POMICULTURA SPECIALA

POMICULTURA SPECIALA

Pe langa particularitatile generale de cultivare si intretinere fiecare specie si soi pomicol prezinta si unele caracteristici specifice, de care cultivatorul trebuie sa tina seama incepand de la infiintarea plantatiei, pe toata durata sa de exploatare. Aceste particularitati specifice ne ajuta sa alegem, in functie de cerintele speciilor pomilor si de zona de cultura, cea mai buna specie si cel mai bun soi, corespunzator nevoilor si pretentiilor noastre.

1 CULTURA MARULUI

Malus domestica Borkh - Fam. Rosaceae, subfam. Pomoidae

Marul, ca origine, provine din Asia. Este o cultura cu o mare importanta sociala si economica. Fructele au compozitie complexa, sunt bogate in vitamine, saruri minerale, acizi organici, taninuri, glucide. Se consuma in stare proaspata, dar si la fabricarea compoturilor, marmeladelor, otetului, precum si deshidratat.

Marul are o gama variata de soiuri, portaltoi, intra repede pe rod, este rezistent la ger si de ingheturile tarzii, produce abundent.

Marul se cultiva in tara noastra, de la nivelul marii pana in zonele premontane. Cei mai multi meri se intalnesc in zona dealurilor din judetele: Arges, Bistrita, Maramures, Valcea, Suceava, iar cei mai putini in sud-estul tarii, indeosebi in campie. Cele mai bune rezultate se obtin in zona dealurilor, unde cad precipitatii de 600-650 mm, iar verile nu sunt toride. Nu este o specie pretentioasa la lumina, in schimb cere soluri potrivit de fertile; apa freatica sa fie la adancimi cuprinse intre 1,5 si 3,0 m, in functie de portaltoi.

Marul reuseste in regiuni cu temperatura medie anuala de 8,5-10,9⁰C, iar in perioada de vegetatie creste si se dezvolta in optim la o temperatura de 12-15⁰C. In perioada de repaus organele aeriene rezista pana la -32⁰C.-34⁰C, iar radacinile pana la -12⁰C. Ingheturile tarzii de primavara pot provoca pagube insemnate la recolta de fructe, deoarece florile sunt distruse la -1,6⁰C, iar fructele abia legate la -1,1⁰C.

Soiurile de mar se impart in 3 grupe, dupa epoca de coacere:

- de vara se recolteaza intre 10 iulie si 10 august. Aceste fructe pot fi pastrate 10-20 zile. Soiuri: Ark 2, Vista Bella, Akane, James Grieve, Aromat de vara, Red Melba.

- de toamna se recolteaza intre 20 august si 15 septembrie, iar fructele se pastreaza 30-90 zile. Soiuri: Prima, Frumos de Voinesti, Parmen auriu, Generos, Pionier.

- de iarna, se recolteaza in octombrie, iar fructele se pastreaza peste 3 luni. Soiuri: Jonathan, Golden Delicious, Strakrimson, Delicios de Voinesti, Idared, Ionared, Wagner premiat, Florina, Frumusetea Romei, Frumos de Boskoop, Mutsu etc.

In zonele de ses reusesc mai bine soiurile de vara si de toamna, iar in cele de deal soiurile de iarna. Soiurile de iarna sunt cele mai valoroase prin durata mare de pastrare a fructelor si ele trebuie sa cuprinda 70-75% din totalul merilor.

Portaltoii folositi pentru altoirea marului. Daca se doreste obtinerea pomilor pitici, care sa intre pe rod in anul I dupa plantare, se altoieste pe portaltoi vegetativi de vigoare mica M9, M26. Inaltimea lor va fi de 2,5-3 m, iar distanta de plantare pe rand de 1-1,5 m. Pomii de vigoare mijlocie se obtin cand se altoieste pe portaltoi vegetativi de vigoare mijlocie MM106, M7, M4. Acestia vor avea 3-3,5 m inaltime si 2,5-3 m diametrul coroanei. Pomii de vigoare mare, de 5-6 m inaltime si 6-8 m diametrul coronei, se obtin daca sunt altoiti pe portaltoi de vigoare mare: franc (obtinut din samanta) sau vegetativi A2, M25, M16.

