GLOBALIZARE SAU REGIONALIZARE?

Asistam la formarea unei economii globale, sau la accentuarea legaturilor in interiorul catorva    regiuni separate ale lumii? Putem vorbi doar despre o regionalizare a economiei mondiale, in loc de globalizarea ei? Vom asista in viitorul apropiat la o fragmentare a economiei mondiale in blocuri exclusiviste, sau tendinta de globalizare se va intensifica? Intrebarile de mai sus ne sunt sugerate, direct sau indirect, de consolidarea blocurilor economice regionale, precum Uniunea Europeana si NAFTA. Trebuie sa intelegem mai bine, daca integrarea regionala duce la expansiunea comertului intraregional, sau la extinderea schimburilor cu tot restul lumii.

Analiza reparitiei geografice a comertului mondial pe principalele grupe de tari pentru perioada de dupa 1950, evidentiaza

• predominanta tarilor avansate, care, spre sfarsitul perioadei detineau circa 70% din exporturile si importurile mondiale. Considerat pe grupe de produse, ele detineau o pondere mai mare (78,7%) la comertul cu produse manufacturate, in timp ce ponderea mai mica (49,1%) in comertul cu produse de baza, le situa pe aceeasi pozitie fruntasa.
• o pondere mica si in scadere (de la 30,8% in 1950 la 19%) pentru tarile in curs de dezvoltare. Tendintele de redresare inregistrate dupa 1972 datorate ascensiunii tarilor exportatoare de petrol a fost anihilata de reducerea pretului titeiului. De asemenea, cresterile spectaculoase ale tarilor cu industrializare rapida au fost absorbite de deteriorarea pozitiei tarilor cu nivel scazut de dezvoltare in schimburile internationale.
• o pondere redusa de circa 8-10% a tarilor din Centrul si Estul Europei, pe parcursul intregii perioade postbelice, fapt aflat in discordanta cu procentul detinut de 35% din productia industriala mondiala.

Din punct de vedere al orientarii geografice a principalelor curente de schimb, la nivelul anului 1990 reteaua comertului mondial era compusa din urmatoarele fluxuri:

• fluxurile schimburilor comerciale reciproce ale tarilor industriale avansate - 55%;
• fluxul comercial Nord-Sud - 26%;
• comertul dintre tarile Europei Centrale si de Rasarit si cele dezvoltate - 9,8%;
• fluxul Sud-Sud - 5%;
• fluxul schimburilor comerciale reciproce ale tarilor Europei Centrale si de Rasarit - 4,2%.

Orientarea geografica a principalelor curente de schimb si ponderea diferitelor state in comertul international atesta polarizarea acestuia in jurul tarilor industriale avansate. Acestea constituie principalul client si furnizor, atat pentru ele insele, cat si pentru tarile in curs de dezvoltare si cele ale Europei Centrale si de Rasarit.

Datele statistice prezentate de OECD demonstreaza ca, in ciuda ratelor mari de crestere a volumului, exista un nivel redus de deschidere a tarilor catre exterior, atat in cazul tarilor dezvoltate, cat si a celor in curs de dezvoltare. In anii '90, exporturile si importurile tarilor OECD cu UE reprezentau circa 12% din PIB cumulat, cu 1% mai mult decat in 1980, si dublu fata de 1960.

Totusi, nivelul este unul scazut, ceea ce ne poate face sa credem ca tarile dezvoltate au ramas relativ inchise, dezvoltand relatii cu precadere intre ele. Orientarea fluxurilor comerciale ale acestor tari este predominant regionala si catre partenerii dezvoltati din zona. De mentionat ca doar 4% din PIB-ul tarilor OECD reprezinta valoarea comertului cu tari din afara organizatiei.

Aceeasi tendinta se manifesta si in cazul celorlalte tari sau zone integrate economice: Uniunea Europeana, SUA, si, mai ales, Japonia. Aceasta din urma importa mai putin din tarile OECD si din SUA fata de perioada anterioara, in timp ce comertul Uniunii Europene este orientat cu precadere catre tarile membre (peste 61%).

