EVOLUTIA COMERTULUI INTERNATIONAL SI A TRANZACTIILOR COMERCIALE

EVOLUTIA COMERTULUI INTERNATIONAL SI A TRANZACTIILOR COMERCIALE

1.1. Comertul mondial contemporan - caracterizare generala

Evolutia postbelica a comertului mondial s-a desfasurat sub influenta unui ansamblu contradictoriu de factori. Cei mai importanti factori care au stat la baza dezvoltarii comertului mondial postbelic sunt:

necesitatea lichidarii, intr-un timp cat mai scurt, a urmarilor celui de-al doilea razboi mondial;

urmarile politice si economice ale razboiului;

mutatiile profunde petrecute in raporturile dintre principalele forte economice pe plan mondial;

transformarile substantiale in insasi procesul diviziunii internationale a muncii;

revolutia stiintifica si tehnica contemporana;

aparitia, apoi accentuarea proceselor de integrare economica regionala;

tendinta de liberalizare treptata a schimburilor internationale;

caracterul contradictoriu al masurilor de politica comerciala practicat de multe state;

cresterea capacitatii organismelor internationale cu atributii in solutionarea problemelor comertului mondial (indeosebi GATT), de a elabora programe viabile, care sa asigure echilibrul si dezvoltarea;

socurile pe care le-a inregistrat economia mondiala (socurile petroliere, ale nivelului dobanzilor, ale fluctuatiei cursurilor principalelor valute, crahurile de bursa, foarfecele preturilor, datoria externa etc.)

dezvoltarea foarte puternica a transporturilor si telecomunicatiilor;

extinderea si diversificarea tehnicilor de comercializare si a celor de cooperare internationala.

1.2. Participarea economiilor nationale la circuitul economic mondial

Participarea tuturor statelor la circuitul economic mondial este - in conditiile contemporane, o necesitate obiectiva. Complexitatea economiei mondiale, incidenta extrem de puternica a progresului tehnic, gradul foarte inalt de diversificare a proceselor economice, accentuarea interdependentelor dintre economiile nationale, avantajele extrem de importante ce se pot obtine de pe urma specializarii internationale (sau riscurile la care se expun cei ce prefera autarhia), sunt doar o parte a factorilor care au condus la generalizarea - la scara planetara - a schimburilor economice internationale. Practic, toate statele lumii, mari sau mici, bogate sau sarace, dezvoltate sau in curs de dezvoltare, se preocupa intens de participarea cat mai eficienta la economia si circuitul economic mondial.

Participarea la circuitul economic mondial trebuie sa asigure folosirea schimburilor externe ca factor al cresterii economice; acest obiectiv este extrem de important pentru toate statele lumii, deoarece:

schimburile economice internationale trebuie sa asigure inzestrarea economiei nationale cu factorii de productie (resurse naturale, mijloace tehnice si tehnologice, resurse de finantare si resurse de munca de o calificare corespunzatoare noilor cerinte ale progresului tehnic) in conditiile in care cele interne nu sunt suficiente, nu sunt eficiente (problema avantajului comparativ) sau nu sunt utilizate din considerente strategice (pentru economisirea sau conservarea lor pentru mai tarziu);

participarea la schimburile economice internationale trebuie sa permita valorificarea eficienta a resurselor interne excedentare sau specializarea pentru export in ramurile in care tara respectiva detine avantajul comparativ;

participarea la circuitul economic permite diversificarea ofertei interne de bunuri si servicii, cea ce produce consecinte benefice asupra gradului de satisfacere a nevoilor de consum, cat si asupra nivelului calitativ al productiei interne (ca urmare a competitiei ce se creeaza intre aceasta si oferta externa);

racordarea economiei nationale la fluxurile economice internationale permite largirea seriilor de fabricatie ale productiei interne peste limitele pe care le impun dimensiunile pietei interne;

participarea la circuitul economic mondial creeaza, de asemenea, un climat favorabil in plan politic, militar, etnic, religios, cultural etc., care poate fi, la randul sau, in mod indirect, un catalizator al cresterii economice.

Se poate afirma, astfel, ca schimbul international este o cerere de diferenta; acolo unde totul este identic, schimbul devine inutil.

Economia mondiala contemporana este caracterizata printr-o foarte ridicata intensitate a specializarii internationale; aceasta face ca, in mod practic, toate statele lumii sa fie, mai mult sau mai putin intens, legate intre ele, economiile nationale fiind puternic interdependente, iar schimburile economice externe indispensabile. In strategia fiecarei economii, folosirea cat mai eficienta a relatiilor economice externe ca factor exogen al cresterii productiei, veniturilor si consumului, este expresia sintetica a calitatii managementului national, in primul rand al celui macroeconomic.

