Politica privind concurenta

POLITICA PRIVIND CONCURENTA

Este cert de a afirma ca regulile privind concurenta constituie un corolar al clauzelor comunitare in general si al celor privind libera circulatie a marfurilor, in special. Clauzele fundamentale privind politica concurentei se contin in art.art. 81-82 CE (foste art.art. 85-86).

Articolul 81 CE (fost art. 85) stipuleaza urmatoarele:

Sint incompatibile cu piata comuna si interzise orice acorduri intre intreprinderi, orice decizii de asociere de intreprinderi si orice practici concertate care sint susceptibile sa afecteze comertul intre Statele Membre si care au ca obiect sau ca efect impiedicarea, restringerea sau distorsionarea jocului concurentei in interiorul pietei comune, si in special cele care constau in:

a)      stabilirea in mod direct sau indirect a preturilor de cumparare sau de vinzare sau a altor conditii de tranzactionare;

b)      limitarea sau controlul productiei, distributiei, dezvoltarii tehnice sau a investitiilor;

c)      repartizarea pietelor sau surselor de aprovizionare;

d)     aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocindu-le astfel un dezavantaj in concurenta;

e)      subordonarea incheierii contractelor acceptarii de catre parteneri a unor prestatii suplimentare care, prin natura lor sau in conformitate cu practica comerciala, nu au legatura cu obiectul acestor contracte.

Acordurile sau deciziile interzise in virtutea prezentului articol sint nule de drept.

Totusi, dispozitiile din paragraful 1 pot fi declarate inaplicabile:

pentru orice acord sau categorie de acorduri intre intreprinderi;

pentru orice decizie sau categorie de decizii de asociere de intreprinderi;

pentru orice practica concertata sau categorie de practici concertate care contribuie la ameliorarea productiei sau a distributiei produselor sau la promovarea progresului tehnic sau economic, rezervind utilizatorilor o parte echitabila din profilul rezultat si fara:

a)   a impune intreprinderilor interesate restrictii care nu sint indispensabile pentru atingerea acestor obiective;

b)   a da intreprinderilor posibilitatea, pentru o parte substantiala a produselor in cauza, de a elimina concurenta.

1 Intreprinderile

Articolul 81(1) CE (fost art. 85(1)), vizind acordurile dintre intreprinderi, nu le defineste. Tinind cont de acest fapt, autoritatile relevante au interpretat intreprinderile in sens larg. Cazul Polypropylene[1] ne demonstreaza pozitia Comisiei vizavi de aceasta problema, pozitie conform careia termenul "intreprindere" nu se refera numai la entitati ce poseda personalitate juridica, ci la orice entitate angajata in activitate comerciala. Atitudine similara a avut si Curtea specificind ca termenul "intreprindere" acopera orice entitate angajata in activitate economica indeferent de statutul sau juridic si de modalitatea de finantare. Intreprinderile-mama si filialele acestora vor fi considerate drept o unitate economica, motiv pentru care orice acord incheiat este privit ca o alocatie a functiilor.

La modificarea de catre o entitate a statutului sau juridic, succesorul va fi responsabil pentru actiunile predecesorului sau in cazul existentei unei continuitati functionale si economice.[4]

2 Acorduri, decizii si practici concertate

Stipulind unele domenii in care acordurile, deciziile si practicile concertate pot sa afecteze comertul dintre Statele Membre, impiedicind, restringind ori denaturind concurenta, Tratatul, totusi, nu da o definitie a acestor masuri, motiv pentru care prin ele se pot subintelege acordurile comerciale colective exclusive intre producatorii nationali si cumparatori; acordurile de adaptare a preturilor de import la nivelul preturilor nationale; acordurile de impartire a pietelor si a surselor de aprovizionare; practicile de reducere colectiva a cifrei de afaceri a producatorilor dintr-un stat; cresterile simultane de preturi; restrictiile privind importurile, interdictiile ori restrictiile privind exporturile; rabaturi de preturi; promisiuni de a nu valida brevetele, etc. Bineinteles, la aceasta lista referim si acordurile neformale.

Pozitia ferma a Curtii fata de asemenea categorie de acorduri poate fi gasita in cazul Quinine Cartel.[5] Fabula acestei spete consta in faptul ca un numar de companii au decis de a fixa preturile la chinina si de a diviza piata. Acest acord a afectat comertul cu statele terte. La fel, Curtea a decis ca gentlemen's agreement si acordurile neformale cad sub incidenta interdictiilor impuse de art. 85 CE (actual art. 81) si faptul ca partile au argumentat terminarea acordului este irelevant pentru concluzii.

Ca si in cazul Curtii, Comisia, institutie abilitata cu determinarea primara a unei incalcarii a art. 81, a ocupat o pozitie conform careia termenul de "acord" este definit pe larg. In Polypropylene[7] Comisia s-a referit la un acord comun, care continua pe parcursul mai multor ani, implicind mai multe companii din industria petrochimica. Pentru decizia Comisiei nu a fost relevant faptul ca acest acord a avut o forma verbala, nu continea sanctiuni pentru incalcarea sa si chiar nu avea efecet juridic obligatoriu. CPI a sustinut decizia Comisiei, specificind ca conduita companiilor avea un scop economic unic si anume distorsiunea pietei in cauza.

