CONTRACTE COMERCIALE BANCARE

CONTRACTE COMERCIALE BANCARE

SECTIUNEA I

Contractul de cont curent

Notiune. Caractere juridice.

Contractul de cont curent este un acord de vointa in care partile se inteleg ca, in loc sa achite separat si imediat creantele lor reciproce izvorate din prestatiile facute una catre cealalta, sa-si faca lichidarea la un anumit termen, prin achitarea soldului de catre partea care va fi debitoare[1]

Desi acest contract are un caracter general, putand fi utilizat de orice parte, totusi el se utilizeaza de catre banci, cu precadere.

Subiectii care incheie contractul de cont curent se numesc corentisti.

Prestatiile ce si le fac partile una celeilalte se numesc remize.

Intre subiectii contractului exista un raport juridic ce presupune existenta unui document de evidenta a datoriilor si, respectiv a creantelor pe care le au unul fata de celalalt.

Orice operatiune (remiza) facuta de o parte catre cealalta se inregistreaza in document, privit ca un instrument de evidenta, incat la incheierea afacerilor se poate stabili un sold, ce poate fi creditor pentru una sau cealalta din parti.

Din momentul in care o creanta a fost trecuta in cont ea isi pierde individualitatea, contopindu-se in ansamblul sumelor inregistrate, la activ sau pasiv dupa caz.

Contul curent este o operatiune comerciala daca are cauza comerciala. Comercialitatea acestui contract rezulta din legatura ce o are cu o alta fapta de comert. Cand este facut de comercianti este prezumat a fi comercial.

Contractul are urmatoarele caractere juridice:

- este bilateral: partile se crediteaza reciproc pentru prestatiile facute, intrucat plata acestor prestatii se face la termen, adica in momentul in care partile convin sa se intocmeasca si sa se lichideze soldul.

- este cu titlu oneros, pentru ca soldurile provizorii produc dobanzi si sunt datorate de debitor, oricare ar fi el.

- este consensual, fiind valabil prin simplul acord de vointa al partilor.

Efectele contractului.

Ele sunt de doua feluri: principale si secundare.

Efecte principale.

a) Transferul dreptului de proprietate. Prin inscrierea in cont a unei remiteri ce are ca obiect o valoare patrimoniala se transfera dreptul de proprietate privind aceasta valoare de la transmitator la dobanditor: comerciantul ce a primit o cantitate de marfa si pretul a fost trecut in cont obtine proprietatea marfii. Operarea in cont, prin creditarea transmitatorului si debitarea primitorului, cu valoarea marfii, adica a pretului, il titularizeaza pe primitor cu dreptul de proprietate asupra marfii. Contractul de cont curent si operarile din cont nu afecteaza individualitatea actelor juridice ce au dat nastere la prestatii. Deci, cei interesati au la dispozitie actiunile si exceptiile ce izvorasc din actele juridice initiale.

b) Novatia. Obligatia initiala ce rezulta din actul juridic pe care se intemeiaza prestatia se stinge, odata cu operarea in cont si se naste o noua obligatie ce are ca izvor contractul de cont curent.

c) Indivizibilitatea. Ca efect al operarilor in cont sumele consemnate pe baza prestatiilor facute isi pierd individualitatea devenind un ansamblu indivizibil[2]. Aceasta stare juridica specifica se perpetueaza pana la implinirea termenului de inchidere a contului. In aceasta perioada nici una din parti nu poate solicita pretentii de la cealalta parte.

d) Compensatia. Datoriile reciproce ale partilor se sting pana la concursul celei mai mici. Soldul contului curent exprima diferenta dintre creantele celor doua parti. Astfel, intre parti opereaza o compensatie conventionala.

Efecte secundare.

a) Curgerea dobanzilor. Pentru sumele trecute in cont in debitul celui ce a fost creditat si in favoarea celui ce a facut prestatia curg dobanzi de la data inscrierii operatiunii. Desi, contul este indivizibil si nu exista o creanta exigibila se calculeaza dobanzile corespunzatoare soldurilor preliminare. Aceste dobanzi se calculeaza pe zile.

b) Dreptul la comision si alte cheltuieli. Curgerea dobanzilor nu exclude calcularea unor eventuale comisioane sau cheltuieli pentru servicii facute de o parte celeilalte. Aceste comisioane si cheltuieli facute se calculeaza in favoarea celui ce trebuie sa le primeasca si se inregistreaza, creditandu-i-se contul.

Incheierea si incetarea contractului.

Conform art. 372 Cod com. incheierea contractului de cont curent si lichidarea soldului vor avea loc la termenele stabilite si, in lipsa la 31 decembrie al fiecarui an.

Incheierea se poate realiza in cursul contractului sau la expirarea lui.