Pomii se planteaza toamna, pe teren pregatit si fertilizat corespunzator. Peste iarna, pomii trebuie protejati de rozatoare cu coceni, hartie etc.

Taierile de formare a coroanei se incep primavara, prin scurtarea vergii altoi la 60-80 cm, in functie de sistemul de coroana dorit. Pentru mar se recomanda fusul subtire, palmeta etajata sau neetajata; in cazul pomilor vigurosi din zona dealurilor se alege vasul ameliorat intarziat sau chiar piramida etajata. Cand lastarii aparuti pe varga scurtata au 25-30 cm, se aleg cei necesari formarii primelor sarpante, iar restul se ciupesc sau se inclina.

Incepand din anul II, ramurile (viitoare sarpante) necesita a fi scurtate numai de la locul de ramificare, in rest nu se fac decat putine scurtari si slabe (1/4-1/3 din lungime). In acest mod se va proceda anual pana la realizarea deplina a coroanei. Pentru grabirea intrarii pe rod, lastarii de garnisire se raresc si apoi se inclina sau se torsioneaza. La soiurile foarte precoce, Goldenspur, Starkrimson, Wagner premiat inclinarea nu este necesara, aici trebuie rupte fructele de la baza, altfel sarpantele se apleaca puternic.

Taierile de fructificare. Se scurteaza semischeletul la 60-80 cm si chiar mai mult, apoi, se raresc ramurile de rod la 10-15 cm una de alta. Ramurile de un an se raresc si se scurteaza cu 1/4-1/3 din lungime daca au mai mult de 35-40 cm. Elementele de schelet trebuie sa fie clare, drepte, bine garnisite, cu semischelet si ramuri de rod bine subordonate si din ce in ce mai scurte spre varful coroanei.

Dupa 5-7 ani de rodire, aceste taieri de fructificare trebuie combinate cu taierile de reintinerire, prin suprimarea sau scurtarea puternica a elementelor epuizate si inlocuirea lor cu altele mai tinere, care se formeaza din lastarii noi. Acest sistem duce la prelungirea duratei de viata a pomilor si a duratei lor de fructificare.

Combaterea bolilor si daunatorilor. Marul este foarte sensibil la boli si la daunatori, de aceea trebuie sa fie executate cel putin doua tratamente de iarna si 6-8 stropiri de vara, tratamentele fiind mixte.

Rarirea fructelor este o lucrare obligatorie, in anii in care pomii au legat abundent. Lucrarea se executa in perioada 20-30 iunie sau cel mai tarziu pana la 10 iulie.

Fertilizarea este obligatorie. Pe terenurile slab fertile se administreaza, la 3-4 ani, cate 300-400 kg gunoi de grajd bine fermentat la 100 m², iar anual: 2-3 kg de azotat de amoniu, 3-4 kg de superfosfat si 2-3 kg de sare potasica, la 100 m².

In zonele secetoase se recomanda aplicarea a 4-6 udari.

Recoltarea fructelor se face manual; merele de vara se culeg cu 3-5 zile inainte de coacerea deplina, cele de toamna cu 5-7 zile, iar cele de iarna se recolteaza in octombrie.

Merele se pastreaza bine in camere reci, in beciuri, asezate in lazi sau pe rafturi. Cel mai bine se pastreaza insa in depozite frigorifice, la temperaturi de 1-3 ⁰C si o umiditate de 80-85%.

2. CULTURA PARULUI

Pirus sativa Lam. - Fam. Rosaceae, suubfam. Pomoidae

Parul este originar din Europa si Asia. La noi, reuseste bine de la campie pana la altitudini de 400-600 m, fiind bine reprezentat in judetele Arges, Dambovita, Prahova, Gorj, Valcea, Vrancea, Neamt, Sibiu si Suceava.

