EFECTELE DE COMERT

EFECTELE DE COMERT

Notiune. Caractere juridice

Notiunea de « titluri de credit circulind in comert », la care face referire art.3 pct.1-3 C.com., desemneaza cambia si biletul la ordin. Doctrina le denumeste si efecte de comert, incluzind in aceasta categorie si cecul (care nu este un titlu de credit, ci un simplu mijloc de plata). Conform art.3 pct.14 C.com., cambia si ordinele in producte sau marfuri sunt considerate fapte de comert.

Efectele de comert fac parte din categoria larga a titlurilor comerciale de valoare, pe linga valorile mobiliare (actiuni, obligatiuni) si titlurile reprezentative ale marfurilor (conosament, warant). Bancnotele (biletele de banca), platibile la vedere purtatorului, au fost multa vreme efecte de comert. Dar, incepand cu 1870 (in Franta), aceste bilete de banca au capatat un curs fortat, devenind o veritabila moneda (fiduciara).

Titlurile comerciale de valoare sunt instrumente specifice dreptului comercial, care incorporeaza drepturi si obligatii. Efectele de comert, spre exemplu, au fost create pentru a servi la realizarea operatiunilor comerciale. Cambia era utilizata in operatiunile de schimb, iar biletul la ordin, in operatiunile de imprumut intre comercianti.

[practica - un bilet la ordin emis de un necomerciant contra unui alt necomerciant, neavind la baza un raport juridic comercial, este efect de comert ? este valabil ca atare ? efectele de comert sunt accesorii ale unui raport fundamental comercial sau ale activitatii unui comerciant ? lipsa sau nevalabilitatatea acestuia duce la nevalabilitatea biletului la ordin ca atare ? autonomia drepturilor si obligatiilor rezultate din titlu contrazice notiunea de « efecte de comert », adica permite emiterea de cambii si fara raport fundamental sau in cazul in care acesta este un raport juridic civil ? - a se vedea si I. Turcu, Teoria si practica dreptului comercial roman, Lumina lex, 1998, p.121 - « aceste operatiuni pot fi efectuate numai de catre comercianti »]

Titlurile comerciale de valoare sunt inscrisuri cu valoare comerciala, documente incorporind un drept de creanta sau un drept real ce pot fi exercitate de catre posesor in contra debitorului la o anumita scadenta sau asupra bunurilor la care se refera titlul. In cazul documentelor care incorporeaza un drept de creanta, in intervalul de timp de pina la scadenta, creanta nu este exigibila, deoarece debitorului i se acorda un credit. Din acest motiv, acest gen de titluri comerciale de valoare mai sunt denumite si titluri de credit.

[Titlu de credit sau titlu de valoare ? - a se vedea V. Stoica, Dreptul nr.3/2003]

Titlurile comerciale de valoare pot fi :

a) titluri ce reprezinta un drept real (denumite si titluri reprezentative ale marfurilor), drept ce se valorifica asupra unui bun determinat. In cazul scrisorii de trasura, al politei de incarcare, conosamentului, recipisei de depozit, adeverintei de gaj etc., cine este in posesia legitima a documentului se considera a fi in posesia marfurilor, pentru ca depozitarul, carausul, magazionerul, capitanul vasului nu pot sa le predea decat aceluia care le prezinta titlul;

b) titluri ce dau dreptul la o prestatie din partea debitorului :

- o suma de bani (titluri de renta, bilete de loterie, de banca, bonuri de tezaur, bilete la ordin, cecuri);

- o anumita cantitate de marfuri (ordinele in producte, la care se refera art.3 pct.14, teaza finala C.com.);

- un serviciu (documente de transport, marci postale, timbre);

c) titluri de participare : actiunile, obligatiunile, certificatele de participare la fondurile deschise de investitii.

