TEHNOLOGIA INFIINTARII PLANTATIILOR DE POMI

TEHNOLOGIA INFIINTARII PLANTATIILOR DE POMI

Speciile pomicole ocupa terenul o perioada lunga de timp, iar cheltuielile facute la infiintarea plantatiilor sunt mari. Din aceste motive, infiintarea acestora nu trebuie facuta la intamplare, ci pe baza tehnologiilor de cultura specifice fiecarei specii in parte. In capitolul de fata se vor prezenta unele aspecte legate de infiintarea plantatiilor pomicole si anume:

producerea unui materialului saditor pomicol de calitate si autentic, necesar pentru infiintarea plantatiei;

cunoasterea si stabilirea celor mai corespunzatoare tipuri de plantatii si sisteme de cultura in functie de cerinte;

alegerea si organizarea terenurilor destinate infiintarii plantatiilor de pomi;

plantarea propriu-zisa a pomilor.

1. PRODUCEREA MATERIALULUI SADITOR POMICOL

Calitatea materialului saditor determina in mare masura reusita unei plantatii pomicole. Materialul de plantare (puietii) trebuie sa provina din cele mai valoroase clone ale soiurilor, sa fie liber de boli si daunatori, sa corespunda din punct de vedere tehnic standardelor in vigoare. Acesti puieti se produc in pepiniere, sub controlul organelor statale. Dezvoltarea pomiculturii unei tari este corelata cu dezvoltarea retelei de pepiniere.

1.1. Alegerea locului pentru pepiniera

Pepinierele se amplaseaza in centrul zonei pomicole, pe teren plan sau cu panta uniforma de cel mult 6%. Cel inclinat trebuie sa aiba expozitie sudica sau sud-vestica si posibilitati de irigare, iar solul sa fie fertil, bine structurat si cu textura mijlocie (lutoasa, luto-argiloasa, luto-nisipoasa). Este necesar ca, apa freatica sa se afle la cel putin 1,5 m adancime. Cele mai favorabile soluri sunt cernoziomurile, aluviunile solificate si irigate, solurile brune si brun-roscate de padure.

Temperatura medie anuala trebuie sa fie cuprinsa intre 8,5 si 11,0⁰C. Minima absoluta nu trebuie sa scada sub -25.-28⁰C. Suma precipitatiilor anuale este sa aiba valori intre 550-700 mm, iar umiditatea anuala sa fie cuprinsa intre 65-70%. Vor fi evitate zonele cu vanturi puternice, cu frecventa mare a brumelor si grindinei. Pepinierele trebuie sa fie situate in apropierea unor cai de comunicatie si a localitatilor in scopul recrutarii facile a fortei de munca.

1.2. Sectoarele pepinierei pomicole

Pepiniera pomicola cuprinde mai multe sectoare:

a. Sectorul plantatiilor mama elita, este alcatuit dintr-un ansamblu de culturi pomicole care furnizeaza material biologic de inmultire: ramuri altoi, butasi, marcote, stoloni, portaltoi vegetativi. Acest sector are mai multe subunitati:

- plantatia mama elita de seminceri. In aceasta plantatie se afla pomii care furnizeaza semintele si samburii necesari obtinerii portaltoilor generativi: corcodus, zarzar, piersic, cires, visin, mar, par. Pentru aceste specii se cultiva soiuri omologate ca portaltoi generativi franc. O astfel de plantatie are o durata lunga de viata.

- plantatia mama elita pentru marcote, contine soiuri ale speciilor din care se obtin portaltoi vegetativi. O astfel de plantatie dureaza 8-12 ani si cuprinde doua sole : una in productie si una care se infiinteaza cu 2-3 ani inainte de desfiintarea primei sole.

- plantatia mama elita de arbusti este o plantatie din care se recolteaza butasi lignificati sau ierbacei, in vederea inradacinarii si utilizarii lor, ca material de inmultire.

plantatia mama elita de capsun este plantatia furnizoare de stoloni.

plantatia mama elita pentru ramuri altoi - este cea mai importanta plantatie a sectorului, fiind alcatuita din cele mai valoroase clone ale soiurilor zonate, de la care se recolteaza lastari sau ramuri altoi.

