SITUATIA ACTUALA A PADURILOR SI A ORGANIZARII SECTORULUI FORESTIER

SITUATIA ACTUALA A PADURILOR SI A ORGANIZARII SECTORULUI FORESTIER

Fondul/patrimoniul forestier al Romaniei are o suprafata de 6.382 mii hectare, din care 6.223 mii ha acoperite cu paduri propriu-zise, iar restul de 159 mii ha reprezinta terenuri destinate culturii, productiei si gestionarii silvice. Padurile ocupa 26,7% din teritoriul tarii, cu o distributie foarte neuniforma in cuprinsul acestuia. Aproximativ 53% din paduri sunt localizate in regiunea arcului carpatic, 27 % in dealurile pre-carpatice si 10% la campie.

În afara padurilor cuprinse in fondul forestier, exista o suprafata de circa 350 mii ha de alte terenuri cu vegetatie forestiera. Acestea, indeplinind un rol protector remarcabil, nu sunt totusi considerate paduri. Ele apartin diverselor comune, asociatii si proprietarilor particulari si sunt supuse unor reglementari silvice sumare.

Urmare a nationalizarii din anul 1948, pana in 1990 toate padurile au constituit proprietate de stat. Procesul de reconstituire a drepturilor de proprietate asupra terenurilor forestiere a inceput in anul 1991 si este in curs de desfasurare. În prezent, 67% din fondul forestier se afla in proprietatea statului, 13% in proprietatea publica a unitatilor teritorial-administrative, 1% sunt paduri proprietate privata a unitatilor de cult si de invatamant, 8% paduri proprietate privata a persoanelor juridice si 11% paduri proprietate privata a persoanelor fizice. Se estimeaza ca, pana la incheierea actiunii de retrocedare a terenurilor forestiere, aceste proportii sa se schimbe substantial (circa 40% paduri proprietate de stat si 60% paduri proprietate privata).

. În raport cu functiile ecologice, sociale si economice pe care trebuie sa le indeplineasca, padurile tarii sunt impartite in doua grupe functionale: grupa I - paduri cu functii speciale de protectie ( 3.339 mii hectare, respective 53% din total) si grupa a II-a - paduri cu functii de productie si de protectie ( 3028 mii hectare, respectiv 47% din total). Cu toate ca padurile indeplinesc functii multiple, indiferent de grupa functionala din care fac parte, padurile din grupa I sunt divizate in cinci subgrupe in raport cu functia lor prioritara: protectia solului; protectia apelor; protectia impotriva factorilor climatici si industriali daunatori; recreere; interes stiintific si ocrotirea genofondului si ecofondului forestier. Grupa a II-a functionala cuprinde doua subgrupe: paduri destinate prioritar pentru productia de lemn si paduri destinate prioritar pentru productia cinegetica. În cadrul fiecarei subgrupe se disting diverse categorii functionale (in numar de peste 55) care sunt luate in considerare la diferentierea modului de gospodarire a padurilor.

. Principalele formatii forestiere sunt: molidisurile, bradetele, amestecurile de fag cu rasinoase, fagetele, goruneto-fagete si sleauri de deal cu gorun; gorunete si stejarete (inclusive de stejar brumariu si stejar pufos), sleauri cu stejar (de lunca, de campie si de deal ), cerete, garnitete si amestecuri de cer si garnita; salcamete, aninisuri, zavoaie de salcie si de plopi indigeni s.a. Sub raportul proportiei speciilor, foioasele ocupa 69% (fag 31%, stejari 18%, alte foioase tari 15%, foioase moi 5%) iar rasinoasele 31% (molid 23%, brad 5%, larice, pin s.a.3%).

