Izvoarele internationale ale dreptului comertului international

Izvoarele internationale ale dreptului comertului international

Conventiile la care Romania este parte :

multilaterale

bilaterale

Conventiile multilaterale:

Conventia de la Viena asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri - 1980

Conventia de la New York privind prescriptia in materie de vanzare internationala de marfuri - 1974

Conventii din domeniul transporturilor internationale

Conventii in domeniul financiar-bancar

Conventii in domeniul vamal

Procesul de uniformizare al dreptului comertului international efectuat de catre organisme specializate

Prin proces de uniformizare intelegem adoptarea de conventii internationale , de ghiduri de redactare a contractelor , conditii generale , etc. Aceste forme de uniformizare a contractelor comerciale internationale se adopta, de regula sub egida ONU. ONU are acea Comisie specializata - Comisia Natiunilor Unite pentru dreptul comercial international - UNCITRAL , sub egida careia s-au elaborat marea majoritate a acestor conventii la care Romania este parte.

Opera de uniformizare este efectuata insa si de catre alte organisme internationale :

Institutul international pentru unificarea dreptului privat ( UNIDROIT ) , cu sediul la Roma este o organizatie interguvernamentala creata in 1926 , la momentul respectiv ca un organ auxiliar al Societatii Natiunilor , la care Romania este parte inca de la fondarea sa - 1927.

Sub egida UNIDROIT s-a adoptat o lucrare de referinta - Principiile contractelor comerciale internationale. Aceste principii reprezinta o codificare de reguli si de uzante privind toate contractele comertului international. Prima varianta a principiilor UNIDROIT a fost adoptata in 1994 si pentru ca a avut succes , opera de codificare a urmat , ultima varianta fiind din 2004. Este un adevarat cod al contractelor comerciale internationale ( 185 articole ).

Rolul principiilor este mentionat chiar in preambulul sau si consta in urmatoarele idei :

principiile pot constitui legea contractului - lex contractus . Ele se pot aplica si se aplica cel mai frecvent in momentul in care partile au transmis in mod expres la ele. ( de ex. : printr-o clauza contractuala partile au prevazut ca acel contract se completeaza cu principiile UNIDROIT ) . Acestea se aplica ca legea contractului , chiar daca partile nu au facut trimitere la ele , atunci cand instanta de judecata sau de arbitraj considera ca trebuie sa le aplice ca o lege a comerciantilor - lex mercatoria.

principiile pot constitui un substitut al legii nationale. Exista o asemenea situatie in cazul in care partile nu au prevazut in contract o lege aplicabila contractului , iar in aceasta situatie , arbitrii considera ca trebuie aplicate principiile UNIDROIT , ca lege a contractului.

principiile pot fi utilizate ca un mijloc de interpretare sau de completare a legilor nationale la care partile au facut trimitere

Aceste principii sunt din ce in ce mai des folosite ( exista studii privind aplicarea lor ).

Opera de unificare a dreptului comertului international se desfasoara si in cadrul UE. Unificarea dreptului comertului international in cadrul UE

In cadrul UE s-au elaborat principiile dreptului european al contractelor. Este opera unei Comisii speciale formata din juristi , reprezentand practic toate statele membre ale UE de la momentul adoptarii principiilor. Principiile au fost adoptate in doua etape , primele doua parti ale principiilor in 1998 , iar partea a treia in 2002. Ele se aseamana ca tehnica de redactare si chiar ca terminologie juridica si solutionare cu principiile UNIDROIT , numai ca au o vocatie mai restransa.

Rolul lor este similar principiilor UNIDROIT , adica ele se pot aplica fie pentru ca partile au trimis la ele in mod explicit , fie atunci cand instanta sau arbitrul considera ca ele trebuie aplicate ca lex mercatoria.

Camera internationala de comert din Paris - fondata in 1919 , persoana juridica de drept francez , are insa prin structura si competentele sale o vocatie universala. Este o organizatie neguvernamentala , la care sunt membrii sute de mii de comercianti ( societati comerciale ) , precum si diferite organe ale oamenilor de afaceri din peste 130 de tari. Are comitete nationale in peste 60 de tari. Si in Romania s-a constituit un Comitet national in 2001.

