CATEGORIILE DE COMERCIANTI DIN DREPTUL COMERCIAL ROMAN

I.1.    Conceptia Codului comercial roman privind subiectele raporturilor comerciale

In conceptia Codului comercial roman, subiecte ale raporturilor juridice comerciale pot fi atat comerciantii, cat si necomercianti

In materia dobandirii calitatii de comerciant, Codul comercial roman are la baza sistemul obiectiv. Reglementarile sale se aplica raportului juridic comercial, adica oricarei persoane care savarseste anumite fapte de comert obiective dintre cele prevazute in art. 3 Cod comercial, indiferent daca persoana care le savarseste are sau nu calitatea de comerciant[1]. Ele sunt considerate fapte de comert obiective, deoarece legiuitorul le-a denumit comerciale datorita naturii lor si pentru motive de ordine publica. Orice persoana este libera sa savarseasca asemenea acte sau operatiun Dar daca a savarsit asemenea acte sau fapte, persoana in cauza intra sub incidenta legilor comerciale.

Savarsirea unei fapte de comert nu conduce in mod automat la dobandirea calitatii de comerciant, daca persoana care a savarsit-o nu indeplineste inca o cerinta si anume ca savarsirea acestor operatiuni sa se faca cu caracter profesional (art. 7 C. com.). O data dobandita calitatea de comerciant, toate actele si faptele juridice ale acestei persoane sunt considerate comerciale prin prezumtia legii (art. 4 C. com.). Desi textul se refera la contractele si obligatiile comerciantului, in realitate, cu exceptiile mentionate expres de lege, toate obligatiile comerciantului, indiferent de izvorul lor, au caracter comercial. In acest sens, vor fi comerciale nu numai obligatiile contractuale ci si obligatiile derivand din fapte licite (gestiunea de afaceri, imbogatirea fara just temei si plata nedatorata), precum si cele izvorate din savarsirea unor fapte ilicite (art. 998 C. civ.).

Atunci cand savarsirea faptelor de comert obiective de catre o persoana are caracter accidental, raportul juridic care ia nastere este supus legilor comerciale, dar persoana care le-a savarsit pastreaza calitatea de necomerciant. (art. 9 C. com.). Aceeasi concluzie se desprinde si in cazul in care actul incheiat este fapta de comert numai pentru una din partile actului juridic, iar pentru cealalta parte este act juridic civil; actul juridic va fi supus legilor comerciale, fara ca prin aceasta persoana pentru care actul nu este fapta de comert sa devina comerciant. (art. 56 C. com.).

Cu toate ca subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atat comerciantii cat si necomerciantii, totusi, in principal, activitatea comerciala se realizeaza de catre comerciant De aceea, Codul comercial roman precizeaza notiunea de comerciant printr-o serie de dispozitii care reglementeaza statutul juridic al comerciantilor[2].

I.2. Definitia comerciantului

In literatura de specialitate franceza, comerciantii au fost definiti ca fiind aceia care, avand capacitatea de exercitiu necesara, fac, in nume propriu si pe contul lor, acte de comert cu titlu de profesiune obisnuita[3].

In Codul comercial roman nu intalnim o definitie a comerciantului ci doar precizarea acelor persoane care au calitatea de comerciant. Potrivit art. 7 C. com., "Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuita si societatile comerciale", iar la art. 3 C. com. sunt enumerate 20 de fapte de comert.

Asadar, au calitatea de comerciant persoanele fizice care savarsesc fapte de comert ca o profesiune obisnuita (comerciantii individuali) precum si persoanele juridice, prin constituirea lor ca societati comerciale (comerciantii colectivi). Potrivit dispozitiilor Codului comercial, deci comerciantul poate fi definit ca orice persoana fizica sau juridica care desfasoara activitate comerciala, adica savarseste fapte de comert cu caracter profesional[4].

In limbaj economic, ca si in cel uzual, notiunea de comerciant este mai restransa, fiind folosita pentru a defini doar persoanele care realizeaza activitatea de circulatie a marfurilor (negustorii), excluzandu-se sfera productiei de marfur

Ca notiune generica este folosita denumirea de "agenti comerciali", "intreprinzatori" sau "operatori economici"[5].

