Semnificatia integrarii economice regionale in comertul international

Semnificatia integrarii economice regionale in comertul international

Notiunea de integrare a fost folosita pentru prima data in stiinta economica in relatie cu organizatiile industriale.[1] Prin aceasta notiune se urmarea exprimarea unui ansamblu de acorduri intre firme pentru formarea de carteluri, concerne, trusturi sau fuziuni, pe o directie verticala, in sensul punerii in relatie a furnizorilor cu utilizatorii, si pe o directie orizontala, cu privire la intelegerile dintre firmele concurente. In sensul strict al cuvantului, integrarea inseamna unirea unor parti intr-un intreg functional.

Diversitatea si complexitatea problematicii ce caracterizeaza lumea contemporana se amplifica in mod continuu. Acest lucru este evidentiat si de aparitia unor procese si fenomene care modifica continutul dezvoltarii si cresterii economice la scara nationala, zonala si globala. Intre fenomenele noi aparute, care solicita atat preocupari teoretice, cat si de politica economica, este de retinut si fenomenul integrarii economice care atrage dupa sine, in functie de natura sa, o serie de consecinte de ordin politic, social si militar.

Integrarea regionala inseamna trecerea printr-o serie de procese secventiale comune, capabile sa transforme spatiul respectiv intr-o zona regionalizata, relativ pregatita pentru globalizare. Este vorba despre constituirea unui set de valori comune - valori general acceptate si insusite, dar si de valori particulare, desprinse din trecutul istoric, traditiile si spiritualitatea comune - ca si de o comunitate economica consolidata, cu moneda unica, regim vamal, fond social si piata comune, cu libera circulatie a capitalurilor, marfurilor si persoanelor in spatiul dat, cu o Constitutie si o legislatie comune.

Regionalizarea economica constituie una din trasaturile esentiale ale economiei mondiale in perioada postbelica. Ea a determinat formarea unor noi centre de putere, care exercita o influenta tot mai mare asupra raportului de forte din economia contemporana. Ca si in cazul globalizarii, regionalizarea a aparut ca efect al cresterii interdependentelor determinata de dezvoltarea diviziunii mondiale a muncii si de diversificarea specializarilor internationale. Regionalizarea necesita o complementaritate bazata pe un nivel de dezvoltare asemanator, pentru a se putea constitui un intreg coerent.

Fernand Baudhuin, in "Dictionaire de l'economie contemporaine", defineste regionalizarea drept "realizarea unei unificari complete intre economii mai inainte distincte. Prin aceasta intelegand nu doar o unificare vamala, dar, deasemenea, o liberalizare a tuturor operatiunilor comerciale sau financiare, astfel incat, posibilitatile de initiativa, in ansamblul teritoriului, sa fie pentru fiecare de competenta tarilor in cauza, identice cu cele care existau anterior in fiecare teritoriu".

Evolutia contextului global actual demonstreaza din ce in ce mai mult ca participara efectiva a fiecarui stat la procesul de cooperare si integrare economica este indispensabila intr-o economie mondiala caracterizata prin internationalizarea productiei si a pietelor de capitaluri, prin promovarea tehnologiilor avansate si cresterea rolului societatilor transnationale in ansamblul activitatilor economice.

Procesul de revitalizare a mecanismelor regionale si subregionale este amplu sustinut de noile programe de liberalizare a comertului, de dezvoltare a sectorului privat la scara mondiala, concomitent cu incorporarea conceptuala a unor elemente tot mai complexe prin care sa se asigure o convergenta deplina a politicilor si a obiectivelor nationale cu cele regionale.

Regionalizarea diferitelor spatii ale lumii, ca treapta premergatoare a globalizarii, a devenit o necesitate care nu poate fi evitata intrucat, inaintea procesului de globalizare, este nevoie de adapatarea la climatul global, la cerintele, provocarile si asteptarile acestuia. Armonizarea la acquis-ul global, presupune intelegerea, acceptarea si insusirea valorilor, principiilor, normelor comunitare si scopului globalizarii, dar si a spiritului acestuia la scara planetara.

Procesul de integrare intervenit dupa cel de al doilea razboi mondial s-a manifestat, in principal, in plan regional si este rezultatul consensului unor eforturi statale, concretizate sub forme institutionalizate suprastatal la nivel regional. Aparute din nevoia de cooperare pe diferite planuri, in spatii determinate de interese, de considerente geografice sau de afecte zonale, integrarile regionale sunt relativ mai usor de realizat prin consens politic la nivel zonal - avand la baza relatii traditionale, o istorie traita impreuna, nazuinte comune, nascute din necesitatea de conservare si dezvoltare zonala, de pastrare a unei anumite specificitati si ponderi in tabloul general.

Formarea de grupuri regionale comerciale si economice flexibile, cu reguli de functionare, dar si cu interese diferite, se constituie intr-un proces necesar, o etapa intermediara, inainte de a ajunge la economia globala integrata.

