Cultura GORUNULUI

Capitolul I Caracteristicile speciei - Caracteristici morfologice

Ecologice, Importanța speciei

Gorunul ramane una din speciile de baza din fondul forestier din regiunea de coline si dealuri a tarii, asigurand cantitati insemnate in masa lemnoasa de valoare deosebita si reprezentand un element important de echilibru si stabilitate al landsaftului carpatic.

Lemnul cu inele mai uniforme si mai inguste . Se despica si se lucreaza usor, asa ca este socotit superior lemnului de stejar, in tamplarie, la fabricarea mobilei, pentru doage s.a. În schimb,in constructii, datorita duritatii si a elasticitatii reduse, este iuferior acestuia.

Descriere

Gorunul atinge inaltimi mari, de pana la 40 -45 m, dar , in general, ca dimensiuni ramane in urma stejarului.

Înradacinarea este puternica.

Tulpina este dreapta aproape pana la varf, cilindrica, este mai bine conformata si elagata decat la stejar.

Ritidomul este cenusiu inchis, mai superficial, mai ingust si mai regulat brazdat, cu solzi marunti.

Coroana este relativ bogata si uniforma, frunzisul acoperind destul de bine solul.

Lujerii sunt verzi-intunecat, glabri, au putine lenticele eliptice, iar muguri, de circa 8 mm lungime, sunt ovoizi sau ovoconici.

Frunzele ca si mugurii stau ingramadite catre varful lujerlor, in general mai mici ca la stejar, de 8 -16 cm lungime, variabile ca forma, de regula rombic - obovate, la baza ingustate, neauriculate, prinse de un petiol lung, de 1-2,5 cm, pe dos la maturitate fin pubescente sau, cel putin, cu smocuri mici de peri la subsuoara nervurilor, Pe margini, frunzele sunt sinuat lobate pana la penat-fidate, cu 5-8 perechi de lobi, rotunjiti, intregi sau slab lobulati, evident mai simetric dispusi decat la stejar, de dimensiuni descrescande incepand de la mijloc spre varf.

Florile sunt unisexuat - monoice, florile mascule grupate in amentii, florile femele sesile..

Fructele sunt achene dispuse aproape sesil sau pe un peduncul foarte scurt, la varful lujerilor.Ghindele stau cate una sau grupate cate 2-5, au 1,5-2,5 cm lungime. Cupa coni emisferica, de 0,6-1,2 cm, cu pereti subtiri solzi mici, ovat-lanceolati, cu margini libere neconcrescute, bine alipiti si mai mult sau mai putin pubescenti.

Longevitatea este de 600 - 700 ani.

Raspandire

Arealul gorunului se aseamana cu cel al stejarului in partile nord-vestice si sudice ale Europei , unde limitele raspandirii celor doua specii uneori aproape coincid. Cuprinzand Marea Britanie si Irlanda Începand din sudul Scandinaviei, granita longitudinala a gorunului se indreapta spre sud-est, prin vestul Ucrainei, pana la gurile Donului si Nistrului, lasand in afara intinse regiuni din partea europeana fostei URSS

Populate cu stejari. Ca si stejarul se gaseste in nordul Crimeii si Caucazului, pana la Marea Caspica, de unde trece putin si in Asia Mica, in sud coboara ceva mai putin decat stejarul, lasand in afara unele insule mediteraneene( Sicilia, Sardinia )

În tara noastra, gorunul urca mai mult in altitudine decat stejarul, fiind caracteristic regiunii de dealuri. În Carpatii Orientali se intalneste frecvent pana la 400 -500 m altitudine, in Carpatii Meridionali, pana la 700-800 (900) m , iar in Muntii Apuseni pana la 600 -700 m. Insular, sub forma de arborete rarite, patrunde insa mult mai sus , in regiunea de munte, pana la circa 950-1000m, in special pe versantii transilvaneni, de exemplu in Muntii Barsei - la Poiana Brasov, in Muntii Persani, Bretcului s.a. În mod exceptional, pe versantii sudici ai Muntelui Cozia, pe gnaise, urca pana la 1300m. La campie, spre silvostepa, coboara foarte rar si numai in palcuri mici si izolat, cum este cazul in cateva puncte din judetele Dolj si Mehedinti, in zona Bucuresti, in sudul Olteniei si Dobrogei sau in Moldova. În nordul Dobrogei, padurile Ciucurova, Babadag s.a., ocupa suprafete mari.

Constituie o subzona de vegetatie aparte - subzona gorunului, formand fie arborete pure ( gorunete), fie arborete de amestec cu alte foioase (sleauri de deal ) .

Suprafata totala ocupata de gorun atinge circa 672055 ha, adica peste 10 % din suprafata fondului forestier, depasind cu mult suprafata stejarului.

Capitolul II

Obținerea semintelor .Surse de seminte

Pentru crearea unor baze producatoare de seminte selectionate si in tara noastra s-a efectuat o cartare seminologica, care a avut drept scop identificarea arboretelor corespunzatoare recoltarii semintelor principale speciilor forestiere .

În acest sens au fost delimitate arboretele de provenienta cunoscuta, naturale si artificiale, din clase de productie superioare, cu un numar mare de exemplare valoroase si cu fructificatie abundenta . Acestea constituie arborete sursa de seminte.

Rezervatii de seminte .Într-un arboret - sursa de seminte exista totdeauna si exemplare rau conformate, care participa la polenizarea incrucisata si care fac sa scada valoarea semintelor obtinute. O etapa superioara in obtinerea de seminte selectionate o constituie realizarea bazelor seminologice moderne - rezervatii de seminte si plantaje.

Selectia celor mai valoroase populatii ( arborete ) si transformarea lor in rezervatii au la baza urmatoarele principii:

promovarea la reproducere a celor mai valoroase populatii, respectiv excluderea de la reproducere a celor necorespunzatoare;

selectia in interiorul populatiilor valorase a arborilor fenotipic superior ( seminceri ) si eliminarea celor inferiori, in cadrul lucrarilor de transformare;

gospodarirea intensiva, diferentiata a rezervatiilor de seminte.

Pentru transformarea arboretelor - surse de seminte in rezervatii de seminte se executa urmatoarelor lucrari:

delimitarea rezervatiei, prin insemnarea arborilor cu inele de vopsea;

alegerea arborilor seminceri din care se vor recolta semintelor.Acestia sunt arbori cu insusiri fenotipic superioare, avand tulpina dreapta, bine elagata, coroana ingusta si simetrica, fara vatamari, cu cresteri exceptionale, lemn de calitate superioara, dandu-se prioritate arborilor mari din clasele I si II Kraft;

rarirea arboretului in mai multe etape, prin extragerea in primul rand a exemplarelor din claselor IV si V Kraft. Rarirea continua pana la atingerea consistentei de 0,6, cu exceptia arboretelor expuse la doboraturi de vant, la care consistenta trebuie sa ramana 0,8;

crearea unei benzi de izolare fata de polenul strain ( cu latimea de 300 - 100 m ), de pe care se extrag arborii necorespunzatori din punct de vedere fenotipic.

Plantajele de seminte. Sunt plantatii de arbori genetic ameliorati si ingrijite intensiv, in scopul producerii de seminte selectionate.

