TEHNOLOGIA INFIINTARII PLANTATIILOR

DE VITA DE VIE

Infiintarea plantatiilor de vii roditoare se face cu eforturi financiare mari. De aceea, aceste lucrari se fac pe baza unor studii si analize fundamentate stiintific, ce au in vedere stabilirea sistemelor de cultura si tipurilor de plantatii corespunzatoare, alegerea, amenajarea, organizarea si pregatirea terenurilor destinate viitoarelor plantatii, stabilirea sortimentului si a distantelor de plantare dintre randuri si pe rand. Exploatarea rationala a plantatiilor prin respectarea lucrarilor de intretinere, a incarcaturilor de rod in corelatie cu potentialul soiurilor si tehnologiile de cultura va asigura obtinerea unor plantatii incheiate, fara goluri, cu butuci vigurosi si cu capacitate mare de productie.

1. SISTEMELE DE CULTURA SI TIPURILE DE PLANTATII VITICOLE

1.1. Sistemele de cultura a vitei de vie

Sistemul de cultura este conditionat de factorii naturali de mediu, de soiurile cultivate, de formele de conducere practicate si de lucrarile de intretinere care se aplica. Astfel, in practica se intalnesc 3 sisteme de cultura a vitei de vie:

1. Sistemul de cultura neprotejata, se aplica in regiunile din sudul tarii, unde temperaturile minime din timpul iernii care afecteaza cultura survin foarte rar (-18⁰C . -20⁰C, o data la 1-2 ani din 10). Se caracterizeaza prin aceea ca butucii sunt condusi pe tulpini semiinalte sau inalte, elementele de rod fiind situate la o inaltime de pana la 1,5-2 m fata de sol, astfel ca ele sunt mai putin expuse la afectiuni provocate de temperaturile scazute.

2.Sistemul de cultura semiprotejata, se practica in regiunile unde temperaturile minime absolute au o frecventa de 2-4 ani din 10. Se caracterizeaza prin folosirea soiurilor cu rezistenta sporita la ger, a formelor semiinalte si inalte de conducere a butucilor. La baza tulpinii se lasa 1-2 cepi de siguranta a cate 2 ochi. Coardele anuale formate din acesti cepi, sunt conduse toamna pe directia randului si acoperite cu pamant. Primavara la taiere, aceste coarde pot fi scurtate in cepi de siguranta sau pot fi lasate ca elemente de rod pentru compensarea pierderilor de ochi.

3. Sistemul de cultura protejata, se foloseste in zonele unde temperaturile minime absolute din iarna sunt dintre cele mai scazute, cu o frecventa de peste 4 ani din 10. Se caracterizeaza prin folosirea formei de conducere a butucilor care sa permita acoperirea de toamna totala (ingropare) sau partiala (musuroire) a butucului cu pamant. Ca urmare a cheltuielilor mari pe care le implica si a importantei forte de munca solicitata, o data cu modernizarea viticulturii, s-a renuntat la acest sistem, introducandu-se cultura vitei de vie pe tulpini.

1.2. Tipurile de plantatii viticole

In cadrul sistemelor de cultura se intalnesc mai multe tipuri de plantatii, utilizate in raport cu orografia terenului, fertilitatea solurilor, vigoarea soiurilor, directiile de productie:

Plantatiile viticole obisnuite, care au distanta de plantare dintre randuri de 2 - 2,2 m si 1,2 - 1,4 m intre plante pe rand, asigurand desimi de 3 240 - 4 160 vite/ha. Se cultiva atat soiuri pentru vin, cat si pentru masa, cu vigoare slaba, mijlocie sau mare. Pot fi folosite formele de conducere joasa, semiinalta sau inalta. Productiile obtinute sunt cuprinse, intre 12-15 t/ha.

Plantatiile viticole cu distante mari de 3,0-3,6 m intre randuri si 1 - 1,2 m/rand cu desimea de plantare de 2 310 - 3 330 vite/ha, cultivate in forme inalte de conducere, cu mecanizarea integrala a lucrarilor solului. Astfel de plantatii se infiinteaza in zonele de cultura neprotejata sau semiprotejata. Se recomanda plantarea soiurilor de vita de vie pentru struguri de masa si a celor de vin de mare productie.

