COMBATEREA INTEGRATA A PRINCIPALILOR DAUNATORI AI VITEI DE VIE

COMBATEREA INTEGRATA A PRINCIPALILOR DAUNATORI AI VITEI DE VIE

1.Masuri generale de prevenire si combatere a daunatorilor

Intr-un agrosistem determinarea exacta a categoriilor de daunatori mai importanti, apoi cei ocazionali, potentiali migratori, necesita o atentie deosebita. In fiecare cultura sau zona aceste specii sunt diferite, ceea ce imprima anumite caracteristici schemelor de combatere integrata.

Combaterea integrata presupune studii complexe legate de lantul trofic: plante-entomofage (pradatori si paraziti). Aceste studii asigura cunoasterea cailor de mentinere a speciilor daunatoare la un nivel scazut, ca urmare a interactiunii acestora cu concurentii. In acest scop se studiaza numarul de specii entomofage, ciclul biologic in functie de gazde, comportamentul acestora, protejarea lor.

Deseori tratamentele chimice corespund cu perioada cea mai activa a entomofagilor si ca urmare, ei fiind mai sensibili la pesticide decat gazdele lor, sunt distrusi in masa. Lupta integrata poate fi definita ca o forma de ecologie aplicata, de lupta biocenotica, in sensul dirijarii populatiilor de daunatori si a daunatorilor lor naturali din cadrul agrosistemelor reprezentate de diferite culturi, prin influentarea factorilor de mediu asupra organismelor vegetale si animale.

2.Metode agrofitotehnice

Principalele masuri agrotehnice sau culturale care au un rol important in prevenirea si combaterea daunatorilor sunt:

Alegerea terenului

Are un rol deosebit de important in prevenirea atacului unor daunatori, ceea ce conduce la asigurarea unei capacitati productive maxime.

Astfel, pe terenurile argiloase, grele, se dezvolta foarte bine filoxera (Philloxera vastatrix Planch.); amplasarea plantatiilor de vita de vie pe radacini proprii se recomanda pe terenuri usoare, cu un continut de peste 60% siliciu, soluri in care insecta nu se poate dezvolta.

Asolamentul

Pe langa rolul pe care il are datorita succesiunii culturilor in timp si spatiu, contribuie la limitarea populatiilor de daunatori, ceea ce duce la obtinerea de productii sporite din punct de vedere cantitativ si calitativ.

Lucrarile solului

Aratura de toamna si de vara, grapatul, discuitul, prasitul, contribuie la crearea conditiilor optime pentru dezvoltarea plantelor, ceea ce duce la diminuarea rezervei biologice a daunatorilor care isi desfasoara in intregime sau partial ciclul biologic in sol (ou, larve, pupe, adulti), prin actiunea directa a pieselor active ale masinilor agricole sau indirecta prin schimbarea vegetatiei si a microclimei.

Aplicarea rationala a ingrasamintelor si amendamentelor

Are un efect benefic asupra plantelor sporind rezistenta acestora la atacul daunatorilor.

Epoca de plantare a materialului saditor

Sortarea si utilizarea unui material saditor sanatos contribuie la evitarea infestarii pepinierilor si a noilor plantatii.

Cultivarea speciilor, soiurilor si hibrizilor rezistenti sau toleranti la atacul daunatorilor

Crearea de soiuri si hibrizi rezistenti si introducerea lor in cultura, rezolva in bune conditii problema protectiei plantelor impotriva daunatorilor.

3.Metode fizico-chimice

Folosirea temperaturilor scazute sau a temperaturilor ridicate, focul pentru distrugerea resturilor vegetale, lumina este utilizata in capturarea insectelor cu fototropism pozitiv.

Combaterea chimica va ramane inca mult timp ca principala masura de combatere, dar se propun urmatoarele amendamente:

a) Retinerea de la aplicarea tratamentelor de rutina, dupa un plan bine stabilit.

Se tinde la aplicarea tratamentelor numai atunci cand este nevoi si cand sunt rentabile.

b) Interventiile propriu-zise se fac pe baza de prognoza si avertizare.

c) Utilizarea unor produse selective, mai putin persistente sau cu alte moduri de actiune, cum sunt cele sistemice, granulate.

d) Cand in majoritatea cazurilor pragul de toleranta nu este depasit simultan de mai muti daunatori, ci numai de unul, atunci este de dorit sa se utilizeze un produs specific impotriva daunatorului respectiv. Cand pragul de toleranta este depasit de mai multi daunatori se urmareste reducerea lor sub limita pregului de toleranta a PED.

e) La alegerea produselor se acorda o mare atentie pericolului pe care acesta il reprezinta pentru albine, insecte utile si remanentei lor.

f) Pentru protectia parazitilor si pradatorilor trebuie substante selective, cu spectru ingust de actiune, cu remanenta de scurta durata, sistemice; tratamentul se aplica pe cale de momeli.

g) Nu este vorba de excluderea metodei chimice, ci subliniind dezavantajele, se pledeaza pentru evitarea ei acolo unde acest lucru este posibil. Uneori, combaterea chimica si cea biologica trebuie alternate, dar de cele mai multe ori ele se compenseaza reciproc.

Cercetarile efectuate in ultimile doua decenii, in principalele podgorii ale tarii noastre, au condus la elaborarea unor scheme orientative de combatere a bolilor si daunatorilor la vita de vie.

