ACTIVITATEA BANCARA SI GLOBALIZAREA

Absenta unui consens, asa cum am vazut, cu privire la continutul si semnificatiile conceptului de globalizare face foarte dificil si demersul de analiza a formelor de manifestare a globalizarii economice, componenta a fenomenului mai larg, social, economic, politic, cultural, ecologic etc. al globalizarii. Scopul acestui capitol este de a face o analiza a formelor de manifestare ale globalizarii economice, sub aspectul ritmului si intensitayii, ignorand cu buna stiinta consecintele acesteia, intrucat ne intereseaza sa conturam cadrul pentru analiza ulterioara a incidentei globalizarii in sectorul bancar.

Trebuie sa subliniem mai intai ca diferitele definitii ale globalizarii conduc la diferite abordari cu privire la determinarea amploarei de manifestare a globalizarii in sfera economica. Astfel, sustinatorii unei dinamici ireversibile a globalizarii iau in considerare procesul de integrare treptata a economiilor nationale, manifestat printr-o integrare in special in domeniul comertului si al miscarilor de capital. Sustinatorii tezei existentei unei etape decisive de trecere la un sistem economic mondial integrat cauta mai degraba semnele unei schimbari cantitative si structurale, ale unui prag critic de transformare. Adeptii teoriei circulare, sustinand succedarea in timp a mai multor valuri de globalizare, sunt interesati de amploarea si ritmul de succesiune a acestor valuri. In acelasi timp, scepticii, indoindu-se de realitatea insasi a globalizarii, resping teza globalizarii, analizand date statistice pe termen lung care sa infirme cresterea gradului de integrare a economiilor nationale in perioada contemporana. Asa cum am mai afirmat in capitolul precedent, lipsesc sursele de date globale, foarte eterogene si diverse. Cu toate ca exista preocupari recente pentru armonizarea acestora, nu exista compatibilitate perfecta intre seriile de date furnizate de principalele institutii mondiale, cum ar fi Banca Mondiala, Fondul Monetar International.

1. Restructurarile bancare sub impulsul globalizarii financiare - o abordare macroeconomica

1.1. Mutatiile profunde din sfera financiara - cauza a restructurarilor bancare

Incepand cu mijlocul anilor 1980, bancile au fost cuprinse in miscarea globala de liberalizare a activitatilor financiare, ce a avut ca efect cresterea puternica a presiunii concurentiale. Sectorul serviciilor financiare s-a globalizat progresiv si a capatat o dimensiune mondiala. Globalizarea financiara corespunde constituirii unei vaste piete mondiale a banilor. Inceputa in 1982, aceasta se bazeaza pe trei factori, si anume: decompartimentarea pietelor, dereglementarea financiara si dezintermedierea. Astfel, mutatiile financiare cu care se confrunta sectorul bancar sunt determinate de globalizarea financiara in primul rand, dar si de inovatiile tehnologice si financiare.

1.1.1. Inovatiile tehnologice si financiare

Inovatiile financiare, aparute in anii 1972-1973 in tarile anglo-saxone, s-au generalizat treptat in restul lumii, in cursul anilor 1980: la inceput in Franta, Italia si Japonia, apoi si in Germania. Aceste inovatii au fost realizate pe fondul progresului tehnic considerabil inregistrat in tehnologia informatiilor si comunicare.

Dezvoltarea de noi produse si servicii financiare, favorizata de integrarea crescanda a pietelor, a condus la constituirea de activitati dar si actori de talie mondiala, precum si la reducerea barierelor tehnice si geografice si la unificarea pietelor bancare. Finantele internationale au, dupa expresia lui H. Bourguinat, "o noua fata, o retea tot mai densa de operatiuni de vanzare-cumparare sau de imprumuturi, de acoperire si de speculatie, care transcede frontierele nationale si deasupra carora se organizeaza o veritabila mega-piata financiara mondiala" . Datorita progreselor inregistrate, bancile pot realiza mai usor colectarea si analiza informatiilor. Pe de alta parte insa, investitiile in noile tehnologii antreneaza costuri fixe mari, necesitand o crestere a dimensiunilor institutiilor bancare. Aceste noi tehnologii au condus si la aparitia unor concurenti puternici din sfera financiara si din cea comerciala (marile magazine care emit carduri de debit si de credit sau acorda credite de consum, companii prestatoare de servicii, cum ar fi agentii de turism, care acorda credite etc.).

Inovatiile financiare si globalizarea au avut consecinte asupra sectorului bancar, atat la nivel microeconomic, prin alocarea de resurse tot mai mari, cat si macroeconomic, ducand la cresterea complexitatii activitatilor, cu corolarul necesar al cresterii instabilitatii.

