CONTRACTUL COMERCIAL

CONTRACTUL COMERCIAL

SECTIUNEA I

Conceptul de contract comercial si caracterele juridice ale acestuia

Contractul comercial este principalul instrument juridic cu ajutorul caruia se infaptuieste comertul intern si international. Contractul comercial este un acord de vointa intre partile participante la un raport comercial, acord prin care se creeaza, se modificia sau se se stinge un raport juridic comercial.

La prima vedere contractul comercial pare a fi un contract oarecare, similar celor reglementate de codul civil. O analiza mai atenta a specificului acestui contract demonstreaza ca el se prezinta ca o institutie juridica diferita prin caracteristicile sale fata de contractul civil. El beneficiaza de reguli proprii si suporta impactul regulilor codului civil in masura in care legea comerciala este insuficienta pentru a lamuri total aspectele pe care realitatea vietii le evidentiaza in legatura cu aceste contracte.

Contractul comercial este sursa cea mai importanta de obligatii comerciale, dar nu unica.

Trasaturi.

1. Este cu titlu oneros: fiecare dintre parti urmareste obtinerea unui avantaj material ca urmare a implicarii sale in raportul juridic comercial. Caracterul oneros este de esenta comerciala pentru ca finalitatea comertului este profitul.

Elementul gratuit in structura unui contract comercial este exclusa?

Doctrina a semnalat cateva situatii cand prin efectul unor contracte comerciale comerciantul nu a obtinut profit pentru sine, ci creeaza anumite avantaje altuia, adica partenerului. S-a emis ideea ca titlul gratuit nu este cu totul incompatibil cu operatiunile comerciale.

La o analiza atenta a problemei se poate constata ca aceasta este doar o aparenta. Vom observa ca in fiecare din aceste cazuri de intruziune a titlului gratuit in contractele comerciale (distribuirea de esantioane gratuite, vanzarea sub costuri, vanzarea promotionala, acordarea de licente gratuite privind brevete de inventii), comerciantul nu obtine imediat un castig. Totusi el nu are intentia de a gratifica partenerii, ci urmareste castigarea in timp a unui segment de piata. In perspectiva, o asemenea politica comerciala ii va aduce un castig prin obtinerea de noi clienti, inlaturand concurenta. Scopul actiunii comerciantului ramane, in perspectiva tot oneros.

2. Este un contract comutativ. Atat drepturile cat si intinderea obligatiilor pe care le genereaza contractul comercial sunt de la inceput certe, determinate. Fiecare dintre parteneri se obliga fata de celalalt in deplina cunostinta de cauza cu privire la executarea si intinderea obligatiilor asumate.

Caracterul comutativ este numai de natura acestui contract nu si de esenta sa. Exista contracte comerciale care contin elemente aleatorii: contractul de asigurare si reasigurare creeaza drepturi si obligatii supuse unei conditii ce presupune un risc; contractul de societate are un dublu caracter aleatoriu: partile nu stiu daca vor obtine un castig, si daca il vor obtine, nu-i vor sti intinderea.

3. Este un contract sinalagmatic. El genereaza drepturi si obligatii reciproce, interdependente intre parti. Fiecare dintre parteneri este concomitent creditor si debitor al celuilalt cocontractant. Spre deosebire de contractele civile care se impart in sinalagmatice perfecte si imperfecte, contractele comerciale sunt sinalagmatice perfecte. Legea a prevazut o singura exceptie in acest sens: contractul de gaj cu deposedarea debitorului este un contract sinalagmatic imperfect[1].

4. Este un contract consensual. Pentru perfectarea sa este suficient acordul de vointa al partilor. Exista si exceptii:

- contractul de gaj comercial cu sau fara deposedare este un contract real;

- contractul de societate este uneori un contract solemn.

In virtutea acestei idei acordul partilor da nastere contractelor incat inscrisul, in principiu, nu mai este necesar nici pentru nasterea contractului nici pentru dovada continutului sau[2].

Pentru a dovedi existenta unui contract comercial uneori este prevazuta in lege cerinta unui inscris. Si in acest caz contractul are o existenta autonoma fata de inscris. Chiar daca existenta inscrisului este obligatorie la nasterea raportului juridic contractul odata format exista independent de inscris. Dovada drepturilor si obligatiilor se poate face, potrivit principiului probei libere prin orice mijloc de proba. Obligatia exista independent de existenta inscrisului.

Deseori partile, fara ca legea sa le impuna fac acte scrise la formarea contractelor lor. Aceasta creeaza consecinte juridice, dupa cum urmeaza:

- inscrisurile premergatoare facerii contractului scris sunt socotite nule si neavenite daca nu sunt incorporate in inscrisul constatator al contractului;

- acordurile de modificare ale contractului scris sunt valabile numai daca sunt consemnate tot printr-un inscris[3].

5. Contractul comercial este un fapt de comert. El constituie intotdeauna un act de comert in sens subiectiv si pentru ca are cauza comerciala, speculativa. Pe cale de consecinta probatiunea obligatiilor nascute din el este supusa regulilor stabilite de legea comerciala.

SECTIUNEA II

Tendinte actuale in evolutia obligatiilor contractuale comerciale

1. Practica activitatii economice indica un anumit curs spre care se indrepta obligatiile contractuale. Initiativa particulara, interesele de grup, ale comunitatilor si ale statului in activitatea economica fac ca unele reglementari din domeniu sa devina desuete.