Plantatiile viticole pe terase sunt amenajate pe terenuri cu pante mai mari de 12% si pe soluri cu fertilitate scazuta. Se caracterizeaza prin folosirea unor distante intre randuri de 2-2,20 m si intre plante pe rand de 1-1,20 m, avand desimea de plantare intre 3 780 si 5 000 butuci/ha. Se cultiva preferential vite din soiuri pentru vinuri de calitate, cu vigoare slaba sau mijlocie. Se practica forma de conducere semiinalta a butucilor, iar productiile medii sunt de 8-10 t/ha.

Plantatiile viticole pe nisipuri se intalnesc in zonele din sudul Olteniei, sudul Moldovei si nord-vestul Transilvaniei. Se caracterizeaza prin distante mari de plantare de 2,5 m intre randuri si 1-1,4 m intre plante pe rand (2 850 - 4 000 butuci/ha). Se cultiva soiuri pentru vinuri de consum curent si pentru struguri de masa. Se folosesc forme joase, semiinalte si inalte de conducere a butucilor. In centrul viticol Teremia Mare (jud. Timis) in plantatiile clasice distanta de plantare este de 1/1 metri, cu 10 000 de butuci/hectar.

Plantatiile de tip gospodaresc sunt raspandite pe suprafete mici, au distanta de plantare intre randuri este de 1,8 m, iar intre plante pe rand de 1-1,4 m (3 960 - 5 560 butuci/ha). Se cultiva atat soiuri de vin, cat si de masa, iar productiile obtinute variaza in limite largi, in functie de soiurile cultivate si de nivelul agrotehnicii aplicate.

2. ALEGEREA, ORGANIZAREA SI AMENAJAREA TERENULUI

Alegerea terenului se face tinand cont de factorii climatici, de relief, de cei litologici, pedologici si socio-economici.

Factorii climatici, edafici si orografici trebuie sa satisfaca cerintele vitei de vie si sa asigure realizarea unor productii de struguri in raport de soiurile cultivate.

Cele mai recomandate terenuri sunt cele care se afla in arealul viticol delimitat, situatie in care se poate analiza starea plantatiilor existente, sortimentul de soiuri, cantitatea si calitatea productiilor obtinute in ultimii ani s.a.

In cazul infiintarii plantatiilor care se afla in afara arealului viticol sunt necesare studii amanuntite, legate de factorii pedo-climatici in raport cu soiurile ce urmeaza a fi plantate.

Organizarea terenului destinat plantarii vitei de vie cuprinde un ansamblu de masuri si lucrari care urmaresc folosirea completa si rationala a pamantului, asigurarea conditiilor pentru executarea mecanizata a lucrarilor si sporirea fertilitatii solului. in cazul marilor unitati viticole aceasta consta in: impartirea terenului in parcele (cu suprafata de 1-5 ha), tarlale (cuprinde 3-6 parcele, cu suprafata de 3-30 ha) si trupuri viticole (150-500 ha); trasarea retelei de drumuri, a zonelor de intoarcere a agregatelor, amplasarea constructiilor si altor dotari tehnice.

Amenajarea terenului se realizeaza prin lucrari de imbunatatiri funciare pentru combaterea eroziunii solului, eliminarea excesului de umiditate, temporar sau permanent, nivelarea si modelarea terenului, respectiv terasarea pantelor, acolo unde este cazul.

3. PREGATIREA TERENULUI PENTRU PLANTAREA VITEI DE VIE

Pregatirea terenului in vederea plantarii vitei de vie presupune urmatoarele operatii:

Defrisarea vegetatiei anterioare si nivelarea terenului. Defrisarea este lucrarea de eliminare a vegetatiei lemnoase existente pe teren. In cazul marilor plantatii viticole aceasta se executa cu ajutorul tractoarelor grele, dotate cu instalatii speciale. Nivelarea este obligatorie si se executa imediat dupa defrisare, in functie de conditiile de relief, de sistemul de amenajare, de posibilitatile de parcelare, de configuratia terenului, pentru a preveni miscarea unui volum prea mare de sol.

Asigurarea perioadei de odihna a solului (timp de 3 -5 ani) este necesara in cazul defrisarii plantatiilor viticole vechi. In perioada de repaus se recomanda cultivarea unor plante furajere (graminee cu leguminoase) anuale sau perene.

Asigurarea perioadei de odihna se impune pentru refacerea structurii si fertilitatii solului, pentru a preveni cresterea slaba, intrarea tarzie pe rod sau chiar pieirea vitelor noi, precum si pentru distrugerea unor organisme daunatoare specifice vitei de vie.