Procesul de producere a semintelor selectionate prin plantaje cuprinde urmatoarele operatii principale:

selectia materialului initial, adica a arborilor plus, care reprezinta materialul de baza si care trebuie sa insumeze criteriile de productivitate, calitate si rezistenta. Întrucat scopul plantajelor este producerea de seminte, trebuie ca arborii plus sa fie maturi.;

Înmultirea vegetativa sau generativa a arborilor plus;

altoirea puietilor cu altoaie recoltate de la arborii plus;

instalarea culturilor in conditii stationare corespunzatoare cerintelor ecologice ale speciilor, in sol fertil, profund, usor. Plantarea se face la distante mari, 4X4 m pana la 8X8 m, pentru a se asigura dezvoltarea unor coroane bogate. Se aplica lucrari de ingrijire asupra solului, asupra partilor aeriene, pentru a se forma o coroana de cel mult 8-10 m si trunchi scurt, precum si lucrari de combatere a daunatorilor;

verificarea valorii genetice a arborilor plus prin plantatii comparative ale descendentilor:

Plantajele de seminte prezinta urmatoarele avantaje: semintele produse au valoare genetica superioara celor din rezervatii; fructificatia este precoce ( 1-5 ani de la altoire ) , mai abundenta si mai frecventa decat in arborete; ofera posibilitatea aplicarii unor tratamente de stimulare a frctificatiei; au inaltimi reduse ( 6-8m ) si deci usureaza recoltarea; inlesnesc mecanizarea lucrarilor de ingrijire si de recoltare.

Capitolul III

Producerea materialului de impadurit

1.Recoltarea semintelor si pastrarea lor

Recoltarea ghindei se face de pe suprafata solului, in luna octombrie.

Umiditatea de pastrare a ghindei este mai mare decat a semintelor care se usuca la aer liber, datorita continutului ridicat de apa pe care il au. Se pastreaza in mediu umed, la temperaturi cuprinse intre - 2 si + 2 C .

Pastrarea ghindei se face prin mai multe procedee, dar pentru cel mult 6 luni.

Cantitatile mici de ghinda se pot pastra in lazi cu capacitatea de 40-50 Kg, pentru a putea fi usor manipulate. În lazi ghinda se aseaza in staturi alterne ori in amestec intim cu nisip sau rumegus umezit.

Cantitatile mai mari de ghinda se pot pastra in santuri adanci de 1m in care se aseaza in straturi alterne cu nisip umezit. Ultimul strat, de circa 20 cm , este format din pamant asezat sub forma de musuroi. Din loc in loc pentru aerisire se aseaza manunchiuri de nuiele.

În padure ghinda se poate pastra si in gramezi. În acest scop se alege un loc mai ridicat, se curata de resturi vegetale, se niveleaza si apoi ghinda se aseaza in staturi alterne cu nisip, pe o inaltime de circa 1m. Se acopera cu strat gros de frunze. În mijlocul gramezii se aseaza un cos de aerisire din nuiele. În jurul gramezii se executa un sant pentru a impiedica patrunderea soarecilor, iar impotriva mistretilor se inconjoara cu un gard de nuiele. Dupa ce ninge, se acopera cu un strat de zapada bine batatorita, peste care se aseaza un strat de paie.

2.Cultura in pepiniera

a)     epoca de semanat

Semanaturile de toamna sunt superioare celor de primavara

b)     pregatirea semintelor pentru semanat

Ghinda nu necesita o pregatire inaintea semanarii.

c) pregatirea terenului

În scopul realizarii in sol ti la suprafata acestuia a unui mediu de viata cat mai favorabil pentru plantele cultivate se executa o serie de lucrari, si anume : desfundarea, maruntirea si nivelarea, cojirea si maruntirea telinei, cultivatia, tavalugirea. Primele doua lucrari ( fiind obligatorii in orice conditii si situatii ) sunt considerate lucrari de baza , iar ultimele trei, aplicandu-se numai in anumite situatii, sunt considerate auxiliare.

Desfundarea solului este o lucrare de baza prin care stratul de sol este desprins in bucati, rasturnat, maruntit si afanat. Desfundarea se poate executa manual sau prin aratura, cu ajutorul plugurilor tractate de animal sau mecanice.

Desfundarea prin aratura este folosita cel mai mult, fiind mai economica, necesitand un timp mai scurt si muncitori mai putini. Aratul consta in taierea, dislocarea, intoarcerea si sfaramarea cu ajutorul plugului a unor fasii de forma paralelipipedica , denumite brazde.

Lucrarea trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte: suprafata arata sa nu prezinte santuri si creste; adancimea araturii sa fie uniforma pe intreaga suprafata; brazdele sa fie intoarse bine, pentru a se asigura ingroparea humusului si a ingrasamintelor .

Araturile se clasifica dupa sensul ( directia ) rasturnarii brazdelor, dupa anotimpul ( sezonul ) cand se executa.

Dupa sensul rasturnarii brazdelor se deosebesc:

aratura in laturi sau la margini, care se realizeaza atunci cand primele brazde se traseaza pe cele doua margini ale terenului, iar plugul lucreaza in continuare, apropiindu-se treptat de mijlocul terenului , unde dupa terminarea araturii ramane un sant.

Aratura la mijloc sau la cormana, in care caz aratura incepe de la mijlocul terenului, prin trasarea brazdelor in sens opus. Brazdele se rastuarna in continuare in acelasi fel, iar plugul se departeaza treptat catre margini, unde aratura se incheie cu cate un sant marginal.

Aratura intr-o singura parte, care se efectueaza cu plugul reversibil ( plug de coasta, plug schimbator ), cand terenul este prea ingust sau inclinat. Pe terenurile in panta, aratura incepe din marginea din aval. Brazdele urmatoare se rastoarna catre prima brazda prin inversarea plugului . Procedandu-se in acest fel in continuare, aratura se face numai intr-o singura parte .

Araturile se executa la diferite adancimi in functie de scopul urmarit: pregatirea patului germinativ, ingroparea sub brazda a ingrasamantului verde etc. De asemenea, adancimea araturii este conditionata de profunzimea si de textura solului, de gradul de umezeala si de imburuienare si de zona de vegetatie.

Solurile grele, precum si cele din zone secetoase se desfunda la adancimi mai mari ( 35 - 40 cm ) decat cele usoare, superficial sau cu procent ridicat de schelet ( 25 - 30 cm ). Adancimea de desfundat mai este conditionata si de grosimea orizontului A, nefiind indicata aducerea la suprafata a solului din oribontul B, sarac in humus si fara structura.

Dupa adancimea la care se executa, araturile se clasifica astfel:

araturi superficiale la 10-18 cm. În cazul in care se aplica la intoarcerea miristilor, pe terenurile eliberate vara de culturi, acestea poarta si denumirea de aratura de dezmiristire.

araturi normale, la 18-20 cm adancime;

araturi adanci, la 21-25 cm adancime;

araturi foarte adanci, la 26-40 cm adancime;

araturi de desfundare, peste 40 cm adancime.