In jursiprudenta posterioara CPI a mers si mai departe, prin a decide ca pentru existenta unui acord ce ar cade sub incidenta art. 85 CE (prezent art. 81) este suficienta exprimarea intentiei comune a intreprinderilor de a actiona pe piata intr-o modalitate anume.[9]

Deciziile sint actele de vointa care emana de la organul competent al unui grup profesional[10] si difera de actul initial prin care companiile s-au unit intr-o societate. Toate actele ulterior adoptate de catre asociatii se considera fiind decizii, indiferent de denumirea data la momentul adoptarii lor. Chiar si o recomandare poate fi considerata o decizie in sensul prevederilor relevante ale Tratatului sau o practica concertata, dar in cazurile cind ea exprima vointa asociatiei de coordonare a comportamentului membrilor ei pe piata. Aceasta teza a fost sustinuta de Curte calificind ca recomandarea neobligatorie, prescriind in termeni imperativi o crestere colectiva, forfetara si liniara a primelor de asigurare, cade sub incidenta art. 85 CE (prezent art. 81).

Chiar si in cazul cind nu exista un acord in sensul de mai sus, actiunile intreprinderilor vor cade sub incidenta art. 81 CE (fost art. 85), daca exista o practica concertata. Notiunea de practica concertata isi are originea in dreptul SUA si include formele de cooperare care nu se bazeaza pe conventiile traditionale si alte forme care pot sa afecteze concurenta.[12] Clauze similare pot fi gasite si in alte ordini juridice nationale.

Problema practicilor concertate tine atit de stiinta economiei, cit si de cea a dreptului. Din acest motiv si pentru o analiza mai detaliata vom elucida ambele aspecte ale problemei.

Pentru intelegerea practicii concertate este necesar de a tine cont de doi factori. Primul se refera la faptul ca intreprinderile pot fi indirecte, actionind pe ocolite. Referindu-ne la aceasta putem mentiona doua modalitati de actionare: 1) companiile, aflindu-se in acord formal, ulterior vor distruge toate actele relevante ce pot demonstra existenta intelegerii; 2) companiile se vor baza in actiunile lor pe intelegeri verbale, fara a intocmi in scris vreun act. In ambele cazuri va exista o complicitate, motiv pentru care notiunea practicii concertate trebuie sa fie flexibila pentru a acoperi ambele modalitati de cooperare a intreprinderilor.

Cel de al doilea factor tine de interpretarea in sens larg al notiunii. In acest caz sub incidenta regulii pot cadea unele actiuni care in realitate nu constituie intelegeri intre intreprinderi, ci o reactie naturala a companiilor fata de anumite dezvoltari ale unei piete anumite. In cadrul unei piete competitive toti participantii la ea vor activa independent in baza concurentei fara a stabili preturi, cu exceptia acordurilor, din cauza structurii costurilor, etc. Totusi, putem intilni o situatie diferita in cadrul oligopolurilor, ale caror caracteristici de baza sint: un numar mic de vinzatori; bariere inalte de acces (este dificil pentru alte companii de a concura); transparenta preturilor. Reiesind din cele expuse, s-a argumentat ca pina la sfirsit toate companiile din cadrul unui oligopol vor stabili acelasi pret, motivul fiind recunoasterea mutuala a interdependentei si nu intelegerea. In cazul minimalizarii preturilor de catre o companie cu scopul majorarii actiunilor, raspunsul altor paticipanti va fi similar, iar rezultatul ar fi micsorarea preturilor si nu majorarea actiunilor. Majorarea unilaterala a preturilor va duce la pierderea consumatorului, care va trece la un alt participant al oligopolului.[14] Relevanta acestei teorii fata de art. 81 CE (fost art. 85) este certa. Ar fi incorecta impunerea unor penalitati in caz daca uniformitatea preturilor pe o piata anumita este rezultatul unor actiuni naturale, rationale ale partilor in cadrul oligopolului, problema fiind structurala, deoarece tine de structura unei piete care ar genera o anumita reactie din partea tuturor participantilor.

Aceasta teorie a fost supusa si criticii din partea unor specialisti care au specificat patru probleme: 1) teoria supraapreciaza interdependenta participantilor intr-un oligopol; 2) teoria prezinta intr-un mod simplist tabloul structurilor unei piete industriale; 3) teoria nu explica de ce in cadrul unor oligopoluri concurenta este intensa; 4) teoria nu explica intr-un mod satisfacator posibilitatea unor venituri supracompetitive fara intelegere.[15]