Tehnologia de infiintare si intretinere a acestor plantatii are particularitati diferite fata de tehnologiile similare ale plantatiilor de productie si anume:

Solul trebuie sa fie liber de nematozi si de insecte daunatoare;

Distantele de plantare sunt mici (4 m x 1,5-2 m), deoarece se practica taieri scurte, la cep;

La plantare se utilizeaza numai material superelita;

Solul se mentine sub forma de ogor lucrat sau erbicidat;

Tratamentele fitosanitare trebuie efectuate in optim;

Fertilizarea se face cu cantitati moderate de ingrasaminte;

Florile care apar se inhiba, pentru evitarea infectiilor cu virusi prin polen;

Anual se efectueaza 3-4 controale, pentru depistarea exemplarelor virozate si indepartarea lor.

Aceasta plantatie, dureaza 8-10 ani, dupa care se reinfiinteaza alta cu material nou, in acest fel actualizandu-se sortimentul.

b. Sectorul de producere a portaltoilor generativi si a materialului saditor inradacinat este destinat obtinerii de portaltoi generativi si butasi inradacinati de arbusti sau de pomi propriu-zisi. Acest sector se imparte in mai multe componente:

- scoala de puieti unde se seamana seminte sau samburi si se obtin portaltoi franc ce se vor planta in campul I al scolii de pomi. Obtinerea acestora dureaza un an, dar scoala intra intr-un asolament de 4 ani.

- scoala de butasi    in care se inradacineaza butasii. Si ea se incadreaza intr-un asolament de 4 ani.

- solariile folosite pentru producerea puietilor la ghivece, in cazul in care infiintarea campului I se face in acest mod.

c. Sectorul de producere a pomilor altoiti (scoala de pomi) este cel mai important sector. Aici se planteaza portaltoii care se altoiesc in mod curent vara. Anii prin care trec pomii pana la livrare, se numesc campuri:

- campul I, de altoire

- campul II, de crestere a altoiului si de formare a coroanei la unele specii (piersic, cais, prun, migdal, visin)

- campul III, mai rar pentru ca pomii se livreaza sub forma de vergi sau cel mult cu coroana realizata din anticipati.

Scoala de pomi se amplaseaza intr-un asolament de 6 ani.

d. Sectorul constructiilor tehnologice cuprinde dotarile cu care este prevazuta pepiniera:

- platforme tehnologice cu substrat incalzit, prevazute cu sistem de pulverizare a apei prin aspersiune pentru fortarea inradacinarii butasilor;

- serele inmultitor pentru inmultirea butasilor in verde, cu substrat incalzit si dispozitive automate pentru umidificarea aerului;

laborator pentru micropropagarea 'in vitro' avind temperatura constanta la 24.25⁰C, iar lumina artificiala de 3000-4000 lucsi. Aici este produs materialul superelita liber de boli virotice;

- ateliere pentru altoire si fortare, beciuri, silozuri, bazine pentru stratificarea semintelor etc.

Dimensionarea pepinierelor

Marimea pepinierelor se stabileste in functie de cerintele in pomi altoiti si in functie de marimea campurilor.

Productia de pomi altoiti / ha in campul II este de:

- 40-50 000 bucati - la mar, par, gutui

- 30-40 000 bucati - la prun, cais, piersic

- 25-30 000 bucati - la cires, visin

- 10-15 000 bucati - la nuc, castan.

Pe 1 ha de scoala de pomi se planteaza 170-230 000 butasi, din care se obtin 90-100 000 de plante inradacinate.

La 1 m² platforma incalzita se planteaza 250 butasi din care se obtin 100-150 de plante inradacinate.

La 1 ha drajoniera de zmeur, se obtin 200-250 000 puieti.

La 1 ha de stoloniera se obtin 300-500 000 puieti.

