Situatia actuala a culturii piersicului si nectarinului

Situatia actuala a culturii piersicului si nectarinului

1. Pe plan mondial

La sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI aria de cultura a piersicului si nectarinului cuprindea 68-69 tari de pe toate continentele ( FAO 2004 ).

Extinderea acestei culturi a fost favorizata in principal de plasticitatea ecologica, fructificarea timpurie si constanta, care o deosebeste fundamental de celelalte specii pomicole din climatul temperat.

Pana in anul 2002 suprafata plantata cu piersic si nectarin a crescut constsnt, de la 1.563.535 ha in 1993 la 189.347 ha. In anul urmator, 2003, cultura piersicului ocupa o suprafata redusa cu 35,99% (1.421.151 ha), in schimb productia de fructe a inregistrat o crestere importanta fata de anul 2002 atingand un nivel maxim de 14.787.539 tone, ceea ce inseamna un plus de crestere de 7,03% . Prin diminuarea suprafetei plantate si cresterea recoltelor, productia medie pe hectar a inregistrat o crestere de la 6,42 ton (media pe 10 ani) la 10,40 tone (in anul 2003). La nivel mondial cele mai mici recolte pe ha s-au obtinut in anul 1988 (5,89 tone) iar cele mai mari in anul 1993 (6,93 tone) si in 1994 (6,89 tone).

In anul 2003 tarile cu pondere in productia de piersici si nectarine au fost : China, Italia, S.U.A., Spania, Grecia, Mexic, Turcia, Egipt, Iran, Brazilia, Argentina si Africa de Sud. De pe o suprafata de 1.094.649 ha au fost recoltate 133778 tone de fructe . Productia obtinuta in aceste tari reprezenta 83,39 5 din productia mondiala. Din acest grup de tari China s-a detasat permanent de celelalte tari, atat in ceea ce priveste suprafata plantata cat si productia totala realizata.

Analiza dinamicii suprafetei ocupate cu piersic arata o crestere continua de la 73634 ha (1993) la 1.38655 ha (2002). In anul 2003, acesta suprafata a scazut cu 17,74 % fata de anul 1993 si cu 56,41 % fata de 200

In aceste conditii se astepta ca productia de piersici si nectarine sa scada dar rezultatul a fost altul ; productia obtinuta a fost mai mare fata de 2002 cu 32,46 % (5.529.366 tone)

Factorii «posibili » care au contribuit la cresterea ar putea fi : intrarea pe rod a unor plantatii tinere si perfectionarea tehnologiei de cultura.

In celelalte tari mari producatoare de piersici si nectarine in intervalul realizat s-a constatat o oarecare stabilitate a ariei de cultura ( in Italia, Croatia si Chile), o usoara scadere (S.U.A.), crestere (Turcia) sau fluctuatie (Franta si Argentina).

Productiile medii in cei 11 ani au fost mai mari in Italia, S.U.A., Spania si Grecia si mai reduse in Franta, Turcia, Chile si Argentina.

In anul 2003, din suprafata totala plantata cu piersici, 1.310.871 ha apartinea tarilor din emisfera nordica (59) si 110.286 ha tarilor din emisfera sudica (10).

Productia de piersici realizata in emisfera nordica a fost de 13.721.739 tone(92,79 %) comparativ cu numai 1.065.800 tone (7,21 %) cat s-a realizat in emisfera sudica. In emisfera nordica productia de piersici, in proportie de 86,18% s-a realizat in China, Egipt, Franta, Grecia, Iran, Italia, Spania, Turcia si S.U.A. , iar in cea sudica in Africa de Sud, Argentina, Australia, Brazilia si Chile. Productia de piersici pe hectar in cele doua emisfere a fost de 14,96 tone (nordica) si 8,12 tone (sudica).

In emisfera nordica productia de piersici in proportie de 86,18 % s-a realizat in : China, Egipt, Franta, Grecia, Iran, Italia, Spania, Turcia si S.U.A.(tab. 1.5), iar in cea sudica in Africa de Sud, Argentina, Brazilia si Chile.

Productia de piersici la hectar in cele doua emisfere a fost de 14,96 tone (nordica) si 8,12 tone (sudica).

In tarile balcanice in anul 2000 piersicul era plantat pe o suprafata de 23.591 ha (tab.1.6) si realiza o productie de 138.386 tone, cu o medie pe ha de 6,97 tone.

In anii urmatori (2001 si 2002 ) suprafata si productia ( totala si la ha) a inregistrat o usoara scadere. In Bulgaria, Serbia si Muntenegru datorita procesului avansat de imbatranire al plantatiilor productia de piersici va scadea in cei doi ani cu un procent de 6,25 % , respectiv 4,74 %.

In anii 2000-2002 productia medie pe hectar(cu mici exceptii) a fost nesatisfacatoare, limitele de variatie la nivel global situandu-se intre 5,69 si 6,97 tone de fructe/ha. In Romania productia medie / ha a fost cea mai scazuta din Balcani (4,29-5,11 tone).

