Teoria consumatorului

Teoria consumatorului

Functia obiectiv.

O realitate economica o obtinem dintr-o functe obiectiv. Rezolvarea acestor probleme se realizeaza prin metoda optimizarii restrictiilor (reducerea numarului de restrictii).

1. In functie de obiectivul urmarit, realitatea economica este analizata si simplificata pentru a evedentia cele mai importante aspecte ale acesteia.

2. Identificarea variabilelor si a functiei obiectiv care descriu cel mai bine fenomenul economic analizat (functia obiectiv = functie care trebuie optimizata). Ea poate avea o forma matematica simpla, polinomiala, putere, etc., iar variabilele aceste functii obiectiv sunt variabile economice care descriu fenomenul economic analizat.

3. Identificarea restrictiilor prin care se realizeaza optimizarea. In procesul de optimizare se tine seama si de utilizator.

Functia de utilitate

Utilizator - persoana individuala sau agent economic.

Utilitatea unui bun sau serviciu reflecta satisfactia sau placerea pe care un consum anticipeaza sa o obtina prin consum. (Utilitatea = indicator de satisfactie)

Utilizatorul optimizeaza singur functia de utilitate.

Modurile de consum ale utilizatorilor (cum ne comportam cand consumam sau cand cautam un bun pentru utilizare).

Comportamentul de consum Marshall (rational).

- consumatorii se comporta rational atunci cand consuma;

- in functie de nivelul de resurse care-l detin, consumatorii cauta sa achizitioneze cea mai mare cantitate de bunuri, nu cea mai buna calitate.

Comportamentul de consum Pavlov.

- indivizii reactioneaza doar la stimuli exteriori in procesul de cumparare (reclame, publicitate) ;

Comportamentul de consum Freud.

- utilizatorii, consumatorii realizeaza alegerile lor de utilizare, cumparare corspunzator valorilor afective pe care le asociaza produselor.

Comportamentul de consum Veblen.

- indivizii consuma doar dupa obiceiurile de consum ale grupului social din care provin, aici educatia isi spune cuvantul (ex: musulmanii nu consuma carne de porc).

Satisfactia utilizatorului este maxima atunci cand cantitatea de bunuri procurate este maxima.

Variabilele functiei de utilitate sunt cantitati de bunuri consumate.

U(x₁, x₂, . , x_n) ≠ U(x₁) + U(x₂) + . + U(x_n) - neaditiva

- cantitatile x₁, x₂, . , x_n - pot ajunge la un anumit nivel de satisfactie doar atunci cand sunt consumate impreuna.

Sporul de satisfactie produs din consumul suplimentar dintr-un bun este descrescator. Pe masura ce consumam cantitati mari avem un nivel de satisfactie mai mare, dar sporul este mai mic, iar utilitatea totala se plafoneaza, ajunge la nivelul cand nu mai creste = nivel de saturatie, iar sporul de utilitate este zero.

Pe masura ce individul va consuma din ce in ce mai multa paine, utilitatea totala creste, dar cu o rata din ce in ce mai mica.

Utilitatea marginala - sporul de satisfactie obtinut ca urmare a consumului suplimentar din produsul consumat.

Este o functie derivata:

Utilitatea marginala scade pe masura ce creste cantitatea consumata.

Functia de utilitate totala.

Proiectia intersectiilor dintre suprafata de utilitate si planele paralele cu planul bazei si pe planul bazei conduce la identificarea curbelor de izoutilitate.

x₁ox₂ = planul cantitatilor consumate; aici curbele de izoutilitate reprezinta infinitatea de combinatii de consum care definesc acelasi nivel de satisfactie pentru utilizator.

A - combinatia de consum

Cu ajutorul functiei de utilitate determinam functia de cerere.

Rata marginala de substitutie (RMS)

Indica dificultatea de inlocuire a unei cantitati de consum dintr-un produs cu o cantitate unitara dintr-un alt produs.

Panta curbei de indiferenta se numeste rata marginala de substitutie a bunurilor.

Ox₁x₂ - planul cantitatilor consumate

A, B - combinatii de consum

Cantitatea dintr-un bun economic la care consumatorul este dispus sa renunte in schimbul unei unitati suplimentare dintr-un alt bun, pastrandu-si acelasi nivel de satisfactie, se numeste rata marginala de substitutie a bunurilor

A B :

Deci rezulta ca 9 - 5 = 4 unitati din bunul Y pot fi substituite cu 4 - 2 = 2 unitati din bunul X.

Consumul pe piata in functie de pretrile si venitrile stabilite. In functie de aceste restrictii consumatorul cauta sa-si maximizeze nivelul de utilitate.

Intr-o reprezentare in planul x₁Ox₂ dreapta bugetului (venitului) reprezinta infinitatea de puncte de consum pe care consumatorul isi cheltuieste toate resursele bugetare.

Deapta bugetului este data de ecuatia:

Achizitionare produselor ce se afla pe dreapta bugetului duc la consumul total al venitului (nu mai raman bani). Prin achizitionarea produselor ce se afla sub dreapta bugetului duce la un consum mai mic din venit (raman bani).

Utilitate negativa este evidentiata prin achizitionarea unor cantitati dintr-un produs, utila pentru consumator, dar care prezinta efecte negative pentru mediul in care traieste. (ex: benzina necesara pentru deplasare satisface nevoile consumatorului, dar produce noxe daunatoare acestuia).

Tipuri de functii de utilitate. Curbe de izoutilitate (indiferenta).

a)      cazul in care unul din produse (ex : x₁) nu prezinta interes pentru consumator, rezulta ca acesta este indiferent in consumul sau pentru acest produs ;

b)      complementaritate stricta - este atunci cand doar o anumita combinatie de consum este utila consumatorului. (ex : se consuma astfel incat doar in anumite proportii produsele X₁ si X₂ ofera utilitate consumatorului) ;

c)      substituire perfecta - in cazul in care substituirea unui produs se face in aceeasi cantitate cu cantitatea din celalalt produs (RMS = -1) (ex : La biblioteca, un student are la el un pix negru si unul albastru. Daca la un moment dat se termina pixul negru, fata de care sa presupunem ca studentul are o predilectie datorita unui contrast mai bun pe pagina, acesta nu va ezita cu siguranta sa-l foloseasca pe cel cu albastru pentru a-si termina referatul ce trebuie predat a doua zi.);

d)     substituire imperfecta - ratele marginale de substituire sunt variabile (ex : Un student are de realizat un referat. Optiunile sale pentru realizarea fizica a referatului sunt procesarea acestuia la calculator si scrisul de mana. In ambele cazuri referatul este finalizat, dar prin utilizarea calculatorului referatul are o imagine mai buna.).