În raport cu anotimpul, pregatirea solului se desfasoara astfel:

primavara se executa araturile superficiale sau normale inainte desemanat sau plantat, in cazul cand solul desfundat din toamna sau din vara precedenta s-a hotarat si imburuienit;

vara se executa, de regula, dezmiristirile si araturile superficiale: În acest sezon se pot executa si araturi foarte adanci sau de desfundare a solului pe terenurile ce urmeaza a se cultiva in primavara anului urmator;

toamna se executa, de regula, araturile foarte adanci si cele pentru desfundarea solului.

Cel mai indicat anotimp pentru desfundarea solului este toamna intrucat desfundarile executate primavara si vara inlesnesc evaporarea apei din sol. De aceea, solul desfundat in aceste anotimpuri se grapeaza imediat, pentru a reduce suprafata de evaporare.

Indiferent de anotimp, desfundarea se executa in bune conditii atunci cand solul este reavan ( are un continut de umiditate intre 10 si 20 % ). Solurile aflate in aceasta stare se lucreaza usor si bine. Cand solul are un continut de umiditate prea mare sau prea mic, prin aratura se scot la suprafata bulgari mari a caror maruntire necesita lucrari suplimentare de discuire, de grapare , tavalugire.

Maruntirea si nivelarea solului se executa concomitent cu desfundarea sau dupa aceasta, cu grape sau cu freze. Tot prin grapat se sparge crusta, pentru a se reduce evaporarea apei din sol si se aduna buruienile. Grapatul este o lucrare importanta, indeosebi pentru regiunile deficitare in umezeala .

Cultivatia se executa cu scopul afanarii solului si al distrugerii buruienilor, inainte si dupa instalarea culturilor. Ca utilaje se folosesc grape, cultivatoare, freze, tavalugi.

Sistemul de pregatire a solului in pepiniera

Pregatirea solului in pepiniere cuprinde un ansamblu de operatii tehnice ce se aplica diferentiat, in functie de zona fitoclimatica , de starea solului si de natura culturilor.

Se deosebesc sisteme de pregatire a solului cu sau fara ogor.Ogorul reprezinta o suprafata de teren care se cultiva timp de un an cu plante leguminoase, singure sau in amestec cu ierburi perene, ce se introduc sub brazda cu ingrasamant verde, ameliorandu-se astfel structura si continutul in azot al solului .   

În pepinierele forestiere temporare se aplica sistemul de pregatire a solului fara ogor.

Sistemul de pregatire a terenului cu ogor se afla la baza stabilirii planului de asolament. Prin acest plan se fixeaza alternarea periodica a culturilor forestiere de pe aceeasi suprafata cu lucrari de ameliorare.

Asolamentul se aplica diferentiat, in functie de conditiile climatice si edafice, de marimea pepinierei si de natura culturilor.

Asolamentul . Cultivandu-se aceeasi specie mai multi ani , solul pierde o serie de substante nutritive, iar prasilele repetate distrug structura glomerulara. La distrugerea structurii solului contribuie si actiunea ploii si a irigatului, pe de o parte, puietii din pepiniera sunt scosi complet ( cu tulpina si radacina ), fara a lasa resturi organice din care sa se formeze dispersarea argilei si, prin urmare, la distrugerea agregatelor structurale ale solului si, implicit , la scaderea fertilitatii.

Prin asolament nu numai ca se largeste fertilitatea solului, prin refacerea structurii, imbogatirea lui in humus, in azot etc., dar se combat eficient multe specii de buruieni, precum si numeroase boli si daunatori. În pepiniere se aplica sistemul de asolament cu ogor ocupat, cu plante leguminoase timp de un an. În acest caz, ciclul, respectiv intervalul de timp in care pe aceeasi sola se obtin puieti si se executa lucrari de ameliorare este de 3 ani. Ca urmare, suprafata cultivata se imparte in 3 sole de marime egala . În cadrul acestui tip de asolament, suprafata cultivata a pepinierei va avea urmatoarea repartizare : 67% suprafata de

productie si 33% suprafata de ameliorare.

Schema planului de asolament cu trei sole

S₁, S_{2 -} semanaturi de 1 si 2 ani

I - ingrasamant verde

T - culturi de tranzitie

Planul de asolament se intocmeste pe sectii de cultura sau acolo unde acestea nu exista, pe intreaga pepiniera.

d) desimea culturii

Schema de cultura este de 60-15-60 cm, in randuri grupate in benzi. distanta intre rigole.

Îngrijirea culturilor in pepiniere

De la rasarit si pana cand sunt scosi, puietii au de luptat cu o serie de factori vatamatori. Deoarece in primele luni de la rasarire puietii sunt mai sensibili la actiunea factorilor daunatori, cele mai multe lucrari de ingrijire se executa in aceasta perioada.

Dintre factorii daunatori biotici, buruienile, prin actiunea lor complexa, sunt cele care produc pagubele cele mai insemnate . Ele consuma apa si substantele nutritive, concureaza culturile la utilizarea luminii, ingreuneaza astfel fotosinteza si pot constitui gazde pentru diversi daunatori. Buruienile au o mare rezistenta fata de actiunea factorilor climatici daunatori si se inmultesc foarte usor.

Din grupa factorilor abiotici, vatamarile importante pot produce ingheturile si in special cele tarzii. Perturbari importante in desfasurarea proceselor fiziologice produce seceta. Ea determina o transpiratie puternica, fapt ce duce la ofilirea si chiar la uscarea plantelor. Cand rezervele de apa din sol sunt epuizate, puietii, care au radacini dezvoltate mai la suprafata solului decat arborii maturi, se usuca. Dupa ploi abundente sau din cauza irigatiilor excesive se formeaza la suprafata solului crusta, care impiedica rasarirea plantelor, stranguleaza puietul si faciliteaza evaporarea apei din sol. De asemenea, crusta impiedica schimbul de gaze si desfasurarea normala a proceselor biochimice in sol.

Natura lucrarilor de ingrijire si numarul lor variaza in functie de natura culturilor, natura solului, zona climatica, varsta puietilor, mijloacele cu care se lucreaza. Ele cuprind: spargerea crustei, prasitul si plivitul culturilor, umbritul, udatul, raritul puietilor.

Spargerea crustei. Solurile nestructurate sau cu o structura instabila formeaza la suprafata, dupa ploi sau dupa topirea zapezii o crusta brazdata de crapaturi . Daca nu s-au luat masuri de prevenire a formarii crustei , ea trebuie sparta imediat ce se formeaza . Crusta de pe culturile nerasarite se sparge cu tavalugul stelat sau cu grebla, pe dintii careia se impletesc nuiele, lasandu-se libera o portiune de 2-3 cm din dinti. Pe culturile in curs de rasarire nu se sparge crusta, pentru a nu se rupe puietii. În aceasta situatie se executa o stropire a culturilor in picaturi foarte fine. Dupa rasarirea culturilor crusta se sparge cu cultivatoare, motoprasitoare, iar pe suprafete mici cu prasitoare manuale.

Prasitul este lucrarea de baza prin care se realizeaza in acelasi timp afanarea solului si distrugerea buruienilor; prin afanare se inlezneste patrunderea in sol a apei, caldurii si aerului . Totodata se sparge si se marunteste crusta, impiedicandu-se evaporarea apei din sol.