Sub presiunea nevoilor curente practicienii creeaza noi modele de contracte pe care jurisprudenta le consacra dupa ce in prealabil le supune unui examen sever. Contractele nenumite capata o pondere tot mai insemnata in viata economica si juridica.

2. Contractele comerciale sunt dominate, spre deosebire de cele civile, de spiritul de afaceri, de preocuparea pentru eficienta economica, pentru libera concurenta. Clauzele contractuale exprima dorinta de echilibru a sarcinilor, de repartizare echilibrata a riscului contractual[4].

3. Un segment insemnat al obligatiilor contractuale comerciale este dominat de dirijism care inlatura principiile liberale in materie. Acest dirijism se manifesta in doua directii:

- se extind serviciile publice comerciale (posta, telecomunicatii, transporturi publice), ce presupun contracte tip impuse de autoritatea publica.

- se restrange libertatea contractuala prin clauze de protectie a consumatorilor, prin necesitatea obtinerii de autorizatii admi­-nistrative, prin impunerea de obligatii legale de contractare, etc. Efectul acestei tendinte se regaseste in cresterea ponderii contractelor de adeziune[5].

SECTIUNEA III

Incheierea contractelor

Incheierea contractelor presupune de regula negocieri intre partenerii contractuali, incat presupune o intreaga procedura ce parcurge mai multe etape.

1. Demersuri exploratorii: se concretizeaza in activitatea de sondare si prospectare a pietei, de cautare a partenerului. Ea se realizeaza prin activitati publicitare si de marketing. In aceasta etapa se pot folosi institutii sau persoane specializate in domeniu.

Furnizorii de informatii sunt raspunzatori pentru prejudiciul cauzat clientului ce a contractat bazandu-se pe informatii gresite. Natura obligatiei de reparatie poate fi contractuala sau delictuala, dupa caz:

- contractuala, daca clientul si agentia sunt in relatii contracuale. In acest caz agentia raspunde chiar daca a furnizat gratuit informatiile[6].

- delictuala, daca informatia este furnizata unei terte persoane cu care agentia nu are raporturi contractuale[7].

Obligatia de a furniza informatii este o obligatie de mijloace, agentia trebuind sa depuna diligenta in furnizarea datelor. Obtinerea unei despagubiri este conditionata de dovedirea caracterului eronat sau incomplet al informatiei primite, a culpei autorului (dol sau neglijenta) si a raportului de cauzalitate intre furnizarea informatiei si prejudiciu.

2. Negocierea.

a) Precizari. In principiu nu este o etapa necesara. Ea poate lipsi sau devine obligatorie in anumite imprejurari.

Absenta negocierii este posibila cand ea nu se justifica din punct de vedere practic sau cand este interzisa de una din parti. Aceasta ultima ipoteza prezinta interes juridic:

Este vorba de contractele de adeziune in care orice posibilitate de negociere este exclusa deoarece partenerul mai puternic impune cocontractantului conditiile sale la care acesta din urma trebuie sa adere.

Partenerul defavorizat are putine posibilitati, indirecte, pentru a se proteja. Astfel:

- conform prevederilor Legii nr. 21/1996 se poate sesiza Consiliul Concurentei sau Oficiul Concurentei, organisme guvernamentale, pentru abuz de pozitie dominanta (in dreptul intern).

- daca victima este consumatorul el se poate adresa structurilor pentru protectia consumatorului si organelor administratiei publice conform procedurilor instituite prin O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, devenita Legea nr. 11/1994.

Separat de asta, cel lezat poate formula actiune in justitie invocand viciul de consimtamant si solicitand anularea contractului.

Obligatia negocierii. Uneori partenerii pot fi obligati sa negocieze. Intalnim aceasta obligatie in urmatoarele situatii:

- daca exista acord de principiu de a negocia un contract;

- cand un contract existent este susceptibil de renegociere ca urmare a unei clauze exprese in acest sens.

- cand obligatia renegocierii prestatiei este prevazuta de lege.

Obligatia de a negocia sau renegocia este o obligatie de a face. Neexecutarea ei confera creditorului actiune in daune intemeiata pe raspunderea contractuala sau delictuala, dupa caz[8].

b) Tertii in negociere. Partile pot solicita ca la negocieri sa participe si terte persoane atribuindu-le anumite competente:

- intermediari, daca nu sunt mandatati de vreuna dintre parti, actionand ca specialisti, pe cont propriu;

- mediatori, cand actioneaza ca mandatari ai partilor;

- arbitri, cand partile nu pot realiza un acord si lor li se acorda competenta de a impune clauzele asupra carora nu s-a realizat intelegerea.

Culpa tertului atrage responsabilitatea civila intemeiata pe relatii contractuale sau pe raspunderea delictuala, dupa caz. Mediatorul raspunde ca mandatar. Arbitrul poate sa raspunda ca mandatar sau delictual cand a comis o frauda. In acest ultim caz decizia arbitrului poate fi anulata in instanta[9].

c) Derularea negocierii. Negocierea se poate realiza de catre comerciant sau poate fi facuta de catre persoane specializate, negociatori. Fiecare din acesti subiecti au obligatii fata de cel pentru care negociaza si fata de cel cu care negociaza. Astfel:

- negociatorul trebuie sa fie un bun profesionist. El nu poate invoca propria nestiinta, daca nu s-a informat in legatura cu toate datele necesare pentru a incheia un contract avantajos.

