Actele de liberalitate ce pot fi facute de societatile comerciale

Actele de liberalitate ce pot fi facute de societatile comerciale

1. Scopul lucrarii

Scopul prezentei lucrari il constituie analiza actelor de liberalitate pe care le pot incheia societatile comerciale.

2. Clasificarea contractelor in contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit

Contractul gratuit sau de binefacere este acela in care una din parti voieste a procura, fara echivalent, un avantaj celeilalte. Astfel este definit contractul cu titlul gratuit in Codul Civil,..

Actul cu titlu oneros este definit de art. 945 c. civ. Ca acela "in care fiecare parte voieste a-si procura un avantaj". Distinctia dintre titlul oneros si cel gratuit pare categorica. Aceasta insa, dupa cum se exprima M. Eliescu, numai in lumea abstracta a cugetarii, intrucat, in practica, spiritul altruist si cel egoist se influenteaza reciproc si isi atenueaza unul altuia trasaturile specifice, imprimand caracter relativ titlului oneros sau gratuit. Aceleasi acte pot fi cand gratuite, cand oneroase, sau pot fi gratuite in fond, dar oneroase in forma.[1]

In doctrina s-au propus mai multe criterii pentru calificarea unui act ca oneros sau gratuit: reciprocitatea prestatiilor convenite, echivalenta avantajelor patrimoniale pe care partile le au in vedere, cauza, scopul urmarit de parti la incheierea actului juridic.

Dispozitiile cu titlu gratuit constituie moduri de transmitere a drepturilor, prin voia omului, cu excluderea ideii de a obtine un profit.[2] Asa cum s-a aratat in doctrina, liberalitatea de a dispune de proprietate se afirma ca principiu, iar restrictiile sunt stabilite prin reguli de drept.

Dintre contractele cu titlu gratuit se face distinctie intre actele dezinteresate, ...(mandatul, depozitul, comodatul) si liberalitati, in temeiul carora se transmite gratificatului un bun, o fractiune de patrimoniu sau un patrimoniu intreg, fara contraechivalent.

Scopul mediat se determina in cazul diferitelor categorii de acte juridice, in cadrul aceleiasi categorii fiind abstract, obiectiv si invariabil, iar scopul mediat reprezinta motivul determinant pentru incheierea actului, motiv care vizeaza fie insusirile contraprestatiei, fie calitatile celeilalte parti.[4]

3. Societatile comerciale
4. Pot societatile comerciale sa faca acte de liberalitate?

Inainte de a raspunde la aceasta intrebare consideram necesar sa facem referire la unele contracte care ar putea ridica aceasta problema. Vom analiza in acest sens contractele de sponsorizare si mecenat, contractul de donatie, contractul prin care se acorda bursa privata si alte acte de liberalitate.

4.1. Sponsorizarea si mecenatul

4.1.1. Sediul materiei

Reglementarea legala a acestor contracte este alcatuita din doua categorii de norme, normele speciale stabilite prin Legea 32/1994 privind sponsorizarea[5] (in continuare "Legea 32") si prin Instructiunile aprobate prin Ordinul 994/1994 al ministrului finantelor (in continuare "Instructiunile") si normele generale, de completare, cuprinse in legislatia civila.

4.1.2. Definitie

a. Sponsorizarea

Sponsorizarea este definita in alineatul 1 al articolului 1 din Legea 32 ca fiind actul juridic prin care doua persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru sustinerea unor activitati fara scop lucrativ desfasurate de catre una dintre parti, denumita beneficiarul sponsorizarii.[6]

b. Mecenatul

In alineatul 3 al aceluiasi articol, mecenatul este un act de liberalitate prin care o persoana fizica sau juridica, numita mecena, transfera, fara obligatie de contrapartida directa sau indirecta, dreptul sau de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare catre o persoana fizica, ca activitate filantropica cu caracter umanitar, pentru desfasurarea unor activitati in domeniile: cultural, artistic, medico-sanitar sau stiintific - cercetare fundamentala si aplicata.

Din cele doua definitii se pot deduce mare parte din caracterele juridice ale acestor contracte.

