AUXILIARII INDEPENDENTI

Auxiliarii independenti sau autonomi sunt acele persoane care, in mod profesional coopereaza, intermediaza sau le faciliteaza comerciatilor efectuarea unor operatiuni sau activitati comerciale. Acesti auxiliari sunt independenti si isi conserva un statut autonom, activeaza in nume propriu, in exercitiul actelor care-i caracterizeaza, putand sa-si organizeze o intreprindere comerciala proprie si ca atare, indeplinind cu titlu profesional o activitate auxiliara, sa devina ei insisi comercianti.

Sunt auxiliari independenti mijlocitorii sau intermediarii, agentii de bursa, agentii de comert, comisionarii si concesionarii.

1.Mijlocitorii

A.Notiune

Mijlocitorii, numiti si samsari sau misiti ori intermediari, indeplinesc un important rol in viata afacerilor, deoarece pun in contact cererea cu oferta. Mijlocitorul este un auxiliar, in mod obiectiv al comertului, mai mult decat in mod subiectiv al comerciantului, cum sunt ceilalti auxiliari, avand o autonomie in care isi exercita profesional serviciile sale in interesul ambilor contractanti, pe cale intermediara si cu un caracter de desavarsita impartialitate.

Legea consacra activitatea de mijlocire printre faptele de comert obiective (art. 3, pct. 12 C. Com.). Textul mentionat nu reglementeaza nici statutul juridic al mijlocitorului si nici contractul de mijlocire, motiv pentru care se vor aplica principiile generale ale dreptului comercial si cele ale dreptului civil.

Mijlocitorul este un auxiliar independent care intermediaza incheierea afacerilor intre comercianti, in sensul punerii in legatura a celor care au nevoie de o marfa sau de unele servicii, cu acei comercianti care pot efectua aceste prestatii depunand diligentele necesare pentru incheierea afacerii.

Mijlocirea sau intermedierea este o operatie, prin care o persoana denumita mijlocitor se interpune intre alte doua persoane, urmand sa incheie o afacere si gratie diligentei si activitatii sale specifice, sa le determine sa incheie contractul avut in vedere.

Activitatea comerciala de mijlocire la care se refera art.3 pct.12 Cod comercial, se realizeaza in baza unui contract ce intervine intre mijlocitor si partile care voiesc sa incheie acest contract sau numai una dintre ele, care-l insarcineaza sa intemeieze intre ele. Este un contract prin care mijlocitorul se obliga sa depuna munca lui si toata iscusinta pentru a ajunge la incheierea contractului intre alte doua persoane. Daca nu se ajunge la incheierea contractului, mijlocitorul nu are drept de remunerare. El nu are drept la plata, nici in cazul cand dupa intreruperea tratativelor, partile care fusesera puse in contact de mijlocitor, incheie conventia, deoarece conventia este incheiata fara intermedierea mijlocitorului.

B.Indatoririle mijlocitorului

Mijlocitorul are anumite indatoriri in indeplinirea functiei sale, la a caror respectare este tinut, fie ca o obligatie de exercitare loiala si onesta a profesiunii sale, fie pentru a-si putea valorifica, el insusi, drepturile castigate impotriva partilor care au incheiat contractul datorita intermedierii sale. Astfel, mijlocitorul are urmatoarele indatoriri :

-sa faca cunoscute in mod impartial toate imprejurarile care pot determina partile sa incheie afacerea, fara rea credinta si fara a exagera limita ingaduita pentru o reclama normala (dolus bonus), prin punerea in evidenta a calitatii marfii ;

-sa pastreze probele de marfuri pana la executarea contractelor, in eventualitatea unui litigiu cu privire la calitatea marfii si la dezicerea, pe acest temei, a uneia din parti ;

-in cazul in care mijlocitorul negociaza titluri de credit, el este dator sa raspunda de existenta si de autenticitatea ultimei semnaturi care coincide cu aceea a uneia dintre partile contractante - cand este vorba de titlu la ordin- si de identitatea titlurilor vandute prin intermediul sau ;

-mijlocitorul, mai are indatorirea de a se asigura de capacitatea civila si solvabilitatea persoanelor pentru care intermediaza. In consecinta, mijlocitorul raspunde personal daca, prin intermediul sau, o persoana a incheiat un contract cu un incapabil sau cu un comerciant aflat in incetare de plati sau in faliment.

C.Registrele speciale ale mijlocitorilor

Mijlocitorul este obligat, daca este comerciant, sa tina registrele legale obligatorii si, dupa caz, carnet de insemnari pentru mentionarea datei incheierii contractelor prin mijlocirea sa si clauzele principale ale acesteia. Aceste registre si evidente au rolul de a evidentia serviciile si cheltuielile facute pentru a evita eventualele conflicte cu partile de contract.

Dreptul comercial roman face distictie intre mijlocitori liberi care au calitatea de comercianti si mijlocitori care nu au aceasta calitate sau mijlocitori oficiali de bursa, dupa cum ei exercita mijlocirea ca profesie, in calitate de comercianti independenti, fara a fi subordonati vreuneia din parti sau exercita profesia, ca un oficiu public, pe baza unei autorizatii speciale, fiind subordonati Bursei.

