COMERT EXTERIOR SI POLITICI COMERCIALE ALE FRANTEI IN PERIOADA POSTBELICA

Rezumat

Prezenta lucrare realizeaza o analiza detaliata a starii si evolutiei activitatii de comert exterior a Frantei in perioada postbelica, precum si a aspectelor legate de politica comerciala a Uniunii Europene, cu o particularizare pentru Franta. Accentul este pus, in general, pe evolutia fenomenelor in ultimii ani.

Structurata pe trei capitole, lucrarea urmareste urmatorul plan:

primul capitol este o descriere a cadrului general al economiei Frantei, prezentand caracteristicile sale generale, domeniile economice importante, oferind astfel o imagine de ansamblu, necesara intelegerii aspectelor comerciale.

cel de-al doilea capitol, de mari dimensiuni, realizeaza o analiza statistica a dinamicii, volumului valoric si structurii comertului exterior francez, detaliat pe grupe de produse. Urmeaza prezentarea orientarii geografice a fluxurilor comerciale ale Frantei, un subcapitol separat vizand relatiile comerciale franco-romane.

capitolul trei urmareste aspecte legate de politica comerciala a Frantei, vazuta ca membru fondator al Comunitatii Economice Europene (actuala Uniune Europeana). Sunt urmarite problemele politicii agricole comunitare, istoricul realizarii uniunii vamale, politica comerciala comuna fata de tarile terte, precum si o enumerare a principalelor acorduri de natura comerciala incheiate. Particularitatile Frantei rezida in sistemul de taxe si accize, prezentat separat.

Data fiind natura acestei lucrari, s-a acordat o mare atentie aspectelor statistice, nefiind uitate evidentierea cauzalitatilor, sistematizarea materialului, reprezentarile grafice usurand urmarirea ideilor.

Capitolul 1. Prezentare generala a economiei Frantei

Cea mai mare tara (ca suprafata) din Europa Occidentala, Franta este una din primele 5 puteri ale economiei mondiale, cu un PIB/locuitor de 18.200 $.

Dispune de variate resurse minerale (fier, bauxita, carbuni, petrol), dar cu productii modeste sau in scadere, apeland in masura crescanda la importul de materii prime si semifabricate.

Industria are un ridicat nivel tehnologic, competitiv mai ales in aeronautica, material rulant, energetica nucleara, industria alimentara. Politica de reconversiune energetica (reducerea dependentei de importul de hidrocarburi) a condus la sporirea la 70% a ponderii centralelor nucleare in productia de energie electrica (ocupand astfel locul 1 pe glob). Cele mai importante ramuri industriale sunt: industria siderurgica (otel si fonta), industria chimica, textila, aeronautica, electronica, parfumerie si farmacie. Productia industriala este extrem de diversificata, participare mai importanta la export avand industria autovehiculelor, utilajelor industriale, aeronautica, chimia de sinteza si produsele alimentare (unt, branzeturi, vinuri).

Agricultura antreneaza 7% din populatia activa si, desi are o contributie redusa la PNB (3,3%), prin volumul productiei situeaza Franta pe primul loc in Europa (ca producator si ca exportator) si pe locul 5 in lume (la cereale). Conditiile naturale sunt foarte favorabile, terenul arabil reprezentand 32% din suprafata tarii. Franta ocupa locurile 2-3 pe glob ca valoare a exporturilor agricole. Se produc mari cantitati de cereale (grau, porumb, orez), sfecla de zahar, cartofi, fructe, legume, s.a. Viticultura este bine reprezentata (locul 1 pe glob la productia de vin: podgorii mai importante se gasesc in regiunile Languedoc, Bourgogne, Champagne). Cresterea animalelor asigura 53% din valoarea productiei agricole: se cresc bovine, porcine, ovine (in zona muntoasa: Alpi, Pirinei, Massif Central, dar si in zone agricole).