Efectele de comert fiind negociabile, purtatorul titlului nu poate cunoaste, de regula, nici conditiile in care raportul originar se formeaza, nici regimul juridic caruia ii este supus. Cel putin fata de purtatorii succesivi ai cambiei, efectul de comert a luat, cu timpul, o forma care devine suficienta pentru a-l caracteriza. Elementul formal ajunge sa primeze fondul si sa faca irelevanta cauza raportului juridic fundamental. Cambia, spre exemplu, odata pusa in circulatie, devine un act juridic abstract, acauzal; inscrisul cambial (in sens de instrumentum probationes) se identifica cu actul juridic (in sens de negotium), acesta din urma neputand exista ca atare daca nu exista instrumentum (in forma ceruta de lege). Efectul isi este suficient siesi si nu este nevoie pentru a explica obligatiile specifice care rezulta din acest efect, de a cunoaste care este operatiunea juridica ce ii serveste drept cauza. Cauza juridica a efectului de comert (raport fundamental) nu este lipsita de importanta, dar raporturile juridic care au putut exista intre subscriitor si dobanditor (primul posesor al titlului), intre girant si giratar etc. sunt, pentru ceilalti posesori ulteriori ai titlului, straine si inpozabile.

In cazul titlurilor de valoare, intre raportul juridic de credit si inscris legatura este indisolubila : dreptul de creanta este incorporat in titlu, dreptul de creanta constatat prin titlu confundindu-se cu dreptul de proprietate asupra titlului; dreptul de creanta nu exista fara titlu, negotium se confunda cu instrumentum probationem ; creanta nu poate fi realizata decit de catre posesorul legitim al titlului[1]. Vointa declarata in formele prevazute de lege prevaleaza asupra vointei efective (reale), in interesul protejarii tertilor de buna credinta. Indiferent de orice culpa a declarantului, acesta suporta consecintele unei eventuale divergente intre vointa reala si cea declarata[2]. Intre raportul juridic si inscrisul constatator exista o legatura indisolubila din chiar momentul nasterii raportului juridic. Aceasta legatura persista si ulterior pentru ca dreptul de creanta se considera a fi incorporat in titlu.

Necesitatea de a usura circulatia titlurilor si de a proteja buna credinta a dobinditorilor succesivi ai acestora a impus principiul conform caruia dobinditorul primeste un drept propriu si autonom, originar, bazat pe relatia juridica dintre drept si document (posesie). Acest drept este invulnerabil fata de exceptiile care ar fi putut sa fie opuse purtatorilor precedenti. Daca dreptul a devenit un element integrat al documetului, devine inadmisibil ca prerogativele acestui drept sa fie exercitate de altcineva decit posesorul documentului. Dreptul din titlu provine din dreptul asupra titlului. Subiect al dreptului de creanta cuprins in titlu nu este o persoana determinata, ci orice persoana care se afla la un moment dat in posesia titlului : dreptul incorporat in titlu nu este transmis, ci dobindit de fiecare data, in mod originar, in virtutea achizitionarii titlului. Ceea ce se transmite este numai conditia pentru a achizitiona dreptul. Nu se efectueaza o transmisie a dreptului, adica o dobindire de drepturi derivate, ci o dobindire de drepturi originara, in care caz nu se mai poate invoca principiul nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet. Circulatia titlurilor de valoare se deosebeste de cesiunea de creanta de drept comun, in care cesionarul dobindeste creanta asa cum se gasea aceasta in patrimoniul cedentului la momentul cesiunii, acesta neputind sa-i transmita un drept mai puternic sau mai intins decit al sau. Din faptul ca titlurile de valoare, care sunt bunuri mobile, genereaza drepturi originare, rezulta consecinta ca nu intotdeauna proprietatea coincide cu posesia de buna credinta.

Autonomia titlului inseamna : (i) emitentul titlului de valoare este obligat nu in virtutea raportului juridic fundamental, originar (vanzare, imprumut etc.), ci exclusiv in virtutea semnarii titlului datorita acestui fapt sunt recunoscute in doctrina ca valabile si titlurile de 'complezenta' semnate fara ca emitentul sa aiba o datorie preexistenta fata de posesorul titlului; (ii) in circulatia titlului fiecare nou posesor este considerat ca avand un drept originar, propriu, autonom si nu un drept cedat. De aceea, noului dobanditor nu-i sunt opozabile exceptiile care puteau fi opuse unuia dintre dobinditorii precedenti[6].

