DOBANDIREA SI PIERDEREA CALITATII DE COMERCIANT

Potrivit dispozitiilor Codului comercial (art. 7 C. com.), calitatea de comerciant se dobandeste in mod diferit, dupa cum este vorba de o persoana fizica sau o persoana juridica. Intre aceste categorii exista deosebiri esentiale, privitoare la conditiile necesare dobandirii calitatii de comerciant.

Dobandirea calitatii de comerciant de catre persoana
fizica

Din textul art. 7 C. com. rezulta ca persoana fizica trebuie sa indeplineasca doua conditii pentru a deveni comerciant: sa savarseasca fapte de comert si sa savarseasca faptele de comert ca o profesiune obisnuita. Aceleasi conditii se desprind si din textul art. 1, alin. 2 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comertului, potrivit caruia, "comerciantii sunt persoane fizice care exercita in mod obisnuit acte de comert".

In doctrina nu exista unanimitate de pareri in ceea ce priveste conditiile care trebuie indeplinite pentru dobandirea calitatii de comerciant. Punctul de vedere majoritar exprimat de doctrina cuprinde o a treia conditie, alaturata celor doua mentionate, si anume aceea ca faptele de comert sa se savarseasca in nume propriu[1], conditie necesara pentru a realiza o delimitare a comerciantilor de auxiliarii folositi de acestia in activitatea comerciala. Alti autori au considerat ca o atare conditie nu este necesara, deoarece sunt aplicabile principiile generale ale dreptului "fara a fi necesara si caracteristica profesiunii comerciale, ci tuturor activitatilor desfasurate in viata societatii" . Pe de alta parte, sunt autori care au concluzionat ca pe langa cele doua conditii mentionate de Codul comercial trebuie trecuta si conditia capacitatii . Dar, intrucat capacitatea comerciantului se refera la savarsirea actelor juridice, ea nu poate fi considerata ca o conditie a dobandirii calitatii de comerciant.

S-a mai sustinut ca la conditiile prevazute de art. 7 C. com. sa se adauge si conditia existentei autorizatiei administrative, atunci cand legea prevede aceasta cerinta[4]. Potrivit prevederilor Legii nr. 300/2004 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice, autorizatia pentru constituirea de intreprinderi mici, asociatii cu scop lucrativ, asociatii familiale sau pentru desfasurarea de catre persoanele fizice a unor activitati independente se emite de primariile locale sau a municipiului Bucuresti. In realitate, autorizatia administrativa este necesara pentru exercitarea comertului, iar nu ca o conditie pentru dobandirea calitatii de comerciant.

Conditiile necesare pentru dobandirea calitatii
de comerciant a persoanei fizice

Pentru dobandirea calitatii de comerciant de catre o persoana fizica sunt necesare trei conditii: savarsirea de fapte de comert obiective; savarsirea faptelor de comert ca profesiune; savarsirea faptelor de comert in nume propriu.

a) Conditia savarsirii de fapte de comert obiective reflecta conditia obiectiva a Codului comercial si rezulta din prevederile art. 7 C. com. Faptele de comert obiective sunt cele prevazute de art. 3 C. com. Dupa dobandirea calitatii de comerciant, toate actele si faptele juridice sunt prezumate a fi comerciale (art. 4 C. com.). Calitatea de comerciant se dobandeste prin savarsirea de fapte de comert obiective numai in masura in care aceste fapte au acest caracter pentru persoana care le savarseste. Ca atare, necomerciantul care participa la un raport juridic de natura comerciala insa actul sau operatiunea are pentru el natura civila, nu dobandeste prin aceasta participare calitatea de comerciant.

Pentru a se asigura dobandirea calitatii de comerciant, savarsirea faptelor de comert obiective trebuie sa fie "efectiva", nefiind suficienta simpla intentie de a deveni comerciant. De exemplu, certificatul de inmatriculare emis de Ofi­ciul Registrului Comertului creeaza numai prezumtia ca respectiva persoana fizica are calitatea de comerciant, insa o astfel de prezumtie poate fi rasturnata prin proba contrara. Savarsirea efectiva a faptei de comert nu trebuie inteleasa numai in acceptiunea sa materiala, ca actiune directa . Savarsirea unor fapte de comert obiective se poate realiza si indirect, prin intermediul unei alte persoane (de exemplu, a unui prepus). In sens juridic, savarsirea de fapte de comert obiective implica asumarea de catre persoana respectiva a raspunderii pentru urmarile actelor savarsite, direct sau indirect .