Fertilizarea de baza se realizeaza prin incorporarea in sol o data cu desfundarea terenului si administrarea ingrasamantului organic (gunoi de grajd semifermentat, intre 30 si 80 t/ha) in scopul imbunatatirii aprovizionarii solului in materie organica, cu rol important in ameliorarea proprietatilor fizice, chimice si biologice ale solului, precum si chimic (orientativ 150-200 kg P₂O₅/ ha si 200- 250 kg K₂O/ha) in vederea crearii unei rezerve de fosfor si potasiu necesara butucilor de vita de vie pentru o crestere si dezvoltare armonioase. Pe solurile acide se recomanda amendarea solului cu praf de var, dolomit, marna etc. (administrarea acestora sporeste rezistenta la ger, seceta si boli) si asigura conditii de crestere mai apropiate de necesitatile acestor plante.

Desfundarea terenului consta in mobilizarea profunda a solului cu inversarea si amestecarea orizonturilor, in scopul crearii unor conditii favorabile pentru dezvoltarea armonioasa a radacinilor. Desfundarea se efectueaza la adancimea de 50 - 60 cm sau, in cazul terenului bogat in calcar la 40 - 45 cm. Desfundarea se executa de obicei toamna precum si la sfarsitul primaverii, in cazul plantarilor de toamna ori pe teren nisipos.

Inainte de pichetat si de plantarea propriu-zisa se executa lucrarea de nivelare de suprafata, prin care se elimina micile denivelari.

4. ALEGEREA SI AMPLASAREA SOIURILOR

DE VITA DE VIE

La alegerea si amplasarea soiurilor de vita roditoare se tine seama de 'Catalogul oficial al soiurilor (hibrizilor) de plante de cultura din Romania' (editat anual), precum si Ordinul MAAP nr.546 din 25 noiembrie 2002, intitulat: 'Zonarea soiurilor de vita de vie roditoare din sortimentul de baza al Romaniei, recomandate si autorizate pentru cultura si arealele viticole', aparut in M.O. nr. 854/4 XII 2002. In aceste acte normative se gasesc soiurile admise la inmultire si repartizarea lor pentru fiecare zona viticola, pe baza vocatiei si traditiei, soiuri care dau produse de calitate si care se comporta bine in zona respectiva.

In raport de directia de productie, soiurile de vita de vie folosite se clasifica astfel:

Soiuri de struguri pentru masa:

- cu maturare timpurie (epocile I, II): Perla de Csaba, Cardinal, Muscat timpuriu de Bucuresti, Augusta, Timpuriu de Pietroasa, Paula, Victoria s.a.;

- cu maturare mijlocie (epocile III, IV, V): Victoria, Chasselas doré, Chasselas roz, Cetatuia, Napoca, Milcov, Somesan, Muscat de Hamburg, Muscat de Adda, Transilvania, Tamina, precum si soiuri apirene ca: Perlette, Sultanina, Calina s.a.;

- cu maturare tarzie (epocile VI, VII): Coarna neagra, Xenia, Select Afuz Ali, Italia, Greaca, Bicane s.a.

Soiurile de struguri pentru masa se clasifica dupa perioada de maturare in 7 epoci, incepand cu 16 iulie, iar fiecare epoca dureaza cate 2 saptamani, ultima terminandu-se pe 31 octombrie.

Soiuri de struguri pentru vinuri albe si rosii, pe directii de productie, sunt:

de consum curent: Galbena de Odobesti, Feteasca regala, Plavaie, Zghihara, Babeasca gri, Cramposie selectionata, Creata, Majarca, Steinschiller, Iordana, Miorita, Rosioara, Aligoté, Saint Emilion, Babeasca neagra, Cadarca, Unirea, Astra, Raluca, Pandur, Codana, Amurg, Arcas, Burgund mare, Cristina, Haiduc, Balada s.a.

Soiurile pentru vin de consum curent sunt mai rezistente la seceta decat cele pentru struguri de masa. Maturarea strugurilor are loc in epocile IV-V; dau productii cuprinse intre 10-16 t/ha, cu un continut in zahar de 140-180 g/l si aciditatea intre 4,5 si 6 g/l H₂SO₄. Soiurile respective permit obtinerea unor vinuri cu o tarie alcoolica de 8-10,5% volume.

de calitate superioara: Feteasca alba, Grasa de Cotnari, Riesling italian, Aromat de Iasi, Ozana, Sarba, Columna, Donaris, Muscadelle, Pinot gris, Chardonnay, Sauvignon, Traminer roz, Furmint, Neuburger, Tamaioasa romaneasca, Muscat Ottonel, Feteasca neagra, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Furmint de Minis, Blasius, Selena, Novac, Mamaia, Negru de Dragasani, Negru aromat s.a.