Pozitia Curtii fata de aceasta problema a fost expusa in speta Sugar Cartel.[16] Curtea a inceput prin determinarea notiunii de practica concertata si accentuind ca art. 85 CE (prezent art. 81) traseaza o distinctie intre acest concept si acorduri intre intreprinderi, decizii ale asociatiilor de intreprinderi. Scopul acesteia este de a aduce in cadrul interdictiei acestui articol o forma de coordonare intre intreprinderi care, fara a fi ajuns in stadiul in care un acord propriu-zis sa fi fost incheiat, inlocuiesc constient riscurile concurentei cu o cooperare practica intre ele. Curtea a evidentiat ca prin natura sa o practica concertata nu are toate elementele unui contract, dar poate, inter alia, sa rezulte dintr-o coordonare care devine aparenta prin comportamentul participantilor, iar un comportament paralel, desi nu poate fi prin el insusi identificat cu o practica concertata, poate fi considerat, totusi, ca o dovada serioasa a unei asemenea practici, daca el conduce la conditii de concurenta care nu corespund conditiilor normale ale pietei, avind in vedere natura produselor, marimea si numarul intreprinderilor si volumul acelei piete asa cum se intimpla daca din comportamentul paralel rezulta posibilitatea pentru cei in cauza de a incerca sa stabileasca preturile la un nivel diferit de cel la care ar fi condus concurenta si de a consolida pozitiile stabilite in detrimentul libertatii efective de circulatie a produselor in piata comuna si al libertatii consumatorilor de a-si alege furnizorii.

Din Sugar Cartel este clar ca Comisia va continua sa indeplineasca functia de demonstrare formala a incalcarii art. 85 CE (prezent art. 81), iar Curtea va investiga posibilitatea operarii regulilor de concurenta intr-un context particular.[21]

Sugar Cartel demonstreaza elocvent ca Curtea nu va accepta cu usurinta argumentul ca uniformitatea preturilor constituie un rezultat al oligopolului, iar practica concertata poate sa existe chiar si in cazul unui plan operativ intre parti. Ideea de baza consta in aceea ca fiecare intreprindere sa opereze independent pe piata.[22]

Dupa cum putem observa, ambele institutii comunitare, Comisia si Curtea, au ocupat o pozitie identica vizavi de problemele discutate. Totusi, opiniile pot fi diferite, fapt ce ne este demonstrat de speta Wood Pulp,[23] care constituie un bun exemplu de contrast fata de spetele Polypropylene. Comisia a analizat problema practicii concertate de un numar mare de producatori ai pulpei de lemn. Comisia a ajuns la concluzia ca este prezenta practica concertata, decizia fiind bazata pe natura pietei care nu era oligopol, in opinia institutiei, deoarece participanti la ea erau mai multe intreprinderi. Faptul ca toti participantii aplicau aceleasi preturi constituie prin sine prima facie o dovada de actiuni in concert. Curtea la rindul sau a anulat o mare parte din cele stabilite de Comisie si a decis ca comportamentul in paralel nu poate fi privit drept o dovada a concertarii atit timp cit concertarea nu prezinta unica explicatie a conduitei. In opinia Curtii, art. 85 CE (acum art. 81) nu impiedica companiile de a-si adapta in mod inteligent comportamentul fata de competitori, iar paralelismul preturilor poate fi in mod satisfacator explicat prin tendintele oligopolistice ale pietei si circumstantele specifice perioadei.

Curtea de prima instanta a aplicat intr-o serie de decizii notiunea de practica concertata din Sugar Cartel, dar pe parcurs a mai dezvoltat-o adaugind participarea la intruniri privind fixarea preturilor si obiectivele cantitative de comercializare a marfii, pe parcursul carora a avut loc schimbul de informatii privind potentialul cost, profitul, volumul necesar de vinzare.[25] Chiar si schimbul de informatie dintre intreprinderi, care poate fi folosita pentru crearea unui cartel, constituie practica concertata.

3 Exceptari conform art. 81(3) CE (fost art. 85(3))

Acordurile stipulate de art. 81(1) CE (fost art. 85(1)) pot cadea sub incidenta exceptarilor prevazute de art. 81(3) CE (fost art. 85(3)). Pentru aceasta ele trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii: sa contribuie la ameliorarea productiei si distribuirii de marfuri ori la promovarea progresului tehnic si economic; sa faca posibila o corecta repartizare pentru consumatori a avantajelor (beneficiilor) ce rezulta din aceste ameliorari sau promovari; sa nu impuna in sarcina intreprinderilor in cauza restrictii care nu sint indispensabile atingerii acestor obiective; sa nu dea posibilitate acestor intreprinderi sa elimine concurenta cu privire la o parte substantiala a produselor in cauza.

Toate aceste patru conditii sint legate intre ele si trebuie sa fie satisfacute in intregime in fiecare caz.[27] Conform art. 81(3) CE (fost art. 85(3)), Comisia are dreptul individual de a acorda exceptari, decizia luata fiind subiectul unei revizuiri din partea Curtii. In analiza fiecarui caz Comisia trebuie sa tina cont de toate aspectele particulare, precum si sa respecte drepturile garantate de ordinea juridica comunitara in cadrul procedurii administrative.

