Amenajarea Peisajului

Amenajarea Peisajului

(! a se vedea si tipurile de amenajare a gradinilor luate in discutie anterior)

"amenajarea peisajului reprezinta actiunile cu caracter de perspectiva ce au ca scop dezvoltarea, restaurarea sau crearea de peisaje."[1]

Totalitatea formelor de spatii verzi din spatiul urban sau rural desemneaza sistemul de spatii verzi. Tipologia acestuia releva prezenta urmatoarelor elemente:

a.scuarul - spatii verzi, uneori de factura gradinilor, teoretic duse pana la 3 ha.[2] De cele mai multe ori sunt situate intre strazi, ca limite ale ansamblurilor construite, in vecinatatea constructiilor culturale sau administrative. Functia de baza este cea recreativa de scurta durata sau de tranzit al locuitorilor. Ex. mai jos

b.gradina publica - suprafata peste 3 ha pana la 20 ha (dar teoretic), avand ca scop recreerea locuitorilor din spatiile limitrofe si promenada. Tocmai de aceea, cu cat un oras este mai mare, cu atat numarul si marimea acestor gradini ar trebui sa fie suplimentata. Diferente intervin datorita nivelului de dezvoltare urban si traditiilor sociale locale. În orasele mici acestea se pot transforma cu usurinta in parcuri publice.

c.parcul - forma de amenajare maxima a peisajului urban; de obicei depaseste 20 ha. Scopul este recrearea, odihna si tamponul antipoluare, parcurile exceland in vegetatia arboricola si floricola. Dupa Adriana Florincescu (1999) ponderea in suprafata totala a elementelor componente este: suprafete plantate si gazonate 66-77%,

alei 10-12%,

piese de apa 5-10%

terenuri de sport 5-8%

constructii 3-4%

d.padurea-parc - situata exterior orasului, destinata drumetiilor si recreerii, de asemenea, campingului, poate depasi 100 ha. Impactul de amenajare este minim (sau ar trebui sa fie) si consta in locuri de campare, adaposturi de ploaie, toalete, amenajarea surselor de apa, terenuri de sport si locuri de joaca.[3]

e.padurea de recreere - este inclusa fondului forestier si este destinata turismului de weekend si de drumetie. Elementele fondului forestier trebuie conservate si valorificate doar turistic si recreativ local, frumusetea si integritatea primand in fata initiativelor turistice. Impactul antropic trebuie rezumat la amenajarea aleilor, prin pietruire in special.[4]

f.amenajarile in arealele turistice - sunt numeroase si spectaculoase, spatiile verzi fiind replici ale celor urbane, dar dau dovada de o mai mare generozitate, deoarece se insista pe capabilitatea curativa a acestora in statiunile balneare si/sau climaterice. Vastele areale plantate arboricol sau floricol dau impresia de insula vilelor sau hotelurilor.

parc urban de promenada (turistic) - parcul Sf. Iosif, Opatija, Croatia

imagine inedita a Bailor Felix

g.gradinile individuale - apartin ansamblurilor de locuinte urbane de factura blocurilor, caselor urbane sau caselor rurale. Amenajarea primelor sunt rezultanta principiilor esteticii urbane, dar managementul lor este destinat asociatiilor imobilelor. Gradinile caselor sunt mai mult un concept individual, sau controlat de urbanistii autoritatilor locale (vezi Germania, fig.6). De exemplu, se incearca o armonizare intre amenajarea individuala a gradinilor si amenajarea stradala, in asa fel incat sa nu apara discrepante mari intre speciile si aranjamentele folosite - totusi, nu trebuie sa cadem in capcana monotoniei; astfel, o solutie este folosirea aliniamentelor de arbori si gardu viu.

h.plantatiile arterelor de circulatie - fie ca este vorba aliniamente de arbori, tronsoane gazonate largi, sau desene de gard, scopul acestora este estetic-arhitectural si ecologic. Speciile arboricole sunt predilect foioase, cu trunchi drept, longevive, infrunzire de lunga durata. Foarte interesante si importante sunt plantatiile floricole sau arealele gazonate in intersectii (giratorii), care introduc o rupere a monotoniei arterelor urbane sau interurbane (ex. mai jos)

.

importanta aliniamentelor de foioase in cazul unei artere circulate - Bd. Republicii, Bistrita

giratoriu gazonat - Cluj-N.