- negociatorul trebuie sa informeze pe partener in legatura cu toate datele necesare incheierii contractului[10]. Neindeplinirea obligatiei de informare atrage dupa sine raspunderea furnizorului de marfuri si servicii. Caracterul complet sau incomplet al informatiei se apreciaza in raport cu partenerul caruia ii este destinata informatia .

- negociatorul trebuie sa-si sfatuiasca partenerul pentru alegerea produsului cel mai potrivit. Este o obligatie de mijloace. Neindeplinirea obligatiei atrage dupa sine o raspundere intemeiata pe disp. art. 998 Cod. civ.[12]

- negociatorul trebuie sa fie loial fata de partener (sa fie sincer in declaratii, sa respecte interesele partenerului, sa ofere informatii exacte, sa pastreze tacerea asupra discutiilor si informatiilor primite). Nerespectarea acestor obligatii atrage o raspundere delictuala.

Este de observat ca aceste obligatii nu sunt prevazute de lege ci impuse de o buna practica comerciala. Ele impun partenerilor o anumita conduita care are ca scop general imbunatatirea climatului de afaceri.

Daca exista conventie de derulare a negocierii raspunderea pentru neindeplinirea acestor obligatii are natura contractuala.

3. Ipoteze de lucru in negociere.

a) Conventia de tratative. Partile pot sa stabileasca printr-o intelegere (conventie de tratative), regulile comportarii lor in cursul negocierii. Denumirea acestei intelegeri este foarte variata: protocol de tratative, acord de principiu, scrisoare de intentie, etc.

Conventia consemneaza obligatia de a negocia si nu de a incheia contractul. Deci, partile au posibilitatea sa nu incheie contractul pentru ca nu s-au obligat la aceasta.

b) Intreruperea negocierii. Daca vreuna din parti intrerupe tratativele si provoaca o paguba partenerului, reaua sa credinta ii atrage raspunderea delictuala[13]. Reaua credinta se exprima in faptul de a angaja negocierile fara intentia serioasa de a contracta.

c) Acordul de principiu. Este o conventie prin care partile se obliga sa negocieze ulterior un contract anumit fara sa-i precizeze elementele esentiale[14]. El face parte din ceea ce numim generic conventia de tratative.

d) Promisiunea de contract. Este un acord intervenit intre parti prin care promitentul se angajeaza fata de beneficiar sa incheie cu acesta in termenul stabilit un contract ale carui elemente sunt stabilite prin acest acord. Daca numai una din parti recunoaste celeilalte optiunea de a incheia contractul, promisiunea este unilaterala. Daca ambele parti au aceasta optiune promisiunea este sinalagmatica[15].

Ea se deosebeste de pactul de preferinta. In acest din urma caz, promitentul nu se obliga sa incheie contractul proiectat ci se angajeaza ca, daca va contracta o va face cu beneficiarul.

Promisiunea de contract are doua trasaturi:

- determina obiectul si pretul contractului;

- beneficiarul poate sa nu incheie contractul.

Daca promitentul nu-si respecta obligatia asumata, beneficiarul poate:

- obtine contractul prin hotarare judecatoreasca in ipoteza in care toate elementele acestuia au fost precizate;

- obtine daune interese, promitentul fiind obligat la repararea pagubei suferite prin pierderea sansei de catre beneficiar.

4. Schema juridica a formarii contractului comercial.

Ca orice contract si contractul comercial ia nastere prin acordul de vointa al partilor, acord ce se realizeaza prin intalnirea ofertei cu acceptarea.

A. Precizari:

I. Contracte intre persoane prezente. Mecanismul realizarii acordului de vointa este diferit dupa cum contractul se incheie intre persoane prezente si persoane neprezente.

Declaratia de vointa a partii ce a luat initiativa contractului se numeste oferta. Raspunsul afirmativ al celeilalte parti se numeste acceptare.

Acordul de vointa intre prezenti presupune un schimb succesiv de vointe, de oferte si acceptari, pana in momentul in care partile consimt asupra tuturor problemelor legate de contract.

Schimbul direct intre oferte si acceptari nu este posibil decat daca partile sunt fiziceste in acelasi loc si in acelasi moment. Spunem, in aceasta ipoteza ca partile sunt prezente si-si exprima vointele sub forma de oferta si acceptare. Contractul va fi perfect in momentul in care partile au cazut de acord asupra elementelor esentiale ale contractului.

II. Contracte intre persoane departate (inter absentes). Problema se pune cand partile nu sunt prezente fizic in acelasi loc si in acelasi moment, cand manifestarile de vointa se transmit prin corespondenta. Sintagma 'persoane departate', este utilizata de lege (art. 35 - 39 Cod. com. ).

Pentru intelegerea formulei 'persoane departate' pot fi folosite mai multe criterii .

Daca avem in vedere notiunea de spatiu intelegem sa cuprindem atat persoanele neprezente care se afla la distanta spatiala, in localitati diferite, cat si persoanele care desi se afla in aceeasi localitate nu-si comunica declaratiile direct, una in prezenta celeilalte, ci folosesc telefonul. Dupa criteriul spatiu, ambele variante indica faptul ca manifestarea de vointa se exprima intre persoane departate.