Pornind de la definitia RMS-ului rezulta ca prin modificarea consumului de produse X, putem obtine o majorare a utilitatii produselor X.

Echilibrul consumatorului.

Se atinge acolo unde una dintre curbele de indiferenta (descriind preferintele consumatorului) este tangenta la linia bugetului (care ilustreaza costrangerile carora consumatorul trebuie sa le faca fata). Din punct de vedere analitic, conditia de echilibru este : .

Pozitia de echilibru este unica pentru animite conditii economice. In punctul de echilibru E(x₁,x₂) utilitatea este maxima. Pozitia de echilibru reprezinta o combinatie care introdusa in functia de utilitate o face maxima.

Matematic, pozitia de echilibru se determina utilizand teorema lui KUHN-TECKER ce consta in identificarea pozitiei extremului unei functii Lagange :

In punctul de echilibrul E(x₁,x₂), derivata functiei Lagrange devine 0.

T

In pozitia de echilibru utilitatea marginala ponderata impartita la propriul pręt este constanta.

La o crestere infinit de mica a bugetului dV utilizatorul il foloseste pentru consumuri suplimentare infinit de mici din produsele x₁ si x₂.

λ - masoara suplimentul de utilitate obtinut din slabirea constrangerii bugetare cu o unitate, pentru utilizator [UM]

Constrangerea bugetara - arata care este ansamblul combinatiilor bunurilor pe care un consumator poate sa-si permita sa la consume in limita venitului de care dispune si in raport cu preturile practicate la un moment dat pe piata.

T V₂ > V₁

Analiza comportamentului consumatorului in conditiile modificarii pretului unuia dintre produse.

Avem curba de utilitate U₁ cu punctul de echilibru E₁.

In cazul in care pretul bunului X₁ va scade, cantitatea consumata din acest bun va creste de la valoarea la valoarea (comportament Marshallian) si va scade cantitatea consumata din bunul X₂, pe aceeasi curba de utilitate U₁. Panta liniei bugetului se va modifica in acest caz astfel incat panta noii linii a bugetului (obtinuta in urma modificarilor de mai sus) va fi mai mica decat cea a liniei initiale a bugetului. Tranzitia se va face de la pozitia de consum E₁ (maxim de utilitate in conditii economice) caracterizata de conditiile economice (,, V) catre pozitia intermediara M₁ caracterizata de conditiile economice ,, V).

M₁ - nu este pozitie de echilibru

Ulterior consumatorul adopta o alta exigenta pentru consumul sau si isi doreste un alt nivel de utilitate U₂ > U₁, iar dreapta bugetara a acestui nivel U₂ este paralela la dreapta bugetara obtinuta in urma modificarii de pret.

Proiectile punctelor E₁, E₂, M₁ pe axa Ox₁ determina segmentele de dreapta (cuprins intre proiectiile E₁ si M₁) si (cuprins intre proiectiile M₁ si E₂).

- efect de substitutie (o cantitate din x₂ se inlocuieste cu o cantitate din x₁);

- efect de venit (creste venitul)

Functia de cerere pentru consumatorul individual.

Functia de cerere pentru consumul individual se deosebeste de functia de cerere globala (functie la nivelul unei regiuni).

Cunoscand tipul de comportament al unui consumator j pentru un anume produs i se poate defini functia de cerere prin intermediul careia cantitatile consumate din produsul i depind de toti parametrii economici de pe piata.

- restrangem parametrii economici doar la pretul produsului i acceptand ipoteza ca putem face analiza cererii consumatorului j pentru produsul i cand toti ceilalti parametrii economici raman neschimbati, singura variabila de care depinde cantitatea cumparata fiind pretul propriu al produsului i.

Pentru a identifica consumatorul j avem in vedere preferintele consumatorului j ce sunt modelate prin intermediul functiei de utilitate.

Analiza comportamentului consumatorului in functie de modificarea preturilor.

Algoritm de determinare a cantitatii consumate in functie de pret si venit.

Avem functia de utilitate de doua variabilu : U(x₁,x₂) = x₁x₂

Dreapta bugetului :

Inlocuim valoare lui x₂ in functia de utilitate :

U(x₁) = x₁=

Elasticitatea cererii in raport cu pretul propriu (elasticitatea directa).

- reprezinta variatia relativa a cantitatii consumate raportata la variatia relativa a pretului propriu.

T

Elasticitate incrucisata de pret

Marime care reflecta influenta produsa de modificarea pretului unui bun asupra cererii unui alt bun (produse complementare sau substituibile).

Atunci cand pretul produsului X₂ creste, cantitatile consumate din produsul analizat scad (prodese complementare - ex : surub-piulita).

Cand elasticitatea este pozitiva la o crestere a pretului la produsul X₂ populatia va cumpara mai putin din X₂ si mai mult din X₁ (produse substituibile - ex : unt-margarina).

Modul in care sunt complementare sau substituibile ne indica valoarea elasticitatii incrucisate.

Elasticitatea cererii in raport cu venitul.

- raportul dintre cantitatea ceruta si venit.

Cu cat ponderea cheltuielilor pentru cumpararea unui bun este mai ridicata, cu atat coeficientul elasticitatii la pret este mai mare (cresterea cererii).

Exista urmatoarele categorii de bunuri :

a)      bunuri normale - sunt cele pentru care venitul si cererea evolueaza in aceeasi directie ;

b)      bunuri inferioare - sunt cele pentru care cererea si venitul evolueaza in sensuri diferite, consumul scade la o crestere a venitului ;

c)      bunuri superioare - sunt cele pentru care cererea creste relativ mai repede in raport cu cresterea venitului.

Functia de productie.

