Romania si fondul forestier national - Durabilitatea in amenajarea si gospodarirea padurilor

1. Conceptul " gestiunii durabile " a padurilor

In Romania fondul forestier national insumeaza 6,4 milioane ha reprezentand 26,7% din teriroriul tarii, fata de 30% considerat minimul ecologic si fata de 30- 40% in alte tari europene cu clima temperate, situandu-ne pe locul 10 in Europa.

Tocmai de aceea este imperios necesara intelegerea si punerea in aplicare intr-un mod cat mai corect, a conceptului de " gestionare durabila" .

In acceptiunea sa actuala, conceptul gestionarii durabile a padurilor s-a conturat in ultimii ani, dupa Conferinta de la Rio de Janeiro (1992), care a adoptat printre alte documente de importanta capitala pentru planeta noastra, cunoscute principii forestiere, precum si capitolul 11, referitor la paduri, din Agenda 21.

Conceptul respective este axat pe idea ca gestionarea padurilor sa se desfasoare in asa fel incat acestea sa contribuie la dezvoltarea durabila care, asa cum este cunoscut, porneste de la necesitatea satisfacerii in toate planurile a nevoilor generatiilor actuale si viitoare. O definire corespunzatoare a gestiunii durabile a padurilor, a fost cea adoptata la conferinta Ministeriala asupra Protectiei padurilor din Europa de la Helsinki (1993): "administrarea si folosirea padurilor si a terenurilor forestiere in asa fel incat, ele sa-si mentina biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea si potentialul de a exercita in permanenta functii multiple care sa raspunda necesitatilor de ordin social, economic, cultural si spiritual al generatiilor actuale si viitoare". Se poate afirma ca o asemenea gestiune presupune ca obiectivele luate in considerare si mijloacele utilizate sa asigure in conditii corespunzatoare mentinerea componentelor si functiilor esentiale ale ecosistemelor forestiere. In scopul evaluarii progreselor realizate pe linia dezideratelor de principiu mentionate si respectiv pe linia aplicarii in practica a gestionarii durabile, a aparut necesitatea stabilirii unor criterii si indicatori care sa caracterizeze o astfel de gestiune. Pentru padurile europene, asemenea criterii si indicarori au fost stabiliti la reuniunile expertilor de la Geneva, din iunie 1994 si de la Antalya din ianuarie 1995 - in cadrul procesului de urmarire a rezolutiei de la Helsinki privind gestiunea durabila. Initiative similare au fost luate si pentru alte regiuni ale Globului: procesul Montreal - pentru padurile boreale si temperate din afara Europei; Organizatia internationala a padurilor tropicale - pentru padurile tropicale umede , precum si la nivel national ( Canada, Finlanda) si chiar local, la nivel de gestiune forestiera. Pana in prezent nu s-a realizat un sistem de criterii si indicatori ca nivel global. Totusi pornindu-se de la initiativele mentionate, in cadrul FAO s-a convenit asupra caracterizarii gestiunii durabile a padurilor pe baza a sase criterii: trei criterii sunt legate de aspecte cantitative si calitative : intinderea padurilor, conservare diversitatii biologice, sanatatea si vitalitatea padurilor; doua criterii sunt legate de functiile ecosistemelor forestiere: functiile productive ale padurilor, functiile de protectie; cel de-al saselea criteriu este cel privind alte aspecte economice si sociale legate de padure. La acestea se adauga si un numar inemnat de indicatori descriptivi si cantitativi care sa duca la o apreciere cat mai obiectiva a modului de gospodarire a padurilor.

Evident, cele sase criterii mentionate mai sus sunt susceptibile ca imbunatatiri. Se poate observa, de exemplu, ca apectele calitative nu sunt in mod sufficient exprimate numai prin criteriul privind sanatatea si vitalitatea si , eventual, prin cel referitor la conservarea diversitatii biologice. Alaturi de acestea s-ar impune luarea in considerare a unor elemente de structura dimensionala, care ar imbogati caracterizarea padurilor la nivelul dorit.

In prezent, Codul Silvic priveste gospodarirea padurilor ca o disciplina tehnocratica. Aranjamentele silvice sunt pregatite intr-o maniera tehnico- stiintifica de catre administratie si aplicate zonelor la care se refera. Gospodarirea padurilor nu implica numai recoltarea unui anumit tip de masa lemnoasa. Codul Silvic stabileste o baza solida pentru eliberarea autorizatiilor de taiere, prin aceea ca le limiteaza la maximul permis anual de taiere stabilite pe baza amenajamentelor silvice.

In prezent, Codul nu reglementeaza in mod expres plantarea padurilor private care fac parte din fondul forestier national. Regenerarea padurilor taiate este responsabilitatea proprietarului.

Durabilitatea in amenajarea si gospodarirea padurilor din tara noastra

In silvicultura, idea durabilitatii nu este noua. La sfarsitul secolului al-XVIII-lea, silvicultorul german G.L. Hartig, intr-o definire larga a continuitatii in gospodarirea padurilor, includea ideea ca " taierile din paduri trebuie sa se reglementeze in asa fel incat generatiile viitoare sa poata avea de pe urma lor cel putin tot atatea avantaje ca si generatia acuala". In aceasta formulare, principiul continuitatii este amplu si generos. La vremea respectiva, cerintele fata de padure priveau insa cu precadere aprovizionarea cu lemn. De aceea, transpunand principiul continuitatii in planul amenajarii padurilor, Hartig - care a dat contur si a pus bazele acestei discipline stiintifice si activitati practice - a avut in vedere, in primul rand, ca " din padure sa se realizeze, anual productii de lemn permanente, constante si egale".

In aceasta formulare, principiul continuitatii a devenit unul din principiile de baza ale amenajamentului silvic. Urmarirea evolutiei lui in timp evidentiaza ca, in special in ultimele decenii, acest principiu a suferit adaptari si modificari importante. Ele au fost determinate, pe de o parte, de cresterea continua a nevoilor de lemn, iar pe de alta parte, de diversificarea si amplificarea cerintelor societatii fata de padure, in special fata de functiile productive, ecologice si sociale ale acesteia. Prin intermediul amenajamentului - principalul instrument de reglementare din silvicultura, principiul respectiv s-a transmis in activitatea practica de gospodarire a padurilor. In Romania, desi primele reglementari privind gospodarirea fondului forestier dateaza inca din secolul al XVIII-lea, o activitate practica de amenajare a padurii, se dezvolta notabil incepand cu cea de-a doua jumatate a secolului trecut.

Odata cu trecerea la amenajarea integrala si unitara a fondului forestier national, prin instruciunile tehnice de amenajare, alaturi de principiul continuitatii a fost introdus principiul Ridicarii productivitatii padurilor. Prin instrctiuni oficiale se prevede obligatia amenajamentului ca, prin masuri preconizate, sa asigure satisfacerea in permanenta a nevoilor mereu crescande ale societatii de lemn si fata de alte produse forestiere.

