COMERTUL EXTERIOR SI DEZVOLTAREA ECONOMICA

COMERTUL EXTERIOR SI DEZVOLTAREA ECONOMICA

Mediul de afaceri si internationalizarea lui

Una din caracteristicile definitorii ale evolutiei mediului de afaceri la scara mondiala in a doua jumatate a secolului al XX-lea este tendinta    de trecere la internationalizare, la globalizarea vietii economice. Aceasta tendinta se inscrie intr-un proces istoric care s-a desfasurat progresiv, dar si cu discontinuitati si reculuri, in domeniul relatiilor comerciale (expansiunea comertului mondial), al investitiilor in strainatate (internationalizarea productiei), al structurilor organizationale de afaceri (internationalizarea firmei).

In prag de mileniu, sub presiunea unui complex de forte de natura economica, tehnologica si politica, procesul internationalizarii intra intr-o noua etapa, cea a emergentei unei economii globale, intemeiata pe un sistem de interdependente transnationale in comert, productie si in domeniul financiar.

Extinderea relatiilor economice pe plan mondial si crearea unui mediu de afaceri international sau realizat pe seama a doua mari procese:

dezvoltarea comertului mondial, proces progresiv in perioada deschisa

de marile descoperiri geografice, si care, in epoca moderna a atins apogeul in anii de glorie ai liberului schimb;

cresterea rapida a investitiilor in strainatate, o data cu inceputul

secolului al XX-lea, si consacrarea acestora - in interdependenta cu relatiile comerciale -    ca forma de internationalizare a productiei.

Trasaturile comertului international contemporan

In ultimele decenii ale secolului XX, comertul international a cunoscut o expansiune puternica si aproape neintrerupta, devansand atat cresterea productiei industriale, cat si a PIB pe plan mondial. Astfel in perioada 1950 - 1997, comertul mondial a crescut de 87 de ori, in timp ce productia industriala a crescut de 9,5 ori, iar PIB de 8,5 ori. Aceasta inseamna ca, pentru tarile lumii, o parte tot mai mare a productiei se realizeaza pe seama exporturilor si importurilor, ca interdependenta dintre economiile nationale in domeniul productiei si comercial s-a intensificat.

Accentuarea interdependentelor internationale prin intermediul fluxurilor comerciale rezulta dintr-o mutatie majora, care a avut loc in domeniul comertului mondial : trecerea de la structuri de de raporturi de tip produse de baza contra produse manufacturate (interdependente intersectoriale, specifice primei jumatati a sec.), la structuri de tipul produse manufacturate contra produse manufacturate (interdependente intersectoriale) si apoi la schimbul de produse in cadrul unor ramuri si subramuri ale industriei (interdependente intraindustriale).

Dezvoltarea comertului intraindustrial reflecta procesul de adancire progresiva a diviziunii internationale a muncii in deceniile de dupa incheierea ultimei conflagratii mondiale.

Pentru a explica dezvoltarea relatiilor comerciale internationale in perioada contemporana se folosesc urmatorii factori:

Progresul tehnic impetuos, care a marcat profund societatea umana in a doua jumatate a sec.XX, a avut impact direct si asupra comertului international. Daca inca din anii '60 se vorbea despre trecerea de la societatea industriala la societatea post-industriala, abia in ultimele doua decenii natura si contururile acesteia din urma incep sa se intrevada.

Progresul tehnic determina in mod direct adancirea diviziunii internationale amuncii, aprofundand si mai mult specializarea de tip intra industrail si intra produs; pe de alta parte acest impact este limitat la tarile si zonele in care se afirma si se valorifica avansul tehnologic.

Pe de alta parte, dezvoltarile tehnologice actuale, in deosebi in domeniul industriei prelucratoare, tind sa modifice premisele competitivitatii in afacerile internationale. Robotica, proiectarea si productia asistate de calculator, fabricarea flexibila diminueaza substantial costurile de productie, inclusiv prin reducerea intesitatii in munca a produselor. Ca atare, tarile care se bazeaza pe exporturi industriale intensive in manopera risca sa piarda, in termeni de pozitie competitiva, in noile conditii de pe piata mondiala. Totodata, industria materialelor noi, biotehnica, energiile neconventionale indeparteaza "limitele naturale ale cresterii" si reduce renta asociata unor produse considerate ca neproductibile.

Un alt factor care a determinat cresterea accelerata a comertului international in a doua jumatate a sec.XX-lea, il constituie cea ce s-ar putea numi triumful liberalismului. Performantele economice obtinute de tarile occidentale prin promovarea economiei de piata si, in contrast, falimentul economiei de comanda la sfarsitul anilor '80, au reprezentat un argument hotarator pentru liberalism, ca politica si doctrina economica.