Prin functia de productie se descrie comportamentul producatorului si a proceselor tehnologice ce au loc in realizarea produselor si serviciilor. Prin intermediul functiei de productie se obtine cantitatea de productie obtinuta cu un anume proces tehnologic, folosind diferite cantitati de bunuri si servicii. De foarte multe ori in productia materiala, factorii de productie pot fi considerati posibil de consumat, de utilizat in procesul de productie in cantitati infinit mici.

Factori de productie : munca, capital investit, energie consumata.

Proprietati esentiale a factorilor de productie :

a)      divizibilitatea - proprietatea factorilor de productie de a putea fi obtinuti si utilizati din si in procese de productie in cantitati infinit mici.

Obtinem alti factori de productie care pot fi utilizati pentru alt proces tehnologic si intr-un final putem obtine un produs finit.

In procesul de transport nu toti factorii de productie pot fi considerati divizibili, se remarca o indivizibilitate importanta in infrastructura de transport.

b)      adaptabilitatea - proprietatea factorilor de productie de a-si schimba utilitatea (terenul agricol este considerat cel mai adaptabil)

Pentru ca un factor de productie sa fie substituibil el trebuie sa fie divizibil si adaptabil. Nu putem substitui oricum factorii de froductie.

Tipuri de functii de productie:

Q - nivelul de productie dependent numarul de factorii de productie ;

Q = f(x₁, x₂, . , x_n)

Q = f(x₁, x₂) [unitati de productie UP]

Q = Ax₁ +Bx₂ - comutativa

Q = Ax₁∙x₂ - aditiva

Productie medie - raportul dintre nivelul total al productiei si factorul de productie analizat.

Productie marginala - sporul de productie obtinut din utilizarea unei cantitati suplimentare dintr-un factor de productie.

Functia de productie nu da informatii despre calitatea serviciului, calitatea factorilor de productie folositi, primim informatii doar despre cantitatea factorilor de productie.

Variatia productiei totale.

Q_T = f(x,y) - functie de productie (continua si derivabila)

x, y - infinit divizibili si perfect adaptabili

Productia totala Q_T este crescatoare cu nivelul factorilor de productie consumat in conditiile in care toti ceilalti factori de productie raman canstanti. Cresterea productivitatii totale este variabila, ea porneste de la 0 atunci cant nu se consuma nici o cantitate din factorul de productie x, incepe sa creasca cu ritmuri de crestere scazute pana la un nivel de factori de productie x_i. Daupa x_i cresterile de productie sunt semnificative si accelerate pana la un nivel maxim de productie medie obtinut in x_s si ajunge la un nivel maxim productia totala Q_T in punctul x_M dupa care orice noua crestere de factori de productie x nu mai poate determina cresterea productiei totale Q_T.

De exemplu productivitatea muncii poate creste fie prin mentinerea constanta a volumului de munca si cresterea calitatii productiei, fie prin cresterea volumului de munca si mentinerea factorilor de productie.

Costurile de productie.

Termenul analizei in economie poate fi :

a)      termen scurt - perioada scurta de productie este definita de economistul A. Marshall ca fiind intervalul de timp in care cel putin un factor de productie nu se modifica, este constant. In aceasta categorie se afla constructiile echipamentul, tehnologiile . deoarece volumul acestora nu poate fi modificat intr-o perioada scurta.

Analiza pe termen scurt nu se refera la un termen calendaristic ci la posibilitatea de dezvoltare sau nu a capacitatii da productie. Atunci cand capacitatea de productie (investitii in dezvoltarea capacitatii de productie) ramane neschimbata, analiza economica se numeste analiza pe termen scurt.

b)      termen lung - de cate ori in ana liza se iau in consideratie cresteri ale capacitatii de productie prin prin masuri investitionale, analiza este una pe termen lung sau mediu.

Pe termen lung toti factorii de productie sunt variabili.

Costurile de productie pot fi analizate clasificandu-le in doua mari categorii :

- costuri fixe - independent de nivelul productiei ;

- costuri variabile - dependente de nivelul productiei.

Fiecare tip de productie are diferite categorii de costuri : cu energia, cu personalul, cu capacitatea de productie, intretinere, reparatie, analizate intr-o categorie sau alta.

Costurile fixe C_F

In categoria costurilor fixe introducem costurile cu capacitatile de productie (investitii, taxe), prime de asigurare, o parte din costurile cu personalul de conducere (regia), amortizarea capitalului fix, chirii, cheltuieli de intretinere, iluminat, incalzit (cheltuieli pe termen scurt ce nu depind de volumul productiei).

Costurile variabile C_V

Costurile variabile sunt costurile totale dependente de nivelul productiei si pot avea valoarea 0 cand productia este 0. In aceasta categorie de cost se inscriu urmatoarele : cheltuieli cu materii prime, materiale, combustibili, energie, salarii directe. Costurile variabile au o evolutie crescatoare cu diferite rate de crestere.(cheltuielile ce se modifica in functie de volumul productiei)

Costurile totale C_T

Reprezinta suma costurilor fixe si variabile : C_T = C_V + C_F

C_T (Q_T) = C_F + j(Q_T)

j(Q_T) = C_V (Q_T) - se exprima in UM

Costul total este crescator pe portiunea de inceput a productiei pana la un anume nivel , dupa care costurile au o evolutie din ce in ce mai accelerata pana la un nivel maxim de la care nu mai creste productia.

Va exista o pozitie de minim a costului mediu pentru nivelul de productie si in costul marginal este minim.

Costul mediu C_TM - costurile globale pe unitatea de produs.

Costul marginal c_mg - sporul de cost total necesar pentru obtinerea unei unitati suplimentarea de productie.

Costul marginal este egal cu costul total mediu atunci cand acesta din urma este la nivelul sau minim.

Costul mediu variabil C_MV - cost variabil pe unitatea de produs.

Costul mediu fix C_MF - costul fix pe unitatea de produs.

Costuri pe termen scurt (echilibrul producatorului pe termen curt)

Functia de productie - descrie un proces tehnologic.

Functia de cost de productie - descrie costul unui produs.

Pozitia relativa a functiei costului mediu si a costului marginal.

AB - costul pentru fiecare produs ;

CB - costul marginal cand nivelul productiei este Q₃ ;

In punctul de minim al C_M, c_mg intersecteaza curba C_M.

