceasta vale o sosea. Dupa cca. 150 m socotiti de la apa Dimbovitei lasam in stinga poteci nemarcata, folosita in trecut pentru trecerea cheilor, pe un picior al Muntelui Rosca, cam la 50- 80 m mai sus de nivelul soselei actuale. Pe partea dreapta aceeasi poteca marcata cu banda albastra merge catre nord pe piciorul Muntelui Dracsinul si coboara la sosea in dreptul km 19,900; ea traverseaza Dimbovita la confluenta acesteia cu piriul Richita si urca spre Tamasul Mare pina la Plaiul Foii (vezi traseul nr. 3). Aici, cam la 150 m de la sosea, se afla un indicator metalic fixat pe un brad. Mergem pe firul apei exact catre vest, urmind marcajul banda albastra timp de 10 minute, dupa care poteca o coteste la dreapta noastra, adica spre nord; este mai putin vizibila, insa o sageata indicatoare ne scoate din incurcatura. Intram in padure si incepem a urca in serpentine, care isi schimba mereu directia, cind spre est, cind spre vest; directia principala insa de inaintare este spre nord, pina ajungem in muchia Muntelui Dracsinul, unde ne indreptam iarasi spre vest, urcind exact pe spinarea muntelui. Poteca marcata cu banda albastra trece prin mai multe poienite si dupa 2 ore de urcus ajungem la marginea superioara a padurii. Aici marcajele sint mai putin vizibile; parasim muchia muntelui si ne abatem treptat pe versantul sau sudic pina la stina Dracsin, unde poteca tinde sa ia directia spre sud-vest, ajungind din nou pe muchie. De aici vedem la nord Muntele Pecineagul si Muntele Plaiul Hotului; in stinga este Valea Dracsinului catre care coborim de citeva ori, revenind de fiecare data pe muchie. Inainte de a ajunge la Virful Dracsin trecem pe versantul vestic, schimbind directia catre sud; ne mentinem astfel pina trecem si de Virful Cascue (2 325 m), dupa care ajungem din nou in creasta si apoi iar pe versantul estic. Calcam peste lespezi de piatra si peste grohotis inainte de a ajunge la Virful Papusa (2 379 m), dupa 5 ore de mers socotite de la plecare. Privelistea spre Fagaras si Piatra Craiului este minunata.

Din Virful Papusa se poate ajunge la cabana Voina pe unul din traseele descrise in calauza turistica a Masivului Iezer-Papusa (inca 4 ore de mers).

COJOCARU - VALEA LUI IVAN - CURMATURA FOII

Traseu marcat cu triunghi rosu. Durata: 3-3½ ore.

Dintre putinele case pastorale din Cojocaru, numai cea de la kilometrul 12,400 este locuita permanent. La 200 m mai jos de ea, Dimbovita primeste ca afluent, pe stinga, piriul care curge pe Valea lui Ivan. In dreptul acestei confluente se afla o piatra mare cu un triunghi rosu ce marcheaza inceputul traseului nostru. De retinut ca traversarea Dimbovitei se face ceva mai la vale, pe un pod situat in dreptul km 11,800.

La inceput, poteca noastra urca lin prin poieni alungite, pe stinga Vaii lui Ivan. Marcajul triunghi rosu este rar si trebuie urmarit cu atentie. Vederea catre Piatra Craiului este spectaculoasa si din ce in ce mai aproape. Dupa o ora de mers, cam la 500 m spre dreapta de poteca noastra, intilnim frumoasa cabana de vinatoare "Piatra Craiului', alaturi de o stina veche si un observator de vinatoare. Este un loc indicat pentru popas, cu vedere larga spre vest peste Muntii Boteanu, Papusa, Cascue si Dracsin, pe care se vad stinele, mutatorile si potecile pastorale.

Curind ajungem la Crucea Granicerului; apoi schimbam treptat directia spre nord-est si chiar nord, traversind pe rind culmi si vai paralele orientate est-vest: Piscul cu Brazi, Piscul Rece, Valea Padina Lancii, Muchia Padina Lancii, Izvorul Tamaselul si Muchia Tamaselului (poteca spre stinga catre stina Tamasel). Sintem pe vechiul drum graniceresc. Coborim in Valea Dragoslavenilor, unde vom da peste un izvor amenajat cu uluc, dupa ce am lasat mai intii la dreapta traseul marcat cu triunghi albastru care duce spre Marele Grohotis.

