Afaceri	Agricultura	Economie	Management	Marketing	Protectia muncii
	Transporturi

Comert

Index » business » » economie » Comert
» Piata si mecanismele ei - concept si structura

Piata si mecanismele ei - concept si structura

Fig. nr. 15

Fig. nr. 16

Cererea pietei, la fel ca si cererea individuala este influentata de factorii prezentati mai sus. Orice schimbare in cerere este rezultatul modificarii unuia sau a mai multor factori determinati ai cererii

Elasticitatea cererii fata de pret

Elasticitatea cererii exprima sensibilitatea cererii la modificarea unuia din factorii de influenta. Cum cererea este, in primul rand, dependenta de pret, elasticitatea ei se raporteaza, in special, fata de pret. Raspunsul cantitatii cerute la schimbarea de pret se reflecta in fig. nr. 17. La pretul p₁ cantitatea ceruta este q_1. Daca acest pret scade la p₂, pe curba cererii d_e, cantitatea creste de la q₁ la q_e.

Daca curba cererii are configuratia d_i, cantitatea ceruta creste de la q₁ la q _i. La aceiasi modificare in pret, modificarea in cantitatea ceruta este mai mare pentru curba d_e fata de curba d_i. Aceasta se explica prin aceea ca, asa cum se vede din grafic, curba cererii d_e este mai intinsa decat curba cererii d_i, care este mai abrupta. Prin urmare, la aceeasi schimbare de pret spunem ca curba cererii d_e este mai elastica decat curba cererii d_i. Graficul de mai sus ne sugereaza foarte bine ceea ce inseamna elasticitatea cererii fata de pret. Nu putem insa sa ramanem aici. Pentru masurarea elasticitatii apelam la un indicator care se numeste coeficientul de elasticitate. Acesta arata gradul, respectiv procentul de modificare a cererii in functie de modificarea pretului sau a altei conditii (factor) a cererii. Coeficientul de elasticitate se calculeaza astfel :

C_e =

unde : DC = proportia modificarii cererii, respectiv diferenta dintre cerere din perioada curenta (C₁) fata de cererea din perioada de baza (C₀), deci DC = C₁ - C₀ ;

DP = proportia modificarii pretului, respectiv diferenta dintre modificarea pretului din perioada curenta (P₁) fata de pretul din perioada de baza (P₀), deci DP = P₁ - P₀ .

Coeficientul de elasticitate, se mai poate determina si cu ajutorul urmatoarei relatii :

C_e =

Rezultatul care se obtine este negativ, deoarece sensul modificarii pretului, asa cum se vede de-a lungul curbei cererii, este opus sensului modificarii cantitatii (vezi legea cererii). In mod conventional semnul negativ este ignorat.

Elasticitatea cererii este prezenta, atunci cand coeficientul de elasticitate este mai mare decat 1. Se spune ca cererea este elastica daca la un anumit procent de modificare a pretului, procentul de modificare a cantitatii cerute este mai mare. Se spune ca cererea este inelastica atunci cand la un anumit procent de modificare a pretului rezulta un procent mai mic de modificare a cantitatii cerute. Cand la un anumit procent de modificare a pretului corespunde acelasi procent de modificare a cantitatii cerute, se spune ca cererea are elasticitate unitara, deoarece coeficientul de elasticitate (C_e) este egal cu 1.

Deci, elasticitatea cererii fata de pret exprima raportul dintre miscarea cererii si cresterea preturilor, proportia modificarii cererii in conditiile cresterii pretului cu un procent.

Elasticitatea cererii pentru destul de multe produse se situeaza intre doua extreme. La o extrema se afla bunurile a caror cantitate ceruta nu se schimba ca raspuns la modificarea pretului. In aceasta situatie, avem de-a face cu o cerere perfect inelastica, unde cererea pentru aceste bunuri este perfect verticala (fig. nr. 18)

Fig.nr. 18 Fig.nr.19

La cealalta extrema, sunt bunuri pentru care cererea este zero, atunci cand pretul este deasupra unui anumit nivel si creste nelimitat cand pretul este la acel nivel sau scade sub el. In acest caz cererea este perfect elastica, iar curba cererii este perfect orizontala, atunci cand pretul este la nivelul respectiv (fig. nr. 19).

Coeficientul de elasticitate a cererii fata de pret se mai poate determina si in felul urmator:

C_e =

unde DC si DP au fost explicati mai inainte;

C₁ + C₂ = suma cantitatilor;

P₁ + P₂ = suma preturilor.

Aceasta formula de determinare a elasticitatii cererii poarta denumirea de formula variatiei punctului mediu de-a lungul curbei cererii. Uneori este denumita si arcul elasticitatii.

In mod normal, la niveluri ridicate de pret, curba cererii este foarte elastica si devine, pentru acelasi bun, din ce in ce mai putin elastica la niveluri joase de pret. Variatia elasticitatii se prezinta astfel :

Cerere elastica, atunci cand C_e >

Cerere cu elasticitate unitara, atunci cand C_e

Cerere inelastica, atunci cand C_e <

Cerere perfect elastica, atunci cand C_e T

Cerere perfect inelastica, atunci cand C_e

Ultimele doua situatii sunt de exceptie; ele se intalnesc numai in anumite conditii de piata. Grafic, formele de elasticitate au urmatoarea configuratie (fig.nr.20).