Turismul are o contributie importanta (peste 20 mild. $ anual) la balanta de plati. Exista doua zone turistice mai importante: Paris si Coasta de Azur. Franta primeste anual 60 milioane de turisti straini care cheltuiesc circa 130 miliarde FF;

Pe ansamblul economiei mondiale, pozitia Frantei s-a erodat in ultimele doua decenii (in 1970 Franta reprezenta 8,2% din productia industriala a OECD iar in 1990 doar 5,7%).

Capitolul 2. Comertul exterior al Frantei

1. Dinamica si volumul comertului exterior francez

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in perioada de deschidere catre exterior, Franta a inregistrat aproape constant deficite ale balantei comerciale. Crizele petroliere din 1973 si 1986 , precum si recesiunea din 1992-1993 au afectat schimburile Frantei si implicit soldul balantei comerciale. Ultimul deceniu in special este marcat de prabusirea exporturilor industriale. In 1989 deficitul ajunge la 66 miliarde FF, dupa care balanta se amelioreaza si evolueaza rapid, atingand in 1996 un excedent record de 122 miliarde FF, in continua crestere. Si gradul de acoperire a importurilor de catre exporturi a urmat aceeasi tendinta ascendenta.

Pe etape, intre 1971-1982 comertul Frantei este afectat de factura petroliera supradimensionata, precum si de aprecierea dolarului. Din 1982 pana in 1985, situatia se restabileste rapid, se dezvolta exporturile, consumul energetic scade. Din 1986, deprecierea dolarului si scaderea exporturilor catre tarile OPEC sunt compensate de scaderea pretului petrolului, generand o factura energetica scazuta. Dupa 1987 balanta comerciala se deterioreaza constant pana in 1990. La inceputul deceniului insa, intreprinderile franceze devin mai competitive, soldul comercial inscriindu-se pe o curba ascendenta spectaculoasa in conditiile recesiunii economice din 1992-1993.

In ceea ce priveste nivelul importurilor si exporturilor Frantei, ele au crescut de circa 6 ori intre 1965 si 1995, o crestere relativ constanta.

Franta si-a mentinut pozitia de mare putere comerciala, ocupand in ultimii douazeci de ani locul 4 pe glob pentru exporturi si locul 5 pentru importuri. In 1996, importurile Frantei erau de 1.363 mild. FF, iar exporturile de 1.487 mild. FF (date FOB-FOB).

Interesanta de urmarit este si evolutia deschiderii economiei franceze (importuri/PIB). Se observa o crestere ferma, continua, cu fluctuatiile de rigoare (crizele petroliere, in principal). Economia Frantei este deci in continua deschidere. Evolutia exporturilor raportate la PIB este aproape identica, in prezent aproape un salariat francez din patru lucrand pentru export.

2. Evolutia structurii pe marfuri a comertului exterior francez

Este necesara mentionarea faptului ca datele statistice se bazeaza, in Franta, pe o nomenclatura cu noua posturi, prezentata in detaliu in lucrare.

Modificarile in structura exporturilor Frantei sunt, in perioada 1970-1992, nesemnificative. Produsele manufacturate detin peste 60% din exporturile totale ale Frantei in toata perioada analizata, cu fluctuatii foarte mici (o crestere in 1975). Serviciile sunt al doilea sector ca marime, cu o pondere aproape constanta de circa 20%. Exporturile energetice sunt in continua scadere.

In ceea ce priveste importurile franceze, situatia este diferita. Daca exporturile nu
s­-au prea modificat, importurile au cunoscut fluctuatii mari. Astfel, sectorul produselor manufacturate, care predomina si la import, are o pondere in crestere puternica pana in 1990 (de la circa 45% in 1970 la aproape 65% in 1990), dupa care incepe sa scada usor. Serviciile sunt un sector relativ constant, cu o pondere de aproximativ 10% pana in 1992, cand creste brusc la 15%. Produsele agroalimentare si agricole detin cele mai mici ponderi la import, in scadere continua pentru produsele agricole (in jur de 5% din total, fiecare). Importurile energetice sunt insa mult mai importante ca pondere decat exporturile, desi sunt in aproape continua scadere. Daca in 1970 ponderea importurilor energetice in total era de circa 35%, in 1992 ea era de doar 15%.