Pina la Curmatura Foii (1 343 m) poteca urca usor, pastrind directia catre nord. De aici se poate merge in continuare spre cabana Plaiul Foii pe traseul marcat cu triunghi rosu si banda albastra (inca 2 ore de mers); se poate cobori in Valea Dimbovitei pe Valea Tamasului Mare (triunghi galben, durata de mers 1¼ ora), pe Plaiul Turcilor (1¾ ora), sau pe sub Virful Tamasul Mare in Valea Richitii (marcaj banda albastra, durata 2 ore).

In afara acestor trasee exista si alte poteci pe care nu le descriem, ci doar le enumeram. Astfel, din dreptul soselei care se desprinde spre Valea Tamasului Mare la km 16,400 porneste in directia opusa, spre vest, o poteca nemarcata care urca pe Plaiul lui Rosca si Muntele Cascue pina in Virful Cascue, unde intilneste marcajul banda albastra ce face legatura intre Virful Papusa si Valea Dimbovitei peste Dracsin.

De la cantonul I. F. Cascue porneste o poteca pastorala accidentata si cotita initial pe piraiele Rosca, Cascue si Ratei la stina si Muntele Boteanu, pina in Virful Papusa.

Din dreptul km 11,600 se desface la vest o poteci marcata cu triunghi rosu, care dupa ce traverseaza culmile sud-estice ale Masivului Iezer-Papusa, ajunge la cabana Voina. Pe acest traseu, initial, la numai 5 minute de mers, ajungem intr-o poiana frumoasa, la piciorul Muntelui Broasca, de unde avem o vedere minunata spre Piatra Craiului.

In dreptul km 11, la est spre Valea Larga, sint locuri indicate pentru mici excursii pina sub Virful Pietricica (1 699 m). De asemenea, intre km 9 si km 8 se pot face excursii de ½-1 ora de o parte sau de alta a vaii, cu privelisti frumoase spre Piatra Craiului si Leaota. La km 8,200 se desparte spre nord-vest drumul forestier pe Valea Clabucetului.

Din punct de vedere administrativ, satul Podul Dimbovitei face parte din comuna Dimbovicioara. Casele sale sint raspindite pe relieful variat al frumoasei depresiuni tectonice care este brazdata de la nord la sud de Dimbovita, iar de la est la vest de catre serpentinele soselei nationale Cimpulung - Brasov. Datorita pozitiei sale geografice si climatului placut a devenit in ultimul timp o statiune de vilegiatura mult cautata de turisti. Absenta cabanelor si hotelurilor este compensata prin ospitalitatea nedezmintita a localnicilor. Gospodariile sint construite in cel mai pur stil romanesc, specific regiunilor de munte: curate, luminoase si solide. Materialele noi folosite in ultimul timp respecta proportiile armonioase ale formelor arhaice atit de atragatoare. Locuitorii, muncitori forestieri sau crescatori de vite, traiesc in mijlocul naturii de la care au imprumutat trasaturile esentiale ale firii lor pline de calm, optimism, rezistenta si echilibru. Viata socialista moderna se grefeaza aici pe cele mai sanatoase temelii.

Satul este situat intr-o caldare naturala delimitata la vest prin Muntele Pleasa cu Saua Posadei peste care urca serpentinele; in punctul culminant, la km 77, DN 73, in stinga soselei, adica spre sud, la numai 20 m se afla o portiune din vechiul drum roman marcat prin doua cruci de Piatra scrise cu litere chirilice. Impresioneaza constructia solida de sustinere a acestui drum acoperit cu dale mari din piatra bruta dainuind de aproape doua milenii.

Spre nord se afla Cheile Plaiului Mare sau Cheile de Sus ale Dimbovitei si Cheile Dimbovicioarei, iar mai sus satul si pestera cu acelasi nume, precum si Cheile Brusturetului. Spre nord-est se vede peretele pietros vertical care sprijina platoul Oratia (980 m) cu micile chei ale Baznei, continuate mai jos prin Valea Oratiilor. Pe aceasta vale un drum modest ne scoate dupa 40 minute de mers la ruinele cetatii Dimbovita sau Rucar, sub "zidurile' careia intilnim o cruce slavona si urme din vechiul drum medieval. Mai comod, la aceasta cetate se poate ajunge de la serpentinele soselei nationale, din dreptul km 83,700, dupa 5 minute de coborire spre nord-vest. Fortareata cu peretii naturali abrupti, pare a fi indreptata impotriva Tarii Romanesti, datind probabil clin perioada premergatoare expansiunii teutonice, de unde si numele de Cetatea Neamtului; dar ca structura poate fi socotita romaneasca, mai ales ca bastionul semicilindric, bine pastrat in coltul de sud, nu se intilneste in nici o cetate teutonica din Tara Birsei sau Prusia. Este mica si pe plan romboidal, cu sant si curte exterioara spre est. Calatorul francez Bongars in 1585 si unii dintre localnici o numesc azi Cetatea lui Negru Voda. Unii sustin ca in 1368 fortul era in stapinirea Basarabilor, condus de Pircalabul Dragomir, "castelanus de Dombovika', care nimiceste oastea maghiara trimisa impotriva lui Vlaicu Voda. E posibil sa fi fost doar un punct vamal intarit si nu o cetate propriu-zisa. De pe cetate avem cea mai frumoasa privire de ansamblu peste sat si imprejurimi.

