Agroecosistemul viticol

Agroecosistemul viticol

1. - Agroecosistemul viticol - noțiuni teoretice

Agroecosistemul viticol[1] reprezinta unitatea functionala a biosferei, construita si exploatata de om in vederea transformarii energiei si substantei pentru obtinerea unei recolte utile, superioara cantitativ si calitativ, in conditii de profit. In acesta se introduce o cantitate suplimentara de energie, denumita energie culturala, care se reflecta in realizarea circuitelor de substanta, energie si informatie.

Constituite in plantatii la dimensiuni de centre viticole si podgorii, vitele influenteaza sesizabil si important mediul lor de viata. Ele modifica favorabil pentru organismele consumatoare de oxigen, compozitia atmosferei, reduc amplitudinea de temperatura zilnica, lunara si anuala, regleaza umiditatea atmosferica, opun rezistenta pierderii fertilitatii solului prin eroziune, infrumuseteaza peisajul s.a. Toate aceste influente exercitate de vite - direct si indirect - asupra mediului se rasfrang si asupra lor.

Influentele reciproce dintre vite si mediu sunt diferite in functie de mediul natural si cel imbunatatit de om, precum si de sistemul de cultura. O plantatie in care vitele sunt sustinute pe pergola - bolta - influenteaza in cu totul alt mod temperatura si umiditatea mediului decat intr-o plantatie cu vite cultivate cu tulpina scurta si plantate la distante mari. In primul caz, umbrirea permanenta a solului din vie reduce: pierderea de apa prin evaporare, temperatura de absorbtie a radacinilor, temperatura de asimilare a frunzelor si mareste umiditatea relativa a aerului, cu consecinte favorabile in locurile aride, cu temperaturi ridicate si, sunt cu totul nefavorabile, in locurile cu suficiente precipitatii si temperaturi moderate.

In decursul sutelor de ani de cultura a vitei de vie, podgorenii au cautat si au stabilit sisteme de cultura adecvate conditiilor de mediu si mijloacelor lor de cultura. Concomitent, au intervenit factori noi (mana, filoxera, soiuri noi, mecanizarea s.a.), care au determinat schimbarea sistemelor de cultura. In acelasi timp s-a modificat ecosistemul viticol. Agroecosistemul viticol rezulta din integrarea biocenozei viticole in fragmentul de mediu ocupat numit biotop, mediul fizic in care biocenoza semiartificiala locuieste delimitat dupa criterii socio-economice.

Biocenoza viticola este o biocenoza semiartificiala, constituita din plantatia viticola si toate organismele ei (microorganismele solului, boli, daunatori s.a.) prezente in spatiul de cultura (biotop), care traiesc in corelatii trofice si de alta natura, stabile. Aceasta, este mai simpla decat biocenoza naturala (pajiste, padure s.a.) deoarece are in componenta un singur producator primar (vita de vie). Ea, prezinta o stabilitate si complexitate mai redusa decat biocenozele.

Biotopul reprezinta locul ocupat de biocenoza viticola, cuprinzand mediul abiotic (lumina, caldura, apa, aerul, solul s.a.). Intr-o plantatie viticola, acesta este format din totalitatea factorilor climatici, edafici, geografici si expozitionali. Componentele biotopului variaza in timp si spatiu in anumite limite. O prima categorie de variatie o constituie variatia cu o anumita periodicitate si anumita amplitudine (alternanta zi - noapte, succesiunea anotimpurilor s.a.). A doua categorie, variatia fara o anumita periodicitate, are caracter perturbator pentru biocenoza (de ex.: temperaturi foarte scazute sau foarte ridicate s.a.).

Stabilitatea si autoreglarea in ecosistemul viticol sunt realizate de catre om. Pentru optimizarea acestora, se recomanda controlul permanent in agroecosistem prin lucrari ale subsistemului agrofitotehnic (taieri, fertilizare s.a.) si cele ale subsistemului economico-social (materiale, baza energetica s.a.).