1.1. Liberalizarea financiara

Liberalizarea financiara a insemnat pentru sfera bancara doua aspecte: decompartimentarea si dereglementarea. Decompartimentarea inseamna deschiderea pietelor internationale, atat din punct de vedere extern (inlaturarea controlului schimburilor) cat si intern (integrarea diferitelor compartimente ale pietelor financiare). Obiectivul acestei actiuni este de a realiza un ansamblu de piete interdependente care sa acopere o gama larga de scadente si sa fie accesibile pentru investitori si debitori si, in final, de a permite integrarea pietelor financiare si realizarea unei concurente intre principalii protagonisti ai sferei financiare.

Decompartimentarea priveste atat pietele, respectiv cea monetara si cea financiara care in trecut erau separate, iar acum devin interdependente, cat si actorii, in sensul statuarii principiului universalitatii institutiilor de credit care sunt supuse acelorasi autoritati tutelare si de supraveghere si carora li se aplica o reglementare omogena.

In ce priveste procesul de dereglementare, el se manifesta in principal prin liberalizarea activitatilor traditional bancare si prin largirea sferei activitatilor bancare. Dereglementarea priveste volumele, cantitatile (in Europa, Banca Centrala Europeana fixeaza in prezent rata dobanzii directoare si permite cantitatilor sa se ajusteze endogen, prin mecanismul cererii si ofertei), dar si preturile (influenta crescanda a ratelor de pe pietele financiare asupra politicii de dobanzi a bancilor, disparitia dobanzilor administrate, liberalizarea ratelor dobanzii si a comisioanelor etc.).

In SUA, o componenta importanta a fenomenului de dereglementare a fost disparitia frontierelor tradidionale. La mijlocul anilor 1990 a fost abrogat celebrul Mac Fadden Act din 1927, care avea ca obiectiv evitarea constituirii de mari banci la scara federala si impiedicarea concentrarii, prin interdictia ca o banca instalata intr-un stat sa se instaleze si in alt stat. Procesul de dereglementare incepuse in SUA la mijlocul anilor 1970 si a culminat cu abrogarea legii Mac Fadden in 1994, ceea ce a insemnat inlaturarea barierelor geografice in calea extinderii bancilor. Imediat, s-a manifestat un amplu fenomen de concentrare bancara. Astfel, intre 1984 si 2003 numarul institutiilor bancare a scazut de la 14884 la 7842163, iar ponderea bancilor cu active de

peste 10 miliarde dolari a crescut de la 42% la 73%164, cauza principala fiind fuziunile. Mai mult, ponderea activelor detinute de cele mai mari 10 banci a crescut de la 22% la 46%, iar ponderea depozitelor detinute de cele mai mari 10 banci a crescut in acelasi interval de la 19% la 41%165. O serie de studii considera ca acest trend se va mentine, dar intr-un ritm mai temperat.

In Europa, constituirea pietei unice europene a reprezentat o masura importanta de dereglementare, care a stimulat concentrarea bancara. Directivele bancare din 1977 si 1989, puse in aplicare intre 1992 si 1994 au creat un cadru de reglementare comun. Prima directiva bancara (Directiva 73/183/EEC) a introdus principiul continuitatii nationale a reglementarii aplicabile bancilor implantate intr-o alta tara membra a Uniunii Europene (UE), declansand armonizarea reglementarilor prudentiale in statele membre ale UE. A doua directiva bancara (Directiva 89/646/EEC) a liberalizat activitatile bancare in cadrul UE, in special prin stipularea unei licente bancare unice, valabile in toate tarile membre. Introducand "modelul de banca universala paneuropeana"[2], a fost desfiintata practic compartimentarea rigida care separa diferitele tipuri de institutii financiare. De asemenea, directiva a permis uniformizarea regulilor prudentiale intre statele membre, a sistemului de supraveghere si control. Dereglementarea si integrarea pietelor au marit competitia pe pietele bancare protejate pana atunci, devenite astfel mai accesibile potentialilor nou intrati.

Un rol important l-a avut si introducerea monedei unice, ceea ce a dus la disparitia riscului valutar si a riscului de rata a dobanzii, institutiile de credit putandopera in toata zona euro (Uniunea Economica si Monetara), atat pentru colectarea de depozite cat si pentru acordarea de credite. Introducerea euro a marit transparenta preturilor pe piata bancara europeana, a accentuat concurenta si presiunea asupra reducerii marjelor de dobanda. De asemenea, s-a deschis calea expansiunii bancilor europene in afara spatiului national, dar in interiorul spatiului european.