Dealul Sasului limiteaza depresiunea spre est, iar Muntele Ghimbavului (1 390 m) spre sud.

Din Tara Birsei si pina la Cimpulung, intre Bucegi si Leaota pe de o parte si Iezer-Papusa si Piatra Craiului pe de alta parte, se intinde un spatiu de discontinuitate geografica cu structura si litologie complexa, asa-numitul culoar depresionar Rucar-Bran, lung de peste 25 km, cunoscut in literatura de specialitate sub diferite denumiri. Asemanator unui podis suspendat, acest relief muntos de altitudine medie, care se mentine in general la 1 000 m, a fost folosit inca din vechime ca poarta de circulatie intre Transilvania si Muntenia. Platforma Branului, puternic populata, impadurita si poienita se continua spre sud cu partea inalta Giuvala-Fundata, apoi cu doua depresiuni tectonice, Podul Dimbovitei si Rucar, iar mai departe cu depresiunea eroziva a Dragoslavelor.

Relieful spectaculos din jurul satului Podul Dimbovitei este rezultanta unor adinci prabusiri si fragmentari initiale, la care s-au adaugat ulterior numeroase fenomene de carst, mai ales chei in serie. In afara celor intilnite in partile de nord, mai accesibile si ca atare mai cunoscute, spre sud si sud-estul satului exista alti pereti verticali daltuiti de suvoaiele neastimparate in fuga si lupta lor milenara.

Daca din centrul satului, de pe pod, o pornim in aval pe Dimbovita, ne apropiem curind de Muntele Ghimbavul, pe care riul il ferastruieste cu rabdare, migala si precizia unui mare artist. Sint Cheile Mari ale Dimbovitei sau Cheile de Jos. Imediat cum intram in ele, pe stinga, ne intimpina un coridor impresionant, strimt si sinuos, umed si intunecat, pe fundul caruia se strecoara cursul agitat al piriului Cheia. Este defileul "Cheita', lung de vreo 400 m si relativ accesibil, care se termina brusc spre est, intr-o poiana linistita si plina de farmec.

Continuindu-ne drumul spre sud, pe cursul Dimbovitei in Cheile Mari, avem curind surpriza ca aceasta prapastie cu pereti ametitori, inalta de sute de metri, salbatica si monumentala, va fi greu de trecut numai cu piciorul. Dar fascinatia este prea mare pentru a ne mai opri. Si intr-adevar natura se dezvaluie in toata complexitatea si frumusetea ei. Vegetatia este bogata: muschi, clopotei, garofite si chiar floarea-de-colt. Din stinci curg izvoare sclipitoare si reci. Freamatul permanent nascut din inclestarea apei cu calcarul amplifica emotiile noastre. Ne strecuram printre pietre si busteni, printre tufisuri sau stinci pentru a depasi ingustimea inspaimintatoare a coridorului intunecat si umed, pina cind dam peste un podet infipt in stinca si suspendat peste apa, mai multe sute de metri. Prin aceste locuri, in trecut cind bustenii se transportau pe apa cu haitul la vale, se intimpla uneori ca un lemn pus de-a curmezisul sa opreasca intreaga pluta, fiind nevoie ca un plutas curajos sa-si riste viata indepartind obstacolul. Astazi plutaritul a fost inlocuit cu transportul auto pe sosea. De aceea podul aerian din chei, neglijat, a suferit deteriorari care il fac impracticabil si trebuie sa mergem direct prin apa, cu foarte mare atentie si numai pe timp secetos, sau mai bine pe o ambarcatie usoara, moderna.

Mai departe dam intr-o poienita (704 ni) cu flori, soare si loc de popas, la confluenta Ghimbavului cu Dimbovita. Pina in Rucar nu mai este mult, dar Dimbovita are de strabatut inca un defileu inalt, strimt si cotit, care nu poate fi calcat de piciorul omului.