Productia de puieti/ha este de: 180-200 000 la samantoase; 300-400 000 la corcodus; 200-250 000 la zarzar, piersic; 150-160 000 la prun, cires, visin; 80 - 100 000 la migdal, castan; 50-70 000 la nuc.

Productia de marcote/ha este de:

- 80-180 000 bucati la marcotaj vertical;

-100-250 000 bucati la marcotaj orizontal.

Cantitatea de samanta necesara infiintarii unui ha de scoala de puieti: 50-60 kg la mar, par; 80-100 kg la gutui; 400-500 kg la corcodus; 900-1100 kg la prun franc; 400-600 kg la cires, visin; 1100-1200 kg la zarzar; 2000-3000 kg la piersic, migdal, nuc.

Plantatiile mama elita furnizeaza 30-60 lastari dupa anul III. Fiecare lastar asigura 10 muguri buni pentru altoire.

2.TIPURILE DE PLANTATII POMICOLE SI SISTEMELE LOR DE CULTURA

2.1. Tipurile de plantatii pomicole

Tipurile de plantatii pomicole se deosebesc in raport de scopul productiei, suprafata cultivata, calitatea fructelor s.a., in:

- comerciale, au drept scop obtinerea de productii mari, omogene ca soi si calitate, destinate comercializarii ca fructe proaspete sau pentru industrializare. Cuprind 1-3 specii, cu un numar redus de soiuri, care sa permita aplicarea unei tehnologii de ingrijire corecta. Ele pot fi realizate in sistem superintensiv, cu peste 1250 de pomi/ha, in sistem intensiv, cu 400-1250 pomi/ha si in sistem clasic, cu pana la 400 pomi/ha;

- didactice si experimentale, acestea se infiinteaza in statiuni de profil, facultati, scoli de profil. In aceste plantatii, se urmareste comportarea soiurilor sau a diferitelor variante tehnologice. Acestea sunt impartite in parcele, conform cu regulile tehnicii experimentale;

- familiale - se amplaseaza in jurul locuintelor sau la mica distanta de acestea si au rolul principal de a aproviziona familia cu fructe in tot timpul anului, plus (eventual) o rezerva pentru piata. De asemenea ele constituie o posibilitate de petrecere a timpului liber, avand si un rol estetic, antipoluant. Cuprind un numar mare de specii si soiuri, cu esalonare a coacerii.

- de aliniament - sunt practicate in lungul drumurilor, soselelor, canalelor de irigatii, cailor ferate etc. Ele sunt alcatuite din specii si soiuri rezistente la ger si la boli si se folosesc pomi cu talie mare: nuc, dud si unele soiuri de mar, par, prun. Acest tip este din ce in ce mai putin practicat.

2.2. Sistemele de cultura a pomilor

a. Sistemul clasic se bazeaza pe cultivarea soiurilor traditionale, de vigoare mare si mijlocie, altoite pe portaltoi vegetativi cu vigoare ridicata si mijlocie. Densitatea la hectar este de 150-200 pomi, rar pana la 400, in functie de combinatia soi/portaltoi, inaltimea pomilor (3,5-4,5 m). Pomii intra pe rod dupa 4-6 ani de la plantare, dau productiile maxime dupa 10-12 ani si traiesc 30-40 de ani (mai putin visinul, piersicul, caisul).

b. Sistemul intensiv este utilizat la semintoase si samburoase, altoite pe portaltoi vegetativi de vigoare mijlocie. Pomii intra pe rod dupa 3-4 ani, dau productii maxime dupa 6-7 ani si traiesc 25-30 ani. Desimea pomilor este foarte variabila in functie de vigoarea combinatiei soi/portaltoi, fertilitatea terenului, ea fiind in general de peste 400 pomi/ha.

c. Sistemul superintensiv se utilizeaza la mar si par, la soiurile de vigoare mica altoite pe portaltoi nanizanti. Pentru a obtine densitati mari, plantatiile superintensive se infiinteaza in randuri simple, duble, triple sau in benzi cu alei tehnologice; in practica se prefera sistemul in randuri simple. Productiile ating 5-7 t/ha in anul plantarii, 15-25 t/ha in anul II de la plantare si 40-50 t/ha constant in anii 12-15, apoi se produce declinul, cand plantatia se desfiinteaza.