Prasilele se executa pe spatiile dintre randurile de puieti, cu unelte de mana - sape, sapaligi, prasitoare - sau cu prasitoare tractate hipo sau mecanic.

Frecventa prasilelor este mai mare in prima parte a sezonului de vegetatie, cand are loc cresterea mai intensa a puietilor. Pentru a se evita vatamarea puietilor se lasa, de o parte si de alta a randurilor, zone de protectie de circa 5 cm latime, in care nu patrund organele active ale uneltelor.

Plivitul se aplica acolo unde nu se pot prasi, si anume: in culturile dese, intre puietii pe rand, in zonele de protectie si din vecinatatea randurilor si in solarii. Buruienile se scot cu radacina cu tot si , de aceea, plivitul se executa dupa o ploaie sau dupa o udare. Pentru usurarea lucrului se folosesc unelte manuale pentru plivit, ca: scoabe, gheare, etc..

Combaterea chimica a buruienilor. Combaterea buruienilor prin prasit si plivit necesita multa forta de munca si cheltuieli mari si, de aceea, in ultimul timp se extinde metoda de combatere chimica a buruienilor cu erbicide. Pe suprafetele ocupate de culturi se folosesc erbicide cu actiune selectiva, care distrug buruienile fara sa vatame puietii, cum sunt triazinele ( Argezin, Pitezin, Gesaprim etc. ) . Acestea insa pot vatama puietii in primul an de viata daca se aplica in cantitati mari. Puietii mai in varsta au inradacinare profunda si sunt mai rezistenti.

Prin administrarea erbicidelor nu se ajunge la distrugerea totala a buruienilor, ci la reducerea gradului de imburuienare, care da totusi posibilitate puietilor sa se dezvolte si in acelasi timp reduce cheltuielile determinate de plivitul culturilor.

Mulcirea. Pentru protejarea semanaturilor de geruri in timpul iernii si de o rasarire prea timpurie, care ar expune plantulele la vatamari provocate de ingheturi tarzii, se practica mulcirea. Lucrarea consta in acoperirea semanaturilor cu un strat de muschi, litiera etc., gros de 8-10 cm. Mulcirea se executa inainte de aparitia gerurilor, iar mulcitul se pastreaza pe suprafata de protejat pana primavara tarziu, cu scopul de a preveni evaporarea apei din sol si formarea crustei. Dupa ce semanaturile incep sa rasara, stratul protector se indeparteaza si se pastreaza intre randuri. Pentru protejarea solului de uscaciune, tasare si imburuienare se poate executa si o mulcire de vara, folosindu-se aceleasi materiale, dar intr-un strat mai subtire ( 2-3 cm ) Aceasta mulcire prezinta dezavantajul ca impiedica executarea lucrarilor de intretinere.

Udatul culturilor. Cu toate masurile ce se iau pentru sporirea acumularii apei in sol, precum si pentru micsorarea pierderilor de apa, in regiunile secetoase este nevoie sa se completeze necesarul de umezeala prin udat. Udatul mai este necesar si in cazul in care se cultiva specii exigente fata de umiditate, precum si perioadele lungi de seceta. Oricare ar fi sursa de alimentare, apa folosita la udat trebuie sa fie apropiata de cea a mediului inconjurator, pentru a nu duce la perturbarea proceselor fiziologice din plante. În pepinierele forestiere se foloseste udarea pe brazde, uneori udarea prin aspersiune ( ploaie artificiala) . Udatul prin aspersiune umezeste in acelasi timp si aerul , spala si racoreste frunzele puietilor. Picaturile de apa absorb din aer, oxigen si dioxid de carbon si astfel pot fi solubilizate mai usor elementele minerale din sol . În apa folosita la udat se pot adauga ingrasaminte pentru fertilizare.

Apa folosita la udat se pastreaza doua - trei zile in rezervoare, pentru a nu fi prea rece. În solarii se recomanda instalatii de udat actionate de motor sau instalatii cu cadere libera, acolo unde conditiile de relief permit.

Cantitatea de apa ce se administreaza la hectar pentru mentinerea unei umiditati optime reprezinta norma de udat. Aceasta variaza cu adancimea pe care solul trebuie sa se umezeasca si cu conditiile edafice. ÎN mod obisnuit adancimea de udat este de 10 cm in momentul aparitiei plantulelor si ajunde la 30 cm cand se scot puietii. Nu se uda exagerat, deoarece radacinile se pot asfixia. Udatul se executa dimineata devreme sau seara. Spre sfarsitul verii se intrerupe udatul, pentru a permite puietilor sa se lignifice.

Rarirea culturilor se executa o singura data,

Prin rarire se extrag mai intai puietii firavi, vatamati, urmarindu-se ca cei ramasi sa fie cat mai uniform raspanditi pe rigola.

4. Scosul si manipularea puietilor pentru impadurit

Cand puietii au devenit apti de plantat, adica au atins dimensiunile corespunzatoare scopului pentru care au fost produsi, se scot din pepiniera in vederea plantarii lor.

Toamna, scoaterea puietilor poate incepe atunci cand cad frunzele de foioase. Acest fenomen are loc dupa caderea primelor brume, pe la jumatatea lunii octombrie. Lucrarea se executa dupa caderea ploilor sau daca este o perioada secetoasa, dupa o udare superficiala. Scosul puietilor toamna este permis numai cand terenul trebuie neaparat eliberat pentru instalarea altor culturi sau cand puietii scosi se planteaza in acelasi sezon.

Scosul puietilor se executa cu multa grija, pentru ca puietul sa nu fie ranit sau rupt. Scosul puietilor se poate realiza manual sau mecanizat .

Scosul manual consta in saparea cu ajutorul cazmalei , a unui sant in fata randului de puieti, la o adancime ceva mai mare decat lungimea radacinilor ( 25 - 30 cm ) . Apoi se infige cazmaua in spatele randului de puieti , la 10 - 15 cm departare si se rastoarna pamantul cu puieti in sant. Daca puietii au radacina pivotanta, dupa executarea santului se taie mai intai pivotul cu cazmaua si apoi se rastoarna randul de puieti in sant.

Apoi se prind puietii de colet, cu mana si se scutura usor de pamant. Pe masura ce se scot, puietii sunt puti in cosuri sau cutii, se acopera radacina cu paie sau cu muschi umeziti, sau se pun provizoriu in santuri si se acopera radacinile cu pamant pentru a le feri de uascare.

Scosul mecanizat . Pe suprafete mari, puietii se scot mecanizat cu masini echipate cu organe de lucru care asigura mecanizarea lucrarilor de dislocare a solului si de retezare a radacinilor puietilor la anumite adancimi. Smulgerea si formarea legaturilor se executa manual.

Pentru dislocarea si taierea radacinilor se folosesc pluguri de scos puieti. Adeseori, in pepinierele mijlocii si mici se folosesc masini rezultate din diferite adaptari locale

Sortarea puietilor consta in separarea puietilor apti de plantat de cei inapti.

În afara de dimensiunile mentionate in standarde, puietii apti de plantat trebuie sa indeplineasca si urmatoarele conditii:

radacina sa fie bine dezvoltata , iar la speciile cu radacina pivotanta precum nucul de 20 cm;

tulpina sa fie lignificata , dreapta si nebifurcata

puietii sa nu prezinte boli criptogamice sau atacuri de insecte.