Cheile mari si mici ale Dimbovitei, cele ale Dimbovicioarei si Brusturetului, ale Ghimbavului, ale Cheii, Crovului si Rudaritei sint raspindite pe o suprafata relativ limitata si constituie un punct de atractie pentru multi turisti, putind fi vizitate pe rind in decurs de 1-2 zile.

Din Saua Posadei coborim repede in tinutul minunat al Rucarului situat la poalele muntilor, scaldat in verdeata si lumina.

In stradania lor de a strapunge veacurile, casele din Rucar si Dragoslavele inchid in ele o parte din vechile traditii. Arhitectura populara a cultivat forma traditionale care printr-un continuu proces de creatie au dus la cristalizarea asa-numitului tip muscelean de locuinta, caracterizat prin simplitatea formelor, acuratetea volumelor si unitatea tramei de compozitie. Cu decoratie discreta si plina de rafinament, casa este lipsita de formalism in realizarea liniilor si suprafetelor, inalta, cu doua caturi, pivnite largi, cerdac lung, cu tinda si mai multe camere, impresioneaza placut prin contrastul dintre suprafetele intinse, albe, simple ale zidurilor masive de la parter si formele aeriene, gingase, variate ale cerdacului protejat de streasina prelungita.

Alaturi de putine case rudimentare sau simple, majoritatea sint de aspect evoluat, insa semnificativ este faptul ca cele construite in ultimii ani dupa tehnici si materiale moderne reiau formele stravechi ca plan, proportii si decoratie, adaptate doar la nevoile de confort spre care aspira azi taranimea in aceasta epoca de renastere a satului. In deplina armonie cu linia de ansamblu a satului si cu natura din jur, gospodariile degaja acel specific popular caracterizat prin pitoresc, echilibru si lumina. Daca la aceasta desavirsita imbinare de case si peisaje adaugam statura robusta si chipul senin al taranului, vorba lui calma si clara, portul sau fermecator desprins din lutul colinelor si frunzele pomilor, avem atunci imaginea limpede a tinutului in care s-au pastrat nestirbite virtutile unui popor care cu mai bine de o mie de ani in urma a inceput a se plamadi pe aceste meleaguri.

Astazi tinuturile rucarene concentreaza in ele dinamismul vietii moderne, prospetimea privelistilor si urmele trecutului. La o altitudine de 680 m si o clima lipsita de curenti, nu-i de mirare ca a devenit o statiune climaterica mult cautata.

Ambele sate au sosele asfaltate, complexe pentru industrializarea lemnului si multe sectii ale cooperatiei mestesugaresti, dintre care predomina cele de arta populara. Rucarenii si dragoslavenii sint neintrecuti pentru frumusetea cusaturilor si incrustaturilor vechi romanesti.

In Rucar sint multe magazine, oficiu P.T.T.R., hotel, restaurant, mori, abator, fabrica de cascaval, intreprindere forestiera, hidrocentrala, institutii sanitare, culturale etc. Pe linga marginea piriului canalizat, in sus, dam peste liceul recent infiintat si peste biserica din Suseni, monument de arhitectura populara, de aspect arhaic si atragator, cu forme originale din anul 1780. Un drum forestier ne poarta de aici incolo pina departe prin frumusetile salbatice ale Vaii Riusorului.

In nordul satului au aparut primele livezi in terasa, imprejurimile sint dominate de stinci golase sau acoperite de codri seculari: Fundul Neagului, Pleasa, Draganul, Muntisorul, Fruntea lui Andreias si Capitanul, care toate ne cheama la excursii.

Rucarul este una dintre cele mai frumoase asezari romanesti de sub streasina sudica a Carpatilor. Plini de farmec si poezie, rucarenii au deschis "calea vremilor', istoria lor confundindu-se cu cea a legendarului descalecat. Este atestat documentar pe timpul lui Vlaicu Voda, care dupa 1368 muta vama din Cimpulung aici, numindu-se pina in secolul al XIX-lea "schela Rucar i Dragoslavele' (din sirbeste dupa italienescul skela = tirg). Mai tirziu, Mihai Viteazul va impaminteni aici mai multe familii din care au descins mosnenii cei mai gospodari din Tara Romaneasca. Vama a fost arsa de ostile turcesti in 1737.

Ca si Rucarul, comuna Dragoslavele tinde sa devina un orasel. Strajuit la est de catre romantica Piatra a Dragoslavelor (1437 m, priveliste foarte ampla si frumoasa), acest sat este situat la raspintia vechiului si noului drum dintre Transilvania si Muntenia. Cel vechi mergea ca si azi direct pe apa Dimbovitei prin Stoienesti, spre Tirgoviste, iar un altul peste Saua Pravat in Namaesti si apoi Cimpulung, acesta din urma, azi, impracticabil. Drumul nou urca si coboara serpentinele din jurul Mateiasului.