Orice acord trebuie sa fie notificat Comisiei, care poate acorda exceptari conform procedurii stabilite in art.art. 4, 19 si 21 ale Regulamentului 17/62. Exceptarile pot fi acordate, fiind conditionate, numai pe o perioada specifica cu posibilitatea reinoirii sau retragerii. Din cauza procedurii indelungate ce dureaza doi-trei ani, precum si a cerintei de a lua o decizie justificata in fiecare caz, Comisia a tins sa evite deciziile formale, aplicindu-le numai in cele mai importante cazuri. In alte cazuri Comisia va emite, in urma intrunirilor informale cu partile in cauza, o scrisoare informala (comfort letter), declarind ca in opinia sa acordul notificat nu contravine art. 81(1) CE (fost art. 85(1)) ori face parte din categoria acordurilor ce cad sub incidenta exceptarilor. In urma acestei scrisori fisierul va fi inchis pina la survenirea unor modificari ale circumstantelor de ordin juridic, material sau de fapt. In urma acestor proceduri partile se vor bucura de faptul ca Comisia nu va intreprinde alte actiuni. Totusi, scrisorile informale au un statut juridic limitat[29] si deoarece nu constituie decizii, nu pot fi contestate in fata Curtii.

Pe linga exigentele enumerate mai sus inaintate acordurilor, cererea va fi examinata in lumina obiectivelor unei politici largi a Comisiei fata de intreprinderi. Scopul Comisiei este de a incuraja acele acorduri care corespund cerintelor inaintate, pe cind celelalte vor cadea sub incidenta art. 81(1) CE (fost art. 85(1)).

Drept exemplu de intrunire a criteriilor specifice si generale serveste speta Prym-Werke.[31] Prym a decis sa refuze producerea acelor si sa le cumpere de la Beka, care a cazut de acord sa i le furnizeze. Pe acesta baza, Beka a putut sa se specializeze in producerea acelor. Explicatia Comisiei a constat in aceea ca concentrarea productiei in baza acordului dintre Prym si Beka are, din punctul de vedere al imbunatatirii productiei, efecte favorabile asemanatoare cu cele ale specializarii si cauzeaza o majorare cu cel putin 50% a calitatii acelor produse, fapt ce da posibilitate de a intensifica folosirea uzinei existente si de a introduce un proces de productie in linie.

Tipul de cereri neacceptate de catre Comisie au fost considerate de CPI in speta SPO c. Comisiei.[33] In acest caz aplicantii erau un grup de asociatii al contractorilor din constructii din Olanda. Incepind cu 1952, acest grup aplica in activitate un set de reguli cu scopul de promovare si administrare a competitiei, prevenirea conduitei improprii in oferirea preturilor si promovarea formarii unor preturi economic justificate. Incepind cu 1980, aceste reguli au devenit obligatorii pentru toti contractantii membri asociatiilor SPO. In 1988 SPO a notificat Comisiei regulile modificate, fiind de parerea, inter alia, ca va obtine o exceptare. Comisia a refuzat acordarea unei exceptari si a considerat regulile SPO incalcind art. 85(1) CE (acum art. 81(1)). Curtea de Prima Instanta a sustinut aceasta decizie argumentind ca clauzele privind informarea de catre contractori a SPO asupra ofertelor de contracte fac posibila ajustarea din partea altor contractori a conduitei lor comerciale si a preturilor ce constituie o concentrare ilegala pe piata de constructii olandeza, fapt ce-i influenteaza nu numai pe contractorii olandezi, ci si pe cei din alte State Membre. Din aceste considerente, CPI a stabilit ca a avut loc incalcarea art. 85(1) CE (acum art. 81(1)).

O alta categorie de exceptari este cea de grup. Exceptarile de grup au aparut drept rezultat al uriasei poveri plasate asupra Comisiei prin Regulamentul 17/62, conform caruia institutia comunitara amintita trebuie sa investigheze fiecare cerere inainte de a-si emite decizia. Intirzierile au creat incertitudini majore in dezvoltarea business-ului, motiv pentru care Comisia a aplicat tot mai des dreptul de a acorda exceptari in grup prin intermediul regulamentelor. Aceste exceptari, numite "de grup" sau "pe categorii" (engl. block exemptions; fr. par catégories), sint o cale eficienta de aplicare a art. 81(3) CE (fost art. 85(3)) si prin care se contribuie la degrevarea Comisiei, care ar fi trebuit sa acorde exceptari individuale sau atestari negative.

Valoarea exceptarilor de grup consta in faptul ca intreprinderile pot sa evalueze independent daca un acord la care sint parti cade sau nu sub incidenta exceptarilor de aceasta categorie. In cazul unui astfel de acord partile nu sint obligate sa notifice Comisia si pot sa-l considere prima facie valid. In caz contrar, partile vor fi nevoite sa notifice Comisia pentru o exceptare individuala. Comisia, totusi, este libera de a decide asupra unui acord, iar in cazul cind considera ca el nu cade sub incidenta exceptarilor de grup, va intreprinde masurile necesare.

Incepind cu 1983, au fost adoptate unsprezece regulamente majore privind exceptarile de grup. Ele tin de acordurile de distribuire exclusiva (Regulamentul 1983/83); acordurile de cumparare exclusiva cu mentiuni speciale privind furnizarea berii si petrolului (Regulamentul 1984/83); acordurile de licenta de brevete (Regulamentul 2349/84); acordurile privind distribuirea si serviciile de vinzare si dupa vinzare pentru autovehicule (Regulamentul 1475/95[34]); acordurile de specializare (Regulamentul 417/85); acordurile de cercetare si dezvoltare (Regulamentul 151/93 ); acordurile de franchising (Regulamentul 4078/88); acordurile de licenta de know-how (Regulamentul 556/89); acordurile in domeniul asigurarilor (Regulamentul 3932/92); acordurile de transport comercial aerian (Regulamentul 1617/93); acordurile privind transferul de tehnologie (Regulamentul 240/96).

