Tehnologia de cultivare ecologica a caisului

Tehnologia de cultivare ecologica a caisului

Specificul producerii materialului saditor

Infiintarea campului I la cais se face prin semanatul samburilor, portaltoilor in cuiburi la distanta de 90/20 cm. In fiecare cuib se pun 2-3 samburi incoltiti, iar cand puietii au 10-15 cm se alege unul mai viguros, iar toti ceilalti se suprima.

Pomii se formeaza in campul II (fara intermediar) sau in campul III (cu intermediar). Se folosesc ca intermediar pentru zarzar soiul de prun Renclod verde, iar pentru corcodus soiurile Buburuz si Doront. Soiurile de cais altoite pe Renclod verde si caisul Trandafiriu nu au nevoie de intermediar.

Portaltoii caisului.Gama relativ mare a portaltoilor a permis ca zona de cultura a caisului sa se extinda chiar in conditiile edafice mai putin potrivite pentru specia Prunus armeniaca.
Zarzarul (Armeniaca vulgaris Lam.). A fost probabil prima specie ce s-a folosit ca portaltoi pentru cais. Are afinitate buna pentru toate soiurile zonate de cais, recomandat pe solurile nisipoase, calcaroase si in regiunile secetoase. Radacinile sunt rezistente la nematozii Phytophatora si Armillaria mellea si deosebit de sensibile la Verticillium alboatrum. Grabeste pornirea in vegetatie a soiului altoit si prin aceasta expune pomii la degerarea mugurilor floriferi. Nu suporta solurile argiloase si cu exces temporar de umiditate. Numarul de samburi la kg este de 1800 2000, perioada de post maturare 130 160 de zile; procentul de rasarire 60

Caisul franc tinde sa ia locul zarzarului. Din grupa franc fac parte urmatoarele selectii: Manicat G.F. 1236 selectionat in Franta. Da puieti vigurosi, destul de omogeni, putin ramificati. Pot fi altoiti din primul an. Manicotul este foarte sensibil la asfixiere, sensibil la verticilioza, la putrezirea radacinilor si la cancerul de eutypa. Are afinitate cu toate soiurile de cais si grabeste usor intrarea pe rod, asigurand o productie mare, uneori foarte mare, in detrimentul calitatii fructelor.

Se preteaza la solurile bine drenate, sanatoase dar si cu buna adaptare pe solurile pietroase.
Portaltoiul Haggith (Canada) este rezistent la ger, productiv, autofertil si tolerant la viroze (plum pox). Puietii de Haggith sunt destul de uniformi in pepiniera si mai vigurosi decat cei de Manicot. Are afinitate buna cu toate soiurile, dar unele simptome de incompatibilitate se pot datora infectiei cu virusul CLSV.

Corcodusul (Mirobolanul) are afinitate cu majoritatea soiurilor dar confera neuniformitate in crestere si rodire deoarece este reprezentat prin numeroase biotipuri. Suporta un grad mai mare de argila si un oarecare exces de umiditate in sol, dar pomii sunt mai avizati la pieirea prematura si la viroze.

Piersicul franc este utilizat putin in Romania dar mult in Africa de Sud (90%), in California. Numeroase tipuri au fost selectionate in Franta (G.F. 305, Mont Clair, Rubina), in S.U.A. (Nemared, Citetion). Piersicul confera o oarecare rezistenta la cancerul bacterian, la verticilioza, fiind recomandat pe soluri usoare, fertile in conditii de irigare. Imprima precocitate, o maturare mai timpurie a fructelor, dar are afinitate slaba, iar longevitatea pomilor scade de 8 12 ani.

Migdalul are afinitate mai slaba cu caisul, dar ii confera rezistenta sporita la seceta, reuseste bine pe soluri usoare, uscate, bogate in calcar, pietroase.

Specificul infiintarii plantatiilor

Botez si Burloi (1977), Teaci si colab. (1977) considera ca rezultate bune la cais se obtin in zonele in care temperatura in timpul iernii nu coboara sub -25°C, iar indicele de eficienta fizico-edafica este situat intre 0,4-0,5.

Teskey si Shoemaker (1978)v arata ca la infiintarea plantatiilor de cais trebuie evitate solurile umede si cu toxicitate salina (peste 0,3% clorura de sodiu).

In tara noastra caisul se cultiva extensiv si intensiv, asigurandu-se densitati de 333 pomi/ha (6/5,5 m) si respectiv 571 pomi/ha (5/3,5 m). In Italia, Fideghelli (1980) recomanda pentru plantatiile comerciale si pomii condusi in vas distanta de plantare de 5-7×5,5-7 m (la pomii altoiti pe franc), 5-6×5-6 m (la pomii altoiti pe corcodus) si 6-8×6-8 m (la pomii altoiti pe piersic). Pentru plantatiile intensive cu pomii dirijati in palmeta, el indica distante de 4,5 m intre randuri si 5-6 m intre pomi pe rand (in functie de portaltoiul folosit).