Insusirile ecosistemului viticol (informational, de programare si de conexiune inversa)

De-a lungul anilor au existat patru perioade ale ecosistemului viticol: natural, primitiv, traditional si dezvoltat. In cadrul ecosistemului dezvoltat, studiile au fundamentat influenta energiei solare si a altor factori de biotop, au evidentiat influenta factorilor agrofitotehnici si a celor din subsistemul economico-social. Cunoasterea cerintelor agrobiologice ale soiurilor a determinat delimitarea arealelor de cultura ale soiurilor si asocierea lor.

- Protecția fitosanitara in viticultura

O problema dificila a viticulturii contemporane, cu tendinta de crestere in viitor, o reprezinta sensibilitatea soiurilor existente in cultura la atacul de boli si daunatori specifici. Prevenirea daunelor, care pot sa ajunga pana la compromiterea totala a recoltei de struguri, impune aplicarea de tratamente costisitoare, care pot reprezenta pana la 30-35% din cheltuielile de productie, iar in balanta energetica pesticidele si aplicarea lor in practica pot sa detina pana la 35-40%, uneori mai mult.

Pesticidele folosite in combaterea bolilor si daunatorilor vitei de vie, pe langa efectul lor favorabil, sporesc gradul de agresivitate al acestora si contribuie la poluarea mediului si a recoltei de struguri, atunci cand nu sunt folosite rational. Cu toate neajunsurile pe care le prezinta pesticidele, pana la obtinerea si promovarea in practica a unor soiuri de vita roditoare, rezistente sau macar tolerante, fara masuri de prevenire si combatere a bolilor si daunatorilor, productia de struguri ramane incerta si in mod asemanator calitatea acesteia.

Bolile parazitare specifice vitei de vie se impart in trei grupe: boli criptogamice produse de ciuperci, boli virotice produse de virusuri si micoplasme si boli bacteriene (bacterioze) produse de bacterii.[2]

Bolile criptogamice cuprind o prima grupa de prezenta relativ regulata in tara noastra si pentru care se intreprind an de an masuri de prevenire si combatere. Acestea sunt: mana (Plasmopara viticola), fainarea (Uncinula necator) si putregaiul cenusiu al strugurilor (Botrytis cinerea Pers.). A doua grupa de boli criptogamice, pentru care se intreprind masuri de combatere, numai atunci cand acestea devin necesare, cuprinde: antracnoza (Gleosporium ampelofagum) si escorioza (Pomopsis viticola Sacc.).

Bolile virotice includ degenerarile infectioase (Arabis mosaic scurtnodarea, mazaicul galben), mozaicul nervurian, marmorarea (Flech, Marbrure), boala lemnului striat (Legno-riceia, Stempitting), rasucirea frunzelor (Leafroll, Enroulement), ingalbenirea aurie (Flavescence doré) s.a.

Bolile bacteriene (bacteriozele) au ca reprezentant de temut cancerul bacterian (Agrobacterium tumefaciens Smith si Town/conn).

Daunatorii vitei de vie cuprind o prima grupa cu frecventa relativ regulata in tara noastra si pentru care se intreprind an de an masuri de prevenire si combatere. In randul acestora acarienii apartinand familiei Tetranychidae si Eriophydae (Tetranychus urticae Koch, Eotetranychus carpini quand, Pononychus ulmi Koch) din prima familie, Eriophyes vitis (Phyllocoptes vitis etc.) si moliile strugurilor reprezentate prin eudemis (Lobesia botrana Denet Schiff) si Cochilis (Colysia ambigualla Hb) si cea din urma grupa formata din omida paroasa a dudului (Hyphantria cunea Drury), tripsul vitei de vie (Anaphotripsnetis priesner), paduchele testos (Eulecanium corni), paduchele lanos (Pulvinaria vitis Torg), forfecarul vitei de vie (Lethrus apterus Loxm) si tigararul (Byctiscus betulae L) pentru care se intreprind masuri de combatere numai atunci cand acestea devin necesare.