Asemenea livezi sunt de mare perspectiva, dar tinand cont de volumul investitiilor si posibilitatile reale ale fermierilor, se recomanda o oarecare prudenta si desimi rezonabile de 2000-2500 pomi/ha.

3.ALEGEREA LOCULUI SI PREGATIREA TERENULUI PENTRU LIVADA

3.1. Alegerea locului pentru livada

Terenul pentru livada se alege in functie de factorii naturali si cei socio-economici.

Factorii naturali sunt importanti la alegerea locului, fiindca trebuie sa corespunda unor cerinte specifice si soiului, asa cum sunt:

- temperatura, care trebuie sa se incadreze in anumite limite din punct de vedere al mediei anuale, al minimei si maximei absolute, al sumei gradelor de temperatura, al absentei brumelor timpurii si ingheturilor tarzii.

- precipitatiile utile care trebuie sa reprezinte 75-80% din suma anuala. Este necesar ca ele sa satisfaca nevoile speciilor care vor fi cultivate. Soiurile altoite pe portaltoi de vigoare mica au nevoie de irigare, deoarece acestea nu pot rezista la seceta prelungita.

- lumina este foarte importanta, atat pentru speciile iubitoare de caldura: nuc, cires, cais, piersic, migdal, dar si pentru cele mai putin pretentioase cum sunt arbustii fructiferi, care sufera in conditii de lumina insuficienta.

- factorii edafici - speciile reusesc bine pe soluri usoare sau mijlocii, fertile, profunde, cu pH-ul cuprins intre 5,6-7,8, cu panza de apa freatica la suprafata;

- relieful - in zona de deal panta trebuie sa fie cuprinsa intre 6-15%, iar cele de 20-25% se valorifica cu arbusti.

- expozitia terenului se alege in functie de specie, soi si altitudine. Cu cat creste altitudinea, expozitia terenului trebuie sa fie mai favorabila. Cele mai bune terenuri sunt cele cu expozitie sudica, sud-estica si sud-vestica.

adaposturile fata de vanturile puternice sunt obligatorii pentru mar, par, gutui, prun si soiurile sensibile la curenti.

- vegetatia naturala - favorabila poate fi dedusa si in raport de existenta speciilor pomicole spontane. In zona stejarului si fagului, pomii fructiferi gasesc conditii favorabile de cultura, dar in zona coniferelor (zona friguroasa) si in zona plopului sau salciei (care sunt umede), nu se vor amplasa culturi pomicole.

- vecinatatile. Plantatiile trebuie sa fie amplasate la distante mari de paduri, de unde pot aparea diversi daunatori. De asemenea trebuie evitate vaile raurilor si apropierea de intinderile mari de apa, deoarece pot forma curenti reci de aer si pot provoca producerea de brume.

Factorii socio-economici, care conditioneaza amplasarea sunt:

apropierea de pietele de desfacere;

existenta fortei de munca permanente, ieftine si a cailor de acces corespunzatoare;

posibilitatile de aductiune a apei pentru irigare si aprovizionarea cu apa pentru tratamente, necesitand a fi cat mai usoare si cu eforturi financiare cat mai mici;

- distanta corespunzatoare fata de factorii poluanti ce pot afecta calitatea fructelor;

- asigurarea parcului de masini corespunzator, pregatit in permanenta pentru interventii.

Dupa alegerea locului pentru livada, in cazul infiintarii plantatiilor pe suprafete mari (de zeci si sute de hectare) este necesara organizarea si amenajarea lui.

Principalele lucrari de organizare sunt:

- parcelarea - respectiv impartirea terenului pe parcele (in care se planteaza o singura specie), pe tarlale (care cuprind 4-6 parcele) si trupuri;

-trasarea retelei de drumuri, a zonelor de intoarcere, a perdelelor antierozionale si a celor contra vanturilor predominante;

-amplasarea constructiilor si a altor dotari tehnice.

