Tehnologia de cultivare a vitei de vie

Tehnologia de cultivare a vitei de vie

Perenitatea unei plantatii viticole exclude orice greseli tehnice la infiintare, fapt ce ar afecta productia pe o perioada indelungata de timp. De aceea , este obligatorie realizarea unei vii incheiate inca din primul an de la plantare, cu butuci egali ca vigoare, care sa asigure o longevitate mare, intrarea timpurie pe rod, recolte constante an de an, cu un profit ridicat. Se recomanda ca noile plantatii sa fie amplasate in cadrul podgoriilor consacrate, in interiorul arealelor delimitate pentru viticultura, pe terenurile in panta sau pe solurile nisipoase, sau pe cele care prezinta conditii mai putin favorabile pentru culturile agricole de camp. In ceea ce priveste cultura vitei de vie in gradina casei, nu sunt restrictii decat de regim termic.

Infiintarea unei plantatii viticole implica o serie de aspecte tehnico-economice si organizatorice de luat in seama, care sa conduca , in final, la o exploatare eficienta.

Zonarea vitei de vie

Zona dealurilor si colinelor subcarpatilor meridionali cuprinde podgoriile: Dragasani, Stefanesti-Arges, Dealul Mare - Valea Calugareasca, Pietroasele si centrele viticole Covasna - Mehedinti, Tg. Jiu, Samburesti-Olt, Urlati si Tohani din Prahova.

Zona dealurilor si colinelor subcarpatilor orientali in care se includ podgoriile: Odobesti-Costesti-Panciu,Tg.Bujor, Husi, Nicoresti, Iasi, Cotnari, cu centre viticole la Jaristea, Tamboiesti, Bucium.

Zona dealurilor din Transilvania unde se intalnesc podgoriile de pe Tarnave, de la Alba Iulia, Arad, cu centre viticole renumite ca Jidvei, Minis, Lechinta.

Zona Dobrogei detine trei podgorii: Murfatlar, Ostrov si Sarica-Niculitel.

Zona sesului Dunarii cuprinde cateva centre viticole ca: Greaca, Segarcea, Zimnicea, Dabuleni pe nisipuri.

Alegerea si organizarea terenului

Conditiile climaterice. Sunt hotaratoare in alegerea terenului. Suma globala a gradelor de temperatura este bine sa insumeze peste 2500⁰C, deci sa se realizeze 1400⁰c temperatura utila. Temperatura minima absoluta sa fie pe cat posibil cel mai putin de -35⁰C. Durata de stralucire a soarelui sa depaseasca in perioada de vegetatie pese 2000 de ore. Precipitatiile anuale pot fi cuprinse intre 600-800 mm, din care 350-400 mm in perioada de vegetatie.

Terenurile care se aleg trebuie sa fie ferite de grindina, de brume tarzii de primavara si de brume timpurii de toamna. Prezenta padurilor si a lacurilor in apropiere reprezinta un avantaj, ele fiind un factor stabilizator al temperaturii. Sursele de apa pot fi exploatate pentru irigatii. Panta terenului poate fi de cel mult 24%, cu posibilitati de terasare impotriva eroziunii si a usurarii executiei lucrarilor in toate sistemele viticole.

Expozitia terenului. Terenurile cu expozitie sudica, sud-estica si sud-vestica dispun de mai multa radiatie solara.

Adancimea panzei de apa freatica. Terenurile cu apa freatica aproape de suprafata (2-3 m) nu sunt indicate pentru cultura vitei de vie, deoarece lastarii cresc mult, nu se maturizeaza, nu rezista la ger, strugurii pot fi atacati mai usor de boli.

Continutul chimic al solului. Acesta trebuie sa fie moderat. Sunt preferate toate tipurile de sol in afara celor podzolice, saraturate sau gleizate.

Altitudinea terenului variaza intre 40-600 m. Platourile inalte pot fi folosite cu soiuri de vita pentru obtinerea distilatelor si vinurilor spumante, pe cand cele de la altitudini reduse, se pot folosi cu soiuri de diferite tpuri si culori de vin. Se vor evita platourile fara aparare, fiind supuse vanturilor reci. Plantatiile viticole amplasate pe terenurile cu expozitie sudica si cu altitudine cuprinse intre 80 si 150 m dau cele mai renumite vinuri.

Factorii social-economici. Distanta fata de centrele populate,. posibilitatile de transport. Se tine cont de traditia in zona de cultivare a vitei, si de asigurarea cu forta de munca.