Tabelul nr.8

Structura geografica a comertului OECD (procent din PIB nominal)

Sursa: OECD, 1998

Cea mai mare parte a exporturilor se indreapta catre tari care, geografic, se afla in apropiere. Astfel, SUA face comert cu Canada, Japonia cu Statele Unite, China si Taiwanul cu Hong-Kong-ul, etc. Tarile mambre ale Uniunii Europene exporta in aceeasi zona, comertul intra-comunitar crescand cu rate de 2-6% in perioada 1985-1997. Faptul este cu atat mai important, cu cat ponderea acestuia in comertul mondial a crescut de la 13,5% in 1960 la 24,5% in 1994, in timp ce comertul cu tarile extra-comunitare a scazut de la 20,5% in 1960 la 15% in 1994. Sursele statistice ale UE confirma aceste evolutii, asa cum reiese din tabelul urmator:

Tabelul nr.9

Piete de export

Sursa: FMI

Gradul de deschidere al economiilor din Asia de Sud-Est (Coreea de Sud, Malaezia, Indonezia, Thailanda, Singapore si Hong-Kong) ajunge la o pondere de 78,4% din PIB.

Cele mai integrate regiuni din punct de vedere comercial sunt Europa de Vest si Asia, cu o pondere a comertului intra-regional de 67,5% si, respectiv, 49,7%. Comertul intra-regional al Europei de Vest (in care UE reprezinta peste 95%) reprezinta peste 30% din comertul mondial cu produse. Proximitatea geografica si alti factori importanti (apropierea culturala, circumstantele istorice, complementaritatea economiilor etc.) determina orientarea preponderenta a comertului zonelor limitrofe catre regiunile nucleu: Europa de Est exporta peste 55% din produse in Europa de Vest, America Latina exporta 60% din produse in America de Nord etc

Tabelul nr. 10

Nivelul de regionalizare a comertului international

Sursa:OMC (1997)

Pot fi folosite doua marimi care sa reflecte gradul de integrare la nivel regional a unei tari din punctul de vedere al comertului mondial:

1. Indicele intensitatii comertului intra-regional se determina astfel:

Unde:

i si j - tarile regiunii;

- ponderea exporturilor tarii i in tara j;

- ponderea tarii j in exporturile mondiale;

>1 reflecta inclinatia tarii de a comercializa intra-regional.

2. Indicele inclinatiei de a comercializa extra-regional ( se determina astfel:

Unde:

- exporturile tarii i / PIB;

- ponderea comertului extra-regional in totalul mondial.

Pentru a evita problemele care pot apare din faptul ca este necesar a fi calculata ponderea regiunii in comertul mondial, unii autori propun determinarea indicelui intensitatii comertului intra-regional, care ne da o masura mai exacta a orientarii geografice a fluxurilor comerciale.

Se poate vorbi mai curand de o crestere evidenta a integrarii regionale decat de globalizare, aceasta din urma vizand mai ales tarile dezvoltate (triada- NAFTA; UE; Asia - Japonia, Australia, Noua Zeelanda, Coreea de Sud, Hong Kong, Singapore, Taiwan).

In 2001, ponderea tarilor dezvoltate si a noilor tari industrializate din Asia in exportul mondial era de 76%, iar ponderea UE (15), NAFTA si Japoniei era de 62%. Schematic relatiile comerciale ale "triadei" pot fi reprezentate astfel:

Figura 1. Fluxurile comerciale reciproce ale "triadei"

NAFTA desfasoara comert intra-regional in proportie de aproximativ 40%, exporta 17,2% din total in UE si 21% in Asia. Importa peste 17% din UE si 22% din Asia (11% din Japonia). UE(15)exporta intra-regional 62% din total, exporta in NAFTA 10%, iar in Asia 8%. Importa 8% din NAFTA si 7% din Asia (4% din Japonia).Asia exporta intra-regional 48,7%, iar celelalte regiuni exporta 25% in NAFTA si 16% in UE. Importurile din NAFTA se ridica la 24%, iar cele din UE la 17% din total.