Din prima categorie a intermediarilor care au calitatea de comercianti fac parte : comisionarii, agentii de comert, curtierii, agentii de afaceri, intermediarii de publicitate. Relatiile dintre acesti auxiliari independenti si comercianti se bazeaza pe anumite tipuri de contracte, in functie de natura imputernicirii primite si raporturile stabilite prin contract.

Comisionarii

Comisionarii sunt intermediari imputerniciti sa faca acte de comert in nume propriu, dar pe seama comitentului, pe care il reprezinta. Intr-o a doua forma, comisionarii actioneaza in nume propriu si au obligatii directe fata de comerciantii cu care au contract, ca si cum afacerea ar fi fost a lor proprie. Comisionarul comercial este o persoana fizica sau o persoana juridica, total independenta fata de comitentul pe seama caruia actioneaza, in baza contractului de comision.

Comisionarul care actioneaza in nume propriu are calitatea de parte in raporturile juridice cu tertii, garantand executarea contractului si fiind direct obligat catre persoana cu care a contractat, ca intr-o afacere proprie. Comisionarul raspunde fata de comitent, numai pentru incheierea contractului nu si pentru insolvabilitatea persoanei pe care nu a cunoscut-o si care a contractat cu el. Odata incheiat contractul, misiunea comisionarului s-a incheiat, el neputand sa raspunda de neexecutarea lui (art 412 Cod comercial). Comitentul datoreaza comisionarului remuneratia curenta.

Curtierii

Curtierii sunt intermediari care se ocupa de mijlocirea incheierii unor contracte comerciale prin punerea in contact a celor doi virtuali parteneri, in schimbul unei remuneratii numite curtaj. Spre deosebire de comisionar, el nu incheie afaceri definitive. Curtierul cauta cumparatori pentru vanzatori sau vanzatori pentru cumparatori, se interpune intre ei si ii pune in legatura, in vederea incheierii unui contract comercial primind in schimb o remuneratie numita curtaj. Curtierii liberi sunt supusi obligatiilor obisnuite de comercianti. Ei au obligatia de a garanta identitatea si solvabilitatea viitorilor contractanti, pe care ii pune in legatura si ii indruma la incheierea unui contract. Odata contractul incheiat, curtierul are dreptul la curtaj, care este remuneratia cuvenita pentru tranzactiile si operatiile incheiate prin intermediul sau. Remuneratia este platita atat de cumparator, cat si de vanzator si se calculeaza la suma fixa sau in procente din suma tranzactiilor si operatiunilor incheiate.

Agentii de afaceri

Agentii de afaceri, la care se refera art.3 pct.7 Cod comercial, sunt intermediari care se ocupa de afacerile altora, pe planuri diferite : vanzare, locatie de mobile, constructii etc. in schimbul unei retributii.

Intermediarii de publicitate

Publicitatea comerciala este o forma de comunicare facuta in cadrul unei activitati comerciale, industriale, artizanale, sau a unei profesii liberale, in scopul de a promova vanzarea de bunuri ori furnizarea de servicii, inclusiv de imobile, drepturi si obligatii.

Intermediarul de publicitate este auxiliarul independent care se interpune intre comerciantii interesati de vanzarea produselor sau serviciilor lor si consumatorii caror le sunt destinate. Este un auxiliar de propaganda. Intra in aceasta categorie :

a)Agentii publicitari sau agentiile de publicitate, care au rolul de a pune in legatura pe agentii economici- anuntatorii- cu mediile de publicitate -suportii, care sunt societatile comerciale, intreprinderile ce difuzeaza informatii publicitare- afise, jurnale, emisiuni radio sau de televiziune, incasand o remuneratie sub forma de comision in schimbul serviciilor prestate. Agentiile de publicitate au devenit adevarati consilieri ai anuntatorilor.

b)Regizorul de publicitate este cel care negociaza pentru concesionarea exploatarii unui suport in integralitate sau limitat la unele elemente ale acestuia.

c)Locatorii sau concedentii de spatii publicitare

d)Centralele de cumparare sunt intermediari care achizitioneaza in bloc spatii mari de publicitate de la diferiti suporti cu scopul de a le diviza si de a le revinde apoi cu amanuntul anuntatorilor[4].

Agentul (agency)

In dreptul anglo-american, intermedierea prezinta aspecte specifice, datorita faptului ca acest sistem de drept nu cunoaste mandatul comercial si nici contractul de comision. Corespunzator acestor institutii juridice, in dreptul la care ne referim, exista institutia juridica agency, care reglementeaza diferite forme de intermediere.

Agentul este persoana care primeste de la principal o imputernicire reala numita autorithy, in baza careia actioneaza, pe seama si in numele titularului afacerii comerciale, vizata de imputernicire, pentru a incheia o afacere sau un alt act de comert, in schimbul unei remuneratii. Agentul poate fi sub controlul principalului sau poate actiona independent. Aceasta forma de intermediere este desemnata prin termenii : agency act of the parties ; agency by agreement ; agency by consent.

Controlul exercitat de principal asupra agentului poate avea diferite grade de intensitate, in functie de care agentul poate fi: agent servant, in cazul in care el actioneaza sub controlul stric al principalului si pe baza dispozitiilor acestuia; agent independent a carui activitate nu este supusa controlului. In functie de intinderea imputernicirii primite, agentul poate fi general agent, a carui imputernicire priveste indeplinirea unui grup de operatii cu caracter de continuitate si special agent care primeste insarcinarea de a aduce la indeplinire o singura afacere.