3.2. Pregatirea terenului pentru livada cuprinde operatiunile:

- defrisarea culturii anterioare sau a vegetatiei existente este obligatorie;

- nivelarea terenului se executa in scopul acoperirii microdepresiunilor si a denivelarilor in care s-ar putea acumula apa, cat si pentru asigurarea conditiilor favorabile de irigare. Se executa inainte de plantare cu 1-2 ani.

- repausul solului. Dupa desfiintarea unei culturi, se recomanda repausul terenului pe durata a 3-4 ani, timp in care se pot cultiva plante ierbacee, anuale sau perene. In cazul in care se alterneaza speciile, se poate planta imediat dupa defrisare. In tarile vestice se ignora acest fapt, deoarece terenul se dezinfecteaza si se fertilizeaza masiv la replantare.

- fertilizarea terenului, se face diferentiat in functie de continutul in humus si de sistemul de cultura adoptat. Fertilizarea inainte de plantare este obligatorie, deoarece pomii ocupa terenul o perioada lunga de timp. Ingrasamintele pe baza de fosfor (100-300 kg/ha) si potasiu (100-300 kg/ha) se aplica inainte de desfundare, iar gunoiul de grajd (40-60 t/ha) dupa desfundare. Pentru corectarea aciditatii solului se administreaza carbonat de calciu (5-10 t/ha)

- desfundatul terenului la adancimea de 60-80 cm reprezinta conditia esentiala pentru reusita unei plantatii. Pentru livezile clasice si in gradinile familiale, pregatirea terenului se poate rezuma la saparea gropilor la 1 x 1 x 0,8 m, in care pomii sa gaseasca conditii bune de dezvoltare in primii ani de viata.

4.ALEGEREA SPECIILOR, SOIURILOR SI PORTALTOILOR POMICOLI

Speciile si soiurile pomicole se aleg in functie de favorabilitatea conditiilor pedoclimatice si de cerintele pietei, din sortimentul stabilit pentru zona respectiva. Soiurile se aleg in functie de valoarea lor economica, adica productivitate, calitate fructe si rezistenta la boli si daunatori, de precocitate si compatibilitate cu portaltoiul. Un rol deosebit il are si stabilirea polenizatorilor. Unele specii pomicole ca: mar, par, prun, cires, visin, folosesc pentru polenizare soiuri polenizatoare. Intr-o plantatie se cultiva dintr-o specie 2-3 soiuri, compatibile biologic, cu aceeasi vigoare si longevitate specifice zonei si altoite pe acelasi soi de portaltoi. Se recomanda folosirea unui singur soi de portaltoi intr-o parcela, pentru a avea pomi de aceeasi vigoare si longevitate.

In zona dealurilor se planteaza mar, par, prun, cires si visin. In zona colinara si de campie se planteaza cais, piersic, migdal, uneori cires, visin, capsun irigat, mar si par de vara. Zonele inalte sunt favorabile arbustilor fructiferi.

Portaltoii se amplaseaza in functie de felul livezii, de conditiile de sol,    de adancimea apei freatice, de frecventa si intensitatea vantului. Portaltoii vegetativi de vigoare slaba si mijlocie s-au extins deoarece asigura un profit rapid, cu toate ca sunt slabi rezistenti la seceta, vant si ger.

5.STABILIREA DISTANTELOR DE PLANTARE IN PLANTATIILE POMICOLE

5.1. Stabilirea distantelor de plantare

Distantele de plantare, prin care se stabileste spatiul de nutritie al pomilor si gradul de utilizare al terenului reprezinta un element important la infiintarea plantatiilor.

Distantele de plantare se stabilesc in functie de vigoarea speciei, soiului, portaltoiului, sistemul de livada si de coroana, fertilitatea solului, regimul de precipitatii. Cu cat vigoarea este mai mare se va planta mai rar. De asemenea, cu cat terenul este mai fertil si zona mai bogata in precipitatii se va planta mai rar, deoarece pomii cresc vigurosi.