Comertul in triada reprezinta 76% din total pentru NAFTA, 80% pentru UE si 90% pentru Asia dezvoltata. Daca la centrele triadei adaugam si satelitii comerciali - tari ale caror fluxuri comerciale se desfasoara in proportie de peste 60% cu triada - ponderea totala a zonelor integrate comercial se ridica la aproximativ 80% din comertul mondial.

Regionalizarea reprezinta si o provocare majora pentru regimul comercial al OMC. In ultimele decenii aceste acorduri au luat o amploare deosebita, acoperind o parte importanta din comertul mondial. Raspandirea rapida, anvergura tot mai mare si natura schimbatoare a acestor acorduri au pus problema compatibilitatii cu un regim international bazat pe liberalizarea comertului.

Principala temere este legata de faptul ca blocurile regionale tind sa creeze o discriminare impotriva membrilor (mai ales in cazul UE si NAFTA). De asemenea, noile reguli comerciale si vamale (reguli privitoare la origini, de exemplu) au dus la cresterea costurilor si, la o ingreunare a comertului.

Organizatia Mondiala a Comertului ar trebui sa asigure compatibilitatea dintre acordurile regionale si comertul multilateral continuu, desi realitatea acestui inceput de nou secol arata ca principiile si regulile sale nu pot fi eficiente in combaterea tendintelor protectioniste ale acordurilor regionale. Oricum continuarea negocierilor multilaterale poate sa aduca progrese si in acest domeniu, astfel incat regionalizarea sa nu reprezinte un pericol in calea liberalizarii schimburilor comerciale la nivel global.

SUA, UE, Japonia, sunt de multe decenii, angajate in liberalizarea comertului mondial. Ca atare, toate tarile care desfasoara comert cu cele trei economii dominante devin mai deschise spre piata mondiala.

Blocurile regionale au devenit puncte focale semnificative in procesul de cooperare economica. Ele reunesc acum nu numai state dezvoltate, ci si tari cu un potential economic mai redus, dar au probat, deja, capacitatea lor de a valorifica superior resursele si avantajele competitive de care dispun. Persistenta lor in timp a scos la iveala tendinta spre expansiune. Cu alte cuvinte, o data demarat, blocul economic genereaza in mod logic tendinta de extindere, cei ce se gasesc in afara lor dorind sa obtina beneficii de pe urma cooperarii.

Tabelul nr.11

Volumul comertului intrabloc si interbloc (%)

Sursa: Yoshida, Masami, "Regional Economic Integration in East Asia", in Cable, Vincent, Henderson, David, "Trade Blocks? The Future of Regional Integration", London, Royal Institute, 1994, p.62-63.

Din tabelul de mai sus, in 1992 aproape 40% din comertul Uniunii Europene se desfasoara cu tari care nu sunt membere ale acestei comunitati economice. Tot in acelasi an, 55% din comertul blocului est-asiatic avea loc cu state situate in afara regiunii si mai mult de 60% cu America de Nord. Cele mai mari si mai puternice state sunt in acelasi timp si cele mai interdependente cu alte tari situate in afara regiunii economice din care fac parte. De exemplu, Germania, Italia, Franta si Marea Britanie au in prezent, in medie, circa 40% din comertul lor exterior cu tari ce nu fac parte din Uniunea Europeana. La randul lor, Statele Unite ale Americii desfasoara aproape 29% din volumul total al comertului lor cu state din afara NAFTA si mai mult de o treime cu Japonia.

Figura 2. Exporturile intra si extraregional, 2007

America de Nord si Asia inregistreaza o crestere relativ echilibrata intre comertul inter si intra-regional. Comertul intra-regional al Europei este intr-o crestere mult mai rapida decat comertul extern ca urmare a integrarii economice, in timp ce America Centrala si de Sud, Africa, Orientul Mijlociu si Comunitatea Statelor Independente au inregistrat o crestere mai mare in exporturile inter-regionale decat in cele intra-regionale.

Uniunea Europeana este o piata foarte bine integrata, 2/3 din tranzactile sale comerciale au loc in cadrul regiunii. In 2007, comertul intra-regional reprezenta ceva mai mult de jumatate (51%) din exporturile NAFTA. In 2000, acest procent era de 56%. Cu toate acestea, in schimburile comerciale cu tarile din afara NAFTA, suprafata a fost in crestere oarecum intr-un ritm mai rapid decat comertul din interiorul NAFTA.