Obligatiile agentului. Agentul, indiferent de pozitia in care se afla ( agent servant, agent independent, general agent, special agent) are obligatia loialitatii fata de principal, nefiindu-i ingaduit sa actioneze in interesul partii adverse ; sa-i faca concurenta principalului ori sa aiba interese contrare cu acesta ;

Agentul este obligat sa dea socoteala principalului cu privire la tot ceea ce a primit sau a platit el si sa predea acestuia toate foloasele rezultate din afacerea incheiata pentru el, inclusiv darurile manuale facute de un tert agentului pentru a-l gratifica. Agentul poate actiona cu titlu oneros, fiind retribuit de principal pentru activitatea sa ori poate sa actioneze cu titlu gratuit.

Obligatiile principalului. Principalul are obligatia de a-i plati remuneratia stabilita pentru serviciile prestate ; de a-i restitui cheltuielile si contravaloarea pierderilor suportate in indeplinirea prestatiei sale ; de a-l incunostiinta despre riscurile financiare si patrimoniale ce decurg din activitatea de agent.

Imputernicirea agentului poate fi de doua feluri :

-reala (actual autorithy), care confera puterea de a realiza acte juridice, dar si materiala. Ea poate fi expresa, daca rezulta dintr-un inscris emis de principal sau din exprimarea verbala a acestuia din urma si implicita, cand rezulta din comportarea principalului, care l-a determinat pe agent sa creada ca principalul a dorit sa lucreze in contul lui.

-aparenta (apparent autorithy). Ea exista in situatii in care principalul se comporta astfel incat, tertul, interpretandu-i rezonabil conduita, este convins ca acesta a acceptat sa consimta ca persoana ce pretinde ca actioneaza pentru el, sa lucreze in interesul lui. O astfel de imputernicire poate avea ca obiect numai acte juridice.

Trustul

O alta forma de intermediere intalnita in dreptul anglo-american, in special in domeniul bancar este institutia juridica numita TRUST care are ca obiect un raport fiduciar (ce se bazeaza pe incredere), referitor la drepturi patrimoniale, in virtutea careia o persoana numita settlor transmite un bun altei persoane numita trustee, care se obliga sa dispuna de bunul respectiv in folosul unei a treia persoane numita Cestui que trust (beneficiar).

In cadrul Trustului, trustee este titularul unui drept real, in timp ce agentul este titularul unei puteri de reprezentare printre care si aceea de a lega pe principal prin actele incheiate cu tertii.

De exemplu, Banca Comerciala Romana transmite o cambie unei banci corespondente din Anglia, devenita banca Trustee, cu ordinul de a fi predata unui partener de afaceri al unei societati de comert exterior, contra documentelor de livrare a unor marfuri determinate.

Agentii de bursa

Bursele sunt institutii unde se negociaza valorile mobiliare sau marfuri, dupa o procedura anumita si numai de catre anumiti intermediari, sub supravegherea unor autoritati. Bursele, dupa obiectul operatiunilor pe care le realizeaza, sunt de doua feluri: burse de valori si burse de marfuri.

In fiecare tara in care functioneaza o asemenea institutie, aceasta reprezinta o piata organizata, iar organizarea pietelor bursiere functioneaza intr-un cadru legal bine definit. Pe piata burselor de valori se fac tranzactii (vanzarii-cumparari) cu valori mobiliare: actiuni si obligatiuni ale societatilor comerciale, precum si instrumente financiare si orice alte titluri de credit, admise in conditiile legii. In ultimul timp, in sistemul de tranzactii al acestor institutii au fost incluse produse noi: optiuni, contracte futures pe indici bursieri etc .

Bursa de marfuri, potrivit O.G. nr.69/1997 este o institutie privata organizata sub forma societatilor comerciale pe actiuni, prin intermediul careia se negociaza marfuri. La bursa de marfuri se vand si se cumpara anumite marfuri: materii prime, cereale, metale pretioase etc[6].

Potrivit art. 44, alin. 1 din Legea nr. 52/1994 "Bursele de valori se infiinteaza ca institutii prin decizie a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare". Astfel, prin decizia nr. D20 din 20 aprilie 1995 a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare s-a infiintat Bursa de Valori Bucuresti. De asemenea, au luat fiinta burse de marfuri cum sunt: S.C. Bursa romana de marfuri S.A. Bucuresti, S.C. Bursa Maritima si de Marfuri S.A. Constanta.

Activitatea de intermediere de valori mobiliare reglementata de Legea nr. 52/1994 se desfasoara exclusiv de catre intermediari autorizati de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, societati de valori mobiliare, in forma juridica de societate pe actiuni avand ca obiect de activitate exclusiv intermedierea de valori mobiliare (art. 35, alin. 1 din lege). Aceste societati realizeaza activitatea de intermediere prin persoane fizice, angajati sau reprezentanti exclusivi, actionand ca agenti de valori mobiliare.