Instituirea exceptarilor de mai sus se face in baza caracterului de omogenitate a categoriilor respective de acorduri, precum si unitatea lor, care fac posibila includerea intr-un grup distinct.[36]

Totusi, exceptarile de grup au si unele dezavantaje, dupa cum urmeaza:

din punct de vedere comercial convenirea unui acord care satisface conditiile pentru o astfel de exceptare poate sa fie nesatisfacatoare pentru ca s-ar ajunge la a se impune ca acordul sa ia o forma pe care partile nu au dorit-o;

exceptarile de grup sint limitate in timp, astfel incit, in cazul unor acorduri incheiate pe termen lung, partile vor trebui sa-si revizuiasca acordurile loc pentru a se putea satisface conditiile unui eventual nou regulament mai mult sau mai putin modificat;

chiar daca un acord are beneficiul exceptarii de grup, modificarile care sint convenite in privinta clauzelor lui pot sa duca la eliminarea sa din categoria exceptata.[37]

4 Pozitia dominanta pe piata

Mai sus am analizat aplicabilitaea art. 81 CE (fost art. 85). In continuare ne vom referi la un alt set de clauze, esentiale si ele, privind politica concurentei. Articolul 82 CE (fost art. 86) prevede:

Este incompatibil cu piata comuna si interzis, in masura in care comertul intre Statele Membre este susceptibil de a fi afectat, ca una sau mai multe intreprinderi sa exlploateze in mod abuziv o pozitie dominanta pe piata comuna sau intr-o parte substantiala a acesteia.

Aceste practici abuzive pot consta in special in:

a)      impunerea in mod direct sau indirect a unor preturi de cumparare sau de vinzare sau a altor conditii de tranzactionare inechitabile;

b)      limitarea productiei, a distributiei sau a dezvoltarii tehnice in dauna consumatorilor;

c)      aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocindu-le astfel un dezavantaj in concurenta;

d)     subordonarea incheierii contractelor acceptarii de catre parteneri a unor prestatii suplimentare care, prin natura lor sau in conformitate cu practica comerciala, nu au legatura cu obiectul acestor contracte.

Clauzele de mai sus contin trei elemente-cheie: pozitie dominanta; abuzul de pozitie; abuzul trebuie sa afecteze comertul dintre Statele Membre.

In timp ce art. 81 CE (fost art. 85) este accentuat asupra cooperarii dintre participantii pe piata, prevederile art. 82 CE (fost art. 86) tin de reglementarea in sensul concurentei a activitatii unei sau mai multor intreprinderi.[38] Este esential de a intelege ca clauzele art. 82 CE nu tin de faptul monopolului in Comunitate, ci de abuzul acestui monopol sau de pozitia dominanta. Pentru a stabili daca are loc abuzul, fiecare din elementele-cheie mentionate trebuie sa fie analizate si aplicate circumstantei relevante.

Deoarece art. 82 CE nu defineste formal dominatia, conceptul pozitiei dominante trebuie sa fie analizat din punct de vedere economic si privit in contextul a trei variabile esentiale: piata relevanta a produselor, piata geografica si factorul temporal. Vom incepe examinarea cu prima dintre aceste variabile.

a) Piata relevanta a produselor

Orice companie se va bucura de o anumita forta pe piata numai prin intermediul prestarii serviciilor ori comercializarii bunurilor particulare. Din acest motiv este necesar de a determina piata relevanta. Cu certitudine, cu cit este mai ingusta definitia pietei relevante, cu atit mai usor este sa stabilesti pozitia dominanta. Acest argument a fost pledat des de companii care sustineau ca Comisia defineste ingust piata si ca nu are o atitudine minutioasa in stabilirea produsului relevant. Speta United Brands[39] ne demonstreaza pozitia Curtii in aceasta problema. United Brands (UB) producea banane si a fost acuzat intr-o varietate de practici abuzive. La momentul investigatiei din partea Comisiei UB detinea 40% din comertul cu banane in Comunitate, iar in unele State Membre - tarile Benelux, Germania, Danemarca si Irlanda - procentajul era si mai mare. Comisia a decis ca UB detinea o pozitie dominanta pe piata de banane, care in esenta era abuziva. UB a sustinut ca nu detine o pozitie dominanta pe piata de fructe, piata care este contextul relevant examinarii pozitiei sale. Bananele se afla in concurenta cu alte fructe in aceleasi magazine, pe aceleasi rafturi, la un pret care poate fi comparat si satisface aceleasi cerinte: consumarea la desert sau intre mese. La rindul sau, Comisia a accentuat ca exista o cerere a bananelor, distincta de cea fata de alte fructe, in special, deoarece bananele constituie o parte importanta a dietei pentru anumite persoane - copii si batrini. Calitatile bananelor influenteaza consumatorii si-i face sa nu accepte cu usurinta alte fructe in loc. Curtea a acceptat pozitia Comisiei, conform careia piata relevanta tinea de banane si nu de fructe in general. Instanta a declarat ca pentru considerarea bananelor drept o modalitate de formare a unei piete suficient diferentiata de alte piete de fructe este necesar ca ea (piata de banane) sa fie divizata prin caracteristici speciale ce difera de alte fructe, poate fi inlocuita de alte piete numai la o extindere limitata si este expusa competitiei lor intr-o modalitate greu perceptibila. Curtea a adaugat ca coacerea bananelor are loc pe parcursul intregului an, iar productia este mai mare decit cererea si o poate satisface in orice moment. Reiesind din aceste caracteristici particulare, bananele sint un fruct privilegiat, a carui productie si comercializare pot fi adaptate fluctuatiei de sezon a altor fructe cunoscute si care pot fi evaluate. Nu exista o substituire de sezon a bananelor, deoarece consumatorul le poate obtine intreg anul. Tinind cont de considerentele de ma sus, Curtea a stabilit ca piata de banane este suficient de distincta de alte piete ale fructelor proaspete.