Parul este o specie importanta prin productivitatea sa, rezistenta la seceta si la boli, iar fructele sunt de o calitate deosebita, datorita compozitiei chimice complexe, suculentei, aromei si savorii lor. Perele sunt laxative, diuretice, mineralizante, racoritoare. Se folosesc la prepararea compoturilor, nectarului si distilatului de foarte buna calitate.

Cerinte. Parul este o specie pomicola mai pretentioasa decat marul la lumina, caldura si sol. Necesita o temperatura medie anuala de 9-12⁰C, iar in perioada de vegetatie o temperatura medie de 16-18⁰C. In perioada repausului de iarna rezista la geruri de -26.-28⁰C, unele soiuri fiind mai sensibile. Florile complet deschise rezista pana la -1,7⁰.-2,2⁰C, iar fructele abia legate sunt distruse la -1,5⁰C.

Soiurile cele mai importante, cultivate in tara noastra sunt: Trivale, Triumf, Favorita lui Clapp, Untoasa precoce Morettini, Napoca, Williams, Williams rosu, Untoasa Bosc, Abatele Fetel, Conference, Cure, Pastravioare, Decana de iarna, Decana Comisiei.

Pentru gradinile familiale prezinta interes si soiurile cu fructul mare, ca: Untoasa Hardy, Ducesa de Angouleme, Untoasa Hardenpont, Decana Krier, Passe Crassane etc.

Portaltoii folositi pentru altoire sunt: parul salbatic si parul franc, gutuiul.

Plantarea pomilor se face toamna dupa regulile obisnuite.

Formarea coroanelor se realizeaza mai greu datorita axului puternic, sarpantelor cu unghiuri mici de ramificare, motiv pentru care axul se scurteaza la inaltimea de 60-80 cm, iar sarpantele la 50-60 cm, dupa care se inclina in vederea garnisirii corespunzatoare pe toata lungimea lor. Daca axul continua sa creasca viguros, se ciupeste des sau se va transfera pe o ramura laterala.

Dupa intrarea pomilor pe rod, taierile de fructificare se fac ca si la mar. Unele soiuri: Williams, U.P. Morettini, rodesc pe mladite (ramuri de rod lungi cu muguri de rod la varf) si acestea se scurteaza lasandu-se doar 1-2 muguri de rod.

Rarirea fructelor se face in iunie, lasand spatii intre fructe de 10-15 cm.

Combaterea bolilor si daunatorilor se face prin 1-2 tratamente de iarna si 6-7 stropiri in perioada de vegetatie.

Fertilizarea perilor se face cu doze de ingrasaminte mai mici cu 1/4-1/3 decat la mar.

Perii sunt mai rezistenti la seceta decat merii, exceptie facand cei altoiti pe gutui (acestia necesita 4-5 udari in perioada de vegetatie).

Recoltarea perelor se face cu multa atentie deoarece daca se recolteaza prea devreme, nu se mai matureaza, iar daca se recolteaza prea tarziu nu se pot pastra. Perele de toamna se recolteaza la 130-140 zile de la caderea petalelor, iar cele de iarna la 160-170 zile.

Perele se pastreaza bine in depozite frigorifice la 0.+2⁰C, iar umiditatea favorabila a aerului este de 80-85%.

3. CULTURA PRUNULUI

Prunus domestica - fam. Rosaceae, subfam. Prunoideae

Prunul este originar din Europa si Asia, iar in prezent se cultiva in toate continentele.

Prunul este cultura cu cea mai mare extindere in tara noastra. Marea majoritate a plantatiilor se gasesc in zona dealurilor joase si mijlocii. Valoarea economica a prunului rezida in productiile mari si constante pe care le da, modul diferit de folosinta: de la consum proaspat, compot, magiun, prune uscate, pana la distilat valoros. La acestea se adauga rusticitatea si plasticitatea ecologica a pomului, reusind de la campie pana la dealurile semiinalte.