Normele tehnice de amenajare din 1980 impun principiul asigurarii " continuitatii functiilor de productie si protectie a padurilor ". Principiul continuitatii exprima de aceasta data sarcina amenajamentului de a urmari realizarea la nivelul unitatii amenajate, a unui fond lemons adecvat, ca structura si marime, satisfacerii in permanenta a nevoilor de produse lemnoase si nelemnoase, precum si a celor de protectie. Pe aceeasi linie, normele tehnice de amenajare din 1986 precizeaza ca prin amenajament trebuie sa se creeze conditiile necesare pentru ca din padure sa se obtina continuu produse lemnoase si de alta natura, precum si de servicii protective si sociale, cat mai mari posibile si de calitate superioara.

1. Regimul general de protectie. Fondul forestier national

Desi face distinctia intre domeniul public si cel privat, actul normativ utilizeaza doua concepte fundamentale cu semnificatie globala, fondul forestier national si vegetatia forestiera din afara acestuia.

Fondul forestier national reprezinta padurile, terenurile destinate impaduririi, cele care servesc nevoilor de cultura, productie ori administrare silvica, iazurile, albiile si terenurile neproductive, incluse in amenajamentele silvice indiferent de natura dreptului de proprietate. Acesta este un bun national si este implicit supus regimului silvic.

Fondul forestier national, asa cum am mentionat insumeaza 6,4 milioane ha, reprezentand 26,7% din teritoriul tarii.

Repartizarea padurilor pe zone geomorfologice ale Romaniei este neuniforma: 58,5% in zona de munte, 27,3% in zona de deal, 6,7% in zona de campie. In prezent cel mai scazut nivel de impadurire este in Campia Romana si jumatatea sudica a Dobrogei, adica in zona cea mai joasa a tarii. Din suprafata de 6,4 milioane ha, padurile ocupa 6,3 milioane ha., restul de 0,1 milioane ha., fiind destinate nevoilor de cultura, productie si administratie silvica.

O alta strucurare imparte fondul forestier national in 6 milioane ha. Care apartin statului, iar restul de 400 mii ha. ( 6% din total ) se afla in proprietate privata. Potrivit unui demers legislativ recent, o mare parte din suprafata acoperita cu paduri va fi retrocedata fostilor proprietari.

Unele dintre dificultatile principale cu care se confrunta sectorul forestier sunt legate de trecerea de la un sistem centralizat catre o economie de piata. In acest sens, sunt de mentionat: capacitatile limitate ale institutiilor publice si private din sectorul forestier; carente ale sistemului legislativ si fiscal care nu faciliteaza acivitatile din acest sector; limitarile impuse de un mediu economic neperformant, in special in ceea ce priveste privatizarea/ promovarea activitatilor din sector; lipsa finantarii publice pentru proiectele de investitii. Alte dificultati specifice sunt: neuniformitatea retelei nationale de drumuri forestiere, degradarea avansata a unor zone neimpadurite si efectele negative care pot aparea in urma reconstituirii dreptului de proprietate asupra padurilor, daca actiunea nu este pregatita in mod corespunzator.

In Romania, restituirea partiala a unor suprafete impadurite catre fostii proprietari, conform Legii Fondului funciar din 1991( modificata si completata cu Legea 169/1997), a perturbat fostul sistem caracterizat de un management unic al fondului forestier. Lipsa unor reguli oficiale adecvate pentru managementul domeniului forestier privat, saracia si lipsa intelegerii rolului ecologic al padurilor, le-au expus unor noi amenintari, care au condus la taieri masive, consecinta a goanei noilor proprietari catre obtinerea de profituri nemuncite, pe termen scurt.

Pornind de la premisa conform careia fondul forestier face obiectul interesului national, prin Codul silvic se interzice reducerea suprafetelor acoperite cu paduri, iar in Strategia pentru Silvicultura se prevede cresterea continua a suprafetelor impadurite de la 26%, la 32-34% in anul 2025. Codul Silvic si Strategia pentru Silvicultura propun extinderea retelei de parcuri naturale nationale, ca si stabilirea de noi rezerve de paduri naturale. In plus, se fac recomandari pentru stimularea regenerarii naturale, conservarea resurselor genetice, creearea de structuri complexe de suprafete impadurite, inclusiv intensificarea tratamentelor intensive. Printre alte aspecte economice si sociale, relevante pentru managementul durabil al padurilor, foarte importante sunt prevederile privind: promovarea economiei de piata in activitatea de stabilire a pretului lemnului; cresterea investitiilor pentru silvicultura; constientizarea populatiei asupra rolului ecologic al padurii; privatizarea unor activitati forestiere.

In prezent caracteristicele padurilor sunt influentate de modul de utilizare, forma de proprietate, relief, sol, clima, vegetatie, fauna, etc.

Despre modul de gospodarire a fondului forestier am vorbit pe larg mai sus, dar este necesar sa concluzionam ca este stabilit prin amenajamente silvice se exercita in conformitate cu regimul silvic. Legea nr. 26/ 1996 contine dispozitii comune aplicabile domeniilor publice si private.

Se poate afirma deci, ca amenajamentul silvic romanesc avand initial la baza preocupari orientate prioritar spre asigurarea continuitatii de masa lemnoasa, a evoluat in special in ultimele patru- cinci decenii, spre reglementari vizand promovarea unei gospodariri complexe a padurilor, axata pe valorificarea eficienta si cu continuitate a functiilor multiple. Aceasta forma de gospodarire corespunde intru-totul cerintelor unei gestiuni durabile a padurilor. Dar, din pacate, implementarea ei in activitatea practica din silvicultura a intampinat mari dificulatati. Taierile excesive din perioada totalitarismului si concentrarea taierilor in masivele forestiere accesibile asociate si cu alte actiuni negative, dintre care este suficient sa fie mentionate substituirea un arborete de tip natural si extinderea nefundamentata din punct de vedere ecologic, a unor specii considerate mai productive, au condus la o destructurare pronuntata a fondului forestier, din anumite zone ale tarii.

Regimul fondului forestier proprietate publica

In ceea ce privecte fondul forestier proprietate publica, este important de mentionat ca administrarea lui se realizeaza de Regia Nationala a Padurilor care functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara , in concret aceasta exercita atributii de serviciu public cu aspect silvic. Gospodarirea fondului forestier proprietate publica se realizeaza in conformitate cu amenajamentele silvice care constituie baza cadastrului forestier. Amenajamentele silvice se intocmesc pentru zece ani pentru fiecare ocol silvic in perspectiva asigurarii unei dezvoltari rationale a padurilor.

Regia Natioanala a Padurilor este responsabila pentru aplicarea reglementarilor legale in zonele de padure pe care le administreaza , iar politia si alte autoritati (prefecti, consilieri judeteni) au obligatia de a sprijini actiunea de paza a fondului forestier. Interesant este faptul ca incendiile sunt reglementate intr-o legislatie separata de amenajamentele silvice.