Fig.nr.20

Elasticitatea cererii se poate determina nu numai in functie de pret, dar si de venit. Ea reflecta proportia in care evolueaza cererea pentru diverse produse odata cu modificarea veniturilor banesti ale consumatorilor, ceilalti factori ramanand constanti. Fenomenul elasticitatii fata de venit este o manifestare a legitatilor din sfera consumului, care determina o anumita ierarhizare a nevoilor fiecarei categorii de populatie la un anumit nivel al veniturilor. Coeficientul de elasticitate in acest caz se determina astfel:

C_ev = sau C_ev = , unde:

DC = cresterea de cerere in perioada curenta fata de perioada de baza;

DV = cresterea de venit in perioada curenta fata de perioada de baza;

C = cererea in perioada de baza;

V = venitul in perioada de baza.

Coeficientii de elasticitate pot fi:

C_ev > 1, in cazul cresterii venitului, reflecta cresterea ponderii cheltuielilor pentru un bun oarecare in cheltuielile totale;

C_ev < 1, in cazul cresterii venitului, reflecta scaderea ponderii cheltuielilor pentru un bun oarecare in cheltuielile totale.

Factorii care determina elasticitatea cererii

Specialistii in domeniu evidentiaza existenta a trei factori principali si anume: a) gradul de substituire al bunurilor; b) ponderea venitului cheltuit pentru cumpararea unui bun oarecare in totalul veniturilor; c) perioada de timp de schimbare a pretului.

a)      Gradul de substituire al produselor. Daca pretul unui bun oarecare creste, el devine mai scump fasa de bunurile substituibile lui. Este firesc ca cererea pentru acest bun sa scada si, in mod compensator, sa creasca cererea pentru bunurile substituibile. Invers, daca pretul unui bun scade, el va deveni mai ieftin decat bunurile substituibile lui. In acest caz cererea pentru el va creste si, in mod corespunzator, va scadea cererea pentru bunurile sustituibile. Cu cat gradul de substituire in raport cu un bun oarecare este mai mare, cu atat va fi mai mare elasticitatea cererii pentru bunul respectiv. Invers, cu cat gradul de substituire este mai mic, cu atat va fi mai mica elasticitatea cererii pentru bunul respectiv.

b)      Ponderea venitului cheltuit pentru cumpararea unui bun in totalul veniturilor. In general, cererea pentru un bun este mult mai elastica cu cat este mai mare partea din venit alocata pentru cumpararea bunului respectiv (celelalte conditii ramanand neschimbate). Desigur, exista diferentieri intre bunuri din acest punct de vedere. Sunt bunuri pentru care creste ponderea cheltuielilor pentru cumpararea lor pe masura ce creste venitul si bunuri a caror pondere scade pe masura ce creste venitul. De pilda, in conditiile unor venituri banesti mari, ponderea cheltuielilor pentru procurarea de bunuri alimentare, sau chiar de bunuri materiale se reduce, in schimb creste ponderea cheltuielilor pentru servicii social-culturale, bunuri de lux, etc.

c)      Perioada de timp de la schimbarea pretului. Cand pretul unui bun oarecare se modifica, este necesar sa treaca un anumit timp pana ce toti cumparatorii vor cunoaste noua situatie, si mai ales, pana cand isi vor adapta comportamentul lor de consumatori ai bunului respectiv. Deci, elasticitatea cererii pentru un bun va fi mai mare intr-o perioada de timp lunga, decat intr-o perioada scurta, deoarece cumparatorii au mai mult timp sa se adapteze la schimbarea de pret.

Elasticitatea cererii, mai precis cunoasterea ei, prezinta o semnificatie deosebita in cadrul orientarii agentilor economici. Interesul lor este sa-si maximizeze profitul, deci in conditiile de pret existente pe piata, ei pot sa-si adapteze deciziile cu privire la productie, corespunzator raportul existent intre venitul total si elasticitate.

Oferta

Definitie

Pe piata, alaturi de cerere, se manifesta si oferta. Ea pune in evidenta raspunsul sau reactia producatorilor de bunuri si servicii fata de conditiile pietei. In mod concret, oferta reprezinta cantitatea maxima de bunuri si servicii pe care un agent economic este dispus sa o ofere spre vanzare intr-o anumita perioada de timp, la un pret anume. Deci, oferta pune in evidenta, pe de o parte, cantitatea maxima dintr-un bun economic pe care producatorii bunului respectiv doresc sa o vanda, iar pe de alta parte pretul minim pe care il accepta. Cu alte cuvinte, oferta reflecta diversele cantitati de bunuri pe care vanzatorii sunt dispusi sa le vanda la diverse preturi date.

Oferta pentru un bun anume, poate fi privita ca oferta individuala ce pune in evidenta cantitatea oferita spre vanzare de catre toti agentii economici care produc si/sau comercializeaza bunul respectiv. Oferta de piata mai este cunoscuta si sub denumirea de oferta totala.

Ca si cererea, oferta se manifesta ca oferta a unui bun anume, ca oferta a unei firme anume, sau ca oferta a unei industrii anume. De asemenea, in functie de natura bunurilor putem distinge mai multe forme de oferta:

a)      oferta de bunuri independente (ex. oferta de strunguri, de televizoare, de incaltaminte, etc.);

b)      oferta complementara, constituita din bunuri principale si bunuri secundare rezultate din productia bunurilor principale;

c)      oferta mixta, cand mai multe bunuri oferite satisfac aceeasi cerere[4].

In literatura economica se intalneste si notiune de oferta pura, notiune ce reflecta cantitatea de bunuri destinate vanzarii care nu intereseaza costul[5]. O asemenea oferta este o abstractie, deoarece practic nu exista bun sau serviciu destinat vanzarii care sa nu fi presupus consum de factori de productie. In mod ideal insa se poate opera cu o asemenea notiune in vederea desprinderii unor corelatii si tendinte ale ofertei.