Vanzatorii si cumparatorii, persoane fizice sau juridice apeleaza la serviciile brokerilor si a dealerilor. Brokerii sunt agenti abilitati sa mijloceasca operatiuni de vanzare sau cumparare de titluri, care, actionand in numele clientilor, se conformeaza propunerilor de pret ferme formulate de acestia. Activitatea lui se numeste brokeraj, iar retribuirea lui se calculeaza asupra valorii afacerii incheiate. Firmele de brokeri asigura desfacerea marfurilor, ofera garantia executarii ordinelor primite, calitatea corespunzatoare a marfurilor si finantarea tranzactiilor efectuate. In unele cazuri, in schimbul unei taxe suplimentare, garanteaza si realizarea tranzactiei. In comertul cu lemn, cauciuc etc brokerii sunt intermediari permanenti, putand chiar monopoliza aceasta activitate de intermediere.

Dealerii sunt agenti abilitati sa desfasoare operatiuni in nume propriu la preturi pe care ei le stabilesc si pe care partenerii de afaceri, clientii, le accepta .

Intermediarii angajati sau reprezentantii, exclusiv persoane fizice isi desfasoara activitatea in numele si pe contul societatii de la care au primit ordine de tranzactii si nu pot angaja in nume si pe cont propriu servicii de intermedieri de valori mobiliare.

Este de competenta Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare de a stabili situatiile de incompatibilitate si prevederi de autorizare a agentilor pentru valori mobiliare; precum si regimul de suspendare si consecintele privind retragerea si anularea autorizatiilor .

Agentul oficial de bursa este deci, persoana fizica sau persoana juridica care, in numele si pe raspunderea clientilor, in schimbul unui comision, se angajeaza in activitatea bursiera de solicitare si acceptare a ordinelor de tranzactie.

Agentul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii de baza: actioneaza in contul clientului si este supus controlului acestuia, nu are niciun drept asupra valorilor sau marfurilor proprietatea clientului, este dator sa respecte intocmai ordinul clientului, este autorizat de Comisia Nationala pentru Valori Mobiliare daca intermediaza valori mobiliare sau atestat de un alt organ compentent, comitentul bursei, Autoritatea de supraveghere a pietei de capital, in celelalte cazuri.

Agentul de bursa poate reprezenta o singura societate de intermediere. El are obligatia sa se abtina de la a efectua operatii care pot afecta in mod artificial pretul valorilor tranzactionate pe piata, sa nu valorifice si sa nu faca publice informatii privilegiate sau confidentiale. Agentii bursei au calitatea de comercianti, deoarece ei efectueaza mijlocirea in afacerile comerciale ca o profesiune. Agentii bursei fiind autorizati sa intermedieze operatiuni de bursa se numesc agenti oficiali de bursa.

2.Agentii de comert

A.Notiune

Agentul este un auxiliar independent care face operatiuni de intermediere cu caracter profesional. Este agent de comert persoana fizica sau persoana juridica a carei activitate independenta, cu caracter profesional si de durata, consta in a trata si a incheia afaceri comerciale, in numele si pe seama unui comerciant, fata de care nu se afla intr-un raport de subordonare[11] in schimbul unui comision. Fara sa fie reglementata expres de Codul comercial, ci numai de proiectul Codului comercial din 1938-1940 Cap. II, art. 94-103, conditia juridica a acestei categorii de comercianti atat de cunoscuta in activitatea comerciala a fost definita pe baza principiilor generale ale reprezentarii.

Legiuitorul roman foloseste denumirea de agent comercial permanent, regimul juridic al acestora fiind stabilit de Legea nr. 509/2002 .

B.Puterile agentului de comert

In practica, doua sunt formele in care agentul de comert isi desfasoara activitatea. In prima forma, agentul de comert se limiteaza sa raspandeasca produsele intreprinderii pentru care lucreaza, colecteaza comenzi si le transmite comerciantului pentru a fi acceptate si executate. In acest caz, agentul este un mandatar fara reprezentare.

In a doua forma, agentul, in baza imputernicirii comerciantului trateaza afaceri si incheie acte de comert cu tertii, in numele si pe seama comerciantului. In acest caz, agentul de comert este un reprezentant al comerciantului .

Agentii de comert reprezinta unul sau mai multi comercianti, sunt independenti si ca regula generala, nu sunt legati de comerciant, printr-un contract de munca, ci printr-un contract de mandat, in virtutea caruia trateaza, in numele si pe contul comerciantului.

Agentii de comert nu pot sa primeasca insarcinarea de la mai multi comercianti, care prin obiectul comertului lor ar duce la concurenta, in aceeasi regiune determinata, in care agentul si-a organizat activitatea. Pe de alta parte, nici comerciantul nu poate incheia acorduri cu mai multi agenti din aceeasi regiune, care ar face concurenta intre ei.

In baza bunei credinte si exercitarii oneste a comertului trebuie adaugat ca in cazul in care comerciantul a acordat agentului exclusivitatea tratarii si incheierii afacerilor intr-o regiune determinata, el insusi nu mai poate incheia afaceri in acea regiune decat prin intermedierea remunerata a agentului, iar daca nesocoteste aceasta interdictie, el va remunera pe agent, ca si cand acesta singur a tratat sau incheiat afacerea.