Studiind soldurile pe sectoare, se observa ca cel mai mare deficit este inregistrat de sectorul energetic, dar el este in usoara scadere. Un alt sector deficitar este cel al bunurilor de consum (inregistreaza un deficit pe toata perioada 1985-1996). Bunurile intermediare au si ele un sold deficitar. Soldul sectorului echipamentului profesional are evolutia cea mai variata: pozitiv in 1985 si 1986, el scade, devenind negativ, pana in 1990, apoi incepe iarasi sa creasca, inregistreaza primul excedent in 1992 si tendinta continua (in 1996 este sectorul cu cel mai mare sold pozitiv, aproape egal in valoare absoluta cu deficitul energetic). Sectorul automobile si transporturi terestre are un sold exclusiv pozitiv in perioada analizata, cu mici fluctuatii, ca si produsele agricole si cele ale industriei agroalimentare, dar tendintele sunt de semn opus: in timp ce excedentul agricol este in usoara scadere, cel agroalimentar este in crestere sustinuta.

Anii 1995 si 1996 sunt studiati in detaliu, cu detaliere pentru fiecare post in parte: agroalimentar, energetic, bunuri intermediare, echipament profesional, automobile, etc. Ameliorarea soldului comercial priveste majoritatea sectoarelor in aceasta perioada. Excedentul postului "echipament profesional" si al industriei agro-alimentare (IAA), deja cele mai ridicate in 1994, progreseaza notabil. In agricultura excedentul reincepe sa creasca, chiar daca nu atinge nivelul din 1993, iar factura energetica se micsoreaza considerabil. Importurile continua sa creasca pentru toate sectoarele, cu un ritm in scadere. Ritmul ramane totusi foarte puternic in ceea ce priveste metalele si semifabricatele nemetalice. La export insa, evolutiile sectoarelor sunt diferite. Cresterea s-a accelerat in trei sectoare (metale, echipament profesional si electromenajer-electronic pentru marele public) si a redevenit pozitiva in agricultura si sectorul energetic.

3. Repartitia geografica a comertului exterior al Frantei

Franta, fosta mare putere coloniala, a avut intotdeauna o pozitie deschisa catre schimburile economice cu toate zonele globului. Tendinta generala pe ansamblul perioadei studiate este insa de orientare a schimburilor catre tarile membre UE, in detrimentul tarilor terte.

Structura importurilor Frantei pe mari zone geo-economice sufera modificari importante: cota importurilor provenind din UE creste puternic intre 1958-1990, de la 28,3% la aproape 60% din total. In cadrul UE, cresteri importante inregistreaza Germania (cel mai important partener), Italia, Belgia, Marea Britanie. Nu acelasi lucru se poate spune despre tarile OCDE din afara UE, cu o cota aproximativ constanta de 20% pe toata perioada. In perioada 1958-1992 SUA, Canada si Australia isi pierd insa cota de importuri, in urma emergentei Uniunii Europene. Japonia si statele europene OCDE sunt insa in crestere. Nici tarile ex-comuniste nu au o pondere prea dinamica, ea ramane la aproximativ 4% intre 1980-1992. Tarile membre OPEC, insa, sufera o scadere drastica (reorientarea geografica a importurilor energetice ale Frantei). Ele trec de la 19,7% din importuri in 1958 la 4% in 1992. Cota tarilor subdezvoltate este si ea aproape constanta (o tendinta slaba de crestere), la fel DOM-TOM franceze, cu o cota minuscula

Exporturile Frantei pe zone geo-economice urmeaza in mare tendintele importurilor: exporturile catre UE cresc de la 30,9% din total in 1958 la 63% in 1992, o dublare. Cea mai importanta evolutie o are tot Germania. Cota tarilor OCDE in afara UE nu se modifica prea mult. Exporturile catre SUA inregistreaza o usoara crestere a ponderii. Exporturile catre tarile ex-comuniste, dupa o perioada de scadere, cunosc o noua dezvoltare. Cota exporturilor catre tarile OPEC este in scadere dramatica, datorita problemelor cu care se confrunta acestea. Exporturile catre tarile subdezvoltate detin o cota relativ constanta in ultimele doua decenii, de aproximativ 15% din total. DOM-TOM inregistreaza o cota importanta in ceea ce priveste exporturile Frantei (fata de importuri), dar aparentele inseala: este vorba despre materialul militar (rachete Ariane) trimis in Guyana si inregistrat drept export de catre autoritatile vamale franceze.