Figura 3. Gradul de integrare a UE, ASEAN, NAFTA, MERCOSUR

In cazul altor blocuri comerciale, cum ar fi MERCOSUR, Comunitatea ANDINA sau ASEAN, gradul de integrare se arata mai putin pronuntat. Tarile membre MERCOSUR, realizeaza in jur de 14% din comertul lor cu alte tari, Comunitatea ANDINA doar 8% si ASEAN un sfert.

Brazilia, India si China inregistreaza o crestere puternica a exporturilor. Aceste tari ilustreaza o tendinta clara de crestere in randul unor economii emergente. Ponderea exporturilor in lume ramane relativ mica pentru cea mai mare parte a economiilor emergente. Cota parte din Brazilia si India este putin peste 1%, in timp ce cota Chinei se apropie de 10%. In 2007, Brazilia a exportat marfuri in valoare de 161 miliarde dolari. Cu importurile in valoare de 127 miliarde dolari, a inregistrat o balanta a comertului pozitiva de 34 miliarde dolari. Incepand cu anul 2000, exporturile Braziliei au crescut la o medie anuala de 17%. Principalii sai parteneri sunt din Europa. Europa primeste aproape 27% din exporturile Braziliei. America Centrala si de Sud absoarbe aproape un sfert din exporturile sale, America de Nord o cincime si Asia inregistreaza putin peste 16% din exporturile totale ale Braziliei.

Figura 4. Brazilia-exportul marfurilor pe regiuni, 2007

Exporturile de marfuri a Indiei au ajuns in 2007 la 145 miliarde dolari de la o medie anuala de 19% in 2000. Mai mult de jumatate din exporturile sale se indreapta spre Asia, Europa fiind cea de a doua regiune de comercializare (23%). Orientul Mijlociu absoarbe 17% din exporturile de marfuri a Indiei, in timp ce America de Nord primeste 15%. In 2007, importurile Indiei au ajuns la 217 miliarde dolari, rezultand o balanta comerciala negativa de 72 miliarde dolari.

Figura 5. India- exportul marfurilor pe regiuni, 2007

Inca din 2001, de cand China a aderat la OMC, exporturile sale sunt de patru ori mai mari, iar importurile s-au triplat. In 2007, surplusul sau comercial a ajuns la 262 miliarde dolari. 45% din exporturile Chinei se indreapta spre tarile din Asia, in timp ce Europa si America de Nord primeste fiecare 21% din exporturile chineze.

Figura 6. China- exportul marfurilor pe regiuni

Un rol deosebit de important in realizarea unei lumi performante va reveni cooperarii internationale, prin stabilirea de parteneriate eficiente intre tari dezvoltate din Asia, America Latina si Africa, in perspective atragerii lor mai rapide in circuitul economic mondial.

O noua era trebuie sa aiba ca fundament consolidarea sistemului multilateral, liber si deschis, in conditiile in care exista, inca bariere externe si interne in calea schimburilor comerciale.

Secretele unei retele de succes sunt reciprocitatea si increderea. Fiecare membru al retelei actioneaza dintr-un sentiment de bunavointa, simtind obligatia de a coopera si de a acorda asistenta. Astfel, tarile cedeaza din autonomie pentru a deveni parte unei activitati comerciale extinse. Retele se bazeaza atat pe legaturile sociale informale ale participantilor, cat si pe antelegerile formale intre pari. Avantajele integrarii devin evidente, in momentul in care mai multe companii lucreaza impreuna la un proiect comun, care este complex si necesita contributia tututror. Cu cat va sti fiecare membru mai multe lucruri despre expertiza, perspectivele si modurile de abordare si cu cat fiecare membru este doritor sa impartaseasca din ideile lui, cu atat mai mare este probabilitatea succesului. Atat in industria de inalta tehnologie, cat sI in comertul cu amanuntul, unde aduc primul pe piata o inovatie este absolut necesar pentru a avea succes, punerea laolalta a acunostintelor in cadrul unui grup mare de jucatori, fiecare dintre ei ocupandu-se de o anumita parte a procesului, poate determina o rezolvare mai rapida a problemelor.