Camera internationala de comert din Paris desfasoara activitati multiple. Cel mai cunoscut aspect al activitatii ei este activitatea de arbitraj. Pe langa aceasta functioneaza o Curte internationala de arbitraj.

Activitatea de uniformizare a dreptului comertului international. Pe langa aceasta ( Camera ) functioneaza Comisii de lucru formate din juristi , experti reprezentand principalele sisteme de drept ale lumii si care realizeaza uniformizari ale regulilor si uzantelor in diferite domenii ale comertului.

Regulile INCOTERMS sunt o codificare de uzante in materia contractului de vanzare internationala de marfuri pe zona europeana.

Circa 70% din contractele de vanzare internationala de marfuri se refera la regulile INCOTERMS - INCOTERMS 2000.

Izvorul specific dreptului comertului international - uzantele comerciale internationale

Definitie : uzantele comerciale internationale sunt practici prin natura lor nescrise care prezinta un anumit grad de vechime , repetabilitate si stabilitate aplicabile intre un numar nedefinit de parteneri comerciali, de regula pe o zona geografica sau intr-un anumit domeniu de activitate comerciala , practici care in functie de natura lor pot constitui sau nu izvor de drept.

Din acesta definitie rezulta elementele caracteristice ale uzantelor:

au un element obiectiv - reprezinta practici sociale. Prin practici sociale intelegem un ansamblu de acte si fapte juridice care capata , au capatat caracter de practica datorita aplicarii lor repetate de catre participantii la comertul international , intr-o anumita perioada de timp. Asadar elementele de vechime si implicit elementele de repetabilitate , continuitate si stabilitate sunt de esenta uzantelor. Uzantele sunt asadar practici vechi, care inseamna o succesiune de acte aplicabile in mod continuu si stabilit.

au un element de colectivitate. Uzantele au un caracter general si impersonal , in sensul ca ele se aplica intre un numar nedefinit de parteneri comerciali. Prin caracterul lor de generalitate si impersonalitate, uzantele se aseamana cu legea , care este generala si impersonala.

Intre lege si uzante exista o deosebire generala. Legea este expresia autoritatii statului , pe cand uzantele sunt opera comercinatilor insisi.

caracterul lor de izvor de drept. Din acest punct de vedere , uzantele se clasifica in doua categorii:

uzante normative care au caracter de izvor de drept

uzante convetionale care nu au un asemenea caracter.

Comparatie intre uzantele comerciale internationale si obisnuintele stabilite intre parti ( uzantele partilor )

Ceea ce deosebeste esential uzantele de obisnuinte este problema caracterului de colectivitate, si anume : in timp de uzantele au un caracter colectiv , aplicabilitate generala si impersonala , obisnuintele stabilite intre parti nu au un caracter de colectivitate. Ele se aplica intre doi sau un numar redus de parteneri comerciali. Asadar acestea sunt legate de un contract sau un grup de contracte legate.

Se considera ca , din punct de vedere istoric , obisnuintele stau la baza uzantelor , adica aceste practici , acte si fapte repetate apar mai intai intre un numar redus de parteneri comerciali. Ele imbraca forma obisnuintelor.

Daca aceste obisnuinte dau rezultate pozitive sunt preluate si de alti comercianti si la un moment dat ele devin uzante. ( capata caracter general si impersonal ).

Reglementarile internationale fac trimitere si la obisnuinte , nu numai la uzante. ( ex. Conventia de la Viena - 1980 zice in art. 9 : " partile sunt legate nu numai de uzante , dar si de obisnuintele care s-au stabilit intre ele."; principiile UNIDROIT de asemenea vorbesc despre practicile care s-au stabilit intre parti ).

Codul comercial uniform al Statelor Unite care este aplicabil in toare statele federatiei , cu exceptia Louisianei , defineste uzantele si obisnuintele : " prin uzante se inteleg acele activitati intre parti care pot fi considerate in mod rezonabil ca stabilind intre ele o baza comuna de interpretare a expresiilor si actelor lor." Este foarte bine exprimat rolul acestora - rolul de a interpreta si uneori de a completa prevederile contractuale.