Fructele prunului sunt bogate in glucide, in elemente minerale si in vitamine, fiind foarte apreciate in consumul proaspat. Lemnul de prun se utilizeaza la obtinerea carbunelui activ, in industria creioanelor, la obtinerea mangalului sau pentru combustibil.

Cerinte Prunul are cerinte mijlocii fata de caldura. Reuseste bine in zona cu temperatura medie anuala de 8,5-11⁰C, optimul termic fiind la 15-18⁰C. In perioada de repaus rezista la -31⁰C, iar partea aeriana pana la -36⁰C. In schimb in perioada de vegetatie, in faza infloritului si legarii fructelor, prunul manifesta o mare sensibilitate fata de temperatura, necesitand peste 10⁰C pentru o fecundare normala. Fata de lumina are pretentii moderate, iar fata de umiditate este pretentios.

Diferitele soiuri de prun se matureaza incepand de la 15 iulie, pana la mijlocul lunii octombrie. Sortimentul din tara noastra este foarte bogat, dar predomina soiurile: Tuleu gras, Vanat romanesc, Gras romanesc, Stanley, Agen 707, Renclod Althan, Anna Späth, Tuleu timpuriu, Nectarina rosie etc.

Portaltoii folositi pentru toate soiurile de prun sunt corcodusul si prunul franc.

Plantarea prunilor se face de regula toamna, iar distantele de plantare difera in functie de vigoarea soiului, recomandate fiind: 5-6 m intre randuri si 4-5 m pe rand.

Coroanele se dirijeaza dupa sistemele de vas ameliorat, piramida mixta, palmeta etajata. La formarea coroanelor se utilizeaza atat taieri in uscat cat si in verde (ciupit, plivit), combinate cu inclinarea sarpantelor si arcuirea lastarilor de garnisire (de semischelet). Acestea pot fi scurtate cu 1/3-1/2 din lungime, in vederea garnisirii lor cu ramuri de rod.

Dupa intrarea pomilor pe rod se fac adesea taieri de rodire, de reductie si de regenerare. La prun se reduc ramurile de semischelet si cele de rod (cele mijlocii si cele lungi). Reintinerirea lemnului de rod se face din ramurile vegetative care se raresc, la 30-40 cm si apoi se scurteaza.

Rarirea fructelor se face numai in anii cu rod abundent, prin rarirea florilor, fructelor abia legate sau fructelor la 1/2 din marimea normala, lasandu-le la 3-5 cm una de alta.

Terenul se mentine curat de buruieni prin 1-2 araturi superficiale, la 12-15 cm si prin prasile sau inierbat, iar iarba se va cosi atunci cand are 25-30 cm si se lasa ca mulci sub pomi.

Fertilizarea se face cu 2-3 kg gunoi de grajd, 20-40 g superfosfat si 20-30 g sare potasica, la fiecare m². Excesul de ingrasaminte predispune pomii la boli si le scade rezistenta la ger.

Irigarea este necesara in zonele de ses sau in anii secetosi; fiind necesare 3-4 udari: dupa inflorit, la intarirea samburilor si inainte de intrarea fructelor in parga.

Recoltarea fructelor pentru compot si consum in stare proaspata se face atunci cand au pulpa destul de ferma, iar cele pentru gem, magiun ori distilare, cand sunt bine coapte, adica au un continut maxim de zaharuri. Pentru toate soiurile, fructele se recolteaza in 2-4 reprize.

4. CULTURA CAISULUI

Armeniaca vulgaris - fam. Rosaceae, subfam. Prunoideae

Caisul este originar din Asia. Zone importante pentru cultura caisului in tara noastra sunt: Campia Romana, Campia de Vest, partea de nord a Dobrogei si zona podgoriilor din Muntenia, Oltenia si Moldova.

Caisul este o specie foarte apreciata pentru fructele sale savuroase si parfumate, utilizate in consumul proaspat sau la prepararea de compot, gem, dulceata, suc, nectar, caisata, lichioruri etc.