Puietii de talie mica au doua clase de calitate, iar cei ornamentali au trei clase de calitate.

Sortarea se executa pe timp noros, fara vant, in remize sau magazii, pentru a feri puietii de uscaciune. Muncitorii lucreaza cu sabloane, care sunt dispozitive simple de masurat a diametrelor puietilor . Un mijloc mai simplu il constituie clasarea dupa puieti - model de comparatie , care au dimensiuni cerute de standarde.

Dupa sortare puietii se aseaza in snopi de 50 sau de 100 buc., pe clase de calitate si se leaga cu nuiele de rachita, fire de material plastic, rafie etc., pentru inlesnirea transportului.

Pana la expedierea pe santierele de impadurire , puietii se depoziteaza provizoriu in pepiniera in santuri. Peretele spre care bate vantul se executa inclinat la 45 . Snopii de puieti se aseaza inclinati, incepandu-se cu acest perete si se acopera cu un strat de pamant de 8-10 cm grosime , care trebuie sa acopere 4-5 cm din tulpina, deasupra coletului. Dupa fiecare mie de puieti se infige un bat in pamant si apoi pentru fiecare cantitate de puieti din acelasi lot se pune cate o eticheta pe care se scriu: specia, numarul de puieti, varsta si provenienta.

Pe timpul iernii, puietii de foioase se depoziteaza in santuri mai adanci, de 50 -60 cm, iar snopii se dezleaga si puietii se asaza rasfirati.

Stratul de pamant cu care se acopera puietii va fi, de asemenea, mai gros ( 15-20 cm) , iar tulpinile se ingroapa aproape complet .

Depozitarea pe timpul iernii este bine sa se faca cat mai aproape de santierul de impadurit.

Daca solul este uscat, dupa ingroparea puietilor se uda depozitul.

Transportul puietilor la distante se face cu mijloace rutiere cu prelate sau cu rogojini, pentru a se proteja puieti de soare sau de vant.

Cand puietii se transporta la distante mari, se ambaleaza in baloturi in greutate de 40 -50 kg, protejati cu stuf sau nuiele.

Ambalarea cu stuf . Pe un strat de stuf gros de 8-10 cm se aseaza legaturile de puieti pe doua randuri, cu radacinile inauntru. Peste radacini se pune litiera umezita sau muschi apoi se inveleste tot pachetul cu stuf, se strange si se leaga cu sfoara.

Ambalarea cu nuiele. Se aseaza nuielele de rachita la 20 cm una de alta, peste care se asterne un stat de 8-10 c, litiera umezita sau muschi .Pe acest asternut se pun legaturile de puieti pe doua randuri , cu radacinile spre interior, se acopera cu litiera umeda sau cu muschi, se strange balotul si se leaga cu sarma .

Ambalarea in pungi de material plastic nelegate la gura . Snopii de puieti se introduc in pungi, cu radacinile spre fundul pungii. Pungile se aseaza in mijlocul de transport si se acopera cu prelate sau cu rogojini.

Capitolul IV

Tehnica lucrarilor de impadurit

Cele doua metode de impadurit aplicabile in cazul stejarului sunt semanaturile directe și plantarea puieților. De cele mai multe ori se foloseste metoda plantarii puetilor. In cazul in care se foloseste metoda semanaturilor directe acestea se pit face prin imprastiere, in rigole( in randuri) sau in cuiburi- aceasta din urma fiind recomandata cvercineelor.

1.Alegerea si pregatirea terenului

În regiunea dealurilor suprafata pe care se lucreaza solul este determinata de inclinarea terenului si de gradul de dezvoltare al vegetatiei erbacee.

Pe terenurile cu panta pana la 12 , pe terase, pe platouri, ca si pe cele cu soluri grele, cu vegetatie erbacee puternic dezvoltata se recomanda lucrarea solului pe toata suprafata la o adancime de 20 -25 cm.

Pentru impadurirea sub masiv solul se pregateste in tablii sau fasii. Solurile grele se dezfunda toamna, fara sfaramarea bulgarilor, maruntirea acestora urmand sa se execute primavara, inaintea plantarii.

2.Formule si scheme de impadurit

Interventia artificiala pentru regenerarea padurilor urmareste infiintarea de culturi forestiere valoroase sub raportul productiei de biomasa si a calitatii lemnului, caracterizate prin stabilitate, capacitate ridicata de autoreglare si autoprotectie impotriva factorilor daunatori ai mediului, astfel incat sa-si poata indeplini la parametric superiori functiile de productie si protectie.

Pentru atingerea acestui deziderat, problema fundamentala in proiectarea lucrarilor de impadurire o constituie alegerea speciilor.

Principiului esential care trebuie sa stea la baza rezolvarii acestui aspect, indiferent de obiectivele prioritare urmarite prin infiintarea culturilor forestiere, consta in realizarea unei depline concordante intre cerintele ecologice ale speciilor de instalat si particularitatile staiionale ale terenului de impadurit.

Întrucat ansablul conditiilor fizico-geografice si de vegetatie forestiera constituie un indicator pretios al caracteristicilor ecologice, la alegerea speciilor se va tine seama, in primul rand, de incadrarea terenurilor de impadurit in marile unitati de relief si etajele (subetajele) naturale de vegetatie . Pentru nevoile practicii, pe baza de studii si cercetari ample, in cadrul etajelor si subetajelor de vegetatie s-au diferentiat ansambluri de statiuni- vegetatie, reprezentind grupe de tipuri

de statiuni si de padure ecologic echivalente, denumite conventional grupe ecologice .

La constituirea grupelor ecologice s-au avut in vedere conditii de clima, relief, substrat, sol, ape supra- si subterane, conditii caracterizate printr-un inalt grad de omogenitate, care sa permita aplicarea acelorasi masuri silvotehnice de regenerare sau impadurire.

Data fiind variabilitatea pronuntata a conditiilor naturale de vegetatie din tara noastra, s-au constituit 117 grupe ecologice de tipuri de statiuni si tipuri de padure, repartizate dupa cum urmeaza :

38 - in regiunea montana si premontana

38 - in regiunea de dealuri

21 - in regiunea de campie

11 - pe dune

9 in Lunca si Delta Dunarii si luncile raurilor interioare

Pentru stabilirea grupei ecologice corespunzatoare terenului de impadurit in proiectul de fata s-au folosit tipul natural fundamental de padure si tipul de statiune, cunoscute din amenajamentul silvic :

Indiferent de modalitatea de instalare a tinerei generatii, pe fiecare teren de impadurit se urmareste intemeierea de asociatii forestiere cu o structura specifica capabila sa valorifice cat mai complet potentialul productiv stationar.

Structura pe specii a noii asociatii forestiere, considerata optima in raport cu aptitudinile statiunii si cu functiile atribuite culturii, poarta denumirea de compozitie de regenerare

În situatia de fata, cand semintisul natural acopera partial suprafata de impadurit, devine obligatoriu ca interventia sa completeze golurile existente si regleze asortimentul de specii in sensul dorit si precizat in compozitia de regenerare .