In centrul comunei, chiar la soseaua nationala, se afla o biserica datind din 1661, ctitorie domneasca a lui Grigore Ghica si a sotiei sale Maria Sturza (ca si cea din Rucar, are timpla incrustata si policromata, dupa o tehnica abila si cu motive ornamentale de mare valoare artistica); pe drumul ce duce in Valea Caselor - un catun la est - se afla biserica Suseni din 1880 iar peste Dimbovita, la apus, Casa de odihna a Patriarhiei Romane si schitul Podisor (inalt, din lemn, asemanator constructiilor maramuresene; alei si gradini frumoase, privelisti atragatoare; tamp de mers de la sosea 5 minute).

De-a lungul soselei nationale, in Podul Dimbovitei, Rucar, Dragoslavele si mai departe pina la Tirgoviste sint multe cruci vechi din piatra cu inscriptii slavonesti care atesta importanta istorica a acestui drum. In secolele trecute satenii au avut de intimpinat necazuri si greutati, fiind nevoiti sa-si paraseasca uneori vatra stramoseasca mergind sa caute, in zadar, in sudul Moldovei sau in Ardeal, o viata mai buna.

Daca intre Rucar si Dragoslavele Dimbovita este silita sa-si alature eforturile muncitorilor forestieri din cele doua complexe industriale, de acum incolo ea zburda vesela in umbra dealurilor si a padurilor.

Podul Dimbovitei si Rucar sint depresiuni tectonice, iar Dragoslavele o depresiune eroziva creata pe seama cristalinului.

Fig 10

In Stoienesti valea devine mai larga, ca sa permita asezarilor de aici o intensa activitate, concentrata cu predilectie in jurul complexului forestier.

Din Stoienesti, pe vilceaua piriului Stoieneasca in sus, se desprinde la dreapta soseaua in curs de asfaltare ce urca peste Dealul Piatra, apoi coboara si trece peste Argesel, pentru ca la Costita Namaestilor sa intre in soseaua nationala care vine de la Brasov spre Cimpulung. Pe aici se face in mod obisnuit circulatia rutiera intre Tirgoviste si Cimpulung. De pe serpentinele acestei sosele (in virf la km 56,500 sint doua vechi cruci de piatra slavonesti) admiram cu voluptate covorul de iarba al pasunilor ingrijite cu acurateta artistica si silueta bipiramidala a Mateiasului sau a Muntilor Orasului (denumire data de musceleni Iezerului si Papusii). Poeziei pastorale de veacuri i s-a adaugat minunea tulburatoare a prezentului: nesfirsitele plantatii de pomi fructiferi a caror geometrie perfecta si monotona nu e intrerupta decit ici si colo de vreun mesteacan inalt, solitar si alb. In luna mai, cind natura generoasa e cuprinsa de pornirea nestavilita a eflorescentei, excursia noastra pe aici va deveni un poem, caci peste locuri sterpe si aride mintea si mina omului au faurit un rai pamintesc cu flori, parfum si zumzet de albine.

Centrul satului este asfaltat; in fata Sfatului popular Stoienesti se afla Monumentul eroilor din 1916 si o piatra comemorativa a lui Mihai Viteazul.

Dupa batalia de la Calugareni din 23 august 1595 "menita a fi briliantul cel mai stralucit al cununei gloriei romane' (N. Balcescu), Mihai se retrage spre Bucuresti si Tirgoviste, neputind fructifica victoria din cauza puhoiului turcesc, batrinul si vestitul general Sinan Pasa, de 83 de ani, avea 180 000 ostasi, fata de cei 16 000 ai lui Mihai. Voievodul a chibzuit bine, a aplicat tactica pamintului pirjolit in fata dusmanului si s-a retras aici asteptind ajutor de la transilvaneni si moldoveni. Turcii care il urmaresc sint hartuiti si faramitati. Apoi ostile unite ale lui Mihai, Sigismund Bathory si Razvan al Moldovei elibereaza intre 2-16 octombrie 1595 Tirgovistea si Bucurestiul, inecind restul cotropitorilor in Dunare la Giurgiu.

In Badeni, pe platoul Malaistea, pe locul de confluenta a Badencii cu Dimbovita, se mai pastreaza urme din tabara in palisada a lui Mihai Bravul.