1.3. Aliante si cooperari internationale

In mediul international au aparut, incepand din anii `60 - `70 si sunt in plina afirmare in prezent, o serie de forme si tehnici de afaceri, care depasesc cadrul strict al schimbului de marfa si durata in timp specifica contractelor de import - export traditionale. Aceste noi tipuri de operatiunii sunt incluse in literatura de specialitate fie in categoria larga a cooperarii economice internationale, fie in categoria aliantelor strategice (cu doua mari grupari: aliante competitive si cooperare industriala), fie in grupul tehnicilor de transfer international de tehnologie.

1.3.1. Aliantele competitive

Aliantele competitive sunt retele complexe de comunicatii ce se stabilesc intre firme in vederea realizarii unor obiective lucrative in domeniile marketingului si comercializarii productiei, cercetarii si dezvoltarii etc. prin actiuni concertate. In mod obisnuit, se includ in aceasta categorie acordurile de marketing, operatiunile de licentiere, franchising, societatile mixte.

Ratiunile aliantelor competitive constau, in principal, in complementaritatea tehnologica, convergenta de interese si sporirea pozitiei competitive prin actiune comuna. Ele pleaca de la ideea punerii in valoare a capacitatii specifice fiecarui partener printr-un aranjament de prestatii reciproce. Astfel, de exemplu, una din firme, poate sa dispuna de cunostinte de marketing, acces pe piata si canale de distributie, in timp ce partenerul poseda o tehnologie avansata de produs.

Pot fi, de asemenea, considerate atuuri in realizarea de aliante internationale, calificarea si costul fortei de munca, accesul la resurse primare, calitatea managementului, capacitatea de fabricare a pieselor si subansamblelor etc.

Totodata, in timp ce firmele mari, cu dever si canale de distributie consacrate, pot sa utilizeze propria capacitate de marketing pentru a patrund pe piete externe, pentru firmele mici si mijlocii, un acord de parteneriat in marketing cu alte firme pe baza de complementaritate, poate reprezenta un mijloc mai eficient de comercializare internationala.

O alta ratiune a aliantelor o reprezinta interesele comune ale partilor, ce pot constitui temeiul cooperarii in marketing si productie sub forme care merg de la simplul acord de distributie reciproca a marfurilor, pana la intelegeri privind proiectarea fabricatiei si dezvoltarea produsului. Specific acestor aranjamente este spiritul de conlucrare care domina relatiile dintre parteneri, amenajarea intereselor particulare in raport cu obiectivele comune. Ca atare, aliantele sunt, de regula, asociate cu forme de cooperare economica, tinzand sa realizeze pe o perioada mai indelungata de timp si sa evolueze spre formule institutionale, ca de exemplu, societatile mixte.

Aliantele competitive urmaresc realizarea unor scopuri strategice (de aici provine denumirea de aliante strategice), a unor obiective pe termen lung, cum sunt urmatoarele:

a) Cresterea competitivitatii internationale.

Ridicarea nivelului de competitivitate se bazeaza pe punerea in valoare a complementaritatilor tehnologice dintre parteneri, pe reducerea costurilor in urma specializarii, economiile din standardizare si serie mare etc. Dupa cum se arata in literatura, restructurarea industriei est - europene si cresterea gradului sau de competitivitate in ultimele decenii se datoreaza aliantelor strategice incheiate intre firme din SUA si Japonia, pe de o parte, si firme din Europa Occidentala, pe de alta parte.

b) Depasirea unor obstacole de politica comerciala

In anii `80 si `90 se remarca, potrivit opiniei specialistilor, o tendinta de neo - protectionism, atat in tarile dezvoltate, cat si in cele in curs de dezvoltare, care afecteaza in special, formele traditionale de comert international. Aranjamentele inter firme in cadrul unor aliante strategice pot contribui la atenuarea unor astfel de masuri si la promovarea schimburilor.

De exemplu, societatile mixte s-au dovedit a fi ai eficiente de realizare a investitiilor straine pe relatie Nord - Sud, fiind adaptate si ca forme de cooperare industriala pe relatia Vest - Est si Est - Vest.

c) Lupta de concurenta

Aliantele sporesc forta competitiva a partenerilor, creandu-le avantaje in concurenta internationala. Mai mult, concurentii actuali si potentiali ai unei firme pot fi atrasi in astfel de aranjamente, de exemplu, prin crearea unei retele de schimb reciproc de licente sau prin constituirea unei societati mixte. Uneori, firmele adopta formula unei societati mixte cu tertii, pentru a se proteja impotriva riscului de a face obiectul unei preluari sau fuziuni din partea concurentei.