Agentii de comert se deosebesc, in general, de prepusi, deoarece nu au puterea de a indruma operatiunile si de mijlocitori pentru faptul ca se ocupa numai de anumiti comercianti si in anumite zone, iar nu de orice comerciant pentru a inlesni incheierea afacerilor, cum fac mijlocitorii.

Agentii de comert au dreptul la un comision nu numai pentru afacerile incheiate personal, dar si pentru afacerile incheiate direct de comerciant, in timp ce mijlocitorul are drept la un provizion de la una sau de la ambele parti.

Agentii de comert au calitatea de comerciant, cu toate indatoririle corespunzatoare acestei calitati: inmatricularea in registrul comertului, tinerea registrului de contabilitate, exercitarea comertului in limitele concurentei loiale etc.

C.Incetarea contractului de agentie

Poate inceta prin denuntarea unilaterala, cu preaviz sau fara preaviz, daca exista culpa grava; sau incetarea din vina ori incapacitatea vreuneia dintre parti. Contractul de agentie avand un caracter "intuitu personae", bazat pe increderea reciproca a partilor, partile trebuie sa-si andeplineasca obligatiile ce decurg din acest contract, chiar in cazul desfiintarii lui, in interesul obiectiv al afacerilor .

3.Concesionarii

A.Notiune

Concesionarul este un intermediar independent care s-a angajat sa cumpere pentru a le revinde, intr-o anumita perioada (un an, cu posibilitate de prelungire), marfurile unui comerciant sau unui producator, de exemplu, concesionarul de automobile. El actioneaza in nume si pe cont propriu, spre deosebire de agentul comercial care este un mandatar.

In practica, termenul "concesionar" este mai vag si se aplica uneori si mandatarilor care sunt in realitate comisionari sau agenti de comert. Intr-adevar, unii dintre concesionari isi asuma si asemenea functii, iar pe de alta parte, independenta lor este departe de a corespunde situatiei lor reale. Este cazul in industria automobilelor in care pozitia dominanta revine concendentului.

B.Drepturile si obligatiile concesionarului

-Mai intai concesionarul are obligatia asumata prin contract de a vinde in fiecare an o cantitate de marfuri sau o cota de vanzare la "un pret impus", clauza care este insa valabila numai in ceea ce priveste pretul maxim.

-Concesionarul are apoi, obligatia de a constitui un stoc de marfuri pentru a raspunde nevoilor cumparatorilor. Problema care s-a pus este aceea daca, in lipsa unei clauze, la incetarea concesiunii, concesionarul trebuie sa pastreze acest stoc ori il va restitui concendentului. Opinia dominanta este ca vanzarile consimtite de concesionar sunt pentru marfurile nevandute, afectate de o conditie rezolutorie.

-Concesionarul are pe de alta parte, dreptul care-i rezerva exclusivitatea teritoriala a vanzarilor. Aceasta clauza este licita, daca exclusivitatea este reciproca, nu numai de vanzare, dar si de cumparare a produsului de catre concesionar de la acelasi producator. In aceasta situatie, refuzul producatorului de a vinde aceste marfuri unui alt comerciant este justificat, prin imposibilitatea acestuia de a asigura servicii post-vanzare, satisfacatoare si faptul ca respectivul contract este in afara oricarei idei de frauda, a dreptului tertilor si de limitare voluntara a concurentei.

In piata comuna, Tratatul de la Roma (art.86), interzice contractele care au ca obiect sau ca efect, de a impiedica, de a restrange sau de a falsifica jocul concurentei. Un contract de concesiune exclusiva, incheiat intre societati comerciale stabilite in doua state membre poate intra sub incidenta acestui text, in masura in care contractul comporta clauze specific restrictive de concurenta, ca de exemplu, cea care ar interzice importurile paralele. Aceasta inseamna ca un comerciant stabilit in Franta poate cumpara o masina fabricata in Germania, fie de la concesionarul francez al societatii germane producatoare, fie de la un alt concesionar sau revanzator stabilit in Belgia, Olanda sau Italia, afara de cazul in care societatea germana producatoare a interzis concesionarilor sai sa reexporte in afara zonei contractuale concedate.

C.Durata si sfarsitul contractului de concesiune

Contractul de concesiune poate avea o durata limitata sau nedeterminata. In cazul in care durata contractului este limitata in timp, scadenta pune capat obligatiilor contractuale, in afara de o tacita reconductiune. Daca durata contractului este nedeterminata, concesionarul poate dovedi caracterul abuziv al denuntarii contractului incheiat si sa obtina daune interese de la concendent, daca justifica, ca exploatarea produselor concedate a devenit imposibila ca urmare a evolutiei pietei si a progresului tehnic.

Concluzii

Dupa cum ati putut vedea, in aceasta lucrare am incercat sa evidentiem unele aspecte, sa dam o privire de ansamblu asupra vastei notiuni de comerciant, precum si o privire amanuntita asupra auxiliarilor comerciantilor, relevand rolul important al acestora in activitatea comerciala.

In primul rand, trebuie sa spunem ca subiecte ale raporturilor juridice comerciale pot fi atat comerciantii, cat si necomerciantii.