Urmeaza sa se precizeze si sa se calculeze formula, compozitia de impadurit.

Compozitia de impadurire nominalizeaza speciile si precizeaza ponderea lor de participare ( in procente ) in interventia artificiala de instalare a culturilor forestiere.

În vederea stabilirii compozitiei de regenerare si de impadurire se consulta Normele Tehnice privind Compozitii, scheme si tehnologii de regenerare a padurilor, unde sunt redate sintetic datele din indrumari referitoare la acest aspect.

Concret, pentru stabilirea asortimentului de specii s-a identificat mai intai, in capitolul anterior, grupa ecologica. Grupa ecologica cuprinde, printre altele, patru compozitii de regenerare, diferentiate in raport cu starea arboretelor si posibilitatile de regenerare naturala sau artificiala, notate dupa cum urmeaza:

a₁ - compozitii de regenerare pentru arboretele care se regenereaza natural in conditii normale;

a₂ - compozitii de regenerare pentru arboretele degradate, bracuite, slab productive, provizorii, incendiate, etc. care nu se regenereaza natural sau se regenereaza in proportie redusa ( 30 - 40% ) si in care urmareste mentinerea si reconstituirea tipului fundamental de padure;

b₁ - compozitii de regenerare pentru terenuri goale sau portiuni de arborete bracuite, slab productive, provizorii, care nu se regenereaza sau se regenereaza in proportie redusa si unde se urmareste modificarea compozitiei tipului fundamental de padure cu alte specii mai valoroase;

b₂ - compozitii de regenerare pentru arborete slab productive din zonele de campie si de lunca, cu sol intelenit, impirat, fara regenerare naturala si unde solul se pregateste inainte de impadurire prin araturi si unde dupa caz , se reconstituie compozitia tipului natural fundamental de padure sau se introduc alte specii mai valoroase.

Schemele de impadurire indica dispozitivul de amplasare pe teren a speciilor din compozitia de impadurire, precum si numarul de puieti pe unitatea de suprafata ( la ha ).

Factorii care influenteaza alegerea unei scheme pot fi de natura silvoecologica, ecologica, tehnico-economica etc. În general, numarul de puieti sau de cuiburi (vetre) la hectar, variaza in functie de caracteristicile speciei principale, de etajul sau de zona de vegetatie, bonitatea statiunii, tipul de cultura si categoria de terenuri ( goale, completarea regenerarilor naturale ).

De regula, la speciile repede crescatoare ( in special in tinerete) si in terenurile de bonitate superioara se va utiliza un numar mai mic de puieti la hectar, in timp ce la speciile cu crestere mai inceata in tinerete si la terenurile de bonitate inferioara se va utiliza un numar mai mare de puieti la hectar.

La adoptarea schemelor de impadurire s-a urmarit ca distantele dintre randurile de puieti sa fie mai mari decat cele de pe rand: 1,5X1,0 m

Se recomanda trecerea de la plantarea in dispozitive in patrat la dispozitive in dreptunghi, intrucat acestea prezinta o serie de avantaje: se realizeaza mai repede starea de masiv pe randurile de puieti, se pot executa si urmarii mai usor, lipsurile inregistrate in culturi creeaza spatii goale mai reduse, se asigura de la instalare o accesibilitate buna in arboret, care se mentine si in fazele de scoatere a materialui lemnos din lucrarile de ingrijire a arboretului

3.Epoca si tehnica de plantare

Plantarea puietilor

În momentul plantarii, puietii vor fi viabili, perfect sanatosi si sa indeplineasca conditiile dimensionale prevazute de standardul in vigoare. Radacinile trebuie sa fie umede, cat mai ramificate, cu perii absorbanti viabili. De aceea, pana la plantare, puietii se pastreaza in cele mai bune conditii si se manipuleaza cu cea mai mare grija.

Transportul puietilor la santierul de plantat se executa rapid si in conditiile care sa-l fereasca de vant si uscaciune.

Pentru transportul pe distante mari, puietii se ambaleaza in cosuri, saci, plase de nuiele, rogojini, avandu-se grija ca radacinile sa fie acoperite cu muschi umeziti, litiera uda etc.

Pe santierele mai mari, puietii se depoziteaza in locuri special amenajate, in santuri reci sau in ghetarii amplasate in locuri ferite de soare ti de vanturi.

Pentru a-i feri de uscaciune vant si lovituri, pe santier puietii se poarta in cutii speciale, cosuri sau galeti usoare, prevazute cu muschi umeziti sau apa.

Înainte de plantare se executa o ultima verificare a puietilor, urmarindu-se in mod deosebit starea principalelor parti ale acestora, radacina si tulpina.

Pentru a se usura manipularea si plantarea puietilor de foioase se scurteaza radacinile prea lungi, prin toaletare. Toaletarea se executa cu atentie , fara ruperea, strivirea sau zdrelirea radacinilor.

O alta operatie de pregatire la care se recurge uneori consta in tratarea radacinilor cu un amestec de pamant si apa, la care se adauga eventual si ingrasamant - mocirlirea puietilor. Mocirlirea are efect pozitiv numai daca puietii dupa aceasta operatie sunt feriti de zvantare si plantati imediat.

Procedee de plantare

Puietii se pot planta cu radacinile protejate ( cu balot de pamant la radacina sau crescuti in recipiente) sau fara pamant la radacina ( cu radacinile nude).

Plantarea cu radacini protejate se aplica la puietii cu talie mare, in parcuri, pe strazi, sosele, precum si la plantarea puietilor obisnuiti pe terenurile excesiv erodate. Procedeul asigura o reusita foarte buna a lucrarilor, insa este costisitor si , de aceea, are o utilizare limitata.

Plantarea fara pamant la radacina se aplica in mod curent in lucrarile de impadurire. Puietii folositi in acest caz sunt cu radacinile nude ( dezgolite de pamant in care au crescut in pepiniera ). Lucrarile de plantare sunt mai usoare si, in consecinta, mai putin costisitoare.

Acest procedeu da rezultate foarte bune daca este aplicat corect si numai in timpul repausului vegetativ, toamna si primavara.

În functie de conditiile de teren, de modul de pregatire a solului si de mijloacele de care se dispune , plantarea se poate executa mecanizat, semimecanizat si manual.

Principalele     procedee de plantare aplicate in mod curent sunt urmatoarele .plantarea in despicatura, plantarea in gropi, si plantarea mecamizata. În anumite situatii se pot aplica si alte procedee cum sunt: plantarea pe musuroi, plantarea in cavitati etc.

Oricare ar fi procedeul aplicat, plantarea puietilor cu radacinile nude comporta urmatoarele faze de lucru, care trebuie executate cu cea mai mare atentie:

executarea unei deschideri in sol suficient de mare ca sa permita introducerea radacinilor puietilor;

asezarea radacinilor, pe cat posibil, in pozitie normala, pe care acestea au avut-o in pepiniera;

acoperirea radacinilor cu pamant afanat, reavan, curat si cat mai bogat in humus;

tasarea pamantului, pentru a se realiza o aderenta perfecta intre acestea si radacini;

afanarea stratului superficial de sol din jurul puietilor, pentru a se mictora pierderea apei prin evaporare

Plantarea in despicatura se practica in solurile cu textura usoara, lipsite de patura vie sau in cele bine lucrate, afanate, revene. Puietul este introdus intr-o despicatura care se executa cu plantatorul sau cu cazmaua. Unealta cea mai intrebuintata la plantarea in despicatura este plantatorul, a carui parte activa poate avea forme si dimensiuni diferite. Tipul de plantator se alege in functie de marimea puietilor si de natura solului.