Regionalismul nu constituie o alternativa la globalizare, ci un proces complementar care faciliteaza globalizarea. Regionalismul si globalizarea sunt doua procese independente, care se sustin reciproc, contribuind la liberalizarea relatiilor economice internationale. Prin constituirea spatiilor economice regionale, regionalismul este fara indoiala calea cea mai eficienta pentru a favoriza deschiderea progresiva a economiilor nationale si liberalizarea fluxurilor globale intr-o perioada de competitie exacerbata

Noile realitati conturate in cadrul economiei mondiale presupun ca partenerii comerciali sa ajunga la intelegerea faptului ca piata globala este o competitie acerba intre jucatori, dispunand de diferite planuri ale jocului, dar ca, pentru a supravietui in aceste circumstante noi, raporturile de colaborare trebuie sa prevaleze asupra celor de confruntare.

Tendintele manifestate la nivel international converg, implacabil, catre adancirea interdependentelor economice, politice si culturale dintre state, ceea ce presupune in mod necesar cooperare, atat in cadru regional cat si multilateral.

Consiliul Europei, intr-un raport referitor la procesul integrarii precizeaza ca acesta nu trebui privit ca un ideal static, ci ca un proces dinamic, evolutiv. Considerata din acest unghi de vedere, integrarea reprezinta in acelasi timp "un obiectiv ultimo - realizarea unitatii totale, si un proces evolutiv ce cuprinde masuri luate in vederea atingerii acestui ultimo obiectiv."

Inceput in primele decenii postbelice, pe fondul politicii de bloc si a conflictului ideologic intre Est si Vest, procesul integrarii regionale a avansat in paralel cu cel al liberalizarii comertului mondial, desfasurat sub egida Acordului General pentru Tarife si Comert.

Aparute ca o derogare de la principiul clauzei natiunii celei mai favorizate, la inceput sub forma de zone de liber schimb si uniunii vamale, apoi ca piete comune si uniuni economice si monetare, aranjamentele de integrare regionala au redefinit semnificativ tabloul comercial international. Ca urmare a efectelor de creare si deturnare de comert, aceste grupari au amplificat schimburile comerciale intre tarile care le compun, reorientand unele fluxuri comerciale traditionale. Exemplul cel mai sugestiv in acest sens il reprezinta Uniunea Europeana, care ca urmare a parcurgerii mai multor etape de adancire si extindere, s-a transformat in cel mai mare actor comercial international, alimentand noi determinanti ai specializarii internationale.

Crearea unor grupari integrationiste internalizeaza o parte insemnata a schimburilor comerciale, contureaza centuri protectioniste in calea importurilor din afara gruparii si deformeaza fluxurile comerciale traditionale. Prin urmare, compatibilitatea intre sistemul comercial global si integrarea economia regionala, depinde intr-o mare masura, de gradul de deschidere al organizatiilor integrationiste vis-a-vis de tarile membre.

Forme ale integrarii

• Zona de comert liber (Free Trade Area), forma de integrare prin care doua sau mau multe tari hotarasc sa inlature barierele comerciale intre ele (taxe vamale, bariere netarifare), insa fiecare tara mentine propriile bariere in comertul cu tarile nemembre ale zonei.
• Uniunea vamala (Custom Union), forma de integrare prin care tarile membre inlatura toate barierele in comertul dintre ele, dar adopta un tarif vamal extern comun fata de tarile nemembre.

In cadrul procesului de liberalizare comerciala, zona de liber schimb prezinta o serie de

particilaritati in raport cu uniunea vamala, cum ar fi: tarilor membre li se permite sa importe produse din afara gruparii, cu costuri, eventual, mai mici (regimul vamal fata de terti fiind propriu fiecarui stat membru); in schimb, tarile cu un regim comercial mai liberal nu sunt obligate sa adopte un tarif vamal extern comun, care poate avea caracter protectionist si poate afecta gradul inalt de liberalizare a politicii comerciale.

• Piata comuna (Common Market), forma de integrare in cadrul careia se inlatura toate barierele din calea comertului reciproc, dar si a fortei de munca si a fluxurilor de capital.
• Uniunea economica este forma de integrare care - in afara unei piete comune pentru libera circulatie a marfurilor, capitalurilor si fortei de munca - realizeaza un anumit grad de armonizare a politicilor economice nationale (incluzand politica monetara, fiscala, sociala), pentru a reduce discriminarile ce pot aparea datorita disparitatilor si particularitatilor economico-sociale.

Unii economisti si analisti evidentiaza si "integrarea economica totala", considerata a fi ultimul stadiu al integrarii, in cadrul careia unificarea politicilor economice este completata de statuarea unei autoritati supranationale ale carei decizii sunt obligatorii pentru statele membre.

De mentionat sunt si "cluburile de comert preferential" . Un exemplu elocvent de club de comert preferential il constituie Sistemul de preferinte al Commonwealth-ului (creat in 1923)

Comertul mondial este dominat, in perioada interbelica, de trei mari blocuri regionale: Europa, America de Nord si Asia-Pacific.