Daca avem in vedere notiunea timp este necesar ca intre cele doua manifestari de vointa sa existe un interval de timp, ca sa se aplice regulile inscrise in art. 35 Cod com. In acest caz conventiile prin telefon trebuie sa fie socotite intre persoane prezente deoarece telefonul, mijlocul tehnic transmite manifestarea de vointa imediat, realizandu-se o comunicare ca intre persoane prezente.

Doctrina[16] a aratat ca pentru intelegerea expresiei 'persoane departate', trebuie imbinate ambele criterii. In acest caz vor fi excluse de sub aplicarea art. 35 Cod comercial contractele ce se incheie in prezenta fizica a partilor in acelasi loc in spatiu, si fara a se scurge un interval de timp intre momentul in care declaratia de vointa a fost emisa si acela in care ajunge la cealalta parte. Ceea ce apare determinant pentru calificarea situatiei juridice este existenta unui interval de timp pentru ca declaratia de vointa a unei parti sa strabata spatiul pentru a ajunge la cealalta parte .

In consecinta, prin prisma ideii de contemporaneitate care se desprinde din cele doua criterii, spatiul si timpul, contractele prin telefon vor fi socotite contracte intre absenti[18].

B. Oferta si acceptarea ca manifestari de vointa distincte.

I. Oferta. Este o manifestare de vointa prin care se exprima o propunere de a contracta adresata unei persoane sau publicului[19].

Pentru a fi operanta oferta trebuie sa se exteriorizeze intr-o declaratie de vointa. Ea trebuie sa fie exprimata, reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a angaja din punct de vedere juridic.

O oferta "jocandi cauza" sau din curtoazie nu poate produce efecte. De asemenea, oferta trebuie sa fie ferma, neechivoca, precisa si completa. Deci, nu vor fi socotite oferte cererile de informare si cererile de oferta.

Oferta trebuie sa se materializeze intr-un act pozitiv: scrisoare, telegrama, fax, nota telefonica, expunere de marfuri. Cand legea cere pentru existenta sau pentru proba unui act juridic o anumita forma si oferta trebuie sa imbrace aceeasi forma.

Oferta trebuie adresata unei persoane sau publicului. Ori de cate ori propunerea ajunge la o alta persoana contractul nu se incheie daca avem de a face cu un contract intuitu personae. Cand partenerul nu prezinta importanta oferta poate fi trimisa oricui, ofertantul obligandu-se fata de orice persoana ce se va prezenta.

II. Acceptarea. Trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- sa fie o declaratie expresa de vointa, neindoielnica, cu intentia de a se obliga.

- sa consimta toate obligatiile puse de ofertant, deci sa coincida cu oferta.

Daca acceptantul intelege sa modifice conditiile ofertei punand noi conditii, aceasta reprezinta un refuz al ofertei si exprima o noua oferta. Deci, rolurile se inverseaza. Ca sa fie considerata o noua oferta, propunerea trebuie sa indeplineasca toate conditiile unei oferte.

- daca oferta a fost adresata unei anumite persoane, numai aceasta o poate accepta.

- acceptarea trebuie sa intervina inainte ca oferta sa fi fost revocata, sa fi devenit caduca.

III. Acceptarea expresa si tacita. Nici o regula nu impune forma scrisa a acceptarii. Avem de a face cu o aplicare a principiului ca in materie comerciala este admis orice mijloc de proba. In practica, de obicei acceptarea se face in scris.

Art. 36 Cod comercial prevede si alte forme de acceptare, constand dintr-o fapta evidenta. De exemplu: inceperea executarii contractului.

Se discuta de asemenea daca tacerea poate fi socotita acceptare. Raspunsul este negativ. Tacerea nu semnifica acceptare[20].

Jurisprudenta a acceptat in perioada interbelica ideea de acceptare tacita. Intre comerciantii aflati in relatii curente de afaceri, daca o scrisoare referitoare la o operatie in curs este lasata fara raspuns propunerea cuprinsa in acea scrisoare se considera ca a fost acceptata de destinatar. Se mai admite ca oferta facuta in interesul exclusiv al destinatarului poate fi socotita acceptata cand destinatarul tace[21].

Cu exceptia celor doua ipoteze jurisprudenta nu a mai admis acceptarea tacita chiar daca oferta a cuprins o clauza expresa in acest sens.

IV. Durata ofertei si acceptarii. Oferta si acceptarea sunt considerate acte juridice unilaterale, limitate si tranzitorii. Durata lor rezulta din prevederile art. 37 Cod comercial: 'pana ce contractul nu este perfect propunerea si acceptarea sunt revocabile'. Acelasi text impune partii care-si revoca manifestarea de vointa, dupa ce cealalta parte a inceput executarea, obligatia de a despagubi.

Ofertantul poate stabili un termen inauntrul caruia destinatarul sa raspunda propunerii. Acest termen poate fi expres sau tacit.

In lipsa termenului stabilit de ofertant acceptarea trebuie sa ajunga la cunostinta destinatarului in termenul necesar schimbului 'propunerii si acceptarii', dupa natura contractului. Deci instantele vor stabili durata concreta a timpului necesar de care vorbeste legea.

Acceptarea ajunsa peste termenul stabilit de ofertant este valabila cu conditia ca ofertantul sa incunostinteze pe acceptant despre aceasta.