3. Specificul intretinerii plantatiilor

Tendinta naturala de crestere a coroanei

Ritmul de crestere este deosebit de rapid la cais in primii ani de la plantare, formand cresteri anuale de 80-120 cm, cu numerosi lastari anticipati si inregistrand 2-3 valuri de crestere in aceeasi perioada de vegetatie. Pomii ajung repede la inaltimea de 4-6 m si la un diametru al coroanei de 6-8 m. Dupa intrarea pe rod, in anul 3-4 de la plantare, ritmul de crestere scade pentru ca, dupa intrarea in plina productie la 7-8 ani, practic, coroana sa ramana la aceleasi dimensiuni.

Tendinta naturala a caisului este sa formeze in tinerete o coroana piramidala rasfirata, apoi globuloasa, care, cu timpul, sub greutatea rodului, tinde catre o forma globuloasa spre turtita.

Coroana naturala este inca destul de des practicata la pomii din curtile si gradinile familiale. O asemenea coroana se formeaza la pomii care nu se taie niciodata. Pomii cu astfel de coroana intra repede pe rod, insa tot asa de repede se epuizeaza din cauza rodului abundent. Inainte de a se forma un schelet viguros, partea inferioara a sarpantelor se degarniseste aproape complet, iar fructele raman mici si patate, fara valoare comerciala. Caracteristic pentru un pom aflat in aceasta situatie este periodicitatea de rodire, ramuri multe in coroana, arcade de rotire aparute inca de la primii ani de rod, in sfarsit, forma turtita a coroanei.

Forme de coroana recomandate

In tara noastra, ca si pe plan mondial, se practica in prezent doua sisteme de infiintare si conducere a plantatiilor de cais: in forma de vas ameliorat, la distanta de 6 m intre randuri si 5 m pe rand, sau in forma aplatizata, la distanta de 4,5 m intre randuri si 4 m pe rand. Ca forme aplatizate se practica: palmeta etajata si palmeta neetajata.       Taierea de fructificare

In randul pomicultorilor din tara si strainatate, mult timp s-au purtat discutii daca sa se aplice sau nu taierile la cais. Argumente pro si contra erau sustinute cu exemple concrete privind productia si calitatea fructelor, longevitatea pomilor etc. Odata cu trecerea culturii caisului de la suprafete mici la plantatii pe suprafete mari, s-a simtit nevoia aplicarii unei tehnologii corespunzatoare cerintelor biologice ale caisului, iar aceasta impunea interventia pomicultorilor prin taieri.

Caisul reactioneaza favorabil la taieri, insa la taieri moderate si facute cu regularitate. Prin taieri trebuie sa se realizeze forma de coroana care sa asigure patrunderea aerului si a luminii in tot cursul zilei. Scheletul pomului trebuie sa fie puternic, echilibrat, capabil sa suporte productii mari de fructe, lucru ce trebuie realizat inca din primii ani de cultura.

Tehnica taierii trebuie respectata, la cais mai mult ca la alte specii. Taierea ramurilor se face obligatoriu in zona inelului de crestere, cu instrumente bine ascutite, iar rana lasata de fierastrau sa fie netezita cu cosorul. Ranile cu diametru mai mare de 2-3 cm se ung cu mastic sau cu vopsea pe baza de ulei vegetal.

La cais, taierea de fructificare este usor de efectuat, stiind faptul ca el rodeste aproape exclusiv pe cresteri de an. Inca de la formarea coroanei se cauta sa se asigure un schelet puternic si un plasament cat mai convenabil pentru formatiunile de rod. La cais se disting ca formatiuni de rod ramurile mijlocii si buchete de mai.

Daca taierile de intretinere a pomului se fac corect, taierile de fructificare se rezuma la interventii asupra formatiunilor fructifere la care, prin scurtari, se stimuleaza cresteri vegetative si implicit prelungirea perioadei de viata si normarea productiei de fructe. Mai precis, prin taierile de intretinere, pentru toate formele de coroana adoptate, se urmareste:

- indepartarea tuturor cresterilor care concureaza sau tind sa ia locul axului sau a unei ramuri de schelet sau semischelet;

- eliminarea cresterilor care tind sa indeseasca coroana;

- asigurarea subordonarii ramurilor si pastrarea echilibrului, mai ales la coroanele in forma de vas;

- indepartarea tuturor uscaturilor si cresterilor care se incruciseaza, care impiedica miscarea aerului si patrunderea luminii, favorizand astfel raspandirea moniliozei si a altor boli.