Actiunea de modernizare si dereglementare a permis reinnoirea structurilor sistemului bancar; totusi, ideea ca dereglementarea inseamna mai putina reglementare trebuie nuantata. Liberalizarea preturilor si a volumelor necesita intarirea anumitor reglementari, in special ansamblul controlului prudential care se aplica institutiilor de credit si pietelor de capital; am putea spune ca, intr-un fel, asistam chiar la un proces de re-reglementare. Toate aceste mutatii ale sistemului financiar international sub impactul globalizarii (liberalizarii financiare si dereglementarii), alaturi de inovatiile tehnologice (dificil de brevetat, accesibile tuturor operatorilor si foarte rapid difuzate) au marit considerabil concurenta in mediul bancar.

1. Amploarea si formele restructurarilor

1.1. Tendinta de concentrare bancara

Toate aceste cauze pe care le-am mentionat au condus dupa anii 1990 la o serie de operatiuni de restructurare si consolidare in sectorul bancar. O prima forma de manifestare a restructurarilor de pe pietele bancare nationale a fost concentrarea bancilor, cu efect asupra reducerii importante a numarului de banci si de unitati bancare (conform tabelului de mai jos).

Tabelul nr. 1. Indicatori structurali ai sistemului bancar in cateva tari OECD

Gradul de concentrare s-a accentuat, fapt pus in evidenta de indicele Herfindahl-Hirschmann[3], care a evoluat de la 383 in anul 1997 la 600 in anul 2004 pentru ansamblul tarilor din zona euro, respectiv de la 373 in 1997 la 541 in anul 2003 (UE 15) si 569 in anul 2004 (UE 25) pentru ansamblul Uniunii Europene. La fel, se poate observa o crestere a concentrarii activelor bancare si prin analiza cotei de piata insumate a celor mai mari 5 banci din sistem (gradul de concentrare C5). In 2004, aceasta era de 40,5% pentru zona euro si de 40,2% pentru UE 25184. Disparitatile dintre tari se explica in parte si prin faptul ca, in tarile mici, concentrarea este traditional mai mare.

In figura de mai jos se constata mari variatii pe tari: SUA, Germania si Italia au inca sisteme bancare puternic faramitate (desi evolutia spre concentrare in SUA este foarte rapida dupa ridicarea barierelor legislative), in timp ce in Belgia, Olanda, Finlanda sau Elvetia gradul de concentrare (C5) depaseste 70%. 183 indicele Herfindahl-Hirschmann se calculeaza ca suma a patratelor cotelor de piata ale fiecarei banci si ia valori intre 0 (care semnifica concurenta perfecta) si 10000 (care semnifica monopol); o valoare sub 1000 indica o piata slab concentrata, intre 1000 si 1800 moderat concentrata, iar peste 1800 puternic concentrata

Figura nr. 1. Evolutia gradului de concentrare bancara (C5)in cateva tari OECD

1. Amploarea restructurarilor in principalele tari OECD

In cursul deceniului trecut, numarul fuziunilor si achizitiilor in sectorul financiar mondial (banci, asigurari, societati de investitii) a crescut de 6 ori 185, pentru ca dupa anul 1999 sa se inregistreze o scadere a numarului acestor operatiuni, in special in cadrul Uniunii Europene186. Daca faza initiala a constituit-o consolidarea la nivel national, majoritatea fuziunilor si achizitiilor realizandu-se in cadru national, ulterior activitatea s-a deplasat in afara granitelor:

Tabelul nr. Numarul fuziunilor si achizitiilor in sectorul financiar in Uniunea Europeana, 1997-2002

Cateva dintre cele mai importante tranzactii, precum si caracteristicile pietei bancare sunt prezentate mai jos:

Miscarea de restructurare a fost lansata, in numeroase tari, prin dezangajarea statului si s-a realizat prin punerea in aplicare a unor planuri de rationalizare. Acestea au inclus: reducerea costurilor prin scaderea personalului, informatizare si externalizarea unor activitati, toate acestea ducand la concentrarea asupra activitatii de baza, respectiv intermedierea si distribuirea de produse financiare. Noile tehnologii permit utilizarea de canale de distributie standardizate si mai ieftine; totusi, formulele radicale de "banca la distanta" nu au cunoscut un succes prea clar. Dezvoltarea crescanda a activitatilor de retail a transformat agentiile in puncte de vanzare a unui numar tot mai mare de servicii financiare.