V. Caducitatea ofertei si acceptarii. Cele doua manifestari de vointa devin caduce daca autorii decedeaza inainte de perfectarea contractului. Ele nu trec la mostenitori intrucat acestora li se transmit drepturile si obligatiile existente in patrimoniul lui de cujus in momentul decesului. Or, de vreme ce contractul nu s-a perfectat nu exista nici drepturi, nici obligatii.

VI. Revocarea ofertei si acceptarii. Art. 37 Cod com. prevede ca revocarea este licita in contractele bilaterale pana in momentul in care acceptarea a ajuns la ofertant.

In contractele unilaterale ofertantul este legat de indata ce oferta ajunge la cunostinta destinatarului. Solutia este aceeasi si in ipoteza in care oricare dintre parti s-a angajat sa respecte un termen.

Incalcarea unui astfel de angajament da nastere unei obligatii de raspundere pentru daune, dar asta nu impiedica revocarea. Revocarea produce efecte din momentul in care este emisa si nu din momentul in care este primita de partea careia ii este destinata. Daca revocarea ajunge la cunostinta celeilalte parti dupa ce aceasta intreprinsese executarea contractului, atunci cel ce revoca raspunde pentru daune. Deci acordand ambelor parti dreptul la revocare se impune simetric obligatia corelativa de a despagubi daunele pricinuite celui ce a facut executarea.

S-a pus problema[22] care este temeiul desdaunarii pentru executarea inainte de primirea revocarii. S-a spus ca ofertantul a violat buna credinta ce trebuie sa existe in afaceri si obligatia de a mentine oferta in timp util acceptarii. Ar fi vorba de o culpa specifica, diferita de cea contractuala si de cea delictuala. O culpa facuta cu prilejul formarii unui contract ce nu s-a perfectat inca.

S-a mai spus ca dreptul ofertantului la despagubiri se explica prin aceea ca revocarea acceptarii ajunge la cunostinta ofertantului dupa primirea acceptarii, deci dupa ce a inceput justificat executarea. Am fi in fata unei culpe contractuale: desi acceptantul a trimis in timp util revocarea, inainte de perfectarea contractului, n-a uzat insa de un mijloc mai rapid de comunicare pentru ca revocarea sa ajunga la ofertant inaintea acceptarii.

S-a mai sustinut ca este vorba de o culpa contractuala, de incalcare a unui contract perfectat. Atat revocarea ofertei cat si a acceptarii trebuie socotite acte unilaterale. Ele obliga pe autorul lor fara a fi necesara cunoasterea continutului de catre destinatarul respectiv.

Opiniem pentru aceasta din urma formula juridica.

VII. Calculul daunelor ce rezulta din oferta si acceptare. In aceasta situatie despagubirile sunt diferite de acelea ce rezulta din neexecutarea contractului. Nu este vorba de despagubiri pentru paguba suferita din neprimirea castigului scontat daca contractul s-ar fi incheiat si executat sau din nerealizarea castigului daca una din parti nu si-ar fi executat obligatia.

Daunele vor cuprinde alte elemente. Se va da dreptul la despagubiri echivalente cu aceea ce ar fi avut cel pagubit daca propunerea nu ar fi determinat in persoana sa increderea ca contractul va fi perfectat. Deci, dauna suferita din cauza neincheierii contractului in care a crezut (cheltuielile cu executarea sau cu inceputul de executare, corespondenta, deplasarile, cheltuielile pentru incheierea contractului, pierderile suferite din refuzarea unor oferte favorabile, scaderile de preturi ce intervin ulterior).

Formarea contractului intre persoane departate.

Conform art. 35 Cod com. acordul de vointa se realizeaza in momentul in care ofertantul ia cunostinta de acceptarea celeilalte parti (acceptarea a ajuns la cunostinta propritorului).

Se pune problema de a sti cand anume se intalnesc oferta si acceptarea. Doctrina[23] a oferit mai multe sisteme de a da raspuns acestei probleme:

1. Sistemul emisiunii declaratiei de vointa - acordul de vointa s-a format de indata ce destinatarul ofertei si-a manifestat acordul cu oferta propusa, chiar daca nu a comunicat acceptarea sa ofertantului.

2. Sistemul expedierii acceptarii - momentul incheierii contractului este momentul in care acceptantul a expediat raspunsul sau afirmativ, prin scrisoare sau telegrama, chiar daca acesta nu a ajuns la cunostinta ofertantului.

3. Sistemul informarii - momentul incheierii contractului este acela in care ofertantul a luat efectiv la cunostinta despre acceptare.

4. Sistemul receptiei acceptarii - momentul incheierii contractului este cel in care raspunsul acceptantului a ajuns la ofertant chiar daca el nu a luat la cunostinta despre aceasta.

Dreptul comercial roman impune deci, asa cum se indica in art. 35 Cod com. sistemul informarii, adica sistemul cunoasterii efective a acceptarii. Implicit, se resping celelalte sisteme propuse. Sistemul roman prezinta totusi niste inconveniente practice. Ofertantul a putut sa primeasca documentul constatator al acceptarii, dar va fi dificil sa se stabileasca faptul luarii la cunostinta despre continutul sau. Este greu de dovedit daca ofertantul a luat la cunostinta despre acceptare.

Instantele vor stabili in concret cum se face dovada si daca aceasta dovada este facuta, in fiecare caz in parte.

Exceptii de la sistemul informatiei.