1.3.2. Cooperarea industriala

Cooperarea industriala este o forma de realizare a afacerilor internationale aparuta in anii `60 si care a cunoscut o dezvoltare sustinuta in deceniile opt si noua. Potrivit definitiei Comisiei Economice a ONU pentru Europe, cooperarea industriala cuprinde operatiuni care merg mai departe decat simpla vanzare - cumparare de bunuri si servicii, si presupune, intre parti apartinand unor tari diferite, crearea de comunitati durabile de interese in domeniul productiei, al transferului de tehnologie, al marketingului si comercializarii, in vederea asigurarii pentru parteneri a unor avantaje reciproce.

Principalele caracteristici ale cooperarii industriale, care o deosebesc de formulele clasice de afaceri internationale - comert si investitii directe - si care o particularizeaza in raport cu aliantele competitive, se refera la obiectul tranzactiei, natura relatiilor dintre parti, cadrul juridic si institutional.

In primul rand, centrul operatiunilor este situat in domeniul productiei, chiar daca obiectul cooperarii poate fi mai complex, implicand activitati comune de cercetare - dezvoltare, marketing si comercializare, finantare etc. Conform abordarii ONUDI, cooperarea industriala se refera, in sens restrans, la conlucrarea in producerea a doua sau mai multe produse, in folosirea aceleasi tehnologii si, in sens larg la livrarile de echipament, constructia de obiective industriale, actiuni de valorificare a resurselor naturale.

In al doilea rand, cooperarea industriala poate fi vazuta ca o conlucrare in management, care presupune coordonarea functiilor firmelor partenere in scopul cresterii competitivitatii si stabilirea de legaturi durabile intre parteneri din tari diferite. De aici rezulta caracterul de stabilitate al acestei forme de afaceri internationale, ca si valoarea ridicata a tranzactiilor.

In al treilea rand, cooperarea se caracterizeaza printr-un regim normativ specific si o baza juridica distincta, conferite, pe de o parte, de nivelul si mecanismul negocierii se derularii actiunilor respective, iar pe de alta parte, de caracteristicile contractului de cooperare. astfel, de multe ori, indeosebi in cazul tarilor in curs de dezvoltare, cooperarea beneficiaza de un regim juridic special, cu caracter stimulativ; totodata, statele se implica adesea in procesul initierii si contractarii actiunilor de valoare ridicata.

Contractul de cooperare industriala se particularizeaza in raport cu contractul de vanzare - cumparare internationala prin aspecte cum sunt urmatoarele:

se bazeaza pe comunitatea de interese a partilor, instituind relatii reciproce cu spirit de cooperare;

instituie relatii intre parti, bazate pe solidaritate si reciprocitate;

cuprinde un complex de obligatii, de natura diferita, in sarcina partilor: furnizare de marfuri, transfer de tehnologie, executarea de lucrari, prestari de servicii etc.;

se caracterizeaza printr-o anumita durabilitate si printr-un caracter evolutiv, pe masura derularii cooperarii, acesta dezvoltandu-se si modificandu-se.

In ceea ce priveste formele cooperarii industriale, in literatura se disting doua mari categorii: cooperarea intre firme separate si cooperarea institutionala (organica). In prima categorie sunt cuprinse, in principal, subproductia si coproductia, iar cea de-a doua este reprezentata de societatile mixte.

Intre aliantele competitive si cooperarea industriala exista multe puncte comune, iar uneori, in literatura, ele sunt considerate ca avand aceeasi natura si se trateaza impreuna. De altfel, societatile mixte sunt considerate, in egala masura, forme de alianta si, respectiv, de cooperare.

Baza comuna a aliantelor si cooperarii o constituie complementaritate tehnologica, interesele comune si spiritul de conlucrare. Diferentele privesc ratiunile particulare ale celor doua categorii de afaceri internationale, obiectul acestora (mai general, in cazul aliantelor si mai specific, in el al cooperarii), precum si relatiile pe care s-au dezvoltate acestea cu prioritate (Nord - Sud, in cazul aliantelor, Nord - Sud si Vest - Est in cazul cooperarii).

1.3.3. Exportul de obiective complexe

Un loc aparte in tranzactiile comerciale internationale revine exportului de obiective complexe, tranzactiilor de anvergura care implica montaje financiare, transferuri tehnologice, precum si sisteme de contracte care impun o conlucrarea intensa si de durata intre parteneri. Aceste operatiuni imbina caracteristici ale comertului cu elemente de cooperare industriala si includ, de regula, activitati de consultanta si asistenta inginereasca. Totodata, construirea de obiective in strainatate este angajata prin utilizarea unei forme speciale de adjudecare - licitatia internationala.