Pentru nivelul de productie Q₃ mai mici decat Q_M (nivel de productie la care costul mediu este minim), costul marginal se situeaza sub curba costului mediu.

Indicatia majora a cestei observatii este aceea ca fiecare noua unitate de produs realizat va fi obtinut cu un cost mai mic (CB) decat costul mediu al productiei originare (AB).

Este avantajoasa sporirea nivelului de productie pentru nivelurile Q₁,Q₂ > Q_M. Exista factori de productie care utilizati suplimentar conduc la cresterea costului de fabricatie dar in acelasi timp la cresterea calitatii si a costului pe piata al produsului. In acest caz pe grafic costul marginal se pozitioneaza deasupra costului mediu.

Daca cererea de pe piata pentru acea productie este semnificativa, producatorul poate decide sa produca niveluri Q₂ ridicate, insa trebuie sa aiba intotdeauna in atentie modul in care pretul de pe piata ii va acoperi costurile pe bucata produsa din ce in ce mai mari.

Costuri pe termen lung (echilibrul producatorului pe termen lung)

Daca previziunea si prognoza pietei si toate studiile de pe piata indica o cerere accentuata pentru productia analizata, producatorul are in prima etapa la dispozitie decizia de a utiliza mai intens capacitatile sale de productie folosind factori de productie variabili chiar daca are costuri unitatre din ce in ce mai mari.

Exista insa un prag de la care orice crestere a nivelului de productie se produce cu costuri unitare care nu mai pot fi acoperite de pretul pe care consumatorii il pot oferi, nu va mai fi disponibilitate de plata atat de ridicata pentru a acoperi acele preturi.

La acel prag de utilizare a capacitatii producatorul trebuie sa decida sa-si maresca prin investitie capacitatea de productie, adica trebuie sa imbunatateasa produsul.

Cresterea capacitatii de productie prezinta avantaje si dezavantaje.

a) avantajele productiei pe scara larga :

- specializarea unor activitati ;

- obtinerea unor preturi pentru factorii de productie intr-un regim preferential (se negociaza) ;

- se pot obtine drepturi asupra marcii produse ;

- fidelizarea unui segment de piata ;

- relatii speciale cu organismele financiare (banci)

b) dezavantage ale productiei pe scara larga :

- de la diferite niveluri de productie pot interveni ritmuri administrative greoaie ;

- trebuie respectate asociatiile si drepturile lor, ale angajatilor (sindicatelor) ;

- pentru fluctuatii rapide si neprevazute ale cererii adaptarea la piata este mult mai dificila.

Capacitatea de productie este masuratorul dimensiunii intreprinderii.

Relatia dintre costurile pe perioada scurta si cele pe perioada lunga

Curba costului mediu pe termen lung este denumita curba infasuratoare si este tangenta la fiecare curba pe o peroada scurta. Curba inasuratoare arata diferitele evolutii ale costului mediu cand intreprinderea alege, de fiecare data, scara de productie cea mai eficienta.

a) In faza randamentelor crescatoare costul mediu descreste pe termen lung: cantitatea produsa sporeste mai repede decat cantitatea factorilor utilizati.

b) In faza randamentelor costante costul mediu este constant pe termen lung: cantitatea produsa sporeste in acelasi timp cu cantitatea de factori utilizati.

c) In faza randamentelor descrescatoare costul mediu creste pe termen lung: cantitatea produsa se marste mai putin decat cantitatea de factori utilizati.

Indicarea dimensiunilor optime a unei intreprinderi in care creste.

Echilibrul pe piata

Piata si tipurile de piete

Piata unui produs - locul (fictiv) de intalnire intre oferta agregata totala si cererea agregata totala la un moment dat.

Pe termen scurt se stabileste un echilibru numit echilibru de piata sau echilibru ultrascurt.

Cererea agregata - suma tuturor solicitarilor la un moment dat pentru un anume pret de pe piata a tuturor consumatorilor.

Oferta agregata - suma tuturor nivelurilor de productie la un moment dat pentru un anume nivel de pret.

Pentru preturi din ce in ce mai mari, producatorul are tendinta de a produce mai mult. In acest moment mai multi producatori intra pe piata. De regula pentru majoritatea produselor odata cu scaderea preturilor cantitatile care se cer sunt din ce in ce mai mari. De regula odata cu cresterea pretului cantitatile care se ofera sunt mai mici.

Pozitia de echilibru este caracterizata de :

nivelul productiei tranzactionate ;

pretul de echilibru.

In jurul punctului de echilibru avem un echilibru dinamic pe termen scurt.

Tipuri de piete :

a) in functie de intinderea pietei :

- piata locala (forta de munca);

- piata regionala (forta de munca);

- piata continentala;

- piata mondiala (petrol, aur, grau).

b) dupa locul de intalnire :

- piata traditionala (piata ceaiului in Londra, piata florilor in Olanda)

- piata pe net

c) in functie de numarul de ofertanti si solicitanti :

- piata cu concurenta

- piata monopol ;

- piata duopol.

Monopolul - existenta unui singur producator (vanzator) ce furnizeaza intreaga productie a unei ramuri, iar bunul respectiv nu poate fi substituit si in numar mare.

Monopson - exista un singur consumator al unui produs creat de mai multe firme.

Monopol bilateral - un singur vanzator intra in relatie de schimb cu un singur producator.

In conditiile pietei de monopol firma are posibilitatea de a alege atat pretul (pret fixat, cat si cantitatea de bunuri ce urmeaza a fi produse si vandute.

Concureanta monopolistica - un segment important al concurentei imperfecte si se defineste prin existenta concomitenta a diferentierii produselor si a unui numar mare de vanzatori. Se intalneste in mod frecvent in domeniile in care bunurile oferite pietei, desi similare, sunt diferentiate provenind de la un numar mare de firme (industrie textila, electronica, incaltaminte). Accesul relativ intr-o ramura data, inexistenta unei restrictii la intratea in domeniul respectiv a unor noi firme constituie de asemenea o trasatura a concurentei monopolistice.

Duopolul - piata dominata de doi vanzatori care ofera produse similare unui numar larg de cumparatori care au o putere economica aproximativ egala.