Asa cum ne arata si ne defineste si Codul commercial in art.7, « comerciantii sunt aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuita si societatile comerciale". Astfel, comerciantul poate fi definit ca orice persoana fizica sau juridica care desfasoara activitate comerciala, adica savarseste fapte de comert cu caracter profesional.

Sunt instituite anumite obligatii profesionale ale comerciantilor, si anume : inainte de inceperea activitatii comerciale, comerciantul are obligatia sa ceara inregistrarea in Registrul Comertului; in cursul exercitarii comertului trebuie sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor cerute de lege; la incetarea activitatii comerciale, trebuie sa ceara radierea inregistrarii din Registrul Comertului. Comerciantii au obligatia de a tine anumite registre comerciale (contabile) cerute de lege, in care sa consemneze toate operatiunile comertului lor atat pentru protectia tertilor, cat si pentru folosirea acestora ca mijloc de proba intr-un eventual litigiu. In sfarsit, comerciantul este obligat sa desfasoare activitatea comerciala in limitele legilor, bunelor moravuri si loialitatii profesionale, adica in conditiile unei concurente loiale (prezumtia de comercialitate).

Codul comercial mentioneaza doua categorii principale de comercianti: comerciantii persoane fizice si comerciantii persoane juridice. Potrivit art.7 C. com. pentru ca o persoana fizica sa devina comerciant trebuie sa indeplineasca doua conditii : sa savarseasca fapte de comert si sa savarseasca faptele de comert ca o profesiune obisnuita.

In doctrina exista o opinie majoritara care sustine ca pe langa cele doua conditii, persoana fizica trebuie sa mai indeplineasca o conditie, o a treia, si anume: sa savarseasca faptele de comert in nume propriu, pentru a putea fi delimitat comerciantul de ceilalti participanti la activitatea comerciala, respectiv auxiliarii comerciantilor. Astfel, pentru dobandirea calitatii de comerciant de catre o persoana fizica sunt necesare indeplinirea cumulativa a trei conditii: savarsirea de fapte de comert obiective; savarsirea faptelor de comert ca profesiune; savarsirea faptelor de comert in nume propriu.

In ceea ce priveste persoanele juridice( societatile comerciale, regiile autonome, societatile cooperatiste), ele dobandesc calitatea de comerciant in momentul constituirii lor.

Dovada calitatii de comerciant se face in conditii diferite dupa cum este vorba de o persoana fizica ori o societate comerciala. In timp ce persoana fizica dobandeste calitatea de comerciant prin exercitiul profesional al comertului, societatea comerciala se constituie "ab origine" cu aceasta calitate, independent de savarsirea vreunei fapte de comert.

In situatia persoanei fizice, deoarece aceasta dobandeste calitatea de comerciant prin savarsirea unor fapte de comert obiective cu caracter profesional, reiese ca persoana in cauza inceteaza sa mai aiba calitatea de comerciant in momentul in care nu mai savarseste fapte de comert obiective ca profesiune obisnuita. In situatia persoanei juridice, aceasta inceteaza a mai avea calitatea de comerciant doar daca radierea din Registrul Comertului sau retragerea autorizatiei administrative este insotita, concomitent, de renuntarea definitiva si completa de a mai efectua fapte de comert cu caracter profesional.

Pentru a putea fi comerciant persoana fizica trebuie sa aiba capacitate de folosinta si de exercitiu depline. Potrivit reglementarilor in domeniu, nu au capacitatea de a fi comercianti minorul si persoana pusa sub interdictie. Deoarece aceste categorii de persoane sunt lovite de incapacitate, ele nu pot dobandi calitatea de comerciant, chiar daca savarsesc fapte de comert in conditiile art. 7 C. com.

Activitatea comerciala nu poate fi exercitata de persoanele care au anumite functii sau exercita anumite profesiuni ce privesc interesele generale ale societatii, intrucat exista o incompatibilitate de interese. Astfel, nu pot fi comercianti avocatii, notarii publici, medicii, arhitectii, magistratii, functionarii publici etc.

Comerciantii, indiferent ca sunt persoane fizice sau persoane juridice in exercitarea comertului lor, coopereaza ori sunt ajutati, adesea, de alte persoane care fie le reprezinta interesele, fie ii ajuta in efectuarea anumitor operatiuni comerciale. Comerciantul este ajutat de persoane care isi consacra activitatea lor, in scopul facilitarii efectuarii unor acte de comert.

Aceste persoane sunt subiecte de drept comercial si dobandesc calificarea juridica de auxiliari ai comertului. Ei pot desfasura o activitate permanenta, in numele si pe contul patronului, ca si cum ar fi insusi titularul intreprinderii, ori numai o activitate temporara izolata sau accidentala, incheiand unele operatiuni sau numai una singura, in numele si pe contul comerciantului. Auxiliarii comerciantilor sunt prin urmare, persoane care-i ajuta pe comercianti in incheierea contractelor lor sau colaboreaza cu ei in exercitarea activitatii comerciale. Ei indeplinesc acte de comert cu titlu profesional, dar nu in nume personal si pe contul lor, ci pe seama comerciantului, astfel ca, auxiliarii nu au, de regula, calitatea de comerciant.