Art. 36 Cod com. prevede ca atunci cand ofertantul cere executarea imediata a contractului si un raspuns prealabil de acceptare nu este cerut si nici necesar, prin natura contractului, atunci contractul este perfect, indata ce partea cealalta a intreprins ceva in executarea lui. Deci sunt necesare trei conditii:

- ofertantul sa fi cerut executarea imediata a contractului;

- ofertantul sa nu fi cerut un raspuns prealabil;

- acest raspuns sa nu fie necesar dupa natura contractului.

Este necesar ca aceste conditii sa fie indeplinite cumulativ?

Exista puncte de vedere care considera ca cele trei conditii trebuiesc indeplinite cumulativ[24]. Este punctul de vedere majoritar.

Altii, socotesc ca oricare dintre cele trei conditii pot sa opereze si distinct. Existenta uneia dintre conditii este suficienta pentru a se considera contractul incheiat. Acest sistem, bazat pe ultima opinie, faciliteaza incheierea contractului insa sacrifica interesele ofertantului[25].

Separat de asta art. 38 Cod com. precizeaza ca in contractele unilaterale propunerea este obligatorie indata ce ajunge la cunostinta celeilalte parti careia ii este facuta.

Pe de o parte se spune ca oferta este irevocabila, de vreme ce a ajuns la destinatie. Ofertantul nu o mai poate retrage sub sanctiunea daunelor[26].

Pe de alta parte, se afirma ca un contract unilateral se perfecteaza cand destinatarul ia la cunostinta despre existenta propunerii[27]. Este opinia impartasita de majoritate. Cata vreme numai o parte se obliga acceptarea este subinteleasa, astfel ca nu mai este nici o ratiune sa se astepte raspunsul celeilalte parti. Adeziunea destinatarului este prezumata deoarece el are numai avantaje.

Sistemele moderne de comunicatie creeaza mari posibilitati de stabilirea legaturilor contractuale intre persoane aflate la mare distanta. Particularitatile lor tehnice pun noi probleme in legatura cu aceste relatii contractuale.

Prin acte normative noi (OG nr. 130/31. 08. 2000, M. Of. nr. 431/2. 09. 2000, aprobata prin L. nr. 51/21. 01. 2003, M. Of. nr. 57/31. 01. 2003, privind regimul juridic al contractelor la distanta) se fac precizari ce vizeaza incheierea si executarea contractelor la distanta intre comercianti.

Aceste precizari normative nu modifica insa esenta schemei juridice expuse de noi mai sus. Principiile enuntate se adapteaza conditiilor create de tehnicile noi de comunicare la distanta.

Importanta determinarii momentului si locului formarii contractului.

De acest moment se leaga elemente juridice esentiale.

- in acest moment se stabileste daca partile au sau nu capacitatea de a contracta;

- in acest moment se stie daca o parte a contractului este sau nu in faliment;

- in acel moment se poate aprecia daca consimtamantul este viciat sau nu;

- din acest moment se apreciaza cine suporta riscurile contractului;

- in raport de acest moment se stabileste legea aplicabila contractului daca partile sunt sub regimuri juridice diferite;

- acest moment indica momentul pana cand se poate revoca oferta sau acceptarea;

- in raport de locul incheierii contractului se stabileste legea care indica forma actului, instanta competenta.

- in cazul actiunii pauliene, creditorii nu pot ataca contractul pentru fraudarea drepturilor decat daca fac dovada ca au un drept anterior incheierii contractului;

- in materie de faliment in raport de acest moment se stabileste perioada suspecta[28].

SECTIUNEA IV

Probleme juridice privind conditiile de valabilitate ale contractului comercial

Ca orice contract si contractul comercial presupune patru conditii esentiale: consimtamantul, capacitatea, obiectul, si cauza. In domeniu se aplica regulile de drept comun. Insa practica a relevat unele interpretari care evidentiaza particularitatile obligatiilor comerciale si tendintele actuale ale activitatii comerciale.

Consimtamantul.

Partile pot sa-si exprime consimtamantul scris sau oral, iar dovada consimtamantului poate fi facuta prin orice mijloc de proba. Instantele recunosc valabilitatea contractelor incheiate oral si le impun executarea[29].

Exceptie fac contractele solemne.

Consimtamantul prin adeziune. Teoria si practica recunosc valabilitatea contractelor de adeziune. Adeziunea presupune oferte ce contin conditiile de afaceri ale ofertantului astfel incat acceptantului ii ramane doar sa adere la conditiile prestabilite.

Pentru ca acest consimtamant sa fie valabil trebuie ca acceptantul sa le fi cunoscut in momentul acceptarii chiar daca nu le-a putut negocia datorita pozitiei inegale in care a consimtit. Documentul constatator al contractului trebuie sa cuprinda ca parte integranta extras de pe conditiile generale de contractare ori sa faca referire explicita la acestea. Conditiile generale trebuie sa fie prezentate acceptantului intr-o maniera astfel incat sa nu treaca neobservate. Se socoteste ca nu indeplinesc aceasta cerinta conditiile generale scrise pe spatele unei document care a fost semnat numai pe fata sau cele imprimate cu caractere de necitit. Clauzele scrise cu mana prevaleaza asupra celor tiparite[30].

Este necesar sa se asigure conditii de aderare normale consumatorului care accepta contractele tip. Legislatia romaneasca nu prevede norme care, prezumand inferioritatea consumatorului, victima a publicitatii ispititoare, sa ofere posibilitati acestuia pentru a consimti in deplina cunostinta de cauza.