Imediat mai la vale, Dimbovita are de luptat din nou cu inaltimi abrupte ce ating sute de metri; impresionantul defileu din capatul de nord al comunei Cetateni sta semet si incremenit in umbra timpului, intr-o tacere solemna care nu este tulburata decit de fosnetul paginilor de istorie intoarse de mintea noastra. Pe malul sting, o ingramadire enorma de stinci este limitata la nord si la sud de catre Valea lui Coman si respectiv Valea Chiliilor, ambele adinci si ademenitoare pentru turist. Sintem la Cetatuia, adevarata cronica sapata in piatra, martora a unor vechi asezari geto-dace cu mai bine de doua mii de ani in urma; sapaturile arheologice care sint in curs de desfasurare au scos la iveala pina in prezent urme despre o "dava', care avea intense relatii cu lumea elenistica. In 1241 marea invazie tatara si-a trimis pe aici o ceata condusa de capetenia Bugek; faimoasele stafete mongole au zgiriat in piatra stincilor semnul lor conventional de itinerar, tridentul sau furca lui Neptun cu trei coarne. Putin mai tirziu, cavalerii de Malta veniti ca mercenari in armata cotropitoare au lasat si ei urme in acelasi timp cu primii nostri voievozi care au inchegat statul feudal, Tara Romaneasca. Pe terasa din stinga riului se pot vedea resturi ale unor constructii importante (locuinte, trei biserici, un zid de piatra care inchidea defileul la capatul sau de la sud) si urmele vechiului drum. Poate ca aici, si nu la Podul Dimbovitei, era vestita cetate a Dimbovitei aparata de Pircalabul Dragomir. In sfirsit, la picioarele Cetatuiei s-a scris si ultima pagina de istorie contemporana: cele doua sosele forestiere care au drept scop sa asigure o exploatare moderna, socialista a masei lemnoase din padurile de la poalele de vest ale Masivului Leaota.

Nu putem rezista tentatiei de a "escalada' acest cuib de vulturi, in virful caruia vom intilni emotionante manifestari artistice autohtone.

Organizarea monahala din primele veacuri ale mileniului nostru a avut inriurire asupra evolutiei culturii si artei la noi. Primele manifestari de organizare manastireasca sint timide si ascunse in vai dosite sau munti, in lacasuri modeste din lemn sau uneori sapate in piatra stincilor, asa-numitele schituri rupestre din secolul al XIV-lea.

Serpentine minunate care se furiseaza printre stinci si paduri, dupa aproximativ 40 minute de urcus, ne conduc in fata unui astfel de schit rupestru, care la prima vedere se confunda cu insasi natura din jur formala din colti prapastiosi invesmintati intr-o vegetatie abundenta care acopera totul. Bisericuta este scobita in piatra si are trei mici incaperi obisnuite cultului ortodox; acoperisul este asigurat printr-o bolta mica in acelasi bloc de piatra care este strapuns numai in locul unde se inalta turla, singurul element adaugat si construit din lemn. Are o singura fereastra spre vest, taiata in peretele abrupt.

Stravechea zugraveala interioara a suferit multe restaurari, ultima in 1840 in tempera, care au reprodus inscriptiile si portretele primilor Basarab!, printre care legendarul Radu Negru (Radu I), de unde si numele de schitul lui Negru Voda. De retinut ca iconografia include teme anterioare secolului al XIV-lea, la fel ca in cele din Capadochia si Italia de Sud.

Spre virf, de pe o piatra ce pastreaza urmele unor enorme cizme (legenda spune ca ar fi chiar ale lui Negru Voda), salutam si atingem cu fruntea insasi cerul albastru revarsat peste aceasta natura plina de spectacol si culoare.

La Cetateni se termina zona muntoasa a Vaii Dimbovita. Prin centrul asfaltat al comunei trecem pe linga filatura "Musceleanca', iar mai la vale riul scalda sate frumoase ca Laicai (o mare G.A.S., o biserica veche, crucea lui Socol) si Malul cu Flori.

Dupa ce, la inceputul secolului nostru, Nicolae Iorga cutreierase aceasta vale, a notat ca locuitorii de pe aici au cel mai frumos port din tara, sint sprinteni, isteti la minte si cu un simt firesc pentru arta, reflectat in ornamentatia bogata a costumelor sau a caselor de locuit. Farmecul deosebit al acestor muncele ne incinta spiritul si sensibilitatea prin frumusetea variata a peisajelor sale, dublata de demnitatea morala a taranilor, pastratori ai celor mai sanatoase traditii romanesti.