Dupa cum este clar din United Brands, Curtea si-a concentrat atentia asupra substituirii produsului in calitate de factor primar determinativ al izolarii bananelor intr-o piata separata. Se deosebesc doua tipuri de substitutie: substituirea din perspectiva cererii si substituirea din perspectiva furnizarii.

Substituirea cererii din perspectiva consumatorului determina produsul care se afla in concurenta cu altele. Din aceasta perspectiva Comisia se refera, de obicei, la calitatea preturilor si la intrebuintare. In United Brands, pretul relativ stabil, lipsa variatiilor de sezon si folosirea bananelor in special de catre copii si persoane in etate au determinat ca bananele nu pot fi substituite de alte fructe.

Acest test poate rezulta intr-o definitie ingusta a pietei in cazurile relevante. Unul dintre acestea este Hugin.[43] In aceasta speta Comisia a decis ca Hugin a incalcat art. 86 CE (prezent art. 82) prin refuzul de a-i furniza lui Lipton piese de schimb menite reparatiei registrelor de numerar ale lui Hugin. Hugin si Lipton concurau in deservirea masinilor primei companii. Comisia a definit piata relevanta a pieselor de schimb pentru masinile companiei Hugin si care erau cerute de reparatori independenti. Hugin nu a fost de acord cu aceasta decizie, argumentind ca definitia este prea ingusta, iar piata relevanta este cea a registrelor de numerar. Curtea a acceptat definitia Comisiei vizavi de reparatorii independenti ai masinilor companiei Hugin. Instanta a retinut ca rolul si activitatea pe piata a reparatorilor tine de piesele de schimb. Ei au nevoie de ele pentru a livra serviciile lor consumatorilor de registre in numerar sub forma de mentinere si reparatii. Este stabilit ca exista o cerere specifica a pieselor de schimb ale companiei Hugin, deoarece ele (piesele) nu pot fi substituite cu altele.[44]

Cel de al doilea tip, substituirea furnizarii tine de abilitatea producatorului de a-si schimba sistemul de productie. Chiar daca doua companii produc marfuri diferite, poate fi foarte usor pentru una din ele sa-si adapteze echipamentul pentru producerea bunurilor rivalului. In aceste circumstante doua marfuri pot fi considerate parte a aceleiasi piete. Un exemplu din aceasta categorie tine de speta Continental Can.[45] Acest caz a implicat problema conteinerelor si a scopului pietei. Curtea a accentuat ca, pentru a fi considerate piete distincte, produsele trebuie sa fie individualizate nu numai din perspectiva faptului ca conteinerele sint folosite pentru ambalarea anumitei marfi, dar si tinind cont de caracteristicile particulare ale productiei. Consecutiv, pozitia dominanta pe piata conteinerelor usoare pentru peste si carne nu este decisiva atit timp cit nu s-a dovedit ca competitori din alte sectoare ale pietei de conteinere usoare nu sint capabili de a intra pe aceasta piata in virtutea unei adaptari simple cu posibilitatea suficienta de a se contrapune.

b) Piata geografica si factorul temporal

Pentru a decide asupra existentei pozitiei dominante, este necesar de a analiza nu numai extinderea geografica a pietei in cauza, dar si importanta economica a spatiului, volumul productiei, consumul marfii relevante, precum si obisnuintele producatorilor si consumatorilor. Un spatiu poate fi definit de factorii ce genereaza izolarea sa geografica: lipsa de linii de transport, un cost inalt al transportarii vizavi de valoarea marfii. Acesti factori constituie, bineinteles, un avantaj pentru producatorii locali. In Suiker Unie Curtea a retinut ca factorul transportului este foarte important in definirea pietei geografice. In Tetra-Pak CPI a acceptat pozitia Comisiei si a decis ca piata geografica pentru carton o constituie intreaga Comunitate, deoarece, inter alia, costul transportarii cartonului este foarte mic, fapt ce insemna ca el putea fi transportat cu usurinta intre Statele Membre.

