Viticultura - noțiuni teoretice

Viticultura - noțiuni teoretice

Importanta viticulturii

Importanta viticulturii rezulta din principalele valente ale sale intre care se detaseaza cea de indeletnicire tehnica, stiinta cu caracter sintetic.

Importanta social-economica. Cultura vitei de vie, ca ramura a agriculturii (horticulturii), se constituie intr-o activitate productiva pentru un numar variat de oameni, in functie de conditiile specifice ale fiecarei tari.

Marimea suprafetelor, dotarea tehnica, gradul redus de mecanizare al unor lucrari, fac ca viticultura sa constituie o sursa de existenta atat pentru persoanele antrenate in mod direct in aceasta activitate cat si pentru cele din sectoarele adiacente.

Valorificarea terenurilor slab productive. Vita de vie prezinta o capacitate mare de adaptare, fiind cultivata cu succes atat pe terenurile fertile cat si pe cele mai putin fertile. Ea valorifica bine terenurile framantate, nisipurile (exemplu podgoria Sadova - Corabia) dar si terenurile erodate, in cazul centrelor viticole: Pietroasele, Cotnari, Jidvei, Dragasani, unde calitatea exceptionala a vinurilor obtinute se constituie intr-un exemplu elocvent.

Stimularea productiei industriale. Cultura vitei de vie necesita cantitati importante de pesticide, impulsionand productia si cercetarea in domeniu in vederea obtinerii unor produse cat mai ecologice. Infiintarea si intretinerea plantatiilor viticole reclama existenta unor materiale (spalieri, sarme, foarfeci s.a.) dar si a unei sisteme de masini corespunzatoare pentru care tarile viticole se constituie intr-o importanta piata de desfacere.

Furnizoare de materii prime. Strugurii sunt produsul principal al acestei indeletniciri, ei constituind o sursa de materii prime pentru alte activitati, directia principala de valorificare a acestora constituind-o industria vinicola (obtinerea de vin, vermut, vinuri spumante si spumoase, distilate de vin, s.a.). Subprodusele fac si ele obiectul unor prelucrari ulterioare pentru a se obtine: ulei (din semintele de struguri) sau combustibil si ingrasaminte organice (din frunze si coarde).

Rolul peisagistic al cultivarii vitei de vie deriva din dorinta de a imbina utilul cu placutul. Verdeata care ne inconjoara mergand printr-o plantatie viticola, racoarea boltilor, frumusetea si rusticitatea peisajului fac din podgorii adevarate locuri generatoare de senzatii stenice, binefacatoare pentru trup si spirit.

Importanta alimentara. Prin compozitia chimica diversa produsele viti-vinicole nu pot sa nu-si aduca un aport favorabil la bunul mers al metabolismului uman, dupa unii autori ,,mustul fiind considerat un lapte vegetal" (Herpin - citat de Valnet J., 1987).

Intr-adevar, zaharurile in forme usor asimilabile, acizii organici, aminoacizii, dintre care 24 cu rol important in nutritia omului, continutul deloc de neglijat in vitaminele: C, B₂ si A, aportul de: potasiu, calciu, magneziu, mangan, fier, s.a. confera strugurilor o valoare remineralizanta ridicata, cura de struguri si de must avand efecte benefice in afectiunile biliare, hepatice, cardiovasculare, pulmonare, renale, s.a.

Vinul, consumat in cantitati moderate, printr-o serie de compusi chimici pe care ii contine (acizi organici, saruri minerale, glucide, vitamine, alcool, s.a.), asociat cu momentele cele mai importante din viata omului: nasterea, casatoria, moartea (folosit inca din vechime in ritualuri legate de aceste evenimente), dar si cu momentele de dulce relaxare pe care, de obicei, le completeaza, manifesta o actiune tonica generala, mareste rezistenta la efort fizic si psihic, stimuleaza diureza si reduce riscul afectiunilor de miocard.

Asadar, prin virtutile lor alimentare, terapeutice si de agrement, prin diversitatea lor, produsele viti-vinicole pot fi consumate fara restrictii majore, in mod curent sau ocazional, de tineri si varstnici pe tot timpul anului.

1.2. - Situația viticulturii pe plan mondial

Scurt istoric al viticulturii pe plan mondial

Plecat pe drumul evolutiei sale, omul a intalnit la un moment dat vita de vie, cu care a legat o prietenie stransa ce dureaza de veacuri. Neindoielnic faptul ca omul-culegator, in lungile sale peregrinari pentru a-si asigura hrana traiului zilnic a intalnit si a fost placut impresionat de gustul strugurilor, dorind mereu sa-i aiba alaturi.