Legea ofertei. Extinderea si contractia ofertei

Oferta este functie de pret. Ea pune in evidenta diversele cantitati de bunuri pe care vanzatorii sunt dispusi sa le vanda la diverse preturi date. Modificarea pretului de piata a unui bun va determina ori extinderea, ori contractia cererii in functie de sensul modificarii pretului. Cu alte cuvinte, intre evolutia pretului unitar al unui produs si oferta pentru bunul respectiv exista o relatie de cauzalitate.

Aceasta relatie este exprimata sintetic de legea ofertei. Aceasta arata relatia care se stabileste intre cantitatea dintr-un bun pe care un ofertant o ofera spre vanzare intr-o anumita perioada de timp (variabila dependenta) si pretul la care bunul respectiv se vinde (variabila independenta). Corespunzator acestei legi cresterea pretului determina cresterea cantitatii oferite si invers, reducerea pretului determina reducerea cantitatii oferite. Prin urmare, legea ofertei arata ca ofertantii sunt dispusi sa ofere o cantitate mai mare dintr-un bun oarecare la un pret mai mare decat la unul mai mic. Curba ofertei arata ce nivel de pret este necesar pentru a-l determina pe ofertant sa ofere o anumita cantitate de bun.

Exemplu: sa presupunem ca avem urmatoarele date (vezi tabelul nr. 7)

Oferta individuala pentru bunul X - Tabelul nr. 7

Grafic, relatia dintre pretul unitar si cantitatea oferita, este reprezentata in fig. nr. 21.

Deci, curba ofertei pune in evidenta cantitatea de bunuri pe care un ofertant este dispus sa o ofere, intr-o anumita perioada de timp, la diferite niveluri de preturi. Sau, se poate spune ca ea arata care este pretul la care ofertantul este dispus sa ofere diferite cantitati dintr-un bun oarecare intr-o anumita perioada de timp.

Forma curbei arata clar ca daca pretul bunurilor creste, ofertantii vor aduce mai multe bunuri pe piata si invers, daca pretul scade, ofertantii vor aduce mai putine bunuri pe piata (celelalte conditii raman neschimbate).

Fig. nr. 21

Cresterea pretului influienteaza profitul si ofertantul este motivat in a produce mai mult si a oferi spre vanzare mai mult. Acesta este un motiv important care face ca inclinatia curbei ofertei sa fie in sus si spre dreapta. Un alt motiv este faptul ca, de la un anumit punct, cresterea productiei determina majorarea costului pe unitatea de produs. Acest lucru se datoreaza faptului ca unii factori (cladiri, utilaje, masini, etc.) nu pot sa creasca intr-o perioada scurta de timp. De aceea, orice crestere a productiei prin atragerea de mai multi factori variabili (munca, materiale, etc.) suprasolicita factorii fizici (cladiri, utilaje, etc.) cauzand congestionari si gatuiri de productie. Productivitatea muncii se reduce si costul pe unitatea de produs aditional creste. Este firesc ca pretul sa fie mai mare, astfel ca producatorii sa fie motivati sa produca aceste bunuri aditionale.

Curba ofertei, ca si curba cererii, se poate determina pentru un ofertant anume, cat si pentru toti ofertantii unui anumit produs (curba ofertei pietei).

Curba ofertei poate avea si forme 'anormale'. De pilda, poate avea forma de curba descendenta cand efectul de venit este preponderent (fig. nr. 22) In cazul ofertei efectul de venit se manifesta cand pretul unui bun este mai mic decat cel scontat de producator. Pentru a obtine un anumit venit, acesta este obligat sa creasca cantitatea oferita.

Fig. nr. 22 Fig. nr. 23

Un asemenea tip de curba poate fi intalnit in perioadele de reorganizare a pietei muncii, la micii producatori, etc.[6]

Se mai intalneste si forma de curba intoarsa (fig. nr. 23), cand pe aceeasi curba sunt si portiuni ascendente si portiuni descendente. Este cazul ofertei de munca unde cresterea de salariu antreneaza o crestere a ofertei de munca, iar dupa un anumit prag oferta se inverseaza.

Factorii ( conditiile ofertei )

Oferta, ca si cererea este determinata, in dimensiunea ei, de o serie de factori. Cei mai importanti sunt urmatorii: 1) pretul resurselor (a factorilor de productie); 2) pretul altor bunuri; 3) tehnologia; 4) numarul de ofertanti; 5) perspectivele pietei; 6) costul productiei; 7) taxele si subsidiile; 8) evenimente naturale si social-politice.