Dezvoltarea rapida a comertului international a fost favorizata de orientarea liber-schimbista a politicilor comerciale in principalele tari participante la piata mondiala. Totodata, urmand exemplul "exportatorilor de succes" din Asia de SE (Coreea de Sud, Japonia), un numar tot mai mare de tari in curs de dezvoltare au adoptat strategii de crestere economica bazate pe stimularea exportului.

Un al treilea factor care determina dezvoltarea cometului international, punandu-si amprenta asupra configuratiei geogranfice a schimburilor, il reprezinta procesele de integrare economica regionala. Daca aceste procese s-au derulat in diferite forme si cu diferite intensitati atat in lumea dezvoltata, cat si in regiuni din "lumea a treia", cazul cel mai exemplar il reprezinta integrarea tarilor din Europa in cadrul Uniunii Europene.

De la fondarea Uniunii prin Tratatul de la Roma (1957) si pana in prezent, organizatia a parcurs mai multe stadii ale procesului integrationist, realizand liberalizarea circulatiei marfurilor (abolirea barierelor vamale si instituirea unui tarif vamal comun, 1968), liberalizarea circulatiei persoanelor (in special, in spatiul Schengen, care include 12 tari membre, in 1997), un program de masuri pentru liberalizarea serviciilor traditionale (1993) si moderne (telecomunicatii-ianuarie 1998, servicii bancare-1993, asigurari-iulie 1994, investitii-ianuarie 1996), crearea unui sistem monetar European si introducerea monedei unice Euro (1999), angajarea liberalizarii miscarilor de capital (1993).

Investitiile in strainatate

Investitiile in strainatate se deosebesc de comertul international prin mai multe aspecte:

in timp ce relatiile comerciale presupun interdependente intre parti in domeniul relatiilor marfa-bani (aprovizionare-desfacere), investitiile in strainatate creeaza si dezvolta raporturi directe in domeniul productiei;

investitiile straine directe inseamna implicarea investitorului in managementul firmei din tara gazda, participarea acestuia la partajarea profiturilor si riscurilor afacerilor. Acestea se pot realiza fie prin fundamentarea unei firme noi, fie prin cumpararea unui pachet de actiuni la o firma din tara straina;

in timp ce operatiunile comerciale se bazeaza pe relatia de tip debitor-creditor, investitiile straine duc la stabilirea intre parteneri a unor raporturi bazate pe spiritul de asociere.

Impactul comertului international asupra dezvoltarii economice

Realitatea contemporana a aratat ca exista o stransa corelatie intre potentialul economi al unei tari si participarea ei la circuitul economic mondial, dar si intre nivelul dezvoltarii economice si intensitatea cu care este antrenata o economie nationala in schimburile cu strainatatea. Cu cat nivelul de dezvoltare economica este mai ridicat, cu atat legaturile economice externe sunt mai puternice.

Tarile in curs de dezvoltare considera teoria comertului mondial ca avand caracter static, irelevant pentru procesul dezvoltarii economice. Ele fun damenteaza aceasta afirmatie bazandu-se pe relatiile economice cu care se confrunta zi de zi, caracterizate printr-o stagnare, daca nu chiar regres economic. Aderarea statelor mai slab dezvoltate la comertul mondial maximizeaza bunastarea economica si sociala doar pe termen scurt. Cauza primordiala pentru aceasta stare de fapt este tendinta specifica tarilor mai putin dezvoltate, de a participa la comertul international in calitatea de furnizoare de materii prime si produse neprelucrate, in timp ce tarile avansate ofera pietelor externe doar produse finite respectiv manufacturate.

Insa, economiile mai slab dezvoltate nu sunt obligate sa respecte teoria traditionala a comertului mondial, potrivit caruia singurele state abilitate sa exporte produse finite sunt cele cu grad inalt de dezvoltare. Dimpotriva, daca un stat mai slab dezvoltat acumuleaza un capital material, financiar si uman semnificativ si isi imbunatateste tehnologia, va obtine avantajul producerii bunurilor finite probabil chiar mai sofisticate decat cele furnizate de alte tari.

Comertul international nu trebuie privit ca "motorul cresterii economice, dar, sunt nenumarate cai ce contribuie pozitiv la eficientizarea economiilor de tranzitie.

Dintre efectele pozitive pe care le exercita comertul mondial asupra dezvoltarii economice amintim:

comertul asigura utilizarea deplina a resurselor interne ale fiecarei tari.