Procesul de restructurare a dus la evolutia palmaresului bancilor si la aparitia unor actori de dimensiuni tot mai mari. Cele mai mari banci sunt cele americane (Citigroup, Bank of America, Wells Fargo et Co. si JP Morgan Chase), japoneze (Mitsubishi UFJ Financial Group, Mizuho Financial Group, Sumitomo Mitsui Financial Group), britanice (Barclays Bank, HSBC Holdings, Royal Bank of Scotland, Lloyds TSB) si franceze (BNP Paribas, Credit Agricole, Groupe Société Générale)[4]. Totalul activelor celor mai mari 10 banci din lume (dupa active) depaseste 15 000 miliarde dolari, fiecare avand peste 1000 miliarde dolari active.

Globalizarea si noile strategii bancare - o abordare la nivel microeconomic

Pentru o lunga perioada de timp, bancherii si-au exercitat activitatea cvasiartizanal; de la imperiul bancar al lui Cosimo de Medici de la Florenta de acum 500 ani, care gestiona afacerile intregii Europe cu 10 persoane, s-a ajuns astazi ca numai un grup bancar - Citigroup - sa aiba peste 270000 angajati, repartizati in 3200 de unitati prezente in 100 tari de pe 6 continente si sa gestioneze 200 milioane de conturi ale clientilor. Reorganizarea pe scara industriala a activitatilor bancare a fost facilitata de avantul tehnologiilor informatice si de comunicare. Diversificarea activitatilor, regruparile, repozitionarile strategice, toate acestea vizeaza reducerea costurilor si a riscurilor, precum si dezvoltarea portofoliului de clienti. Liberalizarea conditiilor de operare in banci a dus la transformarea modului lor de organizare, redefinirea competentelor si a activitatilor specifice. O adevarata reorientare strategica tehnica si comerciala este pe cale de a se realiza in cadrul marilor grupuri multispecializate prezente in marile centre financiare ale lumii. Toate sunt motivate de cautarea de noi surse de creare de valoare si de economii de scara. Este pe cale sa se realizeze un nou model de banca, bazat pe noile activitati, dar confruntat si cu provocarea globalizarii, care probabil se va accentua in deceniile urmatoare.

1. Noile strategii: provocarea secolului al XXI-lea

Globalizarea supune bancile din tarile dezvoltate la provocarea strategiei de crestere globala, planetara. Aceasta cursa, favorizata de dereglementare si de noile tehnologii informatice, a permis bancilor, in anii 1990, sa treaca la o repozitionare internationala bazata pe exercitarea de noi activitati.

1.1. Afirmarea one-stop shopping

Expresia one-stop shopping ilustreaza modul nou de organizare pus in aplicare in sectorul bancar. Este vorba de oferirea, de catre marile grupuri bancare, a unei game complete de servicii financiare clientilor. Intreaga oferta se efectueaza intr-un singur punct de vanzare, gratie retelei de unitati care actioneaza in toate domeniile bancare si financiare. Aceste "super-market-uri financiare" sunt o realitate astazi si ele constituie preambulul constituirii de conglomerate financiare pe plan mondial, adica entitati care furnizeaza produse si servicii specifice mai multor sectoare: banci, asigurari, companii de investitii.

In SUA, integrarea unui numar tot mai mare de activitati in cadrul marilor grupuri bancare multispecializate a constituit noutatea anilor 1990. Un exemplu relevant este Citigroup: grupul, situat pe primul loc in lume dupa capitalizarea bursiera si dupa fondurile proprii, este un one-stop shopping. In Europa continentala, spre deosebire de SUA, modelul de banca universala, care sa ofere o gama larga de servicii, exista inca din secolul al XIX-lea. Strategia diversificarii activitatii s-a consolidat puternic in anii 1990 si 2000, in special prin apropierile intre sectorul bancar si cel de asigurari (fenomenul de bancassurance), dar si cel de distributie.

Fenomenul de bancassurance comporta cateva observatii:

companiile de asigurari au captat o buna parte din economiile pe termen lung, datorita avantajelor fiscale de care au beneficiat contractele de asigurari de viata si capitalizare; din acest motiv, bancile s-au vazut in situatia de a alege intre implicarea in finantarea pe termen lung sau limitarea la finantarea pe termen scurt; apropiindu-se de companiile de asigurari, bancile "recupereaza" indirect aceste economii;

aceasta "recuperare" ia forma, intr-o anumita masura, a intaririi fondurilor proprii ale bancilor, cerinta decurgand din regulile tot mai stricte cu privire la gradul de solvabilitate;

pentru companiile de asigurari, retelele bancare constituie canale de distributie eficiente, mai disciplinate decat agentii de reprezentare care dispun de o mai mare independenta;

experientele de tip bancassurance sunt tot mai numeroase, chiar daca exista probleme legate de calificarea diferita a personalului; procesul de apropiere va fi desavarsit doar atunci cand se va forma o singura activitate financiara realizata intr-un singur loc cu acelasi personal.