Pretul resurselor. Daca pretul factorilor de productie scade, ofertantii unui anumit produs, sunt dispusi a produce mai multe bunuri, curba ofertei pentru bunul respectiv inregistrand o deplasare spre dreapta (fig. nr. 24). Invers, daca pretul unuia sau a mai multor factori de productie creste, atunci va creste costul de productie si ofertantul nu va mai fi dispus a produce o cantitate mare. Drept consecinta, curba ofertei se va deplasa spre stanga;

Pretul altor bunuri. Factorii de productie sunt atrasi spre acele activitati de productie unde ei sunt platiti la un pret ridicat. Daca pretul produsului X creste, este firesc ca sa se inregistreze o atragere a factorilor de productie spre acest produs, deci curba ofertei la acest produs se va deplasa spre dreapta si invers;

Tehnologia. Introducerea tehnologiei noi are ca efect cresterea productivitatii muncii si implicit reducerea costului de productie. In acest caz, curba ofertei se va deplasa spre dreapta, deoarece producatorii sunt motivati a produce mai mult. Descresterea productivitatii muncii, duce la cresterea costurilor de productie si, evident, efectul va fi negativ asupra ofertei, deci curba ofertei se va deplasa spre dreapta;

Numarul de ofertanti. Curba ofertei pietei ( a tuturor firmelor dintr-o anumita ramura care produc acelasi produs) se va deplasa spre dreapta daca in ramura vor intra noi firme si invers;

Perspectivele pietei. Daca in perspectiva se asteapta, intr-o anumita ramura, scaderea sau chiar oprirea productiei (o greva), in prezent ofertantii vor produce mai mult pentru a contracara efectele actiunilor viitoare. Deci, curba ofertei se va deplasa spre dreapta. Daca ofertantii se asteapta la o crestere a pretului in viitor, atunci in prezent vor reduce productia pentru a o creste in viitor. Deci, curba ofertei se va deplasa spre stanga.

Costul productiei. Daca costul productiei scade, oferta pentru bunurile respective va creste si invers, cresterea costului va duce la scaderea ofertei. Specialistii considera ca evolutia costului reprezinta unul din factorii principali care actioneaza asupra ofertei. Deci, curba ofertei se va deplasa spre dreapta daca costul scade si invers;

Taxele si subsidiile. Firmele platesc taxe asupra profitului obtinut. Daca taxele pe profit se majoreaza, atunci apare tendinta de reducere a ofertei si deci curba ofertei se va deplasa spre stanga. Invers, daca se inregistreaza o reducere a taxelor pe profit, se va inregistra o crestere a ofertei si deci se inregistreaza deplasarea curbei ofertei spre dreapta. Statul poate interveni sa sustina unele firme sau o industrie ori alta. Acest lucru se poate realiza cu alocatii de la bugetul statului, respectiv cu subsidii. In aceasta situatie, oferta va creste si evident curba acesteia se va deplasa spre dreapta;

Conditiile naturale. reprezinta un factor important care, in multe ramuri, influienteaza marimea ofertei. De asemenea, anumite evenimente naturale intamplatoarea actioneaza, de regula, in directia reducerii ofertei. Conditiile social-politice isi pun si ele amprenta asupra intregii activitati economice. Daca acestea sunt favorabile (stabilitate politica, cadru juridic adecvat, etc.) atunci oferta va creste, daca nu, oferta inregistreaza o reducere.

Insumarea algebrica a influentei absolute sau relative a fiecarui factor de actiune, in conditiile aceluiasi pret, da ca rezultat modificarea totala a ofertei.

Orice modificare de-a lungul curbei pune in evidenta schimbarea pretului bunului respectiv, asociata cu schimbarea in cantitatea de bun oferita. Deci, schimbarea in cantitate se vede pe curba fixa. Modificarile determinate de factorii amintiti mai sus, duc la schimbarea pozitiei curbei spre stanga sau spre dreapta. Deci, schimbarea in oferta are ca efect modificarea pozitiei curbei.

Elasticitatea ofertei

Ca si in cazul cererii, elasticitatea ofertei pune in evidenta gradul de modificare a ofertei in conditiile schimbarii pretului, sau a oricareia din conditiile ofertei.

Oferta este mai elastica cu cat este mai mare modificarea in cantitatea produsa de ofertanti, ca raspuns in modificarea de pret (fig. nr. 25). Curba O₁ reflecta o oferta inelastica, in timp ce curba O₂ reflecta o oferta elastica. Daca pretul se modifica de la p₀ la p₁, cresterea in cantitatea oferita va fi de la q₀ la q₁ pentru oferta inelastica (curba O₁) si de la q₀ la q₂ pentru oferta elastica (curba O₂). Deci, cu cat este mai mare elasticitatea ofertei, cu atat va fi mai mare raspunsul in cantitate la modificarea pretului. Oferta este elastica atunci cand coeficientul de elasticitate ( C_eo ) este mai mare decat 1. Oferta este inelastica atunci cand oeficientul de elasticitate este mai mic decat 1. Elasticitatea este unitara atunci cand C_eo = 1.

Coeficientul de elasticitate a ofertei fata de pret se determina astfel:

C_eo = sau C_eo = , unde:

DO = cresterea ofertei in perioada curenta fata de perioada de baza;

DP = cresterea de pret in perioada curenta fata de perioada de baza;

O = oferta in perioada de baza;

P = pretul in perioada de baza.

O alta modalitate de determinare a coeficientului elasticitatii ofertei fata de pret este urmatoarea:

C_eo =

Deci, coeficientul de elasticitate al ofertei fata de pret reflecta proportia modificarii ofertei in conditiile cresterii preturilor cu 1%.

Corespunzator dimensiunii coeficientului de elasticitate, oferta se prezinta in urmatoarele forme (fig. nr. 26):

a)      oferta elastica, cand C_eo >

b)      oferta cu elasticitate unitara, cand C_eo = 1;

c)      oferta inelastica, cand C_eo <

d)     oferta perfect elastica, cand C_eo T

e)      oferta perfect inelastica, cand C_eo = 0.