Aceste soiuri dau productii mai mici comparativ cu cele de consum curent (8-12 t/ha), dar de o calitate superioara. La maturitatea deplina strugurii acumuleaza intre 190 si 240 g/l zaharuri, ceea ce permite obtinerea de vinuri cu o tarie alcoolica mai mare de 11% volume.

Soiuri pentru vinuri spumante: Feteasca regala, Feteasca alba, Riesling italian, Iordana, Babeasca neagra, Muscat Ottonel.

Soiuri pentru distilate: Feteasca regala, Plavaie, Galbena de Odobesti, Mustoasa de Maderat.

5. STABILIREA DISTANTELOR DE PLANTARE A VITEI DE VIE

Distantele dintre randuri si intre plante pe rand, folosite la infiintarea plantatiilor viticole determina desimea de plantare, respectiv numarul de vite la unitatea de suprafata. Distantele de plantare se stabilesc in functie de vigoarea soiurilor, a portaltoiului, de fertilitatea solului, de conditiile climatice, de forma de conducere a butucilor, incarcatura de ochi atribuita la taiere si de directia de productie.

Alegerea distantelor optime de plantare pentru o situatie data, influenteaza nivelul productiei, calitatea acesteia si costurile de productie. Distantele dintre randuri se aleg tinand seama si de posibilitatile de mecanizare a lucrarilor.

Distanta dintre plante este diferita, in functie de: conditiile pedoclimatice, tipul de cultura, modul preconizat de executare a lucrarilor de intretinere a solului s.a.

Orientarea randurilor se face pe directia N-S pe teren plan sau usor inclinat, iar pe dealuri pe directia curbelor de nivel in scopul prevenirii eroziunii solului.

Pichetarea terenului este lucrarea prin care se stabileste locul unde trebuie plantata fiecare vita, in functie de marimea si forma spatiului de nutritie rezervat acesteia. Fiecare loc se marcheaza cu ajutorul unor picheti (tutori).

Pichetarea se executa la sfarsitul verii, in cazul plantarilor de toamna si la sfarsitul iernii pentru plantarile de primavara. Inainte de inceperea lucrarilor trebuie stabilite distantele de plantare, orientarea randurilor si metoda de pichetare.

Metoda de pichetare este definita de figura geometrica formata de cate 2 butuci de pe 2 randuri alaturate. Astfel, deosebim pichetatul in patrat, in dreptunghi, in chinconz, cu randuri duble, in hexagon si in forme neregulate dupa curbele de nivel.

6. PLANTAREA VITELOR

Plantarea vitei de vie se realizeaza prin urmatoarele operatii: pregatirea vitelor pentru plantat, sapatul gropilor si plantatul propriu-zis.

Perioada de plantare - obisnuit, vita de vie se planteaza primavara cat mai devreme (martie-inceput de aprilie) cu conditia ca temperatura solului la adancimea de 40-50 cm sa inregistreze 7-10⁰C. Pe solurile grele, cu exces de umiditate, plantarea se executa mai tarziu (inceput de mai).

Plantarea de toamna se executa numai pe terenuri drenate si se incheie inainte de inregistrarea temperaturilor negative (in luna noiembrie). Aceasta plantare de toamna este putin practicata deoarece vitele se scot cu intarziere din scoala de vite, insa are o serie de avantaje, printre care cicatrizarea ranilor pana in primavara, iar vitele intra mai devreme in perioada de vegetatie activa.

Pregatirea vitelor pentru plantare presupune controlul vitelor, fasonatul, mocirlirea si parafinarea vitelor.

Controlul vitelor consta in eliminarea de la plantare a celor necorespunzatoare. Se admit pentru plantare vitele sanatoase, cu sudura de jur imprejurul punctului de altoire, care au lemnul viabil, liberul de culoare alb-verzuie, cu mugurii corditelor viabili, iar radacinile alb-sidefii.