In padurile publice, pasunatul este interzis, exceptie facand zonele demarcate, unde pasunatul este permis dupa o prealabila cerere la autoritatile locale, iar apicultura este autorizata in mod gratuit.

3. Regimul fondului forestier proprietate privata

Fondul forestier proprietate privata este gospodarit de proprietari particulari sau in asociatii intemeiate in concordanta cu regimul silvic si cu regulile de protecie ale mediului.

Modul de gospodarire a fondului forestier privat este stabilit prin amenajamentele silvice, fara a afecta dreptul de proprietate, iar cheltuielile aferente inlocuirii amenajamentelor silvice pentru padurea privata se suporta de la bugetul de stat.

Proprietarul padurii este obligat sa respecte amenajamentele silvice, sa asigure permanenta ei si tot el este responsabilul pentru regenerarea padurilor dupa taiere si acest scop poate cere ajutorul autoritatilor. In caz contrar, autoritatile pot actiona in locul lui obligandu-l la plata cheltuielilor.

In ceea ce priveste marcatul arborilor si pasunatul, dispozitiile legale sunt identice cu cele din padurile statului. Nerespectarea lor constituie infractiune sau dupa caz, contraventie.

Odata cu retrocedarea padurilor fostilor proprietari, Romania poate sa retina parte din terenurile implicate care sunt de interes national deosebit ( padurile cu interes de protectie national sau pe motive de biodiversitate).

Pana acum, numai 5% din paduri au devenit private pin adoptarea legislatiei asupra fondului funciar din 1991 si modificata prin Legea 167/1997. Obligatia de a se conforma regimului silvic in toate zonele forestiere, seriozitatea sanctiunilor impuse, nu s-au dovedit suficiente pentru a garanta o gospodarire adecvata a acestor zone, nici sa previna taierile ilegale. Daca noua lege va permite recuperarea terenurilor intr-o maniera mult mai larga decat pana acum, vor ramane zone de paduri publice intercalate cu zone de padure privata apartinand unor proprietari diferiti. Aceasta sugereaza ideea unei gospodariri a padurilor in intelegere intre proprietari si administratia de stat.

3. Regimul de protectie al padurilor

Activitatea denumita generic " protectia padurilor " are ca scop prevenirea atacurilor produse de boli si daunatori precum si combaterea acestora, incadrandu-se in asamblu masurilor de gospodarire rationala si gestionare durabila a fondului forestier national, in concordanta cu principiile acceptate la nivel european si mondial, principii ce converg spre obtinerea de foloase economice maxime, fara a neglija niciun moment echilibru ecologic pe care padurea trebuie sa-l genereze si sa-l mentina.

Aparitia focarelor de daunatori peste anumite praguri, considerate periculoase sau critice, pot conduce la grave perturbari in viata ecosistemelor forestiere, facand indispensabila interventia omului. In ultima perioada s-au facut pasi importanti pentru aplicarea pe scara larga a metodelor de combatere inetegrata. Se impun tot mai evident practicele silvotehnice[2], ca parte componenta a luptei integrate, care sa previna dezvoltarea agentilor daunatori si efectul actiunii acestora peste pragul de rezistenta a arborilor. In cadrul luptei integrate se urmareste reducerea la minimum a folosirii substantelor chimice poluante si utilizarea in principal a insecticidelor si fungicidelor selective, biodegradabile, bilogice, care sa aiba efecte daunatoare asupra omului si asupra endomofaunei forestiere.

Activitatea de protectie a padurilor, definita anterior pe scurt, include patru componente de baza si anume:

depistarea si semnalarea aparitiei daunatorilor;

intocmirea statisticilor daunatorilor existenti;

3) intocmirea prognozei atacurilor prealabile cauzate de daunatori specifice si stabilirea metodelor de combatere pe baza proiectului de programare a lucrurilor;

4) efectuarea lucrarilor de combatere a bolilor si daunatorilor.

Lucrarile de protectie a padurilor, preventive si curative, se efectueaza pentru mentinerea une stari fitosanitare corespunzatoare in pepiniere, rechitarii, plantatii tinere si arborete.

Avand in vedere faptul ca lucrarile de protectie a padurilor sunt obligatorii in vederea mentinerea unei stari de sanatate corespunzatoare si a gestiunii durabile a fondului forestier national si ca aceste lucrari sunt deosebit de costisitoare, se pot desprinde urmatoarele concluzii:

- padurile proprietate privata, care in conformitate cu prevederile Codului Silvic fac parte din fondul forestier national, necesita adesea lucrari de protectie foarte costisitoare pe care in general proprietarii nu le pot finanta;

- pentru evitarea raspandirii unor boli si daunatori, care ar putea afecta si alte arborete, chiar si pe cele administrate de stat, ar fi oportuna initierea unui act normativ care sa reglementeze acordarea de subventii pe baza documentatiilor intocmite de organele silvice;

- atat doboraturile de vant si zapada ce se produc pe suprafete mici, cat si infestarile mijlocii, puternice si foarte puternice, cu insecte defoliatoare, pot fi considerate calamitati naturale.

Analiza starii fitosanitare a padurilor din Romania, arata ca aproximativ 15-20% din suprafata acestora este afectata de factori vatamatori: biotici si abiotici. In arboretele de foioase actioneaza mai multe grupe de insecte daunatoare: Lymantria dispar, Tortrix viridana, Erarmis defoliaria si Operaphtera brumata. In cele rasinoase daune importante sunt produse de gandacii de scoarta ( in special de Ips typographus). Starea generala de sanatate a padurilor este satisfacatoare, iar dupa standardele internationale, Romania se situeaza printre tarile cu paduri moderat afectate.

3.1. Monitoring forestier

Functionarea in Romania a sistemului de monotoring forestier ( supravegherea starii de sanatate a padurilor) se inscrie in sfera preocuparilor majore, manifestate la nivel european si mondial, de supraveghere si conservare a resurselor forestiere.

Scopul activitatii de monotoring forestier este furnizarea continua a informatiilor privind starea vegetatiei si solurilor forestiere, efectele poluarii asupra padurilor, in vederea elaborarii si fundamentarii masurilor de gestionare, redresare si prevenire a starilor negative in padurile Romaniei.

Obiectivele principale urmarite prin functionarea sistemului de monotoring forestier sunt, pe de o parte de inregistrare a informatiilor privind evolutia spatiala si temporala a starii padurilor la scara nationala si pe de alta parte, de stabilire a principalelor cauze ale vatamarii padurilor si de evidentiere a sarcinilor si nivelurilor critice privind starea factorilor negativi declansatori. Realizarea acestor obiective necesita o abordare metodologica proprie prin sisteme de supraveghere la nivele de intensitate si reprezentativitate diferita.