Aceasta multispecializare la scara mondiala se sprijina pe complementaritatea serviciilor oferite si urmareste economiile de costuri ce se pot realiza intre poli de activitate diferiti.

1. Orientarea strategica de tip conglomerat

Orientarea strategica spre conglomerate si diversificarea au fost incurajate de doi factori:

legislatiile nationale favorabile multispecializarii bancare, coroborate cu mobilitatea capitalurilor intre marile piete financiare. Concurenta bancara rezultata de aici favorizeaza alinierea comportamentelor bancilor. Majoritatea tarilor au optat pentru banci universale, deschizand bancilor posibilitatea de a exercita toate activitatile financiare. Multispecializarea este, totusi, mai veche in anumite tari decat in altele; multe dintre sistemele bancare europene s-au raliat acestui model, sub impulsul celei de-a doua directive bancare din 1993 cu privire la activitatile de investitii, care a oferit bancilor posibilitatea extinderii gamei de activitati;

cautarea economiilor de gama si o mai buna fidelizare a clientelei. Prin diversificare, o banca organizata in conglomerat financiar poate oferi un serviciu principal (core business), alaturi de prestatii complementare. Aceste servicii complementare se justifica atunci cand costul total al prestatiei (serviciul de baza plus cele complementare) este inferior sumei costurilor prestatiilor oferite independent. De exemplu, acordarea unui credit poate fi insotita, ca prestatie complementara, de vanzarea unei asigurari a creditului, cu costuri totale mai mici, cele doua servicii fiind oferite de o singura entitate.

In plus, banca obtine si economii ale costurilor informatiilor, prin cunoasterea riscurilor induse de fiecare client, caruia ii poate propune astfel si alte servicii.

Banca de retail, banca de finantare sau de consultanta in investitii, banca privata de management al activelor etc. sunt, toate, rezultatul diversificarii si vizeaza obtinerea unei mai mari eficiente a activitatilor. Sigur ca diversificarea excesiva creeaza si dezavantaje si riscuri, impunand o reglementare si o supraveghere corespunzatoare, bazata pe o abordare consolidata a riscurilor.

1.3. Crearea de valoare prin multispecializare

Obiectivul principal al bancilor a devenit, pe masura cresterii importantei logicii actionariale, maximizarea randamentului fondurilor proprii (ROE), indicator aflat in centrul comunicarii bancilor cu actionarii. Bancile internationale cotate, la fel ca si intreprinderile industriale, sunt supuse unor norme internationale (bench marking) de rentabilitate, definite de piata, si care sunt astazi de 15% pentru ROE[5]. Aceasta norma o ating doar tarile anglo-saxone, dupa cum se observa mai jos.

Figura nr. 2 Evolutia ROE (in %) in cateva tari, 1993-2004

Unul dintre obiectivele operatiunilor de fuziuni si achizitii este crearea de valoare actionariala (share holder value), adica cresterea valorii bursiere a actiunilor, care corespunde valorii actualizate a profiturilor viitoare. Prin fuziuni si achizitii se urmareste exploatarea sinergiilor dintre institutiile fuzionate.

Operariunile de concentrare dau nastere unor grupuri bancare multispecializate, prezente in majoritatea activitatilor bancare si financiare. Se constata, de asemenea, cresterea implicarii bancilor in managementul activelor si in asigurarile de viata, bazata pe complementaritatea intre respectivele activitati. Aceasta strategie de diversificare vine sa compenseze reculul veniturilor

obtinute din activitatile de baza traditionale (credite si depozite), ca urmare a ingustarii marjelor de dobanda sub presiunea concurentei. Existenta unei retele bancare extinse, in particular specifica activitatilor de retail, reprezinta o conditie esentiala pentru succesul acestor activitati, astfel ca activitatile traditionale si retelele corespunzatoare sunt indispensabile pentru extinderea orizontala si multispecializare.

Globalizarea si aparitia de noi activitati bancare

Perimetrul activitatilor bancare s-a largit considerabil. Noile tehnologii si cresterea gradului de complexitate si sofisticare a tehnicilor si produselor au contribuit la redefinirea continutului activitatilor bancare. Acestea se reorienteaza dinspre dimensiunea administrativa spre dominanta tehnica si comerciala, pentru a raspunde mai bine nevoilor clientelei internationale.