I.3. Interesul practic al determinarii notiunii de comerciant

Stabilirea calitatii de comerciant prezinta un deosebit interes practic. Calitatea de comerciant presupune un statut juridic aparte de cel al neco­mer­cian­tilor, ceea ce produce anumite consecinte asupra raporturilor juridice la care par­ticipa[6]. Doctrina dreptului comercial a retinut in principal urmatoarele argumente:

a)    pentru buna desfasurare a activitatii comerciale si a protejarii intereselor participantilor la raporturile comerciale, legea instituie anumite obligatii in sarcina comerciantilor, considerate obligatii profesionale ale comerciantilor. Inainte de inceperea activitatii comerciale, comerciantul are obligatia sa ceara inregistrarea in Registrul Comertului; in cursul exercitarii comertului trebuie sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor cerute de lege; la incetarea activitatii comerciale, trebuie sa ceara radierea inregistrarii din Registrul Comertulu Comerciantii au obligatia de a tine anumite registre comerciale (contabile) cerute de lege, in care sa consemneze toate operatiunile comertului lor (art. 22 C. com. si Legea nr. 82/1991 a contabilitatii), atat pentru protectia tertilor, cat si pentru folosirea acestora ca mijloc de proba intr-un eventual litigiu. In sfarsit, comerciantul este obligat sa desfasoare activitatea comerciala in limitele legilor, bunelor moravuri si loialitatii profesionale, adica in conditiile unei concurente loiale;

b)    pentru a asigura o certitudine asupra naturii si regimului juridic al actelor si operatiunilor savarsite de comerciant, legea instituie o prezumtie de comercialitate; toate actele si operatiunile comerciantului sunt prezumate a fi fapte de comert, supuse legii comerciale (art. 4 C. com.);

c)    actele comerciale incheiate de comercianti sunt supuse unor reguli speciale, derogatorii de la regimul actelor juridice civile: in obligatiile comerciale codebitorii sunt prezumati ca s-au obligat solidar (art. 42 C. com.); datoriile comerciale in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile (art. 43 C. com.); in obligatiile comerciale, judecatorul nu poate acorda un termen de gratie (art. 44 C. com.); in raporturile comerciale, retractul litigios este interzis (art. 45 C. com.), iar dovada drepturilor rezultate din actele comerciale se poate face cu orice mijloc de proba admis de lege (art. 46 C. com.);

d)    in cazul incetarii platilor pentru datoriile sale comerciale, comerciantul poate fi supus procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului . Procedura nu se aplica necomerciantilor, chiar daca acestia s-au obligat prin acte comerciale;

e)    comerciantii pot participa la constituirea unor camere de comert si indus­trie, ca organizatii profesionale, destinate promovarii si apararii intereselor lor ;

f)    profitul obtinut ca urmare a desfasurarii activitatii comerciale de catre comercianti este supus impozitului pe profit.

I.4. Principalele categorii de comercianti

Codul comercial mentioneaza doua categorii principale de comercianti: co­merciantii persoane fizice si comerciantii persoane juridice (societatile comerciale). In conformitate cu prevederile art. 1, alin. 2 din Legea nr. 26/1990, comerciantii sunt persoanele fizice si asociatiile familiale care efectueaza in mod obisnuit acte de comert, societatile comerciale, companiile nationale si societatile nationale, regiile autonome si organizatiile cooperatiste[9]. Prin Legea nr. 161/2003 a fost reglementata o noua categorie de comercianti, respectiv grupurile de interes economic.

Reglementarile Codului comercial nu fac referire la micii comercianti in mod explicit, acestia avand o situatie aparte.

I.5. Comerciantii persoane fizice

In conceptia Codului comercial, comerciantul persoana fizica este definit nu prin apartenenta sa la un anumit grup profesional, ci prin actele si operatiunile la care participa, adica prin faptele de comert pe care le savarseste in mod profesional. Persoana fizica are calitate de comerciant atat in cazul in care savarseste fapte de comert obiective cu caracter profesional in mod independent, cat si in cazul in care realizeaza aceasta activitate in cadrul unei asociatii familiale, in conditiile Legii nr. 300/2004 sau al unei societati in parti­ci­pa­tiune, in conditiile art. 251 C. com.