In tara noastra protectia plantatiilor viticole roditoare este inglobata in actiunea mai larga de protectie fitosanitara organizata si coordonata la nivel national in cadrul retelei de prognoza si avertizare a bolilor si daunatorilor plantelor. Astfel, in baza studiilor repetate an de an asupra evolutiei bolilor si daunatorilor, in stransa legatura cu conditiile climatice, statiunile de prognoza fitosanitara indica, prin buletinul de avertizare pe care il emit, data aplicarii tratamentelor pentru fiecare boala si daunator in parte, substantele care trebuiesc folosite, concentratia si eventualele posibilitati de complexare a acestora pentru mai multe boli si daunatori la un singur tratament.

Stresul provocat de agentii fitopatogeni si de daunatori determina intotdeauna un raspuns din partea tesuturilor vitei de vie. Atacul fitopatogenilor si daunatorilor determina reactii active de raspuns care constau in stimularea procesului de biosinteza a substantelor fenolice si in sinteza fitoalexinelor, cu rol activ in apararea tesuturilor plantei atacate. Cercetari recente arata ca sinteza fitoalexinelor constituie un raspuns la stresul produs atat de daunatori, cat si la stresul folosirii substantelor chimice, de tratament pentru combaterea bolilor si daunatorilor,.adica in sens larg, a pesticidelor.

3. Combaterea principalilor agenti fitopatogeni prin chimioterapie. Dezavantajele acestei metode

Vita de vie este o planta sensibila la atacul de boli si daunatori, de aceea masurile de protectie fitosanitara sunt foarte importante in tehnologia de cultura a vitei. Atacul de boli si daunatori este si mai intens in conditiile unui climat cald si umed. In aceste conditii cele mai eficiente produse de combatere sunt cele cu actiune sistemica.

Deoarece substantele chimice de combatere au efecte poluante asupra mediului inconjurator, masurile de protectie fitosanitara trebuie aplicate in complex (combaterea integrata).

Bolile criptogamice sunt bolile care produc cele mai insemnate pagube culturii vitei de vie. In strategia de combatere a acestor boli metodele cele mai eficiente, sunt din pacate, metodele chimice.

In complexele biocenotice din cadrul ecosistemelor viticole fauna si flora daunatoare este relativ variata si numeroasa, dar numai cateva specii de agenti fitopatogeni si daunatori produc pagube economice.

In prezent, sunt cunoscute peste 300 de produse comerciale, care au la baza 50 de produse active, folosite in combaterea agentilor fitopatogeni la vita de vie. Gama fungicidelor utilizate in viticultura este foarte vasta. Diversitatea si eficacitatea fungicidelor existente asigura o buna prevenire si combatere a principalelor maladii care afecteaza vita de vie.

Insecticidele folosite la tratamente in plantatiile viticole sunt de contact, de ingestie si sistemice, care apartin urmatoarelor grupe chimice: organofosforice, carbamati, piretroizi de sinteza, biologice, inhibatori ai metamorfozei artropodelor, amestecuri.

Tratamentele fitosanitare trebuie aplicate numai atunci cand este nevoie si numai cu pesticidele si dozele recomandate. Folosind concentratii mai mari, mereu cu aceleasi pesticide, se favorizeaza aparitia raselor rezistente, acumularea reziduurilor sau la deteriorarea echilibrului ecologic in natura.

Putem afirma ca pe langa beneficiile aduse de combaterea prin chimioterapie a agentilor patogeni, exista si unele dezavantaje, precum riscul poluarii apelor, a solului, cat si a produselor agricole. De aceea se recomanda utilizarea rationala a tratamentelor chimice, preferandu-se in prima istanta folosirea metodelor clasice (naturale).