Taierile de fructificare se aplica anual, diferentiat cu varsta pomilor, cu vigoarea de crestere, cu specificul de fructificare al soiului, cu gradul de afectare a temperaturilor scazute.

In primii 3-4 ani de fructificare, taierile de rodire, la soiurile cu fructificare predominanta pe ramuri mijlocii, vor fi concretizate prin:

- rarirea ramurilor mijlocii la 12-15 cm, prin indepartarea, in primul rand, a celor inserate pe partea superioara si inferioara a fiecarei ramuri de schelet sau semischelet;

- scurtarea ramurilor mijlocii, respectiv ramurile anuale care depasesc 80-90 cm lungime;

- retinerea fara scurtarea ramurilor cu lungime de pana la 60 cm, rarindu-le la distanta precizata, 12-15 cm.

Toate aceste operatii se efectueaza concomitent cu taierile de intretinere.

In cadrul soiurilor cu fructificare preponderent pe buchete, in aceeasi perioada (3-4 ani de rodire), taierile de fructificare constau in:

- scurtarea ramurilor mijlocii la 40-45 cm, pentru o buna ramificare, si rarirea lor la 15-20 cm;

- mentinerea ramurilor mijlocii intregi cand nu depasesc 40 cm, dar rarirea la aceeasi distanta precizata;

- rarirea buchetelor de mai la 8-10 cm.

Dupa 3-4 ani de rodire, taierile de fructificare la ambele categorii de soiuri include spre interventie si ramurile de semischelet.

Pentru soiurile cu rodire dominant pe ramuri lungi:

- se scurteaza 1/3 din ramurile de semischelet cu varsta de 4-5 ani in lemn de 2-3 ani, in scopul reintineririi si favorizarii de noi cresteri. Scurtarea se realizeaza deasupra unei formatiuni bine formate, cu pozitie favorabila reluarii procesului de crestere;

- se suprima 1/3 din ramurile de semischelet, de obicei cele cu pozitie favorabila, cu buna garnisire si vigoare, urmand a fi suprimate sau scurtate in anul viitor;

- se suprima 1/3 din ramurile de semischelet, cu varsta de 4-5 ani, inlocuindu-se cu noi cresteri anuale, prezente in apropierea lor;

- se raresc ramurile mijlocii, prezente pe schelet sau semischelet, la 12-15 cm si se scurteaza numai cand depasesc 70 cm, la lungimea de 60-65 cm;

- buchetele ramificate se scurteaza la primele ramificatii si se raresc la 10-12 cm.

Pentru soiurile cu fructificare preponderent pe buchete:

- se suprima 1/5 din ramurile de semischelet cu varsta de peste 5-6 ani, inlocuindu-se cu noi cresteri anuale, situate in apropierea lor. Inlocuirea ramurilor de semischelet se efectueaza treptat, pe o perioada de 5-6 ani, prin suprimarea si inlocuirea cu noi cresteri;

- se raresc buchetele de mai la 8-10 cm, inlaturandu-se buchetele ramificate de peste 5 ani sau se scurteaza la prima ramificatie bazala;

- se retin nescurtate ramurile mijlocii cu lungimea de 30-35 cm, rarindu-se la 15-20 cm.

Indiferent de modul de fructificare sau de varsta pomilor, in cazul afectarii pomilor de temperaturi scazute in proportie de pana la 80%, interventia este bine sa se realizeze la pornirea in vegetatie. In acest caz se retine un numar mai mari de ramuri mijlocii, indepartand de obicei concurentele prelungirilor si ramurile crescute vertical, pe sarpante sau subsarpante, fara posibilitatea de garnisire.

Ramurile mijlocii pot fi retinute intregi chiar la 70-80 cm, dat stiind faptul ca acestea, spre varf, prezinta muguri viabili.

Ramurile de semischelet se raresc la 20-25 cm, inlocuind 1/3 din numarul lor cu ramuri anuale. Se indeparteaza cele cu varsta de 4-5 ani, cu pozitie favorabila unei bune garnisiri. In anul urmator, taierile de fructificare vor fi efectuate in functie de specificul de rodire precizat.

Taierea in verde a caisului. Taierea caisului in timpul perioadei de vegetatie este cunoscuta de mult timp. Aplicarea ei insa in productie se face pe scara mai restransa pentru faptul ca necesita un volum mare de munca calificata.

In functie de varsta lastarului, a perioadei in care se executa lucrarea si a scopului urmarit se disting: plivitul, taierea de vara si taierea dupa recoltatul fructelor.