La km 35 trecem de pe teritoriul regiunii Arges pe cel al regiunii Ploiesti si primul sat din raionul Tirgoviste este Gemenea. Numele localitatii se trage, spune o traditie pretentioasa, dar neverificata inca, de la legiunea romana Gemina, care ar fi avut o garnizoana pe aici, mai in jos de asezarea dacica, ca de obicei; dupa o alta legenda populara, in timpul marii invazii mongole, localnicii ar fi construit un mare stavilar zagazuind apele Dimbovitei pe care le-au dezlantuit la apropierea navalitorilor. Acestia, surprinsi de furia valurilor gemeau de spaima inecului, de unde numele de Gemenea, iar a doua zi mai la vale, lunca era plina de lesuri tataresti, de unde numele comunei Tatarani.

In Gemenea-Oncesti putem vizita o biserica modesta din lemn din 1814 si drumul forestier ce merge ia exploatarile din Valea lui Bar.

De acum incolo soseaua traverseaza Dimbovita pe-un pod lung si merge pe malul sting al apei pina la Tirgoviste. In acelasi timp, pe malul drept, o alta sosea leaga numeroasele sate de pe aceasta parte si da in drumul asfaltat Tirgoviste - Gaiesti, in dreptul km 10, DN 72. Le vom strabate pe rind, ambele fiind atragatoare si interesante.

Pe calea principala primul sat prin care trecem este Gemenea-Bratulesti si apoi Burlanesti, in sudul caruia vom intilni crucea de piatra in paleoslava, ridicata de fratii Buzesti, vestitii comandanti ai lui Mihai, dupa victoria din 1595. Nu departe de aici, in nordul satului Voinesti, exista urmele unei vechi cetati de plan patrat cu temelii groase de piatra datind dintr-o epoca inca necunoscuta (dacica, romanica, teutonica sau romaneasca). Aceste vestigii atesta inca o data ca apa Dimbovitei a favorizat dezvoltarea timpurie a asezarilor omenesti.

Comuna Voinesti este mare si bine gospodarita, electrificata, radioficata si cineficata, cu locuinte mari, liceu, spital, teren sportiv, biserica veche din 1796.

Traditia cultivarii pomilor s-a transmis pina in zilele noastre, cind dezvoltarea pomiculturii se face pe baze moderne, stiinta coborind de pe piedestalul ei academic printre livezile ce desfata privirea noastra ca sa le faca mai fertile, mai frumoase. Statiunea experimentala pomicola infiintata in 1949 intreprinde studii complexe, organizeaza parcele experimentale si dezvolta livezile in palmeta. Bazinul pomicol din Valea Dimbovitei, cu cele doua milioane de pomi fructiferi raspinditi pe o suprafata de trei mii hectare in diferite comune, a devenit o gradina tinara si infloritoare.

In comuna Izvoare exista o cooperativa de arta populara si un drum pitoresc care duce la Barbulet (loc preferat adesea de Mihail Sadoveanu pentru recreare, cu o biserica veche interesanta din 1660, din prima perioada de renastere a arhitecturii muntenesti, imbinind elemente vechi si noi), la Riul Alb, Runcu si Fieni. Comuna Gheboieni are case si plaiuri frumoase, cu locuitori care in cea mai mare parte sint muncitori la minele de lignit de peste deal; iar pe dreapta satul Ungureni-Paminteni se intinde chiar pe malul apei, cu locuitori bastinasi peste care au venit si mocani de dincolo de munti alungati de saracie.

Din renumita Fintina de Piatra, la km 13,200 in stinga, n-au ramas decit amintiri istorice, un sipot cu apa buna si carari ademenitoare ce duc in paduri care pina aici au fost de fag; mai la vale apare stejarul, care in trecut forma vestitul Codru al Vlasiei pe care il strabatea Dimbovita pina spre cursul ei inferior. B. P. Hasdeu arata ca slavii identificau riul dupa cantitatea mare de frunze de stejar cazute in apa lui, de unde si numele ramas pina azi, Dimbovita insemnind in slava veche riul care curge prin padurile de stejar.

La rascrucea de drumuri din Dragomiresti urca in serpentina usoara, de unde se desfasoara o larga panorama peste valea cu ogoarele netezite de tractoarele-agriculturii socialiste si presarate cu zeci de sonde petroliere.

Dupa ce strabatem padurea de stejar brazdata de drumuri ce se indreapta la sondele metalice, in Priseaca ne apare imaginea splendida a Muntilor Leaota cu virful piramidal din a carei margine estica porneste culmea cocosata a Rateiului ce sugereaza spinarea unui dromader. Primavara pina tirziu si toamna cit mai timpuriu cusma alba de nea impodobeste crestele lor iar asfintitul estival ii da uneori o stralucire mirifica.