Factorii determinanti ai elasticitatii ofertei

Cunoasterea elasticitatii ofertei prezinta interes pentru agentii economici deoarece, pornind de la preturile de piata ale bunurilor, ea reflecta posibilitatea adaptarii ofertei la cerere. Factorii cei mai importanti care determina elasticitatea sunt:

Gradul de substituire. Cand pretul unui produs creste este profitabil a se produce o cantitate mai mare din bunul respectiv. Cresterea cantitatii oferite dintr-un bun cand pretul lui creste, depinde, intr-o anumita masura, de cat de usor se pot atrage factorii de productie de la alte utilizari. Aceasta este in functie de usurinta adaptarii factorilor de productie respectivi la productia bunului in discutie, deci de usurinta trecerii lor de la producerea unor bunuri anume la producerea bunului respectiv. Cu cat este mai mare gradul de substituire a factorilor de productie de la productia unui bun la productia altor bunuri, cu atat va fi mai mare elasticitatea ofertei bunului respectiv;

Costul productiei. Daca pe piata pentru un bun anume se inregistreaza o crestere a cererii la acelasi nivel de pret, oferta va creste numai daca costul total mediu nu creste. Acesta depinde de pretul factorilor de productie. Cresterea pentru bunul respectiv a ofertei va duce inevitabil la cresterea cererii pentru factorii de productie utilizati la producerea lui, ceea ce va antrena cresterea pretului la acesti factori si implicit cresterea costului total mediu al produsului in discutie. In acest caz, oferta va scadea. Deci, atunci cand costul creste se va inregistra o scadere a elasticitatii ofertei, iar atunci cand costul scade se va inregistra o crestere a elasticitatii ofertei;

Timpul, respectiv perioada de timp de la modificarea pretului. Acest factor de afla intr-o relatie stransa cu gradul de substituire. Cu cat aceasta perioada de timp este mai mare, cu atat pot fi mutati mai multi factori de productie de la o activitate productiva la alta. In general, in economie distingem doua perioade de timp, respectiv perioada scurta si perioada lunga. In perioada scurta, cantitatile a cel putin o parte din factorii de productie utilizati la producerea unui bun sunt date, respectiv fixe. Deci, perioada scurta de timp nu este suficient de mare ca sa permita schimbarea cantitatii tuturor factorilor de productie. Perioada scurta de timp, in care nici unul din factorii de productie nu se modifica se numeste perioada pietei. In aceasta perioada, nu se poate schimba cantitatea oferita ca raspuns la modificarea pretului. In consecinta, cantitatea oferita dintr-un bun ramane aceeasi, deci oferta este perfect inelastica, iar curba ofertei este sub forma unei drepte verticale (fig. nr.18). In perioada scurta, unii dintre factorii de productie pot fi schimbati si, prin urmare, cantitatea oferita dintr-un bun poate spori in anumite limite, ca raspuns la modificarea pretului. Oferta este inelastica, dar nu perfect inelastica asa cum este in perioada de piata (fig. nr. 18). In perioada lunga, exista suficient timp pentru modificarea cantitativa a tuturor factorilor de productie. Deci, cantitatea oferita in raspuns la modificarea pretului este mult mai mare decat in perioada scurta. In aceasta perioada se asigura posibilitatea unei oferte elastice, respectiv procentul cresterii cantitatii oferite este mai mare decat cel de crestere a pretului (fig. nr. 27).

In concluzie, daca pretul creste de la p₀ la p₁, asa cum se observa in graficul din fig. nr. 27, cantitatea oferita dintr-un bun va ramane la q₀ in cazul perioadei pietei, va creste de la q₀ la q₁ in perioada scurta si va creste de la q₀ la q₂ in perioada lunga.

Stocarea bunurilor. In cazul bunurilor care se pot stoca o perioada de timp, elasticitatea ofertei acestora creste si invers, daca posibilitatile de stocare sunt reduse sau lipsesc. Cheltuielile de stocare se adauga la costul produsului, astfel incat costul total se mareste. In acest caz elasticitatea ofertei se va reduce.

Fig. nr. 27

Echilibrul pietei. Interactiunea ofertei cu cererea

Cererea si oferta sunt componente de baza ale mecanismului regulator al pietei. Raportul dintre cerere si oferta reflecta foarte clar si in acelasi timp sintetic situatia pietei, a fiecarui segment al acesteia. Oferta si cererea interactioneaza in determinarea pretului la care vanzatorii sunt dispusi sa ofere acea cantitate de bunuri pe care cumparatorii o doresc si sunt dispusi sa o cumpere. Ele se gasesc in relatie de cauzalitate reciproca, una reprezentand, in raport cu cealalta, deopotriva, cauza si efect. Sensul lor poate fi pe deplin lamurit numai considerandu-le parti ale unui tot organic.

Cand prin interactiunea dintre cerere si oferta se determina, pentru un bun oarecare, atat pretul cat si cantitatea ceruta si oferita, atunci piata bunului respectiv se gaseste in echilibru. Cantitatea si pretul la care piata unui bun se echilibreaza se numesc cantitate de echilibru si pret de echilibru.

Sa presupunem urmatoarea situatie[7] la un bun oarecare (vezi tabelul nr. 8).

Tabelul nr. 8

La pretul de 5 $/kg, avantajele sunt pentru ofertanti si dezavantajele pentru cumparatori. Oferta este deci mai mare decat cererea, fapt pentru care pretul reactioneaza prin scadere. Din treapta in treapta, se ajunge cu pretul la 2,5 $/Kg, unde se stabileste echilibrul dintre cerere si oferta pentru bunul in discutie (fig. nr. 28).