Delimitarea calitatii de comerciant de alte profesiuni
indeplinite de persoanele fizice sau de calitatea de asociat

Practica comerciala a demonstrat ca este necesara o delimitare a comerciantului persoana fizica de alte profesiuni sau ocupatii asemanatoare care ar putea genera unele confuzi Avem in vedere persoanele fizice ce ­exercita anumite meserii, profesiile liberale, agricultorii, administratorii si asociatii din unele societati comerciale.

a) Meseriasii sunt persoanele fizice care, pe baza cunostintelor si a practicii profesionale de care dispun, executa anumite operatiuni de prelucrare si transformare a materiilor prime si materialelor ori presteaza anumite servici

In mod traditional activitatea meseriasului nu este una comerciala deoarece elementul caracteristic si determinant al meseriei sale il reprezinta munca personala si calificata pe care o exercita asupra materialelor ori in prestarea serviciilor specifice meseriei sale.

Doctrina dreptului comercial contine puncte de vedere diferite in privinta cazurilor in care o persoana fizica ramane un simplu meserias ori cand, dimpotriva, prin modul de exercitare a meseriei poate dobandi si calitatea de comerciant[13].

Majoritatea autorilor considera ca atunci cand o persoana desfasoara o activitate limitata la exercitiul meseriei sale, pe baza unor comenzi ale clientilor si cu materialele acestora suntem in prezenta unei locatiuni de lucrari care este de natura civila. Calitatea de comerciant a meseriasului este exclusa in acest caz.

Dimpotriva, meseriasul devine comerciant atunci cand nu se limiteaza numai la exercitiul meseriei sale si savarseste acte de comert ca o profesiune si in nume propriu. Practica judiciara a stabilit ca meseriasul dobandeste calitatea de comerciant in cazurile in care cumpara marfuri in vederea prelucrarii si revanzarii lor (art. 3 pct. 1 Cod comercial) sau daca foloseste forta de munca straina si isi organizeaza activitatea sub forma unei intreprinderi de fabrici, de manufactura si imprimerie ori similare acestora (art. 3 pct. 9 Cod comercial)[14].

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, meseriasii nu au obligatia inmatricularii si efectuarii de mentiuni in acest registru de evidenta specifica comerciantilor.

Articolul 1 alin (2) din Legea nr. 300/2004 prevede ca persoanele fizice si asociatiile familiale pot fi autorizate sa desfasoare activitati economice in toate domeniile, meseriile si ocupatiile, cu exceptia celor reglementate prin legi speciale, iar potrivit art. 4 din lege, acestea trebuie sa detina autorizatia si certificatul de inregistrare, eliberate in conditiile legi De aici concluzia precum ca, si meseriasii sunt supusi obligatiei de inmatriculare.

In concluzie delimitarea calitatii de comerciant de aceea de meserias se poate face numai prin analiza concreta a activitatilor desfasurate prin raportare la conditiile stabilite de art. 7 Cod comercial.

b) Profesiile liberale (libere) sunt considerate acele activitati desfasurate de persoanele fizice, specializate intr-un domeniu profesional, in mod liber si independent prin orice forma de organizare (individual sau prin birouri particulare, in schimbul unui onorariu)[15].

Se considera in mod traditional ca persoanele care exercita profesiuni liberale nu au calitatea de comerciant deoarece activitatea desfasurata consta in punerea la dispozitia clientilor interesati a cunostintelor si competentei profesionale fara a urmari obtinerea de profit ci doar a unui onorariu stabilit de comun acord. Sunt inclusi in aceasta categorie a profesiilor libere: medicii, avocatii, notarii publici, arhitectii, economistii, inginerii, tehnicienii, contabilii, artistii si alti

Pe langa nevoia stringenta a asistentei ori a serviciului prestat o caracteristica este si atasamentul pe care il au clientii fata de persoanele care exercita profesiuni liberale (bolnavul fata de medic, justitiabilul fata de un avocat sau de un expert etc.)[16].