Clasificarea uzantelor- se clasifica dupa doua criterii:

sfera lor de aplicare

locale care se aplica doar pe o anumita zona geografica ( ex. uzantele unui port ; uzantele portului de la Marea Neagra , etc. )

speciale care se aplica intr-o ramura de activitate comerciala ( ex. uzantele privind conditiile in care se realizeaza transportul cu cereale , fructe , lemne , etc. ) ; uzantele diferitelor profesiuni comerciale ( ex. uzantele agentilor de bursa )

generale care au aplicatie universala ( ex. uzantele normative )

in functie de caracterul lor de izvor de drept

normative ( legale , de drept , cutume )

conventionale ( interpretative , de fapt )

Caracterele lor juridice

sunt o specie a uzantelor - au primele doua elemente specifice tuturor uzantelor:

elementul obiectiv , ele sunt practici sociale , ansamblu de acte si fapte vechi repetate continuu. Este in principiu bine conturat. Acest element obiectiv este exprimat prin urmatoarea formula latina : "longa inveterata diuturna consuetudo".

caracter de generalitate - se aplica intre un numar nedefinit de parteneri comerciali. Ceea ce le particularizeaza este caracterul normativ de izvor de drept. Aceste uzante normative au un element subiectiv , psihologic care consta in aceea ca participantii la comertul international aplica aceste uzante cu sentimentul ca ele li se impun intocmai ca si legea. Exista o ideea , o convingere a comerciantilor ca acea practica este obligatorie pentru ei asa cum este legea : "opinio iuris sive necessitatis".

Coroborand cele doua elemente ( obiectiv si subiectiv ) ale uzantelor normative dau impresia cu care in general sunt calificate.

Pentru ca o uzanta sa devina normativa , elementul subiectiv este elementul necesar , dar nu insa si suficient. Pentru a fi izvor de drept mai trebuie intrunita o conditie si anume ca sistemul de drept aplicabil in speta ( legea cauzei - lex causae ) sa recunoasca uzantelor caracter normativ. Nu toate sistemele de drept recunosc acestora caracter normativ. ( ex. sistemul de drept italian in care uzantele normative sunt recunoscute ca lege; alte sisteme , printre care si sistemul de drept romanesc , de regula nu recunoaste caracterul normativ al uzantelor , dar prin exceptie da ).

Rolul juridic al uzantelor normative - joaca unul din urmatoarele trei roluri:

ele pot reglementa raporturi juridice pe care legea nu le prevede. Aceste uzante se numesc "consuetudo praeter legem" ( practici in locul legii ) - atunci cand legea nu prevede se aplica uzantele.

ele au un rol de interpretare si completare a dispozitiilor legii : "consuetudo secundum legem" ( dupa lege ) - au rolul de a interpreta si completa un act normativ.

se aplica impotriva unor dispozitii legale care nu sunt insa de ordine publica : "consuetudo cotram legem" ( contra legii ).

Forta juridica a uzantelor normative - au forta juridica a unei legi supletive speciale. Din aceasta calificare decurg o serie de consecinte:

uzanta normativa prevaleaza asupra unei legi statele supletive. In cazul in care apare un concurs intre o lege statala supletiva si o uzanta normativa se va aplica uzanta pentru ca are un caracter special ; partile pot sa o inlature de la aplicare prevazand in contract altfel.

Particularitatile uzantelor normative

Fiind un element de drept , ele se prezuma a fi cunoscute de catre judecatori. Exista principiul potrivit caruia judecatorul cunoaste legea - "iura novit curia".

Fiind un element de drept , uzantele normative cad sub controlul instantelor supreme din statul ale carui instante au solutionat pricina. Gresita lor aplicare intr-o speta poate da nastere unui recurs la ICCJ.

Uzantele normative sunt de foarte multe ori originea legilor.