Auxiliarii comerciantilor se impart in doua categorii : auxiliarii dependenti si auxiliarii independenti. Prima categorie este reprezentata de prestatorii de servicii sau de munca, prin intermediul carora, comerciantii incheie actele juridice comerciale. Aceste persoane care se gasesc in raporturi de munca cu intreprinzatorii sunt salariati si depinde de ei, isi pun facultatile lor fizice si intelectuale in serviciul celor care i-au angajat, printr-un contract de locatie de servicii sau un contract de munca. Ei nu au calitatea de comercianti si stabilesc cu comerciantii in serviciul carora se afla un raport de subordonare. Din aceasta categorie fac parte: prepusii, comisii voiajori, comisii pentru negot.

Prepusii Potrivit art. 392 C. com., "Prepus este acela care este insarcinat cu comertul patronului sau, fie in locul unde acesta il exercita, fie in alt loc". Din reglementarea citata rezulta ca o persoana are calitatea de prepus al comerciantului daca indeplineste doua conditii si anume: este insarcinata cu comertul patronului sau, adica este imputernicita sa efectueze toate operatiunile pe care le reclama exercitarea comertului; imputernicirea data sa priveasca activitatea comerciala la locul unde comerciantul isi exercita comertul (sediul comerciantului) sau in alt loc determinat (de exemplu, o sucursala).

Comisii pentru negot: sunt, potrivit art. 404 C. Com., prepusii pentru vanzarea in detaliu a marfurilor; ei au dreptul ca in locul unde exercita comertul si in momentul predarii sa ceara si sa incaseze pretul marfurilor vandute, putand da pentru aceasta chitanta valabila in numele comerciantului. Afara de magazin, ei nu pot cere plata creantelor comerciantului lor, fara autorizatie speciala. In literatura juridica se face observatia ca desi legea ii numeste prepusi, ei nu au insa aceasta calitate, in sensul aratat mai sus, ci de mandatari comerciali.

Comisii calatori pentru negot mai sunt denumiti si comisi voiajori, ori voiajori comerciali si fac parte alaturi de prepusi si comisii pentru negot din categoria auxiliarilor dependenti. Comisii calatori pentru negot sunt salariati ai comerciantului retribuiti cu un salariu fix sau cu un comision pentru fiecare afacere incheiata si isi desfasoara activitatea in alte localitati in care comerciantul nu are sucursale pentru a face afaceri, autorizandu-i pe acesti auxiliari sa incaseze pretul din vanzarile facute si sa acorde plati in rate, fara insa sa poata face proces.

A doua categorie de auxiliari este reprezentata de acele persoane care pun in slujba comerciantului facultatea lor de a voi si de a actiona in numele si pe contul comerciantului. Aceste persoane nu au un contract de munca cu intreprinzatorul, raporturile lui cu acesta fiind reglementate de normele de drept privat referitoare la contractul de mandat, contractul de comision, la agentii de comert, sau cu alte cuvinte, contracte de intermediere ori de mijlocire, toate derivand din notiunea mai cuprinzatoare a reprezentarii. Sunt auxiliari independenti mijlocitorii sau intermediarii, agentii de bursa, agentii de comert, comisionarii si concesionarii.

Mijlocitorul este un auxiliar independent care intermediaza incheierea afacerilor intre comercianti, in sensul punerii in legatura a celor care au nevoie de o marfa sau de unele servicii, cu acei comercianti care pot efectua aceste prestatii depunand diligentele necesare pentru incheierea afacerii.

Agentii de comert: Este agent de comert persoana fizica sau persoana juridica a carei activitate independenta, cu caracter profesional si de durata, consta in a trata si a incheia afaceri comerciale, in numele si pe seama unui comerciant, fata de care nu se afla intr-un raport de subordonare in schimbul unui comision.    Concesionarul: este un intermediar independent care s-a angajat sa cumpere pentru a le revinde, intr-o anumita perioada (un an, cu posibilitate de prelungire), marfurile unui comerciant sau unui producator, de exemplu, concesionarul de automobile. El actioneaza in nume si pe cont propriu, spre deosebire de agentul comercial care este un mandatar.

Dupa cum ati putut observa din lecturarea acestei lucrari ca ne-am oprit asupra fiecarei categorii si subcategorii de auxiliari pentru a releva principalele caracteristici ale acestora si rolul lor foarte important in desfasurarea activitatii comerciale.

Consider ca fara aceasta categorie de participanti la activitatea comerciala, comertul ar avea mari dificultati in desfasurarea lui si nu cred ca ar duce la dezvoltarea continua a economiei asa cum se realizeaza ea astazi cu ajutorul acestei categorii.

BIBLIOGRAFIE

I. Monografii, tratate si cursuri universitare

Victor Babiuc, Dreptul comertului international, Editura Altas Lex, Bucuresti, 1994.

Victor Babiuc, Riscurile contractuale in vanzarea comerciala internationala, Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1992.

C. Balcescu, Curs de drept comercial si industrial, Bucuresti, 1940.

C. Balcescu, Curs de drept comercial, vol. I, Bucuresti, 1946.

Gheorghe Beleiu, Drept civil roman, editia a V-a, revazuta si adaugita de M. Nicolae si P. Trusca, 1998.

Gabriel Boroi, Dreptul concurentei, Bucuresti, 1996.

Octavian Capatana, Societatile comerciale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996.