1. Bancile si platformele multi-media

Varf de lance al bancilor, banca de retea (retail) se articuleaza in jurul unor "platforme de productie" (back-office) si al unei strategii comerciale. Reteaua se bazeaza pe segmentarea clientelei: persoane fizice si companii. Pentru a raspunde mai bine nevoilor clientelei, strategia comerciala a bancii de retail se sprijina pe marketing si pe sfera comerciala. Aceasta strategie urmareste o mai buna pliere pe comportamentele si asteptarile clientilor, o mai buna analiza a pietei si a concurentei, crearea de noi produse. La sfarsitul anilor 1990, bancile de retail au cunoscut evolutii semnificative spre reingineria retelei, manifestate prin aparitia tot mai multor unitati fara back-office, prin operarea standardizata a dosarelor. Operatiunile de back-office sunt tot mai mult grupate in platforme centralizate.

Printre obiectivele prioritare se inscriu adaptarea ofertei de produse la clienti prin intermediul bancii "multicanal". Aceasta constituie un nou mod de distributie a produselor, bazat pe platformele multi-media cu trafic ridicat. Ea vizeaza performanta retelelor, adica orientarea si combinarea eficienta a tuturor canalelor de distributie.

Banca multicanal este o platforma, cu competente nu geografice ci referitoare la un produs. Un client nu mai este identificat doar prin unitatea la care apeleaza, numarul contului sau adresa, ci si prin alte coordonate pe care le poate utiliza, cum ar fi Internetul, platformele telefonice (call center), telefoane fixe si mobile, SMS-uri, ghisee automate etc. Noul model de vanzare este centrat pe componenta de servicii: bancherul se intereseaza de viata privata a clientului (aniversari, evenimente importante), toate acestea fiind posibile cu ajutorul tehnicilor data mining[6], prin instrumente precum CRM (customer relationship management), dezvoltate de diferite canale bancare. Ca exemplu, pentru BNP Paribas, banca multicanal inseamna 300 milioane de contacte anual, realizate prin intermediul a 500 teleconsilieri de clientela; contactele se repartizeaza astfel: 30 milioane pe Internet, 40 milioane apeluri telefonice, 100 milioane de contacte prin agentii, 100 milioane de cereri prin distribuitoare automate de bilete.

Internetul a accelerat presiunea asupra retelelor clasice si a antrenat dezvoltarea multicanal, adoptata de marile banci de retail. Cuplarea intre retelele clasice si noile tehnologii IT vizeaza cresterea eficientei si a traficului procesului global de distributie. Agentia bancara ramane locul unde se vand produsele cu valoare adaugata mare, in timp ce platformele multi-media sunt destinate vanzarii de servicii standardizate curente. Numarul bancilor care ofera servicii on-line, in special prin Internet, continua sa creasca. Potrivit International Data Corporation, in anul 1998 propuneau servicii on-line un numar de 1200 banci si institutii de credit, pentru ca numarul acestora sa ajunga la 15800 in 2003.

Avantul serviciilor la distanta este demonstrat si de cresterea cheltuielilor implicate de electronic banking: daca in 1999 acestea erau de aproape 1 milion de dolari pe zi, ele crescusera deja de 4 ori in 2004. Din totalul de 1,4 miliarde de dolari cheltuiti anual, 850 milioane s-au cheltuit prin contractoriexterni (prin externalizare). Organizarea unei banci on-line (numita si clik and mortar, spre deosebire de bancile clasice, brick and mortar) este totusi mult mai putin costisitoare fata de institutiile clasice, in special datorita costurilor foarte mici cu imobilizarile si ale celor de personal. Costul unei tranzactii bancare realizate prin telefon este 50% din costul unei tranzactii bancare printr-o agentie, 25% in cazul distribuitoarelor automate si 12% in cazul bancii pe Internet.

Mai mult, banca on-line permite stabilirea unui numar de 5 pana la 8 ori mai mare de contacte cotidiene. De altfel, clientela care manifesta interesul cel mai mare pentru astfel de banci este cea cu niveluri de venit mai ridicate. Aceasta evolutie este favorizata si de cresterea numarului internautilor europeni care utilizeaza banca online; potrivit Datamonitor, 26% din internautii europeni au utilizat serviciile bancilor on-line in 2001208. In 2000, erau estimati cca. 34 milioane de utilizatori de on-line banking, in timp ce in 2004 numarul acestora depasise 122 milioane; dintre acestia, aproape 58 milioane erau din Europa Occidentala, 23 milioane din SUA si 22 milioane din Japonia209 (v. si tabelul urmator).