Reteaua nationala de sondaje permanente, amplasata sistematic in toate padurile tarii are o densitate de 4x4 km ( un sondaj la 1600 ha ) si este destinata inregistrarii anuale a starii de sanatate a padurilor prin masurarea anumitor parametri in suprafete de proba permanente.

Tipurile de vatamari urmarite in cadrul sondajelor amplasate se pot imparti in urmatoarele categorii si subcategorii:

- vatamari fiziologice datorate unor cauze complexe, greu de stabilit: a) defoliere; b) decolorare;

- vatamari fizice usor identificabile: a) vanat si animale domestice mari; b) insecte; c) ciuperci; d) agenti abiotici ( vant, zapada, geruri, grindina, etc.); e) agenti antropici ( ciolpaniri , cojiri, rezinaj)- vatamari de exploatare; f) alte vatamari.

3. Protectia fondului cinegetic si a fondului piscicol

Pentru protectia faunei autohtone, legea interzice naturalizarea sau tinerea in captivitate a faunei salbatice fara autorizatia organelor de stat competente, comercializarea faunei salbatice, introducerea oricarei specii de fauna in natura salbatica a tarii, fara avizul organelor competente, combaterea daunatorilor, bolilor si a rapitoarelor prin metode ce ar putea provoca daune faunei.

Vanatoarea recreativ - sportiva se practica numai pe baza de permise de vanatoare, iar la unele specii ( corbul comun, ursul, dropia, capra neagra, marmota, mistretul, rasul cocosul de munte, caprioara) si cu autorizatii de vanatoare, eliberate de Regia Nationala a Padurilor si filialele teritoriale ale acesteia. Vanatoarea se poate exercita numai in acele portiuni ale fondului forestier care sunt rezervate in acest scop si numai in anumite perioade de timp. Delimitarea fondurilor de vanatoare se face o data la zece ani, cu aprobarea organului competent.

In scopul coordonarii eforturilor de actiune pentru protejarea speciilor salbatice si a diversitatii genetice a fost lansata, in anul 1980, "Strategia Mondiala a Conservarii". Dintre conventile internationale destinate protejarii faunei si florei mentionam:

● Conventia europeana privind protectia animalelor in timpul transportului international, semnata la Paris, in anul 1968;

Conventia asupra comertului interntional cu specii salbatice de fauna si flora amenintate cu disparitia, semnata la Washington in anul 1975;

Conventia Natiunilor Unite asupra drptului marii, semnata la Montego Bay, in anul 1989, care contine prevederi cu privire la conservarea resurselor biologice ale marii;

Conventia asupra zonelor umede, de importanta internationala, in special ca habitat al pasarilor acvatice. Romania a aderat la aceasta conventie prin Legea nr. 5/1991;

Conventia asupra conservarii speciilor migratoare apartinand faunei salbatice, semnata la Bonn, in anul 1979. Romania a aderat la aceasta conventie prin Legea nr. 13/1993.

Din cele mai vechi timpuri, omul a prelevat in mod artificial resurse naturale ale faunei terestre si acvatice. Vanatoarea si pescuitul au constituit, de altfel, multa vreme mijloace esentiale de existenta ale speciei umane. Treptat insa, rolul social si regimul juridic al acestor activitati s-au modificat si diversificat. Disparitia pradatorilol naturali, recunoasterea din ce in ce mai larga a dreptului de vanatoare si la pescuit, prin afectarea corespunzatoarea a dreptului de proprietate, transformarea vanatorilor si pescarilor intr-un grup social influent si reprezentativ al societati de consum, rolul social si de loisir al acestei activitati transformata chiar in sport, au creat noi amenintari la adresa fondului cinegetic si piscicol si au generat noi dificultati activitatii de protectie si conservare a acestor resurse naturale. Principalele instrumente juridice de atingere a acestor obiective sunt in prezent instituirea unui regim special de administrare si gestionare a fondului cinegetic si piscicol, si, respectiv, reglementarea corespunzatoare a dreptului de vanatoare si de pescuit.

Protectia fondului cinegetic

Regimul juridic al vanatului si vanatorii este stabilit prin Legea fondului cinegetic si a protectiei vanatului - Legea nr.103/1996. In intelesul acestui act normativ, animalele salbatice de interes vanatoresc impreuna cu biomurile acestora constituie cinegetic al Romaniei[3] .

Fondul cinegetic reprezinta o resursa naturala de interes national si international, iar recunoasterea acestui fapt prezinta multiple consecinte de ordin juridic dintre care mentionam:

a) aplicarea, deopotriva, a tuturor reglementarilor pertinente cuprinse in legislatia interna si documentele internationale ratificate sau la care Romania a aderat;

b) administrarea si gestionarea acestuia in scopul conservarii biodiversitatii faunei salbatice, mentinerii echilibrului ecologic, exrcitarii vanatorii si satisfacerii altor cerinte social - economice;

c) caracterul imperativ de ordine publica al reglementarilor in domeniu;

d) instituirea unui serviciu public specializat.

Vanatul face parte din domeniul public de interes national si in aceasta calitate se caracterizeaza prin urmatoarele:

1) prin natura si destinatia expresa a legii face parte din categori bunurilor care trebuie protejate si conservate spre a fi transmise generatiilor viitoare (respectiv utilizate durabil0;

2) este supus unui regim special, de drept al mediului, in baza caruia este ocrotit si gospodarit in mod durabil;

3) apartine patrimoniului natural national;

4) se gaseste in protejarea si paza autoritatilor publice.

Folosirea resurselor regenerabile intr-un mod care sa nu conduca la declinul pe termen lung al acestora, mentinand potentialul lor in acord cu necesitatile si aspiratiile generatiilor prezente si viitoare, fondul cinegetic este decupat in fonduri de vanatoare, ca unitati de gospodarire cinegetica. Acestea se constituie pe toate categoriile de teren, indiferent de proprietar, si sunt delimitate incat sa asigure o cat mai mare stabilitate vanatului din cuprinsul acestora. Gestionari ai fondului de vanatoare sunt: organizatiile vanatoresti, legal constituite, Regia Nationala a Padurilor si unitatile de cercetare stiintifica cu profil cinegetic din Romania. Exercitarea vanatorii fie in scop recreativ - sportiv, didactic sau de cercetare stiintifica trebuie sa urmareasca doar ameliorarea calitatii vanatului[4]

Fondul cinegetic, delimitat in fonduri de vanatoare, se atribuie dupa cum urmeaza: 30% unitatilor Regiei nationale a padurilor, 68% organizatiilor vanatoresti din Romania si 2% pentru protectia fondului genetic al unor specii valoroase de vanat, precum si pentru unitatile de invatamant si cercetare stiintifica, cu profil cinegetic.

Gestionarea fondului cinegetic se face pe baza drptului de gestionare atribuit de catre autoritatea centrala, care raspunde de silvicultura prin structurile proprii din teritoriu, in conditiile contrctelor de gestionare, pe un temen de minimum 10 ani si cu respectarea dreptului de preemtiune a fostului gestionar.