Octavian Capatana, Dreptul concurentei - Partea generala, editia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998.

Octavian Capatana, Contractul de publicitate comerciala, in R.D.C. nr. 2/1994.

Octavian Capatana, Evolutia si organizarea publicitatii comerciale, in R.D.C. nr. 10/1997.

Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman, Editura All-Beck, Bucuresti, 2004.

Stanciu D. Carpenaru, Regimul juridic al comerciantilor in dreptul comercial roman, in "Dreptul" nr. 6/1992.

Nicolae Dardac, Cezar Basno, Bursele de valori. Dimensiuni si rezonante social-economice, Editura Economica, Bucuresti, 1997.

Francisc Deak, Stanciu Carpenaru, Contracte civile si comerciale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993.

Ionel Didea, Obligatiile profesionale ale comerciantilor, Editura Paralela 45, Pitesti, 2003.

Ionel Didea, Drept comercial, Editura Paralela 45, Pitesti, 2005.

M. A. Dumitrescu, Codul comercial adnotat, vol. I, 1904.

N. Fintescu, Curs de drept comercial, vol. I, Bucuresti, 1929.

L. Georgescu, Drept comercial roman, vol. I si II, Editura Socec, Bucuresti, 1946.

Sanda Ghimpu, Alexandru Ticlea, Dreptul muncii, editia a III-a, Editura Sansa, Bucuresti, 1997.

Roxana Munteanu, Contracte de intermediere in comertul exterior al Romaniei, Editura Academiei, Bucuresti, 1984.

Vasile Patulea, Corneliu Turianu, Elemente de drept comercial, Editura Press Mihaela, Bucuresti, 1996.

Raul Petrescu, Drept comercial roman, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1996.

Ioan Popa, Bursa, vol. II, Editura Adevarul, Bucuresti, 1995.

Tudor R. Popescu, Dreptul comertului international, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983.

C. Statescu, C. Birsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, vol. II, Editura Chemarea, Iasi, 1998.

Brandusa Stefanescu, I. Racareanu, Dreptul comertului international, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983.

Tanasescu, Subiecte de drept ale raporturilor de drept internationale, cu speciala privire la societatile comerciale, in "Institutii de drept commercial international", Editura Academiei, Bucuresti, 1972.

Constantin Tufan, Profesiile libere (liberale) in R.D.C. nr.10/1997.

Cass Turin, Codul commercial adnotat, 1994.

Iulian Vacarel, Florian Bercea, Gh. D. Bistriceanu, Theodor Stolojan, Gabriela Anghelache, Maria Bondar, Tatiana Mosteanu, Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994.

C. Vivante, Principii de drept comercial, vol. I, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1928.

Savelly Zilberstein, Viorel Mihai Ciobanu, Drept procesual civil - Executarea silita, vol. II, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996.

Dictionar de relatii economice internationale, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1993.

II. Literatura straina de specialitate

J. Azema, Le droit français de la concurrence, ed. II, Paris, 1986.

Y. Chantier, Droit des affaires, Paris, 1984.

J.L. Fagnart, Les pratiques du commerce et la protection et l'information du consommateur, Edition du Jeune Barreau de Bruxelles, 1991.

J. P. Le Gall, Droit commercial, Paris.

Alfred Jauffert, Jacques Mestre, Droit commercial, 22 Edition, L.G.D.F., Paris, 1995.

M. Planiol, G. Ripert, Traite pratigue de droit civil francais, tome VI, 1930.

G. Ripert, R. Rablot, Traité elementaire de droit commercial, vol. I, L.D.G.J., Paris, 1989.

R. Rodière, R. Houin, Droit comercial, septième edition, Dalloz, Paris, 1975.

III. Practica judiciara

Cass Turin, 28 mai 1920, Giuntor 1920, Codul comercial adnotat, 1994

Cass Turin, 3 septembrie 1890, Giuntor 652, Codul comercial adnotat, 1994

Curtea de Casatie, Decizia nr. 199/1910 in St. Ionascu, L. Preutescu, Cod comercial adnotat, Bucuresti, 1933

Tribunalul Suprem, Decizia nr. 691/1978, Culegere de decizii, 1998

Curtea Suprema de Justitie, Sectia contencios administrativ, Decizia nr. 235/1994, in "Revista de drept comercial" nr. 10/1996

Tribunalul Suprem, Decizia nr. 24/1962, Culegere de decizii, 1962

Curtea Suprema de Justitie, Sectia comerciala, Decizia nr. 122/1994, in "Dreptul" nr. 12/1994

Tribunalul Bucuresti, Sectia comerciala, Decizia civila nr. 24R din 10 iunie 1998, in "Revista de drept comercial" nr. 4/2000

Curtea Suprema de Justitie, Sectia comerciala, Decizia nr. 177/1993, in "Dreptul" nr. 8/1994

Curtea Suprema de Justitie, Sectia comerciala, Decizia nr. 649 din 20 decembrie 1994

Curtea Suprema de Justitie, Sectia comerciala, Decizia nr. 447/1992, in "Buletin de jurisprudenta", 1991-1992

Curtea Suprema de Justitie, Sectia contencios administrativ, Decizia nr. 235 din 28 martie 1994, in "Revista de drept comercial" nr. 10/1996