Volumul total pe picior al padurilor este estimat la peste 1.340 milioane m3. Sub raportul volumului, speciile forestiere principale sunt urmatoarele: fagul (36%), molidul (30%) si stejarii (11%). Cresterea totala a padurilor este estimata la 34 milioane m3/an. Pana in anul 1990 a existat o tendinta de supraexploatare a padurilor, iar reteaua redusa de drumuri forestiere si distributia neuniforma a acestora a condus la dezechilibre insemnate, prin concentrari de taieri in zonele accesibile. Aceasta a facut ca fondul forestier national sa sufere o deteriorare semnificativa, fapt care a determinat si o scadere a volumului de taieri stabilit prin amenajamente silvice. În prezent, acest volum, respectiv posibilitatea padurilor la nivel national este de 18,7 milioane m3. Unele modificari aduse, dupa 1996, sistemului de amenajare a padurilor au determinat cresteri uneori nejustificate ale posibilitatii, in special in cazul padurilor private.

Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) este unitatea publica centrala care raspunde de silvicultura. În cadrul acestui minister, sub coordonarea unui secretar de stat pentru paduri, sunt elaborate politicile, strategiile si programele pentru dezvoltarea silviculturii, precum si toate reglementarile legislative privind fondul forestier si se urmareste implementarea si aplicarea lor. De asemenea, ministerul elaboreaza normele juridice, economice si tehnice care constituie regimul silvic si controleaza aplicarea acestuia in activitatea de gestionare a padurilor.

Regiei Nationale a Padurilor-Romsilva (RNP) ii revine sarcina gestionarii fondului forestier proprietate publica de stat. Ea este subordonata MAPDR si este autonoma din punct de vedere financiar, primind totusi anual fonduri publice, in special pentru construirea de drumuri forestiere, pentru lucrari de corectare a torentilor si pentru impaduriri pe terenuri degradate. RNP este organizata pe directii silvice teritoriale si pe ocoale silvice, acestea din urma constituind unitatile de baza ale gestionarii padurilor de stat. Veniturile realizate de RNP sunt mici in raport cu potentialul fondului forestier. În plus, aproximativ 10% din veniturile respective provin din activitati conexe, cum ar fi rachitarii, pastravarii si fazanerii, care trebuie privatizate cat mai curand posibil.

Administrarea padurilor proprietate privata se realizeaza prin ocoale silvice proprii sau prin ocoale silvice ale RNP, pe baza de contract. Coordonarea si indrumarea la nivel central se asigura printr-o directie speciala care functioneaza in cadrul autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura.

Exploatarea lemnului se executa printr-un numar mare de agenti economici privati, iar coordonareaa strategica a acestei activitati se realizeaza prin autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura.

Activitatile de cercetare stiintifica si de dezvoltare tehnologica se desfasoara preponderent prin Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice, iar pentru formarea cadrelor cu studii superioare necesare sectorului forestier functioneaza 6 facultati de profil la Brasov, Suceava, Oradea, Timisoara si Bucuresti.

Unele dintre dificultatile principale cu care se confrunta sectorul forestier sunt legate de trecerea de la sistemul centralizat de luare a deciziilor catre o economie in care trebuie sa functioneze relatiile de piata. În acest sens, sunt de mentionat: capacitatile limitate ale institutiilor publice si private din sectorul forestier; carente ale sistemului legilativ si fiscal care nu faciliteaza activitatile din acest sector; limitarile impuse de un mediu economic neperformant; lipsa finantarii publice pentru proiectele de investitii. Alte dificultati specifice sunt legate de: neuniformitatea retelei nationale de drumuri forestiere; degradarea avansata a unor suprafete mari de terenuri din zone neimpadurite; efectele negative care au aparut in urma reconstituirii dreptului de proprietate asupra padurilor, ca urmare a faptului ca actiunea nu a fost pregatita in mod corespunzator.

În vederea inlaturarii dificultatilor mentionate in cele de mai sus, pe langa elaborarea si imbunatatirea continua a strategiei privind gestionarea durabila a padurilor (inclusiv pe baza unei asistente FAO acordate in 1998), s-au luat masuri de imbunatatire a Codului silvic, legea de baza a gospodaririi padurilor, precum si a altor documente legilative privind sectorul forestier. Se are in vedere ca, in viitor, sectorului public ii vor reveni, in principal, atributii privind formularea si implementarea politicilor/strategiilor forestiere, precum si controlul/supravegherea activitatii de gestionare durabila a padurilor la nivel national.