Daca pomii sunt plantati prea des, se umbresc reciproc, si astfel se ajunge la dereglari in viata lor. Daca sunt plantati prea rar, nu se realizeaza un volum suficient de coroana la hectar, conversia luminii si productia de fructe sunt mici.

5.2. Pichetarea terenului

Este     lucrarea de marcare cu picheti a locului de plantare pentru fiecare pom in parte (respectiv stabilirea pozitiei fiecarui pom pe teren) din viitoarea livada.

Lucrarea de pichetare este o operatiune relativ grea, care necesita atentie si precizie. Pichetatul se executa vara, folosind instrumente si materiale specifice lucrarii: teodolite, echere topografice, mire, panglici de otel, jaloane, tarusi de intindere, picheti, topoare, sarme gradate la distantele dintre randuri si dintre pomi pe rand.

Inainte de pichetat se executa lucrarile de mobilizarea solului la adancimea de 60-70 cm, nivelarea si fertilizarea.

Metode de pichetaj: in patrat, in dreptunghi, in triunghi isoscel sau echilateral.

Pichetarea are trei etape: parcelarea, incadrarea terenului, pichetarea propriu-zisa.

1.Parcelarea consta in impartirea terenului in parcele sau tarlale. Marimea si orientarea parcelelor se face in functie de forma proprietatii, de relief, de sistemul de cultura etc. Parcelele se orienteaza cu lungimea pe directia curbelor de nivel, fiecare dintre ele trebuind sa aiba portiuni de teren cu aceeasi panta, sau cu diferente foarte mici.

2.Incadrarea terenului. Pe latura lunga a parcelei se alege o dreapta A-B, cu care incepe pichetajul. Lungimea acestei drepte este un multiplu al distantei dintre pomi pe rand. Se ridica perpendiculare din punctele A si B, respectiv A-C si B-D, care este un multiplu al intervalului dintre randuri. Perpendicularele se ridica cu ajutorul teodolitului sau (atunci cand acestea lipsesc) cu ajutorul metodei arcelor de cerc, ori metoda triunghiurilor dreptunghice. Daca noua latura formata, A-C, este egala cu A-B, deci daca forma s-a inchis perfect, inseamna ca s-a lucrat corect (fig. 27). In caz contrar, se reface lucrarea.

3. Pichetarea propriu-zisa constituie de fapt marcarea locului de plantare a pomilor, in interiorul parcelei. Laturile A-C si B-D se impart la distantele corespunzatoare dintre randuri si se marcheaza cu ajutorul pichetilor care vor ramane si dupa saparea gropilor si dupa repichetare, pana la terminarea lucrarii de plantare. Latura A-B va constitui randul numarul 1. Celelalte se vor marca la o distanta corespunzatoare, in functie de primul rand.

Fig. 27. Incadrarea, parcelarea si pichetarea propriu-zisa in randuri simple

Pichetajul pe curbele de nivel - pe pante de peste 8% terenul se imparte in parcele cu panta uniforma sau cu diferente intre ele cat mai mici, care se picheteaza independent una de alta. Se traseaza o dreapta A-B perpendiculara pe curbele de nivel, care la randul ei se imparte la distanta dintre randurile de pomi. In timpul pichetajului se urmareste ca pichetii de pe un rand, sa cada intre pichetii randului anterior. Astfel, se realizeaza un pichetaj in triunghi (fig. 28), pentru combaterea eroziunii solului.

Fig. 28. Pichetajul in triunghi

6.PLANTAREA POMILOR

Perioada optima de plantare este toamna, dupa caderea frunzelor si pana la venirea gerurilor. In aceasta perioada intre radacini si sol se stabileste un contact bun, ranile se cicatrizeaza mai usor si incep procesele de rizogeneza, care duc la formarea de noi radacini pana primavara.

Plantarea de primavara da rezultate bune cu cat se face mai devreme. Se incepe cu plantarea speciilor care dezmuguresc mai repede: cais, piersic, visin, prun, par si arbustii fructiferi.