In dreptul statiei de autobuz din mijlocul satului Priseaca, la 1 km spre stinga, se afla o padure renumita pentru clipele de recreatie si desfatare ce le ofera poienitele sale inmiresmate de flori, situate in preajma, unui conac solitar cu aspect patriarhal, ce urmeaza sa devina un complex turistic.

Traversind calea ferata, intram in orasul Tirgoviste. In prezent soseaua este modernizata pe o distanta de 18 km pina in Gheboieni, iar lucrarile de asfaltare se desfasoara in ambele directii, atit spre Cimpulung, cit si spre Tirgoviste.

Din Gemenea pina la soseaua Gaiesti - Tirgoviste, pe malul drept al Dimbovitei sint treisprezece sate care se tin lant pe o distanta de 35 km, formind o asezare unica cu profil geografic si etnic bine determinat. In trecut aceste sate erau nu pe malul apei ca acuma, ci ascunse in padurile nesfirsite care incepeau de pe creasta dealului incolo si numai o data cu diminuarea pericolului cotropirilor straine au inceput sa coboare aproape de artera de circulatie.

In fala Sfatului popular Cindestii din Vale se afla o cruce mica ridicata de doamna Stanca, sotia lui Mihai Viteazul. Satenii povestesc ca denumirea comunei lor se trage de la Cindea, iar cea de Voinesti, de la Voinea; amindoi comandanti ai lui Mihai care au condus armate lasate in fata taberei din Stoienesti pentru a stinjeni inaintarea puhoiului otoman. Tot aici se afla si un indicator de drum: 37 km spre Topoloveni. Pe serpentinele dealului impadurit de la Sfirlogi, printr-o poiana mare cu pajisti, fagi si mesteceni, la km 33 al drumului regional R 35, trecem hotarul dintre regiunile Ploiesti si Arges, apoi incepem a cobori pe frumoasa vale a Circinovului, cu o multime de sate mari si bogate, dar mai ales cu nesfirsite livezi tinere in terase.

In Cindestii din Vale, catunul Velinas, exista o biserica din 1828, iar in Virtop, sus pe un deal (timp de urcat 5 minute), una dintre cele mai remarcabile opere de arta taraneasca: biserica din inima de stejar. Pe o temelie joasa de piatra, in forma de nava, de proportii mici, cu pridvor deschis si streasina larga, constructia in ansamblu lasa o impresie uimitoare prin armonia formelor sale. Demne de retinut pentru partea artistica sint ferestrele traforate, briul median, ciubucile de la stilpii pridvorului; de sus, din turla octogonala, admiram cadrul pitoresc din jur, demn de maretia acestor locuri.

Construita initial prin secolul al XVI-lea, pe un deal mai inalt dinspre vest, numit Obirsia, a fost coborita o data cu satul pe locul unde odinioara era un lac si piata dintre ardeleni si munteni; apoi a fost mutata pentru a doua oara in acest punct. E posibil sa fi suferit in 1804 reparatii importante, dar care nu scad cu nimic din valoarea tehnica si arhitecturala a acestei constructii savante si echilibrate ce sugereaza momentalul si care a strabatut veacurile transmitind spre noi mesajul artistic si nazuintele generatiilor indepartate.

Sub influenta factorilor economici si geografici, satele din aceasta parte a Vaii Dimbovita fac trecerea de la tipul rasfirat, specific regiunilor deluroase, la lipul adunat, mai evoluat din regiunile de cimpie. Frecvente la romani, dispuse neregulat dar pitoresc, in deplina armonie cu natura inconjuratoare, luminoase ca infatisare, cu case la drum, aceste sate reflecta caracterul spontan si sincer al taranului nostru, precum si inclinarea lui pentru frumos.

In Dragodanesti exista o casa modesta, veche, a lui Ilie Manea si o statiune neolitica; in Caprioru s-a descoperit un tezaur cu monede macedonene din epoca sclavagista; in Manesti un important monument de arhitectura veche - casa lui Ion Scarlat; iar in Pirvu-lesti, arhaicul paraclis al lui Radu Voda.

Dragomiresti este o comuna mare, intinsa chiar in lunca riului. Cooperativa agricola de productie "24 Ianuarie' este instalata in citeva sate vechi, ridicate prin 1733, alaturi de o biserica construita in 1462, dar refacuta si zugravita in 1701.

In catunul Geangoesti arheologii au descoperit o asezare neolitica tell.

Din Dragomiresti putem trece in soseaua regionala care duce la Tirgoviste, sau prin Rincaciov si Ungureni ajungem la soseaua nationala DN 72, de unde mai avem 10 km pina la Tirgoviste, sau 18 km pina in Gaesti.