Organizarea terenului. Se urmareste crearea conditiilor pentru exploatarea la maximum a utilajelor, ridicarea continua a fertilitatii si conservarea solului. Organizarea interioara a terenului se materializeaza prin stabilirea cailor de acces, a retelei de evacuare a excesului de apa, drenarea izvoarelor de coasta, stingerea ogaselor si consolidarea ravanelor, executarea sistemului de alimentare cu apa , parcelarea terenului. Terenul se imparte in trupuri (450-700 ha), tarlale (15-40 ha) si parcele (1-6 ha) cu lungimea randurilor de 100-200 m. Reteaua drumurilor asigura legatura intre ferme, tarlale si parcele. La trasarea drumurilor se are in vedere panta terenului si traseul teraselor. Reteaua canalelor de irigare si a sistemului de alimentare cu apa pentru stropit este organizata in mod asemanator cu aceea a drumurilor. Constructiile se amplaseaza in perimetrul viticol nou

infiintat in functie de suprafata acestuia, sortimentul de soiuri si destinatie a strugurilor. O atentie deosebita se acorda halelor de sortare, platformelor de zbor pentru elicopterele utilitare, rampelor de descarcat, depozitelor de ingrasaminte si substante de combatere a bolilor si daunatorilor, statiilor de preparare a solutiilor, bazinelor cu apa.

Alegerea si amplasarea soiurilor

Soiurile de vita de vie se aleg potrivit directiilor de productie si de specializare pentru fiecare podgorie si centru viticol in parte, prevazute in zonarea viticulturii. Amplasarea unui sortiment cat mai corespunzator are consecinte asupra potentialului si calitatii productiei. Pentru aceasta se are in vedere alegerea celor mai potrivite soiuri pentru anumite insusiri fizico-chimice ale solului si pentru conditiile climatice specifice locului. La amplasarea soiurilor pe teren se iau in considerare raportul intre ele, sistemul de cultura si tipul de plantatie de vie, iar in cazul versantilor se va tine cont de variatia factorilor de vegetatie de-a lungul lor si de expozitia pantei. Soiurile se amplaseaza in sistemul ecologic corespunzator al zonei viticole delimitate, unde se pot obtine vinuri cu denumire de regiune si trepte de calitate.

Soiurile in productia viticola au diferite destinatii: pentru vinificatie, pentru consum in stare proaspata si pentru stafide. Conform Legii viei si vinului soiurile trebuie sa indeplineasca o serie de conditii de calitate pentru ca strugurii sa poata fi prelucrati pentru obtinerea diferitelor tipuri de vin sau in vederea consumului direct.

Soiurile pentru strugurii de masa se constituie intr-un conveer varietal, adica intr-o succesiune din vara pana in toamna, in vederea asigurarii unui consum proaspat esalonat.

Soiurile avizate pentru plantare sunt urmatoarele:

Soiuri pentru struguri de vin:

Soiul cu must alb pentru vinuri albe de consum curent: Galbena de Odobesti, Plavaia, Zghihara, Mustoasa de Madarat, Cramposie, Saint Emilian, Feteasca regala, Aligoté.

Soiuri cu must rosu si rozé pentru vinuri de consum curent: Babeasca neagra, Oporto, Sangioveze, Cadarca, Rosioara.

Soiuri cu must alb pentru vinuri albe superioare: Feteasca alba, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Traminer roz, Sarba, Grasa, Riesling italian, Francusa.

Soiuri cu must rosu pentru vinuri superioare: Cabernet Sauvignon, Merlot, Feteasca neagra, Pinot noir, Burgund.

Oiuri pentru vinuri aromate superioare: Muscat Ottonel, Tamaioasa, Busuioaca de Bohotin.

Soiuri pentru vinuri spumante: Iordana, Feteasca regala, Feteasca alba, Babeasca neagra.

Soiuri pentru struguri de masa:

Soiuri cu coacere timpurie: Muscat Perla de Csaba, Muscat timpuriu de Bucuresti, Cardinal, Victoria, Augusta, Napoca.

Soiuri cu coacere mijlocie: Chasselas, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda, Silvania, Cinsaut, Alphonse Lavallée.

Soiuri cu coacere tardiva: Coama Neagra, Select, Afuz Ali, Italia.

Soiuri apirene pentru stafide: Perlette, Sultanina.

Amplasarea soiurilor pe teren depinde de valoarea tehnologica si economica a noilor plantatii de vii. Astfel, la baza versantilor pe soluri mai fertile se amplaseaza soiurile de mare productie. Pe versanti se planteaza soiurile pentru vinurile aromate, rosii si albe, de calitate superioara. Pe terasele insorite merg foarte bine soiurile pentru vinuri de mare marca, mai ales daca solul este bogat in calcar.