Determinarea nivelului de productie pentru

producatorul individual pe piata concurentiala.

Pe piata concurentiala pe perioada scurta rezulta pretul de echilibru si nivelul tranzactiilor producatorul individual este considerat atomic, mic in raport cu piata (atomicitate = producatorul individual nu poate impune nivelul preturilor sau nivelul productiei de unul singur, rezulta ca toti trebuie sa aiba o tendinta de crestere). Un singur producator nu poate modifica singur pozitia de echilibru.

Pentru producatorul individual singura optiune este de a modifica nivelul de productie deoarece nivelul preturilor sale trebuie sa fie egal cu preturile de pe piata. Producatorul individual pe piata concurentiala are un singur obiectiv : obtinerea celui mai mare profit.

Profitul - diferenta dintre incasarile totale pentru productia realizata si vanduta pe piata si costurile totale pentru realizarea acelui nivel de productie.

- functie de profit

Profitul reprezinta o diferenta pozitiva.

Producatorul individual pe piata concurentiala identifica pe piata pretul de echilibru, constant pentru el si estimeaza care este nivelul Q_E al productiei sale pentru care costul marginal egaleaza pretul de vanzare.

E - pozitie de echilibru pentru producator, indica nivelui la care se obtine cel mai mare profit.

Segmentul EB reprezinta profitul unitar (pe bucata) si este egal cu diferenta dintre pretul de echilibru si costul mediu.

Concluzii

La un pret de echilibru impus, singura optiune a producatorului individual pe piata concurentiala este aceea a modificarii nivelului productiei.

Daca p_E creste, trebuie sa creasca si productie (creste numarul de angajati)

Daca p_E scade, trebuie imbunatatita tehnologia pentru a produce la un pręt mai mic.

Fluctuatiile pretului de echilibru sunt dificil de urmarit si pe piata concurentiala apare necesara o previzionare cat mai fidela a noului echilibru de pe piata si a cererii.

Gestiunea de monopol este caracterizata de un singur producator in spatiul sau de actiune care realizeaza un produs greu de substituit (in monopolul pur, producatorul este unic in lume, iar produsul este absolut necesar).

Incasari totale, medii si marginale pentru concurenta

Incasare medie - incasare obtinuta pe un singur produs, este egala cu pretul de echilibru ;

R_T - incasare totala

R_T = p_E∙Q

r_M - incasare medie

r_M = p_E

r_m - incasare marginala

r_m = p_E

La echilibru, producatorul individual poate mentine pretul constant : r_M = r_m.

In monopol producatorul se confrunta singur ce cererea agregata.

p = f(Q) - functie de cerere directa

Q = f(p) - functie inversa

Functia de cerere reprezinta disponibilitatea de plata agregata a tuturor cererilor pentru acel produs. Pentru fiecare noua productie pusa pe piata pretul pe care este dispus fiecare consumator sa-l ofere este din ce in ce mai mic. Piata se satureaza de productia realizata de acel unic producator. Ea nu mai accepta un nou produs decat la un pret inferior produselor deja vandute.

In realitate punctul Q = 0 si p = 0 nu exista.

r_M (Q) = p(Q) = -aQ + b ; a,b ()

R_T (Q) = p(Q) ∙ Q = -aQ² + bQ = Q(-aQ+b)

r_m (Q) = = -2aQ + b

p = R_T - C_T

Daca functia de cerere agregata (cu care se confrunta monopolistul pe piata acelui produs) poate fi aproximata cu o dreapta, aceasta este in mod necesar una descrescatoare. Functia de cerere agregata indica faptul ca punand pe piata mai multe produse, disponibilitatea de a le plati de catre toti consumatorii este din ce in ce mai mica.

Incasarea totala va rezulta ca o parabola cu un punct de maxim doar in conditiile in care incasarea medie este modelata prin intermediul unei drepte descrescatoare cu nivelul productiei.

R_T intersecteaza axa cantitatilor in punctele 0 si (daca p(Q) = -aQ + b), si are punct de maxim in Q = .

r_m = -2aQ + b si este nula in punctul in care incasarile totale (cifra de afaceri) sunt maxime.

Tipuri de gestiune in monopol

Productia din monopol poate avea mai multe obiective.

Un producator in monopol privat poate alege drept obiectiv cel mai mare profit. Deoarece producatorul in monopol poate decide asupra pretului si productiei, el poate stabili care va fi pozitia de echilibru cand intentioneaza atingerea acestui obiectiv.

BD - costul unitar pentru productia Q^*

AD - costul marginal pentru productia Q^*

EB - profit pe bucata produsa.

p(Q) = R_T(Q) - C_T(Q)

Atunci cand producatorul din monopol se simpte amenintat de aparitia unor producatori pentru acelasi produs, poate stabili ca obiectiv de gestiune maximizarea cifrei de afaceri. Se multumeste cu un profit mai mic, insa va pune pe piata un numar mai mare de produse la un pret mai redus mentinand insa cel mai mare nivel al incasarilor.

R_T = maxim

= 0 T r_m = 0 se afla pretul si cantitatea

FG - profit pentru maximizarea cifrei de afaceri.

Pentru maximizarea cifrei de afaceri, nivelul de productie este identificat cu punctul in care incasarea marginala intersecteaza axa cantitatii Q₁. Pentru Q₁ se identifica pretul unitar p(Q₁) = r_M (Q₁) si cost mediu C_M (Q₁). Diferenta dintre pretul de vanzare si costul mediu : segmentul FG ce reprezinta profitul unitar pentru maximizarea cifrei de afaceri mai mica decat incasarea medie r_M (Q^*) = EB. Nivelul de productie Q₁ > Q^*, iar r_m (Q₁) < r_m (Q^*).

In conditiile in care producatorul in monopol gestioneaza un bun public fiind de fapt un administrator se poate multumi cu gestionare la echilibru bugetar.

Acest tip de gestiune va fi caracterizat de un pręt mai redus chiar si decat cel pentru gestionare de maximizare a cifrei de afaceri insa suficient pentru a acoperi costurile unitare de productie. Administratorul monopolist are profitul 0 in aceste conditii insa accepta acest lucru pentru ca bunul public gestionat se adreseaza populatiei pe care nu doreste sa o impovareze artificial (ex : infrastructura CF, drumuri publice, operatori publici de transport, sitemul de sanatate).