Unele din uzantele normative au devenit legi:

solidaritatea pasiva ( codebitorilor ) in operatiunile comerciale este o uzanta care in dreptul romanesc a devenit lege

curgerea de drept a dobanzilor de la scadenta fara a fi necesara punerea in intarziere - devenita lege

efectul suspensiv al situatiei de forta majora ( contractul nu este rezolvit imediat , ci mai intai este suspendat )

principiul cooperarii partilor pentru reducerea pierderilor. Daca o parte nu poate executa contractul , cealalta parte trebuie sa faca toate demersurile pentru a-si reduce pierderile. Daca nu o face nu va putea sa ceara acele dezdaunari care ar fi putut fi evitate daca s-ar fi luat masura de reducere a pagubelor.

Uzantele conventionale

Au elementele definitorii ale tuturor uzantelor: elementul obiectiv si cel de colectivitate , dar spre deosebire de uzantele normative , ele nu au un caracter de izvor de drept.

Forta lor juridica este aceea a unei clauze contractuale. Temeiul autoritatii lor il constituie acordul de vointa al partilor contractante. Asadar , forta lor juridica isi are sorgintea in principiul libertatii contractuale ( autonomiei de vointa a partilor ). Acordul partilor privind aplicarea uzantelor conventionale poate fi expres ori tacit sau implicit.

Cel mai frecvent in practica , partile trimit la uzante in mod expres printr-o clauza contractuala de trimitere. Acest lucru se intampla atunci cand partile trimit la o regula INCOTERMS , caz in care regula respectiva va fi incorporata contractului partilor. Aceasta idee potrivit careia aplicarea uzantelor conventionale se face prin vointa expresa a partilor este exprimata si in Conventia de la Viena care in art. 9 prevede ca : " partile sunt legate prin uzantele la care ele au consimtit."

Exista posibilitatea insa ca uzantele sa se aplice ca urmare a vointei tacite a partilor. In acest caz, nu ne aflam in fata unei trimiteri exprese , dar din anumite elemente ale contractului ( indicii contractuale ) , judecatorul sau arbitrul trage concluzia ca partile au dorit aplicarea uzantei respective.

Conventia de la Viena , in art. 9, alin.2 exprima foarte bine aceasta idee: "in afara de conventia contrara a partilor , acestea sunt considerate ca s-au referit in mod tacit in contract la orice uzanta pe care o cunosteau sau ar fi trebuit sa o cunoasca si care in comertul international este larg cunoscuta si in mod regulat respectata de catre partile la contracte de acelasi tip in ramura comerciala avuta in vedere."

Rolul uzantelor conventionale este acela de a determina in modul lor specific drepturile si obligatiile partilor. Nu fac altceva decat sa ajute la interpretarea sau completarea prevederilor contractuale. Uzantele conventionale se pot aplica in toate fazele de existenta ale contractului , si anume: pot aparea uzante in faza precontractuala ( faza negocierilor dintre parti ); in legatura cu incheierea contractului ( este posibil ca tacerea partii sa valoreze consimtamant ); continutul contractului - drepturile si obligatiile partilor ( cel mai frecvent - uzantele interpreteaza continutul ); faza de executare a contractului ( partile pot stabili anumite sanctiuni intre ele pe cale de uzanta , penalitati ).

Raportul dintre uzantele conventionale, pe de o parte si lege si contract, pe de alta parte    

Uzantele conventionale au forta juridica a unei clauze contractuale si in consecinta ele prevaleaza asupra unei legi supletive. In concurs cu o lege supletiva se va aplica uzanta.

In ceea ce priveste relatia cu contractul , neindoielnic daca in contract partile au prevazut altfel de cat spune uzanta , prevaleaza contractul. Altfel , uzanta se va aplica in mod tacit in cazul in care exista indicii ale vointei partilor ca ea trebuie sa se aplice. Simplul fapt ca este vorba de o uzanta cunoscuta este suficient pentru a se considera ca ea este aplicabila.

Cauzele care justifica rolul uzantelor in comertul international

dinamica raporturilor comerciale internationale. Dinamica este foarte mare , modificarile sunt foarte rapide.

nu intotdeauna legiuitorul doreste sa legifereze in totalitate comertul international.