Ianinte de plantare pomii sunt supusi unor operatiuni obligatorii:

Controlul viabilitatii si al sanatatii. Pomii sanatosi au scoarta turgescenta, tesuturile sanatoase, culoarea caracteristica uniforma, iar sectiunea prin radacina este alba, cu miros placut.

Fasonarea radacinilor (fig. 29) se face in scopul improspatarii sectiunii la radacinile de schelet mai groase de 3-4 mm, scurtarea radacinilor cu diametrul intre 4 mm si 10 cm. Radacinile fibroase se taie in ras. Radacinile de schelet, groase, daca nu sunt ranite, se lasa cat mai lungi, deoarece prinderea se face pe baza acestora. In caz contrar se fasoneaza deasupra ranii.

Fig. 2 Fasonarea radacinilor

3. Mocirlirea radacinilor consta in scufundarea repetata a radacinilor pomilor intr-un amestec alcatuit din parti egale de balega de vita proaspata, pamant de telina si apa. Acest amestec asigura un bun contact cu solul in primele zile de la plantare, precum si necesarul imediat de substante nutritive si o buna cicatrizare a ranilor. Dupa mocirlire, pomii trebuie plantati imediat.

Saparea gropilor pentru plantarea pomilor. Momentul optim al lucrarii in cazul livezilor intensive si superintensive este in ziua plantarii. Se sapa gropi de 30 cm x 30 cm x 30 cm, iar uneori cu 10 cm mai mult, in cazul pomilor vigurosi. Plantarea se face cu ajutorul cablurilor marcate sau cu scandura de plantare. In gropile executate pentru plantat se face pe fundul acestora un musuroi din pamant reavan pe care se asaza pomii. Pomul se pune in partea de N-V a tutorelui, pentru ca pomii sa fie feriti de razele solare. Lucrarea de plantare se efectueaza de 2 muncitori: unul tine pomul in groapa, iar celalalt arunca pamant reavan si maruntit peste radacini, dupa care se taseaza usor cu piciorul. In continuare, se adauga gunoi de grajd bine fermentat si pamant pana la umplerea gropii. Acesta se calca viguros cu piciorul, iar cu restul de pamant se face un musuroi. Daca pamantul este uscat se uda cu 5-8 l apa, apoi se face musuroiul.

Plantarea se face la adancimea: pana la colet in cazul pomilor altoiti pe portaltoi obtinuti din samanta, iar la pomii altoiti pe portaltoi vegetativi, plantarea se face pana sub punctul de altoire (1-2 cm).

La 15-20 de zile dupa asezarea definitiva a pomului, acestia se leaga de tutore.

In cazul livezilor clasice, care sunt din ce in ce mai putin practicate, terenurilor se ara la 25-30 cm adancime, apoi cu 2-3 luni inainte de plantarea pomilor se sapa gropile de dimensiuni mai mari, in scopul asigurarii unor conditii bune de dezvoltare. Dimensiunile gropilor (lungime, latime, adancime) sunt: 1,5 m x 1,5 m x 0,8 m pe terenuri grele, 1,25 x 1,25 x 0,70 m pe solurile mijlocii    si 1 m x 1 m x 0,6 m pe terenuri usoare.

Lucrarea de repichetare consta fixarea tutorilor in groapa, in functie de schema de pichetaj, fie cu scandura de pichetat fie cu cablurile marcate. Umplerea partiala a gropilor cu pamant se face cu o saptamana inainte de plantare, cu 2/3 din pamantul scos din primul strat, bogat in humus. Plantarea propriu-zisa se face ca in cazul livezilor intensive.

Udarile dupa plantare se fac in functie de precipitatiile cazute in zona, dar in general se uda la 3-4 saptamani, cu cate 1-2 galeti de apa/pom. Pentru udare se desfac musuroaiele, se uda, dupa care acestea se refac.

In timpul verii solul din vecinatatea pomului se mulceste cu paie, pleava, frunze, rumegus.