Jurisprudenta a considerat ca si in cazul in care, pentru exercitarea activitatii, persoana care indeplineste o profesiune liberala (de exemplu medicul, dentistul etc.) cumpara si foloseste in exercitarea activitatii sale specifice anumite materiale, ea nu devine comerciant deoarece aceste aprovizionari constituie acte accesorii si nu schimba profilul operatiunilor de baza[17].

c) Agricultorii nu sunt considerati comercianti potrivit art. 5 Cod comercial, deoarece in mod traditional vanzarea produselor agricole obtinute de pe pamantul propriu ori pe care l-a cultivat, de catre proprietarul ori cultivatorul terenului constituie acte juridice civile si nu fapte de comert.

Ca si in cazul meseriasilor nici agricultorii nu au obligatia de a se inmatricula in registrul comertului potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1990. Daca un agricultor savarseste fapte de comert in conditiile art. 3 pct. 1 si 2 si ale art. 7 Cod comercial, el va deveni comerciant, fiind supus tuturor obligatiilor profesionale si legislatiei comerciale.

d) Administratorii, persoane fizice, ai unei societati comerciale. In doctrina dreptului comercial s-a ridicat problema daca aceste persoane care au atributiuni si puteri multiple in conducerea afacerilor unor societati comer­ciale (comercianti persoane juridice) au ei insisi calitatea de comerciant

Avand in vedere ca administratorii persoane fizice sunt mandatari ai societatilor comerciale pe care le gestioneaza, cu atributiuni interne sau cu putere de reprezentare, ei nu au calitatea de comerciant. Aceasta calitate revine numai societatii comerciale incredintate spre administrare.

e) Situatia asociatilor din societatea in nume colectiv. Pornind de la realitatea ca potrivit legii (art. 3 alin. 2 din Legea nr. 31/1990) asociatii in societatea in nume colectiv si asociatii comanditati in societatea in comandita simpla sau in comandita pe actiuni raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile sociale, in conceptia traditionala a dreptului comercial s-a exprimat opinia ca acesti asociati ar avea ei insisi calitatea de comerciant

Aceasta conceptie era argumentata si de faptul ca in forma unei societati in nume colectiv sau in comandita simpla este inclus numele cel putin a unuia dintre asociati[18].

Conceptia moderna a dreptului comercial a argumentat ca prin simpla calitate de asociat din societatea in nume colectiv sau de asociat comanditat din societatea in comandita simpla ori pe actiuni, persoanele respective nu dobandesc si calitatea de comerciant.

Si in aceste cazuri calitatea de comerciant si personalitatea juridica revin societatii comerciale, iar nu persoanei fizice care devine asociat in una din formele juridice de societati mentionate.­

Exista insa posibilitatea ca un asociat sa aiba calitatea de comerciant dobandita anterior asocieri In acest caz asociatul respectiv poate continua comertul sau propriu numai avand consimtamantul celorlalti asociati (art. 82 din Legea nr. 31/1990). Solutia se bazeaza atat pe norma legala mentionata cat si pe faptul ca o societate comerciala se poate constitui numai din necomercianti, din comercianti impreuna cu necomercianti sau numai din comercianti persoane fizice ori persoane juridice.

I.6. Comerciantii persoane juridice

Calitatea de comerciant a societatilor comerciale

S-a aratat ca subiectele raporturilor comerciale pot fi atat persoane fizice cat si societatile comerciale. De regula, societatile comerciale sunt subiecte colective de drept, insa Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale[19] prevede si posibilitatea constituirii de societati comerciale cu asociat unic (art. 5, alin. 2).

Prin societati comerciale trebuie sa intelegem atat societatile comerciale constituite in conditiile Legii nr. 31/1990, cat si societatile comerciale cu capital de stat infiintate in temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, cu modificarile ulterioare.

I.7. Statul si unitatile sale administrativ-teritoriale

Articolul 8 C. com. prevede ca "statul, judetul si comuna nu pot avea calitatea de comercianti".