Un rol important revin urmatoarelor masuri:

- fertilizarea rationala a plantatiilor, in vederea asigurarii unui echilibru intre procesele de crestere si fructificare;

- evitarea excesului de azot care determina cresteri luxuriante si sensibilizarea vitei de vie la atacul bolilor si daunatorilor;

- fertilizarea rationala cu P si Mg, in vederea sporirii rezistentei la atacul bolilor si daunatorilor;

- evitarea carentei sau excesului de potasiu, care sensibilizeaza vita de vie la atacul bolilor si daunatorilor;

- efectuarea la timp a lucrarilor solului, care contribuie la distrugerea multor patogeni si daunatori;

- inlaturarea prin lucrarile in verde a numeroase surse de infectie, concomitent cu aerisirea mai buna a butucilor;

- stabilirea elementelor de prognoza si avertizare pe baza pragurilor economice de daunare.

Pentru principalele specii de daunatori ai vitei de vie, pragurile economice de daunare, la care tratamentele devin obligatorii sunt:

Tetranychus urticae Koch. (acarianul rosu comun), la dezmugurire: 15 paienjeni/lastar; inainte de inflorit: 2 - 3 paienjeni/frunza si dupa inflorit: 4 - 6 paienjeni/frunza.

Metode biologice

Organizatia Internationala de Lupta Biologica (O.I.L.B.) a definit combaterea biologica ca o utilizare a organismelor vii si a produsilor activitatii lor biologice cu scopul reglarii populatiei de daunatori.

Lupta biologica are drept scop principal reducerea densitatii numerice a populatiilor daunatoare sub limita pragului economic de daunare.

In comparatie cu celelalte metode de control ale daunatorilor, metoda biologica nu prezinta pericol pentru om sau animale, protejeaza fauna utila, nu determina aparitia fenomenului de rezistenta, in unele cazuri este economica, iar in cazul utilizarii biopreparatelor, acestea sunt in general compatibile cu multe insecticide.

Mijloacele de lupta impotriva daunatorilor incluse in lupta biologica sunt:

folosirea microorganismelor patogene;

folosirea zoofagilor (pradatori si paraziti);

lupta antocida;

lupta hormonala;

lupta genetica;

lupta fiziologica.

Zoofagii - sunt nevertebrate si vertebrate care se hranesc cu daunatorii animali ai plantelor agricole, iar din randul lor fac parte specii apartinand grupelor de nematozi, acarieni, miriapode, insecte, pasari, reptile, mamifere.

Parazitii sunt organisme animale ce se dezvolta pe seama altor organisme care se numesc gazde, acestea din urma avand corpul mai mare decat al parazitillor. Diferitele specii de paraziti existente, se pot dezvolta pe diferite stadii de dezvoltare ale daunatorilor: ou, larva, pupa si adult.

Dintre ovifagi, cea mai mare importanta practica se pare ca o au viespiile parazite din genul Trichogramma: Trichogramma evanescens, Trichogramma maydis, Trichogramma embryophagum si Trichogramma pretiosum.

Pradatorii sunt organisme animale care se hranesc cu prada vie, acestia avand in general corpul mai mare ca al victimei.

Din punct de vedere sistematic, diferitele specii de pradatori apartin claselor: Arahnida, Miriapoda, Insecta, Reptile, Pasari, Amfibia si Mamifere.

Dintre arahnide (paianjeni) Ordinul Acari, Specia Phytoseiulus Sp. este pradatoare a diferitelor stadii ale acarianului rosu comun (Tetranichus urticae Koch.).

Pasarile insectivore joaca un rol deosebit in distrugerea diferitelor stadii de dezvoltare ale insectelor daunatoare. Printre speciile cele mai importante: pitigoiul, graurul, cucul, ciocanitoarea, cucuveaua.

Succinta prezentare a principalilor paraziti si pradatori reda numai partial rolul si imensul potential pe care il au zoofagii in mentinerea unui echilibru biologic in biocenoze in general si in agrocenoze in special. Este suficient sa amintim ca nu exista specii de daunator agricol care sa nu aiba paraziti si sa fie atacata de daunatori.

O cale relativ simpla de lupta biologica o constituie introducerea intr-o anumita zona a unui zoofag dintr-o zona indepartata, eventual zona de origine a daunatorului, urmata de inmultirea in conditii strict determinate, aclimatizarea si apoi lansarea in camp.

Fata de cele peste 200 specii potentiale de a fi utilizate, in practica cele mai importante sunt: Trichogramma spp., utilizata in China, Rusia, Franta, Romania.

Microorganismele patogene

Aceste produse sunt cunoscute sub numele de insecticide microbiologice sau biopreparate.

Biopreparatele pot fi pe baza de virusuri, bacterii, fungi.

Preparatele bacteriene sunt produse pe baza de bacterii entomopatogene.

Avantajul deosebit al utilizarii bacteriilor in combaterea daunatorilor este faptul ca pot fi cultivate in masa, dupa tehnologia utilizata pentru obtinerea antibioticelor, pretul de cost este comparabil cu cel al insecticidelor si au o specificitate relativa ridicata.

Dezavantajele sunt faptul ca actioneaza relativ lent si sunt si ele sensibile la ultraviolete, aspect contracarat mai recent prin adaugarea unor substante protectoare.

Este mentionat ca a fost realizat produsul romanesc Thuringin la fabrica de la Calafat, dar in prezent el nu se mai fabrica.