Uneori piata geografica poate fi definita in limitele unui stat, precum s-a intimplat in speta Michelin.[49] Curtea a stabilit ca companiile producatoare de pneuri operau pe piata olandeza prin intermediul filialelor locale carora li se cerea furnizarea din partea dealer-ilor locali. Pe acest considerent Curtea a sustinut decizia Comisiei de a considera Olanda spatiul in care avea loc concurenta pentru compania NBIM.

Dupa cum s-a mentionat, de piata tine si variabila temporala sau elementele ei. Astfel, o companie poate detine anumite puteri pe piata numai pe parcursul unei anumite perioade, cind concurenta din partea altor produse este la un nivel jos, deoarece ele sint disponibile numai in functie de sezon. Este important de a mentiona ca definitia pietei va avea o dimensiune temporala, in sensul ca progresul tehnologic si modificarea obiceiurilor consumatorilor vor modifica hotarele dintre piete.[50]

5 Abuzul de pozitie dominanta

Articolul 82 CE (fost art. 86) stipuleaza ca fiind incompatibile cu piata comuna orice abuz din partea uneia sau mai multor intreprinderi de pozitia dominanta pe piata comuna ori a unei parti substantiale a ei, in masura in care el este susceptibil sa afecteze comertul dintre Statele Membre si constind in:

a)      impunerea in mod direct sau indirect a unor preturi de cumparare sau de vinzare sau a altor conditii comerciale inechitabile;

b)      limitarea productiei, a distributiei sau a dezvoltarii tehnice in dauna beneficiarilor;

c)      aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocindu-le astfel un dezavantaj in concurenta;

d)     conditionarea incheierii contractelor unei acceptari din partea partenerilor a unor obligatii suplimentare care, prin natura lor sau in conformitate cu practica comerciala, nu au legatura cu obiectul acestor contracte.

Actiunile unei intreprinderi vor cadea sub incidenta art. 82 CE (fost art. 86) in caz de abuz de pozitie dominanta. Dominatia per se nu este considerata o ofensa.[51]

Continutul conceptului de abuz are o importanta deosebita, deoarece nu stipuleaza exceptari, cum ar fi cazul art. 81(3) CE (fost art. 85(3)). De la inceput s-a considerat ca art. 82 va fi aplicat exclusiv practicilor care constituie un abuz si nu activitatilor menite de a obtine si mentine o dominatie. Curtea a refuzat o interpretare atit de ingusta si a declarat ca norma respectiva vizeaza nu numai practicile care pot cauza direct prejudicii consumatorilor, dar si alte practici care sint in detrimentul lor prin intermediul unui impact asupra structurii concurentei eficace. Astfel, abuzul poate avea loc in cazul cind o intreprindere isi intareste pozitia dominanta in asa masura incit dominatia substantial stopeaza concurenta, i.e. pe piata ramin intreprinderi ale caror actiuni depind de compania dominanta.[52]

Cel mai important este efectul obtinerii si mentinerii dominatiei. Curtea a examinat si desfasurat conceptul in Hoffman-La Roche,[53] mentionind ca conceptul abuzului este obiectiv si vizeaza conduita unei intreprinderi aflate in pozitie dominanta, a carei prezenta diminueaza concurenta, si care prin intermediul resurselor si metodelor diferite de cele care conditioneaza o competitie normala are efectul unei piedici in calea mentinerii nivelului competitiei sau cresterii ei.

Asadar, consecinta comportamentului anticoncurentional este aceea a denaturarii concurentei, lipsa concurentei practicabile, eficiente, nepermisa, deoarece ar provoca prejudicii concurentilor si consumatorilor. Articolul 82 CE (fost art. 86) nu contine o lista exhaustiva, dar prezinta un inceput esential.

Cel mai evident abuz din partea unui furnizor aflat pe o pozitie de monopol este impunerea unor preturi exagerate. Este certa existenta unui element subiectiv in determinarea preturilor exagerate, dar Curtea a decis in United Brands[54] ca pretul este excesiv in caz daca nu are o relatie rezonabila cu valoare economica a marfii furnizate. La determinarea valorii eonomice trebuie sa se tina cont de diferenta dintre costurile efective si pretul impus. Pretul la fel poate fi excesiv daca nu este adaptat conditiilor ordinare ale pietei.

Clauza preturilor se refera si la prestarea serviciilor de catre intreprinderi. In acest caz o companie va face abuz de pozitie dominanta daca va impune taxe disproportionale valorii economice a serviciului prestat.[56]

Stabilirea unor preturi denaturat de mici cu intentia de a inlatura de pe piata un potential concurent, la fel, poate, fi considerat abuz.[57] Un exemplu demonstrativ este speta Akzo. In acest caz Comisia a considerat ca Akzo ocupa o pozitie dominanta pe piata de aditivi pentru faina si apa oxigenata pentru confectionarea plasticului. O alta companie, ECS, care deja se afla pe piata de aditivi, a dorit sa intre si pe cea a apei oxigenate din Marea Britanie. Comisia a retinut ca Akzo a amenintat direct ECS si sistematic a furnizat consumatorilor ei aditivi pentru faina la un pret anormal, precum si alte produse care in situatii normale nu ar fi comercializate la un pret atit de scazut. Curtea a fost de acord cu pozitia Comisiei si a accentuat, ca stabilirea preturilor la un nivel mai mic decit cel mediu, prin intermediul carora o companie dominanta tinde sa elimine un concurent, constituie abuz.