Cerinte Caisul este o specie iubitoare de caldura, necesita o temperatura medie anuala de 10-12⁰C, iar in perioada de repaus suporta temperaturi de -25.-26⁰C, dar in iernile cu oscilatii mari de temperatura devine sensibil la gerurile survenite tarziu, mugurii florali fiind distrusi la -12.-15⁰C. Primavara dupa zile relativ calduroase, pierde mugurii la -3..-4⁰C, iar fructele abia formate la -1,5.-2,2⁰C; caisii pierd rodul in 4-5 ani din 10, datorita faptului ca infloresc devreme.

Fata de umiditate, caisul nu este deosebit de pretentios, reusind chiar bine la 500-550 mm precipitatii anuale; in schimb este pretentios la lumina si necesita soluri usoare, permeabile, cu apa freatica la 2,5-3 m.

Portaltoii folositi pentru altoirea caisului sunt: zarzarul, prunul franc si corcodusul.

Soiurile recomandate: Timpurii de Chisinau, Royal, Mari de Cenad, Dacia, Mamaia, Comandor, Selena, Sirena, Favorit, Sulmona, Harcot.

Pregatirea terenului pentru plantare se face dupa tehnologia obisnuita.

Plantarea se executa toamna, eventual primavara foarte devreme. Distantele de plantare sunt de 5-6 m intre randuri si 4-5 m pe rand. Daca plantarea se executa de toamna, se face un musuroi mare peste radacini pentru a le feri de ger. Scurtarea vergii se face numai primavara, la 60-70 cm, iar rana se unge cu vopsea de ulei, in mod obligatoriu.

Sistemele de coroane folosite: vasul ameliorat, vasul aplatizat, palmeta. Formarea coroanei se realizeaza prin taieri in uscat si operatiuni in verde. Se scurteaza atat elementele de schelet cat si cele de garnisire.

Taierile de rodire si de intretinere se fac aproximativ ca la prun. Se retin pentru fructificare ramurile buchet, iar daca sunt mai dese de 8-10 cm unele de altele se raresc, cele mijlocii se raresc la 10-15 cm una de alta si se scurteaza cu 1/3-1/2 din lungimea lor, daca depasesc 60-65 cm.

Taierile la cais se fac fie in verde, fie primavara in preajma umflarii mugurilor, niciodata pe timp geros.

Solul se mentine curat de buruieni si afanat, se ingrasa cu gunoi de grajd, o data la 2-3 ani, iar cele chimice se aplica anual.

Irigarea caisului este necesara in zonele secetoase si mai ales atunci cand pomii sunt incarcati cu fructe. Sunt necesare minim 3 udari si anume: la intarirea samburilor, la intrarea fructelor in parga, dupa recoltare (1-2 udari).

Principalele boli ale caisului (monilioza, ciuruirea frunzelor, plum-poxul, cancerul uscat etc.). Aceste boli se combat cu 1-2 tratamente inainte de inflorit cu zeama bordeleza 1,5-2,0%, iar dupa inflorit cu fungicide acuprice.

Pierirea prematura a pomilor este boala cea mai periculoasa. Aceasta poate fi brusca sau lenta, uscandu-se pe rand cate o sarpanta sau parti din pom. Boala nu poate fi combatuta total, ci doar ameliorata, aplicand urmatoarele masuri preventive:

- cultivarea caisului numai in zone favorabile;

- protejarea pomilor de inghet, ger, evitarea baltirii apei;

- evitarea ranii scoartei, a taierilor de ramuri groase si scurgerii de cleiuri (gome);

- mentinerea solului partial intelenit;

- varuirea trunchiului si a bazei sarpantelor.

Recoltarea se face cat mai aproape de maturitatea deplina ( cu doar 2-3 zile mai devreme) in 2-3 reprize. Momentul optim depinde si de destinatia productiei.

5. CULTURA PIERSICULUI

Persica vulgaris Mill. - fam. Rosaceae. Subfam. Prunoideae

Piersicul provine din Asia. In prezent se cultiva in toate continentele, dar mai ales in emisfera nordica. In Romania, cultura piersicului intruneste conditii favorabile in judetele: Timis (Periam, Sannicolaul Mare, Lovrin, Giarmata), Constanta, Tulcea, Ilfov, Dolj, Bihor.