Partile pot conveni ca periodic sa se faca inchideri ale contului. In acest mod ele cunosc, la intervale mai scurte operatiunile inscrise, dobanzile si cine este debitorul. Soldul creditor al perioadei expirate devine prima operatiune in contul perioadei ce urmeaza. In acest caz dobanzile datorate se capitalizeaza. Se obisnuieste ca partile sa-si trimita extrase de cont ce cuprind inregistrarile efectuate si soldul efectuat. Fiecare parte va trebui sa confirme extrasul ori sa ceara rectificarea lui.

La data convenita de parti, contul se inchide definitiv. Suma ce rezulta din sold produce dobanzi de la data lichidarii contului si poate fi urmarita de catre creditori.

In caz de neintelegere cu stabilirea soldului se poate promova o actiune prin care se cere lichidarea judecatoreasca a acestuia. Pe perioada judecatii soldul nu produce dobanzi pentru ca nu avem o creanta lichida.

Contractul inceteaza la termenul stabilit, la cererea uneia dintre parti sau de drept.

Cererea de incetare se face in caz de moarte sau punere sub interdictie a uneia dintre parti.

Contractul inceteaza de drept in urmatoarele situatii:

- prin denuntarea unei din parti. Orice parte poate face denuntarea, fara sa-si justifice actul. Cel interesat trebuie sa dovedeasca reaua-credinta (abuzul) celeilalte parti.

- prin falimentul uneia din parti.

SECTIUNEA II

Contractul de carte bancara

Precizari.

Cartile de credit sunt instrumente moderne de plata care creeaza raporturi juridice complexe. Aceste instrumente sunt foarte numeroase si pot fi emise de mari firme comerciale, institutii financiare sau bancare. Ele, pot realiza functii de credit si plata.

Cel ce le emite are in vedere un client ce o va folosi, care la randul sau se adreseaza unui furnizor de marfuri, de la care se va aproviziona, urmand ca plata marfurilor cumparate sa se realizeze de catre emitent pe baza depozitelor pe care le are clientul la el sau pe baza creditului ce i-l acorda.

Evident ca atat emitentii cat si furnizorii au cheltuieli ce rezulta din utilizarea acestui sistem modern. Ei vor recupera cheltuielile lor pe seama clientului.

Deci, acest raport juridic presupune trei subiecti: emitentul, titularul cartii si furnizorul.

Toti trei realizeaza o schema juridica, in care fiecare are drepturi si obligatii, in care fiecare urmareste realizarea unui interes material.

Raporturile juridice ale contractului[3]

I. Raportul intre emitent si titularul cartii.

Intre cei doi subiecti se incheie un contract de adeziune: clientul semneaza cererea pentru carte, banca accepta sa-i remita cartea. Cererea presupune acceptarea de catre client a conditiilor de utilizare a cartii asa cum sunt consemnate ele in regulamentele bancii. Practic cele doua parti semneaza un contract tip ce presupune urmatoarele obligatii:

a) obligatiile bancii.

- banca se angajeaza sa faca serviciul de casa titularului de carte: sa plateasca cheltuielile efectuate de client prin folosirea cartii.

Astfel:

1. Pana la concurenta unei anumite sume banca garanteaza de plata. Ea a subscris un angajament de plata fata de diferiti furnizori. Pentru partea garantata banca are pozitia fidejusorului comercial. Banca trebuie sa plateasca furnizorului si va avea un drept de creanta impotriva posesorului cartii; acesta din urma nu poate sa se opuna la ceea ce banca a platit furnizorului si nu poate refuza rambursarea invocand exceptii ce le poate opune furnizorului.

2. Peste suma garantata banca actioneaza ca un mandatar de plata pe seama posesorului de carte. Posesorul poate impiedica plata in mainile furnizorului revocand mandatul. Daca plata s-a facut de banca in mainile furnizorului, pentru ca posesorul nu a facut opozitie in timp util, el nu se poate sustrage de la obligatia de rambursare invocand exceptiile pe care le are de furnizor. Banca va avea un drept de creanta de rambursare.

- Banca se poate angaja sa deschida un credit posesorului de carte. Deschiderea creditului se face dupa regulile obisnuite.

b) Obligatiile titularului de carte.

El trebuie sa ramburseze sumele platite de banca furnizorului (fie cu titlu de garantie promisa, fie cu titlu de serviciu de casa).

Titularul nu trebuie sa foloseasca documentul decat pentru nevoi personale.

Conventia de adeziune se incheie de obicei pe perioada determinata. Aceasta durata este mentionata pe carte.

Conventia poate fi reinnoita prin tacita reconditiune.