Tabelul 1

Suprafata plantata si productia la piersic si nectarin

pe plan mondial in perioada 1993 - 2003

* Sursa FAO 1994-2004

Tabelul 2

Situatia culturii piersicului in toate tarile producatoare in anul 2003

* Sursa FAO 2004

Tabel 3

Evolutia suprafetei plantate cu piersic si nectarin in perioada 1993-2003

In principalele tari producatoare (ha)

* Sursa FAO 2004

In Romania

Date despre inceputurile culturii piersicului in Romania sunt relativ putine, fragmentate si nesigure. Primele informatii despre piersic ne parvin dintr-un document emis in timpul domniei lui Mihai Viteazu in care, printre altele se mentioneaza de existenta unei comune al carei nume este Piersica. Referiri asemanatoare sunt consemnate si in lucrarea « Historie de la Moldavie et de la Valahia » ppublicara de Carra in 1781, in care se descrie : bogatia de pepeni galbeni si verzi, prune si caise, piersici si alte fructe culese de pe aceste meleaguri.

Cuvintele de pretuire si de lauda a bogatiei de fructe din Moldova sunt aduse de doctorul Andreas Wolf, care ne-a vizitat tara si care printre altele arata ca in Germania nu se stie nimic de minunatele si gustoasele mere, pere, perje si piersice moldovenesti.

Perenitatea si vechimea piersicului in cultura pe teritoriul romanesc sunt sustinute in mod convingator de existenta in gradinile populatiei si in viile de pe dealuri a unei densitati de fructe semispontane si evoluate de piersic, care produc foarte variabil ca forma, marime, culoare si gust.

Primele documente sigure despre infiintarea unei plantatii in tara noastra apar mai tarziu spre sfarsitul secolului 19, cand in pepinierele de la Strehaia, Istrita si Visani incep sa se inmulteasca soiuri de piersic si nectarin aduse din Franta.

Cu toate acestea trebuie sa acceptam ideea ca populatiile locale de piersic din viile de pe dealuri si numarul mare de pomi (204.759) consemnat in lucrarea « Avem arbori roditori, n-avem fructe » scrisa in 1913 de G.Nicoleanu si Grigore Marunteanu Sfinx, atesta o vechime relativ mare a culturii piersicului in tara noastra.

In perioada interbelica, cultura piersicului in Romania prospera. Se aduc din Italia si din Franta soiuri noi si valoroase care se inmultesc rapid si intr-un procent mare in pepinierele de la Simleul Silvaniei, Cenad, Oradea, Lovrin si Sannicolaul Mare, asigurandu-se astfel necesarul de material saditor pentru plantari.

In paralel se infiinteaza in jurul oraselor Ploiesti si Bucuresti colectii pomologice, in care au fost adunate cele mai valoroase soiuri si hibrizi de piersic, pentru testare si recomandare in productie.

Raionarea pomiculturii in anul 1956 a constituit un moment important pentru analiza situatiei reale a culturii pomilor din tara noastra si luarea unor decizii hotaratoare pentru redresare si dezvoltare. Datele prezentate in lucrarea de sinteza a raionarii aratau ca in acea perioada a raionarii existau in vii si in gradinile familiale peste 731.000 piersici razleti.

In gradinile populatiei,sortimentul era compus din 5-6 soiuri, aduse pe diferite cai din Franta, Germania si Ungaria(Ionita-1961) si din populatii locale cu pulpa alba si pulpa rosie. Dupa 1960, piersicul se planteaza pe suprafeta mari in Dobrogea la Mangalia, Cochirleni si de la Valea Carasu la Ostrov.

In prioada 1962-1964 se fac plantari masive in sistem intensiv in jurul Bucurestiului, in Banat si Crisana (Mihaescu si Stanciu 1966). Din dataele statistice ale Ministerului Agriculturii rezulta ca in anul 1964 existau in cultura 1.477.000 de piersici din care 1.236.000 in plantatii compacte(3.000 ha) si 241.000 piersici in vii si gradini familiale.( tabelul A 1).

Din aceste piersici 72,98% se aflau in plantatii comerciale di regiunile Dobrogea(24,71%), Crisana(21,16%), Banat (13,81%) si Bucuresti(13,30%). In celelalte 12 regiuni, piersicul (27,02%) era reprezentat de populatii locale, plantate in vii, solitar sau in gradinile de langa casa, pe spatii mici. Prezenta piersicului local pe intreg spatiul geografic al Romaniei este o dovada certa ca pentru adaptarea sa la diverse conditii de clima si sol din tara noastra i-a trebuit vreme indelungata. Din pacate insa lipsesc dovezi scrise care sa ateste perenitatea acestei specii pomicole pe pamantul romanesc.

In perioada 1971-1980 plantatiile de piersic in sistem intensiv se extind mult in zonele de sud-vest si de vest ale tarii, unde un rol important in promovarea culturii piersicului l-au avut Statiunile de Cercetare si Productie Pomicola Mehedinti, Oradea.

Prin plantarile anuale s-a reusit ca in aceste zone de cultura sa se realizeze intr-un timp scurt o concentrare a suprafetelor si a productiei de piersici.