Fasonarea vitelor este lucrarea prin care radacinile se scurteaza la 8-10 cm si cordita la 3-4 ochi (fig. 45), de asemenea se suprima ciotul de la altoi si se elimina radacinile de la nodurile intermediare ale portaltoiului.

Fig.45. Fasonarea vitei de vie pentru plantat

Dupa fasonare, vitele se parafineaza pe treimea superioara, in acest caz se pot planta fara musuroi.

Plantarea propriu-zisa se realizeaza in gropi facute cu putin timp inainte de lucrarea de plantare. Gropile au adancimea de 50 cm, iar largimea de 35-40 cm, fiind de forma prismatica. Pe fundul gropii se formeaza un musuroi din pamant maruntit. Se asaza apoi vita in pozitie verticala, rezemata de peretele dinspre pichet, cu radacinile repartizate de jur imprejur pe musuroiul de pamant si cu punctul de altoire la 1-2 cm mai sus de nivelul solului, iar cordita orientata spre pichet (fig.46). Peste radacini se pune pamant maruntit si reavan, se taseaza cu piciorul (uneori o tasare prea exagerata actioneaza in sens negativ asupra pornirii in vegetatie si cresterii, in special a sistemului radicular) , se introduc 2-6 kg mranita peste care se presara 5-8 g insecticid, apoi se uda (10 l apa), apoi se umple groapa cu pamant pana la nivelul solului. Protejarea vitelor dupa plantare se face prin: musuroire cu pamant reavan si foarte bine maruntit, iar in cazul in care temperaturile si brumele tarzii permit, doar prin parafinare.

Fig. 46. Schita privind plantarea vitei de vie

Unii autori recomanda plantarea vitelor in gropi cu toate dimensiunile de cel putin 60 de cm. De asemenea, conditiile mult mai bune pentru patrunderea radacinilor in pamant mobilizat se creeaza prin asezarea vitelor cu baza in mijlocul gropilor si nu lipite de un perete al acestora. Se recomanda si un mod diferit de administrare a ingrasamintelor organice si insecticidelor. Vitele se pot aseza fie vertical, fie de preferat in pozitie oblica. In acest caz se poate realiza o buna aliniere a randurilor, iar tarusii folositi la pichetare se vor utiliza si ca tutori. In plus, pozitia oblica a vitelor impune o tasare moderata.

Ca urmare a costului ridicat al fortei de munca, in ultima vreme in unele tari viticole, s-a extins plantarea mecanizata. Masinile de plantat folosesc 1,2,3 brazdare care permit fixarea la intervale regulate a vitelor pe fundul brazdei si administrarea a 1-3 l apa la fiecare planta. Doua brazdare sau doua roti aduc pamantul la nivelul plantei, in timp ce brazdarele situate in partea posterioara asigura acoperirea vitelor cu pamant.

7. INTRETINEREA VITELOR TINERE

Vitele tinere, pana la intrarea pe rod, trebuie sa beneficieze de conditii optime pentru inradacinare si de crestere permitand astfel formarea rapida a butucilor si pregatirea lor pentru intrarea pe rod.

Pentru acest lucru se aplica o serie de masuri agrofitotehnice, printre care:

- masuri culturale (dirijarea prin taierea si conducerea organelor vegetative);

- masuri agrotehnice (mobilizarea solului, fertilizarea, irigarea, protejarea impotriva temperaturilor scazute din timpul iernii);

- masuri de dirijare a relatiilor vitei de vie cu celelalte organisme din ecosistemul viticol (aplicarea tratamentelor de combatere integrata a bolilor, daunatorilor, buruienilor, infiintarea si intretinerea culturilor intercalate).

Lucrarile de intretinere aplicate in plantatiile viticole tinere, de la plantare pana la intrarea pe rod, au drept scop realizarea unor plantatii incheiate (fara goluri), cu plante bine dezvoltate.

Lucrarile de intretinere in anul I de la plantare.

Lucrarile solului. Imediat dupa plantare se executa o afanare a solului la adancimea de 14-16 cm, dupa care, in timpul vegetatiei se mai executa 3-4 cultivatii mecanizate pe intervale, completate cu prasitul manual pe rand.

Controlul vitelor consta in desfacerea musuroiului si verificarea pornirii in vegetatie a lor si apoi refacerea acestuia cu pamant reavan pentru a le proteja.

Intretinerea musuroiului prin ruperea scoartei, ori de cate ori este nevoie.