Administrarea fondului cinegetic se realizeaza de catre autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura, printr-un organism distinct, specializat in domeniul cinegetic, cu structuri proprii in teritoriu. Aministrarea implica o serie de atributii principale, precum: elaborarea strategiei in domeniu, stabilirea criteriilor de atribuire a dreptului de gestionare in vederea incheierii contractelor de gestionare, aprobarea metodologiei de evaluare a efectivelor de vanat si de calcul al cotelor anuale de recolta, stabilirea obiectivelor optime de vanat si a cotelor anuale de recolta, organizarea activitatii de combatere abranconajului, controlul activitatii cinegetice la toate nivelurile.

Ca actiune complexa, protectia vanatului presupune doua laturi fundamentale: paza acestuia, realizata prin personalul de specialitate si inspectorii voluntari de vanatoare, si ocrotirea sa in scopul coservarii biodiversitatii faunei salbatice.

Pentru aceasta sunt prevazute drept masuri: vanarea animalelor de interes vanatoresc, inclusiv cele pradatoare numai in limitele cotei de recolta, infiintarea de crescatorii de vanat destinate popularilor in care se asigura pastrarea caracterului salbatic si adptabilitatii acestuia in conditiile mediului natural, popularea cu specii noi de vanat a fondurilor de vanatoare. De asemenea, in scopul ocrotirii si gospodaririi rationale a vanatului se interzic: popularea fondului de vanatoare cu vanat degenerat, tulurarea in mod justificat a linistii vanatului in perioadele de inmultire si cresterea a puilor, pasunatul in padurile statului, tinerea in captivitate a animalelor salbatice.

Potrivit legii, prin vanatoare, ca actiune, se intelege cautarea, starnirea, urmarirea, haituirea, ranirea, uciderea sau capturarea vanatului sau orice alta activitate care are ca scop dobandirea acestuia. Pentru ocrotirea fondului cinegetic, vanatoarea este supusa unor conditii de exercitare in privinta obiectului sau, in sensul ca este permisa la speciile de vanat, in conditiile, locurile, in perioadele si cu mijloacele stabilite de lege. Din motive de mentinere a biodiversitatii faunei salbatice si pastrarea echilibrului ecologic se pot stabili perioade temporare de restrictie sau de extindere a perioadei de vanatoare la unele specii de vanat. In afara perioadei legale de vanatoare se pot vana si captura specii de vanat in scopul ameliorarii sau reducerii efectivelor acestora in rezervatiile cinegetice naturale, mistretii si vulpile care produc daune. In afara perioadei de vanatoare, vanzarea, cumpararea si transportul vanatului aflat sub protectie sunt interzise.

Vanatoarea se exercita numai de catre vanatori, posesori de permise de vanatoare vizate anual si de autorizatii eliberate de gestionarul fondului de vanatoare.

Legea fondului cinegetic incrimineaza infractiunea de braconaj cu o agravanta cand faptele sunt comise in timpul noptii sau de doua sau mai multe persoane impreuna ( articolul 14 ) si alte infractiuni la regimul vanatorii.

Strategia in domeniul cinegetic 2005-2020

Activitatea in domeniul cinegetic trebuie gandita prin prisma unei strategii la nivel national - pe termen lung, mediu si scurt - strategie care trebuie aliniata la cerintele Uniunii Europene. Astfel, pornind de la aceste premise, la aceasta data strategia in domeniul cinegetic trebuie formulata si adaptata conditiilor actuale avand in vedere structura organizatorica a autoritatii publice centrale care raspunde de activitatea cinegetica, suprafata cu un ridicat grad de diversitate pe care o administreaza si mutatiile profunde care au loc in natura proprietatii asupra terenurilor agricole si forestiere pe care se afla fondurile de vanatoare. In acest sens, trebuie stabilite obiectivele pe termen lung si etapizat, obiectivele pe termen mediu si scurt insotite de actiuni specifice care sa se desfasoare in anumite termene prin factorii implicati in domeniul cinegetic din Romania si sub coordonarea autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura avand in vedere ca strategia in domeniul cinegetic este in stransa interdependenta cu strategia in domeniul agriculturii si cu strategia in domeniul silviculturii.

Obiectivul strategic principal este axat pe conservarea biodiversitatii si utilizarea durabila a componentelor sale in conditiile mentinerii echilibrului agro-silvo-cinegetic (Anexa nr.1). Punerea in practica a acestuia se va realiza prin urmarirea si respectarea urmatoarelor obiective ce decurg din acesta, cu respectarea anumitor principii, prin luarea unor masuri ce se impun pentru realizarea acestora la anumite termene.

Principiile ce vor sta la baza realizarii obiectivului strategic principal vor fi urmatoarele:

●Vanatul este un bun public de interes national;
● Statul, prin autoritatea centrala care raspunde de silvicultura, este administratorul fondului cinegetic national;
● Fondul cinegetic national se compune din fonduri de vanatoare constituite pe toate tipurile de terenuri, indiferent de proprietar, cu exceptia suprafetelor ocupate de localitati, a rezervatiilor de genofond cu protectie totala si a zonelor strict protejate din cadrul parcurilor naturale si a ariilor protejate;
● Statul concesioneaza administrarea fondului cinegetic national;
● Asigurarea transparentei in cadrul procesului de concesionare a administrarii fondurilor de vanatoare;

Protectia fondului piscicol si exercitarea pisciculturii

Prin pescuit se intelege prinderea pestelui si a celorlalte vietuitoare acvatice pe baza de autorizatie, in locuri, perioade, cu unelte si a dimensiunile prevazute de lege, in scop industrial, stiintific sau sportiv. In scopul protectiei si dezvoltarii faunei acvatice, legea[5] prevede o serie de obligatii ce revin agentilor economici pe ale caror terenuri sunt situate bazinele piscicole, pentru agenti economici care folosesc apa din bazinele piscicole in alte scopuri decat cel piscicol, masurile ce trebuie intreprinse in zonele unde ecosistemele naturale au afectate orin utilizarea unor amenajari hidrotehnice sau de imbunatatiri funciare.

Protectia fondului cinegetic si a fondului piscicol din apele de munte

Administrarea, ocrotirea, gospodarirea unitara si rationala a fondului cinegetic si a fondului piscicol din apele de munte se asigura de catre autoritate publica centrala care raspunde de silvicultura si care are ca scop:

1) emiterea normelor tehnice pentru ocrotirea si gospodarirea fondurilor de vanatoare si fondurilor piscicole din apele de munte, care sunt obligatorii pentru toti detinatorii acestora, indiferent de forma de proprietate;

2) stabilirea normelor tehnice obligatorii pentru reglarea efectivelor optime de vanat, in special a celor care produc pagube culturilor agricole, unitatile detinatoare ale fondurilor de vanatoare raspunzand de aplicarea acestora si pentru pagubele produse.