Potrivit noilor tehnologii aplicate, pomii erau condusi sub forma de palmeta etajata cu brate oblice, palmeta simpla si cordon vertical in raport cu densitatea de plantare.

Incarcatura pomilor cu rod, se norma prin taieri moderne si se corecta printr-o rarire manuala sau chimica a fructelor. Plantatiile se fertilizau corespunzator productiei stabilite si se irigau cu norme de udare de 350-400 mc/ha.

Protectia culturii se realiza pe baza avertizarilor elaborate de catre laboratoarele de fitoprotectie de la nivel judetean.

In plantatiile comerciale se plantau soiuri valoroase de piersic si nectarin, de provenienta straina si autohtone care asigurau consumul propriu si solicitarile la export.

Productia medie anuala de fructe in perioada 1971-1980 a fost de 5373 tone, cu anul de varf 1978 cand s-au realizat 73.209 tone.

In intervalul 1981-1990 au fost realizate primele plantatii de centura in jurul capitaleio (I.A.S. Afumati, I.A.S.Buftea, I.A.S.Mogosoaia, I.A.S.Mihailesti, I.A.S.30 Decembrie) si a litoralului(I.A.S.Nazarcea, I.A.S.Neptun, I.A.S.Mangalia, I.A.S.Medgidia,etc . ),asigurandu-se astfel necesarul de fructe proaspete pentru desert si materia prima pentru fabricile de prelucrare industriala din zona .

Dupa introducerea unor soiuri de piersic, nectarin si pavii, au fost obtinute fructe de cea mai buna calitate, indeplinind in totalitate normele stas impuse de tarile importatoare (Germania, Cehoslovacia, Polonia, Rusia etc..) . Pentru prima data se putea vorbi in Romania de cultura moderna si economica a piersicului.

Introducerea soiurilor extratimpurii si tarzii de piersici, nectarine si pavii asigura fructe pentru desert in intervalul 21.06-30.09 si pentru prelucrare intre 05.07 - 05.09.

In perioada 1981-1990, suprafata plantata cu piersic era de 8.566 ha , cu o productie medie anuala de 53.238 tone. Cele mai mari productii au fost inregistrate in anii 1983(85.404 tone) si 1986 (1986 (83.600 tone).

O data cu extinderea plantatiilor, cresterea productiei si diversificarea sortimentului de soiuri valoroase au crescut solicitarile la export si s-au dezvoltat noi puncte de prelucrare industriala a fructelor.

Pentru pastrarea calitatii recoltei, de la cules pana la valorificare in majoritatea fermelor pomicole au fost construite hale de sortare, calibrare, ambalare si depozitare temporara.

In aceste conditii cultura piersicului in Romania devenise o cultura industriala profitabila.

O data cu generalizarea tehnologiei moderne de cultura a piersicului, cu actualizarea sortimentului, scolarizarea specialistilor in Italia, se spera ca in perioada urmatoare (1991-2000) productia totala si pe ha de piersici sa creasca la nivelul tarilor din sud-vestul europei. Dar, n-a fost sa fie asa, deoarece plantatiile de centura din jurul marilor orase (Bucuresti si Constanta), imbatranite si defrisate, nu au putut fi inlocuite cu altele tinere, iar terenurile eliberate au fost cedate culturilor de cereale.

Plantatiile de piersic aflate pe terenurile redobandite de proprietari, conform legii 18/1991, au fost defrisate sau neingrijite, fie din necunoastere fie din lipsa fondurilor necesare pentru efectuarea lucrarilor de intretinere a plantatiilor.

Nectarinul aflat in plina afirmare prin 1980, avea sa dispara, fara a lasa vreo sansa de revenire, iar paviile de care se legau sperantele procesatorilor au fost neglijate si abandonate.

Dupa 1990, piersicul s-a plantat mai mult in gradinile familiale si microferme in conditii diferite de clima si sol, folosindu-se un sortiment ales la intamplare sau impus de producator.In atare conditii nu se poate vorbi in aceasta etapa de un sortiment anume (in plantatii) si de o exploatatie viabila de piersic.

Daca in 1990 suprafatacultivata de piersic insuma 7.200 ha, in urmatorii ani, aceasta a continuat sa scada progresiv , ajungand in 2003, la 892 ha(tabelul 1.2).

Productia de piersici dependenta de suprafata cultivata, conditiile de mediu si tehnologia de cultura, a urmat o curba descendenta, inregistrand valori minime in anul 1995 (13.402 tone) si in 2002 (15.000 tone). Desi suprafat plantata s-a redus productia de piersic si nectarin a crescut la 17.960 tone. Productia medie pe ha inregistrata in perioada 1991- 2003 a fost de 4,51 tone/ha, cu un maxim de 7,30 tone /ha (1995) si 6,20 t/ha (2003).

In aceasta perioada instabila si nesigura, de cautari si tatonari relansarea culturii piersicului a fost controlata mai mult de importuri masive de piersic (de cea mai buna calitate) din Turcia si Grecia.

Tabelul 4

Suprafata si productia de piersici in Romania, in perioada

1991-2003 (FAO 1992-2003)