STATUL SI PIATA COMUNA - Principii generale de participare a statului pe piata

STATUL SI PIATA COMUNA

1 Principii generale de participare a statului pe piata

Analiza dreptului comunitar ar fi incompleta fara a discuta rolul statului, precum si modalitatile posibile de violare a Tratatului. Statul, cu certitudine, joaca un anumit rol pe piata, acest argument fiind corect, tinind cont de faptul existentei a diferitelor sisteme economice si juridice. Privind in istorie, se poate observa trecerea de la o economie cu sectoare nationalizate la privatizarea lor, rolul statului fiind limitat.

Norma de baza vizavi de stat se contine in art. 295 CE (fost art. 222), care stipuleaza ca Tratatul nu aduce prejudicii regimului proprietatii in Statele Membre. Astfel, activitatile intreprinse la nivel privat sau public nu sint contrare Tratatului. Articolul 157 CE (fost art. 130) prevede ca Statele Membre si Comunitatea vegheaza ca conditiile necesare competitivitatii industriei Comunitatii sa fie asigurata. Articolul este schitat in lumina pietelor deschise si competitive, obiectivul scontat fiind dezvoltarea intreprinderilor din Comunitate, in special a celor mici si medii.

2 Intreprinderile publice

Reglementarile ce vizeaza intreprinderile publice se contin in art. 86 CE (fost art. 90):

Statele Membre, in ceea ce priveste intreprinderile publice si intreprinderile carora le acorda drepturi speciale sau exclusive, nu adopta si nici nu mentin nici o masura contrara regulilor prezentului Tratat, si in special celor prevazute in articolele 12 si 81-89 inclusiv.

Intreprinderile insarcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general sau prezentind caracterul unui monopol fiscal sint supuse regulilor prezentului Tratat, in special regulilor de concurenta, in limitele in care aplicarea acestor reguli nu impiedica indeplinirea in drept sau in fapt a misiunii particulare care le-a fost atribuita. Dezvoltarea schimburilor nu trebuie sa fie afectata intr-o masura contrara interesului Comunitatii.

Comisia vegheaza la aplicarea dispozitiilor prezentului articol si adreseaza, atunci cind este nevoie, directivele sau deciziile corespunzatoare Statelor Membre.   

Clauzele articolului citat cuprind doua tipuri de intreprinderi si anume: intreprinderile publice si intreprinderile carora Statele Membre le acorda drepturi exclusive sau speciale. Scopul termenului "intreprindere publica" a fost adresat indirect de catre Curte in speta Transparency Directive.[1] Curtea a reafirmat definitia data de Comisie conform careia intreprinderea publica este orice intreprindere asupra careia autoritatile publice pot exercita, direct sau indirect, influenta dominanta.

Atit Comisia, cit si Curtea, au aplicat o definitie larga a intreprinderii publice, accentuind realitatea economica si nu forma juridica, iar existenta influentei din partea statului clasifica compania fiind publica. Astfel, in Sacchi[2] autoritatea italiana de difuzare, RAI, se afla sub controlul unui holding public, IRI, iar statul, fiind reprezentat in organele sale, putea sa intervina in activitati.

Un alt caz, cind actiunile unei intreprinderi, dar care nu cade sub incidenta notiunii de mai sus, vor fi acoperite de prevederile art. 86 CE (fost art. 90) este cel al acordarii de catre stat a drepturilor exclusive sau speciale. Justificarea acestei situatii consta in faptul ca statul intervine in activitatea intreprinderii, diminuind disciplina competitiva si trebuie sa poarte raspundere pentru consecinte. Acesta ar fi cazul unei industrii privatizate, dar care continua sa se bucure de un monopol protejat, ori a unei intreprinderi privatizate care poseda anumite avantaje pe piata, rezultind din modalitatea de creare a ei.

Exista cazuri cind ambele elemente se combina. In Sacchi, de exemplu, RAI, fiind controlat de stat, poseda si un monopol statutar in domeniul difuzarii. In Muller[3] statul numea jumatate din membrii organului de conducere si control a unei companii care controla facilitatiile din portul Luxembourgului si care in acelasi timp se bucura de anumite privilegii. Din limbajul art. 86(1) CE (fost art. 90(1)) se presupune ca violarea sa va implica si incalcarea altor articole din Tratat si anume art.art. 12 si 81-89 CE (foste art.art. 6 si 85-94).