Pentru plantarea cu plantatorul este necesar o echipa formata din doi muncitori, unul care poarta plantatorul sau cazmaua ti executa despicatura si altul care poarta si planteaza puietii.Ajuns in punctul unde trebuie plantat puietul, primul muncitor infige in sol unealta , vertical, la o adancime ceva mai mare decat lungimea maxima a radacinilor, apoi prin miscari repetate - inainte ti inapoi - creeaza o despicatura in forma de pana, cu o lungime de 10 - 15 cm la suprafata. Al doilea muncitor introduce radacinile puietului in despicatura in pozitie verticala, cu coletul la 2-3 cm sub nivelul solului. În acest timp, primul muncitor infige a doua unealta la o departare de circa 10 cm de despicatura, putin obic si mai adanc decat prima data si apoi, printr-o miscare dinainte-inapoi, preseaza bine pamantul pe toata lungimea radacinii, astfel incit sa evite formarea pungilor de aer.Apoi, al doilea muncitor verifica daca puietul este bine fixat in sol. Puietul este bine plantat daca la incercarea de a-l scoate nu cedeaza usor.

Plantarea in despicatura este expeditiva, se aplica cu usurinta si asigura o productivitate ridicata a muncii.

În despicatura nu pot fi plantati puietii de talie mare sau cu pamant la radacina. Dimpotriva, pentru reusita definitiva a plantatiei, puietii utilizati trebuie sa fie de talie mica si cat mai tineri (1-2 ani ), cu radacinile pivotante sau pivotant trasante. Despicaturile trebuie sa fie suficient de adanci, iar puietii, introdusi in despicatura cu multa grija, pentru a evita asezarea indoita sau rasucita a radacinilor .

Plantarea in gropi constituie procedeul de plantare cel mai des aplicat . Forma si marimea gropilor se stabilesc in functie de puietii folositi si de natura sistemului radicelar, astfel incat sa permita ca radacinile puietilor sa fie asezate intr-o pozitie cat mai apropiata de aceea in care au crescut in pepiniera. Se asigura, in acest fel, un grad ridicat de prindere si conditii de crestere viguroasa a puietilor.

Procesul plantarii in gropi are aplicabilitate mult mai larga decat acela al plantarii in despicatura.

În gropi, puietii pot fi plantati atat in solurile lucrate anterior, cat si in cele nelucrate, grele, compacte, inierbate sau expuse inierbarii, unde plantatiile in despicatura de obicei nu dau rezultate bune. Puietii de talie mare, ca si cei cu pamant la radacina, nu pot fi plantati decat in gropi.

Gropile pot avea forma prismatica sau cilindrica. Pentru plantarea puietilor de talie mica, folositi in mod obisnuit la lucrarile de impaduriri, dimensiunile uzuale ale gropilor sunt de 30X30 X30 cm, in solurile cu textura usoara si mijlocie si de 40X40X40 cm, in solurile cu textura grea.

În regiunile de munte si de deal, in solurile nepregatite, saparea gropilor de plantat este precedata de amenajarea unei vetre ( de 40 X60 cm sau 60 X80 cm ) Groapa in care se planteaza puietul se sapa in mijlocul vetrei.

Gropile se executa de obicei manual, cu cazmaua, cu tarnacopul, cu sapa de munte, În cazul solurilor mai profunde si fara schelet se pot folosi masinile de sapat gropi - masina de sapat gropi MDG, motoburghiul MAG - 30.

Procedeul plantarii in gropi se aplica in mai multe variante, in functie de conformatia sistemului radicelar al puietilor.

Plantarea mecanizata se realizeaza cu ajutorul masinilor de plantat, masini care executa urmatoarele operatii:deschiderea rigolei, in terenul lucrat sau nelucrat anterior, introducerea radacinii puietilor in rigola si fixarea puietului prin presarea solului.

Plantarea puietilor cu radacini protejate se aplica in urmatoarele cazuri : la impadurirea terenurilor cu mult schelet sau excesiv degradate; la plantarea puietilor de orice specie in timpul perioadei de vegetatie; la plantarea puietilor de rasinoase care au depasit o anumita limita varsta ( 5 ani la speciile cu crestere rapida si 7 ani la crestere mai inceata.

Epoca de plantat este primavara, imediat dupa topirea zapezilor,, in zona de campie spre sfasitul lunii februarie si in zona de dealuri spre mijlocul lui martie., oricum inainte de inmugurirea puietilor

Norme de tehnica a securitatii muncii la producerea puietilor in pepiniera si executarea lucrarilor de impadurit

Masuri de tehnica a securitatii muncii la lucrarile din pepiniere

În timpul lucrului, muncitorii trebuie sa pastreze intre ei o distanta care sa nu permita accidentarea acestora cu uneltele pe care le manuiesc;

La plivitul culturilor, muncitorii vor fi dotati cu genunchiere, cu manusi si unelte corespunzatoare in cazul plivitul ierburilor cu ghimpi sau vezicante.

Fiecare pepiniera se doteaza cu trusa sanitara si cu medicamentele prevazute in baremul in vigoare.

Substantele chimice - ingrasaminte, erbicide si arboricide - se depoziteaza in incaperi special amenajate, separate de cladirile de locuit si incuiate. Încaperile respective trebuie sa fie uscate si ferite de umezeala. Nu este permisa depozitarea in aceste incaperi a alimentelor si a furajelor

În timpul manipularii si imprastierii substantelor chimice, muncitorii trebuie sa fie dotati cu echipament de protectie. Împrastierea acestor substante se executa pe vreme fara vant puternic.

În timpul lucrului cu substante chimice, muncitorilor respectivi nu le este permis sa manance, sa bea si sa fumeze. De asemenea, nu este permis sa se stearga la ochi cu mainile murdare. Dupa manipularea si administrarea substantelor chimice, muncitorii respectivi trebuie sa se spele pe maini si pe fata cu apa si sapun.

Erbicidele si arboricidele nu se lasa fara paza pe teren.

În cazul lucrarilor mecanizate se verifica daca masinile sunt cuplate corect la tractor si bine asigurate. Între tractor si masina nu se admite prezenta persoanelor, de asemenea nici pe masina in timpul lucrului, daca aceasta situatie nu este prevazuta in normativul de exploatare.

Remedierea defectiunilor, efectuarea reglajelor, desfundarea organelor de lucru sunt interzise in timpul functionarii agregatului.

Pe terenurile inclinate se lucreaza pana la panta maxima prescrisa pentru agregatul respectiv, iar intoarcerile se executa cu cea mai mare atentie

La masinile antrenate de la priza de forta a tractorului se verifica starea si reglarea cuplajelor si daca aparatoarele de protectie ale transmisiei sunt montate corect.