În continuare vom insista asupra tipurilor de amenajare urbana si rurala importante.

A. Amenajarea peisajului urban

-amenajare parcuri si gradini

Pornind de la parcul din preajma Academiei ateniene a lui Platon, destinat meditatiei si discutiilor filosofice, termenul de parc, precum si aspectul exterior, au evoluat pana la imaginea intanita in cazul oraselor moderne. Este o prima deschidere spre ideea de parcuri publice, adica acelasi statut pe care il au parcurile urbane in ziua de azi.

Exista o diferenta in acceptiunea de parc public in diverse tari. (În SUA aceste parcuri se numesc parcuri municipale, pe cand in Marea Britanie se numesc parcuri urbane.) Imaginea parcului urban cu atributul de public, este acela al unui spatiu verde destinat relaxarii orasenilor, destinat picnicului sau distractiei [(1), Balboa Park - San Diego, Lincoln Park - Chicago, Richmond Park - Londra, parcurile urbane americane, in general, parcuri din vestul Europei; Timisoara, Arad].

(1) Central Park - New York

Caracterul deschis al acestor parcuri nu este universal valabil, de obicei parcurile urbane au destinatia relaxare si promenada (ex. Parcurile din orasele romanesti, cu mici exceptii).

Începuturile parcului public urban se afla la unele parcuri medievale sau ale epocii moderne burgheze, initial private; asa este Parcul Orasenesc din Budapesta, proprietate a familiei Batthyany, care la 1808 a fost convertit in parc public[5], parc amenajat in stilul gradinilor britanice. Se considera a fi primul parc urban public in acceptiunea actuala occidentala.

Au existat eforturi de tipologizare a evolutiei parcurilor in spatiu urban, cu ar fi cele ale lui G. Cranz - 1982, in scoala americana. Acesta distinge patru etape evolutive ale parcurilor urbane cu caracter public. În primul rand, parcurile sfarsitului de secol XIX erau localizate in exteriorul oraselor (extravilanul de azi) si aveau caracterul de semi-deschis, destinat relaxarii muncitorilor. În timp, acestea au acaparat terenuri din ce in ce mai mari in extravilan, devenind adevarate parcuri regionale, deoarece nu mai puteau fi gestionate local. O a doua etapa (inceputul sec. XX) a fost cea a micilor parcuri din cartierele muncitoresti ale emigrantilor, ce dispuneau inclusiv de locuri de joaca si piscine - erau rezultante ale politicii de americanizare, o propaganda ideologica a vremii. A treia etapa, a anilor '50, a fost una a dezvoltarii parcurilor sportive, in special in zonele rezidentiale, destinate tuturor locuitorilor cartierelor, in timp ce spatiile verzi in acceptiunea actuala au fost lasate in plan secund. Ultima etapa, din anii '60, a fost una a dezvoltarii parcurilor mici, individuale, sau ale grupurilor de locuinte , de cele mai multe ori destinate locurilor de joaca.

În Europa de Est, ritmul urbanizarii si industrializarii a impus dinamica parcurilor urbane. În Romania, si mai ales in Transilvania, perioada medievala a fost una a armoniei intre ansamblul construit si spatiile verzi de categoria parcurilor sau gradinilor. Nu numarul acestora era important, ci extensiunea acestora. Parcurile nobiliare, chiar daca erau excentrice spatiului urban, sau erau asezate in areale dominante (morfologic vorbind), influentau ponderea naturalului in peisajul urban. Perioada sf. Sec. XIX si perioada interbelica a fost una de inspiratie urbana vestica.

Ex Cluj: În aceasta perioada a aparut gradina botanica (1920 - 14 ha), Parcul Central (fondat in sec. XIX), Parcul Iuliu Hatieganu (1930-1932), deja existand trei exemple de parcuri sau spatii verzi urbane: spatiu urban stiintific si de recreere, parc urban de factura publica, respectiv, parc de agrement si sportiv.