Copcitul consta in indepartarea radacinilor pornite din altoi si a lastarilor din portaltoi. Se executa de doua ori: primul in luna iunie cu refacerea musuroiului si al doilea in august cu nivelarea pamantului din musuroi.

Legarea lastarilor de pichet (sau tutore), se executa de doua ori, la noi cresteri de cate 30-40 cm.

Plivitul lastarilor de prisos se executa o data cu legatul.

Combaterea bolilor si daunatorilor. Vitele tinere sunt deosebit de sensibile la atacul de boli (indeosebi la mana). Tratamentele sunt recomandate a fi de prevenire, respectiv la acoperire. Printre daunatorii cei mai periculosi sunt: carabusul de mai, viermii sarma, gandacul marmorat, iar dupa pornirea in vegetatie chiar si omida paroasa a dudului.

Udarea vitelor se face in verile secetoase, cand se administreaza cate 10 litri de apa, intr-o copca deschisa la fiecare vita.

Refacerea desimii initiale, denumita si completarea golurilor se face in perioada de vegetatie sau toamna, folosindu-se vite de 1 an, crescute in ghivece nutritive. Toamna se poate face si cu vite viguroase din scoala de vite, preferabil de 2 ani.

Aratura de toamna se executa cu rasturnarea brazdei inspre rand, pentru a usura musuroirea.

Protejarea vitelor in timpul iernii. Toamna, dupa caderea frunzelor, vitele se protejeaza de inghet prin musuroire, acoperindu-se cu pamant pana la nivelul ochilor 6-8 de la baza corditei.

Lucrarile de intretinere din anul II de la plantare.

Aratura de primavara se executa " la cormana", la o adancime de 14-16 cm.

Dezmusuroirea sau desfacerea musuroaielor, este operatia care trebuie executata dupa trecerea pericolului temperaturilor scazute (de -8.-10^oC), dar nu prea tarziu pentru a se evita "clocirea" ochilor.

Taierea in uscat si copcitul. Incepand din anul II, se executa taieri de formare specifice tipului de taiere adoptat. O data cu taierea in uscat se face si copcitul.

Instalarea mijloacelor de sustinere. Tesuturile mecanice ale vitei de vie sunt slab dezvoltate si nu-si poate sustine lastarii in pozitie verticala De aceea este necesar instalarea mijloacelor de sustinere.

Dintre sistemele de sustinere practicate (suporti naturali, araci, spalieri etc) la noi este generalizat in prezent spalierul in plan vertical. El este alcatuit din stalpi fruntasi si mijlocasi pe care sunt fixate la niveluri diferite 3 randuri de sarme. Pentru mentinerea sarmelor intinse stalpii fruntasi sunt prevazuti cu ancore sau contraforte si un dispozitiv de intindere. Randul de jos al sarmei are rolul de a sustine elementele lemnoase ale butucului ramase dupa taiere, aceasta fiind denumita si 'sarma portanta'. Celelalte doua randuri de sarme au rolul de a permite dirijarea lastarilor si de aceea sunt situate la cca 60 cm una de alta.

Momentul cel mai potrivit pentru instalarea mijlocului de sustinere este din toamna anului I si pana in primavara anului II, inainte de pornirea in vegetatie.

Sistemele de spalier folosite in plantatiile de vii roditoare sunt: spalier monoplan vertical cu sarme, spalier cu consola, spalier cu consola dubla etc.

Plivitul lastarilor inseamna eliminarea celor de prisos si retinerea doar a celor necesari formarii butucului.

Plantarea in goluri din anul I se face cu vite de doi ani sau de un an, dar viguroase. Vitele plantate in goluri trebuie ingrijite in mod deosebit, pentru a nu pieri.

Combaterea bolilor si daunatorilor se face prin tratamente de prevenire.

Lucrarile solului constau in: 4-5 prasile mecanizate pe interval si manuale pe rand.

Fertilizarea cu ingrasaminte chimice, solide, care se aplica o data cu araturile sau cultivatiile solului, ori cu ingrasaminte lichide, foliare, care se administreaza concomitent cu tratamentele fitosanitare.

Protejarea vitelor in timpul iernii se executa prin musuroire dupa aratura de toamna. In zonele cu geruri puternice se recomanda protejarea coardelor prin acoperire totala cu pamant.

Lucrarile de intretinere in anul III de la plantare.

Lucrarile sunt aceleasi ca in anul II, cu exceptia taierilor in uscat care sunt specifice anului trei de la plantare.