Simulatia. Partile pot sa ascunda fata de terti adevarata lor vointa intocmind un act secret inlaturand cu totul sau in parte actul aparent. Simulatia este permisa daca nu are ca scop fraudarea legii sau lezarea intereselor unor persoane ocrotite de lege.

Actul secret produce efecte valabile intre parti. Actul secret nu este insa opozabil tertilor. Totusi tertii pot invoca in favoarea lor actul secret facand dovada acestuia. Daca exista concurs de interese intre terti, invocandu-se atat actul secret cat si actul aparent, se ia in considerare aparent[31].

Consimtamantul neviciat. Art. 953 Cod civ. prevede ca vicii de consimtamant eroarea, dolul si violenta.

In dreptul comercial s-au pus probleme in legatura cu modul in care consimtamantul mandatarului afecteaza vointa mandantelui, deoarece majoritatea actelor comerciale sunt facute prin reprezentare.

Practica a decis ca vointa mandatarului produce efecte directe asupra vointei mandantelui si ca dreptul de a invoca viciul apartine numai victimei (mandantelui)[32].

Separat de asta, in materie comerciala au fost considerate manopere dolosive promisiunile imposibil de indeplinit. De asemenea, s-a stabilit ca atunci cand autorul pretinsului dol a fost el insusi in eroare nu exista viciu de consimtamant. Nu este socotita violenta morala presiunea conjuncturii economice desi se discuta daca dependenta economica si starea de necesitate nu sunt indicii ale unei astfel de violente[33].

Capacitatea.

Pot fi subiecti in contractul comercial: consumatorii, persoane fizice sau juridice; necomerciantii si comerciantii. Necomerciantii care intamplator fac acte de comert nu pot fi considerati comercianti. Totusi ei vot fi supusi legii comerciale (art. 56 Cod com. ).

Comerciantii pot participa in contracte comerciale atat in calitatea lor proprie cat si in calitate de consumatori. In aceasta ipoteza este suficient ca pentru una dintre parti contractul sa fie comercial, ca acestuia sa i se aplice regulile obligatiilor comerciale (cu exceptia principiului solidaritatii).

Necomerciantii, persoane fizice, pot incheia in calitate de consumatori orice contracte comerciale chiar daca nu au varsta de 14 ani. Acestia din urma fac astfel de acte valabile cand ele privesc activitati uzuale cotidiene.

In contractele comerciale o buna parte din subiecti sunt persoane juridice. Capacitatea lor de folosinta este guvernata de principiul specialitatii. Ele nu pot contracta obligatii decat in vederea realizarii scopului si destinatiei pentru care au fost infiintate (art. 34 din Decret nr. 31/1954).

Aceasta limitare trebuie interpretata cu flexibilitate: nu orice contract incheiat cu depasirea obiectului de activitate este nul pentru ca deseori redactarea actului constitutiv este imperfecta. Deseori legea permite validarea actelor de comert care exced limitelor operatiilor comertului pe care-l exercita societatea (art. 48 din Legea nr.31/1990) ca sa fie ocrotite interesele tertilor. In acest context sanctiunea nulitatii absolute ar fi contraproductiva si excesiva.

In doctrina se discuta, chiar, daca acest principiu este potrivit specificului activitatii comerciale moderne. Exista tendinte de a nesocoti acest principiu si de a indica obiectul de activitate al comerciantilor persoane juridice numai in sens generic, aproximativ, pentru a le permite sa se adapteze usor nevoilor pietii.

Persoanele juridice isi exercita capacitatea numai prin reprezentanti. Actele juridice efectuate de organele persoane juridice, sunt socotite ca fiind actele persoanei insasi. Practica a considerat ca actul subscris de delegatul organului de conducere in limita mandatului sau este actul persoanei juridice[34].

Asociatiile persoane juridice, fara scop lucrativ vor putea constitui societati comerciale ce duc la realizarea scopului principal al asociatiei. Fundatiile nu au aceasta posibilitate.

Toate celelalte persoane juridice ce nu au calitatea de comerciant pot incheia orice contract comercial care este destinat realizarii scopului pentru care au fost infiintate (art. 34 din Decret nr. 31/1954).

Obiectul contractului comercial.

Principiul de drept comun este ca obiectul contractului trebuie sa fie determinat atat in privinta prestatiei cat si in privinta pretului. Insa, conform Conventiei Natiunilor Unite privind vanzarea internationala de marfuri, la care Romania a aderat (L. nr. 24/1991), este posibil ca pretul sa nu fie determinat.

Determinarea obiectului trebuie sa fie facuta in momentul incheierii contractului sau cel mai tarziu pana in momentul cand trebuie platit pretul.

Prestatia consta de cele mai multe in livrarea unui bun, prestarea unui serviciu ori intr-o abtinere. Prestatia nu trebuie sa existe in momentul incheierii contractului deoarece bunurile viitoare pot fi obiect al obligatiei. In acest caz obiectul trebuie sa fie determinat sau determinabil in privinta naturii si a calitatii.

De obicei determinarea se realizeaza prin referire la un standard national sau strain. Determinarea trebuie sa fie precisa cu toate caracteristicile specifice in cazul unor produse tehnice complexe.

Cand se contracteaza un bun generic fara sa se indice caracterele specifice debitorul poate livra o marfa de calitate mijlocie. De obicei se utilizeaza esantioane de referinta.