Articolul 86(2) CE (fost art. 90(2)) poate fi divizat in trei parti, deoarece primo, stipuleaza ca intreprinderile insarcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general sau prezentind caracterul unui monopol fiscal sint supuse prevederilor Tratatului; secundo, exclude aplicarea regulilor de mai sus in cazurile cind se impiedica indeplinirea in drept sau fapt a misiunii particulare si, tertio, atribuie aceste scutiri regulii ca dezvoltarea schimburilor nu trebuie sa fie afectata intr-o masura contrara interesului Comunitatii.

Din cele expuse reiese ca primul pas in determinarea aplicabilitatii art. 86(2) CE (fost art. 90(2)) ar fi determinarea faptului daca intreprinderea tine de un tip mentionat. Curtea a accentuat, ca categoriile respective trebuie sa fie definite cu strictete, deoarece clauzele articolului prevad si o derogare de la regulile Tratatului.[5] In aceste cazuri nu este relevant daca o intreprindere este privata ori publica.

Dupa stabilirea celor necesare este nevoie de a determina daca se aplica exceptiile. In trecut, Curtea a decis ca exceptia va fi considerata numai in cazul cind prevederile prohibitive relevante din Tratat sint incompatibile cu indeplinirea obligatiilor impuse unei companii.[6] Cu timpul, totusi, s-a putut observa o modificare a rigiditatii pozitiei Curtii. Dar chiar si atunci cind nu este prezenta exceptia, nu tebuie de uitat cea de a treia cerinta a art. 86(2) CE (fost art. 90(2)) - dezvoltarea comertului nu trebuie sa fie afectata intr-o masura ce ar fi contrara intereselor Comunitatii.

3 Ajutoarele de stat

Articolul 87(1) CE (fost art. 92(1)) creeaza cadrul pentru ajutoarele de stat acordate intreprinderilor publice conform art. 86 CE (fost art. 90), precum si firmelor private.[8] Definitia ajutorului de stat a fost data de Comisie si Curte intr-un sens larg si include in sine: acordarea de subsidii, inclusiv la export; scutiri sau reduceri de sarcini fiscale sau sociale; garantii de credite sau acordarea de credite cu dobinda redusa ori aminarea restituirii lor; transformarea imprumuturilor garantate in capital; practici incorecte privind preturile interne la servicii si produse; ajutoare regionale si sectoriale; perceperea de taxe parafiscale, indiferent ca se aplica produselor indigene sau importate, daca destinatia sumelor prelevate privilegiaza pe cele indigene; cedarea de terenuri sau de cladiri cu titlu gratuit sau in conditii deosebit de avantajoase.

Un alt aspect important al art. 87(1) CE (fost art. 92(1)) este ca ajutorul trebuie sa fie acordat de un Stat Membru sau prin intermediul resurselor statului. Dupa cum poate fi observat din jurisprudenta,[9] in aceasta clauza se includ actiuni atit din partea organelor centrale, cit si din partea celor regionale. Odata ce a fost stabilita existenta ajutorului de stat acordat de un Stat Membru sau prin intermediul resurselor sale, este necesar de a stabili daca ajutorul distorsioneaza sau ameninta sa distorsioneze concurenta, favorizind anumite intreprinderi sau anumite produse. In majoritatea cazurilor, aceasta nu este problematic, deoarece Curtea va examina situatia companiei pina la obtinerea ajutorului si dupa.

Elementul final al art. 87(1) CE (fost art. 92(1)) este existenta efectului asupra comertului dintre state. Cometul dintre state va fi afectat in caz daca ajutorul intareste pozitia financiara a unei intreprinderi in comparatie cu altele.[11] Marimea ajutorului, precum si cea a intreprinderii ce-l primeste nu exclud posibilitatea afectarii comertului comunitar. Articolul 87(2) CE (fost art. 92(2)) enumera trei tipuri de ajutoare compatibile cu piata comuna: ajutoare cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu conditia de a fi acordate fara discriminare in raport cu originea produselor; ajutoare destinate remedierii pagubelor provocate de calamitati naturale sau de alte evenimente extraordinare; ajutoare acordate economiei anumitor regiuni ale Germaniei afectate de divizare, in masura in care ele sint necesare pentru a compensa dezavantajele economice cauzate de aceasta divizare.