Totodata, personalul silvic care raspunde de ocrotirea, selectia si paza vanatului, practica vantoarea pe fondurile de vanatoare gospodarite de unitatile silvice, pe baza permisului de portarma si a autorizatiei de catre ocolul silvic care are in gestiune fondul respectiv.

4. Strategia in domeniul padurilor

In Romania, silvicultura reprezinta o ramura de baza a economiei nationale, datorita pe de o parte importantei deosebite a padurilor pentru protectia mediului si mentinerea echilibrului ecologic, iar pe de alta parte, rolul padurii in asigurarea cu continuitate a resurselor de lemn necesare industriei de prelucrare a lemnului si pentru alte utilizari.

Pe grupe de specii rasinoasele detin o pondere de 30,7%, prioritare revenind molidului ( 1,4 milioane ha.), urmat de brad (0,3 milioane ha. ), pentru foiase ponderea este de 69,3%, fagul fiind specia cu cel mai mare areal ca intindere (1,9 milioane ha. ), umat de stejar (1,1 milioane ha.).

In compozitia padurilor pe specii, au intervenit in timp modificari importante, in principal prin cresterea suprafetei ocupate de rasinoase, care a afectat in primul rand spaciile de fag si de stejar.

Cresterea medie anuala a padurilor este de 4099m3/ha/an. Se considera[6] ca aceasta crestere se situeaza sub nivelul conditiilor naturale favorabile din tara noastra, datorita urmatoarelor cauze principale:

1) existenta a 700 ha paduri de stejar si fag slab productive provenite din lastari;

2) existenta a peste 600 mii ha arborete de fag care au depasit varsta exploatabilitatii datorita inaccesibilitatii;

3) afectarea cresterii padurilor situate in zone poluate din jurul unor centre industriale, pe o suprafata de circa 150 mii ha;

4) practicarea pasunatului in paduri, cu efecte puternic destabilizatoare.

Un alt factor care a produs dereglari in asigurarea unor gospodariei eficiente a padurilor l-a constituit si gradul redus de accesibilitate a padurilor. Doar 65% din suprafata fondului forestier poate fi considerata accesibila, desimea drumurilor forestiere, insumand circa 39.200 km, reprezentand numai 6,1 km/ha, situandu-se din acest punct de vedere, printre ultimele tari din Europa, cu relief similar. Exista in fondul forestier aproape 2,2 milioane ha paduri inaccesibile in care nu se pot executa recoltarea masei lemnoase si lucrarile de regenerare a arboretelor.

Dupa 1990 au avut loc importante transformari si modificari si putem retine ca fiind mai importante:

a) aparitia proprietatii private asupra padurilor, cu o pondere de circa 5% din suprafata fondului forestier national iar in aceste paduri se constata abateri grave de la regimul silvic, o mare parte din acestea fiind taiate, rase sau defrisate, indiferent de varsta;

b) volumul de masa lemnoasa aprobat anual pentru recoltare a fost diminuat treptat, fiind aliniat, incepand cu 1994 la nivelul prevederilor amenajamentelor silvice;

c) in ciuda masurilor fitosanitare intreprinse, s-au inregistrat frecvent fenomene de uscare prematura, speciile mai intens afectate fiind stejarii si brazii ;

d) preluarea in gestiunea silviculturii a retelei de drumuri si cai ferate forestiere, avandu-se in vedere ca aceste mijloace sunt determinate pentru desfasurare acivitatilor silvice de baza;

Volumul total de masa lemnoasa pe picior este estimat la peste 1300 milioane m3. Aproximativ 60% din paduri sunt localizate in regiunea arcului carpatic, 30% in dealurile precarpatice si 10% la campie. Pana in 1989, a existat o tendinta de supraexploatare a padurilor, iar reteaua redusa de drumuri forestiere si distributia neuniforma a acestora a condus la dezechilibre importante prin concentrari de taieri in zonele accesibile. Importanta economica a sectorului forestier din Romania este considerabila tinand seama de potentialulu sau, cu siguranta mult mai mare decat sugereaza datele existente.

Sub raportul intinderii padurilor, Romania, cu circa 6,4 milioane ha se situeaza pe locul II in randul tarilor din Europa Centrala si de Est, dupa Polonia. Sub raportul volumului lemnos pe picior de 215 mз/ ha, ea ocupa locul IV intre tarile continentului. Exporturile nationale de lemn si de produse de lemn, au fost estimate la 859 milioane $ SUA in 1997, adica aproximativ 10% din exporturile totale la nivel national. Pe de alta parte, potrivit datelor statistice[7] contributia sectorului forestier- inclusiv exploatarea si prelucrarea lemnului - la produsul intern brut ( PIB ) este de 4-5%. Datele oficiale arata faptul ca in 1997 numarul de angajati din sectorul forestier a reprezentat mai putin de 5% din totalul de 9,5 milioane, persoane angajate la nivelul intregii economii. Investitiile publice din sectorul forestier au fost nesemnificative in ultimii ani. De exemplu, in 1998, doar 5 milioane $ SUA - mai putin de 1% din bugetul total al Guvernului ( pentru investitii si cheltuieli anuale) - au fost alocate sectorului forestier, inclusiv pentru industrie .

Principalele obiective strategice ale silviculturii au ca scop dezvoltarea si gestionarea durabila a padurilor, sporirea, diversificarea si valorificarea fondului forestier national, restabilirea echilibrului ecologic in zonele geografice afectate, deschiderea catre economia de piata, cooperarea cu nationale si internationale de profil. Prin strategia in domeniul padurilor se analizeaza si se propun masuri pentru imbunatatirea parghiilor economice in activitatilor in domeniu, in principal, prin valorificarea superioara a produselor secundare ale padurii, marirea resurselor financiare pentru investitii si dezvoltare prin trecerea progresiva la adoptarea unor preturi lemnul pe picior, similare cu cele practicate pe piata internationala.

4.1. Dezvoltarea retelei de drumuri forestiere

Densitatea drumurilor din cuprinsul padurilor - 32 mii km drumuri forestiere si 9 mii km publice industriale - este de 6,4. Aceasta densitate difera de la o zona la alta. Pentru padurile considerate relativ accesibile ( circa 4 milioane ha) densitatea respectiva este de aproximativ 9m/ha. In aceast caz, densitatea acuala a drumurilor forestiere este redusa fata de necesitatile unei exploatari normale; potrivit estimarilor institutelor de specialitate, densitatea minima pentru o gospodarire durabila/ eficienta a padurilor este de 12m/ha.

Situatia este agravata si de faptul ca in ultimii ani, din cauza ploilor torentiale, 7000 km din drumurile forestiere existente au fost scoase din functiune. De aceea este imperios necesara creearea conditiilor pentru o gospodarire durabila a padurilor prin uniformizarea retelei de drumuri forestiere la nivel national.