Gestiune al echilibru bugetar este adegvata administrarii unui bun public monopol natural de profit 0. In situatia in care la echilibru bugetar pentru administrarea unui bun public costul marginal depaseste cu mult costul mediu se observa echilibrul la nivelul producatorului (administratorului) insa consumurile de resurse pentru obtinerea acelei productii nu are cost marginal acoperit. Costul marginal reprezinta nu doar costul total suplimentar pentru producerea unei unitati suplimentare de produs ci si consumul suplimentar de resurse pentru a obtine acea unutate suplimentara, resurse ce pot fi de multe ori neregenerabile.

Neacoperirea costului marginal pentru productia unui serviciu public conduce la un consum si mai mare (costul marginal pentru utilizarea serviciilor asigurate de un drum nu sunt acoperite in totalitate de utilizatorii lui si de aici cererea suplimentara de noi drumuri). Asa apare necesitatea stabilirii ca tip de gestiune pentru anumite bunuri publice gestionate la monopol numita stabilirea pretului de vanzare la nivelul costului marginal.

In acest tip de gestiune punctul de echilibru este J. Astfel cererea pentru dezvoltarea unui bun costisitor este restrictionata Q₃ < Q₂. In plus, gestionarul poate obtine si fonduri suplimentare, nu pentru acoperirea costurilor curente, ci pentru dezvoltarea unor servicii suplimentare.

Pentru un bun public administrat ca monopol se poate ivi situatia ca intersectiile dreptelor preturilor cu curbele de cost mediu si marginal sa se realizeze astfel incat sa apara un deficit de gestiune.

Costul marginal este intersectat de incasarile medii intr-o pozitie K inferioara costului mediu. Costul unitar nu este acoperit.

KL - deficit unitar de gestirune (cand se produce Q₄)

Deficitul total este D = KL∙Q₄

Ex. de monopoluri administrative publice unde pot apare situatii ale deficitului bugetar (de gestiune): alimentare cu energie electrica in afara perioadelor de solicitare maxima, infrastructuri de transport rutier in afara orelor de varf ale traficului, transport public in afara orelor de varf.

Pentru acoperirea acestui deficit se poate folosi o tarifare discriminatorie in care preturile sunt diferentiate in raport cu nivelul solicitarii si in raport cu disponibilitatea de plata diferita intre categoriile de utilizatori. Discriminarea de pret presupune stabilirea de preturi diferentiate pentru acelasi tip de productie.

Transporturile si amenajarea teritoriului.

Sitemul de transport contribuie prin infrastructura la amenajarea teritoriului. In decursul istoriei se poate observa o influenta a sistemului de transport asupra activitatii umane care a condus la evolutia acestora. O influenta la fel de importana o au activitatea sociala si economica asupra dezvoltarii sistemului de transport. Inca nu se stie care dintre transport si economie este primordiala ca importanta si mod de dezvoltare.

Metode de amplasare (localizare) a activitatilor intr-un teritoriu

Primele modele de amplasare a activitatilor in care s-a pus pentru prima data problema transportului, productiei, factori de productie si a distributiei acestora au fost modelele de prima generatie sau geometrice.

Modelul rentei funciare (modelul von Thünen)

Renta - forma de venit care revine factorului de productie natura. Formarea rentei se explica prin posibilitatea ca terenul poate fi folosit fie nemijlocit de proprietar, fie prin cedarea temporara asupra dreptului de folosinta catre un arendas care plateste chiria sub forma unei rente. Renta se formeaza pe baza randamentelor neproportionale. Pamantul reprezinta factorul fundamental in agricultura.

Renta funciara are doua forme :

- renta funciara diferentiala 1 - numita si renta de fertilitate care reprezinta sau isi gaseste expresia in suplimentul de venit pe care-l obtin uii fermieri la suprafete egale de teren dar amplasate in locuri diferite. Suprafetele de teren cu fertilitate naturala favorabila sunt din ce in ce mai putine si la un pret tot mai ridicat, este necesar ca si suprafetele de calitate mai slaba sa fie luate in cultura. Pentru a spori randamentul la hectar pentru aceste sprafete sunt necesare investitii suplimentare, ingrasaminte, irigatii, etc.

Eficienta acestor investitii se regaseste in sporurile din rezultate si apare astfel a doua forma a rentei :

- renta funciara diferentiala 2 - are la baza eficienta investitiilor suplimentare pentru imbunatatirea fertilitatii solului.

Spatiile de productie mai apropiate de centrul de distributie sunt mai cautate deoarece nu necesita costuri de transport catre acea localizare a pietei centrale, dar au chirii mai mari. Cele departate de centrle de distributie au chirii mai mici, dar necesita costuri de transport.

i - indice al tipului de productie agricola realizat in spatiul analizat.

Q_i - productia unitara realizata pentru fiecare unitate de surafata

p - pret unitar de vanzare egal pentru toate tipurile de produse

c - cost unitar pentru productia agricola realizata

t - pretul (costul) specific de transport pentru fiecare unitate de volum sau de masa a productiei si pentru fiecare unitate de distanta strabatuta cu acea productie pana la centrul de comercializare

d_i - distanta fiecarei unitati de suprafata de productie agricola fata de centrul de comercializare L

Concluzii :

Activitatile care produc valoarea econmica cea mai mare vor purea fi amplasate mai aproape de centrul urban. Acele activitati pot plati o chirie, ranta funciara, mai ridicata. Regasim in acest model structura inelara a multor orase dezvoltate istoric.

Teoria localizarii industriale

Conform acestei teorii localizarea optima pentru o productie trebuie sa tina cont de minimizarea costurilor de transport a factorilor de productie.

Sunt luate in considerare 3 amplasamente :

una pentru sursele de energie

una pentru materii prime

una pentru localizarea fortei de munca.

Se defineste in acest mod un triunghi de localizare in raport cu care se identifica pozitia intreprinderii (localizarea acesteia)

Ipotezele modelului de localizare industriala :

- spatiul este omogen

- sistemul de transport este universal

- amplasamentele posibile pentru intreprinderi sunt infinite

- costul de transport depinde de greutate si de distanta.