Conventia poate fi desfiintata si inainte de termen pentru ca aceasta carte de credit presupune o relatie de incredere intre banca si titular. Orice eveniment care afecteaza aceasta incredere justifica renuntarea la conventie de catre oricare dintre parti. De asemenea, conventia inceteaza prin decesul titularului sau incapacitatea sa, ori prin falimentul bancii.

Incetarea contractului de adeziune nu poate compromite drepturile pe care furnizorii le-au dobandit ulterior. Banca trebuie sa plateasca cheltuielile angajate inainte de desfiintarea contractului. Daca titularul a folosit cartea dupa reziliere, furnizorii beneficiaza de garantia bancii atat timp cat rezilierea nu le-a fost notificata.

II. Raporturile intre banca si furnizor.

Banca se angajeaza sa plateasca numai facturile trimise de furnizorii agreati. Raportul dintre cei doi subiecti se intemeiaza tot pe o conventie de adeziune pe durata determinata.

Si intre cei doi parteneri exista raporturi de incredere. Din acest motiv cesiunea comertului de catre furnizor are ca efect incetarea conventiei.

a) obligatiile furnizorului.

- sa nu refuze onorarea vreunei carti de credit;

- sa vanda cu acelasi pret purtatorului de carte;

- sa plateasca bancii comisionul. Acest comision se retine de catre banca la primirea si onorarea facturii.

b) obligatiile bancii.

- pana la concurenta sumei indicate sa plateasca facturile emise de furnizori ca urmare a folosirii cartii de catre client (posesorul de carte). Acest angajament este personal, irevocabil ce presupune o obligatie de garantie independenta.

- peste suma garantata banca va plati numai in masura in care se realizeaza incasarea de la posesor.

III. Raportul dintre posesorul cartii si furnizor.

Intre titularul cartii si furnizor exista contracte de vanzare-cumparare si prestari servicii. Folosirea cartii are efect asupra modului de plata a pretului marfurilor sau serviciilor.

Astfel:

a) furnizorul nu poate refuza ca dreptul sau sa fie stins prin sistemul cartii de credit. Aceasta obligatie rezulta din raportul contractual cu banca. Avem de a face cu o stipulatie pentru altul ce produce un drept in profitul titularului si unde debitor este furnizorul.

b) creanta obtinerii pretului nu este stinsa prin simpla utilizare a cartii de credit. Ea ramane in fiinta pana la plata furnizorului de catre banca emitenta. Daca, dintr-un motiv sau altul, banca refuza sa plateasca, furnizorul va putea actiona pe titularul cartii ca sa plateasca marfa cumparata sau serviciile efectuate.

Utilizarea frauduloasa a cartii pierdute sau furate.

Se discuta care dintre subiectii acestui aranjament suporta consecintele utilizarii frauduloase a cartii de credit. Fiecare dintre subiecti au drepturi, obligatii si responsabilitati in legatura cu producerea unui astfel de incident. Riscul utilizarii frauduloase a cartii va fi suportat de catre cel care nu-si indeplineste sarcinile ce izvorasc din acest mecanism financiar-juridic.

Utilizatorul deposedat de carte trebuie sa anunte imediat pe emitent despre furt sau pierdere. Dupa ce si-a indeplinit obligatia posesorul nu mai suporta nici un risc. Cheltuielile efectuate de hot dupa avizare sunt suportate de emitent, cat timp, la randul sau nu a notificat pierderea sau furtul catre furnizorii agreati.

Facandu-se si aceasta notificare riscul se transfera la furnizor.

Daca titlul este utilizat inainte ca emitentul sa fie avertizat titularul deposedat suporta, in principiu, consecintele utilizarii frauduloase a cartii.

Exista doua exceptii:

- furnizorul poate fi declarat responsabil daca, inca inainte de a fi primit notificarea a comis vreo greseala (spre exemplu, nu descopera vreun defect al semnaturii purtatorului cartii).

- trebuie sa se aiba in vedere si sa se faca distinctie intre suma de pe factura garantata de emitent si partea negarantata. Pentru aceasta din urma, furnizorul actioneaza pe riscul sau. El nu mai beneficiaza de un angajament al bancii, aceasta din urma nemaiputand fi obligata sa plateasca.[4]

SECTIUNEA III

Alte contracte bancare

Contractul de credit.

Sub aceasta denumire generica se cuprind toate contractele prin care o banca sau o institutie financiara isi asuma obligatia fata de o anumita persoana sa puna la dispozitia acesteia, in schimbul unei remuneratii percepute cu titlu de dobanda sau comision, fonduri banesti pe o durata de timp determinata, intr-un cuantum determinat, ori in interesul acelei persoane isi asuma un angajament banesc prin aval, sau scrisoare de garantie.