4. Sectorul de prelucrare a lemnului

Lemnul este materia prima care se regaseste intr-o varietate de produse atat in sectorul de prelucrare mecanica a lemnului, cat si in cel al industriei chimice. Mobila este cel mai important produs de lemn din tara noastra. Ea detine o insemnata piata prin partenerii externi, relativ constanti. Conditiile macroeconomice dificile din ultima perioada, au facut ca multe intreprinderi din sectorul de prelucrare a lemnului sa treaca printr-o perioada de criza. Echipamentele si tehnologiile folosite sunt invechite si intreprinderile publice si private sufera din cauza lipsei de capital/ credit. Astfel, ele nu pot opera eficient si la un nivel calitativ comparabil cu cel de pe piata internationala. Mare parte din fabricile de cherestea utilizeaza tehnologii neperformante, ajungandu-se astfel la un consum necontrolabil de materii prime si la poluare. In ultimii ani si-au facut aparitia un numar important de producatori de mobila, mici si mijlocii, care pentru moment au adoptat un sistem de productie integrat, incepand de la debitarea bustenilor si prelucrarea cherestelei, sistem care s-a dovedit mai eficient din punct de vedere economic din aceasta perioada. Acestia sunt insa confruntati lipsa unor capacitati organizatorice/ manageriale corespunzatoare. Intreprinderile de stat existente ( foarte mari ) sunt mai putin atractive pentru noii investitori.

In exploatarea lemnului, exista 31 intreprinderi comerciale cu capital majoritar de stat si peste 400 agenti economici privati. Capacitatea de lucru a acestora a crescut treptat si ele acum exploateaza circa 40% din masa lemnoasa. Productia industriala (de exemplu: mobila, celuloza si hartia) se realizeaza in aproximativ 165 societati comerciale cu capital mixt ca si aproximativ 12000 societati private, aparute in ultimii 4-5 ani si avand capacitati de productie relativ reduse.

5. Functiile ecologice si social-economice ale padurilor

Potrivit schemei generale a criteriilor de apreciere a gestiunii durabile, prezentate mai sus, ar fi trebuit ca functiile de protectie sa fie tratate in raport cu doua criterii distincte.

In legatura cu functiile productive, am mentionat deja ca prin codul Silvic se interzice categoric depasirea posibilitatii padurilor stabilite prin amenajamente silvice. In timp ce vechiul Cod Silvic prevede ca volumul de masa lemnoasa ce se exploateaza anual se stabileste prin planul de stat, tinand seama de amenajamentele silvice, noul Cod Silvic ( Legea nr.26/24 aprilie 1996, publicata in Monitorul Oficial nr. 93/ 8 mai 1996) precizeaza ca " volumul maxim" ce se poate recolta anual se aproba prin Hotarare de Guvern "in limita posibilitatii stabilite prin amenajamentele silvice pe fiecare unitate de productie si pe natura produselor". S-a realizat astfel un pas important spre redresarea structurii fondului de productie respectiv spre echilibrarea claselor de varsta si de diametre la niveluluu unitatilor de gospodarire. Aceasta implica si ameliorarea structurii dimensionale a padurilor la nivelul intregului fond forestier, ceea ce va asigura si cresterea treptata a posibilitatii padurilor. Prin strategia dezvoltarii silviculturii se estimeaza ca de la 16 milioane, cat este in prezent, posibilitatea respectiva va fi de 17 milioane m3 la nivelul anului 2025.

Sporurile respective, desi apreciabile, sunt posibile tinand seama de indicatorii care caracterizeaza, pe ansamblu, capacitatea productiva a fondului forestier: volumul lemnos pe picior de circa 218m3/ha, cresterea medie anuala - 5,27m3/an/ha (fara luarea in considerarea a clasei de varsta 1-20 ani).

Dintre produsele nelemnoase, specifice fondului forestier, prin lege[9], sunt avute in vedere: vanatul din cuprinsul acestui fond; pestele din apele de munte, din crescatorii, balti si iazuri din fondul forestier; fructele de padure, ciupercile comestibile din flora spontana, plantele medicinale si aromatice; rasina si altele deacest fel. Referitor la aspectele protective, este de mentionat ca prin Codul Silvic este legiferat faptul ca toate padurile din tara noastra - indiferent de impartirea lor pe grupe functionale, indeplinesc functii de protectie, inclusiv de protectie sociala. Chiar daca in cazul padurilor din grupa a II-a, aceste functii sunt secundare, ele delega la o anumita diferentiere a modului de gospodarire, implicand si preocupari pentru asigurarea continuitatii functiilor respective, in spiritul unei gestiuni multifunctionale.

Sistemul unei asemenea gestiuni va evolua fie spre o crestere a suprafetei padurilor din grupa I, fie o diferentiere a masurilor silvotehnice pana la nivelul unei gospodariri pe arborete. Este de subliniat ca respectarea riguroasa a posibilitatii si toate masurile privind ameliorarea tehnologiilor de regenerare si de conducere a arboretelor, precum si a celor de recoltare a masei lemnoase, promovate prin Codul Silvic si prin Strategia dezvoltarii silviculturii, conduc la accentuarea rolului padurilor in mentinerea si imbunatatirea continua a conditiilor de mediu.

Din randul altor aspecte economice si sociale cu implicatii deosebite asupra gestiunii durabile a padurilor sunt de retinut:

1) cresterea volumului investitiilor din silvicultura, cu orientare prioritara spre: accesibilitatea padurilor, reconstructia ecologica a unor ecosisteme forestiere deteriorate, corectarea torentilor, impadurirea unor terenuri degradate din afara fondului forestier, crearea de perdele forestiere de protectie, etc.;

2) promovarea relatiilor de piata, in special prin liberalizarea pretului lemnului. Desi s-a generalizat sistemul licitatiilor in valorificarea masei lemnoase pe picior, preturile de pornire sunt inca supravegheate de organele de finante, cu toate implicatiile negative privind gospodarirea padurilor;

3) aportul pe care silvicultura si sectorul forestier il poate aduce la utilizarea corespunzatoare a fortei de munca in mediul rural. Posibilitatile in aceasta directie vor creste in raport cu sporirea productiei de lemn, precum si in raport cu intensificarea modului de gospodarire pe masura accentuarii rolului protectiv al padurilor;

4) necesitatea schimbarii atitudini populatiei fata de padure. O asemenea schimbare se impune si in cazul unor proprietari privati, care considera padurea ca o sursa imediata de venituri, nesocotind functiile de mediu ala acesteia, precum si obligatia fata de generatiile viitoare;

5) in legatura cu privatizarea din silvicultura, este de mentionat ca, prin Strategie sunt luate in considerare unele activitati conexe, cum ar fi: producerea materialului de impadurire, a pomilor de Craciun, o pastravului de consum, a impetiturilor de rachita, etc. Efectele aplicarii Legii Fondului Funciar in sectorul silvic a determinat circumspectie in legatura cu privatizarea altor suprafete de padure. Asa cum s-a aratat insa, Codul si Strategia incurajeaza actiunile de impadurire a unor terenuri din afara fondului foretier, impadurirea respectiva neafectand dreptul de proprietate a detinatorilor.