Savarsirea de fapte de comert obiective trebuie sa aiba, de asemenea, caracter licit (astfel, de exemplu, imprumuturile purtatoare de dobanzi camataresti nu confera calitatea de comerciant persoanei fizice care desfasoara astfel de operatiuni). Actele si operatiunile contrare ordinii publice si bunelor moravuri sunt nule si, ca atare, nu produc efecte.

In literatura juridica, invocandu-se prevederile Legii nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite se arata ca desfasurarea unor activitati care sunt interzise liberei initiative nu pot duce la dobandirea calitatii de comerciant[7].

b) Caracterul de profesiune al faptelor de comert savarsite

Savarsirea faptelor de comert are caracter profesional cand ea constituie o ocupatie, o indeletnicire permanenta pe care o exercita o anumita persoana. Profesiunea este si un mijloc de satisfacere a unor interese proprii, reprezinta un izvor de obtinere a resurselor necesare existentei. Deci, savarsirea faptelor de comert cu caracter profesional se face in scopul obtinerii unui profit (finis mercatorum est lucrum). Ca atare, asa cum se subliniaza in literatura juridica, acest element "scopul obtinerii unui profit", desi nu este consacrat de lege in terminis, trebuie considerat subsumat notiunii de profesiune avuta in vedere de art. 7 C. com. Nu are importanta daca acest profit obtinut se va utiliza de catre comerciant in interesul sau sau al altora, este suficient ca persoana respectiva si-a propus profitul ca scop al profesiunii sale.

Art. 7 C. com. se refera la savarsirea faptelor de comert ca o profesiune "obisnuita". Sintagma poate aparea ca fiind redundanta, insa ea trebuie inteleasa prin necesitatea sublinierii faptului ca savarsirea accidentala a unor fapte de comert obiective nu este suficienta pentru dobandirea calitatii de comerciant .

Este greu de determinat granita dintre intamplator, sporadic si obisnuit. De aceea elementul cardinal de orientare trebuie sa ramana profesiunea. De altfel, art. 9 C. com. precizeaza ca orice persoana care in mod accidental face o operatiune de comert nu poate fi considerata comerciant, cu toate ca operatiunea in sine este supusa legilor comerciale. Insa, prin savarsirea izolata a unor fapte de comert, persoana in cauza nu dobandeste calitatea de comerciant.

Exercitarea mai multor acte comerciale (pluralitatea) in sine, inca nu constituie profesionalitate, deoarece profesionalitatea consista in exercitarea actelor in asa mod incat sa formeze o ocupatiune perseverenta, sa fie un exercitiu asa de des si consecutiv incat sa constituie oarecum o conditiune de existenta si de viata sociala[10]. Profesiunea este starea unei persoane care face din repetarea unor acte ocupatiunea vietii sale si de la care ea cere resursele existentei vietii sale sociale.

Intrucat caracterul profesional sau accidental al savarsirii faptelor de comert este considerat a fi o chestiune de fapt; el poate fi dovedit cu orice mijloc de proba admis de lege[11].

Conditia referitoare la caracterul profesional al savarsirii faptelor de comert nu trebuie inteleasa in sensul unei activitati exclusive a persoanei in cauza si nici ca o activitate principala. Intr-o opinie, in acest sens, se afirma ca nu se cere sa existe notorietate si nici ca profesiunea sa fie principala; acela care, pe langa profesiunea sa civila principala s-a lansat, chiar clandestin, in comert, pentru a dobandi mijloacele de existenta, merita a fi calificat drept comerciant[12].

Nu este necesar ca savarsirea faptelor de comert ca profesiune sa reprezinte o activitate unica si exclusiva, nu are importanta nici faptul daca este o profesiune cu caracter principal sau nu. Nu este impiedicata dobandirea calitatii de comerciant de faptul ca, pe langa exercitarea faptelor de comert ca profesiune obisnuita, persoana in cauza are si o alta profesiune libera (agricultor, inginer, etc.). O persoana poate, in principiu, sa exercite mai multe profesiuni. Esential este ca savarsirea faptelor de comert obiective sa intruneasca cerintele unei profesiuni.

Pentru ca savarsirea faptelor de comert obiective sa aiba caracterul unei profesiuni, sunt necesare doua conditii: un element de fapt (factum), care consta in exercitarea sistematica si repetata a unor fapte de comert obiective si un element psihologic (animus), care se refera la intentia de a deveni comerciant. Elementul de fapt este hotarator, deoarece, in conceptia Codului comercial, prin savarsirea faptelor de comert obiective cu caracter profesional, persoana in cauza dobandeste calitatea de comerciant.

c) Cea de-a treia conditie necesara dobandirii calitatii de comerciant de catre persoana fizica este aceea, ca savarsirea faptelor de comert sa se faca in nume propriu. Aceasta conditie nu este prevazuta expres in Codul comercial, insa indeplinirea ei asigura delimitarea sub aspect juridic a comerciantului de auxiliarii folositi de acesta in activitatea sa (ei fiind reprezentanti ai comerciantului).