Piersicul este o specie pomicola deosebit de valoroasa, din urmatoarele considerente:

- pomii intra repede pe rod, sunt foarte productivi, mai putin afectati de pieirea prematura, de brumele si ingheturile tarzii comparativ cu caisul;

- are un numar mare de soiuri si se matureaza incepand de la 15-20 iunie, pana la sfarsitul lunii septembrie;

- fructele sunt deosebit de apreciate pentru consumul proaspat, pentru compot, nectar si alte produse deosebit de fine, piersicile fiind indicate in cura hepatica si aterioscleroza, amelioreaza obezitatea si hipertensiunea arteriala.

Cerinte. Piersicul reuseste bine in zonele sudice si de vest ale tarii, unde temperatura medie anuala este de 10-11⁰C, minima nu scade iarna sub -22 -24⁰C, iar primaverile sunt blande, insorite, fara brume si ingheturi tarzii, cu precipitatii atmosferice cuprinse intre 500-550 mm, cultivat pe sol usor, bine drenat.

Soiurile de piersic se impart in 3 grupe:

- piersice propriu-zise - fructul are pielita paroasa, pulpa neaderenta sau semiaderenta la sambure, de culoare galbena, alba sau rosie. Din aceasta grupa se recomanda: Madeleine Pouyet, Springtime, Springold, Cardinal, Jerseyland, Redhaven, Elberta, Flacara;

- nectarine - au fructul cu pielita glabra, intens colorata, foarte aspectuoase si parfumate, pulpa aderenta la sambure, dar sunt mai sensibile la ger si boli. Dintre acestea se recomanda: Crimsongold, Nectared 6, Nectared 4, Flavortop, Fantasia, Romamer;

- pavii sau piersice pentru compot - au fructul usor pufos, uniform colorat in galben, pulpa ferma, aderenta la sambure, rezistenta la fierbere, se pot recolta si prin scuturare. Cele mai valoroase soiuri sunt: Fortuna, Vivian, Babigold 6, 8 etc.

Portaltoii folositi sunt: piersicul franc, migdalul amar.

Pregatirea terenului si fetilizarea trebuie facute cu deosebita atentie. Nu se planteaza piersic dupa piersic, iar pomii sa fie udati bine la plantare, distantele recomandate fiind: 4m x 4m si chiar 4m x 2m.

Formarea coroanei se realizeaza in 2-3 ani, cele mai folosite sisteme de coroane sunt: vasul ameliorat, vasul intarziat aplatizat, palmeta etajata, fusul subtire. Formarea coroanei impune aplicarea unor operatii de rarire a ramurilor atat in perioada de repaus cat si de vegetatie, deoarece in varful ramurilor se formeaza cate 2-4 lastari vigurosi, din care se va lasa unul, cel cu pozitie mai favorabila.

Taierile de rodire se fac anual, retinand pe pom cate 80-120 ramuri mixte.

Rarirea fructelor este obligatorie si se face in iunie. Se lasa un fruct pe buchetele de mai, 1-2 fructe pe salbe si 3-5 fructe pe ramurile mixte.

Fertilizarea este obligatorie, administrandu-se gunoi de grajd o data la 3 ani, iar anual cu ingrasaminte chimice (azotat de amoniu, superfosfat, sare potasic).

Udarea piersicului se face in anii secetosi si atunci cand sunt incarcati de rod. Anual se aplica 4-5 udari: inainte de inflorit, la intarirea samburilor, cu 2-3 saptamani inainte de coacerea fructelor si 1-2 dupa recoltare.

Lucrarile solului constau in 1-2 araturi si 3-4 prasile.

Recoltarea se face cand fructele intra in parga (aparitia culorii de acoperire, inmuierea pulpei la varful fructului); recoltatul se face in 2-3 reprize la fiecare soi.