Partile contractului trebuie sa manifeste prudenta in prezentarea calitatilor prestatiei. Orice indicatie falsa poate justifica actiune in daune din partea victimei erorii provocate in acest mod.

Cand obiectul este determinabil trebuie sa se mentioneze criteriul obiectiv dupa care se realizeaza determinarea.

Determinarea pretului. Pretul este suma pe care un partener contractual o plateste cocontractantului. Pretul poate fi platit si in natura.

El este determinat cand se exprima intr-o suma precisa. Este determinabil daca se raporteaza la elemente obiective indicate de contract.

Pretul poate fi determinat dupa cum urmeaza:

- prin fixarea lui de catre un expert indicat de parti sau stabilit de instanta la cererea partilor;

- prin indicarea unui minim si a unui maxim o data cu indicarea unitatii de masura si a pretului unitar;

- prin raportare la un element de referinta serios, precis si obiectiv (pretul unei piete determinate, pretul mediu practicat de firme concurente indicate, etc. )

- prin referire la pretul adevarat ce se stabileste dupa listele bursei sau dupa mercurialele locului incheierii contractului (art. 40 Cod. com. );

- prin raportarea la costuri;

- prin stabilirea unui pret indexat, indicele de referinta, fiind obiectiv calculabil.

Partile au deplina libertate in a fixa pretul. Trebuie sa evite practicile de dumping, eludarea obligatiilor fiscale, abuzul de pozitie dominanta, acordurile interzise anticoncurentiale.

Pretul poate fi stabilit chiar prin act normativ.

Nedeterminarea prestatiei atrage nulitatea absoluta a contractului. Instanta nu poate impune partilor o metoda de determinare a pretului, trebuind sa constate nulitatea. Partile nu pot confirma aceasta nulitate[35].

Obiectul trebuie sa fie real, adica trebuie sa existe[36].

Prestatia nu exista daca a fost golita de continut printr-o clauza de exonerare de orice raspundere precum:

- clauza ce interzice rezilierea contractului pentru neexecutarea obligatiilor;

- clauza de negarantare a validitatii unui brevet;

- clauza prin care se exclude dreptul la despagubire a asiguratului;[37]

Prestatia nu exista cand lucrul a pierit inainte de incheierea contractului.

Tot inexistenta este prestatia a carui executare este imposibila.

Pretul este inexistent cand este fictiv sau derizoriu. Este fictiv cand este considerat ca neexigibil de catre vanzator si este derizoriu cand este vadit inferior valorii prestatiei.

Obiectul licit. Aceasta conditie se intelege dupa cum urmeaza:

- obiectul sa nu fie interzis sau supus unor reglementari restrictive[38]. Nu pot forma obiect al contractelor comerciale prestatiile care se refera la activitati interzise in comert . Sunt scoase din circuitul civil lucrurile nesusceptibile de apropiere (aerul, apa marii si raurilor), precum si bunurile aflate in domeniul public. Sunt socotite in afara comertului corpul omenesc si organele prelevate din corp. Sunt supuse unor reglementari restrictive de circulatie bunurile ce constituie monopol de stat, cele periculoase (arme, munitii, materiale explozive), stupefiantele, produsele toxice si poluante, obiectele de cult si cele apartinand patrimoniului istoric si cultural national.

- este permisa vanzarea bunurilor viitoare. O buna parte din contractele comerciale au ca obiect bunuri viitoare, ce urmeaza a se produce. Este permisa de asemenea comercializarea drepturilor viitoare si chiar a drepturilor eventuale.

- este permisa vanzarea bunului altuia. O asemenea operatiune este valabila atat pentru bunurile determinate in gen cat si pentru bunurile determinate individual. In aceasta ultima ipoteza obligatia debitorului presupune sarcina de a dobandi pana la scadenta proprie­tatea acelui bun. Contractul este nul cand are ca obiect un bun al altuia si consemneaza obligatia de transfer imediat al proprietatii[40].

Cauza in contractul comercial.

In domeniu se aplica principiul inscris in art. 967 al. 2 Cod civil dupa care cauza este prezumata pana la proba contrara. Absenta cauzei presupune ca in sarcina cocontractantului nu este prevazuta nici o contraprestatie.

Existenta or absenta cauzei se determina de catre judecator in mod obiectiv independent de utilitatea reala, concreta pentru creditor a acelei prestatii. Absenta cauzei atrage nulitatea relativa a contractului[41].

Cauza trebuie sa fie licita. Este ilicita cauza interzisa de lege ori contrara ordinii publice sau bunelor moravuri. Cauza ilicita duce la nulitate absoluta.

Cauza este ilicita daca contractul s-a incheiat nesocotindu-se interdictiile legale, un angajament contractual anterior sau o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie. Este socotita ilicita si cauza in contractul incheiat pentru coruperea unui functionar public sau comercial.

Cauza nu trebuie sa fie falsa. Cauza este falsa cand una dintre partile contractului s-a inselat asupra motivului pentru care si-a asumat obligatia.

In raporturile comerciale exista obligatii in care nu i se acorda semnificatie juridica desi ea exista. Acest fenomen se intalneste in raporturile juridice ce rezulta din emisiunea si circulatia titlurilor de credit[42]. De asemenea, partile pot stipula expres caracterul abstract al obligatiilor asumate.