Sunt analizati mai in detaliu anii 1995-1996, pe zone geografice si parteneri.

Pe tari, in ciuda variatiilor importurilor, topul primilor 10 furnizori ai Frantei este acelasi din 1993. Germania ocupa primul loc, cu 17,4% din totalul importurilor din 1996, in scadere cu un procent. Urmeaza Italia si Uniunea Economica Belgia-Luxembourg (UEBL), constituind 10,2%, respectiv 8,4% din totalul importurilor Frantei. Dincolo de primii 10 furnizori, ierarhia este putin modificata in 1996. In topul clientilor exista miscari notabile. Partea Germaniei in totalul exporturilor scade usor in 1996 (17,1%) din cauza stabilitatii exporturilor catre aceasta tara. Germania ramane insa preponderenta, cu o cota aproape dubla fata de cea a urmatorului pe lista. Prima schimbare notabila din palmares, Marea Britanie redevine al doilea client al Frantei in 1996, dupa ce i-a cedat locul sau in 1995 Italiei. Diferenta de valoare dintre exporturile catre aceste doua tari este totusi slaba in 1996.

In ceea ce priveste soldurile comerciale, Statele Unite reprezinta in continuare cel mai important deficit bilateral al Frantei in 1996 (22,5 mild.FF), chiar daca acesta este in usoara scadere. Ameliorarea este mai importanta in cazul Japoniei, in cazul careia deficitul se reduce la 18 mild.FF in 1996: aceasta tara devine astfel al treilea deficit al Frantei, dupa China. Elvetia reprezinta cel mai important excedent din 1996 (21,6 mild.FF). Intr-adevar, soldul cu Marea Britanie, care ocupase pana acum locul 1, scade pentru al doilea an consecutiv, ajungand la 19,3 mild.FF in 1996.

Relatiile comerciale cu Romania au o traditie indelungata, intrerupta din pacate de politica vechiului regim. Astfel, Franta era in 1985 aproape inexistenta pe piata romaneasca. Dupa 1989, ea a avut de recastigat terenul pierdut, si a facut-o, devenind unul din principalii parteneri comerciali ai Romaniei. Sunt cunoscute achizitiile celor doua Airbus in 1992 si a unei cantitati importante de cereale in 1993, an secetos, nefavorabil agriculturii romanesti. Totusi, cota de piata a Frantei (de 8,9% in 1991) este sensibil inferioara celor ale Germaniei si Italiei, mai ales a primei, care are partea leului.

In 1997 Franta se afla in plutonul fruntas al clientilor Romaniei, situandu-se pe locul trei, dupa Italia (in crestere puternica, depasind Germania care ocupase constant pozitia intai pana acum) si Germania, eternele sale concurente. Franta absoarbe doar 5,6% din totalul exporturilor romanesti, o pondere aproape constanta in ultimii ani, dar de aproape patru ori mai mica decat a Italiei (19,8%).

In ceea ce priveste pozitia intre cei mai importanti furnizori ai Romaniei, situatia Frantei este mai proasta: dupa ce a ocupat mult timp pozitia a patra, ea a fost depasita de Coreea de Sud, in prezent ea ocupand locul 5, cu 5,6% din totalul importurilor romanesti, o pondere si aici constanta in ultimii ani. Primele trei locuri sunt in continuare ale Germaniei (16,4%), Italiei si Rusiei.