Tabelul nr. 3. Canale utilizate pentru tranzactiile bancare (dupa preferinta) in Europa, 2001

Dinamismul tarilor europene in materie de on-line banking nu trebuie totusi sa minimalizeze o anumita inertie a comportamentelor. Canalele utilizate pentru tranzactiile bancare sunt complementare, iar banca on-line nu se poate substitui retelei traditionale, care ramane principalul canal utilizat. Din aceleasi motive, banca pur virtuala (numita si ciber-banca, de tip click only), despre care acum 20 ani o serie de studii considerau ca va inlocui bancile traditionale, pare cel putin pana acum un esec.

Un studiu realizat in Franta in 2002 de cabinetul Accenture arata ca principalele sapte grupuri bancare franceze detineau 99% din conturile on-line, dar trei sferturi dintre internautii care doreau sa-si deschida un cont on-line intentionau sa o faca la o institutie clasica si doar 6% intentionau sa abandoneze frecventarea agentiilor bancare. Observatiile facute in SUA de Institutul Gomez Advisors arata ca doar 10% din detinatorii de conturi utilizeaza regulat Internetul si doar 4% dintre ei sunt clientii unei banci on-line pure.

3. Managementul activelor: internationalizare in crestere

Managementul activelor (asset management) reprezinta componenta care priveste gestiunea contului tertilor. Este vorba de gestiunea sub mandatul clientelei internationale a marilor investitori institutionali (companii de asigurari, case de pensii, banci centrale, organisme internationale, mari corporatii). Aceste produse sunt elaborate plecand de la activele monetare, obligatiuni si actiuni. Activitatea de management al activelor se sprijina pe patru structuri filializate:

banca de gestiune a activelor, care intervine in contul tertilor. Aceasta se ocupa cu distribuirea in intreaga lume a fondurilor colective prin intermediul retelei, realizeaza, in contul unei banci sau unui tert, o operatie financiara de plasament, acoperire sau speculatie, gaseste montajul financiar care raspunde asteptarilor clientelei corporatiste;

banca privata sau ingineria patrimoniala, care ofera clientilor bogati o gama larga de produse si servicii patrimoniale. Ingineria patrimoniala s-a dezvoltat in scopul acordarii unei consultante tot mai personalizate clientelei;

in fine, companiile de asigurari, filiale din cadrul grupului, care distribuie produsele utilizand reteaua bancilor de retail si a celor de private banking.

3. Deschiderea spre exterior a bancilor

Miscarea generala de globalizare, corelata cu integrarea pietelor financiare in Europa a facut ca sectorul bancar sa capete o tot mai accentuata vocatie mondiala. Alaturi de miscarea de consolidare prin fuziuni si achizitii (care intr-o anumita masura sunt si transfrontaliere, cum am vazut), o alta cale de internationalizare o reprezinta dezvoltarea in strainatate prin deschiderea de sucursale sau crearea de subsidiare. Acestea pot rezulta fie prin preluari (achizitii) internationale, fie prin investitii pe loc gol, greenfield. Gradul de internationalizare al sectorului bancar poate fi masurat in trei moduri: prin capitalul strain in banci, prin pozitiile externe ale bancilor si prin originea veniturilor bancilor si este determinat de o serie de factori.

3.1. Principalele motive ale extinderii transfrontaliere

Principalele motive si strategii pentru expansiunea transfrontaliera, asa cum sunt ele descrise de literatura de specialitate, sunt:

strategiile de cautare de clienti: bancile se extind in afara spatiului national cu scopul de o obtine noi clienti sau de a-si urma clientii existenti in expansiunea internationala a acestora. Ratiunile pentru care bancile sunt predispuse sa caute clienti mai mult prin implantari efective sunt legate de barierele in calea furnizarii de servicii financiare fara o stabilire fizica. O serie de studii au relevat costurile foarte mari ale servirii clientilor "de la distanta", fara o prezenta fizica , precum si oportunitatile comerciale prezentate de pietele bancare relativ subdezvoltate;

strategia de intrare pentru testarea pietei. Prin intrarea experimentala pe o piata se pot obtine informatii pentru deciziile ulterioare ale bancii de a se extinde pe piata respectiva sau nu;

strategia de urmare a liderului. Intrarea unei banci majore pe o piata incurajeaza si alte banci sa o urmeze, acestea din urma mizand pe flerul liderului si pe faptul ca, daca situatia nu merge conform asteptarilor, vor iesi si ei de pe piata in urma liderului;

strategia de urmare a clientilor. Pe pietele interne, bancile au avantaje informationale legate de intentiile de extindere a clientilor lor, fapt ce le pune in situatia privilegiata de a-si urma clientii in strainatate. Prezenta bancilor straine este, astfel, direct corelata cu investitiile straine directe si cu fluxurile comerciale. Pe masura ce diferite sectoare devin mai concentrate, serviciile financiare pe care le solicita devin tot mai complexe si pe scara mai mare. Marile firme au nevoie de banci mari pentru a-si acoperi nevoile de finantare;

avantajele de performanta si eficienta. Expansiunea in strainatate imbunatateste performantele de ansamblu si valoarea actiunilor, profiturile obtinute in afara tarii adaugandu-se la cele autohtone.