Savarsind acte de comert in nume propriu, comerciantul angajeaza numele si patrimoniul sau in raporturile cu tert Auxiliarii, reprezentanti ai comerciantului savarsesc si ei fapte de comert cu caracter profesional, dar in numele si pe seama comerciantului. Astfel, prepusul este insarcinat cu comertul patronului sau, fie in locul unde acesta il exercita, fie in alt loc. (art. 392 C. com.); comisii pentru negot sunt insarcinati sa vanda marfurile in interiorul localului unde se exercita comertul (art. 404 C. com.); comisii calatori pentru negot sunt reprezentantii cu exercitarea comertului in alte localitati (art. 402 C. com.). Intrucat auxiliarii, ca reprezentanti ai comerciantilor nu savarsesc fapte de comert in nume propriu, ci in numele si pe seama comerciantului, ei nu au calitatea de comerciant. Avand in vedere institutia reprezentarii, actele incheiate de aceste persoane produc efecte juridice in persoana reprezentantului.

Administratorul societatii comerciale incheie toate actele juridice necesare pentru realizarea obiectului societatii, in numele si pe seama acesteia, iar nu in nume propriu. Ca atare, calitatea de comerciant o are societatea comerciala.

De asemenea, asociatii din societatea in nume colectiv si asociatii comanditati din societatea in comandita nu dobandesc, prin simpla calitate de asociat si calitatea de comerciant. Totusi, nu este exclusa posibilitatea ca un asociat sa aiba calitatea de asociat dobandita anterior.

Nu dobandesc calitatea de comerciant nici urmatoarele categorii de persoane: tutorele care exercita comertul in numele unui minor; judecatorul sindic care continua comertul in interesul masei creditorilor; capitanul unui vas de comert.

In literatura juridica s-a formulat teoria potrivit careia este comerciant persoana care savarseste fapte de comert in nume propriu dar pe seama altei persoane. Intr-adevar, comisionarul, care nu lucreaza in numele sau propriu ci al comitentului (art. 405 C. com.), este direct obligat catre persoana cu care a contractat, ca si cum afacerea ar fi fost a sa proprie (art. 406 C. com.). Asadar, in consecinta, comisionarul indeplineste calitatea de comerciant. De asemenea, cel care exercita comertul in numele sau, dar pe seama altei persoane, chiar daca nu intervine personal in diferite operatiuni si nici nu profita de pe urma lor, marginindu-se sa-si ofere numele si reputatia in mod gratuit, ca persoana interpusa (pret-nom), devine comerciant, cu toate drepturile si obligatiile proprii acestei calitati.

Dobandirea calitatii de comerciant de catre persoana juridica

Alaturi de persoanele fizice, art. 3 C. com. nominalizeaza societatile comerciale ca avand calitatea de comerciant. Orice societate, independent de obiectul ei de activitate, este comerciala daca este constituita intr-una din formele prevazute de lege pentru o astfel de activitate[13].

In temeiul Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comertului, cu modificarile ulterioare, la societatile comerciale se adauga regiile autonome si organizatiile cooperatiste. Prin Legea nr. 161/2003 au fost instituite noi entitati care pot avea calitatea de comerciant, respectiv grupurile de interes economic. Regiile autonome desfasoara o activitate comparabila cu cea a societatilor comerciale, ele fiind supuse reglementarilor juridice aplicabile acestora: legea privind organizarea si functionarea controlului financiar; legea contabilitatii; legea privind repartizarea profitului la regiile autonome etc. Calitatea de comerciant a regiilor autonome se dobandeste din momentul infiintarii lor prin hotarare a guvernului sau decizia organului administratiei publice locale, dupa caz.

Organizatiile cooperatiste au si ele calitatea de comerciant, aspect rezultat, asa cum s-a aratat, din dispozitiile art. 1, alin. 2 din Legea nr. 26/1990. In literatura juridica, este justificata aceasta calitate a organizatiilor cooperatiste prin aceea ca ele desfasoara o activitate comerciala in scop de profit. Organizatiile cooperatiste sunt supuse obligatiilor care revin comerciantilor. Ele dobandesc calitatea de comerciant de la data infiintarii lor, in conditiile leg

4. Dovada calitatii de comerciant

De cele mai multe ori, necesitatea dovedirii calitatii de comerciant a unei persoane fizice sau persoane juridice impune administrarea unei dovezi in acest sens[14] (actori incumbit probatio). O atare dovada se poate face cu orice mijloace de proba admise de legea comerciala (art. 46 C. com.).

