IZVOARELE OBLIGATIILOR COMERCIALE

IZVOARELE OBLIGATIILOR COMERCIALE

Precizari.

Codul civil adica izvoarele obligatiilor: contractul, cvasicon­tractul, delictul si cvasidelictul. Aceasta clasificare este contestata[1].

Teoria dreptului civil distinge intre acte juridice si fapte juridice; acte juridice intelese ca manifestari de vointa facute cu intentia de a produce efecte juridice (contractul si actul unilateral de vointa) si fapte juridice intelese ca fapte licite sau ilicite de care legea leaga producerea unor efecte juridice (fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, gestionarea intereselor altuia, plata nedatorata, imbogatirea fara justa cauza)[2].

Clasificarea izvoarelor obligatiilor in dreptul comercial.

S-a aratat in doctrina[3] ca aceste clasificari sunt valabile si in dreptul comercial.

Contractul este principalul izvor de obligatii comerciale. Activitatea economica se fundamenteaza pe acordul de vointa al partilor.

Totusi nu sunt excluse nici actele juridice unilaterale. Astfel, doctrina enumera urmatoarele categorii de acte recunoscute ca fiind producatoare de obligatii comerciale.

In primul rand intalnim oferta de contractare considerata ca angajament juridic daca autorul ofertei a inteles sa se oblige inainte de orice acceptare. Daca vointa exprimata unilateral are scopul de a naste in sarcina autorului obligatii nu mai este necesar pentru nasterea acelei obligatii intalnirea altei manifestari de vointa.

Exemplificam si alte manifestari unilaterale de vointa care produc obligatii comerciale[4]:

- constituirea societatii cu raspundere limitata cu un singur asociat (art. 5 al.2 L. nr.31/1990, modificata).

- promisiunea de a incheia un contract unilateral (art.38 Cod com.).

- emiterea unui bilet la ordin sau cambie.

- abandonul vasului si a altor bunuri asigurate (art.644 Cod com.)

- subscrierea actiunilor de catre acceptanti (art.19 din L. nr. 31/1990, modificata).

Practica a invederat, de asemenea, numeroase exemple de aplicare a regulilor ce guverneaza raspunderea comerciala pentru ceea ce doctrina numeste delicte sau cvasidelicte savarsite in exercitiul profesional de catre comercianti[5].

Sunt numeroase situatii de fapt ilicite producatoare de prejudicii ce rezulta din activitatea comerciala (accidente, cu urmarile lor, ce rezulta din activitatea intreprinderilor comerciale, fapte ilicite legate de concurenta, utilizarea firmelor, emblemelor in mod nelegal).

Ele dau nastere unor obligatii comerciale daca sunt conexe unui act comercial[6].

Actul juridic complex

Acordul de vointa presupune consensul tuturor subiectilor ce participa la formarea actului juridic. Deci, actul juridic este guvernat de principiul unanimitatii vointei partilor.

In dreptul comercial se intalnesc raporturi juridice la care participa un numar imens de subiecti (formarea unei societati prin subscriptie publica poate atrage mii sau zeci de mii de subscriitori). Este foarte dificil ca sa se poata obtine unanimitatea vointelor acestor subiecti pentru ca actul juridic sa se formeze.

Din acest motiv in dreptul comercial se accepta ca anumite acte juridice sa se formeze aplicand principiul majoritatii. Deciziile adunarilor generale ale asociatilor, deciziile creditorilor organizati in procedura falimentului, deciziile proprietarilor de vase, reprezinta tot atatea cazuri in care principiile dreptului comun sunt insuficiente ca sa explice mecanismul creator de efecte juridice. Principiul votului majoritar prezuma ca un anumit numar dintre partile participante la elaborarea actului juridic reprezinta vointa unanima, vointa producatoare de efecte juridice. Vointa minoritatii este sacrificata supunand-o deciziei majoritatii, imprumutandu-se principii specifice structurilor politice.

Actele juridice supuse regulii majoritatii sunt denumite de doctrina acte complexe. Ceea ce distinge actul complex de contractele obisnuite este absenta contrarietatii intereselor[7]. In contractele cu pluralitate de parti participante, vointele apartin unor persoane cu interese opuse care obtin satisfacerea acestora prin negociere si conciliere. In actele complexe subiectii au interese concordante. Interesele lor colaboreaza in vederea realizarii unui obiectiv comun.

Totusi acestor acte complexe le sunt aplicabile unele reguli specifice contractelor sinalagmatice. Desi partile actelor complexe au un tel comun, vointele lor nu se suprapun, nu se identifica. Partile isi asuma si obligatii reciproce. Exceptia specifica contractelor sinalagmatice, non adimpleti contractus, le este aplicabila dupa cum este aplicabila si actiunea rezolutorie.

Actul juridic complex este socotit ca o categorie juridica noua. El urmeaza regimul juridic instituit de legea speciala care-l reglementeaza.

Imbogatirea fara justa cauza.

Dreptul civil consacra principiul potrivit caruia cel care l-a imbogatit pe altul printr-o pierdere personala este indreptatit sa i se restituie valoarea de care a beneficiat altcineva fara justa cauza.

Acest principiu este aplicabil si in materia obligatiilor comerciale[8].

Astfel:

Legea nr.55/1934 (art. 65) prevede ca posesorul ce a pierdut actiunea cambiala contra tuturor obligatilor si nu are contra acestora actiune cauzala poate exercita contra tragatorului, acceptantului sau girantului o actiune pentru plata sumei cu care acestia s-au imbogatit fara cauza in dauna sa. Aceasta actiune este specifica dreptului cambial si are regulile ei bine statornicite de legea cambiala.

De asemenea, in practica s-a dat curs principiului general de drept comun si in litigii comerciale. S-a considerat ca cel ce foloseste o conducta a unei alte persoane trebuie sa plateasca acest folos care-l imbogateste. De asemenea sotia trebuie remunerata daca a gestionat fondul de comert al sotului (sau aceasta contributie sa fie socotita bun propriu)[9].

In dreptul comercial actiunea de imbogatire fara justa cauza, exceptand exemplul din dreptul cambial, nu are reguli proprii. Insa, principiile de drept comun trebuie interpretate luand in considerare spiritul comercial.

Obligatii speciale

In doctrina s-a aratat ca partenerii de afaceri pot incheia acorduri in care stabilind clauze specifice unui contract sa exprime si vointa de a nu incheia un adevarat contract in sensul ca nu-si vor asuma obligatii juridice, susceptibile de a fi executate silit.

Asemenea acorduri se fac atunci cand partenerii considera ca mijloacele economice de care dispun sunt mai puternice decat utilizarea procedurilor juridice.

Asemenea acorduri sunt valabile daca nu se fac in scop de frauda si partile isi exprima vointa de a nu se obliga in sens juridic.

Asemenea acorduri duc, daca nu sunt respectate, la o raspundere delictuala daca actiunile unei parti provoaca celeilalte o paguba[10].