In realitate, statul se manifesta ca orice agent economic in raporturile juridice la care participa. Statul savarseste, pe langa actele de autoritate si acte cu caracter privat. Chiar daca nu are calitatea de comerciant, statul poate savarsi anumite fapte de comert, iar raporturile juridice care iau nastere sunt supuse legilor comerciale. Acest lucru este valabil si pentru unitatile administrativ-teritoriale ale statulu

I.8. Grupurile de interes economic

Grupul de interes economic este o asociere intre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituita pe o perioada determinata, in baza unui contract incheiat in forma autentica, denumit act constitutiv. Daca actele si operatiunile pe care le realizeaza sunt fapte de comert, grupul dobandeste, o data cu personalitatea juridica, si calitatea de comerciant.

I.9. Asociatiile si fundatiile

Asociatiile si fundatiile sunt persoane juridice de drept privat, fara scop patrimonial, fiind reglementate prin O.G. nr. 26/2000.

Desi nu au calitatea de comerciant (neavand un caracter patrimonial), asociatiile si fundatiile pot savarsi fapte de comert, ca orice necomerciant, iar raporturile juridice rezultate din savarsirea faptelor de comert sunt supuse legilor comerciale.

I.10. Regiile autonome

In baza Legii nr. 15/1990, in ramurile strategice ale economiei nationale, au luat fiinta, prin reorganizarea unitatilor de stat, unele entitati juridice noi, numite regii autonome. Ramurile si domeniile in care functioneaza regiile autonome sunt axate pe: productia si distributia energiei electrice si termice; exploatarea substantelor minerale utile si livrarea acestora spre prelucrare; posta si telecomunicatii; transporturi feroviare si metrou; productia de armament si munitii si in alte ramuri ale economiei nationale. Regiile autonome sunt persoane juridice si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara. Bugetul de venituri al fiecarei regii autonome se aproba de Guvern, iar statul isi exercita pe deplin prerogativele in sfera acestora.

Regiile autonome au fost reorganizate in temeiul Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome[20], in companii comerciale nationale si regii autonome de interes national sau local.

Societatile comerciale pe actiuni rezultate in urma reorganizarii regiilor autonome avand ca obiect realizarea unor obiective de interes national au fost denumite Companii nationale sau Societati nationale, dupa caz, si supuse procesului de privatizare. Companiile nationale sau Societatile nationale dobandesc calitatea de comerciant de la data actului administrativ individual de organizare.

I.11. Organizatiile cooperatiste

In conformitate cu legile lor organice, organizatiile cooperatiste desfasoara activitati de producere si desfacere de marfuri, precum si prestari servicii in mediul rural si urban[21]. Organizatiile cooperatiste isi desfasoara activitatea pe baza principiilor gestiunii economice si beneficiaza de personalitate juridica.

Articolul 1 alin (2) din Legea nr. 26/1990 mentioneaza si organizatiile cooperatiste in categoria comerciantilor, care au obligatia de a se inmatricula in registrul comertulu

I.12. Micii comercianti

Potrivit art. 34 C. com., dispozitiile Codului comercial referitoare la tinerea registrelor comerciale nu se aplica colportorilor, comerciantilor care fac micul trafic ambulant, carausilor sau acelor al caror comert nu iese din cercul unei profesiuni manuale. Aceste dispozitii din Codul comercial, dupa cum apreciaza literatura juridica, ar putea duce la concluzia ca in Codul comercial este consacrata o noua categorie de comercianti, si anume aceea a micilor comercianti, distincta de cea a marilor comerciant

In mod argumentat si just s-a aratat ca dispozitiile art. 34 C. com. nu trebuie intelese decat ca o simpla scutire de la indeplinirea unei obligatii profesionale, aceea de a tine registrele comerciale, fata de volumul redus al afacerilor si de pregatirea intelectuala incompleta a unor categorii de comercianti[22]. S-a urmarit totodata apararea acestor categorii de comercianti, data fiind lipsa lor de experienta, de aplicarea sanctiunilor privind bancruta, prevazute pentru falitii care nu tin registre. Dispozitia mentionata, potrivit aceleiasi opinii, face dovada ca in conceptia legiuitorului roman volumul activitatilor (operatiunilor) comerciale ale unei persoane nu o impiedica sa devina comerciant , neavand relevanta asupra regimului juridic al comerciantilor. Ceea ce duce la dobandirea statutului de comerciant este "calitatea afacerilor", nu "importanta materiala a afacerilor".