Titlurile de valoare pot fi cedate, fie in deplina proprietate, fie in gaj, pentru a se obtine un credit, inainte de scadenta platii, dar chiar daca titlul circula prin mai multe maini, fiecare posesor are un drept nou, propriu, si nu un drept cedat : fiecare nou posesor devine titular al dreptului asa cum este el inscris in document, in literalitatea lui[7]. De asemenea, titlurile de valoare pot servi la stingerea unei obligatii banesti la fel ca si biletele de banca, avand fata de acestea avantajul evitarii unei deplasari de numerar.

Intre obligatie si inscris (titlu) legatura este nu numai constitutiva, ci si permanenta. Pe de o parte, dreptul si obligatia corelativa nu se nasc decat prin consemnarea vointei subiectilor intr-un document, iar pe de alta parte dreptul nu poate fi exercitat de catre titulari decat prin posesiunea materiala a inscrisului. Debitorul nu se poate elibera valabil decat cerand si obtinand restituirea inscrisului, fara de care risca sa mai plateasca o data in mainile celui ce se va prezenta ca posesor legitim al aceluiasi inscris[8].

Titlurile comerciale de valoare se disting, deci, prin urmatoarele note de specificacitate:

a)      incorporeaza drepturi de creanta sau drepturi reale;

b)      confera certitudine drepturilor cuprinse in titlu (literalitate) : atat existenta, cat si intinderea drepturilor posesorului legitim al titlului sunt determinate strict de mentiunile cuprinse in acel titlu ;

c)      confera autonomie drepturilor cuprinse in titlu fata de raportul juridic fundamental; titlul de valoare are caracterul de izvor originar de drepturi si obligatii.

Intinderea drepturilor si obligatiilor ce rezulta din titlu sunt determinate si exista numai in masura aratata prin mentiunile de pe inscris[9]. Titularitatea dreptului nu se bazeaza pe un raport intervenit cu debitorul, sau pe o succesiune de astfel de raporturi personale, ci pe proprietatea titlului. Titlul de valoare confera certitudinea dreptului in sensul ca: (i) acest drept nu poate suferi nici o influenta din partea raportului juridic originar, care a dat nastere titlului; (ii) titlul nu poate fi combinat sau completat ori interpretat cu alte inscrisuri sau cu imprejurari de fapt.

Dintre toate categoriile de titluri comerciale de valoare, doar cambia si biletul la ordin intrunesc toate caracteristicile enuntate. Cambia si biletul la ordin, denumite si efecte de comert, sunt titlurile comerciale de valoare tipice. Acestea sunt, in acelasi timp, si titluri de credit.

Cecul nu este un mijloc de creditare, ci un mijloc de plata. Din acest motiv, emiterea de cambii sau bilete la ordin fara acoperire nu este infractiune, in timp ce emiterea de cecuri in asemenea conditii este infractiune (inselaciune prin emiterea de cecuri fara acoperire). Cecul se prezinta la plata la o banca, care efectueaza plata sau refuza plata pentru lipsa provizionului, cu consecinta practic automata a urmaririi penale a emitentului cecului pentru emiterea de cecuri fara acoperire. In schimb, cambia sau biletul la ordin se executa silit in caz de neplata.

Actiunile si obligatiunile emise de societatile de capitaluri, denumite in doctrina si titluri « societare »[10], sunt varietati ale titlurilor comerciale de valoare, dar acestea prezinta anumite caracteristici care le fac speciale in aceasta categorie.

In dreptul francez, actiunile sunt calificate drept valori mobiliare, reprezentand o creanta impotriva emitentului. In cazul valorilor mobiliare emise in forma dematerializata (prin inscriere in cont), titularul unei asemenea valori are un drept de creanta impotriva emitentului si intermediarului si un drept real asupra valorii reprezentate de inscrierea in contul respectiv.[11]

Pentru ca in dreptul modern se foloseste tot mai mult tehnica dematerializarii titlurilor, expresia 'titlu' este pe cale de disparitie, pentru ca valorile mobiliare, in general, nu mai au suport material. Expresia "titlu" desemneaza in prezent 'o valoare scripturala fara individualitate'.