Observam ca notiunea de credit are un inteles restrans, de imprumut, garantie. Notiunea de credit nu este privita in sens larg, economic, de a desemna orice operatiune care presupune o plata la termen, incredere intre subiecti si riscul creditorului.

Contractele de credit se pot clasifica in diferite forme:

a) dupa durata:

- pe termen scurt (pana la 12 luni);

- pe termen mediu (intre 1 - 5 ani);

- pe termen lung (peste 5 ani).

b) dupa destinatie:

- credite pentru indeplinirea unei operatiuni;

- credite pentru acoperirea unor nevoi cu caracter general;

- credite pentru finantarea unor posturi ale bilantului;

- credite specifice .

c) dupa caracterul mobilizabil al creditului:

- credite mobilizabile,

- credite nemobilizabile

d) dupa tehnica juridica utilizata:

- prin deschidere de credit,

- prin transferul unei creante,

- prin semnatura.

Remuneratia la care este indreptatita banca, are intotdeauna doua componente:

- dobanda ce se calculeaza la suma acordata pentru perioada stabilita;

- comisionul .

Dobanda se cuvine bancii chiar daca clientul nu uzeaza de credit, deoarece banca si-a indeplinit obligatia asumata si a pus la dispozitia clientului suma prevazuta, renuntand la posibilitatea de a obtine un profit in fructificarea ei.

Comisionul este remuneratia ce o percepe banca pentru serviciile prestate in favoarea clientului. El, da expresie unei obligatii de a face in opozitie cu dobanda ce da expresie unei obligatii de a da. De obicei comisionul se stabileste sub forma de procent[5].

Contractul de deschidere de credit.

Este un contract bancar prin care banca isi asuma obligatia sa puna la dispozitia unui client pe o perioada de timp un anumit credit, de care beneficiarul poate uza, fie incasand fondurile respective, fie tragand o cambie sau un cec asupra bancii.

Incheierea contractului nu presupune predarea efectiva a fondurilor si nici transmiterea vreunui drept asupra acestor fonduri.

De obicei deschiderea de credit se face printr-un cont curent, contul curent devenind un contract accesoriu contractului de creditare.

Acest contract presupune unele sarcini specifice ce fac din el un contract distinct de alte contracte. Astfel:

- remiterile bancii catre client sunt obligatorii, banca fiind obligata sa remita clientului sumele convenite la termenele stabilite.

- din chiar momentul incheierii contractului exista un creditor, respectiv banca, ce pastreaza aceasta calitate pana la rambursarea integrala a capitalului si dobanzilor.

- clientul are obligatia de a restitui suma ce i-a fost acordata la termenele prestabilite neadmitandu-se platile partiale.

- clientul este un debitor la bancii pana la rambursarea integrala.

- este un contract unilateral, deoarece numai banca se obliga, intrucat clientul nu-si asuma obligatia de a uza de creditul respectiv. Se obisnuieste totusi, sa se stabileasca un comision pentru neutilizarea creditului in sarcina debitorului.

- este permisa cesiunea creditului insa numai cu acordul bancii.

Contractul inceteaza la expirarea duratei sau din initiativa uneia dintre parti[6].

Contractul de inchiriere a unui seif.

Este o varietate a contractului de locatiune.

El presupune un raport juridic intre o banca si un client, in virtutea caruia banca se obliga sa puna la dispozitia clientului pentru utilizare casete prevazute cu inchizatori speciale spre a pastra sub paza documente si obiecte de pret.

Intre acest contract si contractul de locatiune exista deosebiri.

Beneficiarul nu are libera folosinta a bunului inchiriat ci doar accesul la bun cu concursul bancii.

Banca mai are obligatia de a asigura paza seifului.

Totusi, contractul se deosebeste de contractul de depozit. Astfel:

- banca nu poate fi considerata detentorul obiectelor depuse in seif, deoarece ea nu cunoaste continutul seifului.

Contractul de inchiriere de seif capata natura juridica a unui contract de paza alaturat unui contract de locatiune. Se poate spune astfel ca avem de a face cu un contract complex.

1. Obligatiile bancii:

- sa asigure securitatea seifului,

- sa asigure beneficiarului accesul la seif,

Obligatia de paza este o obligatie de rezultat astfel ca banca raspunde pentru deteriorarea sau furtul obiectelor depozitate.

2. Obligatiile clientului:

- sa respecte regulile de utilizare a seifului,

- sa plateasca chiria prevazuta.

Autoritatea are dreptul sa sigileze seiful in conditiile prevazute de lege. In acest caz, banca este obligata se incunostinteze pe client.

Si creditorii pot infiinta un sechestru asigurator pe seif.

In caz de neplata a chiriei, banca poate interzice clientului accesul in seif.

Prin particularitatile sale acest contract este un contract de adeziune[7].