Criterii pentru alegerea sistemului de cultura

Plantatia de vita de vie reprezinta o investitie costisitoare si de lunga durata, ca urmare este necesar sa se asigure un sistem de cultura specific fiecarui areal viticol, functie de conditiile pedoclimatice. Sistemele de cultura sunt determinate in primul rand de valoarea temperaturilor negative ce survin in

perioada de iarna, de frecventa anilor de ingheturi pronuntate, fiind insa conditionate si de alti factori ca: forma de conducere, numarul de butuci la suprafata cultivata, soiul cultivat si mijlocul de sustinere, etc.

Cunoasterea factorilor climatici prezinta o mare importanta pentru stabilirea sistemelor de cultura, ce trebuie sa asigure productii sustinute an de an si o longevitate economica garantata. Pe aceasta cale se precizeaza si se delimiteaza arealele de cultura protejata si neprotejata, avand in vedere ca posibilitatea practicarii pe tulpini este o tendinta majora in tara noastra, ceea ce ar putea determina marimea gradului de intesivitate a productiei viticole.

Frecventa temperaturilor negative este luata in considerare deoarece in toate zonele viticole se pot inregistra temperaturi minime foarte scazute (-26^oC), care pun in pericol nu numai productia anului de baza ci insasi viata butucului, a lemnului anual si multianual. Amplitudinea temperaturilor negative de la -18^oC la -26^oC, deci scaderile bruste de temperatura din timpul iernii, in perioada de repaus, pot fi mai pagubitoare decat cele care se produc intr-o perioada mai indelungata de timp. Perioada gerurilor, care se are in vedere de asemenea, deoarece foarte periculoase sunt temperaturile negative ce se instaleaza la inceputul lunii, cand se constata o debilitate pronuntata o butucilor si cele de la inceputul primaverii, survenite dupa perioade mai calde ce au determinat o decalire a plantelor.

Sistemul de cultura protejata

Se practica in zonele in care frecventa anilor cu geruri pe timpul iernii este ridicata, aproape anual, iar temperatura minima atnge valori de -24 . -26⁰C. Riscul afectarii lemnului anual si multi anual este foarte mare, de aceea este recomandata conducerea joasa a butucului cu protejarea prin musuroirea sau ingroparea din toamna. Este sistemul cel mai raspandit in Ardeal, Moldova si dealurile Munteniei. Se practica la toate soiurile destinate vinificatiei si pentru

strugurii de masa. Butucii se conduc in Guyot multiplu, cat si pe brate multianuale multiple flexibile, cu inlocuirea periodica.

In sistemul de cultura protejata toamna se fac taieri de usurare a elementelor de rod pentru a avea o masa vegetativa redusa de musuroit sau ingropat, iar primavara se executa taierile definitive de fructificare. In timpul iernii pot avea loc pierderi de ochi prin clocire (80%) si chiar de coarde, daca acestea nu au fost bine acoperite cu pamant. De asemenea, sistemul necesita cheltuieli suplimentare cu ingropatul si dezgropatul butucilor, aranjarea coardelor pe spalier si cu taierea intr-o perioada scurta de timp in primavara.

Sistemul de cultura neprotejata

In zonele in care frecventa anilor cu geruri este foarte redusa si se inregistreaza o data la 4-6 ani , iar temperatura atinge valori de -15 . -18⁰C, se recomanda cultura neprotejata a butucilor cu forme de conducere pe tulpini, semiinalte si inalte. Unii specialistii recomanda varianta de semiprotejate cand la baza tulpinii se lasa 1-2 cepi de cate 2-3 ochi. Pe timpul iernii acestia se protejeaza cu pamant. Daca lemnul anual si mai ales multianual, in caz extrem tulpina, este afectata in parte si mai ales inghetata, din cepi se poate forma un nou butuc fara a defrisa via si a efectua noi plantari. Pierderile de ochi se reduc la 20-40% si sunt compensabile prin taiere.In cadrul acestui sistem butucii se conduc

sub forma de cap Guyot sau cap inaltat, cordon simplu sau dublu, unilateral sau bilateral pe spaliere de sarma. Datorita expunerii la un regim termic alternativ, perioada cu temperatura ridicata si perioada cu temperatura scazuta in timpul iernii, butucii sufera, se degradeaza si sunt mai putin longevivi, comparativ cu cei din cultura protejata. Un avantaj il constituie faptul ca taierea se poate efectua din toamna, dupa coacerea lemnului si caderea frunzelor pana in primavara, la intrarea in vegetatie a plantelor, ceea ce usureaza mult aceasta lucrare, asigurand o finalizare in timp optim si de calitate.