La echilibru, curbele ofertei si ale cererii sunt in balanta, iar pretul si cantitatea nu are tendinta de schimbare. Daca pretul bunului in discutie este mai mare sau mai mic decat pretul la echilibru, fortele pietei actioneaza in directia atingerii echilibrului. La pretul de echilibru intentia cumparatorilor coincide cu intentia vanzatorilor. Deci, in echilibru, decizia cumparatorilor nu este influientata de surplusul de cerere, iar decizia vanzatorilor nu este influentata de surplusul de oferta. Absenta surplusului de oferta ca si surplusului de cerere asigura stabilitatea pretului de echilibru. In aceste conditii piata bunului respectiv este in echilibru.

Modificarea cererii si a ofertei si iesirea din echilibru au loc atunci cand intervin factorii de influenta in fiecare caz in parte.

Modificarea in cerere. Sa presupunem ca previziunea pietei sugereaza o crestere a pretului la bunul in discutie. Cumparatorii vor reactiona crescand cererea din bunul respectiv in prezent, pentru a-l stoca, in scopul de a evita un pret mai mare in viitor. Curba cererii se va deplasa spre dreapta luand forma C₁ C₁ (fig. nr. 29). La pretul de 2,5 $ cantitatea ceruta va depasi cantitatea prevazuta a fi oferita, rezultand o lipsa de 42.000 Kg. Aceasta cantitate rezulta din diferenta dintre punctul a si E₁. In acest caz, piata da informatii ofertantilor ca cererea creste si cumparatorii sunt dispusi sa plateasca mai mult pentru bunul respectiv daca il vor gasi pe piata. Din aproape in aproape pretul va ajunge la o noua valoare de echilibru (E₂), respectiv de 3,3 $ si la o cantitate de echilibru de 100.000 Kg.

Modificarea in oferta. Daca, datorita factorilor de influenta, se produce modificare la oferta, de exemplu descreste, curba ofertei se va deplasa spre stanga (fig. nr. 30), cantitatea de bun oferit scade, iar pretul va creste. Presupunem ca ceilalti factori nu se modifica. Descresterea in oferta se reflecta in deplasarea curbei acesteia spre stanga, luand forma O₁O₁. La pretul de echilibru de 2,5 $, ofertantii sunt dispusi sa ofere numai 50.000 Kg. pe luna. La acest pret, cumparatorii isi mentin cererea de 78.000 Kg / luna. Rezulta o lipsa de oferta de 28.000 Kg., cantitate ce rezulta din diferenta dintre punctul b si E₁. Acest fapt duce la cresterea pretului. Cand acesta ajunge la 3 $/Kg. se stabileste echilibrul, oferta egaleaza cererea, iar punctul de echilibru este acum E₂. Cantitatea de echilibru va de 62.000 Kg /luna.

Modificarea si a ofertei si a cererii. Cand intervin modificari atat in cerere cat si in oferta pentru bunul in discutie, curbele acestora se vor deplasa simultan spre stanga sau spre dreapta. De pilda, daca curba ofertei se deplaseaza spre stanga si cea a cererii spre dreapta, se va modifica si pretul si cantitatea de echilibru. Punctul de echilibru va fi acum E₄ (fig. nr. 31). Noul echilibru este la pretul de 3,80 $/Kg., la cantitatea de 80.000 Kg / luna.

Prin confruntarea dintre cerere si oferta se determina pretul pe piata, care, pentru oricare bun, tinde permanent spre un nivel de echilibru ce reflecta egalarea cererii cu oferta. Prin modificarea continua a cererii si ofertei, tendintele care se manifesta sunt si de crestere a pretului (Cand cererea creste sau oferta scade), si de scadere a pretului (cand cererea scade sau oferta creste). Evident, in ambele cazuri, conditiile ofertei ori cererii fiind considerate constante.

Concurenta si formele ei

Concurenta este o trasatura esentiala a pietei, ea este o componenta importanta a mecanismului acesteia. Concurenta se desfasoara dupa anumite reguli care asigura libertatea de actiune a tuturor agentilor economici.

Concurenta reprezinta confruntarea dintre agentii economici pentru a atrage de partea lor consumatori cat mai multi, prin preturi convenabile, prin calitatea mai buna a marfurilor si serviciilor, in vederea obtinerii unor profituri cat mai mari. Ea exprima relatiile dintre agentii economici care actioneaza in functie de interese lor in conditiile liberei initiative, fiind o rivalitate deschisa si loiala care duce la dezvoltarea productiei si la imbunatatirea gradului de servire a cumparatorului.

Concurenta difera de la o tara la alta si de la o etapa la alta in functie de numarul si puterea economica a vanzatorilor si cumparatorilor in economia nationala, in una sau alta dintre ramuri, de gradul de diferentiere a produselor, de posibilitatile noilor firme de a actiona in acelasi domeniu, de transparenta pietei ca si de alti factori.

Simplu, dar cuprinzator este tabloul formelor de piata surprinse de Alain Cotta[8] si pe baza carora se va desfasura analiza ofertei:

Tabelul nr. 9

Piata cu concurenta perfecta

Piata cu concurenta perfecta este acel tip de piata acre se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

atomicitatea participantilor care exprima existenta unui numar mare de agenti economici de putere economica egala sau apropriata, astfel incat nici unul dintre ei nu poate influenta in mod hotarator pretul;

omogenitatea produselor, ceea ce inseamna ca marfurile oferite sunt echivalente sau aproape identice, astfel incat fiecarui cumparator ii este indiferent de unde se aprovizioneaza;

intrarea si iesirea libera pe piata care exprima capacitatea unei noi firme de a intra pe piata atunci cand costul este inferior pretului de vanzare si de a parasi ramura economica atunci cand pretul este mai mic decat costul de productie;

fluiditatea pietei care presupune adaptarea ofertei fara bariere monopoliste la cerere si invers;

transparenta perfecta care presupune ca toti producatorii si toti consumatorii dispun de o cunoastere perfecta a cererii si ofertei, astfel incat pot obtine cel mai bun produs sau cel mai bun pret.