Masuri de tehnica a securitatii muncii la lucrarile de impadurire

Pregatirea terenului

Suprafetele de teren pe care urmeaza a se efectua lucrarile de impadurire vor fi curatate si pregatite astfel incat sa se previna riscul de accidentare, prin respectarea urmatoarelor prevederi:

a)               se vor curata si degaja de craci, arbori ramasi nedoborati, bolovani sau stanci cu pericol de prabusire;

b)              se vor indeparta si ingropa cadavrele de animale aflate in perimetrul suprafetei de lucru:

c)               in cazul semnalarii unor materiale explozibile pe teren - grenade, obuze, cartuse - se vor intrerupe imediat lucrarile si se vor instiinta unitatea militara cea mai apropiata ; continuarea lucrarilor este permisa numai dupa inlaturarea oricarui pericol;

d)              locurile periculoase vor fi marcate si semnalizate.

Înainte de inceperea lucrarilor de defrisare, scarificare si nivelare a solului, se va verifica terenul pentru cunoasterea locurilor periculoase marcate. Se vor stabili directiile de deplasare si zonele de intoarcere ale agregatelor.

Se interzice intoarcerea defrisatorului cand coltii acestuia sunt in sol precum si aproprierea de cuibul ( groapa ) cioatei pana cand acesta nu este complet indepartata.

Se interzice lucrul cu defrisatorul pe terenuri cu pante mai mari de 25

Deplasarea defrisatorului pe distante mai mari de 1 km, se va face cu coltii ridicati si fixati pe suportul din fata.

Se interzice folosirea scarificatorilor pentru scoaterea cioatelor cu diametru mai mare de 30 cm, in acest scop se va folosi echipamentul de defrisare.

Plantarea

Pe santierele situate pe pante mai mari de 15 , lucrarile de plantare vor incepe din partea superioara spre cea inferioara a versantului, iar lucratorii vor lucra pe aceeasi curba de nivel.

În timpul executarii lucrarilor se interzice orice activitate la baza versantului sau in amonte.

Uneltele manuale specifice cum sunt cazmalele, sapele trebuie sa fie bine ascutite, fara defecte.

Cozile si manerele de lemn ale uneltelor manuale trebuie sa fie netede si montate rigid in locasurile de prindere

Plantatoarele trebuie sa fie netede, fara aschii, crapaturi.

Ascutirea lamelor taietoare ale uneltelor manuale se va face cu scule corespunzatoare.

În timpul lucrului se va pastra o distanta de minimum 2m intre lucratori, pentru evitarea accidentelor.

La utilizarea motoburghiului portabil se va asigura reglarea bratelor de sustinere corespunzator inaltimii lucrarilor.

Capitolul V Regime si tratamente

Cultura speciei permite alicarea ambelor regime- regimul crang si regimul codru, fiecare avand caracteristicile proprii.

Regimul codru este regimul de gospodarire silvica care urmareste regenerarea din samanta a arboretelor si conducerea acestora la varste inantate astfel incat sa se obtina sortimente de lemn valoroase si dimensiuni mari Ciclul de productie in astfel de cazuri fiind cuprins intre 90 de ani si 120 exceptional 140.

În contrast regimul cring se bazeaza pe capacitatea de inmultire vegetativa a speciei si urmareste conducerea arboretelor in vederea obtinerii unor sortimente mai putin valoroase de dimensiuni mici - in general lemn de foc .

In regimul codru, tratamentul cel mai uzitat pentru modului de aplasare al taierilor si intensitatea acestora este tratamentul taierilor progresive - taieri in ochiuri sau taieri progresive in ochiuri.

Caracteristica principala a acestora este declansarea procesului de regenerare, cu ocazia primelor taieri, intr-un numar variabil de puncte din suprafata arboretelor, care constituie asa numite puncte de regenerare .

Numarul ochiurilor , marimea, forma si repartizarea acestora se stabilesc in raport cu ritmul taierilor si evolutia procesului de regenerare.

Tratamentul taierilor progresive are urmatoarea tehnica.

La amplasrea ochiurilor de regererare se tine seama de eventualele grupe de semintisuri utilizabile existente si se urmareste prin taieri , crearea conditiilor necesare pentru dezvoltarea acestora, deschizandu -se concomitent si ochiuri de regenerare noi.

Diametrul ochiurilor nou create , care se dechid obligatoriu corelat cu anii de fructificatie - diametru variaza intre 0,5 pana la 2,0 H inaltimi de arbore , interventia avand un caracter de taieri de insamantare

Cu ocazia revenirii urmatoare, semintisurile instalate in ochiurile respective sunt puse in lumina , dupa caz intr-una sau mai multe taieri , in raport cu conditiile stationale si cu exigenta ecologica a speciilor .

Odata cu acestea , ochiurile se largesc concentric sau intr-o anumita directie , prin efectuarea unei taieri de insamantare intr-o banda de latime variabila, de cele mai multe ori egala cu inaltimea unui arbore. In felul acesta taierile inainteaza progresiv , de fiecare data, concomitent cu punerea in lumina a semintisului din ochiurile si benzilor precedente, executandu-se si taieri de insimantare in benzile urmatoare sau in alte puncte in care procesul de regenerare nu a fost declansat.

Pe masura ce ochiurile se largesc treptat, marginile lor se apropie, atingandu-se unele de altele, dupa cum se executa asa numitele taieri de racordare, prin care se inlatura restul arboretului batran .

Racordarea ochiurilor se poate face pe intreaga suprafata a arboretelor sau pe anumite portiuni , pe masura asigurarii regenerarii si dezvoltarii semintisurilor respective. În felul acesta, diversele interventii din arboret nu mai au in mod predominant caracter specific al unui anumit gen de taieri ( de insamtntare, de dezvoltare) . Cu ocazia fiecarei iterventii , in cuprinsul arboretului se aplica intreaga gama a taierilor de regenerare, de la taierea de insamantare, pana la inlaturarea semintisurilor devenite independente din punct de vedere biologic si functional, care nu mai au nevoie de adapostul vechiului arboret.

Tinind seama ca perioadele de regenerare pot fi uneori mai lungi si ca grupele de semintisuri si tinereturi pot atinge pina la taierile de racordare varste de 20- 30 ani, este necesar , ca in portiunile regenerate sa se execute si lucrarile de ingrijire a tinereturilor instalate, potrivit stadiului lor de dezvoltare .

Tehica aplicarii tratamentului taierilor progresive difera de la caz a caz si in raport cu conditiile stationale ale arboreltelor respective, cu compozitia si temperamentul speciilor de regenerat, precum si cu felul de gospodarire adoptat.

Capitolul VI Daunatori forestieri

Stejarul se numara printre cele mai valoroase si mai longevive specii forestiere de la noi. În afara de lemnul de inalta calitate, la stejar se exploateaza si scoarta, care contine tanin in proportie insemnata ( 8- 20 %) : Gogosile ( galele ) de pe frunze, ca si ,, coltanii'' fructelor tinere, produsi prin intepaturile viespii Cynips sp. , contin, de asemenea, cantitati mari de tanin ( 17-40 %) , fiind folosite in tabacarie. Ghindele pot servi pentru prepararea unui surogat de cafea si eventual, ca hrana pentru animale