Plivitul se executa primavara indata ce se individualizeaza lastarii (5-6 cm).     Lastarii in aceasta faza fiind inca erbaceei se pot rupe usor cu mana. Se indeparteaza in primul rand lastarii care tind sa creasca catre interiorul coroanei, apoi cresterile care concureaza lastarii de prelungire, precum si o parte din lastari, in general cei mai debili, care aglomereaza unele zone de crestere. Periodic este bine ca pomii carora li s-a facut plivitul sa fie verificati pentru ca este posibil sa porneasca noi lastari in zonele nedorite, lucru intalnit destul de des la cais, si care trebuie indepartati sau ciupiti.

Taierea de vara. Tehnica taierii consta in indepartarea cu foarfeca a treimii superioare a lastarilor ce garnisesc sarpantele si care depasesc lungimea de 35-40 cm. sunt exclusi de la aceasta operatie lastarii de prelungire a ramurilor de semischelet si schelet de la pomii a caror coroana n-a atins maximum de volum, precum si lastarii care, prin pozitia lor, vor trebui sa inlocuiasca sau sa completeze o ramura de semischelet si mai rar de schelet.

Taierea dupa recoltatul fructelor. Perioada cea mai potrivita este 1-15 august. Acest sistem de taiere se aplica la pomii deja intrati pe rod si se bazeaza pe aceleasi principii ca la taierile din perioada de repaus. Deosebirea este ca taierile in verde dupa recoltatul fructelor trebuie obligatoriu completate cu fertilizare si irigare, operatiuni de o importanta majora in aceasta perioada cand caisii au suportat sarcina productiei in perioada cea mai secetoasa si mai calduroasa a anului: iulie-august.

Taierile dupa recoltare este bine sa se realizeze asupra ramurilor rupte, uscate sau afectate de apoplexie, completate cu taieri in perioada de repaus, daca nu este posibila o ingrasare suplimentara si o udare imediata.

Fertilizarea caisului. Tendinta caisului spre o rodire abundenta trebuie sustinuta alaturi de buna lucrarea a solului si printr-o fertilizare rationala a solului.

In primii 4-5 ani dupa plantare, se administreaza la fiecare pom in jurul trunchiului, pe o raza ce se mareste anual cu 0,5 m, cate 4 kg balegar fermentat impreuna cu 6 g azot, 5 g fosfor si 8 g potasiu, substanta activa, a 1 m². Dupa imprastierea acestor ingrasaminte, zona circulara se lucreaza cu sapa sau cu freza, la adancimea de 10-12 cm.

In plantatiile de cais pe rod, mai mult ca la alte specii, trebuie sa se aplice o fertilizare de baza si una sau mai multe fertilizari suplimentare.

Pentru fertilizarea de baza, la un hectar de livada pe rod, pe un sol cu fertilitate mijlocie, este necesar sa se incorporeze o data la doi ani o cantitate de 40 t de gunoi de grajd.

Acesta se incorporeaza in sol o data cu aratura de toamna.

Pe langa ingrasaminte, pe solurile argiloase si acide din zonele deluroase si umede se aplica amendamente calcaroase, fata de care caisul reactioneaza destul de bine.(Sursa: 'Pomii fructiferi. Lucrarile de intretinere a plantatiilor'. Autori: Adrian Chira, Lenuta Chira, Florin Mateescu)

Prevenirea si combaterea atacului de boli si daunatori

Pentru combaterea bolilor la piersic se folosesc preparate minerale iar pentru combaterea combaterea daunatorilor se folosesc specii plante autohtone cu efect insecticid si raticid. Pentru combaterea paduchelui din San Josè (Quadraspidiotus perniciosus) se foloseste viespea parazita (Prospaltella perniciosi) care paraziteaza larvele si femelele paduchelui, cu o eficacitate 60-95%.

Recoltarea si pastrarea.

Caisele pentru consumul proaspat se recolteaza cand 2/3 din suprafata fructului capata culoarea de baza, iar pentru export in faza aparitiei culorii si aromei specifice.

Studiile efectuate de Cepoiu (1980) in plantatii cu densitati de 280-1250 pomi/ha au aratat ca cele mai valoroase fructele se obtin la pomii condusi in vas din plantatiile clasice.

Caisele se recolteaza manual si mecanizat. Belyakov (1977) constata ca la recoltarea mecanizata se inregistreaza pierderi nerecuperabile de circa 10%.

Fructele recoltate se calibreaza si se ambaleaza in lazi, mai strans, pentru a nu se bate si se depoziteaza in camere frigorifice la temperaturi de 0,5°C - +1°C, unde se pot pastra timp de doua saptamani.