Aceste modele sunt modele normative.

Tratare normativa

Modelele de localizare, de amplasare sunt modele normative care sunt dezvoltate inaintea unei activitati. Importanta triunghiului de localizare este data de faptul ca este relevata pentru prima data distanta de transport si durata transportului. Tot atunci a fost relevata notiunea de economie de scara (productie de masa).

Importanta localizarii fortei de munca intr-un spatiu consacrat :

- locul de munca in apropierea unui cartier muncitoresc T distanta de transport mica T salar mic

Teoria pozitiei centrale - conform acestei teorii normative, spatiul economic poate fi structurat pentru realizarea productiei sau distributiei de bunuri corespunzator unor hexagoane de localizare pe mai multe niveluri functionale.

In acest mod se stabilesc centre de activitati cu functiuni simple sau multiple erarhizate crescator in functie de multitudinile de functii indeplinite.

Fundamentarea acestei teorii pleaca de la stabilirea centrului de distributie.

Pretul este reprezentat prin doua componente :

pret de depozit

pret mediu

p = p_s + t∙d [

t - cost de transport

d - distata parcursa

p_s - pret de vanzare la depozit

Localizarea si distributia in jurul centrului este o localizare de tip monopol. Cea mai indepartata localizare va avea cel mai mare pret.

A - localizarea cea mai indepartata unde pretul este cel mai mare, iar cantitatea vanduta este aproape 0.

Daca se reduce pretul p_s va rezulta doar componenta dependenta de distanta.

Conul cererii adresate marfurilor distribuite in punctul L

d_D = d_A

Se obtine un con al cererilor cu centrul in L

Daca pretul la depozit creste cantitatea care se distribuie este mai scazuta T scade si distanta locului unde trebuie distribuita, se modifica cererea spatiala.

Fiecarei pozitii d_i i se asociaza un con al cererii, cu volumul egal cu cantitatea totala distribuita.

In aria circulara de raza d_A distribuitorul pentru acel produs amplasat in L are valoare de monopolist.

Daca in spatiul utilizat mai apare un distribuitor L₁ cu d_A1 ce distribuie acelasi produs cu acelasi pret, rezulta concurenta in spatiu.

A - arie de influenta (in aria de influenta A tipul de piata este duopol)

Dpdv. al reprezentarii grafice fiecare distribuitor va pierde segmentul hasurat dinspre el.

Daca suprafata centrului L₂ va fi tangenta cu suprafata centrului L₁ nu vor exista pierderi T va ramane spatiu nedeservit. Fiecare distribuitor din teritoriul analizat incearca sa-si pastreze pozitia de monopol in distribuirea produsului in aria sa de influenta.

Un nou venit pe piata pentru acelasi produs in spatiul de analiza, va cauta o astfel de localizare care sa aduca cele mai scazute pierderi, adica obtinerea unei pozitii de tangenta dintre ariile de influenta. Exista insa in acest fel arii neacoperie daca numarul de distribuitori este

Se demonstreaza ca suprafata unui teritoriu este acoperita in totalitate daca centrele de distributie pentru un produs sunt amplasate intr-o structura hexagonala. Distributia in acest fel este uniforma, in totalitate realizat in spatiul de analiza, piata este una de concurenta in monopol.

Au fost dezvoltate 3 tipuri de structuri hexagonale.

a) structura celor 3K - amplasarea centrelor in varfurile hexagoanelor;

- fiecare pozitie centrala de rang inferior este alimentata de la 3 centre de rang imediat superior

- minimalizeaza costurile totale de distributie

b) structura celor 4 K - in care centrele de distributie sunt amplasate la mijlocul laturii unui hexagon ;

- fiecare pozitie centrala de rang inferior este alimentata de la 4 centre de rang imediat superior

- structura care utilizeaza reteaua de transport asigurand totodata cea mai buna conectivitate a centrului

c) structura celor 7 K - structura administrativa, centrele sunt amplasate in interiorul unui hexagon.

- fiecare pozitie centrala de rang inferior este alimentata de la 7 centre de rang imediat superior

- prin intermediul ei se poate identifica spatiul adegvat functiunilor administrative (izolarea lor completa intr-un spatiu administrativ de sine statator).

Structurile hexagonale evidentiaza faptul ca coridoarele majore de transport deservesc centre de niveluri ierarhice superioare.

Transporturile se mediul socio-economic si natural

Amenajarea teritoriului, utilizarea terenului = land use 

Transporturile si dezvoltare urbana.

a) rolul transporturilor in stabilirea valorii terenului urban;

Locuitorii aleg sa-si concentreze activitatile formand aglomerari urbane datorita avantejelor economice pe care le prezinta amplasarea concentrata in spatiu restrans a diferitelor activitati prin reducerea distantelor de transport (a duratelor de deplasare, a costurilor de deplasare).

Valoarea terenului urban a devenit o preocupare pentru analisti abia atunci cand marile orase americane nu au mai prezentat spatiu suficient pentru extindere (si/sau extinderea acestora a fost foarte mare).

Cel mai simplu model ce pune in evidenta legatura dintre valoarea terenului (pentru activitati rezidentiale) a fost elaborat la inceputul anilor '60. In acest model sun puse in evidenta pe de o parte o functie de utilitate a locuitorilor care incearca cu veniturile care le obtin sa-si procure:

o suprafata de teren de dimensiune "a" pentru care pretul de vanzare este dependent de distanta fata de centrul urban "x";

bunuri de utilitate zilnica (bunuri generale : haine, carti) de cantitate "b" la un pret "p_b" ;

costul deplasarilor dependent de aceasi distanta "x" fata de centrul urban.

Astfel functia de utilitate are drept variabile pe "a", "b" si "x".

Resursele de care dispune fiecare dintre locuitorii spatiului urban pot fi descrise de o suprafata a bugetului V de aceleasi variabile.

Venitul V al gospodariei (familiei) este considerat ca o entitate economica elementara pentru ca se considera ca decizile in legatura cu activitatile economice ce se desfasoara in cadrul familiei sunt interdependente. Descrierea intr-un model matematic a acestor decizii este dificila si cu putina utilitate in analizele economice.