Cele mai frecvente forme de concurenta imperfecta sunt monopolul si oligopolul, dar economia de piata contemporana cunoaste si piete cu concurenta monopolistica sau de monopol bilateral, etc.

Monopolul

Spre deosebire de piata cu concurenta perfecta in care intreaga cantitate produsa de un agent economic este vanduta la pretul pietei, oferta lui detinand o pondere nesemnificativa in volumul ofertei agregate datorita multimii de firme similare care functioneaza in acelasi domeniu, piata de monopol se caracterizeaza in planul ofertei prin asigurarea cantitatii agregate numai de catre un producator, al carui bun fabricat nu dispune de substituenti apropiati. Cu alte cuvinte, marfa realizata in conditii de monopol capata caracter de unicat, iar gradul de diferentiere al produsului este maxim.

Oferta de monopol se formeaza in functie de conditiile de cost in cadrul carora firma isi desfasoara activitatea, iar asupra acestora se observa influenta factorilor generatori de o piata de monopol: existenta domeniilor de interes strategic (monopol legal), a altora in care se manifesta costuri de productie descrescatoare (monopol natural), proprietatea asupra unui patent de inventie (monopol tehnologic), raritatea unor zacaminte (monopol exercitat prin controlul asupra unor input-uri) sau folosirea unor tehnici comerciale (monopol asupra marcii comerciale).

Astfel, daca in situatia unui monopol natural costul mediu si cel marginal evolueaza in sens descrescator in celelalte situatii care pot fi exemplificate pe un monopol legal acestea se inscriu in domeniul randamentelor descrescatoare. In primul caz, ce corespunde in general retelelor de distributie a electricitatii, gazelor si apei, retelelor de termoficare, de cai ferate, sistemelor de irigatii, explicatia consta in economiile de scara ce se manifesta atunci cand productia unui singur agent economic ar fi suficienta pentru satisfacerea cererii pe piata si deci existenta unor firme concurente nu se justifica nici tehnologic si nici economic. In cealalta situatie, care vizeaza domenii cum ar fi fabricarea si distribuirea unor medicamente, productia si comercializarea alcoolului, a banilor, a timbrelor, apararea nationala, cantitatea oferita de firma de monopol tinde sa se formeze la un nivel al pretului care asigura maximizarea profitului sau economic. Dar, daca acesta este prea ridicat comparativ cu pretul pe care sa-l suporte piata, atunci prin interventia guvernamentala pretul de monopol primeste o limita maxima sub care poate fi practicat orice nivel; aceasta inseamna ca nu intotdeauna un monopol este eficient, ci poate inregistra si pierderi.

Concurenta monopolista

Concurenta monopolista se manifesta pe piata prin imbinarea unor elemente specifice pietei perfecte cu altele caracteristice monopolului; concret, exista numerosi agenti economici producatori, intrarea de noi firme pe piata fiind libera, iar produsele sunt diferentiate, astfel incat influentarea cererii pe piata devine singura modalitate de crestere a profiturilor.

In acest scop, firmele monopolistice folosesc importante fonduri drept cheltuieli publicitare si procedeaza la o analiza a corelatiei dintre nivelul productiei si dimensiunea cheltuielilor promotionale. Astfel, costurile de productie supunandu-se legii castigurilor descrescatoare, daca cresc cheltuielile publicitare, productia sporeste, dar intr-un ritm din ce in ce mai mic. Ca urmare, firma monopolista este interesata sa depisteze sporul de cheltuieli publicitare pe care trebuie sa-l suporte pentru ca vanzand productia corespunzatoare acestuia sa inregistreze profitul maxim. Regula este urmatoarea: firma accepta sa mareasca cu 1 unitate monetara cheltuielile publicitare numai daca sporul de productie comercializata datorita tehnicilor promotionale folosite asigura egalitatea DPr_b=DCh_p , adica dintre sporul de profit si suplimentul de cheltuieli publicitare. Altfel spus, daca productia care ar putea fi vanduta in plus de firma care a folosit mijloace publicitare aduce un profit brut cel putin de o unitate monetara, atunci cresterea cheltuielilor promotionale cu o unitate monetara este justificata.

Rezulta ca pentru o firma monopolista costul de productie desemneaza nu numai cheltuielile cerute de combinarea factorilor de productie, ci cuprinde, asa cum afirma Fr. Perroux in lucrarea "La th orie de la concurrence monopolistique" "toate cheltuielile care trebuie suportate pentru crearea produsului (serviciului), pentru dirijarea spre cumparator si pentru satisfacerea dorintelor acestuia"[9]. Astfel, cheltuielile efectuate cu vanzarea produselor maresc costurile medii si contribuie la cresterea preturilor.

Oligopolul

Formarea ofertei pe piata de oligopol se supune corelatiilor specifice dintre costuri care se manifesta in functie de comportamentul firmelor oligopoliste; aceasta inseamna ca actiunile agentilor economici pe piata de oligopol imbraca forme variate a caror alegere este dictata de tipul de comportament pentru care acestia au optat.