Proba uzantelor

Prin natura lor , uzantele sunt practici nescrise. Daca ele se codifica fie de catre organisme internationale ( UNCITRAL , UNIDROIT , Camera internationala de comert din Paris ) , fie de catre parti care fac in mod curent comert intr-un domeniu ( contracte tip , contracte cadru ) , in acest caz dovada se va putea face cu culegerile respective de uzante.

In cazul in care, insa, ne aflam in fata unor practici necodificate , neuniformizate , dovada este mai greu de facut.

In acest caz , dovedirea uzantelor se va face din practica judiciara anterioara ( hotarari judecatoresti , hotarari arbitrale in spete similare anterioare care au facut trimitere la uzante ) ; certificatele de cutuma - Camerele de Comert si Industrie sunt abilitate sa emita asemenea certificate de cutuma.

Avand in vedere faptul ca este vorba despre dovedirea unor fapte materiale , proba uzantelor se poate face prin orice mijloc de proba.

Regimul uzantelor in dreptul roman

Exista trimiteri sporadice la uzante fie in conventii internationale la care Romania este parte , fie in alte acte normative.

Conventia de la Viena - art. 9

Conventia europeana de arbitraj comercial international - Geneva , 1961 ; Romania a ratificat-o in 1963, prevede in art. VII : "arbitrii vor tine seama de stipulatiile contractuale si de uzantele comerciale."

Pe plan intern , cea mai reprezentativa trimitere este in regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

Art. 57 : " arbitrii cand solutioneaza litigiul o fac in temeiul contractului , a legii si cand este cazul al uzantelor comerciale."

Pozitia dreptului romanesc fata de uzantele normative - exista o regula si exceptii

Regula este in sensul ca dreptul romanesc nu recunoaste uzantele normative. Aceasta solutie nu este noua. Ea exista de la 1887 , fiind comentata si de doctrina momentului respectiv. Codul comercial roman de la 1887 este o copie fidela a Codului comercial italian de la 1882. In Codul italian de la 1882 se prevede in art.1 : "in comert se aplica Codul comercial. In cazul in care el nu dispune se aplica uzantele comerciale , iar in lipsa acestora Codul civil." Legiuitorul roman nu a preluat integral aceasta prevedere - art. 1 C. com.

Prin legi speciale , in anumite domenii s-a conferit forta juridica uzantelor. ( ex. Legea nr. 58, 59/1934 privind cambia , biletul la ordin , respectiv cecul fac trimiteri exprese la uzurile locului de plata ; in mod traditional , in dreptul romanesc s-a recunoscut ca uzantele porturilor si burselor au caracter normativ. )

Cea care aplica cel mai frecvent uzantele comerciale in Romania este Curtea de Arbitraj.

Exemple:

un contract de prestare de servicii intre o firma romaneasca si una franceza. Prestarea consta intr-un control al marfurilor. Partea romaneasca trebuia sa verifice marfurile inainte ca ele sa paraseasca teritoriul Romaniei cu destinatia Franta. In contractul tip exista o prevedere scrisa potrivit careia contractul respectiv se incheie pe durata nedeterminata. Fara a radia aceasta clauza , intr-o alta parte a contractului , partile au scris de mana si au semnat ca acel contract se incheie pe 6 luni. Litigiu - lipsa de marfuri ( partea franceza a introdus o actiune in daune pentru neefectuarea controlului ; parte romana s-a aparat invocand faptul ca marfa a fost expediata peste termenul de 6 luni prevazut in contract ). Partea franceza a invocat durata nedeterminata. In aceasta situatie s-a hotarat ca prevaleaza clauza scrisa de mana deoarece exprima ultima vointa a partilor si ea este cea care trebuie luata in considerare.

contract de vanzare-cumparare intre o firma romana ( vanzator ) si una spaniola ( cumparator ). Contract sinalagmatic - s-a constatat ca intre cele doua exemplare exista discrepante →litigiu , in urma caruia s-a hotarat ca prevaleaza exemplarul aflat in mana cumparatorului , pentru ca potrivit uzantelor , vanzatorul este tot timpul initiatorul.