6. CULTURA CIRESULUI SI VISINULUI

Cires - Cerasus avium L. - fam.Rosaceae, subfam. Prunoideae

Visin - Cerasus vulgaris Mill - fam. Rosaceae, subfam. Prunoideae

Ciresul si visinul sunt specii pomicole cu particularitati ecologice si de cultura asemanatoare.

Ciresul provine din regiunile cuprinse intre Marea Neagra si Marea Caspica, de unde s-a raspandit in Asia, iar visinul se considera originar din Asia Mica si zonele adiacente unde creste frecvent in flora spontana.

Ciresele au functii mineralizante si vitaminizante, avand efect tonic si reconfortant. Fructele sunt apreciate deoarece ajung devreme la maturitate, sunt foarte cautate pentru consumul in stare proaspata, la prepararea compoturilor, dulceturilor, siropului etc. Lemnul de cires este foarte apreciat in industria mobilei.

Cele mai importante bazine de cultura ale ciresului sunt: Cotnari, Bistrita-Nasaud, Dej, Cisnadie, Caransebes, Pitesti, etc.

Ciresul pretinde soluri usoare, bine expuse la soare, ferite de curenti reci de aer. Reuseste bine la o temperatura anuala de 9-10⁰C; mugurii sunt distrusi la -20..-25⁰C in perioada repausului, iar florile la -2,2⁰C. Din punct de vedere al umiditatii are cerinte moderate.

Soiuri de cires predominant cutivate: Rosii de Bistrita, Cerna, Jubileu, Van, Bing, Stella, Boambe de Cotnari, Somesan, Germersdorf, Hedelfinger, Rubin etc.

Visinul se cultiva pe suprafete mai mari in judetele: Vaslui, Iasi, Neamt, Arges, Ilfov, Galati, Bistrita-Nasaud etc.

Cerinte Visinul este mai rezistent la ger decat ciresul (rezista la -30⁰C), mai putin pretentios la lumina si se adapteaza pe o gama larga de soluri. Necesita o temperatura medie anuala de 8-11⁰C. Nu este pretentios la umiditate, putand fi cultivat atat in zone secetoase cat si in regiuni umede.

Fructele de visin au o compozitie chimica bogata, sunt utilizate la prepararea compoturilor, siropului, gemului, dulcetei. Visinele au efect tonic, contribuie la ameliorarea afectiunilor renale, hepatice, a anemiei, stresului. Visinul, prin lastari, frunze si pedunculi are si un rol bactericid, putand fi folosit la conservarea muraturilor sau pentru ceaiuri diuretice.

Soiuri de visin recomandate: Nana, Vrancean, Timpurii de Cluj, Dropia, Mari timpurii, Oblacinska etc.

Ambele specii reusesc bine de la campie pana la altitudini de 500 - 600 m.

Portaltoii folositi sunt: ciresul salbatic, visinul turcesc (mahalebul), visinul comun.

Terenul se fertilizeaza cu gunoi de grajd, se mobilizeaza adanc si se niveleaza.

Plantarea pomilor se face toamna si eventual primavara foarte devreme; distantele de plantare sunt de 5-6 m intre randuri si 4-5 m pe rand la cires, iar la visin 4-5 m cu 2-4 m pe rand.

Sistemele de coroane folosite: piramida mixta, vasul intarziat, palmeta etajata, iar pentru visin chiar tufa.

Dupa plantare, ciresii se scurteaza la 80-100 cm, iar visinii la 50-70 cm. Vara se aleg ramurile pentru sarpante si apoi se continua lucrarile de formare.

La cires sunt necesare lucrari de scurtare a ramurilor de garnisire.

Dupa intrarea pe rod, aceste specii au nevoie de putine lucrari de taiere.

Intretinerea solului se face sub forma de ogor lucrat.

Fertilizarea se face cu doze asemanatoare cu cele de la prun, iar udarea numai in anii secetosi.

Recoltarea fructelor - incepe cu 10-15 mai la cires si pana la mijlocul lunii iulie la visin. La un soi se fac 2-3 treceri, deoarece fructele se matureaza esalonat.