De altfel, inexistenta unui model unic de comportament pe pietele oligopoliste este o reflectare a trasaturilor specifice acestora, care vizeaza:

economiile de scara determina existenta unui numar restrans de firme dominante, desi nu in mod necesar a unui numar total mic de firme pe piata; ele sunt adesea mari in comparatie cu dimensiunea pietei totale, astfel ca numai cateva firme asigura oferta intregii piete, ceea ce se poate reflecta grafic, astfel:

Fig. nr. 32   

Deci, daca curba C exprima cererea totala de piata pentru un produs nediferentiat al unei industrii oligopolistice, cand firma functioneaza la nivelul de productie corespunzator costului total unitar (C_T) minim, ea realizeaza o productie q care reprezinta o parte insemnata din cantitatea totala ceruta pe piata. Mai mult, la pretul p la care doar se acopera costurile medii, cand firma functioneaza cel mai eficient, cererea totala de piata este Q si numai cateva astfel de firme pot fi suportate de piata;

recunoasterea interdependentei dintre firme se refera la efectele deciziilor individuale privind productia si pretul asupra vanzarilor celorlalti agenti economici. Cu alte cuvinte, fiecare este preocupat sa ia in consideratie reactiile celorlalti la orice modificare a pretului sau de alta natura;

concurenta non - pret si rigiditatea pretului sunt strans legate de trasatura anterioara si arata ca daca reducerile de pret pot fi cu usurinta urmate de firmele rivale, concurenta poate fi accentuata pe seama altor aspecte, ca de exemplu publicitate, design, etc.;

tentatia firmelor de a stabili intelegeri intre ele in domeniul fixarii pretului este justificata prin aceea ca reducerile de pret pot conduce la profituri scazute pentru toate firmele oligopolistice;

imboldul catre fuzionare apare ca o intelegere dintre firme si duce la o cota de piata mai ridicata pentru noul agent economic si, deci, la o forta competitiva sporita a acestuia;

importante restrictii la intrarea de noi firme pe pietele oligopolistice reprezinta trasatura de baza a oligopolului. In general, cu cat aceste restrictii sunt mai puternice, cu atat vor fi mai putine firmele din industria respectiva. Fara a intra in amanunte, asemenea bariere vizeaza: economiile de scara, diferentele de costuri sau altele, precum nevoia de capital, controlul ofertei de factori de productie, reglementarile guvernamentale, recunoasterea produsului, complexitatea lui si proliferarea produsului[10].

Toate elementele caracteristice oligopolului sunt intotdeauna prezente in aceste structuri de piata, chiar daca in industrii diferite se intalnesc in proportii diferite; ca urmare, se cunosc mai multe tipuri de oligopol.

Monopolul bilateral

Combinatia dintre monopol si monopson genereaza o situatie specifica de piata in care puterea economica de negociere a celor doi participanti la viata economica poate fi similara.

Datorita lipsei de atomicitate, atat in planul cererii, cat si al ofertei, nici vanzatorul si nici cumparatorul nu se pot comporta ca un monopolist, respectiv monopsonist. "Doua mari tipuri de solutii pot fi avute in vedere in aceasta situatie: este posibil ca unul dintre participanti sa fie mai puternic decat celalalt si sa-l forteze sa accepte conditiile sale; in functie de caz, piata va fi atunci dominata de monopolist sau de monopsonist; avantajul poate, de altfel, trece de la unul la celalalt in functie de conjunctura economica si sociala. Este insa posibil si ca vanzatorul si cumparatorul sa se inteleaga pentru a fixa un pret si o cantitate: la limita, cele doua intreprinderi rivale procedeaza la o intelegere verticala, iar discutia se va referi la impartirea profitului global"[11].

Concurenta perfecta sau pura este situatia ideala, ea este de fapt un model teoretic, deoarece in realitate acest tip de concurenta nu mai exista in nici o tara cu economie de piata. In schimb, concurenta imperfecta este prezenta in realitate sub diferitele ei forme de manifestare. In afara celor prezentate mai sus, se intalnesc si alte situatii. De pilda, cand numai doua firme domina piata unei industrii, situatia pietei este de duopol, cand exista un singur cumparator pentru produsele unei industrii, situatia pietei este de monopson, cand exista un numar redus de cumparatori (cativa), situatia pietei este de oligopson, etc.

Lupta de concurenta se duce prin modalitati diferite. Aici intervine si ingeniozitatea agentilor economici. Putem aminti: o anumita politica a vanzarilor (de regula cresterea volumului acestora); diferentierea produselor (uneori nesemnificativa, dar amplificata de publicitate); prime acordate vanzatorilor; demonstratii pentru evidentierea calitatii produsului, politica de pret, etc.

Atunci cand lupta de concurenta se duce de catre parteneri cu mijloace economice legale, fara utilizarea unor mijloace agresive, concurenta este denumita loiala. In conditiile concurentei loiale, toti agentii economici au acces liber la piata, cunosc reglementarile legale privind tranzactiile si le respecta.

Uneori metodele aplicate in concurenta depasesc cadrul legal, ele devin agresive, periclitand situatia unor agenti economici sau chiar a consumatorilor. Statul, in aceste cazuri, prin masuri legislative, trebuie sa intervina si sa sanctioneze orice modalitate de infiltrare a asa - zisei concurente neloiale. Prin concurenta neloiala se intelege, conform legislatiei romane, "orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea comerciala".

Concurenta, prin efectele pe care le declanseaza, se poate situa printre cele mai importante legi ale reglementarii vietii economice, ale progresului tehnico - economic al societatii.

---