Consolidarea transfrontaliera este considerata ca un mijloc de imbunatatire a eficientei institutiei si de crestere a puterii de piata desi studiile empirice arata rezultate neconcludente: in unele tari bancile straine sunt mai eficiente, in altele nu; in general, bancile performante in tara de origine obtin performante si in afara, iar imbunatatirea eficientei si performantelor nu este deloc garantata de expansiunea externa.

3. Prezena capitalului strain in banci

Extinderea in ultimii ani a capitalului strain in banci, dar si tipurile de entitati alese si provenienta capitalului pot fi evidentiate in tabelul urmator:

Tabelul nr. 4. Cota de piata a bancilor straine (in % din total active ale

sistemului bancar)

Media ponderata a cotei de piata a sucursalelor si subsidiarelor straine era de 16% in termeni de active in statele din zona euro la sfarsitul anului 2001 (13% in 1997). Aceasta medie ascunde diferentele enorme dintre tari: daca cota de piata in active a bancilor straine este de 95% in Luxemburg, 50% in Irlanda si Marea Britanie sau 25% in Belgia, ea este aproape neglijabila in unele tari (Finlanda, Germania, Spania, Italia). Datele mai arata ca bancile straine din tarile Uniunii Europene sunt predominant subsidiare ale bancilor din Spatiul Economic European (SEE), urmate de sucursale din SEE si subsidiare din terte tari. Marea Britanie este o exceptie: ponderea sucursalelor marilor grupuri bancare straine este mai mare decat cea a subsidiarelor, situatie ce poate fi datorata faptului ca activitatile de wholesale si de investment banking realizate intr-un centru financiar cum este Londra pot beneficia imediat de rating-ul companiei mama.

Din perspectiva expansiunii in afara Spatiului Economic European, un studiu realizat recent de Institutul Xerfi din Franta si dat publicitatii in februarie 2006 asupra celor mai mari 50 grupuri bancare europene a identificat urmatoarele directii:

investitii in tarile emergente, pe pietele sub-bancarizate, in curs de reforma si/sau angajate pe calea liberalizarii: Europa Centrala si de Est (pana la Rusia), in bazinul mediteranean si Orientul Mijlociu, iar mai recent China. Aceste zone, cu o crestere economica considerabila, reprezinta teatrul de confruntare intre bancile europene dar si cele americane; pietele din America Latina raman fief-ul bancilor spaniole;

investitii in SUA, pentru a beneficia de dimensiunile pietei, dar si de fragmentarea pietei americane, piata care ofera oportunitati deosebite, mai ales in domeniul retail-ului.

Principalele activitati exercitate in strainatate cuprind: managementul activelor, private banking, asigurarile de viata, creditul de consum, finantarea echipamentelor etc.

3.3. Bancile si veniturile din exterior

Existenta unei activitati transfrontaliere semnificative a institutiilor financiare poate fi observata si prin distributia geografica a veniturilor acestora. Un studiu realizat in anul 2003 a identificat o diversificare internationala importanta a celor mai mari 50 grupuri bancare si de asigurari. Acestea se concentreaza in egala masura asupra pietelor interne, dar si asupra pietelor externe. Companiile de asigurari au o deschidere internationala mai pronuntata (65% din venituri sunt obtinute din strainatate) decat bancile (61% din venituri sunt obinute in strainatate). De asemenea, grupurile financiare europene sunt mai diversificate international decat cele din SUA, fapt ce poate fi datorat pietei financiare interne din Uniunea Europeana. In prezent, circa 40% din veniturile principalelor 50 grupuri bancare europene sunt obtinute din operatiunile in strainatate, potrivit unui studiu al Institutului Xerfi publicat in februarie 2006. Aceasta pondere, care a scazut usor in ultimii ani, in special datorita dinamismului mai accentuat al pietelor interne comparativ cu cele internationale, ascunde si ea disparitati intre tari si chiar in cadrul aceleiasi tari.

Tabelul nr. 5. Clasamentul bancilor dupa ponderea activelor, veniturilor si

personalului din filiale straine in total