Relatiile faciliteaza, de asemenea, schimbul de informatii vitale pentru industria respectiva, care nu ar fi altfel accesibile unei firme care opereaza ca agent autonom intr-o piata concurentiala.

Intr-o economie globala in care competitia este dura si diferenta dintre succes si insucces depinde deseori de variatiile subtile in calitatea bunurilor si serviciilor, retele se bucura de un avantaj in raport cu jucatorii individuali de pe piata.

Comertul global devine mai dens si accelerat. Nici o firma nu poate sa concureze eficient ca agent autonom lucrand numai intr-un mecanism de schimb de piata. Astazi, a actiona singur este o maniera sigura pentru a fi eliminat de pe piata. Numai punand impreuna resursele si impartind riscurile si castigurile in cadrul relatiilor de retea, companiile pot sa supravietuiasca. Aceasta implica cedarea unei parti din autonomie in schimbul avantajelor antreprenoriale si securitatii care deriva din acordurile stabilite in retea. Desi competitia intre firme exista, cooperarea sub forma folosirii contractorilor externi, folosirea in comun a contractorilor si impartirea castigurilor si economiilor se transforma din ce in ce mai mult in norma.

Intr-o economie globala in care toti sunt conectati si din ce in ce mai interdependenti, ideea agentilor liberi autonomi care incearca sa-si maximizeze interesele personale in tranzactiile de schimb simple pe piata pare cu totul depasita. O retea, este singurul model corporativ capabil sa organizeze o lume atat de rapida, complexa si diversa.

Primul lucru care trebuie inteles despre tranzactia de la piete la retele este ca, granitele devin mai putin fixe si mai permeabile. In cazul pietelor, granitele joaca un rol deosebit de important. O posesiune reprezinta o largire a teritoriului personal.

Comertul de retea are consecinte care se extind dincolo de modelul de afaceri. Pietele sunt bazate pe urmarirea interesului personal, retele, pe interese comune. Tranzactiile pe piata se realizeaza prin relatii distante, retele se bazeaza pe intimitate. Pietele sunt competitive, retele cooperative.

Intr-o economie globalizata, in care spatiul si timpul sunt din ce in ce mai dense si totul este mai interdependent, orice eveniment care apare undeva in sistem poate afecta sistemul in ansamblul sau. Retelele sunt singurul mod de afaceri care poate sustine o economie globalizata vulnerabila si cu mare risc. Retelele reunesc participantii interesati in a folosi resursele in comun, a impartasi riscurile si a micsora pierderile. Numai prin cooperare in retele extinse in interiorul mediului de afaceri si intre mediul de afaceri si consumatori, este posibil ca firmele sa se bucure de informatii, de cunostintele si de capacitatea de raspuns pe moment pentru a se adapta rapid la fluctuatiile din orice zona a economiei globale.

In noul camp de joc comercial global, din ce in ce mai complex si interconectat, oportunitatile sunt din ce in ce mai mult modelate in jurul vulnerabilitatilor si riscurilor impartite, in locul interesului personal exclusiv si al riscurilor antreprenoriale individuale. Intr-o economie cu risc global, increderea, reciprocitatea si cooperarea devin valori mai importante pentru supravietuire decat individualismul si comportamentul concurential.

Regionalizarea este calea cea mai eficienta care poate sprijini deschiderea treptata a economiilor nationale spre piata mondiala in conditiile deosebite existente azi in lume.

Regionalizarea economiei mondiale, este, paradoxal intr-un fel si rezultatul accentuarii globalizarii, pentru ca procesul regionalizarii reconfigureaza intreg ansamblul in care evolueaza si se dezvolta statele lumii.

Regionalizarea presupune ca statele nationale dezvolta relatii de interdependenta tot mai accentuate cu grade diferite de complexitate. Acest proces de regionalizare s-a manifestat fie prin aparitia unor grupari regionale cu caracter integrationist, sau s-a dezvoltat prin adancirea unor raporturi comerciale, investitionale, a unor raporturi complexe de cooperare regionala.