O alta circumstanta care poate duce la stabilirea abuzului este furnizarea exclusiva. Este comun pentru furnizori sa acorde reduceri beneficiarilor care achizitioneaza bunuri in proportii mari. Intr-o asa situatie nu va exista abuz, dar daca reducerea este legata de cerinta achizitionarii totale sau a unei parti considerabile a bunurilor de la intreprinderea dominanta, atare acorduri pot cadea sub incidenta art. 82 CE (fost art. 86).[59]

In conformitate cu art. 82(d) CE (fost art. 86(d)), se interzice subordonarea incheierii contractelor acceptarii de catre parteneri a unor prestatii suplimentare care, prin natura lor sau in conformitate cu practica comerciala, nu au legatura cu obiectul acestor contracte. Tipic, aceasta clauza se aplica aranjamentelor conform carora furnizorii cer de la cumparator achizitionarea aditionala a unui alt produs ca o conditie de a cumpara marfa de baza. In Tetra-Pak,[60] de exemplu, a fost stabilit ca compania detinea, inter alia, aproximativ 90% din piata de echipament pentru confectionarea cartonului aseptic pentru lichide. Cumparatorii echipamentului erau obligati de a obtine livrarile de carton exclusiv de la Tetra-Pak sau un alt furnizor desemnat.

Un alt caz de stabilire a abuzului este refuzul de a furniza. Aceasta va depinde de circumstantele refuzului si acordurile precedente ale partilor. In acest sens se poate aduce cu titlu de exemplu speta Commercial Solvents,[61] in care s-a decis asupra refuzului de a furniza unui potential concurent materie prima pentru confectionarea unui medicament impotriva tuberculozei.

Dupa cum ne demonstreaza jurisprudenta, un refuz justificat nu va duce la stabilirea unei situatii de abuz. De exemplu, in speta BP[62] Curtea a stabilit ca in perioada crizei petroliere refuzul din partea BP a fost justificat si a adaugat ca justificarea trebuie sa fie obiectiva.

Problema abuzului, dupa cum vedem, este complexa si rezolvarea ei tine de mai multi factori, in special de cei economici. In rindul economistilor exista un dezacord al opiniilor, si nu s-a stabilit cu certitudine daca activitatile ce cad sub incidenta clauzelor art. 82 CE (fost art. 86) sint sau nu prejudicioase si cum pot ele fi comensurate.[64] Din aceste motive aplicarea normelor in cauza este destul de controversata.

6 Dominatia comuna

Majoritatea cazurilor, inclusiv si cele examinate tin de dominatia unei singuri intreprinderi pe o piata anume. Totusi, potrivit clauzelor art. 82 CE (fost art. 86), este posibila o pozitie dominanta detinuta de mai multe companii. Clauzele relevante includ situatii de tipul celor din Continental Can si Commercial Solvents, cind pozitia dominanta este detinuta de citeva companii, fiind parte a unui grup corporativ sau unitate economica. Dar cum se vor reglementa aceste probleme in cadrul unui oligopol unde companii independente activeaza in paralel? In jurisprudenta timpurie, Curtea a refuzat de a decide existenta abuzului in oligopol, retinind ca conduita unilaterala a unei companii ce detine o pozitie dominanta trebuie sa fie distinsa de conduita interactiva a unui grup de intreprinderi independente care formeaza oligopolul.

In jurisprudenta posterioara, Curtea, totusi, a afirmat existenta dominatiei colective. Din aceasta perspectiva este de mentionat speta Italian Flat Glass.[65]

Desi in acest caz CPI nu a decis prezenta unei dominatii colective, ea s-a referit la concept in general si a bazat existenta dominatiei colective pe prezenta altor legaturi dintre companii, cum ar fi acordurile tehnologice. CPI a negat faptul ca o atare dominatie poate fi bazata numai pe structura pietei, acest argument fiind adus de Comisie.

Un alt element important, ce reiese din Italian Flat Glass, este ca conceptul dominatiei comune, fiind important, va trebui sa fie capabil de a cuprinde in sine si alte tipuri de conduita decit cele stipulate in art. 81 CE (fost art. 86).

Curtea, la rindul sau, a sustinut ideea dominatiei colective, fapt ce poate fi observat in spetele IJM[66] si DIP. Si CPI in jurisprudenta posterioara, si anume speta Compagnie Maritime Belge, a decis asupra dominatiei comune.

7 Fuziunea

O fuziune are loc atunci cind doua sau mai multe companii independente se supun unui control comun. Dupa cum s-a vazut din Continental Can, o fuziune a intreprinderilor poate viola in circumstante anumite clauze art. 82 CE (fost art. 86). Totusi acest tip de concentrari nu pune probleme deosebite, ele nefiind intilnite prea des in practica.[69]