Baranov - citat de Teodorescu C. Stefan si colaboratorii, 1966, opineaza ca vita de vie isi are originea in zonele uscate si calde, de unde stramosii plantei au inceput un proces de evolutie odata cu schimbarea climei. Marturie sta, in acest sens, specia Vitis silvestris care provine din Vitis parasilvestris, dar si genul Cissus care a luat nastere din genul Cissites. Autorul precizeaza in continuare ca transformarea vitelor de la cresterea monopodiala (cu inflorescenta terminala) la cea simpodiala (cu inflorescenta laterala si carcei) s-a datorat competitiei pentru lumina cu speciile de foioase.

Momentul luarii in cultura a vitei de vie se pare ca este concomitent cu epoca domesticirii animalelor si a agriculturii primitive, adica acum circa 8000 de ani, in Neolitic. Descoperirea fermentatiei alcoolice, care dateaza din aproximativ aceeasi perioada, a adus un suflu nou atat tehnicilor viti-vinicole cat si actiunii de selectie a soiurilor valoroase.

Din multitudinea de specii de vita de vie fosile descoperite, ne putem da seama ca omul primitiv a avut la dispozitie un bogat material biologic din care cu siguranta a ales pentru consumul propriu pe cele care ii satisfaceau exigentele.

Dezvoltarea viticulturii

Cultivarea vitei de vie, in conditii de eficienta economica, este posibila in arealele unde temperatura medie anuala se situeaza intre 9⁰C si 20⁰C. Izoterma cu aceasta din urma valoare (20⁰C) reprezinta hotarul natural dintre zona palmierului si cea a vitei de vie. Conditiile cele mai favorabile sunt intalnite intre 35-51⁰ latitudine nordica, iar in emisfera australa intre 25-38⁰ latitudine sudica.

Unii specialisti apreciaza ca viticultura s-a raspandit si inspre Ecuator sub forma unei benzi cuprinse intre 10⁰ latitudine nordica (Brazilia, Columbia, Venezuela) si 10⁰ latitudine sudica (Peru) in cadrul unor areale in care vita de vie nu trece prin perioada de repaus relativ sau acesta este foarte scurt. In aceste regiuni se pot obtine mai multe recolte pe an insa strugurii nu prezinta importanta pentru vinificatie.

Dupa datele Oficiului International al Viei si Vinului (O.I.V.) suprafata viticola mondiala a cunoscut o crestere continua in perioada 1951-1980, an in care se constata o suprafata viticola mondiala de peste 10 milioane de hectare. Urmeaza o descrestere lenta pana in anul 1985 dupa care ea se accentueaza ajungandu-se, in anul 2008, la o suprafata viticola totala cu putin sub 8 milioane de hectare. Din acest total 320.000 de ha revin Africii, 799.000 de ha continentului american, 1.448.000 de ha Asiei, 5.149.000 de ha Europei iar Oceaniei ii revin 98.000 de ha.

Productia viticola mondiala se cifreaza la circa 600.000.000 q (2008) si se mentine la o valoare relativ constanta in ultimii 20 de ani. Valori ceva mai ridicate s-au inregistrat in anii '80 datorita suprafetelor viticole mai mari existente in acea perioada.

Intre tarile producatoare de struguri se remarca Italia, Franta, S.U.A., Romaniei revenindu-i locul 13 cu un total de 11.790.000 q.

Productia mondiala de stafide este cantonata in special in Asia (5103.000 q), urmand tarile de pe continentul american (4.175.000 q), printre producatorii importanti putand fi citati S.U.A., Turcia, Iran, Grecia s.a.

Productia mondiala de vin se cifra in anul 2008 la 264.422 milioane hl, Europa fiind continentul cu cea mai mare productie realizata (192.735 milioane hl). Urmeaza in ordine America de nord si America de Sud, Africa, Oceania si Asia. Statistica pe tari reliefeaza faptul ca Romania se gaseste pe locul 8, cu o productie de 6.688.000 hl.

Consumul ridicat de produse viti-vinicole variaza in limite largi, de la o tara la alta, nivelul cel mai scazut inregistrandu-se in Maroc (1,44 l/an/cap de locuitor), iar cel mai ridicat in Luxemburg (63,4 l/an/cap de locuitor). Un consum ridicat de vin se inregistreaza si in Franta, Italia, Portugalia, Argentina, Spania, tarii noastre revenindu-i locul 11 cu un consum de 30 de l/an/cap de locuitor.

In ceea ce priveste consumul de suc de struguri, S.U.A. se situeaza pe primul loc, urmate de Spania si Germania, S.U.A. fiind si cel mai mare consumator de stafide.