Actiunea, insa, ca valoare mobiliara, confera detinatorilor nu numai drepturi patrimoniale, ci si drepturi personal-nepatrimoniale (ex.: dreptul la vot). Drepturile nepatrimoniale rezultind din actiune nu se exercita asupra emitentului[12]. Pe de alta parte, actiunii (ca de altfel, si obligatiunii) ii lipsesc sau ii sunt incomplete cele doua caracteristici esentiale ale titlurilor de credit : autonomia si literalitatea. Actiunea reda incomplet continutul dreptului posesorului si, ca urmare, pentru exercitiul acestuia este necesar sa se recurga in completare le prevederile actului constitutiv al societatii emitente. Jurisprudenta mai veche a dat o acceptiune mai larga conceptului de literalitate, statuand ca cerinta literalitatii este indeplinita si atunci cand titlul de valoare se refera explicit la inscrisul care asigura dreptului incorporat continutul necesar, cu conditia ca acel inscris sa fi fost obiectul publicitatii cerute de lege. Actiunea emisa de societatea comerciala se intregeste in mod necesar cu actul constitutiv al societatii emitente si in acest context s-ar putea considera ca ea invedereaza caracter literal. Actiunea nu trebuie, totusi, confundata cu un titlu de valoare abstract necauzal, cum este, bunaoara, cambia. Intr-adevar, ea nu confera subdobanditorului autonomia juridica a dreptului pe care il incorporeaza si, ca urmare, acesta nu beneficiaza de opozabilitatea exceptiilor personale ce puteau fi invocate fata de antecesorul sau de drept care i-a transmis titlul. Actiunea este si ramane un titlu de valoare cauzal . In cazul societatilor cotate, actiunile si obligatiunile emise de acestea sunt, in principiu, si titluri de valoare. Dar nu orice actiune poate fi calificata drept titlu de valoare. Actiunile dematerializate, nefiind constatate printr-un inscris cu valoare comerciala care sa constituie titlul lor, nu prezinta caracteristicile esentiale ale titlului de valoare, anume : nu incorporeaza drepturi de creanta, nu pot conferi creantei autonomie fata de raportul juridic fundamental si nici certitudinea pe care i-ar da-o acesteia literalitatea. Actiunile dematerializate se inscriu in cont, dar inscrierea lor in cont nu are aceeasi semnificatie cu incorporarea in titlu, care este de esenta oricarui titlu de valoare.

Conosamentul este, deasemenea, un titlu comercial de valoare atipic.

Chiar daca, pentru precizarea conditiilor de forma si de transfer catre terti a documentului de transport la ordin, art.414 alin.3 C.com. face trimitere la dispozitiile referitoare la cambie si biletul la ordin, contractul de transport emis sub forma de inscris la ordin nu se asimileaza totusi cu un veritabil titlu la ordin, definit, in special, prin caracterul sau abstract si acauzal, adica independent de cauza sa juridica. Acesta se particularizeaza, fata de cambie, prin faptul ca este un document reprezentativ al marfii. Conexiunea cu obiectul material al transportului exclude natura abstracta a titlului. Pe de alta parte, documentul de transport la ordin nu este un titlu de credit[14], asa cum este cambia. Titlurile de credit propriu-zise creeaza in sarcina debitorului obligatia de a plati la scadenta o suma determinata (obligatie de a da), pe cind prestatia carausului consta in deplasarea unor persoane sau bunuri (obligatie de a face). Art.417 alin.3 C.com. consacra, totusi, principiul literalitatii documentelor de transport la ordin si la purtator, dispunind ca nici o conventie care nu este cuprinsa in scrisoarea de carat la ordin sau la purtator nu va avea efecte fata de destinatar sau posesorul documentului subscris de caraus. Clauzele neinscrise in documentul de transport la ordin sau la purtator sunt inopozabile destinatarului si tertilor posesori ai titlului.