4.1.3. Caractere juridice

a. Contract numit, autonom

Fiind contracte numite, avand atat o denumire proprie, cat si o reglementare proprie, celor doua contracte urmeaza a li se aplica regulile speciale stabilite de Legea 32. Numai in completare se vor aplica regulile generale care privesc contractul.[7]

Cu toate acestea, aplicand principiul ubi eadem est ratio, eadem ius esse debet, in doctrina s-a formulat opinia conform careia contractului de mecenat si contractului de sponsorizare (numai in varianta pur teoretica a sponsorizarii cu titlu gratuit ) le pot fi considerate aplicabile regulile stabilite pentru contractul de donatie.

Autorul, analizand problemele relative la irevocabilitatea de gradul II, clauze legate de revocare, reductiunea liberalitatilor excesive si raportul donatiilor (institutii specifice contractului de donatie), retine faptul ca, aplicand principiul mai sus evocat (unde exista aceeasi ratiune trebuie sa fie aceeasi solutie), "irevocabilitatea de gradul II este aplicabila si celorlalte liberalitati prin acte intre vii, sponsorizarea si mecenatul". De asemenea, autorul considera revocabilitatea ad nutum a donatiilor intre soti aplicabila ca atare si eventualelor sponsorizari cu titlu gratuit sau mecenate incheiate intre soti.

In ceea ce priveste regulile din materia donatiilor referitoare la revocarea, reductiunea si raportul donatiilor, acestea sunt, de asemenea, considerate aplicabile mecenatului si sponsorizarii cu titlu gratuit, dar cu unele precizari.[10]

b. Contract unilateral sau sinalagmatic

Din interpretarea dispozitiilor Legii 32 nu se poate afirma faptul ca este de esenta contractului de sponsorizare caracterul sau sinalagmatic sau unilateral. Chiar legea sugereaza prin unele dispozitii caracterul unilateral al contractului de sponsorizare (art. 1 alin. 1), iar prin altele caracterul bilateral al acestuia (art. 11, alin. 2).

Exista opinii in literatura de specialitate conform carora sponsorizarea este, in sens larg, un contract de donatie, fiind intemeiata pe animus donandi si nascand obligatii nuami in sarcina sponsorului.[11]

In schimb, contractul de mecenat nu poate fi imaginat ca un contract sinalagmatic, caracterul unilateral fiind de esenta acestuia. Contractul creaza obligatii numai pentru mecena care "transfera, fara obligatie de contrapartida directa sau indirecta, dreptul sau de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare".

c. Contract cu titlu oneros sau contract cu titlu gratuit

Exista doua opinii in doctrina privind natura contractului de sponsorizare. Intr-o opinie[12], contractul de sponsorizare este prin natura lui un contract cu titlu gratuit, iar intr-o a doua opinie , contractul este prin natura lui cu titlu oneros.

Nici unul dintre cei doi autori nu considera caracterul gratuit sau oneros de esenta contractului de sponsorizare. Astfel, in cazul in care contractul de sponsorizare este incheiat animus donandi, contractul de sponsorizare este cu titlu gratuit, este o liberalitate. Daca, insa, sponsorul urmareste obtinerea unui folos patrimonial, contractul de sponsorizare va fi contract cu titlu oneros.

Dintre toate contractele, mecenatul este singurul esentialmente gratuit, singurul folos al acestui contract fiind unul patrimonial.

d. Contract comercial sau contract civil

In timp ce unii autori considera contractul de sponsorizare ca fiind un contract civil, exista si opinia conform careia acesta este un contract comercial.

Autorii care sustin apartenenta contractului de sponsorizare la dreptul civil au in vedere faptul ca, in practica, exista cazuri cand nici pentru sponsor si nici pentru beneficiar nu exista esenta actului de comert, obtinerea de profit.[14]

Spre deosebire de aceasta opinie, alti autori considera sponsorizarea ca fiind un contract comercial, in cele mai multe cazuri. Aceasta calificare se axeaza pe calitatea de comerciant a sponsorului de cele mai multe ori si pe finalitatea contractului care de cele mai multe ori este reprezentata de promovarea imaginii sponsorului pe piata. Autorul subliniaza faptul ca daca nu va fi incheiat de un comerciant sau in scop comercial, contractul va trebui calificat ca mecenat sau donatie.[15]

Inainte de aparitia Legii 32, contractul de sponsorizare in sport era considerat esentialmente comercial, sponsor fiind intotdeauna o persoana fizica sau juridica a carei activitate are scop lucrativ.[16]

Contractul de mecenat este unanim in doctrina calificat ca fiind esentialmente civil, fapt sugerat de natura sa gratuita.