Astfel, pe baza comertului mondial, tarile slab dezvoltate au posibilitatea eficientizarii unor ramuri economice sau industriale care sunt apte sa produca bunuri si servicii de consum care sa asigure satisfacerea cererii interne, atat a economiilor avansate cat si a celor in curs de dezvoltare. Totodata pentru aceste economii, comertul constituie o posibilitate de obtinere a unui surplus de produse agrare, silvice sau de materii prime, prin exportul carora, tarile in curs de dezvoltare isi asigura resursele materiale si financiare necesare;

prin extinderea marimii pietei comertul face posibila diviziunea internationala a muncii, generand o adancire a specializarii pe ramuri, subramuri sau activitati;

comertul international este instrumentul necesar transmiterii noilor idei, a noilor procese tehnologice,a aptitudinilor umane respectiv manageriale;

comertul stimuleaza si faciliteaza fluxurile internationale ale capitalurilor din tarile dezvoltate spre cele in curs de dezvoltare;

comertul international este o arma de lupta impotriva tendintelor de monopol, deoarece stimuleaza eficienta economica a producatorilor interni ce vin in contact cu concurenta externa.

Specialistii in acest domeniu nu sunt in totalitate de acord cu avantajele generate de exigenta comertului mondial, invocand cel mai adesea dezavantajele ori prejudiciile pe care acesta le genereaza la nivelul economiei tarilor angrenate in acest circuit. Intrebarea pe care si-o pun adesea este cea care ridica problema acelor tari in curs de dezvoltare ce refuza participarea la circuitul economic mondial pe motiv ca nu au nimic de castigat, dar nici de pierdut. Este adevarat ca, in momentul an care din activitatea de comert exterior ies castigatoare de cele mai multe ori tarile dezvoltate, se creeaza o stare de insatisfactie in randurile tarilor an curs de dezvoltare, care nu au nici un beneficiu.

Cauza principala care da nastere acestor discriminari este, in opinia noastra, lipsa de inzestrare cu factori de productie a tarilor in curs de dezvoltare sau slab dezvoltate. Comertul mondial si gradul de eficienta este strans legat de gradul de inzestrare a tarilor lumii cu factori de productie.

Pentru ca activitatea de comert exterior sa fie eficienta, este necesara indeplinirea anumitor conditii. Una dintre acestea se refera la nivelul pretului produselor ce fac obiectul schimbului. In conditiile in care produsul tarii exportatoare are un pret mai mic comparativ cu alte tari, iar bunul exportat are un pret mai mare decat cel existent pe piata interna, activitatea comerciala este ineficienta. Insa nu numai pretul este conditia de baza pentru asigurarea eficientei comertului exterior. Decalajele intre preturi sunt explicate si cu ajutorul diferemtelor de dotare tehnica si economica a tarilor cu factori de productie. Cand spunem dotare cu factori de productie ne referim atat la aspectul cantitativ cat si la cel calitativ al inzestrarii.

Din punct de vedere cantitativ exista decalaje insemnate atat intre tarile avansate cat si cele in curs de dezvoltare, cat si in interiorul fiecarui tip de tara. Unele tari sunt inzestrate cu imense suprafete de pamant extrem de propice derularii unei activitati agricole sau silvice, altele dispun de resurse naturale virtual nelimitate, sau exista tari cu un potential uman ridicat, oglindit prin intermediul unei maini de calitate si relativ ieftine. Alte tari dispun de asemenea avantaje in gradul de inzestrare cu factori de productie.

Din punct de vedere calitativ situatia se prezinta asemanator celei aratate mai sus. In acest caz se are in vedere calitatea factorilor de productie, a tehnologiei, know-how-ului, inestitiilor si in cele din urma a produselor si serviciilor finite.

Din motivele aratate mai sus, este mult dezbatuta problema conform careia schimburile externe realizeaza o egalitate in preturile factorilor de productie care ulterior se vor rasfrange asupra produselor finite si semifinite ce fac obiectul schimbului, si nu in ultimul rand, asupra nivelului veniturilor obtinute de tarile participante la actul de schimb. Consideram ca diferentele existente in estimarea costului factorilor de productie sunt inevitabile in procesul schimbului international. Totusi in cazul circulatiei relativ libere a marfurilor, sub incidenta mecnismelor specifice economiei de piata, comertul exterior are tendinta de a egaliza pretul factorilor de productie intre tari.