5.1. Importanta padurilor

Padurile asigura habitatul pentru flora si fauna ( biodiversitate), ofera produse cum sunt fructele, plantele medicinale, etc., posibilitati recreative ( ecoturism), protejeaza impotriva inundatiilor prin reglarea fluxurilor de apa, filtreaza apele de agentii poluanti, actioneaza ca un absorbant al bioxidului de carbon si ca un regulator climatic regional. Toate acestea constituie fuctii economice ale padurii deoarece contribuie direct sau indirect la bunastarea umana. In general, valoarea de utilizare directa ( a lemnului ) domina deciziile privind folosirea terenurilor, celelalte valori fiind neglijate. Aceasta simetrie in cunoasterea valorilor explica, in mare masura, defrisarile masive, iar analiza acestei asimetrii poate sugera instrumentele politice necesare imbunatatirii managementului padurilor.

Una din abordarile care sta la baza deciziilor privind exploatarea padurilor este analiza cost - beneficiu. Pe baza acestei metode, deciziile de exploatare a unei paduri trebuie sa respecte principiul conform caruia beneficiile nete ale conservarii acesteia. Conceptul de conservare a padurii poate avea doua dimensiuni[10]: a) aceea de pezervare, echivalenta cu neutilizarea resursei si b) conservarea durabila care permite anumite utilizari ale padurii. Desi notiunile sunt destul de ambigue, acceptand lipsa unor criterii precise de diferentiere, metoda cost - beneficiu aplicata in cazul exploatarii unor paduri este:

BENEXPL- COSTEXPL > BENCONS - COSTCONS

Unde: BENEXPL - beneficiile exploatarii; COSTEXPL - costurile exploatarii; BENCONS - eneficiile conservarii; COSTCONS - costurile conservarii.

Sau: BENEXPL - COSTEXPL - NET BENCONS >0

Cu alte cuvinte, nu este suficient ca beneficiile nete ale exploatarii resursei sa fie pozitive; trebuie sa se tina seama si de beneficiile nete ale conservarii padurii la care s-a renuntat prin decizia de exploatare a acesteia.

Conceptul de valoare economica totala ofera un cadru cuprinzator pe baza caruia pot fi evaluate padurile. Asa cum am aratat mai inainte, valoarea economica totala cuprinde valorile de utilizare, de optiune si deexistenta. Valorile de utilizare directa includ lemnul si celelalte produse ale padurii, ecoturismul. Valorile de utilizare indirecta se refera la functiile ecologice: protectia impotriva inundatiilor, vantului, asigurarea circuitului miniralelor, absorbtia bioxidului de carbon, etc. Valoarea de existenta se refera la valoarea intrinseca a padurii, biodiversitate, cultura, mostenire ( tabelul 1.)

Tabelul 1

Valorile ce pot fi atribuite padurii si metodele de evaluare economica

Valori de utilizare directa a padurilor

Dupa cum am mai mentionat, valoarea lemnului oferit de padure poate fi determinata cu ajutorul preturilor pietei. Produsele nelemnoase pot constitui importante surse de venit. Analizele efectuate arata ca veniturile obtinute din produsele nelemnoase ale padurii pot fi mai mari decat cele obtinute din comercializarea masei lemnoase. Atunci se pun intrebarile: de ce nu este stimulata activitatea de exploatare a produselor nelemnoase, daca este profitabila? De ce fortele pietei nu reusesc sa ofere acest rezultat? O mare parte din procesul de distrugere a padurilor ar putea fi evitata daca pietelor li s-ar permite sa functioneze eficient. Implicarea directa a statului distorsionand semnalele preturilor, facand exploatarea lemnului mai profitabila. Aceasta implicare ia forme binecunoscute subventii pentru agricultura si cresterea vitelor, taxe vamale reduse la exportul de masa lemnoasa, etc.

Utilizari ale florei si faunei

Padurile constituie habitatul unei mari varietati de specii, ele fiind, deopotriva, sursa materialului genetic pentru numeroase experimente de laborator. In prezent nu exista estimari ale consimtamantului de a plati pentru materialul genetic oferit de paduri, iar nevoile informationale pentru astfel de estimari sunt enorme.

Atribuirea unei valori pentru utilizarea in scopuri farmaceutice a speciilor de plante este o alta sarcina dificila a procesului de evaluare economica. In acest caz, calculele bazate pe valoare de piata a mdicamentului nu reprezinta o buna estimare pentru valoarea plantei utilizate in scopul producerii acestuia. Necesar este pretul pe care producatorii medicamentului consimt sa-l plateasca pentru materialul respectiv, la care se adauga o masura a castigului net al consumatorului rezultat din utilizarea unor medicamente naturale, comparativ cu cele artificiale.

Valorile de utilizare indirecta ale padurii sunt determinate de functiile ecologice ale acesteia.

Evaluarea importantei circuitului nutientilor (care includ calciul, magneziul, potasiul, azotul ) implica doua aspecte: a) defrisarea padurilor duce la eliberarea nutrientilor in sistemul acvatic; b) scurgerea nutrientilor reduce foarte mult capacitatea productiva a suprafetei de teren care a fost impadurita ( solurile padurilor sunt sarace in nutrienti, aceasta explicand de ce terenurile defrisate necesita ingrasaminte suplimentare).

Cicuitul bioxidului de carbon si efectul de sera - in procesul de fotosinteza, padurile in crestere fixeaza bioxidul de carbon si elibereaza oxigenul. Odate ajunse la maturitate, padurile nu mai acumuleaza carbonul din atmosfera. Se spune ca padurile mature se afla intr-o " stare (aproximativa) de echilibru al carbonului". Defrisarea padurilor contribuie la efectul de sera, fiind un factor important care duce la incalzirea globala. Valoarea de fixare a CO2, de catre paduri, determinata pe baza estimarii daunelor provocate de incalzirea globala, sugereaza ca aceasta echivala cu 13$/tona de CO Data fiind incertitudinea legata de viteza, extinderea si impactul fizic al incalzirii globale, aceste estimari trebuie privite cu grija.

Cantitatea cea mai mare de CO2 este eliberata in primii cinci ani dupa defrisarea padurilor. Studiile[12] au aratat ca, in medie, defrisarea unui hectar de teren emana anual 100 de tone de CO2 in atmosfera. La circa 13$/tona, defrisarea padurilor determina daune in valoare de 1300$/ha.

Exista mai multe cai pentru a internaliza valorile produselor si serviciilor padurii care nu sunt comercializate pe piata, acestea referindu-se la introducerea unor standarde stricte de protectie a mediului, reforma fiscalitatii, in domeniu, promovarea comertului cu servicii ecologice, introducerea "permiselor de poluare".