V(a,b,x) = p_s (x)∙a + p_b∙b + K(x)

p_s (x) - pretul sapatiului dependent de x

p_b - pretul bunurilor independent de x

K(x) - costuri de deplasare dependente de x.

Fiecare familie se afla in echilibru cand cu resursele V obtin cel mai ridicat nivel de utilitate. Se identifica o pozitie de echilibru in punctul de tangenta dintre suprafata de utilitate su suprafata bugetara.

Pot fi puse in evidenta doua situatii :

- atunci cand U`<sub>S</sub> (utilitate marginala in raport cu suprafata) > U`_X (utilitate marginala in raport cu distanta), pentru majoritatea locuitorilor, atunci cei mai multi locuitori vor depune efortul sa se amplaseze la periferie in defavoarea realizarii unor deplasari ieftine.

Pretul terenului la periferie va creste in aceste conditii separand populatia dupa venit ;

- daca din contra pentru majoritatea populatiei U`<sub>S</sub> < U`_X majoritatea populatiei prefera sa-si stabileasca locuinta mai aproape de centru pe un spatiu mai restrans (supraetajat), iar cheltuielile pentru acest spatiu vor fi mai ridicate decat la periferie.

In ambele situatii insa daca sistemul de transport ce leaga centrul de periferie este unul performant care ofera capacitate, frecventa si viteza de transport mare, valoarea terenului pentru locuinta se uniformizeaza in spatiul urban nemaicontand semnificativ distanta fata de centru.

b) moduri de transport si tipurile de dezvoltare urbana.

In general activitatile umane s-au dezvoltat in lungul cailor de transport, la inceput in lugul apelor. Tipul de dezvolatare urbana este dependenta de modul de transport dezvoltat.

Daca la origine, mai ales in jurul intersectiei arterei noi construite cu cea de interes local se dezvolta o activitate comenciala de mica amploare, ulterior aceasta devenea spatiu camercial cu functiuni multiple, extinzandu-se la restaurante, moteluri, spatii recreative si ulterior pentru locuit.

Densitatea activitatilor este insa scazuta, se folosesc cu precadere autovehiculele. Se manifesta in acest fel caracterul descentralizator (autonom) al activitatilor dezvoltate prin intermediul drumului si al autovehiculului : orice pozitie in spatiu este posibil de atins cu autovehiculul, nici o pozitie nu este privilegiata si inaccesibila nici in spatiu si nici in timp (ajungem la ea cand vrem J

Modelul de transport rutier, genereaza in spatiul economic deservit, activitati economice si sociale cu densitate scazuta intr-o forma descentralizata. 

Din contra in cazul in care este ales transportul pe sina, acesta induce o dezvoltare a spatiului urban concentrata mai ales in jurul statiilor de oprire avand un efect centralizator al activitatilor.

Amplasamentele din spatiul urban astfel deservit nu pot fi "atinse" oricand in timp si nici de oriunde, folosind calea ferata (reteaua de cale ferata are densitate mult mai redusa in comparatie cu cea rutiera).

Calea ferata concentreaza in jurul statiilor o socializare intensa, diferita de cea caracteristica urbanizarii cu transportul rutier.

Pentru elaborarea unei strategii de dezvoltate urbana de amenajare a teritoriului trebuie avute in vedere urmatoarele etape :

modul dominant de transport (alegerea lui) in corelatie cu tipul de urbanizare dorit ;

alegerea axelor majore de deservire ;

alegerea etapelor de realizare datorita influentei pe care o exercita amenajarea in trepte ;

alegerea modului si nivelului si taxare a transportului : nivelul de taxare si tarifare influenteaza gradul de utilizare a sistemului de transport.

Forme de structuri urbane

a) modelul zonelor urbane concentrice

O analiza a dezvoltatii oraselor poate pune in evidenta faptul ca de-a lungul timpului, mai ales in Europa orasele au avut la inceput o dezvoltare inelara, in care in centru erau dezvoltate activitatile bancare, iar in inelul al doilea erau ateliere mestesugaresti (de mica productie), pe langa aceste ateliere se gaseste inelul cu amplasare rezidentiala a populatiei cu venituri mici, inelul patru cu amplasarea populatiei cu venituri medii, inelul cinci cu am plasarea populatiei cu venituri mari, si inelul 10 o zona de legatura intre spatiile urbane.

Dezvoltarea acestei asezari s-a realizat prin presiune si invazie (pe masura ce activitatile economice din inelele interioare s-au dezvoltat, fiecare inel exercita o presiune si invazie asupra inelelor mai indepartate).

b) modelul sectorial

A rezultat in urma observarii amplasamentelor a numeroase gospodarii cu venituri mici in vurul arterelor feroviare si rutiere, de asemeni si spatiile comerciale in multe orase sunt localizate mai ales de-a lungul celor mai utilizate artere rutiere. Plecant de la modelul zonelor concentrice, modificat tinand cont de rutele de transport majore care strabat spatiul urban se obtine o structura noua in care dezvoltarea are loc in forme sectoriale delimitate de marile artere de transport.

Functiile comerciale si activitatile de productie materiala se dezvolta de-a lungul arterelor majore de transport sub forma de sector de cerc (1). Zonele rezidentiale se dezvolta corespunzator acestui model prezentand zone ale gospodariilor cu venituri mici (3) in jurul sectoarelor de productie si depozitare (traficul, noxele, zgomotul fac mai putin atractiv de locuit aceste arii) si zone de gospodarii cu venituri medii mari (4, 5) departate de zonele industriale (2).

c) modelul centrelor (nucleelor) multiple

Sau dezvoltat mai mult suburbiile care in unele cazuri ajung la dimensiuni semnificative cu functiuni de centru de afaceri si administrativ.

d) modelul plasa

Structura urbana ideala pentru o metropola se realizeaza corespunzator principiilor dezvoltarii de durata (structura in panza de paianjen).

Centrele satelit se leaga de centrul metropolei prin artere, de obicei subterane. Centrele satelit au toate tipurile de activitati socio-economice (banci, supermarchet). Arterele circulare care leaga centrele satelit sunt lente pentru transportul cu autobuzul si cel nemotorizat (piste de biciclete)