O solutie de baza pentru inlaturarea decalajului existent intre gradul de inzestrare cu factori de productie al unui stat este specializarea fiecarei tari in producerea si exportul a celor produse si servicii care incorporeaza factori de productie virtual nelimitati si relativ ieftini. Totodata, aceasta economie va importa produse si servicii care necesita, la intern, cheltuieli mult mai ridicate decat la import.

Pentru ca activitatea de comert exterior sa exercite un impact pozitiv asupra cresterii economice, la baza specializarii internationale trebuie sa stea o productivitate a muncii ridicate. Fiecare tara pentru a fi eficienta in relatiile economice externe va trebui sa-si orienteze dezvoltarea catre acese activitati care asigura o productivitate a muncii superioara celei medii pe economia nationala. Daca nivelul productivitatii muncii obtinute pentru realizarea unui anumit bun economic depaseste media productivitatii tarii respective, s-ar realiza un dezavantaj prin procurarea marfii de import. In acest caz, cea mai buna solutie ar fi producerea la intern a bunului respectiv. Daca situatia este inversa si nivelul productivitatii muncii realizate la bunul X este inferior media productivitatii muncii nationale, este bine ca tara in cauza sa apeleze la importuri. Sunt situatii cand cheltuieste mai mult prin importul marfurilor, si altele cand fabricarea bunului in tara este mai costisitoare.

Din acest motiv o retea standard pentru eficientizarea activitatii de comert exterior nu exista. Fiecare tara trebuie sa tina cont in momentul in care aceasta este angrenata in circuitul economic mondial, de conditiile interne de care dispune, de conjunctura economica interna si externa, de cerintele pietei internationale si de posibilitatea de a face fata acestora.

Eficienta comertului exterior depinde de o multime de factori si conditii, aflate intr-o stransa interactiune. Pentru ca o tara sa beneficieze de avantaje economice in urma schimburilor internationale, ea trebuie sa puna accentul in primul rand pe interesele populatiei ce o alcatuiesc, sa nu permita importul sau exportul la intamplare, cu orice pret si in orice conditii, deoarece altfel risca sa pericliteze derularea normala a intregului mecanism economic si al fortelor ce actioneaza pe piata libera.

Globalizarea afacerilor in economia mondiala contemporana

In a doua jumatate a sec. al XX-lea, procesul de accentuare a interdependentelor economice s-a desfasurat in mai multe etape:

anii '50-'70, caracterizati prin expansiunea comertului international;

anii '70-'80, in care relatiile financiare internationale capata o importanta deosebita;

anii '90, in care are loc trecerea de la internationalizare la globalizare in economia mondiala.

Principalele procese economice care sustin tendinta globalizarii se manifesta in domeniile productiei si serviciilor, iar forta promotoare fundamentala este societatea multinationala.

Globalizarea comertului. In a doua jumatate a sec. nostru - pe fondul inexistentei unor conflagratii la scara mondiala si sub impactul factorilor determinanti ai procesului internationalizarii - s-a produs o extindere treptata a diviziunii internationale a muncii, cu tendinta construirii unui sistem de interdependente la scara globala.

Globalizarea productiei. Daca dezvolatrea comertului international reflecta procesul de extindere a diviziunii internationale a muncii (in cadrul unor subramuri industriale al unor grupe de produse sau intraproduse) exprima procesul de adancire a diviziunii internationale a muncii.

Acestui proces ii corespunde o tendinta de integrare mondiala a productiei, care este generata si controlata de societatile multinationale. Cota din productia internationalizata atingea in 1989, 32% din PNB pentru SUA, 24% pentru Japonia si 42% pentru Olanda.

Principalele mecanisme de internationalizare si globalizare a productiei sunt reprezentate de :

valorificarea productiva a unei tehnologii in strainatate prin licentiere sau alte forme de transfer de tehnologie catre societati mixte, filiale sau sucursale din terte tari;

decalizarea productiei prin subcontracte si crearea unui sistem productiv international condus de "centrul";

incheierea de aliante strategice si realizarea de cooperari in productie la scara internationala;

realizarea de fuziuni si achizitii constituite de mari grupari industriale la scara globala.

Globalizarea serviciilor. Internationalizarea productiei este dublata de internationalizarea serviciilor, intr-un proces care reflecta in circuitul economic mondial tendinta postbelica de crestere a importantei sectorului tertiar, in raport cu sectorul, in economie. Si in acest proces societatile multinationale joaca rolul de forte motrice.

Doua categorii de servicii au contribuit in mod decisiv, in deosebi in anii '80 si '90 la globalizarea relatiilor de afaceri : cele de consultanta si cele financiare.