Dovada calitatii de comerciant se face in conditii diferite dupa cum este vorba de o persoana fizica ori o societate comerciala. In timp ce persoana fizica dobandeste calitatea de comerciant prin exercitiul profesional al comertului, societatea comerciala se constituie "ab origine" cu aceasta calitate, independent de savarsirea vreunei fapte de comert.

In cazul persoanei fizice probatiunea trebuie sa lamureasca daca aceasta a savarsit fapte de comert obiective cu caracter profesional si in nume propriu. Cu privire la acest aspect in jurisprudenta s-a precizat ca: "Numai practica efectiva a comertului ca profesiune, acorda calitatea de comerciant. Simpla notorietate publica privind situatia cuiva de comerciant nu este suficienta. O eventuala "faima de comerciant" care nu ar fi corespunzatoare unei situatii de fapt nu confera calitatea de comerciant[15]. Deci, calitatea de comerciant nu se considera probata cu dovezi privind existenta autorizatiei administrative de exercitare a comertului, inregistrarea in Registrul Comertului, titulatura de comerciant folosita in anumite inscrisuri, dobandirea unui fond de comert etc. Elementele mentionate constituie simple prezumtii, care pot fi combatute cu proba contrara.

In cazul societatii comerciale, calitatea de comerciant se dobandeste prin insasi constituirea societatii comerciale. Pentru a face dovada daca societatea comerciala are sau nu calitatea de comerciant, cel interesat poate obtine o copie certificata de pe inregistrarea in Registrul Comertului si de pe actele prezentate, precum si certificate constatatoare ca un anumit act sau fapt nu este inscris sau mentionat in registru. (art. 4, alin. 2 din Legea nr. 26/1990).

Calitatea de comerciant a regiei autonome si organizatiei cooperatiste se poate proba, in mod asemanator, prin dovedirea infiintarii lor in conditiile stabilite de lege. In acest sens, se poate folosi copia certificata de pe inregistrarea in Registrul Comertului.

5. Incetarea calitatii de comerciant

In situatia persoanei fizice, deoarece aceasta dobandeste calitatea de comerciant prin savarsirea unor fapte de comert obiective cu caracter profesional, reiese ca persoana in cauza inceteaza sa mai aiba calitatea de comerciant in momentul in care nu mai savarseste fapte de comert obiective ca profesiune obisnuita. Trebuie mentionat ca incetarea savarsirii faptelor de comert trebuie sa fie efectiva si din ea sa rezulte intentia de a renunta la calitatea de comerciant. Simpla radiere din Registrul Comertului sau retragerea autorizatiei administrative, de exemplu, nu produce ca efect incetarea calitatii de comerciant daca nu este insotita, concomitent, de renuntarea definitiva si completa de a mai efectua fapte de comert cu caracter profesional.

Societatea comerciala isi inceteaza existenta prin dizolvare si lichidare. Potrivit art. 222 din Legea nr. 31/1990 societatea se dizolva prin: trecerea timpului stabilit pentru durata societatii; imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii sau realizarea acestuia; declararea nulitatii societatii; hotararea adunarii generale; hotararea tribunalului; reorganizarea judiciara si faliment; alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv al societatii (micsorarea capitalului social sub minimul legal, daca asociatii nu decid completarea lui; la societatile pe actiuni, atunci cand numarul asociatilor a scazut sub cinci, daca a trecut mai mult de noua luni de la reducerea lui si n-a fost completat).

Trebuie mentionat ca, dizolvarea societatii nu atrage dupa sine pierderea automata a personalitatii juridice, deoarece nevoile lichidarii patrimoniului societatii si ale ocrotirii drepturilor asociatilor si creditorilor sociali impun necesitatea mentinerii personalitatii juridice . Legea nr. 31/1990 consacra expres acest principiu: "societatea isi pastreaza personalitatea juridica pentru operatiunile lichidarii, pana la terminarea acesteia" (art. 228, alin. 4). Ca atare, in faza lichidarii, organele societatii nu isi inceteaza activitatea, societatea comerciala isi conserva atributele de identificare, iar patrimoniul societatii continua sa apartina societat

Art. 254., alin. 2 din aceeasi lege prevede ca dupa terminarea lichidarii, lichidatorii trebuie sa ceara radierea din Registrul Comertului. De la data radierii, inceteaza personalitatea juridica a societatii comerciale.