Structura schimburilor franco-romane difera putin, mai ales in ceea ce priveste importurile, de cea a schimburilor dintre Romania si alte tari occidentale. Ca si in cazul Germaniei si Italiei, exporturile Romaniei catre Franta sunt constituite in proportie de peste 35% din articole textile, confectii si tricotaje, in jur de 20% mobila si 10-12% produse petroliere. Importurile Romaniei provenind din Franta sunt compuse in proportie de doua treimi din produse elaborate dintre care bunurile de consum curent au partea leului, demonstrand, ca si in cazul textilelor si mobilei, avantajul unor costuri scazute cu mana de lucru si al unui savoir-faire recunoscut pe plan mondial.

Capitolul 3. Politica comerciala a Frantei

In ceea ce priveste politica comerciala, dupa cum am mai spus, Franta trebuie studiata ca parte integranta a Uniunii Europene. Politica comerciala a Frantei se confunda cu politica Uniunii Europene.

Cel mai important proces in materie de politica comerciala l-a constituit integrarea europeana. Realizarea uniunii vamale intre statele membre (1959-1968), instituirea unei politici comerciale comune fata de terti, precum si a unei politici agricole comunitare sunt tot atatea aspecte fundamentale ale integrarii europene.

Realizarea uniunii vamale a luat zece ani, timp in care s-a operat o dezarmare tarifara si netarifara completa intre statele membre si a fost adoptat un tarif vamal comun fata de tarile din afara UE.

Nu putem vorbi de o politica comerciala a CEE (si implicit a Frantei) fara a ataca subiectul politicii agricole comunitare, unul din cele mai dificile aspecte ale integrarii europene, proces demarat in ianuarie 1962, prin semnarea Acordului de la Bruxelles, care trasa viitoarea politica agricola comunitara (PAC), principiile, obiectivele si mecanismul de functionare al acesteia, un mecanism complicat (incluzand sistemul preturilor indicative, al preturilor de interventie, taxele de prelevare, preturile-prag si preturile-ecluza, sistemul taxelor de restituire), incurajand comertul intracomunitar cu produse agricole in dauna celui extracomunitar.

Initiativa comunitara se face simtita si la nivelul politicii de concurenta, directivele comunitare ocupandu-se de protectia consumatorilor si intreprinderilor nationale.

Tendinta generala este insa de liberalizare comerciala. Tot mai multe acorduri de natura comerciala sunt incheiate de Uniunea Europeana, in ciuda temerilor populatiei si unor specialisti, care vad in liberul schimb o amenintare a bunastarii lor, o sansa data altor state de a face concurenta neloiala Frantei (mai ales prin intermediul nivelului scazut de salarizare).

Dintre ele, merita amintita initiativa UE de liber-schimb mediteranean. Noua politica a UE urmareste liberalizarea progresiva a comertului cu tarile mediteraneene. In noiembrie 1995, Conferinta de la Barcelona a lansat parteneriatul euro-mediteranean intre UE si MED12 (Algeria, Maroc, Tunisia, Egipt, Iordania, Libia, Siria, Israel, Palestina, Cipru, Malta si Turcia), nefiind vorba doar despre un proiect de liberalizare comerciala, ci si de o cooperare social-culturala, politica si de securitate in zona.

Sistemul de taxe si accize este cel care particularizeaza statele membre UE, influentand in mica masura comertul exterior. Statul francez percepe numeroase taxe, acestea sunt insa destul de mici si nu afecteaza prea mult pretul marfurilor. In afara accizelor, taxa pe valoare adaugata are un nou sistem de plata din 1993: se plateste in tara membra unde se face achizitia, renuntandu-se astfel la formalitatile de la frontiera.

Se observa, in urma studiului aprofundat al evolutiei si starii comertului exterior francez, ca, pe total, Franta isi urmeaza drumul de mare putere economica. Drumul parcurs de ea in perioada postbelica a fost presarat cu o seama de dificultati care i-au marcat intr-o masura mai mica sau mai mare economia: crizele petroliere din 1973 si 1986, recesiunea economica din 1992-1993, inflatia, perioadele de apreciere a dolarului, etc. Franta a stiut insa sa le faca fata, si, ajutata si de factori conjuncturali, a reusit sa-si continue dezvoltarea.