Consumul de struguri de masa este dominat de Turcia, S.U.A., Italia, Brazilia s.a., Romania ocupand locul 17 cu un consum anual de circa 600.000 q.

Comertul cu produse viti-vinicole. Viticultura, ca ramura economica, asigura o gama larga de produse care pot face obiectul comertului international.

Astfel, primul loc in ceea ce priveste exportul de struguri pentru masa revine statului Chile, in timp ce primul loc in topul importatorilor este disputat de Germania si S.U.A. Comertul mondial cu stafide este dominat de Turcia si S.U.A., pietele de desfacere importante fiind oferite de Marea Britanie, Germania, Tarile de Jos, Canada s.a.

Comertul cu vin. Principala directie de valorificare a strugurilor, gaseste continentul european intr-o dubla ipostaza: cel mai important exportator dar in acelasi timp si de cel mai important importator de vin. Principalele tari exportatoare de vin sunt: Franta, Italia, Spania, Portugalia, Romania ocupand in acest clasament locul 14 cu 825.000 hl.

1.3. - Situația viticulturii in Romania

Pe teritoriul Romaniei de astazi se poate considera ca viticultura are o existenta milenara. Practic, dovezile arheologice si scrierile invatatilor antici i-au facut pe romani sa considere ca suntem in patria naturala a vitei de vie

Marturie in acest sens sta hotararea regelui dac Burebista de a reduce o parte a suprafetelor viticole existente dar si prezenta in vocabularul limbii noastre a unor cuvinte de origine geto-daca care fac parte din terminologia viticola (strugure, butuc, curpen) alaturi de unele podgorii considerate dacice (Dragasani). Tot in acest sens poate fi citata emiterea monedei Dacia Felix (in anul 112) cu ocazia cuceririi romane in Dacia, moneda care poarta pe una din fete chipul unei femei asezate pe o stanca si care sustine pe genunchi doi copii care au in maini un spic de grau si un strugure.

In Evul Mediu faima vinurilor romanesti ajunge pana departe in Europa, documentele vremii furnizand informatii despre tranzactiile care se faceau cu Ducatul Venetiei dar si cu negustorii rusi, polonezi, unguri s.a. De asemenea, datoram lui Alexandru cel Bun infiintarea functiei de paharnic care alaturi de vinariciul domnesc (o dare in vin ce se cuvenea Domnitorului) ne intregeste imaginea despre amploarea si importanta acestei indeletniciri pe teritoriul stravechi al tarii noastre.

Din pacate semnalarea filoxerei in Europa, in anul 1863, nu a avut ecou asupra podgorenilor nostri care considerand-o ca pe o problema de interes local au continuat plantarile. Cativa ani mai tarziu, in anul 1880, filoxera a fost semnalata la Arad, iar in anul 1884 la Chitorani. In acelasi an (1884) se infiinteaza o comisie de lupta impotriva filoxerei, care avea menirea sa identifice modalitatile prin care daunele provocate de aceasta insecta sa fie diminuate. S-a apelat la o serie de mijloace de combatere fizice, chimice dar si la o serie de masuri indirecte.

Astfel, au fost introdusi hibrizii direct producatori (HPD) si alaturi de ei soiurile de portaltoi si de Vitis vinifera noi. Perioada de refacere a continuat pana in anul 1916, cand datorita operatiunilor militare din timpul primului razboi mondial din perioada 1916-1918 s-au inregistrat noi distrugeri.

Refacerea viticulturii romanesti s-a reluat dar cultivarea pe scara larga a hibrizilor direct producatori, cultivarea vitei de vie in afara arealelor traditionale si caracterul parcelar al plantatiilor au condus la reducerea calitatii vinurilor obtinute.

Iata si motivul pentru care, in anul 1926, ia fiinta Directia Viticulturii din cadrul Ministerului Agriculturii si Domeniilor. Bazele suportului tehnico-stiintific au fost puse odata cu crearea Sectiei de Viticultura si Horticultura din cadrul Institutului de Cercetari Agricole al Romaniei (I.C.A.R.) pentru ca mai tarziu, in anul 1968, sa ia fiinta Institutul de Cercetare pentru Viticultura si Vinificatie de la Valea Calugareasca.

Stabilirea sortimentului pentru fiecare podgorie si centru viticol, tinand de favorabilitatea cadrului ecologic dar si de traditia cultivarii vitei de vie in arealul respectiv a inceput cu etapa raionarii si s-a continuat mai apoi cu cea a microraionarii viticulturii, in acest sens inscriindu-se si eforturile pentru delimitarea arealelor favorabile cultivarii vitei de vie.