Sponsorizarea se caracterizeaza prin dominatia intereselor proprii ale intreprinderilor, in timp ce in cazul mecenatului domina interesele culturale.[17]

f. Caracterul consensual sau solemn

Legea stabileste caracterul consensual al contractului de sponsorizare. Pentru incheierea lui valabila este suficient acordul de vointa al partilor, forma scrisa fiind ceruta ad probationem.

In schimb, pentru valabilitatea contractului de mecenat este necesara incheierea acestuia in forma autentica, in temeiul art. 1 alin. 4 din Legea 32.

e. Contractul de sponsorizare si cel de mecenat sunt contracte numite, intuituu personae, translative de proprietate.

4.2. Contractul de donatie

Donatia este un contract solemn, unilateral, cu titlu gratuit, prin care una dintre parti, numita donatar, cu intentie liberala isi micsoreaza in mod actual si irevocabil patrimoniul sau cu un drept, marind patrimoniul celeilalte parti, numita donatar, cu acelasi drept, fara a urmari sa primeasca altceva in schimb.[18]

Nici unul dintre aceste caractere juridice nu este, insa, absolut, existand pentru fiecare dintre ele exceptii. Asa cum s-a aratat in doctrina, donatia este un contract solemn, dar nu intotdeauna[19], cu titlu gratuit, dar poate avea si elemente oneroase , unilateral, dar poate fi si sinalagmatic.

Donatia poate, asa cum s-a retinut in doctrina, avea caracter comercial, fiind vorba de "donatia comerciala", motivata de un fals animus donandi.

4.3. Contractul prin care se acorda burse private

4.3.1. Sediul materiei

Bursele private sunt reglementate de Legea numarul 376/2004[22] privind bursele private (in continuare "Legea 376") si de instructiunile de aplicare a acestei legi, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1759/2004 si ministrul educatiei si cercetarii nr. 5371/2004 .

4.3.2. Definitie

Bursa privata este definita de Legea 376 ca fiind sprijinul pentru studii acordat, in baza unui contract, de catre o persoana juridica de drept privat sau de catre o persoana fizica unui beneficiar care poate fi, dupa caz, elev, student, doctorand sau care urmeaza un program de pregatire postuniversitara intr-o institutie de invatamant superior acreditata, din tara sau din strainatate.

Cuantumul bursei private se stabileste la incheierea contractului si se poate modifica ulterior numai prin act aditional la acesta.

Contractul prin care se acorda bursa privata cuprinde clauze privind modul in care beneficiarul trebuie sa isi indeplineasca obligatiile de studiu, precum si celelalte conditii in care se ofera bursa.

4.3.3. Caracterul oneros sau gratuit al contractului

Contractul prin care se acorda bursa privata nu este un contract esentialmente oneros. Obiectul contractului il constituie acordarea unei burse pe intreaga durata a studiilor sau pe o perioada mai scurta de timp. Se pot prevedea, in contract, clauze prin care spa se stabileasca obligatia beneficiarului de a lucra dupa finalizarea studiilor, prin angajare pe o anumita perioada, pentru persoana care acorda bursa privata. De asemenea, contractul poate cuprinde si clauze referitoare la studii, beneficiarul putand fi obligat sa obtina anumite rezultate la invatatura.

4.3.4. Facilitati fiscale

Potrivit articolului 21 alineatul (4) litera p) din Codului Fiscal[24], se scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente contractelor prin care se acorda burse private, daca totalul acestor cheltuieli este in limita a 3 la mie din cifra de afaceri si nu depaseste mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.

4.4. Alte acte de liberalitate

Donatiile sau sponsorizarile facute potrivit Legii 334/2002